Disciplina: Metodologia cercetării economice

Tema 7: Cercetarea teoretică.

Metodele analizei calitative a fenomenelor și
proceselor economice

Curs master:
Metodologia Cercetării economice
prof.univ., dr.hab. Larisa Șavga
 SUBIECTELE TEMEI

1. Metodele teoretico-logice
1.1. Metoda analizei și sintezei
1.2. Metoda inductivă ca metodă de construire a teoriei
1.3. Metoda deductivă ca metodă de verificare a teoriei
2. Metodele teoretico-dinamice
2.1. Metoda dialectică
2.2. Metoda istorică
3. Metoda sistemică
4. Modelarea și analiza sistemelor economice
5. Teoria și abordările ei metodologice de bază
etodele teoretico-logice

Scopul metodelor de analiză calitativă a

fenomenelor și proceselor economice

• identificarea cauzelor și mecanismelor lor concrete,

• descrierea, interpretarea, explicarea caracteristicilor

obiectelor și relațiilor economice studiate,

• descoperirea legăturilor cauzale și elaborarea teoriilor

economice.
 METODE TEORETICE (CALITATIVE)
DE CERCETARE

Ipoteze
despre Predicţii
Teoria Set de
= + comporta- + deduse din
ştiinţifică variabile
mentul ipoteze
variabilelor

↓ ↓
Funcţia Funcţia
explicativă predicativă
cauză ← efect cauză → efect
Diagrama Ishikawa
 Caracteristicile unei teorii ştiinţifice adecvate
(Kuhn)

1. teoria trebuie să fie bine ajustată la datele empirice;

2. să posede coerenţă logică (să se bazeze pe enunţuri
noncontradictorii)
3. trebuie să fie coerentă nu numai cu ea însuşi, dar şi cu
celelalte teorii existente;
4. simplă în esenţă;
5. deschisă spre exterior, adică să poată fi aplicată dincolo de
faptele particulare pe care era iniţial destinată a le explica.
1.1. Metoda analizei și sintezei

Metoda analitică
Modalitate de examinare a fenomenelor şi
ANALIZA proceselor economice prin descompunerea
lor logică în componente esenţiale
↓

Scopul: Evidenţierea caracteristicilor esenţiale ale părţilor componente  

ale întregului
↓  

Modalitate: Abstractizarea – abstragerea mintală de la unele proprietăţi şi

raporturi puţin semnificative ale obiectelor cercetate în scopul  

evidenţierii altor proprietăţi şi raporturi semnificative.

↓  

Rezultat: Abstracţii ştiinţifice = categorii economice  

 

Forma Idealizarea – construcţie mintală a obiectelor cercetate care  

specifică: diferă mult de cele reale.
Întrucât orice teorie se bazează pe abstracţii ea, într-o măsură oarecare, devine ideală,
nereflectând realitatea în deplina sa complexitate. Iată de ce condiţie necesară devine
raportarea teoriei la faptele reale. Decalajul exagerat între teoriei şi faptele reale
conduce la dogmatism.
 Tipuri de analiză economică

conceptuală • micro- compara- • statică • calitativă • pozitivă

• mezo- tivă • dinamică • cantitativă • normativă
• macro-
• mondo
nivel
 Reunirea componentelor analizate într-
un tot întreg şi prezentarea funcţionării
SINTEZA
integrale a fenomenului sau procesului
economic studiat.
1.2. Metoda inductivă ca metodă de construire a teoriei

Procedeu de cercetare de la caracteristici

particulare la evidenţierea generalităţilor, a
trăsăturilor comune.
INDUCŢIA Presupune elaborarea generalităților din
fapte concrete analizate și sintetizate

Mod de raționare: de la particular la

general.
Dacă a → A
a → A, B, C

Scopul: crearea ipotezelor şi teoriilor din fapte

 TIPURILE INDUCŢIEI
Inducţie incompletă Inducţie completă
În baza unui număr finit de cazuri
Se aplică în cazul unui obiect cantitativ
se trece la generalizare, care se
definit:
procedeul concordanţei: în cazul în care
aplică tuturor elementelor clasei
respective două sau mai multe obiecte posedă o
a – A,B a – A, B, C, D, E etc.caracteristică comună, această caracteristică
reprezintă element general:
Deci A este cauza fenomenului Aa, Ba, Ca → a
cercetat – a.  procedeul diferenţei: dacă în unele
condiţii însuşirea nu se manifestă, ea nu
reprezintă element general
A, B, C
↓ a ≠ generalitate
a

Deci A este cauza fenomenului cercetat – a.

