Curs neuropsihologie

Anul I
 Neuronul
 Celule inalt specializate, cu capacitatea de a genera si transmite
semnale electrochimie: impulsuri nervoase;
 Diferite de celelalte celule:
 Amitotice;
 Longevive: durata mare de viata, uneori chiar toata viata
organismului;
 Rata metabolica inalta, necesita un aport continuu de glucoza si
oxigen, fara de care mor in 3 minute;
Alcatuire:

 Corp celular + prelungiri;

 Corp celular= soma= precarion: centrul de biosinteza a neuronului;
 Prelungirile celulare: dendrite si axoni;
 Dendritele: numeroase,scurte, bogat ramificate;
 Asigura o arie larga de contact cu ceilalti neuroni;
 Arie de receptie a semnalelor primite de la alti neuroni;
 Axonul: prelungire unica, mai lunga;
 Conduce impulsurile nervoase de la corpul celular la capatul terminal;
 Are ramificatii care formeaza arborizatia terminala.
 Fiecare ramificatie vine in contact cu alte celule – neuroni, efectoare,
prin butonul terminal;
 La nivelul butonulul se afla mediatori chimici care inlesnesc transmiterea
impulsurilor (la nivelul sinapselor);
 In SNC –neuronul e inconjurat de oligodendrocite iar in SNP de celule
Schwann – teaca de mielina = izolator electric;
 Fiecare dintre aceste ramificatii poate veni in contact cu alti neuroni sau
cellule efectoare prin portiunea numita buton terminal;
 La nivelul butonilor terminali se intalnesc substante numite mediatori chimici
sau neurotransmitatori, care faciliteaza transmiterea informatiei nervoase;

 Ex de neurotransmitatori: acetilcolina, noradrenalina, dopamina, serotonina;

 http://www.youtube.com/watch?v=sQKma9uMCFk

 http://www.youtube.com/watch?v=FZ3401XVYww&feature=related

 http://www.youtube.com/watch?v=vvxXnQuvTD8&feature=related
Tipuri de neuroni

 Unipolari (pseudounipolar) – poseda o singura prelungire, scurta, care

paraseste corpul celular;
 Bipolari: doua prelungiri:o dendrita si un axon;
 Multipolari: mai multe prelungiri: un axon si mai multe dendrite;
Din punct de vedere functional,
intalnim:
 Neuroni senzitivi: transmit impulsurile nervoase de la periferie catre maduva
sau creier;

 Neuroni motori: transmit impulsurile de la creier sau maduva la periferie;

 Neuroni de asociatie: dispusi intre neuronii snezitivi si cei motori;

Alte celule din tesutul nervos: celule gliale

 - oligodendrocite,
 - celule Schwann

Formeaza teaca de MIELINA;

Fiziologia neuronului: Sinapsele
 Procesul prin care impulsul nervos se transmite de la un neuron la
un alt neuron sau celula efectoare;
 Impulsul nervos mai poarta si numele de potential de actiune (PA);
 Neuronul care transmite impulsurile= neuron presinpatic;
 Neuronul care preia impulsurile = neuron postsinaptic
 Spatiul dintre cei doi neuroni = spatiul sinaptic;
 Sinapse electrice: legatura se realizeaza direct prin canale ce leaga direct
citoplasma celor doua celule. Se intalnesc in sistemul nervos embrionar;
 Sinapse chimice: transmiterea impulsului nervos se realizeaza cu ajutorul
neurotransmitatorilor – substante eliberate in spatiul sinaptic pentru a
facilita realizarea sinapsei.
Nerotransmitatorii

 Neurotransmitatorii sunt substante chimice eliberate la nivelul terminatiilor

nervoase presinaptice;
Neurotransmitatorii pot fi:

 excitatori (celula musculara / glanda)

 excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)

Au un rol fundamental in realizarea tuturor functiilor sistemului nervos

central
Neurotransmiţătorii:
Sunt de doua feluri:

1. Cu molecula mica si actiune rapida (acetilcolina si aminele biogenice)

- sunt implicaţi in raspunsurile prompte ale SN (transmiterile
senzoriale si motorii)
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai lenta (neuropeptidele)
- produc modificari de durata (modificarea numarului de receptori, de
sinapse, pe perioade lungi)
1. Cu molecula mica si actiune rapida

 Acetilcolina (Ach)
 Dopamina (DA)
 Norepinefrina (noradrenalina)
 Serotonina (5 – HT)
 Histamina
 Transmitatorii aminoacizi
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai lenta (neuropeptidele)

 Opioidele
 Neurohipofizarele
 Tahikininele
 Secretinele
 Insulinele
 Somatostatinele
 gastrinele
Acetilcolina (ACh)
 Singurul neurotransmiţător care nu este aminoacid
sau derivat al acestuia
 Este secretată de neuroni din cortexul motor;
 Acţiunea centrală: activarea corticală şi
comportamentală (şi datorită legăturilor cu sistemul
reticulat)
 În doze mici: ACh exercită efecte de facilitare a
transmisiei sinaptice centrale şi periferice
 În doze mari: efecte puternic excitatorii, dar şi
inhibitor (inhibiţia cordului de către nervii vagi)
 Studiile arată că pacienţii amnezici au un deficit
marcat de ACh
Dopamina
 Face parte din clasa catecolaminelor
 Are trei căi:
- de la substanţa neagră la ganglionii bazali (implicată în boala
Parkinson),
- din apropierea subst. negre până la bulbul olfactiv (reglează
cogniţia, emoţia, memoria şi învăţarea, lezarea produce episoade
echivalente celui schizofrenic)
- în hipotalamus (implicată în secreţia glandei hipofize)
Norepinefrina (noradrenalina)
 Provine din dopamină
- Reglează funcţiile cognitive (cortex), funcţiile afective (sist. limbic),
funcţiile vegetative şi endocrine (hipotalamus)
Serotonina
 Secretată de anumiţi nuclei din TC (nucleii
rafeului)
 Este mai puţin studiată, pentru că lipsesc
medicamentele care să stimuleze sau să inhibe
sistemul serotoninergic
 Scăderea serotoninei: insomnie, hiperactivitate,
explozivitate
 Creşterea serotoninei: sindrom comportamental
anormal (tremur, mişcări lente, ale corpului,
diminuarea ratei alimentare)
 Controlează dispoziţia psihică, inducerea somnului
Aminoacizii
 Sunt produşi de mai toate celulele nervoase
 Se presupune că ar avea un rol modulator asupra activităţii neuronilor
 Ex. : acidul gama amino butiric (GABA) este un neurotransmiţător inhibitor
prezent în măduvă, retină, hipocamp, EC etc
Curs 2 : Sistemul nervos central
Anatomia sistemului nervos

 Sistem nervos somatic, alcatuit din SNC si SNP – asigura legatura dintre
organism si mediu.

 Sistemul nervos vegetativ - sistemul nervos simpatic si sistemul nervos

parasimpatic – asigura coordonarea activitatii organelor interne.
Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic (SNP) conecteaza sistemul nervos central cu

organele si tesuturile corpului.

Este format din nervi senzoriali (aferenti) si motori (eferenti).

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)

Controlează ansamblul funcţiilor autonome (activitatea organelor interne) ale

organismului).

