Sunteți pe pagina 1din 423

ION LALA POPA MELANIA MICULEAC

ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ

EDITURA MIRTON
Timişoara
2015

1
© Toate drepturile rezervate autorilor

ISBN 978-973-52-1521-7

2
CUPRINS :
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTELE TEORETICO – METODOLOGICE ŞI SURSELE 9
INFORMAŢIONALE ALE ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE...................

1.1. Definire, scop, funcţii, necesitate şi utilitate................................................................ 9


1.2.Tipuri de analiză economico – financiară şi terminologia specifică acesteia.......... 11
1.3. Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară....................... 14
1.4. Metodologia analizei economico – financiare.............................................................. 16
1.4.1. Metode ale analizei calitative.................................................................................. 17
1.4.2. Metode ale analizei cantitative................................................................................ 21
1.5. Sursele informaţionale ale analizei economico – financiare...................................... 28
1.5.1. Conţinutul Situaţiilor financiare anuale.................................................................. 28
1.5.1.1. Bilanţul – componentă esenţială a Situaţiilor financiare anuale................ 29
1.5.1.2. Contul de profit şi pierdere........................................................................ 48
1.5.1.3.Situaţia Modificărilor capitalului propriu.................................................. 50
1.5.1.4.Situaţia Fluxurilor de numerar................................................................. 50
1.5.1.5. Note explicative la Situaţiile financiare anuale.......................................... 51
1.6. Bilanţul financiar sau bilanţul lichiditate-exigibilitate............................................... 52
1.6.1. Construcţia bilanţului financiar.............................................................................. 53
1.6.2. Rolul şi limitele bilanţului financiar...................................................................... 55
1.7. Bilanţul funcţional ........................................................................................................ 55
1.7.1. Construcţia bilanţului funcţional............................................................................ 55
1.7.2. Rolul şi limitele bilanţului funcţional.................................................................... 58
1.8. Aplicaţii rezolvate………….......................................................................................... 59
1.8.1. Metoda substituţiilor în lanţ…………................................................................... 59
DE REŢINUT........................................................................................................................ 63

CAPITOLUL 2
65
ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII.........................................

2.1.Analiza ratelor de structură ale bilanţului.................................................................. 65


2.1.1. Analiza ratelor de structură ale activului............................................................... 65
2.1.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului.............................................................. 72
2.2. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii.......................................................... 75
2.2.1. Analiza echilibrului pe termen mediu şi lung – fondul de rulment....................... 77
2.2.1.1. Analiza nivelului şi dinamicii fondului de rulment................................. 77
2.2.1.2. Structura fondului de rulment pe surse de provenienţă........................... 84
2.2.1.3. Gestiunea fondului de rulment................................................................. 85
2.2.2. Analiza echilibrului pe termen scurt – necesarul de fond de rulment.................... 88
2.2.2.1. Analiza nivelului şi dinamicii necesarului de fond de rulment................. 88
2.2.2.2. Analiza structurii necesarului de fond de rulment.................................... 90
2.2.2.3. Analiza gestiunii necesarului de fond de rulment..................................... 92
2.2.3. Analiza echilibrului global – trezoreria netă.......................................................... 92
2.2.3.1. Analiza nivelului şi dinamicii trezoreriei.................................................. 93
2.2.3.2. Analiza structurii funcţionale a trezoreriei................................................ 96
2.2.3.3. Analiza fluxului de trezorerie................................................................... 96
2.2.4. Analiza echilibrului financiar pe baza metodei ratelor de finanţare.................... 98

3
2.3. Flexibilitatea financiară a întreprinderii pe baza situaţiei fluxurilor de
101
numerar........................................................................................................................
2.3.1. Prezentarea Situaţiei fluxurilor de numerar......................................................... 101
2.3.2. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar................................................. 102
2.3.3. Interpretarea Situaţiei fluxurilor de numerar...................................................... 106
2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii........................................................ 107
2.4.1. Analiza lichidităţii ................................................................................................ 107
2.4.2. Analiza solvabilităţii............................................................................................. 109
2.5. Analiza gestiunii resurselor........................................................................................... 111
2.5.1. Analiza indicatorilor de activitate......................................................................... 115
2.5.2. Corelaţii în interpretarea indicatorilor de activitate............................................... 123
2.6. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii întreprinderii................................................ 124
2.6.1. Analiza profitabilităţii întreprinderii...................................................................... 125
2.6.1.1. Rata profitabilităţii comerciale……………............................................. 125
2.6.1.2. Rata profitabilităţii veniturilor…………................................................. 126
2.6.1.3. Rata profitabilităţii resurselor consummate…………............................. 127
2.6.2. Analiza rentabilităţii întreprinderii......................................................................... 129
2.6.2.1. Analiza ratei de rentabilitate economică…………................................... 130
2.6.2.2. Analiza ratei de rentabilitate financiară………….................................... 133
2.6.3. Corelaţia dintre rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară……............ 136
2.6.4. Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital........................................................... 138
2.7. Analiza riscurilor întreprinderii.................................................................................. 140
2.7.1. Analiza riscului de exploatare................................................................................ 141
2.7.1.1. Metoda pragului de rentabilitate……………......................................... 141
2.7.1.2. Metoda elasticităţii rezultatului exploatării………….............................. 144
2.7.2. Analiza riscului financiar....................................................................................... 144
2.7.2.1. Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate financiar….. 145
2.7.2.2. Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier………................... 145
2.7.3. Analiza riscului de faliment................................................................................... 147
2.7.3.1.Cauzele care determină falimentul………................................................. 147
2.7.3.2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor…………................. 148
2.8. Studiu de caz - Analiza poziţiei financiare a întreprinderii....................................... 153
2.8.1. Prezentarea Societăţii Comerciale „Agro Company” S.R.L. şi a instrumentelor
153
de analiză...............................................................................................................
2.8.1.1. Elemente de identificare............................................................................ 153
2.8.1.2. Scurt istoric al firmei................................................................................ 153
2.8.1.3. Profilul activităţii...................................................................................... 154
2.8.1.4. Instrumentele de analiză........................................................................... 155
2.8.2. Analiza ratelor de structură ale bilanţului S.C. „Agro Company” S.R.L.............. 162
2.8.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului.................................................. 162
2.8.2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului.................................................. 165
2.8.3. Analiza echilibrului financiar la S.C. „Agro Company” S.R.L.............................. 170
2.8.3.1. Analiza echilibrului financiar pe termene.................................................. 170
2.8.3.2. Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor de finanţare................. 175
2.8.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii la S.C. „Agro Company” S.R.L...................... 177
2.8.5. Analiza gestiunii resurselor.................................................................................... 181
2.8.5.1. Analiza ratelor de gestiune generală a capitalurilor................................... 182
2.8.5.2. Analiza ratelor de gestiune generală ale activelor la S.C. „Agro
184
Company” S.R.L.....................................................................................
2.8.5.3. Analiza ratelor de gestiune ale stocurilor utilizând etapele Metodei
186
substituțiilor în lanț...................................................................................

4
2.8.5.4. Analiza ratelor de gestiune ale clienţilor şi ale furnizorilor la
180
S.C. „Agro Company” S.R.L....................................................................
2.8.6. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii .................................................................... 198
2.8.6.1. Analiza profitabilităţii comerciale............................................................. 198
2.8.6.2. Analiza profitabilităţii veniturilor.............................................................. 199
2.8.6.3. Analiza profitabilităţii resurselor consumate............................................. 200
2.8.6.4. Analiza ratei rentabilităţii economice....................................................... 202
2.8.6.5. Analiza ratei rentabilităţii financiare......................................................... 202
2.8.7. Analiza riscurilor la S.C. „Agro Company” S.R.L................................................. 207
2.8.7.1. Analiza riscului de exploatare (economic)................................................ 207
2.8.7.2. Analiza riscului financiar.......................................................................... 208
2.8.7.3. Analiza riscului de faliment - Modelul Altman........................................ 209
2.8.8. Determinarea flexibilităţii financiare a întreprinderii pe baza Situaţiei
210
fluxurilor de trezorerie..........................................................................................
DE REŢINUT........................................................................................................................ 214

CAPITOLUL 3
ANALIZA INDICATORILOR DE PERFORMANŢĂ ECONOMICO – 219
FINANCIARI........................................................................................................................

3.1. Formarea şi modelarea indicatorilor economico – financiari utilizaţi în cadrul


219
analizei economice…...................................................................................................
3.1.1.Dinamica indicatorului economico-financiar care caracterizează fenomenul…... 219
3.1.1.1. Abaterea absolută…………....................................................................... 219
3.1.1.2. Abaterea relativă………........................................................................... 220
3.1.2. Analiza factorială a indicatorului economico - financiar…………...................... 221
3.2. Prezentarea indicatorilor de rezultate care se regăsesc în Tabloul Soldurilor
222
Intermediare de Gestiune……....................................................................................
3.2.1. Indicatorii de rezultate care exprimă rezultatele de producţie şi performanţele
223
comerciale ale întreprinderii.................................................................................
3.2.2. Indicatorii de rezultate de natura profitului.......................................................... 225
3.2.3. Indicatori de rezultate care exprimă potenţialul de finanţare................................ 230
3.3. Analiza cifrei de afaceri…………................................................................................. 235
3.3.1. Prezentarea formelor cifrei de afaceri .................................................................. 236
3.3.2. Analiza nivelului şi dinamicii cifrei de afaceri…………..................................... 238
3.3.2.1. Analiza nivelului cifrei de afaceri…………............................................ 238
3.3.2.2. Analiza dinamicii cifrei de afaceri........................................................... 241
3.3.3. Analiza structurală a cifrei de afaceri................................................................... 246
3.3.3.1. Structura cifrei de afaceri pe produse…………...................................... 247
3.3.3.2. Structura cifrei de afaceri pe clienţi…………......................................... 249
3.3.3.3. Structura cifrei de afaceri pe zone geografice.......................................... 250
3.3.4. Analiza factorială a cifrei de afaceri..................................................................... 251
3.3.4.1. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul întreprinderilor cu
252
activitate de producţie de natură industrială..........................................
3.3.4.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul firmelor din comerţ şi
266
turism.....................................................................................................
3.3.5. Analiza efectelor modificării cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori
266
economico-financiari ai întreprinderii.................................................................

5
3.4. Analiza valorii adăugate................................................................................................ 268
3.4.1. Analiza nivelului, dinamicii şi structurii valorii adăugate..................................... 269
3.4.2. Analiza factorială a valorii adăugate ..................................................................... 273
3.4.2.1. Modelul factorial care ia în considerare contribuţia muncii la obţinerea
273
valorii adăugate........................................................................................
3.4.2.2. Modelul factorial bazat pe capacitatea întreprinderii de a spori valoarea
276
consumurilor intermediare........................................................................
3.4.2.3. Modelul factorial care ia în considerare aportul resurselor tehnice şi
278
materiale la realizarea nivelului valorii adăugate.....................................
3.4.3.Analiza efectelor modificării valorii adăugate asupra principalilor indicatori
280
economico-financiari ai întreprinderii...................................................................

3.5. Analiza profitului........................................................................................................... 281


3.5.1. Analiza acumulării brute din exploatare................................................................ 281
3.5.1.1. Analiza nivelului şi dinamicii EBE........................................................... 281
3.5.1.2. Analiza structurii sau repartizării EBE..................................................... 282
3.5.1.3. Analiza factorială a EBE.......................................................................... 283
3.5.2. Analiza rezultatului din exploatare........................................................................ 285
3.5.2.1. Analiza nivelului şi dinamicii rezultatului exploatării.............................. 285
3.5.2.2. Analiza structurii rezultatului exploatării................................................. 286
3.5.2.3. Analiza factorială a rezultatului exploatării.............................................. 286
3.5.3. Analiza rezultatului total al exerciţiului................................................................. 288
3.5.3.1. Analiza realizării şi dinamicii rezultatului total al exerciţiului................ 288
3.5.3.2. Analiza factorială a rezultatului total al exerciţiului................................. 289
3.6. Aplicaţii rezolvate.......................................................................................................... 292
3.6.1. Întocmirea Tabloului Soldurilor intermediare de gestiune la S.C. „Agro
292
Company” S.R.L ………………..........……….................................................
3.6.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri.... 298
3.6.3. Analiza factorială a valorii adăugate...................................................................... 306
3.6.4. Analiza factorială a rezultatului exploatării........................................................... 309
DE REŢINUT........................................................................................................................ 312

CAPITOLUL 4
316
ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII........................................................

4.1. Concepte şi abordare sistemică..................................................................................... 316


4.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii............................ 321
4.3. Analiza eficienţei economice a cheltuielilor de exploatare......................................... 324
4.4. Analiza eficienţei cheltuielilor variabile....................................................................... 330
4.4.1. Analiza cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri..................................... 331
4.4.2. Analiza cheltuielilor variabile totale...................................................................... 333
4.4.3. Analiza cheltuielilor variabile medii...................................................................... 336
4.5. Analiza eficienţei cheltuielilor fixe................................................................................ 338
4.5.1. Analiza cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri............................................. 338
4.5.2. Analiza cheltuielilor fixe unitare............................................................................ 341
4.6. Analiza cheltuielilor materiale...................................................................................... 342
4.6.1. Analiza dinamicii cheltuielilor materiale în expresie absolută şi relativă............. 343
4.6.2. Analiza structurii cheltuielilor materiale................................................................ 344
4.6.3. Analiza factorială a modificării cheltuielilor materiale......................................... 345

6
4.6.3.1. Analiza cheltuielilor materiale totale........................................................ 345
4.6.3.2. Analiza cheltuielilor materiale pe elemente............................................ 348
4.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea............................................................................. 354
4.8. Analiza cheltuielilor cu forţa de muncă....................................................................... 359
4.8.1. Analiza dinamicii cheltuielilor cu forţa de muncă, în expresie absolută şi
360
relativă...................................................................................................................
4.8.2. Analiza structurii cheltuielilor cu forţa de muncă.................................................. 361
4.8.3. Analiza factorială a modificării cheltuielilor cu forţa de muncă........................... 362
4.9.Analiza cheltuielilor cu dobânzile bancare................................................................... 366
4.10. Analiza costului unitar pe produs.............................................................................. 368
4.11. Efectele modificării cheltuielilor la nivelul întreprinderii…………........................ 370
4.12. Aplicaţii rezolvate........................................................................................................ 372
4.12.1. Analiza cheltuielilor întreprinderii..................................................................... 372
4.12.1.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri.................................. 372
4.12.1.2. Analiza cheltuielilor variabile totale.................................................... 375
4.12.1.3. Analiza cheltuielilor variabile medii.................................................... 377
4.12.1.4. Analiza cheltuielilor fixe unitare.......................................................... 380
DE REŢINUT ....................................................................................................................... 382

CAPITOLUL 5
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE.................................................................... 385

5.1. Analiza modului de realizare a asigurării cu resurse umane.................................... 385


5.1.1. Analiza asigurării cantitative cu resurse umane la nivelul unei
385
întreprinderi............................................................................................................
5.1.2. Analiza asigurării în structură cu resurse umane............................................ 387
5.1.3. Analiza din punct de vedere al calificării resurselor umane.............................. 389
5.1.4. Analiza asigurării la termen cu resurse umane................................................... 390
5.2. Analiza modului de utilizare (extensiv şi intensiv) a resurselor umane existente
393
la nivelul întreprinderii..................................................................................................
5.2.1. Analiza utilizării extensive a resurselor umane..................................................... 393
5.2.1.1. Analiza utilizării numărului de personal.................................................. 393
5.2.1.2. Analiza utilizării timpului de muncă......................................................... 393
5.2.1.3. Efectele neutilizării timpului de muncă.................................................... 396
5.2.2. Analiza utilizării intensive a resurselor umane...................................................... 398
5.2.2.1. Analiza nivelului şi dinamicii productivităţii muncii............................... 398
5.2.2.2. Analiza factorială a productivităţii muncii................................................ 399
5.2.2.3. Efectele modificării productivităţii muncii.............................................. 401
5.2.2.4. Analiza profitului pe salariat..................................................................... 402
DE REŢINUT........................................................................................................................ 404

CAPITOLUL 6
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE.................................................. 407

6.1. Analiza mijloacelor fixe................................................................................................ 407


6.1.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe................................................... 407
6.1.2. Analiza structurii mijloacelor fixe......................................................................... 408
6.1.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic.................................................................... 409

7
6.2. Analiza capitalului circulant......................................................................................... 412
6.2.1. Analiza stocurilor de materii prime şi materiale………….................................... 412
6.2.2. Analiza stocurilor de mărfuri…………................................................................. 414
DE REŢINUT........................................................................................................................ 415

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….......... 417

8
CAPITOLUL 1

FUNDAMENTELE TEORETICO – METODOLOGICE


ŞI SURSELE INFORMAŢIONALE ALE
ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE

Analiza este o metodă a cunoaşterii, bazată pe descompunerea unui întreg, a unui


fenomen, în părţile sale componente şi stabilirea legii de formare şi dezvoltare a acestuia.
Analiza presupune descompunerea unui fenomen / proces economic în elemente cât
mai simple, stabilirea factorilor de ordinul I, II etc. care acţionează asupra fenomenelor,
relaţiilor de cauzalitate, a legilor care guvernează aceste relaţii şi în concordanţă cu acestea,
întreprinderea are măsuri de redresare, ameliorare sau păstrare a sistemului economico-
financiar.

1.1. DEFINIRE, SCOP, FUNCŢII, NECESITATE ŞI UTILITATE

Analiza economico – financiară reprezintă o activitate complexă care, cu ajutorul


unui ansamblu de concepte, instrumente, metode şi tehnici, prin tratarea informaţiilor interne
şi externe, permite aprecierea stării financiare, a performanţelor şi a potenţialului economico
– financiar al unei firme.
Instrumentul folosit de analiza economico - financiară este reprezentat de
abstractizarea ştiinţifică.

Scopul analizei financiare este de a diagnostica situaţia financiară a unei întreprinderi


când sunt identificate punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare, pe baza acestui
diagnostic elaborându-se strategiile de menţinere şi dezvoltare în mediul concurenţial.
Scopul analizei economice îl constituie, pe de o parte, studierea proceselor şi
fenomenelor economice, iar pe de altă parte, cercetarea complexă a proceselor şi
fenomenelor economice în scopul evidenţierii legităţilor după care funcţionează şi
implicaţiilor acestora asupra activităţii întreprinderii.

Etapele principale care trebuie parcurse pentru a se obţine o analiză economico –


financiară pertinentă sunt:
1) Delimitarea obiectului analizei (delimitarea se face în timp şi spatiu);
2) Identificarea elementelor şi a factorilor care influenţează fenomenul studiat;
3) Stabilirea tipului de legatură, dintre fenomenul studiat şi factorii de influenţă, respectiv
elementele componente;
4) Cuantificarea influenţelor elementelor şi a factorilor asupra variatiei fenomenului studiat:
5) Sintetizarea rezultatelor analizei sub forma concluziilor şi a aprecierilor cu privire la
modificarea fenomenelor şi a influenţelor elementelor şi a factorilor;
6) stabilirea măsurilor care stau la baza deciziilor necesare pentru reglarea şi îmbunătăţirea
performanţelor firmei.

• Trebuie menţionat faptul că etapele 1, 2 şi 3 formează conţinutul analizei calitative.


Prin parcurgerea acestor prime trei etape se obtine modelul de analiză a fenomenului
cercetat.

9
• Etapa 4 formează continutul analizei cantitative.
• Ultima etapa arata rolul analizei economico - financiare, si anume de a furniza
informaţii organelor de decizie pentru eliminarea aspectelor nefavorabile şi pentru
îmbunătăţirea performanţelor.

Funcţiile analizei economico – financiare sunt:

1. Functia de instrument de diagnosticare, deoarece analiza economico – financiară


identifică punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare a firmei, stabilind
potenţialul financiar al acesteia, rezervele de potenţial, factorii şi cauzele care le-au
generat. Analiza economico - financiară are şi menirea de a stabili situaţia economico
- financiară prezentă, rezultată din activitatea trecută. Diagnoza este un cuvânt preluat
din medicină şi presupune stabilirea unui diagnostic în urma procesului de analiză pe
baza simptomelor bolnavului. În literatura de specialitate, se utilizează noţiunea de
analiză - diagnostic, având în vedere faptul că analiza este o etapă anterioară
diagnosticului. Analiza nu are doar un rol statistic, de contemplare a situatiei, ci şi
menirea de a stabili căile de urmat pentru ameliorarea situaţiei.

2. Funcţia de instrument managerial, deoarece managementul firmei presupune luarea


de decizii strategice, tactice şi curente, calitatea acestora fiind influenţată în mod
decisiv de volumul, calitatea şi operativitatea informaţiilor de care dispune. Analiza
economico – financiară este una dintre cele mai importante surse de informaţii.
Analiza este un instrument managerial, necesar luării deciziei în mod ştiinţific.

FENOMEN Z
LA NIVELUL ANALIZA
t

DECIZIA IMPLEMENTAREA
DECIZIEI

FENOMEN Z LA
NIVELUL t+1

Figura nr. 1.1 Funcţia de instrument managerial

3. Funcţia de instrument de control intern (generat de desfăşurarea activităţii) şi


extern (generat de relaţiile cu partenerii externi).

4. Funcţia de instrument de descoperire a rezervelor interne. În urma analizei


economico - financiare, se descoperă rezerve materiale, umane, financiare,
neantrenate în activitatea desfaşurată. Ca de exemplu, în urma analizei rezultă că un

10
număr de 10 persoane din atelierul “Lunex” sunt în surplus faţă de necesitatea de
producţie. Ca atare, fie vor fi reduşi, fie antrenaţi într-o altă activitate.

5. Funcţia de instrument de evaluare a performanţelor, cu scopul de atribuire a lor şi


sde stabilire a responsabilităţilor.

Necesitatea şi utilitatea analizei economico – financiare este dată de nevoile


informaţionale ale participanţilor la activitatea economică a întreprinderii:
• pentru a oferi managementului informaţii financiare prelucrate, pentru
îmbunătăţirea gestionării întreprinderii;
• informarea actualilor şi potenţialilor acţionari despre valoarea firmei şi
implicit asupra avuţiei lor;
• surprinderea potenţialului financiar al firmelor în cazul participărilor la
capitalul altor societăţi, în cazul restructurării sau privatizării acestora;
• utilitatea cunoaşterii resurselor financiare ale firmei, în perspectiva dezvoltării
sau expansiunii, realizării de investiţii;
• fundamentarea deciziilor de participare pe piaţa financiară, în condiţiile
dezvoltării şi diversificării acesteia.

Rolul contemporan al analizei economico – financiare, ca parte a diagnosticului


strategic global, este tot mai mare, fiind dat de creşterea complexităţii vieţii economice, care
are drept consecinţă creşterea complexităţii actului decizional.

Complexitatea analizei economico - financiară este determinată şi de următoarele


aspecte:1
• acelaşi efect poate avea cauze diferite;
• efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau de forţe;
• intensitatea şi calitatea factorilor sau a cauzelor pot determina apariţia unor însuşiri
noi la nivelul fenomenului studiat;
• în realitatea obiectivă, factorii principali, dominanţi se regăsesc împreună cu factorii
secundari, întâmplători.

În decursul timpului, analiza economico – financiară a firmei a îmbrăcat mai multe


forme:
1) activitate practică desfaşurată de persoane care iau decizii;
2) este o metoda de cercetare ştiinţifică;
3) este o disciplină economică care are un obiect propriu de studiu: studiul
fenomenelor economice şi modificarea fenomenelor economice în timp şi spatiu.

