Analiza Si Diagnostic Ghid Aplicativ 2008

Corpul Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România
Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
ANALIZA Şl DIAG NO STIC

FINANCIAR - CO NTABIL
- Ghid teoretico - aplicativ -
• Ediţia a II-a, revizuită si adăugită •
Editura CECCAR, Bucureşti, 2008

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PETRESCU, SILVIA
Analiză şi diagnostic financiar-contabil: ghid teoretico-aplicativ / Silvia Petrescu - Ed. a 2-a, rev.
Bucureşti: Editura CECCAR, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-8414-45-7
658.1
CUPRINS
Introducere.........................................................................................7
CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare...................9

1.1. Necesitatea si utilizatorii analizei financiare..................................9
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară........................... 13
1.3. Diagnosticul financiar-contabil - instrument al analizei financiare... 14
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare...................... 18
1.5. Metodologia analizei economico-financiare.................................22
1.6. Procedee specifice analizei financiare.........................................25
1.7. Etapele analizei financiare...........................................................29
CAPITOLUL 2: Diagnosticul performanţelor şi riscurilor pe baza

contului de rezultat..........................................................................31
2.1. Rentabilitatea - criteriu de performanţă - reflectată în contul
de profit şi pierdere.....................................................................31
2.2. Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune...................38
2.2.1. Analiza soldurilor intermediare de gestiune privind
activitatea de exploatare....................................................39
2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri.......................................42
2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului.............................61
2.2.1.3. Analiza valorii adăugate.......................................65
2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici
ai producţiei.........................................................84
rentabilitatea.....................................................................87
2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării.......91
2.2.4. Analiza relaţiei dintre valoarea adăugată şi autofinanţare.....100
2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor.................................... 103
2.3.1. Analiza cheltuielilor de exploatare.................................. 108
2.3.2. Analiza cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri.............. 112
2.3.3. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1.000 lei........ 120
2.4. Analiza marjelor de rentabilitate............................................... 131
2.5. Analiza rezultatului din exploatare............................................ 133
2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri............................... 138
2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute............... 139
2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri........... 141
4 Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
2.7. Analiza ratelor de rentabilitate.................................................. 144

2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate............... 146
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute...... 146
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii
comerciale......................................................... 152
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor............................. 157
2.8.1. Analiza cost - volum - profit.......................................... 158
2.8.2. Avantajele şi limitele pragului de rentabilitate................. 163
2.8.3. Modalităţi de evaluare a riscurilor................................... 166
2.8.3.1. Evaluarea riscului de exploatare.......................... 166
2.8.3.2. Evaluarea riscului financiar............................... 170
2.8.3.3. Evaluarea riscului total (global).......................... 172
2.8.3.4. Analiza efectelor de levier în previziunile
financiare........................................................... 174
CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza

bilanţului........................................................................................ 177
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare........................... 177
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară............................. 178
3.3. Analiza echilibrelor financiare................................................... 191
3.3.1. Analiza situaţiei nete....................................................... 192
3.3.2. Analiza fondului de rulment........................................... 196
3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment..........................200
3.3.4. Analiza trezoreriei nete...................................................203
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională........205
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)...........................212
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului...........................212
3.4.2. Analiza corelaţiilor dintre activele şi pasivele bilanţului.... 215
3.4.3. Analiza ratelor de finanţare; structura financiară..............217
3.4.4. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.................222
3.4.5. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante................227
3.4.5.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor
circulante...........................................................227
3.4.5.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor
circulante...........................................................229
3.4.6. Analiza ratelor de rentabilitate şi a riscului financiar........235
3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii.............................................246
3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)..............................258
Analiză şi diagnostic financiar-contabil
------------- ,---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 5
3.7. Analiza performanţei bursiere a întreprinderii cotate pe
piaţa de capital..........................................................................270
3.7.1. Analiza performanţei pe baza ratelor bursiere..................273
3.7.2. Analiza performanţei prin crearea de valoare...................280
3.7.3. Valoarea adăugată - suportul performanţei financiare
pentru acţionari (proprietari)...........................................281
3.7.3.1. Analiza valorii economice adăugate....................282
3.7.3.2. Analiza valorii de piaţă adăugate........................289
3.7.3.3. Analiza valorii lichide adăugate.........................293
3.7.3.4. Analiza rentabilităţii totale a acţionarilor............296
3.7.3.5. Analiza rentabilităţii lichide a investiţiilor...........300
3.7.4. Concluzii........................................................................304
CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri............................306

4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere.............................................306
4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie..........310
4.3. Analiza fluxurilor de trezorerie..................................................314
4.4. Relaţia analiză funcţională - analiză prin fluxuri.......................319
4.5. Analiza creşterii si rentabilităţii prin fluxuri...............................331
4.5.1. Analiza rentabilităţii economice......................................336
4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare.......................................339
4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea...........................341
4.5.4. Optimul de îndatorare.....................................................344
CAPITOLUL 5: Diagnosticul financiar-contabil în evaluarea

întreprinderii.....................................................................................352
5.1. Poziţia diagnosticului financiar-contabil în strategia financiară ... 352
5.2. Criterii de evaluare a întreprinderii............................................355
5.3. Metode de evaluare a întreprinderii...........................................357
5.3.1. Evaluarea prin capitalizarea bursieră...............................357
5.3.2. Evaluarea prin valoarea patrimonială (pe bază de active)......358
5.3.3. Evaluarea pe bază de venit..............................................360
5.3.3.1. Metode de determinare a goodwill-ului..............362
5.3.4. Evaluarea prin cash flow.................................................366
5.3.5. Evaluarea prin creare de valoare.....................................368
5.3.6. Evaluarea prin metode combinate...................................371
6 --------------------------------------------------------------------
ANEXA 1: Structura diagnosticului financiar-contabil.................373

ANEXA 2: Procedee de calcul utilizate în analiză..........................374
1. Metoda substituirilor în lanţ..................................................374
2. Metoda balanţieră.................................................................386
3. Corelaţia statistică.................................................................390
4. Cercetările operaţionale........................................................392
Bibliografie........................................................................................399
Analiză şi diagnostic financiar-contabil 7
Introducere
Creşterea complexităţii activităţii financiare a întreprinderii în condiţiile

extinderii economiei concurenţiale are profunde implicaţii în procesul de adoptare a
deciziilor manageriale care obligă la abandonarea rutinei şi la utilizarea unor
metode ştiinţifice bazate pe cunoaşterea realităţii, în vederea stabilirii legăturilor
cauzale dintre fenomenele economice şi situaţia financiară a agentului economic,
indiferent de forma de proprietate.
Abordarea problemelor care vizează activitatea financiar-contabilă a entităţii
prin prisma relaţiei cauză-efect impune studiul interdisciplinar al activităţii
economice şi financiare, consumatoare de resurse, cu reflectare directă în
performanţele financiare ale acesteia.
Acestui scop îi serveşte analiza financiară, ca parte componentă a analizei
economico-financiare, inclusă în categoria disciplinelor cu caracter specializat, fiind
orientată spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii.
Pe baza cunoştinţelor acumulate la disciplinele de specialitate, a metodologiei
ştiinţifice în abordarea fenomenelor economico-financiare, analiza financiară,
efectuată pe baza documentelor de sinteză ale contabilităţii, contribuie la
perfecţionarea gândirii economice, a capacităţii de sinteză şi la esenţializarea
relaţiilor de interdependenţă între fenomenul economic şi reflectarea lui în decizia
financiară.
în această viziune a fost elaborat prezentul ghid practic de analiză
financiar-contabilă, care conţine un corp de principii şi metode care alcătuiesc
baza teoretică, precum şi un set de studii de caz care ilustrează concret modalităţile
de analiză necesare elaborării diagnosticului financiar destinat diverşilor utilizatori
interni sau externi.
Aflat la a doua ediţie, prezentul manual aduce unele completări la prima
ediţie, care s-au impus ca urmare a noutăţilor survenite în structura şi conţinutul
situaţiilor financiare elaborate de agentul economic în viziunea reglementărilor
conforme cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, prin OMFP nr. 1.752/2005.
Faţă de prima ediţie, manualul aduce elemente noi, referitoare la analiza şi
evaluarea entităţilor cotate sau necotate, prin prisma creării de valoare pentru
acţionari (proprietari), de care trebuie să se ţină seama în vederea asigurării unui
management performant.
Lucrarea tratează problemele de analiză necesare gestiunii financiar-
contabile pe baza situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii, folosind
8 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
atât metodologia clasică bazată pe bilanţ şi contul de rezultat, cât şi modalităţile de
analiză bazate pe fluxuri financiare, vizând evaluarea performanţelor, riscurilor si a
situaţiei financiare a entităţii indiferent de domeniul de activitate.
Sunt prezentate aspecte privind elaborarea tabloului de finanţare, ca etapă a analizei
financiare care succede analizei contului de rezultat şi a bilanţului, precum şi elemente
specifice analizei performanţei bursiere a întreprinderilor cotate. Un loc bine definit îl
ocupă problematica relativ nouă privind evaluarea performanţei prin crearea de valoare.
în lucrare există un număr de 79 de aplicaţii - studii de caz -, care concretizează
modul de transpunere practică a modelelor teoretice de calcul şi analiză a indicatorilor de
performanţă economică şi financiară determinaţi pe baza datelor şi a informaţiilor extrase din
documentele de sinteză ale contabilităţii.
Interpretarea rezultatelor analizei este realizată prin prisma relaţiei cauză-efect şi
oferă suportul unor concluzii necesare elaborării unui diagnostic financiar-contabil de
evaluare a punctelor tari şi a punctelor slabe ale activităţii entităţii.
în lucrare sunt surprinse principalele aspecte care vizează modalităţile de evaluare a
întreprinderii pe baza diagnosticului financiar-contabil, care oferă baza de date şi informaţii
absolut necesare acestei activităţi complexe şi laborioase.
Lucrarea se doreşte a fi un ghid teoretico-aplicativ, fiind destinată atât viitorilor
specialişti în domeniul financiar-bancar, studenţilor economişti, cursanţilor de la
învăţământul postuniversitar şi de masterat în domeniul economic în general şi financiar-
contabil în special, candidaţilor la concursurile de auditori financiari, de experţi contabili,
doctoranzilor, cât şi specialiştilor care activează în domeniul contabil şi financiar-bancar.
îmi exprim convingerea că lucrarea este perfectibilă şi apreciez ca binevenită orice
sugestie din partea utilizatorilor, cărora le voi rămâne recunoscătoare.
Prof. univ. dr. Silvia Petrescu

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Universitatea „Al. I. Cuza" Iaşi
Iaşi, iunie 2007

CAPITOLUL l
Bazele teoretice ale analizei financiare
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991,
analiza financiară constituie un studiu metodic şi sistematic al situaţiei şi evoluţiei unei
întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, de la
contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi
obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară face parte din
categoria analizelor cu scop special, a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani şi
se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi
perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni;
creşterea rolului băncilor si instituţiilor financiare în economie, extinderea societăţilor
multinaţionale ş.a.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se
limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării
împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii,
criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii.
Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea
întreprinderii.
în cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor, nu erau
vizate beneficiile contabile, deoarece conceptul economic şi cel contabil de profit erau foarte
diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în funcţie de metodele de
evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a
analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei apt să ofere
managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a
crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date
economice şi bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare
elaborării previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1) Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de
talie mare, a căror analiză de rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus
băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză mai
perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.
2) Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată le-a
obligat să pună la punct metode de analiză a riscului economic şi financiar, deoarece
noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.
3) Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare si costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4) Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia şi variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5) Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate
pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare este legată de necesitatea de adaptare a obiectivelor sale
cerinţelor diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai rezultatelor analizei financiare sunt: gestionarii, acţionarii
actuali şi potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari.
Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii,
cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau
parţială a întreprinderii ş.a.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul finan-ciar-contabil,
parte a diagnosticului economico-financiar, fiind orientat în special spre funcţiunea
financiar-contabilă a întreprinderii. Analiza efectuată în interiorul întreprinderii - analiza
internă - sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare sau de
specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă - conduce la diagnosticul
financiar intern sau extern, fiecare având obiective specifice utilizatorilor.
l) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă, care vizează aspectele
susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul.
Analiză si diagnostic financiar-contabil 11
Ea are la bază date care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea
echilibrelor financiare, a rentabilităţii, a solvabilităţii şi a riscului financiar.
b) Pe această bază se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a
dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile
financiare, trezoreria, necesare în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern rezultat din analiza financiară este fundamental
pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica
economică generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi
potenţialilor parteneri sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii - particulari sau întreprinderi -
sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri
supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este reprezentată de dividende şi plusvaloarea
aşteptată de întreprindere, în concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H. Miller), valoarea
acţiunilor este dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.
Gordon, E. Shapiro) consideră că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a dividendelor
estimate.
în practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de întreprindere,
fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe acţiune si plusvaloarea în
capital), cât si în cea a rentabilităţii imediate prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în
vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii, locul
pe care aceasta îl ocupă aici, analizând îndatorarea, capacitatea de autofinanţare a acesteia şi
rentabilitatea investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci
interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se
utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor
întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă în funcţie de faptul dacă împrumuturile
sunt pe termen scurt sau pe termen lung:
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de
capacitatea acesteia de a face faţă scadenţelor pe
termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung,

fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment si a necesarului de fond de
rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie
să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea între prinderii, de care depind plata
dobânzilor şi rambursarea datoriilor.
Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de
autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilizarea
împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii, care exprimă gradul de risc prin levierul financiar
(raportul datorii - capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori
comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi,
vizează solvabilitatea întreprinderii.
Clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung vizează evaluarea continuităţii
întreprinderii şi a riscului de f aliment.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite,
întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult,
regimul de participare a salariaţilor la profit îi permite personalului întreprinderii
perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează
interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de
muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi
evitarea
riscului de f aliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se
asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor
operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi, de exemplu, politica în domeniul
amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari - care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor
pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară.
Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la
dispoziţia celor interesaţi rezultatele unor analize externe pe care le-au efectuat, evidenţiind
în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii
de echilibru financiar. Din aprecierea analistului va decurge atracţia terţilor pentru relaţii
comerciale sau plasamente de capital către întreprinderile studiate.
13
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară
Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez, gestiunea
financiară a întreprinderii (sau a grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii
şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică
procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar
si asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca
principala restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a
resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a
întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai ales
operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen
scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.
Obiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situează pe primul loc
securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv capacitatea de a face faţă
scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă supleţe
gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente cu riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea dobânzilor şi a
altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la
fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment,
corespunzător strategiei generale a întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiu metodic care foloseşte instrumente şi mijloace
specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea adoptării unor
decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei financiare pentru
fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza
financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în
studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi a
riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în
elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare atât în cadrul
gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea
profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie,
gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi în exercitarea controlului de

gestiune poate fi ilustrat prin relaţia de feed-back în triada:
Analiză financiară-----> Decizii financiare-----> Control de gestiune
în prezent, câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta

integrând şi studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a
domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la evaluarea
întreprinderii pe baza unor indicatori de performanţă eco-nomico-financiară prin
intermediul beneficiilor previzionale, al randamentului acţiunilor la bursă şi al altor indicatori
specifici. Pe baza rezultatelor analizei se impune atribuirea unei valori întreprinderii,
determinată prin intermediul mai multor metode de evaluare, care va servi gestionarilor de
portofolii, astfel încât aceasta constituie un demers obligatoriu în cazul întreprinderilor cotate
la bursă în scopul tranzacţionării acţiunilor pe piaţa de capital.
în condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este tot mai mult
considerată ca un demers al diagnosticului global strategic care vizează viitorul.
1.3. Diagnosticul financiar-contabil - instrument al analizei financiare

Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit şi
conduce la diagnosticul financiar, parte a diagnosticului economico-financiar, alături de
diagnosticul contabil, care vizează funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii, fiind
orientat în special spre rentabilitate şi riscurile acesteia.
Termenul diagnostic, preluat din grecescul diagnostikos (apt de a cunoaşte) şi
împrumutat din practica medicinii, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor boli
dupăsimptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei de vindecare, în acest
scop se parcurg trei etape:
I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare;
II. Identificarea unei afecţiuni, care corespunde diagnosticului propriu-zis;
III. Enunţarea unui prognostic şi recomandarea terapiei adecvate.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
15
Diagnosticul financiar elaborat pe baza analizei financiare procedează în acelaşi mod,

având ca obiective generale:
1) evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi
a performanţelor întreprinderii;
2) identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;
3) prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de
întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşadar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a
întreprinderii, asupra punctelor forte şi punctelor slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot
aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare care decurg din situaţia financiară şi soluţiile
pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul
analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic (interior sau exterior).
Diagnosticul financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al
participanţilor la viaţa întreprinderii (manageri si angajaţi). Diagnosticul financiar necesar
managerului (vezi Anexa 2) vizează răspunsul la patru întrebări esenţiale:
1) Creşterea: Cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a
fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.
2) Rentabilitatea: Dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă
creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: Care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este
echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar
convenabil.
4) Riscurile: Care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate si
dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru
investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a
dezechilibra structurile financiare. De asemenea, se verifică dacă întreprinderea are o
rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune compararea rezultatelor
obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între partenerii
interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor întreprindem, care se reflectă
în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile financiare ale
întreprinderii sunt echilibrate,
P r o f . u n i v . d r . S I L V I A P E T R E S C U
1 6 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce
impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
în al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce impune
cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din
compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate apar rentabilitatea economică si
rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
în al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea şi-a menţinut
echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau al mai
multor exerciţii.
Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii
corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi resurse a dispus
întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofinanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanţarea creşterii este
necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu
introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor
financiare.
Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar-contabil exterior

necesar diverşilor utilizatori externi, în funcţie de obiectivele specifice si de executanţi, se
concretizează astfel:
Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul
Credite Banca Solvabilitatea - lichiditatea Specialiştii băncii
bancare creditoare
Credit inter- Furnizorul Echilibrul financiar pe termen Departamentul
întreprinderi scurt, lichiditatea specializat al
furnizorului
Descoperire Banca Echilibrul financiar pe termen Serviciile specializate
bancară creditoare scurt ale băncii creditoare
împrumut pe Banca Echilibrul financiar pe termen Serviciile specializate
termen lung creditoare scurt + Planul de finanţare ale băncii sau
previzional creditorului
Introducere la Acţionarii Rentabilitatea potenţială pentru Serviciile specializate
bursă acţionari ale băncilor; Analiştii
financiari
Privatizarea Statul; Situaţia financiară actuală; Cabinetele de audit,
întreprinderii Investitorii Rentabilitatea potenţială pentru cenzorii; Serviciile
studiul de evaluare specializate ale băncilor;
specialiştii evaluatori
Condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar-contabil, în conformitate cu

structura lui, analiza financiară parcurge anumite etape care permit detalierea conţinutului
fiecărui capitol după cum urmează:
Capitolul L Analiza creşterii întreprinderii

în această etapă se caută să se auditeze funcţia de exploatare a întreprinderii,
independent de funcţia financiară, ceea ce presupune analiza unor aspecte privind:
1) Evoluţia activităţii prin intermediul indicatorilor de volum ai activităţii de producţie
şi comercializare: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja
comercială, cu următoarele observaţii:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri
reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare si
generatoare de depreciere).
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o subactivitate, supraevaluarea ei dând o
imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul şi capitalul economic din punct de vedere al
asigurării şi utilizării depline si eficiente.
3) Rezultatele obţinute prin marjele de rentabilitate: excedentul brut al exploatării,
rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul brut şi net.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţii (financiară,
comercială).
Capitolul II. Analiza rentabilităţii

Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu
mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se pot aprecia eficienţa şi
competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni, în acest sens se vor determina următorii
indicatori:
1) marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) ratele de rentabilitate economică şi financiară.
Capitolul III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară

Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul
diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se
efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului
echilibrului financiar prin elucidarea următoarelor aspecte:
18 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1) eficienţa capitalului angajat şi efectul de levier;
2) determinarea independenţei (autonomiei) financiare;
3) acoperirea capitalurilor investite din surse proprii sau împrumutate;
4) determinarea trezoreriei disponibile şi finanţarea investiţiilor.
Capitolul IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor

Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele acumulate
produc un ansamblu de riscuri, dintre care unele anunţă falimentul, iar altele
fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune efectuarea următoarelor analize:
1) analiza riscului economic;
2) analiza riscului financiar;
3) analiza riscului de faliment.
Capitolul V. Sinteza diagnosticului financiar

Aceasta trebuie să cuprindă concluziile analizei, cu menţionarea punctelor
forte şi a punctelor slabe, pe baza cărora se vor adopta deciziile financiare pe termen
scurt şi lung.
în concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare

orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi
a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului
de autonomie. Pe baza lui urmează a se lua decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe
activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt si lung.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza sa i

se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a
lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care
să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare, se bazează în
primul rând pe date şi informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii,
dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor
informaţii:
19
• informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
• informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
• informaţii de ordin economic şi juridic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică – situaţia generală a economiei la
un moment dat, rezultatele întreprinderii fiind influenţate de conjunctura favorabilă sau
nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală poate determina creşterea
(reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la: natura produselor,
procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii,
rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
Informaţiile economice şi juridice privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt
obligatorii si publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe realizate
periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei
imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali
interni şi externi.
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a
perenităţii întreprinderii, prin menţinerea si creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, reprezentând dimensiunea umană a productivităţii si a supravieţuirii
întreprinderii, sunt interesaţi de stabilitatea si profitabilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile şi
să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei risc-beneficiu.
Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei
lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai
detaliat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-şi
recupereze si să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii,
fiind interesate de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare si de
capacitatea ei de rambursare.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evaluarea solvabilităţii pentru
continuarea si dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru

colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru o prezentare fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi
a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse
printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe,
considerate ca surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea
generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză -
situaţiile financiare anuale - care se bazează pe un suport care răspunde exigenţelor
Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale
de Raportare Financiară (IFRS) prin OMFP nr. 1.752/2005, care cuprind următoarele
documente egale ca importanţă:
1) Bilanţul,
2) Contul de profit şi pierdere,
3) Situaţia modificărilor capitalului propriu,
4) Situaţia fluxurilor de trezorerie,
5) Notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de
mărime prevăzute (total active: 3.650.000 euro, cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro, număr
mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50) întocmesc situaţii financiare anuale
simplificate care cuprind:
1) Bilanţul prescurtat,
2) Contul de profit şi pierdere,
3) Notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu
şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară,
performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat,
şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor financiari
(cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi prelucrată în cadrul
analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibilă, relevantă,
credibilă, comparabilă, completă şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-beneficiu
optim utilizatorilor.
• Bilanţul este documentul contabil de sinteză care „fotografiază", la un moment dat,
situaţia patrimonială şi financiară a unei entităţi. El redă,
sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune aceasta la o anumită dată, ca
si utilizările acestor resurse la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care 1-a obţinut entitatea în
cursul exerciţiului.
Din bilanţ se desprind originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea.
Originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (care aparţin acţionarilor şi
asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi
constituie capitalurile, ca elemente de pasiv ale bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau activele
imobilizate, si utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activele circulante, sunt elemente de
activ ale bilanţului.
în bilanţ elementele de activ şi capitalurile sunt grupate după natură si lichiditate,
respectiv după natură şi exigibilitate.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta
schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja
fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
• Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv cantităţile
acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, contul de profit şi pierdere
traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. Contul de profit şi pierdere înregistrează în
credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit,
bunurile, serviciile, moneda care ies sub formă de cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile şi veniturile
exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât
permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv
capacitatea ei de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri
viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuielile perioadei),
permiţând stabilirea gradului de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
în scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a
contului de rezultat, ca şi cea a bilanţului trebuie să fie identice de la un exerciţiu la altul.
Formatul obligatoriu de prezentare a conturilor anuale cerut de reglementările contabile
româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere
după natură, fără însă ca aceasta să fie restrictivă.
22 Praf- univ- dr. SILVIA PETRESCU
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente
de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră
a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia
capitalului privat.
• Situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-
au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului
financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final
(profitul sau pierderea).
• Situaţia fluxurilor de trezorerie oferă informaţii referitoare la capacitatea entităţii de a
genera numerar şi echivalente din activitatea de exploatare şi din activitatea investiţională,
precum şi la modul de utilizare a acestora.
• Notele explicative la situaţiile financiare anuale prezintă informaţii despre bazele de
întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază
informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ
sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu se găsesc în altă parte.
Notele explicative (10 la număr) urmează a fi prezentate sistematic, trebuind să cuprindă
informaţii detaliate care să servească analizei ulterioare şi să constituie baza de elaborare a
diagnosticului financiar-contabil si, împreună cu celelalte documente de sinteză, să ofere,
conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatului întreprinderii în exerciţiul financiar.
în esenţă, Situaţiile anuale de raportare financiară utilizate în vederea elaborării
diagnosticului financiar-contabil oferă baza de date şi informaţiile necesare aprecierii
performanţei şi poziţiei financiare a întreprinderii, care permit două abordări specifice:
1) analiza-diagnostic a performanţei şi a riscurilor pe baza contului de profit si pierdere;
2) analiza-diagnostic a poziţei şi a situaţiei financiare pe baza bilanţului.
1.5. Metodologia analizei economico-financiare

Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi
financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia,
foloseşte, în cadrul metodologiei generale a analizei economico-financiare, o serie de
instrumente şi mijloace specifice
adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.

Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte
metodologice şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale
între indicatorii studiaţi şi factorii determinanţi.
Treptele metodologice ale analizei parcurg următoarea succesiune:

1) Compararea indicatorilor sau a rezultatelor este o metodă de analiză calitativă
care vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista:
a) comparaţii în timp, care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând uneia
sau mai multor perioade precedente si servesc analizelor dinamice;
b) comparaţii în spaţiu, care vizează unităţi organizatorice interne sau externe;
c) comparaţii mixte - în timp şi în spaţiu;
d) comparaţii speciale, care vizează alte criterii.
Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare si interpretată
prin prisma factorilor de influenţă.
2) Descompunerea indicatorilor sau a rezultatelor este o metodă de analiză calitativă,

deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte, care permite detalierea şi separarea
factorilor care determină indicatorul.
Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării indicatorului prin
prisma factorilor care trebuie selectaţi şi interpretaţi.
Descompunerea poate fi efectuată după mai multe criterii:
a) după timpul deformare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de la
tendinţa generală a acestora;
b) după locul deformare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor care au
determinat apariţia unor deficienţe;
c) după elementele structurale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele
sau factorii determinanţi.
înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă, din
experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează.
Diversitatea factorilor care determină indicatorii analizaţi impune gruparea acestora în
funcţie de mai multe criterii:
a) după natară: factori tehnici, tehnologici, economici, social-politici;
b) după caracter, în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi,

calitativi şi de structură;
c) după modul de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi;
d) după efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort;
e) după gradul de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;
f) după izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi;
g) după posibilităţile de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili;
h) după posibilitatea de măsurare: factori cuantificabili şi factori necuantificabili;
i) după importanţă: factori principali şi factori secundari.
Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei mai simpli, ceea
ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate.
3) Stabilirea influenţei factorilor cuprinde mai multe procedee de cuantificare a acţiunii

fiecărui factor şi constituie elementul central al analizei factoriale, în care se realizează legătura
directă între analiza teoretică si realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar
factorii fără teorie rămân fără înţeles.
Ca treaptă metodologică de cunoaştere, stabilirea influenţei f actorilor constituie unitatea a
două laturi care implică: precizarea sistemului de legături cauzale între factori şi
cuantificarea influenţei lor.
Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în scopul alegerii procedeului de
calcul adecvat în vederea cuantificării influenţei factorilor, ştiut fiind că pot exista două feluri
de legături:
a) deterministe (funcţionale sau matematice);
b) de corelaţie (stochastice sau statistice).
In cazul legăturilor deterministe (matematice) de tip produs, raport, sumă, diferenţă,
dependenţele între indicatori şi factori fiind strict definite, calculul influenţelor factoriale poate
fi efectuat cu precizie.
în cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate doar statistic prin analiză
regresională, influenţele trebuind interpretate cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate
şi de certitudine.
Cuantificarea influenţei factorilor poate fi realizată prin intermediul unor procedee
tehnice de calcul, cum ar fi: substituţia în lanţ, tehnica balanţieră, cercetările operaţionale,
corelaţia statistică, aşa cum se exemplifică în Anexa 2.
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 25
4) Generalizarea rezultatelor este o metodă inductivă de cercetare de la particular la

general care vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o
concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se
repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale.
Analiza factorială, bazată pe generalizarea rezultatelor, se finalizează cu un raport final,
care trebuie să cuprindă, pe lângă concluziile finale, obiective concrete, logice în conţinut,
concise ca formă si fundamentate pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii. Ele trebuie însoţite de
măsuri pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative sau pentru
îmbunătăţirea performanţelor.
1.6. Procedee specifice analizei financiare

Din metodologia generală a analizei economico-financiare, în analiza financiară se
utilizează mai multe procedee şi metode, dintre care unele aparţin analizei clasice tradiţionale,
iar altele sunt mai moderne.
Dacă iniţial analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor
contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament al contului de rezultat si al bilanţului, în
prezent câmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea
metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferitele tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat
progresul metodelor de analiză financiară, în acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu
are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională
bazată pe bilanţul funcţional sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele tradiţionale,
fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale pot fi amintite următoarele:
• Compararea situaţiilor financiare

Compararea constituie prima treaptă a metodei analizei economice şi permite utilizatorilor
să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia
financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu, cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de perioadă permite
determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii
2 6 -------------------------------------------------------------------------------------------------------
în cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea trendului
indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite
din 3-5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu între întreprinderi din acelaşi sector permit întreprinderii să se
situeze mai corect în cadrul sectorului şi să îşi cunoască forţele şi slăbiciunile în raport cu
concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu de
referinţă, ale cărei cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efectuarea unor analize factoriale
prin utilizarea procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor.
• Metoda de analiză prin rate (Ratios)
în analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat, socotit),
utilizat la masculin, este sinonim cu noţiunile de: raport, coeficient, procent, rată, si desemnează
un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două
posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat sau din bilanţ şi din contul de
rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau în ani, sau sub formă de
coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi
valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate
decât mărimi care au relaţii între ele pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul asupra a numeroase
aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa
financiară, rotaţia activelor ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de ani si prezintă
avantajul că permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte
imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea
rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru în-
treprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori
doar unfragment al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat
este semnificativă prin ea însăşi, fiind insuficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o
baterie de rate urmărite în dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu rate ale unor
întreprinderi similare sau cu valori standard poate îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor
financiare.
Analiză si diagnostic financiar-contabil
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 27
Obiectivul fundamental al metodei ratelor, vizând cunoaşterea cât mai bună a
întreprinderii, evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, precum si utilizarea
corectă a ratelor, impune respectarea următoarelor condiţii:
1) asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi unităţi;
2) folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să existe
relaţii directe;
3) compararea ratelor în timp şi în spaţiu sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este
frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica
indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele
financiare de rotaţie a posturilor de bilanţ, de rentabilitate, de finanţare ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul specializat
care le elaborează, dar acestea vizează în general aspecte cum ar fi: activitatea şi randamentul
întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea, structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând baterii de rate
care cuprind:
- rate de analiză a factorilor de producţie;
- rate de gestiune şi de rentabilitate;
- rate de exploatare;
- rate financiare.
Potrivit Reglementărilor contabile româneşti conforme cu Directiva a IV-a a CEE şi cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (OMFP nr. 1.752/2005), entităţile trebuie să
raporteze în Nota explicativă 9, Exemple de calcul al principalilor indicatori economico-
financiari, următoarele rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Indicatorul lichidităţii curente;
2) Indicatorul lichidităţii imediate.
II. Indicatori de risc:
1) Indicatorul gradului de îndatorare;
2) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor.
28 ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
III. Indicatori de activitate (de gestiune):

1) Viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie;
2) Capacitatea de a controla capitalul circulant si activităţile comerciale;
3) Viteza de rotaţie a stocurilor;
4) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
5) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
6) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
7) Viteza de rotaţie a activelor totale.
IV. Indicatori de profitabilitate:

1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Bateria de rate cuprinde indicatori reprezentativi care servesc la:

1) măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), cunoaşterea
consecinţelor deciziilor în materie de investiţii, de finanţare şi a structurii financiare;
2) efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu
ratele medii ale întreprinderilor similare.
- Metoda analizelor specifice

în funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice
adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii, analiza rentabilităţii si a riscului,
analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor),
lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.
- Utilizarea instrumentului informatic

Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea
instrumentului informatic în mai multe direcţii:
- stocarea datelor;
- calculul ratelor;
- determinarea echilibrelor financiare;
- elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;

- efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
1.7. Etapele analizei financiare

Efectuarea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar-
contabil complet presupune parcurgerea mai multor etape, în următoarea succesiune:
1. Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor prezenta informaţii
privind: sectorul de activitate; obiectul de activitate şi structura de organizare a întreprinderii,
evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata
rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii), riscurile, îndatorarea totală şi
ponderea datoriilor pe termen scurt s.a.
2. Examinarea situaţiei financiare presupune trei demersuri:

a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă performanţa economică si
financiară a întreprinderii prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se examinează dinamica, structura şi eficienţa cheltuielilor
aferente veniturilor pe tipuri de activităţi, modul de reflectare în costuri a consumului de resurse şi
indicatorii de performanţă financiară prin marjele şi ratele de rentabilitate.
b) Analiza bilanţului (contabil, financiar, funcţional), care vizează modificarea poziţiei
financiare a întreprinderii, evoluţia structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a
rentabilităţii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de trezorerie (numerar). Acest studiu
constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a profitului net, care
permite o analiză dinamică a fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie.
Tabloul de finanţare este elaborat şi utilizat sistematic în special de marile întreprinderi
occidentale, completează documentele de sinteză necesare gestiunii financiare si permite să se
analizeze modificările structurii patrimoniale a întreprinderii în cursul exerciţiului financiar, fiind
principalul instrument al analizei dinamice.
Datele din acest tablou se sintetizează şi se regăsesc în Situaţia fluxurilor de trezorerie pe
categorii de activităţi (de exploatare, de investiţii,
de finanţare), care constituie un document distinct în cadrul situaţiilor de raportare financiară

conform reglementărilor româneşti actuale.
3. Formularea diagnosticului financiar

în sinteză se vor prezenta concluzii privind punctele tari şi punctele slabe aşa cum au
rezultat din analiză, urmând ca rezultatele analizei să fie valorificate diferit, în funcţie de
utilizator, dar se vor căuta răspunsuri la întrebări de natură financiară, economică, fiscală,
juridică.
O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de
credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii sau, din
contră, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie
să se bazeze pe informaţii economice, financiare, monetare diverse în scopul efectuării unor
studii de evaluare sau pot constitui suportul unor decizii şi previziuni financiare.
Dacă analistul estimează că evoluţia trecută rămâne valabilă pentru prevederea
viitorului, el va proceda la extrapolarea trecutului, ceea ce conduce la apariţia mai multor
proiecţii cu un evantai de rezultate.
în cazul unor previziuni pe mai mulţi ani, devine indispensabilă imaginarea mai multor
variante de viitor posibile, ceea ce impune recurgerea la metodele de simulare.
CAPITOLUL 2
Diagnosticul performanţelor şi riscurilor pe baza contului de
rezultat
2.1. Rentabilitatea - criteriu de performanţă - reflectată în contul

de profit şi pierdere
Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine
profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivele majore ale întreprinderii constau atât
în mărirea averii participanţilor la viaţa acesteia (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi în
creşterea valorii sale, necesară asigurării propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este
condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită în primul rând
remunerarea factorilor de producţie (munca şi capitalul) indiferent de provenienţă, precum
şi realizarea unui surplus.
Orice afacere implică o investiţie care trebuie să aibă drept consecinţă rezultatul aşteptat
de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile
pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări,
crearea de rezerve ş.a. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concre-
tizate în venituri cu eforturile reflectate în cheltuieli.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în analiza
rentabilităţii, ca indicatori de performanţă se utilizează două serii de indicatori de evaluare:
unii care se exprimă în mărimi absolute şi alţii care se exprimă în mărimi relative. Indicatorii
în mărimi absolute se obţin sub forma unor marje (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin sub forma unor rate (raporturi) între rezultate şi
cheltuielile sau capitalurile utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii,
deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, adică unităţi cu rentabilităţi
slabe şi marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în
modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.
Analiza şi diagnosticul rentabilităţii se realizează pe baza datelor din contul de profit si
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul
fluxurilor patrimoniale care permit crearea
bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau
debitor) reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a genera fluxuri
viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată atât după natură, cât şi după funcţii
(destinaţie), fiecare oferind avantaje pentru analiză.
După natură, contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit înregistrând
cheltuielile, iar în credit veniturile.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite determinarea
fluxurilor de rezultate sub forma marjelor de rentabilitate (profit sau pierdere) pe cinci
niveluri corespunzătoare activităţilor economice, financiare si extraordinare.
Debit Contul de profit şi pierdere Credit

Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1 . Cheltuieli de exploatare 1 . Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar
(+) C. Rezultatul curent (A+B)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D)
Impozit pe profit
(+) F. Rezultatul net al exerciţiului B
Reglementările contabile româneşti convergente cu directivele europene si cu

Standardele Internaţionale de Contabilitate, respectiv IFRS, prin OMFP nr. 1.752/2005,
recomandă formatul contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4, Analiza rezultatului
din exploatare, cere detalierea acestui rezultat şi după destinaţie.
De exemplu, contul de profit şi pierdere prezentat în listă în Tabelul l reflectă performanţa
economică si financiară a unei unităţi în exerciţiul financiar precedent şi în cel curent.
33
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2006
Tabelul l
Nr. Denumirea indicatorului (mii Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. lei) (±∆) (%)
Precedent Curent
1. Cifra de afaceri netă 136.029 163.498 +27.469 120,20
Producţia vândută (ct. 701 - 706 + 708) 134.648 162.27 '1 +27.623 120,51
Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) 1.381 1.227 -154 88,84
Venituri din subvenţii de exploatare 0 0 _ _
aferente cifrei de afaceri nete (ct. 741 1)

2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a
producţiei în curs de execuţie (ct. 711) 12.732 13.494 +762 105,9
- Sold C -Sold D 9.919 13.410 +3.491 135,19
3. Producţia realizată pentru scopuri proprii şi
capitalizată (ct. 721 + 722) 139 200 +61 143,88
4. Alte venituri din exploatare (ct. 758 + 7417) 816 1.085 +269 132,96
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL 139.797 164.867 25.070 117,93
5. a) Cheltuieli cu materii prime şi materiale
consumabile (ct. 601 + 602 - 7412) 54.759 48.867 -5.892 89,24
Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604 + 606
+ 608) 630 844 +214 134,07
b) Alte cheltuieli externe (cu energia şi apa)
(ct. 605-7413) 8.344 8.198 -146 98,25
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) 1.109 808 -301 72,85
6. Cheltuieli cu personalul 31.645 37.663 +6.018 119,01
a) Salarii şi indemnizaţii (ct. 621 + 641
-7414) 24.051 28.620 +4.569 119,0
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia 7.594 9.043 +1.449 119,08
socială (ct. 645-7415)
7. a) Ajustări de valoare privind 113,31
imobilizările corporale şi necorporale 7.045 15.028 7.983 244,48
a.l) Cheltuieli (ct. 681 1 + 6813) a.2) 7.045 17.224 10.179
Venituri (ct. 7813 + 7815) 0 2.196 +2.196
b) Ajustări de valoare privind activele
circulante 741 660 -81 88,94
b.l) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) b.2) 793 1.396 +603 176,04
Venituri (ct. 754 + 7814) 52 736 +684 375,36
8. Alte cheltuieli de exploatare 17.432 24.055 6.624 138,0

8. 1 . Cheltuieli privind prestaţiile externe
(ct. 61 1 H- 614 + 621 - 628 - 7416) 9.042 14.877 5.835 164,53
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe,
vărsăminte asimilate (ct. 635) 712 795 +83 111,65
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi
activele cedate (ct. 658) 7.678 8.383 +705 109,18
Ajustări privind provizioanele 1.200 2.401 1.201 200,08
- Cheltuieli (ct. 6812) 1.200 3.601 2.401 200,08
- Venituri (ct. 7812) 0 1.200 1.200 -
CHELTUIELI DE EXPLOATARE -
TOTAL 122.904 138.523 15.619 112,71
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN
EXPLOATARE
- Profit 16.893 26.344 9.451 155,94
- Pierdere 0 0 - -
9. Venituri din interese de participare
(ct. 7611+7613) 62 89 +27 143,55
- din care veniturile obţinute de la
entităţile afiliate 0 0 _ _
10. Venituri din alte investiţii financiare şi 0 0

creanţe care fac parte din activele
imobilizate (ct. 7611 +7612)
11. Venituri din dobânzi (ct. 766) 109 22 -87 20,91

Alte venituri financiare (ct. 762 + 764 +

765 + 767 + 768 + 788) 3.365 1.541 -1.824 154,17
VENITURI FINANCIARE - TOTAL 3.536 1.653 -1.883 46,77
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare 0 0
şi a investiţiilor financiare deţinute ca
active circulante
- Cheltuieli (ct. 686) 0 0 - -
- Venituri (ct. 786) 0 0 - -
35
13. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666 - 7418) 876 1.380 +505 157,65
- din care cheltuielile în relaţia cu
entităţile afiliate 0 0 - -
Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 +
665 + 667 + 668) 1.976 2.892 +916 146,35
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL 2.852 4.272 +1.420 149,82
PROFITUL SAU PIERDEREA
FINANCIAR(Ă)
- Profit 684 0 -684 -
- Pierdere 0 2.619 +2.619 -
14. PROFITUL SAU PIERDEREA
CURENT(Ă)
- Profit 17.577 23.725 +6.148 134,96
- Pierdere 0 0 - -
15. Venituri extraordinare (ct. 771) 0 0 - -
16. Cheltuieli extraordinare (ct. 671) 0 0 - -
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN
ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ
- Profit 0 0 - -
- Pierdere 0 0 - -
VENITURI TOTALE 143.333 166.520 23.187 116,17
CHELTUIELI TOTALE 125.756 142.795 17.039 113,55
PROFITUL SAU PIERDEREA
BRUT(Ă)
- Profit 17.577 23.725 6.148 134,96
- Pierdere 0 0 - -
18. IMPOZITUL PE PROFIT 5.152 4.046 -1.106 78,53
- Cheltuieli cu impozitul pe profit curent
(ct. 6911) 5.139 5.201 +62 101,21
- Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat
(ct. 6912) 13 419 +406 3.000
- Venituri din impozitul pe profit amânat
(ct. 791) 0 1.574 +1.574 -
19. Alte impozite nereprezentate în
elementele de mai sus (ct. 698) 0 0 - -
20. PROFITUL SAU PIERDEREA
NET(Ă) A EXERCIŢIULUI
FINANCIAR
- Profit 12.425 19.679 +7.254 158,37
- Pierdere 0 0 - -
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei

rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar-con-tabil şi al evaluării
întreprinderii.
Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii,
autofinanţarea şi conceptul de cash flow, care sunt la originea conceptului de flux de
trezorerie.
De exemplu, din contul de profit si pierdere prezentat în Tabelul l, veniturile,

cheltuielile şi fluxul de rezultate pe tipuri de activităţi sunt structurate în Tabelul 2, din care se
desprind următoarele concluzii:
1. Rezultatul din exploatare (profit) a crescut cu 55,94% ca urmare a creşterii veniturilor
din exploatare cu 17,93% şi a cheltuielilor cu numai 12,71%.
2. Rezultatul financiar a evoluat de la profit la pierdere ca urmare a reducerii veniturilor
financiare cu 53,23% şi a creşterii cheltuielilor financiare cu 49,82%.
3. Rezultatul curent, egal cu rezultatul brut (profit), a crescut cu 34,96% ca urmare a
creşterii veniturilor totale cu 16,17% si a cheltuielilor cu numai 13,55%.
4. Rezultatul net (profit) a crescut cu 58,37% prin creşterea profitului brut cu 34,96% şi
ca urmare a reducerii impozitului pe profit cu 21,47%.
 Aplicaţia 1: Prezentarea verticală a rezultatelor din contul de profit şi pierdere

Tabelul 2
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) (±∆) (%)
Precedent Curent
1. Venituri din exploatare - Total 139.797 164.867 +25.070 117,93
2. Cheltuieli de exploatare - Total 122.904 138.523 +15.619 112,71
3. Rezultatul din exploatare (1-2) 16.893 26.344 +9.451 155,94
4. Venituri financiare 3.536 1.653 -1.883 46,77
5. Cheltuieli financiare 2.852 4.272 1.420 149,82
6. Rezultatul financiar (4-5) +684 -2. 619 -3.303 302,33
7. Rezultatul curent (3+6) 17.577 23.725 +6.148 134,96
8. Venituri extraordinare - - - -
9. Cheltuieli extraordinare - - - -
37
10. R ezultatul extraordinar - - - -
11. V enituri totale (1+4+8) 143.333 166.520 +23.187 116,17
12. Cheltuieli totale (2+5+9) 125.756 142.795 +17.039 113,55
13. Rezultatul brut (11-12) 17.577 25.725 +6.148 134,96
14. Im pozitul pe profit (I) 5.152 4.046 -1.106 78,53
15. R ezultatul net
(13-14) 12.425 19.679 +7.254 158,37
Structurarea tabelară a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor pe tipuri de

activităţi reflectă fluxul de rezultate pe paliere din Tabelul 3.
Prin regruparea fluxurilor întreprinderii pe tipuri de activităţi (exploatare, financiare,
extraordinare), contul de profit şi pierdere explică modul de constituire a rezultatului
exerciţiului în diferite/aze şi permite concluzii privind nivelul performanţei în exerciţiul
financiar încheiat.
Fluxurile de exploatare cuprind venituri si cheltuieli repetitive ocazionate de
activitatea curentă şi generează rezultatul din exploatare.
Fluxurile financiare rezultă din operaţiuni cu caracter financiar repetitiv şi specific
acestei activităţi şi generează rezultatul financiar.
Fluxurile de exploatare şi fluxurile financiare fonneazăfluxurile curente care
generează rezultatul curent.
Fluxurile extraordinare corespund unor operaţiuni care nu au legătură directă cu
activitatea curentă normală, fiind ocazionate de evenimente neprevăzute care duc la
rezultatul extraordinar.
 Aplicaţia 2: Prezentarea orizontală a rezultatelor din contul de profit şi pierdere

Tabelul 3
Cheltuieli pe Exerciţiul financiar Venituri pe Exerciţiul financiar
tipuri de tipuri de
Precedent Curent Precedent Curent
activităţi activităţi
Cheltuieli de Venituri din

exploatare 122.904 138.523 exploatare 139.797 164.867
(+) A. Rezultatul din exploatare
Profit +16.893 +26.344 Pierdere - -
Cheltuieli Venituri
financiare 2.852 4.272 financiare 3.536 1.653
(+) B. Rezultatul financiar
Profit +684 - Pierdere - -2.619
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)

Cheltuieli Venituri
extraordinare —
. extraordinare . _
(+) D. Rezultatul extraordinar

(+) E. Rezultatul brut (C+D)
Cheltuieli totale 125.756 142.795 Venituri totale 143.333 166.520
Impozitul pe profit 5.152 4.046 - - -
(+) F. Rezultatul net
Prezentarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară serveşte analizei pe

orizontală, care pune faţă în faţă cheltuielile şi veniturile din care rezultă profitul sau pierderea,
situate de partea mai mică a contului, respectiv în debitul sau creditul acestuia.
Studiul modului de determinare a rezultatului exerciţiului constituie preambulul analizei
în vederea elaborării diagnosticului financiar şi a evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se
determină capacitatea de autofinanţare, autofinanţarea şi conceptul de cashflow, care sunt la
originea conceptului de flux de trezorerie (numerar).
2.2. Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune

Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obţine
indicatori necesari gestiunii, prin intermediul „tabloului soldurilor intermediare de gestiune"
(„Cascada SIG").
Aceste solduri, determinate sub formă de marje, pot fi împărţite în două categorii: SIG -
activitate şi SIG - rentabilitate.
în partea finală a tabloului se determină două mărimi: capacitatea de autofinanţare şi
autofinanţarea care, fără a fi solduri intermediare, sunt solduri reziduale, de interes în
aprecierea performanţei financiare a întreprinderii.
2.2.1. Analiza soldurilor intermediare de gestiune privind activitatea de

exploatare
Din punct de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune
caracteristice exploatării sunt indicatori valorici ai producţiei şi comercializării, care permit
însumarea tuturor rezultatelor obţinute de întreprindere, materializate în produse finite,
semifabricate, prestaţii, destinate pieţei sau utilizării în interes propriu, care sunt imobilizate
în întreprindere:
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia
activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA = Vânzări de mărfuri (Vmf) (activitate comercială + prestări servicii) + Producţia
vândută (Pv) (activitate industrială)
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de între prindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), fiind un element al
valorii adăugate, şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) - Costul mărfurilor (Chmf)
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în

cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind determinată astfel:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (± ∆S) + Producţia realizată pentru
scopuri proprii şi capitalizată (imobilizată) (Pi)
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic

prin propria activitate şi se calculează prin relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) -Consumurile
intermediare (Ci)
De exemplu, din contul de profit şi pierdere se determină soldurile intermediare care

caracterizează performanţa exploatării din Tabelul 4:
 Aplicaţia 3: Soldurile intermediare de gestiune - activitate

Tabelul 4
Nr. Denumirea indicatorului Exerciţiul financiar Abateri Indici
cit. (mii lei) (±∆) (%)
Precedent Curent
1. Producţia vândută (Pv) 134.648 162.271 +27.623 120,51
2. Venituri din vânzări de mărfuri
(Vmf) 1.381 1.227 -154 88,84
3. Cifra de afaceri netă (CA) 136.029 163.498 +27.469 120,20
4. Cheltuieli privind mărfurile (Chmf) 1.109 808 -301 72,85
5. Marja comercială (Mc) (2-4) 272 419 +147 154,04
6. Variaţia stocurilor de produse finite
şi a producţiei în curs de execuţie
∆(±) +2.813 +84 -2.729 29,21
- Sold C (+) 12.732 13.494 +762 105,98
-SoldD(-) 9.919 13.410 +3.491 135,19
7. Producţia realizată pentru scopuri
proprii şi capitalizată (Pi) 140 200 +60 143,88
8. Producţia exerciţiului (Pex)
(1+6+7) 137.601 152.555 +24.954 134,31
9. Consumuri intermediare (Ci) 72.775 72.785 +10 100,01
- Cheltuieli cu materiile prime şi
materialele consumabile 54.759 48.867 -5.892 89,24
- Alte cheltuieli materiale 630 843 +213 134,0
- Alte cheltuieli externe (energie,
apă) 8.344 8.198 -146 98,25
- Cheltuieli privind prestaţiile
externe 9.042 14.877 +5.835 164,53
10. Valoarea adăugată (5+8-9) 65.098 90.189 +25.091 138,54
Din datele Tabelului 4 se constată următoarele:

1. Toate soldurile intermediare de gestiune privind exploatarea au crescut, dar ritmurile
de creştere au fost diferite din cauza decalajelor dintre dinamica elementelor care le diferenţiază
luate în calcul.
2. Cifra de afaceri a crescut cu 20,2% prin creşterea producţiei vândute cu 20,51% şi
reducerea vânzărilor de mărfuri cu 11,16%.
3. Creşterea marjei comerciale cu 54,04% a fost consecinţa reducerii vânzărilor de mărfuri
cu 11,16% şi a reducerii cheltuielilor privind mărfurile cu 27,15%.
4. Creşterea producţiei exerciţiului cu 34,31% a fost consecinţa creşterii producţiei

vândute cu 20,51%, a reducerii stocurilor de produse finite si producţie în curs de execuţie cu
97,02% şi a creşterii producţiei realizate pentru scopuri proprii (imobilizate) cu 43,88%.
5. Valoarea adăugată a crescut cu 38,54% ca urmare a creşterii marjei comerciale
şi a producţiei exerciţiului cu 54,04% şi respectiv 34,31 %, comparativ cu creşterea
nesemnificativă a consumurilor intermediare (0,01%).
6. Dinamicile diferenţiate ale soldurilor intermediare reflectă aspecte pozitive privind
creştereaproducfiei vândute şi reducerea stocurilor, precum şi accentuarea ponderii producţiei
vândute în cifra de afaceri prin reducerea ponderii vânzărilor de mărfuri.
7. Creşterea mai accentuată a valorii adăugate comparativ cu cifra de afaceri şi cu
producţia exerciţiului caracterizează favorabil majorarea puterii economice reale a
întreprinderii în comparaţie cu creşterea veniturilor şi a investiţiilor în imobilizări.
Observaţie: Soldurile intermediare de gestiune ca indicatori valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare rezultă din evaluarea bănească a volumului fizic (q) al
activităţii cu ajutorul preţului (p):
Q=Σqxp
Gradul de realizare a producţiei (IQ) este influenţat de dinamica volumului fizic (Iq) şi de
dinamica preţului (Ip):
IQ = (Q1/Q0) x 100 = ((Σq1 x p1) / (Σq0 x p0)) x 100 = (Iq x (Ip / 100)) (%)
Pentru asigurarea comparabilităţii datelor privind evoluţia reală a indicatorilor, în calculul

economic există mai multe posibilităţi:
a) Utilizarea unor preţuri constante (p):
Iq = ((Σq1 x p) / (Σq0 - x p)) x 100

b) Calculul mărimii reale a volumului producţiei cu ajutorul indicelui preţurilor:

Qreal = Q 1 /Ip
în care: Ip = ((Σql x p1) / (Σq1 x po)) x 1oo
c) Utilizarea deflatorului lui Fisher la o rată a inflaţiei (Ri) mai mare de 10%, creşterea
reală (Cr) fiind determinată în funcţie de creşterea nominală (Cr nom) cu relaţia:
Cr = ((1 + Crnom) / (1 + Ri)) -1) x 100 = ((Crnom - Ri) / (1 + Ri )) x 100(%)
La o rată a inflaţiei mai mică de 10%, creşterea reală se determină numai prin
diferenţa:
Cr = Cnominală – Rata inflaţiei
Analiza factorială a indicatorilor valorici permite descoperirea şi cuantificarea factorilor

de creştere specifici fiecărei componente.
2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii oricărei întreprinderi,
fiind situată în fruntea indicatorilor de performanţă în măsura în care condiţionează
mărimea profitului şi a ratei rentabilităţii.
Cifra de afaceri caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în urma activităţii
curente a întreprinderii şi reprezintă suma totală a veniturilor rezultate din livrarea
produselor, executarea de lucrări şi prestări de servicii (veniturile din activitatea de bază) şi
alte venituri din exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
Elementele care determină mărimea cifrei de afaceri sunt specifice sectorului de activitate şi
naturii activităţii întreprinderii:
a) La întreprinderile productive care nu desfăşoară si operaţiuni de vânzare-cumpărare,

cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv):
CA=Pv = Σ[q(S)] x p
în care:
q = volumul fizic al vânzărilor;
S = structura vânzărilor;
p = preţul de vânzare unitar.
b) La unităţile cu profil comercial din sectorul de distribuţie, cifra de afaceri cuprinde

veniturile din vânzările de mărfuri (Vmf):
CA = Vmf = Rx Ā/100
în care:
R = volumul mărfurilor desfăcute (rulajul);
Ā = cota medie de adaos comercial.
c) La întreprinderile cu activitate complexă (producţie şi comerţ), cifra de afaceri cuprinde

producţia vândută (Pv) si vânzările de mărfuri (Vmf):
CA = Pv + Vmf
Producţia vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de producţie şi

depinde de producţia-marfă fabricată (Pmf), care reflectă valoarea bunurilor destinate livrării:
produsele finite (Pf), semifabricatele destinate vânzării (Sv), lucrările executate şi serviciile
prestate (Li), chiriile, locaţiile de gestiune şi redevenţele (Clr) încasate:
Pmf = Pf + Sv + Li + Clr
Cifra de afaceri raportată la valoarea producţiei-marfă fabricate (Pmf) exprimă gradul de

valorificare (Gv) a producţiei-marfă:
Gv = (CA / Pmf) x 100
Un grad de valorificare mai mic de 100% reflectă stocuri de produse finite, semifabricate
şi facturi neîncasate ca urmare a unor dificultăţi în
desfacerea (livrarea şi încasarea) producţiei fabricate, ceea ce poate constitui o cauză a blocajului
financiar în lanţ.
Potrivit normelor contabile în vigoare, cifra de afaceri include valoarea mărfurilor şi a
serviciilor lapreţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a contravalorii acestora.
A. Analiza dinamicii i structurii cifrei de afaceri
Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să pună în evidenţă care au fost
principalele surse de venituri ale întreprinderii în perioada analizată, cum au evoluat ele în timp
şi ce tendinţă cunosc.
Analiza surselor de venituri trebuie corelată cu poziţia întreprinderii pe piaţă în raport cu
concurenţii, creşterea cotei de piaţă fiind favorabilă creşterii veniturilor. Cota de piaţă a
întreprinderii (Cp) se determină ca raport între cifra de afaceri proprie (C Ap) şi cifra de afaceri totală
a sectorului (CAt):
Cp = (CAp / CAt ) x 100
Dacă produsele întreprinderii sunt valorificate şi pe piaţa externă, analiza trebuie să

evidenţieze structura cifrei de afaceri în funcţie de destinaţie, aşa cum se prezintă în Tabelul 5:
 Aplicaţia 4: Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

Tabelul 5
Elemente de calcul Exerciţiul financiar Indici Structura CA (%)
(mii lei) (%)
Precedent Curent S0 S 1
Producţia vândută 134.648 162.271 120,51 98,98 99,25
Vânzări de mărfuri 1.381 1.227 88,85 1,02 0,75
CA netă, din care: 136.029 163.498 120,19 100 100
- la intern 111.544 142.897 128,11 82,00 87,40
- la export 24.485 20.601 84,13 18,00 12,60

l. Dinamica ascendentă a cifrei de afaceri pe total s-a realizat prin condiţiile creşterii
valorii producţiei vândute şi reducerii vânzărilor de mărfuri.
2. Drept consecinţe directe s-au înregistrat reducerea ponderii activităţii comerciale şi

accentuarea importanţei activităţii de producţie.
3. Creşterea ponderii livrărilor pe piaţa internă a redus ponderea livrărilor la export ca
urmare a creşterii concurenţei pe piaţa externă.
B. Analiza factorială a cifrei de afaceri
1. Modificarea cifrei de afaceri este diferenţa:
∆ = CA1 - CA0 = 163.498 - 136.029 = +27.469 mii lei
(∆r = ICA - 100 = 120,19 - 100 = +20,19%)
2. Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Pv + ∆Vmf
în care:
∆Pv = Pv1 - Pv0 = 162.271 - 134.648 = +27.623 mii lei
∆rPv = +27.623 x 100 = +20,3%

136.029
∆Vmf = Vmf1 - Vmf0 = 1.227 - 1.381 = -154 mii lei
∆rVm = - 154 x 100 = -0,ll%

136.029
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Pv + ∆Vmf = 27.623 - 154 = +27.469 mii lei = ∆
(20,3 - 0,11 = +20,19% = ∆r)
în concluzie:
l. Cifra de afaceri a crescut datorită majorării producţiei vândute prin accentuarea ponderii
livrării produselor pe piaţa internă.
46 ------------------------------------------------------------------------------
2. Reducerea vânzărilor de mărfuri şi scăderea ponderii activităţii comerciale au diminuat
corespunzător cifra de afaceri.
Rezultatele analizei impun aprofundarea factorilor de creştere a cifrei de afaceri pe o
treaptă superioară.
a) Analiza factorială a producţiei vândute

Modelul de calcul al producţiei vândute, Pv = Σq(S) x p, permite determinarea factorilor
de creştere: volumul fizic al vânzărilor (q), structura sortimentală a vânzărilor (S) şi preţul de
vânzare (p).
De exemplu, producţia vândută pe produse se prezintă în Tabelul 6:
 Aplicaţia 5: Analiza producţiei vândute

Tabelul 6
Grupe de Cantitatea Preţul Valoarea vânzărilor
produse vândută unitar (milioane lei)
(mii) (mii lei)
qo q1 po p1 qo x po q1 x p 1 q1 x po
A - tone 270,3 408 785 800 21.222 32.650 32.028
(40%) (42%) (43,8%)
B - bucăţi 4.127 5.640 45 51 18.569 28.763 25.380
(35%) (37%) (34,7%)
C - bucăţi 1.638 1.944 81 84 13.274 16.325 15.747
(25%) (21%) (21,5%)
Total x x x x 53.055 77.738 73J55
(100) (100) (100)
Pe baza datelor Tabelului 6 se obţin următoarele rezultate:
1. Modificarea producţiei vândute este diferenţa:
∆ = Pv1 - Pv0 = 77.738 - 53.055 = +24.683 mii lei
(∆r = OPv - 100 = 146,52 - 100 = +46,52%)
∆ = ∆q + ∆S + ∆p
Analiză şi diagnostic fmanciar-contabil 47
în care:
∆q + ∆S = Σ[q1(S1) x p0] - Pv0 = 73.155 - 53.055 = +20.100 mii lei
∆rq + ∆rS = +20.100 x l00 = +37,88%)

53.055
∆p = Σ[q1(S1) x p1] - Σ[q1(S1) x po] = 77.738 - 73.155 = +4.583 mii lei
∆rp = +4.583 x l00 =+8,64%

53.055
∆q + ∆S + ∆p = 20.100 + 4.583 = +24.683 mii lei = ∆
(∆rq + ∆rS + ∆rp = +37,88 + 8,64 = +46,52% = ∆r)
în concluzie:
1.Creşterea producţiei vândute a fost consecinţa creşterii volumului fizic şi a
modificării favorabile a structurii producţiei.
2. Majorarea preţurilor unitare ale produselor a contribuit în mai mică măsură la
creşterea valorii producţiei vândute.
b) Analiza factorială a vânzărilor de mărfuri

Veniturile din vânzările de mărfuri se determină în funcţie de volumul mărfurilor
desfăcute (rulajul R) şi de cota procentuală medie de adaos comercial (Ā), respectiv marja
comercială exprimată procentual:
R xĀ RxΣS xA /100
Vmf = ------ = -----------------
100 100
în care:
S = structura desfacerilor pe grupe de mărfuri;
A = cota procentuală de adaos pe grupe de mărfuri.
De exemplu, vânzările de mărfuri se prezintă în Tabelul 7:

O Aplicaţia 6: Analiza vânzărilor de mărfuri

Tabelul 7
Elemente de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
Precedent Curent (±∆) (%)
Volumul desfacerilor (R) (mii lei) 4.603,33 3.718,18 -885,15 80,77
Cota medie de adaos (Ā) (%) 30,0 33,0 +3,0 110,0
Vânzări de mărfuri (Vmf) (mii lei) 1.381 1.227 -154 88,85
1. Modificarea vânzărilor de mărfuri este diferenţa:
∆ = Vmf1 - Vmf0 = 1.227 - 1.381 = -154 mii lei
(∆r = IVm - 100 = 88,85 - 100 = -11,15%)
∆ = ∆R + ∆Ā
în care:
∆R = ((R1 – R0) x A0) / 100 = - 885,15 x 30 / 100 = - 265.545 mii lei
(∆rR = - 265,545 / 1.381 x 100 = - 19,22%)
∆Ā = (R1 (Ā1 – Ā0)) / 100 = 3.718,18 x (+3) / 100 = + 111.545 mii lei
(∆rĀ = + 111,545 / 1.381 x 100 = + 8.07%)

∆R + ∆Ā = -265,545 + 111,545 = -154 mii lei = ∆
(-19,22 + 8,07 = -11,15% = ∆r)

în concluzie, veniturile din vânzările de mărfuri s-au redus ca urmare a reducerii cantităţilor
de produse vândute, ceea ce confirmă scăderea ponderii activităţii comerciale, şi au crescut prin
creşterea cotei medii de adaos comercial.
Cota medie de adaos comercial este dependentă de structura desfacerilor (S) şi de cota de
adaos pe grupe de mărfuri (A):
Ā = ΣSxA
100
Veniturile din vânzarea mărfurilor depind de preţul de vânzare al mărfurilor vândute
clienţilor si al celor pentru care nu s-au întocmit facturi, precum şi de sumele încasate în
numerar.
Cheltuielile privind mărfurile se referă la valoarea mărfurilor aflate la terţi pentru care au
fost emise documente de vânzare sau constatate lipsă la inventar, precum si la valoarea mărfurilor
depreciate ireversibil.
Vânzările de mărfuri constituie un indicator de performanţă al activităţii comerciale a
întreprinderii în măsura în care constituie punctul de plecare în determinarea rentabilităţii acestei
activităţi.
C. Dimensionarea cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea
Mărimea cifrei de afaceri depinde de elementele care dimensionează volumul activităţii

întreprinderii: capacitatea de producţie, resursele disponibile, cererea pieţei în continuă
schimbare.
Aceste elemente pot constitui atât factori stimulatori ai creşterii cifrei de afaceri, cât şi
restricţii privind optimul acesteia. Mecanismele de reglare a raportului dintre cifra de afaceri,
cererea pieţei şi capacitatea de producţie a întreprinderii vizează asigurarea unei concordanţe
optime între potenţialul productiv al întreprinderii şi satisfacerea cererii în condiţiile unei cifre de
afaceri maxime care să asigure un beneficiu maxim.
Cererea, ca factor de stimulare a creşterii cifrei de afaceri, îşi pune amprenta asupra
mărimii veniturilor din vânzarea producţiei prin intermediul a doi factori specifici economiei de
piaţă: tipul de piaţă concurenţială pe care se valorifică produsele şi tipul de cerere căreia i se
adresează aceste produse.
Aceşti factori pot determina mărimea încasărilor întreprinderii prin relaţia cantitate-preţ
şi trebuie luaţi în seamă în calculele care vizează maximizarea cifrei de afaceri.
Cifra de afaceri realizată din vânzarea producţiei este produsul dintre cantitatea vândută (q)
şi preţul de vânzare (p); modificarea ei este consecinţa influenţei acestor factori:
∆ = CA1 - CA0 = q1 x p1 - q0 x Po = ∆q + ∆p
în care:
∆q = (q1 - q0) x p0
∆p = q 1 x (p 1 -p 0 )
Ţinând seama că cifra de afaceri se corelează cu cererea, trebuie luat în considerare faptul
că elasticitatea cerere-preţ este negativă:
Eq/p = (∆q/q) / (∆p/p) = (∆rq / ∆rp) = (p / q) x (∆q / ∆p) < 0
în consecinţă, cifra de afaceri creşte cu cantitatea şi se reduce prin scăderea preţului;

influenţele factorilor fiind opuse ca semn:
∆q = (q1 - q0) x p0 > 0
∆p = q1 x (p1 - p0) < 0
Dinamica cifrei de afaceri depinde de valoarea elasticităţii care defineşte tipul de cerere,
ceea ce impune următoarele observaţii:
a) La cererea relativ elastică la care Eq/p > -l, este dominant efectul creşterii cantităţii
faţă de cel al reducerii preţului, în care se înregistrează inegalitatea │∆q│> │∆p│, iar prin
însumare rezultă ∆ > O, care arată creşterea cifrei de afaceri.
b) La cererea relativ rigidă la care Eq/p < -l, predomină efectul reducerii preţului faţă
de efectul creşterii cantităţii, între influenţe se stabileşte inegalitatea │∆q│ < │∆p│, iar prin
însumare rezultă ∆ < O, care arată reducerea cifrei de afaceri.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
c) La cererea normală la care Eq/p = -l, între influenţe se stabileşte egalitatea │∆q│ =
│∆p│, iar prin însumare rezultă ∆ = O, ceea ce arată că cifra de afaceri rămâne neschimbată.
în concluzie, se constată că cifra de afaceri poate cunoaşte dinamici diferite, ascendente
sau descendente, iar în anumite condiţii poate înregistra valori maxime.
în vederea maximizării cifrei de afaceri luând în considerare restricţiile pieţei concurentiale,
considerăm cifra de afaceri ca o funcţie CA = f(q), al cărei maxim poate fi determinat prin
respectarea a două condiţii:
1. Anularea derivatei de ordinul l:

dCA = CAM = 0
dq
2. Negaţivitatea derivatei de ordinul 2:

d2CA = dCAM < 0
dq2 dq
Ţinând seama de tipul de piaţă (cu concurenţă pură sau perfectă, sau cu concurenţă
imperfectă, tip monopol), factorii de creştere a cifrei de afaceri acţionează diferit, ceea ce pune în
evidenţă următoarele două cazuri care trebuie luate în considerare:
I. în cazul pieţei cu concurenţă pură (perfectă), preţul de echilibru al cererii cu oferta (pe)
acţionează ca variabilă exogenă, independent de producător. Cifra de afaceri calculată prin
produsul dintre cantitatea vândută şi preţ (CA = q x pe) se reprezintă grafic ca o funcţie liniară, prin
semidreapta care pleacă din origine (Figura 1).
în acest caz, pentru producător piaţa constituie atât o restricţie, cât si un ghid, în sensul că
el trebuie să-si adapteze oferta corespunzător preţului pieţei prin flexibilizarea producţiei în
funcţie de conjunctură.
în vederea creşterii cifrei de afaceri, producătorul poate modifica numai cantitatea
oferită pe piaţă. Aceasta este singura variabilă asupra căreia poate acţiona, preţul fiind
restricţionat numai în funcţie de echilibrul cerere-ofertă, ceea ce implică modificarea capacităţii de
producţie în vederea adaptării la condiţiile schimbătoare ale cererii.
Figura l. Cifra de afaceri liniară Din verificarea condiţiilor de
maxim rezultă următoarele:
a) Anularea derivatei de ordinul l a cifrei de afaceri conduce la concluzia că

această condiţie nu poate fi îndeplinită, deoarece:
C A M =d C A= d ( q x p e=) p e ≠ 0
dq dq
b) Derivata de ordinul 2 nu este negativă, deoarece:

d 2 CA = dCA M = dpe = 0
dq2 dq dq
în consecinţă, condiţiile de maxim nefiind îndeplinite, analitic maximul cifrei de

afaceri nu poate fi determinat, iar geometric acesta se află la infinit, ceea ce corespunde
cazului funcţiei liniare.
II. Pe piaţa cu concurenţă imperfectă (monopol, monopson), asupra producătorului

nu se mai poate exercita restricţia pieţei privind preţul, trebuind să se ţină seama de faptul
că între cantitatea vândută şi preţ există o legătură care ia în considerare legea cererii:
p = a-b x q
Cifra de afaceri calculată prin produsul dintre cantitate şi preţ se exprimă prin
ecuaţia:
CA = qxp = q x(a-bxq ) = axq-bxq 2
53
Ecuaţia cifrei de afaceri se reprezintă grafic prin parabola de gradul 2 (Figura 2).
Figura 2. Cifra de afaceri parabolică
Graficul din Figura 2 prezintă trei zone care caracterizează evoluţia diferită a cifrei de
afaceri:
1. Zona OA de creştere (∆ > 0), dacă │Eq/p│ > l, când │∆q│ > │∆p│;
2. Zona AB de descreştere (∆ < 0), dacă │Eq/p│ < l, când │∆q│ < │∆p│;
3. Zona de maxim în punctul A (∆ = 0), dacă │Eq/p│ = l, când │∆q│ = │∆p│.
Din verificarea condiţiilor de maxim rezultă următoarele:

a) Anularea derivatei de ordinul l a cifrei de afaceri (dCA/dq = CAM) conduce la
egalitatea:
2
CA M= d(aq – bq )= a-2bq=0
dq
deunderezultă:
qo p t i m = a / 2 b
b) Negaţivitatea derivatei de ordinul 2:

d 2CA = dCAM = -2b < ()
dq2 dq
în concluzie, fiind îndeplinite condiţiile de maxim, se pot determina celelalte variabile:
a) Preţul de ofertă:
a a
p=a-bxq=a-bx — = —
2b 2
b) Cifra de afaceri maximă:

a a a
CAmax =qxp= — x — = —
2b 2 4b
în care:
a, b = param etrii regresiei parabolice.
în concluzie, situaţiaoptimală a producătorului pe piaţa monopolistică trebuie să fie

rezultatul unei politici optim ale preţuri
de pe care acesta opractică, în stabilirea preţului
ofertantul trebuie să ţină seama de elasticitatea
cifrei de afaceri:
∆CA/CA ∆CA/∆q CA M
ECA / q = ----------- = -------- = ------
∆q/q CA/q CAm
în care:
CAM = cifra de afaceri marginală = ACA/Aq;
CA m = cifra de afaceri m edie = CA /q.
Efectuând calculele rezultă urm ătoarele:
∆C A d(qxp) dp
C AM = — — = — —_= p + q x —
∆q dq dq
qxp
CAm= — — = p
q
înlocuind valorile calculate în relaţia elasticităţii se obţine:
l f dp^ 1 q dp l
x + x = l+ X I +
E c A /q = ~p q :r \ A ^~T
p ( dqj p dq Eq/p
în care:
Eq/p = elasticitatea cerere-preţ;
l + 1/Eq/p = coeficientul imperfecţiunii pieţei.
Maximul cifrei de afaceri corespunde elasticităţii egale cu zero: ECA/q = l + 1/Eq/p
= O, ceea ce echivalează cu Eq/p = -l
Elasticitatea unitară negativă caracterizează cererea normală, la care influenţele

factorilor sunt: Aq = -Ap, ceea ce prin însumare conduce la egalitatea Aq + (-Ap) = 0.
Abaterea A = O a cifrei de afaceri confirmă maximul acesteia în condiţiile de
cantitate şi preţ determinate mai sus.
De exemplu, în vederea optimizării cifrei de afaceri pe o piaţă cu concurenţă
imperfectă se folosesc următoarele date:
>=> A plicaţia 7: M axim izarea cifrei de afaceri

Fie ecuaţia cererii unui produs pe piaţa oligopolistică de forma:
p =2.500 -50 x q
Se cere să se determine maximul cifrei de afaceri aferente cererii şi să se verifice
condiţiile de optim.
Rezolvare:
1. Cifra de afaceri totală:
CA = q x (2.500 - 50 x q) = 2.500 x q - 50 x q2
2. Cifra de afaceri marginală:
CAM= dC A = 4500q-50^j = 2 5 0 0 _ 1 0 0 q
dq dq
56 -------------------------------------------------------------------------------------------------------
3. Cifra de afaceri medie:
CA 2.500-50q2 2.500 fn
CAm=----=—---------— = —-----50q
q q q
4. Maximul cifrei de afaceri (CA = max) presupune:
a) Anularea cifrei de afaceri marginale:

CAM = 2.500-100q = 0
b) Volumul optim al vânzărilor:

lOOq = 2.500, de unde rezultă: q = 25 unităţi
c) Negativitatea derivatei cifrei de afaceri marginale:
^M=-100<0
dq
5. Preţul vânzărilor:
2.500 - 50 x q = 2.500 - 50 x 25 = 1.250 u.m./unitate
6. Cifra de afaceri maximă:

CAmax = q x p = 25 x 1.250 = 31.250 u.m.
7. Verificarea nulităţii elasticităţii cifrei de afaceri:
CA M 2.500-lOOq
tpA/q = --------------=-. ----------------r-----------=U
UA
CAm (2.500/q)-50q
8. Calculul elasticităţii cererii:
„ . dp q d(2.500-50q) 25
Ep/q=—x—=—------------—x------=-50xO,02=-l
dq p dq 1.250
57
în concluzie:
1. Condiţiile de maxim sunt îndeplinite, astfel încât pentru un volum
de vânzări de 25 unităţi la un preţ de l .250 u.m. se poate obţine o cifră de
afaceri maximă de 31.250 u.m., ceea ce se confirmă prin negaţivitatea
derivatei de ordinul 2, prin caracterul descrescător al cifrei de afaceri mar
ginale şi prin valoarea zero a elasticităţii.
2. Acest maxim corespunde unei cereri normale, valoarea elasticităţii
cererii fiind egală cu -l, la care abaterea cifrei de afaceri este egală cu zero
prin însumarea influenţelor factorilor (Aq = -Ap).
D. Dimensionarea cifrei de afaceri în raport cu cheltuielile

în analiză interesează nu numai condiţiile care maximizează cifra de
afaceri, ci si condiţiile în care aceasta are valori care permit realizarea unor
echilibre microeconomice: cifra de afaceri minimă necesară în vederea
recuperării cheltuielilor (cifra de afaceri critică), corespunzătoare/wagu/ai
de rentabilitate', cifra de afaceri care poate asigura un beneficiu estimat,
marja de securitate, sporul de eficienţă ş.a.
în aceste calcule trebuie să se aibă în vedere relaţiile dintre volumul
vânzărilor (fizic sau valoric) si cheltuielile aferente acestora, astfel încât
activitatea să fie profitabilă.
De exemplu, pentru estimarea cifrei de afaceri critice care permite

recuperarea cheltuielilor fără profit, la care se atinge punctul „mort", res-
pectiv pragul de rentabilitate, se are în vedere egalitatea:
CA critică = Cheltuieli de producţie (fixe şi variabile)
Factorial, acest echilibru presupune ecuaţia:
q .. xp = Cf + q ... xv
^critic r Tcntic
în care:
Cf = cheltuielile fixe;
qcritic = volumul critic (minim) al vânzărilor;
v = cota de cheltuieli variabile pe unitatea de produs.
Din ecuaţie se pot deduce şi calcula următoarele valori:

58 ________________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
1. Volumul critic al vânzărilor:
Cf
qcritic =------(unităţi)
p-v
2. Cifra de afaceri critică:
Cf
CA
critică = ^critic XP=^-------H l e i )
l-v/p
3. Marja de securitate (Ms) în unităţi fizice sau valorice:
Ms = qv - q^^, respectiv: Ms = CA - CAcritică
4. Sporul de eficienţă (Se) din vânzări sau din cifra de afaceri:
Se= qv ~ qcritic xlOO(%)

qv
sau
CA-CAcritică ^
V ;
CA
Metoda pragului de rentabilitate îşi găseşte aplicabilitatea în evaluarea

coeficientului levierului de exploatare şi a riscului economic.
De exemplu, efectuăm analiza echilibrului pe baza pragului de renta-

bilitate în cazul a două întreprinderi, A si B, care înregistrează rezultate
diferite conform volumului efectiv de activitate, în condiţiile aceluiaşi preţ
de ofertă, folosind datele din Tabelul 8, din care se desprind următoarele
concluzii:
1. Dimensiunea cifrei de afaceri în raport cu cheltuielile la cele două
întreprinderi confirmă faptul că, în condiţiile aceluiaşi preţ de vânzare unitar
al produsului, aceasta este direct proporţională cu cantitatea vândută, dar
cheltuielile aferente au crescut mai lent la întreprinderea B.
2. Ca urmare a unor cheltuieli fixe şi a unor cheltuieli variabile unitare
diferite, întreprinderea A a înregistrat o cifră de afaceri sub nivelul cifrei
de afaceri critice, din cauza faptului că volumul fizic al vânzărilor s-a situat
59
sub volumul critic, în timp ce întreprinderea B a înregistrat valori supe-
rioare valorilor critice.
3. Ca urmare, se constată lipsa marjei de securitate (cantitativ şi va-
loric) în primul caz şi existenţa unei marje confortabile în cel de-al doilea,
ceea ce echivalează cu un spor de eficienţă negativ de 20% şi respectiv cu
unul pozitiv de 12,5% din vânzări (cifra de afaceri).
Aplicaţia 8: Cifra de afaceri în raport cu cheltuielile

Tabelul 8
Nr. Indicatori întreprinderea Diferenţe
crt. B-A
A B
1. Cantitatea vândută (qv) (buc.) 20.000 40.000 +20.000
2. Preţul de vânzare unitar (p) (lei/buc.) 60.000 60.000 -
3. Cifra de afaceri (CA) (mii lei) 1.200.000 2.400.000 +1.200.000
4. Cheltuieli fixe (Cf) (mii lei) 360.000 700.000 +340.000
5. Cheltuieli variabile unitare (v)
(lei/buc.) 45.000 40.000 -5.000
6. Cheltuieli variabile totale (Cv)
(mii lei) 900.000 1.600.000 +700.000
7. Cheltuieli totale (Ch) (mii lei) 1.260.000 2.300.000 +1.040.000
8. Volumul critic al vânzărilor
(qcritic) (buc.) 24.000 35.000 +11.000
9. Cifra de afaceri critică (CAcr)
(mii lei) 1.440.000 2.100.000 +660.000
10. Marja de securitate (Ms) (buc.) -4.000 +5.000 +9.000
11. Marja de securitate (Ms) (mii lei) -240.000 +300.000 +540.000
12. Sporul de eficienţă (Se) (prin qv) (%) -20 +12,5 +32,5
13. Sporul de eficienţă (Se) (prin CA) (%) -20 +12,5 +32,5
4. Consecinţa modului diferit de acoperire a cheltuielilor din cifra de

afaceri se va reflecta direct în rezultatul final al întreprinderilor: întreprin-
derea A va înregistra pierderi care se pot estima prin cheltuieli superioare
cifrei de afaceri, în timp ce întreprinderea B va înregistra beneficii datorită
faptului că nivelul cheltuielilor totale este situat sub nivelul cifrei de afaceri
efective.
60 __________________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
E. Analiza efectelor modificării cifrei de afaceri

Cifra de afaceri permite evaluarea activităţii, fiind un indicator de
performanţă, în măsura în care este singura purtătoare de încasări de trezo-
rerie şi are multiple efecte prin modul în care se reflectă în principalii indica-
tori economico-financiari ai întreprinderii.
De exemplu, cifra de afaceri se regăseşte în următorii indicatori:
1. Beneficiul activităţii de bază:
B = CA - Ct
2. Cheltuielile la 1.000 lei CA:
I=—xl.OOO
CA
3. Rata profitabilităţii:
R=—xlOO
CA
4. Numărul de rotaţii ale activelor totale (At):
N = ^
At
5. Durata în zile a unei rotaţii a activelor totale:

^ T TxAt
Dz=—=-------
N CA
6. Numărul de rotaţii ale activelor circulante (Ac):
N = ^
Ac
7. Durata în zile a unei rotaţii:

^ T TxAc
Dz=—=--------
N CA
--------------------------------------------------------------------------------------------------
61
8. Eficienţa activelor imobilizate:
1=^x1.000
Ai
2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului

Producţia exerciţiului (Pex) este indicatorul valoric care dimensio-
nează întreaga activitate desfăşurată de întreprindere în cursul unui exerciţiu,
fiind utilă si necesară în analiza volumului activităţii întreprinderilor cu
ciclu lung, unde finalizarea produselor are o durată relativ mare (peste o
lună) şi în consecinţă producţia neterminată (în curs de execuţie) deţine o
pondere mare.
Producţia exerciţiului se compune din bunurile şi serviciile produse
de întreprindere, indiferent de destinaţie: vânzare, stocare sau imobilizare,
fiind apreciată ca producţia globală a exerciţiului financiar.
Exprimând nivelul real de activitate al întreprinderii, acest sold inter-
mediar de gestiune se determină prin însumarea producţiei vândute (Pv) cu
producţia stocată (Ps) şi cu producţia imobilizată (Pi), respectiv producţia
realizată de entitate pentru scopuri proprii şi capitalizată:
Pex = Pv + Ps+Pi
Producţia vândută cuprinde produsele vândute şi serviciile prestate

la preţ de facturare fără taxe (cifra de afaceri din activitatea de bază).
Producţia stocată cuprinde variaţia (±AS) stocurilor finale (Sf) de
produse finite, semifabricate, producţie în curs de execuţie, mărfuri, materii
prime şi materiale consumabile, obiecte de inventar la finele perioadei (soldul
creditor al contului 711) faţă de stocurile iniţiale (Si) de la începutul perioadei
(soldul debitor al contului 711).
AS = S/- Si
Producţia imobilizată exprimă veniturile din producţia de imobilizări

necorporale şi corporale şi constituie producţia realizată de entitate pentru
scopuri proprii şi capitalizată, fără a fi destinată pieţei.
Deşi totalizează volumul întregii activităţi a întreprinderii în cursul
unui exerciţiu financiar, producţia exerciţiului prezintă dezavantajul ne-
omogenităţii elementelor luate în calcul, care afectează comparabilitatea:
6 2
62 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------
producţia vândută este evaluată în preţuri de vânzare (exclusiv TVA),
iar producţia stocată, care poate cuprinde şi provizioanele pentru
depreciere, ca şi producţia imobilizată (realizată în scopuri proprii) sunt
evaluate în costuri de producţie.
Inconvenientul poate fi înlăturat prin evaluarea componentelor
producţiei exerciţiului în costul de producţie.
Analiza factorială a producţiei exerciţiului presupune mai multe trepte

de diviziune, aşa cum se prezintă în exemplul următor, folosind datele din
Tabelul 9:
<=> Aplicaţia 9: Analiza dinamicii producţiei exerciţiului