Este format din:

 Sistemul nervos simpatic
 Sistemul nervos parasimpatic
Sistemul nervos simpatic

 Pregateste organismul pentru “fuga sau lupta”

 Creeaza conditiile optime pentru adaptarea la stres
 Are centri nervosi dispusi pe toata lungimea MS, in coarnele laterale
 Controlul centrilor nervosi simpatici se face de catre hipotalamus
 Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate
Sistemul nervos parasimpatic

 Creeaza conditiile pentru relaxarea organismului dupa efort

 Are centrii nervosi dispusi in bulb si punte (TC)
 Controlul acestora se face de catre hipotalamus
 Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate
SISTEMUL NERVOS CENTRAL

 ENCEFAL: trunchi cerebral, cerebel, diencefal, telencefal;

 MADUVA SPINARII;
Encefalul

 Acoperit de trei foite conjunctive (meninge cerebrale);

 Dura mater: emite septuri ce compartimenteaza cutia craniana;
 Arahnoida: prezinta zone pline cu lichid cefalorahidian;
 Pia mater: puternic vascularizata si adera la suprafata structurilor
encefalului;
Trunchiul cerebral

 Localizat in etajul inferior al cutiei craniene;

 Format din bulb rahidian, punte, mezencefal;
 Originea a zece perechi de nervi cranieni;
 Trunchiul cerebral este un tip de stație de la mesajele pleacă și vin către
creier, este structura care leagă pe cel din urmă direct de măduva spinării și
reglează automat funcțiile critice ale corpului;
Structura trunchiului cerebral

 Central – substanta cenusie;

 Periferic – substanta alba;
 Nuclei motori;
 Nuclei senzitivi;
 Substanta reticulata – coordoneaza activitati vitale (respiratia, circulatia);
Rol

 Conduce informatia nervoasa de la maduva catre encefal si invers;

 Este responsabil pentru funcțiile de atenție, vigilență, respirație, bătăile

inimii, tensiune arterială și reglează aceste funcții.

 Cu abilitatea de a transmite informația la creier și de a distribui semnale de

la nervii periferice și măduva spinării, acesta controlează și alte funcții
involuntare din corpul uman, cum ar fi digestia, salivarea, transpirația,
dilatarea sau contracția pupilelor și urinarea.
 Rănile, chiar și cele mici, pot avea consecințe grave, deoarece acest sistem
controlează nivelul de cunoștință și vigilență al corpului. Pacienții pot suferi
traumatisme, cancer, atacuri cerebrale, infecții și demielinizare și unele
persoane pot experimenta pierderea funcționalității, care sunt echivalente cu
afectarea creierului și cauzarea morții, totuși dacă trunchiul cerebral rămâne
intact, corpul poate rămâne viu, chiar și când există afectarea severă a
creierului, care pot să facă gândirea și mișcarea imposibilă.
Cerebelul

 Localizat in spatele trunchiului cerebral;

CEREBELUL
 structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara
evolutiei filogenetice
 in traducere – “creieras” – din cauza structurii sale
relativ asemanatoare cu cea a emisferelor
cerebrale - santuri, circumvolutii, structura interna
 Se identifica component vechi si noi. Structurile
recente se amesteca cu cele noi si rezulta o relativ
dificila delimitare intre partile componente.
Totusi, putem vorbi despre trei portiuni:
I. Arhicerebel
II. Paleocerebel
III. Neocerebel
Partile laterale controleaza extremitatile corpului
Partea mediana controleaza partea din mijloc a corpului
Nucleul controleaza miscarile ochilor si echilibrul
I. Arhicerebelul = lobul nodular

 structura cea mai veche si mai mica

 este conectata cu nucleii vestibulari
II. Paleocerebelul

 este format din lobul central plus lobul anterior

 primeste aferente de la maduva spinarii si trunchiul cerebral
 trimite eferente la formatiuni din cerebel si trunchiul cerebral (cele
responsabile de controlul tonusului muscular)
III. Neocerebelul

 cel mai voluminos si mai nou aparut filogenetic

 Este constituit din mai multe formatiuni care au conexiuni cu toti lobii
sistemului central
Cerebelul are trei fete:
 superioara
 anterioara
 inferioara
 Cantareste intre 120-150 g = a opta parte din greutatea totala a creierului
si are numeroase santuri si circumvolutiuni care cresc mult suprafata
acestuia.
 Cerebelul are o portiune mediana unica - vermisul – care se conecteaza cu
emisferele cerebeloase.
Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei
perechi de fibre, numite pedunculi
cerebelosi.

