FIZIOLOGIE

2 semestre
 PRECIZARI PRIVIND
ACTIVITATEA DIDACTICA
1. Activitatea didactică se desfăşoară conform
tematicii cuprinse în planul de învăţământ.
Programa analitică şi planificarea lucrărilor
practice sunt afişate.
2. Participarea studenţilor la lucrările practice
este obligatorie; sunt permise maximum 1
absenţă pe semestru!
3. Studenţii vor efectua lucrările practice în cadrul
grupei din care fac parte, conform orarului
oficial şi la data prevăzută în planificare.
4. Lucrările practice ne-efectuate pot fi recuperate:
(cu aprobarea conducerii disciplinei şi a facultăţii)
numai în cadrul unor şedinţe de recuperare
organizate special sau în cursul aceleaşi săptămâni
numai cu cadrul didactic al grupei.
Refacerea absenţelor se poate face până în
săptămâna anterioară începerii perioadelor de
examen. Nu se pot reface absenţele în timpul
sesiunilor sau vacanţelor.
Studenţii care au depăşit limita de 30% de absenţe la
lucrările practice / stagii / seminarii vor trebui să refacă
fie în semestrul următor al aceluiaşi an, cu avizul
titularului de curs şi a asistentului de grupă, dacă
există activitate didactică dar cu alte formaţiuni de
studiu, sau în anul următor, în condiţii de credit
restant, cu taxă.
5. Pentru efectuarea corespunzătoare a
lucrărilor practice este necesar ca studenţii să
cunoască protocoalele de lucru şi să deţină
noţiunile teoretice aferente.

6. Referatul lucrării va fi prezentat pentru

avizare la sfârşitul şedinţei respective. In
cadrul şedinţelor de lucrări practice vor fi
verificate oral sau în scris cunoştinţele
teoretice şi practice ale studenţilor.
 7. Examenul de Fiziologie se desfăşoară conform
Regulamentului de studii universitare de licenţă, care
cuprinde evaluările de mai jos:
a) evaluarea activităţii din cursul semestrului
(constituită din nota cadrului didactic, nota de la evaluarile
de pe parcursul semestrului), reprezintă 10% din nota
finală;
b) examenul practic, reprezintă 40% din nota finală;
c) testul grilă unic susţinut de către toţi studenţii la data
stabilită; reprezintă 50% din nota finală.

 Notele obţinute la fiecare din formele de examinare

trebuie să fie de minim 5 (fără rotunjire) pentru a putea
promova examenul.

8. Fiecare evaluare este eliminatorie. Nota finală

rezultă din media ponderată a punctajelor obţinute.
 9. Condiţii pentru participarea la examen:
 prezenţă minimă obligatorie la lucrările
practice; prezenţa la toate lucrările care
includ competenţe prevăzute în
documentele oficiale sau recuperarea
acestor lucrări.
 caiet/dosar de referate (avizate) ale
lucrărilor practice
 PROGRAMA ANALITICA
Fiziologia cardiovasculară: 10 cursuri x 3 ore
a. Fiziologia inimii
 Noţiuni de hemodinamică
 Fiziologia miocardului
 Metabolismul inimii
 Proprietăţile fundamentale ale muşchiului
cardiac
 Revoluţia cardiacă
 Manifestări mecanice ale revoluţiei cardiace
 Manifestări acustice ale revoluţiei cardiace
 Manifestări electrice ale revoluţiei cardiace
 Debit cardiac
 Lucrul mecanic al inimii
 Reglarea activităţii cardiace
b. Fiziologia circulatiei arteriale
 Particularităţi morfologice şi
funcţionale ale sistemului arterial
 Presiunea arterială
 Puls arterial
 Puls volumetric
c. Fiziologia circulatiei venoase
 Particularităţi morfologice şi funcţionale ale
sistemului venos
 Hemodinamica venoasă
 Presiunea venoasă
 Timp de circulaţie
 Reglarea circulaţiei venoase
d. Fiziologia circulatiei capilare
 Particularităţi morfologice şi funcţionale ale
capilarelor sanguine
 Hemodinamica capilară
 Schimburi transcapilare
 Reglarea circulaţiei capilare