Tabelul 9
Nr. Elemente de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) (±A) (%)
Precedent Curent
2. Producţia stocată (±AS) (3-4) +2.813 +84 -2.729 2,98
3. SoldCct. 711(+)(Sf) 12.732 13.494 +762 105,98
4. SoldDct.711(-)(Si) 9.919 13.410 +3.491 135,19
5. Producţia imobilizată (Pi) 140 200 +60 143,88
6. Producţia exerciţiului (Pex) 137.601 162.555 +24.954 118,13
Pe baza datelor din Tabelul 9 se obţin următoarele rezultate:
1. Modificarea producţiei exerciţiului este diferenţa:
A = 162.555 - 137.601 = +24.954 mii lei
(Ar = Ip^- 100 = 118,13 - 100 = +18,13%)
Pe treapta I:
A = APv + APs + Api în
care:
Analiză şi diagnostic financiar-contabil-------------------------------------------------------
---------'------------------------------------------------------------------------------------------- 63
APv = Pvi - Pv0 = 162.271 - 134.648 = +27.623 mii lei
f ArPv=+27'623 xlOO=+20,07%l
V 137.601 j
APs = Psi - Ps0 = 84 - 2.813 = -2.729 mii lei
( -2 729 "\
ArPs =—:----------x 100=-1,98%
i, 137.601 J
APi = Pii - Pi0 = 200 - 140 = +60 mii lei
f ArPi = +6° x 100=+0,04% l

V 137.601 J
APv + APs + APi = 27.623 - 2.729 + 60 = +24.954 mii lei = A
(20,07 - 1,98 + 0,04 =+18,13% = Ar)
Pe treapta a Il-a:
APs = -2.729 mii lei = ASf + ASi
f ArPs = '2'729 x 100=-1,98% l

l, 137.601 J
în care:
ASf = Sfi - Sf0 = 13.494 - 12.732 = +762 mii lei
f ArSf= +?62 x 100=+0,55% l

V 137.601 J
ASi = Si0 - Sii = 9.919 - 13.410 = -3.491 mii lei
(ArSi= '3'491 xlOO=-2,53% l

i, 137.601 j
64
ASf + ASi = +762 - 3.491 = -2.729 mii lei = APs
(+0,55 - 2,53 = -1,98% = ArPs)
în concluzie:
1. Creşterea producţiei exerciţiului a fost consecinţa creşterii producţiei
vândute şi a producţiei imobilizate.
2. Reducerea producţiei stocate (destocajul) a diminuat producţia exer
ciţiului, ceea ce s-a realizat prin reducerea stocurilor finale şi creşterea stocu
rilor iniţiale.
Producţia exerciţiului poate fi majorată atât prin creşterea cifrei de

afaceri cu efecte favorabile asupra veniturilor, cât şi prin creşterea stocurilor
şi ^producţiei imobilizate. De aceea, analiza urmăreşte modificarea structurii
producţiei exerciţiului şi elementele cu rol determinant în creşterea acesteia,
ceea ce impune verificarea dinamicii vânzărilor comparativ cu dinamica
stocurilor.
De exemplu, structura producţiei exerciţiului este prezentată în Tabelul 10:
"=> Aplicaţia 10: Analiza structurii producţiei exerciţiului

Tabelul 10
Elemente de calcul Exerciţiul financiarStructura producţiei
(mii lei) (%)
Precedent Curent S« Si
Producţia vândută (Pv) 134.648 162.271 87,85 99,82
Producţia stocată (AS) (±) +2.813 +84 2,04 0,05
Producţia imobilizată (Pi) 140 200 10,11 0,13
Producţia exerciţiului (Pex) 137.601 162.555 100 100
Din datele Tabelului 10 se desprind următoarele concluzii:

1. Elementul dominant în producţia exerciţiului a fost producţia
vândută, a cărei pondere a crescut la peste 99%.
2. Producţia stocată s-a redus; stocurile finale în scădere comparativ
cu stocurile iniţiale au antrenat reducerea ponderii acestora în producţia
exerciţiului.
Analiză şi diagnostic financiar-contabil-----------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 65
3. Producţia imobilizată a crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în
producţia exerciţiului, pe care a majorat-o prin investiţii în imobilizări.
Producţia exerciţiului caracterizează întreaga gamă de activităţi a între-

prinderii şi poate creşte de la o perioadă la alta în urma unor investiţii în
imobilizări sau prin creşterea producţiei stocate.
Influenţa factorilor de creştere a producţiei exerciţiului trebuie inter-
pretată diferenţiat deoarece nu orice creştere a producţiei exerciţiului se
reflectă în îmbunătăţirea performanţei financiare. Astfel:
a) Creşterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii
vânzărilor, ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora, majorarea
stocurilor favorizând imobilizări de active circulante cu efect negativ asupra
vitezei de rotaţie.
b) Reducerea stocurilor prin diminuarea soldului creditor al contului
711 în raport cu soldul debitor (destocajul) diminuează corespunzător pro
ducţia exerciţiului, constituind un factor de reducere a imobilizărilor de
active circulante care poate afecta continuitatea procesului de producţie.
c) Creşterea vânzărilor, ca şi a stocurilor, poate fi consecinţa utilizării
unor materii prime mai scumpe, de aceea rata de creştere a cifrei de afaceri
trebuie comparată cu ratele întreprinderilor din acelaşi sector pentru o mai
bună situare a întreprinderii, iar producţia exerciţiului trebuie studiată pe
mai mulţi ani comparativ cu producţia medie a întreprinderilor similare.
d) Fără a fi un indicator principal de apreciere şi evaluare a perfor
manţei financiare a întreprinderii, importanţa creşterii producţiei exerciţiului
decurge din rolul acesteia în evaluarea volumului global de activitate din
cursul unui exerciţiu financiar, precum şi în ceea ce priveşte calculul şi
analiza valorii adăugate.
2.2.1.3. Analiza valorii adăugate

Producţia exerciţiului constituie indicatorul de bază utilizat în analiză
pentru determinarea valorii adăugate, având în vedere că activitatea între-
prinderii în cursul exerciţiului este reprezentată prin producţia exerciţiului
pentru care aceasta a consumat prestaţii externe sub forma unor diverse
consumuri intermediare.
Diferenţa care rămâne după deducerea acestor consumuri din producţia
realizată în cursul unui exerciţiu reprezintă partea de producţie care îşi
găseşte originea în funcţionarea întreprinderii prin aportul factorilor de pro-
ducţie şi ea reprezintă valoarea adăugată produsă.
Prof. univ. dr. SILVIA
PETRESCU
66
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Această producţie traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă
crearea sau creşterea valorii aduse de întreprindere bunurilor şi serviciilor
achiziţionate de la terţi prin activităţile de producţie sau de comercializare
şi măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria
activitate, prin utilizarea factorilor de producţie.
întreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte a pro-
ducţiei altor întreprinderi şi numai diferenţa dintre ceea ce produce şi ceea
ce consumă în acest scop măreşte valoarea propriei producţii.
Din aceste considerente, valoarea adăugată are o importanţă mai mare
decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine adevărată a
întreprinderii, în sensul că pot exista întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri,
foarte deosebite după obiectul de activitate, care însă realizează valoare
adăugată diferită, singura care le poate măsura puterea economică reală.
Valoarea adăugată se situează între cumpărări (piaţa în amonte) si
vânzări (piaţa în aval), fiind instrumentul de măsură a mijloacelor de acţiuni
autonome ale întreprinderii care caracterizează, mai fidel decât cifra de
afaceri, performanţa întreprinderii.
Prin conţinutul său, valoarea adăugată este unul dintre indicatorii cei
mai semnificativi ai activităţii întreprinderii, fiind echivalentul microeco-
nomic al produsului intern brut, în sensul că suma valorilor adăugate ale
agenţilor economici constituie PIB:
ZVad = PIB
în activitatea practică, valoarea adăugată constituie atât un instru-

ment de analiză, cât şi un mijloc de gestiune.
Ca instrument de analiză, valoarea adăugată permite aprecierea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii: puterea economică
reală a acesteia, contribuţia factorilor de producţie la crearea propriei bogăţii,
contribuţia întreprinderii la crearea PIB, capacitatea de a-şi asigura prin
forţe proprii un anumit număr de faze de producţie (în funcţie de gradul de
integrare economică).
în egală măsură, valoarea adăugată este un indicator de apreciere a
taliei întreprinderii mai semnificativ decât cifra de afaceri, care exprimă
veniturile din activitatea de comercializare a producţiei.
Utilizată în comparaţii intra-sectoriale, valoarea adăugată poate
reflecta diferenţe structurale între întreprinderi similare prin prisma raportului
dintre factorii de producţie încorporaţi în activitatea economică (munca şi
capitalul).
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 67
Ca mijloc de gestiune, valoarea adăugată caracterizează exploatarea
întreprinderii, fiind utilizată în gestiunea previzională, în controlul de
gestiune, precum şi în fiscalitate pentru determinarea taxei pe valoarea
adăugată.
Calculul valorii adăugate se realizează prin două metode:

1. Metoda substractivă (sintetică), ce determină valoarea adăugată
ca diferenţă între producţie şi cumpărări, în sensul pieţei în amonte.
2. Metoda aditivă (analitică), ce presupune un demers invers, vizând
elementele de repartiţie ale valorii adăugate în care se înglobează în fapt
costul factorilor de producţie care trebuie remuneraţi.
în timp ce metoda sintetică are utilitate practică, metoda analitică
prezintă mai mult importanţă teoretică privind structura valorii adăugate.
1. Analiza valorii adăugate calculate prin metoda substractivă

După această metodă, valoarea adăugată (Vad) este diferenţa dintre
producţia exerciţiului (plus marja comercială) şi consumurile (Ci) de bunuri
şi servicii provenite de la terţi:
Vad = Pex +Mc- Ci
Marja comercială (Mc) este diferenţa dintre vânzările de mărfuri (Vmf)

şi costul de cumpărare al mărfurilor (Chmf), fiind suplimentul de valoare
adusă de activitatea comercială ca valoare adăugată vândută.
La întreprinderile producătoare fără activităţi comerciale valoarea
adăugată provine numai din activitatea industrială şi se calculează prin
diferenţa:
Vad = Pex -Ci
Consumurile intermediare sunt bunuri şi servicii cumpărate din

exterior şi cuprind următoarele elemente de calcul: materii prime, materiale
consumabile (Mp), utilităţi (U), alte prestaţii externe (Ape) si alte cheltuieli
materiale (Acm):
Ci = Mp + Acm + U + Pext
De exemplu, analiza valorii adăugate calculate după metoda sintetică

se efectuează pe baza datelor Tabelului 11:
^ Aplicaţia 11: Calculul valorii adăugate prin metoda

substractivă
Tabelul 11
crt (mii lei) (±A) (%)
Precedent Curent
1. Marja comercial ă (Mc) (1-2) 272 419 +147 154,04
3. Consumuri intermediare
(Ci), dintre care 72.775 72.785 +10 100,01
- Materii primeşi materiale
consumabile (Mp) 54.759 48.867 -5.892 89,24
- Alte cheltuieli materiale
(Acm) 630 843 +213 134,0
- Energieşi apă (U) 8.344 8.198 -146 98,25
- Prestaţii externe (Pext) 9.042 14.877 +5.835 164,5
4. Valoarea adă ugată (Vad)
(1+2-3) 65.098 90.189 +25.091 138,54
Din datele Tabelului 11 se obţin următoarele rezultate:
1. Modificarea valorii adăugate este diferenţa:
A = Vadj - Vad0 = 90.189 - 65.098 = +25.091 mii lei (Ar =
IVad - 100 = 138,54 - 100 = +38,54%)
2. Factorii de influenţă sunt determinaţi pe două trepte:

Pe treapta I:
A = APex + AMc + ACi
în care:
APex = Pexi - Pexo = 162.555 - 137.601 = +24.954 mii lei
f +24 954 ^
p
Ar ex= Z±Z±£Z x ioo=+38,33%
V 65.098 j
69
AMc = Mei - Mc0 = 419 - 272 = +147 mii lei
[ ArMc=-^- x 100=+0,22%)
^ 65.098 J
ACI = Ci0 - Cii = 72.775 - 72.785 = -10 mii lei
|ArCi=—^-xlOO=-0,01%)
L 65.098 J
APex + AMc + ACi = +24.954 + 147 - 10 = +25.091 mii lei = A
(38,33 + 0,22 - 0,01 = +38,54% = Ar)
Pe treapta a Il-a:
a) Influenţa producţiei exerciţiului: APex =
24.954 mii lei = APv + APs + AP
în care:
APv = Pvi - Pv0 = 162.271 - 136.648 = +27.623 mii lei
f ArPv=+27'623 x i oo=442.43% l
l, 65.098 J
APs = Psi - Pso = 84 - 2.813 = -2.729 mii lei
( -2 729 ^
ArPs=-=^- x 100=- 4,19%
^ 65.098 J
APi = Pii - Pi0 = 200 - 140 = +60 mii lei
f ArPi=^^-xlOO=+0,09%]
t 65.098 J
70 _____________________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
APv + APs + APi = 27.623 - 2.729 + 60 = +24.954 mii lei = APex
(+42,43 - 4,19 + 0,09 = +38,33% = ArPex)
b) Influenţa marjei comerciale:
AMc = +147 mii lei (0,22%) = AVmf + AChmf
în care:
AVmf = Vmfi - Vmf0 = 1.227 - 1.381 = -154 mii lei
f ArVmf=î-xlOO=- 0,24%)
l, 65.098 J
AChmf = Chmfo - Chmfi = 1.109 - 808 = +301 mii lei
f ArChmf=^^xlOO=+0,46% l
L 65.098 J
AVmf + AChmf = -154 + 301 = +147 mii lei = AMc
(-0,24 + 0,46 = +0,22% = ArMc)
c) Influenţa consumurilor intermediare:
ACi = AMp + AU + APext + AAcm = +10 mii lei (0,01 %)
în care:
AMp = Mp0 - Mpi= 54.759 - 48.867 = +5.892 mii lei
[+5 892 ^
ArMp= : ^^xlOO=+9,05%
65.098 J
71
AU = U0- Ui = 8.344 - 8.198 = +146 mii lei
[ ArU= +146 xlOO=+0,22% l

i, 65.098 J
APext = Pexto - Pexti = 9.042 - 14.877 = -5.835 mii lei
( S 835 ^
ArPext=-.2^- x 100=- 8,96%
i, 65.098 J
AAcm = Acnio - Acmi= 630 - 843 = -213 mii lei
f ArAcm=—^-xlOO=-0,32%|
l, 65.098 J

AMp + AU + AApe + AAcm = +5.892 +146 - 5.835 - 213 = +10 mii lei =
= ACi
(9,05 + 0,22 - 8,96 - 0,32 = +0,01% = ArCi)
în concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate s-a datorat creşterii producţiei exerciţiului
si marjei comerciale; majorarea nesemnificativă a cheltuielilor privind con
sumurile intermediare s-a datorat creşterii prestaţiilor externe si a altor chel
tuieli materiale.
2. Cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile, domi
nante în consumurile intermediare, s-au redus, ceea ce a majorat valoarea
adăugată.
3. Analiza creşterii valorii adăugate trebuie continuată prin calculul
influenţelor factorilor de producţie - potenţialul intern al întreprinderii în
corporat în muncă şi în capital.
2. Analiza factorilor de creştere a valorii adăugate calculate prin

metoda substractivă
Indicatorul valoarea adăugată îndeplineşte funcţii calitative deosebit
de importante în sistemul indicatorilor de performanţă utilizaţi în analiză.
72 Prof. univ. dr. SBLVIA PETRESCU
Astfel, el se foloseşte la calculul productivităţii muncii, la calculul unor

indicatori de eficienţă economică, precum şi la determinarea TVA.
în acest sens, valoarea adăugată trebuie corelată cu ceilalţi indicatori
de performanţă ai exploatării, respectiv cu producţia exerciţiului şi cu cifra
de afaceri, din care pot rezulta aspecte vizând factorii şi corelaţiile de creştere
a
valorii adăugate, precum şi efectele acestei creşteri.
Cu cât este mai mare ponderea valorii adăugate în producţia exerci -
ţiului, cu atât se demonstrează creşterea mai rapidă a efortului creator al
muncii şi reducerea relativă a consumurilor din afară.
Calculul valorii adăugate după metoda substractivă prin diferenţa
Vad = (Pex - Ci) + Mc permite evidenţiereacorelaţiilorcare trebuie să
existe între dinamica producţiei exerciţiului şi dinamica consumurilor - ma
teriale şi energetice reflectate în cheltuielile materiale care sunt favorabile
creşterii indicatorului:
a) Producţia exerciţiului să crească mai rapid decât cheltuielile ma
teriale.
b) Cu aceleaşi cheltuieli materiale să se obţină o producţie cât mai mare.
c) La acelaşi volum al producţiei cheltuielile materiale să se reducă.
Oricare dintre variante presupune un decalaj corespunzător între - rit
murile de creştere a producţiei exerciţiului şi a consumurilor intermediare:
Ipcx^cr
Astfel; rata valorii adăugate în producţia exerciţiului este cu atât mai
mare cu cât consumurile intermediare deţin o ponderecj) (Smai mică:
— x lO O =P e X" C l x lO O = 1 0 0 -— x lO O = 1 0 0 -S
Ci C1
Pex Pex Pex
în funcţie de această pondere, factorii de creştere a valorii adăugate

rezultă din următoarea relaţie de calcul:
V a d = P e x -P e X X S c i+ M c = N x W x f l - ^ 0 + M c
100 V lOOj
în care:
N = numărul de muncitori;
W = productivitatea anuală a muncii;
Sci = ponderea consumurilor intermediare în producţia exerciţiului.
De exemplu, analiza factorială a valorii adăugate după acest model
are la bază datele din Tabelul 12, din care se obţin următoarele rezultate:
Analiză ţi diagnostic financiar-contabil
73

A = Vad, - Vad0 = 90.189 - 65.098 = +25.091 mii lei (Ar
= IVad - 100 = 138,54 - 100 = +38,54%)

A = AN + AWa + ASCi + AMc
în care:
AN=(Ni-N0)xWa0x 1-Ş^ =
l 100J
=-108xl08,37xO,4712=-5.513miilei
|ArN=^^xlOO=-8,47%|
V 65.098 J
AWa=Nix(wai-Wa0)x 1-^- = =
1.162x31.546x0,4712=+17.270 mii lei
f ArWa= +17'27° xlOO=+ 26,53% ]

V 65.098 J
ASci=N1xWa1x(^îLJ=
=1.162x139,89x0,08112=+13.187mii lei
(+13187 ^
ArSci= xlOO=+20.25%
Cl
65.098 J
AMc = Mei - Mc0 = 419 - 272 = +147 mii lei
[ ArMc=^!-^-xlOO=+0,23% l
V 65.098 J
"=> Aplicaţia 12: Analiza valorii adăugate calculate prin metoda

substractivă
Tabelul 12
Elemente de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
(±A) (%)
Precedent Curent
Producţia exerciţiului (Pex) (mii lei) 137.601 162.555 +24.954 134,31
Numărul de muncitori (N) 1.270 1.162 -108 91,49
Productivitatea anuală a muncii (Wa)

(mii lei/muncitor) 108,347 19,893 +31,546 129,11
Consumurile intermediare (Ci) (mii lei) 72.775 72.785 +10 100,01
Ponderea consumurilor intermediare
(Sa)(%) 52,888 44,776 -8,112 84,66
Valoarea aaaugată (Vad) (mii lei) 65.098 90.189 +25.091 138,54
AN + AWa+ASQ = -5.513 +17.270+13.187+147 = +25.091 mii lei = A
(-8,47 + 26,53 + 20,25 + 0,23 = +38,54% = Ar)
în concluzie:
1. Majorarea valorii adăugate a fost consecinţa creşterii marjei co
merciale cu 54,04% şi a productivităţii anuale a muncii cu 29,11%.
2. Reducerea numărului de muncitori cu 8,51 % a redus valoarea adău
gată ca urmare a creşterii productivităţii anuale a muncii.
3. Reducerea ponderii consumurilor intermediare în producţia exer
ciţiului cu 15,34% a majorat corespunzător valoarea adăugată, ceea ce re
flectă eforturi pe linia folosirii eficiente a potenţialului material.
4. Ritmul de creştere a producţiei exerciţiului (34,31%) a devansat
ritmul de creştere a consumurilor intermediare (10%), ceea ce a favorizat
reducerea ponderii acestora şi creşterea valorii adăugate cu 38,54%.
3. Analiza valorii adăugate calculate prin metoda aditivă

Calculul valorii adăugate prin metoda aditivă (analitică) presupune
un demers invers faţă de precedentul şi vizează studiul elementelor care
compun valoarea adăugată prin participarea factorilor de producţie care
trebuie remuneraţi.
75
Metoda aditivă sau analitică este o metodă de repartiţie care presupune
însumarea elementelor structurale ale valorii nou-create care cuprinde: chel-
tuielile cu personalul (salarii şi cheltuieli cu protecţia socială) (Chp), impo-
zitele şi taxele fără TVA (I + Tx), cheltuielile financiare (Chfin), amortizarea
activelor imobilizate (Aai) şi respectiv valoarea adăugată netă (Vadn) după
deducerea amortizării.
în acest sens, există două posibilităţi de calcul al valorii adăugate:
a) Pe baza rezultatului net al exerciţiului:
Vad = Cheltuielile cu personalul + Cheltuielile cu impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate (inclusiv impozitul pe profit) + Cheltuielile financiare
+ Ajustările de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale +
Ajustările de valoare privind activele circulante + Ajustările privind pro-
vizioanele + Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuielile cu despăgubiri,
donaţii şi activele cedate) + Cheltuielile extraordinare + Rezultatul net
(din care se deduc: alte venituri din exploatare, veniturile financiare,
veniturile extraordinare, veniturile din subvenţii de exploatare)
b) Pe baza rezultatului din exploatare:
Vad = Cheltuielile cu personalul + Alte cheltuieli de exploatare

(Cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate + Cheltuielile cu
despăgubiri, donaţii şi activele cedate) + Ajustările de valoare privind imo-
bilizările corporale şi necorporale + Ajustările de valoare privind activele
circulante + Ajustările privind provizioanele + Rezultatul din exploatare
(din care se deduc alte venituri din exploatare)
Modelele de calcul pun în evidenţă rolul consumurilor investiţionale

reprezentate de cheltuielile cu amortizarea şi provizioanele pentru depre-
cierea imobilizărilor, care reflectă şi contribuţia echipamentelor de producţie
(inclusiv a cheltuielilor de leasing operaţional pentru achiziţionare) alături
de alţi factori de producţie la crearea valorii adăugate brute.
Prin excluderea amortizării si provizioanelor pentru deprecierea imo-
bilizărilor (Aai) se obţine valoarea adăugată netă:
Vad n = Vad br - Aai
Modelul de calcul al valorii adăugate oferit de metoda analitică per-

mite analize privind: f actorii de creştere, structura valorii adăugate în funcţie
____________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
76 7 6
de aportorii de capitaluri, precum şi repartizarea acesteia în vederea
remunerării factorilor de producţie - munca şi capitalul -, singurii care
contribuiela realizarea valorii nou-create.
A. Analiza factorială a valorii adăugate

vizează factorii de creştere
a indicatorului care depind de elementele luate în calcul.
De exemplu, valoarea adăugată calculată prin metoda analitică în -func

ţie de rezultatul net(varianta A) foloseşte datele din Tabelul 13, din care
se/obţin următoarele rezultate:

A = Vadj - Vad0 = 90.189 - 65.098 = +25.091 mii lei
(Ar =
IVad - 100 = 138,54 - 100 = +38,54%)

A = AChp + A(I + Tx) + AChfin + AAce + AAjpr + AAai + AAjac +
+ ARn + AAve + AVfm
încarc:
AChp = Chpi - Chpo = 37.663 - 31.645 = +6.018 mii lei
(ArChp=+ 6'°18 xlOO=+9,24% l

l, 65.098 J
A(I + Tx) = (Ii + Txi) - (Io+ Txo) = 4.841 - 5.864 = -1.023 mii lei
f AVr ( l + T x ) = ^ ^ x l O O = - l , 5 7 % )
L ' 65.098 j
AChfin = Chfini - Chfino = 4.273 - 2.852 = +1.421 mii lei
[A rC hfin = i^^x lO O = +2 ,1 8% |
l, 65.098 J
77
AAce = Acei - Ace0 = 8.383 - 7.678 = +705 mii lei
|ArAce= + ?° 5 x 100=+1,08%l
l, 65.098 )
AAjpr = Ajpri - Ajpr0 = 2.401 - 1.200 = +1.201 mii lei
f ArAjpr =+* '201 x 100=+1,84% l

l, 65.098 J
AAai = Aaii - Aai0 = 15.028 - 7.045 = +7.983 mii lei
(' + 79 8 3 ^
ArAai= xlOO=+12,26%
i, 65.098 J
AAjac = Ajaci - Ajaco = 660 - 741 = -81 mii lei
( 81 ^
ArAjac=--------xlOO=-0,12%
l, 65.098 J
ARn = Rni - Rn0 = 19.678 - 12.425 = +7.253 mii lei
( +7253 ^
ArRn=—------xlOO=+ll,14%
t 65.098 J
AAve = Ave0- Avei = 816 - 1.085 = -269 mii lei
|ArAve=^^-xlOO=-0,41%|
l, 65.098 J
AVfm = Vfm0 - Vfim = 3.536 - 1.653 = +1.883 mii lei
( +1 883 ^
ArVfin= xlOO=+2,89%
i, 65.098 J
"=> Aplicaţia 13: Calculul valorii adăugate după metoda aditivă -

varianta A
Tabelul 13
c rt (mii lei) (±A) (%)
Precedent Curent
1. Cheltuieli cu personalul (Chp) 31.645 37.663 +6.018 119,01
2. Impozite şi taxe - total
(I + Tx)(+) 5.864 4.841 -1.023 82,57
3. Cheltuieli financiare (Chfin) (+) 2.852 4.273 +1.421 149,82
4. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii
şi activele cedate (+) 7.678 8.383 +705 109,18
5. Ajustări de valoare privind
imobilizările corporale şi
necorporale (+) 7.045 15.028 +7.983 158,37
activele circulante (+) 741 660 -81 88,94
7. Ajustări privind provizioanele (+) 1.200 2.401 +1.201 200,08
8. Rezultatul net (Rnet) (+) 12.425 19.678 +7.255 158,37
9. Alte venituri din exploatare
(Ave)(-) 816 1.085 +269 132,96
10. Venituri financiare (Vfin) (-) 3.536 1.653 -1.883 46,74
11. Valoarea adăugată brută 65.098 90.189 +25.091 138,54
12. Valoarea adăugată netă (1 1-5) 58.053 75.161 +17.108 129,46
AChp + A(I + Tx) + AChfin + AAai + AAce + AAjpr + AAjac + ARn +

+ AAve + AVfin = 6.018 - 1.023 + 1.421 + 705 + 1.201 + 7.983 - 81 +
+ 7.253 - 269 + 1.883 = +25.091 mii lei = A
(9,24 - 1,57 + 2,18 + 1,08 + 1,84 + 12,26 - 0,12 +11,14 - 0,41 +

+ 2,89 = +38,54% = Ar)
în concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate a fost consecinţa creşterii elementelor
de repartiţie, cu excepţia impozitelor şi taxelor şi a ajustării valorii activelor
circulante.
2. Cea mai mare contribuţie la creşterea valorii adăugate au avut-o
amortizările şi provizioanele privind deprecierea imobilizărilor, rezultatul
net şi cheltuielile cu personalul.
79
Calculul valorii adăugate prin metoda aditivă - varianta B, în funcţie
de rezultatul din exploatare, foloseşte datele din Tabelul 14.
<=> Aplicaţia 14: Calculul valorii adăugate după metoda aditivă -

varianta B
Tabelul 14
Precedent Curent
1. Cheltuieli cu personalul (Chp) (+) 31.645 37.663 +6.018 119,01
2. Cheltuieli cu alte impozite şi taxe
(I + Tx)(+) 5.864 4.841 -1.023 82,57
3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi
activele cedate (+) 7.678 8.383 +705 109,18
necorporale (+) 7.045 15.028 +7.983 158,37
5. Ajustări de valoare privind activele
circulante (+) 741 660 -81 88,94
7. Rezultatul din exploatare
(Rexp)(+) 16.893 26.344 +9.451 155,94
8. Alte venituri din exploatare
(Ave) (-) 816 1.085 +269 132,96
9. Valoarea adăugată brută 65.098 90.189 +25.091 138,54
10. Valoarea adăugată netă (9—4) 58.053 75.161 +17.108 129,46
Din datele Tabelului 14 se desprind următoarele concluzii privind

factorii de creştere a valorii adăugate:
1. Cea mai mare contribuţie la creşterea valorii adăugate a avut-o
majorarea rezultatului din exploatare, urmată de creşterea amortizării şi
provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale
şi a cheltuielilor cu personalul.
2. Reducerea ajustărilor de valoare privind activele circulante şi creşte
rea altor venituri din exploatare (care se deduc) au diminuat corespunzător
valoarea adăugată.
3. Creşterea provizioanelor, ca şi a cheltuielilor cu despăgubirile, do
naţiile şi activele cedate, a majorat valoarea adăugată.
Modificările elementelor constitutive ale valorii adăugate se reflectă

în repartizarea acesteia pe participanţi.
B. Analiza structurală a valorii adăugate vizează cotele procentuale

de participare a elementelor de repartiţie la crearea valorii adăugate, care
reflectă remunerarea factorilor de producţie corespunzător aportului fiecă-
ruia:
a) Remunerarea muncii:
Cheltuieli cu personalul
Rm =----------------------------x 100
Valoarea adăugată
b) Remunerarea statului:
Impozite şi taxe
Rs =-----------------------x 100
Valoarea adăugată
c) Remunerarea creditorilor:
Cheltuieli financiare
Re =-------------------------x 100
Valoarea adăugată
d) Remunerarea investiţiilor:
Amortizări şi provizioane
Ri=--------------—-------------x 100
Valoarea adăugată
e) Remunerarea întreprinderii:
Rezultatulnet
Rî = Xl00 Valoarea
adăugată
Repartizarea valorii adăugate între participanţii la activitatea întreprin-

derii oferă o informaţie utilă privind partajul între cei care au drepturi asupra
veniturilor create. Astfel se evidenţiază rolul valorii adăugate de indicator
al funcţiei de producţie care depinde de factorii principali (munca şi capi-
Analiză si diagnostic financiar-contabil-----------------------------------------------------
---------•---------------------------------------------------------------------------------------- 81
talul), prin raportul dintre cheltuielile de personal şi cheltuielile care reflectă
aportul de capitaluri care beneficiază de cote-părţi şi valoarea adăugată.
Structura valorii adăugate reflectă cotele de participare a aportorilor

de capitaluri la realizarea valorii nou-create, ţinând seama de faptul că majo-
rarea valorii adăugate cointeresează toţi participanţii la viaţa întreprinderii
astfel:
1) Personalul întreprinderii: prin cheltuielile de personal atribuite
direct sub formă de salarii sau indirect sub forma urior prestaţii sociale şi
prin cotele de participare la profit.
2) Aportorii de capitaluri: prin dobânzile plătite creditorilor şi prin
dividendele plătite acţionarilor.
3) Statul: prin impozitele şi taxele încasate şi prin impozitul pe profit.
4) întreprinderea însăşi, prin compensarea deprecierii şi uzurii ele
mentelor de activ, prin amortismente şi provizioane de depreciere şi prin
autofinanţarea propriei dezvoltări.
Remunerarea factorilor de producţie din valoarea adăugată pune în

evidenţă faptul că fiecare factor încorporează două părţi distincte: una care
corespunde unui cost adăugat pentru întreprindere şi alta care corespunde
unei prelevări din rezultat.
Costul adăugat este costul activităţii întreprinderii, pe care aceasta îl
adaugă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din afară.
Prelevările din rezultat constituie componente ale rezultatului net care
se repartizează factorilor de producţie sub formă de dividende, impozit pe
profit, autofinanţare.
Analizată ca o însumare de costuri adăugate şi de cote-părţi din re-
zultat, valoarea adăugată oferă o imagine asupra evoluţiei acestor costuri,
de unde rezultă informaţii utile pentru gestiune.
Structurarea valorii adăugate în funcţie de remunerarea aportorilor
de capitaluri pe componentele vizând costurile adăugate şi prelevările din
rezultat se realizează după o schemă care impune în prealabil cunoaşterea
modului de repartizare a profitului net după destinaţie, conform Notei expli-
cative 3, pentru: rezerva legală, sursele proprii de finanţare (autofinanţarea)
şi dividendele distribuite acţionarilor.
Aportorii de capitaluri vizează munca prin cheltuielile de personal şi
participarea salariaţilor la profit, creditorii şi acţionarii, prin cheltuielile
financiare şi dividende, statul, prin impozite şi taxe, inclusiv impozitul pe
profit, şi întreprinderea, prin amortizări şi provizioane pentru depreciere şi

rezultatul pus în rezervă:
Valoarea adăugată = Costuri adăugate f Cote-părţi din rezultat

i i i
I. Munca II. = Cheltuieli de personal = f Participaţii la profit

Capitalurile III. Cheltuieli financiare = +• Dividende acţionari
Statul IV. Impozite şi taxe = f Impozit pe profit f
întreprinderea Amortismente Autofinanţare
De exemplu, repartizarea valorii adăugate calculate anterior prin me-

toda analitică în funcţie de aportorii de capitaluri şi partajarea acesteia con-
form structurii din modelul de mai sus (costurile adăugate şi prelevările din
rezultat) corespunzătoare fiecăruia se prezintă în Tabelul 15, din care se
1. Modificarea structurii valorii adăugate s-a concretizat în reducerea
ponderii costurilor adăugate şi accentuarea ponderii cotelor-părţi din re
zultate.
2. Factorul dominant al valorii adăugate 1-a constituit remunerarea
muncii, a cărei pondere s-a redus de la 50,45% la 43,42% în favoarea remu
nerării întreprinderii, care a crescut de la 27,49% la 39%.
3. Remunerarea capitalurilor s-a redus de la 13,04% la 12,21% si
remunerarea statului a scăzut de la 9% la 5,37%.
4. Creşterea aportului întreprinderii la realizarea valorii adăugate şi
remunerarea acesteia în proporţie crescută s-a concretizat în accentuarea
ponderii amortizărilor şi provizioanelor privind deprecierea imobilizărilor
şi rezultatului pus în rezervă, care sporesc capacitatea de autofinanţare şi
îmbunătăţesc structura financiară a întreprinderii prin creşterea capitalurilor
proprii.
în concluzie, se constată că rezultatele înregistrate în repartizarea

valorii adăugate atestă ponderea în scădere a costurilor adăugate de la 77,84%
la 75,06% care se menţine dominantă în raport cu cotele-părţi din rezultate,
a căror pondere a crescut de la 22,16% la 24,94%.
83
"=> Aplicaţia 15: Structura valorii adăugate pe participanţi
Tabelul 15
Nr. Elemente de repartiţie Exerciţiul financiar Structura Vad (%)
crt. (mii Iei)
Precedent Curent S0 Si
1. I. Munca 32.845 39.163 50,45 43,42
2. a) Cheltuieli cu personalul 31.645 37.663 48,61 41,76
3. b) Participarea salariaţilor la
profit (Provizion) 1.200 1.500 1,84 1,66
4. II. Capitalurile 8.489 11.016 13,04 12,21
5. a) Cheltuieli financiare 2.852 4.272 4,38 4,74
6. b) Dividende distribuite 5.637 6.743 8,66 7,47
7. III. Statul 5.864 4.841 9,00 5,37
8. a) Alte impozite şi taxe 712 796 1,09 0,88
9. b) Impozit pe profit 5.152 4.046 7,91 4,49
10. IV. întreprinderea 17.900 55.769 27,49 39,00
11. a) Ajustări de valoare privind
necorporale + activele circulante 7.786 16.589 11,96 18,39
12. a bis) Cheltuieli cu despăgubiri,
donaţii şi activele cedate 7.678 8.3-83 11,79 9,30
13. b) Rezultat în rezervă 2.436 10.197 3,74 11,31
14. Valoarea adăugată brută 65.098 90.189 100 100
15. I. Costuri adăugate (£a) 50.673 67.703 77,84 75,06
16. II. Cote-părţi din rezultat
G» 14.425 22.486 22,16 24,94
Valoarea adăugată astfel structurată este, pe de o parte, un indicator

de performanţă, în măsura în care permite să se aprecieze eficacitatea în-
treprinderii pentru o activitate dată (ţinând seama de mijloacele materiale
puse în operă), iar pe de altă parte este un indicator al gradului de integrare
economică, dacă avem în vedere aportul exterior de consumuri materiale şi
energetice.
Riscul dependenţei de aportul exterior este cu atât mai mare cu cât
integrarea economică (pe verticală) a întreprinderii este mai redusă, ceea
ce poate fi pus în evidenţă prin studiul relaţiei dintre cifra de afaceri şi
valoarea adăugată.
2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei

Indicatorii valorici ai producţiei, prin elementele comune şi de dife-
renţiere, pot cunoaşte dinamici diferite de la o perioadă la alta, ceea ce
impune aprofundarea relaţiilor de interdependenţă de care trebuie să se ţină
seama în elaborarea modelelor multiplicative.
Pentru caracterizarea relaţiilor dintre indicatorii valorici, cifra de afa-
ceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, în analiză se utilizează: ra-
portul static şi raportul dinamic.
Raportul static (Rs) compară indicatorii valorici doi câte doi, fiind
un raport între două mărimi absolute, în timp ce raportul dinamic (Rd)
compară ritmurile de creştere a indicatorilor prin raportul a doi indici:
1) Relaţia între valoarea adăugată şi producţia exerciţiului:
a) Rsi=—xlOO= PeX ~ C l xlOO=100-Sci(%)

1
Pex Pex
Creşterea raportului arată reducerea ponderii consumurilor interme-

diare în producţia exerciţiului.
b)Rdl= JYad=Vadl/VadO IPex

Pex!/Pex0
Creşterea raportului arată reducerea relativă a consumurilor inter-

mediare.
2) Relaţia între valoarea adăugată brută şi cea netă:
a) Rs V^xlOO= Vadbr ~ Aai xlOO=100-SAai(%)

2
Vadbr Vadbr
Creşterea raportului reflectă reducerea ponderii amortizării în valoarea

adăugată brută.
b) Rd . = Vad^/Vadno
Vadbrj/Vadbro
Creşterea raportului reflectă reducerea relativă a amortizării.

Analiză ţi diagnostic financiar-contabil-----------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 85
3) Relaţia între cifra de afaceri şi producţia exerciţiului:
CA Pex — Ps — Pi
a) Rs 3 =—xlOO= -----xlOO=100-SPS -SPi (%)
Pex Pex
Creşterea raportului reflectă reducerea ponderii producţiei stocate şi

a producţiei imobilizate.
b)Rd3= Ic^ = CA,/CA 0 IPex

Pexj/Pexo
Creşterea raportului reflectă reducerea relativă a stocurilor şi a pro-

ducţiei imobilizate.
4) Relaţia între cifra de afaceri şi valoarea adăugată:

CA
a) Rs 4=-----x 100=Gdex = Gradul de dependenţă externă
Vad
Z
b) Rd = CA = CAj/CAp
4
IVad Vadâdo
Gradul de dependenţă externă depinde de natura activităţii întreprin-

derii, diferenţiază întreprinderile în funcţie de sector, fiind mai ridicat în
distribuţie, unde valoarea adăugată este mai redusă comparativ cu cifra de
afaceri, şi mai redus în industrie.
Raportul este relativ stabil în timp şi are semnificaţie numai în analizele
comparative în spaţiu (intrasectoriale).
5) Relaţia între valoarea adăugată şi cifra de afaceri:
a) Rs 5=-----x 100=Giv = Gradul de integrare pe verticală

\~/r\.
Raportul evoluează invers faţă de gradul de dependenţă externă: cu

cât integrarea economică a întreprinderii este mai ridicată cu atât dependenţa
de aportul extern şi gradul de risc aferent sunt mai reduse.
b) Rd 5 = IVad=Vad1Aâd0 ICA
De exemplu, raporturile menţionate mai sus se prezintă în Tabelul 16,

din care se desprind următoarele concluzii:
1. Creşterea raportului static Rst şi valoarea supraunitară a raportului
dinamic Rdj arată creşterea ponderii valorii adăugate în producţia exerciţiului
ca urmare a reducerii ponderii consumurilor intermediare.
2. Scăderea raportului static Rs2 şi valoarea subunitară a raportului
dinamic Rd2 reflectă reducerea ponderii valorii adăugate nete în valoarea
adăugată brută şi creşterea ponderii cheltuielilor cu amortizarea şi provi
zioanele privind deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale.
"=> Aplicaţia 16: Calculul rapoartelor statice şi dinamice

Tabelul 16
Precedent Curent
2. Valoarea adăugată brută (Vadbr) 65.098 90.189 +25.091 138,54
3. Valoarea adăugată netă (Vadn) 58.053 75.161 +17.108 129,46
4. Cifra de afaceri (CA) 136.029 163.498 +27.469 120,20
5. Rsi = (Vad/Pex) x 100 (%) 47,31 55,48 +8,17 117,27
Rd, = WIp„ 1,03
6. Rs2 = (Vadn/Vadbr) x 100 (%) 89,17 83,44 -5,73 83,57
Rdz = Ivadn/Ivadb
0,93
7. Rs3 = (CA/Pex) x 100 (%) 98,85 100,58 +1,73 101,75
8. Rd3 = ICA/IP» 0,89 - -
9. Rs4 = (CA/Vad)xlOO(%) 208,96 181,28 -27,68 86,75
Rd4 = IcA/Iv.d
0,867
10. Rs5 = (Vad/CA) x 100 (%) 47,85 55,16 +7,31 115,27
Rd s = WICA
1,15
3. Creşterea raportului static Rs3 şi valoarea subunitară a raportului

dinamic Rd3 reflectă creşterea ponderii cifrei de afaceri în producţia exerci-
ţiului ca urmare a reducerii ponderii producţiei stocate şi a producţiei imobi-
lizate (creată pentru scopuri proprii şi capitalizată).
Analiză şi diagnosticfinanciar-contabil
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 87
4. Reducerea raportului static Rs4 si valoarea subunitară a raportului
dinamic Rd4 reflectă reducerea gradului de dependenţă externă, ca o conse-
cinţă a creşterii gradului de integrare pe verticală exprimat prin raportul
static Rs5 şi valoarea supraunitară a raportului dinamic Rd5 Se confirmă
astfel reducerea riscului dependenţei de aportul exterior de resurse materiale.
Gradul de integrare pe verticală, respectiv opusul gradului de depen-
denţă externă, reflectă capacitatea întreprinderii de a-si asigura singură un
număr de faze de producţie, fără aport extern, ceea ce diminuează riscul
dependenţei de furnizorii de resurse materiale.
Un grad de integrare economică redus va obliga întreprinderea la achi-
ziţia de resurse materiale din exterior, ceea ce va mări gradul de risc.

rentabilitatea
în continuarea soldurilor intermediare de gestiune caracteristice acti-
vităţii de exploatare (cifra de afaceri, marja comercială, producţia exerci-
ţiului, valoarea adăugată) se determinăm „cascadă" mai multe solduri inter-
mediare de gestiune care caracterizează performanţa/î/ia/ic/ară a întreprin-
derii prin intermediul/fojCM/H/ de rezultate înregistrate în cursul exerciţiului
financiar:
1) Excedentul brut (insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul
realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare
capacitatea de a genera şi de a conserva fonduri în condiţii de funcţionare.
Este independent de politica financiară, fiscală şi în domeniul amortizării,
şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţiile de exploatare (Sbv)
- Alte impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I + Tx) - Cheltuielile cu per
sonalul (Chp)
Ca indicator de performanţă a exploatării curente, excedentul brut
reflectă capacitatea de autofinanţare destinată, pe de o parte, menţinerii şi
dezvoltării potenţialului productiv si, pe de altă parte, remunerării investi-
torilor (capitalurile proprii şi împrumutate).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa industrială

şi comercială a întreprinderii, este independent de politica financiară şi
fiscală, ţine cont de amortizare şi provizioane, şi se determină cu relaţia:
Praf. univ. dr. SILVIA PETRESCU
88
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Rexp = Excedentul brut de exploatare (EBE) + Alte venituri din
exploatare (Ave) - Amortizări şi provizioane (Ajustări de valoare privind
imobilizările corporale şi necorporale + Ajustări de valoare privind activele
circulante + Ajustări privind provizioanele) - Alte cheltuieli de exploatare
(Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate)
Ca indicator de performanţă financiară, rezultatul din exploatare carac-

terizează performanţa activităţii curente, poartă denumirea de rezultat ope-
raţional (operating profit), exprimă surplusul de venituri din exploatarea
curentă faţă de cheltuielile de exploatare şi poate fi determinat şi prin
diferenţa:
Rexp = Veniturile din exploatare - Cheltuielile de exploatare
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul care provine din acti

vitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri financiare şi elemente care
corespund riscurilor ataşate, fiind un sold intermediar între rezultatul de
exploatare şi rezultatul curent; se calculează prin diferenţa:
Rfin = Veniturile financiare - Cheltuielile financiare
Ca parte componentă a rezultatului curent, rezultatul financiar carac-

terizează activitatea financiară, compară veniturile (care nu sunt generate
de cheltuieli) cu cheltuielile financiare. Lipsa veniturilor financiare în con-
diţiile existenţei cheltuielilor financiare legate de plata dobânzilor la împru-
muturi poate conduce la un rezultat financiar negativ (pierdere), ceea ce
impune raportarea acestui rezultat la activitatea de exploatare în scopul de-
terminării riscului financiar (de capital).
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a între

prinderii, nu este influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi
cumulează rezultatul din exploatare cu rezultatul financiar:
Rcrt = Rexp + Rfin
O pierdere financiară poate fi compensată de un profit obţinut în acti-

vitatea de exploatare, astfel încât rezultatul curent poate fi profit.
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită

a întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă, şi se determină ca di
ferenţa:
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 89
Rextr = Veniturile extraordinare - Cheltuielile extraordinare
Profit sau pierdere, rezultatul extraordinar reflectă incidenţa eveni-
mentelor neprevăzute neobişnuite în activitatea curentă (calamităţi).
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) se obţine prin însumarea rezul

tatului curent cu rezultatul extraordinar:
Rbr = Rcrt + Rextr

Acest rezultat constituie soldul rezidual între veniturile totale şi chel-
tuielile totale, şi se determină şi prin diferenţa:
Rbr = Veniturile totale - Cheltuielile totale

7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după
aplicarea cotei procentuale de impozit (i) asupra rezultatului brut (impozabil)
al perioadei curente, fiind calculat ca diferenţa:
Rnet = Rbr - Impozitul pe profit = Rbr(l - i)

Acest rezultat (profit sau pierdere) caracterizează performanţa gene-
rală a activităţii (de exploatare, financiară, extraordinară) şi reflectă creşterea
(reducerea) acumulărilor întreprinderii în cursul exerciţiului.
Profitul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit
sau reinvestit; permite refacerea capitalurilor investite în întreprindere şi
remunerarea investitorilor, urmând să se regăsească în creşterea capitalului
propriu.
Pierderea netă reflectă imposibilitatea refacerii capitalurilor investite
si poate deteriora capitalul propriu până la dispariţie, ceea ce conduce la
riscul de insolvabilitate.
Cascada fluxului de rezultate se încheie cu soldurile reziduale care
au ca punct de plecare rezultatul exerciţiului: capacitatea de autofinanţare
şi autofinanţarea.
De exemplu, folosind datele din contul de profit şi pierdere (Tabelul 1)

în finalul soldurilor intermediare de gestiune care exprimă performanţa eco-
nomică se află valoarea adăugată, care constituie punctul de plecare în
determinarea fluxului de rezultate din Tabelul 17, de unde se desprind
următoarele concluzii:
1. Ca urmare a creşterii valorii adăugate care a stat la baza calculului
soldurilor intermediare de gestiune caracteristice performanţei financiare,
toate rezultatele au înregistrat creşteri.
2. Excedentul brut din exploatare a crescut în ritm superior valorii

adăugate ca urmare a creşterii mai lente a cheltuielilor cu personalul şi a
altor impozite şi taxe (fără impozitul pe profit).
3. Creşterea excedentului brut din exploatare a avut ca efect majorarea
rezultatului din exploatare prin creşterea altor venituri din exploatare, prin
deducerea (în creştere) a ajustărilor de valoare privind imobilizările corporale
şi necorporale, a ajustării activelor circulante, a provizioanelor şi a altor
cheltuieli de exploatare.
•=> Aplicaţia 17: Solduri intermediare de gestiune-rentabilitate

Tabelul 17
Nr. Marjele de rentabilitate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (mii lei) Precedent Curent
(±A) (%)
1. Valoarea adăugată 65.098 90.189 +25.091 138,54

2. Subvenţii de exploatare (+) - - - -
3. Cheltuieli cu alte impozite, taxe
şi vărsăminte asimilate (-) 712 795 +83 111,65
4. Cheltuieli cu personalul (-) 31.645 37.663 +6.018 119,01
5. Excedentul brut din exploatare +32. 741 +51.737 +18.990 158,00
6. Alte venituri din exploatare (+) 816 1.085 +269 132,96
necorporale + Ajustări de valoare
privind activele circulante +
Ajustări privind provizioanele (-) 8.986 18.089 +11.387 226,72
8. Alte cheltuieli de exploatare
(Cheltuieli cu despăgubiri,
donaţii şi activele cedate) (-) 7.678 8.383 +705 109,18
9. Rezultatul din exploatare +16.893 +26.344 +9.451 155,94
10. Venituri financiare (+) 3.536 1.653 -1.883 46,74
11. Cheltuieli financiare (-) 2.852 4.272 +1.420 149,2
12. Rezultatul financiar +684 -2.619 -3.303 382,9
13. Rezultatul curent 17.577 23.725 +6.148 134,56
14. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
15. Rezultatul brut al exerciţiului 17.577 23.725 +6.148 134,56
16. Impozitul pe profit (-) 5.152 4.046 -1.106 78,53
17. Rezultatul net al exerciţiului 12.425 19.679 +7.254 158,37
91
4.Rezultatul financiar, profit în exerciţiul precedent şi pierdere în

exerciţiul curent, a fost consecinţa reducerii veniturilor financiare şi a creş
terii cheltuielilor financiare.
5. Pe fondul creşterii rezultatului din exploatare în ritm superior redu
cerii rezultatului financiar s-a înregistrat creşterea rezultatului curent (pro
fit).
6. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea rezultatului
curent cu rezultatul brut, a cărui creştere s-a datorat creşterii mai rapide a
veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale.
7. Efectul creşterii rezultatului brut în condiţiile reducerii impozitului
pe profit s-a concretizat în majorarea rezultatului net contabil al exerciţiului,
cu efecte benefice asupra factorilor de producţie.
8. Creşterea rezultatului net al exerciţiului constituie în primul rând
consecinţa creşterii rezultatului brut ca semn al creşterii performanţei finan
ciare care a avut ca suport majorarea performanţei economice şi în al doilea
rând reducerea cotei de impozit pe profit.
Acest rezultat se reflectă în stimularea participanţilor la viaţa întreprin-
derii, fiind repartizat, conform legii, ca în Tabelul 18:
<=> Aplicaţia 18: Repartizarea profitului (Nota explicativă 3)

Tabelul 18
Nr. Destinaţia profitului net Exerciţiul financiar Structura (%)
crt. (mii lei) Precedent Curent Si
s»
1. Profit net de repartizat 72.425 19.679 100 100
2. Rezerva legală 874 1.182 7,03 6,00
3. Surse proprii de finanţare 5.914 11.754 47,59 59,73
4. Dividende distribuite 5.637 6.743 45,38 34,27
Din datele Tabelului 18 se constată că repartizarea profitului net

corespunzător Notei explicative 3 reflectă creşterea ponderii surselor proprii
de finanţare de la 47,59% la 59,73% şi reducerea ponderii dividendelor de
la 45,38% la 34,27%, concomitent cu reducerea ponderii rezervei legale
de la 7,03% la 6,00%, în condiţiile creşterii profitului net de repartizat cu
7.254 mii lei (58,37%).
2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării

In partea finală a cascadei soldurilor intermediare de gestiune, pornind
de la rezultatul net se determină două solduri reziduale de flux care
caracterizează performanţa financiară a întreprinderii privind asigurarea

resurselor de finanţare a activităţii curente şi viitoare care sunt: capacitatea
de autofinanţare (CAF) şi autofinanţarea (AF).
I. Capacitatea de autofinanţare (CAF) sau marja brută de autofi-

nanţare este un sold rezidual de flux care constituie diferenţa între fluxurile
de intrare şi fluxurile de ieşire generate de operaţiunile curente de gestiune
care lasă la dispoziţia întreprinderii resurse proprii care rămân disponibile
pentru finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul exerciţiului după impozi-
tare, cheltuielile care nu au antrenat plăţi (amortizări şi provizioane) şi alte
obligaţii.
Indicatorul reflectă aşadar resursele financiare degajate de activitatea
curentă după deducerea tuturor cheltuielilor care au generat venituri în cursul
exerciţiului financiar, care urmează să asigure finanţarea creşterii (prin inves-
tiţii de menţinere, înlocuire sau creştere) şi remunerarea capitalurilor proprii
(prin dividende distribuite acţionarilor).
Capacitatea de autofinanţare se determină prin două metode:
1) Prin metoda fluxurilor (deductivă) pornind de la excedentul brut
de exploatare (EBE):
CAF = EBE +Alte venituri din exploatare -Alte cheltuieli de exploa-
tare (Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate) ± Cotele-părţi
din rezultat din operaţiunile făcute în comun + Veniturile financiare
-Cheltuielile financiare + Veniturile extraordinare - Cheltuielile
extraordinare - Impozitul pe profit
Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare,
corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care
sunt la originea/fiucu/ifor de trezorerie, în acelaşi timp, ea reflectă asemă-
narea şi deosebirea dintre capacitatea de autofinanţare şi excedentul brut
din exploatare: ambele reprezintă/Juxi/n monetare potenţiale, dar în timp
ce excedentul brut din exploatare caracterizează fluxurile care provin numai
din activitatea curentă, capacitatea de autofinanţare vizează fluxurile din
toată activitatea întreprinderii.
Metoda este mai puţin utilizată în practică, în favoarea metodei de
reconstituire a capacităţii de autofinanţare pornind de la rezultatul net.
2) Prin metoda aditivă (analitică) pornind de la rezultatul net (Rnet):
CAF = Rezultatul net + Ajustările de valoare privind imobilizările
corporale şi necorporale + Ajustările de valoare privind activele circulante
+ Ajustările privind provizioanele
93
Această metodă simplă şi rapidă, deşi nu explică originea capacităţii

de autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte opera-
ţiuni, informează asupra utilizării acesteia pentru: acoperirea pierderilor
probabile şi a riscurilor (provizioane); finanţarea creşterii (rezultatul pus în
rezervă); remunerarea capitalului propriu (dividende) şi rambursarea îm-
prumuturilor; este frecvent folosită deoarece este mai/aci/a si permite să
se conecteze capacitatea de autofinanţare cu rezultatul net, pe care îl anali-
zează în primul rând fiecare investitor.
în consecinţă, mai ales în cazul conturilor consolidate, noţiunea de
EBE dispare în favoarea marjei cifrei de afaceri (vânzări - costul vânzărilor)
care antrenează dispariţia calculului CAF pornind de la EBE.
Metoda reflectă relaţia dintre politica de repartizare a profitului net şi
politica de autofinanţare, în sensul că acordarea de dividende mai mari co-
interesează mai mult acţionarii, dar reduce posibilităţile de autofinanţare
prin diminuarea rezultatului pus în rezervă şi a capacităţii de rambursare a
datoriilor.
Reconstituirea CAF prin rezultatul net trebuie analizată ca un mod de
utilizare a CAF, şi nu ca unul de explicare a formării sale, astfel:
- amortizările: reconstituirea capitalului productiv;
- deprecierile si riscurile;
- rezultatul net: perenitatea.
Discutabilă din mai multe considerente, capacitatea de autofinanţare

poate fi caracterizată astfel:
1) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul opera
ţiunilor de gestiune (exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni extraor
dinare, din care nu se deduce niciun element contabil calculat (amortis
mente şi provizioane), inclusiv provizioanele corespunzătoare unui risc real
pe care întreprinderea va trebui să-1 suporte imediat sau într-un viitor apropiat
(ajustări de valoare privind activele circulante).
2) Este un flux potenţial, deoarece se calculează independent de
termenele de plată corespunzătoare fiecărei operaţiuni care a generat-o şi
se determină după impozitare, fiind influenţată de politica în domeniul
amortizării şi provizioanelor si de fiscalitate.
3) Are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului şi se poate
calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce
niciun element contabil calculat (amortizări, ajustări active circulante, provi
zioane):
CAF = Veniturile încasabile - Cheltuielile plătibile

______________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
94 9 4
4) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde
inexactităţi. Este eterogenă, deoarece include mai multe feluri de resurse:
resurse care rămân un timp scurt în întreprindere; resurse disponibile durabile
pentru a asigura finanţări structurale; operaţiuni (cheltuieli şi venituri) extra
ordinare.
5) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un
factor de creştere a acesteia prin propriile mijloace, ea putând să dispună de
capitaluri suplimentare prin apelarea la împrumut.
Se utilizează şi noţiunea de capacitate de autofinanţare curentă ca
resursă internă generată de activitatea întreprinderii înaintea impozitării şi
a operaţiunilor extraordinare, independent de politica fiscală pe care inten-
ţionează întreprinderea să o urmeze.
Utilitatea capacităţii de autofinanţare decurge din faptul că ea con-
stituie principala resursă durabilă care măsoară capacitatea întreprinderii
de a finanţa prin resurse proprii necesităţile financiare legate în special de
dividende, investiţii, rambursări de împrumuturi, şi vizează: finanţarea
(totală sau parţială) a noilor investiţii; întărirea fondului de rulment; ram-
bursarea împrumutului la termen pentru completarea mijloacelor de finan-
ţare a programului de investiţii; rambursarea datoriilor bancare de finanţare
a investiţiilor, distribuirea de dividende ş.a.
în egală măsură, capacitatea de autofinanţare constituie o bază de
comparaţie în timp a rezultatului, deoarece numai variaţia rezultatului net
nu asigură o informaţie suficientă în acest sens.
în analiza financiară capacitatea de autofinanţare serveşte în primul
rând la determinarea unor rate financiare de performanţă şi în al doilea
rând la calculul autofinanţării.
Ratele de performanţă vizează următoarele aspecte:
1) Eficacitatea activităţii globale prin raportarea capacităţii de auto

finanţare la cifra de afaceri:
Ri~xlOO(%)
2) Rentabilitatea fondurilor conservate în întreprindere prin raportarea

ansamblului fondurilor (capitaluri proprii + ajustări de valoare privind
imobilizările corporale şi necorporale + ajustări de valoare privind activele
circulante + ajustări privind provizioanele) la capacitatea de autofinanţare:
95
_ Capitaluri proprii + Ajustări totale

R2= — —
3) Capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen lung prin rapor-

tarea datoriilor mai mari de l an la capacitatea de autofinanţare:
Datorii mai mari de l an

R3=
C Ă F ~
Acest raport exprimă durata teoretică de rambursare a acestor capi-

taluri; se exprimă în număr de ani. De regulă, acest număr nu trebuie să
depăşească durata medie de rambursare a împrumuturilor şi poate fi deter-
minat şi prin luarea în considerare a tuturor datoriilor, indiferent de scadenţă
(peste sau sub l an):
_ Datorii financiare totale

=
^ CĂF
De notat că inversul acestui raport (CĂF / Datorii financiare totale)

exprimă marja teoretică de îndatorare de care dispune întreprinderea.
II. Autofinanţarea (AF) constituie ansamblul de resurse interne ge-

nerate de activitate care rămâne la dispoziţia întreprinderii după remune-
rarea aportorilor de capitaluri externe si se măsoară plecând de la capacitatea
de autofinanţare din care se deduc dividendele distribuite:
AF = CĂF - Dividendele distribuite
în mod logic, este de dorit să se deducă din capacitatea de autofinanţare

beneficiul distribuit corespunzător anului considerat, dar acesta nu poate fi
cunoscut decât în anul următor, de aceea în practică se deduc beneficiile
distribuite în cursul anului curent corespunzătoare anului precedent.
Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc
de finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări
structura financiară prin mărirea fondului de rulment. Constituie o resursă
proprie de care dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii,
a căror absenţă conduce la dezechilibrarea structurii bilanţului.
Existenţa capacităţii de autofinanţare nu implică automat o autofi-
nanţare suficientă, ceea ce impune apelarea la împrumuturi de toate felurile,
iar prezenţa datoriilor în bilanţ afectează structura financiară a întreprin

-
derii.
Utilitatea autofinanţăriise află în legătură directă cu destinaţia ei,
care în mod normal trebuie să asigure continuitatea întreprinderii după -remu
nerarea factorilor de producţie, în acest caz este vorba despre autofinanţarea
de menţinere, care trebuie să acopere valoarea de înlocuire a potenţialului
de producţie cu referire la amortismentele şi pierderile probabile corespun
-
zătoare provizioanelor.
Autofinanţarea trebuie să acopere total sau parţial necesităţile finan
-
ciare generate de investiţiile de creştere şi de întărire a necesarului de fond
de rulment.
Pentru aprecierea politicii de autofinanţare

trebuie să se urmărească
evoluţia în timp pe mai mulţi ani a următoarelor rate:
1) Rata de autofinanţare aimobilizărilor corporale:

AF
Ric =-----------------—.-----------------x 100 (%)
Investiţii în imobilizări corporale
Raportul măsoară ponderea finanţării proprii în investiţiile corporale

ale perioadei şi este completat de rata care analizează gradul de acoperire a
investiţiilordirecte (achiziţia de imobilizări corporale) şi indirecte (achiziţia
de participaţii):
AF
Rid =------------------------—-------------------------x 100 (%)
Investiţii în imobilizări corporale şi financiare
2) Rata de autofinanţare anevoilor globalede fond de rulment:

AF , *.
R n 5g = ^ - x l O O V( % )
NFR '
Această rată completează ratele precedente şi pune în evidenţă nivelul

de acoperire a ansamblului necesităţilor globale de finanţare, altele decât
investiţiile precedente, necesităţile legate de activitatea de exploatare
- (va
riaţia necesarului de fond de rulment) şi utilizările financiare (rambursarea
datoriei).
Aceste rate sunt pertinente numai dacă sunt calculate pornind de la
capacitatea de autofinanţare.
97
Nivelul ideal de autofinanţare este dificil de apreciat, dar în principiu
se impune acoperirea a cel puţin trei categorii de necesităţi:
1) Autofinanţarea minimă, care cuprinde numai amortismentele, când
întreprinderea doreşte să se retragă de pe o piaţă în regres, urmând să-şi
producă numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de producţie.
2) Autofinanţarea de menţinere, necesară pentru păstrarea nivelului
producţiei, fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea tre
buie să cuprindă compensarea creşterii preţurilor. Mijloacele de producţie
pot fi reînnoite.
3) Autofinanţarea de creştere-dezvoltare (sau autofinanţarea netă),
cerută în cazul în care se doreşte creşterea producţiei care trebuie să acopere
parţial sau total necesităţile financiare noi angajate de creştere (investiţiile
de creştere) şi creşterea necesarului de fond de rulment. Este o autofinanţare
de menţinere plus un supliment pentru a pune în operă mijloace mai perfor
mante, fiind însoţită de alte surse de finanţare (noi aporturi ale acţionarilor).
De exemplu, calculul CAF şi cel al AF au la bază datele din Tabelul 19:
Aplicaţia 19: Calculul CAF şi AF

Tabelul 19
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
Precedent Curent
I. Metoda fluxurilor
1. Excedentul brut de exploatare 32.741 51.731 +18.990 158,00
2. Alte venituri din exploatare (+) 816 1.085 +269 132,96
3. Alte cheltuieli de exploatare
(cheltuieli cu despăgubiri, donaţii
şi activele cedate) (-) 7.678 8.383 +705 109,19
4. Venituri financiare (+) 3.536 1.653 -1.883 46,77
6. Venituri extraordinare (+) - - - -
7. Cheltuieli extraordinare (-) - - - -
8. Impozit pe profit (-) 5.152 4.046 -1.106 78,53
9. Capacitatea de autofinanţare
(CAF) 21.411 37.768 +16.357 176,39
10. Dividende distribuite (-) 5.637 6.743 +1.106 119,62
11. Autofinanţarea (AF) 15.774 31.025 +15.251 196,68
II. Metoda aditivă

1. Rezultatul net (Rnet) 12.425 19.679 +7.254 158,34
necorporale + activele
circulante (+) 7.786 15.688 +7.902 201,49
(CAF) 21.411 37.768 +16.357 176,39

1. Ambele metode pentru calculul capacităţii de autofinanţare arată
creşterea acestui sold rezidual de flux cu 76,39%.
2. Metoda fluxurilor arată că la originea creşterii capacităţii de auto
finanţare a stat pe de o parte majorarea excedentului brut de exploatare şi
creşterea altor venituri din exploatare, iar pe de altă parte, reducerea impo
zitului pe profit.
3. Pierderea financiară a redus capacitatea de autofinanţare ca urmare
a depăşirii veniturilor financiare de către cheltuielile financiare.
4. Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii
rezultatului net, cât şi creşterii amortizării (ajustările imobilizărilor corporale
şi necorporale), ajustării valorii activelor circulante, precum şi majorării
ajustărilor privind provizioanele, destinate, printre altele, şi asigurării unei
cote de participare a salariaţilor la profit în creştere.
5. Majorarea capacităţii de autofinanţare a permis creşterea procentului
de acordare a dividendelor pentru acţionari, ca o consecinţă directă a redu
cerii impozitului pe profit, precum şi creşterea autofinanţării.
Capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea permit aprecierea

sănătăţii financiare a întreprinderii prin ratele de performanţă financiară
determinate pe baza datelor Tabelului 20, din care se desprind următoarele
concluzii:
I. Efectele creşterii capacităţii de autofinanţare cu 76,39%: 1. Creşterea
ratei rentabilităţii Rj a fost consecinţa decalajului de 56,20% între
ritmurile de creştere a CAF şi a cifrei de afaceri.
99
<=> Aplicaţia 20: Ratele de performanţă calculate pe baza CAF
şiAF
Tabelul 20
crt. (mii lei)
Precedent Curent (±A) (%)
(CAF) 21.411 37.768 +16.357 176,39
3. R, = CAF/CA (1/2) (%) 15,74 23,10 +7,36 146,75
4. Capitaluri proprii + ajustări de
valoare privind imobilizările
corporale şi necorporale, activele
circulante şi provizioanele 126.345 161.670 +35.325 127,96
5. R2 = Cp + ajustări/CAF (4/1) (ani) 5,9 4,3 -1,6 72,55
6. Datorii mai mari de 1 an (D tlg) 4.434 1.825 -2.609 41,16
7. R} = D tlg/CAF (6/1) (ani) 0,20 0,05 -0,15 25,0
8. Datorii financiare totale (D) 62.918 56.231 -6.687 89,37
9. «,=Z)/C4F(8/l)(ani) 2,94 1,49 -1,45 50,68
11. Imobilizări corporale (Ic) 80.198 85.069 +4.871 106,07
12. Ric=AF/Ic (10/11) (%) 19,67 36,47 +16,80 185,41
13. Imobilizări corporale + financiare
(Icf) 80.905 85.076 +4.171 105,15
14. Rid = AF/Icf (\QI\S) (%) 19,49 36,46 +16,97 187,10
15. Necesarul de fond de rulment (NFR) 48.476 66.382 +17.906 136,93
16. Rng =AF/NFR (10/15) (%) 32,54 46,73 +14,19 143,63
2. Reducerea ratei R2 reflectă scăderea cu 27,45% a numărului de ani

în care se pot recupera capitalurile proprii, amortismentele şi provizioanele
de depreciere a imobilizărilor corporale din CAF, datorită decalajului favo
rabil dintre ritmurile de creştere.
3. Reducerea ratei R3 reflectă scăderea cu 75 % a duratei de rambursare
a împrumuturilor pe termen lung şi creşterea gradului de autonomie finan
ciară.
4. Reducerea ratei R4 reflectă scăderea cu 49,32% a duratei de ram
bursare a datoriilor financiare şi creşterea capacităţii de îndatorare.
100
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
II. Efectele creşterii autofinanţării cu 96,68%:
1. Creşterea ratei de autofinanţare a imobilizărilor corporale (Ric)
reflectă creşterea cu 85,41 % a ponderii autofinanţării în totalul imobilizărilor
corporale.
2. Creşterea ratei de acoperire a investiţiilor directe (Rid) cu 87,10%
reflectă majorarea ponderii autofinanţării în totalul imobilizărilor corporale
şi financiare.
3. Creşterea ratei de finanţare a nevoilor globale (Rng) cu 43,63%
reflectă creşterea gradului de acoperire a necesarului de fond de rulment
din autofinanţare.
Efectele modificării capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării tre-

buie puse în relaţie directă cu performanţa economico-financiară, atâta vreme
cât la originea capacităţii de autofinanţare se află excedentul brut din ex-
ploatare (EBE), care are ca punct de plecare valoarea adăugată.
2.2.4. Analiza relaţiei dintre valoarea adăugată şi

autofinanţare
Autofinanţarea constituie partea din valoarea adăugată care rămâne
întreprinderii după remunerarea factorilor de producţie, fiind soldul rezidual
care reflectă „economisirea" brută a întreprinderii.
Nivelul de economisire poate fi măsurat prin raportul care exprimă
ponderea autofinanţării în valoarea adăugată:
Autofinanţarea (AF)
A L vv
Valoarea adăugată
Acest nivel este parţial legat de rentabilitatea întreprinderii; dacă între-

prinderea este performantă, ea va fi în măsură să degajeze o valoare adăugată
mai mare care se va repercuta asupra autofinanţării în măsura în care adoptă
o politică de repartizare a veniturilor în conformitate cu dezvoltarea sa.
Valoarea adăugată constituie soldul de gestiune care stabileşte legătura
directă între performanţa economică şi performanţa financiară a între-
prinderii în măsura în care stă la originea excedentului brut din exploatare
(EBE), după deducerea cheltuielilor cu personalul şi a cheltuielilor cu alte
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate:
EBE = Vad- Cheltuielile cu personalul- Cheltuielile cu alte impo-
zite, taxe, vărsăminte asimilate
101
Excedentul brut din exploatare constituie resursa brută asigurată de
capitalul economic al întreprinderii si reprezintă unul dintre soldurile înscrise
în tabloul soldurilor intermediare de gestiune, prin definiţie independent de
politica financiară a întreprinderii (care poate opta pentru o îndatorare finan-
ciară mai mare sau mai mică) şi de nivelul dobânzilor practicat de bănci.
Acest sold reprezintă resursele degajate de întreprindere pentru remu-
nerarea capitalurilor angajate (proprii şi împrumutate), pentru menţinerea
investiţiilor (amortismentele) si pentru achitarea obligaţiilor faţă de stat (im-
pozitul pe profit). Evoluţia în timp a excedentului brut de exploatare şi
comparaţiile inter-întreprinderi sunt semnificative prin utilizarea directă în
calculul capacităţii de autofinanţare şi ca indicator-cheie al sănătăţii fi-
nanciare a întreprinderii.
Evoluţia raportului EBE/ Valoarea adăugată reflectă modul în care
a evoluat partajul primar al valorii adăugate după finanţarea cheltuielilor
cu f actorul muncă prin disponibilul destinat finanţării capitalurilor investite,
în care:
EBE = Cheltuielile financiare + Impozitul pe profit+Alte cheltuieli
de exploatare (cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate) - Veni-
turile financiare - Alte venituri din exploatare + CAE
Capacitatea de autofinanţare exprimă performanţa financiară a între-
prinderii prin caracterul ei de resursă potenţială de finanţare care are la
origine excedentul brut din exploatare (corectat cu alte venituri din exploatare
şi veniturile financiare), fiind partea rămasă la dispoziţia întreprinderii după
achitarea impozitului pe profit, a cheltuielilor financiare şi deducerea altor
cheltuieli de exploatare.
Structura capacităţii de autofinanţare include amortizările (ajustările
de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale şi activele circu-
lante), ajustările privind provizioanele si rezultatul net.
Raportul CAE l Valoarea adăugată exprimă ponderea resurselor de
finanţare a necesităţilor interne în valoarea adăugată.
Destinaţia capacităţii de autofinanţare vizează remunerarea acţio-
narilor şi autofinanţarea întreprinderii:
CAE = AF + Dividendele distribuite

Autofinanţarea constituie aşadar partea din valoarea adăugată care
rămâne întreprinderii după remunerarea tuturor factorilor de producţie, fiind
soldul rezidual care reflectă „economisirea" brută a întreprinderii.
Nivelul de economisire poate fi măsurat prin raportul AF / Valoarea

adăugată, care exprimă ponderea autofinanţării în valoarea adăugată.
Acest nivel este parţial legat de rentabilitatea întreprinderii; dacă în-
treprinderea este performantă, ea va fi în măsură să degajeze o valoare adău-
gată mai mare care se va repercuta asupra autofinanţării în măsura în care
adoptă o politică de repartizare a veniturilor în conformitate cu dezvoltarea
sa.
De exemplu, repartizarea valorii adăugate pentru remunerarea muncii
şi a capitalului se prezintă în Tabelul 21:
"=> Aplicaţia 21: Relaţia dintre valoarea adăugată şi AF

Tabelul 21
Precedent Curent
1. Valoarea adăugată, din care: 65.098 90.189 +25.091 138,54
2. Cheltuieli cu personalul 31.645 37.663 +6.018 119,01
3. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate 712 795 +83 111,65
4. EBE (1-2-3) 32.741 51.731 +18.990 158,00
5. Alte venituri din exploatare +
venituri financiare (+) 4.352 2.738 -1.614 62,91
7. Impozit pe profit (-) 5.152 4.046 -1.106 78,53
8. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii,
activele cedate (-) 7.678 8.383 +705 109,18
9. CAF (4+5-6-7-8) 21.411 37.768 +16.357 176,39
12. EBE / Valoarea adăugată (%) 50,29 57,35 +7,06 114,05
13. CAF / Valoarea adăugată (%) 32,89 41,87 +8,98 127,32
14. AF / Valoarea adăugată (%) 24,23 34,40 +10,17 11,97

l. Creşterea valorii adăugate a constituit suportul material al majorării
remunerării factorilor de producţie, respectiv munca, prin cheltuielile cu
personalul, cât şi capitalul investit prin excedentul brut de exploatare (EBE)
a cărui pondere a crescut de la 50,29% la 57,35%.
2. Creşterea ponderii excedentului brut din exploatare în valoarea

adăugată cu 7,06% confirmă amplificarea remunerării capitalului investit
pentru achitarea obligaţiilor financiare si fiscale, precum si majorarea ca
pacităţii de autofinanţare, care a crescut de la 32,89% la 41,87%.
3. Autofinanţarea a crescut atât în sumă absolută, cât şi ca pondere în
valoarea adăugată de la 24,23% la 34,40%, concomitent cu creşterea valorii
dividendelor distribuite cu suma provenită din reducerea impozitului pe
profit.
în concluzie, excedentul brut din exploatare, având ca origine va-

loarea adăugată, se află la baza capacităţii de autofinanţare, care repre-
zintă acel sold rezidual de flux generat de operaţiunile de gestiune care
asigură finanţarea investiţiilor, achitarea obligaţiilor fiscale, a împrumutu-
rilor, stimularea acţionarilor si, în final, autofinanţarea.
2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor

Contul de profit şi pierdere destinat evaluării performanţei entităţii
permite stabilirea rezultatului final al activităţii întreprinderii - profitul sau
pierderea - prin comensurarea veniturilor cu cheltuielile grupate după natură
pe tipuri de activităţi: de exploatare, financiare, extraordinare.
Analiza cheltuielilor evidenţiate cu ajutorul conturilor din clasa 6 în-
cepe cu studiul general al structurii pe factorii specifici ai activităţilor care
le generează, conform naturii lor.
a) Cheltuielile de exploatare reflectă consumurile efectuate pentru
realizarea obiectului de activitate şi cuprind: cheltuielile cu materiile prime
şi materialele consumabile, cu obiectele de inventar consumate, cheltuielile
privind mărfurile, cheltuielile cu personalul, ajustarea valorii imobilizărilor
corporale si necorporale (amortizări si provizioane constituite), ajustările
de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale, ajustările de valoare
privind activele circulante (pierderi din creanţe privind amortizările si pro
vizioanele), alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile privind prestaţiile
externe, cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, cheltuielile
cu despăgubiri, donaţii si activele cedate), ajustările privind provizioanele.
b) Cheltuielile financiare includ pierderile de creanţe legate de par-
ticipaţii, diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuielile privind investiţii
financiare cedate, cheltuielile privind dobânzile din exerciţiul financiar în
curs, sconturile acordate clienţilor, ajustările de valoare privind imobilizările
financiare si investiţiile financiare deţinute ca active circulante.
c) Cheltuielile extraordinare nu sunt legate de activitatea curentă

normală şi cuprind calamităţile şi alte evenimente extraordinare.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat în

nume propriu din activităţi curente, câştigurile din orice alte surse, şi sunt
evidenţiate cu ajutorul conturilor din clasa 7:
a) Veniturile din exploatare cuprind: veniturile realizate din vânzarea
de produse şi mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii, veniturile
din variaţia stocurilor de produse şi producţie în costuri în plus (creştere)
sau în minus (reducere) de la sfârşitul perioadei faţă de începutul perioadei,
veniturile din producţia de imobilizări, care reprezintă costul lucrărilor şi
cheltuielilor efectuate de entitate pentru ea însăşi (care se înregistrează ca
active imobilizate), veniturile din subvenţii de exploatare şi alte venituri din
exploatarea curentă (din creanţe recuperate şi alte venituri din exploatare).
b) Veniturile financiare includ veniturile din imobilizări financiare,
din investiţii financiare pe termen scurt, din creanţe imobilizate, din investiţii
financiare cedate, din dobânzi, din diferenţe de curs valutar, din sconturi
primite în urma unor reduceri financiare şi alte venituri financiare.
c) Veniturile extraordinare provin din alte activităţi nelegate de acti
vitatea curentă: despăgubiri, daune pretinse în urma unor calamităţi.
Dacă se urmăreşte corelaţia între venituri şi cheltuieli, se constată că
nu toate cheltuielile generează venituri: numai cheltuielile de exploatare
se corelează direct cu veniturile din exploatare; cheltuielile financiare nu
au ca rezultat obţinerea de venituri financiare. Unele cheltuieli financiare,
cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele primite, trebuie corelate
cu veniturile din exploatare, în vederea evaluării riscului financiar. Chel-
tuielile extraordinare se pot corela parţial sau nu se pot corela deloc cu
veniturile extraordinare.
Analiza structurii veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi se
realizează pe baza analizei pe verticală a contului de profit şi pierdere prin:
a) Raportarea cheltuielilor (Chi) la totalul debitului (Cht):
0 Chi ..... Chexp Chfm 1/w. Chextr .....

SUftl
phi = - xlOO= - -xlOO+ - xlOO+ - xlOO
Cht Cht Cht Cht
b) Raportarea veniturilor (Vi) la totalul creditului (Vt):
^ Vi ..... Vexp ..... Vfin 1rt- Vextr .....