Pedunculii cerebelosi inferiori

 merg la maduva spinarii, bulb si punte
Pedunculii cerebelosi mijlocii
 contin fibre care leaga cerebelul de punte

Pedunculii cerebelosi superiori

 fibrele care vin de la maduva spinarii,
trunchiul central si SC
 fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul
cerebral, talamus si SC
Structura cerebelului
Substanta cenusie – se gaseste la exterior si la
interior
Functia scoartei cerebeloase
Aceasta functie este legata in principal de activitatea neuronilor Purkinje –
formatiuni neuronale care se intalnesc la nivelul cerebelului.
Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si
descarca impulsuri frecvente pe secunda.
Rata descarcarii acestor impulsuri se modifica in functie de anumite
mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru unele forme de invatare
motorie.
La interior, substanta cenusie se organizeaza in nuclei cerebelosi,
in interiorul substantei albe.
Nucleii:
- se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase
- sunt patru perechi de nuclei cerebelosi:
-nucleii fastigiali, care sunt in legatura cu maduva spinarii,
nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil cerebral
- nucleii globulari, sunt in legatura cu talamusul
- nucleii dintati (dantelati) – se afla in centrul emisferei
cerebeloase
Substanta alba
 este formata din fibre mielinice:

- de asociere – leaga centri din aceeasi emisfera

- comisurale – leaga centri din emisfere diferite
- de proiectie – permit interactiunea cerebelului
cu alte formatiuni ale sistemului nervos central
Functiile cerebelului
 Sunt multiple
 multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei
functii elementare:
- imitarea miscarii
- miscarile complexe
- corectia miscarilor
 descrierea functiilor s-a facut prin extirparea
cerebelului la animale si prin studiile in lumea
umana
Studiile mai recente arata ca cerebelul:

 este o veriga importanta a feed-back-ului

chinestezico-motor, contribuind la tonusul
muscular, pozitia corpului, contractia si
relaxarea adecvata a muschilor implicati in
miscare,
 asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea
si manipularea adecvata a obiectelor)
 modulator de impulsuri ale sensibilitatii
vestibulare si tactile, care ajung la SC
 reglarea functiilor vegetative ale organismului
Partea anterioara a cerebelului – paleocerebelul – controleaza muschii
antigravitationali.

Partea posterioara a cerebelului – neocerebelul – actioneaza ca o frana

pentru miscarile voluntare, mai ales cele ale maniei.

Lezarea cerebelului are ca efect afectarea unei functii mai generale, legate
de evaluarea temporala a unei sarcini (retroactiv), precum si ca
discriminare intre doua sarcini cu durate diferite.
Simptomele lezarilor cerebeloase
- hipotonie
- ataxie (erori de miscare, regularitatea miscarilor)
- tremor intentional (mai marcat la terminarea miscarii)
 dificultati de ortostatism si dizartrie (vorbire
sacadata sau exploziva).
 Afectarea membrelor atinge mai mult membrele
inferioare, cele superioare fiind practic normale.
 Cu timpul, leziunile cerebeloase tind sa se
amelioreze daca procesul patologic nu progreseaza.
 O leziune cerebrala aparuta ulterior poate sa duca la
reaparitia semnelor de disfunctie tipic cerebeloasa
ceea ce demonstreaza ca, cel putin la tineri, functiile
cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale
creierului.
DIENCEFALUL

 Intre mezencefal si emisferele cerebrale;

 Este format din 4 structuri nervoase:
 Talamus;
 Subtalamus;
 Epitalamus;
 Metatalamus;
Talamusul

 Format din doua mase de substanta cenusie;