1.3. Metoda deductivă ca metodă de verificare a teoriei

METODA DEDUCTIVĂ

Procedeu de raţionare de la generalităţi la

particular, când concluzia despre un anumit
DEDUCŢIA element al mulţimii se face pe baza cunoaşterii
trăsăturilor acestei mulţimi.
Dacă A, B, C → însuşirea a
A → însuşirea a

Scopul: verificarea ipotezelor şi teoriilor prin fapte

Prin deducție, teoriile deja descoperite, se aplică la analiza faptelor,

exprimate concret în timp și spațiu, sub forma fenomenelor și proceselor
reale.
 PRINCIPIILE DEDUCȚIEI

Axioma – noțiune, propoziție a căror sens este evident, adevărat

prin definiție. Este un adevăr ce nu solicită demonstrare.

Demonstrarea – argumentarea veridicității unui raționament

prin intermediul altuia. Ea cuprinde:
• teza – enunț care urmează a fi demonstrat,
• argumentul – raționamentul prin care este demonstrată teza.
 MODALITĂȚILE DEDUCȚIEI
Modalitatea 1. Demonstrarea – argumentarea veridicităţii unui raţionament prin
aplicarea procedurilor deducerii logice.

Legile fundamentale ale logicii formale

1. Legea identităţii (A = A)
Fiecare raţionament trebuie să posede un conţinut strict determinat; se interzice atât
tautologia (când un fenomen este definit prin mai multe noţiuni), cât şi substituirea unei
noţiuni cu altele.
2. Legea contradicţiei (A ˄ Ā)
Două afirmaţii opuse despre unul şi acelaşi fenomen economic nu pot fi ambele veridice;
această lege nu acţionează în cazul dacă afirmaţiile se referă la diferite perioade de timp
sau la diferite situaţii.
3. Legea terţului exclus (A V Ā)
Pentru aceeaşi perioadă de timp din două afirmaţii contradictorii despre unul şi acelaşi
fenomen una este falsă.
4. Legea raţiunii suficiente
Fiecare raţionament se cere a fi dedus din altele, a căror veridicitate a fost confirmată
anterior.
Nerespectarea în procesul de cercetare a legilor logicii
formale conduce la comiterea erorilor logice

Erorile logice

Ceea ce este adevărat Ca urmare deci, din cauză că,

pentru parte (individ)
este adevărat pentru
întreg (societate)
( se confundă raportul corelativ
cu cel cauzal, ex. dacă crește
variabila A, se reduce variabila B,
dar aceasta nu înseamnă că A este
cauza modificării lui B)
Modalitatea 2. Evidenţierea legăturilor de cauzalitate – legătură
între două variabile economice care se succed, una
provocând pe cealaltă:

• când cauza acţionează asupra unui obiect se manifestă fenomenul

efect;

• când cauza care acţionează este suprimată, dispare efectul pe care

l-a produs;

• dacă variază cauza se va schimba şi efectul.

 Tipurile de cauzalitate

Cauzalitate Cauzalitate Cauzalitate reciprocă,

de natură deterministă de natură probabilistică sau interdependenţă

Y = f(X) Y = f(x1, x2, ...xn) Y = f(X)

X = f(Y)
X – condiţie necesară şi x1 – condiţie necesară, dar nu
suficientă pentru şi suficientă pentru
producere fenomenului Y producerea fenomenului Y.
2. Metodele teoretico-dinamice

Metoda dialectică

Este metoda care permite studierea esenței

și legităților dezvoltării fenomenelor și
DIALECTICA
proceselor economice.
Elaborată de I.Kant, G.Hegel, aplicată în
domeniul economic de K.Marx.
 Dialectica
Dialectica presupune că fenomenele și procesele economice se află în
continuă mișcare/schimbare/dezvoltare.

Direcția de ansamblu a mișcării și dezvoltării este considerată acțiunea

legii negării negației (una din cele 3 legi* dialectice principale care
determină direcția pe ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la
simplu la complex, de la inferior la superior. Dezvoltarea se prezintă ca o
înlănțuire de negații dialectice.).

Negarea negației exprimă unitatea continuității și discontinuității în

procesul dezvoltării.

În cadrul metodei dialectice se operează cu legi ale dezvoltării

economice, concepute ca relații esențiale, constante și repetabile de
dependență cauzală între procesele și fenomenele economice.