S V j = — xlOO= - -xlOO+ - xlOO+ - xlOO
Vt Vt Vt Vt
105
Cunoaşterea structurii veniturilor totale pe tipuri de activităţi prezintă

o deosebită importanţă deoarece influenţează eficienţa generală a cheltu-
ielilor totale în raport cu veniturile totale.
Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor este caracterizată cu ajutorul
indicatorului Cheltuieli la 1.000 lei venituri, care poate fi determinat atât
pe total, cât şi pe tipuri de activităţi:
Cheltuieli totale , . . . ,n/ ,
It = ——:—:-----— x 1.000 (%„)
Venituri totale
Creşterea eficienţei cheltuielilor presupune reducerea nivelului indi-

catorului şi este consecinţa creşterii mai lente a cheltuielilor în comparaţie
cu veniturile, conform corelaţiei: ICht < IV(.
Modelul de calcul al indicatorului poate fi completat în funcţie de
structura veniturilor (Svi) şi indicatorii de eficienţă (Ii) pe tipuri de activităţi
(exploatare, financiară, extraordinară):
T Chexp ., nnn Vexp Chfin , ... Vfin Chextr nnn

It=-------xl.OOOx------ + -------xl.OOOx------+---------xl.OOOx
Vexp Vt Vfm Vt Vextr
+I
Vextr x-^-=I exp x S Vexp fm xS Vfm +I ex tr xSVextr = ZSvixIi
De exemplu, structura şi eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor

din contul de profit şi pierdere (Tabelul 1) se prezintă în Tabelul 22, din
care rezultă următoarele:
I110to=^xl.QOO=125-756xl.OOO=877,37%o
vto 143.333
Chţi xlQOO= 142.795 xlQOO=52%o

1
Vti 166.520
1. Modificarea indicatorului de eficienţă este diferenţa: A =
Iţi - Ito = 857,52 - 877,37 = -19,85%o
[857 52 ^
Ar=It-100=^-^-xlOO-100=97,73-100=-2,27%
877,37 J
106 Prof. univ. ar. SILVIA PETRESCU
"=> Aplicaţia 22: Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor

Tabelul 22
Elemente de calcul Exerciţiul financiar Structura (%) Indicatori de
(mii lei) (cheltuieli-venituri) eficienţă (%.)
Precedent Curent Sio Si! lio Iii
Cheltuieli de exploatare 122.904 138.523 97,73 97,00 879,16 840,21
Cheltuieli financiare 2.852 4.272 2,27 3,00 806,56 2.584,39
Cheltuieli extraordinare - - - - - -
Total cheltuieli 125.756 142.795 100 100 877,37 «57,52
Venituri din exploatare 139.797 164.867 97,53 99,00 - -
Venituri financiare 3.536 1.653 2,47 1,00 - -
Venituri extraordinare - - - - - -
Total venituri 143.333 166.520 100 100 - -

A = ACht + AVt
in care:
x l .000-877,37=996,24 -877,37=+118,87%o
vt0 Ito
142.795 i!M! xloo=+13,54%
877,37
143.333
AVt = Iţi - It'o = 857,52 - 996,24 = -138,72%o
~ Ito '138;72 xlOO=-15,81%

877,37

ACht + AVt = +118,87 - 138,72 = -19,85%o = A
(ArCht + ArVt = 13,54 - 15,81 = -2,27% = Ar)
107
în concluzie:
1. Reducerea indicatorului cu 2,27%o atestă creşterea eficienţei chel
tuielilor aferente veniturilor totale, în condiţiile creşterii atât a veniturilor,
cât şi a cheltuielilor.
2. Reducerea indicatorului a fost consecinţa creşterii mai rapide a
veniturilor comparativ cu cheltuielile: Ivt > Icht:
ri6«20 = 142,795^
U43.333 125.756}
3. în totalul cheltuielilor, cheltuielile de exploatare dominante s-au

redus în favoarea cheltuielilor financiare.
4. în totalul veniturilor, veniturile din exploatare dominante au crescut
ca pondere în defavoarea cheltuielilor financiare.
Structura veniturilor pe tipuri de activităţi si indicatorii de eficienţă ai

acestora influenţează eficienţa cheltuielilor totale conform modelului:
It= IS v i xIi
100
în care:
u ISviQXlio (97,53 x 879,16)+(2,47 x 806,56)

Itn0 =--------------------------------=-------------------------------------------------------------------------------------— o ,jy/oo
100 100
= IS V il*Iil = (99,00x840,2l)+(l,00x2.584,39) =857 ^^

1
100 100
1. Modificarea indicatorului este diferenţa:

A = Iţi - Ito = 857,65 - 877,39 = -19,74%o
|Ar=It-100=^^xlOO-100=97,75-100=-2,25%o|
t 877,39 J
A = ASVi+AIi
108
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
în care:
ZSvilxIJQ (99x879,16)+(lx806,56)
AÎSvi =----------------Itn—-------------------------------o//,jy =
V1 u
100 100
=+l,04%0
= 1>04
|ArSvi
Vl
xlOO=+0,12%o|
l, 877,39 )
Aii = 857,65 - 878,43 = -20,78%o
( 20 78
Arli= ' xlOO=-2,37%o
t 877,39
Prin însumare se verifică egalitatea: ASVi +

Aii = 1,04 - 20,78 = -19,74%0 = A (ArSv. +
Arii = 0,12 - 2,37 = -2,25%o = Ar)
în concluzie:
1. Modificarea structurii veniturilor a influenţat nefavorabil eficienţa
cheltuielilor totale, deoarece a majorat indicatorul cu 0,12% ca urmare a
creşterii ponderii veniturilor din exploatare de la 97,53% la 99% în condiţiile
unui indicator de eficienţă (879,16%o) mai mare decât indicatorul mediu
(877,39%o). în schimb a scăzut ponderea veniturilor financiare de la 2,47%
la 1%, cu indicatorul aferent inferior (806,56%o).
2. Indicatorii de eficienţă pe tipuri de activităţi reflectă creşterea efi
cienţei activităţii de exploatare prin scăderea indicatorului aferent de la
879,16%o la 840,21%0. în schimb cheltuielile financiare la 1.000 lei venituri
financiare au crescut de la 806,56%o la 2.584,39%o, ceea ce confirmă inefi
cienta acestei activităţi, care justifică pierderea financiară înregistrată în
exerciţiul curent.
Aceste rezultate impun aprofundarea studiului la nivelul categoriilor
de cheltuieli (exploatare, financiare) în scopul descoperirii factorilor de in-
fluenţă în funcţie de natură şi destinaţie.
2.3.1. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea dominantă în totalul chel-
tuielilor din contul de profit şi pierdere, fiind legate direct de activitatea
109
curentă a întreprinderii, ceea ce le măreşte importanţa în acţiunea de sporire
a rentabilităţii.
în contabilitatea financiară cheltuielile de exploatare includ contra-
valoarea consumurilor efectuate în scopul realizării obiectului de activitate
şi cuprind ansamblul unor operaţiuni de cumpărare de materii prime si ma-
teriale, stocarea lor, desfăşurarea procesului de producţie, stocarea semifa-
bricatelor, produselor finite şi vânzarea lor, achiziţionarea de mărfuri şi
vânzarea lor.
Analiza cheltuielilor de exploatare vizează structura prin intermediul
ratelor de structură şi eficienţa lor pe baza indicatorului „Cheltuieli de exploa-
tare la 1.000 lei venituri din exploatare":
Iexp=Êxl.OOO(%o)
Vexp
Creşterea eficienţei cheltuielilor se reflectă în reducerea indicatorului

si este consecinţa corelaţiei: L, > L, .
Vexp Chexp
De exemplu, analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor de exploatare

se bazează pe datele Tabelului 23, din care se desprind următoarele concluzii
privind:
a) Structura cheltuielilor de exploatare:
1) în totalul cheltuielilor de exploatare sunt dominante cheltuielile
materiale (cu materiile prime, materialele consumabile, energia şi apa, şi
alte cheltuieli materiale).
2) în valoare absolută toate categoriile de cheltuieli au crescut, dar ca
pondere s-au redus, cu excepţia ajustării valorii imobilizărilor corporale şi
necorporale (amortizărilor şi provizioanelor) şi a altor cheltuieli de exploa
tare, care au crescut.
b) Eficienţa cheltuielilor de exploatare:

Cheltuielile la 1.000 lei venituri din exploatare au evoluat astfel:
Chexpft 122 904
Iexpft0=-------^ x 1.000=---------x 1.000=879,16%o
Vexp0 139.797
Chexp, 138 523

Iexp,=------^xl.000=
1
x 1.000=840,21 %0
Vexpj 164.867
1. Modificarea indicatorului este diferenţa: A
= Iexpl - Iexp0 = 840,21 - 879,16 = -38,95%o (Ar =
IIexp- 100 = 95,57 - 100 = -4,43%)
c=> Aplicaţia 23: Structura şi eficienţa cheltuielilor de exploatare

Tabelul 23
Indicatori Exerciţiul Structura Abateri Indici

(mii lei) financiar (%) (±A) (%)
Precedent Curent Sio Si,
Cheltuieli de exploatare 122.904 138.523 100 100 +15.619 112,71
Cheltuieli cu materiile prime +
materialele consumabile 54.789 48.867 44,55 35,27 -5.892 89,24
Alte cheltuieli materiale 629 844 0,51 0,61 +215 134,18
Alte cheltuieli din afară
(energie şi apă) 8.344 8.198 6,82 5,92 -146 98,25
Cheltuieli privind mărfurile 1.109 808 0,90 0,58 -301 72,85
Cheltuieli cu personalul 31.645 37.663 25,74 27,18 +6.018 119,01
Ajustări de valoare privind
necorporale 7.045 15.028 5,73 10,85 +7.983 213,31
Ajustări de valoare privind
activele circulante 741 660 0,60 0,48 -81 89,07
Alte cheltuieli de exploatare 17.432 24.054 14,18 17,37 +6.622 138,00
Ajustări privind provizioanele 1.200 2.401 0,97 1,74 +1.201 200,08
Venituri din exploatare 139.797 164.867 - - +25.070 117,93
SX
la-rn P v / nnn (iu \
Vexp 879,16 840,21 _ . -38,95 95,57
A = AChexp + AVexp
în care:
AChexp=—^ x l .000- Iexpn F=138'523 x l .000-879,16=

Vexp0 ° 139.797
=991,02 - 879,16=+11 l,86%o
111
ArChexp= ACheXp xlOO= + *l ^ xlOO=+12,72%

[ Iexp0 879,16 J
AVexp = Iexpi-Iexp'0 = 840,21 - 991,02 = -150,81%o
fArVexp = ^^P x l oo = ^Ml x l 0 0 = -17,15o/o]

^ Iexp0 879,16 J
AChexp + AVexp = 111,86 - 150,81 = -38,95%0 = A
(ArChexp + ArVexp = 12,72 - 17,15 = -4,43% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor de exploatare
reflectă creşterea eficienţei acestor cheltuieli, în condiţiile în care atât chel
tuielile, cât şi veniturile din exploatare s-au majorat.
2. Creşterea eficienţei a fost consecinţa creşterii mai rapide a veni
turilor comparativ cu creşterea cheltuielilor (IVexp > Ichexp).
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare trebuie aprofundată la

nivelul fiecărui element, în funcţie de natura cheltuielilor aferente veniturilor
şi în raport cu modul de formare a veniturilor şi a cheltuielilor din contul de
profit şi pierdere după provenienţă: veniturile aferente cifrei de afaceri (din
producţia vândută şi din vânzarea mărfurilor), veniturile aferente producţiei
stocate, veniturile aferente producţiei imobilizate (realizate în scopuri proprii
si capitalizate) si alte venituri şi cheltuieli de exploatare.
Diferenţele de evaluare a producţiei stocate şi a producţiei imobilizate
(în costuri) şi a producţiei vândute (în preţ) vor diminua corespunzător efi-
cienţa cheltuielilor de exploatare pe total, ceea ce poate fi înlăturat prin
evaluarea tuturor componentelor producţiei exerciţiului în costuri de pro-
ducţie. Sunt posibile astfel comparaţiile în timp ale indicatorilor de eficienţă
a cheltuielilor aferente activităţii de exploatare pentru a pune în evidenţă
factorii de creştere a acesteia.
Activitatea de exploatare vizează producţia şi comercializarea, de
aceea eficienţa cheltuielilor de exploatare este condiţionată de gradul de
eficienţă a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, în care se reflectă eficienţa
P m f u n iv d r
112 - - - S IL V IAP E T R E S C U
producţiei vândute şi eficienţa vânzărilor de mărfuri prin indicatori de
eficienţă influenţaţi de factori specifici tipului de activitate (industrială sau
comercială).
2.3.2. Analiza cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri (CA) se calculează prin însumarea veniturilor pro-
venite din livrări de produse, executare de lucrări şi prestări de servicii cu
veniturile din vânzarea mărfurilor mai puţin rabaturile, remizele şi alte re-
duceri acordate clienţilor, şi constituie componenta principală a veniturilor
din exploatare, influenţând decisiv eficienţa cheltuielilor de exploatare.
Eficienţa cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se analizează cu aju-
torul indicatorului Cheltuieli de exploatare la 1.000 lei cifră de afaceri,
care poate fi determinat pe total şi separat pe componentele cifrei de afaceri
(pentru producţia vândută şi pentru vânzările de mărfuri).
Chexp , nA,. ChPv , nnn Pv Chmf , nnn Vmf __. _.

ICA=-------£ x 1.000=------xl.OOOx- - - -+-------xl.OOOx------=£SixIi
CA
CA Pv CA Vmf CA
in care:
Si = structura cifrei de afaceri;
Ii = indicatorii de eficienţă ai producţiei şi ai vânzărilor de mărfuri.
De exemplu, pe baza contului de profit şi pierdere şi a Notei expli-

cative 4 se prezintă datele din Tabelul 24:
<=> Aplicaţia 24: Cheltuielile de exploatare la 1.000 lei CA

Tabelul 24
Date de calcul Exerciţiul financiar Structura Indicatori de
(mii lei) (%) eficienţă (%o)
Precedent Curent Sio Si, «o Iii
Cheltuieli de exploatare 122.904 138.523 100 100 - -
Cifra de afaceri netă 136.029 163.498 100 100 903,50 847,24
Costul bunurilor vândute
şi al serviciilor prestate 121.795 137.715 99,09 99,41 . .
Producţia vândută 134.648 162.271 98,98 99,25 904,54 848,67
Cheltuieli privind
mărfurile 1.109 808 0,91 0,59 . .
Vânzări de mărfuri 1.381 1.227 1,02 0,75 803,04 658,51
Analiză ţi diagnostic financiar-contabil 113
Pe baza datelor Tabelului 24 se desprind următoarele concluzii privind:

a) Structura cheltuielilor de exploatare:
1. Modificarea structurii cheltuielilor de exploatare reflectă creşterea
ponderii costurilor producţiei vândute de la 99,09% la 99,41 % prin reducerea
corespunzătoare a ponderii cheltuielilor privind mărfurile.
2. Modificarea structurii cifrei de afaceri atestă creşterea aportului
producţiei vândute şi reducerea aportului vânzărilor de mărfuri atât în totalul
cheltuielilor, cât şi în totalul veniturilor.
3. Această modificare constituie rezultatul creşterii ponderii activităţii
de producţie şi al scăderii ponderii activităţii comerciale a întreprinderii şi
se reflectă în dinamica indicatorului de eficienţă.
b) Eficienţa cheltuielilor de exploatare raportate la cifra de afaceri:
Cheltuielile de exploatare la l .000 lei cifră de afaceri au evoluat astfel:
ZSJQXlio (904,54x98,98)+(803,04xl,02) Oft -<_

IrAO =---------------------------=--------------------------------------------= y(jo.j(J7oo
CAO
100 100
= ISilxK1j848,67x99,25)+(658>51xO,75)
CA1
100 100 '
A = ICAI -ICAO = 847,24 - 903,50 = -56,26%o
(QA**1 'tA \
A r = ICA
Il C A- 1 0 0 = ^ ^ - x l O O - 1 0 0 = 9 3 , 7 7 - 1 0 0 = - 6 , 2 3 %
90 3 ,5 0 J
A = ASi + Aii
în care:
A<5 . ZSiixlio (99,25 x 904,54)+(0,75 x 803,04)

=-----------------------------------------------------------------------------
Aol=---------------lin y(jo,j(J=
100 ° 100
=903,78 - 903,50=+0,28%o
f Ar Si =^- xl OO=i ^- xl OO=+0 , 03 %]

^ HCAO 903,50 )
Aii-Ii - I'o = 847,24 - 903,78 - -56,54%o
[ArIi =- ^-xl OO=^^xl OO=-6, 26%|

^ liCAO 903,50 )
ASi + Aii = +0,28 - 56,54 = -56,26%c = A
(ArSi + Arii = 0,03 - 6,26 = -6,23% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea indicatorului reflectă creşterea eficienţei cheltuielilor
de exploatare în raport cu cifra de afaceri atât prin creşterea eficienţei chel
tuielilor aferente producţiei vândute, cât şi prin creşterea eficienţei cheltu
ielilor privind mărfurile.
2. Modificarea structurii cifrei de afaceri a redus eficienţa cheltuielilor
prin creşterea ponderii producţiei vândute cu indicatorul mai mare
(904,54%o) decât indicatorul mediu (903,50%o) şi prin reducerea ponderii
vânzărilor cu indicatorul mai mic (803,04%o).
Aprofundarea analizei eficienţei cheltuielilor aferente producţiei

vândute permite evidenţierea factorilor de creştere în două moduri:
a) Prin calculul pe total:
I= Zq^xc xloo
Zq(8)xp
b) Prin calculul pe produs:
ISx = xl.OOO
I= ZSxi =---------------p--------
100 100
115
m care:
q = cantitatea vândută;
S = structura sortimentală a producţiei vândute;
c = costul unitar al producţiei vândute;
P = preţul mediu de vânzare;
i = indicatorul de eficienţă al produselor.
De exemplu, analiza eficienţei cheltuielilor aferente producftei vândute

pentru trei grupe de produse are la bază datele din Tabelul 25:
"=> Aplicaţia 25: Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri pe total
Tabelul 25
Grupe de Valoarea vânzărilor la preţ Valoarea vânzărilor la cost
produse (mii lei) (mii lei)
qoxpo qiXPi qixpo q0xc0 qixci qixc«
A (tone) 21.222 32.650 32.028 18.651 31.824 28.152
B (bucăţi) 18.569 28.763 25.380 15.682 26.509 21.432
C (bucăţi) 13.264 16.325 15.747 11.794 14.774 13.997
Total 53.055 77.738 7Î./55 46.127 73.107 63.581
£qo(So)xco J6J27 000=87fl%o
Eq0(So)xPo 53.055
Zq.fejxci , 1-000=J3J07 xl , 0(x)=941%0

Zq,(Si)xp, 77.738

A = Ii -10 = 941 - 870 =+71%o
JAr=ii-100=—xlOO-100=108,16-100=+8,16%)
PETRESCU
116 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
A = AS + Ac + Ap
în care:
AS= Zq lf Sl | Xco X 1.000-l 0 =^^xl.000-870=869-870=-l%o

Xqi(Si)xp0 73.155
ArS=—xlOO=—xlOO=-0,ll%|
l Io 870 J
Ac= Zqifejxci xLooo-ro= ZMOZ xi.ooO-869=+131%o

Iqi(Si)xp 0 73.155
|Arc=—xlOO= : ^xlOO=+15,05%[
l lio 870 J
Ap = I, - I'i = 941 - 1.000 = -59%o
Arp=^xlOO=—xlOO=- 6,78% l
l lio 870 J
AS + Ac + Ap = -l + 131 - 59 = +71%0 = A
(ArS + Arc + Arp = -0,11 + 15,05 - 6,78 = +8,16% = Ar)
în concluzie:
1. Creşterea indicatorului cu 7 \%o reflectă scăderea eficienţei cheltu
ielilor aferente producţiei vândute.
2. Reducerea eficienţei cheltuielilor a fost consecinţa creşterii costu
rilor unitare ale produselor.
3. Creşterea preţurilor de vânzare ale produselor a redus nivelul indi
catorului, favorizând creşterea eficienţei cheltuielilor.
117
4. Modificarea structurii sortimentale a influenţat favorabil eficienţa
cheltuielilor prin reducerea indicatorului, aşa cum rezultă din calculul pe
produs.
De exemplu, calculul pe produs are la bază datele Tabelului 26:
<=> Aplicaţia 26: Cheltuielile la 1.000 lei CA pe produse

Tabelul 26
Grupe de Structura Preţul unitar Costul unitar Cheltuieli la
produse producţiei (mii lei) (mii lei) 1.000 lei CA
(%) (%.)
Po Pi co Cl Io Ii
s« s,
A (tone) 40 42 785 800 690 780 879 975
B (bucăţi) 35 37 45 51 38 47 845 922
C (bucăţi) 25 21 81 84 72 76 889 905
Total 100 100 x x x x 870 941
l =IS 0 xi 0 J40x879)+(35x845)+(25x889) = g ? 0 ^
° 100 100
j = £Sixi 1= (42x975)+(37x922)+(21x905)
1
100 100
A = Il-Io = 941-870 = +71%0
(Ar = I,- 100 = 108,16 - 100 = +8,16%)
Pe treapta I:
A = AS + Ai
118 118 _____________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
în care:
AQ ZSixip ZSQXJQ ,
Aa=-----------------------=An ~ifl =
u u
100 100
j42xg79M37»845) + (21xg89) 100
ArS=—xlOO=—xlOO=-0,l 1%
l IO 870 J
A i = Ii - 10 ' = 9 4 1 - 8 6 9 = + 7 2 % „
A r i =— x l O O = — x l O O = + 8 , 2 7 %
l IO 870 J
P rin în su m a re se v erific ă eg alita te a:

A S + A i = - l+ 7 2 = + 701 =% A
(A rS + A ri = -0 ,1 1 + 8 ,2 7 = + 8 ,1 6 % = A r)
P e tr e a p ta a I l-a :
Ai = Ac + Ap
în care:
ZS^^xl.OOO ZS^^xl.OOO
An PO ____________________ PO ____________________ T, T
»
AC =--------------------------------------------------------= 1 i —In
l u
100 100
unde:
ZS ^^- xl.O OO
I'1=-----------------P»---------=
1
100
|42x —xl.000|+[37x —xl.000|+|21x —xl.OOo)
78S______________
^ > \> 45____________> ^ 81_____________
J.l.000%.
100
119
Ac = F! - I'o = l.OOO - 869 = +I31%0
Arc=—xlOO=^^xlOO=+15,05%
l IO 870 J
Ap = Ij - F! = 941 - 1.000 = -59%o
Arp=^xlOO=—xlOO=-6,78%
l Io 870 ' J
Prin însumare se verifică egalitatea: Ac
+ Ap = +131 - 59 = +72%0 = Ai
(Arc + Arp = 15,05 - 6,78 = +8,27% = Ari)
în concluzie:
1. Creşterea cheltuielilor la l .000 lei cifră de afaceri reflectă reducerea
eficienţei cheltuielilor aferente producţiei vândute, care a fost consecinţa
scăderii eficienţei grupelor de produse.
2. Majorarea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri pe produse a
fost consecinţa creşterii costurilor unitare ale produselor.
3. Modificarea structurii vânzărilor a redus indicatorul pe total prin
creşterea ponderii produsului B, al cărui indicator de eficienţă (845%o) este
inferior indicatorului mediu pe total producţie vândută (870%o).
Factorii de reducere a indicatorului Cheltuieli la 1.000 lei cifră de

afaceri reflectă diferit efortul propriu în creşterea eficienţei.
Dinamica indicatorului Cheltuieli la l .000 lei producţie vândută poate
fi apreciată prin valoarea elasticităţii:
ACt/Ct
Ect/Pv= AP m
APv/Pv
în două variante de calcul:
_ArCt_I C t-100_ 58
i) C/pt/Pw —----------—-----------------—--------— 1 , ZJ
U/Pv
ArPv Ipy-100 46,5
încare:
I Ct= Şil^LxlOO=^lxlOO=158'/o
Zq 0xc 0 46.127
Ip^^xlOO^^^xlOOô/o
Iqoxpo 53.055
2) Eci/ *=^^=^=^=U2S
Ct/Pv ct/pv ^ 87Q
în care:
lM .73.1»7-«i.l27 .26*80
M
77.738-53.055 24.683
în concluzie:
1. Reducerea eficienţei cheltuielilor producţiei vândute a fost conse
cinţa creşterii cheltuielilor cu 58% comparativ cu creşterea producţiei vân
dute cu numai 46,5%, cheltuielile fiind relativ elastice.
2. Acelaşi lucru se explică prin valoarea supraunitară a elasticităţii
cheltuielilor în raport cu cifra de afaceri (1,24), ca urmare a faptului că
indicatorul marginal (IM) cu valoarea de l,093%o a depăşit nivelul indicato
rului mediu (IQ), cu valoarea de numai 870%o.
2.3.3. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1.000 lei

I. Indicatorul „Cheltuieli la l .000 lei venituri" stabileşte o legătură
directă între costuri şi rentabilitate; limita maximă (I = 1.000) constituie
pragul de rentabilitate la care veniturile egalează costurile. Acest prag re-
prezintă punctul în care nivelul de activitate (cantitatea vândută) nu aduce
profit şi nici pierderi, ci asigură doar recuperarea cheltuielilor din venituri.
Din acest motiv pragul de rentabilitate poartă denumirea de punct mort, la
care beneficiul este egal cu zero.
Diferenţa l .000 -1 = Rr constituie rata de reducere a indicatorului de

eficienţă a cheltuielilor, având valori pozitive sau negative, şi permite deter-
minarea efectului creşterii eficienţei cheltuielilor fie aferente veniturilor
121
totale, veniturilor din exploatare (V), fie aferente cifrei de afaceri (CA),
atât sub formă de beneficii, cât şi sub formă de pierderi, după cum I < l .000
saul> 1.000.
în vederea cuantificării efectului reducerii (depăşirii) cheltuielilor la l .
000 lei, se foloseşte următoarea relaţie:
v
B ( ± ) = ^ L . xvV ( C A ) = i ^ ± x Vv( C A )
' 1.000 ' 1.000 '
De exemplu, calculul efectului reducerii cheltuielilor la l .000 lei venituri

(totale, din exploatare, financiare) foloseşte datele Tabelului 27:
=> Aplicaţia 27: Efectul reducerii cheltuielilor la 1.000 lei

venituri
Tabelul 27
Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
Eficienţa activităţii totale (It) (%o) 877,37 857,52 -19,85 97,73
Rata de eficienţă (Rrt = 1 .000 - It) (lei) +122,63 +142,48 +19,85 116,18
Venituri totale (Vt) (mii lei) 143.333 166.520 +23.187 116,17
Rezultatul brut (Bt) (mii lei) +77.577 +23.725 +6.148 134,96
Eficienţa exploatării (lexp) (%o) 879,16 840,21 -38,95 95,56
Rata de eficienţă (Rrexp = 1
.000 - lexp) (lei) +120,84 +159,79 +38,95 132,23
Venituri din exploatare (Vexp) (mii lei) 139.797 164.867 +25.070 117,93
Rezultatul din exploatare (Rexp) (mii lei) +16.893 +26.344 +9.451 155,94
Eficienţa activităţii financiare (Ifin) (%o) 806,56 2.584,39 +1.777,83 220,42
Rata de eficienţă (Rrfm=
1.000 -Ifin) (lei) +193,44 -1.584,39 -1.777,83 320,42
Venituri financiare (Vfin) (mii lei) 3.536 1.653 -1.883 46,77
Rezultatul financiar (Rfin) (mii lei) +684 -2.619 -3.303 -382,9
Pe baza datelor Tabelului 27 se determină următoarele efecte:
A. Rezultatul total al activităţii (beneficiul brut) are următoarele

valori:
Bto=j^-xvto= + 122 ' 63 xl43.333=+17.577miilei 0

1.000 ° 1.000
Bti =-^ L xvti =^^

l
x 166.520=+ 23.725 mii lei
1.000 1.000
1. Modificarea beneficiului braţ este diferenţa:
A = Bti - Bto = 23.725 - 17.577 = +6.148 mii lei
( 23 725 ^
Ar=l Bt -100=^^xlOO-100=134,96-100=+34,96%
Bt
(, 17.577 J
A = ARrt + AVt
în care:
^^,-^0142,48-122.63^^
1.000 1.000
i 1QOC
= ' x!43.333=+ 2.845 miilei

1.000
A
f ArR rt = ^xlOO=±^^xlOO=+16,18%l
l Bto 17.577 J
AVt = Vt^Vt»xRrtl^66-520-143-333X142>48=3.303 miilei

1.000 1.000
f ArVt=—xlOO=^3^3-xlOO=+18,78%)
t Bto 17.577 J

ARrt + AVt = 2.845 + 3.303 = +6.148 mii lei = A
(ArRrt + ArVt = 16,18 + 18,78 = +34,96% = Ar)
Analiză şi diagnostic financiar-conîabil
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 123
în concluzie:
1. Rezultatul brut (profit) a avut valori pozitive în creştere ca urmare
a majorării ratei de reducere a cheltuielilor la 1.000 lei venituri totale, ca
efect al creşterii eficienţei cheltuielilor totale.
2. Creşterea veniturilor totale a majorat rezultatul brut.
B. Rezultatul activităţii de exploatare are următoarele valori:
Rrexpn +120 84
Bexp0n=------^xVexp«=' x 139.797=+16.893 mii lei
1.000 ° 1.000
Bexp,=----^xVexp1 = + 159>?9xl64.867=+ 26.344 mii lei

n l
1.000 1.000
A = Bexpi - Bexpo = 26.344 - 16.893 = +9.451 mii lei
[26 344 ^
Ar =ifiexp
1^^-100=^^-^x100-100=155,94-100=+
16893
55,94% J
A = ARrexp + AVexp
în care:
Rrexp,-Rrexpn
ARrexp=------------------— x Vexp n=
1.000 °
= 159,79-120,84 x l3 9 7 9 7 =± ^95 x l3 9 7 9 7 =+5 4 4 5 m i . l e .
1.000 1.000
LRrexp=^^PxlOO=±^^xlOO=+32,23o/ol
1^ Bexp0 16.893 J
A V exp =--------- x (V exp, - V exp

n) =
1 .0 0 0 v l o;
1 SQ 7Q 1 ^Q 7Q
= i£ZilI x (i64.867-139.797)=^^x25.070=+4.006 mii lei
1.000 v ' 1.000
fArVexp=^^xlOO = i^-xlOO= +23,71%]

^ Bexp0 16.893 J
ARrexp + AVexp = 5.445 + 4.006 = +9.451 mii lei = A

(ArRrexp + ArVexp = 32,23 + 23,71 = +55,94% = Ar)
în concluzie:
1. Rezultatul aferent exploatării (profit) a fost pozitiv şi în creştere.
2. Creşterea profitului din exploatare s-a datorat creşterii ratei de re
ducere a cheltuielilor la l .000 lei ca efect al majorării eficienţei cheltuielilor
de exploatare prin reducerea indicatorului lexp.
3. Creşterea veniturilor din exploatare a majorat corespunzător profitul
aferent exploatării.
C. Rezultatul financiar are următoarele valori:
Rrfmn 193 44
Bfmn0=--------xVfmo=^— x3.536=+684 mii lei
1.000 ° 1.000
Bfmi=^ M xVfmi-" L584>39 xl.653 = -2.619 mii lei

1 l
1.000 1.000
l. Modificarea rezultatului financiar este diferenţa: A

= Bfmi - Bfino = -2.619 - 684 = -3.303 mii lei
l Ar=I B f m -100=-^^xlOO-100=-382,9-100=-482,9%]
\_ + 684 J
--------------------------------------------------------------------------------------------------

A = ARrfm + AVfin
în care:
^ f m = Rrfmi-Rrfmo
1.000 °
-1.584,39-193,44 -1.777,83 _ „ _ ,.., . . . .
=----------------------x3.536=-----------x 3.536=-6.286 mu lei
1.000 1.000
fArRrfm= A ^xlOO=:^xlOO=-919,00%l
684
i, Bfino J
AW ~ Vfîni-Vfino „ „
A V fin
= i . o o ox R r f î n i =
= L653~3-536x(-1.584,39)=^^x(-1.584,39)=
v + 2.983miilei
1.000 ' 1.000 '
fArVfm=^xlOO=±^xlOO=+436,ll%l
684
l Bfino J
ARrfin + AVfin = -6.286 + 2.983 = -3.303 mii lei = A

(ArRrfm + ArVfm = -919,0 + 436,11 = -482,9% = Ar)
în concluzie:
1. Rezultatul financiar a evoluat de la beneficiu la pierdere ca urmare
a ratei de eficienţă a cheltuielilor financiare la l .000 lei venituri financiare,
care a evoluat de la +193,44 lei la -1.584,39 lei.
2. Reducerea veniturilor financiare pe fondul ratei negative de eficienţă
a cheltuielilor financiare a diminuat pierderea financiară.
II. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1.000 lei venituri poate

fi aprofundată la nivelul cifrei de afaceri pe surse de provenienţă:
producţia vândută şi vânzările de mărfuri, si are la bază datele
Tabelului 28:
•=> Aplicaţia 28: Efectul reducerii cheltuielilor la 1.000 lei CA
Tabelul 28
Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
Eficienţa cifrei de afaceri (! A) (%<>)
C 903,50 847,24 -56,26 93,77
Rata de eficienţă (RrCA = 1.000 - ICA) (lei) +96,50 +152,76 +56,26 158,30
Cifra de afaceri netă (CA) (mii lei) 136.029 163.498 +27.469 120,19
Rezultat din cifra de afaceri (RCA) (mii lei) +13.125 +24.975 +11.850 190,26
Eficienţa producţiei vândute (Ipv) (%o) 904,54 848,67 -55,87 93,82
Rata de eficienţă (Rrpv = 1.000 - Ipv) (lei) +95,46 +151,33 +55,87 158,52
Producţia vândută (Pv) (mii lei) 134.648 162.271 +27.623 120,51
Rezultat din producţia vândută (Rpv)
(mii lei) 12.853 24.556 +11.703 191,05
Eficienţa vânzărilor de mărfuri (IVmf) (%o) 803,04 658,51 -44,53 82,00
Rata de eficienţă (RrVmf = 1-000 - IVmf) (lei) +196,96 +341,49 +14,53 173,38
Vânzări de mărfuri (Vmf) (mii lei) 1.381 1.227 -154 88,84
Rezultat din vânzări de mărfuri (Rvmf)
(mii lei) 272 419 +147 154,04
Din datele Tabelului 28 se obţin următoarele efecte:
A. Rezultatul aferent cifrei de afaceri are următoarele valori:
RrCAO
BrAQ=
CA
xCAo=-^-xl36.029=+13.125 mii lei
° 1.000 ° 1.000
cA l= ^ A i xC Ai= l^^x l63.498= + 24 .975 m ii l ei

BCA1
1.000 1.000
1. Modificarea beneficiului este diferenţa:
A = BCAI -BCAO = 24.975 - 13.125 = +11.850 mii lei
( 24 975 • ^
Ar =I BCA -100=^^xlOO-100=190,26-100=+90,26%
\^ lJ
.l^
J J
A = ARrri + ACA
L-A
în care:
AU RrCAT^RrcAO
A R rcA =
— T ^5—xC A o=
= 152.76-96^ +S^26
1.000 1.000
fArRr C A =^^xlOO=±™^xlOO= + 58,30%l

V BCAO 13.125 )
A C A C AC A
= S *'- <° > =
152,76 /163 498_136 029)=1^Z6_X27.469=+4.197 miilei
=
1.000 1.000
( AC A 4 197 ^
ArCA=^=-^xlOO= xlOO=+31,96%
[ CA0 13.125 J
ARrCA+ ACA = 7.653 + 4.197 = +11.850 mii lei = A

(ArRrCA+ ArCA = 58,30 + 31,96 = +90,26% = Ar)
în concluzie:
1. Rezultatul aferent cifrei de afaceri a fost pozitiv şi în creştere.
2. Creşterea profitului aferent cifrei de afaceri s-a datorat creşterii
eficienţei cheltuielilor, care a majorat rata de eficienţă prin reducerea chel
tuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri.
3. Majorarea cifrei de afaceri a favorizat creşterea profitului aferent
concomitent cu creşterea eficienţei acesteia.
Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri pe

surse de provenienţă (producţia vândută şi vânzările de mărfuri) pune în
evidenţă următoarele:
B. Rezultatul aferent producţiei vândute are următoarele valori:
Rrpvo 95 46
=Z:
BP =_L^xpvo ^xl34.648=+12.853mii lei
PVO
1.000 ° 1.000
Bpvl =^TPYl x p^ 1Û3 x!62.271=+24.556 mii lei rvi

1.000 ' 1.000
A = Bpvi - Bpy o = 24.556 - 12.853 = +11.703 mii lei
:
|Ar=iBPv
B P v -100=^ ^xlOO-100=191,05-100=+91,05%]
L 12.853 J
A = ARr^ + APv
în care:
A D Rrpvi-Rrpyo,^
A R rp v = xpvo=
— T555—
= 15U3-95 >46 xl34648=+7524miile . 1.000
fArRrp v =^ ÎP± xlOO=^^xlOO=+58,53%l

t * BpvO 12.853 J
APv= R£PVl x(pvl_pv )= 1.000

=^^ x (l 62.271 -134.648)=^^ x 27.623=+ 4.179 mii lei
1.000 v ' 1.000
ArPv=^^xlOO=-^^-xlOO=+32 > 52%|

^ BPVO 12.853 J
129

ART^ APv = 7.524 + 4.119 = +11.703 mii lei = A
(ArHr^ ArPv = 58,53 + 32,52 = +91,05% = Ar)
în concluzie:
1. Rezultatul aferent producţiei vândute a fost pozitiv şi în creştere.
2. Creşterea profitului din producţia vândută s-a datorat majorării ratei
de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei ca efect al reducerii indicatorului
Cheltuieli la 1.000 lei producţie vândută.
3. Majorarea valorii producţiei vândute a contribuit la creşterea pro
fitului aferent acesteia.
C. Rezultatul aferent vânzărilor de mărfuri are următoarele valori:
BvmfO=^^xVmfo=i^xl.381=+272 mii lei

1.000 1.000
Rrvmfl 341,49 . „_ .,» ... .

Bvmfl=---------xVmfi
Vmtl l=-----—xl.227 = + 419 mu lei
1.000 1.000

A = Bvmfi - Bvmf o = 419 - 272 = +147 mii lei
[Ar = lBvmf-100=^xlOO-100 = 154,04-100 = +54,04%]
A = ARr', + AVmf
Vmf
în care:
Rrvmfl-RrvmfO
ARrvmf=-------YQQQ-------xVmfo =
341,49-196,96 . ... 144,53 . .., 1QQ, ... .
=--------------—xl.381=-----—xl.381=+199,6 mnlei
1.000 1.000
fArRrvmf-^ D ^ L xlOO=^xlOO=+73,38%l
l, Bmfo 272 J
AVmf=^fx(vmfi-Vmfo)=
l.UUU
= 3*1,49 xV (l .227 -1.3 81)=-^^ x (-154) = -52,6 mii lei

1.000 ' 1.000
fArVmf=^^xlOO=^xlOO=-19,34%]
t BvmfO 272 J
ARrVmf + AVmf = 199,6 - 52,6 = +147 mii lei = A

(ArRrVmf + ArVmf = 73,38 - 19,34 = +54,04% = Ar)
în concluzie:
1. Rezultatul din vânzările de mărfuri a fost pozitiv şi în creştere.
2. Creşterea profitului a fost consecinţa creşterii ratei de eficienţă a
cheltuielilor prin reducerea cheltuielilor la 1.000 lei vânzări de mărfuri.
3. Scăderea vânzărilor de mărfuri ca urmare a diminuării activităţii
comerciale a avut ca efect reducerea profitului din această activitate.
în concluzie, creşterea profitului aferent cifrei de afaceri constituie

efectul cumulatal creşterii profitului din producţia vândută şi din vânzările
de mărfuri:
1. Modificarea profitului aferent cifrei de afaceri este diferenţa:
A = BCAI -BCAO = 24.975 - 13.125 =+11.850 mii lei
[94 975 ^
Ar=lIBLA
BrA -100=^^xlOO-100=190,26-100=+
ni25
90,26% j
A = A pBv+ A BV m f
131
în care:
ABpv= Bpvi - BPVO = 24.556 - 12.853 = +11.703 mii lei
fArB -^Bpv x 100=il^xlOO=+89,15%]

l BCAO 13-125 J
ABVmf= Bvmn - Bvmf o = 419 - 272 = +147 mii lei
fArBvmf=^^xlOO=-l^xlOO=+l,ll%l
l BCAO 13-125 )
AB^ + ABVmf = 11.703 + 147 = +11.850 mii lei = A
(ArBpv+ ArBVmf = 89,15 + 1,11 = +90,26% = Ar)
în final, creşterea profitului aferent cifrei de afaceri a fost consecinţa

creşterii profitului activităţii de producţie si comerciale.
2.4. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este documentul care preia ansamblul cheltuielilor
şi veniturilor exerciţiului în vederea determinării fluxului de rezultate pe
trei niveluri de activitate: de exploatare, financiară si extraordinară, de unde
rezultă profitul sau pierderea pe fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezul-
tatul pe tipuri de activităţi fiind determinat prin marje de rentabilitate, după
cum urmează:
A. Rezultatul din exploatare (Rexpl) = Veniturile din exploatare -

Cheltuielile de exploatare
B. Rezultatul financiar (Rfin) = Veniturile financiare - Cheltuielile
financiare
C. Rezultatul curent (Rcrt) = Rezultatul din exploatare + Rezultatul
financiar
D. Rezultatul extraordinar (Rextr) = Veniturile extraordinare -

Cheltuielile extraordinare
E. Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) = Rezultatul curent + Rezul
tatul extraordinar = Veniturile totale - Cheltuielile totale
F. Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) = Rezultatul brut al exer
ciţiului - Impozitul pe profit
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor

prin funcţii permite determinarea următoarelor marje:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului - Costul aprovizio
nărilor
2) Marja costurilor de producţie - Marja industrială - Alte cheltuieli
de producţie
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale şi trebuie

raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în
evidenţă faptul că producţia stocată şi producţia imobilizată nu reprezintă
decât venituri calculate (transferuri de cheltuieli) si că numai producţia
vândută şi vânzările de mărfuri generează rezultate.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri - Costul de cum

părare
din care:
4) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri - Cheltuielile varia
bile
Marja comercială = Vânzările de mărfuri - Costul de cumpărare
5)
a mărfurilor
Aceste marje trebuie analizate numai la nivelul rezultatului curent,

elementele extraordinare nefiind legate şi dependente de vânzări.
De exemplu, marjele de rentabilitate preluate din contul de profit şi
pierdere (Tabelul 1) se prezintă în Tabelul 29:
Analiză şi diagnostic fmanciar-contabil
133
<=> Aplicaţia 29: Marjele de rentabilitate din contul de rezultat
Tabelul 29
Nr. Marje de rentabilitate Exerciţiul financiar Abateri Indici
Precedent Curent
1. Venituri din exploatare 139.797 164.867 +25.070 117,93
2. Cheltuieli de exploatare 122.904 138.523 +15:619 112,71
3. Rezultatul din exploatare +16.893 +26.344 +9.451 155,94
4. Venituri financiare 3.536 1.653 -1.883 46,77
5. Cheltuieli financiare 2.852 4.272 +1.420 149,82
6. Rezultatul financiar +684 -2.619 -3.303 -382,9
7. Rezultatul curent +17.577 +23.725 +6.148 134,96
8. Rezultatul extraordinar - - - -
9. Rezultatul brut +17.577 +23.725 +6.148 134,96
10. Impozitul pe profit 5.152 4.046 -1.106 78,53
11. Rezultatul net +12.425 +19.679 +7.254 158,37

Toate marjele de rentabilitate au cunoscut dinamici ascendente,
1.
ceea ce reflectă îmbunătăţirea performanţei financiare după cum urmează:
2. Rezultatul din exploatare (profit) a crescut cu 55,94% ca urmare a
decalajului favorabil între dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare
^ Vexp Chexp''
3. Rezultatul financiar, profit în exerciţiul precedent, a devenit
pierdere în exerciţiul curent, înregistrând o diminuare de 282,9%.
4. Rezultatul curent (profit) a crescut cu 34,96% prin decalajul
favorabil între ritmul de creştere a veniturilor si a cheltuielilor de exploatare
cumulate cu cheltuielile financiare.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului (profit) a crescut cu 58,37%
datorită majorării rezultatului brut şi reducerii impozitului pe profit.
Analiza marjelor de rentabilitate trebuie să aprofundeze studiul
rezultatului la nivelul activităţii curente, unde există o relaţie directă între
cheltuielile de exploatare şi veniturile de exploatare pe care le generează.
2.5. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare deţine ponderea dominantă în rezultatul brut al
exerciţiului, caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii
curente a întreprinderii, se corelează direct cu rata de eficienţă a cheltuielilor

de exploatare şi poate fi calculat cu ajutorul relaţiei:
Rexp=Vexp-Chexp=Vexp l--------— =Vexp x R

^ Vexp J
în care:
R = l -1 = rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare
De exemplu, rezultatul din exploatare se determină în Tabelul 30:
^> Aplicaţia 30: Calculul rezultatului din exploatare

Tabelul 30
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
Precedent Curent
1. Venituri din exploatare - total 139.797 164.867 +25.070 117,93
2. Cheltuieli de exploatare - total 122.904 138.523 +15.619 112,71
3. Rezultatul din exploatare (Rexp)
(1-2) 16.893 26.344 +9.451 155,94
4. I = Chexp/Vexp 0,87196 0,84021 -0,03895 95,57
5. R=1-I 0,12084 0,15979 +0,03895 132,23
6. Rexp = Vexp x R (1x3) 16.893 26.344 +9.451 15,94
Rexp0 = Vexp0 x RQ= 139.797 x 0,12084 = 16.893 mii lei Rexp,
= Vexp, x R, = 164.867 x 0,15979 = 26.344 mii lei
1. Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa: A =
Rexpi - Rexpo = 26.344 - 16.893 = +9.451 mii lei
( 76144 ^
Âr=I Rm -100=^-^xlOO-100=155,94-100=+
iRexp 16893
55,94% J
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 135
2. Factorii de influenţă sunt următorii: A =

AVexp + AR în care:
AR = (Ri - Ro) x Vexpo = (+0,03895) x 139.797 = +5.445 mii lei
ArR=-^- x 100=-^^- x 100=+32,23%

^ Rexp0 16.893 J
AVexp = Ri x (Vexpi - Vexp0) = 0,15979 x 25.070 = +4.006 mii lei
fArVexp=^^xlOO=^-xlOO=+23,71%l
(^ Rexp0 16.893 J
AR + AVexp = 5.445 + 4.006 = +9.451 mii lei = A
(ArR + ArVexp = 32,23 + 23,71 = +55,94% = Ar)
în concluzie:
Majorarea rezultatului din exploatare s-a realizat prin creşterea ratei
1.
de eficienţă a cheltuielilor de exploatare ca urmare a reducerii cheltuielilor
de exploatare la l leu venituri din exploatare.
2. Creşterea veniturilor din exploatare a majorat beneficiul aferent
exploatării cu 21,73%.
Aprofundarea analizei rezultatului din exploatare conform OMFP
nr. l .752/2005 (Nota explicativă 4) implică abordarea structurii cheltuielilor
de exploatare după destinaţie.
Calculul rezultatului din exploatare se realizează pe baza următoarei relaţii:
Rexp = Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RCA) - Chel-
tuielile de desfacere (Chd) - Cheltuielile generale de administraţie (Chad)
+ Alte venituri din exploatare (Ave)
în care:
RCA= Cifra de afaceri netă (CA) - Costul bunurilor vândute şi al
serviciilor prestate (Cv)
136
unde:
Cv = Cheltuielile activităţii de bază (Chab) + Cheltuielile activităţilor
auxiliare (Chaa) + Cheltuielile indirecte de producţie (Chi)
De exemplu, calculul rezultatului din exploatare conform Notei ex-

plicative 4 se realizează pe baza datelor din Tabelul 31:
<=> Aplicaţia 31: Calculul rezultatului din exploatare
Tabelul 31
Precedent Curent
2. Costul bunurilor vândute şi al
serviciilor prestate (Cv) 93.279 94.252 +973 101,04
3. Cheltuielile activităţii de bază (Chab) 68.017 64.333 -3.684 94,58
4. Cheltuielile activităţii auxiliare
(Chaa) 10.523 9.587 -936 91,10
5. Cheltuielile indirecte de producţie
(Chi) 14.739 20.332 +5.593 137,94
6. Rezultatul brut aferent CA nete (RcA) 42.750 69.246 +26.496 161,97
7. Cheltuieli de desfacere (Chd) 4.947 9.498 +4.551 192,00
8. Cheltuieli generale de administraţie
(Chad) 24.678 34.773 +10.095 140,91
9. Alte venituri din exploatare (Ave) 3.768 1.369 -2.399 36,33
10. Rezultatul din exploatare (6-7-8+9) 16. 893 26.344 +9.451 155,94
1. Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa:

A = Rexpj - Rexp0 = 26.344 - 16.893 = +9.451 mii lei

Pe treapta I:
A = AIL4 + AChd + AChad + AAve
137
m care:
ARCA = RCA1 - RCAO = 69.246 - 42.750 = +26.496 mii lei AChd =
Chd0 - Chd, = 4.947 - 9.498 = -4.551 mii lei AChad = Chad0 -
Chad, = 24.678 - 34.773 = -10.095 mii lei AAve = Ave, - AveQ
= 1.369 - 3.768 = -2.399 mii lei
ARCA + AChd + AChad + AAve = 26.496 - 4.551 - 10.095 - 2.399 =

+9.451 mii lei = A
Pe treapta a Il-a:
AR_ = +26.496 mii lei = ACA + ACv
m care:
ACA = CA, - CA0 = 163.498 - 136.029 = +27.469 mii lei
ACv = Cv0 - Cv, = 93.279 - 94.252 = -973 mii lei
ACA + ACv = 27.469 - 973 = +26.496 mii lei = ARCA
în concluzie:
1. Creşterea rezultatului din exploatare s-a datorat majorării rezulta
tului brut aferent cifrei de afaceri nete, a cărei creştere s-a înregistrat prin
majorarea cifrei de afaceri nete cu 20,19%, în condiţiile creşterii cu numai
1,04% a costului bunurilor vândute si al serviciilor prestate.
2. Creşterea costului bunurilor vândute şi al serviciilor prestate s-a
datorat majorării tuturor cheltuielilor, respectiv cheltuielile activităţii de
bază, cheltuielile activităţii auxiliare şi cheltuielile indirecte de producţie.
3. Creşterea cheltuielilor de desfacere, a cheltuielilor generale de ad
ministraţie şi reducerea altor venituri din exploatare au redus rezultatul din
exploatare.
Rezultatele înregistrate impun aprofundarea analizei beneficiului din

exploatare pe surse de provenienţă după structura cifrei de afaceri.
2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri

Rezultatul aferent cifrei de afaceri (B„.) constituie efectul eficientei
* L.A *
cheltuielilor aferente activităţii de producţie şi comerciale şi poate fi calculat

pe baza cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri (ICA):
i nnn T 1.000- —xl.OOO

LOOO-lcA xCA=----------------------CA---------xCA = CA-Ct
UA
1.000 1.000
După provenienţă, acest rezultat cuprinde beneficiul din producţia

vândută (B„ ) si beneficiul din vânzările de mărfuri (B„ f):
v. pv/ , v Vmf'
B B + B
CA = Pv Vmf
De exemplu, analiza beneficiului aferent cifrei de afaceri după prove-

nienţă se bazează pe datele Tabelului 32:
•=> Aplicaţia 32: Calculul beneficiului aferent cifrei de afaceri
Tabelul 32
cit. (mii lei)

2. Costul aferent cifrei de afaceri (Ct) 122.904 138.523 +15.619 112,71
3. Beneficiul aferent CA nete (BCA) 13.125 24.975 +11.850 190,28
5. Costul bunurilor vândute (Ch) 121.795 137.715 +15.920 113,07
6. Beneficiul aferent producţiei (Bpv) 12.853 24.556 +11.703 191,05
7. Vânzări de mărfuri (Vmf) 1.381 1.227 -154 88,84
8. Cheltuieli privind mărfurile (Chmf) 1.109 808 -301 72,85
9. Beneficiul aferent vânzărilor (B^) 272 419 +147 154,04
139
Din analiza datelor Tabelului 32 se constată că beneficiul aferent cifrei
de afaceri a crescut cu 90,28% ca urmare a creşterii beneficiului din producţia
vândută şi a beneficiului din vânzările de mărfuri, ceea ce impune conti-
nuarea analizei pe o treaptă superioară.
2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Beneficiul (B^) aferent producţiei vândute constituie expresia efi-
cienţei cheltuielilor aferente activităţii industriale şi poate fi calculat pe
baza indicatorului Cheltuieli la 1.000 lei producţie vândută (Ipv).
,.000-^fel.OOO
LOOO-Ipv xpv= __________________£q(S)xp _______xzq(s)xp=
Bpv=
1.000 1.000 ^'

= Zq(s)xp-Iq(s)xc
m care:
q = volumul fizic al produselor vândute;
S = structura sortimentală a producţiei vândute;
p = preţul mediu de vânzare al produselor;
c = costul complet unitar al produselor.
De exemplu, efectuăm analiza factorială a beneficiului aferent pro-

ducţiei vândute pe baza datelor Tabelului 33:
<=> Aplicaţia 33: Analiza beneficiului aferent producţiei

vândute
Tabelul 33
Grupe de produse Valoarea vânzărilor Ia preţ Valoarea vânzărilor la cost
(mii lei) (mii lei)
qoxpo qixp! qixpo qoxco qixc! qixc 0
A (tone) 21.222 32.650 32.028 18.651 31.824 28.152
B (bucăţi) 18.569 28.763 25.380 15.682 26.509 21.432
C (bucăţi) 13.264 16.325 15.747 11.794 14.774 13.997
Total 53.055 77.738 73.755 46.127 73.107 63.581

B pvo=Zqo(so)xPV £% (so)
x =53 055 46
co - - .i27=+6.928 m iiiei
Bpvi=Zqi(Si)xp 1 -Zqi(Si)xci=77.738-73.107=+4.631miilei
A = BPVI - B PV o = 4.631 - 6.928 = -2.297 mii lei
(Ar=iBp v -100=^^xlOO-100=66,85-100=-33,15%]
v 6.928 J
A = Aq + AS + Ac + Ap
în care:
A x x x
qK Z qi(so)xpV £qi(so)
coH Z qo(so)P o-Iqo(so)co]=
=Bo xIq-Bo=6.928x^^-6.928=9.553-6.928=+2.625 miilei
[Arq=^_ x ioo=±^^xlOO=+37,89%|
^ 4 BpvO 6.928 J
AS=[Iq 1(Si)xp 0-Zq 1(Si)xco]-[Iq 1(So)xp 0-Zqi(So)xco] = =B''o-

B'o=(73.155-63.58l)-9.553=9.574-9.553=+21miilei
ArS=- A^-xlOO=-^ 1-xlOO= + 0,30%

^ BPVO 6.928 J
Ac=[Zq 1(si)xp 0-Zq 1(Si)xci]-[Zqi(Si)xpo-Zqi(Si)xco]- =B'i-

B"o =(73.155-73.107)-9.574=48-9.574=-9.526miilei
|Arc=-^-xlOO=^^xlOO=-137,5%)
^ BPVO 6.928 J
141
Ap=[Iq 1 (Si)xp 1 -Zq 1 (Si)xci]-[Zqi(Si)xp 0 -Zqi(Si)xci]= =Bi-
B'i=4.631-(73.155-73.107)=4.631-48=+ 4.583 miilei
+ 4 583
|Arp=^-xlOO= - xlOO = +66,15%|
[ F BPVO 6.928 J

Aq + AS + Ac + Ap = 2.625 + 21 - 9.526 + 4.583 = -2.297 mii lei = A
(Arq + ArS + Arc + Arp = 37,89 + 0,30 - 137,5 + 66,15 = -33,15% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea beneficiului din vânzarea producţiei a fost exclusiv
consecinţa creşterii costului unitar al produselor.
2. Beneficiul a crescut echiproporţional cu creşterea volumului fizic
al vânzărilor, respectiv cu 37,89%.
3. Modificarea structurii sortimentale a determinat creşterea benefi
ciului prin creşterea ponderii produselor mai rentabile, cu rate de rentabilitate
superioare ratei medii a rentabilităţii pe total producţie.
4. Creşterea preţului mediu al produselor a majorat beneficiul, ceea
ce poate fi consecinţa îmbunătăţirii calităţii produselor prin creşterea ponderii
claselor superioare de calitate şi/sau a creşterii preţurilor pe clase de calitate.
Numai în primul caz creşterea reflectă efortul propriu în ridicarea perfor
manţei.
2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizează performanţa
activităţii comerciale şi se evaluează prin marja comercială, ca expresie a
strategiei comerciale a entităţii. Această marjă constituie un element al valorii
adăugate - valoarea adăugată vândută - pe lângă valoarea adăugată produsă
prin activitatea industrială.
In evaluarea beneficiului activităţii comerciale a entităţii trebuie să
se ţină seama de factorii specifici acestei activităţi: rulajul mărfurilor, cota
procentuală de adaos comercial, nivelul mediu al cheltuielilor privind măr-
furile desfăcute, beneficiul aferent activităţii comerciale fiind calculat cu
relaţia:
14 2 Prof-univ- d""-SILV IAPETR ESC U
Bmf = Mc=—x
V
(A - N) 100
'
în care:
Mc = marja comercială; R = volumul (rulajul)
desfacerilor de mărfuri; Ă = cota medie procentuală
de adaos comercial; N = nivelul mediu al cheltuielilor
privind mărfurile.
De exemplu, analiza beneficiului din vânzarea mărfurilor corespun-
zător activităţii comerciale se efectuează pe baza datelor din Tabelul 34,
din care se obţin următoarele rezultate:
Bmf =
° m X (ĂO-N 0 )=^*(30-24,09)=272 mii lei
Bmfl=
U>0 x (Ăl-Ni)=~^x(33-21,73)=419 mii lei
^ Aplicaţia 34: Calculul beneficiului din vânzarea mărfurilor

Tabelul 34
cit. (mii lei)
1. Desfaceri de mărfuri (R) 4.603 3.718 -885 80,77
2. Cota medie de adaos (A) (%) 30,0 33,0 +3,0 110,0
3. Valoarea vânzărilor de mărfuri

(Vmf) (1x2) 1.381 1.227 -154 88,84
4. Cheltuieli privind mărfurile (Chmf)
(mii lei) 1.109 808 -301 72,85
5.
Nivelul mediu al cheltuielilor
privind mărfurile (N) (%) (4/1) 24,09 21,73 -2,36 90,20
6. Marja comercială (Mc) (3—4) 272 419 +147 154,03
1. Modificarea beneficiului este diferenţa: A =

Bmf! - Bmf0 = 419 - 272 = +147 mii lei
419 Ar=~xlOO-100=154,04-100=+
54,03%
272 y
— 143
A = AR + AĂ + AN în
care:
Rl R 1
AR = V
~ °x(A 0 -No)= ^x(30-24,09)=-52,30miilei 100
° o; 100
[ArR==-^-xlOO=^^xlOO=-19,23%l
t Bmfo 272 J
AA=- Rj -x(Ăi-Ăo)=^^x(33-30)=+lll,54 mii lei

100 V l °' 100 V '
f ArA=-^-xlOO=^^xlOO = + 41,00%|
^ Bmfo 272 J
AN=^x(NVf t -Ni)=^^x(24,09-21,73)=+ 87,74 mii lei

100 ° 1; 100 V
+ 87 74
l ArN=-^-xlOO= ' xlOO^+32,25%|
L Bmfo 272 J
AR + AĂ + AN = -52,30 + 111,54 + 87,74 = +147 mii lei = A
(ArR + ArĂ + ArN = -19,23 + 41,00 + 32,25 = +54,03% = Ar)
în concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 54,03% a
fost consecinţa creşterii cotei medii de adaos comercial cu 10%.
2. Reducerea nivelului mediu al cheltuielilor privind mărfurile cu 9,8%
a majorat corespunzător beneficiul din vânzarea mărfurilor.
3. Reducerea desfacerilor de mărfuri (rulajului) cu 19,23% a fost sin
gurul factor care a diminuat beneficiul aferent activităţii comerciale.
f-r- ISxA^j
Cota medie de adaos comercial A = şi nivelul mediu al
f-ZSxN'l
cheltuielilor de circulaţie ^ - 77:7; influenţează beneficiul prin struc-
1UU
V )
tura (S) a desfacerilor şi cota de adaos (A), respectiv nivelul (N) pe grupe
de mărfuri:
a) AĂ = AS + AA
în care:
AQ- IV(A'
R
^\ R=----------x---------------------------
Aa=----x IA n~AnJ
l
Y f£Sl AQ
x
--} An
V
100 ° °' 100 l, 100 °J
AA=
^ - (ĂI-Ă'O)
O
X
b) AN - AS + AN
în care:
A
S^
fe
-^
„-
^)
AN=^X(N'O-NI)
2.7. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul care
diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu, dar cu rentabilităţi diferite,
ca urmare a unor costuri diferite. Numai raportând beneficiul la costuri se
poate stabili gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi eficienţa acti-
vităţii desfăşurate.
Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se deter-
mină pe baza datelor din contul de rezultat sau din bilanţ, prin raportarea
unui rezultat (excedentul brut al exploatării, rezultatul din exploatare, re-
zultatul exerciţiului) la un indicator de efort (costuri, cifră de afaceri, ca-
pital investit, capital propriu).
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 145
Calculate în mai multe variante, în funcţie de factorii raportului efect-

efort, ratele de rentabilitate servesc la efectuarea comparaţiilor în timp, în
spaţiu sau cu valori standard acceptate sau elaborate de organisme de spe-
cialitate, şi pot fi determinate în următoarele variante:
1) Rata rentabilităţii resurselor consumate:
RC
Beneficiu 100
=-------------x inn/0/\
(%)
Costuri Rata compară beneficiul ca efect cu costurile ca efort
(propriu).
2) Rata rentabilităţii veniturilor:

Beneficiu 100IAA ™/\
(%)
Rv =------------------------------------x
Cifra de afaceri
Rata compară beneficiul cu cifra de afaceri, parţial dependentă de

efortul propriu, şi dă expresie politicii comerciale. Denumită rata rentabilităţii
comerciale, raportul indică profitabilitatea cifrei de afaceri.
3) Rata marjei brute:
Excedentul brut din exploatare inn,n/\
RMBE =----------_.fr . ,-----r--------x lo° (%)
Cifra de afaceri
Excedentul brut de exploatare, rezultat independent de politica de

finanţare şi reglementările fiscale, permite o mai bună măsurare a perfor-
manţelor industriale şi comerciale ale întreprinderii.
4) Rata marjei comerciale:

Mari a comercială .... .„ ..
Rmc =-----------------------x i uu ^ /o)
T» "
V llIIl /O
/ \
Vânzări de mărfuri
5) Rata rentabilităţii comerciale pure:

Marja comercială , __ /n/,
Rrc =----------------------x 100 (%)
Rulajul mărfurilor
Marja comercială este primul indicator de performanţă în comerţ.

146
----------------------------------------------------------------------------------------
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate
Rata rentabilităţii resurselor consumate caracterizează gradul de
eficienţă al consumului de factori de producţie şi se determină prin raportarea
beneficiului aferent cifrei de afaceri la costuri, în funcţie de structura cifrei
de afaceri analiza vizează rentabilitatea producţiei vândute şi a vânzărilor
de mărfuri (din activitatea comercială).
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Rata rentabilităţii producţiei vândute se calculează în două moduri:
1) Pe total producţie:
R C= ^xlOO = Iq ( S ) X P- £q ^ XC xlOO(Q/o)
Ct Zq(s)xc
2) Prin calculul pe produs:
ysxr ISx^xlOO
Rc= 2^x£cL =--------------------c--------(%)
100 100
în care:
S = structura sortimentală a vânzărilor;
r. = rata rentabilităţii produselor;
p = preţul mediu unitar al produselor; c
= costul unitar al produselor.
De exemplu, pe baza datelor din Tabelul 32 se obţin următoarele rezultate:
"=> Aplicaţia 35: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie
Rata rentabilităţii producţiei vândute are următoarele valori:
Rcu0 =J^-xlOO= 6'928 x 100=15,02%

Ct0 46.127
Re,1 =J^-xlOO= 4'631 xlOO=6,33%

Q! 73.107
l . Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
A = Rci - Rc0 = 6,33 - 15,02 - -8,69%
Ar = - - x 100-100=42,14-100=- 57,86%
15,02
A = ACt + AB
m care:
ACt=J^-xlOO-Rc 0 = 6 ' 928 xlOO-14,9 =9,47-15,02 = -5,55%

Ct, ° 73.107
l ArCt=—xlOO=^^xlOO=-36,95%l
l Rco 15,02 J
AB = Rci - R'co = 6,33 - 9,47 = -3,14%
ArB=^ B -xlOO= ^^x 100=- 20,90%

L Rco 15,02 J
Prin însumare se verifică egalitatea: ACt + AB =
-5,55 - 3,14 = -8,69% = A (ArCt + ArB = -36,96
- 20,90 = -57,86% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute cu 8,69% a fost
consecinţa reducerii beneficiului, care a diminuat-o cu 3,14%, şi a creşterii
costurilor aferente, care au redus-o cu 5,55%.
2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor de influenţă impune
calculul ratei rentabilităţii pe total producţie conform modelului:
Rc = Z q(s)xp-Zq(s)xC xl0()
Zq(s)xc
_ Iqo(So)xp 0-Zqo(So)xco
Rco= ---------------7-T --------------xlUO =
Iq0(so)xco
J3.OSS-46.127 _6J28_
46.127 46.127
Iqi(Sl)xpl-Iqi(Sl)xci
Rci =----------——T—r---------------X1UU =
IqilSiJxci
77.738-73.107 ... 4.631
=------------------x 100=---------x 100=6,33%
73.107 73.107
1. Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
A = Rci - Rc0 = 6,33 - 15,02 = -8,69%
l Ar=-^-xlOO-100=42,14-100=-57,86%|
l 15,02
J

A = AS + Ac + Ap
în care:
A e_Zqi(Si)xpo-Zqi(Si)xco
Ab------------—^—T------------xlOU-Kc0 - R'co - Rco =
Iqi(Si)xc 0
= 73.155-63.581 x l Q Q _ 1 = 1 _ = +Q
63.581
|ArS=—xlOO=i^xlOO= + 0,20%|
l Rco 15,02 J
149
Ac= £q.(S,)xpO-i:q l (S 1)xC lxlo() _R,Co=R ,c| _R,co =
ZqilSiJxc!
= 73.155-73.107 xlQQ_1 = _ 1 = _ 1 % 73.107
Arc=~xlOO=-^^xlOO=-99,73%
l Rco 15,02 J
Ap = Rci- R'ci = 6,33 - 0,07 = +6,26%
|A ip= -^- xlO O= ±^x lO O= + 41 ,67% |

^ v Rco 15,02 J
AS + Ac + Ap = 0,03 - 14,98 + 6,26 = -8,69% = A
(ArS + Arc + Arp = 0,20 - 99,73 + 41,67 = -57,86% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv con
secinţa creşterii costului unitar al producţiei.
2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii ca efect al
ridicării calităţii produselor sau prin creşterea preţului claselor de calitate.
3. Modificarea structurii producţiei a influenţat favorabil rata renta
bilităţii medii, ceea ce rezultă din calculul pe produs.
De exemplu, calculul pe produs are la bază datele din Tabelul 35,

din care se obţin următoarele rezultate:
Rc = ISoxrc0=(40xl3,76) + (35xl8,42) + (25xl2,5)

=1502%
° 100 ' 100 '
Rc = ZS1xrc1=(42x2,56) + (37x8,51) + (21xlO,52)

= 633%
1
100 100
l. Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:

A = Rci - Rc0 = 6,33 - 15,02 = -8,69%
f Ar=-^-xlOO-100=42,14-100=-57,86%|
l 15,02
J
"=> Aplicaţia 36: Calculul ratei rentabilităţii pe produs
Tabelul 35
Grupe de Structura Preţul Costul Rata rentabilităţii
produse vânzărilor unitar unitar produselor (re) (%)
(%) (mii lei) (mii Iei)
S0 Si Po Pi CD Cl rc0 re. r'ci
A (tone) 40 42 785 800 690 780 13,76 2,56 0,64
B (bucăţi) 35 37 45 51 38 47 18,42 8,51 -4,25
C (bucăţi) 25 21 81 84 72 76 12,50 10,52 6,57
Total 100 100 x x x x 15,02 6,33 0,08
2. Factorii de influenţă sunt următorii:Pe

treapta l:
A = AS + Arc
în care:
._ ZS^rco _ (42xl3,76) + (37xl8,42) + (21xl2,5)
AS =-------------Ren =--------------------------------------------Rcn =
100 ° 100 °
= R'c0-Rco= 15,22-l 5,02=+0,20%
( A T S = —x l O O = ± ^ x l O O = + l , 3 3 % ]
t Rco 15,02 J
Arc = Rci - R'c0 = 6,33 - 15,22 = -8,89%
A rr c = ^ - x l O O = ^ ^ x lO O = - 59 ,1 9 %
l Rco 15,02 J
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 151
Prin însumare se verifică egalitatea: AS + Arc =
0,20 - 8,89 = -8,69% = A (ArS + Arrc = 1,33 -
59,19 = -57,86% = Ar)
în concluzie, creşterea ratei medii a rentabilităţii producţiei a fost

efectul creşterii ponderii produsului B cu rata (18,42%) superioară ratei
medii (15,02%) a rentabilităţii producţiei.
Pe treapta a II-a:
Arc = Ac + Ap
în care:
ZSix^^xlOO
Ac=--------^------------R'co=R'ci-R'co =
= (42xO,64)-(37x4,25) + (21x6,57) ^^
100 '
A r c = ^x l O O = - !^ xl O O = - 1 00 ,8 0 %
t Rco 15,02 J
Ap = Rci - R'ci = 6,33 - 0,08 = +6,25%
| A iFp = - ^ x l O O = ± ^ x l O O = + 4 1 , 6 1 % )
^ Rco 15,02 J
Ac + Ap = -15,14 + 6,25 = -8,89% = Arc
(Arc + Arp = -100,80 + 41,61 = -59,19% = Arrc)

în concluzie:
1. Reducerea ratei medii a rentabilităţii producţiei cu 8,69% a fost
consecinţa scăderii ratelor de rentabilitate a produselor (re), care s-a datorat
în exclusivitate creşterii costului unitar al acestora.
2. Modificarea structurii sortimentale a producţiei vândute a majorat
rentabilitatea medie a producţiei.
3. Creşterea preţului mediu al produselor a majorat rata medie a renta
bilităţii producţiei ca urmare a unor factori exogeni sau a creşterii calităţii.
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale

Rata rentabilităţii activităţii comerciale vizează eficienţa vânzărilor
de mărfuri şi se evaluează prin doi indicatori:
1) Rata marjei comerciale:

Marja comercială ...
Rmc = . . -----—r x 100 (%)
Vânzări de mărfuri
Factorial, rata marjei comerciale se prezintă astfel:
RX ( A - N ) A - N inf ./ 0 ,\
v y
R m c=----- _ x lO O = _ x lO O (% )
v
RxA A '
2) /fata rentabilităţii comerciale pure:

Marja comercială , AA ,0/ N Rrc = p , . ,
, , „ * 100 (%) Rulajul mărfurilor
Factorial, rata rentabilităţii comerciale pure se prezintă astfel:
Rrc=—xlOO=RÂ~N^xlOO =Ă-N (%)v

R R '
în care:
R = desfacerile (rulajul) de mărfuri;
Ă = cota procentuală medie de adaos comercial;
N = nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
De exemplu, analiza ratelor de rentabilitate a vânzărilor de mărfuri
are la bază datele Tabelului 36, din care se obţin următoarele rezultate:
Analiză si diagnostic financiar-contabil ici
--------------------------------------------------------------------------------------------------UJ
A. Rata marjei comerciale are următoarele valori:
Rmco=-M?J_ j00=_2Ţ2_ =
° Vmfo 1-381
Rmc, = -M£L x 100=-^- x 100=34,15%

Vmfi 1-227
1. Modificarea ratei marjei comerciale este diferenţa:
A = Rmci - Rmco = 34,15 - 19,70 = +14,45%
Ar=^^xlOO-100=173,35-100=+ 73,35%
l 19,70 )
A = AVmf + AMc
în care:
l^CO
AVmf = -----y-xlOO-Rmco=R'mco-Rmco =
Vmfi
272
=------xlOO-19,70=22,16-19,70=+2,46%
1.227
fArVmf=^ m lxlOO = ^^xlOO= + 12,48%l

t Rmco 19,70 )
AMc = Rmci-R'mco = 34,15 -22,16 = +11,99%
( AMc +11 99 ^
ArMc=-------xlOO=-----—xlOO-+ 60,87%
L Rmco 19JO J
Aplicaţia 37: Ratele de rentabilitate a vânzărilor de mărfuri

Tabelul 36
cit.
1. Marja comercială (Mc) (mii lei) 272 419 +147 154,00

2. Vânzări de mărfuri (Vmf) (mii lei) 1.381 1.227 -154 88,84
3. Rata marjei comerciale (Rmc) (%)
(1/2) 79,70 34,15 +14,45 173,35
4. Cota medie de adaos (A) (%) 30,0 33,0 +3,0 110,00
5.
Nivelul mediu al cheltuielilor
privind mărfurile (N) (%) 24,09 21,73 -2,36 90,20
6. Rata rentabilităţii comerciale pure
(Rrc)(4-5)(%) 5,97 11,27 +5,36 190,69
AVmf + AMc = 2,46 + 11,99 = +14,45% = A
(ArVmf + ArMc = 12,48 + 60,87 = +73,35% = Ar)
în concluzie, creşterea ratei marjei comerciale a fost consecinţa majo-

rării marjei comerciale cu 54% şi a reducerii vânzărilor de mărfuri cu
11,16%.
Creşterea ratei marjei comerciale poate fi explicată prin prisma facto-
rilor de influenţă conform modelului de calcul:
Rmc=^=^xlOO=100-£xlOO
A A
De exemplu, pe baza datelor din Tabelul 36 se obţin următoarele re-

zultate:
= 1 0 0 - x 100=100-^^x100=100-80,3=19,70%
30
AO
Rmci=100-^xlOO=100--^^xlOO=100-65,85=34,15%
AI 33
------------------------------------------------------ ;--------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 155
1. Modificarea ratei marjei comerciale este diferenţa:

A = Rmci - Rmco = 34,15 - 19,70 = +14,45%
f Ar=^y^xlOO-100=173,35-100=+73,35%|
l 19,70 J
A = AN + AĂ
în care:
AN=g^xlOO=24'°9-21'7^100=^xlOO=7,86%
Ăo 30 30
ArN=-^- x 100=^- x 100=+ 39,93%

t Rmco 19,70 J
A Ă =N i x l O O -^ i x l O O =f^ ^ - 2 ^ l x l O O =+6 , 5 9 %
Ăo Ăi l 30 33 J
l ArĂ=^-xlOO=^ 9 -xlOO=+33,42%|
t Rmco 19,70 J
AN+AĂ=7,86+6,59 -+14,45%=A
(ArN+ ArĂ=39,93+ 33,42=+73,35%=Ar)
în concluzie, creşterea ratei marjei comerciale s-a datorat creşterii

cotei de adaos şi reducerii nivelului cheltuielilor privind mărfurile.
B. Rata rentabilităţii comerciale pure are următoarele valori:

, Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
156
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Rrc0 - A0-N0=30-24,09=5,91%
Rrc 1 =A 1 -Ni=33-21,73=ll,27%
1. Modificarea ratei rentabilităţii comerciale este diferenţa:
A = Rrci - Rrc0 = 11,27 - 5,91 = +5,36%
(^=11^ x 100-l 00=190,69-100=+90,69% l
A=AĂ+AN
în care:
AĂ=Ăi-So =3 3 - 30 =+3 > 0%
|A rĂ= -^-xl OO = : ^xlO O= + 50 ,76%
l Rrco 5,91 J
AN = N0-Ni=24,09-21,73=+ 2'36%
f ArN=^xlOO=±^xlOO=+39,93%|
L Rrco 5,91 J
AĂ + AN=3 + 2,36=+ 5,36%=A
(AŢĂ+ArN=50,76+39,93=+ 90,69%=Ar)
în concluzie:
l. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale pure a fost consecinţa creş-
terii cotei medii de adaos comercial cu 3%.
157
2. Reducerea nivelului mediu al cheltuielilor privind mărfurile cu 9,8%

a majorat rata rentabilităţii comerciale pure.
3. Aceleaşi efecte au manifestat cota medie de adaos şi nivelul mediu
al cheltuielilor privind mărfurile asupra ratei marjei comerciale (Rmc) care
influenţează direct profitul (marja comercială).
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar,
există o bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea
este un indicator deperformanţă al întreprinderii, indiferent de natura aces-
teia, iar contraperformanţa o expune la riscuri.
Rentabilitatea este privită şi calculată diferit în funcţie de participanţii
la viaţa entităţii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor
riscuri care însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere
aducându-i capitaluri, proprietarii săi anticipează un anumit nivel de renta-
bilitate previzională pentru un anumit nivel de activitate, în cazul variaţiei
acestui nivel, rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima
riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscat cu cât sensibilitatea renta-
bilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi
rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare cu cât riscul asumat este mai
mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât si impactul
resurselor de finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite, prin studiul
rentabilităţii capitalurilor pe baza bilanţului.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare, condiţio-
nează nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: riscul financiar,
riscul total, riscul de faliment.
Riscul economic este legat de structurarea costurilor de exploatare în
fixe (de structură) şi variabile (operaţionale) şi depinde în mod direct de
ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor.
Acest risc este mai mare în cazul unei întreprinderi cu grad de tehnicitate
ridicat, dotată cu utilaje performante, unde cheltuielile fixe legate de amorti-
zare sunt relativ crescute, si mai mic în cazul unei întreprinderi cu grad de
tehnicitate mai redus sau cu utilajul amortizat.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care

remunerează capitalurile împrumutate (dobânzile). Noţiunea de risc nu are
semnificaţie decât atunci când se prefigurează- viitorul şi se încearcă
estimarea fluctuaţiilor rentabilităţii în elaborarea de previziuni, în acest
sens în practică se utilizează mai multe metode de evaluare a riscurilor
activităţii economice şi financiare. ••
2.8.1. Analiza cost - volum - profit

Pentru estimarea riscului de exploatare şi a risculm/manaar,
practica afacerilor utilizează pragul de rentabilitate (Breakeven Point), o
metodă de analiză previzională a relaţiei cost - volum - profit pe baza
căreia se estimează condiţiile de realizare a echilibrului microeconomic
care permite stabilirea cheltuielilor cu sau fără profit (punct mort).
Metoda se bazează pe reprezentarea grafică a elementelor de calcul
al beneficiului: cifra de afaceri şi cheltuielile fixe (Cf) şi variabile (Cv) (pe
ordonată) în funcţie de volumul producţiei (q) (pe abscisă) (Figura 3).
Metoda este aplicabilă pentru producţia omogenă sau pe produs şi
pleacă de la ipoteza liniarităţii cifrei de afaceri şi a cheltuielilor variabile.
Figura 3. Pragul de rentabilitate liniar
Echilibrul între venituri şi cheltuieli poate fi determinat geometric

prin intermediul punctului E de intersecţie a dreptei cifrei de afaceri cu
159
dreapta cheltuielilor (pragul de rentabilitate), unde nu se obţine beneficiu

(punctul mort):
B = CA - CT = O
Obţinerea de beneficiu (B) impune următoarea ecuaţie de echili-

bru:
B = CA - CT = q x p - (Cf + q x v) = q(p - v) - Cf = Mcv - Cf
Prin regruparea termenilor ecuaţia de echilibru devine: B +
Cf = Mcv
în care:
q = volumul fizic al vânzărilor;
p = preţul de vânzare;
v = cheltuielile variabile unitare;
p - v = mcv = marja unitară a costurilor variabile;
q(p - v) = Mcv = marja totală a costurilor variabile;
Cf = cheltuielile fixe.
Pragul de rentabilitate definit geometric prin punctul E de echilibru

între venituri şi cheltuieli exprimă analitic volumul minim de activitate
care permite recuperarea cheltuielilor din venituri la punctul mort (B = 0).
Acesta constituie volumul critic de echilibru redat prin ecuaţia:
CA = CT = Cf + Cv = Cf + q x v
Factorial, ecuaţia de mai sus se defineşte prin relaţia:
X = Cf+( XV
Icritic P lcn,ic
Prin depăşirea acestui volum, fiind acoperit ansamblul cheltuielilor

(fixe si variabile), se intră în zona de beneficii, după cum neatingerea lui
conduce la pierderi.
Pe baza diagramei pragului de rentabilitate în zona punctului mort

se pot determina următoarele valori critice:
160 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
a) Volumul critic al vânzărilor:
Cf Cf
<lcritic =------=------(unităţi fizice)
p-v mcv
b) Cifra de afaceri critică:
Cf
=
C A cr itică 9 critic X P =
:T O e O
l-v/p
Se constată că valorile critice evoluează direct proporţional cu mărimea

cheltuielilor fixe (Cf) şi invers proporţional cu marja unitară a cheltuielilor
variabile (mcv).
Creşterea marjei unitare a cheltuielilor variabile prin majorarea pre-
ţului la aceeaşi cotă de cheltuieli variabile unitare, ca şi reducerea cheltu-
ielilor variabile unitare la acelaşi preţ reduc valorile critice.
Pe grafic se constată că punctul E delimitează două zone:

I. Zona pierderilor, unde dreapta cheltuielilor este superioară dreptei
veniturilor (O'E > OE) ca urmare a faptului că volumul fizic al vânzărilor
este inferior volumului critic (qv < qcritic);
II. Zona beneficiilor, unde dreapta veniturilor este superioară dreptei
cheltuielilor (ECA > ECT) ca urmare a faptului că volumul fizic al vânzărilor
este superior volumului critic (q^ > qcritic).
Pentru realizarea unui profit (B0) se impune depăşirea punctului mort

(volumul critic), echilibrul fiind asigurat dacă există egalitatea:
CA = Cf+Cv + B 0
Ecuaţia modifică valorile de echilibru cu profit (BQ) astfel:
a) Volumul vânzărilor:
Cf + BO, ._. _ . .
qRO=-----------(unităţi fizice)
p-v
---------:---------------------------------------------------------------------------------------- 161
b) Cifra de afaceri:
Cf + B0
X
CABO=qBo P=---------r- (lei)
l-v/p
Pe baza acestor valori se estimează indicatorii de siguranţă:
a) Marja de securitate (Ms):
Ms = qv - qcritic (unităţi fizice)
respectiv:
Ms = CA - CA . . . (lei)
x
cntica '
b) Intervalul de siguranţă (îs):
Is= v q - q c r i xt il oco ( 0 / o )
q critic
respectiv:
CA-CAcrjtică I s = - x
1 00 (%)
rA -•
^n critica
c) Sporul de eficienţă (Se) sau indicele de rentabilitate:
Se= qV qcritic xloo (0/o)
qv
respectiv:
Se=CA~CAcriticăxlOO(%) CA
O marjă de securitate şi un interval de siguranţă de 10-20% peste

valorile critice protejează activitatea economică de riscuri potenţiale.
162 --------------------------------------------------------------------------------------------
De exemplu, pragul de rentabilitate al produsului A se determină
folosind datele din Tabelul 37:
<=> Aplicaţia 38: Pragul de rentabilitate al produsului A

Tabelul 37
crt. (±A) (%)
Precedent Curent
1. Volumul vânzărilor (qv) (tone) 271 408 +137 150,5
2. Preţ unitar (p) (mii lei/t) 785 800 +15 102,0
3. Cifra de afaceri (CA) (mii lei) 212.221 326.501 +114.280 153,8
4. Cheltuieli fixe (Cf) (mii lei) 121.544 216.403 +94.859 178,0
5. Cheltuieli variabile (Cv) (mii lei) 65.446 101.837 +36.391 155,6
6. Cheltuieli variabile unitare (v)
(mii lei/t) 242 250 +8 103,3
7. Volumul critic (qcritic) (t) 224 394 +170 176,0
8. Cifra de afaceri critică (mii lei) 175.840 315.200 +139.360 179,2
9. Marja de securitate (Ms) (to) +47 +14 -33 29,8
10. Marja de securitate (Ms) (mii lei) +36.381 +11.301 -25.080 31,0
11. Intervalul de siguranţă (îs) (%) 20,70 3,60 -7,1 17,32
12. Sporul de eficienţă (Se) (%) 17,11 3,46 -13,65 20,2

1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul
fizic al vânzărilor şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat
marje de securitate, intervale de siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive.
2. în exerciţiul financiar curent performanţele au cunoscut dinamici
nefavorabile comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare
a rentabilităţii, reducerea marjei de securitate, a intervalului de siguranţă şi
a sporului de eficienţă, ca o consecinţă directă a creşterii mai rapide a chel
tuielilor fixe (78%) comparativ cu creşterea cifrei de afaceri (53,8%). în
acest fel se justifică majorarea valorilor pragului de rentabilitate (volumul
şi cifra de afaceri critice).
Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pe baza

diagramei punctului mort prezintă factori specifici, beneficiul fiind diferenţa
dintre cifra de afaceri (CA) şi cheltuielile de circulaţie (Ch ).
---------'------------------------------------------------------------------------------------------- 16.3
Factorial, beneficiul se determină în funcţie de rulajul mărfurilor
desfăcute (R), cota medie de adaos comercial (Ă), nivelul mediu al
cheltuielilor de circulaţie variabile (Nv) şi cheltuielile fixe (Cf).
„ Â _ RxĂ f r RxN v ^
B=CA-Ch circ =-----------Cf+-----------
OTC
100 ^ 100 J
La punctul mort (B = 0), egalitatea CA = Chcjre corespunzătoare punc-

tului de echilibru E conduce la următoarea ecuaţie:
fĂ-Nvl_Cf
Rcri
H~loo~J
de unde rezultă următoarele valori critice:
a) Rulajul (desfacerile) critic(e):
Rcritic=T^xlOO(lei)
A-Nv
b) Cifra de afaceri critică:
— Cf C A
cr itică = R critic Xj^= — -= (lei)
Valorile critice astfel determinate permit estimări privind posibilităţile

de creştere a beneficiului în diverse variante de adaos comercial în corelaţie
cu nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie (privind mărfurile).
2.8.2. Avantajele şi limitele pragului de rentabilitate

Analiza cost - volum - profit şi utilizarea ei în stabilirea echilibrului
pe baza pragului liniar de rentabilitate prezintă unele limite:
1) Presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, fie o piaţă concu-
renţială perfectă care justifică liniaritatea cifrei de afaceri, ca şi randamente
factoriale constante care conduc la costuri variabile liniare.
2) în cazul pieţei concurenţiale imperfecte şi la randamente factoriale

variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile variabile evoluează neliniar
(Figura 4).
Figura 4. Pragul de rentabilitate neliniar
3) Metoda nu poate fi extinsă la nivelul producţiei neomogene, ci

vizează fie producţia omogenă, fie impune individualizarea pe produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări
structurale importante ale producţiei.
Aceste limite decurg din faptul că în realitate atât cifra de afaceri, cât
şi cheltuielile variabile evoluează neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de
echilibru astfel: intersecţia curbei cifrei de afaceri cu curba cheltuielilor
totale se realizează în două puncte (E,, E 2) care atestă existenţa a două
praguri de rentabilitate (qcriticl, qcritic2)' care delimitează zona optimă de creştere a
volumului producţiei vândute, în sensul că orice vânzare sub nivelul
minim (qcritic,) sau peste nivelul maxim (qcritic2) antrenează pierderi ca urmare a
faptului că veniturile sunt inferioare cheltuielilor aferente.
Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea
(mai ales previzională) a întreprinderii deoarece oferă informaţii necesare
şi utile în următoarele scopuri:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca
întreprinderea să realizeze beneficii (q > qcritjc).
Analiză si diagnostic financiar-contabil--------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 165
2)Este un instrument de ajutor pentru decizia în privinţa alegerii
investiţiei într-un nou produs sau a investiţiei de extindere (modernizare).
3) Permite anticiparea prăjiturilor în diferite ipoteze de lucru, cum
ar fi: nivelul costurilor fixe sau variabile, precum şi estimarea preţului de
vânzare (p) pentru un volum dat de activitate (vânzări).
4) Explică diferenţele între previziuni si realizări, indicând în ce
măsură o scădere a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor sau
unei creşteri a costurilor fixe (sau variabile).
5) Permite aprecierea gradului de risc economic (de exploatare) şi
de risc financiar al activităţii, prin intermediul unor coeficienţi de levier.
6) Permite estimarea factorilor care asigură maximul beneficiului
prin verificarea a două condiţii care rezultă din:
a) Anularea derivatei:
f=B„=-f[q(p-v)-Cf]=0
dq dq
de unde rezultă:
mcv = p - v = O, respectiv/; = v
b) Anularea beneficiului marginal (BM = 0) conduce la egalitatea:
B M=^-(CA-Ct)=CA M -CM = 0 dq
de unde rezultă:
C AM = CM
Egalitatea permite determinarea preţului optimal de ofertă (po tim) în

funcţie de tipul de piaţă:
a) Pe piaţa concurenţială/wra (perfectă), cifra de afaceri liniară:
dCA d(qxp)
1 r
/-\ , , —________—
<- A M -~;
A
dq- ^Vdq >—r\

-P
P r o fS .I LuVmI APvE.T dR Er .S C U
1 6 6 ------------------------------------------------------------------------
deci:
"optim ~~ M
b) Pe piaţa concurenţială imperfectă (monopol), cifra de afaceri para-

bolică:
de unde rezultă:
CM
Poptim- 1+Ep/q
în care:
Ep/q = elasticitatea preţ-cerere;
l + Ep/q = coeficientul imperfecţiunii pieţei.
în concluzie, indiferent de tipul de piaţă, preţul optim de ofertă care

permite realizarea unui beneficiu maxim trebuie fundamentat în primul
rând pe baza criteriului cost marginal.
2.8.3. Modalităţi de evaluare a riscurilor

Cea mai importantă utilizare a analizei cost - volum - profit decurge
din relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile care însoţesc activitatea
curentă: riscul de exploatare (economic), riscul financiar (de capital) şi
riscul total sau global (economico-financiar).
2.8.3. L Evaluarea riscului de exploatare

Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului
exploatării în funcţie depoziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort)
şi de structura costurilor de exploatare (fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la
bază marja de securitate şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia
cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un
interval de siguranţă de până la 10% reflectă o situaţie instabilă, unul de
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 167
20% caracterizează situaţia ca fiind relativ stabilă, iar unul peste 20% ex-
primă o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, numit şi indicator de poziţie (flexibilitate),
exprimă capacitatea întreprinderii de a-si modifica producţia şi de a se adapta
la cerinţele pieţei. Cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât
flexibilitatea întreprinderii la variaţiile vânzărilor este mai ridicată si riscul
economic este mai redus.
Aprecierea şi evaluarea riscului economic se pot realiza pe baza coefi-
cientului levierului de exploatare (CLE) numit grad de echilibrare a funcţio-
nării întreprinderii prin echivalentul „Degree Operating Leverage" (DOL).
Coeficientul exprimă sensibilitatea (prin elasticitatea) rezultatului din
exploatare la variaţia vânzărilor şi măsoară creşterea procentuală a rezulta-
tului ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor (volumul fizic sau
cifra de afaceri):
CLE = ERexp/q(CA) = ARexP/RexP Rexp HV

Aq(CA)/q(CA)
Coeficientul levierului de exploatare poate fi calculat în două moduri:
1) CLE= ArRexp= lRexp-100

Arq(CA) Iq(CA)-100
„„ TC ARexp/Aq(CA) d Rexp Rexp /

Z) CUi = --------------------------------=--------7------r/ —7 ------r
Rexp/q(CA) dq(CA) q(CA)
Dacă diagrama punctului mort indică grafic efectele unei schimbări

a vânzărilor asupra profitului, CLE măsoară algebric mărimea acestei schim-
bări, iar valoarea lui exprimă riscul economic (de exploatare).
Rezultatul din exploatare provenit din vânzarea producţiei este diferenţa:
Rexp = CA - (Cf + Cv) = q x (p - v) - Cf = Mcv - Cf
în care:
p - v = mcv = marja unitară a costurilor variabile; q x (p -
v) = Mcv = marja totală a costurilor variabile; Cf =
costurile fixe.
PETRESCU
168
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1) Calculat în funcţie de volumul fizic (q), CLE capătă expresia: d
Rexp Rexp _ d Rexp q

L^l^J^/ — / — X
dq q dq Rexp
Factorial, CLE rezultă din ecuaţia:
CLE= 4 q (p v-)-c f]x q q (p -v ) =M C V

dq q(p-v)-Cf q(p-v)-Cf Rexp
Din ecuaţie se constată că valoarea CLE evoluează direct proporţional

cu marja costurilor variabile şi invers proporţional cu rezultatul din exploa-
tare, care creşte prin reducerea cheltuielilor fixe (Cf).
Pragul de rentabilitate definit prin egalitatea:
Rexp + Cf = Mcv permite ca relaţia de calcul al
CLE să capete expresia:
CLE= R ° xP+ c f = 1 +^ L= 1 + cf
Rexp Rexp q(p - v) - Cf
Din relaţie se constată că, pentru un nivel dat al producţiei, valoarea CLE
şi implicit riscul de exploatare cresc pe măsura creşterii cheltuielilor fixe.
Pe plan financiar, rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al

levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea con-
secinţe majore asupra rezultatului exploatării, care va creşte mult la creşterea
vânzărilor, dar va scădea şi mai mult la reducerea acestora. Acesta este
riscul de exploatare asumat de întreprindere, risc mult crescut la un cuantum
ridicat al cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderile trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe recurgând la redu-
cerea stocurilor şi la dezinvestire. în acelaşi timp, trebuie să-şi asigure o
marjă de securitate suficientă (peste 20%) prin creşterea vânzărilor în vederea
depăşirii zonei punctului mort, unde riscul de exploatare este maxim.
Riscul economic evaluat prin CLE poate cunoaşte diferite grade în
funcţie de valorile de la zero la infinit ale coeficientului de levier.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
169
De exemplu:
a) Riscul economic este maxim la punctul mort (Rexp = 0) deoarece:
„,T „ Mcv Mcv

CLE=------=--------> oo
Rexp O
în acest caz cheltuielile fixe prea mari pot duce la egalitatea:

Mcv = q(p - v) = Cf
b) Riscul de exploatare este inexistent când rezultatul din exploatare

are valoarea maximă, deoarece:
dRexp dr/ N -i
v Cf
—7-^ = -7- Wl? ~ )- J=°
dq dq
de unde rezultă:
Mcv = q(p - v) = O
şi deci:
CLE= MCV=_O_=O
Rexp Rexp
c) Riscul de exploatare este minor când cheltuielile fixe (de structură)

sunt relativ reduse faţă de cheltuielile variabile (operaţionale), şi deci:
ne q (p-y) q(p -y) i

ULr, =—7 ---------r---------=-----------------------= l
q(p-v)-Cf q(p-v)-0 2) Calculat în funcţie de cifra
de afaceri (CA), CLE devine:
CL£= dRexp 7 Rexp = d(CA-C T ) x CA (^ dC T V CA

X
dCA CA dCA Rexp ^ CAj X CA-C T
Se constată că CLE şi riscul economic cresc prin creşterea

costurilor totale (CT), si nu numai a cheltuielilor fixe.
în raport cu cifra de afaceri gradul de risc creşte, ceea ce conduce la

concluzia că majorarea acesteia şi depărtarea cu minim 20% de punctul
mort pot reduce semnificativ riscul de exploatare.
2.8.3.2. Evaluarea riscului financiar

Riscul financiar, sau de capital, priveşte structura financiară si de-
pinde de modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv
din capitalurile proprii, nu comportă niciun risc financiar. Acest risc apare
doar în cazul finanţării din surse împrumutate care implică cheltuieli fi-
nanciare pentru plata dobânzilor şi manifestă o influenţă directă asupra
rentabilităţii financiare (a capitalurilor proprii).
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile
rezultatului exploatării şi se estimează prin coeficientul de levier financiar
(CLF) calculat în două moduri prin elasticitate:
CLF=E =ARnet/Rnet
Rnet/Rexp ARexp/Rexp
respectiv:
1) CLF ÂrRnet = IRnet-100

ArRexp I Rexp -100
sau:
2) C L F = ^ 5 £ L x ^
ARexp Rnet
Cu alte cuvinte, valoarea CLF arată modificarea/woce/itaa/a a rezulta-

tului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului din exploatare
şi exprimă direct gradul de risc financiar.
Pentru gestiunea financiară importanţa acestui coeficient decurge din
faptul că rezultatul net este cel care condiţionează beneficiul şi dividendele
pe acţiune, precum şi autofinanţarea întreprinderii.
Factorial, CLF se determină pe baza fluxului de rezultate din contul
de profit şi pierdere, rezultatul net fiind egal cu rezultatul brut din care se
deduce impozitul pe profit (în cotă i):
Rnet = Rbrut(l - i) = [Rexp - Chfin + (Vfin + Rextr)] x (l - i)

171
în calculul CLF se iau în considerare numai rezultatul curent şi chel-
tuielile financiare, singurele care se corelează cu exploatarea, ceea ce reduce
rezultatul net la relaţia:
Rnet = (Rexp - Chfin)(l - i)
în aceste condiţii, coeficientul levierului financiar capătă expresia:
CLF=—— [(Rex P -Chfm)x(l-i)]x 7-------------------Rexp , , .=

dRexpLV i \ H ( R e x p _chfm)x(l-i)
_ Rexp
Rexp-Chfin
Se constată că valoarea CLF creşte cu creşterea cheltuielilor financiare

şi reflectă gradul de risc financiar mai mare sau mai mic asumat de întreprin-
derea care recurge la îndatorare.
De exemplu:
a) Riscul financiar este inexistent la punctul mort (Rexp = 0) deoarece:
CLF=----------------=0
Rexp-Chfm
b) Riscul financiar este minor la finanţarea din capitalurile proprii

(Chfin = 0) deoarece:
RSXP
CLF= =1
Rexp-O
c) Riscul financiar este maxim la finanţarea din împrumuturi ale căror

dobânzi pot egala rezultatul din exploatare (Chfin = Rexp) şi deci:
C LF = ^P -> oo
O
Limitarea riscului financiar prin prezenţa cheltuielilor financiare

presupune creşterea pragului de rentabilitate prin includerea cheltuielilor
financiare în valorile critice:
_Cf + Chfin
1 critic "~
p-v
respectiv:
_Cf + Chfîn
^•^ critică ~ , , l-
v/p
în consens cu noile valori critice se vor mări şi indicatorii de securitate

(marja şi intervalul de siguranţă, indicatorul de poziţie, sporul de eficienţă).
2.8.3.3. Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (global) cumulează riscul economic cu riscul financiar,
caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează cu
ajutorul coeficientului levierului total (CLT), calculat prin produsul:
CLT = CLE x CLF
Factorial, coeficientul levierului total capătă expresia:
CLT= q(P~v) x q(p-v)-Cf = Mcv

q(p-v)-Cf q(p-v)-Cf-Chfm Rexp-Chfm
Din relaţie se constată că în final CLT exprimă sensibilitatea (elasti-

citatea) rezultatului net la variaţiile vânzărilor:
ARexp/Rexp ARnet/Rnet _ ARnet/Rnet _ ArRnet

L ^-L l — x------------------—-----------------—----------
Aq/q ARexp/Rexp Aq/q Arq
Se constată că riscul total cumulează riscul economic cu riscul finan-

ciar, şi în consecinţă este:
a) inexistent (CLT = 0) când rezultatul din exploatare este maxim şi
CLE = 0;
b) maxim (CLT —» oo) când rezultatul din exploatare este insuficient
pentru a depăşi cheltuielile financiare (Chfin -> Rexp) şi CLF —> oo-
173
De exemplu, folosind date din contul de rezultat se evaluează riscurile
prin coeficienţii de levier pe baza Tabelului 38, din care se desprind urmă-
toarele concluzii:
1. Coeficientul levierului economic, în scădere de la 3,45 la 3,09,
arată reducerea dependenţei rezultatului din exploatare de cifra de afaceri
totală şi, în consecinţă, reducerea riscului economic, ca urmare a decalajului
dintre indicele rezultatului din exploatare (155,94%) şi indicele cheltuielilor
fixe (133,05%).
2. Acelaşi rezultat se explică prin decalajul dintre indicele marjei costu
rilor variabile (139,68%) şi indicele rezultatului din exploatare.
3. Reducerea coeficientului levierului financiar de la l ,20 la l, 19 arată
diminuarea dependenţei rezultatului net de rezultatul exploatării şi, în con
secinţă, reducerea riscului financiar, ca urmare a decalajului dintre indicele
rezultatului din exploatare (155,94%) şi indicele cheltuielilor financiare
(149,82%).
<=> Aplicaţia 39: Calculul coeficienţilor de levier

Tabelul 38
crt. (mii lei)
1. Cifra de afaceri (CAnetă + Ave) 139.797 164.867 +25.070 117,93
2. Cheltuieli de exploatare (Chexp) 122.904 138.523 +15.619 112,71
3. Cheltuieli variabile (Cv) 81.488 83.418 +1.930 123,68
4. Marja costurilor variabile (Mcv) (1-3) 58.309 81.449 +23.140 139,68
5. Rezultatul din exploatare (Rexp) (1-2) 16.893 26.344 +9.451 155,94
6. CLE = Mcv/Rexp (4/5) 3,45 3,09 -0,36 89,56
7. Cheltuieli fixe (Cf) 41.416 55.105 +13.689 133,05
8. Rexp + Cf (5+7) 58.309 81.449 +23.140 139,68
9. CLE = (Rexp + Cf) /Rexp (8/5) 3,45 3,09 -0,36 89,56
10. Cheltuieli financiare (Chfin) 2.852 4.272 +1.420 149,82
11. Rexp -Chfm (5-10) 14.041 22.072 +8.031 157,19
12. CLF = Rexp / (Rexp - Chfin) (5/11) 1,20 1,19 -0,01 98,64
13. CLT = CLExCLF(6x\2) 4,15 3,68 -0,47 88,64
14. CLT = Mcv /(Rexp - Chfm) (4/1 1) 4,15 3,68 -0,47 88,64
4. Coeficientul levierului total s-a redus de la 4,15 la 3,68, ceea ce

arată scăderea dependenţei rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri şi
implicit reducerea riscului total (economico-financiar).
5. Cauza reducerii riscului total o constituie decalajul dintre indicele
marjei costurilor variabile (139,68%) şi indicele rezultatului curent de
157,19%, ceea ce confirmă îmbunătăţirea performanţei.
6. Evoluţia descendentă a coeficienţilor de levier reflectă reducerea
gradului de risc global şi scăderea vulnerabilităţii întreprinderii la variaţiile
volumului de activitate. Evaluarea riscurilor pe baza coeficienţilor de levier
îşi găseşte finalitatea prin utilizarea rezultatelor obţinute în estimarea efec
telor acestora asupra performanţei financiare a întreprinderii în perioada
următoare, de care va trebui să se ţină seama în decizia financiară.
2.8.3.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare

Analiza financiară orientată spre viitor poate stabili prin estimare sta-
tistică efectele în lanţ ale sensibilităţii rezultatelor la variaţiile volumului
de activitate înregistrate în perioada precedentă înprevizionarea rezultatelor
viitoare care se vor putea obţine, cu condiţia ca în perioada următoare coefi-
cienţii de levier să aibă valori neschimbate.
în acest caz, pe baza creşterii cunoscute a volumului fizic (Arq) sau a
cifrei de afaceri (ArCA) pot fi anticipate următoarele efecte:
l ) Efectul levierului de exploatare (ELE), care reprezintă modificarea

relativă a rezultatului din exploatare (ArRexp) sub impactul creşterii volu-
mului de activitate (Arq sau ArCA):
ELE = CLE x ArCA = ArRexp (%)
2) Efectul levierului financiar (ELF), care constituie modificarea

rezultatului net (ArRnet) ca urmare a creşterii rezultatului din exploatare
(ArRexp):
ELF = CLF x ArRexp = ArRnet (%)
3) Efectul levierului total (ELT), care constă în modificarea rezulta-

tului net (ArRnet) ca efect al creşterii cifrei de afaceri (ArCA):
ELT = CLT x ArCA = ArRnet (%)

175
De exemplu, folosind rezultatele exerciţiului financiar curent din con-

tul de profit şi pierdere, coeficienţii de levier din Tabelul 38 şi estimând
creşterea cifrei de afaceri cu 12% în perioada următoare, se pot estima efec-
tele în lanţ ale acestei creşteri asupra rezultatelor, după cum urmează:
1) Creşterea rezultatului din exploatare:

ELE = CLE x ArCA = 3,09 x 12 - 37,08% = ArRexp
£XP2
Dar: ArRexp = x 100 -100 = 37,08%
Rexpj
de unde rezultă:
Rexp2 = 1,3708 x Rexpt = 1,3708 x 26.344 = 36.112 mii lei
2) Creşterea rezultatului net:
ELF = CLF x ArRexp = 1,19 x 37,08 = 44,13% = ArRnet
Dar: ArRnet=^^xlOO-100=44,13%
Rneti
de unde rezultă:
Rnet2 = 1,4413 x Rnet, = 1,4413 x 19.679 = 28.362 mii lei
3) Acelaşi rezultat se obţine prin coeficientul levierului total:

ELT = CLT x ArCA = 3,68 x 12 = 44,13% = ArRnet
Dar: ArRnet=^^ x 100-l00=44,13%

Rneti
de unde rezultă:
Rnet2 = 1,4413 x Rnetj = 1,4413 x 19.679 = 28.362 mii lei

, _, Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
17o
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
în concluzie:
1. Creşterea cifrei de afaceri cu 12% va influenţa favorabil toate rezul
tatele prin intermediul unui lanţ de efecte benefice asupra performanţei
economico-financiare.
2. Această creştere antrenează majorarea rezultatului din exploatare
cu 37,08% şi a rezultatului net cu 44,13%.
3. Pe baza evoluţiilor astfel estimate privind rezultatele se pot elabora
alte previziuni financiare care vizează decizia financiară.
CAPITOLUL 3
Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe
baza bilanţului
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare

în vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsu-
rarea rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii finan-
ciare a capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echi-
librele financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza
financiară parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor infor-
maţii necesare în vederea detectării simptomelor care prefigurează fenomene
care ar putea să împiedice continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul
principal îl constituie adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen
scurt, mediu şi lung.
Bilanţul este principala situaţie de raportare financiară, care con-
stituie documentul contabil de sinteză prin care se prezintă activele şi pa-
sivele (mijloacele şi resursele) entităţii la închiderea exerciţiului şi în alte
situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, res-
pectiv după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează
resursele de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale aso-
ciaţilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ,
utilizările acestor resurse, cu titlu durabil (activele imobilizate) si cu titlu
provizoriu şi ciclic (activele circulante).
Activele şi pasivele reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloa-
celor de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune
un echilibru permanent, indiferent de forma de prezentare, tabelară sau în
listă, a bilanţului.
Conform IAS l, Prezentarea situaţiilor financiare, obiectivul bilan-
ţului este de a prezenta fidel informaţii desprepozifta financiară a entităţii,
respectiv capacitatea acesteia de a se adapta schimbărilor mediului cu aju-
torul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (dato-
riile şi capitalurile proprii) şi cu ajutorul unor indicatori financiari (lichidi-
tatea şi solvabilitatea).
Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului şi tre-
buie să înceapă cu examinarea structurii pasivelor (capitalurile proprii şi
datoriile) şi a structurii activelor (imobilizările, activele circulante) pentru
a caracteriza echilibrul între resursele de finanţare si utilizarea lor.
PETRESCU
178
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3.2. Tipuri de bilanţ

utilizate în analiza financiară
Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în
funcţie de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, fapt care a condus de-a
lungul timpului la existenţa mai multor tipuri (modele) de bilanţ, cum ar fi:
bilanţul contabil patrimonial juridic, bilanţul financiar (patrimonial), bilanţul
funcţional (economic), bilanţul „Pool de fonds" (ansamblul resurselor) ş.a.
Reforma sistemului contabil românesc a impus trecerea de la modelul
de bilanţ tabelar care privilegia analiza pe orizontală a situaţiei financiare,
cu accentul pe conceptul juridic de active şi datorii, în favoarea modelului
de bilanţ în listă prin Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a
a CEE, cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi cu Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
Bilanţul contabil conform OMFP nr. 1.752/2005 (Tabelul 39) este
adaptat si răspunde mai bine cerinţelor analizei financiare orientate spre
gestiune, este un bilanţ mai operaţional care vine în sprijinul întocmirii
tabloului fluxurilor de trezorerie, aducând în centrul atenţiei ciclul de ex-
ploatare şi contribuţia lui la realizarea echilibrului financiar global.
Bilanţul financiar elaborat în concepţie patrimonială (lichiditate-
exigibilitate) este util pentru evidenţierea relaţiei dintre resursele disponibile
şi nevoile de finanţare ale entităţii, constituie suportul analizei financiare
tradiţionale, care are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii
necesară evaluării patrimoniale destinate atât proprietarilor, cât şi credi-
torilor.
Logica bilanţului financiar se bazează, pe criteriul lichidităţii crescă-
toare a activelor şi al exigibilităţii crescătoare a pasivelor (capitalurilor).
Lichiditatea crescătoare a activelor este disponibilitatea din ce în ce
mai mare a acestora de a deveni „lichide" şi de a acoperi nevoile întreprin-
derii; în fruntea activelor se află valorile imobilizate, cele mai puţin „lichide",
iar la sfârşit, disponibilităţile, cele mai „lichide".
Clasarea posturilor de pasiv (resursele) în ordinea exigibilităţii
crescătoare semnifică faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este
legată de scadenţa sa, primele posturi fiind cele mai lent exigibile (capita-
lurile proprii), iar ultimele cele mai rapid exigibile (datoriile pe termen
scurt).
Schematic, bilanţul financiar tabelar se prezintă astfel:

179
Bilanţ financiar
Activ = Pasiv =
Necesar Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente
1 . Activ imobilizat net > 1 an 2. 1 . Capitaluri proprii 2. Datorii cu
Activ circulant net > 1 an scadenţe > 1 an
Necesar temporar Resurse temporare
1 . Activ circulant net < 1 an 2. 1 . Datorii cu scadenţe < 1 an 2.
Imobilizări financiare < 1 an 3. Credite bancare curente
Disponibilităţi (Trezorerie activă) (Trezorerie pasivă)
Total Activ Total Pasiv
Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii şi

reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen
scurt şi pe termen lung. în acest sens, printre elementele constitutive ale
bilanţului trebuie să se facă distincţie între cele care rămân la dispoziţia
întreprinderii pe termen lung (peste l an) şi cele care nu îi aparţin decât pe
termen scurt (sub l an).
Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri:
activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii
de valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă
partea de activ circulant cu scadenţa mai mare de l an (creanţe-clienţi,
cheltuieli efectuate în avans), în schimb, în activul circulant se includ imo-
bilizările cu scadenţă scurtă (imobilizările financiare care ajung la scadenţă
sub l an).
Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în grupa
capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe
termen mediu şi lung (cu scadenţa peste l an), şi grupa datoriilor pe termen
scurt (cu scadenţa sub l an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare,
credite bancare curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă si
datorii pe termen lung ajunse la scadenţă).
Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede
de l an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt.
Veniturile realizate în avans cu scadenţa peste l an sunt incluse în
datoriile pe termen mediu şi lung.
Aşadar, obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii
ale activelor şi pasivelor pe baza informaţiilor din anexe prin respectarea
unor principii de evaluare şi regruparea posturilor după criteriul vechimii
(peste l an sau sub l an).
BILANŢ
la data de 31 decembrie 2006 (lei)
Tabelul 39
Denumirea indicatorului Nr. Sold la
rând început Sfârşit
de an de an
A. ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL 80.982.639 85.596.263
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 77.373 520.512
1. Cheltuieli de constituire (ct. 201-2801) 01 0 0
2. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903) 02 0 0
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale,

drepturi şi active similare şi alte imobilizări
necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2905 -2908) 03 77.373 112.688
4. Fond comercial (ct. 2701 - 2807 - 2907) 04 0 0
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs
(ct. 233 + 234 - 2933) 05 0 407.824
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 09 80.898.160 85.068.645
1. Terenuri şi construcţii (ct. 211+212- 28 11-
2812-2911-2912) 10 48.413.804 55.999.055
2. Instalaţii tehnice şi maşini (ct. 213 - 2813
-2913) 11 18.309.286 16.934.476
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier (ct. 214
-2814-2914) 12 460.485 382.894
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs
(ct. 23 1+232 -2931) 13 13.714.585 11.752.220
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE 14 7.106 7.106
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (ct. 261

-2961) 15 0 0
2. împrumuturi acordate entităţilor afiliate
(ct. 2671+2672-2965) 16 0 0
3. Interese de participare (ct. 263 - 2962) 17 1.500 1.500
4. împrumuturi acordate entităţilor de care
compania este legată în virtutea intereselor de
participare (ct. 2673 + 674 - 2678 + 2679 - 2966 -
2969) 18 0 0
5. Investiţii deţinute ca imobilizări (ct. 265 - 2963) 19 640 640
6. Alte împrumuturi (ct. 2675 + 2676 + 2678 +
2679 - 2956 - 2968) 20 4.966 4.966
181
B. ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL 21 107.946.721 126.159.137
I. STOCURI 22 23.778.827 22.225.818
1. Materii prime şi materiale consumabile (ct.
301 + 302 +/- 308 + 351 + 358 + 381 +/-388 -
391 - 392 - 3951 - 3958 - 398) 23 10.214.023 8.525.313
2. Producţie în curs de execuţie (ct. 331 + 332 +
341 +/- 3481 - 393 - 3941 -3952) 24 1.930.294 2.048.397
3. Produse finite şi mărfuri (ct. 345 + 346 +/-
3485 +/- 3486 - 3545 - 3546 + 356 + 357 + 361
+/- 368 + 371 +/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 -
3954 - 3956 - 3957 - 396 - 397 - 4428) 25 11.559.830 11.525.635
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
(ct. 4091) 26 74.680 126.473
II. CREANŢE 27 82.976.615 98.496.131
1. Creanţe comerciale (ct. 2675 + 2676 + 2678 +
2679 - 2966 + 2968 + 4092 + 41 1 1 + 41 18 + 413
+ 418-491) 28 81.385.416 95.080.890
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
(ct. 4511+4518-4951) 29 0 0
3. Sume de încasat de la entităţile de care
compania este legată în virtutea intereselor de
participare (ct. 4521 + 4528 - 4952) 30 0 0
4. Alte creanţe (ct. 425 + 4282 + 431 + 437 +
4382 + 441 + 4424 + 4428 + 445 + 446 + 447 +
4482 + 4582 + 46 1 + 473 - 496 + 5 1 87) 31 1.591.199 3.415.241
5. Capital subscris şi nevărsat (ct. 456 - 4953) 32 0 0
III. INVESTIŢII FINANCIARE PE
TERMEN SCURT 33 0 0
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (ct. 501
-591) 34 0 0
2. Alte investiţii financiare pe termen scurt (ct.
505 + 506 + 508 - 595 - 596 - 598 + 5 1 13 +
5114) 35 0 0
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112 +
512 + 531+532) 36 1.191.279 5.437.188
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 37 207.801 65.338
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE
PLĂTITE INTR-O PERIOADA DE PANA
LA1AN-TOTAL 38 58.483.297 54.405.204
1 . împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
(ct. 161 + 1681 - 169) 39 0 0
2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621 +

1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 +
5192 + 5198) 40 20.723.563 28.329.962
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
(ct.419) 41 0 4.911
4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 +
408) 42 23.190.668 17.969.446
5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) 43 0 37.176
6. Sume datorate entităţilor afiliate (ct. 1661 +
1685 + 269 + 4511+4518) 44 0 0
7. Sume datorate entităţilor de care compania
este legată în virtutea intereselor de participare
(ct. 1663 + 1686 + 2692 + 4521 + 4528) 45 0 0
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi
datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 +
1626 + 167 + 1687 + 2693 + 424 + 423 + 424 +
426 + 427 + 4281 + 431 + 437 + 4381 + 441 +
4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481 + 4551 +
4558 + 456 + 457 + 4581 + 462 + 473 + 509 +
5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) 46 14.569.066 8.063.709
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE /
DATORII CURENTE NETE
(rând 21 +36 -38 -63) 47 49.667.258 71.819.222
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII
CURENTE (rând 01 + 47 - 62) 48 122.993.260 149.006.512
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE
PLĂTITE ÎNTR-0 PERIOADĂ MAI MARE
DE 1 AN - TOTAL 49 4.434.342 1.825.211
1 . împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
(ct. 161 + 1681 - 169) 50 0 0
2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621 +
1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 +
5192 + 5198) 51 869.131 1.634.250
3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) 0 0
4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 +
408) 52 0 0
5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) 53 0 0
6. Sume datorate entităţilor afiliate (ct. 1661 +
1685 + 2691+4511+4518) 54 0 0
7. Sume datorate entităţilor de care compania
este legată în virtutea intereselor de participare
(ct. 1663 + 1686 + 2692 + 4531 + 4538) 55 0 0
183
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi
datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 +
1626 + 167 + 1687 + 2693 + 424 + 423 + 424 +
426 + 427 + 4281 + 431 + 437 + 4381 + 441 +
4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 448 1 + 455 1 +
4558 + 456 + 45 + 4581 + 462 + 473 + 509 +
5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) 56 3.565.211 190.961
H. PROVIZIOANE 57 1.200.000 3.600.813
1 . Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare

(ct. 1515) 58 0 0
2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516) 59 0 0
3. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 +
1514+1518) 60 1.200.000 3.600.813
I. VENITURI ÎN AVANS 61 7.660.604 8.409.022
1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 131 + 132 + 133 +

134 + 138) 62 7.656.637 8.408.973
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) 63 3.967 49
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL, din care 64 40.435.315 45.489.729
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) 65 40.435.315 45.489.729
2. Capital subscris nevărsat (ct. 101 1) 66 0 0
3. Patrimoniul regiei (ct. 1015) 67 0 0
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 68 0 0
III. REZERVE DIN REEVALUARE
-SoldC(ct. 105) 69 25.263.471 30.027.368
-SoldD(ct. 105) 0 0
IV. REZERVE - TOTAL (ct. 106), din care: 70 45.664.027 60.368.353
1. Rezerve legale (ct. 1061) 71 3.821.774 5.003.562
2. Rezerve pentru acţiuni proprii (ct. 1062) 72 0 0
3. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) 73 0 0
4. Alte rezerve (ct. 1068 +/- 107) 74 41.842.253 55.364.791
V. PROFITUL SAU PIERDEREA
REPORTAT(Ă)
-SoldC(ct. 117) 75 5.996.105 7.695.038
-SoldD(ct. 117) 76 0 0
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA

EXERCIŢIULUI FINANCIAR 77
-SoldC(ct. 121) 78 12.424.687 19.678.661
-SoldD(ct. 121) 79 0 0
Repartizarea profitului (ct. 129) 80 12.424.687 19.678.661
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 64 +
68 + 69 + 70 + 75 - 76 + 78 - 80) 81 117.358.918 143.580.488
Patrimoniul public (ct. 1016) 82 0 0
CAPITALURI - TOTAL (rd. 8 1 + 82) 83 117.358.918 143.580.488
Prezentarea tabelară a bilanţului financiar (Tabelul 40) pune în evi-

denţă două părţi distincte pe orizontală: partea superioară, care reflectă
structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun (necesarul
de finanţat şi resursele de finanţare permanente), şi partea inferioară, care
reflectă finanţarea ciclului de activitate (necesarul de finanţat pe termen
scurt şi resursele temporare de finanţare).
Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în evi-
denţă şi permite printr-o simplă lectură pe orizontală determinarea echili-
brelor sau dezechilibrelor structurale ale bilanţului.
Reglementările contabile româneşti (OMFP nr. 1.752/2005) conforme
cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) recomandă
prezentarea bilanţului sub formă de listă care păstrează criteriul lichidităţii
crescătoare a activelor, dar modifică ordinea de clasament a capitalurilor,
situând pe primul loc sursele de finanţare cele mai rapid exigibile (datoriile
care trebuie plătite într-o perioadă de l an, urmate de datoriile mai mari de
l an), iar în final sunt prezentate sursele cele mai lent exigibile (capitalurile
proprii).
Formatul vertical de bilanţ contabil facilitează analiza echilibrelor
financiare fără a mai fi necesare regrupări de posturi şi apelarea la anexe
pentru separarea datoriilor după vechime, unii indicatori regăsindu-se direct
ca post de bilanţ (cum ar fi, de exemplu, fondul de rulment).
Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul fi-

nanciar a condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează posturile
de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finan-
ţare, trezorerie), fiind un bilanţ economic construit de Centrala bilanţurilor
din Banca Franţei în scopul explicării funcţionării economice a întreprin-
derii de către bancheri.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------185
Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi reguli
menite să pună în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui
ciclu de funcţionare a întreprinderii, gruparea posturilor fiind legată de ope-
raţiile realizate în raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor. în această
prezentare, bilanţul este destinat analizei funcţionale, care poate fi şi o analiză
externă.
Primul principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la expri-
marea posturilor la valoarea brută (valoarea de origine a acestora), ceea
ce impune includerea amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile pro-
prii, ca resurse de autofinanţare a întreprinderii. Rezultă că bilanţul funcţional
nu mai poate juca un rol asemănător bilanţului financiar în evaluarea patri-
monială a posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză
de flux privind variaţiile de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la stabilitate, respectiv
durata posturilor în patrimoniu, care diferă de conceptul permanenţei apli-
cat în cazul bilanţului financiar: un împrumut pe termen lung rămâne în
imobilizările financiare, iar datoriile pe termen lung nu sunt trecute la datorii
pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea postu-
rilor, permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii si a
echilibrelor financiare care decurg din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Funcţia de investiţii Funcţia de finanţare Resurse
Utilizări stabile brute stabile (durabile)
Funcţia de exploatare 1 . Capitaluri proprii 2. Datorii
1 . Activ circulant de exploatare 2. financiare stabile
Activ circulant în afara exploatării Funcţia de exploatare
Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare 2.
Activ circulant financiar Datorii în afara exploatării
Total utilizări Total resurse
Structurarea bilanţului economic elaborat în optica funcţională din

Tabelul 41 permite evidenţierea a două categorii de utilizări în activ (de
exploatare şi în afara exploatării), iar în pasiv, evidenţierea a două categorii
de resurse (de exploatare şi în afara exploatării).
186
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Importanţa bilanţului funcţional decurge din faptul că acesta permite
aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin intermediul
trezoreriei nete şi evidenţiază interdependenţa dintre structura financiară si
natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţul funcţional arată că bi-
lanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a întreprin-
derii interesantă pentru creditori, fiind realizată din perspectiva încetării
activităţii, în timp ce bilanţul funcţional permite în primul rând o analiză
internă realizată în principal de managerii întreprinderii din perspectiva
continuităţii activităţii acesteia.
Bilanţ fînanciar (lichiditate - exigibilitate)
Tabelul 40
Active = Necesaruri nete Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul fînanciar
(lei) Precedent Curent (lei) Precedent Curent
Necesar permanent 80.982.639 85.596.263 Capitaluri permanente (Cp+G) 121. 793.260 145.405.699
A. Active imobilizate nete 80.982.639 85.596.263 Capitaluri proprii (Cp) (J+V+VI) 117358.918 143.580.488
I. Imobilizări necorporale 77.373 520.512 J. Capital şi rezerve (I+II+III+IV) 111.362.813 135.885.450
II. Imobilizări corporale 80.898.160 85.068.645 I. Capital 40.435.315 45.489.729
III. Imobilizări financiare 7.106 7.106 II. Prime de capital 0 0
Necesar temporar 108.154.522 126.224.475 III. Rezerve din reevaluare 25.263.471 30.027.368
B. Active circulante, din care 107.946.721 12.615.917 IV. Rezerve - total 45.664.027 60.368.353
1. Active circulante sub 1 an 107.735.098 12.521.695 V. Rezultatul reportat - Sold C 5.996.105 7.695.038
I. Stocuri - total 23.778.827 22.225.818 VI. Rezultatul exerciţiului (nerepartizat) 0 0
II. Creanţe sub 1 an 82.764.992 97.553.899 G. Datorii pe o perioadă > 1 an 4.434.342 1.825.211
III. Investiţii financiare pe termen H. Provizioane 1.200.000 3.600.813
scurt 0 0 1.1. Subvenţii pentru investiţii 7.656.637 8.408.973
IV. Casa şi conturi la bănci 1.191.279 5.437.188
2. Active circulante peste 1 an 211.623 942.232 Resurse temporare (D+I.2) 58.487.264 54.405.253
C. Cheltuieli în avans 207.801 65.338 D. Datorii pe o perioadă de 1 an 58.483.297 54.405.204
1.2. Venituri înregistrate în avans 3.967 49
Total active nete 189.137.161 211.820.738 Total capitaluri 189.137.161 211.820.738
187
Bilanţ funcţional (economic)
Tabelul 41 188
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar

(valoare brută) (lei) (mii lei)
Funcţia de investiţii 134.812.905 153.594.887 Funcţia de finanţare 184.480.163 225.414.109
Utilizări stabile 134.812.905 153.594.887 Resurse stabile (1+2) 184.480.163 225.414.109
A. Active imobilizate brute 134.812.905 153.594.887 1. Capitaluri proprii 180.045.821 223.588.898
I. Imobilizări necorporale 261.133 753.242 - Capital 40.435.315 45.489.729
II. Imobilizări corporale 134.544.666 152.834.539 - Rezerve - total 70.927.498 90.395.721
III. Imobilizări financiare 7.106 7.106 - Rezultatul reportat - 5.996.105 7.695.038
Funcţia de exploatare 106.963.243 120.787.287 Provizioane 1.200.000 3.600.813
B.l. Active circulante de - Deprecieri (amortizări şi
exploatare 105.164.243 117.306.708 provizioane) 53.830.266 67.998.624
I. Stocuri - total II. Creanţe 23.778.827 22.225.818 - Subvenţii pentru investiţii 7.656.637 8.408.973
comerciale 81.385.416 95.080.890 2. Datorii financiare stabile
B.2. Active circulante în afara 1.591.199 3.415.241 (peste 1 an) 4.434.342 1.825.211
exploatării Funcţia de exploatare 58.487.264 54.405.253
C. Cheltuieli în avans 207.801 65.338
1 . Datorii de exploatare 2. 43.914.231 46.341.495
Funcţia de trezorerie 1.191.279 5.437.188
Datorii în afara exploatării 14.569.066 8.063.709
Activ circulant financiar 1.191.279 5.437.188 3. Credite bancare curente 0 0
I. Venituri înregistrate în avans 3.967 49
Total utilizări (active brute) 242.967.427 279.819.362 Total resurse 242.967.427 279.819.362
189
Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului funcţional,
adepţii conceptelor mai nou-apărute ale teoriei financiare neoclasice au
conceput modelul de bilanţ Pool defonds (ansamblu de fonduri).
Teoria financiară neoclasică avansează un criteriu care priveşte costul
capitalului compus din diferitele resurse folosite, în funcţie de care se judecă
oportunitatea diverselor utilizări cărora le-au fost afectate.
în consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de
utilizări, care oferă indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii
şi de finanţare, fără a exista o afectare a unei resurse unui anumit tip de
utilizare.
Acest tip de bilanţ se apropie de bilanţul funcţional prin prezenţa în
pasiv a amortismentelor şi a provizioanelor în fondurile proprii, în activ
posturile sunt grupate în două părţi distincte pentru a evidenţia impactul
strategiilor întreprinderii: strategia industrială şi comercială, căreia îi cores-
pund imobilizările brute non-financiare şi activele circulante de exploatare
(inclusiv lichidităţile necesare pentru exploatare), şi strategia financiară,
inclusiv lichidităţile, care serveşte obiectivelor financiare.
Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:
Bilanţ „Pool de fonds"

Activ = Pasiv =
Utilizări Resurse
Portofoliu de active Portofoliu de resurse
Utilizări industriale şi comerciale Fonduri proprii
1 . Imobilizări brute 2. Active circulante 1 . Fonduri proprii externe 2.
de exploatare 3. Active circulante în Fonduri proprii interne
afara exploatării
Utilizări financiare Datorii
1 . Imobilizări financiare 2. Active 1 . Resurse financiare 2.
circulante (Disponibilităţi) Datorii de exploatare
Total utilizări Total resurse
Transpunerea bilanţului în optica ansamblului de fonduri („Pool de

fonds") este apropiată de cea a bilanţului funcţional (Tabelul 42).
Bilanţ „Pool de fonds" (Ansamblul fondurilor)
Tabelul 42
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Fonduri Exerciţiul financiar

(valoare brută) (lei) (lei)
Utilizări industriale şi comerciale 241.769.042 274.375.068 Fonduri proprii 180.049.788 223.588.947
A. Imobilizări brute 134.805.799 153.587.781 1. Fonduri proprii externe 48.091.952 53.898.702
1 . Imobilizări necorporale 261.133 753.242 - Capital 40.435.315 45.489.729
2. Imobilizări corporale 134.544.666 152.834.539 - Subvenţii pentru investiţii 7.656.637 8.408.973
B.l. Active circulante de exploatare 105.372.044 117.372.046 2. Fonduri proprii interne 131.957.836 169.690.245
1 . Stocuri - total 23.778.827 22.225.818 - Rezerve - total 70.927.498 90.395.721
2. Creanţe comerciale 81.385.416 95.080.890 - Rezultatul reportat 5.996.105 7.695.038
3. Cheltuieli în avans 207.801 65.338 - Deprecieri (amortizări şi
provizioane) - Total 55.030.266 71.599.437
B.2. Active circulante în afara
exploatării 1.591.199 341.521 - Venituri înregistrate în avans 3.967 49
Utilizări financiare 1.198.385 5.444.294 Datorii totale 62. 91 7. 639 56.230.415
1. Imobilizări financiare 7.106 7.106 1. Resurse financiare peste 1 an 4.434.342 1.825.211
2. Disponibilităţi 1.191.279 5.437.188 2. Datorii de exploatare sub 58.483.297 54.405.204
1 an
Total utilizări brute 242.967.427 279.819.362 Total fonduri 242.967.427 279.819.362
191
3.3. Analiza echilibrelor financiare

Indiferent de forma de prezentare, bilanţul constituie „fotografia" între-
prinderii şi trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice utiliza-
torului. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează egalitatea
între activele si pasivele bilanţului, egalitate care transpune o identitate fun-
damentală între două reprezentări diferite ale aceleiaşi mărimi economice:
sursele fondurilor (originea lor) trebuie să corespundă cu utilizările (nece-
sităţile) cărora le-au fost afectate.
în acest sens, analiza poziţiei şi situaţiei financiare pe baza bilanţului
în vederea elaborării diagnosticului financiar-contabil trebuie să respecte
câteva principii'.
1) Bilanţul trebuie analizat ca o unitate a indicatorilor financiari si
materiali, ceea ce implică o analiza internă a acestuia.
2) Pentru a asigura studiului o anumită profunzime, bilanţul trebuie
examinat ca un tot unitar, ceea ce impune corelarea indicatorilor din bilanţ
cu operaţiunile economice al căror efect final îl reflectă.
3) Analiza statică a bilanţului (la începutul sau la sfârşitul exerciţiului
financiar) trebuie completată cu analize comparative în timp şi în spaţiu
privind alte unităţi similare.
4) Pe baza analizei bilanţului se poate diagnostica/w>z$a şi sănătatea
financiară a entităţii prin intermediul unor studii de fineţe, se elaborează
previziuni şi se adoptă decizii financiare cu diverse destinaţii.
Ca orice analiză, studiul bilanţului trebuie să înceapă cu aprecierea

generală a conţinutului lui prin lectura bilanţului. Aceasta presupune, mai
întâi, examinarea resurselor care au finanţat utilizările entităţii în cursul
exerciţiului financiar.
în acest sens, studiul bilanţului (financiar, funcţional) prezentat sub
formă tabelară implică o analiză internă efectuată în direcţie orizontală şi
verticală, fiecare punând în evidenţă corelaţii cu semnificaţii deosebite în
aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.
De exemplu, analiza pe orizontală a bilanţului pune în evidenţă modul
în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt şi pe
termen lung ale întreprinderii sau ale grupului de întreprinderi, prin inter-
mediul unor mărimi agregate cum ar fi: situaţia netă, fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment, trezoreria.
în acelaşi timp, analiza pe orizontală evidenţiază corelaţii între pos-
turile din activ şi din pasiv (debitori - creditori, clienţi - furnizori ş.a.).
Prof univ dr
Analiza bilanţului în direcţie verticală evidenţiază structura activului
(prin raportul dintre activele imobilizate şi activele circulante) şi a pasivului
(capitalului), structura finanţării prin raportul dintre capitalurile proprii şi
datorii, permite calculul ratelor de rotaţie a posturilor de activ şi pasiv, cal-
culul ratelor de rentabilitate etc.
Menţionăm că studiul bilanţului contabil structurat conform regle-
mentărilor contabile armonizate cu Standardele Internaţionale de Contabi-
litate şi Directiva a IV-a a CEE (OMFP nr. 1.752/2005), prin formatul în
listă, se pretează doar la o analiză pe verticală, fiind facilitată în privinţa
determinării echilibrelor financiare, unele mărimi agregate existând distinct
ca posturi de bilanţ, cum ar fi poziţia E „Active circulante nete / Datorii
curente nete", care exprimă direct mărimea fondului de rulment.
în acelaşi timp, nu se mai impune apelarea la anexe în vederea separării
datoriilor în funcţie de scadenţă, aceste datorii fiind prezentate distinct în
bilanţ la poziţia D - „Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de l an" şi
respectiv poziţia G - „Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de
lan".
Studiul bilanţului implică şi o analiză externă care vizează interpre-
tarea indicatorilor de bilanţ în strânsă legătură cu activitatea economică a
întreprinderii, ceea ce presupune confruntarea unor posturi de bilanţ cu su-
mele înregistrate în rulajele conturilor, aşa cum rezultă din balanţele de
verificare.
3.3.1. Analiza situaţiei nete

Pe baza abordării juridice a bilanţului financiar, analiştii financiari
determină situaţia netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relaţiei:
SN = Active - Datorii totale
Această situaţie exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le

posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea acestora şi trebuind
să fie suficientă pentru a asigura funcţionarea şi independenţa financiară a
întreprinderii.
Prin excluderea veniturilor în avans şi a provizioanelor situaţia netă
(activul net contabil) devine egală cu capitalurile proprii şi exprimă valoarea
activului realizabil la un moment dat care interesează proprietarii, acţionarii
şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul lichidării acesteia.
Situaţia netă se calculează punând faţă în faţă bunurile şi datoriile cu
aceeaşi scadenţă şi poate fi determinată în funcţie de bilanţul utilizat:
193
a) Pe baza bilanţului financiar:
SN = Total active - Datorii totale - Venituri în avans - Provizioane
b) Pe baza bilanţului contabil tip listă:

SN = (Total active - Datorii curente) - Datorii mai mari de l an
-Provizioane = F-G-H
De exemplu, pe baza datelor din bilanţ se determină situaţia netă în
Tabelul 43:
<=> Aplicaţia 40: Calculul situaţiei nete (capitalurilor proprii)

Tabelul 43
cit. (lei) (±A) (%)
La început La sfârşit
1. Total active 189.137.161 211.820.738 +22.683.577 142,90
2. Datorii totale (D+G) 62.917.639 56.230.415 -6.687.224 89,37
3. Venituri în avans (I) 7.660.604 8.409.022 +748.418 197,69
4. Provizioane (H) 1.200.000 3.600.813 +2.400.813 200,06
5. Situaţia netă (1-2-3^) (a) 117.358.918 143.580.488 +26.221.570 122,35
6. Total active - Datorii
curente (F) 122.993.260 149.006.512 +26.013.252 215,35
7. Datorii mai mari de l an (G) 4.434.342 1.825.211 -2.609.131 80,93
8. Capitaluri proprii (6-7-4)
(b) 117.358.918 143.580.488 +26.221.570 122,35

1. Creşterea situaţiei nete calculate pe baza bilanţului financiar a fost
consecinţa majorării activelor nete cu 42% şi a reducerii datoriilor totale cu
10,63%, care au compensat creşterea provizioanelor şi a veniturilor în avans
deduse.
2. Majorarea capitalurilor proprii calculate pe baza bilanţului contabil
armonizat a fost consecinţa creşterii totalului activelor minus datoriile cu
rente şi a reducerii datoriilor cu scadenţa mai mare de l an, ceea ce reflectă
o situaţie netă pozitivă şi crescătoare.
O situaţie netăpozitivă reflectă o gestiune economică sănătoasă, care
maximizează valoarea întreprinderii (capitalurile proprii).
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind conse-
cinţa încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat
integral capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina

creditorilor, aceasta constituind riscul de insolvabilitate asumat.
Creşterea situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii
şi a independenţei financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global
sau lichidativ, prin valoarea raportului:
SN - Activ fără
----------- valoare 3
------------ SN - Activ fără valoare
<0
Activ •- < 0 3
Activ
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care

dă dimensiunea gradului de sănătate a întreprinderii referitor la menţinerea
capitalului fizic sau financiar, mai ales prin erodarea suferită de acesta ca
urmare a inflaţiei.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai
prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea
capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii
financiare (monetare) a activelor nete. în acest sens, analiza situaţiei nete
trebuie completată prin studiul performanţelor întreprinderii legate direct
de menţinerea capitalului fizic sau financiar, prin Situaţia modificării ca-
pitalurilor proprii, un document al situaţiilor financiare anuale prevăzut de
OMFP nr. 1.752/2005, inspirat din cerinţele IAS l, prin care se prezintă
detaliat toate variaţiile pe care le-a suferit în cursul exerciţiului financiar
fiecare element al activului net.
Din această situaţie rezultă capacitatea de menţinere (erodare) a
capitalului, precum şi profitul (pierderea) întreprinderii în cursul exerciţiului,
prin următoarele elemente de conţinut:
• profitul net (pierderea netă) a(l) perioadei;
• fiecare element de venit şi cheltuială recunoscut în capitalurile
proprii;
• efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia
erorilor;
• tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuirile către aceş
tia;
• soldul profitului (pierderii) cumulat(e) la începutul perioadei şi la
data bilanţului şi modificările aferente;
• o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capi
taluri proprii la începutul şi la sfârşitul perioadei, cu prezentarea
fiecărei modificări.
195
Situaţia modificării capitalurilor proprii cuprinde date privind: soldul

la l ianuarie, creşterile (+), reducerile (-) si soldul la 31 decembrie, aşa
cum rezultă din datele Tabelului 44, în care soldul final este suma:
Sf= Si + Creşteri - Reduceri
Aplicaţia 41: Situaţia modificării capitalurilor proprii
Tabelul 44
Elemente ale capitalului Sold la 1 Creşteri Reduceri Sold la 31
propriu (lei) ianuarie (+) (-) decembrie
Capital subscris 40.435.315 5.054.414 - 45.489.729
Rezerve din reevaluare 25.263.471 5.356.884 592.987 30.027.368
Rezerve legale 3.821.774 1.181.788 - 5.003.562
Alte rezerve 41.842.253 18.826.648 5.304.110 55.364.791
Rezultatul reportat
(ct. 1171)
- Profit nerepartizat 5.637.191 8.636.184 7.530.238 6.473.137
- Pierdere neacoperită - - - -
Rezultatul reportat
reprezentând surplusul
realizat din rezerve din
reevaluare (ct. 1175) 358.914 592.987 951.901
Total 117.358.918 39.648.905 13.427.335 143.580.488
1. Modificarea capitalurilor proprii este diferenţa:

A = 143.580.488 - 117.358.918 = +26.221.570 lei

A = Creşteri - Reduceri = 39.648.905 - 13.427.335 = +26.221.570 lei
3. Majorarea capitalurilor proprii a fost consecinţa unor creşteri supe

rioare comparativ cu reducerile înregistrate la toate elementele şi coincide
cu modificarea situaţiei nete, aşa cum se prezintă în Tabelul 40.
4. Creşterea capitalurilor proprii atestă evoluţia favorabilă a activului
net şi creşterea valorii întreprinderii.
Importanţa situaţiei nete (capitalurilor proprii) în aprecierea sănătăţii

financiare a întreprinderii este amplificată în activitatea de evaluare a aces-
teia, unde în metodele patrimoniale de evaluare se utilizează mai multe
variante de redare a elementelor materiale ale capitalului propriu, bazate pe
activul net contabil, activul net actualizat sau reevaluat, activul net corectat,
activul net de lichidare, valoarea substanţială a patrimoniului.
3.3.2. Analiza fondului de rulment

Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor
mari ale bilanţului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment
(NFR), din care rezultă trezoreria (T). Acest echilibru este determinat în
conformitate cu concepţiile de prezentare a bilanţului: optica financiară şi
optica funcţională.
Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul per-
manenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu durata mai
mare de l an din resurse cu scadenţa peste l an, iar finanţarea activelor sub
l an, din resurse scadente sub l an.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung
(capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa
cum rezultă din partea superioară a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen

lung şi mediu) + Provizioane + Subvenţii pentru investiţii - Necesar per-
manent (Active imobilizate nete)
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung,

fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă
după finanţarea imobilizărilor pe care întreprinderea o consacră finanţării
activelor circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab,
care serveşte finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient
de crescut.
Metoda insistă asupra originii fondului de rulment şi permite înţele-
gerea cauzelor variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea
capitalurilor permanente (emisiuni de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împru-
muturi pe termen lung) si de reducerea imobilizărilor nete (vânzări de titluri,
dezin vestire, cesiuni de imobilizări).
Odată cu creşterea fondului de rulment, creşte şi marja de securitate
a întreprinderii, ceea ce arată că o parte mai însemnată din activele circulante
este finanţată din capitalurile permanente.
197
Scăderea fondului de rulment este cauzată de scăderea capitalurilor
permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni)
şi de creşterea imobilizărilor nete (investiţii).
Un fond de rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care
poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze legate de capitalurile
proprii şi de datoriile la termen comparativ cu situaţia activului imobilizat.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea fondului
de rulment financiar ca diferenţa:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) - (Datoriipe termen

scurt + Venituri în avans)
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea fondului de rulment

care este finanţat din activul circulant, în această ipostază, fondul de rulment
financiar arată surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile
temporare, evidenţiind excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de
securitate privind solvabilitatea întreprinderii.
Bilanţul contabil în listă permite determinarea mai rapidă a fondului

de rulment, în două moduri:
a) FRF = Total active - Datorii curente - Active imobilizate = F-A
b) FRF = Active circulante nete /Datorii curente nete = E
Teoretic, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă

că în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a
compromite buna funcţionare a întreprinderii.
Un fond de rulment pozitiv (Capitalurile permanente > Imobilizările
nete) constituie o marjă de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa
cotidiană, permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante
strict necesare funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul
circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activul circulant net >
Datoriile sub l an).
Un fond de rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru
întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente care să îi
asigure finanţarea imobilizărilor (Capitalurile permanente < Imobilizările
nete) sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen
scurt, pe care nu le va putea achita (Activul circulant net < Datoriile sub l
an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie,

unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde
există credite-furnizori înseninate.
De exemplu, calculul fondului de rulment financiar prin lectura pe

orizontală a bilanţului financiar din Tabelul 40 şi pe baza bilanţului contabil
tip listă din Tabelul 39 a condus la rezultatele din Tabelul 45.
<=> Aplicaţia 42: Calculul fondului de rulment financiar

Tabelul 45
crt. (lei) (±A) (%)
1. Capitaluri proprii 117.358.918 143.580.488 +26.221.570 122,34
2. Datorii pe o perioadă mai
mare de 1 an (+) 4.434.342 1.825.211 -2.609.131 41,17
3. Capitaluri permanente
(1+2) 121.793.260 145.405.699 +23.612.439 119,38
4. Provizioane (+) 1.200.000 3.600.813 +2.400.813 200,06
5. Subvenţii pentru investiţii 7.656.637 8.408.973 +752.336 109,82
6. Total (3+4+5) 130.649.897 157.415.485 +26.765.588 134,96
7. Active imobilizate nete
(Ai) 80.982.639 85.596.263 +4.613.624 123,48
8. Fond de rulment
financiar (FRF) (6-7) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 210,02
9. Necesar temporar
(10+11) 108.154.522 126.224.475 +18.069.953 116,70
10. Active circulante 107.946.721 126.159.137 +18.212.416 296,59
11. Cheltuieli în avans 207.801 65.338 -142.463 31,44
12. Resurse temporare
(13+14) 58.487.264 54.405.253 +4.082.011 106,97
13. Datorii pe o perioadă mai
mică de 1 an 58.483.297 54.405.204 -4.078.093 93,02
14. Venituri înregistrate în
avans 3.967 49 -3.918 1,23
15. Fond de rulment
financiar (FRF) (9-12) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 210,02
16. Active circulante nete /
Datorii curente nete (E) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 210,02

1. Fondul de rulment financiar pozitiv a avut o dinamică ascendentă
care reflectă creşterea marjei de securitate financiară, atât pe termen lung,
cât şi pe termen scurt.
2. Partea superioară a bilanţului financiar reflectă creşterea activelor
circulante finanţate din resurse durabile după finanţarea activelor imobilizate,
fiind asigurat echilibrul financiar pe termen lung.
3. Partea inferioară a bilanţului financiar reflectă marja de securitate
financiară pe termen scurt, respectiv surplusul de active circulante faţă de
resursele sub l an.
4. Acelaşi echilibru financiar se regăseşte la poziţia E a bilanţului ver
tical, în care activele circulante nete / datoriile curente nete au crescut cu
110,02%.
în practică, se consideră că fondul de rulment al întreprinderii indus-

triale trebuie să reprezinte valoarea a 1-3 cifre de afaceri lunare.
în interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împru-
mutate nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să
nu depăşească 50%), ceea ce impune determinarea fondului de rulment
propriu (FRp) si a fondului de rulment străin (FRs):
FRp = Capitalurile proprii + Provizioanele + Subvenţiile pentru

investiţii - Activele imobilizate nete
FRs = Datoriile cu scadenţa peste l an- Activele imobilizate nete
Fondul de rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de

finanţare asupra modului lui de constituire, adică măsura în care echilibrul
financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce se reflectă prin gradul
de autonomie financiară a întreprinderii.
Fondul de rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare
pe termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
De exemplu, în cazul analizat mai sus fondul de rulment propriu şi

fondul de rulment străin se prezintă în Tabelul 46, din care se desprind
următoarele concluzii:
1. Fondul de rulment propriu pozitiv si în creştere arată un surplus de
resurse proprii rămas după acoperirea integrală a activelor imobilizate, din
care pot fi acoperite parţial activele circulante.
2. Fondul de rulment străin negativ şi în scădere arată că împrumuturile
pe termen lung nu pot acoperi nici imobilizările nete, ceea ce arată că s-a
200 Prof. uni\. dr. SILVIA PETRESCU
îmbunătăţit structura financiară prin accentuarea finanţării din capitalurile

proprii care au majorat capitalurile permanente prin reducerea datoriilor pe
termen lung.
<=> Aplicaţia 43: Calculul fondului de rulment propriu şi străin

Tabelul 46
crt. (lei) (±A) (%)
1. Capitaluri proprii 117.358.918 143.580.488 +26.221.570 122,34
2. Subvenţii pentru investiţii 7.656.637 8.408.973 +752.300 109,82
3. Provizioane 1.200.000 3.600.813 +2.400.813 200,06
4. Active imobilizate nete (Ai) 80.982.639 85.596.263 +4.613.624 123,48
5. Fond de rulment propriu
(Frp) (1+2+3-4) 45.232.916 69.694.011 +24.461.095 154,07
6. Datorii scadente peste 1 an 4.434.342 1.825.211 -2.609.131 41,17
7. Fond de rulment străin
(FŢSH6-4) -76.548.297 -83.771.052 -7.222.755 109,43
33.3. Analiza necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment desemnează nevoile financiare gene-
rate de executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploa-
tare curentă (cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit
cel puţin parţial de resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezintă
banii care trebuie rulaţi în întreprindere pentru a-i asigura funcţionarea (după
finanţarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli care vor fi recuperate la
achitarea facturilor de către clienţi.
Necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă între necesi-
tăţile ciclice (activele circulante mai puţin disponibilităţile) şi resursele ci-
clice (datoriile sub l an mai puţin creditele bancare curente):
NFR = Necesităţile ciclice - Resursele ciclice

în care:
Necesităţile ciclice = Necesarul temporar (Activele circulante - Casa
şi conturi la bănci) + Cheltuielile în avans
Resursele ciclice = Resursele temporare = (Datoriile care trebuie plătite
într-o perioadă de l an - Creditele bancare curente) + Veniturile înregistrate
în avans
Rezultă că structura necesarului de fond de rulment cuprinde pe de o

parte stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror va-
loare încorporează pe de o parte cheltuielile de fabricaţie şi pe de altă parte
creanţele, din care se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării),
care corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = (Stocurile + Creanţele + Cheltuielile în avans) - (Datoriile
pe termen scurt - Creditele bancare curente + Veniturile înregistrate în
avans)
De exemplu, pe baza bilanţului financiar şi a bilanţului tip listă se

determină necesarul de fond de rulment în Tabelul 47:
*=> Aplicaţia 44: Calculul necesarului de fond de rulment

Tabelul 47
crt. (lei) (±A) (%)
1. Active circulante 107.946.721 126.159.137 +18.212.416 116,87
2. Casa şi conturi la bănci (-) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
3. Necesităţi ciclice (stocuri +
creanţe) 106.755.442 120.721.949 +13.966.507 113,08
4. Cheltuieli în avans (+) 207.801 65.338 -142.463 31,44
5. Necesităţi ciclice +
cheltuieli în avans 106.963.243 120.787.287 +13.824.044 112,92
6. Resurse ciclice (datorii pe o
perioadă sub 1 an) 58.483.297 54.405.204 -4.078.093 97,02
7. Credite bancare curente (-) 0 0 0 0
avans (+) 3.967 49 -3.918 1,23
9. Resurse ciclice + venituri
în avans 58.487.264 54.405.253 -4.082.011 93,02
10. Necesarul de fond de
rulment (NFR) (5-9) 48.475.979 66.382.034 +17.906.055 136,93
Din datele Tabelului 47 se desprind următoarele concluzii: 1. Necesarul

de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă dinamica ascendentă a
surplusului de necesar temporar faţă de resursele temporare care s-au
redus cu 6,98%.
Prof univ dr
202 - - - SIL V IAPETRE SC U
2. Creşterea necesarului de fond de rulment a fost consecinţa creşterii
necesităţilor ciclice, respectiv a activelor circulante cu 56,3%, în condiţiile
reducerii cheltuielilor în avans şi a disponibilului şi ale reducerii datoriilor
cu scadenţa până la l an în proporţie mai mare decât au crescut veniturile în
avans.
/s
3. In consecinţă, necesităţile ciclice au crescut, iar resursele ciclice s-au

redus, ceea ce explică majorarea necesarului de fond de rulment.
Pornind de la relaţia care există între necesarul temporar şi resursele

temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar care poate fi
pozitiv sau negativ, în următoarele situaţii:
a) Dacă NFR > O, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de

resursele temporare care pot fi mobilizate.
Aceasta reprezintă o situaţie normală dacă este consecinţa unor in-
vestiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
In caz contrar, NFR > O arată un decalaj nefavorabil între lichidarea
stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul
încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor, care va afecta capacitatea de
plată.
b) Un NFR < O reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de

capitalurile circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele
temporare care pot fi mobilizate.
Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării ro-
tofei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi a relaxării plăţilor, cu
efecte favorabile asupra capacităţii de plată.
Spre deosebire de fondul de rulment care reflectă echilibrul pe termen

lung, necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii,
este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de ur-
mătorii factori: cifra de afaceri, durata ciclului de producţie, durata de rotaţie
a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanţelor si termenul
de plată a furnizorilor.
în acest sens, necesarul de fond de rulment poate fi exprimat şi în zile

de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie (NFRz), care reflectă decalajul
nefavorabil între încasări si plăţi si în condiţii normale trebuie să se situeze
între 30 şi 60 zile:
NFRz = NFRx360/CA
203
3.3.4. Analiza trezoreriei nete
Trezoreria netă (TN) rezultă din egalitatea dintre activele şi pasivele
bilanţului, în prezentarea tabelară însemnând Activ = Pasiv, respectiv Uti-
lizări = Resurse, egalitate care conduce la confruntarea fondului de rulment
(FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR).
Din această confruntare rezultă echilibrul financiar al întreprinderii,
care constituie un rezultat al operaţiunilor care afectează toate posturile de
bilanţ si care reiese din lectura pe orizontală a bilanţului prezentat sub
formă tabelară, putând fi determinat în două moduri:
a) Pe baza părţii superioare a bilanţului financiar:
TN = FR - NFR
b) Pe baza părţii inferioare a bilanţului financiar:
TN = Casa şi conturi la bănci - Credite bancare pe termen scurt

sau
TN = Trezoreria activă - Trezoreria pasivă
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de func-

ţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice
moment (valori mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, sol-
durile creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
Bilanţul contabil, prin prezentarea în listă, permite accesul direct la
fondul de rulment înscris la poziţia E, trezoreria netă fiind diferenţa:
TN = Active circulante nete /Datorii curente nete (E) - NFR
De exemplu, calculul trezoreriei nete pe baza bilanţului financiar şi a

bilanţului armonizat conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 48, din care
se desprind următoarele concluzii:
l . Calculată pe baza părţii superioare a bilanţului financiar, trezoreria
netă a f ost pozitivă şi în creştere cu 356,41% ca urmare a decalajului dintre
ritmul de creştere a fondului de rulment (l 10,02%) şi ritmul de creştere a
necesarului de fond de rulment (36,93%).
2. Pe baza părţii inferioare a bilanţului financiar trezoreria netă s-a
majorat prin creşterea disponibilului din casă şi conturile la bănci cu 356,4 1 %
(trezoreria activă), în absenţa creditelor bancare pe termen scurt (trezoreria

pasivă).
3. Poziţia E a bilanţului în listă reflectă creşterea mai rapidă a
elementului Active circulante nete / Datorii curente nete (110,02%) compa
rativ cu necesarul de fond de rulment (36,93%), ceea ce a avut ca efect
creşterea trezoreriei nete cu 356,41%.
4. în toate cele trei variante de calcul valoarea pozitivă şi în creştere a
trezoreriei nete confirmă existenţa unui echilibru financiar pe termen lung
şi pe termen scurt favorabil desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă.
=> Aplicaţia 45: Calculul trezoreriei nete

Tabelul 48
crt. (lei) (±A) (%)
1. Fond de rulment financiar
(FRF) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 210,02
2. Necesar de fond de rulment
(NFR) 48.475.979 66.382.034 +17.906.055 136,93
3. Trezorerie netă (TN) (1-2) (a) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
4. Casa şi conturi la bănci 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
5. Credite bancare pe termen
scurt 0 0 0 0
6. Trezorerie netă (TN) (4-5) (b) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
7. Active circulante nete / Datorii
curente nete (E) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 210,02
8. Trezorerie netă (TN) (7-2) (c) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
Având în vedere că pot exista situaţii care reflectă dezechilibre finan-

ciare, se impune abordarea cauzelor care le pot produce, pornind de la
valoarea pozitivă sau negativă a trezoreriei.
Trezoreria netă (±) rezultă atât din operaţiuni care afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele
circulante si datoriile pe termen scurt.
Creşterea trezoreriei nete poate fi realizată prin creşterea fondului de
rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, respectiv prin
creşterea disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare curente.
Valoarea pozitivă sau negativă a trezoreriei nete este consecinţa
inegalităţii între fondul de rulment şi necesarul (resursa) de fond de rulment,
care poate justifica următoarele cazuri:
205
A. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când:
FR > NFR şi respectiv Disponibilităţi > Credite bancare curente
în următoarele situaţii:
a) FR > 0 şi NFR > O, când NFR este finanţat în întregime din resurse
permanente (FR > 0) care degajă disponibilităţi care pot ascunde o sub-
utilizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < O, când resursele din ciclul de exploatare (NFR
< 0) se adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a
degaja un excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde subutilizări de
capitaluri;
c) FR < O şi NFR < O, când resursele din exploatare (NFR < 0)
acoperă un excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imo
bilizat (FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din dato-
riile pe termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea
capitalurilor permanente (resurselor stabile).
B. Trezorerie negativă (TN < 0), când:
FR < NFR şi respectiv Disponibilităţi < Credite trezorerie
în următoarele situaţii:
a) FR > O şi NFR > O, când NFR este finanţat parţial din capitalurile
permanente (FR > 0) şi parţial din creditele bancare curente mai mari decât
disponibilităţile, ceea ce impune analiza riscului bancar curent.
b) FR < O şi NFR > O, când creditele bancare acoperă o parte din
imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţi (inferioare creditelor de trezo
rerie), ceea ce impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR <0şi NFR < O, când resursele permanente nu acoperă decât o
parte a activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe
termen scurt (furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea
ce impune revederea structurii finanţării, fiind crescut riscul dependenţei
financiare de exterior printr-un levier financiar relativ ridicat.
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională

Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării bilan-
ţului conform opticii funcţionale, care structurează posturile de bilanţ în
- , n / : P r o f . u n i v . d i . S I L V I A
206 P E T R E S C U
zUo
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
strânsă legătură cu ciclurile economice care caracterizează viaţa între-
prinderii, care impun patru categorii de activităţi: investiţii, exploatare, fi-
nanţare, trezorerie.
Analiza pe baza bilanţului funcţional (economic) este o analiză func-
ţională, fiind mai bine adaptată gestiunii previzionale, care situează în centrul
atenţiei ciclul de exploatare. Ea completează analiza financiară statică prin
intermediul tabloului de finanţare, utilizat ca fiind principalul instrument
al analizei dinamice a echilibrului financiar.
A. Analiza fondului de rulment net global

în accepţiune funcţională echilibrul financiar funcţional impune ca
utilizările stabile să fie finanţate din resurse durabile, iar activele ciclice
să fie acoperite din resurse ciclice. Surplusul de resurse stabile (durabile)
faţă de imobilizările brute constituie/om/w/ de rulment net global (FRNG)
si poate fi determinat în două moduri:
a) Pe baza părţii superioare a bilanţului funcţional:
FRNG(±) = Resursele durabile - Utilizările stabile brute
Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după finanţarea

utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare, în timp ce unul
negativ arată insuficienţa resurselor durabile pentru finanţarea utilizărilor
stabile.
b) Pe baza părţii inferioare a bilanţului funcţional:

FRNG(±) = Activele circulante + Cheltuielile în avans - (Datoriile
sub l an + Veniturile înregistrate în avans)
Un FRNG pozitiv arată excedentul de active circulante faţă de obli-

gaţiile curente de exploatare, iar unul negativ reflectă insuficienţa activelor
circulante pentru acoperirea acestor obligaţii.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 41) rezultă datele
din Tabelul 49, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Se constată că fondul de rulment net global este egal cu fondul de
rulment financiar, ca urmare a includerii în resursele stabile şi în utilizările
brute a amortizărilor şi provizioanelor pentru depreciere.
2. Partea superioară a bilanţului funcţional arată căfondul de rulment
net global pozitiv şi în creştere cu 44,6% s-a datorat creşterii resurselor
stabile cu 22,18% faţă de creşterea utilizărilor stabile cu numai 13,93%.
207
3. Partea inferioară a bilanţului funcţional reflectă efectul favorabil al
creşterii activelor circulante cu 16,87% pe fondul reducerii cheltuielilor în
avans cu 68,56% şi al diminuării datoriilor cu scadenţa sub l an cu 6,97%
şi a veniturilor înregistrate în avans cu 98,77%.
^> Aplicaţia 46: Calculul fondului de rulment net global

Tabelul 49
crt. (lei) (±A) (%)
1. Resurse stabile (durabile) 184.480.163 225.414.109 +40.933.946 122,18
2. Utilizări stabile brute 134.812.905 153.594.887 +18.781.982 113,93
3. Fondul de rulment net
g/ofoz/(FRNG)(l-2) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 144,60
4. Active circulante - total 107.946.721 126.159.137 +18.212.416 116,87
6. Total (4+5) 108.154.522 126.224.475 18.069.953 116,70
7. Datorii sub 1 an 58.483.297 54.405.204 -4.078.093 93,03
avans 3.967 49 -3.918 1,23
9. Total (7+8) 58.487.264 54.405.253 -4.082.011 93,02
10. Fondul de rulment net
global (FRNG) (6-9) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 144,600
4. După finanţarea utilizărilor durabile din resursele stabile fondul de

rulment net global reflectă mărimea necesarului ciclic si de trezorerie rămasă
nefinanţată de resursele aferente, ceea ce arată că întreprinderea are lichidităţi
pentru finanţarea necesarului curent de exploatare.
B. Analiza necesarului de fond de rulment total

Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea nevoilor
de finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive:
NFR = Utilizări ciclice - Resurse ciclice
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi a creanţelor
impusă de ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar
de resursele ciclice de capital devine un necesar de finanţare permanent
reînnoibil.
Acest necesar este finanţat din fondul de rulment funcţional, care

apare ca un surplus de resurse stabile, respectiv ca un necesar de fond de
rulment total (NFRT), cu două componente: de exploatare şi din afara
exploatării:
NFRT = NFRE + NFRAE
La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare - producţie

- vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde unor alocări de
fonduri pentru constituirea stocurilor şi creanţelor, reflectă decalajele între
vânzări şi încasări, respectiv între cumpărări şi plăţi, şi se calculează prin
diferenţa:
NFRE = Active circulante de exploatare - Datorii de exploatare
Plăţile măresc NFRE, iar încasările îl reduc.
Necesarul de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE) este mai

mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante - Datoriile în afara exploatării
în care:
- Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capitalul subscris
nevărsat;
- Datoriile în afara exploatării cuprind: datoriile fiscale, alte datorii.
Necesarul de fond de rulment astfel determinat poartă numele de

necesar net când este pozitiv, respectiv resursă netă când este negativ.
De exemplu, necesarul de fond de rulment total pe componente se
prezintă în Tabelul 50, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Necesarul de fond de rulment funcţional total este pozitiv şi în
creştere ca urmare a necesităţilor ciclice (utilizările ciclice) care s-au majorat
cu peste 30%, în timp ce resursele ciclice s-au redus cu 7%.
2. Creşterea utilizărilor ciclice totale a fost consecinţa majorării acti
velor circulante de exploatare şi a altor creanţe, în condiţiile reducerii cheltu
ielilor în avans.
3. Necesarul de fond de rulment de exploatare pozitiv şi în creştere
cu 15,58% arată un necesar de finanţare permanent reînnoibil pentru ciclul
de exploatare în creştere, surplusul de nevoi ciclice fiind acoperit financiar
de resurse ciclice de capital.
209
4. în schimb, în afara exploatării se înregistrează o resursă netă
(NFRAE < 0) în scădere cu 64,19% ca urmare a creşterii activelor circulante
din afara exploatării (alte creanţe) cu 14,63% şi a reducerii datoriilor din
afara exploatării cu 44,65%.
"=> Aplicaţia 47: Calculul necesarului de fond de rulment total

Tabelul 50
crt. (lei) (±A) (%)
Precedent Curent
1. Utilizări ciclice totale, din
care: 106.755.442 120.721.949 +13.966.507 130,08
2. Active circulante de
exploatare 105.164.243 117.306.708 +12.142.465 111,56
3. Alte active circulante (alte
creanţe) 1.591.199 3.415.241 +1.824.042 114,63
5. Total (1+4) 106.963.243 120.787.287 +13.824.044 112,92
6. Resurse ciclice totale, din
care: 58.483.297 54.405.204 -4.078.093 93,03
7. Datorii de exploatare 43.914.231 46.341.495 +2.427.264 105,52
8. Datorii în afara exploatării 14.569.066 8.063.709 -6.505.357 55,35
9. Venituri înregistrate în avans 3.967 49 -3.918 1,23
10. Total (6+9) 58.487.264 54.405.253 -4.082.011 93,03
11. Necesarul de fond de
rulment total (NFRT)
(5-10) 48.475.979 66.382.034 +17.906.055 136,93
12. NFRE (2+4-7-9) 61.453.846 71.030.502 9.576.656 115,58
13. NFRAE (3-8) -12.977.867 -4.648.468 +8.329.399 35,81
C. Analiza trezoreriei nete

Din confruntarea fondului de rulment net global (FRNG) cu necesarul
de fond de rulment total (NFRT) din partea superioară a bilanţului funcţional
rezultă trezoreria netă (TN) prin diferenţa:
TN = FRNG-NFRT
Trezoreria netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt
care sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional şi poate fi
determinată şi prin diferenţa:
TN = Necesarul de trezorerie - Resursele de trezorerie

sau
TN = Activul circulant financiar - Creditele bancare
curente
în final, trezoreria netă constituie diferenţa dintre trezoreria activă

(casa şi conturi la bănci) şi trezoreria pasivă (creditele bancare curente):
TN = Trezoreria activă - Trezoreria pasivă
Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă:

1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când:
a) FRNG > NFRT
sau
b) Necesarul de trezorerie > Resursele de trezorerie
2. Trezorerie negativă (TN < 0), când:

a) FRNG < NFRT
sau
b) Necesarul de trezorerie < Resursele de trezorerie
De exemplu, din confruntarea fondului de rulment net global cu ne-
cesarul de fond de rulment total rezultă trezoreria netă din Tabelul 51:
"=> Aplicaţia 48: Calculul şi analiza trezoreriei nete

Tabelul 51
crt (lei) (±A) (%)
1. Fond de rulment net global
(FRNG) 49.667.258 71.819.222 +22.151.964 144,60
2. Necesar de fond de rulment
total (NFRT) 48.475.979 66.382.034 +17.906.055 136,93
3. Trezorerie netă (TN) (1-2) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
4. Active circulante financiare
(Trezorerie activă) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
5. Credite bancare curente
(Trezorerie pasivă) 0 0 0 0
6. Trezorerie netă (TN) (4-5) 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41

1. Trezoreria netăpozitivă şi în creştere cu 356,41 % a fost consecinţa
decalajului dintre creşterea fondului de rulment net global cu 44,60% şi
creşterea necesarului de fond de rulment total cu 36,93%.
2. în consecinţă, partea superioară a bilanţului funcţional reflectă un
echilibru economic stabil care s-a consolidat în cursul exerciţiului financiar
curent.
3. Partea inferioară a bilanţului funcţional reflectă echilibrul funcţio
nal pe termen scurt asigurat de trezoreria netă în creştere cu 356,41%, ca
urmare a creşterii activului circulant financiar (disponibilităţile în casă si
conturi la bănci) cu acelaşi procent, în lipsa creditelor bancare curente.
4. Prin prisma evoluţiei ascendente a trezoreriei nete se pot face apre
cieri favorabile privind echilibrul financiar pe termen scurt şi pe termen
lung, în sensul că întreprinderea prezintă atât lichidităţi pentru onorarea
obligaţiilor curente, cât şi garanţii privind solvabilitatea pe termen lung,
fiind în afara riscului de faliment.
O trezorerie netă pozitivă reflectă aşadar un excedent de trezorerie în

raport cu obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii
posibilitatea de a f ace plasamente pe piaţa de capital.
Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi
reflectate de un necesar de fond de rulment negativ, o trezorerie netă negativă
reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci), este
legată de gestiunea financiară pe termen scurt şi reflectă dificultăţi în achi-
tarea obligaţiilor curente către diverşi parteneri, fiind afectată capacitatea
de plată a întreprinderii.
***
în analiza echilibrelor financiare pe baza diverselor modele de bilanţ

se constată că, indiferent de forma de prezentare, se obţin aceleaşi valori
privind indicatorii de echilibru financiar, ceea ce confirmă justeţea şi con-
vergenţa raţionamentelor şi a principiilor care fundamentează calculul eco-
nomic raţional care guvernează demersul analizei financiare.
Utilizarea modelelor de prezentare orizontală a bilanţului se justifică
din punctul de vedere al analizei financiare prin facilităţile pe care le oferă
privind verificarea rapidă a echilibrelor dintre active si capitaluri şi deter-
minarea diverselor rate (de structură, de finanţare, de risc ş.a.).
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)

Aprofundarea analizei situaţiei financiare pe baza bilanţului impune
recurgerea la procedeul frecvent utilizat în analiza financiară cunoscut sub
denumirea de „metoda ratios". Termenul de origine latină echivalent cu
ratus = calculat, socotit este preluat ca atare în terminologia anglo-saxonă
şi francofonă.
Ratio este un raport între două posturi de bilanţ, din contul de rezultat,
sau din bilanţ şi contul de rezultat, echivalent cu termenul de rată, coeficient,
indice, procent, între elementele raportului trebuie să existe omogenitate
din punct de vedere al modului de evaluare şi relaţii directe între mărimile
care se compară.
Utilizarea frecventă a indicilor, rapoartelor, procentelor în analiză a
impus acest procedeu ca fiind o metodă de studiere a relaţiilor dintre diverse
posturi înscrise în situaţiile de raportare financiară cu semnificaţie în eva-
luarea performanţelor, riscurilor şi poziţiei financiare a întreprinderii.
Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute
şi permite efectuarea de comparaţii în spaţiu, pentru a situa mai bine între-
prinderea în mediul concurenţial, sau în timp, pentru a-i aprecia evoluţia.
Ratele utilizate în analiza bilanţului pot fi grupate după diverse criterii
şi caracterizează aspecte privind structura bilanţului, viteza de rotaţie a postu-
rilor, structura finanţării, rentabilitatea şi riscul financiar.
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului se obţin în urma analizei pe verticală
şi se determină prin raportarea posturilor de active şi a posturilor de capitaluri
ale bilanţului la totalul acestora. Aceste rate pun în evidenţă caracteristicile
financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se trans-
forma în lichidităţi, autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii,
calitatea echilibrului financiar pe termen scurt sau structura financiară (de
finanţare) a întreprinderii.
Structura activelor caracterizează compoziţia patrimoniului economic
al întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin
„capitalistic" al acesteia, precum şi vulnerabilitatea ei la evoluţiile inflaţio-
niste.
Ratele de structură a activelor reflectă apartenenţa sectorială a
întreprinderii, sunt în concordanţă cu natura activităţii acesteia şi vizează
următoarele aspecte:
213
1) Ponderea imobilizărilor reflectă indirect intensitatea capitalistică
(prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor financiare cu alte unităţi
(prin ponderea imobilizărilor financiare).
. Activ imobilizat xlOQ(%) Activ

s =
2) Ponderea activelor circulante depinde de sectorul de activitate şi

durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de durata termenelor
de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor), şi reflectă esenţa
trezoreriei (prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).
sa= Active circulante xlQO(%) Total

active
Structura pasivelor (capitalurilor) degajă politica de finanţare a în-

treprinderii şi evidenţiază gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia fi-
nanciară pe care le asigură combinaţia de resurse având maturităţi şi origini
diverse (capitaluri proprii, datorii pe termen lung, mediu sau scurt).
Ratele de structură a capitalurilor reflectă autonomia financiară şi
gradul de îndatorare a întreprinderii:
1) Ponderea capitalurilor permanente reflectă autonomia financiară

globală (prin ponderea capitalurilor proprii), autonomia la termen a între
prinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung), respectiv dependenţa
pe termen lung de finanţarea externă, sau rata îndatorării globale a între
prinderii (prin ponderea tuturor datoriilor).
Capitaluri permanente xlOQ(%) Total

capitaluri
Această rată poate fi completată cu structura capitalurilor permanente

în vederea determinării autonomiei financiare şi a capacităţii de îndatorare
prin raportarea capitalurilor proprii şi a datoriilor pe termen lung la capita-
lurile permanente.
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt se corelează cu trezoreria

întreprinderii, şi cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul
pasivului cu atât este mai mare autonomia (independenţa) financiară a

întreprinderii.
Datorii pe termen scurt 1nn /n>.
Sdts =---------^ — ------------x 100 (%)
Pasiv
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar sau din bilanţul

contabil în listă se determină structura activelor şi a capitalurilor prin inter-
mediul ratelor procentuale din Tabelul 52:
<=> Aplicaţia 49: Ratele de structură ale bilanţului financiar

Tabelul 52
Structura activelor Exerciţiul Structura capitalurilor Exerciţiul
(%) financiar (%) financiar
Iniţial Final Iniţial Final
Total active nete 100 100 Total capitaluri 100 100
Active imobilizate 42,81 40,40 Capital permanent (Cp) 69,07 74,31
Imobilizări necorporale 0,04 0,24 Capitaluri proprii (C) 66,73 73,45
Imobilizări corporale 42,767 40,158 Capital + Rezerve 58,87 64,15
Imobilizări financiare 0,003 0,002 Rezultat reportat 3,17 3,63
Active circulante 57,07 59,55 Subvenţii + Provizioane 4,69 5,67
Stocuri - total 12,57 10,49 Datorii peste 1 an 2,34 0,86
Creanţe - total 43,87 46,49 Datorii sub 1 an 30,92 25,68
Casa şi conturi la bănci 0,63 2,57 Datorii totale 33,26 26,54
Cheltuieli în Venituri înregistrate în

avans 0,12 0,05 avans 0,01 0,01

1. Structura activelor reflectă ponderea în creştere a activelor circulante
de la 57,07% la 59,55% prin reducerea ponderii activelor imobilizate de la
42,81% la 40,40%, în conformitate cu activitatea de producţie şi comercia
lizare a întreprinderii.
2. In activele imobilizate, imobilizările corporale s-au redus de la
42,767% la 40,158% în favoarea imobilizărilor necorporale.
3. Structura activelor circulante reflectă reducerea ponderii stocurilor
de la 12,57% la 10,49% în favoarea creşterii creanţelor de la 43,87% la
46,49% şi a disponibilităţilor băneşti de la 0,63% la 2,57%, ceea ce reflectă
215
eliberări de active circulante concomitent cu creşterea duratei de încasare a
creanţelor-clienţi .
4. Structura capitalurilor arată creşterea ponderii capitalurilor per
manente de la 69,07% la 74,31%, pe seama creşterii ponderii capitalurilor
proprii de la 66,73% la 73,45%, care reflectă creşterea autonomiei (inde
pendenţei) financiare.
5. Reducerea ponderii datoriilor cu scadenţa mai mare de l an de la
2,34% la 0,86% pe fondul reducerii ponderii datoriilor totale reflectă creş
terea autonomiei la termen şi reducerea levierului financiar.
6. Reducerea datoriilor sub l an de la 30,92% la 25,68% a dus la
creşterea trezoreriei şi s-a realizat în condiţiile scăderii ponderii datoriilor
totale de la 33,26% la 26,54%, ceea ce a redus gradul de risc financiar.
3.4.2. Analiza corelaţiilor dintre activele şi pasivele bilanţului