 în primul rând, talamusul este staţia de releu cea mai importantă pentru
toate fibrele senzitive care merg spre scoarţa cerebrală (leziunile talamusului
produc grave tulburări de sensibilitate, în funcţie de nivelul de afectare:
tulburări ale sensibilităţii vizuale, gustative etc.). Studiile recente
evidenţiază faptul că talamusul este un releu activ, lăsând să treacă către
scoarţa cerebrală doar acele informaţii senzitive care sunt relevante pentru
individ.
 are rol important în regularizarea mecanismul somn-trezire, în
special în menţinerea stării active, de trezire
 are numeroase conexiuni specifice şi reciproce cu cortexul cerebral
(se consideră că acestea au rol important în mecanismele
conştienţei)
 afectarea talamusului determină numeroase tulburări, în special de
ordi senzitiv-senzorial. Spre exemplu, sindromul talamic (apare de
regulă în urma unor accidente vasculare ce afectează talamusul) se
manifestă prin hemianestezie cotralaterală (pacientul nu simte
jumătatea corpului opusă
 leziunii) sau „anestezie dureroasă” (durere severă, sub formă de
arsuri sa înţepături puternice, ce apar într-o zonă ce suferă de
anestezie).
 subtalamus – este o structură ce are rol important în regularizarea mişcărilor
efectuate de către muşchii scheletici.
 este conectat cu numeroase alte formaţiuni implicate în mişcare
 afectarea sa poate cauza apariţia unei forme violente de diskinezie (mişcări
anormale) numită hemibalism (mişcări involuntare, bruşte, dezordonate, de
mare amplitudine a membrelor dintr-o jumătate a corpului).
 metatalamus – formaţiune alcătuită din 2 corpi (nuceli). Implicat în
transmiterea senzaţiilor vizuale şi auditive.
 epitalamus – formaţiune deosebit de importantă deoarece conţine în
structura sa epifiza (glanda pineală).
 epifiza este răspunzătoare de secreţie hormonală, cel mai important
hormon fiind melatonina, implicată în ciclul somn/stare de veghe
(ritmul circadian, epifiza fiind considerată „ceasul biologic”), dar şi
în alte procese ale organismului (este un foarte puternic
antioxidant, are rol favorizant în stimularea sistemului imunitar
etc.) Producţia de melatonină este redusă de lumină şi favorizată de
întuneric.
 în copilărie, epifiza este de dimensiuni mai mari, însă la adult
devine aproape invizibilă.
Somnul si starea de veghe

 Fenomen natural;
 Reinnoirea fortelor vitale;
 Relaxare musculara;
 Caracter bioritmic preventiv;
Ciclul somn – veghe

 Reglat de ceasul bioritmic intern care ţine evidenţa timpului şi

care coordonează diverse procese fiziologice,biochimice şi
comportamentale, pe durata a 24 de ore (ritm ciclic
circadian).
 Este prezent în toate sistemele, începând cu celula.
 Alternanţa între cele două stări este primordială desfăşurării
unei vieţi normale.
 Durata somnului este una dintre cele mai mari variaţii
fiziologice întalnită la specia umană (cuprinsă între 4 şi12 ore,
din 24).
Stadiile somnului

 Somnul lent: undele cerebrale au amplitudine scazuta, miscari oculare

absente, scad ritmul respirator, cardiac, se reduc secretiile endocrine;

 Somnul REM: unde cerebrale rapide, miscari oculare rapide, creste ritmul
metabolic, se intensifica activitatea onirica (visul)
Visele

 Reprezintă o codificare a memoriei de lungă durată;