e. Fiziologia circulatiei limfatice

 Particularităţi morfologice şi funcţionale ale
sistemului limfatic
 Rolul circulaţiei limfatice
 Reglarea hemodinamicii
Fiziologia excretiei: 4 cursuri x 3 ore
 Mecanisme de formare a urinei
 Hemodinamica renala
 Relatia rinichi-cord in reglarea presiunii
arteriale
 Reglarea functiei renale
 Functii ne-excretorii ale rinichiului
 Fiziologia vezicii urinare si a cailor
excretorii
 BIBLIOGRAFIE
 Serban IL, Bild W, Serban DN. Fiziologie umană.
Funcţiile vegetative. Editura Pim - 2008.
 Serban IL, Serban DN. Fiziologie umană. Glandele
endocrine. Editura Gr. T. Popa - 2013.
 Guyton AC, Hall JE. Tratat de fiziologie a omului.
Editura Medicală Callisto - 2007.
 Haulică I. Fiziologie umană. Editura Medicală -
2007.

----------------------------------------------------------------------
 Slătineanu SM, Costuleanu A. Ghid pentru lucrări
practice de fiziologie. UMF Iaşi, 1998
Sistemul circulator
Inima (Cord)
Vase (Artere, Capilare, Vene)
 Aparatul cardiovascular

 Primul loc în generarea patologiei umane

 Primul loc în cercetarea biomedicală (cord şi
vase)
 Primul loc în finanţarea cercetării
 Cele mai multe trialuri clinice
 Primul loc în finanţarea cercetării
farmacologice
 Necesitatea circulaţiei sanguine

 schimburi dintre celule şi mediul extracelular – aceste

schimburi sunt permanente:
 organisme:
• unicelulare – parameci;
• pluricelulare – nu au contact direct cu mediul extern; schimbul cu mediul
lor de viaţă se face prin intermediul lichidului interstiţial (nu are aceeaşi
compoziţie pentru toate organele

 artropode  inima = organ propulsor;

 peşti  inima = organ bicameral;
 amfibieni  inima = organ tricameral;
 crocodil şi organisme superioare  inima = organ
tetracameral;
 gaze respiratorii;
 nutrimente;
 ioni;
 substanţe de degradare metabolică
 Evoluţia filogenetică a aparatului
cardiovascular
 O minune a evoluţiei, care a necesitat milioane de ani pentru a fi
perfecţionată.

Inima la nevertebrate
 Cel mai simplu tip de inimă este prezent la viermi – un tub musculos ce se
contractă de tip peristaltic
 La unii circulaţia este bidirecţională
 Unele moluşte au structuri complexe – patru atrii şi un ventricul
 Inimi multiple – şapte sau mai multe la viermii anelizi (activitate metabolică
redusă a acestora)
 Sistemul circulator nu este necesar pentru schimburile respiratorii, ci numai
pentru transportul de nutrienţi
 Inima la vertebrate
Cordul bicameral la Cordul tricameral la Cordul tetracameral
peşti amfibieni la crocodilieni
 HEMODINAMICA

Reprezinta circulaţia sângelui şi legile sale fizice.

Hemodinamica - hidrodinamica.
 Sistem hidrodinamic = un circuit închis, în care avem
o pompă (centrală) care creează presiune / gradient
de presiune, cu ajutorul căruia circula lichidul (apa)
prin tuburi.

 Sistem de transport a căldurii - instalaţie de încălzire -

este necesitate a organismelor – pentru un confort
biologic – în diverse zone cu variaţii mari de
temperatură în cursul unui an.
Sistemul hemodinamic apărut în urma unor necesităţi –
a schimburilor intercelulare. A devenit din ce în ce
mai complex odată cu evoluţia organismelor.

 transport de materie între diferite părţi ale organismului:

 nutrienţi: tub digestiv şi organe de depozit  celule;

 cataboliţi – celule  organe de excreţie;

 hormoni – glande  celule ţintă;

 transportor de căldură între diferite regiuni ale

organismului:
 organe  omogenizare  regiuni de eliminare;

 transportor de celule, proteine, etc între diferite organe.