1.2. TIPURI DE ANALIZĂ ECONOMICO – FINANCIARĂ ŞI


TERMINOLOGIA SPECIFICĂ ACESTEIA

În funcţie de diferite criterii de grupare întâlnim mai multe tipuri de analiză


economico - financiară:

1
Mărgulescu D., (coord) – Analiză economico – financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994,
pag.14

11
a) după raportul între momentul efectării analizei şi cel al desfăşurării fenomenului
distingem:
• Analiza post factum – presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor
cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii,
prin aceea că furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor
programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele
estimate, ca fiind normale. Presupune studierea rezultatelor unei activităţi încheiate;
• Analiza previzională – presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în
perspectivă, inclusiv în luarea în considerare şi a altor factori decât cei cunoscuţi.
Constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-
financiare a întreprinderii fiind utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea
obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare;
Dacă analiza post factum se bazează pe relaţii de tip funcţional, analiza previzională
se bazează pe relaţii de tip stocastic.

b) după modalitatea de analiză a corelaţiilor elementelor patrimoniale cuprinse în


bilanţ se pot distinge următoarele tipuri:
• Analiza pe orizontală – care cuprinde corelaţiile dintre active şi pasive şi care
evidenţiază măsura în care activele fixe şi circulante s-au format pe baza resurselor
financiare corespunzătoare din pasiv, scopul fiind urmărirea modului de formare şi
utilizare a resurselor financiare;
• Analiza pe verticală – care studiază grupele şi posturile din bilanţ prin raportarea
elementelor fie la total grupă, fie la total activ, respectiv pasiv, scopul fiind de a
aprecia, din punct de vedere calitativ, structura grupelor şi a posturilor de activ şi
pasiv, reflectând strategia adoptată de firmă;
• Analiza combinată – care îmbină caracteristicile analizei pe orizontală şi verticală.

c) din punct de vedere al studierii esenţei fenomenului şi al determinării cantitative


distingem:
• Analiza calitativă – studiază esenţa fenomenului cu ajutorul principiului
descompunerii în trepte, care presupune trecerea de la o esenţă mai puţin pură la o
esenţă mai pură. Urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale,
factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul ce îl determină. Rolul ei constă în
elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale
fenomenului.
• Analiza cantitativă – presupune măsurarea fenomenului studiat şi a influenţelor
elementelor componenete şi a factorilor direcţi şi indirecţi care acţionează asupra
acestuia. Presupune cercetarea fenomenelor prin determinări comensurative,
exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr.

d) după modul de studiere în timp a fenomenelor putem avea:


• Analiza statică – care studiază fenomenele la un moment dat, (de regulă momentul
încheierii exerciţiului financiar) şi care la rândul ei poate fi tradiţională ( orientată pe
conceptul de lichiditate şi solvabilitate) şi modernă ( orientată funcţional spre profilul
economic);
• Analiza dinamică – care cercetează fenomenele în schimbarea lor, relevând poziţia
acestora într-un şir de momente sau pe un interval de timp. Pe baza analizei dinamice
se stabilesc factorii care au determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele
evoluţiilor lor viitoare.

12
e) după perioada de timp pe care se desfăşoară distingem:
• Analiza pe termen scurt – până la 1 an – serveşte pentru luarea deciziilor operative a
firmei şi se bazează pe relaţii de tip determinist;
• Analiza pe termen lung – peste 1 an – serveşte pentru elaborarea deciziilor strategice
ale firmei şi se bazează pe modele de tip nondeterminist.

f) după nivelul la care se efectuează distingem:


• Analiza macroeconomică – presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei
naţionale sau al economiei mondiale, operând preponderent cu mărimi sintetice,
globale sau agregate ca, de exemplu : produs naţional brut, produs intern brut,
produsul social total, venitul naţional, utilizarea forţei de muncă, volumul investiţiilor;
• Analiza mezoeconomică – studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau
al ramurii de activitate, în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor
concurenţiale a acesteia;
• Analiza microeconomică – cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul
întreprinderilor sau a compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale
organizatorice. Vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea
produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în
raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii, performanţele
economico-financiare realizate

g) după poziţia analistului şi a beneficiarului analizei:


• Analiză internă – care se desfăşoară în interiorul firmei, beneficiarii cei mai
reprezentativi fiind managerii, scopul fiind de fundamentare a deciziilor;
• Analiză externă – care este impusă de necesităţile informaţionale ale beneficiarilor
din mediul extern: bănci, investitori instituţionali, instituţiile publice, furnizori, clienţi.

h) în funcţie de obiectul cercetării distingem:


• Analiză generală - cuprinde întreaga activitate economico-financiară desfăşurată de
întreprindere şi se bazează pe sistemul de indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care
reflectă toate laturile activităţii întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de
mărfuri, utilizarea forţei de muncă şi a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile,
rentabilitatea).
• Analiză parţială (tematică) - cercetează numai anumite laturi ale activităţii şi
foloseşte sursele informaţionale corespunzătoare scopului urmărit (de ex., analiza
modului de aprovizionare cu mărfuri a reţelei comerciale sau gradul de utilizare a
timpului de lucru al muncitorilor).

Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în


procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea
fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii.

Analiza economico – financiară presupune utilizarea unei terminologii specifice,


dintre care cele mai importante noţiuni sunt: element, fenomen, factor, cauze, legături
factorial-cauzale, efecte.2

2
Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară. Concepte teoretice, aplicaţii şi teste grilă,
Editura Mirton, Timişoara, 2007, pag. 3-4

13
Analiza economico – financiară se bazează pe descompunerea unui fenomen în
elemente componente, căutând să identifice factorii de influenţă, cauzele acestora şi efectele
induse de modificarea lor.
• Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat.
• Fenomenele sunt forme exterioare ale realităţii economice, respectiv aspecte,
raporturi, corelaţii, laturi şi legături dintre actele economice care apar ,se manifestă şi
pot fi cunoscute în mod direct.
• Factorii reprezintă acele forţe motrice, care în anumite condiţii precizate, provoacă
sau determină un fenomen.
• Cauzele sunt reprezentate de acele fenomene care explică direct evoluţia unui
fenomen.
• Legăturile factorial-cauzale sunt formele conexiunii, a dependenţei, prin care
interacţiunea unor fenomene, sau a elementelor componente ale lor, generează
transformarea fenomenului. Una dintre cele mai importante legături este legătura
duală, în care un fenomen este cauza altui fenomen.
• Efectele sunt consecinţele directe pe care le are modificarea unui factor sau fenomen
asupra altui fenomen.
Având în vedere particularităţile vieţii economice, care generează o complexitate
deosebită, în analiza economico – financiară trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte
specifice:
1. se pot combina factori diferiţi obţinându-se efecte complexe;
2. complexitatea şi intensitatea cauzei poate determina intensitatea şi calitatea
fenomenului,
3. un fenomen în amonte poate fi cauza unui fenomen în aval,
4. într-un fenomen pot să dispară însuşiri vechi sau să apară însuşiri noi ale
elementelor sale;
5. însuşirile esenţiale se combină cu cele neesenţiale având efecte sporite,
6. acelaşi efect poate fi generat de cauze diferite.

1.3. UTILIZATORII INFORMAŢIILOR FURNIZATE DE ANALIZA


ECONOMICO-FINANCIARĂ

Informaţia furnizată de analiza economico – financiară serveşte deciziilor financiare


curente, tactice şi strategice privind alocarea resurselor firmei. Situaţiile financiare trebuie să
satisfacă necesităţi comune ale utilizatorilor de informaţii, obiectivul lor fiind măsurarea
statică şi dinamică a principalelor aspecte privind poziţia şi performanţele economico –
financiare ale firmei.
Dar aceste aspecte comune nu satisfac în totalitate necesităţile informaţionale ale
decidenţilor. Există o delimitare în satisfacerea nevoilor informaţionale particulare ale
beneficiarilor, care se materializează în numărul indicatorilor şi fenomenelor la care se referă,
modul lor de construire, complexitatea analizei şi nivele de diagnostic.
Diferitele categorii de utilizatori folosesc categorii diferite de informaţii economico –
financiare, precum şi alte informaţii puse la dispoziţie de evidenţele contabile, statistice şi
operative ale firmei, cu scopul de a fundamenta deciziile.
Rezultatele muncii practice de analiza sunt dependente de calitatea, cantitatea,
acuratețea, relevanța și eficacitatea informațiilor colectate și procesate.3
3
Monea Mirela - Information system of the financial analysis, Annals of the University of Petroşani,
Economics, 13(2), 2013, 149-156

14
Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza economico-financiară se pot grupa în
două mari categorii, şi anume:
A) Beneficiarii din mediul intern;
B) Beneficiarii din mediul extern.

A) Beneficiarii din mediul intern


Din această categorie fac parte managementul firmei, precum şi angajaţii şi organele
sindicale.

1. Managementul firmei, mai ales cel financiar, ar trebui să utilizeze în mod


periodic analiza propriilor performanţe financiare, aceste analize trebuind
efectuate în comparaţie cu nivele precedente, cu media ramurii de activitate,
respectiv faţă de principalul concurent.
Managementul firmei este cel care trebuie să optimizeze satisfacerea
nevoilor tuturor celor care participă la viaţa economică şi financiară a
firmei: acţionari, creditori, dalariaţi, clienţi, furnizori, statul. În ceea ce
priveşte gradul de complexitate, analiza situţiei economico – financiare
pentru acest nivel este cea mai amplă, deoarece managerii trebuie să aibe o
viziune completă, integrată a intereselor tuturor celor implicaţi în activitatea
firmei.

2. Angajaţii şi organele sindicale, ca parteneri sociali ai firmei, pot să


utilizeze informaţiile furnizate de analiza situaţiei economico – financiare
cu scopul de a înţelege mangementul firmei în acţiunile întreprinse de
acesta. Principalele interese ale acestei categorii de utilizatori se referă la
securitatea locurilor de muncă şi negocierea salariilor. Ei au nevoie de
informaţii financiare la nivelul firmei şi la cel al ramurii în cadrul
negocierilor sau pentru a previziona niveluri viitoare ale şomajului şi ale
salarizării.

B) Beneficiarii din mediul extern

Din această categorie fac parte furnizorii de capitaluri, partenerii de afaceri, statul şi
alţi utilizatori.

1. Furnizorii de capitaluri
a) Acţionarii şi consultanţii acestora sunt interesaţi de performanţele curente ale
investiţiei realizate şi de eventualele aşteptări privind rentabilitatea viitoare şi
sporirea averii lor. Ei mai beneficiază şi de o altfel de analiză financiară,
denumită analiză tehnică, care nu are drept suport situaţia financiară a firmei,
ci analiza statistică a mişcărilor titlurilor pe bursă.
b) Investitorii în obligaţiuni au obiective diferite de cei care participă la capitalul
social al firmei; această categorie de utilizatori este interesată de capacitatea
de plată şi adecvarea fluxului de lichidităţi la nivelul îndatorării. Ei sunt
interesaţi de lichiditate, solvabilitate, stabilirea rezultatelor, capacitatea firmei
de generare a fluxurilor de lichidităţi.
c) Băncile şi alţi investitori sunt interesaţi de capacitatea de plată şi de gradul de
îndatorare al firmei.

15
2. Partenerii de afaceri

a) Furnizorii sunt interesaţi atât în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu partenerii


comerciali, cât şi de securitatea financiară a clienţilor săi.
b) Clienţii sunt interesaţi de eventualele probleme financiare ale furnizorilor
(scăderea calităţii, discontinuităţi în aprovizionare, ca urmare a problemelor
financiare).
c) Societăţile de leasing care sunt interesate în special de solvabilitatea firmei şi
de ratele de gestiune a activelor imobizate.

3. Statul

a) Organele fiscale asigură o parte semnificativă din venituri prin impozitarea


firmelor.
b) Guvernul şi organizaţiile cvasi-guvernamentale trebuie să configureze
politicile economice, să conducă economia şi să monitorizeze anumite zone
economice. Prin agregarea informaţiilor economico-financiare de la nivel
microeconomic, Guvernul poate evalua corect sănătatea şi performanţele
sectoarelor economice şi poate aprecia feed-back-ul.
c) Autorităţile locale au ca principal interes firmele din zona pe care o
administrează sau cele la care deţin acţiuni, având ca scop să asigure niveluri
ridicate de performanţă economico-financiară în zona de autoritate, inclusiv
prin utilizarea pârghiilor de care dispun: emisiunea de obligaţiuni, acordarea
de facilităţi, atragerea investitorilor.
d) Organele de urmărire utilizează expertizele contabile, judiciare, cele ce
vizează evaluarea firmelor, folosindu-se de informaţiile furnizate de analiza
situaţiei economico – financiare, în vederea stabilirii priorităţilor de plată a
obligaţiilor, explicarea dificultăţilor.

4. Alţi utilizatori

a) Organizaţiile profesionale : unul dintre scopurile acestora este să reducă


amestecul statului în activităţile domeniului de referinţă, precum şi menţinerea
eticii.
b) Analiştii şi consultanţii se regăsesc adesea în categoriile prezentate anterior,
fie ca firme de consultanţă pentru furnizorii de capital, fie ca agenţii de reiting
care produc şi furnizează informaţii economico-financiare.
c) Mass - media este cea care informează publicul putând asigura depăşirea
limitelor impuse de limbajul specific. Publicarea unor indicatori de
performanţă poate avea drept finalitate atragerea de investitori în acţiuni şi
obligaţiuni.

1.4. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO - FINANCIARE

METODA reprezintă modul de cercetare a unui proces sau fenomen , fiind un proces
teoretic, abstract, prin care se stabileşte o anumită concepţie privind modul de studiere a unui
obiect sau fenomen în vederea obţinerii de cunoştinţe asupra formei sau alcătuirii acestuia.
Metoda este alcătuită din procedee folosite în vederea realizării obiectivului.
PROCEDEUL constă în modul sistematic de acţiune pentru a obţine obiectivul dorit.
Totalitatea procedeelor specifice definesc TEHNICILE.

16
METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE cuprinde ansamblul de
metode şi procedee folosite pentru cercetarea activităţii întreprinderii şi formarea rezultatelor
activităţii economice.

Metodele şi procedeele pot fi grupate în :


1) metode ale analizei calitative care urmăresc cunoaşterea în esenţă a fenomenului, a
legăturilor cauzale;
2) metode ale analizei cantitative care urmăresc stabilirea mărimii elementelor, a factorilor
care explică fenomenul.

1.4.1. Metode ale analizei calitative

Principalele metode calitative utilizate în analiza economico - financiară sunt:


A - modelarea
B - comparaţia
C - gruparea
D - diviziunea şi descompunerea rezultatelor
E - generalizarea

A) MODELAREA

Modelul reprezintă un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a


realităţii care ocupă un loc important în analiza fenomenelor economice.
Modelul se elaborează cu ajutorul unor analize calitative, reproducând într-o formă
simplificată fenomenul, făcînd abstracţie de ceea ce este neesenţial, dar reţinînd esenţialul,
raporturile de condiţionare ale acestuia.
Deşi modelul evidenţiază numai aspecte esenţiale ale fenomenului real, el trebuie să
fie destul de cuprinzător pentru a permite, pe de-o parte, caracterizarea cantitativă judicioasă
a laturilor principale ale fenomenului analizat, iar pe de altă parte, determinarea legăturilor şi
dependenţelor reciproce dintre diferitele elemente componente.
Folosirea modelelor presupune parcurgerea mai multor etape, şi anume:
• Definirea obiectului analizei şi a nivelelor la care se va realiza;
• Precizarea surselor de informaţii pe baza cărora se construieşte;
• Stabilirea însuşirilor esenţiale ale fenomenului supus analizei;
• Stabilirea criteriilor de eficienţă;
• Stabilirea eventualelor restricţii;
• Construirea modelului propriu – zis.

După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi :


a) imitative - fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară (hărţi, fotografii,
machete);
b) analogice - acestea se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului
studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi folosite pentru vizualizarea fenomenelor
economico-financiare (grafice, diagrame);
c) simbolice - se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a reprezenta fenomenele
economico-financiare, regăsindu-se , de regulă, sub forma unor ecuaţii.

17
În analiza economico-financiară se folosesc modelele analogice şi cele simbolice.

B) COMPARAŢIA
Comparaţia reprezintă metoda de studiere a fenomenelor economico – financiare
prin compararea lor cu valori considerate baze de referinţă, stabilite după criterii bine
delimitate, pentru a le aprecia caracteristicile esenţiale în funcţie de aceste baze.
Aşadar, pentru analiza fenomenelor economico-financiară nu este suficientă numai
mărimea în sine, la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie
(criteriul de referinţă).
Baza de comparaţie poate fi selecţionată dintr-o multitudine de criterii ca:4
- rezultatele perioadei (perioadelor) precedente;
- nivelul programat sau planificat al unor indicatori;
- rezultatele altor întreprinderi din acelaşi domeniu de activitate;
- rezultatele medii pe ramură;
- rezultatele unor întreprinderi similare din alte ţări;
- nivelul optim al indicatorului;
- normative, standarde, rezultate de laborator; etc.
Pentru ca informaţiile obţinute, ca urmare a comparaţiei, să fie corecte, trebuie
respectate următoarele condiţii :
- sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară;
- să existe cel puţin două mărimi, doi indicatori care se compară;
- fenomenele şi elementele care se compară trebuie să aibă un conţinut omogen;
- măsurarea să se facă în aceeaşi unitate de măsură;
- să se asigure permanenţa metodelor de calcul.

În funcţie de criteriul ales, se întîlnesc următoarele tipuri de comparaţii :


a) comparaţii în timp - presupun analiza aceluiaşi fenomen, însă în diferite momente
sau intervale de timp ale evoluţiei sale. În aceste comparaţii este necesar să se acorde toată
atenţia alegerii bazei de comparaţie şi, respectiv, a intervalului de timp în care se compară
variaţia fenomenului, baza de comparaţie se indică să fie aleasă acea perioadă în care
fenomenul manifestă o stare normală de dezvoltare;
b) comparaţii în spaţiu când se compară rezultatele obţinute de întreprinderea
analizată cu rezultatele altei întreprinderi din aceeaşi ramură sau rezultatele obţinute de două
secţii ale aceleaşi întreprinderi. Această analiză este utilă activităţii de conducere, deoarece
evidenţiază deosebirile în rezultatele economice obţinute de către două unităţi.
c) comparaţii mixte adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii (timp şi
spaţiu);
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit când se compară rezultatele
obţinute cu programe, norme, normative, standarde, clauze contractuale.
e) comparaţii cu caracter special pentru care intervin alte criterii decît cele menţionate
mai sus (de exemplu compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic;
comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată gradul în care fenomenul analizat
se abate de la nivelul luat ca bază de comparaţie şi poate lua forma de:5
- abatere absolută,

4
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena - Analiza financiară a întreprinderii. Elemente teoretice. Aplicaţii
rezolvate, Editura Mirton, Timişoara , 2006, pag. 6
5
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară, Editura Mirton, Timişoara , 2007,
pag. 4-5

18
- abatere relativă;
- indice al variaţiei relative.
a) Abaterea absolută ( Δ F) reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel al bazei de
comparaţie a aceluiaşi fenomen sau rezultat economic, exprimate în unitatea de măsură a
indicatorului dat şi se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:

Δ F=F1-FO
unde:
Fl - reprezintă nivelul efectiv al fenomenului;
FO - reprezintă nivelul de comparaţie al fenomenului.
b) Abaterea relativă ( Δ rF) reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv al fenomenului sau
rezultatului economic analizat şi nivelul bazei de comparaţie recalculat în condiţiile
volumului efectiv al activităţii, respectiv ponderat cu indicele de creştere (Iq). Ea se
determină cu ajutorul relaţiei:

ΔrF = F1 − F0 ΔIq

c) Indicele variaţiei relative (Ip) exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomenului sau
rezultatului economic analizat a crescut sau a scăzut faţă de nivelul considerat ca bază şi se
determină cu relaţia :
F
IF = 1
F0

d) Indicele abaterii variaţiei relative ( ΔI F ) este rezultatul comparaţiei care exprimă în


procente abaterea nivelului efectiv de la nivelul de comparare şi se calculează cu relaţia:

F1
ΔI F = × 100 − 100, respectiv, ΔI F = I F − 100
F0

sau
F1 − F 0 ΔF
ΔI F = × 100, respectiv, ΔI F = × 100
F0 F0

C) GRUPAREA
Este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivităţii studiate în grupe
omogene de unităţi după una sau mai multe caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului studiat şi de
scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe criterii de
grupare : pe categorii de personal, după vîrstă, vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de
formare profesională.

D) DIVIZIUNEA ŞI DESCOMPUNEREA REZULTATELOR


Această metodă se utilizează în analizele aprofundate pentru a pune în evidenţă
cauzele specifice fiecărei verigi ce concură la desfăşurarea unui fenomen economic şi constă
în descompunerea fenomenelor şi proceselor cercetate în elementele componente.
Principalele criterii după care poate avea loc descompunerea fenomenelor şi a
rezultatelor economice sunt următoarele:
a) diviziunea în timp a rezultatelor economice;

19
b) diviziunea în spaţiu a rezultatelor economice;
c) diviziunea mixtă a rezultatelor economice;
d) diviziunea pe părţi sau elemente componente a rezultatelor economice.

a) Diviziunea în timp a rezultatelor permite cunoaşterea evoluţiei în timp a


fenomenelor analizate şi evidenţierea abaterilor intervenite pe fiecare diviziune de timp, între
rezultatele efective şi cele previzionate. Pe această cale se poate stabili contribuţia fiecărei
diviziuni de timp (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre sau ani) la modificarea totală a
fenomenelor cercetate pe o anumită perioadă de timp.
b) Descompunerea sau diviziunea în spaţiu a rezultatelor permite cunoaşterea
rezultatelor obţinute de fiecare verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier, secţie,
uzină, etc.), precum şi stabilirea contribuţiei fiecărei verigi organizatorice la modificarea
generală a fenomenelor studiate. Divizând fenomene economice după verigi organizatorice
,până la locul de muncă unde se petrece acest fenomen economic ,pot fi evidenţiaţi toţi
factorii care influenţează desfăşurarea procesului respectiv.
c) Diviziunea mixtă – descompunerea simultană după cele două criterii spaţiu şi
timp
d) Descompunerea sau diviziunea rezultatelor pe părţi sau elemente componente
contribuie la adâncirea analizei activităţii economice a întreprinderilor, prin stabilirea
contribuţiei fiecărui element asupra modificării acestor fenomene. Descompunerea pe părţi
sau elemente componente se poate aplica majorităţii indicatorilor care reflectă diferite laturi
ale activităţii întreprinderii, ceea ce permite efectuarea unor analize structurale asupra
indicatorilor cantitativi şi calitativi. Totodată, diviziunea pe părţi şi elementele componente
constituie o etapă premergătoare a stabilirii factorilor care acţionează asupra fenomenelor
analizate şi a măsurării influenţei lor.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui fenomen (F) se prezintă ca o sumă
de elemente (fi): 6
F=fl +f2+f3+......+fn,

iar abaterea absolută totală (ΔF) ca sumă algebrică a abaterilor parţiale:


n
ΔF= ∑ Δfi
i =1
unde:
Δfi este abaterea absolută a elementului fi calculată cu relaţia :

Δfi = fi − f
1 io
unde:
fi1 - nivelul indicatorului în perioada curentă;
fio - nivelul indicatorului în perioada de bază.
Sensul şi mărimea contribuţiei fiecărui element la indicele abaterii variaţiei relative
( ΔI F ) se determină prin calcularea indicilor abaterii variaţiei relative specifici elementului"
i" ( Δ Ifi), prin relaţia de calcul:
fi1 − fi0
ΔIfi = × 100
f i0
iar:

6
Buglea Alexandru, Lala Popa Ion - Analiză economico - financiară. Editura Mirton, Timişoara, 2009, pag. 21
- 22

20
n
ΔI F = ∑ ΔIfi
i =1

Pentru a măsura şi caracteriza prin diviziune contribuţia relativă a fiecărui element la


rezultatul total se foloseşte indicele greutăţii specifice (gs) calculat cu relaţia:
fi
gs =
F
Dacă dorim să evidenţiem realizarea unui anumit nivel de structură folosim indicele
greutăţii specifice (Igs) care arată de câte ori greutatea specifică (ponderea) efectivă se abate
de la nivelul greutăţii specifice, considerat ca bază:
gs
Igs = 1
gs 0

E) GENERALIZAREA
Generalizarea presupune, pe de o parte, semnalarea celor mai importante laturi
pozitive şi negative ale activităţii întreprinderii, iar pe de altă parte desprinderea direcţiilor
către care trebuie îndreptată atenţia conducerii, în vederea stabilirii măsurilor privind
îmbunătăţirea rezultatului fenomenului analizat.