Analiza verticală a bilanţului (financiar, funcţional) permite determi-
narea unor corelaţii între posturile de activ şi posturile de pasiv, având în
vedere că structura capitalurilor trebuie să fie adecvată structurii activelor
pe care le finanţează, în acest sens, o întreprindere industrială/oarte „capita-
listică" trebuie să aibă capitaluri permanente mai importante comparativ cu
una mai puţin „capitalistică" din sectorul de distribuţie.
Condiţiile de ajustare între utilizările şi resursele puse în operă se
reflectă prin intermediul analizei combinate (pe orizontală şi pe verticală)
pe baza unor rate de sinteză care corelează posturile de activ cu posturile
de capitaluri şi exprimă indirect echilibrul financiar:
l ) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor măsoară stabilitatea re-

surselor afectate finanţării activelor durabile si se corelează cu fondul de
rulment pozitiv dacă este supraunitară:
Capitaluri permanente Rfi=

. . , . , . - > l Activ
imobilizat net
din care:
a) Rata de finanţare din resurse proprii exprimă autonomia financiară
de care dispune întreprinderea şi se corelează cu fondul de rulment propriu
pozitiv:
Capitaluri proprii
Rfp=--------------* r ^ ---->1
Activ imobilizat net
PETRESCU
216
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
b) Rata de finanţare din resurse străine exprimă gradul de inse-

curitate financiară a întreprinderii si se corelează cu fondul de rulment
străin pozitiv:
Datorii pe termen lung + mediu

Rfs =------------: ;— ~.
Activ imobilizat net
2) Rata de lichiditate generală exprimă gradul de lichiditate potenţială

(echilibrul financiar pe termen scurt) şi se corelează cu fondul de rulment
pozitiv dacă este supraunitară:
Activ circulant
Rlg =-------T------------------> l
Datorii pe termen scurt
din care:
a) Rata de lichiditate relativă (redusă) exprimă capacitatea între
prinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt dacă este suprauni
tară:
Activ circulant - Stocuri
Rlr =-----------------------------> l
b) Rata de lichiditate imediată (testul acid) exprimă aptitudinea între

prinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub l an şi se corelează cu
fondul de rulment pozitiv dacă este supraunitară:
Disponibilităţi
Rli =-------~-----------!----------> l
Aceste rate de sinteză se corelează cu ratele de finanţare si reflectă

indirect structura şi independenţa financiară a întreprinderii.
De exemplu, ratele de sinteză determinate pe baza bilanţului (financiar

şi în listă) se prezintă în Tabelul 53:
217
>=> Aplicaţia 50: Ratele de sinteză pe baza bilanţului
Tabelul 53
Nr. Rate de echilibru financiar Exerciţiul Abateri Indici
crt. financiar (±A) (%)
La La
început sfârşit
1. Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor
(Rfi) 1,613 1,839 +0,226 114,01
2. Rata de finanţare din resurse proprii (Rfp) 1,449 1,677 +0,228 115,75
3. Rata de finanţare din resurse străine (Rfs) 0,054 0,021 -0,033 38,09
4. Rata de lichiditate generală (Rlg) 1,845 2,318 +0,473 125,64
5. Rata de lichiditate rapidă (redusă) (Rlr) 1,439 1,910 +0,471 132,74
6. Rata de lichiditate imediată (Rli) 0,020 0,100 +0,08 400,00

1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a
imobilizărilor confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment
pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobili
zărilor din resurse proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu
pozitiv crescător.
3. Valorile subunitare şi în scădere ale ratei de finanţare a imobilizărilor
din resurse străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ, da
toriile pe termen lung fiind insuficiente pentru finanţarea imobilizărilor nete.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală
si de lichiditate redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, deoa
rece fondul de rulment pozitiv asigură capacitatea de a face faţă obligaţiilor
pe termen scurt.
5. Rata de lichiditate imediată (trezoreria imediată), numită şi testul
acid, cu valori subunitare în creştere reflectă insuficienţa disponibilităţilor
băneşti (casa şi conturile la bănci) pentru acoperirea datoriilor cu scadenţa
sub l an; în schimb, lipsa creditelor bancare pe termen scurt confirmă o
situaţie favorabilă privind lichidităţile curente.
în concluzie, ratele de sinteză reflectă o situaţie financiară favorabilă
desfăşurării unei activităţi în afara riscului financiar.
3.4.3. Analiza ratelor de finanţare; structura financiară

Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii finan-
ciare a întreprinderii prin examinarea modului în care sunt repartizate sursele
de finanţare a activelor între capitalurile proprii şi aporturile externe, de

unde rezultă autonomia (independenţa) financiară a întreprinderii.
Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea finan-
ciară a întreprinderii, deoarece determină costul capitalului şi are influenţă
asupra politicii de investiţii, afectându-i rentabilitatea.
Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le finan-
ţează: resursele utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat trebuie să
poată rămâne investite în întreprindere o durată cel puţin egală cu durata de
viaţă a acestui activ.
în acest sens, exigibilitatea capitalurilor trebuie armonizată cu lichi-
ditatea activelor finanţate, adică imobilizările trebuie finanţate din capitaluri
stabile (permanente), iar activul circulant trebuie finanţat din datoriile de
exploatare. Numai în aceste condiţii poate fi asigurată o structură financiară
echilibrată care poate garanta independenţa financiară a întreprinderii,
obiectiv major al gestiunii financiare.
în gestiunea financiară apar noţiunile de structură financiară şi de
structură a capitalului care se deosebesc prin faptul că în timp ce structura
financiară desemnează compoziţia pasivului bilanţului, structura capita-
lului caracterizează compoziţia finanţării pe termen lung a activităţii între-
prinderii: acţiuni (ordinare, privilegiate), obligaţiuni (ordinare, convertibile),
împrumuturi bancare ş.a.
în privinţa asigurării unor structuri financiare ideale sau acceptabile
trebuie să se aibă în vedere câteva principii de bază:
1. Activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din
datorii pe termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile)
pot fi finanţate tranzitoriu din asemenea datorii.
2. Finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu si
lung este admisă cu condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50%
din capitalurile permanente.
3. Această finanţare trebuie rambursată/vogrewv până când întreprin
derea ajunge la autonomie financiară şi autofinanţare.
Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului,
care în optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul scadenţei,
vizează raportul între capitalurile proprii (C) şi datoriile totale (D), care
constituie totalul capitalurilor reflectate în pasivul bilanţului:
Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii totale (D)

-------------------------------------------------------------------------------------------------- 219
Datoriile totale cuprind atât datoriile pe termen lung (peste l an), cât
şi datoriile pe termen scurt (sub l an).
în optica bilanţului financiar (patrimonial), suma dintre capitalurile
proprii (C) şi datoriile pe termen lung (D/tlg) constituie capitalul permanent
(Cp) reflectat în pasivul bilanţului:
Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt
Definirea structurii financiare impune calculul mai multor rate care

corelează datoriile cu capitalurile proprii sau datoriile pe termen lung, mediu
şi scurt cu capitalurile permanente, care au semnificaţie deosebită în ges-
tiunea financiară, cum ar fi:
1) Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C), denu
mit levier financiar, exprimă rata îndatorării globale, fiind important atât
pentru manageri, cât şi pentru creditori, în măsura în care reflectă pe de o
parte gradul de independenţă financiară şi pe de altă parte posibilitatea între
prinderii de a recurge la noi împrumuturi.
2) Raportul dintre fondurile pe termen lung (capitalurile permanente)
si fondurile pe termen scurt (datoriile sub l an) depinde de natura activelor
întreprinderii, sursele permanente de finanţare trebuind astfel structurate
încât să maximizeze valoarea întreprinderii (capitalurile proprii).
Ratele de structură a pasivului, respectiv a capitalurilor permit apre-
cierea modului în care se asigură autonomia (independenţa) financiară a
întreprinderii, care reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă angaja-
mentelor financiare. Această capacitate se măsoară cu ajutorul unor rate
care exprimă gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate.
Autonomia financiară este ameninţată de existenţa unei structuri finan-
ciare inadecvate, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la pierderea
controlului de către acţionari. Poate fi evaluată prin următoarele rate:
1) Rata îndatorării globale exprimă dependenţa întreprinderii de
diverşi creditori şi şansele de rambursare a datoriilor, dacă este sub 0,5:
Datorii totale
Rîg = 7T------:~r^- 0 ' 5
Total capitaluri
Această rată se poate detalia în următoarele variante:

a) Levierul financiar depinde de structura finanţării, influenţează rata
rentabilităţii capitalurilor proprii şi constituie un indicator de risc financiar.
Valoarea acceptabilă a ratei este de maxim 0,6.
Datorii totale
LF = —-——--------
Capitalun propni
b) Rata autonomiei financiare exprimă capacitatea de acoperire a

datoriilor din capitalurile proprii dacă este supraunitară şi se află în raport
invers cu levierul financiar (Raf = 1/LF):
Capitaluri proprii
Datorii totale
c) Rata îndatorării la termen exprimă dependenţa faţă de creditori

dacă este supraunitară şi este afectată de inflaţie:
Datorii pe termen lung

Rît = —-—r——:--------—
Capitalun proprii
2) Capacitatea de îndatorare exprimă posibilităţile de îndatorare ale

întreprinderii dacă este mai mare de 0,5:
= Capitaluri proprii >

Capital permanent ~ '
3) Capacitatea de rambursare exprimă capacitatea de achitare a da-

toriilor din capacitatea de autofinanţare dacă este mai mare de 0,25:
Datorii totale ~~ '
De exemplu, ratele care exprimă autonomia financiară determinate

pe baza bilanţului întreprinderii sunt redate în Tabelul 54:
221
"=> Aplicaţia 51: Ratele de finanţare (autonomie financiară)
Tabelul 54
Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (±A) (%)
La La
început sfârşit
1. Rata îndatorării globale (D/Pasiv) 0,332 0,265 -0,067 79,81
2. Levierul financiar (D/C) 0,536 0,391 -0,145 72,94
3. Rata autonomiei financiare (C/D) 1,865 2,553 +0,688 136,89
4. Rata îndatorării la termen (Dt.lg/C) 0,0377 0,0127 -0,025 33,68
5. Capacitatea de îndatorare (C/Cp) 0,954 0,963 +0,09 100,9
6. Capacitatea de rambursare (CAP/D) 1,9748 3,4997 +1,5249 177,21

1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii
datoriilor totale în structura finanţării şi creşterea ponderii capitalurilor
proprii.
2. Reducerea subunitară a levierului financiar reflectă scăderea
raportului dintre datorii şi capitalurile proprii de la 53,6% la 39,1%, în
consens cu scăderea gradului de îndatorare, având ca efect creşterea gradului
de autonomie financiară.
3. Reducerea ratei de îndatorare la termen, ale cărei valori sunt cu
mult sub l, reflectă scăderea dependenţei de creditori, a fost consecinţa
reducerii datoriilor cu scadenţa peste l an şi a creşterii capitalurilor pro
prii.
4. Capacitatea de îndatorare, superioară limitei de 0,5 si în creştere, a
fost consecinţa accentuării ponderii capitalurilor proprii în capitalul
permanent.
5. Creşterea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de
autofinanţare a fost consecinţa creşterii CAF în condiţiile reducerii datoriilor
totale.
în concluzie, ratele de finanţare se încadrează în limite admisibile
normale, reflectă evoluţii favorabile şi caracterizează stabilitatea structurii
financiare a întreprinderii.
Alături de ratele de sinteză determinate pe baza bilanţului, aceste rate

confirmă o situaţie financiară favorabilă care poate asigura desfăşurarea
activităţii în condiţii de siguranţă.
3.4.4. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ

în măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează
situaţia posturilor la un moment dat, acestea au un caracter static, însă ges-
tiunea financiară pe termen scurt necesită informaţii suplimentare pentru
aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în dinamică,
ceea ce impune determinarea unor rate de rotaţie ale posturilor de bilanţ.
Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se
introducă o dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea
ritmului de reînnoire a unor componente ale acestuia.
în acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ
cu indicatori din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale
activităţii de exploatare, cum ar fi cifra de afaceri, din care rezultă ritmul
de reînnoire a unui post de activ sau de pasiv.
Această analiză stabileşte o legătură organică între informaţiile furni-
zate de bilanţul contabil şi informaţiile oferite de contul de profit şi pierdere
şi are ca obiectiv stabilirea timpului necesar pentru parcurgerea celor trei
stadii ale circuitului economic (aprovizionare, producţie, desfacere) de către
capitalurile angajate de întreprindere, în acest mod informaţiile statice oferite
de bilanţ privind structura financiar-patrimonială reflectată prin intermediul
echilibrului financiar sunt completate cu informaţii dinamice privind acelaşi
echilibru financiar.
Din punct de vedere al analizei financiare, un asemenea studiu impune
determinarea unui sistem de rate de gestiune (rotaţie) care caracterizează
sintetic eficienţa cu care sunt utilizate activele şi pasivele (capitalurile) între-
prinderii.
Ratele astfel determinate caracterizează unul dintre cei mai sintetici
indicatori de eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, exprimată
prin numărul de rotaţii (N) şi prin durata unei rotaţii (D).
Numărul de rotaţii exprimă de câte ori un element de activ sau de
pasiv se transformă în lichidităţi în cursul exerciţiului financiar, iar durata
unei rotaţii exprimă numărul de zile necesare pentru ca un element patri-
monial din bilanţ să parcurgă toate stadiile circuitului economic.
între aceste rate există o relaţie inversă care reflectă faptul că accele-
rarea vitezei de rotaţie cu efecte benefice se poate realiza prin creşterea
numărului de rotaţii sau prin reducerea duratei unei rotaţii.
Principalele rate de gestiune (numărul şi durata) privind accelerarea
vitezei de rotaţie a posturilor de activ şi de pasiv sunt următoarele:
223
1. a) Numărul de rotaţii ale activelor:

CA
XT
Na=-------
Activ
respectiv:
b) Durata unei rotaţii:
_ T Activ ~ ^ ~ , . , , .,
D a = — = -------x 360 (zile/rotaţie)
Na CA
2. a) Numărul de rotaţii ale activelor imobilizate:
Nai _ CA
Active imobilizate
respectiv:
Da =. J_ = Active imobilizate x 36Q (zile/rotaţie)
3. a) Numărul de rotaţii ale activelor circulante:
CA
XT
Nac=----
Ac
Raportul poate fi exprimat prin lanţul de rate:
CA Activ XT l
Nac=-------x-------=Nax-----
Activ Ac Sac
în care:
CA = cifra de afaceri;
Na = numărul de rotaţii ale activelor;
Ac
--------=Sac=ponderea activelor circulante (gradul de lichiditate).
Activ
224
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

T Ac
Dac=-----=-----x 3 60 (zile/rotaţie)
Nac CA
4. a) Numărul de rotaţii ale stocurilor:
CA
XT
Ns=----
Sm
în care:
Sm = Stocul mediu =---------

2

•y Crn
D s= — = - - - -x 3 60 (zile/rotaţie)
Ns CA '
5. a) Numărul de rotaţii ale creanţelor:

CA
Ncr=------
M
Smcr
b) Durata de recuperare a creanţelor:

T Smcr
Dcr=—=------x 3 60 (zile)
Ne CA
6. a) Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii (C):

CA
M
Nc=----
C
T C
D e = — = --- -x 3 60 (zile/rotaţie)
Ne CA ' '
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 225
7. a) Numărul de rotaţii ale creditelor furnizori:
Achiziţii de bunuri —
b) Termenul de plată a furnizorilor:
S
Df = ^:=. .. . "f, --------: x 360 (zile)
Smf Achiziţii de bunuri
Achiziţii de bunuri
—
b) Termenul de plată a furnizorilor:
D f = ^ : = . . . . S m f , --------: x 360 (zile)

Smf Achiziţii de bunuri
Semnificaţia indicatorilor vitezei de rotaţie a posturilor de bilanţ im-

pune următoarele precizări:
a) Numărul de rotaţii al unui post de bilanţ compară un flux de acti
vitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu încre
dinţate întreprinderii (activ total, activ circulant, capital total, capital propriu)
şi indică intensitatea cu care este valorificat acest patrimoniu.
b) Durata unei rotaţii (zile, luni, ani) în relaţie inversă cu numărul de
rotaţii reflectă rapiditatea unei încasări sau a unei plăţi care influenţează
trezoreria.
în acest sens, trebuie comparată durata de recuperare a creanţelor

cu termenul de plată a furnizorilor, din care poate rezulta un decalaj favo-
rabil cu influenţă benefică pe termen scurt asupra lichidităţilor întreprinderii,
prin accelerarea încasărilor şi relaxarea plăţilor.
Decalajul nefavorabil, respectiv creşterea duratei de recuperare a
creanţelor şi reducerea termenului de plată a furnizorilor, are ca efect scă-
derea lichidităţilor pe termen scurt şi diminuarea capacităţii de plată.
De exemplu, calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului şi a contului

de profit şi pierdere a condus la rezultatele din Tabelul 55, din care se des-
prind următoarele concluzii:
1. Numărul de rotaţii ale posturilor de activ ale bilanţului s-a menţinut
la valori supraunitare şi a crescut, ceea ce reflectă accelerarea vitezei de
rotaţie, care se confirmă prin reducerea duratei de rotaţie în zile a activelor.
2. Fac excepţie activele totale, al căror număr de rotaţii s-a menţinut
subunitar în creştere, ceea ce a avut ca efect reducerea duratei în zile a unei
rotaţii de la 500,55 zile/rotaţie la 466,44 zile/rotaţie.
3. Activele imobilizate şi activele circulante si-au accelerat viteza de
rotaţie atât prin creşterea numărului de rotaţii, cât şi prin reducerea duratei
unei rotaţii.
4. Viteza de rotaţie a posturilor de pasiv ale bilanţului a înregistrat o

încetinire atât la capitalurile proprii, cât şi la creditele furnizori, reflectată
prin reducerea numărului de rotaţii şi prin creşterea duratei în zile a unei
rotaţii.
5. Se remarcă reducerea duratei de recuperare a creanţelor cu 2,65 zile
(216,99 - 219,64) şi creşterea termenului de plată a furnizorilor cu 18,13
zile (74,07 - 55,94); reducerea decalajului între durata de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor de la 163,7 zile (219,64 -
55,94) la 142,92 zile (216,99 - 74,07) are ca efect îmbunătăţirea trezoreriei
întreprinderii pe termen scurt.
t=> Aplicaţia 52: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ

Tabelul 55
Numărul de Exerciţiul financiar Durata unei Exerciţiul financiar
rotaţii rotaţii (zile)
Numărul de rotaţii Durata unei rotaţii
ale activelor (Na) 0,7192 0,7718 a activelor (Da) 500,55 466,44
ale activelor a activelor
imobilizate (Nai) 1,679 1,910 imobilizate (Dai) 214,41 188,48
ale activelor a activelor
circulante (Nac) 1,260 1,296 circulante (Dac) 285,71 277,77
ale stocurilor (Ns) 5,720 7,356 a stocurilor (Ds) 62,93 48,93
Termenul de
Numărul de rotaţii recuperare a
ale creanţelor (Ncr) 1,639 1,659 creanţelor (Dcr) 219,64 216,99
ale capitalurilor a capitalurilor
proprii 1,159 1,138 proprii (Dac) 310,61 316,152
Numărul de rotaţii Termenul de plată

ale furnizorilor (Nf) 6,435 4,860 a furnizorilor (Df) 55,94 74,07
Indicatorii care caracterizează viteza de rotaţie a posturilor de activ,

cu referire în special la numărul de rotaţii şi durata unei rotaţii a activelor
şi, în special, a activelor circulante, influenţează performanţele financiare.
227
3.4.5. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Interpretarea indicatorilor de bilanţ trebuie realizată numai în legătură cu
datele privind activitatea economică desfăşurată de întreprindere în cursul anului.
Modificarea valorii unui indicator de bilanţ trebuie apreciată numai
după confruntarea acesteia cu sumele înregistrate în rulajele conturilor, dat
fiind că tocmai rulajele caracterizează acţiunea utilă a mijloacelor avansate
în diferite faze ale circuitului economic al întreprinderii (aprovizionare
-producţie - desfacere).
Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor circulante,
bilanţul singur nu este suficient; el trebuie completat cu datele analitice
referitoare la rulajele diferitelor conturi care se regăsesc în indicatorii de
bilanţ, folosindu-se balanţa de verificare pe rulaj a conturilor. In acest sens,
se impune efectuarea unei analize externe a bilanţului, care vizează unul
dintre cei mai importanţi indicatori sintetici calitativi - viteza de rotafre a
activelor circulante.
3.4.5.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Viteza de rotaţie a activelor circulante, inclusă în bateria indicatorilor
de performanţă, este unul dintre indicatorii semnificativi care caracterizează
eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii. Cu cât
viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active circulante necesare
pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau producţia obţinută
într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este
mai mare. De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în creş-
terea eficienţei generale a activităţii economice a întreprinderii.
Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin

intermediul unor indicatori care exprimă numărul de rotaţii sau durata unei
rotaţii (în zile, luni, ani):
1) Numărul de rotaţii:
TA
N =— (rotaţii)
Sm
în care:
CA = cifra de afaceri;
Sm = soldul mediu al activelor circulante calculat ca media dintre
soldul iniţial şi cel final:
c Si+Sf
Sm=---------
2
2) Durata unei rotaţii:
_, T TxSm
Dz =—=---------(zile)
N CA
în care:
T = durata perioadei de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
3) Active circulante la 1.000 lei cifră de afaceri:
. Sm ... 1.000
Ac =-----x 1.000 =-------
CA N
Analiza indicatorilor vitezei de rotaţie vizează factorii de accelerare

(încetinire) atât pe total, cât şi din punct de vedere al structurii activelor
circulante aferente stadiilor circuitului economic (aprovizionare - producţie
- desfacere), precum şi pe elemente ale activelor circulante: stocuri (materii
prime şi materiale consumabile, produse finite şi mărfuri, producţie în curs
de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri), creanţe, investiţii
financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
De exemplu, pe baza datelor din contul de profit si pierdere şi din

bilanţ se determină indicatorii vitezei de rotaţie din Tabelul 56:
*=> Aplicaţia 53: Viteza de rotaţie a activelor circulante

Tabelul 56
crt.
1. Active circulante (Sm) (mii lei) 107.947 126.159 +18.212 116,87
2. Cifra de afaceri (CA) (mii lei) 136.029 163.498 +27.469 120,19
3. Numărul de rotaţii (Nac) (2/1) 1,260 1,296 +0,036 102,85
4. Durata anului financiar (T) (zile) 360 360 0 100
5. Durata unei rotaţii (Dz) (zile) (4/3) 285,71 277,77 -7,94 97,22
6. Active circulante la 1.000 lei CA (Ac) 793,65 771,60 -22,05 97,22
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 229

1. Toţi indicatorii vitezei de rotaţie a activelor birculante au cunoscut
dinamici favorabile, care reflectă accelerarea vitezei de rotaţie prin: creş
terea numărului de rotaţii, reducerea duratei în zile a unei rotaţii, ceea ce a
avut ca efect scăderea activelor circulante care revin la l .000 lei cifră de
afaceri.
2. Creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante reflectă majorarea
eficienţei utilizării acestora, ceea ce are ca efect îmbunătăţirea performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii, pe care analiza poate şi trebuie să
le cuantifice.
3.4.5.2, Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor

circulante
în general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează indica-
torii de performanţă ai întreprinderii (beneficiul şi ratele de rentabilitate).
Orice accelerare a vitezei de rotaţie va determina o evoluţie favorabilă a
acestor indicatori, după cum încetinirea va avea efecte negative asupra
lor.
Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se exprimă fie
prin creşterea numărului de rotaţii, fie prin reducerea duratei unei rotaţii,
ceea ce antrenează în final reducerea activelor circulante care revin la l .000 lei
cifră de afaceri.
Viteza de rotaţie a activelor circulante este în legătură directă cu mai
mulţi indicatori, asupra cărora manifestă efecte favorabile prin accelerare
sau nefavorabile prin încetinire:
1) Reducerea (creşterea) duratei unei rotaţii (Dz) determină:

a) Eliberări (E) (-) sau imobilizări (I) (+) de active circulante:
E(I)=(Dz 1 -Dz 0 )x^-(miilei)

JoU
b) Creşterea (reducerea) beneficiului din activitatea de bază:
SmxT
B=CA-Ct = -Ct(miilei) Dz
230 Prof. uni\. dr. SILVIA PETRESCU
2) Creşterea numărului de rotaţii determină:

a) Creşterea ratei rentabilităţii economice prin lanţul de rate:
Rexp Rexp CA Ac
Re=-----—=----- x - - - -x-------= RvxNxSac
Activ CA Ac Activ
în care:
Rexp = rezultatul din exploatare
------—=Rv = rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea CA)

L>A
CA
-----= N = numărul de rotaţii
Ac
Ac
--------=Sac=ponderea activelor circulante în activ
Activ
b) Creşterea ratei rentabilităţii financiare prin lanţul de rate:
„. Rex Rex CA Ac Pasiv Rex ^ 0 C+D

Rf=-----=-----x-----x-------x-------=-----xNacxSacx-------=
C CA Ac Activ C CA C
= R'v x Nac x Sac x (l + LF)
în care:
Rex = rezultatul brut al exerciţiului
Rex _,, . .,
------=R v=rata mari ei brute
CA
LF=—=levierul financiar (rata îndatorării)

v>
De exemplu, pe baza contului de rezultat şi a bilanţului se determină

efectele modificării vitezei de rotaţie din Tabelul 57, pe baza căruia rezultă
următoarele:
231
1) Eliberări de active circulante:
E=(Dzi-Dzo)x—=(277,77-285,7l)xl63.498/360=
360
= -3. 606,04 mii lei
2) Creşterea beneficiului aferent cifrei de afaceri nete: A

= B, - B0 = 69.246 - 42.750 = +26.496 mii lei
Factorii de influenţă sunt următorii:
Pe treapta I:
A = ACA + ACt
m care:
ACA = CA, - CA0 = 163.498 - 136.029 = +27.469 mii lei ACt
= Ct - Ct = 93.279 - 94.252 = -973 mii lei
<=> Aplicaţia 54: Efectele vitezei de rotaţie a activelor circulante

Tabelul 57
cit.
1. Cifra de afaceri netă (CA) (mii lei) 136.029 163.498 +27.469 120,19
2. Costul bunurilor vândute şi al
serviciilor prestate (Ct) (mii lei) 93.279 94.252 +973 101,04
3. Rezultatul brut aferent CA (B)
(mii lei) 42.750 69.246 +26.496 161,97
4. Total active nete (A) (mii lei) 189.137 211.821 +22.684 112,00
5. Active circulante (Sm) (mii lei) 107.947 126.159 +18.212 116,87
6. Ponderea activelor circulante
(Sac) (%) 57,07 59,56 +2,49 104,36
7. Numărul de rotaţii ale activelor
circulante (Nac) 1,260 1,296 +0,036 102,85
8. Durata unei rotaţii a activelor
circulante (Dz) (zile) 285,71 277,77 -7,94 97,22
9. Capitalurile proprii (C) (mii lei) 117.359 143.581 +26.222 122,34

10. Datorii totale (D) (mii lei) 62.918 56.231 -6.687 89,37
11. Rata profitabilităţii CA (Rv)
(3/1) (%) 31,42 42,35 +10,93 134,79
12. Rata rentabilităţii economice (Re)
(3/4) (%) 22,60 32,69 +10,09 144,65
13. Levierul financiar (LF) (10/9) 0,5361 0,3916 -0,1445 73,04
14. Rata rentabilităţii financiare (Rf)
(3/9) (%) 36,42 48,22 +11,80 132,40
ACA + ACt = 27.469 - 973 = +26.496 mii lei = A
Pe treapta a ll-a:
ACA = +27.469 mii lei = ASm + AT + ADz
în care:
AQmSmixŢQ Sm0xTo 126.159x360

Aam=------------------------=------------------CAn=
Dzo Dzo 285,71
=158.962,72-136.029=+ 22.933,72 miilei
AT= SmixTi_SmixT0 = 126.159x360_1 72=(?

285 7
Dzo Dzo >1
Şmj^^_SrnixŢi =CAi _ 15g 962J2 =

ADz=
Dzi Dzo
=163.498-l58.962,72=+4.535,28 mii lei
ASm + AT + ADz = 22.933,72 + O + 4.535,28 = +27.469 mii lei =

= ACA
233
în concluzie:
1. Reducerea duratei unei rotaţii cu 7,94 zile a avut ca efect eliberări
de active circulante şi creşterea beneficiului aferent cifrei de afaceri nete.
2. Creşterea cifrei de afaceri cu 20,19% şi a costurilor aferente
bunurilor vândute şi serviciilor prestate cu 1,04% a majorat beneficiul.
3) Creşterea ratei rentabilităţii economice'.
A = Ret - Re0 = 32,69 - 22,60 = +10,09%
Factorii de influenţă sunt următorii: A
= ARv + ANac + ASac
în care:
ARv = Rvi x Nac0 x Sac0 - Re0 = Re'0 - Re0 = 42,35 x 1,26 x x
0,5707 - 22,60 = 30,45 - 22,60 = +7,85%
ANac = Rvi x Naci x Sac0 - Re'0 = Re'i - Re'0 = 42,35 x 1,296 x x

0,5707 - 30,45 = 31,32 - 30,45 = +0,87%
ASac = Rei - Re'i = 32,69 - 31,32 = +1,37%

ARv + ANac + ASac = 7,85 + 0,87 + 1,37 = +10,09% = A
în concluzie:
l . Creşterea ratei rentabilităţii economice cu 10,09% a fost consecinţa
creşterii profitabilităţii cifrei de afaceri (rentabilităţii veniturilor) cu 34,79%
şi a majorării ponderii activelor circulante în activul bilanţului (creşterea
gradului de lichiditate a activelor) cu 2,49%.
2. Creşterea numărului de rotaţii cu 2,85% a majorat rata rentabilităţii
economice, ca efect al accelerării rotaţiei activelor circulante.
4) Creşterea ratei rentabilităţii financiare:

A = Rf, - Rf0 = 48,22 - 36,80 = +1 1,42%
Factorii de influenţă sunt următorii: Pe

treapta I: A = A R e + A LF
în care:
ARe = Rei(l + LF0) - Rfo = Rfo - 36,80 = 32,69(1 + 0,5361) --

36,80 = 50,21 - 36,80 = +13,41%
ALF = Rfi - Rf0 = 48,22 - 50,21 = -1,99%
ARe + ALF = 13,41 - 1,99 = +1 1,42% = A
Pe treapta a II-a:
ARe = +13,41% = ARv + ANac + ASac
în care:
ARv = Reo'O + LF0) - Rf0 = Rfo - Rfo = 30,45 x 1,5361 - 36,80 = =

46,77 - 36,80 = +9,97%
ANac = Rei'(l + LF0)-Rf0 = Rf i-Rf o = 31,32 x 1,5361-46,77 =

= 48,1 1 -46,77 = +1,34%
ASac = Rei(l + LF0) - Rf i = 32,69 x 1,5361 - 48,11 = 50,21

--48,1 1 =+2,10%

ARv + ANac + ASac = 9,97 + 1,34 + 2,10 = +13,41% = ARe
în concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 1 1,42% s-a datorat majo
rării ratei rentabilităţii economice cu 10,09%, deşi levierul financiar s-a
redus cu 14,45%.
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii economice se regăseşte efectul
favorabil al creşterii profitabilităţii cifrei de afaceri (rentabilităţii veniturilor)
şi al majorării ponderii activelor circulante (creşterii lichidităţii activelor),
care au majorat rata rentabilităţii financiare.
3. Creşterea numărului de rotaţii ale activelor circulante (accelerarea
vitezei de rotaţie) a majorat rata rentabilităţii financiare.
4. în final, se constată efectul benefic al accelerării vitezei de rotaţie
a activelor circulante asupra performanţelor financiare ale întreprinderii
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 235
analizate, atât prin creşterea numărului de rotaţii, cât şi prin reducerea duratei
unei rotaţii.
Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante trebuie realizată

pe fazele circuitului economic prin: reducerea stocurilor de materii prime
şi materiale la minimul necesar asigurării continuităţii procesului de pro-
ducţie, valorificarea materialelor care nu mai sunt necesare producţiei,
scurtarea ciclului de producţie, reducerea termenelor de recuperare a crean-
ţelor şi accelerarea încasărilor, întărirea controlului financiar-contabil pre-
ventiv ş. a.
încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante are efecte nefavora-
bile prin diminuarea beneficiului, a ratelor de rentabilitate şi a altor indicatori
de performanţă.
3.4.6. Analiza ratelor de rentabilitate şi a riscului financiar

Ratele de structură a activelor şi pasivelor bilanţului, ratele de finanţare
şi de structură a finanţării, precum şi ratele de rotaţie determinate prin analiza
internă a bilanţului în direcţie verticală şi orizontală, combinată cu elemente
ale contului de rezultat, permit să se calculeze o „baterie" de rate de rentabili-
tate, care servesc la evaluarea performanţelor întreprinderii într-o viziune
dinamică.
Aprecierea performanţelor economico-financiare implică luarea în
considerare a unor aspecte ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură
cu rezultatele globale şi parţiale.
Diagnosticul financiar-contabil permite aprecierea performanţelor în
lumina a trei puncte de vedere:
1) Acesta impune o viziune parţială a performanţelor. Eficacitatea
întreprinderii poate fi apreciată diferit prin criterii analitice.
2) Analiza financiară abordează performanţele pe baza unor criterii
monetare de măsurare şi de evaluare.
3) Aprecierea financiară a performanţelor se realizează din punct de
vedere sintetic şi global printr-o viziune de ansamblu a rezultatelor.
în final, diagnosticul financiar-contabil va permite evaluarea între-
prinderii în funcţie de rentabilitate şi de gradul de risc aferent.
Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat
de a asigura venituri exprimate în termeni financiari şi poate fi evaluată
atât prin marje de rentabilitate, cât şi prin rate de rentabilitate.
Marjele de rentabilitate, înscrise în contul de profit şi pierdere pe
cinci niveluri, se determină sub forma fluxului de rezultate ca diferenţă
între venituri şi cheltuieli pe tipuri de activităţi: excedentul brut din exploa-
236
tare, rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul extraordinar,

rezultatul brut si net al exerciţiului.
Ratele de rentabilitate rezultă din raportarea unui indicator de rezultat
- ca efect - la un indicator de efort, care exprimă fie fluxul global de acti
vitate (CA), fie mijloacele utilizate pentru obţinerea rezultatului (capital
economic, capital propriu, costuri).
în funcţie de factorii raportului efect-efort pot fi calculate mai multe
rate de rentabilitate structurate în două grupe: rate de marjă şi rate de randa-
ment şi de rentabilitate.
A. Ratele de marjă permit aprecierea „eficacităţii" întreprinderii în
activitatea comercială, prin profitabilitatea acesteia în raport cu:
1) Exploatarea, prin rapoartele:

Marja comercială
R
' =-------C Ă------
R2 = ™1
CA
_Rexp
•K. -i —----------
3
CA
2) Activitatea globală, prin rapoartele:
R 4 = ^
4
CA
R5 =------(rata marjei nete)

iÂ.
B. Ratele de randament şi de rentabilitate sunt grupate în două categorii:

1) Rate de randament, care raportează un indicator de rezultat la un
indicator de evaluare a capitalului economic pus în operă şi definesc noţiunea
de rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic
(Activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus şi de a asigura remu-
nerarea aportorilor de fonduri (acţionari şi creditori).
Pot fi calculate următoarele rate de rentabilitate economică:
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 237
_______________EBE___________
6l
~ Activ imobilizat brut + NFRE
Aceasta este orată de rentabilitate economică brută care permite

aprecierea performanţei exploatării (industrială şi comercială) şi facilitează
comparaţiile intrasectoriale. Evoluţia în timp a acestei rate arată creşterea,
stagnarea sau scăderea eficacităţiiîntreprinderii, fără a fi afectată de fisca
-
litate, amortizare si provizioane.
în lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza raportul:
EBE
b) Re2 =-------------~
Activ total
Introdus într-unlanţ de rate,acest raport permite determinarea

randa-
mentului economical activelor, echivalent cu ROA (Return On Assets),
care exprimărata rentabilităţii investiţiilor:
. Rexp EBE Rexp

c) R e ^ =---------— =------------x------ = Re2xSR exn
3
Activ total Activ total EBE z K exp
în care:
Re2 = rata de rentabilitate a investiţiilor;
SRex = ponderea rezultatului din exploatare în excedentul brut.
Factorii de creştere randam

a entului econom ic al activelor
pot fi
evidenţiaţi dacă acest randam ent se detaliază prin
lanţul de rate:
„ Rexp Rexp CA Rexp CA Ac _,

Re^ =-----—=- - - -—x------=-----— x----x-------= R v x N a c x S a c
Activ CA Activ CA Ac Activ
în care:
------H.=Ry = rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea)

l^.r\.
CA
-----=Nac = numărul de rotaţii ale activelor circulante

Ac
Ac
--------=Sac = ponderea activelor circulante (lichiditatea activelor)
Activ
De exemplu, ratele de rentabilitate economică determinate pe baza

bilanţului şi a contului de profit şi pierdere se prezintă în Tabelul 58, din
care se desprind următoarele concluzii privind:
A. Ratele de marjă şi randament economic
1. Toate ratele de marjă care caracterizează rentabilitatea exploatării
şi activităţii globale (R, - R5) au cunoscut creşteri cu peste 20%, ceea ce
reflectă creşterea eficacităţii activităţii comerciale a întreprinderii.
2. Toate ratele de randament economic al activelor (RCj - Re3) au
crescut cu peste 30%, ceea ce reflectă creşterea gradului de eficienţă a ca
pitalului economic.
3. Majorarea ratelor de rentabilitate a fost consecinţa decalajelor fa
vorabile dintre ritmurile de creştere a indicatorilor de rezultat şi ritmurile
de creştere a indicatorilor de efort la care se raportează.
B. Prin intermediul lanţului de rate se constată următoarele:

l . Creşterea randamentului economic al activelor (Re3) s-a datorat,
în final, majorării rentabilităţii veniturilor, accelerării vitezei de rotaţie a
activelor circulante şi creşterii ponderii activelor circulante, deşi ponderea
rezultatului din exploatare în excedentul brut s-a redus.
2. Din analiză pot rezulta concluzii privind politicile comerciale cu
efect favorabil asupra randamentului economic prin prisma cifrei de afaceri:
fie politica privind calitatea produselor cu profitabilitate (Rv) mare, dar cu
o viteză de rotaţie (Nac) mică, fie politica unor preţuri mici, cu profitabilitate
redusă, dar cu o viteză de rotaţie accelerată.
2) Rate de rentabilitate financiară, care exprimă capacitatea capita-

lurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împru-
mutate, care va permite remunerarea capitalurilor acţionarilor (prin divi-
dendele distribuite) şi autofinanţarea întreprinderii (prin rezultatul în
rezervă).
239
<=> Aplicaţia 55: Ratele de rentabilitate economică
Tabelul 58
crt. (mii lei)
A. Ratele de marjă de exploatare

1. Marja comercială (Mc) 272 419 +147 154,04
3. Rj= Mc/CA (\I2)(%) 0,200 0,256 +0,056 128,0
4. Excedentul brut de exploatare (EBE) 32.741 51.731 +18.990 158,0
5. R2=EBE/CA(4/2)(%) 25,97 31,64 +5,67 121,83
6. Rezultatul din exploatare (Rexp) 16.893 26.344 +9.451 155,94
7. R3 = Rexp/CA(6/2)(%) 12,41 16,11 +3,70 129,83
8. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 21.411 37.768 +16.357 134,85
9. R4 = CAF/CA (8/2) (%) 15,74 23,10 +7,36 146,76
11. R5 = Rnet/CA(lQ/2)(%) 9,13 12,03 +2,90 131,76
B. Ratele de randament - rentabilitate economică
12. Activul imobilizat brut (Aibr) 134.813 153.595 +18.782 113,93
13. Necesarul de fond de rulment de
exploatare (NFRE) 61.454 71.031 +9.577 115,58
14. Re! =[EBE/(Aibr + NFRE)] 16,68 23,03 +6,35 138,07
15. Activul total brut (Abr) 242.967 279.819 +36.852 115,16
16. Re2 = EBE/Abr (4/15) (%) 13,47 18,48 +5,01 137,24
17. Re3 =Rexp/Abr (6/15) (%) 6,95 9,41 +2,46 135,46
18. Ponderea rezultatului din exploatare
în EBE (6/4) 0,5159 0,5092 -0,0067 98,70
19. Re J = Xe 2xSiap(l6xlS) 6,95 9,41 +2,46 135,46
20. Rata rentabilităţii veniturilor (Rv)
(6/2) (%) 12,418 16,112 +3,694 129,75
21. Activele circulante totale (Ac) 107.947 126.159 +18.212 116,87
22. Numărul de rotaţii ale activelor
circulante (Nac) (2/21) 1,260 1,296 +0,036 102,85
23. Ponderea activelor circulante în
activul total (Sac) (2 1/1 5) 0,444 0,451 +0,007 101,54
24. Re} = Rvx Nac x Sac (20x22x23)
(%) 6,95 9,41 +2,46 135,46
240 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
Indicatorul cel mai sintetic târâtei rentabilităţii financiare (Rf) rezultă
din raportul dintre rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii:
Rezultatul exerciţiului
Rf =—^—. , ..------'— 7 7 -x 1 0 0
Capitalunle propni
Această rată oferă o informaţie privind cota de remunerare a investi-

ţiilor realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul întreprinderii
sau au lăsat în rezervă o parte din beneficii.
Rezultatul exerciţiului (brut sau net) permite calculul ratei rentabilităţii
financiare nete (Rfri) în raport cu rata rentabilităţii financiare brute (Rfbf)
după deducerea impozitului pe profit în cotă i:
Rezultatul net Rezultatul net brut (l -i) nn ,,

Rfh = „ v , .--------— =-----_ v . .--------T----- = R f b r ( l - i )
Capitalul propriu Capitalul propriu
Rata rentabilităţii financiare nete corespunde noţiunii de ROE

(Return On Equity) utilizată în terminologia anglo-saxonă.
Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite întreprin-
derii să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa
creşterea. Dacă această rată este mică şi inferioară ratelor pieţei, întreprin-
derea va avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.
în acelaşi timp, un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este
întotdeauna favorabil, deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii
prea slabe şi a unui nivel de risc ridicat, ca urmare a unor împrumuturi prea
mari, ceea ce trebuie pus în evidenţă prin calculul ratei rentabilităţii capi-
talurilor permanente (durabile) (Rcp):
Rezultatul exerciţiului
Capitalul permanent
Rezultatul exerciţiului Capitalul
propriu + Datoriile/termen lung + mediu
Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde

cel puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile financiare
fiind deductibile din rezultatul brut:
Rezultatul net + Dobânzile
Capitalul propriu + Datoriile financiare
241
Pentru stabilirea/actori/or de creştere a ratei rentabilităţii financiare

se recurge la un lanţ de rate de forma:
_. Rex Rex CA Ac Pasiv „ ^T C+D

Rf=-----=-----x-----x-------x-------=RvxNacxSacx-------
C CA Ac Activ C C
în care:
Rex
------=Rv=profitabilitatea CA (rata rentabilităţii veniturilor)
v_xA
CA
-----=Nac=numărul de rotaţii ale activelor circulante
Ac
Ac
--------=Sac=ponderea activelor circulante în activ
Activ
Pasiv C + D D _
--------=-------=1+—=l+LF reflecta structura finanţam
C C C
în final, rata rentabilităţii financiare depinde de profitabilitatea cifrei

de afaceri (Rv), de viteza de rotaţie a activelor circulante (Nac), de ponderea
activelor circulante în activ (Sac) şi de levierul financiar (LF):
Rf = Rv x Nac x Sac(l + LF)
Aşa se explică de ce o mică marjă netă (Rv) în cazul marilor unităţi

poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante se
„rotesc" rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate
al activului (Sac) şi dacă dispun de capitaluri proprii relativ slabe (folosesc
investiţii prin leasing şi au credite furnizori mari), ceea ce are ca efect creş-
terea ratei îndatorării (levierului financiar). Aceasta poate orienta întreprin-
derea în deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri
proprii/datorii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favo-
rabil, dar si riscant, de acest efect fiind legat riscul financiar care decurge
din costul capitalului care asigură finanţarea.
Diferenţa între costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor îm-
prumutate constă în faptul că primele sunt remunerate dacă întreprinderea
realizează un beneficiu net contabil, iar celelalte trebuie remunerate in-

diferent de situaţie (beneficiu sau pierdere), în acest caz, cheltuielile finan-
ciare care cuprind dobânzile la împrumuturi pot diminua capacitatea de
autofinanţare până la insolvabilitatea întreprinderii, ceea ce reflectă riscul
financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care
rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabi-
lităţii financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii:
Din relaţia:
_ Rexp _ Rexp
Activ C + D
se deduce:
Rexp = Re x (C+D),
care se introduce în relaţia de calcul al rentabilităţii financiare:
Rex Rexp-Chfm + Vfin + Rextr

Ri=-----=--------------------------------
C C
Veniturile financiare şi rezultatul extraordinar pot fi excluse din calcul,

nefiind legate de activitatea de exploatare; în consecinţă, rata rentabilităţii
financiare în funcţie de rata rentabilităţii economice (Re) capătă expresia:
Rf ^Re ( C + D)-Dxd = R e + D ( R e _ d ) =R e + L F x ( R e _ d )
v> v>
în care:
d = rata dobânzii;
—=LF=levierul financiar. C
Diferenţa dintre rata rentabilităţii financiare (Rf) si rata rentabilităţii eco-

nomice (Re) reprezintă efectul de levier financiar (al îndatorării) care am-
243
plifică diferenţa dintre rentabilitatea economică şi rata dobânzii (d = Chfin/D),
fiind afectat de semnul + sau -.
/?/- Re=LFx (Re -d)= ELF (±)
Mărimea levierului financiar (LF) prin raportul dintre datorii şi capi-

talurile proprii depinde de structura finanţării prin ponderea surselor externe
sau interne în totalul capitalurilor.
Efectul de levier financiar pune în evidenţă influenţa îndatorării asu-
pra rentabilităţii financiare prin potenţarea (diminuarea) acesteia faţă de
rentabilitatea economică.
Efectul de levier financiar este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre
/v
rentabilitatea economică şi rata dobânzii este mai mare. In acest sens, pot fi
menţionate următoarele situaţii:
1) îndatorarea nu are niciun efect (ELF = 0) dacă:

Re = d şi în consecinţă Rf=Re
2) Recurgerea judicioasă la îndatorare permite ameliorarea rentabili

tăţii financiare printr-un efect de levier pozitiv (ELF > 0) dacă:
Re > d si în consecinţă Rf> Re
Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece limi-

tează in dependenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile supli-
mentare de îndatorare în perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor
si a rentabilităţii capitalurilor proprii.
3) Se poate ajunge la un efect de levier financiar negativ (ELF < 0)

(de „măciucă") dacă:
Re < d şi în consecinţă Rf<Re
în consens cu efectul de levier ELF (±) indicele levierului financiar

(ILF= Rf/Re) arată că întreprinderea se poate îndatora dacă este supraunitar
(ILF > 1), deoarece îndatorarea potenţează gradul de rentabilitate a capita-
lurilor proprii.
Valoarea subunitară a indicelui (Lj, < l ) arată efectul negativ al îndato-
rării ca urmare a unui randament economic insuficient pentru acoperirea
ratei dobânzii, ceea ce amplifică riscul de insolvabilitate.
Valoarea unitară a indicelui (ILF =1) reflectă egalitatea dintre renta-

bilitatea financiară şi rentabilitatea economică drept rezultat al finanţării
exclusiv din capitalurile proprii, prin lipsa îndatorării fiind eliminat riscul
financiar.
Efectul de levier se exprimă cel mai frecvent după impozitare, ratele
nete de rentabilitate (economică, financiară) rezultând după deducerea impo-
zitului pe profit, în cotă i:
Rfh=[ Rebr+—(Rebr - d) j x (l - i)
v c j
în consecinţă, efectul de levier net se determină prin corectarea efec-
tului de levier brut cu aceeaşi cotă:
ELFnet = ELFbr (l-i)= Rfn - Ren
în concluzie, recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată
de tratamentul fiscal, mult mai sever faţă de beneficiile conservate şi de
dividende (deloc deductibile din impozitul întreprinderii) decât faţă de
dobânzile la datorii (întotdeauna deductibile din impozit).
Este motivul pentru care unii finanţişti, ca Modigliani şi Fisher, susţin
că uneori este mai avantajos ca întreprinderea să se finanţeze din împrumuturi
decât din capitalurile proprii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţ şi din contul de profit si pierdere

se determină ratele de rentabilitate financiară şi efectul de levier financiar
din Tabelul 59, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Toate ratele de rentabilitate economică şi financiară au crescut,
ceea ce reflectă creşterea eficienţei utilizării capitalurilor investite şi a capita
lurilor proprii.
2. Rata rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii) a fost superioară
ratei rentabilităţii economice (capitalurilor investite) (Rf > Re) ca urmare a
unui efect de levier financiar pozitiv (ELF > 0) şi a randamentului economic
superior nivelului ratei dobânzii (Re > d).
3. Reducerea levierului financiar a diminuat efectul favorabil al pre
zenţei datoriilor asupra ratei rentabilităţii financiare, ceea ce s-a datorat
scăderii ponderii datoriilor totale şi creşterii ponderii capitalurilor proprii.
4. Reducerea levierului financiar concomitent cu creşterea ratei chel
tuielilor financiare a redus efectul levierului financiar; dar creşterea diferenţei
dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii a majorat rata rentabilităţii
financiare.
245
5. Rata rentabilităţii capitalurilor permanente a devansat atât rata renta
bilităţii economice a capitalurilor angajate (investite), cât şi rata rentabilităţii
financiare, ceea ce reflectă o mai bună remunerare a capitalurilor proprii
comparativ cu remunerarea datoriilor.
6. Această situaţie a fost consecinţa modificării structurii finanţării
prin reducerea datoriilor pe termen lung.
In concluzie:
1. Efectul de levier financiar ca diferenţă între rata rentabilităţii finan
ciare şi rata rentabilităţii economice se manifestă în funcţie de diferenţa
dintre rentabilitatea economică si rata dobânzii, amplificată prin levierul
financiar.
2. Levierul financiar este legat de structura financiară prin utilizarea
îndatorării de care se leagă riscul financiar care creste cu gradul de îndato
rare, ceea ce impune aprofundarea studiului prin analiza lichidităţii si solva
bilităţii entităţii.
<=> Aplicaţia 56: Ratele de rentabilitate financiară - efectul de

levier
Tabelul 59
cit. (mii lei) (±A) (%)
Precedent Curent
2. Capitaluri proprii (C) 117.359 143.581 +26.222 122,34
3. Datorii totale (D) 62.918 56.231 -6.687 89,37
4. Rata rentabilităţii economice brute
(Rebr) [l/(2+3)]'(%) 9,37 13,18 +3,81 140,66
5. Cheltuieli financiare (Chfm) 2.852 4.272 +1.420 149,82
6. Rata rentabilităţii financiare brute
(Rfbr) f(l-5)/2] (%) 11,96 75,37 +3,41 128,53
7. Efectul de levier financiar brut
(ELFbr) (6-4) (%) +2,59 +2,79 -0,40 84,55
8. Rezultatul brut al exerciţiului
(Rexbr) 17.577 23.725 +6.148 134,96
9. Capitaluri permanente (Cp) 130.650 157.416 +26.766 120,48
10. Rata rentabilităţii capitalurilor
permanente (Rcp) (8/9) (%) 13,45 15,07 +1,88 113,07
11. Impozitul pe profit (I) 5.152 4.046 -1.106 78,53
12. Cota procentuală (i) (11/8) (%) 29,31 17,05 -12,26 58,17
13. Rata rentabilităţii economice nete
(Ren) [4 x (100- i)] (%) 6,62 10,93 +4,31 165,10
14. Rata rentabilităţii financiare nete
(Rfo)[6x(100-i)](%) 8,45 12,74 +4,29 150,97
15. Efectul de levier financiar net
(ELFn) (14-13) (%) +1,83 +1,81 -0,02 98,90
16. Efectul de levier financiar net
(ELFn)[7x(l-i)](%) +1,83 +1,81 -0,02 98,90
18. Rata dobânzii (d) (5/3) (%) 4,53 7,59 +3,06 167,70
19. Re-d(4-18)(%) +4,84 +5,59 +0,75 115,49
20. Efectul de levier financiar brut
(ELFbr) (17x19) (%) +2,59 +2,79 -0,40 84,55
21.
Efectul de levier financiar net
(ELFn)[20x(l-i)](%) +1,83 +1,81 -0,02 98,90
3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii

Efectul de levier financiar exprimă consecinţa îndatorării asupra renta-
bilităţii capitalurilor proprii, care poate însemna şi riscul întreprinderii înda-
torate de a nu putea face faţă angajamentelor prin afectarea solvabilităţii.
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a f ace f aţă sca-
denţelor pe termen lung si mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu ase-
menea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării). Ea constituie
un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze auto-
nomia financiară şi flexibilitatea gestiunii, şi rezultă atât din echilibrul
dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăti, cât şi dintr-un fond de rulment
net pozitiv, care presupune o bună adecvare între necesarul de finanţare pe
termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu
caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen).
Solvabilitatea se defineşte mai ales în perspectiva unei lichidări a
întreprinderii, dacă se află în încetare de plată ca urmare a lipsei de lichiditate
a bilanţului, întreprinderea este solvabilă în măsura în care activul real este
suficient pentru a-i permite plata tuturor datoriilor.
Menţinerea solvabilităţii este condiţionată de sincronizarea ritmului
încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a activelor ajunse
la maturitate cu ritmul plăţilor imperative legate de lichidarea datoriilor
ajunse la scadenţă, în acest sens, o primă apreciere a solvabilităţii se
realizează prin compararea între lichiditatea activelor şi exigibilitatea

capitalurilor, respectiv a activelor totale cu datoriile totale:
1) Activul net contabil:
ANC = Total active - Total datorii
în aprecierea solvabilităţii se utilizează rate de structură a capitalurilor

care caracterizează îndatorarea si autonomia financiară a întreprinderii.
2) Rata solvabilităţii patrimoniale:

Capitalul propriu
Rsp=-------:----——~
Total capitaluri
Această rată exprimă ponderea capitalului propriu în capitalurile totale

şi trebuie să aibă o valoare minimă cuprinsă în intervalul 0,3-0,5, valorile
mai mari de 0,5 reflectând o situaţie normală.
3) Rata solvabilităţii generale:
Activul total C+D l .

Rsg=-----------------=-------=—+1
Datoriile totale D LF
în care:
C l
— = gradul de autonomie financiară =— (LF = levierul financiar)
D LF
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, ga-
ranţia lor fiind constituită din activul întreprinderii.
Rata solvabilităţii generale poate fi calculată şi prin rapoartele:
Capitalul propriu
Datoriile pe termen lung
Capacitatea de autofinanţare
Datoriile pe termen lung
Aprecierea solvabilităţii poate fi realizată şi indirect prin ratele de

îndatorare, capacitatea de îndatorare şi capacitatea de rambursare:
6) Rata îndatorării totale:

Datoriile totale
Rd = _ . , ,-------— =LF
Capitalul propriu
7) Rata îndatorării pe termen lung:

Datoriile > l an
Rdtl = ——:—r~,--------r~
Capitalul propnu
Aceste rate exprimă levierul financiar, respectiv dependenţa de credi-

torii pe termen lung, şi sunt majorate de inflaţie.
Rata îndatorării pe termen lung constituie un indicator de risc care
creşte proporţional cu valoarea lui şi cu variabilitatea beneficiilor, având
mărimi variabile de la un sector de activitate la altul.
8) Capacitatea de îndatorare:
_ Capitalul propriu (C)
Capitalul permanent (Cp)
Această rată exprimă ponderea capitalului propriu în capitalul per-

manent, depinde de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare
crescute pentru valori > 0,5.
9) Capacitatea de rambursare:
Cr =______CAF_____
Datoriile totale
Rata exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa toate datoriile

şi completează rata de îndatorare, fiind acceptabilă o valoare minimă de 0,25.
10) Rata cheltuielilor financiare:
Cheltuielile financiare
Rcf=------------------------------
Rezultatul din exploatare
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 249
Rata exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor

financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a
evita riscul de non-platâ.
O variantă a acestei rate se obţine prin raportul:

Cifra de afaceri
Rata nu trebuie să depăşească valoarea de 0,03; în caz contrar între-

prinderea este vulnerabilă si se expune riscului de insolvabilitate.
în aprecierea sănătăţii financiare a întreprinderii trebuie să se urmă-

rească nu numai solvabilitatea, ci şi lichiditatea ei, în sensul că pentru ca
aceasta să fie într-o situaţie satisfăcătoare nu este suficient ca ea să-şi poată
achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată achita la scadenţa
convenită. Astfel, întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total
superior datoriilor (situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichi-
dităţi pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune analiza separată a lichi-
dităţii sale.
Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla dato-

riile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii
pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar
al întreprinderii pe termen scurt.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obliga-
ţiilor pe termen scurt si reflectă capacitatea de a transforma rapid activele
circulante în disponibilităţi (bani). Se consideră că o întreprindere este
„lichidă" când resursele degajate de operaţiunile curente ale exerciţiului îi
furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen
scurt.
Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia, fiecare
având semnificaţie proprie: lichiditatea bilanţului se referă la faptul că acti-
vele sub l an sunt superioare datoriilor sub l an, ceea ce fereşte întreprinderea
de faliment pe termen scurt.
Lichiditatea bilanţului rezultă din comparaţia între activele „lichide"
şi pasivul exigibil, care constituie fondul de rulment financiar:
1) FRF = Activele circulante - Datoriile curente (pe termen scurt)

Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid

contra monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:
2) Rata lichidităţii generale:

Activele circulante
Rlg=-----------------------
Datoriile curente
Această rată exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul fi-

nanciar pe termen scurt) şi variază în funcţie de sector: este subunitară în
distribuţie şi aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.
Valoarea ei trebuie comparată cu valori ale întreprinderilor similare
şi depinde de viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt.
Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, ca
urmare a unui fond de rulment pozitiv, în caz contrar, lipsa de lichidităţi,
consecinţa unui fond de rulment negativ, poate conduce la încetarea de
plăţi, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate.
Insuficienţa de lichidităţi are consecinţe atât pentru întreprindere (li-
mitarea dezvoltării), cât şi pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor,
de rambursări, pierderi de creanţe), precum si pentru clienţi (modificarea
condiţiilor de credit).
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade:
3) Rata lichidităţii reduse:
Activele circulante - Stocurile

Rlr =------------------------------------
Datoriile pe termen scurt
Rata reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt,

având valoarea optimă peste 0,5 pentru o lichiditate normală.
4) Rata lichidităţii imediate (rapide) sau testul acid:
Disponibilităţile
Datoriile pe termen scurt
Denumită şi rată de trezorerie sau testul acid, această rată trebuie să

aibă o valoare minimă de 0,2-0,3 pentru a reflecta o garanţie de lichiditate
pentru întreprindere.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 251
în strânsă legătură cu lichiditatea-solvabilitatea întreprinderii se află
capacitatea de plată, care exprimă situaţia mijloacelor băneşti disponibile
la un moment dat sau pe o perioadă scurtă (15-30 zile) (Db) în raport cu
obligaţiile de plată exigibile în acelaşi interval (Ob).
Capacitatea de plată (Cp) se poate determina în mărimi absolute prin
diferenţa:
Cp (±) = Db - Ob sau în mărimi
relative (Ic ) prin raportul:
cp =—xlOO(%)
ICD
Ob
Asigurarea solvabilităţii impune valoareapozih'vă a capacităţii de plată

(Cp > O, respectiv Ic > 100), ceea ce presupune ca disponibilităţile băneşti
lichide şi potenţiale (casa şi conturile la bancă, creanţele din livrări de pro-
duse, executări de lucrări, prestări de servicii, stocurile de mărfuri, produse
finite, ambalaje şi materiale care depăşesc nevoile interne) să fie superioare
obligaţiilor băneşti (plăţile exigibile imediat sau până la sfârşitul perioadei,
inclusiv rambursarea creditelor):
Db>Ob
De exemplu, ratele de solvabilitate - lichiditate determinate pe baza

datelor din bilanţ şi contul de rezultat sunt redate în Tabelul 60:
!=> Aplicaţia 57: Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate
Tabelul 60
Nr. Rate de solvabilitate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. şi lichiditate
/. Rate de solvabilitate
1. ANC = Activ net - Datorii (mii lei) 126.219 155.590 +29.371 123,27
2. Rsp = Capital propriu / Pasiv (> 0,5) 0,620 0,677 +0,057 109,19
3. Rsg = Active / Datorii totale (> 1) 3,00 3,76 +0,76 125,55
4. Rsgi = Capital propriu / Datorii pe
termen lung (> 1) 26,46 78,67 +52,21 297,33
5. Rsg2 = CAF / Datorii pe termen lung

(>1) 4,828 20,694 +15,8664 428,64
6. Rd = Datorii / Capital propriu (LF) 0,536 0,391 -0,145 73,04
7. Rdtl = Datorii pe termen lung /
Capital propriu 0,037 0,012 -0,025 32,43
8. Cd = Capital propriu / Capital
permanent (> 0,5) 0,898 0,912 +0,014 102,67
9. Cr = CAF / Datorii (> 0,25) 0,340 0,671 +0,331 197,55
10. Rcf=Chfm/Rexp 0,168 0,162 -0,006 96,43
11. Rcfi = Chfin/CA(<0,03) 0,021 0,026 +0,005 123,80
//. Rate de lichiditate
1. FRF = Active circulante - Datorii pe
termen scurt (> 0) +49.464 +71.754 +22.290 145,06
2. Rlg = Active circulante / Datorii pe
termen scurt (> 1) 1,845 2,318 +0,473 125,68
3. Rlr = (Active circulante - Stocuri) /
Datorii pe termen scurt 1,439 1,910 +0,471 132,75
4. Rli = Disponibilităţi / Datorii pe
termen scurt (> 0,2) 0,02 0,10 +0,08 500,0
Din datele Tabelului 60 se desprind următoarele concluzii privind:

A. Ratele de solvabilitate:
1. Activul net contabil pozitiv (ANC) şi în creştere cu 23,27% arată
existenţa solvabilităţii necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea
ce confirmă creşterea capitalurilor proprii.
2. Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) şi generală (Rsg) cu valori
peste limitele admisibile reflectă un bun echilibru financiar pe termen lung
care permite acoperirea datoriilor din activul net şi a datoriilor pe termen
lung din capitalul propriu şi din capacitatea de autofinanţare.
3. Ratele de îndatorare care reflectă indirect solvabilitatea prin rata
îndatorării totale (levierul financiar) (Rd) şi prin rata îndatorării la termen
(Rdtl) au cunoscut reduceri care confirmă creşterea autonomiei financiare
a întreprinderii.
4. în consens cu ratele de îndatorare în scădere, a crescut rata privind
capacitatea de îndatorare (Cd) având valori peste 0,5, prin creşterea ponderii
capitalului propriu în capitalul permanent, precum şi rata privind capacitatea
de rambursare a datoriilor totale (Cr) având valori peste limita admisibilă
de 0,25.
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 253
5. Rata cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării (Rcfj) a cu-

noscut o uşoară reducere care reflectă diminuarea riscului de non-plată, în
schimb rata privind ponderea cheltuielilor financiare în cifra de afaceri (Rcf ^
a crescut nesemnificativ, dar s-a menţinut sub valori de 0,03.
B. Ratele de lichiditate:
1. Ca urmare a unui fond de rulment financiar (FRF) pozitiv şi în
creştere, ratele de lichiditate generală (Rlg) si de lichiditate redusă (Rlr) au
avut valori supraunitare şi în creştere, care atestă o lichiditate satisfăcătoare
pentru rambursarea datoriilor cu scadenţa sub un an.
2. Ratele de lichiditate imediată (rapidă) (Rli) au cunoscut o creştere,
dar s-au menţinut sub limita minimă de 0,2, ceea ce reflectă uşoare dificultăţi
în trezoreria imediată, ca urmare a decalajelor dintre încasări şi plăţi.
Sinteza ratelor din Nota explicativă nr. 9 „Exemple de calcul şi analiză

a principalilor indicatori economico-financiari" cuprinde o baterie cu patru
categorii de indicatori:
L Indicatori de lichiditate:
Activele curente
1) Lichiditatea generala =----------------------
Datoriile curente
Indicatorul oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din activele cu-

rente şi are o valoare recomandată acceptabilă în jur de 2.
,.,. . „ Activele circulante - Stocurile

2) Lichiditatea imediata =--------------------------------------
Datoriile curente
II. Indicatori de risc:
Capitalul împrumutat
1) Gradul de îndatorare = — . , , ----------x 10°
Capitalul propriu
sau
Capitalul împrumutat , An
Gradul de îndatorare =--------——------;-- - -x luu
Capitalul angajat
unde:
Capitalul împrumutat = Creditele peste l an
Capitalul angajat = Capitalul împrumutat + Capitalul propriu
2) Acoperirea dobânzilor = Profitul înainte de

dobândă şi impozitul pe profit Cheltuielile cu
dobânda
Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziţia entităţii

este considerată mai riscantă.
III. Indicatori de activitate:

Aceşti indicatori furnizează informaţii privind următoarele aspecte:
- viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie ale entităţii;
- capacitatea entităţii de a controla capitalul circulant şi activităţile
comerciale de bază ale entităţii;
- viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul stocurilor), care aproximează
de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul exerciţiului financiar.
Costul vânzărilor
1) Viteza de rotaţie a stocurilor =----------------------
Stocul mediu
sau:
_. -- „ , , . . . Stocul mediu _,_

2) Numărul de zile de stocare = —-----:---------— x 365
Costul vânzărilor
Indicatorul arată numărul de zile în care bunurile sunt stocate.
Sold mediu clienţi

3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi =-------------------— x 365
Costul vânzărilor
calculează eficacitatea entităţii în colectarea creanţelor sale;

exprimă numărul de zile până la data la care debitorii îşi achită
datoriile către entitate, a cărei valoare în creştere poate indica pro-
bleme legate de controlul creditului acordat clienţilor şi, în conse-
cinţă, creanţe mai greu de încasat (clienţi rău-platnici).
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 255
Sold mediu furnizori
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori ~--------------------------x 365
Achiziţiile de bunuri
unde achiziţiile se exprimă prin costul vânzărilor sau cifra de afaceri.
Indicatorul aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea

îl obţine de la furnizorii săi; în mod ideal ar trebui să includă doar creditorii
comerciali.
^ f,. , . . , . ,... Cifra de afaceri
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate =------------------------
Activele imobilizate
Indicatorul evaluează eficacitatea managementului activelor imobili-

zate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate
de active imobilizate.
Cifra de afaceri
6) Viteza de rotaţie a activelor totale =-------------------
Total active
IV. Indicatori de profitabilitate:

Aceşti indicatori exprimă eficienţa entităţii în realizarea de profit din
resursele disponibile:
1) Rentabilitatea capitalului angajat =

Profitul înainte de dobândă şi impozit 1 „«
~~ ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------"~ A. J. vJ\/
Capitalul angajat (Capitalul permanent)
unde capitalul angajat se referă la banii investiţi în entitate atât de către

acţionari, cât şi de către creditorii pe termen lung, şi include capitalul propriu
şi datoriile pe termen lung sau activele totale minus datoriile curente.
Indicatorul reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din banii in-
vestiţi în afacere (prin capitalul permanent din bilanţul financiar).
^ *, . , ... „ . . Profitul brut din vânzări A

2) Marja brută din vânzări =----------—-—-----;----x 100
Cifra de afaceri
Indicatorul reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din cifra de

afaceri. Scăderea indicatorului scoate în evidenţă faptul că entitatea nu este
capabilă să-şi controleze costurile de producţie în creştere sau să obţină un
preţ de vânzare optim din diverse motive.
De exemplu, principalii indicatori economico-financiari din Nota ex-

plicativă nr. 9 sunt prezentaţi în Tabelul 61, iar din datele acestui tabel se
1. Indicatorii de lichiditate în creştere confirmă garanţia privind aco
perirea datoriilor curente din activele curente:
- Indicatorul lichidităţii curente a crescut până la o valoare peste 2.
- Indicatorul lichidităţii imediate, mai restrictiv, a crescut până la o
valoare apropiată de 2.
2. în consecinţă, indicatorii de risc privind gradul de îndatorare, de
terminaţi prin raportarea datoriilor atât la capitalul propriu, cât şi la capitalul
angajat, au scăzut.
3. Indicatorul privind acoperirea dobânzilor s-a redus, ceea ce reflectă
reducerea cu 15% a posibilităţilor întreprinderii de a achita cheltuielile cu
dobânda din profit fără a exista un risc semnificativ.
4. Indicatorii de activitate privind gestiunea au cunoscut dinamici
diferite, după cum urmează:
- Viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul) a cunoscut o încetinire prin
reducerea numărului de rotaţii cu 2,1%, respectiv prin creşterea
numărului de zile de stocare a bunurilor în unitate cu 2,1%.
- Viteza de rotaţie a debitelor clienţi a crescut cu 2,55% prin creşte
rea numărului de zile până la data la care debitorii îşi achită da
toriile, ceea ce constituie consecinţa unor creanţe mai greu de
încasat din cauza unor clienţi rău-platnici.
- Viteza de rotaţie a creditelor furnizori s-a majorat prin numărul
de zile de creditare pe care întreprinderea 1-a obţinut de la furnizori,
care reflectă creşterea termenului de achitare a facturilor cu
31,57%.
- Decalajul dintre durata de recuperare a creanţelor şi termenul de
plată a furnizorilor a scăzut de la 139 zile (196 - 57) la 126 zile
(201 - 75), ceea ce constituie expresia accelerării vitezei de intrare
a fluxurilor de trezorerie prin reducerea decalajului nefavorabil
dintre încasări şi plăţi.
- Creşterea vitezei de rotaţie a activelor imobilizate cu 13,69% re
flectă creşterea eficacităţii managementului activelor imobilizate
257
în raport cu cifra de afaceri prin creşterea numărului de rotaţii ale
acestora.
- Viteza de rotaţie a activelor totale, inferioară vitezei activelor imo-
bilizate, a crescut cu numai 6,94% prin creşterea ponderii activelor
circulante a căror viteză a crescut cu numai 2,85% (Tabelul 54).
"=> Aplicaţia 58: Principalii indicatori economico-financiari

Tabelul 61
Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt.
/. Indicatori de lichiditate
1. Indicatorul lichidităţii curente (Lg) 1,845 2,318 +0,473 125,68
2. Indicatorul lichidităţii imediate (Li) 1,439 1,910 +0,471 132,75
II. Indicatori de risc
1. Indicatorul gradului de îndatorare
(D/C) (%) 53,61 39,16 -14,45 73,04
2. Indicatorul gradului de îndatorare
[D/(C+D)] (%) 34,90 28,14 -6,76 80,63
3. Indicatorul privind acoperirea
dobânzilor 20 ori 17 ori -3 ori 85,0
///. Indicatori de activitate (de gestiune)
1. Viteza de rotaţie a stocurilor 3,84 ori 3,76 ori -0,08 97,9
2. Numărul de zile de stocare 95 97 +2,0 102,1
3. Viteza de rotaţie a debitelor clienţi
(zile) 196 201 +5,0 102,55
4. Viteza de rotaţie a creditelor furnizori
(zile) 57 75 +18,0 131,57
5. Viteza de rotaţie a activelor imobilizate 1,68 ori 1,91 ori +0,23 113,69
6. Viteza de rotaţie a activelor totale 0,72 ori 0,77 ori +0,05 106,94
IV. Indicatori de profitabilitate
1. Rentabilitatea capitalului angajat* (%) 15,15 17,26 +2,11 113,96
2. Marja brută din vânzări (%) 12,92 14,51 +1,59 112,31
sau * în calculul rentabilităţii capitalului angajat s-au utilizat următoarele

valori:
a) Profitul înaintea plăţii dobânzii şi impozitului pe profit = Rcurent +
Dobânda
b) Capitalul angajat = Capitalurile proprii + Datoriile pe termen lung
F (Total active - Datorii curente) - H (Provizioane pentru riscuri şi

cheltuieli)
5. Indicatorii de profitabilitate au avut o evoluţie favorabilă care re-

flectă creşterea eficienţei întreprinderii în realizarea de profit din resursele
disponibile:
- Rentabilitatea capitalului angajat a crescut cu 13,96%, ceea ce
arată creşterea profitului obţinut din banii investiţi atât de acţionari,
cât şi de creditorii pe termen lung, ca urmare a creşterii ponderii
capitalului propriu în capitalul angajat.
- Marja brută din vânzări a crescut cu 12,31% ca urmare a faptului
că entitatea a ţinut sub control costurile de producţie şi a obţinut
un preţ de vânzare optim.
3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de
sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor care îi
însoţesc activitatea, din care unele semnaleazăfragilitatea (vulnerabilitatea),
iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) care ameninţă supra-
vieţuirea (perenitatea).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prefigurează
viitorul şi când se încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabi-
lităţii cu ajutorul previziunilor, pornind de la semnalele oferite de analiza
situaţiei trecute.
Conceptul de mc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a

întreprinderii, fiind legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat).
Este numit mc de capital şi are două componente: riscul de exploatare si
riscul financiar, ambele dependente de fluctuaţia ratei rentabilităţii la varia-
ţiile volumului de activitate.
Riscul de exploatare este legat de prezenţa cheltuielilor fixe în totalul
cheltuielilor de exploatare; se apreciază pe baza coeficientului levierului
de exploatare şi măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia
vânzărilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor care remunerează
datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar şi măsoară sen-
sibilitatea rezultatului curent la variaţia rezultatului din exploatare.
Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul
coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global - economic
şi financiar - cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare şi
dobânzi deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.
Analiză si diagnostic financiar-contabll 259
Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu nu-

mai întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare,
care consideră că pentru a beneficia de un credit întreprinderea trebuie să
prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării
sănătoase a activităţii la toate nivelurile, de la cel operaţional (tactic) la cel
strategic.
în acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii si a posi-
bilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei finan-
ciare până la riscul de faliment se poate realiza prin intermediul indicatorilor
care exprimă calitatea activităţii economico-financiare:
1) Solvabilitatea patrimonială - gradul în care capitalurile proprii
asigură acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente
patrimoniale - trebuie să aibă valori de peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă.
O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită care impune
o alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind cvasi-
falimentară.
2) Lichiditatea - capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe
termen scurt din resursele băneşti disponibile - trebuie să aibă valori supra
unitare pentru a arăta existenţa unui supliment de resurse, care să facă faţă
incidentelor care pot apărea în mişcarea capitalului circulant, adică un fond
de rulment pozitiv.
3) Trezoreria - partea care rămâne din resursele stabile după ce au
fost finanţate imobilizările şi necesarul de fond de rulment - exprimă apti
tudinea întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile dacă estepozitivă.
O trezorerie negativă implică recurgerea la credite bancare de trezo-
rerie pentru plăţile curente, ceea ce arată dificultăţi financiare pe termen
scurt.
4) Rata rentabilităţii financiare - capacitatea întreprinderii de a obţine
profit net prin utilizarea capitalurilor proprii - este favorizată de recurgerea
la împrumuturi ca urmare a unui efect de levier financiar pozitiv.
Prin sistemul de rate de rentabilitate şi de echilibru financiar, diagnos-
ticul financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale
gestiunii financiare, respectiv a performanţelor şi a riscului economic şi
financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care ame-
ninţă continuitatea activităţii întreprinderii aflate în dificultate.
Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează redu-
cerea de activitate, reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate, probleme
specifice de trezorerie, de management, precum şi cauze accidentale
legate de falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul
în lanţ ş.a.
260
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este
un fenomen brutal, imputabil doar fluctuaţiilor conjuncturale, ci un rezultat
al unei degradări progresive a situaţiei financiare, riscul de insolvabilitate
fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor.
Degradarea în timp a rezultatelor întreprinderii, dificultăţile cu care
se confruntă şi care nu sunt numai de ordin financiar au furnizat analizei
financiare un câmp de investigaţii deosebit de bogat în scopul găsirii unor
metode de detectare precoce si deprevizionare a riscului de faliment con-
secutiv dificultăţilor.
Studii întreprinse în SUA şi în Franţa au arătat că în vederea previ-
zionalii falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate metode contabile şi
metode bancare.
Metodele contabile (cantitative şi analitice) se folosesc în cazul anali-
zelor comparative în timp în scopul estimării evoluţiei viitoare a activităţii,
în acest scop, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita
falimentul vizează echilibrul financiar pe baza fondului de rulment pa-
trimonial (financiar), acea marjă de securitate financiară care asigură capa-
citatea de plată pe termen lung si scurt, precum şi ratele de solvabilitate
-lichiditate.
Concluziile unor asemenea analize sunt semnificative doar în cazul
comparaţiilor temporale ale aceleiaşi întreprinderi sau spaţiale cu între-
prinderi similare din acelaşi sector de activitate, dar oferă informaţii insufi-
ciente asupra viitorului, ştiind că rezultatele financiare ale întreprinderii se
pot degrada în timp.
Metodele bancare propun detectarea timpurie a vulnerabilităţii si
riscului de faliment prin intermediul unor note de risc sintetice obţinute pe
baza unor metode statistice de analiză discriminantă, care permit determi-
narea unei funcfii-scor, a cărei valoare (scor) clasifică întreprinderile în
vulnerabile şi sănătoase.
Calculul funcţiei scor se bazează pe o baterie de rate financiare obţi-
nute pe grupuri de întreprinderi care s-au comportat diferit faţă de riscul de
faliment.
Există mai multe metode-scoring de evaluare a riscului de faliment:
modelul Altman, modelul Conan-Holder, modelul Băncii Franţei, modelul
Băncii Comerciale Române, modelul Băncii Agricole s.a.
1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima

funcţie-scor care a permis anticiparea a 75% din falimente cu doi ani înaintea
producerii lor.
---------'---------------------------------------------------------------------------------------- 261
Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la bursă;
funcţia-scor (Z) comportă cinci variabile (rate) şi are următoarea expresie:
Z = 1,2R, + 1,4R, + 3,3R, + 0,6Rd + 0,999R,

l £ j 4 j
în care:
Activul circulant
n _ ____________________
Activul total
exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor, măsoară flexibi-

litatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;
_ Profitul reinvestit _ Autofinanţarea

Activul total Activul total
măsoară capacitatea de finanţare internă;
Rezultatul din exploatare

Activul total
măsoară randamentul activelor;
Capitalizarea bursieră Valoarea de piaţă a capitalului propriu

Datoriile totale Datoriile totale
măsoară independenţa (autonomia) financiară;
Cifra de afaceri
"D — __________________________
Activul total
măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii).
în funcţie de acest scor, vulnerabilitatea întreprinderii la riscul de

faliment se apreciază astfel:
Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment

Z > 2,675 Bună - solvabilitate Redus - inexistent
1,81<Z<2,675 Precară - dificultate Nedeterminat
Z<1,81 Grea - insolvabilitate Iminent - maxim
Valorile funcţiei-scor de mai sus sunt valabile pentru companiile

industriale din sectorul public american şi trebuie interpretate astfel:
a) un scor mai mare de 3 arată inexistenţa riscului;
b) un scor mai mic de 1,8 indică un risc de faliment iminent;
c) un scor cuprins în intervalul 1,8-3 arată o zonă gri, cu o probabilitate
de apariţie a riscului de 95% într-un an si una de 70% în doi ani.
De exemplu, funcţia-scor Z calculată se prezintă în Tabelul 62:
*=> Aplicaţia 59: Determinarea funcţiei-scor Z - Modelul

Altman
Tabelul 62
Nr. Denumirea variabilelor (ratelor) Anul Anul
cit. precedent curent
1. R! = Activul circulant / Activul total 0,5707 0,5956
2. R2 = Profitul reinvestit (AF) / Activul total 0,0834 0,1464
3. R3 = Rezultatul din exploatare / Activul total 0,0893 0,1243
4. Rţ = Capitalurile proprii / Datoriile totale 1,8652 2,5530
5. R5 = Cifra de afaceri / Activul total 0,7192 0,7710
6. Funcţia-scor Z 3, 750 3,597

Valoarea funcţiei-scor fiind superioară şi în creştere faţă de limita
1.
minimă de 2,675, plasează întreprinderea într-o situaţie financiară bună,
fără niciun risc de faliment.
2. întreprinderea este solvabilă, credibilă pentru bancher, riscul de
faliment fiind cvasi-inexistent, şi în consecinţă poate beneficia de credite.
Aplicabilitatea acestei metode este relativ limitată întrucât cercetarea

care a stat la baza elaborării ei s-a axat pe sectorul industriei prelucrătoare
americane în perioada 1946-1965 şi concluziile nu permit extrapolarea lor
la un univers mai larg decât prin adaptarea modelului de calcul al funcţiei-
scor la specificul sectorului.
Analiză şi diagnostic financiar-contabil--------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 26 3
De exemplu, funcţia-scor aplicabilă companiilor private americane
din sectoarele industriale se prezintă astfel:
Z = 0,717R1 + 0,847R2 + 3,107R3 + 0,42R4 + 0,998R5
Un scor peste 2,90 arată inexistenţa riscului, în timp ce unul sub 1,23
constituie un puternic semnal de risc, cu o probabilitate de 95% în primul
an şi una de 70% în următorii doi ani.
Pentru companiile private din sectoare neindustriale, un scor sub 1,1
indică riscul de faliment, iar unul de peste 2,60 arată lipsa acestui risc.
Zona gri cu scorul între 1,10-2,60 indică probabilitatea riscului de
95% în primul an şi de 70% în următorii doi ani.
în Franţa se utilizează cel puţin douăfuncfii-scor de depistare precoce

a riscului de faliment:
2) Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eşantion

de 190 de întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au falimentat cu
trei ani înainte, în perioada 1970-1975.
Funcţia-scor cuprinde cinci variabile (rate) şi se prezintă astfel:
Z = 0,24Rl + 0,22R2 + 0,16R3 - 0,87R4 - 0,1R5
în care:
Excedentul brut de exploatare
Ri =------------------------------------
Datoriile totale
Capitalurile permanente
=-----------------------------------------------------
RI
Activul total
Valorile realizabile şi disponibile Activele circulante - Stocurile

Activul total Activul total
R4 =---------------------------
Cifra de afaceri
Cheltuielile cu personalul
Valoarea adăugată
264
----------------------------------------------------------------------------------------
Pe baza acestui model, vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de
valoarea funcţiei-scor se apreciază astfel:
Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)
Z > 0,16 Foarte bună <10
0,1<Z<0,16 Bună 10-30
0,04 <Z< 0,1 Alertă 30-65
-0,05 < Z < 0,04 Pericol 65-90
Z < -0,05 Eşec >90
De exemplu, în cazul analizat, calculul funcţiei-scor după acest model

a condus la valorile prezentate în Tabelul 63:
"=> Aplicaţia 60: Determinarea funcţiei-scor Z - Modelul

Conan-Holder
Tabelul 63
crt. precedent curent
1. R! = EBE / Datoriile totale 0,520 0,920
2. R2 = Capitalurile permanente / Activul total 0,650 0,703
3. RS = (Activele circulante - Stocurile) / Activul total 0,313 0,360
4. R4 = Cheltuielile financiare / Cifra de afaceri 0,020 0,026
5. R5 = Cheltuielile de personal / Valoarea adăugată 0,486 0,417
6. Funcţia-scor Z 0,252 0,368

1. Valorile funcţiei-scor superioare limitei minime de 0,16 şi în creş
tere până la 0,2702 plasează întreprinderea într-o situaţie financiară foarte
bună.
2. Riscul de faliment se situează sub 10%; întreprinderea este solvabilă
şi poate beneficia de credite.
3) Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei a fost elaborat

pe baza a 3.000 de întreprinderi industriale în perioada 1975-1980, cu trei
ani înaintea falimentului.
Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de trei ani, operea-
ză cu un număr de opt variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine a
Analiză şi diagnostic financiar-contabil--------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 265
întreprinderii analizate cu întreprinderile normale sau cu cele aflate în pragul
falimentului.
Funcţia-scor se calculează cu expresia:
100Z = -1,255R1 + 2,003R2 - 0,824R3 + 5,221R4 - 0,689R5 - 1,164R6 +
0,706R7+ 1,408R8 - 85,544
în care:
_ Cheltuielile financiare
Resursele stabile Capitalurile permanente

Capitalul investit Activul total
Capacitatea de autofinanţare
RS =
Datoriile totale

R4 =---------------------------7--------
Cifra de afaceri
_ Datoriile comerciale __ Soldul mediu furnizori
Aprovizionările Cumpărările de mărfuri
Modificarea valorii adăugate Vădi - Vado

Re =--------------------------------— x 100 =---------------x 100
Vado Vado
Soldul mediu clienţi

R7 =------------------------?- x 360
Cifra de afaceri
Investiţiile corporale
R8=----------:----------------------------
Valoarea adăugată
Semnul (±) al scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate (difi-

cultate) a întreprinderii, după cum urmează:
a) dacă Z > O, probabilitatea de normalitate = 76,1%, probabilitatea
de dificultate = 23,9%;
b) dacă Z < O, probabilitatea de normalitate = 20,6%, probabilitatea
de dificultate = 79,4%.
Valoarea funcţiei-scor indică situaţia de normalitate şi probabilitatea

riscului de faliment după cum urmează:
Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)
Z > 0,125 Normală 10-45
-0,25 <Z< 0,1 25 Incertă 45-70
Z < -0,25 Riscantă 70 - 100
De exemplu, funcţia-scor este redată în Tabelul 64:
*=> Aplicaţia 61: Funcţia-scor Z - Modelul Banca Franţei