 Elementele componente ale
aparatului cardio-vascular
Inimă:
 organ central  pompă
aspiro-respingătoare;
 dispoziţie în serie a inimii
stângi şi inimii drepte:
• întoarcere venoasă;
• debit pulmonar; 
egalitate volumetrică;
• debit sistemic;
 prezenţa valvulelor 
unidirecţionalitatea circulaţiei:
• valvule atrio-ventriculare;
• valvule sigmoide;
 marea şi mica circulaţie se
realizează prin vasele
sanguine: artere, capilare şi
vene  schimburi prin sânge
şi lichid interstiţial;
cât sânge propulsează
ventriculul stâng atâta trebuie
să propulseze şi ventriculul
drept (atât sânge cât vine de la
periferie);
 Întoarcerea venoasă =
cantitatea de sânge ce
ajunge în unitatea de timp
în atriul drept; este adusă
de vena cavă superioară şi
vena cavă inferioară;
 Debit pulmonar =
cantitatea de sânge care
este expulzată de
ventriculul drept în unitatea
de timp.
 Debit sistemic = cantitatea de
sânge care este expulzată din
ventriculul stâng în unitatea de timp;
 Dacă ventriculul stâng nu
propulsează aceeaşi cantitate de
sânge ca ventriculul drept, debitul
sistemic este mai mic decât debitul
pulmonar, deci o cantitate de sânge
va rămâne în plămâni. Circulaţia
pulmonară nu suportă creşteri de
presiune  plasma trece în alveole,
alveolele nu mai pot realiza schimb
de gaze deci organismul moare.
 Nu există o egalitate perfectă la
fiecare ciclu cardiac, dar în timp are
loc o egalitate volumetrică.

 Circulaţia pulmonară se mai numeşte

mica circulaţie.
 Circulaţia sistemică se mai numeşte
marea circulaţie.
 Sângele trebuie să circule numai într-un
singur sens (ventricule  periferie  inimă).
Defectele ventriculare compromit activitatea
inimii. Unidirecţionalitatea sângelui este dată de
diferenţierea locusurilor – atrii şi ventricule –
date de valvule atrio-ventriculare şi valvule
sigmoide.
 Inima îşi materializează activitatea cu
ajutorul vaselor de sânge. Circulaţia sanguină
 element al organismului ca tot unitar.
 Plămânii conţin 2 tipuri de sânge (sânge
arterial – oxigenat şi sânge venos –
neoxigenat).
 variabilitatea necesităţilor 
determină creşterea
debitului cardiac, chiar de
5-6 ori în efort fizic;
 în organismul întreg;
 în anumite organe şi ţesuturi;
 controlul circulaţiei:
 local:
• întoarcerea venoasă  debit
cardiac (inimă);
• factori locali  periferie (vase);
 mecanisme neuro-umorale
generale;
 Anatomia funcţională
a inimii
Inima – organ musculo-cavitar.
 pericard;
 miocard (muşchiul inimii);
 endocard;
Miocardul:
 muşchi striat – organ globular –
cavitar;
 elemente contractile – rezervor
sanguin şi funcţie de pompă;
 elemente celulare –
generatoare şi conductoare de
potenţial de acţiune;
 Miocardul conţine mai multe
tipuri de ţesut.
 Histofiziologia şi biochimia
miocardului
celula miocardică  cilindric-dreptunghiulară;
– auriculară (atrială);
– ventriculară;
– embrionară;