 Celemai frecvente şi vivide vise au loc în timpul
somnului REM, însă ele se întâlnesc şi în cadrul somnului
non-REM.
 Pe parcursul unui somn normal, nocturn, aproximativ 2
ore suntpetrecute visând.
 Unele vise sunt memorabile din cauza naturii lor bizare
sau extraodinare, în timp ce altele reflectă experienţe
realiste.
 hipotalamus – este un segment extrem de important (de mărimea unei alune),
fiind considerat coordonatorul sistemului vegetativ şi al sistemului endocrin.
 Asigură conexiunea esenţială între sistemul nervos şi cel endocrin, prin
intermediul glandei pituitare (hipofiza): axul hipotalamo-hipofizar.
 este legat de numeroase alte segmente ale sistemului nervos şi
endocrin
 participă la:
 termoreglare (menţinerea constantă a temperaturii corpului,
 hipotalamusul fiind considerat „termostatul” organismului uman).
 Leziunile hipotalamuslui pot duce la hipertermie sau hipotermie;
uneori poate apare poichilotermia (temperatura corpului variază în
funcţie de temperatura mediului ambiant, asemănător reptilelor)
 reglarea comportamentului alimentar (hipotalamusul este centrul
de comandă al foamei). Leziunile cu localizare la acest nivel pot
duce fie la dispariţia senzaţiei de foame, fie la exagerarea senzaţiei
 (hiperfagie), cu creşterea marcată a cantităţilor de alimente
ingerate şi obezitate morbidă.
 reglarea activităţii sexuale şi a reproducerii – prin controlul secreţiei
hormonilor sexuali. La nivelul hipotalamusului există
 neuroni sensibili la cantităţile de estrogeni sau androgeni din sânge,
declanşând producţia de hormoni ce reglează producţia şi eliberarea
de gonadotropine din hipofiză (gonadotropină – hormon sintetizat
din hipofiză ce acţionează la nivelul ovarului sau testiculului,
stimulând secreţia de hormoni sexuali).

 reglarea activităţii de apărare. La nivelul hipotalamusului există

centri responsabili de declanşarea agresivităţii, dar şi alţi centri
implicaţi în exprimarea emoţiilor (teamă, furie, ruşine etc.). Astfel,
orice afectare la acest nivel poate fi însoţită de tulburări afective,
agresivitate accentuată.
Sistemul limbic

 numit de alţii şi lobul limbic

 este, de fapt, o denumire arbitrară a unui sistem funcţional neuronal cortical
şisubcortical (totalitatea structurilor cerebrale situate în regiunea mediană şi
profundă a creierului)
 Amigdala, hipocamp, hipotalamus;
 are rol determinant în:
 o mecanismele memoriei de lungă durată (la acest nivel se pare că
suntstabilite aspecte legate de ceea ce trebuie memorat şi unde se
va stoca informaţia)
 emoţii (este structura cea mai importantă pentru viaţa emoţională,
fiindnumit „centrul emoţional”)
 comportament
 motivaţie
 dorinţă sexuală
 pare a fi la baza comportamentelor instinctuale ale omului
 funcţionează ca zonă olfactivă primară
EMISFERELE CEREBRALE

 2: dreapta si stanga, despartite de fisura interemisferica;

 83% din masa encefalului;
 In fisura patrunde coasa creierului;
 La baza fisurii: corpul calos, care interconecteaza cele doua emisfere;
Alcatuire externa:

 3 fete: laterala, mediala, bazala;

 Santuri adanci: scizuri – lobi cerebrali;
 Santuri mai putin adanci: sulci – circumvolutiunile;
 La suprafata: substanta cenusie – cortexul;
Alcatuire interna:

 Scoarta cerebrala – cortexul; integrarea tututor functiilor organismului;

 14 mld. Neuroni;
 2 zone: allocortexul: 2-3 straturi celulare;
 Neocortexul: 6 straturi celulare;
 Ariile de asociatie, senzitive si motorii;
 Substanţa albă este alcătuită din fibre care fac legătura între diferite zone
corticale, între cele două emisfere cerebrale (corpul calos) şi între emisfere şi
alte etaje ale sistemului nervos central
Emisferele cerebrale

 împărţirea emisferelor cerebrale se face în lobi:

 doi lobi temporali (corespunzători fiecărei emisfere)
 doi lobi parietali (corespunzători fiecărei emisfere)
 un lob frontal
 un lob occipital
 lobii sunt despărţiţi prin şanţuri
Lobul frontal

 Lobul frontal – este un lob foarte dezvoltat la om comparativ cu alte animale.