Tabelul 64
cit. precedent curent
1. R! = Cheltuielile financiare / EBE 0,0871 . 0,0825
2. R2 = Capitalurile permanente / Activul total (%) 65,03 70,34
3. R3 = CAF / Datoriile totale 0,3403 0,6716
4. R4 = EBE / Cifra de afaceri 0,2407 0,3164
5. RS = Soldul mediu furnizori x 360 / Cumpărările 55,94 74,06
6. Rg = (Vad! - Vado) / Vado (%) 35,66 38,54
7. R7 = Soldul mediu clienţi x 360 / CA 193,06 198,31
8. Rg = Investiţiile corporale / Valoarea adăugată 1,242 0,943
9. Funcţia-scor Z +1,035 +1,018

1. Semnul + al funcţiei-scor reflectă o probabilitate de normalitate a
întreprinderii de peste 76%, respectiv una de dificultate de sub 40%.
2. Valoarea supraunitară a funcţiei-scor cu o uşoară tendinţă de redu
cere s-a menţinut la valori superioare limitei minime de 0,125, ceea ce pla
sează întreprinderea într-o situaţie de normalitate, cu riscul de faliment sub
10%.
4) Modelul Băncii Comerciale Române, ţinând seama de specificul

şi condiţiile economiei româneşti, utilizează un set de rate şi de indicatori
de performanţă pentru stabilirea bonităţii întreprinderii în vederea acordării
unui credit pe baza unei grile de punctaj cu şase criterii:
267
Activele curente
a) Lichiditatea patrimonială (Lp) =
Datoriile curente
b) Solvabilitatea (S) = Capitalul propriu

Total capitaluri
Profitul brut
c) Rentabilitatea financiară (Rf) = Capitalul propriu
Cifra de afaceri
d) Rotaţia activelor circulante (Nac) = Activele circulante
e)Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - in

terne, externe
f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achizi

ţionate din credite, cesionare creanţe)
Criteriile de evaluare a bonităţii financiare conform modelului BCR

sunt notate cu puncte după cum urmează:
Nr. Criteriul de evaluare Limite valori Puncte
crt.
< 80% -2
1. Lichiditatea patrimonială 80-100% -1
(Lp = Activele curente / Datoriile curente) 100 - 120% +1
120-140% +2
140-160% +3
> 160% +4
< 30% 0
2. Solvabilitatea 30 - 40% +1
(S = Capitalul propriu / Total capitaluri) 40 - 50% +2
50 + 60% +3
60 - 70% +4
70 - 80% +5
> 80% +6
3. Rentabilitatea financiară <0 0 - 0

(Rf = Profitul brut / Capitalul propriu) 1 0 % 10 +3
H- 30% +4
4. Rotaţia activelor circulante <5 +1
(Nac = Cifra de afaceri / Activele circulante) 5-10 +2
>10 +4
5. Dependenţa de pieţe At > 50%; De > 50% +4 3
(aprovizionare-desfacere) Ai > 50%; De > 50% 21
Aprovizionare: din ţară (At); din import (Ai) At > 50%; Dt > 50%
Desfacere: în ţară (Dt); la export (De) Ai > 50%; Dt > 50%
Depozite gajate 4
Gajuri, ipoteci 3
6. Garanţii
Achiziţii din credite 2
Cesionare creanţe 1
în funcţie de punctaj se realizează clasificarea întreprinderilor în cinci

categorii, după cum urmează:
Categoria Total Situaţia economico-financiară - gradul de risc
puncte
A >20 Foarte bună - Se pot acorda credite
B 1 6-2 0 Bună - Se pot acorda credite
C 11-15 Oscilantă - Prezintă risc ridicat
D 6-10 Risc deosebit - Nu prezintă garanţii pentru acordarea de
credite
E 0-5 Deosebit de precară - Fără garanţii pentru acordarea de
credite
Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A şi B au

o situaţie economico-financiară bună, prezintă bonitate şi pot beneficia de
credite bancare.
întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, acor-
darea unui credit impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supra-
vegheate din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării creditelor
la primele semne de neîncredere.
Categoriile D şi E nu prezintă garanţii de bonitate satisfăcătoare şi nu
pot beneficia de credite.
269
De exemplu, grila de punctaj privind bonitatea întreprinderii analizate
conform modelului BCR se prezintă în Tabelul 65.
<=> Aplicaţia 62: Grila de evaluare a bonităţii - Modelul BCR

Tabelul 65
Nr. Criteriul de performanţă Anul precedent Anul curent
crt.
Nivelul Puncte Nivelul Puncte
1. Lichiditatea patrimonială (Lp) 184,57 4 231,88 4
2. Solvabilitatea (S) 62,05 4 67,78 4
3. Rentabilitatea financiară brută (Rfb) 14,97 4 16,52 4
4. Rotaţia activelor circulante (Nac) 1,260 1 1,295 1
5. Dependenţa de pieţe (%) At > 50; 2 At>50; 2
Dt>50 Dt>50
6. Garanţiile - bunuri depuse Gajuri 3 Gajuri 3
7. Totalpuncte - 18 - 18

1. Punctajul acumulat se situează în intervalul 16-20, ceea ce plasează
întreprinderea în categoria B.
2. în consecinţă, întreprinderea prezintă o situaţie economico-
financiară bună, o bonitate favorabilă care îi conferă suficientă credibilitate
pentru a beneficia de credite, prezentând garanţia unui risc de non-plată
redus, cvasi-inexistent.
în concluzie, din analiza performanţelor economico-financiare şi a

riscurilor întreprinderii studiate se constată evoluţii favorabile ale indica-
torilor de rentabilitate care reflectă o stare de sănătate financiară confor-
tabilă pentru continuitatea activităţii fără riscuri majore.
în aprecierea vulnerabilităţii întreprinderii şi a riscului de faliment nu
este suficientă utilizarea numai a unei singure metode - scoring, ci este
necesară combinarea mai multor metode de analiză dinamică a situaţiei
financiare pentru a permite depistarea timpurie a primelor semnale de
degradare a acesteia în vederea adoptării cu anticipaţie a unor decizii de
corecţie.
în analiza-diagnostic a rentabilităţii şi riscurilor trebuie să se aibă
în vedere următoarele elemente:
1) Ratele de rentabilitate-profitabilitate şi de risc au un aspect static

şi punctual, şi de aceea ele trebuie coroborate cu elemente dina
mice, respectiv ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ.
2) Acestor rate trebuie să li se adauge o analiză în dinamică prin
intermediul fluxurilor de lichidităţi pe perioade mai scurte, care
vizează excedentele de trezorerie. Aceasta implică determinarea
unor fluxuri de mijloace şi resurse pe baza a minim 1-3 bilanţuri.
3) în condiţiile extinderii pieţei de capital la care aderă în special
entităţile mari, cotarea la bursă impune completarea diagnosticului
performanţelor economico-financiare cu diagnosticul de evaluare
a performanţei bursiere prin indicatori specifici pieţei de capital.
Acest diagnostic este necesar atât acţionarilor, cât şi potenţialilor inves-

titori în portofolii de acţiuni de pe piaţa financiară.
3.7. Analiza performanţei bursiere a întreprinderii

cotate pe piaţa de capital
După cum se cunoaşte, admiterea unui titlu la cota oficială (bursa de
valori) - cotarea - este supusă anumitor condiţii. Astfel, nu sunt cotate
decât titlurile întreprinderilor care publică anual raportul de gestiune prin
care, înainte de emisiune, sunt aduse la cunoştinţa publicului toate elementele
importante ale întreprinderii.
Analiza unei întreprinderi cotate la bursă (listate) constituie un tip
de analiză cu caracter special care comportă un studiu suplimentar efectuat
pe baza datelor bursiere, care nu trebuie să lipsească din situaţiile financiare
anuale, fiind menit să servească la elucidarea unor aspecte referitoare la
politica în domeniul portofoliului de titluri: dacă trebuie să se cumpere, să
se vândă sau să se conserve titlurile; dacă valoarea în cauză este un titlu de
portofoliu de rentabilitate satisfăcătoare sau, din contră, unul de speculaţie,
în care rentabilitatea este sacrificată în favoarea plusvalorii; precum şi care
este situaţia reală a cursului acţiunilor (preţul de piaţă al titlurilor) şi evoluţia
lui.
Analiza financiară aplicată plasamentelor de capital la bursa de valori

- analiza bursieră - este o analiză profesionistă de tip special care permite
să se decidă de către investitor ce acţiuni trebuie să cumpere şi la ce preţ,
ceea ce se poate realiza prin intermediul a două metode de analiză: una
fundamentală şi una tehnică.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 271
Analiza fundamentală susţine că pieţele pot afecta garanţia câştigului
pe termen scurt prin subevaluarea preţului, dar preţul corect poate fi totuşi
atins. Profiturile pot fi obţinute prin recunoaşterea de către piaţă a sub-
evaluării si vor recorecta favorabil preţul. Chiar dacă investitorul speră, el
nu poate învinge preţul pieţei; el poate alege acţiunea pentru plăcerea de a
răspunde la o provocare a pieţei.
Analiza vizează factori multipli pentru a determina tendinţa unui titlu
de valoare, ceea ce impune cunoaşterea unor aspecte referitoare la: situaţia
financiară a întreprinderii, capitalizarea bursieră, cursul acţiunilor, decolarea,
randamentul acţiunilor, evoluţia pieţei de capital, factorii economici, sociali
si politici, sectorul ş.a.
Analiza tehnică susţine că toate informaţiile se reflectă în preţul ac-
ţiunii şi că analiza fundamentală este inutilă. Tendinţele sunt un indicator
semnificativ şi percepţia oferită de schimbare poate prezice modificările
trendului (bearish - bullish). Răspunsul emoţional al investitorilor la modi-
ficările de preţ conduce la o configuraţie a hărţii preţului identificabilă.
Analiza tehnică nu vizează valoarea acţiunii; previziunile acesteia privind
preţul sunt doar extrapolări ale configuraţiei istorice a preţului.
Investitorii pot folosi ambele metode, în oarecare măsură comple-

mentare, pentru a estima preţul corect. Mulţi investitori adepţi ai analizei
fundamentale folosesc analiza tehnică pentru a decide momentul intrării
sau ieşirii de pe piaţă, în schimb, mulţi investitori adepţi ai analizei tehnice
folosesc analiza fundamentală pentru a identifica firmele profitabile.
Opţiunea privind analiza acţiunilor este determinată de concepţiile
investitorilor privind diverse paradigme cu referire la modul în care funcţio-
nează piaţa acţiunilor, în acest sens există teorii bazate pe: ipoteze ale pieţei
eficiente (efficient market hypothesis), ipoteze privind evoluţia arbitrară
(random walk hypothesis), modelul de evaluare a activelor (Capital Asset
Pricing Model), teoria evaluării capitalului propriu (Theory of Equity
Valuation), comportamentul financiar al investitorilor.
Analiza bursieră tehnică vizează trei direcţii de cercetare: proiecţia
în viitor a comportamentului trecut al pieţei acţiunilor, tendinţa acesteia cu
referire la evoluţia cotelor estimate comparativ cu cotele reale; cercetarea
mişcărilor ciclice ale pieţei privind evoluţia cursului acţiunilor; analiza ten-
dinţei actuale pentru a descoperi momentul în care o variaţie a cursurilor va
indica un punct de revenire.
Analiza bursieră fundamentală a unei entităţi implică în primul rând
studiul situaţiilor financiare şi sănătatea financiară a acesteia, managementul
şi avantajele sale competitive, competitorii şi pieţele.
u n iv d r
272 P"* - - S I L V I AP E T R E S C U
Obiectivele analizei vizează calculul riscului de credit, evaluarea ma-
nagementului şi elaborarea deciziilor interne de conducere a afacerilor sau
determinarea valorii acţiunilor întreprinderii şi evaluarea viitorului probabil.
Analiza se axează pe date prezente şi istorice, dar vizează previziunea acţiu-
nilor viitoare sau a performanţei activităţii.
Investitorii pot utiliza analiza fundamentală în diferite stiluri de mana-
gement al portofoliului, printre care le amintim pe următoarele:
1) Cumpărarea şi păstrarea acţiunilor în speranţa că orientarea spre

firmele bune va asigura creşterea averii investitorului pe măsura creşterii
acestora, în acest caz analiza fundamentală îl orientează spre firmele bune
şi îi reduce riscul şi probabilitatea de a pierde.
Managerii pot utiliza analiza fundamentală pentru evaluarea corectă
a firmelor „bune" şi „rele". Chiar în cazul companiilor „rele", variaţiile de
preţ în jos şi în sus creează oportunităţi pentru profit.
2) Comportamentul „contra" consideră că pe termen scurt piaţa este

o „maşină de vot", şi nu un „cântar" obiectiv, astfel încât este bine să cumperi
când alţii vând şi invers. Analiza fundamentală permite să se justifice pro
priile decizii independent de situaţia momentană de pe piaţă.
3) Comportamentul pe bază de valoare limitează atenţia investitorilor

spre firmele subevaluate considerând că pe termen lung este improbabil ca
preţul să coboare sub valoarea prezentă. Valoarea viitoare a acţiunilor este
apreciată pe baza analizei fundamentale prin care managerii pot estima ratele
viitoare de creştere, în vederea cumpărării de acţiuni care vor avea creşteri
mari de preţ.
4) Comportamentul eclectic, în cadrul căruia managerii includ factorii

fundamentali alături de factorii tehnici în modele simulative pentru fun
damentarea deciziei.
în principiu, investitorii folosesc fie abordarea „de sus în jos" (top-
down), fie „de jos în sus" (bottom-up), sau, cu alte cuvinte, de la general la
particular sau invers.
în primul caz (top-down), investitorii încep analiza cu situaţia econo-
mică generală, incluzând indicatorii economici naţionali şi internaţionali,
precum ritmul de creştere a produsului intern brut, inflaţia, rata dobânzilor,
cursul de schimb valutar, productivitatea si preţul energiei. Apoi limitează
studiul coborând analiza la nivel regional sau la domeniul industrial privind
vânzările totale, nivelul preţurilor, efectele produselor concurente şi ale
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 273
competiţiei externe. Numai atunci se orientează spre cele mai bune afaceri
din zonă.
în al doilea caz (bottom-up) investitorii îşi iniţiază acţiunea cu analiza
unei afaceri particulare pe care o proiectează în contextul general care o
influenţează.
Procedurile privind sănătatea unei afaceri încep cu analiza situaţiei
financiare care include rate care vizează politica dividendelor, cash flow-ul
operaţional, problemele legate de finanţarea capitalului şi noile capitaluri
proprii. Estimarea câştigurilor si proiecţia ratelor de creştere publicate în
diverse documentare periodice ale organismelor specializate pot fi consi-
derate fie analize fundamentale (deoarece cuprind fapte), fie analize tehnice
(deoarece reflectă opţiunile investitorilor), în funcţie de percepţia celui în
cauză privind validitatea lor.
Ratele de creştere (ale venitului si numerarului) si nivelul riscului
(pentru determinarea ratei de discount) prezentate în documentele de mai
sus sunt utilizate în diferite modele de evaluare. Cel mai folosit este modelul
cashflow cu discount, care calculează valoarea prezentă a viitoarelor
divi-'dende primite de investitor care depind de preţul probabil de vânzare
(modelul Gordon), câştigurile sau cash flow-urile companiei.
Cel mai simplu şi mai frecvent folosit este coeficientul de capitalizare
bursieră (PER - Price Earning Ratio). Această rată (multiplu bursier) are
semnificaţia unui indicator de risc al afacerii având în vedere valoarea în
timp a banilor în corelaţie cu inflaţia şi cursul de schimb. Multiplul acceptat
este ajustat corespunzător unei creşteri aşteptate (care nu se regăseşte în
model).
Creşterile aşteptate sunt încorporate în rata PEG (Price Earning
Growth), iar validitatea lor depinde de durata de timp estimată pentru conti-
nuarea creşterii.
Modelarea pe calculator a preţului acţiunilor a înlocuit în prezent multe
dintre interpretările subiective ale datelor fundamentale şi tehnice în indus-
trie. Modelele matematice particularizate tind să fundamenteze în mare mă-
sură deciziile manageriale.
Totuşi, unii economişti, precum Burton Malkiel, susţin că nici anali-
zele fundamentale, şi nici analizele tehnice nu sunt deosebit de utile pentru
relevarea performanţei pieţelor.
3.7.1. Analiza performanţei pe baza ratelor bursiere

în scopul efectuării unei analize bursiere fundamentale se utilizează
mai multe rate bursiere care pot fi grupate în două categorii: unele calculate
la nivel de acţiune şi altele calculate la nivel de piaţă bursieră.
Cele mai semnificative rate bursiere sunt următoarele:
1) Cifra de afaceri pe acţiune echivalează cu productivitatea pe

acţiune şi se determină raportând cifra de afaceri (CA) la numărul de acţiuni
(Na):
CAa = CA / Na
2) Beneficiul pe acţiune este un indicator de bază al pieţei bursiere

care arată partea din beneficiu adusă de fiecare acţiune si se obţine prin
raportarea beneficiului net (Bnet) la numărul de acţiuni (Na):
Bpa = Bnet / Na
Indicatorul prezintă importanţă în evaluarea rentabilităţii acţiunilor,

serveşte la calculul multiplului de capitalizare bursieră şi poate fi diluat
sau ajustat, în funcţie de capitalul (diluat sau nediluat) luat în calcul.
3) Capacitatea de autofinanţare pe acţiune indică partea din CAF

adusă de fiecare acţiune şi se determină prin raportarea capacităţii de auto
finanţare (CAF) la numărul de acţiuni emise (Na):
CAFa = CAF/Na
Acest raport trebuie utilizat cu discernământ la bursă, deoarece acţio-

narii pot prefera dividendele în defavoarea autofinanţării.
4) Capitalizarea bursieră exprimă valoarea pe care bursa o acordă

întreprinderii şi se determină prin multiplicarea numărului de acţiuni emise
(Na) cu ultimul curs cotat al unei acţiuni:
Cb = Na x Ca
Acest indicator permite evaluarea întreprinderii pe baza valorii bur-

siere a acţiunilor sale, punând în evidenţă preţul de evaluare al operatorilor,
ştiut fiind că una dintre funcţiile pieţei financiare este şi aceea de acordare
a unui preţ întreprinderilor cotate.
Numărul de acţiuni care compun capitalul unei întreprinderi si va-
loarea lor nominală sunt indicatori de cotare a acţiunilor la bursă, cu influenţe
directe asupra celorlalţi indicatori de eficienţă a acţiunilor.
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 275
Cursul unei acţiuni rezultă din ofertă şi din cerere şi reflectă valoarea
bursieră, respectiv preţul pe piaţă al unui titlu, ale căror fluctuaţii pe termen
lung pot afecta preţul real al întreprinderii.
5) Coeficientul de capitalizare bursieră (Price Earning Ratio sau PER)

este un multiplu de capitalizare (sau multiplu bursier), echivalent cu termenul
franţuzesc de Coeficient de capitalizare a rezultatelor (CCR). Este un raport
curs-beneficiu care stabileşte legătura între cursul unui titlu şi rentabilitatea
lui, şi se determină în două moduri:
a) Ca raport între capitalizarea bursieră (Cb) şi rezultatul exerciţiului

(Rex):
Capitalizarea bursieră (Cb)
PER=---------------------------^ - L -
Rezultatul exerciţiului (Rex)
b) Ca raport între cursul acţiunii la bursă (Ca) şi beneficiul pe acţiune

(Bpa):
Cursul bursier al acţiunii (Ca)
p p D_______________________:______v '
Beneficiul pe acţiune (Bpa)
Acest multiplu bursier de capitalizare a beneficiilor indică de câte

ori este capitalizat beneficiul pe acţiune, arătând câţi ani de beneficiu actual
costă fiecare afacere cotată.
Prin multiplicarea beneficiului pe acţiune cu PER se obţine cursul
acţiunii la bursă (Ca = Bpa x PER), care permite aprecierea randamentului
unui plasament în acţiuni, şi este de preferat utilizării unui simplu randament
asigurat de dividendele distribuite.
Divizând beneficiul scontat cu numărul titlurilor se obţine beneficiul
pe acţiune aşteptat, la care se raportează preţul actual al acţiunii pentru a
obţine în final multiplul de capitalizare (PER) al întreprinderii, care este un
indicator al atracţiei pieţei de capital în raport cu plasamentele de înlocuire.
Raportul curs-beneficiu (PER) variază în timp şi în spaţiu şi depinde
de mai mulţi factori: beneficiile anticipate ale operatorilor, evoluţia ratelor
dobânzii şi ritmul inflaţiei, faţă de care evoluează în sens invers. Fluctuaţiile
PER-ului pe piaţa de capital oscilează între 15 şi 25 în funcţie de condiţiile
economice ale diverselor ramuri industriale.
Acţiunile cu un PER ridicat se comportă cel mai bine la bursă, favo-
rizând speculaţii avantajoase vânzării lor (PER > 25), după cum un PER
276 -----------------------------------------------------------------------------------------------------
relativ scăzut indică o evaluare destul de ieftină, atractivă pentru cum-
părarea de acţiuni (PER < 15).
De aceea, acest raport stă la baza unei metode de evaluare a întreprin-
derii cotate de către piaţă care permite o estimare a beneficiilor întreprinderii
pentru anul în curs sau pentru cel următor pornind de la valoarea PER, care
măreşte interesul potenţialilor investitori pe piaţa de capital, nu atât în obţi-
nerea de dividende, cât mai ales în perspectiva creşterii plusvalorii în capital
prin capitalizarea beneficiilor.
Capitalizarea beneficiilor constituie un criteriu utilizat în metoda de
evaluare a întreprinderii după formula Gordon-Shapiro, care măsoară ran-
damentul capitalurilor investite (randamentul unui plasament în acţiune)
prin intermediul indicatorului de rentabilitate (randament) pe acţiune.
Raportul curs-beneficiu (PER) permite să se compare întreprinderile
între ele, indiferent de rata de distribuire a dividendelor, fiind mai obiectiv
în aprecierea rentabilităţii acţiunilor comparativ cu dividendele pe acţiune.
6) Gradul de evaluare al pieţei (Price on Share sau P/S) reflectă modul

în care cotează piaţa cifra de afaceri a întreprinderii sau, altfel spus, cu cât
se cumpără cifra de afaceri a acesteia pe piaţa de capital; se determină ca
raport între capitalizarea bursieră (Cb) şi cifra de afaceri (CA):
Capitalizarea bursieră (Cb)

Cifra de afaceri (CA)
sau între cursul acţiunii la bursă (Ca) şi cifra de afaceri pe acţiune (CAa):
Cursul bursier al acţiunii (Ca)

p/§ = ________________________________!________b____'-___
Cifra de afaceri pe acţiune (CAa)
O valoare peste 0,5 a raportului poate constitui o atracţie pentru in-

vestitori, iar una sub 0,5 reflectă subevaluarea cifrei de afaceri ca urmare a
lipsei de performanţe financiare a întreprinderii.
7) Rata de distribuire a dividendelor (Pay Out Ratio sau POR) expri

mă politica în ceea ce priveşte distribuirea de dividende şi cointeresează
uneori mai mult acţionarii şi mai puţin capitalizarea rezultatelor pentru re-
investire şi dezvoltarea întreprinderii.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 277
Rata se calculează raportând totalul dividendelor distribuite la rezul-

tatul net:
Dividendele distribuite
POR =---------------------------x 100%
Rezultatul net
Rata prezintă importanţă pentru cei interesaţi în achiziţia de acţiuni

în scopul obţinerii unui venit sub forma dividendelor sau pentru realizarea
unei plusvolori de capital.
8) Dividende pe acţiune constituie un indicator care depinde de rata

de distribuire a dividendelor şi se calculează raportând totalul dividendelor
distribuite la numărul de acţiuni:
Dividendele distribuite
Dpa=---------------------------
Numărul de acţiuni
9) Randamentul (rata rentabilităţii) acţiunii măsoară rentabilitatea

plasamentului şi depinde de dividendele distribuite şi de numărul de acţiuni,
precum şi de cursul acţiunii. Se determină cu ajutorul rapoartelor:
Ra = Divêndele pe acţiune x m (%) Cursul

acţiunii
Dividendele totale *nnfn/\

Ra =--------------------------------x 100 (%)
Valoarea bursieră a acţiunii
Beneficiul *---->----
pe acţiune l , ™,„,,
Rra =---------------------------- x 1QO =------------------x 10Q (o/o)
Cursul acţiunii PER
Această rată depinde de mărimea beneficiului, de ratele de repartizare

a beneficiului şi de nivelul cursului bursier al acţiunii, si constituie un indi-
cator care poate orienta investitorii interesaţi va plasamente eficiente dacă
se situează peste rata inflaţiei.
10) Randamentul acţiunilor pe piaţa de capital trebuie corelat cu pon

derea acţiunilor tranzacftonate în totalul acţiunilor emise si aflate în circu-
laţie, ceea ce se exprimă prin lichiditatea acţiunii (Marketability), calculată

cu ajutorul raportului:
Numărul de! acţiuni tranzacţionale , . . .„ .. L a =

- ' - - x 1 0 0 ( % ) Numărul
total de acţiuni emise
De exemplu, pe baza datelor din contul de profit şi pierdere al entităţii

luate în studiu, cotată pe piaţa de capital, se determină ratele bursiere pre-
zentate în Tabelul 66, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Ratele bursiere calculate la nivel de acţiune: cifra de afaceri pe
acţiune, beneficiul pe acţiune, capacitatea de autofinanţare pe acţiune au
crescut ca urmare a decalajului favorabil între ritmul de creştere a indicato
rilor de performanţă, superior ritmului de creştere a numărului de acţiuni
emise (12,59%).
2. în condiţiile reducerii ratei de distribuire a dividendelor (POR) cu
24,47%, dividendele pe acţiune au crescut cu 6,47%, ceea ce poate cointeresa
acţionarii.
3. Creşterea dividendelor pe acţiune cu numai 6,47% în condiţiile
creşterii cursului mediu al acţiunii cu 100,2% a diminuat randamentul ac
ţiunii (Ra) cu 2,18%, care poate fi explicat şi prin decalajul dintre creşterea
dividendelor distribuite cu numai 19,63% şi creşterea capitalizării bursiere
cu 125,23%.
4. Ratele calculate la nivel de piaţă bursieră au evoluat diferit: cursul
mediu al acţiunii (Ca) s-a dublat, ceea ce a contribuit la creşterea capitalizării
bursiere (Cb) cu 125,23%, alături de creşterea numărului de acţiuni emise
(Na) cu 12,50%.
5. Gradul de evaluare al pieţei are valori supraunitare în creştere cu
87,5%, ceea ce constituie condiţii atractive pentru investitori.
6. Coeficientul de capitalizare bursieră (PER) a crescut cu 42,03% ca
urmare a creşterii cursului mediu al acţiunii (Ca) cu 100,02% şi a beneficiului
pe acţiune (Bpa) cu numai 40,91%, precum şi prin creşterea capitalizării
bursiere (Cb) cu 125,23% şi a beneficiului net cu 58,34%.
7. Rata rentabilităţii acţiunii (Rra), în raport invers cu PER-ul, s-a
redus cu 29,73% ca urmare a creşterii cursului acţiunii cu 100,02%, com
parativ cii creşterea beneficiului pe acţiune de 40,91%, ceea ce ar putea
constitui un motiv de vânzare a acţiunilor pe termen scurt.
8. Evoluţia ascendentă a randamentului acţiunilor pe piaţa bursieră
se corelează cu creşterea lichidităţii acţiunilor (La) cu 21,05%, ceea ce re
flectă îmbunătăţirea performanţei bursiere, cu efecte benefice privind creş
terea atracţiei potenţialilor investitori.
279
=> Aplicaţia 63: Calculul ratelor bursiere
Tabelul 66
crt. (lei) (±A) (%)
Precedent Curent
1. Cifra de afaceri (CA) 136.028.515 163.497.747 27.469.232 120,19
2. Numărul de acţiuni emise
(Na) 404.353.148 454.897.291 +50.544.143 112,50
3. Cifra de afaceri pe acţiune
(CAa) (1/2) 0,3364 0,3594 +0,0230 106,83
4. Beneficiul net (Rnet) 12.424.687 19.678.661 +7.253.974 158,34
5. Beneficiul pe acţiune
(Bpa)(4/2) 0,0307 0,0432 +0,0125 140,91
(CAF) 21.411.000 37.768.000 +16.357.000 176,39
7. Capacitatea de
autofinanţare pe acţiune
(CAFa) (6/2) 0,0531 0,0831 +0,030 156,49
8. Cursul mediu al acţiunii
(Ca) (lei) 0,482 0,965 +0,483 200,20
9. Capitalizarea bursieră
(Cb) (2x8) 194.898.217 438.975.886 +244.077.669 225,25
10. Gradul de evaluare al pieţei
(P/S) (9/1) 1,432 2,685 +1,253 187,5
11. Gradul de evaluare al pieţei
(P/S) (8/3) 1,432 2,685 +1,253 187,5
12. Coeficientul de capitalizare
bursieră (PER) (9/4) 15,70 22,30 +6,60 142,03
13. Coeficientul de capitalizare
bursieră (PER) (8/5) 15,70 22,30 +6,60 142,03
14. Dividende distribuite 5.636.477 6.743.137 +1.106.660119,63
15. Rata de distribuire a
dividendelor (POR)
(14/4) (%) 45,36 34,26 -11,10 75,53
16. Dividende pe acţiune (Dpa)
(14/2) 0,0139 0,0148 +0,0009 106,47
17. Randamentul acţiunii (Ra)
(14/9) (%) 2,88 1,53 -1,35 53,12
18. Randamentul acţiunii (Ra)
(16/8) (%) 2,88 1,53 -1,35 53,12
19. Rata rentabilităţii acţiunii

(Rra) (5/8) (%) 6,37 4,47 -1,90 70,27
20. Numărul de acţiuni
tranzacţionale 153.654.198 209.525.750 +55.871.552 136,36
21. Lichiditatea acţiunilor
(La) (%) 38,0 46,0 +8,0 121,05
în concluzie, ratele bursiere ale întreprinderii au cunoscut evoluţii

favorabile şi pot oferi informaţii de interes pentru acţionari şi proprietari.
3.7.2. Analiza performanţei prin crearea de valoare

Crearea de valoare a devenit o problemă centrală în preocupările între-
prinderilor sau ale managerilor, fiind invocată mai ales de acţionari, dar şi
de manageri şi de analiştii financiari. Aceasta apare atât ca un imperativ
categoric pentru întreprindere, cât şi ca un factor-cheie pentru justificarea
deciziilor majore, cum ar fi: operaţiuni de dezinvestire, cesiuni de activităţi,
reduceri de personal efectuate în acest scop.
Crearea de valoare pentru întreprindere îşi are originea în obţinerea
unei rentabilităţi a capitalurilor investite în activitate superioare costului
resurselor mobilizate pentru a le finanţa. Surplusul astfel degajat constituie
o rentă economică numită valoare actionarială dacă este distribuită acţio-
narilor şi poate transpune la nivel global de întreprindere principiile teoriei
financiare de alegere a investiţiilor.
Conceptul privind crearea de valoare modifică optica tradiţională
privind performanţa măsurată numai prin beneficiul net contabil, în care
numai costul datoriei este considerat ca o cheltuială, capitalurile proprii
nefiind considerate ca resurse care impun un cost pentru întreprindere.
în prezent, presiunea foarte puternică & pieţelor financiare face ca
acţionarii să reprezinte o constrângere economică pentru întreprindere, obli-
gând-o ^remunereze capitalurile proprii, ceea ce devine un imperativ fun-
damental pentru acţionarii nemulţumiţi de remunerarea lor numai printr-un
venit rezidual (dividende), în acest sens în gestiunea întreprinderii au apărut
probleme noi privind conceptul de performanţă, modelele de evaluare a
acesteia, pârghiile şi modelele de creare de valoare care permit maximiza-
rea valorii acţiunilor.
Crearea de valoare pentru acţionari nu trebuie să fie una sporadică, ci
una constantă care impune alinierea conducerii la obiectivul problematic al
valorii acţionariale căruia trebuie să i se subordoneze atât modul de abordare
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 2 8 l
a conceptului de performanţă, cât si managementul privind organizarea şi
comportamentele individuale.
în relaţia managementului întreprinderii cu acţionarii există opinii
diferite: unele consideră acţionarii ca fiind proprietarii afacerii, iar manage-
mentul ales de ei trebuie să le reprezinte interesele urmărind maximizarea
valorii acţiunilor, altele consideră că managementul este mandatat de ac-
ţionari şi trebuie să asigure continuitatea afacerii pe termen lung.
Pentru determinarea legăturii dintre performanţă şi remunerarea
individualizată, efectele aşteptate ale performanţei şi modul de remunerare
care poate motiva atât salariaţii, cât si acţionarii, managerii întreprinderilor
trebuie să găsească soluţiile cele mai potrivite.
Conceptul de performanţă implică abordări noi privind întreprinderea,
care trebuie tratată atât în viziune sistemică, cât şi în perspectivă interdisci-
plinară, precum şi evaluarea performanţei în funcţie de sectorul de activitate
şi tipul de întreprindere, strategia managerială si antreprenorială, mediul
concurenţial, resursele umane şi materiale disponibile prin folosirea unui
sistem de indicatori de măsurare a performanţei adecvaţi acestui scop.
Ratele de performanţă bursieră a întreprinderii cotate pe piaţa de ca-
pital, ca si indicatorii care exprimă crearea de valoare pentru acţionari, sunt
utilizate în activitatea de evaluare a entităţilor.
3.7.3. Valoarea adăugată - suportul performanţei financiare

pentru acţionari (proprietari)
Valoarea adăugată prezintă multiple valenţe pentru măsurarea şi eva-
luarea performanţei, fiind elementul de bază în determinarea unor indicatori
de creare de valoare cu semnificaţie majoră în activitatea oricărei între-
prinderi, cotate sau necotate pe piaţa de capital.
în cazul entităţilor cotate crearea de valoare constituie criteriul major
de evaluare a performanţelor de către acţionari, al căror obiectiv strategic îl
reprezintă maximizarea valorii câştigurilor prezente şi viitoare, în acest
scop, valoarea creată pentru acţionari, numită şi valoare acftonarială, poate
fi apreciată prin intermediul unei baterii de indicatori care permit aprecierea
valorii create de entitate în cursul unui exerciţiu financiar sau faţă de o
perioadă de referinţă, dintre care amintim:
a) Valoarea economică adăugată (Economic Value Added - EV A);
b) Valoarea de piaţă adăugată (Market Value Added - MV A);
c) Valoarea lichidă adăugată (Cash Value Added - C V A);
d) Rentabilitatea totală a acţionarilor (Total Shareholders Return -
TSR);
282 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
e) Rentabilitatea lichidă a investiţiilor (Cash Flow Return on Invest-
ment - CFROI).
3.7.3.1. Analiza valorii economice adăugate

Valoarea economică adăugată introdusă de firma de consultanţă ame-
ricană Stern Stewart constituie indicatorul de evaluare a performanţei finan-
ciare a întreprinderii care exprimă bogăţia reziduală a acesteia şi poate fi
determinat prin deducerea costului capitalului din profitul net operaţional
(Net Operating Profit After Taxes - NOPAT), respectiv profitul din ex-
ploatare, conform relaţiei:
Vea = Profitul net operaţional - (Capitalul x Costul capitalului)
Profitul net operaţional (Bnet op) se determină prin deducerea din

rezultatul din exploatare (Rexp) a impozitului pe profit (Ip):
Bnet op = Rexp - Ip = Vexp - Chexp - Ip
Costul capitalului include costul capitalului propriu şi costul datoriei,

fiind costul de oportunitate al capitalului investit, care determină modul în
care întreprinderea poate să-şi crească veniturile (prin investire în oricare
altă parte cu risc similar sau prin împrumut).
Costul capitalului este un cost mediu ponderat (Weighted Average
Cost Of Capital - WACC) al costurilor surselor de finanţare utilizate, care
se determină ca medie aritmetică ponderată (Cmpc) a costului capitalului
propriu şi a costului capitalului împrumutat, în funcţie de ponderea (Si) a
fiecărei categorii si rata de remunerare (ri) aferentă:
ISixri C __ D , ., ..
Cmpc=—-------= — x R f + — x d x ( l - i )
100 Ci Ci
in care:
C = capitalul propriu;
D = datoriile totale;
Ci = capitalul investit = C+D;
d = rata dobânzii;
i = cota de impozit.
283
în acest caz valoarea economică adăugată reprezintă/wo/îta/ economic
real obţinut de întreprindere, se raportează la întregul capital utilizat pentru
finanţare şi se determină prin diferenţa:
Vea = (Ri - Cpmc) x Ci
în care:
Ri = rata rentabilităţii capitalului total investit;
Cmpc = costul mediu ponderat al capitalului.
De exemplu, valoarea economică adăugată se determină pe baza

datelor din Tabelul 67:
^ Aplicaţia 64: Calculul valorii economice adăugate

Tabelul 67
Precedent Curent
2. Impozitul pe profit (Ip) (-) 5.152 4.046 -1.106 78,53
3. Profitul net operaţional (Bnop) 11.741 22.298 +10.557 189,91
4. Cota de impozit (i) (2/1) 0,30 0,15 -0,15 50,00
5. Totalul capitalului investit (Ci) 180.277 199.812 +19.535 110,83
6. Rentabilitatea capitalului investit
(Ri) (3/5) (%) 6,51 11,16 +4,65 171,42
7. Capitalul propriu (C)
- Ponderea în total capital 117.359 143.581 +26.222 122,27
(Scp) (%)
8. 65,10 71,85 +6,75 110,84
Rentabilitatea capitalului propriu
(Rf) (3/7) (%) 10,0 15,53 +5,53 155,30
9. Datorii totale (D) - Ponderea în 62.918 56.231 -6.687 89,37
total capital (Sd) (%) 34,90 28,15 -6,75 80,66
10. Cheltuieli privind dobânzile 876 1.381 +505 157,65
11. Rata dobânzii (d) (10/9) (%) 1,39 2,45 +1,06 176,68
12. Costul mediu ponderat
(Cmpc) (%) 6,849 11,744 +4,895 171,47
13. Valoarea economică adăugată
(Vea) (6-12)x5 -611 -1.167 -556 191,0
Vea0 = (Ri() - Cmpc0) x CiQ = (6,51 - 6,849) x 180.277 = -611 mii lei
Vea^CRij-Cmpc^xCiâi, 16- ll,744)x 199.812 = -!. 167 mii lei
A = Vea, - Vea0 = -1.167 - (-611) = -556 mii lei

(Ar = IVea - 100 = 191,0 - 100 = +91%)

Pe treapta I:
A = ARi + ACmpc + ACi
în care:
ARi = (Rii - Rio) x Ci0 = 4,65 x 180.277 = +8.383 mii lei
(ArRi=—xlOO = —xlOO = -1.372%]

i, Veao -611 j
ACmpc = (Cmpco - Cmpci) x Ci0 = -4,895 x 180.277 = -8.825 mii lei
fArCmpc=^^xlOO=^^xlOO=+1.444%l
( Veao -611
J
ACi = (Rii - Cmpci) x (Cii - Ci0) = (11,16 - 11,744) x 19.535 =

= -114 mii lei
ArCi=^-xlOO=-^xlOO=+19%
i, Veao -611 J
ARi + ACmpc + ACi = 8.383 - 8.825 -114 = -556 mii lei = A

(ArRi + ArCmpc + ArCi = -1.372 + 1.444 + 19 = +91% = Ar)
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 285
Pe treapta a H-a:
Costul mediu ponderat al capitalului (Cmpc), exprimat procentual,

reprezintă rata medie de remunerare a capitalului total şi se determină pe
baza relaţiei:
(ScpxRf)+[Sdxdx(l-i)l
Cmpc=-—-------—^--------------—
100
în care:
Scp = ponderea capitalului propriu;

Rf = rata rentabilităţii financiare (capitalului propriu);
Sd = ponderea datoriilor;
d = rata dobânzii;
i = cota de impozit.
în consecinţă:
ACmpc = AScp + ARf + ASd + Ad + Ai
în care:
AScp=(SCP»-^')XRfVio=
= (65.10-71,85)xlOxl80277=_1217miile. 100
.„f Scp,x(Rfo-Rfi)
ARf=---------—---------xC,o=
= 7 1 85x(10 z l^) x l8 o.277=-7. 1 63mulei 100
A sd= (sdo-sdi)xdoxg-io)
xcio=
J 34,9-28,15)xU92xO,7xl80277^+118m..lei 100
PETRESCU
286
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ad= Sdix(do-di)x(l-i 0 ) xci(|=
= 28.15x(l,392-2,455)x0.7xl80277=_377miile.
100
Ai= Şdlîoo) xc .o =
= 28,15x2,455x(0,15-0,30) xl80277=186miile. 100
AScp + ARf + ASd + Ad + Ai = -1.217 - 7.163 + 118 - 377 - 186 =

= -8.825 mii lei = ACmpc
în concluzie:
1. Valoarea adăugată economică a avut valori negative şi în creştere
cu 91% ca urmare a costului mediu ponderat al capitalului care a crescut şi
a depăşit rata medie a rentabilităţii capitalului total investit.
2. Creşterea profitului net operaţional cu 89,91% în condiţiile creşterii
capitalului investit cu numai 10,83% a favorizat creşterea ratei rentabilităţii
medii (costului mediu al capitalului total) cu 71,42%, care a majorat valoarea
economică adăugată.
3. Majorarea capitalului investit cu 10,83% pe fondul creşterii dife
renţei negative dintre rata medie a rentabilităţii capitalului şi costul mediu
ponderat a diminuat valoarea economică adăugată.
4. în privinţa creşterii costului mediu ponderat al capitalului care a
diminuat valoarea economică adăugată, se constată că aceasta a fost con
secinţa remunerării în creştere a capitalului propriu (rata rentabilităţii finan
ciare) şi a accentuării ponderii acestuia, în condiţiile creşterii remunerării
datoriilor (prin rata dobânzii) şi reducerii ponderii acestora în capitalul in
vestit.
5. Diferenţa dintre creşterea ratei rentabilităţii capitalului investit
(4,65%) şi creşterea costului mediu ponderat al capitalului (4,895%) a avut
ca efect reducerea valorii economice adăugate, care s-a menţinut negativă,
ceea ce poate fi pus pe seama faptului că în calcul s-au utilizat valorile
contabile ale rezultatului din exploatare şi ale capitalului investit.
287
Indicatorul valoarea economică adăugată constituie o măsură a
performanţei prin profitul economic real produs de întreprindere care
permite măsurarea succesului (eşecului) acesteia în cursul unei perioade de
timp. O asemenea măsurare poate fi utilă investitorilor care doresc să de-
termine cât de bine a produs întreprinderea valoare pentru ei şi poate fi
folosită pentru analize comparative rapide cu unităţi industriale similare.
Indicatorul valoarea economică adăugată serveşte ca instrument de
alocare a capitalului şi poate reflecta distrugerea capitalului acţionarilor
dacă întreprinderea nu realizează o rată de rentabilitate cel puţin egală cu
rata medie de rentabilitate de pe piaţa de capital, ceea ce poate orienta acţio-
narii spre alte unităţi.
Valoarea economică adăugată este foarte sensibilă la componenta
care priveşte costul capitalului propriu şi mai puţin sensibilă la componenta
care vizează costul datoriei în condiţii normale. Mărimea şi variabilitatea
acesteia sunt puternic afectate de politicile de creştere ale întreprinderii
datorită efectelor de levier şi manifestă mai multă instabilitate decât rata
rentabilităţii economice (a investiţiilor), fiind legată direct de rata rentabi-
lităţii financiare (a capitalului propriu).
Se apreciază că valoarea economică adăugată constituie o versiune
modificată a venitului rezidual sau ^.profitului economic, unde modificările
constau în ajustări contabile destinate să convertească profitul contabil si
capitalul contabil în profit economic şi capital economic. Semnificaţia dife-
renţei între Vea şi venitul rezidual depinde de impactul ajustărilor contabile:
dacă aceste ajustări sunt nesemnificative Vea tinde către venitul rezidual,
şi argumentul că aceasta oferă o măsurare superioară care explică crearea
de valoare comparativ cu venitul rezidual nu se justifică. De asemenea,
Vea nu poate oferi o evaluare semnificativă pentru determinarea compen-
sării.
în prezent se poartă discuţii între specialişti referitor la virtuţile valorii
economice adăugate în măsurarea valorii create de întreprindere si relevanţa
ajustărilor contabile care nu a fost examinată cu atenţie, ceea ce provoacă
mari diferenţe în calculul Vea.
Valoarea economică adăugată calculată folosind capitalul total poate
fi modificată pentru a măsura surplusul de valoare adus de capitalul propriu
prin valoarea economică adăugată a capitalului propriu (Veacp), care
exprimă mai bine măsura performanţei în condiţiile în care majoritatea
firmelor apelează la împrumuturi:
Veacp=(Rcpr - Ccpr) x Cpr=Cpr x (Rf - R)

în care:
Rcpr = rata rentabilităţii capitalului propriu;
Ccpr = R = costul mediu al capitalului propriu;
Cpr = capitalul propriu;
Rf = rata rentabilităţii financiare.
Costul mediu al capitalului propriu (R) depinde de coeficientul de

volatilitate a acţiunilor (P) şi de rentabilitatea medie a pieţei (Rp):
R=Rf+px(Rp-Rf)
Coeficientul P de volatilitate a acţiunilor măsoară riscul sistematic al

unui titlu şi se determină cu ajutorul raportului:
Creşterea rentabilităţii acţiunii (ARa) (%)
P= ;
Creşterea indicelui pieţei (ARp) (%)
în funcţie de valoarea coeficientului P şi de creşterea indicelui pieţei

se poate determina creşterea rentabilităţii acţiunii:
ARa = p x ARp
De exemplu, dacă p = l pentru o acţiune, rezultă că riscul sistematic

al acesteia este egal cu cel al pieţei.
Valoarea coeficientului P se determină statistic conform relaţiei:
nIRaxRp-ZRax£Rp
nIRp 2-(IRp) 2
in care:
Ra = rentabilitatea acţiunii;
Rp = rentabilitatea pieţei; n =
numărul de observări.
De reţinut este faptul că originile valorii economice adăugate provin

de la Hamilton (1877) şi Marshall (1890), care au arătat că firmele pot crea
289
bogăţie dacă reuşesc să câştige mai mult decât le costă propriul capital şi
datoriile. Ulterior s-au revizuit conceptele de venit rezidual şi costul
capitalului prin ajustări contabile şi s-a redefinit conceptul de valoare eco-
nomică adăugată de către Stewart (1991), dar discuţiile continuă.
Valoarea economică adăugată influenţează valoarea de piaţă a acţiu-
nilor şi se corelează cu opţiunile investitorilor prin intermediul valorii de
piaţă adăugate.
3. 7.3.2. Analiza valorii de piaţă adăugate

Valoarea de piaţă adăugată (Vpa) constituie diferenţa dintre valoarea
de piaţă curentă a întreprinderii şi capitalul adus de investitori (proprietari,
acţionari şi obligatari):
Vpa = Valoarea de piaţă a întreprinderii - Capitalul investit
Valoarea de piaţă a întreprinderii cotate constituie capitalizarea bur-

sieră (Cb) determinată prin multiplicarea cursului bursier al acţiunii (Ca)
cu numărul de acţiuni emise (Na):
Cb = Na x Ca
Dacă întreprinderea nu este cotată valoarea de piaţă se estimează pe

baza valorii prezente afluxurilor viitoare generate pentru proprietari.
Rezultă că valoarea de piaţă a întreprinderii este egală cu suma dintre
capitalul investit şi valoarea de piaţă adăugată, ca o apreciere favorabilă
(nefavorabilă) a performanţei aşteptate.
Capitalul investit (Cti) constituie suma dintre valoarea prezentă a
capitalului iniţial (Ci) investit de acţionari (proprietari) şi valoarea prezentă
a profiturilor rein vestite (Pri):
Cti = Ci + Pri
Dacă Vpa este pozitivă firma are valoare adăugată de piaţă efectivă,
iar dacă este negativă firma are valoarea compromisă.
Cu cât valoarea de piaţă adăugată este mai înaltă cu atât este mai bine
pentru investitori. O valoare de piaţă adăugată ridicată indică faptul că între-
prinderea a creat o bogăţie substanţială pentru investitori, în timp ce una
negativă arată că valoarea activităţii managementului şi a investiţiilor este
mai mică decât valoarea capitalului adus întreprinderii de piaţa de capital
(sau că bogăţia şi valoarea au fost distruse).
290 Pf°f. univ. dr. SILVIA PETRESCU
Valoarea de piaţă adăugată este echivalentă cu valoarea prezentă (ac-

tualizată) a valorilor economice adăugate viitoare aşteptate. Se impune ob-
servaţia că investitorii sunt interesaţi în maximizarea Vpa şi nu a valorii
întreprinderii, care poate fi uşor realizată prin investire sau prin creşterea
capitalului.
Valoarea de piaţă adăugată nu trebuie să ia în considerare costurile
de oportunitate ale capitalului investit şi nici rentabilitatea acţionarilor.
Valoarea de piaţă adăugată (Vpa) are semnificaţie diferită faţă de

valoarea economică adăugată (Vea): în timp ce Vpa este o simplă diferenţă
între valoarea curentă de piaţă a întreprinderii şi capitalul adus de investitori,
care măsoară sănătatea acesteia prin nivelul valorii acumulate (distruse) în
timp, Vea este o măsură a performanţei economice reale. Dacă întreprin-
derea performează în timp, ea va oferi câştiguri mai ample, ceea ce va îm-
bunătăţi valoarea acţiunilor întreprinderii şi investitorii vor aprecia cursul
acestora cu speranţa unor câştiguri viitoare, majorând astfel valoarea de
piaţă a acesteia.
în consecinţă, diferenţa între valoarea de piaţă a întreprinderii si ca-

pitalul investitorilor reprezintă excedentul de preţ pe care piaţa îl atribuie
întreprinderii ca rezultat al succeselor înregistrate în timp.
în teorie prezintă importanţă şi indicele valorii adăugate de piaţă (Ivpa)
determinat prin raportul dintre valoarea bursieră a întreprinderii, respectiv
capitalizarea bursieră (Cb) şi capitalul total investit (Cti).
De exemplu, pe baza ratelor bursiere şi a datelor din contul de profit

şi pierdere şi bilanţ se determină valoarea de piaţă adăugată în Tabelul 68,
pe baza căruia se obţin următoarele rezultate:
Vpa0 = Cb0 - Cti0 = 194.898 - 123.273 = +71.625 mii lei
Vpa, = Cb, - Cti, = 438.976 - 150.324 = +288.652 mii lei
l . Modificarea indicatorului este diferenţa:
A = Vpa, - Vpa0 = 288.652 - 71.625 = +217.027 mii lei
(Ar = IVpa - 100 = 403,00 - 100 = +303,00%)

291
•=> Aplicaţia 65: Calculul valorii de piaţă adăugate
Tabelul 68
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar
Abateri Indici
crt. (mii lei)
1. Capitalizarea bursieră (Cb) 194.898 438.976 +244.078 225,23
2. Capitalul investit iniţial (Ci) 117.359 143.581 +26.222 222,34
3. Profitul reinvestit (Pri) 5.914 6.743 +829 114,02
4. Total capital investit (Cti) (2+3) 123.273 150.324 +27.051 121,94
5. Valoarea de piaţă adăugată
(Vpa) (1-4) 71.625 288.652 +217.027 403,00
6. Indicele valorii de piaţă
adăugate (Ivpa) (1/4) (%) 157,52 292,02 +134,50 185,38
Pe treapta I:
A = ACb + ACti
în care:
ACb = Cbi - Cb0 = 438.976 - 194.898 = +244.078 mii lei
+ 244 078
fArCb =^xlOO= - xlOO = +340,77Q/ol
[ Vap0 71.625 J
ACti = Cti0 - Ctii = 123.273 - 150.324 = -27.051 mii lei
fArCti=^xlOO=^™^xlOO=-37,77%]
|^ Vap0 71.625 J
ACb + ACti = +244.078 - 27.051 = +217.027 mii lei = A
(ArCb + ArCti = +340,77 - 37,77 = +303% = Ar)

P to f un iv dr
Pe treapta a Il-a:
ACti = ACi + APri
în care:
ACi = Ci0 - Cii = 117.359 - 143.581 = -26.222 mii lei
|ArCi=^-xlOO=' 2 6 - 2 2 2 xlOO=-36,61%|
^ Vap0 71.625 J
APri = Prio - Prii = 5.914 - 6.743 = -829 mii lei
ArPri=^>I^-xlOO= '829 xlOO=-l,16%

[ Vap0 71.625 J
ACi + APri = -26.222 - 829 = -27.051 mii lei = ACti
(ArCi + ArPri = -36,61 - 1,16 = -37,77% = ArCti
In concluzie:
1. Creşterea valorii de piaţă adăugate cu 303% a fost consecinţa creş
terii capitalizării bursiere (valorii de piaţă) a întreprinderii cu 125,23% în
condiţiile creşterii capitalului investit cu numai 21,94%.
2. Creşterea capitalului investit s-a datorat majorării capitalului investit
iniţial cu 122,34% şi a profitului reinvestit cu 14,02%.
3. Indicele valorii de piaţă adăugate în creştere cu 85,38% reflectă
majorarea valorii de piaţă cu 125,23%, fiind superior creşterii capitalului
total investit cu numai 21,94%.
Rezultatele înregistrate în cazul studiat arată discrepanţa dintre va-

loarea de piaţă adăugată în creştere şi valoarea economică adăugată negativă,
care confirmă faptul că în realitate există valoare creată pentru investitori
în condiţiile evaluării de către piaţă a performanţei bursiere.
Datele contabile utilizate în calculul valorii economice adăugate distor-
sionează realitatea, ceea ce impune ajustarea profitului net operaţional prin
includerea cheltuielilor cu dobânda după impozitare.
293
Valoarea de piaţă adăugată superioară valorii economice adăugate
exprimă valoarea actualizată prezentă a viitoarelor valori adăugate econo-
mice care pot constitui motive de atracţie pentru noi investitori.
Diferenţa negativă dintre capitalizarea bursieră şi valoarea prezentă
a capitalului investit reflectă valoarea adăugată de piaţă distrusă prin redu-
cerea valorii de piaţă a întreprinderii comparativ cu costul istoric al capita-
lului investit.
Relaţia directă între valoarea adăugată de piaţă şi valoarea adăugată
economică are implicaţii directe în evaluarea întreprinderii prin intermediul
valorii acţiunii, calculată ca raport între valoarea de piaţă a capitalului pro-
priu şi numărul de acţiuni emise când:
Valoarea de piaţă a capitalului propriu = Valoarea prezentă a tuturor

fluxurilor viitoare la dispoziţia proprietarilor
3.7.3.3. Analiza valorii lichide adăugate

Valoarea lichidă adăugată (Via) introdusă de firma de consultanţă
americană Boston Consulting Group (BCG) are ca punct de plecare cash
flow-ul brut al exerciţiului (Cfb), din care se deduc amortizarea (A) şi
costul de oportunitate al întregului capital utilizat pentru finanţarea activităţii
(Cct):
Vla = Cfb-A-Cct
La rândul său, cash flow-ul brut al exerciţiului (Cfb) se determină

prin însumarea rezultatului net (Rnet) cu amortizarea (A) şi cu cheltuielile
privind dobânzile (D):
Cfb = Rnet + A + D
în acest context, valoarea adăugată lichidă devine egală cu:

Via = Rnet + D - Cct
Costul de oportunitate al capitalului investit (Cct) se determină prin

produsul dintre rata medie de remunerare a capitalului total (Rrc) şi valoarea
investiţiilor brute (Ib):
Cct = Rrc x Ib
in care:
Rrc = rata medie de remunerare a capitalului total
Această rată reprezintă media ponderată a ratelor de rentabilitate (Ri)

a capitalurilor (propriu şi împrumutat) şi ponderea capitalurilor (Si):
_£SixRi_(ScpxRcp) + (Sdxd)
j\_rc — —
100 10 0
D e ex em p lu , calcu lu l v alo rii ad ău g ate lich id e se d eterm in ă p e b aza

d a t e l o r d in T a b e l u l 6 9 , d i n c a r e s e o b ţ i n u r m ă t o a r e l e r e z u l t a t e :
V l a0 = C f b0 - A0 - C c0t= 6 7 .1 3 2 - 5 3 . 8 3 1 - 1 6 . 9 6 9 = - 3 .6 6 8 m i i le i
• V i a , = C f b , - A , - C c t , = 8 9 .0 5 9 - 6 7 .9 9 9 - 3 3 .1 2 3 = - 1 2 . 0 6 3 m ii l e i
<=> Aplicaţia 66: Calculul valorii lichide adăugate

Tabelul 69
Precedent Curent
2. Amortizări şi provizioane pentru
deprecierea imobilizărilor (A) 53.831 67.999 +14.168 126,32
3. Cheltuieli cu dobânzile (D) 876 1.381 +505 157,65
4. Cash flow brut (Cfb) (1+2+3) 67.132 89.059 +21.927 132,66
5. Capitalul propriu (Cp) 117.359 143.581 +26.222 122,34
6. Ponderea capitalului propriu
(Scp) (%) 65,10 71,85 +6,75 110,36
7. Rentabilitatea capitalului propriu
(Rcp) (1/5) (%) 10,58 13,70 +2,12 112,94
8. Ponderea datoriilor (Sd) (%) 34,90 28,15 -6,75 80,66
9. Rata dobânzii (d) (%) 1,39 2,45 +1,06 176,25
10. Rata medie a capitalului total
(Rrc)(%) 6,99 11,84 +4,85 169,38
11. Investiţii brute (Ib) 242.760 279.754 +36.994 115,24
12. Costul capitalului (Cct) (10x11) 16.969 33.123 +16.154 195,19
13. Valoarea lichida adăugată (Val)
(1+3-12) -3.668 -12.063 -8.395 328,87
295
A = Valt - Val0 = -12.063 - (-3.668) = -8.395 mii lei
(Ar = IVa| - 100 = 328,87 - 100 = 228,87%)
Pe treapta I:
A = ACfb + AA + ACct
in care:
ACfb = Cfbi - Cfb0 = 89.059 - 67.132 = +21.927 mii lei
+ 2L927
ArCfb=—xlOO= xlOO=-597,8%
Valo -3.668
AA = Ao - Ai = 53.831 - 67.999 = -14.168 mii lei
ArA=-^-xlOO=" 14 ' 168 xlOO=+ 386,27%

i, Valo -3.668 ,
ACct = Ccto - Ceti = 16.969 - 33.123 = -16.154 mii lei
ArCct=x 100 = ' 16 ' 154 x 100=+ 440,40%

Valo -3.668
ACfb + AA + ACct = 21.927 - 14.168 - 16.154 = -8.395 mii lei = A

(ArCfb + ArA + ArCct = -597,8 + 386,27 + 440,4 = +228,87% = Ar)
Pe treapta a Il-a:
ACct = ARrc + Alb

în care:
ARrc = (Rrc0- Rrci) x Ib0 = (6,99 - 1 1,84) x 242.760 = -l 1.773,8 mii lei
fArRrc=~xlOO=' 1L773 ' 8 xlOO= + 320,98%l

[ Valo -3.668 J
Alb = Rrci x (Ib0- Ibi) = 11,84 x (242.760 - 279.754) = -4.380,2 mii lei
fMb = -^xlOO=- 4 - 38 °' 2 xlOO= + 119,42°/ol

^ Valo -3-668 J
ARrc + Alb = -11.773,8 - 4.380,2 = -16.154 mii lei = ACct

(ArRrc + Arlb = +320,98 + 119,42 = +440,40% = ArCct)
în concluzie:
1. Valoarea lichidă adăugată negativă în creştere a fost consecinţa
creşterii costului capitalului total cu 95,19% în condiţiile creşterii cash
flow-ului brut cu numai 32,66% şi a sumei amortizării şi provizioanelor
pentru deprecierea imobilizărilor cu 26,32%.
2. Creşterea costului capitalului total a fost consecinţa majorării ratei
medii de remunerare a capitalului cu 69,38% şi a creşterii valorii investiţiilor
brute cu 15,24%.
3. Rata de remunerare a capitalului propriu a fost superioară ratei
dobânzii şi a contribuit la creşterea costului capitalului.
3.7.3.4. Analiza rentabilităţii totale a acţionarilor

Indicatorul rentabilitatea totală a acţionarilor (Rta) (Total Share
Return - TSR) introdus de firma de consultanţă americană Boston Con-
sulting Group caracterizează valoarea creată de entitate pentru acţionarii
săi în cursul unei perioade de timp şi arată ceea ce primesc în realitate
investitorii din investiţiile lor.
Discrepanţa între venitul real şi venitul aşteptat se datorează riscului
sistematic şi nesistematic.
Rentabilitatea totală a acţionarilor vizează venitul total al acţionarului
din acţiuni (câştigul în capital plus dividende) şi rata internă a venitului din
297
cash flow-ul total al investitorului în cursul unei perioade de deţinere a
investiţiei, în orice variantă de calcul, TSR arată acelaşi lucru, respectiv suma
totală returnată investitorilor.
Precizări suplimentare arată că TSR reprezintă schimbarea valorii ca-

pitalului unei entităţi cotate într-o perioadă de timp (un an sau mai mult)
plus dividendele, fiind exprimată ca plus sau minus procentual din valoarea
de deschidere, şi se calculează ca raport între modificarea valorii bursiere a
acţiunii (ACa), stabilită prin diferenţa dintre cursul acţiunii la finele perioadei
(Caj) şi cursul acţiunii la început (CaQ), la care se adaugă dividendele pe acţiune
primite (Div./acţ.) şi valoarea de piaţă a acţiunii la începutul perioadei (CaQ):
Rta ÂCa + Div./acţ.xlooJCa1-Cao) + Div./acţ.xl0()(%)

Cao Cao
Dividendele pe acţiune includ nu numai plăţile regulate privind divi-
dendele, dar si dividendele la zi, ca şi plăţile dividendelor din urmă.
Rentabilitatea totală a acţionarilor constituie un indicator extern de
evaluare a performanţei întreprinderii prin crearea de valoare şi se află în
strânsă legătură cu valoarea adăugată lichidă, care reprezintă un indicator
intern de apreciere a acestei valori.
Creşterea rentabilităţii totale a acţionarilor reflectă majorarea valorii
create de întreprindere care permite stimularea investitorilor actuali şi poate
creşte atractivitatea acesteia pentru noi investitori.
De exemplu, calculul rentabilităţii totale a acţionarilor (Rta) se bazează
pe datele extrase din Tabelul 66 prezentate în Tabelul 70:
"=> Aplicaţia 67: Calculul rentabilităţii totale a acţionarilor

Tabelul 70
cit. (±A) (%)
Precedent Curent
1. Cursul bursier al acţiunii (Ca) în
perioada precedentă (lei/acţiune) 0,225 0,482 +0,257 187,54
2. Cursul bursier al acţiunii în
perioada curentă (Ca) (lei/acţiune) 0,482 0,965 +0,483 200,20
3. Dividende pe acţiune (Dv)
(lei/acţiune) 0,0139 0,0148 +0,0009 106,47
4. Rentabilitatea totală a
acţionarilor (Rta) (ACa
+ rd. 3)/rd. 1 (%) 120,4 103,27 -17,13 «5,77
ACao+Div./acţ.0 = 0,257 + 0>0139xl0()=1

° Cao 0,225
ACa1 + DivVaCk = 0,483 + 0,0148xlOQ= %
Cai 0,482
1. Modificarea rentabilităţii totale a acţionarilor este diferenţa:
A = Rta, - Rta0 = 103,27 - 120,40 = -17,13%
(Ar = L - 100 = 85,77 - 100 = -14,23%)

K [H
A = AACa + ADiv./acţ. + ACa
în care:
AACa = ACai-ACaoxlOO=0'483-°>257xlOO=+100,44o/o
Cao 0,225
(ArAa=^xl<X>=^^xlOO=+83,42%l
L Rtao 120,4 J
Div./acţ.ţ-Div./acţ.0
ADiv./acţ.=---------^-----------^xlOO=
Cao
=M 48 zM 39 xloo=M 009 xl()0=+
0,225 0,225
f ArDiv./act.^ ADiv'/aCţ- =^°-xlOO^+ 0,33%1

l ' Rtao 120,4 J
Analiză şi diagnostic financiar-contabil -------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 299
ACa= ACal + Div./act,xloo_ACa1+Div./aci,xloo=
Cai Cao
=R.a1-0'483+0-0'48xlOO=103,27-221.24=-117.97%
Uţ^^~)
|ArCa=^^xlOO=" 117;97 xlOO=-97,98%|

l, Rtao 120,4 J
AACa + ADivVacţ. + ACa = 100,44 + 0,40 - 117,97 = -17,13% = A
(ArACa + ArDiv./acţ. + ArCa = 83,42 + 0,33 - 97,98 = -14,23% = Ar)
în concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii totale a acţionarilor cu 14,23% a fost
consecinţa creşterii cursului bursier al acţiunii la începutul perioadei de la
0,225 lei/acţiune la 0,482 lei/acţiune.
2. Modificarea cursului bursier al acţiunii faţă de începutul perioadei,
ca şi creşterea dividendelor pe acţiune au favorizat creşterea ratei totale a
acţionarilor, dar nu au reuşit decât parţial să compenseze efectul majorării
cursului iniţial al acţiunii.
Rata rentabilităţii totale a acţionarilor poate fi utilizată cu uşurinţă în

efectuarea de comparaţii între întreprinderi similare, fiind exprimată pro-
centual, dar prezintă limite în privinţa determinării ei la nivelul subdiviziu-
nilor, în plus, rata trebuie calculată numai în cazul entităţilor private listate
la bursă, nu şi în cazul celor deţinute în nume propriu.
Crearea de valoare pentru acţionari sau proprietari prin rentabilitatea
totală este influenţată de factori externi (mediul de afaceri, piaţa bursieră,
legislaţia în vigoare), dar se află sub controlul managementului şi trebuie
corelată cu valoarea lichidă adăugată în reflectarea aptitudinii potenţialului
intern al întreprinderii de a genera lichidităţi (cash flow).
Studiul acestor rate trebuie completat cu analiza indicatorului care
exprimă rentabilitatea lichida a investiţiilor (Rli), denumit Cash Flow
Return on Investment (CFROI).
3.7.3.5. Analiza rentabilităţii lichide a investiţiilor
Rentabilitatea lichidă a investiţiilor (Rli) constituie o rată internă
de rentabilitate a investiţiilor existente care se bazează pe fluxurile reale
de numerar, care ar trebui comparată cu costul real al capitalului pentru a se
putea emite judecăţi privind calitatea acestor investiţii.
Rata a fost introdusă începând din ianuarie 2002 de către CFSB Hoit
Value Associates, Chicago, ca unprofit economic al entităţii, care se bazează
pe performanţa / programul de evaluare utilizat în principal de către mana-
gerii de portofoliu şi de corporaţii.
La nivelul unei corporaţii, rentabilitatea lichidă a investiţiilor (Rli)
se calculează folosind patru inputuri.
Primul este reprezentat de investiţia brută (Ib) a firmei în activele
existente, care se obţine prin adăugarea deprecierii cumulate cu ajustările
la inflaţie la valoarea contabilă a acesteia.
Al doilea input este reprezentat de cashflow-ul brut (Cfb) câştigat în
anul curent din investiţia brută, care uzual este definit ca sumă a profitului
operaţional net al firmei cu cheltuielile non-cash (amortizarea şi deprecierea
activelor).
Al treilea input este reprezentat de durata normată de viaţă (t) a acti-
velor în funcţie la momentul investiţiei iniţiale, durată care diferă de la
sector la sector, dar care reflectă durata de câştig a investiţiei în cauză.
Al patrulea input este reprezentat de valoarea monetară estimată a
activelor (Sv) la sfârşitul duratei de viaţă. Acesta este considerat de obicei
ca fiind partea din investiţia iniţială reprezentată de terenuri, construcţii şi
echivalente, care nu este depreciabilă, ajustată la valoarea monetară curentă.
Rata lichidă a investiţiilor (Rli) reprezintă rata internă a câştigului
generat de aceste cash flow-uri, adică rata care face valoarea actuală
netă a cash flow-ului brut şi valoarea recuperată egale cu investiţia
brută. De aceea, aceasta poate fi considerată o rată internă compozită a
câştigului monetar.
în mod normal acest indicator se calculează anual şi trebuie comparat
cu costul capitalului ajustat la inflaţie pentru a determina dacă entitatea
are câştiguri superioare costului capitalului.
Utilizând rata cash flow-ului investiţiilor (Rli) se pot compara în timp
şi în spaţiu entităţi care au structuri diferite ale activelor.
Avantajul oferit de acest indicator constă în faptul că el leagă măsu-
rarea performanţei de un factor căruia investitorii îi acordă o atenţie specială:
capacitatea firmei de a genera cash flow.
Calculul indicatorului Rli este complex şi dificil şi poate fi abordat
atât la nivelul unităţii strategice, cât şi la nivelul companiilor private.
- -. . . i .......... —
Acest indicator aproximează rata internă a rentabilităţii câştigurilor

firmei privind activele operaţionale (de exploatare) şi ajustat la inflaţie el
exprimă fluxul recurent al cash flow-urilor impozitate generate de
activele depreciabile şi non-depreciabile.
Rata lichidă a investiţiilor exprimă procentual raportul dintre cash
flow-ul brut al perioadei (Cfb), din care se deduce amortizarea (A), şi
totalul investiţiilor brute ale aceleiaşi perioade (Ib):
Rli= Cfb-A x l o o = _Cfs_ x l ( )0 (% )

Ib Ai+Ac
în care:
A = amortizarea (deprecierea economică);
Cfs = cash flow-ul sustenabil;
Ib = investiţiile brute = Ai + Ac;
Ai = activele imobilizate brute ajustate cu rata inflaţiei;
Ac = activele circulante nete.
Cash flow-ul brut al perioadei (Cfb) se determină prin însumarea

profitului net (Rnet) cu cheltuielile privind dobânzile (D) şi cu amortizarea
(A):
Cfb = Rnet + D + A
Amortizarea (A) constituie costul de înlocuire a activului

depreciabil si poate fi calculată cu ajutorul relaţiei:
A R™ AJ
A =-------------x A d
(l + R rc )'-l
în care:
Rrc = rata medie de remunerare a capitalului total;
Ad = valoarea activelor depreciabile (activele totale fără terenuri);
t = durata medie normată de funcţionare a activelor depreciabile.
Rata m edie de remunerare a capitalului total (Rrc) reprezintă media

ponderată a ratelor de rentabilitate (Ri) a capitalurilor (propriu şi
împrumutat)şi ponderea fiecărui capital (Si) în total:
R^îî
100
în condiţiile în care cash flow-ul brut (Cfb) este egal cu suma: Cfb =
Rnet + D + A iar
Cfb - A = Cfs = Rnet + D rezultă că rata lichidă a
investiţiilor (Rli) devine egală cu:
Rli=^xlOO=Rnet + DxlOO(Q/o)
Ib Ib
Prin introducerea cifrei de afaceri (CA), relaţia de calcul a ratei lichide

a investiţiilor (Rli) pe baza cash flow-ului sustenabil (Cfs) poate fi descom-
pusă în două rate:
rf< ! TA
Rl i= —x —xlO O= Mc fx Na
CA Ib
în care:
Cfs
-----x 100=Mcf = marja de cash flow
CA
CA
-----=Na = rotaţia activelor totale
Ib
De exemplu, rata lichidă a investiţiilor se prezintă în Tabelul 71:
<=> Aplicaţia 68: Calculul rentabilităţii lichide a investiţiilor

Tabelul 71
Precedent Curent
2. Cheltuieli cu dobânzile (D) 876 1.381 +505 157,65
3. Cash flow-ul sustenabil (Cfs)
(1+2) 13.301 21.060 +7.759 158,33
303
5. Investiţii brute (Ib) 242.760 279.754 +36.994 115,24
6. Marja de cash flow (Mcf) (3/4) (%) 9,778 12,880 +3,102 131,73
7. Rotaţia activelor (Na) (4/5) 0,560 0,584 +0,024 104,36
8. Rata lichidă a investiţiilor (Rli)
(6x7) 5,475 7,522 +2,047 137,38
Rli0 = Mcf0 x Na0 = 9,778 x 0,56 = 5,475% Rlij = Mcfj x Naj =
12,88 x 0,584 = 7,522%
A = Rli, - Rli0 = 7,522 - 5,475 = +2,047%
(Ar = IR1. - 100 = 137,38 - 100 = +37,38%)
A = AMcf + ANa '
în care:
AMcf = (Mcfi - Mcf0) x Nao = (12,88 - 9,778) x 0,56 = +1,737%
fArMcf=^^xlOO=±^xlOO=+31,72%]
l Rlio 5,475 )
ANa = Mcfi x (Nai - Nao) = 12,88 x (0,584 - 0,56) = +0,31%
|ArNa=—xlOO=-^-xlOO=+5,66% l
l Rlio 5,475 J
-,., Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
304
AMcf + ANa = 1,737 + 0,31 = +2,047% = A

(ArMcf + ArNa = 31,72 + 5,66 = +37,38% = Ar)
în concluzie:
1. Creşterea ratei lichide a investiţiilor a fost consecinţa majorării
marjei de cash flow cu 31,73%, care la rândul ei s-a datorat creşterii mai
rapide a cash flow-ului sustenabil (Cfs) comparativ cu cifra de afaceri.
2. Creşterea marjei de cash flow reflectă majorarea rentabilităţii vân
zărilor, fiind o consecinţă a accelerării recuperării creanţelor.
3. Creşterea cash flow-ului sustenabil a fost consecinţa majorării rezul
tatului net cu 58,37% şi a cheltuielilor cu dobânzile cu 57,65%.
4. Pe de altă parte, creşterea cash flow-ului sustenabil a fost rezultatul
majorării cash flow-ului brut (Cfb) cu 32,66%, în condiţiile creşterii chel
tuielilor cu amortizarea cu 26,32% (Tabelul 66).
5. Creşterea rotaţiei activelor (Na) cu 4,36% a avut efect favorabil
asupra ratei lichide a investiţiilor, pe care a majorat-o cu 0,31%.
3.7.4. Concluzii
Măsurarea performanţei prin crearea de valoare pentru acţionari în
cazul entităţilor cotate sau pentru proprietari în cazul celor necotate implică,
pe lângă abordarea tradiţională a analizei indicatorilor de performanţă bazată
pe criterii contabile, considerarea şi a altor criterii de evaluare a aptitudinii
întreprinderii de a ameliora şi creşte propria valoare. Noţiunea de perfor-
manţă a devenit o categorie economică multicriterială, care impune ierarhi-
zarea indicatorilor în funcţie de aspiraţiile investitorilor şi perspectivele
privind bogăţia întreprinderii.
Crearea de valoare pentru acţionari a devenit o preocupare serioasă
pentru un management performant al întreprinderii şi se bazează pe indicatori
specifici, având în vedere pe de o parte valenţele valorii adăugate, iar pe
de altă parte abordarea în dinamică a cash flow-ului în proiectele de investiţii.
în condiţiile amplificării căilor de creştere a valorii create de întreprin-
dere creşte gradul de complexitate al acţiunii odată cu creşterea inputurilor
care trebuie estimate şi manipulate corespunzător pentru a conduce la re-
zultatele dorite de management.
în ultima decadă, centrate pe crearea de valoare, firmele rămân
suspicioase faţă de pieţele financiare, deoarece pe o piaţă eficientă preţul
305
exprimă performanţa acţiunii: creşterea lui arată crearea de valoare, iar scă-
derea reflectă distrugerea de valoare, ceea ce poate constitui un mod de
apreciere & performanţei managementului.
Preţul de piaţă observat înlocuieşte valoarea neobservată din cash
flow. Preţurile acţiunii tind să fluctueze în jurul valorii reale şi piaţa poate
oferi informaţii eronate privind valoarea prin faptul că, deşi preţul acţiunii
a crescut, în realitate a avut loc o distrugere de valoare; căderile de preţ
însoţite de acţiuni manageriale pot duce la creşterea de valoare.
Măsurarea valorii nu trebuie să depindă prea mult de mişcările pieţei,
ci trebuie să se bazeze pe două mecanisme cu cel mai mare impact:
1) valoarea adăugată economică, prin care se măsoară surplusul de
valoare creat de investiţiile existente ale firmei;
2) rentabilitatea lichidă a investiţiilor, prin care se măsoară rata pro
centuală realizată de investiţiile existente ale firmei.
CAPITOLUL 4
Analiza financiară prin fluxuri
4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere

în prezent se poate face distincţie între analiza financiară tradiţională
statică, ce porneşte de la documentele contabile de sinteză ale exerciţiului
- bilanţul şi contul de rezultat -, şi analiza financiară dinamică, ce se
ataşează evoluţiei trecute şi previzionale si care vizează cu precădere capa-
citatea beneficiară şi fluxurile financiare.
Se apreciază că studiul bilanţului furnizează analizei o viziune statică
a întreprinderii, deoarece variabilele pe care le cuprinde bilanţul sunt redate
sub forma unor stocuri care caracterizează situaţia la un moment dat (la
început şi la sfârşit de exerciţiu).
Bilanţul financiar (lichiditate-exigibilitate) asigură suportul unei ana-
lize financiare tradiţionale care vizează descrierea patrimoniului în vederea
evaluării patrimoniale a întreprinderii necesare atât proprietarilor, cât şi
creditorilor.
Bilanţul funcţional (economic), care pune în evidenţă utilizările şi
resursele grupate pe ciclurile de funcţionare ale întreprinderii, este mai bine
adaptat unei analize dinamice în termeni de flux, care permit determinarea
variaţiilor de stocuri pe cicluri economice.
Studiul contului de rezultat dă o viziune dinamică a activităţii, deoa-
rece variabilele sale sunt în principiu fluxuri, care decurg din ciclul de
exploatare, permiţând înţelegerea modului în care este format rezultatul:
veniturile înscrise în creditul contului constituie fluxuri de intrări, iar
cheltuielile înscrise în debit constituie fluxuri de ieşiri.
Deşi între bilanţul funcţional şi contul de rezultat există o legătură
care decurge din faptul că partea de jos a bilanţului funcţional, reprezentând
ciclul de exploatare, îşi găseşte originea în variabilele de flux ale contului
de rezultat, nu există totuşi niciun instrument care să permită explicarea
transformărilor suferite de partea superioară a bilanţului, unde în activ se
descrie ciclul de investiţii la un moment dat, iar în pasiv ciclul de finanţare
la acelaşi moment.
Cu toate acestea, simpla comparaţie a bilanţurilor şi conturilor de
rezultat, chiar pe o perioadă de 3-5 exerciţii succesive, nu poate explica
decât rezultanta netă a mişcărilor de sens contrar: achiziţia şi cedarea de
imobilizări sau împrumutul şi rambursarea datoriei.
înlăturarea acestui neajuns a impus abordarea analizei financiare într-o

viziune nouă, prin metoda fluxurilor, pornind de la conceptul de flux de
fonduri, care permite determinarea surplusurilor monetare degajate de acti-
vitatea întreprinderii, cum ar fi excedentul de trezorerie de exploatare (ETE).
Ca instrument adaptat acestei cerinţe s-a propus tabloul de flux pe baza
căruia să se poată măsura fluxul de activitate şi fluxurile care afectează
situaţia generală de ansamblu a întreprinderii.
în acest sens, se cunoaşte că activitatea întreprinderii este rezultatul
unor multiple operaţiuni economice şi financiare, care afectează patrimoniul
întreprinderii şi care se exprimă prin încasări şi plăţi. De aceea, se produc
fluxuri de intrări şi ieşiri în şi din patrimoniul întreprinderii, aşa încât punctul
central al analizei transformărilor patrimoniului îl constituie noţiunea de
lichiditate degajată sau utilizată.
Studiul lichidităţii permite aprecierea interdependenţei mecanismelor
financiare, iar incidenţa lor asupra funcţionării întreprinderii va pune în
evidenţă punctele „slabe" şi „forte" ale relaţiei economico-financiare.
O definiţie clasică a noţiunii de flux consideră că în general fluxurile
sunt mişcări de valori între agenţi economici, astfel încât pot exista două
categorii de fluxuri: fluxuri reale, dacă aceste mişcări de valori privesc
bunuri materiale, şi fluxuri financiare (sau de fonduri), dacă ele se referă
la mijloace monetare.
Unii autori consideră că fluxurile reale au o contrapartidă monetară,
dar de sens opus: vânzarea unor mărfuri sau prestaţii se poate descompune
în două fluxuri, unul fizic şi unul monetar de contrapartidă, în schimbul
celui fizic.
Fluxurile reale (fizice) cu contrapartida lor monetară se numescyZiarMn
economice sau de exploatare, ele provenind din operaţiile de exploatare.
Alături de acestea apar fluxurile monetare, pentru care suportul fizic sau
real (bunuri, servicii) nu are relevanţă (variaţia datoriei, variaţia cheltuielilor
financiare, a impozitului pe beneficii, creşterea capitalului), de aceea ele ar
putea fi numite fluxuri autonome; fluxurile economice rămân însă predo-
minante.
în general se consideră flux orice mişcare generată de o operaţiune
care are impact asupra trezoreriei: o vânzare, o cumpărare, o plată de salarii,
o rambursare de datorie constituie un flux care afectează trezoreria între-
prinderii.
Ritmul sau intensitatea cu care se desfăşoară un flux monetar depinde
de trei factori: acumularea anterioară de fluxuri (masa capitalurilor), renta-
bilitatea şi creşterea întreprinderii.
308 Praf. univ. dr. SILVIA PETRESCU
Metoda fluxurilor vizează o analiză financiară mai modernă în com-

paraţie cu cea clasică bazată pe bilanţul financiar (lichiditate - exigibilitate)
şi se realizează prin intermediul tablourilor plurianuale de fluxuri finan-
ciare.
Tabloul de fluxuri se bazează în întregime pe legătura sistematică
prin care se reuneşte masa capitalurilor acumulate, rentabilitatea şi creşterea
întreprinderii.
în realitate există două mase de capital cărora li se asociază două
categorii de fluxuri specifice:
1) capitalul economic (format din imobilizări corporale şi necorporale
de exploatare şi din stocuri, care se află la onginez fluxurilor fizice),
care corespunde activului bilanţului;
2) capitalul financiar (format din resursele permanente ale între
prinderii cărora le corespund fluxurile autonome lipsite de funda
ment real), care se reflectă în pasivul bilanţului.
în capitalul economic se regăsesc fluxurile economice, care nu sunt
altceva decât fluxurile de exploatare, cu condiţia să se includă doar fluxurile
referitoare la investiţii.
în capitalul financiar se află pe de o parte fondurile proprii şi pe de
altă parte capitalul împrumutat, cu un flux de intrare (creşterea datoriei) şi
un flux de ieşire (cheltuielile financiare).
Aceste tablouri regrupează fluxurile financiare în totalitatea lor după
o logică specială destinată să pună în lumină politica financiară a între-
prinderii. Ele pot fi construite în moduri diferite, după cum urmăresc fie să
explice direct transformările patrimoniului întreprinderii, fie să prezinte
operaţiunile care au fost cauza acestor transformări.
în acest sens, se cunosc trei tablouri de fluxuri financiare care pot

oferi răspunsuri la aceste întrebări:
l . Tabloul utilizărilor şi resurselor, care clasifică fluxurile de fonduri
în: fluxuri care relevă fondul de rulment, fluxuri care relevă nece-
sarul de fond de rulment şi fluxuri care relevă trezoreria;
2. Tabloul care explică variaţia încasărilor şi distinge fluxurile legate
de operaţiunile de exploatare şi fluxurile legate de alte operaţiuni;
3 . Tabloul care grupează fluxurile în patru grupe: cele care depind
de exploatare, cele care depind de activele financiare, cele legate
de acţionari si cele legate de operaţiunile de îndatorare.
în general, nu există un tablou universal, tipul de tablou ales depinzând
de concepţia financiară a autorului privind întreprinderea.
309
Tabloul Utilizări - Resurse propus de Planul Contabil General