Unitatea morfologică şi funcţională a

miocardului (a ţesutului muscular striat
cardiac) este cardiomiocitul (celula musculară
cardiacă).
 Celule miocardice
- destul de scurte
- formă semifusiformă
- ramificate, interconectate mecanic
prin discuri intercalare
- conectate electric prin joncţiuni gap
- contracţie comună – sinciţiu
funcţional
- 1-2 nuclei
- foarte vascularizat
- multe mitocondrii - (25% din
spaţiul intracelular)
- metabolism aproape exclusiv
AEROB
- miofibrilele fuzionează la capete
- tubii în T sunt mai largi şi mai
puţini
Celule musculare striate / scheletice
- foarte lungi
- formă cilindrică-fusiformă
- aşezate una lângă alta
- nu au legături strânse
- nu există joncţiuni gap
- isolate electric şi contracţie
independentă
- multinucleate
- vascularizaţie variabilă
- mitocondrii mai puţine - (2%)
- metabolism atât aerob cât şi
anaerob
- miofibrilele nu sunt fuzionate
- tubii în T lungi şi frecvenţi
 sarcolema:
 invaginaţii în T:
• apropierea
membranei Z;
• mai numeroase în
sistolă;
• Rol - creşte suprafaţa
de contact;
 discuri intercalare:
• plexus nexi;
• rezistenţa x 400
membrana externă;
• circulaţie ionică;
• Joncţiuni gap
• sinciţiu funcţional
 sarcoplasma:
 miofilamente 
sarcomer 
membrana Z;
 mioglobină (o
proteină);
 proteine contractile
(actina, miozina) 
interdigitate;
 mitocondrii;
 reticul sarcoplasmatic
închis  (în număr
redus)  tub T;
 granule de glicogen;
 ribozomi;
 lizozomi;
 nucleu  nucleoli;
Reacţii celulare
 îngroşare  supraîncărcare;
 necroză  reacţie de noxe;

 Cardiomiocitul îşi procură Ca2+ mai mult din

mediul extracelular. Potenţialul de acţiune apărut
în cadrul unui miocit cuprinde întregul miocard.
 Cardiomiocitul are numeroase mitocondrii,
reticul endoplasmatic redus. Miocardul are
nevoie de mult O2, îşi ia energia prin procese de
fosforilare oxidativă.
 Metabolismul miocardului
 histochimia fibrei miocardice:
 celule musculare albe:
 contracţie rapidă;
 mitocondrii în număr redus;
 enzime anaerobe;
 celule musculare roşii:
 contracţie lentă;
 mitocondrii numeroase;
 enzime aerobe;
 Caracteristici metabolice
In condiţii normale:
 funcţionare în aerobioză;
 saturaţie în O2 a sângelui venos scăzută;
 mitocondrii dense;
 enzimele glicolitice sunt puţin active;
 catabolismul acizilor graşi crescut;
 conţinut bogat în mioglobină
In activitate contractilă ritmica - sinteză redusă
de peptide, lipide, glucide
 CAPTAREA SUBSTRATULUI

- Organ aerob → captare de acizi grasi

neesterificati preluati din circulatie

- Captare de glucoza, acid lactic mai putin

- Substratul este captat pasiv: conform

gradientului de concentratie sau activ (in
cazul glucozei) printr-un mecanism
insulino-dependent
 METABOLISMUL GLUCIDIC AL
CARDIOMIOCITULUI
- Rezerve reduse de glicogen (cand cantitatea
de oxigen este insuficienta pentru cardiomiocit
metabolismul se comuta pe glucoza) ←
catecolaminele reduc si mai mult rezervele de
glicogen

- Glicoliza:
a. Anaeroba: singura posibilitate de generare
a ATP pentru miocard
b. Aeroba: se genereaza ATP care intra in
ciclul Krebs mitocondrial
 În cadrul metabolismului glucidic avem 2 enzime
principale:

= LDH care in conditii de O2 suficient transforma acidul

lactic în acidul piruvic trece în ciclul Krebs). In
miocitul scheletic, LDH transforma acidul piruvic in
acid lactic. La fel are loc si in cardiomiocit in conditii
de O2 insuficient.

= FFK – fosforilarea hexozelor; are activitatea redusa.

