SIMBOLISTICA ELECTRICITATII

in lirica lui Bacovia

Prof. Dr. Constantin MIU

 In lirica lui
Bacovia,simbolistica
electricitatii se afla intr-o
relatie de
consubstantiabilitate cu
temele si motivele de
factura simbolista.
La Bacovia,nu numai
muzica,ci si electricitatea/
lumina,fie ca are ca sursa
felinarele de pe strada,fie
ca vine de la becuri,se afla
in concordanta atat cu
atmosfera toposului,cat
si,mai ales,cu starea
sufleteasca a poetului.
Bunaoara,in Sonet
(volulmul Plumb -1918),
personificarea felinarelor
anticipeaza,in prima strofa,
lipsa de perspectiva si
dezolarea eului liric:,,E-o
noapte uda,grea,te-neci
afara/ Prin ceata – obosite,
rosii,fara zare -/
Ard,afumate,triste felinare/
Ca-ntr-o crasma
umeda,murdara.”(s. n.,
p.10).
 Personificarea apare si in
poezia Palind (acelasi
volum),aici lumina pala a
“tristelor becuri” fiind alter-
ego-ul luminii sufletului eroului
liric, argumentand postura sa
de mare singuratic:,,Sunt
solitarul pustiilor piete/ Cu
tristele becuri cu pala lumina -/
Cand suna arama in noapte
deplina/ Sunt solitarul pustiilor
piete.” (s. n., p. 13).
Daca in prima strofa,
singuratatea eroului liric era
pusa in evidenta si prin
reluarea identica a primului
vers,in finalul strofei,in cea de-
a doua,cei doi ,,insotitori” ai
acestuia au rolul paradoxal de a
accentua postura
solitarului:,,Tovaras mi-i rasul
hidos si cu umbra/ Ce sperie
cainii pribegi prin canale;/Sub
tristele becuri cu razele pale,/
Tovaras mi-I rasul hidos si cu
umbra.” (p. 13).De observat ca
aceasta ipostaza a eroului liric
este reliefata si la nivel
imagistic:sub lumina tristelor
becuri,acesta pare un actor ce-
si declama monologul,sub
lumina difuza a reflectoarelor
 Sinecdoca si personificarea din versul al treilea al primei strofe din poezia Nocturna
(volumul Plumb) dezvaluie firea dubitativa,cu tendinta spre negare a eu-lui poetic:,,Stau…si
moina cade,apa,glod…/Sa nu mai stiu nimic,ar fi un mod -/ Un bec agonizeaza,exista,nu
exista –” (s. n., p. 27).Dupa cum se poate sesiza,aplecarea spre negare contureaza un nou
modus vivendi al poetului
 Starea de dizarmomie,de tristete coplesitoare traverseaza si volumul Scantei galbene
(1926).Cel care, ,,In noaptea vasta si senina” rataceste pe strazile pustii(in poezia Fanfara)
are impresia ca se afla intr-un oras straniu.Senzatia este data de lumina artificiala:
,,Plangeam si rataceam pe strada/ In noaptea vasta si senina;/ Si-atat de goala era strada -/
(…)// Orasul luminat electric/ Dadea fiori de nebunie -/Era o noapte de septembrie,/ Atat de
rece si pustie!” (s. n., p. 52).Impresia de topos straniu se focalizeaza in ultimul vers,mai sus
citat,cu ajutorul unui superlativ stilistic,la care contribuie si punctuatia,semnul exclamarii
evidentiind situarea ratacitorului la marginea nebuniei.
 Intr-un singur loc(poezia Estetic Urban, Volumul Stante burgheze – 1946),
electricitatea este semn al modernitatii,cu rol decorativ,de unde si titlul acestei
creatii: ,,Orasul seara…/ Santiere in repaus./ Si firme scrise/ Din becuri instelate./ Orasul
seara…/ Pe-o piata/ Cu sclipiri de fier/ Claxon armonic,a sunat.” (s. n., p. 113).Daca in
poezia Fanfara lumina artificiala dadea impresia de straniu,in aceasta creatie,la care
tocmai am facut referire,electricitatea contribuie la estetizarea urbei,incat lumina si
sunetul(claxonul) se arminizeaza