-modelul francez - este mai frecvent folosit sub denumirea de tablou de
finanţare şi el trebuie completat de un tablou explicativ al variaţiei
încasărilor, fiind obligatoriu în cazul marilor întreprinderi (cu peste 300 de
salariaţi şi o cifră de afaceri mai mare de 120 milioane de franci).
Acest tablou explică variaţiile patrimoniului întreprinderii în cursul
perioadei de gestiune, având ca scop analiza mişcărilor contabile care afec-
tează acest patrimoniu şi indicând cum au permis resursele de care a dispus
întreprinderea să facă faţă necesităţilor, antrenând aceste variaţii.
Stabilit postfactum, tabloul de finanţare permite să se aprecieze ges-
tiunea financiară a întreprinderii, rata investiţiilor, politica de finanţare
internă şi externă.
Previzional, acest tablou permite orientarea opţiunilor în funcţie de
echilibrele financiare estimate sau posibile şi evaluarea posibilităţilor de
expansiune a întreprinderii în funcţie de resursele previzibile.
Analiza tabloului de finanţare este o continuare logică a studiului do-
cumentelor contabile de sinteză tradiţionale - bilanţul şi contul de rezultat -,
iar acolo unde elaborarea acestuia este obligatorie, el face parte din siste-
mul dezvoltat al conturilor anuale.
Tabloul de finanţare (sau tabloul utilizărilor şi resurselor) al unei pe-
rioade are ca scop punerea în evidenţă a fluxurilor de operaţiuni care sunt la
originea modificării unui element al bilanţului la sfârşitul unui exerciţiu
financiar faţă de început.
Aceste fluxuri sunt identificate în cadrul analizei posturilor de activ
şi de pasiv cu fluxurile de utilizări şi respectiv cu fluxurile de resurse, în
virtutea principiului egalităţii Utilizări = Resurse, în mod logic trebuie să
se obţină egalitatea:
Fluxul de utilizări al exerciţiului = Fluxul de resurse al exerciţiului
Dar cum fluxul de utilizări depinde de fluxul de resurse („nu se poate
utiliza decât ceea ce există"), se impune ca relaţia să fie inversată:
Fluxul de resurse al exerciţiului = Fluxul de utilizări al exerciţiului
Din egalitate rezultă că diferenţa dintre fluxul de resurse şi fluxul de

utilizări este egală cu zero:
Fluxul de resurse al exerciţiului - Fluxul de utilizări al exerciţiului = O
Din acest motiv, fluxurilor de resurse li se atribuie semnul + (prin

creşteri de pasive şi reduceri de active), iar fluxurilor de utilizări li se atribuie
semnul - (prin creşteri de active şi reduceri de pasive), aceasta fiind regula
fundamentală de construcţie a tabloului Utilizări - Resurse.
4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de

trezorerie
Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie constituie
o etapă importantă în examinarea documentelor de sinteză privind situaţia
financiară a întreprinderii, după analiza contului de rezultat, a bilanţului şi
a modificării capitalurilor proprii conform IAS l.
Ansamblul fluxurilor financiare completează diagnosticul între-
prinderii printr-o abordare mai dinamică si mai globală, deşi acestea nu
apar explicit nici în bilanţ, nici în contul de rezultat. Din acest motiv, analiştii
financiari construiesc tablouri de finanţare şi tablouri de fluxuri de trezorerie
(numerar), care permit reconstituirea fluxurilor financiare ale perioadei.
Fluxurile financiare reprezintă modificările mijloacelor din activul
bilanţului, ale datoriilor, ale situaţiei nete şi ale circulaţiei efective a mo-
nedei.
Tablourile/ZttJtanTor de trezorerie,o variantă a tabloului de finanţare,
sunt obligatorii în cazul întreprinderilor cotate la bursă şi al marilor între-
prinderi, conform OMFP nr. 1.752/2005, care clarifică modalităţile de pre-
zentare după IAS 7, şi opţionale în cazul entităţilor care aplică reglementările
contabile simplificate.
Tabloul de finanţare, numit şi tablou al utilizărilor şi resurselor, este
utilizat în special în cazul marilor întreprinderi occidentale şi permite să se
analizeze modificările structurii patrimoniale a întreprinderii în cursul unei
perioade, prezentând situaţia resurselor noi şi a utilizărilor acestora.
Tabloul de finanţare constituie principalul instrument al analizei di-
namice privind echilibrul financiar în termeni de flux conform opticii
funcţionale a bilanţului, mai bine adaptat gestiunii previzionale.
El pune în evidenţă variaţia fondului de rulment (AFR), care rezultă
din comparaţia post cu post a două bilanţuri funcţionale succesive, explicând
variaţia patrimoniului.
Tabloul de finanţare trebuie situat între bilanţul de deschidere şi bi-
lanţul de închidere al exerciţiului şi are următoarea structură:
311
Tabloul de finanţare
Utilizări Resurse
1 . Dividende distribuite l.CAF
2. Achiziţia de elemente de activ 2. Cesiunea (reducerea) de elemente de
imobilizat: a. Imobilizări corporale b. activ imobilizat
3. Creşterea de capitaluri proprii
Imobilizări financiare 3. Rambursarea
(aporturi noi în numerar)
datoriilor financiare 4. Creşterea datoriilor financiare
Total Utilizări Total Resurse

Creşterea FRNG (+AFRNG) -
Elaborarea tabloului utilizărilor şi resurselor impune o distincţie clară

între fluxurile patrimoniale, financiare şi fluxurile monetare care se exprimă
prin încasări şi plăţi, având ca scop evidenţierea fluxurilor financiare ale
utilizărilor şi resurselor caracteristice activităţii întreprinderii în cursul exer-
ciţiului.
Utilizări sunt considerate creşterile posturilor de activ care corespund
unor achiziţii (creări) de bunuri, precum şi reducerile posturilor de pasiv
prin diminuarea capitalurilor proprii (rambursarea unor datorii).
Resurse sunt considerate diminuările posturilor de activ care cores-
pund vânzării unui bun (diminuării unor creanţe), precum şi creşterile de
pasiv care corespund unor aporturi de capital.
Tabloul de finanţare clasic astfel determinat este centrat pe variaţia
fondului de rulment net global (AFRNG) şi explică direct modificările struc-
turale ale patrimoniului întreprinderii prin variaţia disponibilităţilor. El
tratează trezoreria ca o variabilă reziduală între fondul de rulment şi ne-
cesarul de fond de rulment, şi este mai puţin utilizat de marile întreprinderi.
Mai uzuală este o variantă a tabloului de finanţare clasic, care situează
trezoreria pe un loc central - tabloul Utilizări - Resurse - care se bazează
pe echilibrai financiar determinat cu ajutorul unor bilanţuri funcţionale
succesive şi care evidenţiază fluxul de trezorerie netă (ATN) calculat ca
diferenţa:
ATN = AFRNG - ANFRT
în care:
AFRNG = variaţia fondului de rulment net global;
ANFRT = variaţia necesarului de fond de rulment total.
Variaţia AFRNG este prezentată în prima parte a tabloului în funcţie

de variaţia elementelor din partea superioară a bilanţului:
AFRNG = AResurse stabile - AUtilizări stabile brute
m care:
AResurse stabile = Creşterea capitalurilor stabile + Reducerea activelor
imobilizate brute;
AUtilizări stabile = Creşterea activelor imobilizate brute + Reducerea
capitalurilor stabile.
Variaţia ANFRT este prezentată în partea a doua a tabloului si se

determină pe baza elementelor din partea inferioară a bilanţului, pe tipuri
de activităţi: de exploatare (ANFRE) şi în afara exploatării (ANFRAE):
ANFRT = AUtilizări (ciclice şi neciclice) - AResurse (ciclice şi ne-

ciclice)
în care:
AUtilizări = Creşterea activelor + Reducerea pasivelor (datorii pe
termen scurt);
AResurse = Creşterea pasivelor (datorii pe termen scurt) + Reducerea
activelor.
Fiind legată de operaţiunile financiare pe termen scurt evidenţiate în

partea inferioară a bilanţului funcţional, variaţia trezoreriei nete poate fi
determinată şi prin diferenţa:
ATN = AUT (utilizări pentru trezorerie) - ART (resurse pentru

trezorerie)
în care:
AUT = Creşterea disponibilităţilor + Reducerea creditelor de trezorerie;
ART = Reducerea disponibilităţilor + Creşterea creditelor de trezorerie.
Tabloul de finanţare Utilizări - Resurse permite să se analizeze poli-

tica de investiţii şi de finanţare a întreprinderii şi să se verifice dacă princi-
piile echilibrului financiar au fost respectate în perioada trecută.
313
în mod normal, variaţia fondului de rulment ar trebui să fie pozitivă,
pentru a nu compromite solvabilitatea viitoare a întreprinderii. Această va-
riaţie este influenţată de modificarea capitalurilor permanente, în care modi-
ficarea capitalului propriu are o pondere dominantă.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional şi din echilibrele funcţionale
rezultă tabloul Utilizări - Resurse din Tabelul 72:
<=> Aplicaţia 69: Structura funcţională a tabloului de finanţare

Tabelul 72
Utilizări mii lei Resurse mii lei
I. Variaţia fondului de rulment net global:

AFRNG = ARf surse stabile - Â Utilizări stabile
1 . Creştere de active 1. Creştere de resurse
imobilizate brute +18.782 stabile +40.934
AFRNG = 40.934 - 18. 782 = +22.752 mii lei
II. Variaţia necesarului de fond de rulment total:
ANFRT = A Utilizări totale - AResurse totale
1 . Creştere de active 1 . Reducere de active
circulante +13.824 circulante 0
2. Reducere de pasive 4.082 2. Creştere de pasive 0
ANFRT = 13.824 + 4.082 -0 = +17.906 mii lei
II. 1. Variaţia necesarului de fond de rulment de exploatare:
ANFRE = A Utilizări de exploatare - AResurse din exploatare
1 . Creştere de active de 1. Reducere de active de
exploatare +12.000 exploatare 0
2. Reducere de datorii de 2. Creştere de datorii de
exploatare 0 exploatare +2.423
ANFRE = 12.000 - 2.423 = +9.577 mii lei
11.2. Variaţia necesarului de fond de rulment în afara exploatării ANFRE
= A Utilizări în afara exploatării - AResurse în afara exploatării
1 . Creştere de alte active 1 . Reducere de alte active
circulante +1.824 circulante 0
2. Reducere de datorii în afara 2. Creştere de datorii în
exploatării 6.505 afara exploatării 0
ANFRAE = 1.824 + 6.505 -0 = +8.329 mii lei
III. Variaţia trezoreriei nete: a)ATN = AFRNG - ANFRT =
22.752 - 7 7.906 = +4.246 mii lei
b)ATN= TN, - TN0 = 5.437- 1.191 = +4.246 mii lei
Din datele Tabelului 72 se desprind următoarele concluzii: l . Fondul de

rulment net global (FRNG) a cunoscut o variaţie pozitivă care a asigurat o
marjă de securitate favorabilă creşterii finanţării activelor circulante, fiind
o garanţie privind solvabilitatea viitoare.
2. Necesarul de fond de rulment total (NFRT) a cunoscut o variaţie
pozitivă ca urmare a creşterii mai rapide a utilizărilor ciclice comparativ cu
resursele ciclice.
3. Creşterea necesarului de fond de rulment de exploatare s-a datorat
majorării activelor de exploatare şi creşterii mai lente a datoriilor de ex
ploatare, iar la activitatea din afara exploatării creşterea necesarului de fond
de rulment s-a datorat creşterii altor active circulante si reducerii datoriilor
aferente.
4. în consecinţă, trezoreria netă a cunoscut o variaţie pozitivă care se
verifică şi prin diferenţa dintre trezoreria netă curentă (TNj) şi cea precedentă
(TN0). '
4.3. Analiza fluxurilor de trezorerie

Variaţia trezoreriei nete reprezintă ceea ce în mod curent se exprimă
prin termenul anglo-saxon cashflow (flux de numerar), care permite evi-
denţierea fondurilor obţinute de întreprindere în ultimul exerciţiu financiar
pe tipuri de activităţi (exploatare, investiţii, finanţare), a modului în care au
fost utilizate şi a măsurii în care s-a apelat la alte surse decât cele din ex-
ploatare.
Analiza echilibrului financiar prin prisma fluxurilor de trezorerie
serveşte la estimarea necesităţilor viitoare de numerar pe baza situaţiei tre-
cute, cunoaşterea acestora fiind utilă atât acţionarilor, interesaţi în existenţa
unui numerar suficient pentru plata dividendelor, cât şi creditorilor, interesaţi
în recuperarea împrumuturilor acordate, în egală măsură, cunoaşterea fluxu-
rilor viitoare de numerar îi interesează pe potenţialii investitori, metoda
cash flow-ului actualizat fiind una dintre metodele de evaluare a între-
prinderii.
Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o com-
ponentă a situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul între-
prinderilor mari (OMFP nr. l .752/2005) şi opţională în cazul întreprinderilor
mici şi mijlocii, permite o analiză dinamică a echilibrului financiar, prin
descrierea operaţiunilor (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat
transformarea patrimoniului întreprinderii.
Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii
faţă de situaţia de la începutul anului, generând dimensiunea ipotetică a
315
--------------------------------------------------------------------------------------------------
performanţelor, deoarece profitul prezentat la sfârşitul anului nu coincide
cu soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment, singurele care conferă
autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.
Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în

care diferitele activităţi ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau
deficite) de numerar, aceste fluxuri fiind structurate în trei categorii:
1) fluxuri de trezorerie din activitatea de exploatare;
2) fluxuri de trezorerie din activitatea de investiţii;
3) fluxuri de trezorerie din activitatea de finanţare.
Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră tre-
zoreria ca fiind o variabilă centrală, care este expresia intrărilor şi ieşirilor
de lichidităţi şi de echivalente, iar variaţia trezoreriei se explică prinfluxurile
de încasări şi de plăţi înregistrate în cursul perioadei, încasările în numerar
sunt afectate de semnul +, iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi
activităţi sunt afectate de semnul -.
Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin
trezorerie, acest tablou explică contribuţia fiecărei „funcţii" la variaţia glo-
bală a trezoreriei nete ca fiind rezultatul însumării fluxurilor de numerar
din exploatare (ATExp), investiţii (ATI), finanţare (ATF):
ATN = ATExp + ATI + ATF
Fluxurile de trezorerie pot fi determinate prin două metode: directă şi

indirectă.
a) Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările exerci-
ţiului financiar pe tipuri de activităţi şi permite estimarea/ZmcM/T/or viitoare
de numerar pe total şi pe activităţi.
Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă
reprezintă un indicator-cheie al generării de numerar pentru alte activităţi:
rambursarea împrumuturilor, menţinerea capacităţii de funcţionare a între-
prinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare externă.
Fluxurile de trezorerie din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile
efectuate au generat resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, in-
stalaţii).
Fluxurile de trezorerie din activităţi de finanţare permit estimarea
cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii
(primiri sau rambursări de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăţi pentru
răscumpărarea titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte de leasing).
Prof. univ. di. SILVIA PETRESCU
316
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
b) Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de trezorerie din ex-

ploatare, care se determină corectând rezultatul net cu influenţele unor
operaţiuni care nu au caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe
de curs valutar), precum şi cu variaţia necesarului de fond de rulment net
(capitalul circulant).
La aceste fluxuri se adaugă trezoreria netă a celorlalte activităţi, de
unde rezultă trezoreria netă totală la începutul şi la sfârşitul perioadei,
diferenţa obţinută reprezentând variaţia fluxului de trezorerie (±).
De exemplu, tabloul fluxurilor de trezorerie al întreprinderii analizate

se prezintă în Tabelul 73, în care s-a folosit metoda directă, din care se
1. Activitatea de exploatare a generat fluxuri de trezorerie pozitive
care au majorat trezoreria netă de exploatare faţă de anul precedent cu peste
11.523 mii lei, ca urmare a încasărilor din activitatea de exploatare care au
fost superioare plăţilor.
2. Activitatea de investiţii a generat fluxuri de trezorerie negative
care au crescut faţă de exerciţiul financiar precedent cu peste 8,6 mii lei, ca
urmare a cheltuielilor pentru investiţii care au fost superioare încasărilor
din activitatea de investiţii.
3. Activitatea de finanţare a generat fluxuri de trezorerie pozitive în
exerciţiul financiar curent comparativ cu fluxurile de trezorerie negative
din exerciţiul financiar precedent, înregistrând o creştere de peste 7,3 mii lei
ca urmare a creşterii încasărilor din activitatea de finanţare comparativ cu
creşterea plăţilor aferente activităţii de finanţare.
4. Pe ansamblu, fluxul total de trezorerie a crescut faţă de exerciţiul
financiar precedent cu peste 7.779 mii lei, trezoreria şi echivalentele de
trezorerie la finele anului financiar fiind mai mari cu circa 4.246 mii lei faţă
de începutul exerciţiului financiar.
5. Se constată că majorarea trezoreriei şi a echivalentelor de trezorerie
coincide cu variaţia trezoreriei nete determinate pe baza tabloului Utilizări -
Resurse, ceea ce confirmă justeţea raţionamentelor convergente care stau
la baza elaborării acestor documente.
Aprofundarea analizei echilibrelor financiare impune abordarea bilan-

ţului în optica funcţională în viziune dinamică.
"=> Aplicaţia 70: Situaţia fluxurilor de trezorerie
Tabelul 73
Denumirea elementului Exerciţiul financiar Modificări Indici
/. FLUXURIDE TREZORERIE DIN ACTIVITĂŢILE DE EXPLOATARE
1 . încasări de la clienţi 122.043.448 137.207.264 +15.163.816 224,25
2. încasări din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri 168.676 5.081.669 +4.912.993 3.012,68
3. Plăţi către furnizori şi angajaţi -108.101.929 -116.958.738 -8.856.809 108,20
4. Dobânzi plătite -809.822 -1.302.652 -492.830 160,85
5. Taxa pe valoarea adăugată plătită -701.971 -675.658 +26.313 103,75
6. Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate plătite -4.242.496 -3.830.853 +411.643 90,29
7. Impozit pe profit plătit -5.452.825 -5.095.243 +357.582 93,44
8. încasări din asigurarea împotriva cutremurelor - - - -
9. Trezorerie netă din activităţile de exploatare 2.903.081 14.425.789 +11.522.708 396,91
II. FLUXURIDE TREZORERIE DIN ACTIVITĂŢILE DE INVESTIŢII
1 . Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni - - - -
2. Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale -11.425.430 -16.966.396 -5.540.966 148,49
3. încasări din vânzarea de imobilizări corporale - - - -
4. încasări din alte activităţi de investiţii 4.141.920 1.103.844 -3.038.076 126,65
5. Dobânzi încasate 108.945 22.405 -86.540 20,56
6. Dividende încasate 62.100 89.100 +17.000 143,47
7. Trezorerie netă din activităţile de investiţii -7.112.465 -15.751.047 -8.638.582 221,45
317
///. FLUXURI DE TREZORERIE DIN ACTIVITĂŢILE DE FINANŢARE
318
1 . încasări din emisiunea de acţiuni - - - -
2. încasări din împrumuturi pe termen lung / Rambursări (-) -1.749.912 -1.875.537 -125.625 107,17
3. încasări din împrumuturi pe termen scurt / Rambursări (-) 2.066.648 6.495.982 +4.429.334 314,32
4. Plata datoriilor aferente leasingului financiar -380.516 -717.015 -336.499 188,43
5. Achiziţionarea de acţiuni -1.359.967 -1.757.399 -397.432 129,22
6. Dividende plătite -82.227 -1.960.042 -1.877.815 2.383,37
7. Trezorerie netă din activităţile de finanţare -1.423.748 +5.897.104 +7.320.852 514,19
8. Efectele variaţiei ratei de schimb aferente trezoreriei şi
echivalentelor de trezorerie 2.099.195 -325.937 2.425.132 15,52
9. FLUXURI DE TREZORERIE- TOTAL (I+II+III-8) -3.533.937 +4.245.909 +7.779.846 120,14
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la începutul exerciţiului
financiar 4.725.216 1.191.279 -3.533.937 25,21
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la sfârşitul exerciţiului
financiar 1.191.279 5.437.188 +4.245.909 456,41
Modificarea trezoreriei nete (ATN = TNi - TN0) (±) -3.533.937 +4.245.909 +77.799.846 120,14
-- - ------ ------- ------ — — 319
4.4. Relaţia analiză funcţională - analiză prin fluxuri

în analiza financiară tabloul de finanţare, convergent cu situaţia flu-
xurilor de trezorerie, reprezintă un document de bază mai ales atunci când
este stabilit pe mai mulţi ani (minim cinci), fiind un instrument de gestiune,
previziune şi control, care explică următoarele aspecte privind gestiunea
financiară:
1) operaţiunile care au contribuit la modificarea patrimoniului;
2) investiţiile realizate sau dezinvestirea;
3) mijloacele de finanţare interne şi externe folosite.
Tabloul de finanţare constituie o sinteză a politicii financiare a între-
prinderii pe baza căreia se stabileşte planul de investiţii şi de finanţare care
regrupează, previziunile financiare şi exprimă strategia acesteia.
în activitatea de control, tabloul de finanţare poate fi utilizat pentru a
se compara realizările exerciţiului cu previziunile planului de investiţii şi
finanţare, urmând ca diferenţele să fie justificate (explicate).
Politica de investiţii este pusă în evidenţă prin analiza evoluţiei in-
vestiţiilor şi a ratei reale de creştere a acestora, ţinând seama de rata inflaţiei,
în acest sens, efortul investiftonal poate fi apreciat prin raportul:
Investiţiile
Anuitatea amortizării exerciţiului
Politica de dezinvestire este exprimată prin cesiunile de active (corpo-

rale, necorporale, financiare) care se găsesc în tabloul de finanţare.
Politica de autofinanţare, ca resursă internă creată de întreprindere
care participă la echilibrul acesteia alături de resursele externe, poate fi
apreciată prin rata de autofinanţare calculată cu ajutorul raportului:
A utofinanţarea
Investiţiile
care poate fi supra sau subunitar.
Valoarea subunitară a raportului arată că politica de investiţii s-a reali-

zat prin recurgerea la resurse externe de finanţare.
Pentru a evita deteriorarea situaţiei financiare trebuie să existe o
coerenţă între politica de investiţii şi politica de autofinanţare, ceea ce se
poate analiza prin introducerea valorii adăugate în lanţul de rate:
320 P rof. u niv. dS r.IL V IAP E T R E S C U
Autofinanţarea Investiţiile
Autofinanţarea
Valoarea adăugată Valoarea adăugată Investiţiile
x
in care:
A utofinanţarea
- = Marja de
Valoarea autofinanţare
adăugată - = Rata investiţiilor
Valoarea adăugată
A uto finanţarea
= Rata de autofinanţare
Investiţiile
O scădere a marjei de autofinanţare face dificilă finanţarea creşterii

şi obligă întreprinderea fie să-şi diminueze investiţiile, fie să se îndatoreze.
Politica de îndatorare rezultă din tabloul de finanţare prin ponderea
autofinanţării şi a îndatorării în finanţarea investiţiilor noi, ceea ce permite
aprecierea structurii financiare a întreprinderii prin raportul capitaluri pro-
prii - datorii.
Din tabloul de finanţare mai poate rezulta şi politica de distribuire a
dividendelor prin intermediul raportului:
Dividendele
Profitul net
în perioada de creştere rapidă acest raport poate fi mai mic sau chiar
nul dacă profitul este reinvestit pentru finanţarea creşterii.
în concluzie, legătura între documentele de sinteză (situaţiile de ra-
portare financiară anuale), respectiv bilanţul şi contul de profit şi pierdere
ale întreprinderii şi tabloul de finanţare se poate exprima în felul următor:
l) Accentul se pune în primul rând pe analiza activităţii întreprinderii,
în acest sens, contul de rezultat al exerciţiului permite determinarea soldu-
rilor intermediare: marja comercială, producţia exerciţiului, valoarea adău-
gată, aceasta repartizându-se pentru remunerarea muncii prin salarii şi
cheltuieli sociale şi pentru remunerarea capitalului prin Excedentul Brut
al Exploatării (EBE).
Analiză şi diagnostic financiar-contabil -------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 321
2) Excedentul Brut al Exploatării (EBE) este un sold intermediar de
gestiune care se obţine pornind de la valoarea adăugată, din care se scad
cheltuielile de personal, impozitele şi taxele, si la care se adună subvenţiile
de exploatare.
Acest sold joacă rolul de „balama", deoarece permite fie determinarea
rezultatului exerciţiului (RE), fie a capacităţii de autofinanţare (CAF).
3) Locul central revine tabloului de finanţare, el asigurând legătura
între bilanţul de deschidere şi bilanţul de închidere, şi permite determinarea
variaţiei fondului de rulment (AFR), a necesarului de fond de rulment
(ANFR), precum şi a variaţiei trezoreriei (AT):
AT = AFR - ANFR
Se ajunge astfel la noţiunea de echilibru funcţional care se stabileşte

cu ajutorul bilanţului funcţional, structurat după funcţiunile întreprinderii
(investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie) şi care trebuie să asigure o
coerenţă obligatorie între echilibrul operaţiunilor unei perioade şi structura
financiară la acea dată.
Echilibrul funcţional determinat cu ajutorul tabloului de finanţare Uti-
lizări - Resurse (Tabelul 69) pune în evidenţă următoarele trei niveluri:
a) nivelul resurselor stabile si al valorilor imobilizate, care permite
să se determine partea de resurse durabile care participă la finan
ţarea necesităţilor generate de exploatarea curentă, respectiv fondul
de rulment (FR);
b) nivelul stocurilor, creanţelor, datoriilor regrupate după cum se
referă sau nu la exploatarea ciclică, adică necesarul sau resursa de
fond de rulment (NFR);
c) nivelul conturilor de trezorerie destinate finanţării pe termen scurt,
respectiv trezoreria (T).
Analiza care vizează echilibrul funcţional determinat prin variaţiile
acestor trei elemente (analiza funcţională) este mai operaţională în raport
cu analiza tradiţională clasică, bazată pe bilanţul financiar, întrucât explică
transformările bilanţului de închidere faţă de bilanţul de deschidere prin
fluxurile ocazionate de activitatea întreprinderii.
Deşi tabloul de finanţare lămureşte condiţiile de realizare a echilibrului
financiar al întreprinderii, se impun unele observaţii:
1) Ar fi preferabil să se păstreze în acelaşi document toate informaţiile
în loc să fie net separate prin tabloul de Utilizări - Resurse, care
avantajează abordarea patrimonială şi tabloul de utilizare a variaţiei
fondului de rulment net global.
2) Este de interes o legătură care s-ar putea face între contul de rezultat,
tabloul de finanţare si excedentul brut al exploatării.
3) Tabloul de finanţare nu evidenţiază mişcările de trezorerie care
decurg din fluxurile de operaţiuni, ceea ce nu permite concluzii
privind gestiunea excedentelor sau deficitelor de trezorerie.
înlăturarea acestor neajunsuri a condus la apariţia unei alte metode
de analiză financiară, care prezintă situaţia financiară a întreprinderii într-o
perioadă de minim cinci ani consecutivi pentru a descoperi anumite ten-
dinţe semnificative. Este metoda propusă de Geoffroy de Murard, cunoscută
ca analiza prin fluxuri, care vizează surplusurile monetare degajate de
activitatea întreprinderii.
Metoda se bazează pe tablourile plurianuale de fluxuri financiare
(TPPF), care pot fi utilizate ca instrumente de analiză strategică în scopul
elaborării unui diagnostic strategic.
Intre tabloul de finanţare bazat pe analiza funcţională şi tabloul de
fluxuri care vizează modul de realizare a echilibrului între venitul financiar
generat de activitate şi schimburile monetare cu mediul economic există
unele diferenţe, deşi ambele au ca punct de plecare excedentul brut al ex-
ploatării:
a) Tabloul de finanţare regrupează utilizările şi resursele în cursul
fiecărui exerciţiu, în acest tablou, capacitatea de autofinanţare
joacă un rol important, deoarece constituie resursa esenţială de
finanţare.
b) în tabloul de fluxuri noţiunea de autofinanţare nu apare, în schimb
fluxul principal îl reprezintă trezoreria de exploatare, care permite
determinarea mai multor solduri.
Metoda de analiză prin fluxuri se centrează pe o regrupare originală

a fluxurilor financiare în patru categorii de solduri:
l) Soldul economic sau de exploatare (SE), numit şi disponibil după

finanţarea internă a creşterii (DDFIC), regrupează toate operaţiunile care
privesc activitatea economică - industrială şi comercială - a întreprinderii.
Acest sold se calculează pornind de la EBE, din care se deduce mo-
dificarea necesarului de fond de rulment de exploatare (NFRE) şi totalul
investiţiilor realizate în cursul exerciţiului:
DDFIC = (EBE - ANFRE) - Investiţiile = ETE - Investiţiile

323
în care:
ETE = excedentul de trezorerie de exploatare.
Pe o perioadă medie, acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (DDFIC > 0),
el exprimând disponibilul care a efectuat autofinanţarea integrală a fluxului
de exploatare. Dacă este pozitiv, el arată ceea ce rămâne în întreprindere
dupăfinanţarea ansamblului fluxurilor de exploatare; întreprinderea se poate
dezvolta normal şi îşi poate finanţa totalul investiţiilor din resurse proprii
(ETE).
Un sold economic constant pozitiv poate reflecta însă şi faptul că
întreprinderea nu a investit suficient pentru a-şi folosi potenţialul de creştere,
iar trezoreria de exploatare nu a fost folosită integral pentru finanţarea creş-
terii.
Dacă Soldul economic este egal cu zero, întreprinderea se va îndatora
pentru a finanţa alte fluxuri de ieşire obligatorii, cum ar fi cheltuielile finan-
ciare şi impozitul pe beneficii. Acest efect se va amplifica dacă soldul eco-
nomic este negativ.
Dacă Soldul economic este în mod constant negativ rezultă că între-
prinderea nu are o rentabilitate suficientă sau a investit prea mult, ceea ce
impune angajarea unor noi împrumuturi bancare, cu riscul unui efect de
levier negativ care agravează riscul economic si afectează nefavorabil tre-
zoreria.
Temporar, în perioada de lansare a unei activităţi, Soldul economic
negativ poate fi consecinţa realizării unor investiţii prin angajarea unor noi
datorii financiare care vor favoriza realizarea unui sold financiar pozitiv.
2) Soldul financiar (SF) regrupează ansamblul mişcărilor financiare

privind datoriile (împrumuturile, rambursările, cheltuielile financiare) si
incidenţa fiscalităţii asupra beneficiilor (impozitul pe profit), dividendele.
El se obţine prin deducerea acestor obligaţii din variaţia netă a datoriei
(AD):
SF = AD - Cheltuielile financiare - Impozitul pe profit - Dividendele
Pe o perioadă medie soldul financiar trebuie să fie uşor negativ (SF < 0);
pe măsură ce soldul economic creşte si devine pozitiv ca urmare a creşterii
rentabilităţii, soldul financiar nu poate fi menţinut pozitiv mai multe exerciţii.
Soldul economic permite rambursarea datoriilor financiare şi se reduce până
la valori negative.
3) Soldul de gestiune (SG), numit şi sold curent, este suma algebrică

a Soldului economic şi a Soldului financiar, şi reflectă capacitatea întreprin
derii de distribuire a dividendelor:
SG = DDFIC (Sold E) + SF
în mod normal acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (SG > 0), pentru
a asigura o autonomie mai mare a întreprinderii în raport cu Soldul economic
si Soldul financiar în deciziile strategice privind creşterea sa externă, prin
achiziţionarea de imobilizări financiare.
Pe un interval mediu, creşterea întreprinderii este echilibrată atunci
când Soldul economic este uşor pozitiv, Soldul financiar este uşor negativ,
iar Soldul de gestiune (curent) tinde către zero.
Dacă Soldul de gestiune este negativ, activitatea curentă - de exploa-
tare şi financiară - nu este suficientă pentru finanţarea creşterii întreprinderii,
ceea ce o va obliga să caute alte surse de finanţare, să recurgă la dezinvestire
sau să procedeze la o creştere de capital (prin emisiune de acţiuni).
4) între Soldul de exploatare şi Soldul financiar mai poate fi deter

minat încă un sold, Soldul bancar (SB), care se obţine prin deducerea chel
tuielilor financiare şi a rambursărilor din variaţia datoriilor pe termen lung
şi creditelor bancare (AD):
SB = AD - (Cheltuielile financiare + Rambursările)
Soldul bancar exprimă fluxul net al schimburilor între întreprindere

şi bănci, semnul şi mărimea lui relativă permiţând să se interpreteze situaţia
întreprinderii. Scăzând rambursările din variaţia datoriei, acest sold se
determină ca diferenţă între variaţia datoriei (AD) şi cheltuielile financiare
(Chfin) care decurg din îndatorare:
SB = AD - Chfin
Variaţia datoriei depinde de datoria financiară (D), care trebuie corec-

tată cu rata de creştere a valorii adăugate care trebuie să fie cel puţin egală
cu rata de creştere a imobilizărilor brute (c) şi cu rata inflaţiei (Ri):
AD = D x (c + Ri)
Cheltuielile financiare depind de datoriile financiare (D) şi de rata

dobânzii reale (d), corectate cu rata inflaţiei (Ri):
Chfin = D x (d + Ri)
325
în această situaţie, Soldul bancar devine egal cu diferenţa:
SB =D x (c + Ri) -D x (d + Ri) =D x (c -d)
Se constată că Soldul bancar este direct proporţional cu datoriile finan-

ciare, cu diferenţa dintre creşterea reală a valorii adăugate (c) şi cu rata
reală a dobânzii (d), şi poate ii pozitiv (SB > 0) sau negativ (SB < 0).
Soldul bancar pozitiv (SB > 0) reflectă o creştere rapidă, în care rata
de creştere a valorii adăugate este superioară ratei dobânzii reale a datoriei
(od).
Un sold bancar nul (SB = 0) reflectă o stagnare, în care rata de creştere
reală a valorii adăugate este egală cu rata dobânzii reale a datoriei (c = d).
Un sold bancar negativ (SB < 0) reflectă un regres, în care rata de
creştere a valorii adăugate este inferioară ratei dobânzii reale a datoriei (c < d).
Mărimea şi semnul soldului bancar influenţează direct mărimea şi
semnul soldului financiar, aşa cum rezultă din relaţia:
SF = SB - (Impozitul pe profit + Dividendele anului precedent)
Analiza financiară bazată pe echilibrul funcţional sau pe metoda fluxu-

rilor porneşte de la locul central al EBE, care reprezintă autofinanţarea
economică a întreprinderii, fiind de fapt un rezultat, impropriu denumit
excedent. Este destinat remunerării capitalului care trebuie reînnoit şi dez-
voltat, are ca origine valoarea adăugată si constituie punctul de plecare în
analiza funcţională şi prin fluxuri.
Din analiza financiară prin fluxuri pot rezulta concluzii privind ur-
mătoarele aspecte care vizează gestiunea financiară:
1) Evoluţia creşterii întreprinderii în timp si cauzele acesteia; înceti
nirea poate fi consecinţa reducerii cererii sau a scăderii preţurilor.
2) Autofinanţarea investiţiilor din resurse de exploatare, dacă DDFIC
este tot mai pozitiv.
3) Situaţia Soldului bancar (SB) pozitiv sau negativ în comparaţie cu
Soldul economic (DDFIC); soldul negativ arată reducerea acumulării de
capital ca urmare a două cauze: fie o creştere a datoriei (o variaţie pozitivă),
deşi totalul acesteia poate scădea an de an, fie creşterea în timp a ponderii
cheltuielilor financiare.
4) Situaţia Soldului financiar (SF) şi evoluţia lui în timp în strânsă
legătură cu Soldul bancar şi impozitul de plătit.
5) Situaţia Soldului de gestiune (SG) în corelaţie cu DDFIC şi SF.
Analiză funcţională <— Excedent Brut de Exploatare -> Analiză de

fluxuri
i ' l
+ Alte venituri din exploatare - — ANFRE (Variaţia necesarului de fond
de rulment de exploatare) (±)
Alte cheltuieli de exploatare +
= ETE (Excedentul de trezorerie de
Veniturile extraordinare -
exploatare) (±)
Cheltuielile extraordinare + - Investiţiile în imobilizări
Veniturile financiare -
= Soldul de exploatare (DDFIC) (±)
Cheltuielile financiare -
Impozitul pe profit Variaţia datoriilor totale (AD) +
Variaţia creditelor bancare -
Cheltuielile financiare -
= CAF (Capacitatea de autofinanţare) - Rambursările de împrumuturi
Dividendele = Soldul bancar (SB) (±) -
= AF (Autofinanţarea) + Creşterea de Impozitul pe profit -
capital + Noile împrumuturi - Dividendele
Rambursarea împrumuturilor - = Soldul financiar (SF) (±)
Achiziţiile de imobilizări (Investiţii) ± Soldul de gestiune (DDFIC + SF) (S<3) (±) +
Cesiunile de imobilizări Veniturile financiare ± Cesiunile de
imobilizări
= AFRNG (Variaţia fondului de — ANFRAE (Variaţia necesarului de fond
rulment net global) (±) de rulment în afara exploatării) (±)
ANFRE (Variaţia necesarului de fond de + Alte venituri din exploatare — Alte
rulment de exploatare) (±) cheltuieli de exploatare + Veniturile
+ ANFRAE (Variaţia necesarului de extraordinare - Cheltuielile extraordinare
fond de rulment în afara exploatării) (±)
= ANFRT (±) + Creşterea capitalului
ATN = AFRNG - ANFRT (Variaţia = ADisp (Variaţia disponibilului) (±)

trezoreriei nete) (±)
în analiza dinamică a echilibrului financiar al întreprinderii se urmă-

reşte situaţia modificării trezoreriei, respectiv a disponibilităţilor, având
ca punct de plecare Excedentul Brut al Exploatării (EBE).
în ambele variante, analiza funcţională sau analiza prin fluxuri, re-
zultatul final reflectă în cele din urmă variaţia disponibilităţilor, dar în ma-
niere diferite, aşa cum se constată în cele ce urmează:
1) De exemplu, variaţia trezoreriei nete prin analiza funcţională cla-
sică se prezintă în Tabelul 74:
327
"=> Aplicaţia 71: Calculul variaţiei trezoreriei nete
Tabelul 74
Analiza funcţională Exerciţiul financiar Abateri Indici
Excedentul brut de exploatare (EBE) 32.741 51.731 +18.990 158,00
+ Alte venituri din exploatare 816 1.085 +269 132,96
- Alte cheltuieli de exploatare
(Despăgubiri, donaţii, active cedate) 7.678 8.383 +705 191,82
+ Veniturile financiare 3.536 1.653 -1.883 46,77
- Cheltuielile financiare 2.852 4.272 +1.420 19,82
- Impozitul pe profit 5.152 4.046 -1.106 78,53
= Capacitatea de autofinanţare (CAF) 21.411 37.768 +16.357 176,39
- Dividendele distribuite (în anul
precedent) 5.637 6.743 +1.106 296,20
= Autofinanţarea (AF) 15.774 31.025 +15.251 196,68
+ Creşterea datoriei (AD) -3.869 -6.688 -2.819 172,86
- Rambursările de împrumuturi 1.750 1.876 +126 107,20
+ Creşterea capitalului +32.383 +15.153 -17.230 46,79
- Investiţiile în imobilizări de exploatare 50.058 15.462 -34.596 30,88
= Creşterea FRNG (AFRNG) (±) -7.520 +22.152 +29.672 494,57
ANFRE (±) -5.081 +9.577 +14.658 388,48
+ ANFRAE (±) +1.095 +8.329 +7.234 760,64
= Creşterea NFRT (ANFRT) (±) -3.986 +17.906 +21.892 649,22
Variaţia trezoreriei nete (±)
A TN = AFRNG - ANFRT -3.534 +4.246 +7.780 220,14

1. Creşterea excedentului brut din exploatare cu 58% a stat la originea
majorării capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării.
2. Ca urmare, fondul de rulment net global a cunoscut o evoluţie favo
rabilă, respectiv de la o reducere de 7.520 mii lei a înregistrat o creştere de
22.152 mii lei.
3. Necesarul de fond de rulment total a cunoscut o variaţie pozitivă
de la o reducere de 3.986 mii lei la o creştere de 17.906 mii lei, ceea ce a
determinat variaţia în acelaşi sens a trezoreriei nete, ca efect rezidual.
4. în concluzie, creşterea trezoreriei nete confirmă îmbunătăţirea li-

chidităţii privind posibilităţile de achitare a obligaţiilor pe termen scurt.
Din analiza funcţională care se bazează pe bilanţul economic (funcţio-

nal) situat la originea tabloului de finanţare Utilizări - Resurse rezultă că
ansamblul utilizărilor stabile trebuie finanţat din ansamblul resurselor
stabile. Acest tablou descrie direct transformările patrimoniului între-
prinderii şi tratează trezoreria ca o variabilă reziduală, locul central revenind
CAF.
Analiza prin fluxuri situează pe locul central EBE, din care decurg:
soldul de exploatare sau disponibilul după finanţarea internă a creşterii
(DDFIC), numit şi sold economic (SE), soldul bancar (SB), soldul financiar
(SF) şi soldul de gestiune (SG), care permit determinarea variaţiei disponi-
bilului (ADisp).
2) De exemplu, în cazul analizat variaţia disponibilului prin metoda

fluxurilor se determină în Tabelul 75, din care se desprind următoarele con-
cluzii:
1. Punctul de plecare al variaţiei disponibilului, excedentul brut al
exploatării în creştere, a permis creşterea excedentului de trezorerie de
exploatare.
2. Ca urmare a reducerii investiţiilor de exploatare, soldul economic
(DDFIC) negativ în exerciţiul financiar precedent a devenit pozitiv în exer
ciţiul curent, ceea ce arată că există resurse pentru finanţarea investiţiilor şi
dezvoltarea normală.
3. Soldul bancar (SB) negativ în creştere a fost consecinţa variaţiei
negative în creştere a datoriilor totale prin reducerea soldului datoriilor şi a
creşterii rambursărilor şi a cheltuielilor financiare.
4. Soldul financiar (SF) negativ în creştere a fost consecinţa reducerii
soldului bancar si a incidenţei fiscalităţii prin achitarea impozitului pe profit
şi plata dividendelor.
5. Soldul curent (de gestiune) negativ în exerciţiul financiar precedent
a devenit pozitiv în exerciţiul curent ca efect al cumulării soldului economic
(DDFIC) cu soldul financiar (SF). Această modificare arată ameliorarea
posibilităţilor de finanţare a creşterii întreprinderii prin resurse proprii.
329
"=> Aplicaţia 72: Calculul variaţiei disponibilului
Tabelul 75
Analiza prin fluxuri Exerciţiul financiar Abateri Indici
Excedentul brut de exploatare (EBE) 32.741 51.731 +18.990 158,00
-ANFRE -5.081 +9.577 +14.658 388,46
= ETE (Excedentul de trezorerie de
exploatare) +37.822 +42.154 +4.332 111,45
- Investiţiile în imobilizări de exploatare 50.058 15.462 -34.596 30,88
= Soldul de exploatare (DDFIC)
(Sold E) (±) -12.236 +26.692 +38.928 418,14
Variaţia datoriilor totale (±) -3.869 -6.688 -2.819 172,86
- Rambursările 1.750 1.876 +126 107,20
- Cheltuielile financiare 2.852 4.272 +1.420 149,82
= Soldul bancar (SB) (±) -8.471 -12.836 -4.365 151,53
- Impozitul pe profit 5.152 4.046 -1.106 78,53
- Dividendele distribuite 5.637 6.743 +1.106 296,20
= Soldul financiar (SF) (±) -19.260 -23.625 -4.365 122,66
Soldul de gestiune (DDFIC + SF)
(SG) (±) -31.496 +3.067 +34.563 209,73
+ Veniturile financiare 3.536 1.653 -1.883 46,77
-ANFRAE +1.095 +8.329 +7.234 760,64
+ Alte venituri din exploatare 816 1.085 +269 132,96
- Alte cheltuieli de exploatare
(Despăgubiri, donaţii, active cedate) 7.678 8.383 +705 191,82
+ Creşterea capitalului +32.383 +15.153 -17.230 46,79
= Variaţia disponibilului (ADisp) (±) -3.534 +4.246 +7.780 220,14
6. Variaţia disponibilului negativă în exerciţiul financiar precedent a

devenit pozitivă în cursul exerciţiului curent, coincide cu variaţia trezoreriei
nete rezultate din analiza funcţională şi confirmă evoluţia favorabilă a lichi-
dităţilor pentru onorarea obligaţiilor pe termen scurt.
în concluzie, dacă în analiza funcţională rolul central revine capacităţii

de autofinanţare (CAF), trezoreria fiind considerată ca o variabilă reziduală,
în analiza prin fluxuri se abandonează noţiunea de CAF în favoarea celei
de EBE şi se consideră că investiţiile industriale trebuie finanţate de către
EBE.
Tabloul de fluxuri descrie operaţiunile care au antrenat transformarea

patrimoniului si consideră trezoreria ca fiind variabila centrală a analizei,
fiind considerată o variabilă strategică, şi nu una reziduală, ea asigurând
funcţionarea echilibrată a întreprinderii.
Construcţia tabloului de fluxuri permite clarificarea echilibrului struc-
tural descris în tabloul de finanţare, iar analiza lui pune în evidenţă variabile
economice care permit înţelegerea comportamentului ciclurilor de exploa-
tare, de investiţii şi de finanţare, ceea ce permite adoptarea unor decizii
strategice mai bune.
în tabloul plurianual de fluxuri se disting următoarele patru categorii
de fluxuri:
1) fluxurile care reprezintă activitatea industrială;
2) fluxurile care privesc capitalurile proprii;
3) fluxurile referitoare la datorii;
4) fluxurile referitoare la activitatea financiară.
Echilibrul financiar este analizat în termeni de lichiditate, ideea prin-
cipală fiind aceea că fluxul trebuie să permită remunerarea capitalurilor
investite, precum şi asumarea riscului financiar legat de îndatorare.
Tabloul de fluxuri nu conţine afectările de fluxuri, cum ar fi amortis-
mentele, nu mai cuprinde nici autofinanţarea, şi nici fondul de rulment.
După unii autori, fondul de rulment şi-ar fi pierdut semnificaţia din
cauza importanţei capitalurilor pe termen scurt cu caracter permanent, cum
ar fi creditele bancare reînnoite cu regularitate.
Analizate pe o perioadă de mai mulţi ani, tablourile de fluxuri arată
că fluxul de trezorerie de exploatare (ETE) este afectat finanţării investiţiilor,
în timp ce îndatorarea trebuie să servească la rambursarea împrumuturilor,
la plata cheltuielilor financiare, a impozitelor pe profit şi pentru remunerarea
acţionarilor, ea putându-se limita doar la un rol conjunctural.
în analiza previzională, tabloul plurianual de fluxuri financiare pune
în evidenţă două serii de variabile:
1) O serie care cuprinde pe de o parte utilizările obligatorii (rambur
sările de împrumuturi, cheltuielile financiare legate de planul de finanţare)
şi pe de altă parte utilizările discreţionare (investiţiile, plata dividendelor)
care sunt cunoscute cu o certitudine relativă.
2) A doua serie priveşte mişcările legate de exploatare care de regulă
sunt incerte. Previziunea trezoreriei întâmpină dificultăţi din cauza incerti
tudinii în previziunea activităţii; totuşi, cunoaşterea dinamicii NFR permite
estimarea nivelului de lichiditate care se va realiza, căreia trebuie să i se
asigure o utilizare satisfăcătoare.
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 331
Sinteza plurianuală a fluxurilor financiare permite evidenţierea unor

aspecte cum ar fi:
a) aspectul industrial şi/sau comercial al întreprinderii, în care scop
trebuie să se cunoască în ce măsură rezultatul economic brut a
acoperit necesităţile de finanţare şi ale ciclului de exploatare, ştiut
fiind că echilibrul între resurse şi necesităţi trebuie asigurat pe du
rata unui ciclu de investiţii;
b) aspectul financiar privind veniturile şi cheltuielile de repartizat şi
variaţia îndatorării;
c) caracterul excepţional al anumitor operaţiuni, cum ar fi: creşteri
de capital, cesiuni, investiţii, în afara exploatării ş.a.
Utilitatea acestei sinteze constă în faptul că ea completează tabloul

de finanţare, în care capacitatea de autofinanţare (CAF) constituie resursa
esenţială de finanţare a întreprinderii, spre deosebire de excedentul brut de
exploatare (EBE), care este resursa de finanţare doar pentru activitatea
curentă (exploatarea) a întreprinderii.
4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri

Pornind de la tabloul de fluxuri financiare, analiza financiară parcurge
următoarele etape care caracterizează activitatea întreprinderii:
1) studiul formării valorii adăugate, analiza dinamicii şi repartizării
ei între factorii de producţie - munca şi capitalul;
2) studiul modului de finanţare a ansamblului investiţiilor de ex
ploatare şi a investiţiilor industriale, care permite să se calculeze
rentabilitatea economică a capitalurilor utilizate pornind de la sur
plusul economic nereinvestit;
3) caracterizarea vieftifinanciare a întreprinderii în legătură cu finan
ţarea investiţiilor prin recurgerea la finanţare externă, ceea ce
permite să se determine rentabilitatea financiară (a capitalurilor
proprii).
în centrul tabloului de fluxuri este situată valoarea adăugată, acel
sold de gestiune care exprimă, mai bine decât cifra de afaceri, bogăţia creată
de întreprindere, fiind rezultatul combinării celor doi factori de producţie
(munca şi capitalul). Ca urmare, conţinutul valorii adăugate exprimă natura
repartiţiei veniturilor între muncă (prin salarii şi cheltuieli sociale) şi capital
(prin EBE):
P ro f u n iv d r
Valoarea adăugată
Remunerarea muncii Remunerarea capitalului

Salariile + Cheltuielile sociale Excedentul brut al exploatării
Obiectivul întreprinderii este de a combina eficient factorii de pro-

ducţie în scopul maximizării producţiei, iar eficacitatea acestei combinaţii
se măsoară prin capacitatea de a genera un surplus monetar.
Capitalul economic generează un venit (EBE) care va servi la finan-
ţarea ansamblului necesarului de investiţii cerut de ciclul de exploatare şi
de ciclul de reînnoire si dezvoltare a imobilizărilor.
Rentabilitatea capitalului productiv se va măsura prin aptitudinea sa
de a produce un sold disponibil (DDFIC) după efectuarea acestor finanţări,
ceea ce se dimensionează prin rentabilitatea economică brută (sau a capita-
lurilor investite).
Capitalurile proprii (capitalurile investite minus capitalul împrumutat)
trebuie să genereze un venit suficient pentru finanţarea cheltuielilor finan-
ciare, a impozitului pe profit şi pentru degajarea unui sold de gestiune care
permite adoptarea unei politici de distribuire a dividendelor conforme cu
interesele întreprinderii. Această aptitudine se măsoară prin rentabilitatea
financiară (a capitalurilor proprii).
în aprecierea rentabilităţii economice poate fi utilizată rata marjei
industriale (Rmi), calculată cu ajutorul raportului:
EBE
Rmi =----------------------
Valoarea adăugată
Dinamica ratei marjei industriale reflectă modul în care a evoluat

împărţirea primară a valorii adăugate, excedentul brut din exploatare fiind
venitul disponibil pentru capitalurile investite după finanţarea factorului
muncă:
Valoarea adăugată - Cheltuielile cu personalul
Rmi =------------------------------------------------------=
Valoarea adăugată
Cheltuielile cu personalul
Valoarea adăugată
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 333
Se constată că rata marjei industriale creşte prin reducerea ponderii
cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată şi poate fi exprimată şi prin
lanţul de rate:
EBE EBE Capitalul investit (Ci)
Valoarea adăugată Capitalul investit (Ci) Valoarea adăugată
în care:
Ci = Imobilizările brute de exploatare + NFRE
EBE
—r-=Rata rentabilităţii economice brute (Reb)
Ci
---------------------------= Ce = Coeficientul de capital
Valoarea adăugată
în aceste condiţii, rata marjei industriale (Rmi) se poate exprima prin

produsul:
Rmi = Reb x Ce
Creşterea ratei marjei industriale reflectă îmbunătăţirea performanţei

exploatării şi poate fi consecinţa creşterii ratei rentabilităţii economice brute
(Reb) si a creşterii coeficientului de capital (Ce), cunoscut sub denumirea
de intensitate capitalistică, ce reflectă gradul de introducere a progresului
tehnic, fiind mai mare în cazul în care întreprinderea este înzestrată cu utilaje
performante.
Rata rentabilităţii economice brute (Reb) exprimă capacitatea acti-

vului economic de a degaja un surplus pentru a asigura remunerarea aporto-
rilor de fonduri care asigură finanţarea (creditorii, acţionarii ş.a.) şi se deter-
mină cu ajutorul raportului:
EBE__________________EBE__________
Capitalurile investite Imobilizările brute + NFRE
Evoluţia acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea eficacităţii

întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane.
Coeficientul de capital (Ce) exprimă relaţia structurală între ansamblul
de mijloace economice (capitalul economic) şi producţia pe care o permite
folosirea acestor mijloace, şi se obţine ca raport între capitalurile investite
(Ci) şi valoarea adăugată:
Cc = Imobilizările brute +
NFRE Valoarea
adăugată
Acest coeficient, care exprimă ponderea imobilizărilor brute şi a nece-

sarului fondului de rulment de exploatare în valoarea adăugată, diferă de la
ramură la ramură şi depinde de ritmul de creştere a investiţiilor în imobilizări
şi în necesarul de fond de rulment de exploatare comparativ cu ritmul de
creştere a valorii adăugate.
Investiţia necesară realizării unei creşteri unitare a valorii adăugate

este evaluată prin coeficientul marginal al capitalului (CMc) calculat prin
raportul creşterilor capitalului investit şi valorii adăugate:
CMc = Creşterea capitalului investit

(ACi) Creşterea valorii adăugate
(AVad)
adică:
Almobilizări brute ANFRE
CMc =
AVad AVad
De exemplu, pe baza datelor din Tabloul soldurilor intermediare de

gestiune (Tabelul 17) şi din Bilanţul funcţional (Tabelul 41) se determină
rata marjei industriale din Tabelul 76:
<=> Aplicaţia 73: Analiza marjei industriale

Tabelul 76
crt. (mii lei)
1. Excedentul brut din exploatare (EBE) 32.741 51.731 +18.990 158,000

2. Valoarea adăugată (Vad) 65.098 90.189 +25.091 138,54
3. Rata marjei industriale (Rmi)
(1/2) (%) 50,29 57,37 +7,06 114,05
335
4. Imobilizări brute 134.813 153.595 +18.782 113,93
5. Necesarul de fond de rulment de
exploatare (NFRE) 61.454 71.031 +9.577 115,58
6. Capital investit (Ci) (4+5) 196.267 224.626 +28.359 114,45
(Reb) (1/6) (%) 16,68 23,03 +6,35 138,07
8. Coeficientul de capital (Ce) (6/2) 3,015 2,491 -0,524 82,62
9. Rata marjei industriale (Rmi)
(7x8) (%) 50,29 57,37 +7,06 114,05
Rmi0 = Reb0 x CcQ = 16,68 x 3,015 = 50,29% Rmi, = Reb, x
Ce, = 23,03 x 2,491 = 57,37%
1. Modificarea ratei marjei industriale este diferenţa:
A = Rmi, - Rmi0 = 57,37 - 50,29 = +7,08%
A = AReb + ACc
în care:
AReb = (Reb, - Reb0) x Cc0 = (23,03 - 16,68) x 3,015 = +19,15%
ACc = Reb, x (Ce, - Cc0) = 23,03 x (2,491 - 3,015) = -12,07%
AReb + ACc = 19,15 - 12,07 = +7,08% = A
în concluzie:
l. Creşterea ratei marjei industriale a fost consecinţa creşterii ratei
rentabilităţii economice brute (Reb), în condiţiile reducerii coeficientului
de capital (Ce).
PETRESCU
336
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. Reducerea coeficientului de capital a fost consecinţa ritmului
capitalului investit (14,45%) inferior ritmului de creştere a valorii adăugate
(38,54%).
3. Creşterea ratei de rentabilitate economică şi a ratei marjei nete
reflectă creşterea performanţei industriale a întreprinderii, ceea ce impune
analiza ratelor rentabilităţii economice şi rentabilităţii financiare.
4.5.1. Analiza rentabilităţii economice

Analiza relaţiei creştere-rentabilitate pleacă de la ipoteza că scopul
principal al excedentului brut din exploatare (EBE) este de a fi reinvestit în
creşterea capitalurilor în imobilizări brute, creştere care este apreciată prin
coeficientul de capital (Ce), calculat ca raport între imobilizările brute şi
necesarul de fond de rulment de exploatare şi valoarea adăugată:
Imobilizările brute NFRE

Ce =----------------------+-----------------------
Valoarea adăugată Valoarea adăugată
Acest coeficient caracterizează intensitatea capitalistică şi trebuie

să fie aproximativ constant, dacă rata de variaţie a imobilizărilor brute este
sensibil egală cu rata valorii adăugate.
în acest sens, se consideră că destinaţia EBE este tocmai aceea de
acoperire a unei creşteri a imobilizărilor brute cel puţin egală cu creşterea
valorii adăugate, în condiţiile unei creşteri echiproporţionale a NFRE.
După finanţarea internă a creşterii, surplusul disponibil (DDFIC) ex-
primă o suprarentabilitate care nu este reinvestită în formarea de capital, şi
poate fi calculat prin diferenţa:
DDFIC = EBE - ANFRE - Investiţiile
Din relaţie poate fi dedus excedentul brut din exploatare:

EBE=Investiţiile de înlocuire (lî) + Investiţiile de creştere (Ic) + DDFIC
în care:
lî = variaţia necesarului de fond de rulment de exploatare (ANFRE).
In aceste condiţii se obţine egalitatea:

EBE - ANFRE = Ic + DDFIC
337
Divizând egalitatea cu capitalurile investite (Ci), rezultă:
EBE-ANFRE Ic + DDFIC DDFIC

- = - = c + -
Ci Ci Ci
în care:
EBE — ANFRE ETE
- : - = — — =Re reprezintă rata rentabilităţii economice a
capitalului investit după finanţarea creşterii necesarului de fond de rulment de

exploatare;
ETE = excedentul de trezorerie de exploatare;
Ic
— =c=rata de creştere a imobilizărilor.
Ci
Excedentul de trezorerie de exploatare (ETE) constituie diferenţa între

încasările şi plăţile rezultate din operaţiunile legate de exploatarea întreprin-
derii, fiind considerat un/lux de exploatare, destinat să finanţeze obligaţiile
financiare, fiscale si celelalte obligaţii faţă de personalul şi acţionarii între-
prinderii.
El se obţine deducând din excedentul brut de exploatare necesarul de
fond de rulment suplimentar legat de creşterea activităţii curente, luând în
considerare variaţia stocurilor de tot felul şi decalajele de plată care întârzie
intrarea în trezorerie a operaţiunilor cu clienţii.
Rata rentabilităţii economice după înlocuirea necesarului de fond

de rulment suplimentar (Re) devine egală cu suma dintre rata reală de
creştere a imobilizărilor (c) şi rata surplusului non-reinvestit în exploata-
re (DDFIC/Ci):
DDFIC
Re=c+---------
Ci
Din relaţie se pot deduce următoarele concluzii:

1) O întreprindere care foloseşte în totalitate acoperirea de care dispune
pentru investiţii (DDFIC = 0) are o rată de rentabilitate economică egală cu
rata de creştere a imobilizărilor (Re = c).
2) întreprinderea care nu ajunge să-şi autofmanţeze investiţiile din

disponibil (DDFIC < 0) are o rată a rentabilităţii economice inferioară ratei
de creştere a imobilizărilor (Re < c).
3) O întreprindere care degajă un sold pozitiv după finanţarea inves
tiţiilor (DDFIC > 0) are o rată a rentabilităţii economice superioară ratei de
creştere a imobilizărilor (Re > c).
între rata rentabilităţii economice brute (Reb) şi rata rentabilităţii afe-

rente creşterii şi finanţării obligaţiilor financiare şi fiscale (Re) poate fi sta-
bilită relaţia:
_ . EBE ETE EBE „ EBE

Reb = - = - x - =Rex -
Ci Ci ETE ETE
Din relaţie se constată că rata rentabilităţii economice brute depinde

de rata rentabilităţii aferente creşterii şi finanţării obligaţiilor financiare si
fiscale si de raportul dintre EBE şi ETE.
De exemplu, continuând analiza ratei rentabilităţii economice brute

pe baza fluxurilor rezultă datele din Tabelul 77, din care se desprind urmă-
toarele concluzii:
l . Rata rentabilităţii economice brute (Reb) pozitivă în creştere a fost
consecinţa creşterii raportului EBE/ETE prin decalajul dintre ritmul de
creştere a EBE (58%) si ritmul de creştere a ETE (l 1,45%).
2. Rata rentabilităţii economice (Re) s-a redus cu 2,65%, ceea ce a
influenţat în mică măsură rentabilitatea economică brută (Reb).
3. Rata rentabilităţii economice (Re) reprezintă rata aferentă creşterii
şi finanţării obligaţiilor financiare şi fiscale şi s-a menţinut pozitivă, dar
s-a redus ca urmare a diminuării ratei de creştere a imobilizărilor (c).
4. Creşterea raportului dintre soldul economic (DDFIC) şi capitalul
investit (Ci) a fost consecinţa creşterii DDFIC de la o valoare negativă la
una pozitivă cu un indice superior creşterii capitalului investit (Ci).
5. Pe de altă parte, reducerea ratei rentabilităţii economice (Re) se
explică prin decalajul între creşterea ETE cu 1 1,45% şi creşterea capitalului
investit (Ci) cu 14,45%.
339
Aplicaţia 74: Calculul ratei rentabilităţii economice
Tabelul 77
crt. (mii lei)
1. Excedentul brut din exploatare

(EBE) 32.741 51.731 +18.990 158,000
2. Variaţia NFRE (ANFRE) (±) -5.081 +9.577 +14.658 388,46
3. Excedentul de trezorerie din
exploatare (ETE) +37.822 +42.154 +4.332 111,45
4. EBE / ETE 0,8656 1,2271 +0,3615 141,77
5. Investiţii în imobilizări de exploatare
(Ic) 50.058 15.462 -34.596 30,88
6. DDFIC (3-5) -12.236 +26.692 +38.928 418,14
7. Capitalul investit (Imobilizări brute +
NFRE) (Ci) 196.267 224.626 +28.359 114,45
8. Rata de creştere a imobilizărilor (c)
(5/7) (%) 25,50 6,88 -18,62 26,98
9. DDFIC / Ci (6/7) (%) -6,23 +11,88 +18,11 390,73
(3/7) (%) 79,27 18,76 -0,51 97,35
(8+9) (%) 19,27 18,76 -0,51 97,35
(Reb) (10x4) (%) 16,68 23,03 +6,33 138,07
4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară măsoară aptitudinea capitalurilor proprii de
a degaja un venit distribuibil - soldul de gestiune (G) - după finanţarea
cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit şi a altor obligaţii faţă de
acţionari si salariaţi.
In analiza prin fluxuri soldul de gestiune constituie suma dintre soldul
economic (DDFIC) şi soldul financiar (SF):
Sold G = DDFIC+ SF
in care:
SF = (ADatorii - Cheltuielile financiare) - Impozitul pe profit - Ram-
bursările - Dividendele distribuite = Soldul bancar (SB) - Impozitul pe
profit - Rambursările - Dividendele distribuite.
Capitalurile proprii (Cp) corespund capitalurilor investite (Ci) dimi-
nuate cu capitalurile împrumutate (datoriile) (D):
Cp = Ci - D
Calculând soldul financiar înaintea deducerii rambursărilor şi divi-

dendelor, rata rentabilităţii financiare se determină cu relaţia:
\A VJ IT
Sold G Sold G
——^ ir » - l - - _ ——v/ ir » - l _ _
Cp Ci-D
Destinaţia venitului procurat de capitalurile proprii este de a acoperi

o rată de creştere a imobilizărilor cel puţin egală cu rata de creştere a valorii
adăugate.
Surplusul disponibil - soldul de gestiune pozitiv (SG > 0) - exprimă
o creştere suplimentară a rentabilităţii capitalurilor proprii faţă de rata de
creştere a imobilizărilor care poate fi distribuită (Rf > c).
Un sold de gestiune negativ (SG < 0) are ca efect o rentabilitate a
capitalurilor proprii inferioară ratei de creştere a imobilizărilor (Rf < c), iar
un sold de gestiune egal cu zero (SG = 0) antrenează egalitatea rentabilităţii
capitalurilor proprii cu rata creşterii imobilizărilor (Rf = c).
Din această analiză se constată o strânsă legătură care uneşte trei
„poli" ai tabloului de fluxuri: rata de creştere a imobilizărilor (c), rentabi-
litatea economică (Re) şi rentabilitatea financiară (Rf).
De exemplu, pe baza datelor din tabelele precedente se determină

rata rentabilităţii financiare în Tabelul 78, din care se constată următoarele:
l . Rata rentabilităţii financiare, pozitivă şi în creştere, a fost consecinţa
creşterii soldului de gestiune (SG) de la o valoare negativă la una pozitivă,
care, în condiţiile creşterii capitalurilor proprii, a permis creşterea raportului
SG/Cp.
2. Rata de creştere a imobilizărilor (c), deşi pozitivă, a scăzut ca urmare
a decalajului dintre indicele (Ic) de dinamică a investiţiilor în imobilizări
de exploatare (30,88%) (Tabelul 75) şi indicele capitalului investit (Ci)
(114,5%).
3. Rata rentabilităţii financiare (Rf), inferioară ratei de creştere a imobi
lizărilor (c) în exerciţiul financiar precedent (1,88% < 25,50%) în condiţiile
soldului de gestiune negativ (-31.496 mii lei), în exerciţiul financiar curent
a devenit superioară acesteia (8,70% > 6,88%) odată cu valoarea pozitivă
(+3.067 mii lei) a acestui sold.
341
4. Reducerea datoriilor totale (D) cu 10,63% a favorizat creşterea
capitalurilor proprii (Cp) cu 26,28%; totuşi, raportul SG/Cp a crescut de la
o valoare negativă la una pozitivă, ceea ce a influenţat favorabil rata ren-
tabilităţii financiare.
•=> Aplicaţia 75: Calculul ratei rentabilităţii financiare

Tabelul 78
cit. (mii lei)
1. DDFIC -12.236 +26.692 +38.928 418,14

2. Creşterea datoriilor totale (AD) -3.869 -6.688 -2.819 172,86
3. Cheltuieli financiare + Rambursări 4.602 6.148 +1.546 133,59
4. Soldul bancar (SB) (2-3) -8.471 -12.836 -4.365 151,537
5. Impozit pe profit + Dividende 10.789 10.789 0 100
6. Soldul financiar (SF) (4-5) -19.260 -23.625 -4.365 122,66
7. Soldul de gestiune (SG) (1+6) -31.496 +3.067 +35.103 211,45
8. Capitalul investit (Imobilizări brute
+ NFRE)(Ci) 196.267 224.626 +28.359 114,45
9. Datorii totale (D) 62.918 56.230 -6.688 89,37
10. Capitaluri proprii (Cp) (8-9) 133.349 168.396 +35.047 126,28
11. Rata creşterii imobilizărilor (c) (%) 25,50 6,88 -18,62 26,98
12. Sold G/Cp (7/10) (%) -23,62 +1,82 +25,44 107,71
13. Rata rentabilităţii financiare (Rf)
(11+12)(%) +1,88 +8,70 +6,82 462,76
4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea

Rentabilitatea financiară depinde, la un nivel dat de creştere a imobi-
lizărilor (c), de nivelul datoriilor (D). Dacă îndatorarea creşte, soldul financiar
(F) tinde să devină mai puţin negativ prin creşterea datoriei (AD > 0), ceea
ce măreşte soldul de gestiune (G):
SG = DDFIC + Sold F
In paralel, totalul capitalurilor proprii scade, ceea ce contribuie la

creşterea rentabilităţii financiare. Aceasta explică efectul de levier pozitiv
care potenţează rentabilitatea financiară în raport cu rentabilitatea econo-

mică.
Efectul de levier permite să se explice cum, în condiţii favorabile, creş-
terea nivelului de îndatorare permite creşterea ratei rentabilităţii financiare.
în condiţiile în care rentabilitatea financiară brută este obţinută
înaintea deducerii impozitului pe profit, rezultă că aceasta este egală cu:
DDFIC + Soldul bancar R f b =
c + - Capitalurile proprii
în care:
DDFTC = Re x Ci - c x Ci = Ci(Re - c)
Soldul bancar = ADatorii - Cheltuielile financiare = Dxc-Dxd
unde:
d = rata dobânzii reale = cheltuielile financiare / datoriile;
c = rata de creştere a imobilizărilor brute.
Rata rentabilităţii financiare brute devine egală cu:
__ Ci(Re-c)+D(c-d) Ci _ , D. ,.
Rfb=c+ — - - - - - - -=c + — (Re-c)+ — (c-d)
Cp Cp Cp
in care:
Ci_Cp + D_ D
Cp~ Cp ~ Cp
Ci
Introducând raportul — în relaţia de mai sus, se obţine:
Cp
Rfb=c+(l+— )(Re-c)+—(c-d)=Re+—(Re-d)
Cp Cp Cp
Din această relaţie rezultă egalitatea:
Rfb-Re=—x(Re-d)=LFx(Re-d)=ELF Cp
343
în care:
— = levierul financiar (LF) sau rata îndatorării; Cp
ELF = efectul levierului financiar (±).
Cu cât creşte diferenţa dintre rentabilitatea economică a capitalurilor

investite (Re) şi rata reală a dobânzii (d), cu atât efectul de levier (ELF) este
mai puternic:
a) Dacă (Re - d) > O, efectul de levier este pozitiv şi Rfb > Re.
b) Dacă (Re - d) < O, efectul de levier este negativ şi Rfb < Re, fiind
un efect de „măciucă".
c) Dacă Re - d = O, efectul de levier este nul (ELF = 0) şi Rfb = Re.
Dacă ţinem seama de cota (i) de impozit pe profit aplicată excedentului

brut din exploatare (i = Impozitul / EBE), rata rentabilităţii financiare
nete (Rfn) se poate obţine cu ajutorul relaţiei:
Rfn = Rfb(l - i) = [Re + LF x (Re - d)] x (l - i)
De exemplu, calculul rentabilităţii financiare şi efectul de levier fi-

nanciar se prezintă în Tabelul 79, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Rata rentabilităţii financiare brute (Rfb) pozitivă în scădere cu
14,27% a fost consecinţa în primul rând a reducerii ratei rentabilităţii eco
nomice (Re).
2. în al doilea rând, levierul financiar (LF) s-a redus prin reducerea
ponderii datoriilor în structura finanţării şi a influenţat negativ rentabilitatea
financiară brută.
3. în al treilea rând, rata dobânzii reale (d) a crescut şi a influenţat
negativ rentabilitatea financiară brută.
4. Valoarea superioară a ratei rentabilităţii financiare brute comparativ
cu rata rentabilităţii economice a fost consecinţa efectului de levier financiar
(ELF) pozitiv, dar în scădere, în consens cu diminuarea ratei îndatorării.
5. Reducerea levierului financiar a fost consecinţa reducerii datoriilor
totale (D) şi a creşterii capitalurilor proprii (Cp), ceea ce reflectă creşterea
autonomiei financiare.
6. Se constată că rata rentabilităţii financiare nete (Rfn) s-a redus cu
6,22%, mai puţin decât rata rentabilităţii financiare brute, care s-a redus cu
14,27%, ca urmare a reducerii cotei de impozit (calculată în raport cu EBE)
cu 50,29%.
"=> Aplicaţia 76: Rentabilitatea financiară şi efectul de levier

Tabelul 79
crt. (mii lei)
1. Rata rentabilităţii economice (Re) (%) 19,27 18,76 -0,51 97,35

2. Datorii totale (D) 62.918 56.230 -6.688 89,37
3. Capitaluri proprii (Cp) 133.349 168.396 +35.047 126,28
5. Cheltuieli financiare (Chfin) (mii lei) 2.852 4.272 +1.420 19,812
6. Rata dobânzii reale (d) (5/2) (%) 4,53 7,61 +3,08 168,10
7. Re -d(l- 6)(%) +14,74 +11,15 -3,59 75,64
8. Rata rentabilităţii financiare brute
(Rfb) (%) +26,22 +22,48 -3,74 85,73
9. Efectul de levier financiar (ELF)
(8-1) (%) +6,95 +3,72 -3,23 53,52
10. Efectul de levier financiar (ELF)
(4x7) (%) +6,95 +3,72 -3,23 53,52
11. Impozitul pe profit (Ip) (mii lei) 5.152 4.046 -1.106 78,33
12. Excedentul brut de exploatare (EBE)
(mii lei) 32.741 51.731 +18.990 158,00
13. Cota de impozit (i = Imp / EBE)
(11/12) 0,1573 0,0782 -0,0791 49,71
14. Rata rentabilităţii financiare nete
(Rfn) [Rfb x (M)] (%) 22,09 20,72 -7,37 93,78
4.5.4. Optimul de îndatorare

Analiza ratei rentabilităţii financiare nete întreprinsă mai sus poate şi
trebuie extinsă prin luarea în considerare nu numai a capitalurilor proprii
(Cp), ci a tuturor capitalurilor investite (Ci), în acest caz apare un nou factor
de creştere a ratei rentabilităţii financiare nete, respectiv ponderea datoriilor
totale (D) în totalul capitalurilor investite (Sd):
Ci
— — ----------------------- 345
Din raport se deduce mărimea datoriilor totale: D =
Ci x Sd
Capitalurile investite (Ci) cuprind capitalul propriu (Cp) şi datoriile

totale:
Ci = Cp + D
de unde rezultă mărimea capitalului propriu: Cp
= Ci - D = Ci - Ci x Sd = Ci(l - Sd)
Levierul financiar (LF) devine egal cu raportul:
, D
TT SdxCi Sd
Lr =----=-----------=-------
Cp Ci(l-Sd) 1-Sd Rata rentabilităţii
financiare nete capătă expresia:
Rm= Re + -^-x(Re-d) x(l-i)

1-Sd J
Se constată că levierul financiar creşte prin creşterea ponderii Sd a

datoriilor în capitalurile investite, amplificând efectul de levier pozitiv, care
are ca rezultat creşterea rentabilităţii financiare.
în schimb, efectul de levier financiar negativ (de „măciucă") dimi-
nuează rata de rentabilitate financiară; de aceea, în analiză se urmăreşte
găsirea unui optim de îndatorare, care să permită egalitatea dintre rentabi-
litatea financiară şi rentabilitatea economică, atunci când:
Rf-Re= —x(Re-
V
d)=0 Cp
'
Aşa cum s-a demonstrat anterior, această egalitate este posibilă dacă:
a) rata rentabilităţii economice este egală cu rata dobânzii (Re = d);
b) îndatorarea este nulă (D = 0).
Prin intermediul metodei fluxurilor optimul de îndatorare (Sd) co-

respunzător egalităţii Re = Rf se deduce pornind de la relaţia:
DDFIC Sold G
c+---------=c+--------
Ci Cp
în care:
DDFIC = Ci x (Re - c);

c = rata de creştere a imobilizărilor;
Cp = Ci x (l - Sd).
Egalitatea de mai sus devine:
Ci x (Re-c) _ Sold G Ci
~Cix(l-Sd)
de unde rezultă:
Sold G
Re- c=--------
1-Sd
în care:
Sold G = DDFIC + Sold financiar (SF)
unde:
Sold F = SB - Impozitul pe profit
în care:
SB = soldul bancar
a) Calculul soldului bancar (SB) are la bază diferenţa: SB
= ADatorii - Cheltuielile financiare (Chfm)
in care:
ADatorii = D x (c + Ri);
Chfin = D x (d + Ri)
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 347
unde:
Ri = rata inflaţiei;
c = rata de creştere a imobilizărilor;
d = rata dobânzii.
înlocuind termenii în relaţia de calcul a soldului bancar se obţine:

SB = D x (c + Ri) - D x (d + Ri) = D x (c - d)
în care:
D = Sd x Ci
deci:
SB = Sd x Ci x (c - d)
Se constată că soldul bancar depinde de capitalurile investite (Ci), de

ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd) şi de diferenţa dintre rata
de creştere (c) a imobilizărilor (care trebuie să fie cel puţin egală cu rata de
creştere a valorii adăugate) şi rata dobânzii (d).
b) Impozitul pe profit (Ip) rezultă din relaţia: Ip

= (Rbrut - Chfin) x i
în care:
Rbrut = Ci x Re;
Chfin = D x d.
Prin introducerea termenilor în impozitul pe profit rezultă:
Ip = (Ci x Re - D x d) x i = Ci x (Re - Sd x d) x i
înlocuind soldul bancar (SB) şi impozitul pe profit (Ip) în soldul fi-

nanciar (SF) rezultă:
SF = SB - Ip = Sd x Ci x (c - d) - Ci x (Re - Sd x d) x i
Calculul soldului de gestiune (G) se realizează pe baza relaţiei: SG

= DDFIC + SF
în care:
DDFIC = Ci x (Re - c)
Soldul de gestiune devine:

SG = Ci x (Re - c) + Sd x Ci x (c - d) - Ci x (Re - Sd x d) x i
înlocuind soldul de gestiune (SG) în relaţia (Re - c), rezultă:
_ _Cix[(Re-c)+Sdx(c-d)-(Re-Sdxd)xi]
K . e — c — - - / - c -
Cix(l-Sd)
Din relaţie se deduce mărimea optimă a îndatorării (Sd = D/Ci), care

permite egalitatea Re = Rf, respectiv:
Sd =— ^1 —= -------l -------xlOO(%)
Re-d + dxi !_A x (i_i)
Re V '
Din relaţia de mai sus se constată următoarele:
1) La aceeaşi rată a dobânzii (d) şi la aceeaşi cotă de impozit (i)

creşterea ratei de rentabilitate economică (Re) are ca efect reducerea nivelului
optim al îndatorării (Sd).
2) La aceeaşi cotă de impozit (i), optimul de îndatorare (Sd) creşte
odată cu creşterea raportului între rata dobânzii şi rentabilitatea economică
(d/Re) până când acesta ajunge egal cu l (d = Re).
De exemplu, la o cotă de impozit de 16% (i = 0,16) şi la aceeaşi rată

a dobânzii (d) (de exemplu, 15%) se obţin valori crescătoare ale îndatorării
optime (Sd), care poate ajunge până la 100% chiar în condiţiile unor rate
descrescătoare ale rentabilităţii economice (Re):
a) Re=40%; —=0,375; Sd=-------—-------xlOO = 23,35%

Re 1-0,375x0,84
b) Re=30%; —=0,5; Sd=-----—------xlOO=27,58%

Re 1-0,5x0,84
Analiză ţi diagnostic fmanciar-contabil
349
c) Re=20%; —=0,75; Sd= ------—-------x 100=43,24%

Re 1-0,75x0,84
d) Re=15%; —=1; Sd=———xlOO=100%

Re 1-1x0,84
La o rată reală (d) a dobânzii superioară ratei rentabilităţii economice

d
(Re), când raportul — >1, indiferent de cota de impozit (i) optimul de
Re
îndatorare nu mai are fundament deoarece Sd < 0; în acest caz trebuie să se
renunţe la îndatorare.
3) La acelaşi raport d/Re, optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu

cota de impozit pe profit (i).
De exemplu, la un raport —=0,5 se obţin următoarele valori privind

Re
îndatorarea optimă (Sd) în raport cu cota de impozit (i):
O 38
a) i=0,38; Sd=-----^-------xlOO=55,l%
1-0,5x0,62
b) i=0,25; Sd=-----—------xlOO=40%
1-0,5x0,75
c) i =0,16; Sd=-----—------xlOO=27,6%
1-0,5x0,84
In concluzie, optimul de îndatorare (Sd) poate creşte atât prin majo-

rarea raportului d/Re până la valoarea maximă l, cât şi prin creşterea cotei
procentuale de impozit.
De exemplu, în cazul analizat, calculul nivelului optim al îndatorării

conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 80.
"=> Aplicaţia 77: Rentabilitatea financiară şi efectul de levier

Tabelul 80
crt. (mii lei)
1. Rata rentabilităţii economice (Re) (%) 19,27 18,76 -0,51 97,35

2. Datoriile totale (D) 62.918 56.230 -6.688 89,37
3. Cheltuieli financiare (Chfm) (mii lei) 2.852 4.272 +1.420 149,78
4. Rata dobânzii reale (d) (3/2) (%) 4,53 7,61 +3,08 168,10
5. Cota de impozit (Impozit / EBE) (i) 0,1573 0,0782 -0,0791 49,71
6. Optimul de îndatorare (Sd) (%) 79,59 12,49 -7,10 63,75

1. Nivelul optim de îndatorare (Sd) s-a redus cu 36,25% ca urmare a
reducerii ratei rentabilităţii economice (Re) cu 2,65%, în condiţiile creşterii
ratei dobânzii reale cu 68,10%.
2. Reducerea cotei medii de impozit calculate la nivelul EBE (i) cu
50,29% a diminuat corespunzător nivelul optim de îndatorare.
3. Raportul d/Re a crescut de la 0,235 (4,53 / 19,27) la 0,405 (7,61 /
18,76), ceea ce ar fi contribuit la creşterea nivelului optim de îndatorare
(Sd) dacă nu se reducea cota medie de impozit (i), care a exercitat o dublă
influenţă asupra acestuia.
în concluzie, optimul de îndatorare (Sd) poate creşte atât prin majo-

rarea raportului d/Re până la valoarea maximă l, cât şi prin creşterea cotei
de impozit.
în funcţie de nivelul optim al îndatorării (Sd) care exprimă ponderea
datoriilor în capitalul investit, conform relaţiei Sd=—7x100, se poate
\~sl
determina nivelul maxim al datoriilor (D) pe care le poate angaja între-
prinderea în funcţie de capitalurile investite (Ci) şi de nivelul optim de îndato-
rare (Sd):
D= Ci
x
S
d
1
0
0
De exemplu, în cazul analizat, pe baza nivelului optim al îndatorării

se determină nivelul maxim al datoriilor totale în Tabelul 81:
351
<=> Aplicaţia 78: Calculul datoriilor conform nivelului optim de
îndatorare
Tabelul 81
Precedent Curent
1. Capitalurile investite (Ci) 196.267 224.626 +28.359 114,45
2. Optimul de îndatorare (Sd) (%) 19,59 12,49 -7,10 63,75
3. Datoriile totale maxime (D) (1x2) 38.448 28.056 -10.392 72,97

1. Având în vedere creşterea cu 14,45% a capitalurilor investite, în
condiţiile reducerii nivelului optim al îndatorării cu 36,25%, totalul datoriilor
maxime ar fi trebuit să se reducă cu 9,50%.
2. în realitate întreprinderea a avut datorii cu 56.230 mii lei mai mari
decât maximul admis din cauza creşterii capitalurilor investite (Ci) în con
diţiile reducerii optimului de îndatorare (Sd), care a fost consecinţa reducerii
cotei medii de impozit (i).
Rezultatele analizei relaţiei dintre optimul de îndatorare şi nivelul

ratelor de rentabilitate financiară permit următoarele concluzii:
1. Optimul de îndatorare (ponderea datoriilor în capitalurile investite)
influenţează direct mărimea soldului bancar, unul dintre fluxurile importante
cu implicaţii notabile în rentabilitatea capitalurilor investite.
2. La o structură de îndatorare stabilă în cursul unei perioade, datoriile
întreprinderii trebuie să crească în paralel cu valoarea adăugată. Această
creştere este necesară pentru menţinerea unui sold bancar (SB) care să
permită acoperirea datoriilor fiscale (a impozitului pe profit) şi pentru asi
gurarea unui sold financiar corespunzător acoperirii celorlalte obligaţii fi
nanciare (rambursări de credite, plata dividendelor ş.a.).
CAPITOLUL 5
Diagnosticul financiar-contabil în evaluarea
întreprinderii
5.1. Poziţia diagnosticului financiar-contabil

