Coordonator si Formator:

Roxana Rohan – Psiholog- Psihoterapeut cu drept de libera practica.

Formari si specializari in Hipnoza clinica, relaxare si terapie
ericksoniana,Couch – NLP , Psihoterapie de cuplu, Consiliere
premaritală, Psihoterapie pozitivă, Psihopedagog special, Consilier
psihologic și vocational, Consilier pentru dezvoltare personal ă,
Formator,Presedinte – Asociatia Centrul de Consiliere si Dezvoltare
Personala AvataRo.
Experienta in psihoterapie – copii, adolescenti si adulti- individuala/de
familie, workshop-uri,organizator si facilitator tabere si module out

1
door - dezvoltare personala, trainer cursuri de perfectionare si
specializare adulti, coordonator practica psihologica.

CE ESTE PROIECȚIA?

Termenul de proiecție a fost folosit pentru prima dată de Freud, în lucrarea

sa “Psihonevrozele de apărare”. Freud afirma că proiecția implică o operație prin
care subiectul expulzează din sine și localizează în altul anumite calități,
sentimente, dorințe pe care nu le cunoaște sau pe care refuză să și le asume.Acest
mecanism se află la baza anumitor tulburări psihopatologice - în paranoia și fobii.
Definiția clasică este : - Proiecția este tendința indivizilor de a fi influențați de
emoțiile, trebuințele sau structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea
realității, mai ales când camul perceptiv prezintă o anumită ambiguitate.
Proiecția se manifestă în toate domeniile vieții psihice:
- În toate relațiile interpersonale –Modul în care îl percepem pe celălalt,
faptul de a simți atracție sau respingere afectivă față de el, este un fenomen
proiectiv.

2
 - În alegerea profesiei – Szondi a arătat că, în funcție de anumite pulsiuni,
individul se orientează spre anumite activități sau meserii care permit
punerea în act a acelor pulsiuni într-un mod acceptat social.
- În tulburarea mentală – acesta este domeniul privilegiat de manifestare a
proiecției ( delirul paranoid).
- La nivel social- în manipularea social.
- În arta – așa-numita “artă psihopatologică” – desenele psihoticilor, în
special ale schizofrenilor ( în stil Picasso). Schizofrenicii desenează obiecte
sau personaje dezmembrate, împărțite în bucăți, prin care proiectează spaima
de dezintegrare psihică- sparagmos.

Viața psihică a personalității se desfășoara la trei niveluri: conștient, preconștient și

inconștient.
În concepția lui Allport privind nivelurile vieții psihice ale omului, câmpul
conștiinței, în orice moment, este extrem de îngust: “Nu pare să fie mai mare decât
vârful unui creion precipitându-se, fără odihnă, încolo și încoace în marele edificiu
al personalității, concentrându-se când în interior, când în exterior”.
A fi conștient înseamnă a cunoște experiența proprie și a o spune așa cum este.
Verbalizarea constituie modalitatea de a fi conștient, iar limbajul constituie
calitatea structurală a conștiintei. Să analizăm următoarea situație: un zgomot
foarte puternic în plină noapte. Să presupunem că acest zgomot este auzit de un om
care se află singur în pădure. Este auzit și de un câine. Și animalul și omul vor avea
o trăire interioară, o impresie. Dar animalul va reacționa numai spontan, fugind, pe
când omul se va întreba “ce a fost oare?”, chiar dacă și lui îi este frică. Frica
animalului a fost inconștientă. Omul își domină frica în mod conștient.
Activitatea conștienta înseamnă orientare intenționată spre scop, concentrare de
atenție, propunere de planuri pentru viitor. Pentru a indica faptul de a fi conștient,
în vorbire se folosesc expresii ca: “eu simt”, “eu imi amintesc”, “eu ma hotărăsc să,
“eu mă concentrez asupra, “eu voi face!”, “mie îmi este drag de”, “eu îmi propun”
etc.
În ultima formă a psihologiei sale, dupa 1920,S. Freud a propus un model al
aparatului psihic care cuprinde în structura sa sinele, supraeul și eul.

SINELE ( INCONȘTIENTUL) – Spre deosebire de Eu, Sinele nu poate fi controlat

de gândire și voință, este un haos și nu are caracteristica de a fi organizat logic.
Conținuturile sinelui sunt insconștiente, unele moștenite și înnăscute, altele

3
dobândite. În limbajul obișnuit, comportamnetele care vin din sinele inconștient se
explică astfel:” a fost ceva mai puternic decât mine, mi-a venit dintr-o dată…” De
aceea, în fața Sinelui, Eul este nepuitincios.
SUPRAEUL (SUBCONSTIENTUL) - Este conștiința morală condusă de reguli și
idealuri, este autocontrolul apărut prin interiorizarea exigențelor și interdicțiilor
parentale și sociale în general. El reprezintă legea internă și interdicția de a o
încălca, deci are rolul unui judecător și cenzor intern. Supraeul cere renunțare și se
formează (se imbogățește) prin educație, religie și moralitate.
EUL (CONSTIENTUL) -Eul reprezintă o componentă care intră în structura
psihicului uman alături de sine și supraeu. Este partea conștientă a psihicului.
Totalitatea a ceea ce eul trăiește ca experiență aici și acum reprezintă câmpul
conștiinței. Este câmpul percepției, al atenției și al acțiunii mele prezente.
Eul este un factor de legare a proceselor psihice. Se supune principiului realității și
îi permite subiectului să nu confunde procesele sale interne cu realitatea. În
aceasta, un rol important îl are percepția. Eul functionează în gândirea vigilă. Este
educat de realitate și se conformează ei.
Funcțiile Eului sunt:
- controlul motricității și al percepției;
- proba realității;
- anticiparea, ordonarea temporală a proceselor mentale;
- gândirea rațională.
Eul are și o funcție inhibitoare pentru dorințe nerealizabile pe canale acceptabile
din punct de vedere social sau personal. (Procesul este denumit refulare).
În abordarea sistemică, între conștient și inconstient există relații dinamice de
interacțiune și interdependență în ambele sensuri. În sens ascendent cele trei
niveluri derivă unele din altele, în sens descendent se modulează evolutiv unele pe
altele. Potrivit acestui principiu, un nivel inferior se subordonează nivelului
superior, iar pe măsură ce se trece de la nivelul inferior la cel superior, funcția de
reglare globală, supraordonată care constă în relaționarea eficientă a sistemului cu
mediul este preluată de nivelul superior, în timp ce nivelul inferior își îngustează
sfera de acțiune.

Inconștientul nostru funcționează ca un ”hard disk” (de calculator) pe care sunt

stocate informații ce pot fi oricând reamintite, adică aduse în sfera conștiinței. Prin
intermediul inconștientului pot fi reamintite diverse informații sau deprinderi, fără
ca acestea să ne fie utile neaparat în momentul reamintirii. Tot ceea ce învățăm pe
tot parcursul vieții se imprimă în inconștient (prin intermediul subconstientului),

4
iar atunci când aveam nevoie de o informație accesăm inconștientul pentru a o
aduce în sfera conștiiței, unde o prelucrăm sau o transmitem, verbal, mai departe.

Trebuie să reținem faptul că subconstientul și inconstientul sunt responsabile

pentru cel putin 90% din gândurile, emoțiile și acțiunile noastre din fiecare zi. De
cele mai multe ori, mintea noastră se comportă ca un “pilot automat” care ne
conduce viața, întrucât mintea conștientă (conștientul) o folosim în mai putin de
10% din acțiunile zilnice.

