Sunteți pe pagina 1din 20

RESPIRATIA

Sistemul respirator
Fiziologia respiratiei
Notiuni de igiena si patologie

Prof. Manea Camelia


Sistemul respirator
Sistemul respirator
Faringele
 Cale comuna pentru aer si hrana
Conduct musculo-membranos de circa 15 cm lungime, care
are trei etaje: nazofaringele (comunica cu fosele nazale
prin coane si cu urechile medii prin trompele lui
Eustachio),
bucofaringele(comunica anterior cu cavitatea bucala) si
laringofaringele (comunica anterior cu laringele si în jos
cu esofagul).
Faringele are si rol de bariera în calea unor infectii. Multi
agenti patogeni se opresc la acest nivel, determinând
inflamatii ale mucoasei, faringite sau infectii ale
amigdalelor, numite amigdalite.
Laringele
 Laringele, pe lângă rolul de cale
respiratorie, are şi rolul de principal organ
al vorbirii.
Are un schelet cartilaginos, format din 3
cartilaje neperechi (epiglota, cartilajul tiroid
şi cartilajul cricoid) şi 3 cartilaje perechi
(cartilajele aritenoide, corniculate şi
cuneiforme).
 Mucoasa laringiană formează patru plici,
numite corzi vocale:
Două superioare, numite corzi vocale false, cu
rol pasiv în fonaţie şi
Două inferioare, numite corzi vocale adevărate
deoarece participă activ la fonaţie.
Spaţiul dintre corzile vocale se numeşte glotă.
 Fonaţia (vorbirea) implică eliberarea
intermitentă a aerului expirat,
ceea ce determină vibraţia corzilor vocale
adevărate.
Sunetele articulate sunt produse cu ajutorul
limbii, dinţilor şi buzelor.
Traheea şi bronhiile
 Traheea este situată în
continuarea laringelui şi are o
lungime de 10-12 cm.
 Este formată din 18-20 de
inele
fibrocartilaginoase,incomplete
posterior, care menţin lumenul
traheal deschis permanent.
 Bronhiile provin din bifurcarea
traheei. Ele pătrund în plămâni
pe feţele mediale ale acestora
şi se ramifică, formând
arborele bronşic.
Plamanii
Organele de schimb gazos ale sistemului respirator
Organele de schimb gazos ale sistemului respirator
Plamânii sunt doua organe cu consistenta elastica, spon-
gioasa,în forma de trunchiuri de con,separate de
mediastin*, în care segaseste inima. Au structura lobara:
plamânul drept are trei lobi, iar cel stâng doar doi
Sunt formati fiecare dintr-un sistem de canale aeriene
intrapulmonare,arborele bronsic, si un sistem de saci, în
care se termina cele mai fine ramificatii ale arborelui
bronsic, alveolele pulmonare.
Pleura
Membrana seroasa care înveleste plamânii
Fiecare plamân este învelit într-o membrana dubla numita
pleura*formata dintr-o foita parietala, care adera la peretii
toracelui si una viscerala, care adera la plaman. Cele doua
foite delimiteaza o cavitate închisa, cavitatea pleurala, în
care se gaseste o cantitate mica de lichid pleural, cu rol în
mecanica inspira]iei.
Arborele bronsic
Totalitatea bronhiilor intrapulmonare,rezultate din ramificarea
bronhiilor principale
Bronhiile principale se ramifica în bronhii lobare, care se
distribuie la lobii pulmonari. Acestea se divid în bronhii
segmentare, care se distribuie la segmentele pulmonare
(unitati anatomice ale plamânilor: 10 în plamânul drept, 9
în cel stâng). Bronhiile segmentare se divid în bronhiole
lobulare, care deservesc lobulii pulmonari si care se
ramifica pâna la bronhiole terminale sI bronhiole
respiratorii, de la care pleaca ductele alveolare, terminate
în sacii alveolari, cu peretii compartimentati în alveole
pulmonare.
Acini si alveole pulmonare
Bronhiolele respiratorii, impreună cu
formaţiunile derivate din ele, formează
acinii pulmonari. Acinul pulmonar este
unitatea morfofuncţională a plămanului.
Canalele aeriene lipsite de inele
cartilaginoase (bronhiolele terminale şi
respiratorii) posedă motricitate
datorată musculaturii netede din pereţii lor.
Simpaticul este bronhodilatator, iar
parasimpaticul este bronhoconstrictor.
Alveolele pulmonare au forma unor
săculeţi cu pereţi subţiri, adaptaţi
schimburilor gazoase. Epiteliul alveolar
are dublă funcţie, fagocitară şi
respiratorie. Suprafaţa totală a acestuia
este de 80—120 m2. In jurul alveolelor
se găseşte o bogată reţea de capilare.
Pereţii capilarelor impreună cu pereţii
alveolelor formează membrana
alveolo-capilară. La acest nivel au loc
schimburile de gaze
Acinul pulmonar