1.4.2. Metode ale analizei cantitative


Principalele metode cantitative utilizate în analiza economico - financiară sunt:
A- metoda substituţiilor în lanţ
B- metoda balanţieră
C- metoda ratelor
D- metoda grilelor de evaluare
E- metoda analizei regresionale (corelaţiei)
F- metoda ABC (curba lui Pareto)

A) METODA SUBSTITUŢIILOR ÎN LANŢ

Această metodă este cea mai utilizată pentru a pune în evidenţă influenţa modificării
factorilor asupra modificării indicatorilor ,atribuind restul nedescompus factorului calitativ.
Metoda constă în :7
• identificarea factorilor care influenţează abaterea fenomenului economic;
• stabilirea relaţiilor cauzale dintre factori şi fenomen;
• măsurarea influenţei factorilor , stabilind sensul şi intensitatea acţiunii acestora.
Metoda substituţiilor în lanţ impune respectarea unor reguli convenţionale, rezultate şi
acceptate de practică şi teoria economică pe baza experimentelor aplicative şi anume:8
a) Se determină factorii de influenţă ai indicatorului analizat;
b) Factorii se ordonează într-o ordine foarte clară şi precisă ,logică din punct de vedere
economic şi anume : factori cantitativi ,factori de structură şi factori calitativi;

7
Coordonator Prof. Dr. Mihai Ioan - Analiză economico-financiară, ediţia a-II-a revizuită ,Editura Mirton
,Timişoara, 1999 , pag. 26;
8
Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară. Concepte teoretice, aplicaţii şi teste grilă,
Editura Mirton, Timişoara, 2007, pag. 8;

21
c) Factorii odată ordonaţi se substituie succesiv, întâi factorul cantitativ şi apoi cel
calitativ ; prin această substituţie punându-se în evidenţă mărimea şi sensul inflaţiei
factorului substituit;
d) Un factor substituit va fi preluat în continuare în calcule la nivelul său efectiv ,adică
nivelul indicatorului realizat în perioada de analiză .Factorii care nu au fost substituiţi
vor fi luaţi în calcul la nivelul din perioada de bază;
e) Ultimul factor care se substituie este factorul de natură calitativă acesta fiind de
aceeaşi natură economică cu indicatorul analizat.

Se utilizează în cazul legăturilor de tipul determinist în care dependenţa factorilor se


concretizează în relaţii matematice de tip produs sau raport.

1. Metoda substituţiilor în lanţ, utilizată în relaţiile de produs, cu exprimarea modificării prin


abaterea absolută ( Δ X)9
Considerăm un indicator X care este influenţat de trei factori (a,b,c), relaţia dintre
aceştia luând forma :

X = a×b×c ,
unde c este factorul calitativ, aşadar se substituie ultimul.

Indicatorul din perioada curentă „1” şi în perioada de bază „0” are forma:

X 1 = a1 × b1 × c1

X 0 = a0 × b0 × c0
Abaterea absolută a indicatorului Δ X, adică cu cât se modifică valoarea acestuia în
perioada curentă faţă de perioada de bază este:

ΔΧ = Χ1 − Χ 0 = a1 × b1 × c1 − a0 × b0 × c0

Vom determina contribuţia fiecărui factor la modificarea indicatorului X :


a) influenţa modificării factorului „a”

ΔΧ ( Δa ) = a1 × b0 × c0 − a0 × b0 × c0 = (a1 − a0 ) × b0 × c0 ⇒ ±

b) influenţa modificării factorului „b”

ΔΧ ( Δb ) = a1 × b1 × c0 − a1 × b0 × c0 = a1 (b1 − b0 ) × c0 ⇒ ±

c) influenţa modificării factorului „c”

ΔΧ ( Δc ) = a1 × b1 × c1 − a1 × b1 × c0 = a1 × b1 (c1 − c0 ) ⇒ ±

9
Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel - Analiza Economico-Financiară. Concepte.Studii de caz. Aplicaţii.,
Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 28-33

22
Cele trei relaţii ne arată influenţa modificării fiecărui factor asupra modificării
indicatorului analizat.
Abaterea totală a indicatorului trebuie să fie întotdeauna egală cu suma abaterilor
parţiale
ΔX = ΔX ( Δa ) ± ΔX ( Δb ) ± ΔX ( Δc )

2. Metoda substituţiilor in lanţ, utilizată în relaţiile de produs, cu exprimarea modificării prin


variaţia relativă ( Δ Ix)
În cazul în care relaţia este prezentată pe bază de indici, indicatorul analizat fiind
influenţat de trei factori, relaţia devine:

Ia × Ib × Ic
Ix =
100 2
Indicele abaterii variaţiei relative se determină cu relaţiile:
x1 a ×b ×c a ×b ×c
ΔIx = Ix − 100 = × 100 − 100 = 1 1 1 × 100 − 0 0 0 × 100
x0 a0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0

Determinăm influenţele modificării fiecărui factor, asupra indicatorului, c - fiind


factor calitativ:
a) influenţa modificării factorului „a”
a ×b ×c a ×b ×c a
ΔIx( Δa ) = 1 0 0 × 100 − 0 0 0 × 100 = 1 × 100 − 100 = Ia − 100
a0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0 a0

b) influenţa modificării factorului „b”

a1 × b1 × c0 a ×b ×c a ×b a Ia × Ib
ΔIx( Δb ) = × 100 − 1 0 0 × 100 = 1 1 × 100 − 1 × 100 = − Ia
a0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0 a0 × b0 a0 100

c) influenţa modificării factorului „c”

a1 × b1 × c1 a ×b ×c Ia × Ib × Ic Ia × Ib
ΔIx( Δc ) = × 100 − 1 1 0 × 100 = −
a0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0 100 2 100
Abaterea totală a indicatorului analizat trebuie sa fie egală cu suma abaterilor parţiale
:
ΔIx = ΔIx( Δa ) ± ΔIx( Δb ) ± ΔIx( Δc )

3. Metoda substituţiilor în lanţ utilizată în relaţiile de raport cu exprimarea modificării prin


abaterea absolută ( Δ X)
Indicatorul X este influenţat de doi factori a si b relaţia dintre aceştia fiind de forma :
a
X= ,
b
unde considerăm ca „a” este factorul calitativ, deci se substituie ultimul.
Indicatorul în perioada curentă „1” şi în perioada de baza „0” are forma:
a a
X1 = 1 şi X0 = 0
b1 b0

23
Abaterea absolută a indicatorului Δ X este:
a1 a0
ΔX = X 1 − X 0 = −
b1 b0

Vom determina contribuţia fiecărui factor la modificarea indicatorului X:


a) influenţa modificării factorului „b”
a a
ΔX ( Δb ) = 0 − 0
b1 b0
b) influenţa modificării factorului „a”
a a a −a
ΔX ( Δa ) = 1 − 0 = 1 0
b1 b1 b1

Abaterea totală a indicatorului este egală cu suma abaterilor parţiale


ΔX = ΔX ( Δb ) ± ΔX ( Δa )

4. Metoda substituţiilor în lanţ utilizată în relaţiile de raport , cu exprimarea modificării prin


variaţia relativă ( Δ Ix)
Considerăm factorul „a” – factor calitativ, atunci relaţia devine:
a1
a
Ix = 0 × 100
b1
b0

a) influenţa modificării factorului „b”


a0 a0
a a0 100
Ix( Δb ) = 0 × 100 − × 100 = × 100 − 100
b1 b0 Ib
b0 b0

b) influenţa modificării factorului „a”


a1 a0
a a Ia 100
Ix( Δa ) = 0 × 100 − 0 × 100 = × 100 − × 100
b1 b1 Ib Ib
b0 b0

Abaterea totală a indicatorului analizat este egală cu suma abaterilor parţiale :

ΔIx = ΔIx( Δb ) ± Δix( Δa )

B) METODA BALANŢIERĂ

Metoda balanţieră reflectă interdependenţele cantitative între elementele


componente sau factorii de influenţă ai fenomenului analizat, când între elementele
fenomenului studiat există relaţii de tip determinist de natura sumei şi/sau diferenţei.
Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relaţii deterministe este:

24
F=a+b-c,
unde a,b,c sunt factori de influenţă.
Un exemplu de indicator din această categorie este soldul final al stocurilor (Sf)
obţinut prin adăugarea la soldul iniţial (Si) a intrărilor (I) aferente perioadei şi scăderea
ieşirilor (E) aferente aceleiaşi perioadă.
Sf=Si+I-E

Influenţele modificării fată de mărimea considerată ca bază de comparaţie se stabilesc


în funcţie de modalitatea de exprimare a modificării ,adică modificarea fenomenului analizat
se exprimă prin abaterea absolută sau prin indicele variaţiei relative.

Metoda balanţieră reprezintă un caz practic de aplicare a metodei substituţiilor în lanţ,


când indicatorul se formează după o relaţie de sumă, astfel:

X=a+b-c ,
unde a,b,c – reprezintă cei trei factori de influenţă.
Originalitatea acestei metode constă în faptul că nu contează ordinea substituirii
factorilor.

Indicatorul în perioada curentă „1” şi în perioada de baza „0” are forma :

X 1 = a1 + b1 − c1 si X 0 = a0 + b0 − c0

Abaterea absolută a indicatorului Δ X este:

ΔX = X 1 − X 0 = (a1 + b1 − c1 ) − (a0 + b0 − c0 )

Vom determina contribuţia fiecărui factor la modificarea indicatorului X :


a) influenţa modificării factorului „a”

ΔX ( Δa ) = (a1 + b0 − c0 ) − (a0 + b0 − c0 ) = a1 − a0

b) influenţa modificării factorului „b”

ΔX ( Δb ) = (a1 + b1 − c0 ) − (a1 + b0 − c0 ) = b1 − b0

c) influenţa modificării factorului „c”

ΔX ( Δc ) = (a1 + b1 − c1 ) − (a1 + b1 − c0 ) = c0 − c1

Abaterea totală a indicatorului trebuie să fie egală cu suma abaterilor parţiale :

ΔX = ΔX ( Δa ) ± ΔX ( Δb ) ± ΔX ( Δc )

Un exemplu de indicator din această categorie este soldul final (Sf), care se obţine
adunând la soldul iniţial (Si) intrările aferente perioadei (I) şi scăzând ieşirile aferente
aceleiaşi perioade (E) :
Sf = Si + I - E

25
C) METODA RATELOR

Rata reprezintă un raport între două mărimi comparabile şi are o valoare


informaţională mai mare decât a celor doi termeni consideraţi separat.
Ratele servesc pentru comparaţii în dinamica la nivelul întreprinderii analizate, pentru
compararea în spaţiu faţă de alte firme din acelaşi sector, faţă de media sectorială.
Această metodă se foloseşte îndeosebi la analiza situaţiei financiare a întreprinderii,
prin calcularea unor rapoarte între două mărimi comparabile sub aspect logic şi economic.
Ratele permit realizarea anumitor comparaţii şi analize. Cu ajutorul lor se poate
evalua performanţa unei firme în termeni de standarde stabilite sau recunoscute pe baza
experienţei dobândite.
Ratele pun în evidenţă trendurile semnificative, anormale sau care se modifică pe
baza variaţiei datelor ce se evaluează. Acestea implică interpretarea şi explicarea relaţiilor
dintre grupurile de date la un moment dat sau pentru mai multe perioade de timp.

În procesul de analiză economico – financiară, cele mai utilizate categorii de rate sunt:
• ratele de structură permit determinarea ponderii unor părţi sau elemente componente
faţă de mărimea totală a fenomenului supus analizei, în vederea efectuării unei analize
structurale a acestuia.
Exemplu: - rata activelor imobilizate în total activ;
- rata personalului cu pregătire superioară în totalul personalului unei
societăţi comerciale;
- rata mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe ale
întreprinderii.

• ratele de gestiune se utilizează îndeosebi pentru aprecierea rotaţiei resurselor


materiale, umane şi financiare ale firmei.
Exemplu: - durata de rotaţie a stocurilor;
- rate creditului-clienţi;
- rata creditului-furnizor.

• ratele de randament care reflectă eficienţa utilizării unor resurse putând fi clasificate
în :
- rate de rentabilitate care arată capacitatea capitalurilor de a genera profit;
- rate de profitabilitate care reflectă profitul generat prin consumul unei unităţi de
resurse;
- rate de randament care arată randamentul măsurat prin profit sau numerar aferent
veniturilor sau utilizării capitalurilor.

• ratele de echilibru financiar sunt folosite îndeosebi la aprecierea lichidităţii,


solvabilităţii şi a capacităţii de plată a societăţilor comerciale.

Pentru ca aprecierile rezultatului în urma aplicării metodei ratelor să fie corecte,


trebuie avute în vedere două cerinţe:
- compararea valorilor individuale ale firmei analizate cu media sectorială;
- studierea evoluţiei ratelor la nivelul firmelor analizate.

26
D) METODA GRILELOR DE EVALUARE

Această metodă se bazează pe folosirea indicatorilor care exprimă situaţia financiară a


întreprinderii pe diverse nivele şi forme ,şi în funcţie de nivelul, tendinţa şi structura
indicatorilor se stabileşte starea medie a potenţialului financiar şi a rezervei de potenţial ce
poate fi atras .

Pentru a aplica această metodă trebuie parcurse urmatoarele etape:


a) identificarea criteriului de evaluare a domeniului studiat;
b) stabilirea coeficientului de ponderare a criteriului de evaluare;
c) notarea criteriului de evaluare;
d) calcularea notei medii: N = ∑ cpi * ni ,
unde:
cpi – coeficient de pondere a criteriului i
ni – nota acordata criteriului i

Metoda grilelor de evaluare se utilizează în cazul în care urmăreşte:


• analiza poziţiei concurenţiale a firmelor dintr-un sector de activitate;
• diagnosticul global al firmei;
• aprecierea gradului mediu de realizare a criteriului de performanţă de către
management.

E) METODA ANALIZEI REGRESIONALE (CORELAŢIEI)

Se aplică în cazul în care între fenomenul analizat şi factorul de influenţă se întâlnesc


relaţii de tip nondeterminist.
Pentru a aplica această metodă trebuie parcurse urmatoarele etape:

• analiza conţinutului fenomenului studiat (variabila rezultativă) şi al factorului de


influenţă (variabila independentă);
• stabilirea tipului de legatură dintre factorul de influenţă şi fenomenul cercetat;
• calcularea valorii parametrului ecuaţiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici
pătrate;
• stabilirea contribuţiei factorului cu ajutorul raportului de determinaţie.

F) METODA ABC (CURBA LUI PARETO)

Aplicarea acestei metode porneşte de la faptul că în studiul unui fenomen nu trebuie


să se acorde aceeaşi importanţă tuturor componentelor sale. După efectuarea unor studii
statistice s-a observat că circa 80% din variaţia unor fenomen se datorează unui număr redus
de variabile (elemente componente sau factori de influenţă), restul de 20% fiind datorat unui
număr foarte mare de variabile. De aceea, Pareto, autorul acestei metode, propune o analiză
selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat, în funcţie de poziţia lor în cadrul
întregului.

Pentru a aplica această metodă trebuie parcurse următoarele etape:


• stabilirea fenomenului şi a parametrilor specifici acestuia;
• culegerea datelor pentru perioada analizată;
• ierarhizarea elementelor în ordinea inversă a valorilor parametrilor specifici;

27
• stabilirea valorilor cumulate ale valorilor parametrului specific;
• delimitarea zonelor ABC:
- zona A – cuprinde un număr foarte redus de elemente care contribuie în cea mai mare
măsură la formarea întregului;
- zona B – se caracterizează prin ponderi apropiate stabilite în funcţie de numărul de
elemente şi de contribuţia acestora la formarea întregului;
- zona C – cuprinde un număr foarte mare de elemente care au o contribuţie redusă la
formarea fenomenului;
• reprezentarea grafică a curbei reale ABC şi compararea ei cu cea teoretică (figura
1.2).

Rezul
tate
100
%

Zona
C
Zona
B
Zona
A

100 % nr
variabile

Figura nr. 1.2. Curba teoretică ABC

Această metodă se foloseşte în mod frecvent la analiza cifrei de afaceri, a stocurilor, a


costurilor, a clienţilor, furnizorilor etc.
Deciziilor asupra fenomenului studiat se iau în funcţie de situarea curbei reale faţă de
curba teoretică. În general, situarea curbei reale sub cea teoretică semnifică faptul că
fenomenul are o pondere mare a componentelor sale în zonele B şi C, în timp ce situarea
curbei reale deasupra celei teoretice arată că predomină componentele zonei A.

1.5. SURSELE INFORMAŢIONALE ALE


ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE

Analiza economico - financiară are la bază un set de date şi informaţii preluate din
situaţiile financiare anuale: bilanţ, contul de profit şi pierdere şi anexe la bilanţ. Analiza
financiară, în general, nu se limiteză la folosirea datelor şi informaţiilor din documentele
contabile în starea lor brută, iniţială. Acestea sunt prelucrate şi transformate în vederea
obţinerii unor informaţii în măsură să satisfacă scopul şi obiectivele analizei financiare.
De aceea, bilanţului patrimonial i se aduc o serie de corecţii, el stând la baza
întocmirii bilanţului financiar şi funcţional.

1.5.1. Conţinutul situaţiilor financiare anuale


Întreprinderile din România, au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale
respectând prevederile O.M.F.P. nr. 3055/2009 care cuprinde Reglementările contabile

28
conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi Reglementările
contabile conforme cu directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene.
O.M.F.P. nr. 3055/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
766 din 10 noiembrie 2009, dar a fost modificat și completat ulterior.
Persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele
trei criterii, denumite în continuare criterii de mărime:10
- total active: 3.650.000 euro;
- cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
- numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
întocmesc situaţiile financiare anuale care cuprind:
• bilanţ;
• contul de profit şi pierdere;
• situaţia modificărilor capitalului propriu;
• situaţia fluxurilor de numerar;
• note explicative la situaţiile financiare anuale.

Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile
de mărime prevăzute mai sus, întocmesc situaţiile financiare anuale simplificate care
cuprind:
• bilanţ prescurtat;
• contul de profit şi pierdere;
• note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia
fluxurilor de numerar.

Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie


scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor
financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a
Comunităţilor Economice Europene.
Situaţiile financiare anuale, respectiv situaţiile financiare anuale simplificate
constituie un tot unitar.

1.5.1.1. Bilanţul – componentă esenţială a situaţiilor financiare anuale

Bilanţul are rolul de a generaliza periodic contabilităţiile curente şi de a stabili pe


această cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce îi conferă caracterul
de model contabil şi infomaţional, dar şi model de gestiune a valorilor materiale şi băneşti
delimitate patrimonial.
Bilanţul este documentul contabil oficial de sinteză prin care se prezintă bunurile
economice, drepturile şi obligaţiile întreprinderilor la încheierea exerciţiului care trebuie să
redea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului şi a situaţiei financiare.

În România, reglementările legale de după anii 1990 au permis utilizarea a două


scheme de bilanţ.
► Primul model de bilanţ, de inspiraţie franceză consacrat de Legea Contabilităţii nr.
82/1991 era de tip orizontal facilitând deci o analiză a echilibrului financiar orizontală.

10
O.M.F.P. nr. 3055/2009 cu modificările și completările ulterioare

29
Indicatorii specifici acestei categorii de analize erau: fondul de rulment, necesarul de fond de
rulment şi trezoreria netă.
► Modelul de bilanţ adoptat, prin reglementările contabile conforme cu Directiva a
IV-a a Comunităţilor Economice Europene și cu directiva a VII-a a Comunităţilor Economice
Europene şi în prezent prevăzute de O.M.F.P. nr. 3055/2009, este de tip vertical creând
premisele unei analize a echilibrului financiar în dinamică.

Structura bilanţului prescurtat conform O.M.F.P. nr. 3055/2009 va fi prezentată în


tabelul nr.1.1.
Tabelul nr.1.1.
Structura bilanţului prescurtat conform O.M.F.P. nr. 3055/2009

A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL

B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL

C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE
PÂNĂ LA UN AN
E. ACTIVE CURENTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII : SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI
MARE DE UN AN
H. PROVIZIOANE
I. VENITURI ÎN AVANS

J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
TOTAL CAPITALURI PROPRII
TOTAL CAPITALURI

Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii


Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate stabilesc o
structură a bilanţului conform căreia elementele de activ şi de pasiv sunt reprezentate după
următoarele criterii:

30
• criteriul lichidităţii crescânde pentru elementele patrimoniale de activ;
• criteriul exigibilităţii descrescânde pentru elementele patrimoniale de pasiv

1. Analiza structurii şi dinamicii activului

Aşa cum rezultă şi din schema de bilanţ prezentată mai sus activele sunt structurate în
trei mari categorii şi anume:
A. Activele imobilizate
B. Activele circulante
C. Cheltuielile înregistrate în avans
Analiza structurii şi dinamicii activelor presupune adâncirea analizei pe grupele de
active şi în cadrul lor pe elemente componente.