Acum știm cum funcționează subconștientul și cât de important este rolul său,
motiv pentru care trebuie să ne asigurăm în permență că-l alimentăm doar cu
gânduri și sugestii pozitive, întrucât tot ceea ce transmitem în subconștient,
voluntar sau involuntar, acesta încearcă să materialize, iar mai devreme sau mai
târziu vom trăi, sub fomă de experiențe, tot ceea ce am transmis în trecut în mod
constant în subconștient.

Concluzionând, reținem câteva idei esețiale:

 Inconștientul nu doarme niciodată, el este acela care ne dirijează acțiunile,

ne ghidează intuiția, ne ajută să memorăm anumite fapte și întâmplări ale
vieții. De asemenea, inconștientul este responsabil de funcționarea optimă a
organismului nostru, respectiv controlează bătăile inimii, circulația sângelui,
digestia, asigură eliminarea rezidurilor. Este responsabil de sănătatea
noastră; atunci când suntem bolnavi, inconștientul este acela care face tot
posbilul să redevenim sănătoși. Datorită forței sale uriașe, inconștientul este
capabil să controleze toate procesele vitale, funcțiile corpului.
 Subconștientul se află într-o permanentă legătură cu divinitatea, cu tot ceea
ce se află în spațiul înconjurător, cu întregul Univers.
 Subconștientul deține deja, în profunzimile sale latente, soluțiile perfecte la
toate problemele care ne framânta și ne poate îndeplini direct proporțional cu
intensitatea încrederii, orice dorință. Cel mai bun mod de convingere este, de
exemplu, să-i sugerezi ferm înainte de a adormi: ”Vreau să mă trezesc la ora
5 dimineața” și vei constata că te vei trezi exact la ora dorită.
 Nu întrebuința niciodată formulări de tipul: “nu am mijloace” sau “îmi este
imposibil” sau “niciodată n-am să pot”, întrucât îți vei sabota singur
reușitele.
 Conștientul este și paznicul căii de acces spre inconștient. În mod normal,
prima lui funcție ar trebui să fie aceea de a ocroti inconștientul, astfel încât

5
 în el să nu ajungă să se imprime idei false, convingeri greșite sau gânduri
negative. De aceea este bine să obișnuiesti conștientul să producă doar
gânduri pozitive.

TEHNICILE PROIECTIVE

Tehnicile proiective, ca instrumente de evaluare psihologică, constituie un

domeniu fascinant şi controversat al psihodiagnosticului. Printre altele, ele fac
posibilă cunoaşterea personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi
tendinţelor inconştiente care se reflectă în comportament.
Tehnicile proiective se disting de testele de aptitudine în principal prin
ambiguitatea materialului prezentat subiectului şi prin libertatea pe care o are
acesta în ceea ce priveşte răspunsurile pe care le poate da. Prin aceste două
caracteristici, metoda proiectivă se situează la granița psihologiei formei şi a
psihanalizei. Analiza figurilor ambigue şi a iluziilor optico-geometrice, făcută de
psiholog, a furnizat terenul privilegiat pentru descoperirea formelor perceptive şi
intelectuale şi, bineînţeles, a legilor acestora.
Psihologia proiectivă lărgeşte psihologia formei, interesându-se de raporturile
omului cu ceilalţi, dar, în acelaşi timp, de raporturile omului cu lumea aşa cum o
trăieşte el.

Putem delimita cel puţin trei factori ai intensităţii proiecţiei:

1. Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor – cu cât o emoţie este mai puternică

şi cu cât o trebuinţă este mai frustrată, cu atât proiecţia ei în exterior devine
mai virulentă şi tinde să subiectiveze mai mult situaţia obiectivă;
2. Gradul de ambiguitate a situaţiei – cu cât stimulul sau situaţia cu care ne
confruntăm este mai nestructurată sau mai ambiguă, cu atât ea va fi asimilată
mai mult conţinuturilor noastre subiective;
3. Forţa şi Integritatea Eului – formele severe de psihopatologie (cum ar fi
schizofrenia) se caracterizează de fapt prin scăderea dramatică a forţei Eului,
având drept consecinţă pierderea mai mult sau mai puţin totală a simţului
realităţii, ceea ce la nivel clinic se exprimă prin apariţia unor grave
distorsiuni perceptibile (iluziile şi halucinaţiile) şi cognitive (ideile
delirante).

6
Ca urmare a importanţei cunoaşterii proiecţiilor individuale, în psihologia aplicată
au început să se utilizeze, începând cu anii 1930, o serie de metode de evaluare
psihologică mai neconvenţionale, constând în nişte sarcini nestructurate şi
ambigue, care îl fac pe individ să se trădeze proiectiv. Ele sunt nişte instrumente
care provoacă şi captează proiecţiile individului, răspunzând la ele, el îşi dezvăluie
anumite coordonate ale personalităţii sale şi astfel oferă psihologului o serie de
informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte surse.

Majoritatea tehnicilor s-au născut de altfel în strânsă relaţie cu activitatea

clinicianului în instituţiile de tulburări mentale, ca instrumente utile în clarificarea
diagnosticului şi mai ales în evaluarea structurii şi dinamicii personalităţii
pacientului. Ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluţiei pacientului în cursul
unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale aceluiaşi test.

Sigmund Freud introduce termenul de proiecţie în 1894, iar doi ani mai târziu dă
următoarea definiţie asupra proiecţiei: Proiecţia este un mecanism de apărare al
cărui rezultat este plasarea în exterior a surselor neplăcerii.

Subiectul expulzează din sine şi localizează în altul calităţi, sentimente, obiecte pe

care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi. Din punct de vedere psihanalitic
proiecţia este un mecanism de apărare. Este un tip de operaţie psihică realizată de
Eu prin intermediul căreia se realizează apărarea faţă de mişcarea ascensională a
refulatului.

Pe de altă parte, C.G. Jung vede acest mecanism psihologic într-un sens mai larg.
În opinia lui, proiecţia este un mecanism de disimulare ce constă în transferarea
într-un obiect exterior al unui conţinut subiectiv. Conţinutul poate să fie negativ,
penibil, incompatibil cu subiectul sau pozitiv, situaţie în care este inaccesibil
conştiinţei din cauza auto-deprecierii.

Inconştientul celui care proiectează nu alege orice obiect, ci unul care are ceva sau
chiar mai multe dintre caracteristicile celui care proiectează. Procesul proiecţiei se
întemeiază pe identitatea arhaică a subiectului cu obiectul, moment din filogeneză
în care lumea interioară nu era complet delimitată de lumea exterioară.

Astfel Jung vorbeşte despre:

1. Proiecţia pasivă: forma patologică a proiecţiei şi care se manifestă în multe

proiecţii normale, neintenţionate, automate. Persoana nu este conştientă de
sine, neacceptând responsabilitatea celor proiectate în altceva sau altcineva.
Proiecţia dă naştere la eroare în aprecierea celorlalţi (persoane, relaţii,
situaţii, evenimente) şi blochează adaptarea.

7
 2. Proiecţia activă: este o componentă esenţială a actului creativ. Pentru a
empatiza, subiectul separă de sine un conţinut şi îl transferă în obiect,
atrăgându-l astfel în sfera sa subiectivă. Proiecţia activă participă la
procesele creatoare, artistice, dar şi în actul de judecată care separă subiectul
de obiect. O judecată subiectivă considerată valabilă este separată de subiect
şi transferată în obiect; astfel subiectul se detaşează de obiect.