* Legea unității și luptei contrariilor

Legea negării negațiilor
Legea trecerii schimbărilor cantitative în calitative
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.md/2013/09/esenta-dialecticii-si-legile-ei.html
 Reprezintă metoda bazată pe studierea proceselor
METODA economice în consecutivitatea lor cronologică, în
ISTORICĂ dezvoltarea haotică și spontană.

Este considerată ”noua istorie economică” sau

”istorie econometrică”, își propune să analizeze
evenimentele istorice cu ajutorul metodelor
CLIOMETRIA
avansate ale statisticii și al unor concepte
împrumutate din teoria economică.
1.3. Metoda sistemică

METODA SISTEMICĂ

METODA Metoda de cercetare a obiectelor organizate

SISTEMICĂ complex.

Totalitatea elementelor interdependente care

formează o integritate cu caracteristici proprii, ce
nu se reduce la suma caracteristicilor elementelor ei
SISTEMUL (efect emergent).
Totalitatea de elemente reunite într-un mediu
funcțional, care acționează în vederea realizării
unui obiectiv comun.

Scopul: explicarea fenomenelor complexe

 CARACTERISTICILE SISTEMULUI

• orice sistem este alcătuit dintr-o mulțime de elemente, numite

subsisteme;
• subsistemele interacționează prin intermediul interconexiunilor;
• orice sistem posedă o structură, o stare;
• elementele unui sistem/subsistem sunt supuse unor modificări din partea
mediului exterior.

TIPURI DE MEDII:
 Medii deterministe (certe) – probabilitatea de producere a
evenimentelor este maximă
 Medii cu perturbații - posibilitățile de producere a evenimentelor sunt
cunoscute
 Medii turbulente (incerte) - probabilitatea de producere a
evenimentelor nu este cunoscută sau este imposibil de estimat.
Exemplu: Sistemul de management al întreprinderii
Trinitatea sistemului de relaţii în cadrul
metodei sistemice

MEDIUL EXTERIOR

A B

CONEXIUNILE INTERNE ȘI EXTERNE ALE SISTEMULUI

 Caracteristicile
sistemului

integritate complexitate

• subordonare; • caracter alternativ al

• integrare; modificării elementelor;
• corelare. • caracter contradictoriu al
relaţiilor dintre elemente

premisa păstrării
identităţii premisa modificării
 Ciclul de viaţă al sistemului economic

apariţie constituire maturitate modificări dispariție

regresive

Organizare Situaţie
sistemică staţionară Dezorganizare
progresivă sistemică
 Metoda analiză-diagnostic urmărește descrierea situației și
funcționalității unui sistem economic, evidențierea aspectelor pozitive
(puncte forte) și a celor de disfuncționalitate (puncte slabe) în
vederea formulării unor strategii de dezvoltare.

Analiza SWOT (Strenghts – Weaknesses – Oportunities – Threats)

Punctele forte reprezintă resursele, aptitudinile și alte avantaje pe care

organizația le posedă. Ele pot exista în domeniul resurselor economice
(materiale, financiare, umane), imaginii firmei, relațiilor furnizori-
cumpărători etc.
Punctele slabe reprezintă deficiențe în ceea ce privește resursele, aptitudinile
și competențele, ele aducând prejudicii serioase performanțelor organizației.
Oportunitățile sunt situațiile favorabile existente în mediul în care firma își
desfășoară activitatea.
Amenințările sunt reprezentate de situațiile defavorabile apărute în mediul
ambiant al firmei (pătrunderea pe piață a unui nou concurent, creșterea
puterii clienților sau a furnizorilor, schimbările tehnologice, modificarea
regulamentelor etc.), ele constituind principalele impedimente în atingerea
unei situații favorabile dorite.
DIVERSITATEA STRATEGIILOR POSIBILE
DE ACȚIUNE

Oportunitățile mediului

Strategie de redresare Strategia agresivă

Puncte Puncte
slabe forte

Strategie defensivă Strategie de diversificare

(de apărare)

Amenințările mediului
4. Modelarea și analiza sistemelor economice

MODELAREA
Noțiunea de ”model” provine de la latinescul „modulus” - copie

Metodă de cercetare a variabilelor economice prin

exprimarea conţinutului lor în formă simbolică, mai
des matematică.
MODELARE Reprezintă metoda de cercetare care permite
reproducerea proprietăților unui obiect din lumea
reală în dimensiuni mai mici și într-o formă
simplificată.