A. Activele imobilizate
Activele imobilizate reprezintă acea parte a activelor pe care întreprinderea
intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi care nu se
consumă la prima lor utilizare.
Activele imobilizate se structurează în:
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare

I. Imobilizările necorporale

O imobilizare necorporală este un activ identificabil nemonetar, fără suport material şi


deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a
fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
a) cheltuielile de constituire;
b) cheltuielile de dezvoltare;
c) concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare;
d) fondul comercial;
e) alte imobilizări necorporale;
f) avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.

a) Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei


întreprinderi (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind
emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei, de
publicitate şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii
persoanei juridice). Conform Codului Fiscal cheltuielile de constituire se amortizează pe o
perioadă de maxim 5 ani. Informaţii foarte detaliate relativ la cheltuielile de constituire
sunt prezentate detaliat în Nota 7 „Acţiuni şi obligaţiuni” satisfăcând astfel nevoile
suplimentare de informare ale utilizatorilor situaţiilor financiare.

b) Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de cheltuielile efectuate de întreprinderi


pentru dezvoltarea potenţialului de activitate. Dezvoltarea este aplicarea rezultatelor
cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau
îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării. Exemple de
activităţi de dezvoltare sunt:
• proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a

31
prototipurilor şi modelelor;
• proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;
• proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de
vedere economic pentru producţia pe scară largă; şi
• proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele,
procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.
Aceste elemente sunt considerate imobilizări necorporale atunci când se apreciază că
rezultatele cercetării se concretizează în elemente care vor genera beneficii economice
viitoare (vor fi utile întreprinderii).

c) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare sunt


reprezentate de ansamblul cheltuielilor ocazionate de achiziţionarea sau realizarea prin
efort propriu a brevetelor de invenţii şi inovaţii, a diverselor categorii de licenţe, a
mărcilor de producţie sau de comerţ, a know-how-urilor precum şi a altor elemente
similare.

d) Fondul comercial apare de regulă la achiziţia parţială sau totală de întreprinderi (fuziunea
prin absorbţie) şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă, la data
tranzacţiei, a părţii din activele nete ale întreprinderii achiziţionate.

e) În cadrul altor imobilizări necorporale se înregistrează programele informatice create de


unitate sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte
imobilizări necorporale.

f) În cadrul avansurilor şi imobilizărilor necorporale în curs de execuţie se înregistrează


avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, precum şi imobilizările
necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau
costul de achiziţie, după caz.

Creşterea valorii imobilizărilor necorporale se poate realiza prin achiziţionarea de


imobilizări necorporale, reevaluare. Scăderea imobilizărilor necorporale este explicabilă prin
amortizare, vânzare, casare.
Analiza în dinamică a imobilizărilor necorporale vizează:
• IIC > 100 ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de
ieşirile de imobilizări de la un an la altul.
• IIC = 100 ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de
imobilizări de la un an la altul.
• IIC < 100 ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de
ieşirile de imobilizări de la un an la altul.

În general pentru întreprinderile româneşti se constată atât o pondere redusă a


imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor cât şi o tendinţă de scădere a valorii
acestora ca urmare a amortizării lor.

II. Imobilizările corporale


Imobilizările corporale sunt active imobilizate care:
1) sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative;
2) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an; şi

32
3) au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Imobilizările corporale cuprind terenuri, construcţii, utilajele, instalaţiile, mijloacele


de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică etc..

Caracteristica generală a imobilizărilor necorporale şi corporale (mai puţin a


terenurilor) este faptul că valoarea lor se recuperează prin amortizare pe durata de viaţă utilă.
Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valorii unei imobilizări necorporale şi/sau
corporale prin includerea în cheltuielile curente a unei cote părţi din valoarea activului care se
amortizează.

Atât imobilizările necorporale cât şi cele corporale pot fi reprezentate la un moment


dat în bilanţ ca imobilizări în curs reprezentate:
• pe de o parte de avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi/sau
corporale;
• pe de altă parte de costul imobilizărilor necorporale şi/sau corporale neterminate până
la sfârşitul perioadei.
Valoarea imobilizărilor corporale se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii de la
un an la altul. Creşterea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin: reevaluări,
modernizări, noi achiziţii. Scăderea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin
scoatere din funcţiune, vânzare, recuperare a investiţiilor prin amortizare, trecerea
imobilizărilor în categoria obiectelor de inventar. Valoarea netă contabilă a IC este
reprezentată de valoarea de intrare a imobilizării diminuată cu amortizarea şi provizioanele
legale constituite.

Analiza în dinamică a imobilizărilor corporale vizează două aspecte:

a) Analiza în dinamică a valorii nete contabile (valorii rămase)


b) Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum
a) Analiza în dinamică a valorii rămase se poate prezenta la un moment dat sub trei aspecte:
• IIC > 100 ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de
ieşirile de imobilizări de la un an la altul.
• IIC = 100 ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de
imobilizări de la un an la altul.
• IIC < 100 ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de
ieşirile de imobilizări de la un an la altul.

b) Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum (


de regulă se utilizează cifra de afaceri CA) se poate prezenta sub trei aspecte:
• IIC < ICA adică imobilizările corporale generează beneficii economice viitoare
într-un ritm superior dotării de care dispune (există o creştere a gradului de
utilizare a imobilizărilor corporale). O astfel de corelaţie între cei doi
indicatori poate însemna:
ƒ sporirea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere
ƒ accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe
ƒ scăderea necesarului relativ de imobilizări corporale (când se
realizează aceeaşi producţie sau o producţie suplimentară cu un volum
de mijloace fixe mai mic)
• IIC = ICA ceea ce înseamnă că imobilizările corporale generează beneficii
economice viitoare în acelaşi ritm.

33
• IIC > ICA ceea ce înseamnă un ritm al dotărilor superior rezultatelor. Pentru o
analiză pertinentă se va adânci incursiunea pe categorii de imobilizări
corporale pentru a se identifica categoriile care nu generează beneficii
economice viitoare. O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna:
ƒ diminuarea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere
ƒ reducerea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe
ƒ scăderea nivelului de eficienţă al mijloacelor fixe

III. Imobilizările financiare


Imobilizările financiare reprezintă titluri de valoare pe care întreprinderea
intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi din deţinerea
cărora întreprinderea doreşte obţinerea unor venituri de natură financiară (sub formă de
dobânzi sau dividende) şi, în cazul în care sunt reprezentate de acţiuni, exercitarea unui
control sau a unei influenţe notabile asupra emitentului. Ele cuprind titlurile de participare,
interese de participare deţinute, alte titluri imobilizate şi creanţele imobilizate.
Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acţiuni şi alte titluri cu venit
variabil deţinute de o societate în capitalul altor societăţi comerciale, a căror deţinere pe o
perioadă îndelungată este considerată utilă acesteia.
Interesele de participare reprezintă drepturi deţinute în capitalul altei societăţi
comerciale. Interesele de participare sunt deţinute pe termen lung în scopul garantării
contribuţiei la activităţile persoanei juridice respective. Ele cuprind investiţii strategice şi
investiţii în întreprinderi asociate.
O participare de 10% până la 20% în capitalul altei societăţi este o investiţie
strategică.
Titlurile de participare deţinute în capitalul întreprinderilor asociate într-o proporţie de
20-50% asigură posibilitatea exercitării unei influenţe semnificative.
Dacă o societate deţine controlul asupra unei alte societăţi, aceasta din urmă este
filială pentru societatea care deţine controlul (societate mamă). Controlul reprezintă
capacitatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei societăţi pentru a obţine
beneficii din activitatea ei.

În categoria creanţelor imobilizate sunt cuprinse următoarele categorii:


• creanţe legate de participaţii, respectiv titlurile de participare şi interesele de participare,
reprezentate de împrumuturile acordate pe termen lung societăţilor la care se deţin titluri
sau interese de participare;
• împrumuturi acordate pe termen lung altor întreprinderi, la care nu se deţin titluri sau
interese de participare, împrumuturi pentru care se percep dobânzi, potrivit legii.;
• acţiuni proprii deţinute pe termen lung (mai mare de 1 an);
• alte creanţe imobilizate: garanţii, depozite şi cauţiuni depuse la terţi, depozite bancare
indiferent de termen etc..

] În general o sporire a acestor imobilizări (IIF > 100) reprezintă o angajare a resurselor
întreprinderii în activitatea altor firme.

B. Activele circulante

În categoria activelor circulante se cuprind acele active care:


a) sunt achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă a fi realizate în termen de maxim 1 an;

34
b) este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
c) este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.
Ciclul de exploatare al unei persoane juridice reprezintă perioada de timp dintre
achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea
acestora în numerar sau sub forma unui echivalent de numerar.
Prin echivalente de numerar se înţelege investiţiile financiare pe termen scurt, uşor
convertibile în numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este nesemnificativ.

În categoria activelor circulante se cuprind:


I. Stocurile
II. Creanţele
III. Investiţiile pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci

I. Stocurile reprezintă acea parte a activelor circulante deţinute pentru a fi folosite în


procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii, pentru a fi vândute pe parcursul
desfăşurării normale a activităţii sau în curs de producţie în vederea vânzării, aflate la
încheierea exerciţiului sub forma activelor fizice: materii prime, materiale consumabile,
obiecte de inventar, producţie neterminată, produse finite, semifabricate, mărfuri, ambalaje,
alte stocuri.

Variaţia valorii stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar se explică


prin acţiunea următorilor factori:
• cantitatea de materiale în stoc;
• structura stocurilor de materiale;
• preţul de evaluare a materialelor.

Variaţia stocurilor de producţie neterminată este influenţată de următorii factori:


• volumul fizic al producţiei, care influenţează direct nivelul producţiei neterminate;
• durata ciclului de fabricaţie, de asemenea un factor direct: mărirea sau scurtarea
duratei • ciclului de fabricaţie va influenţa în acelaşi sens nivelul stocurilor de
producţie neterminată;
• structura producţiei: sporirea ponderii produselor cu un cost unitar mai mare decât
costul mediu determină creşterea valorii producţiei neterminate şi invers;
• costul de producţie aferent producţiei neterminate, care depinde în principal de:
nivelul şi evoluţia consumurilor de resurse, nivelul şi evoluţia preţurilor şi tarifelor de
evaluare a consumurilor de resurse, stadiul procesului de fabricaţie parcurs de producţia
neterminată şi/sau structura pe faze având în vedere că, de fapt, costurile de producţie se
acumulează pe măsură ce se parcurg fazele procesului tehnologic.

Valoarea produselor finite şi semifabricatelor aflate în stoc este influenţată de:


• cantitatea de produse aflate în stoc;
• structura produselor în stoc;
• costul efectiv al produselor.
În dinamică, modificarea stocurilor în perioada curentă faţă de perioada precedentă
este cauzată de:
• raportul dintre ritmul intrărilor şi ritmul ieşirilor pe elemente de stocuri (raportul
dintre ritmul achiziţionării şi cel al eliberării în consum pentru materiale, dintre

35
ritmul fabricaţiei şi cel al livrărilor pentru produse, dintre ritmul cumpărării şi cel al
vânzârii pentru mărfuri etc.);
• evoluţia structurii elementelor de stocuri;
• evoluţia instrumentelor de evaluare a stocurilor (preţurile de achiziţie a materialelor
şi mărfurilor, costurile de producţie ale produselor);
• acţiuni de reevaluare a stocurilor;
• suplimentarea sau diminuarea provizioanelor aferente stocurilor.

Valoarea stocurilor evoluează de la o perioadă de analiză la alta putându-se detecta


următoarele trei situaţii:11
1. Ist > 100% – valoarea stocurilor creşte de la o perioadă la alta sub influenţa a trei
factori (cantitate, structură, calitate) astfel:
- creşterea cantităţii aflate în stoc datorită aprovizionării unor cantităţi mai mari, ritmul
aprovizionării devansează ritmul producţiei sau datorită aprovizionării unor materiale
înainte de termen;
- creşterea în structură – modificarea structurii materialelor ca urmare a creşterii
ponderii materialelor ce au preţuri mai mari ca cel mediu determinat de modificarea
tehnologiilor de fabricaţie şi a reţelelor de fabricaţie sau renunţarea la utilizarea unor
materiale de calitate inferioară;
- creşterea preţului de aprovizionare ca urmare a dinamicii pieţei de aprovizionare şi
schimbării metodei de evaluare a stocurilor .

2. Ist < 100% – semnifică scăderea valorii absolute a stocurilor de la o perioadă la alta
sub influenţa a trei factori (cantitate, structură, calitate) astfel:
- diminuarea de materiale aflate în stoc ca urmare a scăderii nivelurilor aprovizionărilor,
ritmul fabricaţiei depăşeşte ritmul aprovizionării sau există întârzieri în aprovizionare;
- modificarea structurii stocurilor în sensul creşterii ponderii materialelor ce au preţuri
mai mici decât cel mediu;
- scăderea preţului de aprovizionare ca urmare a dinamicii pieţei de aprovizionare şi
schimbării metodei de evaluare a stocurilor .

3. Ist = 100% – se reproduc condiţiile perioadei anterioare, fiind o situaţie de excepţie


când cei trei factori de influenţă se regăsesc la acelaşi nivel în cele două perioade de
analiză.

Eficienţa utilizării stocurilor poate fi apreciată prin compararea indicilor de creştere a


consumurilor de stocuri cu indicii indicatorilor valorici (cifra de afaceri, venituri totale,
producţia exerciţiului) exprimaţi în preţuri comparabile.
Comparând indicii de creştere a stocurilor cu indicele cifrei de afaceri se disting
următoarele trei situaţii:
1. Ist > ICA – exprimă diminuarea eficienţei utilizării stocurilor, reducerea vitezei de
rotaţie a stocurilor, creşterea consumului specific de stocuri pe unitatea valorică de
producţie;
2. Ist < ICA – exprimă sporirea eficienţei utilizării stocurilor, accelerarea vitezei de
rotaţie, respectiv scăderea necesarului de stocuri pentru obţinerea unei unităţi valorice de
CA ;

11
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară, Editura Mirton, Timişoara ,
2007, pag. 20-21

36
3. Ist = ICA – exprimă menţinerea gradului de eficienţă a stocurilor.

II. Creanţele
Creanţa în general reprezintă dreptul unei creditor de a solicita unui debitor o sumă de
bani sau anumite bunuri sau servicii.
Principalele categorii de creanţe, clasificate în raport cu natura lor (categoriile de
terţi cu care entitatea întreţine relaţii economice), sunt:

1) Creanţele comerciale care cuprind:


• Creanţele faţă de furnizori reprezentate de avansurile acordate furnizorilor.
Avansurile acordate furnizorilor constau în sumele acordate furnizorilor înainte de
achiziţionarea de bunuri, lucrări şi servicii de la aceştia.
• Creanţele faţă de clienţi reprezentate de contravaloarea neîncasată a bunurilor
livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate către aceştia, bunuri, lucrări şi
servicii care reprezintă obiectul de activitate al întreprinderii.
• Creanţele reprezentate de efectele comerciale (cambii, bilete la ordin) de primit.
Cambia reprezintă un ordin dat de o persoană (emitentul cambiei) numită trăgător
unui debitor de al său numit tras de a plăti la o anumită dată, o anumită sumă de bani
(valoarea nominală a cambiei) unui creditor al emitentului numit beneficiar sau la ordinul
acestuia din urmă. Beneficiarul unei cambii are trei posibilităţi:
- să păstreze cambia până la scadenţă şi la data respectivă să o depună
spre încasare;
- să andoseze (gireze) cambia către un alt creditor de al său, adică să
transmită cambia unui persoane faţă de care are o datorie în valoare egală
cu valoarea nominală a cambiei pentru stingerea datoriei respective;
- să sconteze cambia la o bancă, adică să depună cambia respectivă spre
încasare la o bancă înainte de data scadentă, iar în situaţia în care banca
acceptă scontarea cambiei, să încaseze de la banca scontatoare valoarea
nominală a cambiei mai puţin taxa de scont reţinută de bancă care
acoperă comisioanele reţinute de bancă precum şi dobânda pentru
perioada de la data scontării şi până la data scadenţei cambiei respective.
Biletul la ordin reprezintă un angajament al emitentului de a plăti la o anumită
dată, o anumită sumă de bani (valoarea nominală a biletului la ordin) unui creditor de-al
său sau la ordinul acestuia din urmă. Beneficiarul unui bilet la ordin are aceleaşi trei
posibilităţi ca şi în cazul cambiei.

2) Creanţele legate de grup care includ:


• Sume de încasat de la societăţi din cadrul grupului reprezentate de eventualele ajutoare
financiare acordate societăţilor din cadrul grupului de către întreprindere precum şi de
eventualele dobânzi aferente.
• Sume de încasat din interese de participare care includ împrumuturi acordate
societăţilor din grup în care întreprinderea are interese de participare precum şi
dobânzile aferente

3) Creanţele faţă salariaţi reprezentate de:


• avansurile din salarii acordate angajaţilor (chenzina I);
• imputaţiile stabilite pentru angajaţi precum şi diverse alte sume de încasat de la
salariaţi.

37
4) Creanţele faţă de buget reprezentate de impozite şi taxe de recuperat de la buget
(impozite şi taxe plătite în plus).

5) Creanţele faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de împrumuturile acordate


acţionarilor/asociaţilor (în acest caz pe termen scurt) şi de dobânzile de încasat aferente.

6) Alte creanţe care includ creanţele faţă de alţi debitori reprezentate de diverse creanţe care
nu pot fi încadrate în cazurile de mai sus, rezultate, de exemplu, din cedarea activelor
imobilizate, din vânzarea obligaţiunilor etc..
Informaţii detaliate privind creanţele faţă de grup, faţă de buget, faţă de salariaţi şi alte
creanţe le găsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor” deoarece în bilanţ valorile lor
sunt raportate într-un singur post bilanţier.
Analiza în dinamică a volumului creanţelor trebuie apreciată prin prisma categoriilor
de creanţe, ca elemente componente, astfel:
• Analiza în dinamică a creanţelor comerciale:
Creanţele comerciale sunt în directă legătură cu generarea cifrei de afaceri nete ca
atare le vom acorda o atenţie specială.
a) ICCOM > 100 indică o creştere a activităţii comerciale a întreprinderii faţă de perioada
precedentă care se poate datora:
- creşterii volumul fizic al vânzărilor
- creşterii preţului de vânzare unitar al produselor s/sau serviciilor
- prevederile contractuale privind termenele de încasare
- garanţiile materiale constituite în cazul insolvabilităţii clienţilor
debitori
- structura vânzărilor
- calitatea produselor.
O creştere a volumului creanţelor este justificată economic reflectând o dezvoltare a
laturii comerciale a întreprinderii cu condiţia însă ca acestea să fie încadrate în termenele de
încasare contractuale. În acest sens se va apela la informaţiile suplimentare cuprinse în Nota 5
„Situaţia creanţelor şi datoriilor” unde sunt urmărite creanţele după diverse criterii inclusiv
cele restante. O creştere a creanţelor pe termen mediu şi lung poate crea probleme de
lichiditate financiară.

ICCOM = 100 indică o menţinere în timp a laturii comerciale a întreprinderii.

ICCOM < 100 indică o restrângere a activităţii comerciale faţă de perioada precedentă.

b) Pentru o apreciere pertinentă a modului de evoluţie a creanţelor se impune corelaraea


dinamicii creanţelor comerciale cu dinamica cifrei de afaceri nete putând rezulta următoarele
situaţii:
• ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM > ICAN situaţie ce reflectă o acumulare a
volumului creanţelor generând o viteză de rotaţie a acestora în scădere faţă de
anul anterior, situaţie nefavorabilă dacă se menţine în timp.
• ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM < ICAN situaţie ce reflectă o dezvoltare a
activităţii comerciale pe fondul creşterii în paralel a vitezei de rotaţie a
creanţelor, situaţie favorabilă pentru întreprindere, dacă nivelul creanţelor
comerciale se menţine în termenele contractuale.
• ICCOM < 100, ICAN > 100 situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii
comerciale cu o încasare a creanţelor într-un ritm superior timpilor de
facturare, situaţie favorabilă.

38
• ICCOM > 100, ICAN < 100 situaţia indicând o acumulare a creanţelor comerciale
fără realizarea unei activităţi comerciale corespunzătoare. Cauzele trebuie
căutate în modul de selecţionare a clienţilor in direcţia ţintirii pe viitor a
categoriilor de clienţi platnici, care să prezinte garanţii rezonabile de plata
altfel întreprinderea se poate confrunta cu grave probleme de ilichiditate iar în
timp de insolvabilitate şi risc de faliment.

• Analiza în dinamică a altor categorii de creanţe: creanţe faţă de grup, creanţe


faţă de buget, creanţe faţă acţionari şi asociaţi, creanţe faţă de salariaţi şi alte
creanţe.
O creştere a acestor categorii de creanţe trebuie apreciată prin prisma încadrării în
Graficele de recuperare.

III. Investiţii pe termen scurt


Investiţiile pe termen scurt sunt titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.)
achiziţionate de întreprindere în scop speculativ (pentru revânzarea lor cât mai rapidă cu un
preţ mai mare decât costul de achiziţie) sau în scopul anulării lor (posibilă numai în cazul
acţiunilor sau obligaţiunilor proprii).

IV. Casa şi conturi la bănci


În această categorie intră activele care se regăsesc în forma de „bani” sau sunt uşor
transformabile în bani (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de numerar) astfel:
a) Valorile de încasat, care cuprind cambii, bilete la ordin, cecuri deţinute în portofoliu
pentru a fi încasate.
b) Disponibilităţile din contul curent, care cuprind sumele din conturile prin intermediul
cărora sunt realizate încasările şi plăţile fără numerar.
c) Numerarul şi alte valori, care reprezintă sumele de bani păstrate în casieria
întreprinderii respectiv alte valori păstrate de întreprindere sub forma timbrelor fiscale şi
poştale, biletelor de odihnă şi tratament, tichetelor de călătorie, bonurilor de masă etc..
d) Acreditivele, care reprezintă sumele depuse în conturi deschise la bănci la dispoziţia
unor furnizori, pentru a-i asigura pe aceştia din urmă că, dacă vor efectua livrările sau
prestările conform contractelor încheiate, vor încasa integral contravaloarea acestor
livrări sau prestări.
e) Avansurile de trezorerie, care reprezintă sumele acordate de întreprindere unor angajaţi
pentru acoperirea cheltuielilor cu deplasările şi delegaţiile în interes de serviciu
(transportul, cazarea, diurna, diverse bunuri achiziţionate etc.).

Investiţiile pe termen scurt împreună cu casa şi conturile la bănci reprezintă activele


care se regăsesc în forma de numerar sau echivalente de numerar şi formează trezoreria
întreprinderii. (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de numerar).
Analiza în dinamică a trezoreriei se realizează astfel:
• ITr > 100 reflectă o creştere valorică a trezoreriei care determină consolidarea
stării de lichiditate şi solvabilitate financiară cât şi menţinerea unui echilibru
monetar şi pe această bază menţinerea capacităţii de autofinanţare a firmei.
Această creştere a valorii trezoreriei se poate datora:
- Accelerării vitezei de rotaţie a altor elemente de active circulante (stocuri
şi creanţe)
- Reducerea termenelor de încasare a creanţelor în raport cu termenele de
achitare a datoriilor faţă de furnizori
- Un volum mai ridicat al creanţelor în raport cu datoriile

39
• ITr = 100
• ITr < 100 indică o degradare a stării de lichiditate care, dacă se întinde pe o
perioadă mai mare de timp, poate genera incapacitate de onorare a plăţilor
imediate, întârzâieri în onorarea obligaţiilor care generează penalităţi
suplimentare, nevoia de a apela la credite de trezorerie purtătoare de dobânzi.
Potenţialii factori care ar duce la o reducere a volumului trezoreriei sunt
aceiaşi, menţionaţi anterior doar că acum acţionează în sens opus.
Dacă un nivel scăzut al disponibilităţilor băneşti reprezintă o situaţie nefavorabilă, la
fel de nefavorabilă este şi situaţia în care firma are la dispoziţie pentru o durată mai mare de
timp un volum al disponibilităţilor mai mare decât necesarul curent. Acest lucru înseamnă:
- imobilizări de lichidităţi şi neangajarea lor în afaceri
- lipsa unei politici de plasamente care să asigure , pe de-o parte menţinerea
valorii banilor iar pe de altă parte realizarea unor venituri suplimentare din
dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de plasament la preţuri mai
mari decât cele de achiziţie.

