i Eminescu apartine perioadei marilor clasici, alaturi de Ioan Slavici, I.L.

Caragiale, fiind un poet,

prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important
scriitor romantic din literatura romana, supranumit si “luceafarul poeziei romanesti”.

Fragmentele date apartin textelor “Floare albastra” si “Pe langa plopi fara sot” scrise de Mihai
Eminescu. Viziunea asupra iubirii in cele doua fragmente sunt total diferite, analizandu-se
timpul, cadru, elementele si sentimentele prezente.

In primul fragment, cel din “Floare albastra”, totul se petrece in viitor (verbul “vom sedea”),
iubirea implinindu-se in visul eului poetic. El isi imagineaza o actiune in natura – cadrul implinirii
iubirii. Astfel se creeaza un cadru feeric, mai degraba un univers inchis, o identificare perfecta a
idealului cu realitatea, in care doar el si iubita sa au loc, fericirea deplina asternandu-se in
sufletul eului poetic, ajungand la fericirea deplina la care toti speram. Textul este o idila, care
este o specie a genului liric in care este prezentata, in forma optimista sau idealizata, viata si
dragostea intr-un cadru rustic (natura). In fragmentul dat, se gasesc epitete sugestive precum
“ochi de padure“,”balta cea senina“, “trestia cea lina” si “foi de mure” care infrumuseteaza
natura, imbogatind-o.

In al doilea fragment, cel din “Pe langa plopii fara soti“, totul se petrece in trecut (verbul
“inmarmureai”), iubirea fiind neimplinita. Astfel se creeaza o amintire a eului poetic in care se
regasesc sentimentele de melancolie, suparare si tristete. Cadrul in care se desfasoara aceasta
idila este nepotrivit, el nefiind ca in poeziile obisnuite, natura. Se regasesc imprejurari indolente
“brate reci” (un epitet care descrie o senzatie de raceala care este produsa la atingerea bratelor,
exprimand respingerea iubitei). Povestea de dragoste a eului poetic este spulberata, cauzata de
neintelegerea singurei fiinte cu care dorea sa traiasca eterna dragoste “As fi trait in veci de veci”,
astfel dragostea pentru eul poetic se transforma in cel mai dorit lucru, fiind dispus la orice
sacrificiu pentru a-l obtine.

Textul are elemente de idila si elegie, ele fiind intr-un ansamblu care produce o drama. Idila, in
acest fragment, reprezinta dragostea puternica si eterna a eului liric, care il face dispus sa
astepte toata viata lui o speranta din partea iubitei, iar elegia, reprezinta jalea si durerea pe care
o simte fiind respins.

Avand in vedere aceste caracteristici, viziunea iubirii in cele doua fragmente este total diferita,
creeandu-se diferite cadre si idealuri asupra ei, sentimentele fiind diferite.