Fiecare tehnică proiectivă eveluază un anumit aspect al personalităţii. De aceea,

cea mai eficientă utilizare a tehnicilor proiective este într-o baterie de teste. În
funcţie de scopurile evaluării pot fi utilizate mai multe tehnici proiective în cadrul
bateriei sau o anumită tehnică proiectivă poate fi susţinută şi completată de
chestionare, teste de aptitudini sau de inteligenţă.

Prin urmare, tehnicile proiective, ca instrumente de evaluare psihologică, constituie

un domeniu fascinant şi controversat al psihodiagnosticului. Prin altele, ele fac
posibilă cunoaşterea personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi
tendiţelor inconştiente care se reflectă în comportament.

Clasificări ale testelor proiective

- Limbajul desenelor: “proiecţia grafică“ - Testul Persoanei, Testul

Arborelui, Testul Familiei;
- Limbajul percepţiei: “proiecţia structurală“- Testele Rorschach,
Holtzmann, testul petelor de cerneală;
- Limbajul poveştilor: “proiecţia tematică“ - Testul de Apercepţie Tematică
(T.A.T), Children Apperception Test (C.A.T), fabulele Duss;
- Limbajul culorilor: “proiecţia cromatică “ - Testul Luscher;
- Limbajul pulsiunilor: “proiecţie pulsională“ - Testul Szondi;
- Limbajul cuvintelor: “proiecţie asociativă“ - Testul lui Jung;

Intensitatea proiectiei

Dintre factorii care influenţează intensitatea proiecţiei putem aminti:

- Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor: cu cât o emoţie este mai

puternică şi o trebuinţă mai frustrată, cu atât proiecţia ei în exterior devine
mai virulentă, deformând semnificativ percepţia realistă asupra lumii;

8
 - Gradul de ambiguitate al situaţiei: cu cât stimulul sau situaţia cu care ne
confruntăm este mai nestructurată sau mai ambiguă, cu atât mai mult va
favoriza structurarea prin conţinuturile noastre subiective;
- Forţa şi integritatea Eului: forţa Eului poate fi definită ca şi capacitate de
a păstra un control al impulsurilor subiective în contact cu realitatea astfel
că, într-o formă severă de psihopatologie (ex. Schizofrenia), vorbim despre o
scădere dramatică a forţei Eului, având drept consecinţă pierderea mai mult
sau mai puţin totală a simţului realităţii

Caracteristici ale testelor proiective :

- Sunt niste sarcini mai ambigue ca cerinţe, sau mai slab structurate ca natură,
permiţând multiple răspunsuri din partea subiectului ;

Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale şi de regulă nu i se comunică

modul în care răspunsurile sale vor fi codificate şi interpretate;
- Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o
anumită implicare subiectivă din partea psihologului.

Domeniile de aplicare a testelor proiective :

- În psihologia clinică: multe dintre ele au luat formă în stransă legatură cu

activitatea clinicianului, ca instrumente în clarificarea diagnosticului şi
evaluarea personalităţii pacientului; pot fi folosite şi pentru aprecierea
evoluţiei pacientului în cursul unei psihoterapii prin aplicări repetate ale
aceluiaşi test;
- În psihologia şcolară: sunt de regulă aplicate pentru evaluarea elevului
privind un eşec şcolar sau probleme de conduită;
- În psihologia organizaţională: folosite în selecţia de personal, evaluarea
grupului de muncă, satisfacţia muncii sau stresului profesional; există critici
vehemente în aplicarea testelor în acest domeniu;
- În psihologia militară şi în psihologia judiciară: pot oferi informaţii
valoroase despre personalitatea criminalului.

9
Avantajele aplicării testelor proiective:

a) Necunoaşterea de către subiect a metodelor de interpretare induce o dificultate a

acestuia de a trişa, de a falsifica rezultatul în sens pozitiv sau negativ;
b) Majoritatea probelor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale
reduse sau defavorizaţi cultural;
c) Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri, dorinte,
conflicte inconştiente). Nivelul de proiecţie diferă în funcţie de tehnica şi de
rezonanţa subiectului la ea;
d) Metodele proiective distrag atenţia subiectului de la el însuşi, reducând apărarea
şi stânjeneala;
e) Consumarea unui timp minim de aplicare şi scorare şi obţinerea rapidă a
informaţiilor privind eventualele frustrări sau probleme afective.

Dezavantaje:

- Slaba lor standardizare, din care decurge subiectivismul în interpretare.Însă

insuficiența standardizare nu reprezintă un obstacol decisiv pentru aplicarea
lor în psihologia personalității.
- Majoritatea necesită un timp mai îndelungat de învățare și perfecționare.

Pentru eficientizarea tehnicilor proiective este necesar ca examinatorul să fie bine

familiarizat cu principiile de funcţionare a fiecărei tehnici în parte şi să o aplice pe
cât mai mulţi subiecţi. Interpretarea rezultatelor obţinute se bazează în mare parte
pe teoria autorului tehnicii, dar pot fi utilizate şi alte teorii ale personalităţii şi
psihopatologiei.

Aplicabilitate:

Testele proiective pot fi folosite în orice context unde se face o evaluare de

personalitate: în psihologia clinica, în psihologia școlară și chiar și în psihologia
organzațională.
OBLIGATORIU, INFORMAȚIILE OBȚINUTE CU AJUTORUL LOR SE
CORELEAZĂ CU INFORMAȚII DESPRE SUBIECT OBȚIUNTE DIN
ALTE SURSE, TESTE CU INTERPRETARE OBIECTIVĂ.

MECANISMELE DEFENSIVE ( DE APĂRARE):

10
Psihanaliza descrie diverse mecanisme de apărare împotriva dezvoltării angoasei în
relaţie cu exigenţele pulsionale ale sinelui. Aceste defense descriu tipuri de
afecţiuni nevrotice, pe de o parte, iar pe de alta, pot fi asociate stadiilor de
structurare a aparatului psihic.

Astfel, există defense angajate de aparatul psihic înaintea structurării unui eu - ca

de pildă refularea - şi defense care decurg din, practic, orice tip de operaţiune
mintală angajată de eu, ca de pildă explicarea logică a unor evenimente.

1. NEGAREA

Se poate explica prin refuzul de a admite ceva ce se naşte sau se petrece în minte.
Astfel, victimele unor evenimente traumatice din viaţa de familie pot nega aceste
traumatisme. Cazul bine cunoscut este al soţiei bătute de soţ şi care refuză să
recunoască că este bătută. În acest caz nu e vorba de o defensă în faţa angoasei, ci
de o menajare a eului narcisic.

2. REFULAREA:

Refularea este un mecanism autonom care acţionează pentru a împiedica

semnificanţi legaţi de moţiuni pulsionale să devină conştienţi şi să se traducă în
act. Uneori intervenim deliberat, conştient, în acest sens şi numim acest mecanism
reprimare sau condamnare.

Freud consideră că în tratamentul psihanalitic refularea trebuie înlocuită cu

condamnarea, adică cu prelucrarea la nivel conştient a conflictului cu revendicările
sinelui.