C. Cheltuieli înregistrate în avans


Cheltuielile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de
asigurare şi alte asemenea achitate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.În general
o creştere a cheltuielilor în avans reprezintă o direcţionare a surplusului monetar spre
obţinerea unor beneficii viitoare.
Activele circulante împreună cu cheltuielile înregistrate în avans formează activele
curente ale întreprinderii şi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor
curente, capacitate exprimată în cadrul lichidităţii generale a întreprinderii denumită şi fond
de rulment sau capital de lucru. Creşterea activelor curente comparativ cu exerciţiul precedent
consolidează starea de lichiditate financiară generală a întreprinderii.

2. Analiza structurii şi dinamicii pasivului

Obligaţiile întreprinderii faţă de terţi sunt grupate în bilanţ astfel:


D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an
H. Provizioane
I. Venituri în avans

Categoria cea mai mare a obligaţiilor întreprinderii este reprezentată de datoriile


întreprinderii iar din punctul de vedere al informării utilizatorilor este foarte importantă
separarea acestora în:
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an (datorii pe termen scurt);
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an (datorii pe termen lung).
O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt atunci când:
• se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al persoanei
juridice; sau
• este exigibilă în termen de 12 luni de la data recunoaşterii ei.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
La sfârşitul exerciţiului financiar întreprinderile trebuie să menţină în situaţiile
financiare clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie
chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni dacă:
a) termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi

40
b) există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat până la
data respectivă.

Similar creanţelor şi datoriile sunt generate în relaţiile cu terţii şi în funcţie de natura


lor în contabilitate se clasifică astfel:
1) Datorii financiar-bancare reprezentate de:
• Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni reprezentate de valoarea obligaţiunilor emise
de către o întreprindere precum şi de dobânzile de plătit aferente.
• Creditele bancare reprezentate de împrumuturile contractate de la bănci de către o
întreprindere precum şi de dobânzile de plătit aferente.

2) Datorii comerciale
• Datoriile faţă de furnizorii reprezentate de contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi
serviciilor achiziţionate de la furnizori.
• Datoriile privind efectele comerciale de plătit reprezentate de cambiile şi biletele la
ordin a căror valoare nominală întreprinderea trebuie să o plătească.
• Datoriile faţă de clienţi reprezentate de avansurile acordate clienţilor. Avansurile
primite de la clienţi constau în sumele încasate de la clienţi înainte de livrarea bunurilor,
executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor către aceştia.

3) Datorii legate de grup


• Împrumuturile primite de la societăţi din cadrul grupului reprezentate de eventualele
ajutoare financiare primite de la societăţi din cadrul grupului de către o întreprindere
precum şi de eventualele dobânzi aferente.
• Sume datorate privind interesele de participare care includ împrumuturi primite de la
societăţi din grup în care întreprinderea are interese de participare precum şi dobânzile
aferente.

4) Datorii faţă de salariaţi


• Datoriile faţă de salariaţi şi asimilate reprezentate de:
- salariile nete cuvenite angajaţilor;
- indemnizaţiile şi ajutoarele de acordat în diverse situaţii precum şi alte datorii în
legătură cu salariaţii.

5)Datoriile faţă de buget (stat) reprezentate de impozitele, taxele şi contribuţiile de


plătit către buget.

6) Datoriile faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de:


• împrumuturile primite de la acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente;
• dividendele de plătit acţionarilor/asociaţi;
• sumele de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat.

7) Alte datorii unde includem datoriile faţă de alţi creditori reprezentate de obligaţii
ale întreprinderii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus.

Datoriile faţă de salariaţi, faţă de stat, faţă de acţionari şi asociaţi precum şi faţă de
orice alţi creditori rămaşi sunt raportate în bilanţ împreună, în cadrul aceluiaşi post bilanţier.
Pentru a obţine informaţii detaliate, se urmăreşte în mod suplimentar Nota 5 „Situaţia
creanţelor şi datoriilor” .

41
Modificarea sumei datoriilor în perioada curentă faţă de perioada precedentă este
determinată de:
• creşterea soldului împrumuturilor şi datoriilor asimilate prin contractarea de noi
credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeaşi perioadă, sau,
dimpotrivă, reducerea soldului acestor împrumuturi prin rambursarea creditelor într-o
sumă mai mare decât noile împrumuturi eventual contractate în cursul perioadei;
• creşterea sau scăderea datoriilor faţă de fumizori, prin:
- sporirea sau diminuarea volumului materialelor şi utilităţilor aprovizionate
(a intrărilor);
- modificarea preţurilor sau tarifelor pentru aceste intrări;
- modificarea numămlui mediu de zile de plată a datoriilor faţă de fumizori.
• creşterea sau diminuarea datoriilor fiscale şi faţă de bugetul statului, prin:
- modificarea cifrei de afaceri şi a altor indicatori ce constituie bază de calcul
a obligaţiilor faţă de buget (profit brut, fond de salarii etc.);
- modificări ale cotelor de impunere prin dispoziţii legale (cota de TVA, cota
de impozit pe profit, pe salarii, cota de CAS etc.);
- acordarea unor facilităţi fiscale în cursul perioadei;
- nerespectarea termenelor de plată stabilite (plăţi efectuate în avans sau cu
întârziere).

În general, pentru o bună gestionare a datoriilor întreprinderea va apela finanţarea


nevoilor sale astfel:
- pentru finanţarea activelor imobilizate întreprinderea va utiliza capitalul
propriu şi pentru necesităţi suplimentare datorii cu termen de scadenţă mai
mare de 1 an, reprezentate în principal de datorii financiar-bancare
- pentru finanţarea activelor curente întreprinderea va apela în general, la surse
de finanţare curente (pasive curente) în ordinea directă a costurilor pe care le
implică, începând cu datoriile cu costuri reduse şi continuând cu cele financiar
- bancare care implică costurile cele mai mari, cu menţiunile efectuate pe
parcurs care vizează menţinerea unei imagini luminoase a întreprinderii în
ochii creditorilor.

H. Provizioanele

Provizioanele reprezintă pasive cu exigibilitate incertă şi se constituie pentru elemente


cum sunt: 12
a) litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli
privind garanţia acordată clienţilor;
c) acţiunile de restructurare;
d) pensii şi obligaţii similare;
e) dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;
f) impozite;
g) prime ce urmează a se acorda personalului din profitul realizat, potrivit prevederilor
legale sau contractuale;
h) alte provizioane.

12
O.M.F.P. nr. 3055/2009 cu modificările și completările ulterioare

42
Un provizion este recunoscut dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- există o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
- este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective; şi
- suma poate fi estimată credibil.

Provizioanele pentru restructurare se pot constitui în următoarele situaţii:


a) vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii;
b) închiderea unor sedii ale entităţii;
c) modificări în structura conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel de conducere;
d) reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura şi scopul activităţilor
entităţii.
Provizioanele pentru pensii se referă la sumele ce vor fi plătite de entitate după ce
angajaţii au părăsit entitatea. Valoarea provizioanelor pentru pensii se stabileşte de către
specialişti în domeniu. La determinarea lor se ţine seama de vârsta, vechimea în muncă şi
rotaţia personalului în cadrul entităţii.
Provizioanele pentru pensii se recunosc pe parcursul perioadei de muncă rămase până
la pensie, atunci când există certitudinea achitării lor într-o perioadă previzibilă de timp.
Provizioanele pentru impozite se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate
bugetului de stat, în condiţiile în care sumele respective nu sunt reflectate ca datorie în relaţia
cu statul.
Provizioanele prezentate în bilanţ la "Alte provizioane" includ provizioane constituite
pentru:
- beneficiile plătite angajaţilor pentru terminarea contractului de muncă, ca rezultat al
deciziei unei entităţi de a încheia contractul unui angajat înainte de data normală de
pensionare sau al deciziei unui angajat de a accepta în mod voluntar plecarea în şomaj, în
schimbul acelor beneficii;
- alte beneficii pe care entitatea urmează să le plătească angajaţilor sau persoanelor
dependente de aceştia, care nu sunt legate de restructurare sau pensii;
- cheltuielile legate de protecţia mediului înconjurător, pentru: protejarea aerului; gestiunea
apelor uzate; gestiunea deşeurilor, protejarea solului, a apelor subterane şi a apelor de
suprafaţă; protejarea biodiversităţii şi a peisajului; alte activităţi de protejare a mediului
înconjurător;
- obligaţii asumate în comun cu o terţă parte .

Valoarea constituită ca provizion trebuie să reprezinte cea mai bună estimare la data
bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente. Aceste provizioane reprezintă în
fapt surse la dispoziţia întreprinderii până în momentul producerii riscurilor pentru care s-au
constituit, neavând o scadenţă determinată. Din aceste motive, în analizele financiare această
categorie este asimilată categoriei capitalurilor proprii ca şi surse prin definiţie cu o scadenţă
nedeterminată.
Analiza în dinamică a provizioanelor vizează următoarele aspecte:
• IPR > 100 indică o creştere a acestor tipuri de provizioane faţă de anul de bază,
fie datorită constituirii de noi provizioane fie datorită majorării celor
precedente
• IPR =100 indică o menţinere a provizioanelor la acelaşi nivel
• IPR < 100 indică o diminuare a acestor categorii de provizioane fie datorită
anulării lor ca urmare a rămânerii lor fără obiect fie datorită diminuării lor ca
urmare a reconsiderării valorii activelor pentru care au fost constituite.
Provizioanele incluse la "Alte provizioane" trebuie descrise în notele explicative, dacă
acestea sunt semnificative.

43
Pentru o analiză detaliată a dinamicii acestor provizioane se impune deci exploatarea
informaţiilor suplimentare reflectate prin această notă.

I. Veniturile în avans
În această categorie sunt cuprinse:
1. Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele primite cu titlu gratuit şi care au un
caracter nerambursabil pentru acordarea cărora, principala condiţie este ca întreprinderea
beneficiară să cumpere, construiască sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie şi/sau
de utilizare. Sunt asimilate subvenţiilor pentru investiţii donaţiile primite de imobilizări
necorporale, corporale şi în curs precum şi plusurile constatate la inventariere pentru
categoriile respective de active.

2. Veniturile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de


asigurare şi alte asemenea încasate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.
Analiza în dinamică a veniturilor în avans vizează următoarele aspecte:
• IVav > 100 indică o creştere a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta
reprezentând o creştere pe viitor a capitalurilor proprii ale întreprinderii într-
un ritm mai accentuat.
• IVav =100 indică o menţinere la acelaşi nivel a veniturilor în avans
• IVav < 100 indică o diminuare a veniturilor în avans faţă de anul de bază
aceasta ducând la o creştere a capitalurilor proprii într-un ritm mai redus
Pe baza informaţiilor detaliate în note, această categorie de venituri în avans se va
detalia pe venituri înregistrate în avans şi subvenţii pentru investiţii, punând în evidenţă astfel
valenţe informaţionale suplimentare, necesare utilizatorilor analizei financiare.

J. Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele


întreprinderii, după deducerea datoriilor acestora.
Dacă avem în vedere recunoaşterea capitalurilor proprii mai puţin cea a rezultatelor
(despre care vom vorbi în paragraful următor) aceasta se face în momentul în care sunt
generate beneficii economice pentru întreprindere dar care nu vor fi recunoscute ca venituri
(în rezultat) pentru a nu putea fi distribuite acţionarilor sub formă de dividende.
În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse:
I. Capitalul social
II. Primele legate de capital
III. Rezervele din reevaluare
IV. Rezervele
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

I. Capitalul social care reprezintă contribuţia acţionarilor/asociaţilor într-o întreprindere.


Capitalul social poate fi:
• Capital social subscris nevărsat reprezentat de partea din capitalul social care nu a
fost încă depusă de către acţionari/asociaţi.
• Capital social subscris vărsat reprezentat de partea din capitalul social care a fost
pusă deja la dispoziţia întreprinderii de către acţionari/asociaţi.
Capitalul social (CS) al unei întreprinderi este egal cu valoarea nominală totală a
acţiunilor/părţilor sociale emise de întreprinderea respectivă.

Analiza în dinamică a capitalului social vizează următoarele aspecte:


• ICS > 100 indică o majorare a capitalului social ca urmare a necesităţilor

44
suplimentare de capital apărute. Majorarea capitalului social se poate face prin
majorarea numărului de acţiuni/părţi sociale sau prin majorarea valorii nominale a
unei acţiuni/părţi sociale în urma unor operaţiuni economice reprezentate în
principal de: primirea de noi aporturi în bani sau în natură de la acţionari/asociaţi
vechi şi/sau noi, încorporarea altor elemente de capitaluri proprii în capitalul social,
transformarea unor datorii în capital social, operaţiuni de fuziune etc..
• ICS = 100 indică o menţinere la acelaşi nivel a capitalului social.
• ICS < 100 indică o diminuare a capitalului social care se poate face prin diminuarea
numărului de acţiuni/părţi sociale sau prin majorarea valorii nominale a unei
acţiuni/părţi sociale în urma unor operaţiuni economice reprezentate în principal de:
retragerea unuia sau mai multor acţionari/asociaţi, răscumpărarea şi anularea
acţiunilor proprii, acoperirea unor pierderi din capitalul social, operaţiuni de divizări
etc..

II. Primele legate de capital apar în cazul operaţiunilor de majorare a capitalului social şi
reprezintă diferenţa dintre valoarea echivalentului primit în schimbul acţiunilor/părţilor
sociale şi valoarea nominală a lor. Primele legate de capital cuprind:
• Primele de emisiune – apar în cazul emisiunii de acţiuni cu încasare în numerar sau
în contul curent şi reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune a
acţiunilor/părţilor sociale şi valoarea nominală a lor.
• Primele de fuziune – apar în cazul fuzionării prin absorbţie şi se determină ca
diferenţă între valoarea întreprinderii absorbite şi valoarea nominală a
acţiunilor/părţilor sociale emise în schimb.
• Primele de aport – apar în cazul aporturilor în natură şi se determină ca diferenţă
între valoarea justă a activelor aportate şi valoarea nominală a acţiunilor/părţilor
sociale emise în schimb.
• Primele de conversie a obligaţiunilor în acţiuni – apar în cazul conversiei
obligaţiunilor în acţiuni şi se determin ca diferenţă între suma datoriilor faţă de
deţinătorii de obligaţiuni care se convertesc (valoarea de emisiune plus eventualele
dobânzi aferente) şi valoarea nominală a acţiunilor emise în schimb.
Primele legate de capital, în general sunt încorporate, în funcţie de hotărârea Adunării
Generale a Acţionarilor/Asociaţilor, fie în categoria altor rezerve fie în capitalul social.
Analiza în dinamică a primelor legate de capital (PC) vizează următoarele
aspecte:
• IPC > 100 indică o creştere a primelor legate de capital ce va determina o creştere a
capitalurilor proprii
• IPC = 100 indică o menţinere la acelaşi nivel a primelor legate de capital.
• IPC < 100 indică o diminuare a primelor legate de capital şi implicit o diminuare a
capitalurilor proprii.

III. Rezervele din reevaluare care reprezintă plusul de valoare obţinut în cazul reevaluării
imobilizărilor corporale. Reevaluarea imobilizărilor corporale trebuie făcută atunci când
valoarea actuală a respectivelor imobilizări diferă semnificativ de valoarea netă contabilă a
lor. Totodată, în situaţia în care este reevaluată o imobilizare corporală trebuie reevaluate
toate imobilizările corporale de aceeaşi natură (din aceeaşi clasă).
Analiza în dinamică a rezervelor din reevaluare poate surprinde la un moment dat unul
din următoarele aspecte:
• IRreev > 100 indică o creştere a rezervelor din reevaluare realizată în condiţiile
prezentate anterior.

45
• I IRreev = 100 indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor din reevaluare faţă de
anul de bază.
• I IRreev < 100 indică o diminuare a rezervelor din reevaluare realizată de asemenea în
condiţiile prezentate mai sus.

IV. Rezervele care reprezintă acea parte din capitalurile proprii care se constituie în principal
din profitul obţinut de o întreprindere pe care acţionarii/asociaţii consimt să-l lase la
dispoziţia întreprinderii (să-l capitalizeze) sau, în cazuri excepţionale, din alte surse (cum ar fi
primele legate de capital, rezervele din reevaluare etc.). rezervele constituite de o
întreprindere pot fi:
• Rezervele legale care se constituie potrivit prevederilor legale. În prezent în
România, potrivit Legii nr. 31/1990, întreprinderile trebuie să constituie anual
rezerve legale în cotă de 5 % din profitul brut al anului respectiv până ce rezervele
legale constituite ajung la 20 % din capitalul social. În situaţia în care aceste rezerve
sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor, pentru majorarea capitalului social sau
sunt distribuite acţionarilor cota parte utilizată nu mai poate fi reconstituită din
profitul brut al exerciţiilor financiare viitoare.

• Rezervele pentru acţiuni proprii care se constituie în situaţia în care la sfârşitul


exerciţiului financiar (în principiu la data stabilirii persoanelor care încasează
dividendele) întreprinderea îşi deţine o parte din propriile acţiuni şi sunt reprezentate
de mărimea dividendelor cuvenite acţiunilor respective. În momentul în care
întreprinderea nu va mai deţine acţiunile proprii (le vinde sau le anulează) rezervele
pentru acţiuni proprii vor fi încorporate în rezultatul reportat fiind la dispoziţia
acţionarilor.

• Rezervele statutare sau contractuale care se constituie din profitul net al unui
exerciţiu financiar potrivit prevederilor statutului sau contractului de societate.
Aceste rezerve pot fi utilizate potrivit prevederilor statutului sau contractului de
societate pentru acoperirea pierderilor, pentru majorarea capitalului social sau în alte
scopuri.

• Alte rezerve care se constituie din profitul net al unui exerciţiu financiar potrivit
hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor sau din alte surse, potrivit
prevederilor legale. Utilizarea acestor rezerve se face pentru acoperirea pierderilor
sau pentru majorarea capitalului social, potrivit hotărârii Adunării Generale a
Acţionarilor/Asociaţilor

Analiza în dinamică a rezervelor poate surprinde următoarele situaţii:


• IR > 100 indică o creştere a rezervelor ce va determina o creştere a
capitalurilor proprii
• IR = 100 indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor
• IR < 100 indică o diminuare a rezervelor şi implicit o diminuare a
capitalurilor proprii.
Pentru o analiză în dinamică detaliată a rezervelor se exploatează informaţiile
suplimentare furnizate de „Situaţia modificării capitalului propriu”.

V. Profitul sau pierderea reportat(ă) care reprezintă:


• Profitul exerciţiului sau exerciţiilor financiare anterioare, care încă nu a fost

46
repartizat pe destinaţii;
• Pierderea exerciţiului sau exerciţiilor financiare anterioare, care încă nu a fost
acoperită.

VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar care reprezintă diferenţa între veniturile
unui exerciţiu şi cheltuielile aceluiaşi exerciţiu. Rezultatul exerciţiului se calculează lunar,
cumulat de la începutul exerciţiului, iar la sfârşitul exerciţiului el poate fi:

a) Profit – în situaţia în care veniturile unui exerciţiu financiar sunt mai mari decât
cheltuielile aceluiaşi exerciţiu financiar. În această situaţie, după constituirea rezervelor
legale şi a celor pentru acţiuni proprii (dacă este cazul) ceea ce rămâne este repartizat pe
destinaţii potrivit hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor fie pentru
constituirea de rezerve fie pentru dividende.

b) Pierdere – în situaţia în care veniturile unui exerciţiu financiar sunt mai mici decât
cheltuielile aceluiaşi exerciţiu financiar. În această situaţie această pierdere este acoperită
potrivit hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor. Potrivit prevederilor legale
o pierdere poate fi acoperită din profitul brut al maxim următoarelor 5 exerciţii financiare,
urmând ca diferenţa rămasă să fie acoperită din alte capitaluri proprii sau din contribuţii
ale acţionarilor/asociaţilor.
Se apreciază favorabil o obţinere de profitului net iar în dinamică o creştere a acestuia
deoarece această categorie reprezintă principala cale de autofinanţare a întreprinderii.

Referitor la explicarea dinamicii repartizării profitului, analistul financiar va utiliza


informaţiile suplimentare furnizate de Nota 3 „Repartizarea profitului” respectiv
repartizarea acestuia pe principalele destinaţii: rezerve legale, acoperirea pierderii contabile
sau dividende precum şi partea din profit rămasă nerepartizată.

Rolul bilanţului se poate releva în mod sintetizat prin următoarele aspecte mai
importante:13
- Constitue mijloc de cunoaştere, control şi analiză activităţii agenţilor economici de
către consiliile de administraţie, adunările generale a acţionarilor sau asociaţilor, de
organele fiscale, de statistică;
- Datele pe care le conţine şi care se referă la prezentarea indicatorilor efectivi privind
exerciţiul curent şi precedent asigură analiza evoluţiei acestora de la un an la altul;
- Informaţiile pe care le oferă stau la baza fundamentării a numeroase decizii privind
activitatea curentă şi îndeosebi cea de perspectivă;
- Constitue un factor mobilizator pentru înbunătăţirea conţinutului şi organizării
evidenţei contabile care trebuie să asigure datele necesare exacte şi la timp, în vederea
elaborării sale în mod corespunzător şi la termele prevăzute;
- Furnizează informaţiile privind natura şi sumele investite în resursele întreprinderii,
obligaţiile ei faţă de creditori, precum şi ponderea capitalurilor propii în resursele
totale ale înteprinderii.

Cu toate că majoritatea utilizatorilor consideră bilanţul, documentul esenţial pentru


analiza fianaciară, există o serie de limitări ale acestuia:14

13
Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară. Concepte teoretice, aplicaţii şi teste grilă , Ed.
Mirton, Timişoara, 2007, pag. 33

47
• absenţa unor posturi bilanţiere care să reflecte sursele interne create de întreprindere şi
că lor nu le pot fi ataşate costuri;
• evaluarea pe baza costurilor istorice pune sub semnul întrebării veridicitatea situaţiilor
financiare la sfârşitul anului;
• efectul principiului de recunoaştere, în cadrul conturilor anuale, numai a acelor
cheltuieli care au contribuit la obţinerea veniturilor perioadei respective.

1.5.1.2. Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de


Legea Contabilitătii, care măsoară performanţele activităţii întreprinderii în cursul perioadei
analizate, concentrând veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată şi
explicând modul de formare a rezultatelor.
Cheltuielile reprezintă potrivit O.M.F.P. nr. 3055/2009 diminuări ale beneficiilor
economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale
valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari. În principiu o
cheltuială semnifică o „sărăcire” a întreprinderii, generată fie de o micşorare a unor elemente
de active patrimoniale, fie de o creştere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri
proprii sau datorii).
Veniturile reprezintă potrivit O.M.F.P. nr. 3055/2009 creşteri ale beneficiilor
economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale
valorii activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor. Veniturile în
principiu, semnifică o „îmbogăţire” a întreprinderii, generată fie de o creştere a unor elemente
de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri
proprii sau datorii).
Potrivit reglementărilor legale contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene și cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene (în
prezent în vigoare, O.M.F.P. nr. 3055/2009) , Contul de Profit şi Pierdere va avea o structură
aproximativ similară cu cea anglo-saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura
acestora (exploatare, financiare, extraordinare) şi sunt prezentate în format vertical.
Referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor este producţia exerciţiului.

Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul


de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor
concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii desfăşurate de o
firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea extraordinară.

Conform cu O.M.F.P. nr. 3055/2009 formatul contului de profit şi pierdere este


prezentat în tabelul nr. 1.2.

14
A1exander D., Nobes, C. - Financial Accounting: an International Introduction , Pearson Education
Limited, 2001, pag. 91

48
Tabelul nr.1.2.
Structura contului de profit şi pierdere conform O.M.F.P. nr. 3055/2009

1. Cifra de afaceri netă


2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depăşesc
suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile
afiliate
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu
indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la
entităţile afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active
circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entităţile
afiliate
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar.
(2) Elementul "Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată" evidenţiază
veniturile din producţia de imobilizări.

Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri, cheltuieli, rezultat astfel:


a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter specific,
obişnuit şi repetitiv, care vizează activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând
prin influenţă cu caracter financiar sau extraordinar.
Operaţiunile de exploatare permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat
real, generat de activitatea de bază a întreprinderii.
b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la activitatea
financiară şi care au un caracter obişnuit, repetitiv şi specific.
Fluxurile financiare permit determinarea rezultatului financiar.

49
Fluxurile de exploatare şi financiare formează fluxurile curente care generează
rezultatul curent.
c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură directă
cu obiectul normal de activitate al societăţii. Operaţiunile din această categorie au un caracter
accidental. Potrivit definiţiei prezentate în cadrul O.M.F.P. nr. 3055/2009, elementele
extraordinare sunt venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente şi tranzacţii care sunt în
mod clar diferite de activităţile curente ale unei întreprinderi şi care, prin urmare, nu se
aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.
Fluxurile extraordinare permit determinarea rezultatului extraordinar.
Prin însumarea acestor rezultate se obţine rezultatul brut al exerciţiului.

1.5.1.3. Situaţia modificărilor capitalului propriu

Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă, detaliat, toate variaţiile pe care


capitalurile proprii le-a suferit în decursul unui exerciţiu financiar. Ministerul de Finanţe
propune un model balanţier pentru acest document ilustrând, pentru fiecare element al
capitalului propriu, soldul la începutul anului, creşterile şi reducerile în timpul acestuia, şi
soldul la sfârşitul anului. Pe baza acestui document poate fi analizată capacitatea de
menţinere a capitalului, precum şi profitul general al întreprinderii.
Modificarea capitalului propriu faţă de perioada precedentă poate fi determinată de:
• în sensul creşterii capitalului propriu:
- aportul acţionarilor;
- creşterea rezervelor prin repartizări în principal din profitul net;
- reevaluarea elementelor din activ, potrivit normelor legale, care determină
creşterea valorii de înregistrare a elementelor respective;
- creşterea soldului profitului nerepartizat;
- alocări la fondurile proprii.
• în sensul diminuării capitalului propriu:
- retrageri de capital de către asociaţi sau acţionari;
- acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente;
- încheierea cu pierderi a exerciţiului financiar;
- utilizarea unei părţi a fondurilor proprii.
Modificarea posturilor din bilanţ înseamnă:
- utilizare de capital pentru:
ƒ orice creştere a unei poziţii din activ;
ƒ orice diminuare a unei poziţii din pasiv;
- sursă de capital pentru:
ƒ orice diminuare a unei poziţii din activ;
ƒ orice creştere a unei poziţii din pasiv.

1.5.1.4. Situaţia fluxurilor de numerar

A patra componentă a situaţiilor financiare pe lângă Bilanţ şi Contul de Profit şi


Pierdere şi Situaţia modificărilor capitalului propriu o reprezintă Situaţia fluxurilor de
numerar. Conform O.M.F.P. nr. 3055/2009 acest document devine obligatoriu de întocmit doar
pentru entităţile mari, pentru celelalte categorii de entităţi, întocmirea acestui document fiind
facultativă.
Prin fluxuri de trezorerie sau de numerar înţelegem creşterea sau descreşterea de
numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

50
Potrivit O.M.F.P. nr. 3055/2009 „Situaţiile fluxurilor de numerar” numerarul cuprinde
disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile
financiare pe termen scurt, extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de
numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Utilitatea situaţiei fluxurilor de numerar

Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale cât şi
pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel:
• Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de numerar” pentru a determina gradul
de lichiditate al întreprinderii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planifica
nevoile de investiţii şi finanţare.
• Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util
pentru a determina capacitatea întreprinderii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de
a genera în viitor lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc.
• De asemenea acest document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin
Contul de Profit şi Pierdere şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de
exploatare şi mai mult prezintă efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de
investiţii şi de finanţare desfăşurate în decursul unui exerciţiu financiar.

Asupra Situaţiei fluxurilor de numerar vom insista în cadrul capitolului 2, subcapitolul


2.3. „Flexibilitatea financiară a întreprinderii pe baza situaţiei fluxurilor de numerar”.

1.5.1.5. Note explicative la situaţiile financiare anuale

Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile


utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute.15
Fiecare element semnificativ al bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei
modificărilor capitalului propriu şi al situaţiei fluxurilor de trezorerie trebuie să fie însoţit de
o trimitere la nota contabilă care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ.
Notele explicative se regăsesc în zece formulare care oferă informaţii despre:
1. Active imobilizate;
2. Provizioane;
3. Repartizarea profitului;
4. Analiza rezultatului de exploatare;
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor;
6. Principii, politici şi metode contabile;
7. Acţiuni şi obligaţiuni;
8. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii;
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico – financiari;
10. Alte informaţii.
Concluzionăm, că obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii, care
sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.

15
Buglea Alexandru, Lala Popa Ion - Analiză economico - financiară. Editura Mirton, Timişoara, 2009, pag.
45

51
1.6. BILANŢUL FINANCIAR SAU BILANŢUL LICHIDITATE-
EXIGIBILITATE

Structurarea informaţiilor în bilanţ răspunde cerinţelor de ordin juridic, contabil şi


fiscal. Cerinţele de natură fianciară impun restructurarea informaţiilor din bilanţul, fie prin
gruparea, fie prin divizarea acestora în scopul întomirii bilanţului financiar. Reprelucrările
bilanţului sunt operaţii de adaptare a acestuia în vederea facilitării analizei fianaciare pe baza
datelor sale şi au în vedere lucrări de transformare a bilanţului în bilanţuri specifice analizei
financiare.

Bilanţul financiar este denumit de către unii specialişti în domeniul analizei financiare
„bilanţ patrimonial” deoarece reflectă dimensiunea reală a patrimoniului la un moment dat,
iar de către alţii „bilanţ lichiditate-exigibilitate” deoarece are o bună capacitate de a exprima
măsura în care întreprinderea îşi poate onora angajamentele rezultate din raporturile cu terţii.

Scopul bilanţului financiar este inventarierea averii şi angajamentelor întreprinderii şi


ordonarea lor pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate. Bilanţul lichiditate –
exigibilitate are ca suport concepţia financiară asupra bilanţului, care având la bază noţiunea
de “finanţe” ca totalitatea mijloacelor băneşti aflate la dispoziţia unei întreprinderi, abordează
conţinutul bilanţului ca o necesitate de cunoaştere a acestor finanţe determinate de mijloacele
pe care unitatea le posedă pentru a-şi achita datoriile faţă de terţi, momentul în care acestea
ajung la scadenţă.16

Caracteristicile bilanţului financiar:


- este construit în valori nete;
- reflectă o imagine statică a patrimoniului (la moment dat);
- imaginea patrimoniului este mult mai reală decât în cazul bilanţului contabil;
- construcţia bilanţului financiar se face punând în valoare nivelul real de lichiditate a
elementelor de activ şi nivelul de exigibilitate a elementelor de pasiv.

Utilitatea bilanţului financiar poate fi privită din mai multe perspective:


• din perspectiva celor căror li se adresează:
- acţionari – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului lor, evoluţia
mărimii acestuia, durata de lichiditate a acestuia în eventualitatea unei
recuperări de capitaluri;
- creditori – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii ce
reprezintă garanţia realizării drepturilor lor.

• din perspectiva modului în care satisface cerinţele şi obiectivele analizei


financiare – ordonarea bilanţului pe termene răspunde mai bine:
- analizei structurii financiar-patrimoniale;
- analizei bonităţii financiare;
- analizei echilibrului financiar;
- analizei randamentului financiar;
- analizei riscurilor întreprinderii.

16
Cotleţ Dumitru -Contabilitate, Informaţie, Decizie, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara 1998, pag. 116

52
1.6.1. Construcţia bilanţului financiar
Elaborarea acestui tip de bilanţ specific analizei financiare statice se bazează pe
clasificarea elementelor de activ în ordinea strictă a lichidităţii (mai mare sau mai mică de un
an) şi a elementelor de pasiv după exigibilitate (mai mare sau mai mică de un an). Trecerea
de la bilanţul din Situaţiile financiare anuale la bilanţul financiar necesită o serie de prelucrări
în vederea identificării cât mai precis posibile a utilizărilor şi resurselor semnificative de care
dispunde întreprinderea la data întocmirii bilanţului.17
Etapele de realizare a bilanţului financiar sunt următoarele:18
1. Analiza şi tratarea posturilor din bilanţ şi din afara lui:
Această analiză vizează trei aspecte:
a. Eliminarea nonvalorilor.
Nonvalorile sunt acele elemente din activul bilanţier care nu au valoare de lichiditate,
respectiv nu pot fi transfomate în bani prin tranzacţionare pe o piaţă secundară. Aceste
elemente se mai numesc şi active fictive. În categoria activelor fictive intră cheltuielile de
constinure şi de cercetare – dezvoltare, decontări cu asociaţi privind capitalurile (sold debitor)
şi cheltuielile înregistrate în avans. Este de asemenea, considerat lipsit de lichiditate fondul
comercial bazat pe rentabilitatea viitoare a agentului economic, care ar dispărea dacă şi
activitatea acestuia ar înceta.
Pentru a menţine egalitatea bilanţieră, atunci când elementele de activ fictiv sunt eliminate
este necesară reducerea cu aceeaşi sumă şi a pasivului bilanţului. Astfel, toate activele fictive
se elimină prin deducere din capitalul propriu.

b. Înregistrarea elementelor patrimoniale la valoarea reală.


Întrucât elementele patrimoniale din activul bilanţier sunt înregistrate la costul istoric
se poate actualiza valoarea lor la preţul unor bunuri similare de pe piaţa secundară, procedeul
numindu-se reevaluare. Eventualele plusuri sau minusuri de valoare, rezultate din reevaluare,
duc la creşterea sau reducerea postului de activ supus reevaluării şi concomitent la creşterea
sau scăderea capitalurilor proprii, prin înregistrarea acestei valori în cadrul contului ,,Rezerve
din reevaluare”.

c. Tratarea elementelor din afara bilanţului.


Aceste elemente în afara bilanţului se referă în special la bunurile deţinute sub formă
de leasing, acestea considerându-se că pot fi incluse în patrimoniu deoarece concură la
realizarea activităţii. Pentru includerea în patrimoniu se majorează activele corporale cu
valoarea netă a bunurilor în leasing (valoarea rămasă de achitat), respectiv se majorează
concomitent şi cu aceeaşi valoare datoriile pe termen mediu şi lung.
O altă corecţie asupra bilanţului vizează efectele scontate şi neajunse la scadenţă.
Acestea reprezintă creanţe pe care întreprinderea le-a cedat băncii sale, înregistrând o creştere
a disponibilităţilor. Juridic ele nu mai fac parte din patrimoniul întreprinderii. Din punct de
vedere contabil se respectă acelaşi principiu şi ele nu mai sunt înregistrate.
După opinia analiştilor financiari însă aceste efecte scontate şi neajunse la scadenţă au
semnificaţia unui credit curent obţinut de întreprindere şi, din acest motiv, ei propun
adăugarea acestora la valoarea creanţelor şi majorarea totodată a datoriilor pe termen scurt.
Tot în această etapă se mai realizează următoarele corecţii pentru pasiv:
- se reduce capitalul propriu cu valoarea dividendelor ce revin acţionarilor din
profitul nerepartizat şi se majorează datoriile mai mici de un an;
- se majorează capitalul propriu cu veniturile înregistrate în avans, deoarece privite

17
Cohen E. - Analyse financiere, Editura Economică, Paris 1997, pag. 252
18
Mihai Ioan, Buglea Alexandru, Ştefea Petru - Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător
metodologic, Editura Marineasa 1999, pag.42

53
static aceste venituri pot fi asimilate rezultatului exercitiului;
- se majorează capitalul propriu cu subvenţiile pentru investiţii.

2. Ordonarea posturilor în activ şi în pasiv.


Pentru ca ordonarea posturilor de activ şi de pasiv să se facă exclusiv pe criterii de
lichiditate, respectiv exigibilitate se disociază în două grupe respectiv, o grupă cu o durată
mai mare de 1 an şi o a doua grupă, cu o durată mai mică de 1 an următoarele elemente:
- imobilizările financiare, stocurile, respectiv creanţele în activ;
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli în pasiv.
Această ordonare are la bază criteriul lichidităţii pentru activ şi criteriul exigibilităţii
pentru pasiv.

Ordonarea se face astfel:


a) pentru activ:
- active imobilizate nete – cu durata de realizare mai mare de un an, inclusiv
stocurile fără mişcare sau cu mişcare lentă şi creanţele cu durată de realizare
mai mare de un an;
- active circulante – cu durata de realizare mai mică de un an, inclusiv
imobilizările financiare realizabile în anul curent.
b) pentru pasiv:
- capital permanent (capital propriu + datorii financiare şi nefinanciare cu
durată mai mare de un an);
- datorii pe termen scurt (datoriile financiare şi nefinanciare cu durată mai mică
de un an, inclusiv provizioanele mai mici de un an).

După aceste corecţii bilanţul financiar se prezintă în următoarea structură:

Tabelul nr. 1.3.

Forma simplificată a bilanţului financiar

ACTIV PASIV
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale Capitaluri proprii
Active Imobilizări financiare
imobilizate mai mari de un an Datorii financiare şi Capital
Stocuri fără mişcare nefinanciare cu permanent
sau cu mişcare lentă durată mai mare de
Creanţe mai mari un an
de un an
Provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli mai
mari de un an
Imobilizări financiare Împrumuturi pe termen
Active mai mici de un an scurt
circulante Stocuri Provizioane pentru Datorii pe
riscuri şi cheltuieli mai termen scurt
mici de un an
Creanţe mai Obligaţii fiscale şi
mici de un an sociale
Disponibilităţi

54
1.6.2. Rolul şi limitele bilanţului financiar
Bilanţul financiar are rol în:19
- prezentarea patrimoniului real al întreprinderii: posturile bilanţului sunt evaluate, pe
cât posibil, la valoarea lor vena1ă;
- măsurarea echilibrului între diferite grupe (mase) bilanţiere;
- aprecierea lichidităţii bilanţului, adică a capacităţii întreprinderii de a face faţă
datoriilor sub un an cu ajutorul activelor sale circulante;
- aprecierea solvabilităţii întreprinderii, adică măsura în care activul este suficient
pentru a acoperi toate datoriile;
- analiza ratelor de gestiune;
- analiza ratelor de rentabilitate;
- aprecierea riscului financiar;
- elaborarea şi aplicarea deciziilor.

Limitele bilanţului lichiditate – exigibilitate.

Principalele neajunsuri ale bilanţulul financiar sunt:


- se bazează pe clasificarea arbitrară a activelor şi pasivelor în active cu
lichiditate mai mare sau mai mică de un an şi pasive cu exigibilitate mai mare
sau mică de un an;
- nu respectă principiul unităţii de casă prin alocarea resurselor stabile la
utilizările stabile fapt care generează apariţia fondului de rulment lichiditate;
- trezoreria are rol rezidual apărând ca o rezultantă a alocării diferitelor resurse
la nevoi specifice;
- este elaborat în ipoteza lichidării activităţii întreprinderii, această optică fiind
considerată pesimistă de către cei care îi conferă analizei pe bază de bilanţ un
rol de anticipare şi de luare în considerare a viitorului.

1.7. BILANŢUL FUNCŢIONAL

Analiza financiară, pe baza bilanţului financiar, este un demers static, şi nu permite


evidenţierea legăturilor semnificative dintre resurse şi utilizările lor. Teoria şi practica
financiară utilizează în acest scop bilanţul funcţional.
Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare din
punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţa utilizările şi sursele
corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.

1.7.1. Construcţia bilanţului funcţional


Potrivit concepţiei funcţionale activitatea unei întreprinderi este analizată pe cicluri de
operaţiuni, luând în considerare rolul fiecărui ciclu în funcţionarea acesteia, considerându-se
că elementele de activ şi de pasiv reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în
procesualitatea patrimoniului.

19
Miculeac Melania Elena - Modele de bilanţ utilizate în cadrul analizei financiare, Analele Universităţii
Europene „Drăgan” din Lugoj – Facultatea de Ştiinţe Economice; Editura Nagard Lugoj, 2005; Seria Economică
7/2005; I.S.B.N. 973 – 87427 – 1 – 4 ;

55
Structura bilanţului funcţional are la bază structura bilanţului, clasificând elementele
de activ şi de pasiv după apartenenţa acestora la diferitele cicluri, astfel:20
• ciclul de investiţii, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru asigurarea
nevoilor de imobilizări ale întreprinderii şi căruia îi corespund utilizările (activele) stabile sau
aciclice şi, respectiv, resursele (pasivele) stabile sau aciclice;

• ciclul de exploatare, care se referă la derularea activităţilor operaţionale de


producţie (aprovizionare — fabricaţie — vânzare) şi la fluxurile degajate de circuitul
capitalului (bani — marfă — producţie — marfă — bani), ciclu căruia îi corespund activele
ciclice de exploatare şi pasivele ciclice de exploatare;

• ciclul de finanţare, căruia îi corespund operaţiile destinate procurării de capitaluri


derulate între întreprindere şi proprietarii de capital (acţionari şi creditori) şi permite
eliminarea decalajelor între fluxurile de lichidităţi de intrare şi de ieşire degajate de celelalte
cicluri.

Derularea fiecărui ciclu are ca şi consecinţă generarea de nevoi de finanţare sau


procurarea de resurse financiare:
- operaţiile de investire generează nevoi de finanţare;
- dezinvestirea şi operaţiile de finanţare procură resurse;
- ciclul de exploatare determină în cele mai multe cazuri apariţia unei nevoi de
finanţare, numită nevoie de fond de rulment, dar în anumite cazuri, în special în sfera
comerţului, el poate procura resurse.

În consecinţă, solvabilitatea şi lichiditatea întreprinderii vor depinde în concepţia


funcţională de echilibrul care se poate stabili între nevoile şi resursele generate prin operaţiile
diferitelor cicluri.21

Structura bilanţului funcţional în concepţie orizontală este următoarea:

Tabelul nr. 1.4.


Forma simplificată a bilanţului funcţional

(Uti1izări) ACTIV PASIV (Surse)


Ciclul de investiţii Active aciclice Pasive aciclice Ciclul de finanţare
(stabile) (stabile)
Active ciclice Pasive ciclice
(temporare) (temporare)
Ciclul de exploatare Active ciclice din Pasive ciclice din
exploatare exploatare
Elemente în afara Active ciclice din Pasive ciclice din Ciclul de finanţare
exploatării afara exploatării afara exploatării
Surplus de numerar Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv Deficit de numerar
Sursa: Lorant Eros-Stark, Ioan Marius Pantea – Analiza situaţiei financiare a agenţi1or economici – studiu de
caz, Editura Marineasa, Timişoara 1999, pag.22

20
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena - Analiza financiară a întreprinderii. Elemente teoretice. Aplicaţii
rezolvate, Editura Mirton, Timişoara , 2006, pag. 44 – 47;
21
Jobard, J.P. - Gestion Financière de L‘Entreprise, Editura Sirey, Paris, 1997, pag. 118

56
Imobilizările care formează activul aciclic stabil sunt luate în calcul la valoarea
brută, pentru a pune în evidenţă decizia iniţială. În acest caz vom întâlni amortizarea ca sursă
proprie de origine internă. De remarcat este faptul ca nu se mai ia în considerare noţiunea de
activ fictiv.

Activul ciclic este format din:


- activul ciclic din exploatare;
- activul ciclic din afara exploatării.

Activul ciclic din exploatare cuprinde elementele legate direct de activitatea curentă
a întreprinderii: stocuri, creanţe din exploatare, cheltuieli înregistrate în avans aferente
exploatării.

Activul ciclic din afara exploatării cuprinde creanţele din afara exploatării.

Trezoreria de activ este constituită din disponibilităţi şi investiţii financiare pe


termen scurt.

Resursele aciclice stabile sunt formate din:


- surse proprii de origine internă, care cuprind: rezervele, amortismentele,
provizioanele şi rezultatul exerciţiului;
- surse proprii de origine externă: capital social şi subvenţiile pentru investiţii;
datoriile stabile, care cuprind împrumuturile pe termen mediu şi lung
contractate de întreprindere.

Resursele ciclice sunt formate din:


- sursele ciclice aferente exploatării – cuprind obligaţiile legate de activitatea
curentă a întreprinderii: furnizori, avansuri şi aconturi primite, obligaţii fiscale
şi sociale legate de exploatare, venituri înregistrate în avans de natura
exploatării;
- surse ciclice din afara exploatării – cuprind obligaţiile fiscale şi sociale din
afara exploatării şi venituri înregistrate în avans din afara exploatării.

Trezoreria de pasiv cuprinde creditele pe termen scurt.

Etapele de realizare a bilanţului funcţional sunt:

1. Tratarea posturilor din bilanţul contabil şi din afara lui.

Stabilirea bilanţului funcţional se realizează avându-se în vedere următoarele reguli:


• activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, se are în vedere valoarea de
intrare în gestiune;
• imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt
integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la „Împrumuturi şi datorii
asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;
• conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;
• cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează activelor
imobilizate;
• efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris şi
nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor, creanţele şi datoriile
privind impozitul pe profit amânat se tratează în acelaşi mod ca şi la
elaborarea bilanţului patrimonial;

57
• amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca
surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioada mai mare de
un an).

2. Ordonarea posturilor de activ şi de pasiv pe cicluri de operaţiuni – se face astfel:

Tabelul nr.1.5.

Ordonarea posturilor de activ şi de pasiv pe cicluri de operaţiuni

ACTIV PASIV
Active imobilizate – la valoarea brută Capital propriu
+ mijloace fixe în leasing - la valoarea de + provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
cumpărare + amortizarea imobilizărilor proprii
+ cheltuieli înregistrate în avans de repartizat+ amortizarea imobilizărilor în leasing
Datorii financiare pe termen mediu şi lung
+ valoarea neachitată a imobilizărilor in
leasing
Total active aciclice (stabile) Total pasive aciclice (stabile)
Stocuri Datorii de exploatare
Creanţe din exploatare + venituri înregistrate în avans aferente
+ cheltuieli înregistrate în avans aferente exploatării
exploatării
Total active ciclice din exploatare Total pasive ciclice din exploatare
Creanţe în afara exploatării Datorii în afara exploatării
+ cheltuieli în avans în afara exploatării + venituri în avans în afara exploatării
Total active ciclice din afara exploatării Total pasive ciclice din afara exploatării
Disponbilităţi băneşti şi investiţii financiare Credite pe termen scurt
pe termen scurt
Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv
Sursa: Ioan Mihai, Alexandru Buglea, Petru Stefea — Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător
metodologic, Ed. Marineasa, Timişoara, 1999, pag.7I

1.7.2. Rolul şi limitele bilanţului funcţional


Bilanţul funcţional are rol în:
y evaluarea necesităţilor de finanţare şi a tipurilor de resurse de care dispune
întreprinderea;
y fundamentarea luării deciziilor;
y aprecierea structurii financiare a întreprinderii;
y studierea diverselor modalităţi de obţinere a echilibrului financiar – funcţional;
y calcularea marjei de siguranţă financiară a întreprinderii.