în strategia financiară
Metodele de diagnostic financiar-contabil răspund unor necesităţi dife-
rite şi sunt compatibile cu orientări analitice diverse. Se poate stabili totuşi
o sinteză a principalelor domenii de aplicare, care prin varietatea lor exprimă
o oarecare eterogenitate a demersurilor analizei. Nu poate fi exclusă totuşi
convergenţa reală între modurile de abordare a informaţiei contabile, finan-
ciare şi economice care constituie suportul pe baza căruia se elaborează
diagnosticul financiar-contabil.
Demersurile analizei financiare pot oferi un număr de observaţii si de
recomandări de ordin general, fără a le uniformiza în numele unei „ortodoxii"
financiare, în acest sens, se menţionează diversitatea orientărilor majore
imprimate diagnosticului în funcţie de poziţia analistului, în interiorul sau
exteriorul întreprinderii, după cum vizează un obiectiv operaţional sau unul
de informare, în acest caz pot fi menţionate trei tipuri de analize necesare
diagnosticului.
A) Diagnosticul financiar-contabil poate fi redus la aprecierea ris
cului pe care şi-1 asumă un partener extern ca urmare a relaţiilor sale de
afaceri cu întreprinderea, în acest context, obiectivul major al analizei vi
zează evidenţierea riscurilor susceptibile de a perturba activităţile viitoare
ale întreprinderii şi de a-i ameninţa supravieţuirea.
în termeni de diagnostic financiar-contabil, se impune în primul rând
aprecierea garanţiilor întreprinderii privind solvabilitatea, fără a fi neglijate
şi alte aspecte în măsura în care pot influenţa capacitatea întreprinderii de
a-şi asigura echilibrul financiar, cum ar fi: perspectivele de dezvoltare a
activităţilor şi rezultatelor, flexibilitatea întreprinderii, reţeaua de alianţe şi
împrumuturi la termen disponibile ş.a.
B) Diagnosticul financiar-contabil, o componentă a diagnosticului
global care vizează mai multe obiective în funcţie de utilizator:
1) în primul rând, se urmăreşte strategia întreprinderii privind poten-
ţialul, condiţiile şi rezultatele activităţii şi relaţiile stabilite cu mediul, ceea
353
ce impune investigaţii ample asupra caracteristicilor întreprinderii din punct
de vedere comercial, tehnologic, social şi uman, organizaţional şi financiar.
Acest diagnostic pune în evidenţă punctele forte (abundenţa de resurse şi
lichidităţi, calitatea portofoliului de creanţe şi a activelor în general de a
masca plusvalori potenţiale, calitatea relaţiilor cu mediul financiar - bănci,
pieţe), dar si punctele slabe (fragilitatea echilibrelor financiare şi, mai ales,
o solvabilitate incertă, caracterul prea puţin „lichid" al activelor, slăbiciunea
rentabilităţii prezente şi a rezultatelor previzibile, insuficienţa autofinanţării,
fragilitatea structurii financiare prin capitaluri proprii sau resurse stabile
prea mici, saturarea capacităţii de îndatorare, o imagine mediocră asupra
partenerilor financiari, necesităţi ridicate de fonduri ca urmare a programului
de investiţii ş.a.).
2) în cadrul diagnosticului global este inserată analiza bursieră în
cazul operatorilor care intervin pe pieţele de capital, deşi poate exista un
decalaj între performanţele financiare ale unei întreprinderi şi performanţele
realizate de titlurile sale pe piaţa bursieră.
în acest scop dezvoltarea practicilor de notare (rating) a întreprinderilor
după criterii bursiere a deschis un câmp larg de aplicare tehnicilor moderne
de analiză financiară.
3) în al treilea rând, în cadrul diagnosticului global poate fi elaborat
un diagnostic de evaluare a întreprinderii în cazul unor operaţiuni de reluare,
fuziune, absorbţie, cumpărări/vânzări de titluri, de filiale, privatizări, succe
siuni ş.a., care impun clarificări privind unele elemente care determină va
loarea întreprinderii.
în acest caz, pe primul loc se situează aportul analizei financiare la
determinarea valorii patrimoniului întreprinderii prin intermediul situaţiei
nete corectate pentru a ţine seama de valoarea economică a activelor între-
prinderii.
Pe locul al doilea, diagnosticul permite aprecierea capacităţii bene-
ficiare durabile a întreprinderii prin intermediul valorii de randament obţinute
în urma capitalizării veniturilor viitoare aşteptate.
în fine, pornind de la determinarea strictă a valorii ataşate întreprin-
derii, rezultatele analizei solvabilităţii, rentabilităţii, slăbiciunilor şi punctelor
forte ale întreprinderii pe plan financiar aduc o contribuţie însemnată proce-
sului de evaluare.
în procesul deosebit de complex de evaluare a întreprinderii se parcurg
mai multe etape succesive care trebuie să aibă ca punct de plecare definirea
scopului şi obiectului supus evaluării, destinatarul şi clientul raportului final
de evaluare, precum şi alte elemente de natură tehnică şi organizatorică

privind desfăşurarea procesului de evaluare.
A doua etapă a evaluării constă în elaborarea diagnosticului global
orientat pt funcţiunile întreprinderii, în care diagnosticul financiar-contabil
va aduce clarificări privind două aspecte-cheie: rentabilitatea şi riscurile.
Activitatea de evaluare a întreprinderii revine ca o constantă a preocu-
părilor specialiştilor în domeniul finanţelor, interesaţi într-o strategie fi-
nanciară optimă, prin decizii financiare care să favorizeze maximizarea
valorii întreprinderii, între strategia financiară şi evaluarea întreprinderii,
diagnosticul financiar ocupă locul central (Figura 5).
Figura 5. Relaţia strategie financiară - evaluarea întreprinderii
Funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii implică decizii strate-

gice care trebuie să ţină seama de două elemente: timpul şi riscul. Aceste
decizii vizează domenii importante cum sunt investiţiile (în active corporale,
necorporale, financiare) şi finanţarea activelor din diverse surse sau distri-
buirea de dividende.
Maximizarea valorii întreprinderii este condiţionată de alegerea acelor
investiţii şi mijloace de finanţare la cel mai mic cost al capitalului, având în
vedere îndeplinirea criteriilor de evaluare în conformitate cu metodele folo-

site în acest scop.
5.2. Criterii de evaluare a întreprinderii

Activitatea de evaluare a întreprinderii în scopul achiziţionării (vân-
zării) pleacă de la premiza că valoarea oricărui bun se validează în corelaţie
cu noţiunea de schimb, de unde se poate defini preţul de echilibru la care
vânzătorul acceptă să vândă, iar cumpărătorul acceptă să cumpere.
De aceea, valoarea unei întreprinderi va fi dependentă de criterii sus-
ceptibile de a influenţa dorinţa de a cumpăra sau de a vinde, în acest sens
trebuie să se facă distincţie între criteriile subiective şi criteriile obiective
care pot determina propensiunea spre cumpărare sau vânzare a unei afaceri,
care poate influenţa preţul de achiziţie.
A. Criteriile subiective sunt fondate pe noţiunea de utilitate, adică pe

intensitatea dorinţei de a cumpăra şi pe aceea de a vinde, ceea ce pune faţă
în faţă două opţiuni antagoniste (cumpărătorul si vânzătorul) privind preţul:
cumpărătorul ar dori să plătească cel mai mic preţ posibil, iar vânzătorul va
urmări o politică inversă, ceea ce va avea ca efect negocieri din care va
rezulta preţul de schimb.
Această concluzie nu semnifică decât faptul că cei doi opozanţi au
realizat o operaţiune satisfăcătoare, deşi unul dintre ei ar putea fi lezat, ceea
ce impune cunoaşterea elementelor care ar putea favoriza subiectiv creşterea
intensităţii dorinţei de a cumpăra.
Aceste elemente pot fi împărţite în două categorii:
a) Elemente psihologice, care se referă de cele mai multe ori la noto
rietatea întreprinderii care ar stimula cumpărătorul să achite un suprapreţ
faţă de valoarea economică a acesteia, dacă va rezulta unprestigiu superior.
Această poziţie reflectă şi un aspect economic deoarece cumpărătorul
stabileşte o legătură directă între notorietatea şi perenitatea întreprinderii.
Atitudinea favorabilă a terţilor (furnizori şi bancheri), buna reputaţie a între-
prinderii asupra organismelor publice (administraţia fiscală, organisme
sociale ş.a.) sunt elemente care pot contribui la creşterea valorii întreprinderii.
b) Elementele economice vizează în primul rând raritatea sinonimă
cu perenitatea, în condiţiile în care situaţia de monopol ar mări valoarea
întreprinderii. De exemplu, cumpărarea unei firme concurente sau absorbţia
ei va permite cumpărătorului (sau societăţii absorbante) să practice preţuri
mai ridicate.
Cumpărarea unei firme furnizoare (sau absorbţia ei) prin reducerea

costurilor de fabricaţie va deschide societăţii cumpărătoare (absorbante)
noi pieţe prin reducerea preţului de vânzare al produselor.
Absorbţia unei firme bine organizate sau care dispune de o reţea co-
mercială importantă va declanşa un efect de sinergie favorabil.
Problema constă în a şti în ce măsură cumpărătorul este capabil să
dea o supravaloare societăţii pe care o cumpără. Apriori există tentaţia de a
considera întreprinderea ca o investiţie neutră, independentă de cumpărător.
în realitate, noţiunea de investiţie este diferită de cea de plasament, care are
o viaţă independentă de furnizorul de capitaluri. Acesta ţine de faptul că
„plasatorul" nu îşi administrează capitalurile sale. El s-ar mulţumi, de exem-
plu, cu depunerea lor la un stabiliment financiar si cu încasarea de venituri
financiare.
Acest raţionament este identic cu cel urmat de un jucător la bursă,
care speră o plusvaloare a capitalului său independentă de rentabilitate (divi-
dende). Aceasta explică diferenţele importante care există între valoarea
bursieră a unei întreprinderi cotate şi valoarea sa reală (adesea mult infe-
rioară).
Se impune astfel să se distingă două tipuri de situaţii care pot modifica
sensibil valoarea întreprinderii:
1) Cumpărătorul îşi plasează banii şi aşteaptă o anumită rentabilitate,
dar nu are niciun mijloc de acţiune asupra gestiunii şi administrării afacerii.
în această ipoteză valoarea întreprinderii este scăzută.
2) Cumpărătorul îşi plasează banii şi acceptă să gireze şi să adminis
treze întreprinderea direct sau indirect, în această ipoteză, se poate concre
tiza efectul de sinergie şi întreprinderea poate beneficia de o supravaloare
pe care o va plăti cumpărătorul.
Acest principiu permite creşterea valorii întreprinderii, deoarece el
antrenează creşterea dorinţei de a cumpăra şi deci a preţului care ar putea fi
oferit, iar motivaţia economică se intersectează cu cea psihologică.
B. Criteriile obiective înregistrează toate metodele de calcul care per-

mit estimarea valorii juste a întreprinderii, valoare care, la rândul ei, este o
funcţie de două estimări: pe de o parte aceea care priveşte bunurile tangibile
(imobilizările, titlurile, creanţele, datoriile) şi pe de altă parte aceea care
vizează bunurile necorporale, cum ar fi fondul comercial (în sensul contabil
al termenului), clientela, brevetele, licenţele, mărcile ş.a.
Elementele necorporale pot fi clasificate în două categorii: unele care
constituie o valoare proprie independentă a întreprinderii (brevete sau licenţe,
--------___-----------_----------------------------------------------------------------------------- 357
drept de contracte de închiriere) şi altele care sunt legate de valoarea de
utilizare a întreprinderii (fondul comercial sau goodwill-ul).
Fiecare dintre elementele care determină valoarea justă a întreprinderii
sunt evaluate după criterii specifice prin metode adecvate.
în concluzie, indiferent de gradul de complexitate al metodelor de
evaluare, trebuie să se ţină seama de faptulcă acestea servesc doar la fixarea
unui ordin de mărime orientativ, dar evaluarea ar fi incompletă fără un
diagnostic aprofundat al potenţialului tehnic şi uman, al situaţiei întreprin-
derii pe piaţă în raport cu concurenţii, precum şi fără un diagnostic al perfor-
manţelor şi riscurilor specifice, prin corectarea efectului de levier financiar
(al îndatorării şi dobânzilor).
5.3. Metode de evaluare a întreprinderii

Metodele de evaluare sunt multiple si în evoluţie permanentă, fiind
orientate în funcţie de scop, se bazează fie pe date istorice, fie pe date previ-
zionale sau pe date obţinute prin combinarea acestora, şi se clasifică în mai
multe categorii în funcţie de criteriile şi destinaţia evaluării.
5.3.1. Evaluarea prin capitalizarea bursieră

Metoda este utilizabilă în cazul întreprinderilor ale căror acţiuni sunt
admise la cotare, fiind supuse evaluării de către piaţă, în acest scop, se
utilizează indicatorul capitalizare bursieră care exprimă valoarea pe care
bursa o acordă întreprinderii şi se determină prin multiplicarea numărului
de acţiuni emise (Na) cu ultimul curs cotat (Ca) al acţiunii:
Cb=NaxCa
Poate fi vorba despre o capitalizare bursieră a unei pieţe financiare
sau de capitalizarea obligaţiunilor, urmărindu-se evoluţia pe termen lung a
titlurilor, fără a ţine seama de fluctuaţiile pe termen scurt Aceasta serveşte
ca mod obiectiv de comparaţie a capitalizării bursiere cu valoarea
contabilă a întreprinderii, de unde rezultă fie subestimarea afacerii
(plusvalori latente), dacă valoarea contabilă este inferioară capitalizării
bursiere, fie supraesti-marea acesteia (minusvalori latente), dacă valoarea
contabilă este superioară capitalizării bursiere.
în scopul determinării preţului real al întreprinderii există mai multe
criterii de apreciere a capitalizării bursiere: valoarea substanţială, prin care
capitalizarea bursieră corespunde valorii actuale a activelor nete; actuali-

zarea beneficiilor viitoare, prin care în analiză trebuie să se ţină seama de
teoria portofoliului de valori mobiliare, conform căreia cursul unui titlu se
fixează la preţul său just în funcţie de rata de actualizare a beneficiilor
viitoare, plecând de la cursul acţiunilor, corectat cu oprimă de risc propor-
ţională cu fiecare valoare.
Metoda de actualizare a beneficiilor viitoare serveşte ca etalon de
măsură a valorii întreprinderii plecând de la ipoteza conform căreia capita-
lizarea bursieră a acesteia corespunde valorii actuale a tuturor beneficiilor
sale viitoare. Valoarea actuală a întreprinderii se obţine prin deducerea din
beneficiile aşteptate a unei taxe de scont care corespunde ratei de capita-
lizare specifice societăţii în cauză.
Această metodă presupune însă o mare capacitate de previziune a
analiştilor, deoarece cere estimări ale beneficiilor pe o lungă perioadă de
timp si evaluarea corectă a riscului specific întreprinderii evaluate.
Metoda de evaluare prin capitalizare bursieră prezintă interes prin
faptul că prin intermediul ei se constată modul în care cotează pia/Sa cifra de
afaceri a entităţii, respectiv cu cât se cumpără pe piaţă cifra ei de afaceri,
prin intermediul indicatorului P/S (Price on Sales) calculat fie prin raportarea
capitalizării bursiere (Cb) la cifra de afaceri, fie prin raportarea cursului
acţiunii (Ca) la cifra de afaceri pe acţiune (CAa):
Cb Cursul mediu al acţiunii (Ca)

P/S =------=--------------------------:----------—L-
CA Cifra de afaceri pe acţiune (CAa)
Valoarea minimă a acestui raport trebuie să fie mai mare de 0,5 pentru
ca entitatea să nu fie subevaluată, ceea ce ar putea fi consecinţa unei solva-
bilităţi reduse sau a unei profitabilităţi în scădere.
Principalul inconvenient al acestei metode constă în faptul că valoarea
astfel determinată este fluctuantă şi influenţabilă de factori psihologici şi
economici conjuncturali.
Evaluarea bursieră a întreprinderilor cotate poate servi drept criteriu
de referinţă pentru întreprinderile necotate care prezintă caracteristici com-
parabile (cifra de afaceri, activele, rentabilitatea).
5.3.2. Evaluarea prin valoarea patrimonială (pe bază de

active)
Metoda se bazează pe principiul substituţiei, conform căruia un activ
nu valorează mai mult decât costul de înlocuire a tuturor părţilor sale corn-
359
ponente, ceea ce implică aplicarea unor corecţii la valorile elementelor bi-
lanţului exprimate la costul istoric. Această evaluare poate fi realizată prin
combinarea unora sau altora dintre următoarele valori:
a) Valoarea matematică sau activul net contabil (ANC), care nu are

decât o semnificaţie limitată în raport cu inflaţia şi cu devalorizarea ele
mentelor necorporale semnificative de cele mai multe ori şi se stabileşte ca
diferenţă între activul total şi datoriile totale, care reprezintă situaţia netă,
respectiv capitalurile proprii:
ANC = Total activ - Datoriile totale
b) Activul net contabil reevaluat sau activul net contabil corectat cu

inflaţia şi eventual cu diferitele impozite, care devine mai semnificativ în
condiţii inflaţioniste. Această valoare se mai numeşte valoare matematică
corectată si are în vedere corecturile care se impun în bilanţul contabil în
urma inventarierii şi a reevaluărilor, după care activul net corectat (ANCC)
devine egal cu suma:
ANCC = ANC ± Corecţii active ± Corecţii pasive
Activul net contabil (ANC) raportat la numărul de acţiuni (Na) permite

evaluarea întreprinderii pe baza indicatorului valoare contabilă pe acţiune
(ANCa) (Book Value per Share), care trebuie comparat cu valoarea de piaţă
a acţiunii, respectiv cursul bursier (Ca).
în acest sens, se utilizează indicatorul PBR (Price / Book Ratio), care
se determină cu ajutorul raportului:
Cursul mediu al acţiunii (Ca)

PBR = - ' - - — - x 100
ANCa
Indicatorul serveşte la evaluarea a ceea ce acţionarii ar putea primi în

cazul lichidării întreprinderii. Exprimat în procente, indicatorul poate fi de-
finit şi prin rata capitalului acţionarilor (Shareholder Equity Ratio - SER)
calculată prin raportarea capitalului total al acţionarilor (Total Shareholder
Equity) la totalul activelor întreprinderii (Total Assets):
Capitalul total al acţionarilor

SER = — - - - - x 100
Activele totale
PETRESCU
360
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Raportul arată totalul activelor asupra cărora acţionarii au un drept
rezidual conform bilanţului. Cu cât indicatorul este mai mare cu atât vor
primi mai mult acţionarii la o eventuală lichidare şi invers.
Valoarea indicatorului diferă în funcţie de sector, dar se consideră că
în general aceasta trebuie să se situeze în jurul a 100%. O valoare mai mică
de 100% arată o subevaluare a acţiunii şi deci a întreprinderii, ceea ce
poate indica faptul că investitorul (acţionarul) ar avea de plătit prea mult
faţă de ceea ce ar pierde în cazul unui faliment imediat al întreprinderii.
c) Valoarea intrinsecă reprezintă o măsură a valorii întreprinderii

bazată pe câştigurile viitoare pe care aceasta se aşteaptă să le genereze pentru
investitorii ei sau estimarea sumelor care ar trebui investite pentru reconsti
tuirea patrimoniului întreprinderii la data estimării.
Este considerată ca fiind valoarea adevărată a întreprinderii din punct
de vedere al investiţiei şi se calculează prin luarea în considerare a valorii
prezente a câştigurilor pe care speră să le genereze aceasta în viitor pentru
investitori. Această valoare poate să coincidă sau nu cu valoarea curentă
de piaţă a întreprinderii, de aceea investitorii în acţiuni folosesc o varietate
de tehnici analitice de estimare a valorii intrinsece în scopul investirii în
acţiuni a căror valoare adevărată speră să depăşească valoarea curentă de
piaţă.
d) Valoarea substanţială utilizată de unii autori pleacă de la principiul

potrivit căruia valoarea bursieră a unei întreprinderi corespunde valorii
actuale a activelor sale nete, adică aceasta valorează atâta cât s-ar obţine
dacă ar fi vândută bucată cu bucată. Aceasta corespunde unei estimări a
valorii activului de exploatare utilizat de întreprindere, mai puţin datoriile,
în afară de tot activul nedestinat exploatării, şi este dificil de evaluat din
cauza necunoaşterii rezervelor latente şi a evoluţiei întreprinderii.
Această valoare (brută sau netă) se referă numai la activitatea de bază
şi vizează totalitatea activelor corporale folosite pentru realizarea obiectului
de activitate, indiferent de modul de finanţare şi proprietarul lor, astfel încât
valoarea substanţială netă (VSN) se obţine ca suma:
VSN = ANC + Activele utilizate, dar neevidenţiate - Activele evi-
denţiate, dar neutilizate + Valoarea de lichidare a activelor neutilizate
5.3.3. Evaluarea pe bază de venit

Metoda se bazează pe principiul anticipării care consideră că valoarea
întreprinderii provine din beneficiile viitoare estimate care vor fi generate
Analiza şi diagnostic financiar-contabil
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 361
de proprietatea deţinută prin capacitatea capitalului investit de a genera
venituri, de a produce profit şi de a distribui dividende. Metodele utilizate
în acest scop se bazează pe randament şi rentabilitate şi se prezintă în mai
multe variante:
a) Valoarea de randament obţinută prin multiplicarea dividendului

(media dividendelor recente sau viitoare) cu un multiplu care reflectă rata
de randament a pieţei pentru un plasament cu risc (de exemplu, 15-20) sau
prin actualizarea fluxului de dividende sperate.
Pe baza dividendelor pe acţiune (Dpa) acţionarii îşi pot evalua costul
capitalului investit în acţiuni (Cea) prin capitalizarea dividendelor calculată
cu ajutorul relaţiei:
Dividendele pe acţiune (Dpa)
/"^ ir 9 \ r J i A T~\ * /A / \
Cea =--------------------------------------+ ArDiv (%)
Valoarea de piaţă a acţiunii (Ca)
în care:
ArDiv = rata de creştere a dividendelor.
Acest cost reprezintă compensaţia pe care piaţa o cere în schimb pentru

posesia activului şi riscul adus proprietarului de acţiuni.
b) Valoarea de rentabilitate obţinută prin multiplicarea beneficiului

(media beneficiilor recente sau sperate) cu un multiplu reprezentativ cum
ar fi coeficientul de capitalizare sau PER-ul întreprinderilor comparabile,
de exemplu, 8-15. In acest caz, PER-ul constituie un multiplu bursier (de
curs sau de beneficii) care arată cât pot plăti investitorii pentru un beneficiu
pe acţiune egal cu unitatea monetară, într-o asemenea evaluare, beneficiul
trebuie diminuat cu impozitul pentru a reflecta beneficiul curent normal
după impozitare si trebuie avut în vedere că beneficiul pe acţiune este estimat
la valoarea contabilă.
La un PER scăzut investitorii se aşteaptă la o creştere mai mare a
beneficiilor viitoare decât în cazul unui PER crescut. Totuşi, PER-ul în sine
nu trebuie luat ca bază pentru potenţialii investitori în vederea evaluării
acţiunilor unei entităţi; este de preferat să se urmărească trendul acestuia
prin comparaţii cu alte firme din acelaşi sector sau cu PER-ul pieţei, deoarece
fiecare sector poate avea perspective diferite de creştere.
c) Valori bazate pe ecartul pozitiv de evaluare (supravaloare sau

goodwill), care presupun un ansamblu de metode uneori foarte sofisticate
şi complexe care vizează estimarea valorii specifice a supravalorii întreprin-

derii prin aplicarea relaţiei:
Valoarea întreprinderii = Activul net reevaluat + Supravaloarea
într-o asemenea abordare supravaloarea numită şi goodwiU reprezintă
rentabilitatea suplimentară pe care o oferă întreprinderea în raport cu activul
său net, adică aptitudinea întreprinderii de a obţine un supraproftt faţă de
profitul mediu al ramurii sau al sectorului, si caracterizează performanţa
acesteia.
5.3.3.1. Metode de determinare a goodwitt-ului

Goodwill-ul este expresia anglo-saxonă care desemnează ansamblul
componentelor necorporale proprii ale unei întreprinderi care îi măresc ren-
tabilitatea activului net prin caracteristicile sale de localizare, reputaţie teh-
nică şi comercială, competenţa personalului şi a conducătorilor, calitatea
vieţii sale sociale etc.
Această supravaloare se obţine în condiţii comparabile între între-
prinderi similare din punct de vedere al activelor folosite şi este o confirmare
^.performanţei economico-financiare a întreprinderii care realizează o ren-
tabilitate superioară faţă de rentabilitatea medie a ramurii.
Dacă întreprinderea realizează o rentabilitate a activului egală cu ren-
tabilitatea medie a sectorului ea nu înregistrează niciun goodwill. Numai
dacă rentabilitatea sa depăşeşte media sectorului apare evident goodwill-ul,
care îi permite să înregistreze un superprofit.
Goodwill-ul permite estimarea superprofitului realizat prin aportul
elementelor necorporale care concură la menţinerea şi dezvoltarea poten-
ţialului de activitate al întreprinderii, este echivalent cu fondul comercial
şi poate fi determinat în mai multe moduri:
A. Ca o reflectare a bunăstării întreprinderii:
AtxRa
:
Gw=Pr-
100
in care:
Pr = profitul întreprinderii;
At = activul total al bilanţului întreprinderii;
R a = rata medie a rentabilităţii activelor în ramură.
—------------------------------------------------------------------------------ 363
Existenţa unui goodwill se justifică prin superioritatea rentabilităţii
economice a activului net al unei întreprinderi în raport cu rentabilitatea
medie normală a sectorului, luată drept criteriu de referinţă.
De exemplu, în cazul a două întreprinderi, A şi B, care au aceeaşi
valoare a activului, dar care realizează beneficii diferite care le diferenţiază
prin rate (randamente) economice diferite, se pot obţine valori ale good-
will-ului diferite, aşa cum sunt prezentate în Tabelul 82:
"=> Aplicaţia 79: Calculul goodwill-ului

Tabelul 82
Nr. Date de calcul întreprinderea Diferenţe
crt. B-A
A B
1. Total activ (mii lei) 100.000 100.000 -
2. Beneficiul realizat (mii lei) 10.000 16.000 6.000
3. Rentabilitatea economică (%) 10,0 16,0 +6,0
4. Rentabilitatea medie a sectorului (%) 10
5. Goodwill (mii lei) 0 6.000 +6.000

1. în condiţiile în care rentabilitatea întreprinderii A corespunde cu
rentabilitatea medie a sectorului, aceasta nu are goodwill.
2. întreprinderea B, care are rentabilitatea economică superioară renta
bilităţii medii a sectorului, înregistrează un goodwill sau un superbeneficiu
de 6.000 mii lei.
B. Valoarea goodwill-ului constituie unul dintre elementele valorii

globale a întreprinderii (Vg), fiind partea rămasă din această valoare după
deducerea activului net corectat (ANCC), prin care îi este recunoscută
existenţa fără a o explica.
Gw = Ve-ANCC
Valoarea globală a întreprinderii poate fi determinată prin metodele

bazate pe valoarea de randament sau de rentabilitate.
C. Prin metoda capitalizării unui superprofit sau a suplimentului de

rentabilitate degajat de întreprindere peste ceea ce ar produce un plasament
de capitaluri echivalent cu activul net corectat (ANCC) la o rată „i" a

plasamentului:
Gw=B-ixANCC
in care:
B = capacitatea beneficiară reproductibilă a întreprinderii.
Dacă diferenţa (B - i x ANCC) este pozitivă se obţine un goodwill, iar

dacă este negativă rezultă un badwill.
Această metodă este cea mai uzuală în condiţiile în care B reprezintă
capacitatea beneficiară a întreprinderii, superprofitul reprezentând renta
care poate fi capitalizată în funcţie de o anumită rată convenabil aleasă (i),
conform relaţiei:
Gw = Superprofitul / i
De exemplu, o rată de 12%, în cazul de mai sus, va conduce la un

goodwill egal cu: 6.000 / 0,12 = 5.000 mii. lei.
O metodă practică de evaluare a întreprinderii este metoda pe baza

valorii de rentabilitate care presupune determinarea goodwill-ului prin in-
termediul capitalizării beneficiului (B) la rata i, conform relaţiei:
1fR ^
Gw=- —-ANCC
2U J
Din relaţie rezultă că goodwill-ul este egal cu media excedentului

valorii de rentabilitate (B/i) faţă de activul net contabil corectat. Raportul
B/i constituie capitalizarea beneficiului care poate fi luată în calculul valorii
întreprinderii, conform relaţiei:
ANCC+Gw
Capitalizarea beneficiului net apare în final ca un mod de a măsura

randamentul capitalurilor investite si serveşte la calculul coeficientului de
capitalizare a rezultatelor (PER) corespunzător cursului bursier al acţiunii
---------:---------------------------------------------------------------------------------------- 365
raportat la beneficiul pe acţiune. PER-ul constituie un indicator al atracţiei
pieţei în raport cu plasamentele de înlocuire şi dacă se ia în considerare
inversul PER-ului pieţei din care se scade randamentul obligaţiunilor emise
de stat se obţine prima de risc a pieţei acţiunilor în raport cu un plasament
fără riscuri care îi măreşte atractivitatea.
D. Prin metoda actualizării rentei goodwill-ului pe un anumit număr

de ani cu ajutorul unei rate de actualizare convenabil alese, care poate fi
identică sau diferită de rata de capitalizare a superprofitului.
Calculele de actualizare operează cu noţiunile de rată de actualizare
şi valoare actuală si se bazează pe un suport matematic care permite com-
parabilitatea fluxurilor monetare desfăşurate pe o perioadă de timp indife-
rent de scadenţa lor prin înlăturarea efectului eroziunii monetare. Se utili-
zează cu precădere în actualizarea costului capitalului şi selecţia oportuni-
tăţilor de investiţii.
De exemplu, actualizarea superprofitului pe o durată de viaţă după
goodwill de „n" ani la o rată „i" va conduce la un goodwill egal cu:
£ Superprofit n , .Vn
î
Gw = Z — —------=Z Superprofit x (l+1)
De exemplu, dacă se consideră rata de actualizare egală cu rata de

capitalizare de mai sus (i = 12%) pentru o perioadă n de 10 ani se va obţine
următorul goodwill:
Gw=16.000 x (l + 0,12)'10 = 6.000 x -^—=6.000x5,65 =

l 1,1210
=33.900 mii. lei
Dificultăţile practice de utilizare a acestor metode sunt legate de defi-

nirea şi măsurarea superprofitului, de alegerea ratei de capitalizare sau de
actualizare şi de alegerea duratei de viaţă în număr de ani a goodwill-ului,
a perioadei de referinţă pur istorice sau previzionale.
Alegerea ratei de actualizare se bazează pe anumite criterii de care
trebuie să se ţină seama. Practic, rata de actualizare trebuie să pornească de
la o rată de bază care corespunde unor plasamente fără risc şi se stabileşte
la nivelul dobânzii pentru obligaţiunile de stat sau la nivelul unei rate de
rentabilitate considerate normală (12-15%) la care trebuie să se adauge o
366
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
primă de risc cuprinsă între 0,25 şi 2,00, aleasă în funcţie de gradul de
instabilitate economică.
5.3.4. Evaluarea prin cash flow

Este o metodă utilizată pentru estimarea atractivităţii unei oportunităţi
de investiţie care porneşte de la semnificaţia noţiunii de cash flow, termen
anglo-saxon care etimologic desemnează un flux de trezorerie disponibilă
care cuprinde ansamblul încasărilor şi plăţilor generate de activitatea curentă
a întreprinderii, fără a recurge la resurse externe disponibile de finanţare
contra remuneraţie.
Calculul cash flow-ului are ca punct de plecare beneficiul, la care se
adaugă amortismentele şi provizioanele având caracter de rezerve:
Cashflow-ul net = Beneficiul net+Amortismentele şi provizioanele
în această prezentare, cash flow-ul poartă denumirea de capacitate

de autofinanţare (marjă brută de autofinanţare), fiind un sold rezidual de
gestiune destinat finanţării prin resurse proprii a diverselor activităţi ale
întreprinderii.
Multiplele definiţii posibile ale noţiunii de cash flow decurg din modul
mai mult sau mai puţin complet de estimare a mărimii resurselor generate
de întreprindere pe cale internă în opoziţie cu resursele externe constituite
în principal prin aportul acţionarilor şi prin îndatorare.
Prin metoda de analiză prin fluxuri, în tabloul de finanţare, la reco-
mandarea Ordinului Experţilor Contabili Autorizaţi din Franţa, se utilizează
excedentul de trezorerie de exploatare prin deducerea din cash flow a
variaţiei necesarului de fond de rulment de exploatare (ANFRE):
ETE = Cash flow - ANFRE
Această metodă de evaluare impune următoarele precizări:

a) Valoarea obţinută prin multiplicarea capacităţii de autofinanţare
cu un multiplicator (2 •*- 8) corespunzător sectorului mai mult sau mai puţin
capitalistic al întreprinderii.
b) Metoda cash flow-ului actualizat presupune că ansamblul fluxu
rilor pozitive (capacitatea de autofinanţare, investiţii, cesiuni de active) si
al fluxurilor negative (investiţii, creşterea necesarului de fond de rulment)
previzionale an de an pe o perioadă lungă (10-20 ani) trebuie actualizate
pentru a determina valoarea reală a întreprinderii.
Ca metodă de evaluare a întreprinderii, cash flow-ul actualizat permite
estimarea atractivităţii unei oportunităţi de investiţie prin previzionarea flu-
xurilor de lichidităţi disponibile viitoare, în acest sens, pentru a ajunge la
valoarea prezentă cel mai des se foloseşte costul mediu ponderat al capita-
lului în vederea evaluării potenţialului pentru investire.
Calculul cash flow-ului disponibil (CFD) se realizează cu ajutorul

relaţiei:
367
Cp
C FD =-î- + -S_ + i n (1+r) 1
(1+r) 2 '" (l+r) n
m care:
CF = cash flow-ul perioadei n;
r = rata de actualizare (costul mediu ponderat);
n = numărul anilor.
Dacă valoarea la care s-a ajuns prin acest calcul este mai mare decât
costul curent al investiţiei se consideră că oportunitatea pentru investiţie
este una bună.
Deşi modelul tradiţional al cash flow-ului disponibil permite o bogată

şi profundă analiză a diferitelor căi prin care o întreprindere îşi poate creşte
valoarea, acesta este foarte complex pe măsură ce numărul inputurilor creşte,
iar estimarea lor poate fi influenţată în sensul dorit de management. De
exemplu, presupunând că pieţele sunt eficiente, se poate înlocui valoarea
nevizibilă din CFD cu preţul observabil al pieţei care evalueazăperformanţa
acţiunii. Astfel, se poate considera că o întreprindere ale cărei acţiuni au
avut cursul în creştere a creat valoare, în timp ce una ale cărei acţiuni au
avut cursul în scădere a distrus valoare.
în acest sens, trebuie reţinut că preţul acţiunii, deşi observabil şi la zi,
poate să fluctueze în jurul valorii adevărate si piaţa uneori poate greşi; astfel,
preţul acţiunii poate creşte chiar în cazul în care s-a distrus valoare, după
cum scăderea preţului acţiunii poate să aibă loc deşi s-a mărit valoarea
întreprinderii.
Această metodă este completă şi foarte complexă mai ales dacă toate
calculele sunt efectuate înaintea deducerii cheltuielilor financiare şi a
îndatorării pentru a nu influenţa valoarea întreprinderii prin efectul de levier
3 6 8
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
pozitiv sau negativ. Dificultăţile practice care pot să apară sunt legate de
alegerea ratei de actualizare (care în general este costul capitalului cumpă-
rătorului în cazul privatizării) şi de estimarea valorilor venale reziduale la
final de perioadă.
în ciuda complexităţii calculelor implicate şi a limitelor legate de vola-
tilitatea preţului acţiunilor pe piaţă, scopul analizei cash flow-ului disponibil
(CFD) vizează estimarea banilor care s-ar obţine dintr-o investiţie şi ajus-
tarea în timp a valorii acestora.
în teoria financiară valoarea CFD este luată ca bază pentru calculul
valorii intrinsece (Vi) a întreprinderii, care într-o abordare tradiţională re-
zultă din egalitatea:
Vi = Valoarea prezentă a cash flow-urilor disponibile viitoare
Cu alte cuvinte, cash flow-urile viitoare sunt disponibile pentru a pro-

duce valoarea intrinsecă (numită şi disponibilă) a întreprinderii.
Profitul economic are la bază aceeaşi idee, cu deosebirea că în acest
caz valoarea intrinsecă a întreprinderii cuprinde două părţi: capitalul investit
(Ci) şi valoarea prezentă a profiturilor economice viitoare:
Vi = Capitalul investit + Valoarea prezentă a profiturilor economice

viitoare
Din relaţie se poate constata de ce profitul economic este adesea numit

„profit rezidual", întrucât el reprezintă excesul de venit câştigat peste costul
capitalului investit şi constituie diferenţa dintre cash flow-urile disponibile
şi cheltuielile de capital.
5.3.5. Evaluarea prin creare de valoare

Metoda este consecinţa suspiciunii managerilor în raport cu pieţele
financiare care cer multiple estimări pentru determinarea valorii pe bază de
cash flow disponibil şi centrarea lor pe crearea de valoare, mai simplu de
estimat şi utilizat, în acest sens, se pare că două mecanisme au avut cel mai
mare impact: valoarea economică adăugată (Vea) şi rentabilitatea lichidă
a investiţiei (Rli), respectiv rata de rentabilitate a fluxurilor de numerar
(Cash Flow Return on Investment - CFROI). Aceşti indicatori se utilizează
mai ales în evaluarea proiectelor de investiţii.
a) Din punct de vedere comercial, valoarea economică adăugată con-

stituie cel mai important instrument de măsurare a performanţei întreprin-
"'" ------------------- - 369
derii justificat de teoria financiară ca fiind bazat pe principii de evaluare

importante pentru analiza necesară investitorilor. Conform practicii uzuale,
această valoare este numită profit economic si reflectă printre altele faptul
că şi capitalul propriu este scump.
în acest sens, se consideră mai semnificativă valoarea economică
adăugată ca măsură a performanţei capitalului propriu, comparativ cu luarea
în considerare a întregului capital investit, de vreme ce majoritatea firmelor
recurg la îndatorare, în acest caz apare indicatorul valoare economică adău-
gată de capitalul propriu (Veac), calculată prin diferenţa:
Veac = (Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) - Costul capita-

lului propriu) x Capitalul propriu investit
Relaţia de calcul poate fi redată prin diferenţa:
Veac = Profitul net- Costul capitalului propriu x Capitalul propriu

investit
în care:
Costul capitalului propriu = Rata rentabilităţii financiare
Valoarea economică adăugată permite evaluarea unei întreprinderi

sau a unui proiect de investiţii prin intermediul valorii nete prezente (Vnp),
care reprezintă valoarea actuală a valorii economice adăugate de întreprin-
dere sau de proiectul de investiţii şi reflectă valoarea prezentă a cash
flow-urilor viitoare aşteptate; poate fipozitivă sau negativă.
O valoare netă prezentă pozitivă va creşte valoarea întreprinderii, iar
una negativă o va reduce, si ea se determină cu ajutorul relaţiei:
v„ p = z ^îi-
(i+k,)'
în care:
kt = rata de actualizare a anului t.
Relaţia dintre valoarea economică adăugată (Vea) şi valoarea netă

prezentă (Vnp) permite stabilirea legăturii dintre valoarea întreprinderii şi
valoarea economică adăugată:
Valoarea întreprinderii = Capitalul investit (Ci) + Vnp

Capitalul investit (Ci) vizează activele în funcţiune, iar valoarea netă

prezentă (Vnp) poate fi separată în două componente: una care se referă la
valoarea economică adăugată de aceste active şi alta care va fi adăugată de
viitoarele investiţii.
Din analiză se constată că valoarea întreprinderii poate creste prin
majorarea valorii economice adăugate şi prin reducerea costului capitalului
propriu sau prin ritmuri decalate de creştere ale acestora. Se impune însă
precizarea că majorarea Vea şi a costului capitalului ca urmare a unui risc
economic mai ridicat sau prin schimbarea levierului financiar poate avea
ca efect scăderea valorii întreprinderii chiar în condiţiile creşterii Vea.
b) Rentabilitatea lichidă a investiţiilor (Rli) este o rată internă de
rentabilitate a investiţiilor existente bazată pe cash flow-uri reale care trebuie
comparată cu costul real al capitalului (Ce) pentru a evalua calitatea acestor
investiţii. Se calculează pe baza relaţiei:
Cash flow-ul brut - Deprecierea economică

Investiţiile brute
Deprecierea economică exprimă costul de înlocuire a activelor şi

este determinată ca anuitate în funcţie de durata normată de viaţă a acestora
şi de rata de actualizare.
O valoare a ratei de rentabilitate lichidă a investiţiilor superioară cos-
tului capitalului (Rli > Ce) arată că întreprinderea îşi foloseşte bine activele.
Pentru a determina valoarea întreprinderii în funcţie de Rli se pleacă de la
modelul cash flow-ului disponibil aşteptat (FCFD) al întreprinderii cu rata
de creştere stabilă (gn):
FCFD
Valoarea întreprinderii =
Cc-gn
Relaţia poate fi redată aproximativ în funcţie de valoarea ratei Rli:
(Rli xlb- Da)(l - i)(Chc - Da) - AC

Valoarea întreprinderii = Cc-gn
in care:
Ib = investiţiile brute;
Da = deprecierile şi amortizarea;
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 371
i = cota de impozit; Chc =
cheltuielile de capital; Ce =
costul capitalului (%); AC =
modificarea capitalului.
în valoarea întreprinderii se reflectă atât efectele creşterii rentabilităţii

lichide a activelor în funcţiune, cât şi ale viitoarelor investiţii.
Rentabilitatea lichidă a investiţiilor se calculează la nivelul anului şi
trebuie comparată cu costul capitalului ajustat la inflaţie pentru a stabili
dacă entitatea a obţinut venituri superioare costului real al capitalului folosit.
Ea prezintă avantajul că leagă măsurarea performanţei de modul în care
piaţa de capital răsplăteşte cel mai mult abilitatea entităţii de a genera cash
flow, este ajustată la inflaţie şi se calculează prin raportul:
Cash flow-ul
jy:_______________________________
Valoarea de piaţă a capitalului folosit
sau
Cash flow-ul / acţiune
Rli =-----------------—-------
Cursul acţiunii
Indicatorul constituie un model de evaluare care presupune că piaţa

acţiunilor stabileşte preţul pe bază de cash flow, şi nu pe bază de profit.
5.3.6. Evaluarea prin metode combinate

Această evaluare corespunde necesităţilor practicienilor care stabilesc
valoarea întreprinderii în mai multe variante, prin combinarea mai multor
metode, cum ar fi media simplă sau ponderată (cu ajutorul unor coeficienţi
aleşi) între valoarea activului net contabil şi valoarea rentabilităţii.
în funcţie de scopul diagnosticului de evaluare (fuziune, lichidare,
privatizare ş.a.) şi de experienţa evaluatorului, se mai utilizează şi alte metode
de evaluare, cum ar fi: metoda prin comparaţie, metoda în funcţie de cifra
de afaceri, metoda în funcţie de suprafaţă, metoda baremurilor fiscale indi-
cative ş.a.
în concluzie, referitor la modalităţile de evaluare a întreprinderii pe

baza diverselor metode se pot menţiona următoarele:
1) Evaluarea prin PER, calculat ca raport între cursul acţiunii la bursă
şi beneficiul pe acţiune, permite să se constate dacă entitatea este supra sau
subevaluată, cu observaţia că analiza acestuia este validă numai în anumite

condiţii şi prezintă capcanele lui, din cauza unor factori care subminează
utilitatea lui, cum ar fi:
a) Determinarea veniturilor conform principiilor contabile care se mo
difică în timp şi pot diferi de la ţară la ţară îngreunează compara-
bilitatea.
b) Inflaţia înaltă favorizează reducerea valorii PER-ului deoarece piaţa
vede veniturile deformate artificial în sus. De aceea este mai util
să se urmărească trendul PER-ului, ceea ce este împiedicat de in
flaţie.
c) Multiple interpretări privind valoarea PER-ului: un PER scăzut nu
reflectă neapărat subevaluarea firmei, ci poate arăta prin trend şi
că piaţa consideră că acţiunile acesteia vor cădea în viitorul apropiat
din cauza veniturilor care vor fi mai mici decât cele aşteptate.
2) Modelele cashflow-ului disponibil (CFD), deşi puternice, au totuşi
unele deficienţe, deoarece constituie doar un instrument mecanic de evaluare
în cazul în care mici schimbări de inputuri pot provoca mari schimbări ale
valorii întreprinderii, ceea ce împiedică estimări realiste ale cash flow-urilor
în timp şi impune rate de actualizare corect estimate.
3) Nu întotdeauna o firmă profitabilă este şi „lichidă"; ea poate eşua
prin lipsă de cash flow.
4) Valoarea economică adăugată (Vea) este de preferat în cazul unui
levier economic şi financiar relativ stabil care minimizează riscul creşterii
costului capitalului la creşterea Vea prin decizii de investiţii.
5) Această valoare nu este de preferat în cazul unei rate înalte de
creştere, când mare parte din valoare poate fi atribuită creşterii viitoare.
6) Nu este recomandată nici în cazul unor leveraje şi riscuri aferente
instabile care pot afecta costul capitalului.
373
ANEXAI
Structura diagnosticului financiar-contabil
Capitolul 1: Creşterea şi performanţa economică pe baza contului de

profit şi pierdere
1.1. Analiza exploatării prin indicatorii de volum
1.2. Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic
1.3. Analiza veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi
Capitolul 2: Analiza performanţei şi rentabilităţii pe baza contului de

profit şi pierdere
2. l. Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor
2.2. Marjele brute şi nete de rentabilitate pe tipuri de activităţi
2.3. Ratele de rentabilitate economică şi financiară si efectele de levier
(economic, financiar, total)
Capitolul 3: Echilibrul structurilor şi strategia financiară pe baza

bilanţului
3.1. Analiza structurii capitalului angajat şi levierul financiar
3.2. Determinarea independenţei (autonomiei) financiare
3.3. Acoperirea capitalurilor investite şi echilibrele financiare
3.4. Trezoreria disponibilă şi finanţarea investiţiilor
Capitolul 4: Aprecierea şi evaluarea riscurilor

4. l. Analiza riscului economic (de exploatare)
4.2. Analiza riscului financiar (de capital)
4.3. Analiza riscului de faliment (de insolvabilitate)
Capitolul 5: Sinteza diagnosticului financiar

5.1. Concluzii finale
5.2. Punctele forte (tari)
5.3. Punctele slabe
5.4. Perspectivele şi strategia întreprinderii pe termen scurt, mediu şi lung
ANEXA 2
Procedee de calcul utilizate în analiză
în analiza factorială, cuantificarea influenţelor se realizează cu ajutorul

unor procedee de calculalese în funcţie de natura legăturilor cauză-efect.
1. Metoda substituirilor în lanţ

Substituţia în lanţ este procedeul utilizat pentru calculul influenţei
factorilor în cazul relaţiilor funcţionale de
tip produs sau raport, cu respec-
tarea următoarelor principii de bază:
- ierarhizarea ştiinţifică a factorilor, după natura şi importanţa lor;
- ordinea substituirii vizează mai întâi factorii cantitativi (principali)
şi apoi factorii calitativi (secundari);
- în timpul substituirii, fiecare factor este consideratvariabil, iar
ceilalţi sunt menţinuţiconstanţi;
- factorul substituit se menţine ca atare până la capăt.
Nerespectarea acestor principii conduce la rezultate incorecte.
Prezentăm algoritmul de calcul al substituţiei în cele două cazuri:
1. în cazul relaţiei deterministe detip produs de factori:

R=axbxc
l . Modificarea (abaterea) indicatorului este diferenţa:

A = R, - R0 = a, x b, x c, - a„ x b0 x C Q

A = Aa + Ab + Ac
în care:
Aa = at x b0 x c0 - a, x b0 x c0 = (at - a^ x b0 x C Ab
Q
= atx bjX c0 - a, x bQ x c0 = a, x (b, -b0) x c0 Ac = aj

x bj x c, - aj x bj x 0c = a, x bj x (Cj - c0)
în final, trebuie să existe egalitatea:

Aa
+ Ab + Ac = Rj - RQ
— ------- 375
ceea ce se verifică prin însumare:

(aixb oxc o- aoxb oxc o) + ( aixb ixc o- aixb oxc o) +
( aixb ixc i-a1xb 1xc 0) =
a1xb 1xc 1-a 0xb 0xc 0 = A
Dacă se utilizează relaţia înmărimi relative,indicele rezultatului este

raportul:
R
rIg =— r/i/i a i x—
i L xlOO=— b
i x—cLixlOO=-----------;-
m n laxlbxlc- -
R0 a0 bt c0 1002
în care rapoartele:
^-xlOO=Ia; -î-xlOOÎb; -^-xlOO=Ic

a0 b0 c0
reprezintă indicii factorilor.
1. Modificarea relativă a rezultatului este diferenţa:
aiXb XCl
Ar=I R -100= * xlOO-100 = IaxIb * IC -100%
a 0 xb 0 xc 0 1002

Ar = Ara + Arb + Arc
3. Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
( ai xb 0 xc 0 xloo Ua 0 Xb 0 xc 0 xlOQ V Ia _ 100 â 0 xb 0 xc 0

) â 0 xb 0 xc 0 )
sau
Ara = (a 1 -a 0 )xboxco xloo= A ix lo()%
a 0 xb 0 xc 0 R0
Arb=( ai Xb l XCQ xlOfll-f a ° X b ° X C ° xlOoV^-Ia â0 xb 0 xc0

) â 0 xb 0 xc 0 ) 100
37
6 sau
Arb= a1x(b 1-bo)xco xlOQ= Ab xloo%
a0xb 0xc 0 R0
Arc J ai Xbl XCl IxlOO-f Sl Xbl XC ° Vo 0= laxlbxlc -k^

â 0xb 0xcoj lâoxboxcoj iQO2 100
sau
Arc = a 1 xbI x(ci -c o)x l ( ) ( ) =A ^x l ( ) ( )
a 0 x b0 x c0 R0
/•T ir.«\ flaxlb T ^ flaxlbxlc laxlb^j ....

(I a -I 0 0 )+-----------I a +------------------------=Ia-lOO = Ar
l 100 J ( iQO2 100 J
sau
^ -x lO O+ ^ x lO O+ ^ x l O O =A a + Ab + Ac
xlOO=Ar
RO RQ RO ô
De exemplu:
•=> Aplicaţia 1: Analiza factorială a timpului de muncă

(T = N x Z x H)
Tabelul l
Nr. Denumire (Simbol) Perioada Abateri Indici
crt. (±A) (%)
0 l
1. Numărul de muncitori (N) 580 600 +20 103,44
2. Numărul de zile pe an (Z) 290 280 -10 96,55
3. Numărul de ore pe zi (H) 8,0 7,8 -0,2 97,5
4. Timpul de muncă (T) (mii om/ore) 1.345,6 1.310,4 -55,2 97,3*
a) Analiza indicatorului în mărimi absolute:

A = T, - T0 = 1.310.400 - 1.345.600 = -35.200 om/ore
A naliză şi d iag no stic fin an ciar-co n ta b il 377
— •'~ •"" "~ ""' • "— — ' ----

A = AN + AZ + AH
în care:
AN = (Nt - N0) x Z0 x H0 = 20 x 290 x 8 = +46.400 om/ore AZ =
Nj x (Z, - Z0) x H0 = 600 x (-10) x 8 = -48.000 om/ore
AH = N, x Zl x (H, - H0) = 600 x 280 x (-0,2) = -33.600 om/ore

AN + AZ + AH = 46.400 - 48.000 - 33.600 = -35.200 om/ore = A
b) Analiza indicatorului înmărimi relative:

1. Modificarea relativă este egală cu diferenţa:
Ar=IT -100 = lN X lz„ X lH-100=97,38-100=-2,62%1002

Ar = ArN + ArZ + ArH (%)
în care:
ArN=N l x Z 0 x H 0 x l ( ) 0_ N 0 x Z 0 x H 0 x l 0 ( ) =
N 0 x Z0 x H0 N 0 x Z0 x H0
= IN -100=103,44-100=3,44%
sau
ArN=^xlOO= 4 6- 4 °° xlOO=3,44%
T0 1.345.600
ArZ= N I x Z I x H ^ x l 0 ( )_ N i x Z o x H ^ iNxIz =
N
N0 xZ 0 xH 0 N0 xZ 0 xH 0 100
= 103.44x96.55 100
sau
* Z==?»1 00 = - 4 8 ' 0 0 0 x.OO^-3.57%
T0 1.345.600
ArH= N1xZLxHLxloo_N1xZ1xHâxlo()=
N0xZ0xH0 N0xZ0xH0
_I N xI z xI H I N x I z ^ 103,44 x 96,55 x 97,5 103,44x96,55
1002 100 ~ iQO2 100
=-2,49%
sau
ArH=^xlOO= - 3 3 ' 6 0 0 xlOO=-2,49%
T0 1.345.600

ArN + ArZ + ArH = 3,44 - 3,57 - 2,49 = 97,38 - 100 = 2,62% = Ar
<
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
AN = +46.400
om/ore AZ =
-48.000
om/ore AH = -33.600
om/ore
în concluzie:
1. Reducerea fondului de timp cu 35.200 om/ore (2,62%) are urmă
toarele cauze: reducerea cu 10 zile a duratei anului (3,45%) 1-a micşorat cu
48.000 om/ore (3,57%); scăderea zilei de muncă cu 0,2 ore/zi (2,5%) 1-a
redus cu 33.600 om/ore (2,49%).
2. Creşterea numărului de muncitori cu 10 (3,44%) a majorat fondul
anual de timp cu 46.400 om/ore (3,44%).
II. în cazul unei relaţii deterministe de tip raport de doi factori:
R=ţ b
379
—
A_R R _al a
O
A = K] — KQ =------------
b
l bO

A = Aa + Ab
Pentru calculul influenţelor se ţine seama de poziţia factorului can-

titativ în cadrul raportului.
A. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numă-

rătorul raportului (a):
b
Aa=^--^ o
b
o
A b = ^ - ^ - bi
b
o
a
Aa + Ab=f- J--^Vf---V---=A
vb o b
oj \°\ boj bi bo
Dacă relaţia se exprimă prin indici:
?Â
IR=^-xlOO=—xlOO(%)
aji Ib
bo
1. Modificarea relativă este diferenţa:
Ar=I RR -100=—xlOO-100
Ib

Ar = Ara + Arb
în care:
aţ_ a^
Ara=^-xlOO-^-xlOO=-^-xlOO-100=Ia-100(%)
^0_ ^0_ a0
t>o b0
sau
iL_^0_
Ara=b° b
° xlOO=—xlOO (%)
^0_ R0
b0
^L ÎL
Arb=^-xlOO-^-xlOO=^-x^-x-^-=—xlOO-Ia(%)
ap a0 a0 bj a 0 Ib
t>o b0
sa u
Î_l L
Arb= -bJ-_ bAxioo=—xlOO(%)
M R0
bo
Prin însumare se verifică egalitatea: Ara + Arb=(Ia-100)+[—
xlOO-Iaj=—xlOO-100=Ar(%)
sau
^-xlOO + ^-xlOO = ^±^xlOO = A xl 00= Ar(%)
RO RQ RQ RQ
381
Exemplificăm metodologia de analiză factonală în acest caz:
*=> Aplicaţia 2: Analiza factorială a volumului fizic al

producţiei (q = M/Cs)
Tabelul 2
crt. (±A) (%)
0 1
1. Consum materiale (M) (tone) 840 1.056 +216 125,71
2. Consum specific (Cs) (t/buc.) 0,20 0,24 +0,04 120,00
3. Volumul producţiei (q) (buc.) 4.200 4.400 +200 104,75

A = q, - q0 = 4.400 - 4.200 = +200 bucăţi

A = AM + ACs
în care:
A M = ^ - ^ = ^ - q 0 =u5 . 2 8 0 - 4 . 2 0 0 = + 1 . 0 8 0 b u c . Cs0
Cs0 0,2
ACs= MI __ Mj_ _i^Ş =4 .4oo-5.280=-880buc.

Cst Cs0 0,2

AM + ACs = +1.080 - 880 = +200 buc. = A
b) Analiza indicatorului în mărimi relative:

1. Modificarea procentuală este diferenţa:
Ar = Iq - 100 = 104,75 - 100 = 4,75%

Ar = ArM + ArCs
P m f un iv
382 - - * •S IL V IAP E T R E S C U
in care:
M! M0
ArM=-^-xlOO—^-xlOO=IM-100=125,71-100=+25,71%
Mp Mp
Cs0 Cs0
sau
ArM=^xlOO=^xlOO=25,71%
q0 4.200
Mj M!
ArCs=-^-xlOO—^-xlOO=^-xlOO-I M =
M
M^ M^ ICS
Cs0 Cs0
125 71 =i±±l- x 100 -125,71=104,76 -125,71=-
20,95%
sau
ArCs=—x 100=^^- x 100=- 20,95%

q0 4.200

ArM + ArCs = 25,71 - 20,95 = 4,75% = Ar
Sistemul factorial este următorul:
AM = +1.080 buc.
qi - qo = +200 bucăţi = A <^
^^ ACs = -880 buc.
în concluzie:
l. Creşterea producţiei fizice cu 200 buc. (4,75%) s-a datorat creşterii
consumului cu 2161 (25,71%).
383
2. Creşterea consumului specific cu 0,04 t/buc. (20%) a redus volumul
producţiei cu 880 buc. (20,95%).
B. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numitorul (b):
b
Ab=^--^ l
bp
A a = ^ - - ^ bi
^
Ab + Aa=f^-^Vf---V---=A
[^ b 0J (^ ^J ^ b 0
Pe baza indicilor, se obţine:
^1
I R =^-xlOO=—xlOO(%)
ap Ib
b0
Ar=I R -100=—xlOO-100(%) Ib

Ar = Arb + Ara (%)
în care:
^£ ap
s\
b
Arb= ^L x 100- ^xlOO=^-x^-xlOO-100=^—100(%)
a^ a^ bi a0 Ib
bp b0
sau
ap a0
A r b =_ b ] _ b ^x l o o =A b x l ( ) o
ao R0
bo
ai_ a^
Ara=^xlOO--^-xlOO=^xlOO-^-(%)
a^ a^ Ib Ib
bo b0
sau
Î.^P.
bl bl
Ara= xlOO=—xlOO(%)
^0 R0
bo Prin însumare se verifică
egalitatea:
( 2 "\ ( 1\
Arb+A ra= — — 100 + — xlO O-^- =— xlO O-100=Ar(% )
Ib Ib Ib Ib
v j \ j
sau
— xlOO+—xlOO=—xlOO=Ar(%)
RO RQ RO
Exemplificăm analiza factorială în acest caz:
>=> Aplicaţia 3: Analiza factorială a costului unitar (c = Ct/q)
Tabelul 3
crt. (±A) (%)
0 1
1. Cheltuieli totale (Ct) (mii. lei) 210,00 246,40 +36,40 117,33
2. Volumul producţiei (q) (buc.) 4.200 4.400 +200 104,75
3. Costul unitar (c) (mii lei/buc.) 50 56 +6 112,00
385
A = Cj - C = 56 - 50 = +6 mii lei/buc.
Q

A = Aq + ACt
în care:
Aq=^°—^0. = _^L_ c =47,72-50=-2,28 mii lei/buc. ql

q0 4.400
ACt=^--^-=ci --^-=56-47,72=+8,28
1
mii lei/buc,
qj ql 4.400

Aq + ACt = -2,28 + 8,28 = +6 mii lei/buc. = A

Ar = Ic - 100 = 104,75 - 100 = +4,75%

Ar = Arq + ArCt (%)
în care:
Ct^ Ct0
Arq=-Ş^xlOO-^xlOO=^-100=^-100=-4,56%
Ct0 Ct0 Iq 104,75
qo io
386 _______________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
sau
Arq=^xlOO=^^xlOO=-4,56%
c0 50
C^ Ct 0
ArCt=-Şl-xlOO--Şl-xlOO=^-xlOO-^=
1*0 Ctp Iq Iq
qp qp
=11^x100--^—=112,00-95,44=+16,56%
104,75 104,75
sau
APt K 78
ArCt=—xlOO=^x!00=+16,56%
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea: Arq +

ArCt = -4,56 + 16,56 = +12% = Ar
Sistemul factorial este următorul:
^ Aq = -2,28 mii lei/buc.

Ci - CD = +6 mii lei/buc. = A <T
^^ ACt = +8,28 mii lei/buc.
în concluzie:
1. Creşterea costului unitar cu 6 mii lei/buc. (4,75%) s-a datorat
creşterii cheltuielilor totale cu 36,40 mii. lei (17,33%), care 1-au majorat cu
8,28 mii lei/buc. (16,56%).
2. Creşterea volumului producţiei cu 200 buc. (4,75%) 1-a redus cu
2,28 mii lei/buc. (4,56%).
2. Metoda balanţieră
Această metodă de calcul se utilizează în cazul legăturilor deterministe
de tip sumă şi diferenţă, de forma:
R=a+b-c
387
1.Modificarea indicatorului este diferenţa:

A = R1-R0 = (a1 + b1 + c1)-(a0 + b0-c0)
2.Factorii de influenţă sunt următorii:

A = Aa + Ab + Ac
în care:
Aa = ai-a0
Ab = b-b0 Ac =
-(Cj - c0)

Aa + Ab + Ac = (at - a0) + (b, - b0) - (c, - C ) = A
Q
în cazul indicilor, se obţine:
I R = ^xlOO= a i + b l + C l xlOO(°/o)
R -0 a 0 +b 0 +c 0

Ar = IR-100(%)

Ar = Ara + Arb + Arc
în care:
a +b
Am= i o ~ Q xio o -ao + bo ~ Q xio o = ^xolo. o=
C C
a0+b 0-c 0 a0+b 0-c 0 RQ

Aa
=^-x!00(%)
R
o
Arb= ai +bl "C° xlOO- ai +b° "C° xlOO = bl "b° xlOO =

a 0 +b 0 -c 0 a 0 +b 0 -c 0 R0
=—xlOO(%)
R
0
a +b
Aro= l l- c l xlOO- a i + b l " C ° xlOO=-^^xlOO=
a 0 +b 0 -c 0 a 0 +b 0 -c 0 RO
=—xlOO(%) R0
Ara+Arb+Arc=—xlOO+—xlOO+—xlOO=
RO RQ RO
= Rrô.xloo=Ar(%) Ro
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz folosind datele

din Tabelul 4.
==> Aplicaţia 4: Analiza factorială a consumului de materiale

(M = Si + I-Sf)
Tabelul 4
crt. (±A) (%)
0 1
1. Stoc iniţial (Si) (tone) 60 42 -18 70,00
2. Intrări (I) (tone) 900 1.100 +200 122,22
3. Stoc final (Sf) (tone) 120 86 -34 71,66
4. Materiale consumate (M) (tone) 840 1.056 +216 125,71
a) Analiza indicatorului înmărimi absolute:

A = M, - M0 = 1.056 - 840 = +216 tone

A = ASi + AI + ASf (tone)
Analiză şi diagnosticfinanciar-contabil-----------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------- 389
în care:
ASi = Sij - Si0 = 42 - 60 = -18 tone AI = Ij
-10 = 1.100 - 900 = +200 tone ASf = -(Sf, -
Sf0) = -(86 - 120) = +34 tone

ASi + AI + ASf = -18 + 200 + 34 = +216 tone = A

Ar = IM - 100 = 125,71 - 100 = +25,71%

Ar = ArSi + Ari + ArSf
în care:
ArSi=—xlOO=—xlOO=-2,14%
M0 840
Arl=—xlOO=^^xlOO=+23,8%
M0 840
ArSf=—xlOO=—xlOO=+4,04%
M0 840

ArSi + Ari + ArSf = -2,14 + 23,8 + 4,04 = +25,71% = Ar
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

/ASi = -18 tone
Mi - Mo = +216 tone = A ţ- AI = +200 tone
\ ASf =+34 tone
în concluzie:
1.Creşterea cantităţii de materiale cu 216 tone (25,71%) s-a datorat
creşterii intrărilor cu 200 tone (22,22%), care a majorat-o cu 200 tone
(23,8%), şi reducerii stocului final cu 34 tone (28,34%), care a majorat-o cu
34 tone (4,04%).
2. Reducerea stocului iniţial cu 18 tone (30%) a redus consumul de
materiale cu aceeaşi cantitate (18 tone) (-2,14%).
în analiza factorială se pot utiliza metode de calcul combinate

-substituţia în lanţ şi metoda balanţieră - în cazul unor modele agregate în
care intervin relaţii matematice de tip produs-raport şi sumă-diferenţă.
3. Corelaţia statistică
în cazul relaţiilor stochastice dintre variabile, influenţele factorilor
nu pot fi măsurate cu precizie, ci doar estimate statistic, pe baza analizei
regresionale.
Aplicarea metodei corelaţiei în analiza economico-financiară presu-
pune următoarele etape:
l ) Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat considerat
variabilă rezultaţi vă (Y) si al factorilor săi de influenţă, ca variabile factoriale
independente (X.).
2) Identificarea legăturilor de cauzalitate şi stabilirea ecuaţiei de
regresie după reprezentarea grafică a evoluţiei indicatorului în raport cu
variabila independentă, care poate fi liniară sau curbilinie (tip parabolă,
hiperbolă, funcţie logaritmică, exponenţială, de putere).
3) Calculul parametrilor ecuaţiei de regresie pe baza metodei celor
mai mici pătrate sau a determinanţilor.
4) Determinarea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi fac
torii de influenţă prin calculul coeficientului de corelaţie (Cr) şi al deter-
minaţiei (D).
5) Interpretarea probabilistică a indicatorilor corelaţiei.
Utilizarea corectă a corelaţiei în analiza economico-financiară este
condiţionată de stăpânirea metodologiei statistice, vizând cunoaşterea te-
meinică a bazelor matematice şi logice ale acesteia, precum şi de interpre-
tarea corectă din punct de vedere economic a indicatorilor corelaţiei: coefi-
cientul de corelaţie (Cr) şi determinatul (D).
în analiza economico-financiară corelaţia statistică se utilizează în

următoarele scopuri:
Analiza şi diagnostic financiar-contabil
391
1) Pentru evaluarea dependenţei variabilei rezultative (a indicatorului
analizat) de variabila sau variabilele factoriale (factorii determinanţi), care
vizează domeniulanalizei postfactum.
2) în vederea elaborării de previziuni economico-financiare care vi
zează domeniul analizeiprevizionale.
în acest sens,coeficientul de corelaţie(Ci), prin semnul şi valoarea
lui, exprimăsensul şi intensitatealegăturii dintre variabila rezultativă şi
variabila factorială şi se calculează pe baza unei relaţii matematice în funcţie
de legăturileliniare sau curbiliniidintre variabile.
De exemplu, în cazul regresiei liniare simple de forma:
Y=a+b-X
coeficientul de corelaţie (Cr) se determină cu ajutorul raportului:
C r=_______________ n - £ x - y - £ x - £ y________
V n -z2x-(ix2) -V n -X2-fe
y y2)
Valoarea pozitivă sau negativă a coeficientului de corelaţie exprimă
legături de acelaşi sens sau de sens opus între variabile.
Modulul coeficientului de corelaţie arată intensitatea legăturii, cu
atât mai mare cu cât acesta este mai apropiat de 1; valorile sub 0,2 arată
inexistenţa legăturii.
Determinaţia reflectă gradul de dependenţă (în procente) a variabilei
rezultative (Y) de variabila factorială (X) şi se calculează în funcţie de
coeficientul de corelaţie:
D = 100 x Cr2 (%)
Metoda corelaţiei statistice (analiza regresională) este utilizată în

analiza prospectivă, în elaborarea previziunilor pe baza trendului regresiei
prin ajustarea statistică a funcţiei Y = f(t).
în cazul relaţiilor stochastice, influenţele factorilor nu pot fi măsurate
cu precizie, ci doar estimate statistic, pe baza analizei regresionale.
în aceste condiţii, folosirea corectă a corelaţiei în analiza economico-
financiară impune cunoaşterea modului de aplicare a metodologiei statistice
şi interpretarea economică corectă a indicatorilor de corelaţie: coeficientul
de corelaţie (Cr) si determinata (D).
în timp ce coeficientul de corelaţie, prin semnul şi valoarea lui, exprimă

sensul şi intensitatea legăturii dintre variabila rezultativă şi factori, deter-
minaţia reflectă gradul de dependenţă a acesteia de factori.
De exemplu, un coeficient de corelaţie de (-0,9), determinat statistic
prin metode cunoscute, arată o legătură inversă, relativ strânsă între variabile
şi un grad de dependenţă a rezultatului în mărime de 8 1 % de factorul consi-
derat.
Metoda corelaţiei statistice este utilizată şi în analiza prospectivă, în
elaborarea previziunilor pe baza trendului, trebuind să se aibă în vedere
marja de probabilitate impusă de metodologia statistică.
4. Cercetările operaţionale
Cercetările operaţionale, care cuprind un ansamblu de metode şi pro-
cedee cu caracter interdisciplinar cu dominantă matematică, pot fi utilizate
în analiză în mai multe scopuri. Prin aceste procedee se scot în evidenţă
legăturile, se exprimă matematic şi se atribuie ponderi factorilor.
Metodele cercetărilor operaţionale care îşi găsesc utilitatea în analiză
pot fi deterministe (programarea liniară, drumul critic), probabiliste (firele
de aşteptare, Pert) şi simulative (Monte Carlo, simularea dinamică).
Abordarea acestor metode este esenţialmente pragmatică şi vizează
în primul rând modelul prin care să se poată calcula şi compara rezultatul
deciziilor alternative, ele fiind necesare în calculele de optimizare.
Orientarea analizei financiare spre problemele de optim este facilitată
de avantajele oferite de calculul marginal care permite determinarea unor
condiţii de maxim sau minim. Analiza tradiţională clasică poate fi completată
cu maniera de abordare în viziune „marginalistă", care îi accentuează carac-
terul pragmatic şi de anticipare.
Esenţa calculului marginal şi utilitatea lui în analiză au ca punct de
plecare modelele simbolice de reprezentare a indicatorului analizat, prin
care dependenţele sunt redate prin funcţii de forma Y = f (X).
Se ştie că reprezentarea grafică a funcţiei poate fi realizată prin histo-
grame, linii frânte sau curbe, după cum se operează cu variaţii discrete (finite)
sau continue (infinitezimale).
în condiţiile unor variaţii foarte mici ale variabilei X, se poate considera
că funcţia Y se reprezintă prin curbe continue şi netede, în această accepţiune,
în orice punct al domeniului de definiţie, funcţia are o derivată, curba o
tangentă, iar noţiunea de marginal devine identică cu noţiunea de adiţional.
în aceste condiţii, marginalul (valoarea marginală) unei funcţii Y ex-
primă variaţia (±) acestei funcţii, ca răspuns la creşterea cu câte o unitate
393
a variabilei independente X. De aceea, se poate considera valoarea marginală

ca fiind o elasticitate absolută a funcţiei care exprimă sensibilitatea sa la va-
riaţia unitară a argumentului, fiind calculată ca raport al creşterilor AY şi AX.
între variabilele Y şi X ale funcţiei se definesc şi se calculează urmă-
toarele valori:
Valoarea medie:
Ym=^
X
Valoarea marginală:
YM =--------în cazul variaţiilor finite

AX
sau
YM = lim ------=-------în cazul variaţiilor infinitezimale
Ax->OAX dX
Ritmul de variaţie:
AY/Y ArY IY-100

R Y/Y —------=-----------=-------------------
¥/A
AX AX Xt-X0
sau
AY
R l Y
M
=-------------x =------------------
K. v/Y —
AX Y Ym
Elasticitatea:
AY/Y ArY IY-100

t/Y/Y~ -----------=------------------=-------------------------------
Y/A
AX/X ArX Ix-100
sau
AY/AX Y M
=-------------------=-----------
HY/ Y
Y/X y/x Ym
394 P ro f. u m v . dSILr.V IAP E T R E SC U
în funcţie de baza de comparaţie, elasticitatea poate fi determinată în
două variante:
a) Ca elasticitate-punct dacă abaterile variabilelor se stabilesc prin

raportare la perioada precedentă, ceea ce implică folosirea indicilor cu baza
în lanţ:
YI-YQ
Y
F 0
Z Y/X -^7----^T~
x
l ~ A0 X0
b) Ca elasticitate-arc care ia în considerare abaterile variabilelor prin

raportare la valoarea medie a acestora pe intervalul (0-1):
YI-YQ Y!-YO
E (YI +YQ ^^+ YQ
Xţ-Xp Xj-Xp
(X1+X 0)/2 X1+X 0
Prima variantă este recomandabilă în cazul unor variaţii relativ reduse

ale variabilelor X, Y, iar a doua se recomandă a se utiliza în cazul unor
variaţii relativ mari ale variabilelor.
Semnul (±) arată sensul legăturii (direct/invers), valorile (l < EY/X < 1)
indicând intensitatea mai mare sau mai mică a acestei legături.
în analiza financiară elasticitatea se foloseşte în calitate de coeficient

de levier şi are mai multe utilizări, cum ar fi:
a) Estimarea gradului de risc economic şi financiar prin coeficientul
de levier economic, financiar, total;
b) Efectuarea de analize previzionale (prospective);
c) Efectuarea unor calcule de optimizare vizând maximul sau minimul
unor funcţii care reprezintă indicatori de performanţă.
De exemplu, pe baza datelor din Tabelul 3 se determină valorile medii

şi marginale ale costului şi relaţiile dintre ele în două variante de calcul,
după cum urmează:
----------------------------------------------------------------------------------------------------- 395
"=> Aplicaţia 5: Analiza relaţiei dintre costuri şi volumul
producţiei (Ct = f(q))
1) Varianta creşterilor finite:

Costul mediu:
Cm = Ct/q
respectiv
Cm 0 = 210.000 / 4.200 = 50 mii lei/buc.
Cm t = 246.400 / 4.400 = 56 mii lei/buc.
Costul marginal:
CM=ACt/Aq=aiCţO
li-qo
respectiv
246.400-210.000 +36.400 to„ .., ..

C M = ----------------------=----------=182 mu lei/buc.
M
4.400-4.200 +200
R ct/q
ct/a = ArCt/Aq
H
= Ict~100 = ^^=0,0866% / b
Aq 200
Elasticitatea-punct:
ECt/q =ArCt/Arq=^|=3,64
Elasticitatea-arc:
Q! -Ct 0 246,4-210 = Q 1 +Ct 0= 246,4 +

210 = 0,0797 = q qi-qp 4.400-4.200
0,0232 ' q!+q0 4.400 + 4.200
2) Varianta creşterilor infinitezimale:

Se impune ajustarea seriei de valori empirice din Tabelul 3 pentru
redarea funcţiei costurilor totale Ct = f(q) printr-o ecuaţie reprezentată grafic
prin curbă continuă si netedă:
Ajustarea statistică a datelor Tabelului 3 conform regresiei liniare

simple (Y = a + b x X) conduce la funcţia:
Ct = f(q) = -554.000 +182 x q
Costul mediu:
Cm = Ct/q = (-554.000 + 182 x q) / q
respectiv
Cm0 = 210.000 / 4.200 = 50 mii lei/buc. Crrij
= 246.400 / 4.400 = 56 mii lei/buc.
Costul marginal:
CM = ACt / Aq = A(-55.400 + 182q) / Aq = 182 mii lei/buc.
R
ct/q = (CM7 Cto) x 10° = (182 ' 210.000) x 100 = 0,086
Elasticitatea-punct:
ECt/q = CM/Cm0= 182 750 = 3,64
în concluzie:
1. Costul mediu a crescut cu 6 mii lei/buc. (20%).
2. Costul marginal arată că o unitate (bucată) produsă în plus antre
nează cheltuieli adiţionale de 182 mii lei, ceea ce depăşeşte costul mediu.
3. Valoarea ritmului de variaţie arată că majorarea producţiei cu o
unitate (bucată) antrenează creşterea costurilor cu 0,086%.
4. Valoarea elasticităţii arată că majorarea cu un procent a volumului
producţiei antrenează creşterea cu 3,64 procente a costului total, care este
relativ elastic în raport cu producţia.
5. Ţinând seama de valoarea elasticităţii, poate fi estimat nivelul
costului total în perioada următoare pornind de la premiza că se prevede o
creştere a producţiei cu 10% faţă de perioada curentă.
— — - •...........• ".... ----- 397
în acest sens, se presupune că în perioada următoare între variabilele

funcţiei costului total se va menţine aceeaşi dependenţă caracterizată de
valoarea CL = ArCt / Arq = 3,64, ceea ce permite calculul variaţiei relative
a costului total ArCt:
ArCt = CL x Arq = 3,64 x 10% = 36,4%
în aceste condiţii, nivelul costului total în perioada următoare (Ct 2)

aferent acestei creşteri va fi egal cu:
Ct2 = (100 + 36,4) x Ct/100 = 1,364 x 246,4 = 336,09 mii. lei.
Creşterea costului va fi egală cu diferenţa:

ACt = Ct2 - Ctj = 336,09 - 246,4 = +89,69 mii lei
Variaţia relativă a costului va fi egală cu raportul:
ArCt=—xlOO=^^xlOO=36,4%
Cti 246,4
Elasticitatea costului total va fi egală cu:
E c t /_ArCt =36,4
36 4
i - ^ r i o' -
în concluzie, se verifică menţinerea valorii elasticităţii funcţiei costului
total la variaţia volumului producţiei la acelaşi nivel (CL = 3,64) care
confirmă faptul că şi în perioada următoare creşterea cu 1% a volumului
producţiei va antrena creşterea costului total cu 3,64%.
Bibliografie
1. Albrecht, W., „Economics", lowa, 1984.

Allen, R.G.D., „Mathematical Analysis for Economists", Lon-
2.
don,1969.
Arcimoles (d'), C.-H., Saulquin, J.-Y.,,,Finance appliquee- Analyse
3.
financiere", ediţia a Il-a, Vuibert, Paris, 1998.
4. Ballada, S., Coille, J.-C., „Outils et mecanismes de gestion finan
ciere", Editura Maxima, Paris, 1996.
5. Barreau, J., Delahaye, J., „Gestion financiere", Editura Dunod, Paris,
1993.
6. Bătrâncea, L, „Raportări financiare. Evoluţii. Conţinut. Analize",
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006.
7. Boulding, K.E., „Economic Analysis", voi. I, New York, 1966.
8. Bowlin, O., Martin, J., Scott, D., „Guide to Financial Analysis",
McGraw-Hill Book Company, New York, 1986.
9. Cohen, E., „Analyse financiere", Editura Economica, Paris, 1990.
10.Collasse, B., „Gestion financiere de l'entreprise", PUF, Paris, 1991.
11.Depallens, G., Jobard, J.-P., „Gestion financiere de l'entreprise",
ediţia a X-a, Editions Sirey, Paris, 1990.
12. Deprez, M., Duvant, M., „Analyse financiere", Techniplus, Paris,
1993.
Eglem, J.-Y., Philipps, A., Râuleţ, C., „Analyse comptable et
13.
financiere", Editura Dunod, Paris, 1986.
14. Poster, G., „Financial Statement Analysis", Prentice-Hall, New
York, 1986.
15.Granier, R., Giran, J.-P., „Analyse economique", Editura Econo
mica, Paris, 1984.
Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, L, Beţianu,
16.
L., „Bazele contabilităţii. Concepte. Modele. Aplicaţii", Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2006.
400 _________________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
Işfănescu, A., Robu, V., Anghel, L, „Evaluarea întreprinderii",

17.
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.
18. Keiser, A.-M., „Gestion financiere", ESKA, Paris, 1998.
La Villeguerin, E., „Dictionnaire fiduciaire financier", La
19.
Villeguerin Editions, Paris, 1991.
Langlois, G., Mollet, M., „Analyse comptable et financiere",
20.
Editions Foucher, Paris, 1992.
21. Lecaillon, J., „Analyse microeconomique", Editura Cujas, Paris,
1993.
22. Levy, A., „Management financier", Editura Economica, Paris,
1993.
Lipsey, R., Steiner, P., „Analyse economique" („Economies"),
23.
J.D. Lafay, Paris, 1975.
24. Mailler, J., Remilleret, M., „Analyse financiere de l'entreprise",
CLET, Paris, 1986.
25.Mailler, J., Remilleret, M., „Preparation â l'analyse financiere de
l'entreprise", Dunod, Paris, 1992.
Mironiuc, M., „Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-
26.
metodologice şi aplicaţii", Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006.
Mollet, M., „Choisir et construire son tableau de financement",
27.
Editions Foucher, Paris, 1992.
28. Pappas, J.L., Hirschey, M., „Managerial Economies", New York,
1983.
Petrescu, S., „Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii
29.
de caz", Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.
30. Petrescu, S., „Analiză şi diagnostic financiar-contabil. Ghid teo-
retico-aplicativ", ediţia I, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006.
Petrescu, S., Mihalciuc, C.-C., „Diagnostic financiar-contabil
31.
privind performanţa întreprinderii. Aspecte teoretice şi aplicative de
contabilitate şi analiză financiară", Editura Universităţii Suceava, 2006.
32. Peyrard, J., „Analyse financiere", Vuibert Gestion, Paris, 1993.
401
33.Richard, J., „Analyse financiere et audit des performances", ediţia

a Il-a, La Villeguerin Editions, Paris, 1993.
Roux, D.,, Analyse economique et gestion de l'entreprise", Dunod,
34.
Paris, 1986.
35. Rusu, D., Cuciureanu, A., Petrescu, S., Dan, G., „Analiza activităţii
economice a întreprinderilor", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979.
36. Samuelson, P., „L' economique. Techniques modernes de l'analyse
economique", Paris, 1968.
Stancu, L, „Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele între
37.
prinderilor. Analiza şi gestiunea financiară", Editura Economică, Bucureşti,
1996.
Ternisien, M., „Comprendre l'entreprise par Ies flux", La
38.
Villeguerin Editions, Paris, 1990.
39. Teulie, J., „Analyse financiere de l'entreprise", Editura Cujas,
Paris, 1992.
40. Thibaut, J.-P., „Le diagnostic d'entreprise", Editura Dunod, Paris,
1990.
41. Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., „Analiză economico-
financiară", Editura Economică, Bucureşti, 2004.
Vintilă, G., „Gestiunea financiară a întreprinderii", Editura
42.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.
43. Vizzavona, P., „Evaluation des entreprises", Atol Editions, Paris, 1992.
Worms, G., „Leş methodes modernes de l'economie appliquee",
44.
Editura Dunod, Paris, 1975.
45. Yadolah, D., „Mathematiques de base pour economistes", Editions
EDES CH-2000 Neuchâtel, 1987.
46. ***, „Encyclopedie de l'economie et de la gestion", Editura
Hachette, Paris, 1991.
47. ***, „Lexique de gestion", Editura Dalloz, Paris, 1989.
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.752/2005 pentru
48.
aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,
Monitorul Oficial al României nr. 1.080 din 30 noiembrie 2005.
402 _______________________________________Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU
49. ***, Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS),

IASB, traducere Editura CECCAR, Bucureşti, 2005.
50. http://www.investopedia.com.
51. http://www.internationaleconomics.net/glossary.html.
52. http://www.duke.edu/~charvey/Classes/wpg/glossary.htm.
53. http://harvardbusinessonline.hbsp.harvard.edu/hbsp/index.jsp?_
requestid=39201.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=0,l 136173,0
54.
_45570698&_dad=portal&_schema=PORTAL.
55. http://www.valuebasedmanagement.net/index.html.
56. http://en.wikipedia.Org/wiki/Wikipedia:Contents.
Redactor: Nadia MARINESCU
www.ceccar.ro
Tipărit Ia Tipografia Everest 2001
www.everest.ro

Analiza Si Diagnostic Ghid Aplicativ 2008

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Si Diagnostic Ghid Aplicativ 2008

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Corpul Experţilor Contabili şi

Contabililor Autorizaţi din România

Prof. univ. dr. SILVIA PETRESCU

ANALIZA Şl DIAG NO STIC

Editura CECCAR, Bucureşti, 2008

CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare...................9

CAPITOLUL 2: Diagnosticul performanţelor şi riscurilor pe baza

2.7. Analiza ratelor de rentabilitate.................................................. 144

CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza

CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri............................306

CAPITOLUL 5: Diagnosticul financiar-contabil în evaluarea

ANEXA 1: Structura diagnosticului financiar-contabil.................373

Creşterea complexităţii activităţii financiare a întreprinderii în condiţiile

Prof. univ. dr. Silvia Petrescu

Iaşi, iunie 2007

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung,

Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi în exercitarea controlului de

în prezent, câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta

1.3. Diagnosticul financiar-contabil - instrument al analizei financiare

Diagnosticul financiar elaborat pe baza analizei financiare procedează în acelaşi mod,

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar-contabil exterior

Condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar-contabil, în conformitate cu

Capitolul L Analiza creşterii întreprinderii

Capitolul II. Analiza rentabilităţii

Capitolul III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară

Capitolul IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor

Capitolul V. Sinteza diagnosticului financiar

în concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare

Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza sa i

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru

1.5. Metodologia analizei economico-financiare

adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.

Treptele metodologice ale analizei parcurg următoarea succesiune:

2) Descompunerea indicatorilor sau a rezultatelor este o metodă de analiză calitativă,

b) după caracter, în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi,

3) Stabilirea influenţei factorilor cuprinde mai multe procedee de cuantificare a acţiunii

4) Generalizarea rezultatelor este o metodă inductivă de cercetare de la particular la

1.6. Procedee specifice analizei financiare

• Compararea situaţiilor financiare

III. Indicatori de activitate (de gestiune):

IV. Indicatori de profitabilitate:

Bateria de rate cuprinde indicatori reprezentativi care servesc la:

- Metoda analizelor specifice

- Utilizarea instrumentului informatic

- elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;

1.7. Etapele analizei financiare

2. Examinarea situaţiei financiare presupune trei demersuri:

de finanţare), care constituie un document distinct în cadrul situaţiilor de raportare financiară

3. Formularea diagnosticului financiar

2.1. Rentabilitatea - criteriu de performanţă - reflectată în contul

Debit Contul de profit şi pierdere Credit

Reglementările contabile româneşti convergente cu directivele europene si cu

aferente cifrei de afaceri nete (ct. 741 1)

8. Alte cheltuieli de exploatare 17.432 24.055 6.624 138,0

10. Venituri din alte investiţii financiare şi 0 0

11. Venituri din dobânzi (ct. 766) 109 22 -87 20,91

Alte venituri financiare (ct. 762 + 764 +

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei

De exemplu, din contul de profit si pierdere prezentat în Tabelul l, veniturile,

 Aplicaţia 1: Prezentarea verticală a rezultatelor din contul de profit şi pierdere

Structurarea tabelară a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor pe tipuri de

 Aplicaţia 2: Prezentarea orizontală a rezultatelor din contul de profit şi pierdere