3. DEPLASAREA:

Este un mecanism cunoscut mai ales în formarea viselor. Prin deplasare se asociază
un afect cu alte obiecte sau evenimente aflate într-o relaţie de vecinatate cu cele
iniţiale care au provocat afectul. În general descoperim deplasarea foarte uşor în
viaţa de zi cu zi cînd cineva îşi descarcă nervii asupra copiilor, de pildă, pentru că
nu poate înfrunta un şef ostil. Sau ostilitatea deplasată asupra vecinului de palier

11
atunci cînd cauza ei este de fapt cutare măsură nepopulară a guvernului sau
corupţia din administraţie etc.

4. SUBLIMAREA:

Prin sublimare, o pulsiune inacceptabilă este transformată într-una social

acceptabilă. În jocurile sportive, de exemplu, găsim sublimarea pulsiunilor
agresive în întrecere sau competiţie.

5. PROIECTIA:

Este atunci când atribuim unor obiecte exterioare propriile noastre înclinaţii sau
trăsături de caracter. Proiecţia se caracterizează printr-o dezvoltare exagerată a
spiritului critic vizavi de tendinţele sau defectele altora. Proiecţia apare însoţită de
negare.

6. INTELECTUALIZAREA:

Este recunoscută în operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă

sau dureroasă în conţinuturi filozofice, de pildă. Astfel, un eşec la examen poate
deveni o reflecţie asupra calităţii viţii sau relativităţii succesului etc.

7. RAȚIONALIZAREA:

Oferă explicaţii după un model logic al unor înclinaţii sau manifestări care
provoacă jena sau senzaţia de penibil subiectului. Şi acest mecanism poate fi
folosit pentru protejarea eului narcisic.

8. REGRESIUNEA:

Este reîntoarcerea la stadii de dezvoltare sexuală şi obiecte anterioare. De exemplu

la faza orală, în care subiectul poate dezvolta senzaţia de insaţietate alimentară sau
refuzul de a mînca (anorexie). Cutare tânără studentă îndrăgostită de asistent

12
dezvoltă o anorexie vizavi de faptul că cea mai bună colegă a ei îi "fură" iubitul (ea
nu poate "înghiţi" această situaţie). Sau cazul frecvent al unui domn adult care
divorţează pentru a se căsători cu "prima iubire".

9. FORMAȚIUNEA REACȚIONALĂ:

Se poate explica simplu prin transformarea unei intenţii în inversul ei. De exemplu,
dorinţa de a avea relaţii erotice "murdare", condamnabile din punct de vedere
moral, dezvoltă obsesia pentru curăţenie. Sau ostilitatea resimţită faţă de cineva
este ascunsă În spatele unor dovezi de prietenie foarte pronunţate.

10. ÎNTOARCERE ASUPRA PROPRIEI PERSOANE:

Mecanism bine cunoscut ca de exemplu atunci cînd soţia afirmă răspicat că nu

soţul e devină pentru cutare infidelitatea ci ea deoarece nu a comunicat destul cu el.

Alte mecanisme defensive descoperite sau formulate după Freud:

11. ACTING OUT (punerea/trecerea în/la act)

Se referă la tendinţa unui subiect de a traduce în act imediat şi într-o modalitate

involuntară o moţiune pulsională revelată în cursul analizei, confirmînd astfel
ceea ce de fapt neagă.

12. AFILIEREA

Se referă la tendinţa subiectului de a apela la ajutorul altora, colaborând de bună

voie cu aceştia.

Inhibarea scopului - Subiectul acceptă o formă modificată a scopului său original,

ceea ce numim în general "jumătate de drum".

13.ALTRUISMUL:

Dedicarea necondiţionată pentru nevoile altuia neglijând sau negând total

propriile nevoi identice. Este cazul bine cunoscut al nevroticului care solicită
ajutorul psihanalistului pentru un alt nevrotic de care se simte legat prin
compasiune sau prietenie.

13
 14.EVITAREA:

Refuzul de a interacţiona cu situaţii sau persoane conflictuale.

15.COMPENSAREA:

Dezvoltarea excesivă a interesului şi activităţii într-un domeniu pentru a masca o

insatisfacţie majoră din altă sferă.

16.UMORUL:

Revelarea aspectului amuzant sau comic al unei situaţii jenante.

17.AGRESIUNEA PASIVĂ

Tendinţa de a manifestă agresivitate într-o manieră indirectă.

TEHNICILE PROIECTIVE – DESENUL

Pentru a interpreta cât mai corect, o să luăm în calcul: zona din pagină unde a fost
realizat desenul, culorile utilizate și, nu în ultimul rând, complexitatea schiței.

DISPUNEREA DESENULUI PE FOAIE

Extrovertiții sunt cei care desenează în mijlocul unei foi de hârtie, evidentă
fiind nevoia lor de a fi în centrul atenției. Partea de sus a paginii este preferată de
oamenii cu o mare încredere în ei înșiși, în timp cei care își așează desenele în
partea dreaptă a foii, sunt mai organizați și au viziuni mai ample despre planurile
de viitor. Atunci când desenele sunt orientate în partea stângă a paginii, persoanele
care desenează sunt, de cele mai multe ori, nostalgice sau sunt încercate des de
regret. O schiță desenată în partea de jos a unei foi sugerează o natură practică și,
în anumite conjuncturi, chiar o stare de depresie.
Dispunerea desenului pe foaie urmează o lege interpretativă, numită „simbolism
spatial”, care atribuie fiecărei părți a foii o semnificație clară. Se împarte foaia în 9
segmente, atunci când spațiul este ocupat constant, corespunde unei caracteristici a
desenatorului și arată tendințele și abordarea sa fața de viață și mediu.

14
 Amintiri
Fantezie Vis

Legatura
cu originile
Egocentrism
Eul proiectat in
viitor

Frica
Nesiguranta Dorinta

Pentru a deduce corect plasarea figurii pe foaie, trebuie să se repete de la un desen

la altul și să nu fie o alegere întâmplătoare, eventual condiționată de interferențe
externe,să se depisteze o tendință de a ocupa constant acea parte a foii.
Alegerea plasării desenului în diferite zone ale foii,depinde dincolo de
caracteristicile psihologice, de vârsta și de starea emotiv-afectivă prin care trece
persoana în acel moment.
Exemplu – un desen plasat în stânga sus- „ zona trecutului”- poate semnala
tendința clientului de a se lega de amintiri, dar și timiditate, inhibiție. Persoana își
exprimă dorința de fugă de repsonsabilitate a prezentului, prin întoarcerea la
trecut.
Cine desenează în dreapta este mai mult orietat către viitor.

15
Culorile
Atunci când schițăm desenele cu pixul și alegem să îngroșăm sau să scoatem în
evidență anumite părți ale desenului, dezvăluim, de fapt, îngrijorare și chiar
pesimism, iar atunci când alegem culori cât mai discret, fară a da amploare,
scoatem în evidență timiditatea și nehotărârea.
Este bine de știut că, atunci când desenăm pe hârtie, conștientizarea
comportamentului nostru este limitată, ceea ce înseamnă că pixul este ghidat mai
mult de inconștient, iar acest aspect ne ajută să găsim interpretări la starea de spirit
pe care o avem atunci când, pe langă notițele importante pe care le avem, alegem
să desenăm ceva.
Alegerea liberă a culorilor este fundamentală pentru înțelegerea anumitor aspecte
ale caracterului și temeperamentului clientului din fața noastră, mai ales dacă le
folosește mereu pe aceleași, deoarece culoarea este proiecția externă a propriilor
sentimente și emoții.
ROSU – Vitalitate, exuberanță, ambiție, emoție, pasiune, curaj. Predilecția pentru
roșu exprimă intoleranță față de propriile activități, un caracter vesel, înclinația
entuziastă de a-i implica și pe alții și o puternică nevoie de a fi observat.
Puncte sensibile: agresivitate necanalizata care se poate răsfrânge asupra
comportamentului,făcându-l reacționar sau dimpotriva, taciturn și reținut. Uneori
exuberanța excesivă devine ostilitate sau violența, persoana fiind ușor de enervat și
având posibile descărcări de furie.