Se apreciază că maturitatea sa maximă este în jurul vârstei de 25 ani. De
asemenea, cercetările au arătat că acest lob cuprinde neuronii cu cea mai
mare sensibilitate pentru dopamină (neurotransmiţător cu importante roluri
în mecanismele cognitive, motivaţie, mişcările voluntare, memorie, atenţie).

 Este format din 6 arii;

Aria motorie primara

 este sediul neuronului motor central (sediul mişcărilor voluntare)

 controlează realizarea mişcărilor voluntare ale omului
 leziunile acestei arii conduc la slăbiciune musculară în partea contralaterală a
ariei afectate (paralizie, pareză);
 paralizie: abolire de origine neurologică a motricităţii unui sau mai multor
muşchi; poate afecta un muşchi, un membru, partea inferioară a corpului,
jumătate de corp (stânga sau dreapta)
 pareză: afectarea motrică nu este abolită, ci doar redusă, diminuată (cu alte
cuvinte, se pot realiza mişcări, dar de mică amplitudine)
Aria premotorie

 controlează realizarea mişcărilor ce cuprind arii musculare mai largi şi

conţine programele necesare desfăşurării mişcărilor
 leziunile sale conduc la apariţia apraxiei (incapacitatea de a efectua mişcări
intenţionate, coordonate); ex: pacientul nu poate scoate limba atunci când i
se cere.
Camp ocular frontal

 implicat în realizarea anumitor mişcări oculare (mişcările conjugate)

 leziunile sale conduc la devierea tranzitorie a ochilor de aceeaşi parte cu aria
afectată şi paralizia fixării oculare de partea opusă
Aria motorie suplimentara

 conţine programele necesare desfăşurării mişcărilor complexe, ce implică mai

multe părţi ale corpului
 este o extensie a ariei motorii primare şi a celei premotorii
Arie prefrontala

este asociată cu realizarea activităţilor viscerale, emoţionale şi

comportamentale, cu abilităţi intelectuale de înaltă fineţe (judecata,
planificarea lucrurilor, conceptualizarea, rezolvarea situaţiilor, diferenţierea
lucrurilor şi situaţiilor în funcţie de caracteristici etc.)
leziunile sale pot conduce la: scăderea atenţiei, pierderea iniţiative scăderea
puterii de concentrare, imposibilitatea de a lua decizii, pierderea simţului
responsabilităţii, comportament social imprevizibil, instabilitate emoţională,
neglijenţă în ceea ce priveşte aspectul exterior etc.
Aria vorbirii (aria BROCA)

 este considerat centrul motor al vorbirii

 conţine programele motorii ce sunt necesare pentru producerea cuvintelor şi
trimite fibre către ariile motorii implicate în controlul muşchilor necesari
pentru producerea sunetelor (ai corzilor vocale, limbii, buzelor)
 lezarea ariei conduce la afazie motorie (sau de expresie, afazia Broca):
vocabularul individului este redus (uneori doar la silabe), greşeli gramaticale
multiple, exprimarea cuvintelor se face foarte lent, prelungit, pronunţie
greşită a cuvintelor; înţelegerea vorbirii este puţin sau deloc afectată; pot
apare deficienţe în scris (în special la cei cu dominanţă a mâinii drepte);
limbajul, în general, este nonfluent; individul este
 conştient de problemele sale.
Lobul parietal

 este sediul cortical al analizatorului sensibilităţii generale. În acest loc se

realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate, a informaţiilor culese de
la nivelul tuturor segmentelor corpului. Cuprinde 4 arii;
 aria somatosenzorială primară: rol important în receptarea
informaţiilor senzoriale leziunea ariei determină pierderea
sensibilităţii tactile discriminative şi a simţului poziţiei membrelor
de partea opusă;
 aria somatosenzorială secundară:
 pare a fi capabilă de o discriminare mult mai fină, se apreciază că
este implicată în percepţia senzaţiilor dureroase şi în diferenţierea
calităţilor diverselor senzaţii (ex: nu perceperea unui obiect ca fiind
cald sau rece, ci şi cât de cald sau de rece este)
 aria gustativă: implicată în sensibilitatea gustativă
 afectarea ariei duce la pierderea sensibilităţii gustative de partea
opusa (anestezie gustativă);
Aria asociativa