Scopul: explicarea şi previziunea comportamentului economic în formă

compactă şi exactă în cazul insuficienţei datelor primare şi a unui număr
considerabil de factori de influenţă.
 Etapele elaborării modelului

• Selectarea variabilelor
Etapele • Determinarea restricţiilor necesare
elaborării • Propunerea ipotezei care explică interacţiunea
oricărui parametrilor
model • Elaborarea algoritmului soluţionării modelului
obţinut;
• Verificarea modelului
• Elaborarea concluziilor generale
 TIPURI DE MODELE

Reproducerea unor proprietăți ale

Modele descriptive sistemului modelat și oferirea găsirii
unor soluții acceptabile.
Se utilizează pentru a pune în aplicare
Metode normative reguli cât mai eficiente de decizie, care
să conducă la creșterea performanțelor
sistemului analizat.
Este format dintr-un set de concepte la
Modele conceptuale care se adaugă o anumită viziune a
analistului asupra realității analizate.
 Tipurile de modele aplicate mai des în
cercetarea economică

de optimizare de echilibrare a scenariilor

găsirea din multitudinea găsire mecanismului elaborarea proiectelor

variantelor alternative a de reducere a comparative ale
variantei optimale de decalajelor existente evoluţiei (globale,
utilizare a resurselor , între variabilele regionale, naţionale,
veniturilor, consumului, economice în vederea sectoriale) pornind de
investiţiilor, etc. asigurării unei la o serie de premise
situaţii stabile. pentru a desprinde, în
funcţie de variantă,
problemele care se
evidențiază.
CRITERII DE EVALUARE A MODELELOR

 Valoarea așteptată
 Costurile inițiale
 Completitudinea modelului
 Adaptabilitatea modelului
 Validitatea modelului
 Atitudini față de metoda modelării

W.Leontief: „Modelele nu au reuşit totuşi, până în prezent, să câştige majoritatea

economiştilor de profesie. De vină nu este numai rigurozitatea puţin atrăgătoare a
matematicii, adevărul este că asemenea metode au dat rareori rezultate semnificativ
superioare celor obţinute din procedee tradiţionale”.
(W.Leontief. Analiza imput-output. Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1970, p.40)

M.Allais: „Eroarea adversarilor utilizării instrumentarului matematic în ştiinţa

economică este de a nu cunoaşte posibilităţile vaste pe care el le oferă; eroarea unor
matematicieni constă în a lua drept scop ceea ce nu poate fi decât un mijloc”.
(M.Allais. Traite d’economie pure. Paris, Impimerie Nationale, 1952, p.79)

N.Georgescu-Roegen: „Dificultatea ştiinţei economice nu provine din matematică, de

care are nevoie, ci din faptul că obiectul ei este mult prea complicat pentru a fi pe
deplin accesibil matematicii”.
(N.Georgescu-Roegen. Legea entropiei şi progresul economic.
Bucureşti, Ed.politică, 1979, p.547).
5. Teoria și abordările ei metodologice de bază

Reprezintă un ansamblu structurat de enunțuri

teoretice de tip demonstrativ asupra
TEORIA trăsăturilor esențiale, a legăturilor cauzale, a
factorilor care determină funcționarea și
dezvoltarea unui domeniu concret al realității.

Ex. teoria comportamentului consumatorului, teoria creșterii

economice, teoria distribuirii veniturilor, teoria funcționării pieței ș.a.
 FUNCȚIILE TEORIEI ȘTIINȚIFICE
A explica un fenomen oarecare înseamnă a
Funcția scoate în evidență multiplele relații în care
explicativă este antrenat și, în primul rând, cauzele C (cauză) E (efect)
care l-au generat. Schema explicației poate
fi redată în felul următor:
Cunoașterea științifică nu urmărește doar
Funcția explicarea faptelor existente, ci vizează
anticipativă realizarea unor anticipări, sau previziuni
despre realitatea posibilă sau viitoare. C (cauză) E (efect)
Anticiparea pornește de la un fenomen
considerat cauză și prevede producerea
altui fenomen, efectul primului.
Funcția Este funcția care conferă teoriei calitatea de
practică, sau a oferi un suport eficace pentru căutarea și
praxeologică găsirea de soluții unor probleme concrete
ale vieții cotidiene.
 ELEMENTELE TEORIEI

O teorie constă din următoarele elemente:

1)un set de definiții ce descriu variabile care urmează a fi
folosite;
2)un set de ipoteze despre comportamentul acestor
variabile, care schițează premisele în care această teorie
urmează a fi aplicată;
3)un set de predicții care sunt deduse din ipotezele
teoriei.
Mulțumesc!