GALBEN: – energie, dinamism, deschidere mentală, extrovertire, libertate, nevoia

de mișcare, ancorat în prezent. Persoana are un caracter sensibil și expansiv, este în
căutarea căldurii prietenilor și se implcă în activități sociale.
Puncte sensibile: melancolie și teama de viitor.

VERDE: - liniște, relaxare, satisfacție, echilibru, pace interioară, complacere,

speranță, gândire, calm. Persoana care folosește verdele este hipersensibilă și
emotivă; iubește natura și animalele. Este impresionabil.
Puncte sensibile: Verdele poate indica o tendință spre lene și inhibiție.

ALBASTRU: - clam, seninătate, absența spiritului de competiție, înțelegere,

rezervare, nevoia de destindere.Preferința pentru albastru indică un puternic

16
autocontrol asupra emoțiilor și un caracter calm și senin. Poate alterna momentele
de socializare cu cele de singurătate plăcută.
Puncte sensibile: - dacă este în exces, poate duce la sentimente lipsite de căldură.
MOV: – dorința de realizare personală, intuiție, tristețe, neliniște, dominație asupra
pasiunilor, credință religioasă, pudoare, spiritualitate, spirit de sacrificiu.Dacă
domină movul, faptul acesta poate indica exitența unor cerințe prea mari sau un
simț al responsabilității dus la extrem, care provoacă teama de a nu reuși să fie la
înălțimea așteptărior. Movul stimulează intuitia și imaginația.
Puncte sensibile: Melancolia îl poate face să se închidă în sine, să-i fie dificil să-și
exprime emoțiile, dorințele, sentimentele.

MARO:- seriozitate, intoleranță față de contraste și contrarii, prudența,

comoditate, simț dezvoltat al realității. Folosirea acestei culori în exces
demonstrează o seriozitate excesivă, și faptul că a fost și este o persoană încărcată
cu responsabilități.
Puncte sensibile: - Dificultăți datorate unui sentiment de insatisfacție interioară
din cauza incapacității de a îndeplini cerințele celor din jur.

NEGRU – bogăție interioară, temeri, anxietate, rezervare, rigiditate. Persoana care

preferă negrul își exprimă tensiunea sau insatisfacția profundă.
Puncte sensibile: Poate trece de la o extremă la alta fără motive aparente.

GRI:– teamă, timorare, docilitate. Această alegere evidențiază teama de a înfrunta

dificultățile, folosirea din plin a acestei culori exprimă blocarea energiei, motiv
pentru care persoana devine din ce în ce mai închisă și reținută în propriile
manifestări. Culoarea gri este indicată celor care vor să găseasca forța de a înfrunta
marile dificultăți, penru a exprima docilitatea.
Puncte sensibile: - teama de eșecul luării deciziilor rapide și de reproșurile celor
din jur.

17
Testul – desen CCSSR, simplu, incitant si fascinant

CCSSR - Administrare: …” tot ce trebuie să faci este să desenezi un copac, o casă,

un soare, un șarpe și un râu. Testul CCSSR este un test de personalitate pe care îl
poți face ultrarapid.

Testul CCSSR este în același timp un test care te ajută să descoperi mai multe
lucruri despre personalitatea ta, dar și despre personalitatea celor dragi, despre
relațiile pe care le desfășori cu aceștia.

Nu trebuie să vă grăbiți în timp ce le desenați, dar nici să vă studiați prea mult

desenele. Luați un pix sau un creion și desenați pe foaia albă de hârtie toate cele 5
elemente menționate mai sus (copac, casa, soare, rau, sarpe) în ordinea în care
doriți.

18
Concentrați-vă asupra a ceea ce vreți să desenați și eliberați-vă mintea de orice fel
de gânduri. Nu vă lasați influențați de cei din jur.
Sunteți liberi să le desenați după bunul plac, așezându-le în pagină exact așa cum
doriți și simtiți că trebuie să fie așezate în pagină”.
Odată ce ati terminat de desenat, puteți citi și semnificațiile testului:
Copacul

În cazul în care copacul desenat este cu mult mai înalt decât casa, acest lucru
înseamnă că relația cu mama ta este una bazată pe respect. Atitudinea față de
mama ta este una de admirație și considerație.
În cazul în care copacul desenat se află la același nivel cu casa desenată, acest
lucru desemnează o relație frumoasă pe care o ai cu mama ta, o relație ca de la egal
la egal, în care o percepi pe mama ta ca pe o prietenă apropiată.
În cazul în care ai desenat copacul mult mai scund decât casa, acest lucru poate
denotă faptul că relația cu mama ta nu este tocmai cea ideală. Foarte probabil că nu
ești prea apropiată de mama ta și că nu îți deschizi sufletul față de ea.

Casa

19
Ei bine, casa este chiar…

………………………casa ești chiar TU. Casa desenată te reprezintă pe tine și

relația ta cu lumea exterioară. De asemenea, aspectul casei este și el relevant pentru
modul tău de a fi în sensul în care el simbolizează simplitatea/complexitatea
caracterului tău.

Dacă desenul tău este unul simplu, schitțat în câteva linii, fără turnulețe, țiglă pe
casă, etc, însemnă că ai o fire simplă. Dacă reprezentarea ta grafică a casei este
complexă, înseamnă că ai o personalitate complexă, complicată.

Dacă în desenul pe care l-ai efectuat, casa are ferestrele și ușile deschise înseamnă
că ești o persoană receptivă și deschisă către tot ce înseamnă nou, schimbare,
lumea exterioară. Dacă în desenul tău casa dispune de ferestre și uși, însă acestea
sunt închise, înseamnă că ești o persoană care acceptă cu greu noul, schimbarea,
necunoscutul. Te simți confortabil mai ales atunci când te afli în lumea ta, o lumea
pe care o cunoști și cu care esti familiară.

Soarele

20
Soarele reprezintă personalitatea masculină cea mai marcantă din viața ta și anume
TATĂL. Totodată, distanța dintre soare și casă indică gradul de apropiere dintre
tine și tatăl tău, cât de strânsă este relația dintre voi doi.

Dacă ai desenat un soare care răsare sau un soare care este parțial ascuns după niște
nori înseamnă că relația voastră nu este tocmai una apropiată. Dacă soarele este
mare și frumos, vizibil, amplasat deasupra casei sau cât mai aproape de ea
înseamnă că sunteți foarte apropiați și deschiși unul fața de celalalt. În cazul în care
soarele tău râde, zambește, are nas, gură, ochelari, acest lucru poate denotă faptul
că tatăl tău este o persoană jovială și plină de viață. Dacă soarele are o expresie
tristă înseamnă că tatăl tău este o persoană serioasă sau melancolică.

Șarpele

21
În interpretarea desenului tău, șarpele are o semnificație aparte. El reprezintă
problemele, grijile și greutățile cu care te confrunți.