Activitatea sa este reglata alosteric datorita prezentei
ATP in cantitate crescuta. Cand ATP scade → ADP
→ reglare alosterica → FFK
 METABOLISMUL LIPIDIC AL
CARDIOMIOCITULUI

In conditii de O2 suficient, AG sunt oxidati

rezultand acid piruvic

In conditii de anoxie, AG raman in sarcoplasma

unde se esterifica, acumulandu-se in
cardiomiocit
 METABOLISMUL PROTEIC AL
CARDIOMIOCITULUI
- Proteinele sunt putin utilizate ca sursa de
energie
- Sinteza de proteine; reglata de poliamine
(spermina si putresceina) in prezenta
ornitindecarboxilazei → hipertrofie cardiaca.
- Scaderea ATP → stimuleaza
ornitindecarboxilaza → stimuleaza sinteza de
poliamine → sinteza de proteine → hipertrofie
- Se sintetizeaza proteine contractile.
 METABOLISMUL ATP LA NIVELUL
MIOCARDULUI
Rolul ATP miocardic:
- Sinteza de proteine;
- 90% din proteine contractile
- 10% din fenomene de transport activ

ATP-aze: membranare, reticulare, mitocondriale

Potentialul de repaus este in functie de

activitatea ATP-azei membranare
 Metabolismul Ca+2 la nivelul
cardiomiocitului
Ca2+ provine din afara celulei

In interiorul sarcoplasmei este in cantitate

redusa (10-7M); patrunderea ionului se
realizeaza prin CaL

ATP-azele membranare scot Ca+2 din celula

Dinamica Ca+2: depolarizare membranara →

patrunde Ca+2 → platou PA → sarcomer →
cantitate mica reintra in RS
 METABOLISMUL MIOCARDULUI
IN CURSUL EFORTULUI
Efort = supraincarcare mecanica a inimii

Supraincarcarea determina:
- cresterea consumului de energie
→ cresterea consumului de O2 – poate fi asigurata prin debit
crescut de O2 prin vasodilatatie coronariana
→ cresterea consumului de substrat (AG neesterificati)
- Stimularea sintezei de proteine:
→ la ½ h de anoxie creste densitatea poliribozomilor
→ insuficienta cardiaca este rezultatul sintezei de proteine
anormale
 METABOLISMUL MIOCARDULUI
IN CURSUL HIPOXIEI
Consecinta lipsei de oxigen:
1. Scaderea ATP de sursa aeroba: se produce
ATP pe cale anaeroba; au loc modificari ale
transportului de ioni prin membrana
2. Cresterea ADP, Adenozinei:
- stimularea FFK (degradare anaeroba)
- creste captarea de glucoza
- acumulare de glicerofosfat (trigliceride) si
piruvat (lactat → scade pH)
- formare de Adenozina → vasodilatatie
coronara
3. Blocarea fosforilarilor oxidative
- acumulare de vacuole de lipide
- acumulare de H+ → creste permeabilitatea
membranara
- eliminarea in circulatia generala de H+; K+;
fosfat, enzime (LDH)
- stimularea eliberarii de catecolamine
- blocarea sintezei de proteine
 Cordul- organ endocrin
La nivel atrial se gasesc celule cardiace bogate
in granule secretoare
- Continut granular cu structura peptidica
- Se numeste factorul natriuretic atrial (ANF)
- Efecte: diuretic, natriuretic, vasodilatator
- Eliberare stimulata de cresterea presiunii
intraatriale (stimularea receptorilor de intindere,
determinata de distensia atriilor produsa de
cresterea intoarcerii venoase si umplerii
diastolice in cursul revolutiei cardiace normale /
patologice.
 Proprietatile muschiului cardiac
1. Excitabilitatea (functia batmotropa)
- Capacitatea muschiului cardiac in repaus de
a raspunde la o excitatie printr-o
depolarizare (potential de actiune), urmata
de o contractie
2. Automatismul
- Capacitatea cardiomiocitelor de a genera
spontan impulsuri
3. Ritmicitatea (functia cronotropa)
- Capacitatea cardiomiocitelor de a descarca
ritmic potentiale de actiune
4. Conductibilitatea (functia dromotropa)
- Capacitatea cardiomiocitelor specializate
de a conduce potentialul de actiune
5. Contractilitatea (functia inotropa)
- Proprietatea cardiomiocitelor de a se
contracta
6. Tonicitatea (functia tonotropa)
- Proprietatea muschiului cardiac de a
pastra o anumita tensiune a peretilor
musculari in timpul diastolei (persista si
dupa denervarea / scoaterea din
organism)