 precesează informaţiile tactile şi vizuale legate de funcţiile cognitive asupra

propriului corp şi a mediului înconjurător;
 implicată în secvenţialitatea efectuării anumitor sarcini (în special a celor ce
implică activitatea mâinilor);
 leziunile ariei pot cauza: agnozie vizuală (pierderea capacităţii de a
recunoaşte persoane, obiecte; atenţie! Individul nu este orb!), agnozie tactilă
(astereognozie - incapacitatea de a recunoaşte obiecte prin atingerea
acestora), dezorientare vizuală, apariţia sindromului de negare (incapacitatea
de a recunoaşte existenţa jumătăţii contralaterale a corpului
 şi mediul înconjurător asociate acesteia; ex: dacă este afectată aria din
emisfera stângă, pacientul nu îşi spală mâna dreaptă şi neagă existenţa
tuturor obiectelor existente de partea dreaptă, inclusiv propriile membre).
Lobul temporal

 cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv, dar şi arii de asociaţie a

emoţiilor şi funcţiilor mentale superioare (memorie, vorbire);
Aria auditivă primară

 implicată în auz
 leziunea unilaterală a lobului nu duce la pierederea marcată a auzului, ci la
dificultăţi în ceea ce priveşte aprecierea distanţei sunetului, direcţia din care
provine, halucinaţii auditive.

 anumite părţi ale lobului temoporal par a fi implicate în stocarea informaţiilor

şi experienţelor, în activitatea viscerală, emoţii, memorie, comportament.
Prin afectarea acestor zone pot aparea afectări în procesele de învăţare sau
memorie (în special cea de scurtă durată), prosopagnozie (în leziunile
bilaterale: incapacitatea de a recunoaşte feţele cunoscute, inclusiv propria
faţă în oglindă).
Aria Wernicke

 se află în partea superioară a lobului temporal

 conţine mecansimele necesare înţelegerii şi formulării limbajului lezarea ariei
duce la apariţia afaziei de recepţie senzorială (afazia Wernicke),
caracterizată prin: limbajul, în general, este fluent (producerea cuvintelor
este normală, însă utilizarea acestora este deficitară), vorbirea se face cu
debit normal sau chiar accentuat, articularea cuvintelor este normală, însă
individul înlocuieşte un cuvânt cu altul, adaugă cuvinte fără sens, cu multiple
neologisme, devenind imposibil de înţeles pentru interlocutor. Individul nu
poate înţelege nici o formă de limbaj: scris (alexie) sau vorbit. Individul nu
este conştient de defectul său!
Lobul occipital

 conţine ariile vizuală primară şi de asociaţie

 lezarea acostor structuri se produce destul de rar datorită protecţiei conferite
de aşezarea lobului occipital; totuşi, leziunile severe ale conţinutului cutiei
craniene pot afecta şi lobul occipital;
 leziunea ariei vizuale primare duce la apariţia hemianopsiei omonime
contralaterale (pierderea vederii unei jumătăţi a câmpului vizual,
contralateral, dar de aceeaşi parte cu leziunea cerebrală), halucinaţii
vizuale;
 ariile de asociaţie sunt importante în percepţia vizuală complexă a culorilor,
direcţiei obiectelor, mişcărilor etc.
 lezarea ariilor de asociaţie conduce la apariţia halucinaţiilor vizuale, tulburări
de orientare în spaţiu, agnozie vizuală (incapacitatea de a recunoaşte cu
ajutorul văzului, formele sau semnele cunoscute: obiecte, imagini, culori,
litere, cifre etc.;
 atenţie! Individul nu este orb!)