Limitele bilanţului funcţional:


y prin alocarea resurselor la nevoile specifice, nu respectă principiul unităţii de casă;
y accentul este pus pe nevoia de fond de rulment de exploatare;
y conferă trezoreriei o valoare reziduală, ea fiind dependentă de deciziile luate la nivelul
fondului de rulment funcţional şi a nevoii de fond de rulment, neconstituind o funcţie
autonomă.

58
1.8. APLICAŢII REZOLVATE

1.8.1. Metoda substituţiilor în lanţ


A). Metoda substituţiilor în lanţ, utilizată în relaţiile de produs, cu exprimarea
modificării prin abaterea absolută ( Δ X)

Considerăm un indicator X format după o relaţie de produs, care este influenţat de


modificarea a trei factori de influentă a, b, c, unde b este factorul calitativ , indicator de forma
:
X=a*b*c ,
unde presupunem că b - factor calitativ, deci se substituie ultimul.

Cei trei factori de influenţă au următoarele valori în perioada de bază „0” şi în


perioada curentă „1” :

Factori An 0 An 1
a 30 45
b 25 50
c 90 40
Se cere :
1) Să se determine influenţele celor trei factori asupra indicatorului analizat ;
2) Interpretaţi rezultatele obţinute.

Rezolvare :
1)Vom determina valoarea indicatorului X in perioada curentă „1” şi in perioada de
bază „0” :
X 1 = a1 * b1 * c1 = 45 * 50 * 40 = 90000 u.m.
X 0 = a0 * b0 * c0 =30 * 25 * 90 = 67500 u.m.

Abaterea absolută a indicatorului Δ X, adică cu cât se modifică valoarea acestuia in


perioada curentă faţă de perioada de bază este :
ΔX = X 1 − X 0 = 90000 − 67500 = +22500 u.m.

Vom determina contribuţia modificării fiecărui factor la modificarea indicatorului X :


a) influenţa modificării factorului „a”
ΔX ( Δa ) = (a1 * b0 * c0 ) − (a 0 * b0 * c0 ) = (a1 − a0 ) * c0 * b0 = (45 − 30) * 90 * 25 = +33750 u.m.

b) influenţa modificării factorului „c”


ΔX ( Δc ) = (a1 * c1 * b0 ) − (a1 * c0 * b0 ) = a1 * (c1 − c0 ) * b0 = 45 * (40 − 90) * 25 = −56250 u.m.

c) influenţa modificării factorului calitativ „b”


ΔX ( Δb ) = (a1 * c1 * b1 ) − (a1 * c1 * b0 ) = a1 * c1 * (b1 − b0 ) = 45 * 40 * (50 − 25) = +45000 u.m.

Abaterea totală a indicatorului X trebuie să fie egală cu suma abaterilor parţiale :

ΔX = ΔX ( Δa ) ± ΔX ( Δc ) ± ΔX ( Δb ) = +33750 − 56250 + 45000 = +22500 u.m.

59
2) Interpretarea rezultatelor

Observăm că indicatorul analizat X a avut o evoluţie crescătoare, a crescut cu 22500


u.m. în perioada curentă faţă de perioada de bază.
Cei trei factori de influenţă „a, c” şi factorul calitativ „b” au influenţat indicatorul în
mod diferit .
Factorii „a” şi „b” au influenţat pozitiv indicatorul X determinând creşterea acestuia
cu 33750 u.m respectiv 45000 u.m. în perioada curentă faţă de perioada de bază, datorită
creşterii nivelelor factorilor „a” şi „b” cu 15 u.m., respectiv 25 de u.m., de la o perioadă de
analiză la alta.
Factorul „c” a determinat reducerea indicatorului X cu 56250 u.m. aşadar o influenţă
negativă , datorită reducerii acestuia cu 50 u.m. .
Creşterile indicatorului determinate de factorii „a” şi „b” au diminuat reducerea
cauzată de factorul „c” determinând pe ansamblu o creştere a indicatorului X de 22500 u.m.
în perioada curentă faţă de perioada de bază .

B). Metoda substituţiilor în lanţ utilizată în relaţiile de raport cu exprimarea


modificării prin abaterea absolută ( Δ X)

Considerăm un indicator X format după o relaţie de raport care este influenţat de


modificarea a doi factori de influenţă a şi b, unde „b” este factorul calitativ, indicator de
forma :
a
X = , b – factor calitativ care se substituie ultimul.
b

Cei doi factori de influenţă au următoarele valori în perioada de bază „0” şi în


perioada curentă „1”.

Factori An 0 An 1
a 250 200
b 25 100

Se cere :
1) Să se determine influenţele celor doi factori asupra indicatorului analizat ;
2) Interpretaţi rezultatele .
Rezolvare
1) Se determină valoarea indicatorului X în perioada curentă „1” şi în perioada de bază „0”:

a1 200
X1 == = 2 u.m.
b1 100
a 250
X0 = 0 = = 10 u.m.
b0 25

Abaterea absolută a indicatorului Δ X este:

ΔX = X 1 − X 0 = 2 − 10 = −8 u.m.

60
Se determină contribuţia fiecărui factor asupra indicatorului X :
a) influenţa modificării factorului „a”
a a a − a 0 200 − 250 50
ΔX ( Δa ) = 1 − 0 = 1 = =− = −2 u.m.
b0 b0 b0 25 25
b) influenţa modificării factorului „b”
a a 200 200
ΔX ( Δb ) = 1 − 1 = − = 2 − 8 = −6 u.m.
b1 b0 100 25

Abaterea totală a indicatorului analizat trebuie să fie egală cu suma abaterilor parţiale:

ΔX = ΔX ( Δa ) ± ΔX ( Δb ) = −2 − 6 = −8 u.m.

2) Interpretarea rezultatelor :

Se observă că indicatorul analizat X a avut o evoluţie descrescătoare, s-a diminuat cu


8 u.m. în perioada curentă faţă de perioada de bază .
Ambii factori de influenţă „a” şi „b” au influenţat negativ indicatorul X, determinând
reducerea acestuia cu 2 u.m. (factorul „a”) respectiv cu 6 u.m. (factorul calitativ „b”)
Nivelul factorului „a” s-a redus cu 50 de u.m. de la o perioadă la alta, iar nivelul
factorului calitativ „b” chiar dacă a înregistrat o tendinţă de creştere de la 75 u.m., el aflându-
se la numitor a determinat reducerea indicatorului X cu 6 u.m.
Pe ansamblu ambii factori au condus la reducerea indicatorului analizat cu 8 u.m.

C). Metoda balanţieră

Considerăm un indicator X format după o relaţie de sumă care este influenţat de trei
factori de influenţă a,b,c indicator de forma :

X=a+b-c
(La această metodă nu contează ordinea substituiri factorilor)

Cei trei factori de influenţă au următoarele valori în perioada de bază „0” şi în


perioada curentă „1” :

Factori An 0 An 1
a 75 100
b 200 270
c 60 80

Se cere :
1) Să se determine influenţele celor trei factori asupra indicatorului analizat X;
2) Interpretaţi rezultatele.
Rezolvare

1) Nivelul indicatorului X în perioada curentă „1” şi în perioada de bază „0” este:


X 1 = a1 + b1 − c1 = 100 + 270 − 80 = 290 u.m.
X 0 = a 0 + b0 − c0 = 75 + 200 − 60 = 215 u.m.

61
Abaterea absolută a indicatorului Δ X este :
ΔX = X 1 − X 0 = 290 − 215 = +75 u.m.

Contribuţia modificării fiecărui factor de influenţă asupra indicatorului X este:


a) influenţa modificării factorului „a”
ΔX ( Δa ) = (a1 + b0 − c0 ) − (a 0 + b0 − c0 ) = (a1 − a0 ) = 100 − 75 = +25 u.m.

b) influenţa modificării factorului „b”


ΔX ( Δb ) = (a1 + b1 − c0 ) − (a1 + b0 − c0 ) = b1 − b0 = 270 − 200 = +70 u.m.

c) influenţa modificării factorului „c”


ΔX ( Δc ) = (a1 + b1 − c1 ) − (a1 + b1 − c0 ) = c0 − c1 = 60 − 80 = −20 u.m.

Abaterea totală a indicatorului X trebuie să fie egală cu suma abaterilor parţiale :

ΔX = ΔX ( Δa ) ± ΔX ( Δb ) ± ΔX ( Δc ) = 25 + 70 − 20 = +75 u.m.

2) Interpretarea rezultatelor

Observăm că nivelul indicatorului analizat X a avut o tendinţă de creştere în perioada


curentă faţă de perioada de bază, a crescut cu 75 u.m. .
Evoluţia indicatorului X este influenţată de factorii „a” ,”b” şi „c” . Se observă că atât
factorul „a” cât şi factorul „b” au contribuit la creşterea indicatorului analizat cu 25 u.m,
respectiv 70 u.m., datorită creşterii nivelelor acestor factori de la o perioadă de analiză la alta
.
Factorul „c” deşi a crescut cu 20 u.m. în perioada curentă faţă de cea de bază, a
determinat reducerea indicatorului cu 20 u.m .
Pe ansamblu, creşterile indicatorului X determinate de influenţele pozitive ale
factorilor „a” şi „b” au compensat reducerea cauzată de factorul „c” conducând la creşterea
indicatorului cu 75 u.m. în perioada curentă faţă de perioada considerată bază de comparaţie.

62
DE REŢINUT:

• Analiza economico – financiară reprezintă o activitate complexă care, cu ajutorul


unui ansamblu de concepte, instrumente, metode şi tehnici, prin tratarea informaţiilor
interne şi externe, permite aprecierea stării financiare, a performanţelor şi a
potenţialului economico – financiar al unei firme.

• Funcţiile analizei economico – financiare sunt:


1. Functia de instrument de diagnosticare
2. Funcţia de instrument managerial
3. Funcţia de instrument de control intern
4. Funcţia de instrument de descoperire a rezervelor interne
5. Funcţia de instrument de evaluare a performanţelor

• Analiza economico – financiară presupune utilizarea unei terminologii specifice,


dintre care cele mai importante noţiuni sunt: element, fenomen, factor, cauze, legături
factorial-cauzale, efecte.

• Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza economico-financiară se pot grupa în


două mari categorii, şi anume:
A) Beneficiarii din mediul intern - managementul firmei, precum şi angajaţii şi
organele sindicale.
B) Beneficiarii din mediul extern - furnizorii de capitaluri, partenerii de afaceri,
statul şi alţi utilizatori.

• Metodologia analizei economico-financiare cuprinde ansamblul de metode şi


procedee folosite pentru cercetarea activităţii întreprinderii şi formarea rezultatelor
activităţii economice.
Metodele şi procedeele pot fi grupate în :
1) metode ale analizei calitative care urmăresc cunoaşterea în esenţă a fenomenului,
a legăturilor cauzale – modelarea, comparaţia, gruparea, diviziunea şi descompunerea
rezultatelor, generalizarea;
2) metode ale analizei cantitative care urmăresc stabilirea mărimii elementelor, a
factorilor care explică fenomenul - metoda substituţiilor în lanţ, metoda balanţieră,
metoda ratelor, metoda grilelor de evaluare, metoda analizei regresionale (corelaţiei),
metoda ABC (curba lui Pareto)

• Întreprinderile din România, au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale


respectând prevederile O.M.F.P. nr. 3055/2009 care cuprinde Reglementările
contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi
Reglementările contabile conforme cu directiva a VII-a a Comunităţilor Economice
Europene.

• Situaţiile financiare anuale cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia


modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de numerar, note explicative la
situaţile financiare anuale.

• Bilanţul este documentul contabil oficial de sinteză prin care se prezintă bunurile
economice, drepturile şi obligaţiile întreprinderilor la încheierea exerciţiului care

63
trebuie să redea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului şi a situaţiei
financiare.

• Cu ajutorul Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul de constituire a


rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor concluzii legate
de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii desfăşurate de o firmă
într-o perioadă de gestiune şi anume:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea extraordinară.

• Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale cât
şi pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.).

• Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile


utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute. Fiecare
element semnificativ al bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei modificărilor
capitalului propriu şi al situaţiei fluxurilor de trezorerie trebuie să fie însoţit de o
trimitere la nota contabilă care cuprinde informaţii legate de acel element
semnificativ.

• Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia


financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii, care
sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.

• Scopul bilanţului financiar este inventarierea averii şi angajamentelor întreprinderii


şi ordonarea lor pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate.

• Etapele de realizare a bilanţului financiar sunt următoarele:


1. Analiza şi tratarea posturilor din bilanţul contabil şi din afara lui:
Această analiză vizează trei aspecte:
a. Eliminarea nonvalorilor;
b. Înregistrarea elementelor patrimoniale la valoarea reală;
c. Tratarea elementelor din afara bilanţului.
2. Ordonarea posturilor în activ şi în pasiv. Această ordonare are la bază criteriul
lichidităţii pentru activ şi criteriul exigibilităţii pentru pasiv.

• Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare din
punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţa utilizările şi sursele
corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. ciclul de investiţii ciclul de exploatare
ciclul de finanţare.

• Etapele de realizare a bilanţului funcţional sunt:


1. Tratarea posturilor din bilanţul contabil şi din afara lui;
2. Ordonarea posturilor de activ şi de pasiv pe cicluri de operaţiuni.

64
CAPITOLUL 2

ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII


Obiectivele principale ale analizei poziţiei financiare a întreprinderii sunt:
• analiza ratelor de structură ale bilanţului;
• echilibrul financiar al întreprinderii, care are drept scop determinarea sănătăţii
financiare a întreprinderii, respectiv detectarea unor eventuale situaţii de
dezechilibru financiar care pot periclita continuitatea exploatării;
• determinarea flexibilităţii financiare a întreprinderii pe baza situaţiei fluxurilor
de trezorerie;
• stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii;
• analiza gestiunii resurselor;
• analiza profitabilităţii şi rentabilităţii întreprinderii;
• analiza riscurilor întreprinderii, care pot determina deprecierea rezultatelor
financiare.

2.1. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE BILANŢULUI

Acest tip de analiză vine să surprindă mutaţiile structurale survenite în cadrul celor
trei componente ale poziţiei financiare: active, datorii şi capital propriu.
Are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente
patrimoniale (de activ şi de pasiv).
Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi
permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului, putându-se efectua
analize comparative în timp şi spatiu.

2.1.1. Analiza ratelor de structură ale activului

Ratele de structură ale activului reflectă aspecte privind destinaţia economică a


capitalurilor întreprinderii, apartenenţa sectorială, natura activităţii, capacitatea întreprinderii
de a-şi modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale şi mai puţin
aspecte legate de politica sa financiară. În sistemul ratelor de structură a activului, cele mai
semnificative ca valoare informativă şi totodată mai recomandate de literatura de specialitate
sunt: rata imobilizărilor, rata stocurilor, rata creanţelor, rata disponibilităţilor.

a) Rata activelor imobilizate ( R Ai ), calculată ca raport între activele imobilizate (Ai) şi


totalul bilanţului ( AT) , măsoară ponderea în totalul activului a elementelor patrimoniale
aflate în permanenţă la dispoziţia întreprinderii, reflectănd şi gradul de investire a capitalului
în întreprinderea respectivă.
Ai
R Ai = *100
AT

Dimensiunea acestei rate este influenţată atât de factorii generali care afectează
structura activului ( factori tehnici, economici, juridici) cât şi de politicile contabile ale
întreprinderii.

65
O creştere a ratei imobilizărilor faţă de anul de bază semnifică o consolidare,
modernizare a insfrastructurii întreprinderii care are consecinţe favorabile în direcţia creşterii
credibilităţii firmei în faţa investitorilor şi ai creditorilor. De asemenea însă, o imobilizare
prea mare a capitalului în active imobilizate poate crea pe termen scurt probleme de
lichiditate financiară, dacă întreprinderea nu dispune de suficient numerar pentru finanţarea
afacerilor curente.

Evoluţia în dinamică a ratei22:

Situaţia 1: RAi1> RAi0


• Creşte ponderea activelor imobilizate în total activ ca urmare a faptului că activele
imobilizate se modifică într-o proporţie mai mare decât activul total (IAi > IAT).
• Această modificare se apreciază ca fiind benefică pentru o întreprindere doar dacă
duce la creşterea veniturilor totale într-o măsură mai mare decât creşterea activelor
imobilizate (IVT > IAi).

Situaţia 2: RAi = RAi0


• Ponderea activelor imobilizate rămâne nemodificată (IAi = IAT).
• Este o situaţie benefică pentru întreprindere dacă se obţin cel puţin aceleaşi rezultate
din perioada baza de comparaţie (IVT ≥ IAi).

Situaţia 3: RAi1 < RAi0


• Ponderea activelor imobilizate scade (IAi < IAT).
• Este o situaţie favorabilă dacă se obţin cel puţin aceleaşi rezultate din perioada bază
de comparaţie (IVT ≥ IAi).

Pentru dezvoltarea analizei se pot utiliza rate complementare ale activelor imobilizate,
după cum urmează:

a1) Rata imobilizărilor necorporale (RIn) arată ponderea valorii activelor intangibile în
total active, determinându-se cu relaţia:
In
RIn= *100
AT
Mărimea indicatorului reflectă ponderea unor active precum brevetele, licenţele,
mărcile comerciale în cadrul patrimoniului întreprinderii.
Rata depinde în mod esenţial de specificul activităţii, de natura deciziilor strategice şi
de dimensiunea întreprinderii. De regulă valoarea cea mai ridicată o întâlnim la firmele din
domeniul IT.
Modificarea imobilizărilor necorporale generează de obicei două categorii de efecte:
• pe termen scurt prin amortizare afectează costurile, riscul de exploatare şi fluxul de
numerar;
• pe termen mai lung ar trebui să reducă costurile şi să sporească volumul vânzărilor.

22
Mihai Ioan, Cazan Emil, Ştefea Petre, Buglea Alexandru, Broşteanu Georgeta, Ivoniciu Paul, Pantea Marius
- Analiză economico – financiară, Editura Mirton, Timişoara, 1999, pag. 75.

66
a2) Rata imobilizărilor corporale (RIc) arată ponderea valorii activelor corporale în total
active, determinându-se cu relaţia:
Ic
RIc= *100
AT
Mărimea acestui indicator este determinată în primul rând de natura activităţii fiind
mult mai ridicată în cazul ramurilor din industria grea faţă de ramurile care solicită o mai
slabă dotare tehnică.
La firmele din acelaşi sector de activitate , rata depinde de opţiunile strategice, de
politica de dezvoltare, de condiţiile de organizare a activităţii de expolatare.
RIC poate indica o capacitate a întreprinderii de a se adapta schimbărilor bruşte ale
tehnicii sau cerinţelor pieţei. Ca atare, întreprinderile cu o valoare mare a acestei rate vor fi
mai puţin mobile în conversia acestor categorii de active în disponibilităţi.
Ca tendinţă, se apreciază favorabil reducerea ratei activelor imobilizate şi a celor
corporale, bineînţeles in anumite limite impuse de sectorul de activitate al întreprinderii, ceea
semnifică o creştere a flexibilităţii firmei, a capacităţii ei de a se adapta la eventualele
schimburi conjuncturale ale mediului economic.
Modificarea imobilizărilor corporale generează de obicei două categorii de efecte:
• pe termen scurt prin amortizare afectează costurile produselor, riscul de exploatare
şi fluxurile de numerar;
• pe termen mai lung ar trebui să reducă nivelurile costurilor, dacă investiţiile se fac
în tehnologii performante şi să sporească volumul vânzărilor, pe seama sporirii
calităţii.

a3) Rata imobilizărilor financiare ( RIf ) arată ponderea activelor financiare permanente
în total active, determinându-se cu relaţia:
If
RIf = *100
AT
Indicatorul reflectă politica de investiţii financiare a firmei, exprimând intensitatea
relaţiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte întreprinderi
În mod firesc rata înregsitrează valori ridicate în cazul holding-urilor al caror obiect de
activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii.

Rata activelor imobilizate poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate


complementare, în funcţie de structura imobilizărilor:

Ai Ic + If + In Ic If In
rai = × 100 = × 100 = × 100 + × 100 + × 100 = ric + rif + rin
At At At At At

Factorii care determină modificarea ratei activelor imobilizate sunt:


• modificarea valorii activului total;
• modificarea activelor imobilizate, deteminată de:
- evoluţia imobilizărilor corporale (ca elementul cel mai important al imobilizărilor);
- evoluţia imobilizărilor financiare;
- evoluţia imobilizărilor necorporale.

67
b) Rata activelor circulante ( R AC ), calculată ca raport între activele circulante (Ac) şi
totalul bilanţului ( AT), arată ponderea pe care o deţin utilizările cu caracter ciclic în totalul
patrimoniului:
Ac
RAc= *100
AT

Rata activelor circulante pune în evidenţă dimensiunea propriu-zisă a afacerii derulate


de întreprindere în decursul exerciţiului financiar. Această rată diferă de la o ramură la alta şi
de la un sector la altul. O imobilizare consistentă în stocuri şi creanţe generează probleme de
lichiditate pe termen scurt.
Depinde mult de specificul activităţii. În cazul firmelor cu profil comercial valoarea
acestei rate atinge cote ridicate , iar pentru o firmă industrială, se consideră o valoare
sănătoasă când este de cel puţin 40%.

Evoluţia în dinamică a ratei:

Situaţia 1: RAc1 > RAc0


• Creşte ponderea activelor circulante în total activ ca urmare a faptului că activele
circulante se modifică întro proporţie mai mare decât activul total ( IAc > IAT).
• Această modificare se apreciază ca fiind eficientă pentru întreprindere doar dacă duce
la creşterea cifrei de afaceri întro măsură mai mare decât creşterea activelor circulante
( ICA > IAc ).

Situaţia 2: RAc1= RAc0


• Ponderea activelor circulante rămâne nemodificată (IAc = IAT).
• Este o situaţie eficientă pentru întreprindere dacă se obţin cel puţin aceleaşi rezultate
din perioadă bază de comparaţie (ICA ≥ IAc).

Situaţia 3: RAc1< RAc0


• Ponderea activelor circulante scade (IAc< IAT).
• Este o situaţie favorabilă dacă se obţin cel puţin aceleaşi rezultate din perioadă bază
de comparaţie (ICA ≥ IAi).
Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se
recomandă determinarea ratelor analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata
creanţelor comerciale, rata disponibilităţilor şi investiţiilor financiare pe termen scurt.

b1) Rata stocurilor (RSt) arată ponderea stocurilor în totalul activelor,


determinându-se cu relaţia:
St
RSt= *100
AT

Factori de influenţă ai ratei stocurilor:


• Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura activităţii,
ea fiind mai ridicată la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei de bunuri
materiale.
• Durata ciclului de fabricaţie se reflectă în mod direct în această rată, întreprinderile
cu un ciclu lung de fabricaţie înregistrând o valoare a ratei stocurilor ridicată.