Dacă ai desenat șarpele izolat, într-un colț al foii de hârtie, cât mai departe de
celelalte desene de pe hârtie, înseamnă că nu te lași acaparat de probleme și că știi
să le ții la distanță. Dacă ai desenat însă șarpele în interiorul, pe sau în preajma
casei (CASA=TU) înseamnă că sursa problemelor tale ești chiar tu. Dacă ai
amplasat șarpele în copac, înseamnă că problemele cu care te confrunți sunt legate
de mama ta. Dacă ai desenat șarpele agățat de soare sau în preajma lui foarte
probabil că problemele cu care te confrunți au de-a face cu tatăl tau. În cazul în
care șarpele se află în râu, atunci îngrijorările cu care te confrunți vin dinspre
prietenii și cunoștințele tale.

Râul

Ultimul element, râul, nu reprezintă altceva decât pe PRIETENII tăi, iar distanța
dintre râu (=prieteni) și casă (=TU) este revelatoare pentru gradul de apropiere
dintre tine și prietenii tăi. Cu cât râul este mai aproape de casă, cu atât ești mai
22
apropiată de prietenii tăi. Cu cât râul este amplasat mai departe de casă, cu atât ești
mai departat de ei. Preferi să ții majoritatea cunoștințelor și prietenilor la distanță.

Dacă râul tău ocupă o suprafață considerabilă din foaia de hartie, este lung și lat,
înseamnă că ești o fire sociabilă căreia îi place să aibă o mulțime de prieteni în
jurul său.
Dacă râul este îngust și nu foarte lung înseamnă că ești o fire mai rezervată,
selectivă cu cei pe care ii lași în jurul tău. Cercul tău de prieteni este unul restrâns.

DESENUL FAMILIEI

23
 Prin acest act de creaţie, persoanele transmit mesaje şi explicaţii pe care nu
le pot exprima verbal. În acest fel, sunt manifestate emoţiile, dorinţele, dar şi
frustările sau stările de nelinişte . Interpretarea simbolurilor care apar în desenele
ne poate ghida spre identificarea relaţiilor clientilorcu membrii grupului familial şi
a sentimentelor pe care le au faţă de aceştia.
În plus faţă de aceste aspecte, interpretarea probei mai poate reliefa:
Tipul de relaţii intra-familiale :
– elementele de identificare cu membrii familiei;
– tendinţele de valorizare/devalorizare;
– organizarea personalităţii şi în special a spaţiului psihic (delimitarea Eu/non-Eu,
interior/exterior);
– angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecţiile identificatoare;
– aspectele nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza
obsesională;
– trăsăturile psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele maniacale,
schizofrenia.

Administrarea probei
Examinatorul îi oferă subiectului coala de hârtie în plan orizontal. Îi pune la
dispoziţie, de asemenea, creioane colorate şi simple. Instructajul este: „Desenează

24
familia ta”.
În timpul administrării probei trebuie notate:
– ordinea în care sunt desenate elementele/personajele;
– timpul executării acestora;
– observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizărilor subiectului precum şi faptele
care sunt sau nu legate în mod manifest de desen;
– atitudinea generală a desenatorului.
După finalizarea desenului, subiectului îi este solicitat să dea un nume familiei
desenate şi să indice pentru fiecare personaj, numele, vârsta, sexul, precum şi
legătura acestuia cu restul familiei. La sfârşit, examinatorul cere subiectului să
arate cu ce personaj se identifică. Pentru o mai complexă interpretare a desenului,
se mai pot adăuga întrebări de genul:
– „Care este cea mai drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”
– „Care este cea mai puţin drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”
– „Care este cel mai fericit din familia ta?”, „De ce?”
– „Care este cel mai nefericit din familia ta?”, „De ce?”
– „Tu pe cine preferi din toată familia?”
După clarificarea acestor aspecte, subiectul este întrebat dacă este mulţumit de
desen, apoi, cum ar face dacă ar trebui să mai deseneze încă o dată.

Repere interpretative ale probei

Fiind o probă semi-structurată, Desenul Familiei lasă câmp liber exprimării
subiectului. Se consideră că testul oferă acces la adevăratele sentimente pe care
acesta le are faţă de familia sa şi locul pe care el crede că îl ocupă în cadrul
acesteia.
După unii autori, există trei planuri în care putem interpreta schiţele
familiei: adaptativ, proiectiv şi expresiv. Planul adaptativ se referă la maniera în
care subiectul se adaptează la realitate, aspect evidenţiat şi de reacţiile la
solicitările testului. Planul proiectivreprezintă expresia trăirilor copilului, iar
planul expresiv este legat de grafismul subiectului.
Interpretarea presupune o oarecare rigurozitate, esenţiale fiind patru elemente de
analiză.
1) Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de personaje al
familiei reale. În această relaţie sunt importante şi personajele uitate sau respinse;
2) Structura internă a desenului, după ordinea de realizare şi legăturile dintre
personaje;
3) Raportul figură-fond, adică analiza specifică a personajelor, cu particularităţile
lor;
4) Aspectul dinamic al fiecărui personaj, analiza relaţiilor interpersonale din

25
cadrul familiei, dar şi analiza poziţiei pe care subiectul şi-o atibuie în raport cu
ceilalţi şi distanţa între el şi fiecare dintre celelalte personaje.
Analiza propriu-zisă a probei poate fi realizată după următoarele repere şi vor fi
notate în spaţii special construite în grila de cotare:
Structura desenului
Figurile desenate izolat care nu intră în contact unele cu altele sunt desenate de
către persoane raţionale. Personale sensibile receptive au tendinţa să reprezinte
familia cu o dinamică mai mare de exemplu, aflându-se în mişcare, făcând un
lucru.
Personajul cel mai atrăgător
Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi identificat după
următoarele indici:
– persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea stângă, pe primul
plan;
– este mai înaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane;
– este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;
– restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea.
Persoana cea mai semnificativă poate fi cunoscută după îmbrăcămintea care o
deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu îmbrăcămintea
persoanei cu care se identifică copilul. De obicei, aceasta este unul din fraţii sau
surorile cu care copilul a format relaţii bune.
Personajul cel mai puţin atrăgător
Este persoana mai puţin valoroasă. Pe desen este cea mai mică dintre toţi, desenată
ultima. Se află la distanţă de alte figurI şi este parcă uitată de toţi. Poate fi tăiată cu
creionul sau ştearsă cu radiera.
Relaţiile dintre personaje
Trebuie avut în vedere dacă există o legătură între ceea ce a desenat subiectul şi
viaţa reală a familiei sale.
De exemplu;
– dacă personajele se ţin de mâini, sau invers, stau cu spatele unul la altul,
aceasta poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie;
– dacă două personaje sunt desenate alături, aceasta ar reprezinta o apropiere
deosebită între persoane, apropiere care este semnificativă pentru copil şi care
poate corespunde sau nu realităţii;
Daca testul se administreaza unui copil, atunci trebuie sa analizam foarte strict
dinamica relatiilor conturate in desen.
– dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen de alte
figure, aceasta poate semnifica o distanţă pe care copilul o observă în viaţă şi o
menţionează;