Alveola
pulmonara
Fiziologia respiratiei
A. Mecanica respiraţiei. Procesele mecanice respiratorii sunt procesele prin care cavitatea toracică işi modifică
volumul, in sensul creşterii sau micşorării sale, ceea ce permite inspiraţia şi expiraţia pulmonară.
Inspiraţia este un act motor activ, realizat cu ajutorul muşchilor respiratori. Prin contracţia acestora se modifică
volumul cutiei toracice: longitudinal, transversal şi anteroposterior. Ca urmare, plămanii se dilată pasiv, datorită
forţei de adeziune a pleurelor, astfel că presiunea aerului pulmonar devine mai mică decat presiuneaatmosferică.
Diferenţa de presiune face ca aerul atmosferic să pătrundă in plămani pasiv, realizandu-se inspiraţia. Inspiraţia
este determinată de contracţia muşchilor intercostali externi, supracostali şi a diafragmei,in inspiraţia forţată mai
intervin şi alţi muşchi: micii pectorali, sternocleidomastoidieni, dinţaţi etc.
Expiraţia este un proces pasiv. In condiţii obişnuite, toracele revine la dimensiunile sale de repaus, caurmare a
relaxării musculaturii respiratorii. Presiunea din interiorul plămanilor creşte, iar o parte din aerul introdus in
plămani este expulzat. In expiraţia forţată intervin şi muşchii intercostali interni, drepţii abdominali etc,Inscrierea
mişcărilor respiratorii se face cu ajutorul pneumografului, inregistrarea grafică a mişcărilor purtand numele de
pneumogramă.
Frecvenţa mişcărilor respiratorii, in stare de repaus, este de 16 respiraţii/minut la bărbat şi 18 respiraţii/ minut la
femeie.
Frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii variază in funcţie de necesităţile de O2 şi mai ales de cantitatea de CO2
produsă.
Mişcările respiratorii permit pătrunderea şi ieşirea succesivă a aerului din plămani, contribuind la realizarea ventilaţiei
pulmonare.

 Măsurarea volumelor respiratorii, care variază in funcţie de sex, varstă, dezvoltare fizică etc. se
 realizează cu ajutorul aparatului numit spirometru şi poate constitui un criteriu de apreciere a stării de sănătate a
organismului.
Volume si capacitati respiratorii
B. Schimburile gazoase respiratorii. Schimburile
gazoase respiratorii se desfăşoară in organism in
trei etape: pulmonară, sangvină şi celulară.

a) Respiraţia pulmonară . La nivelul alveolelor pulmonare


are loc schimbul de gaze intre aerul alveolar şi sangele
venos din capilarele alveolare. Acest schimb se realizează
pe baza unor legi fizice, a unor mecanisme fiziologice şi a
unor structuri şi proprietăţi specifice ale membranelor
alveolo-capilare. Fiecare gaz difuzează pasiv de la
presiune parţială mare la presiune parţială mică.
Dinamica schimburilor de gaze, in funcţie de presiunile
parţiale, la nivelul alveolelor pulmonare şi a ţesuturilor,
este prezentată in imaginea alaturata.
Oxigenarea sangelui la nivelul capilarelor alveolare se numeşte
hematoză pulmonară. Structura princare se face acest
schimb este membrana alveolo-capilară. Suprafaţa totală
a acestor membrane, de 80—120 m2 pentru ambii
plămani, face posibilă trecerea unor volume importante
de gaze inambele sensuri, intr-un timp relativ scurt .
b) Transportul oxigenului şi dioxidului de carbon prin
sânge. Atat sangele arterial, cat şi cel venos transportă
cantităţi de O2 şi CO2 aproximativ constante. Gazele
respiratorii sunt transportate sub două forme: o formă
liberă, dizolvată fizic in plasmă, şi o formă legată,
combinată chimic in compuşi labili.
— O2 este transportat dizolvat in plasmă şi combinat cu
hemoglobina (oxihemoglobină)98,5% in cantitate mult
mai mare decat forma dizolvată.1,5%
— CO2 este transportat sub formă dizolvată 5%, de
bicarbonaţi de Na şi K, de carbonaţi -90% şi sub formă
decarbamaţi (carbohemoglobină)5%
Formarea şi disocierea hemoglobinei depind de o serie de
factori: temperatura, pH-ul mediului intern, prezenţa sau
absenţa unor electroliţi.
Respiratia celulara
c) Respiraţia celulară (tisulară). Actul
complex al respiraţiei tisulare se
realizează cu participarea a două mari
categorii de procese:
— procese fizice de difuziune a celor
două gaze, determinate de gradientele
diferite de presiune parţială din
sectoarele capilar, interstiţial şi celular;
— reacţii chimice oxidoreducătoare ,
eliberatoare de energie.
 Respiraţia celulară se desfăşoară in
etape.
1. Degradarea anaerobă a glucozei in
citoplasmă şi oxidarea acizilor graşi in
mitocondrii.
2. Decarboxilarea şi oxidarea produşilor
intermediari rezultaţi in ciclul Krebs din
mitocondrii, cu eliberare de CO2, H2O,
electroni şi H+.
3. Transferul H+ şi a electronilor in lanţul
transportor de electroni pană la O2
molecular, urmat de eliberarea unor
importante cantităţi de energie.
Notiuni de igiena si patologie