26
– uneori copilul se desenează mai detaliat, mai viu colorat decât pe părinţi; aceste
desene proiectează atitudinea copilului faţă de sine ca fiind o persoană unică şi
importantă faţă de alţii ca persoane mai puţin semnificative şi atrăgătoare;
– dacă figura copilului este foarte mică, plăpândă, înconjurată de părinţi, aceasta
poate exprima neajutorarea sa, necesitatea de a primi îngrijire; aspectul poate să
aibe legătură cu faptul că copilul s-a deprins cu atmosfera permanentă de supra-
protecţie şi de aceea se simte slab şi poate abuza de această situaţie, manipulându-
şi părinţii, cerându-le ajutor şi atenţie.
– uneori copilul poate adăuga persoane şi animale pentru a umple golul pe care-l
simte în viaţa familială reală. Astfel, copilul unic deseori include în desenul său
verişori, câini, pisici, ceea ce poate exprima insuficienţa unei comunicări apropiate
cu alţi copii şi necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să
comunice de la egal la egal;
– figura copilului desenată alături de figura tatălui indică existenţa sentimentului
puternic de rivalitate şi dorinţa acestuia de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar
în familie ca şi tata;
– motanul desenat lângă unul dintre membrii familiei (dacă în casă nu există nici
un motan) semnifică dorinţa de afecţiune faţă de persoana desenată lângă motan.

Părinţii
De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în stânga, mama mai jos
şi în dreapta, după care urmează alte figuri în ordinea semnificaţiei acestora.
Trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
– reprezentarea perechii părinţilor poate avea semnificaţie diferită dacă perechea
este sau nu unică. Copilul care locuieşte doar cu unul dintre părinţi, dar îi
desenează împreună, exprimă dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul
desenează un singur părinte cu care locuieşte, aceasta înseamnă că el acceptă
situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai puţin;
– prin desenarea izolată a figurilor părinţilor copilul exprimă dorinţele sale
inconştiente;
– în cazul în care figura părintelui de acelaşi sex este desenată la distanţă, acest
aspect poate fi interpretat drept dorinţa copilului de a se afla cu părintele de sex
opus. Când figura copilului şi a părintelui de sex opus este îndepărtată una de alta,
aceasta poate însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale;
– dacă copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană dominatoare,
agresivă care îl sperie, el are tendinţa să îl deseneze de dimensiuni mai mari
comparativ cu alţi membri ai familiei, fără a lua în considerare dimensiunile reale
ale acestuia. Dacă părintele este perceput ameninţător, imaginea lui este completată
cu mâini mari. În opoziţie, părintele perceput ca fiind slab, neluat în consideraţie,
este desenat cu mâini mici sau fără mâini;
– copilul care se identifică cu personajele desenate izolat, neclar sau şters, are
27
dificultăţi mari, resimte tensiune în relaţiile cu familia şi cu sine însuşi.
Existenţa sau absenţa unui membru al familiei, inclusiv a autorului desenului
Absenţa membrilor familiei semnifică refuzul copilului de a-şi aminti de aceştia
deoarece imaginile despre ei sunt legate de trăiri negative, sentimentul abandonului
şi al insuficientei dragoste manifestată, copilul evitând astfel evocarea figurii lor.
Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este
desenat este o distanţă mare, sau copilul lipseşte din desen, atunci interpretarea
poate fi faptul că copilul suferă de izolare şi singurătate în familie. Deseori însă,
aceste sentimente sunt refulate deoarece îl fac să sufere.
Absenţa propriei figuri poate apărea la copiii care resimt complexul de inferioritate
sau la cei care nu se simt ca aparţinând unui grup, familiei, comunităţii din care fac
parte. Copiii nemulţumiţi în general, care primesc constant critici din partea
părinţilor, care sunt permanent comparaţi cu fraţii sau surorile lor, sunt adesea
copii cu o stimă de sine puţin valorizată, care îşi reprimă iniţiativa şi voinţa de
realizare.
Situaţia în care copilul se desenează ultimul nu exprimă modestia acestuia, ci poate
fi un semnal de alarmă pentru auto-percepţia sa ca având un loc marginal în
familie. Acest aspect este cu atât mai important cu cât celelalte persoane sunt
desenate în ordinea cronologică după vârstă, iar autorul desenului nu este cel mai
mic. Interpretarea poate fi legată de o problemă de anxietate. Anxietatea şi
agresivitatea sunt astfel exprimate, copilul desenându-se sub forma unui personaj
puţin valoros, care se află parcă înconjurat de animale mari, carnivore.
Asemenea tuturor probelor proiective, pentru o analiză cât mai complexă şi exactă,
şi Desenul Familiei trebuie utilizat în cadrul examenului psihologic, alături de alte
probe de evaluare. Există trei principii esenţiale în interpretarea unei probe
proiective:
1) Interpretarea trebuie să se refere simultan la elementele desenului şi la
asociaţiile făcute de către subiect, necesare pentru înţelegerea desenului;
2) Fiecare element trebuie studiat în relaţie cu structura globală a desenului;
3) Rezultatele analizei trebuie raportate la datele istorice sau anamnezice ale
subiectului.

28
29
TESTUL PROIECTIV – „POVESTEA IN 6 IMAGINI”

Este un test care isi propune relaxarea clientului si renuntarea la mecanismele de

aparare, focusandu-l pe alegerea unui personaj virtual, cu care nu a intrat niciodata
in contact... lasandu-si libera imaginatia si creativitatea,(conectati la lateralitatea
dreapta), nefiind subiectiv, subiectul proiecteza asupra lui povestea sa. Astfel are
acces la inconstient, ducand in constient atat problema sau problemele cu care se
confrunta in acel moment, cat si factorii declansatori ai acestora, resursele sau
calitatile proprii si inclusiv solutia personala pentru a reusi sa o depaseasca.
Incurajati la ultima „fereastra”.... sa fie liberi si spontani si sa scrie ceea ce simt...
daca personajul va face sau nu ... ei de fapt proiecteaza inclusiv disponibilitatea de
a face schimbarea propusa.

TESTUL „ATOMUL SOCIAL”

Recurgand la simbolistica, metoda foarte folosita atat de catre testele

proiective cat si in programarea neurolingvistica, subiectul este invitat sa isi aleaga
un simbol care il reprezinta si sa fie constient ce anume are in comun cu acel
simbol. Dupa ce il deseneaza pe pagina, este provocat sa se gandeasca la
persoanele cele mai importante din viata lui, gasindu-le cate un simbol
rerezentativ, si constientizand asemanarea lor cu simbolul ales. Dupa aceea este
invitat sa deseneze pe aceeasi pagina simbolurile persoanelor foarte importante,
astfel intrand in contact cu dinamica relatiilor sale, cu stima sa de sine si cu
imaginea pe care o are in mod real fata de persoanele alese.( in functie de asezarea
lor in pagina cat si marimea desenelor).

TESTUL „VIETUITOARELOR”

Precum se stie, este mult mai usor sa depistam problemele sau defectele altor
persoane sau vietuitoare, decat sa le recunoastem pe cele personale.Sub forma de
joc, intr-o atmosfera relaxanta, acest exercitiu permite subiectului sa isi duca in
constient atat calitatile cat si defectele, acceptandu-si imperfectiunea si avand astfel
posibilitatea sa isi propuna anumite schimbari comportamentale care ii pot diminua
defectele si astfel poate deveni mai eficient in viata sa.

30
TESTUL PROECTIV „CUIBUL”

Administrarea acestuia consta prin a invita clientul sa deseneze un cuib, fara

a oferi alte detalii si punandu-i la dispozitie o coala si creioane. Acest test isi
propune de asemenea o proectie a propriilor resurse. Se discuta apoi, clientul fiind
stimulat sa spuna povestea acelui cuib. In functie de elementele desenate, de culori,
de marimea acestuia se pot extrage o multime de informatii despre rolul inonstient
pe care clientul il are in familie, de felul cum se simte in mediul in care se
dezvolta. Poate afla daca alegerea pe care a facut-o este cea potrivita, in functie de
plasarea cuibului.... daca cuibul este intr-un varf de munte gata sa cada, sau daca
este pur si simplu un simplu cuib in aer sau pe o creanga foarte subtire sau foarte
groasa. Este foarte important cum este cuibul in interior si cat de confortabil pare,
daca este populat acel cuib sau este unul gol. Daca are o baza solita, inseamna ca
persoana are o baza emotionala puternica. Daca este in bataia vantului, exista
tendita subiectului de a se expune situatiilor de risc, sau daca este protejat, aceasta
resursa de asemenea ii apartine, sa ofere siguranta.

CARTOANELE PSIHOLOGICE

31
Cartonașele Psihologice deschid teme de abandon, respingere, fuziune, specifice
adultului, în diferite relații și spațiul profesional. Scenariul terapeutului este
focusat: ” Te invit să îți identifici trăirea, preocuparea, relația, problema, căutând
printre imaginile pe care le ai la îndemână, ceea ce seamană cel mai bine ca și
personaje, acțiune, context, în ceea ce trăiești tu acum. Cu siguranță nu vei găsi o
fotografie cu tine sau cu cineva cunoscut, dar, vei găsi ceva ce mintea ta va face
asemănarea, ceva ce inima te îndeamnă, sau pur și simplu vei alege o imagine,
chiar fără să îți dai seama de ce.Și dacă tu consideri că ceea ce vezi în imaginea
aceea este asemănător cu ceea ce trăiești, simți că ți se potrivește, te invit să o alegi
în ritmul tău și să vedem ce se întâmpla acolo….”
Pentru a descoperi partea reprimată și neacceptată care mocnește în client:”Te invit
să alegi o pereche de pantofi pe care nu ai purtat-o și nici nu vrei să o porți
vreodată. Are ea o formă, o culoare, un accesoriu pe care nu le-ai purta niciodată.
Și pentru că știm sigur ca aceștia nu sunt în garderoba ta, lasă-ți mintea liberă și dă-
o la o parte spunând ce anume îți displace la acești pantofi, poate forma sau
culoarea, vorbește despre ceea ce simți când vezi o asemenea pereche de pantofi, și
dacă ești atent spune-mi, te rog, ce fel de om sau persoană ar purta așa ceva, o
persoană cu o anumită profesie, stare, vârstă, un adult, copil, persoană în vârstă….”
De asemenea – pentru a intra în contact cu realitatea “ Alege o pereche de pantofi
care îți place”.
Sau pur si simplu – “alege ceea ce îți place și ceea ce nu îți place și simți că nu ai
purta niciodată”,

32
CULORILE:
CULORILE – accesează o dinamica psihologică
VERDE – este simbol pentru EUL MASCULIN – REPREZINTȚĂ PASIUNEA,
subliniază aspectul rațional al persoanei, creativitate, acțiune.
Daca persoanei nu ii place tocmai pentru ca este verde – este frustrarea si neputința
acestuia de a deveni creativ, rațional și spontan.
FORMA SPECIFICA MASCULINITĂȚII – forme ascuțite cu diferite unghiuri.
ROȘU, PORTOCALIU, CICLAME – EUL patern, masculinitatea capătă direcție,
sens. EUL patern oferă ghidaj intelectual de tip cognitiv, își ghidează copilul
interior = conținere intelectuală. Culoarea + forma- trebuie să conțina forme cu
unghiuri în structură.
GALBEN – culoare masculină , element specific – soare, reprezintă o persoana
care face angajamente, responsabilă.
ALBASTRU , ALB - - EUL FEMININ – emoție, sensibilitate, deschidere.
FORMA – ROTUNJIMI- reprezintă feminitatea- PENTRU CA FEMEIA SE
ADAPTEAZĂ

33
TOATE CULORILE DE PAMANT- crem , maron, ruginiu – EUL MATERN –
conținere emoțională- să simți, să rezonezi, să ai contact cu emoțiile tale.
EUL feminin- comunicare emoționala prezentă
EUL MATERN – angajament, susținere proprie sau a celorlati.
Este importanta relația dintre culoare și formă.
(Ajutăm cientul să își activeze partea latentă)
Cartonașe PĂLĂRII
ÎNTREBĂRI:
- Cine ar purta căciula/pălăria asta? ( raspuns – copil, rebel sau nu; adult,
părinte, -mama sau tata)
- Te invit să descrii ceea ce ai ales
- Ce fel de persoană îți imaginezi că ar purta așa ceva?
- Cum crezi că se simte persoana care ar purta așa ceva?
- Ce poate să facă o persoană care ar purta așa ceva?
- Ce nu poate face o persoană care ar purta așa ceva?
- Ce anume nu vrea să știe o persoană care ar purta așa ceva?
( La pantofi- observă interacțiunea cu solul, cât este cu picioarele pe pământ,
dacă este în echilibru sau nu)
- În ce fel contactul cu încălțămintea refelctă viața ta?

Toate aceste întrebări duc la conștientizarea sau clarificarea conflictului psihologic

activat prin conținutul simbolic proiectiv, prin imaginatie.
Scopul întrebărilor – identificarea și delimitarea conținutului proiectiv – “ce este
acolo…., unde este….”
- Identificarea rolurilor trăite sau netrăite sau a mecanismelor psihologice
specifice imaginii sau conținutului în general.
- Identifică resursele psihologice- ce poate face/ vs/ ce nu poate face.

1. Restructurarea experienței prin activarea părții din umbra utilizând dialogul,

jocul de rol, toate acestea duc la adoptarea unei alte perspective și
dechiderea unor noi orizonturi.
2. Resemnificarea experienței – etapa predominant rațională – în care clientul
face un plan în care să își activeze și să își susțină resursa. Acest plan se
antrenează în spațiul terapeutic – prin ghidaj meditativ, joc de rol.
34
3. Implementarea în realitate a resurselor activate în palnul terapeutic se va
face în câteva ședințe ulterioare când lucrăm asupra consolidării resurselor
activate.

35
STRUCTURA RAPORTULUI PSIHOLOGIC

Orice raport psihologic realizat pentru o evaluare psihologica trebuie s ă

c u p r i n d ă u r m ă t o a r e l e secvenţe (Richard, 1998):

1.Date de identificare ale subiectului.

2.Întrebarea de referință pentru care se face evaluarea psihologica.
3.Testele administrate.
4.Informatii ce ţin de istoria personala a cazului
5.Observatii relevante din timpul examinarii.
6.Rezultatele la testele psihologice
7.Interpretarea rezultatelor
8.Sumarizarea.
9.Recomandari.

36
 RAPORT PSIHOLOGIC

1. D a t e d e i d e n t i f i c a r e

Nume:

Prenume:

Vărsta:

Domiciliu:

Ocupație:

2. Scopul evaluarii:

3. Informații ce țin de istoria personală:

4.

37
Nr. Proba Rezultatele la teste Interpretarea rezultatelor
Crt. administrata

5. Sumarizare:

38
6. Recomandări:

39