68
• De asemenea o creştere a volumului activităţii generează o sporire justificată a
stocurilor.
• Dar, totodată nivelul stocurilor poate fi afectat şi de diverşi factori conjuncturali ai
pieţei, putând exista la un moment dat aprovizionări peste necesar mai ales la unele
materii prime la care sunt fluctuaţii pronunţate de preţ.
Aşadar , dată fiind complexitatea factorilor de influenţă, nu putem determina un nivel
de referinţă al ratei stocurilor dintr-o anumită ramură sau sector de activitate.
În general, ca tendinţă, însă o creştere a stocurilor faţă de anul precedent se apreciază
nefavorabil deoarece presupune imobilizări suplimentare de fonduri, numerar şi echivalente
de numerar.
Interpretarea evoluţiei în timp a stocurilor necesită corelarea cu nivelul activităţii,
admiţându-se ca justificată creşterea stocurilor doar dacă are loc creşterea volumului de
activitate (accelerarea vitezei de rotatie a stocurilor):
I CA > Ist
(unde:
I CA - este indicele cifrei de afaceri
Ist - este indicele stocurilor).
Încetinirea rotaţiei stocurilor, formarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă se
apreciază negativ datorită dificultăţilor de transformare în lichidităţi, cu consecinţe negative
asupra solvabilităţii întreprinderii.

Pentru o analiză pertinentă se impune defalcarea ratei stocurilor pe elemente


componente de stocuri.

Rata stocurilor de materii prime şi materiale reprezintă ponderea stocurilor de materii


prime şi materiale în totalul stocurilor.
SMP
R SMP = x100
St
O creştere a ratei stocurilor de materii prime şi materiale se poate datora fie diminuării
ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului
de materii prime fie datorită creşterii volumului de stocuri de materii prime şi materiale
menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
Atunci când creşterea RSMP se datorează creşterii stocului de materii prime cauzele
trebuie căutate printre:
- aprovizionări peste necesar datorită fluctuaţiilor de preţ;
- modificări în structura de fabricaţie în favoarea unor sortimente cu costuri de
achiziţie mai mari sau care necesită un volum mai mare de materiale în
producţie;
- încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri.

Rata producţiei în curs de execuţie reprezintă ponderea stocurilor de producţie în


curs de execuţie în totalul stocurilor.

SPCE
R SPCE =x100
St
O creştere a ratei stocurilor de producţie în curs de execuţie se poate datora fie
diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a

69
volumului stocului de producţiei în curs de execuţie fie datorită creşterii producţiei în curs de
execuţie menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
Atunci când creşterea RSPCE se datorează creşterii volumului producţiei în curs de
execuţie cauzele ar putea fi:
- creşteri a duratei ciclului de fabricaţie;
- modificări în structura producţiei în favoarea unor sortimente cu un ciclu mai
lung de fabricaţie;
- încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri.

Rata stocurilor de produse finite reprezintă ponderea stocurilor de produse finite în


totalul stocurilor.
SPF
R SPF = x100
St
O creştere a ratei stocurilor de produse finite se poate datora fie diminuării ratelor
celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului de
produse finite fie datorită creşterii stocurilor de produse finite menţinându-se neschimbate
valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.

Rata stocurilor de mărfuri reprezintă ponderea stocurilor de mărfuri în totalul


stocurilor.
SM
R SM = x100
St
O creştere a ratei stocurilor de mărfuri se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte
categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului de mărfuri, fie
datorită creşterii stocurilor de mărfuri menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri,
fie ambilor factori.

Creşterea ratelor de stocuri semnifică imobilizări de numerar sau echivalente de


numerar în diverse faze (aprovizionare, producţie, desfacere).
Pentru determinarea acestor rate se poate folosi drept bază de raportare, în funcţie de
necesităţi, şi totalul activului sau activele circulante .
Valoarea acestor rate diferă în funcţie de natura activităţii:
• la întreprinderile din sectoarele productive, cu ciclu de exploatare lung, rata producţiei
neterminate înregistrează valori ridicate,
• în timp ce la întreprinderile comerciale este preponderentă rata stocurilor de mărfuri.

b2) Rata creanţelor (RCr) arată ponderea creanţelor în totalul activelor,


determinându-se cu relaţia:

Cr
RCr= *100
AT
Factori de influenţă ai ratei creanţelor:
• domeniul de activitate;
• natura clienţilor (alte întreprinderi, populaţie, etc.);
• termenele de plată pe care întreprinderea le acordă clientelei sale.
Ea înregistrează valori foarte scăzute sau nule pentru întreprinderile aflate in contact
direct cu o clientelă numeroasă ce îşi achită cumpărăturile în numerar (comerţ cu amănuntul,

70
prestările de servicii către populaţie etc.) şi valori mai ridicate în cazul relaţiilor dintre
întreprinderi, unde decontările nu se realizează în numerar.
În scopul identificării cauzelor finale, pentru a identifica locurile unde trebuie acţionat
pentru a ameliora eventualele dezechilibre financiare pe termen scurt generate de o creştere a
volumului creanţelor, este necesar a se aprofunda analiza ratei creanţelor prin calculul unor
rate ale creanţelor analitice având în vedere:
- natura creanţelor (creanţe comerciale, creanţe faţă de grup, creanţe faţă de
salariaţi, creanţe faţă de stat, creanţe faţă de acţionari şi asociaţi)
- certitudinea încasării lor (creanţe aflate în termenul de încasare şi asupra
cărora există certitudinea încasării lor şi creanţe neîncasate la termen şi a căror
încasare este nesigură)
- termenul de realizare (creanţe pe termen scurt – până la 10 zile, creanţe pe
termen mediu – între 10 şi 30 de zile) şi creanţe pe termen lung (mai mult de
30 zile)
Datele necesare calculării unor astfel de rate analitice le regăsim în Nota 5 „Situaţia
creanţelor şi datoriilor”.

b3) Rata disponibilităţilor băneşti şi investiţiilor financiare pe termen scurt (rata


activelor de trezorerie) ( RDb )
Această rată poate fi determinată prin însumarea a două rate distincte: rata
disponibilităţilor (RDp) şi rata investiţiilor financiare pe termen scurt (RIfts ):

Dp + Ifts
RDb= *100
AT

Disponibilitati + Investitii _ financiare _ pe _ termen _ scurt


RDb = × 100 =
Activ _ total
Disponibilitati Investitii _ financiare _ pe _ termen _ scurt
= × 100 + × 100 = RDp + Rifts
Activ _ total Activ _ total

Mai importantă este rata disponibilităţilor care reflectă ponderea disponibilităţilor


băneşti în patrimoniul firmei. Analiza acestei rate trebuie realizată cu atenţie, deoarece
informatiile fumizate pot fi incorecte, chiar mărimea disponibilităţilor putând avea o dublă
semnificaţie: o valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în
termeni de echilibru financiar, dar poate însemna şi faptul că întreprinderea deţine unele
resurse ineficient utilizate. De asemenea, disponibilităţile pot înregistra variaţii mari în
intervale foarte scurte: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult datorită unor intrări
importante de fonduri sau, dimpotrivă, să scadă ca urmare a unor plăţi foarte concentrate în
timp.
Se consideră că nivelul normal al indicatorului ar trebui să fie între 1% si 2%, dar
puterea informativă a ratei trebuie privită cu îndoială, deoarece variabilitatea disponibilului
poate fi uneori mai ridicată de la o perioadă la alta.

Rata activelor circulante, la rândul său, poate fi exprimată ca o însumare a celor trei
rate complementare, în funcţie de structura activelor circulante:

71
Ac St + Cr + Dp St Cr Dp
R Ac = × 100 = × 100 = × 100 + × 100 + × 100 = Rst + RCr + R Dp
At At At At At

Factorii care determmă modificarea ratei activelor circulante sunt:


• modificarea valorii activului total;
• modificarea activelor circulante, determinată de:
- evoluţia stocurilor;
- evoluţia creanţelor;
- evoluţia disponibilităţilor băneşti şi plasamentelor.

2.1.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului


Ratele de structură ale pasivului, furnizând informaţii referitoare la structura
resurselor (proprii, împrumutate, atrase) şi la termenele de exigibilitate a acestora (lung,
mediu şi scurt), permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii.

Principalele rate privind structura pasivului sunt:23

a) Rata stabilităţii financiare (RSf) sau rata finanţării permanente reflectă ponderea deţinută
de capitalul pemanent de care întreprinderea dispune în mod stabil (pe o perioadă mai mare
de un an) în patrimoniul total:

Cpm
RSf= *100
PT

unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu şi lung (mai mari de l
an).

Pentru o întreprindere industrială se consideră o valoare normală a acestei rate în jur


de 66%.

Evoluţia în dinamică a ratei stabilităţii financiare24:

Situaţia 1: RSf1 > RSf0


• Stabilitatea financiară creşte de la o perioadă la alta ca urmare a faptului că sursele se
modifică într-o proporţie mai mare decât totalul surselor de finanţare, (ICpm > IPT),
situaţie favorabilă dacă majorarea capitalului permanent în raport cu totalul pasivului
se datorează creşterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen
mediu şi lung.

Situaţia 2: RSf1 = RSf0


• Gradul de stabilitate financiară rămâne nemodificat ( ICpm = IPT).

23
Bătrâncea Maria, Bătrâncea Larissa-Margareta - Analiza financiară a întreprinderii, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2005, pag.169-170
24
Mihai Ioan, Cazan Emil, Ştefea Petre, Buglea Alexandru, Broşteanu Georgeta, Ivoniciu Paul, Pantea Marius
- Analiza economico – financiară, Editura Mirton, Timişoara, 1999, pag. 79

72
Situaţia 3: RSf1 < RSf0
• Gradul de stabilitate financiară scade (ICpm < IPT), aceasta semnifică reducerea
ponderii capitalurilor permanente in totalul surselor de finanţare, situaţie favorabilă
dacă este determinată de reducerea datoriilor pe termen mediu şi lung, fară ca acestea
să scadă sub anumite limite dacă întreprinderea beneficiază de efectul de levier.

Complementar ratei stabilităţii financiare se poate calcula rata finanţării curente sau
rata îndatorârii curente ( Ric ) care măsoară ponderea datoriilor pe termen scurt în totalul
resurselor finanţare:
Dts
Ric = × 100
PT
Se consideră o valoarea normală a acestei rate în jur de 33%.

b) Rata autonomiei financiare (Raf)


Autonomia financiară pune în evidenţă măsura în care sursele de finanţare aparţin
proprietarului. Cu cât sursele proprii deţin o pondere mai importantă în totalul surselor de
finanţare cu cât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată.
Se poate vorbi de două tipuri de autonomie financiară şi anume:
• autonomie financiară globală, când sursele proprii se compară cu totalul surselor de
finanţare;
• autonomie financiară la termen, când sursele proprii se compară doar cu sursele
permanente împrumutate.

b1) Rata autonomiei financiare globale ( Rafg ) - se calculează ca raport între


capitalul propriu (Cpr) şi pasivul total (PT) şi reflectă ponderea surselor proprii în totalul
surselor de finanţare.
Cpr
Rafg = *100
PT

Mărimea acestei rate diferă de la un caz la altul, în primul rând in funcţie de politica
financiară a întreprinderii respective. Din cauza condiţiilor diferite în care-şi desfaşoara
activitatea întreprinderile, este dificil de stabilit o mărime de referinţă a acestei rate. Totuş
majoritatea specialiştilor recomandă ca satisfacătoare pentru echilibrul financiar: R afg > l/3
(>33%).
Când în dinamică R afg prezintă o tendinţă de creştere, are loc creşterea autonomiei
financiare globale a întreprinderii ca urmare a modificării capitalurilor proprii într-un ritm
superior totalului resurselor, situaţie favorabilă mai ales dacă creşterea capitalurilor proprii s
realizează pe seama creşterii rezultatului exerciţiului.
Când R afg prezintă o tendinţă de scădere, are loc reducerea autonomiei financiare
întreprinderii ca urmare a scăderii ponderii capitalurilor proprii în totalul resurselor.
Această rată are o importanţă deosebită pentru instituţiile financiare în cazul în care
întreprinderea solicită un împrumut. În acest caz evaluarea se poate face în felul următor:
• când Rafg > 66.7% înseamnă că autonomia financiară globală este ridicată şi
întreprinderea poate beneficia de credit;
• când Rafg = 30-60% se poate obţine creditul dar creşte riscul acesteia;

73
• când Rafg < 30% întreprinderea nu prezintă garanţii pentru a obţine creditul.

b2) Rata autonomiei financiare la termen (R aft ) este mai semnificativă decât
precedenta deoarece permite aprecieri mai exacte prin luarea în considerare a structurii
capitalului permanent şi aratînd gradul de independenţă financiară a unităţii pe termen lung.
Se poate calcula în două moduri :
• ca raport între capitalul propriu (Cpr) şi capitalul permanent (Cpm) şi reflectă
ponderea surselor proprii în totalul surselor permanente de finanţare.

Cpr
Raft= *100
Cpm
Se consideră că firma beneficiază de o structură financiară sănătoasă, căreia îi este
asociat un grad scăzut de risc, atunci când ponderea surselor proprii în sursele permanente
este de cel puţin 50%, respectiv Raft >50%.

• ca raport între capitalul propriu cu împrumuturile pe termen mediu şi lung


(Itml).
Cpr
Raft= *100
Itml

În acest caz rata arată măsura în care capitalurile proprii pot acoperi datoriile pe
termen mediu şi lung. Pe baza acestei relaţii, autonomia financiară este asigurată când
capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu datoriile la termen, prin urmare r aft (2)
> 100%.
Creşterea ratei autonomiei financiare la termen, calculată prin oricare din cele doua
relaţii, semnifică o situaţie favorabilă şi se datorează unui ritm mai mare de creştere
capitalurilor proprii in raport cu datoriile pe termen mediu şi lung sau creşterii capitalurilor
proprii şi reducerii capitalurilor permanente.
Reducerea ratei este considerată normală în perioadele de contractare a unor noi
împrumuturi pe termen mediu şi lung, cu condiţia ca întreprinderea să beneficieze de efectul
de levier.
Autonomia financiară este primordială pentru o întreprindere deoarece îi dă
posibilitatea de a decide în toată libertatea şi totodată de a găsi şi contracta noi împrumuturi.

c) Rata de îndatorare caracterizează dependenţa financiară a întreprinderii şi gradul de risc


al politicii sale financiare şi poate fi calculată în mai multe modalităţi:

c1) Rata de îndatorare globală (R ig ) — măsoară ponderea datoriilor totale (Dt) în


totalul surselor de finanţare:
Dt
Rîg = *100
PT

Nivelul de îndatorare maxim acceptat, la un grad de risc suportabil, este de 66%. Cu


cât rata îndatoririi globale ia valori mai apropiate de 100%, cu atât riscul imposibilităţii de a
onora aceste datorii este mai mare, respectiv cu atât rata ia valori mai mici de 66%, cu atât
dependenţa firmei de creditorii săi este mai scăzută.

74
Nivelul ratei nu poate fi mai mare de 100% decât în situaţia în care pierderile
financiare înregistrate de firmă în exerciţiile financiare anterioare sau în exerciţiul curent au
consumat integral capitalul propriu al acesteia, situaţie în care falimentul este mai mult decât
previzibil.

c2) Rata de îndatorare la termen (R it ) – această rată compară datoriile financiare pe


termen mediu şi lung (Dtml) cu sursele permanente de finanţare (Cpm) sau cu sursele proprii
de finanţare (Cpr) şi se poate determina cu relaţiile:

Dtml
• Rît = *100, Rît ≤ 50% (1)
Cpm

Calculată în acest mod, R it reflectă proporţia în care datoriile pe termen mediu şi lung
participă la formarea capitalurilor permanente, valoarea ratei fiind considerată normală dacă
R it ≤ 50%.

Dtml
• Rît = * 100 , Rîg ≤ 100% (2)
Cpr

Cea de-a doua relaţie de calcul a ratei de îndatorare la termen arată raportul în care se
află datoriile pe termen lung faţă de capitalurile proprii şi are o semnificatie mai largă în
teoria şi practica economică deoarece permite evidenţierea măsurii in care întreprinderea
recurge la aşa-zisul „efect de levier”. De asemenea, permite aprecierea capacităţii de
îndatorare a unei firme. Capacitatea de îndatorare este saturată când R it (2) se apropie de
100%. Posibilităţile de îndatorare vor fi cu atât mai mari cu cât această rată este mai scăzută.

2.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

Echilibrul financiar este unul din obiectivele permanente ale gestiunii şi analizei
financiare. Încercarea realizării unui echilibru financiar subordonează toate metodele şi
tehnicile gestiunii şi analizei financiare.

Obiectivul analizei echilibrul financiar este de a urmări, pe de o parte, corelarea,


concordarea utilizărilor cu sursele financiare din punct de vedere al duratei, şi, pe de altă
parte, asigurarea plăţilor pe seama încasărilor. Starea de echilibru financiar nu există practic,
ea este doar o tendinţă care se află permanent în mişcare, în dinamică. Adică starea de
armonie şi stabilitate a relaţiilor elementelor structurii nu este dată odată pentru totdeauna.
Există o mulţime de stări care vin, decurg din altele ce au suferit influenţa factorilor de
dezechilibru.25
Factorii dezechilibrului se cer cunoscuţi încât să nu acţioneze spontan, anarhic,
subiectivist, cu efecte de nedorit, evitându-se astfel apariţia de fenomene negative şi

25
Miculeac Melania Elena - Necesitatea şi rolul asigurării echilibrului financiar; Sesiunea de comunicări
ştiinţifice a Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, 18 iunie 2004; Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2004

75
disproporţii. Depăşirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al
sistemului. Echilibrul financiar are un rol important în cadrul echilibrului întreprinderii,
având în vedere cerinţele, solicitările organismului şi resursele de satisfacere a celor dintâi.
Analiza echilibrului financiar are drept obiectiv furnizarea de informaţii necesare
managementului financiar, în vederea adoptării deciziilor corecte de gestionare a
întreprinderii.
Dintre multitudinea de definiţii ale echilibrului financiar, considerăm că cea mai
pertinentă este următoarea: Analiza echilibrului financiar a patrimoniului firmei
urmăreşte reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanţare şi utilizările
resurselor financiare, dintre veniturile şi cheltuielile aferente desfăşurării activităţii
firmei pe termen lung, mediu şi scurt.
Analiza echilibrului financiar, indiferent de subiectul care o realizează, vizează
caracterizarea situaţiei în care se găseşte firma respectivă în raport şi de scopul urmărit.

Echilibrul financiar poate fi considerat ca fiind:


• un imperativ permanent pentru orice agent economic, în sensul că menţinerea
solvabilităţii este o restricţie ce se impune întreprinderii în mod curent. Dacă
apar întârzieri în achitarea datoriilor, adică orice necorelare poate atrage după
sine prejudicii şi este necesară o corectură urgentă.
• un imperativ absolut care nu poate fi omis sub nici o formă. Spre exemplu, în
practica economică, o întreprindere care parcurge o perioadă mai dificilă se
poate concepe să renunţe la unele obiective de creştere, obiective economice
sau sociale, dar nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de menţinere a
echilibrului financiar, a obiectivului de solvabilitate, care constituie condiţia
financiară de supravieţuire.

Imperativ permanent

Echilibrul financiar

Imperativ absolut

Figura nr. 2.1. Rolul echilibrului financiar

Putem concluziona că echilibrul financiar este o condiţie esenţială pentru derularea


unei activităţi profitabile.

Analiza echilibrului financiar se analizează pe termene, având ca obiective:


• Echilibrul pe termen lung – prin compararea capitalurilor permanente cu activele
imobilizate (fond de rulment);
• Echilibrul curent (pe termen scurt) – prin compararea activelor circulante cu obligaţiile pe
termen scurt (datorii nefinanciare pe termen scurt),(necesarul de fond de rulment);
• Echilibrul global – prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment
(trezoreria).
Analiza echilibrului financiar poate avea două abordări:

76
• O abordare statică – când indicatorii echilibrului financiar sunt calculaţi pe baza bilanţului
financiar şi reflectă o imagine statică a modului de realizare a chilibrului financiar.
• O abordare semistatică – când indicatorii echilibrului financiar sunt calculaţi pe baza
bilanţului funcţional, iar echilibrul financiar este privit din perspectiva continuităţii
activităţii.

2.2.1. Analiza echilibrului pe termen mediu şi lung –fondul de rulment

Fondul de rulment sau „working capital” (capital de lucru) cum este denumit în
anglo – saxonă este o noţiune veche şi a făcut obiectul multor tentative de explicitare.
Fondul de rulment constituie un concept cu profunde semnificaţii care păstrează
trăsătura originilor sale în practica afacerilor.
În definirea fondului de rulment se porneşte de la ideea că, pentru a fi solvabilă, o
întreprindere trebuie să respecte regula echilibrului financiar minim care presupune să
resursele utilizate pentru finanţarea activelor să rămână la dispoziţia întreprinderii pe durata
unei perioade care trebuie să corespundă la minim, aceleia de imobilizare. Trebuie avut în
vedere faptul că, în particular, nivelul posturilor cu durate” mai mici de un an” generează
modificări de echilibru continue, în funcţie de transformările permanente de creanţe şi de
datorii. Stricta aplicare a regulilor de echilibru minim apare ca insuficientă în raport cu
instabilitatea creanţelor şi a datoriilor, de aceea întreprinderea trebuie să prevadă o marjă de
securitate concretizată în acest fond de rulment.
Din multitudinea de definiţii ale fondului de rulment considerăm că cea mai elocventă
este următoarea: fondul de rulment net reprezintă surplusul de surse permanente ce
poate fi utilizat pentru acoperirea sau finanţarea activelor circulante după finanţarea
integrală a activelor imobilizate nete. Altfel spus, fondul de rulment este partea din
capitalul permanent care depăşeşte valoarea imobilizărilor nete şi poate fi destinată
finanţării activelor circulante.

2.2.1.1. Analiza nivelului şi dinamicii fondului de rulment

În teoria economică s-au impus conceptele de fond de rulment net calculate pe baza
bilanţului financiar şi fondul de rulment global (FRG) determinat pe baza bilanţului
funcţional.
A) Fondul de rulment net (FRN) reprezintă o mărime de calcul de rezultată prin
prelucrarea informaţiilor din bilanţul financiar, potrivit următoarelor două modalităţi:26
• Prima modalitate ţine seama de elemente le din palierele superioare ale bilanţului
financiar:

FRN = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE NETE


sau
FRN = RESURSE PERMANENTE – UTILIZĂRI PERMANENTE

26
Miculeac Melania Elena - Fondul de rulment net – indicator absolut al echilibrului financiar,Analele
Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj – Facultatea de Ştiinţe Economice; Editura Dacia Europa Nova
Lugoj, 2004; Seria Economică 5/2004; I.S.B.N. 973 – 639 – 045 – 4

77
Determinat pe baza părţii de sus a bilanţului financiar, după opinia teoriei şi practicii
franceze, fondul de rulment net exprimă excedentul de surse permanente faţă de activele
imobilizate (utilizări permanente) după cum reiese din fig 2.2.

Activele
imobilizate
nete Capitaluri
Fondul permanente
de
rulment net

Figura nr. 2.2. Fondul de rulment calculat pe baza părţii


de sus a bilanţului
• Cea de-a doua modalitate ia în calcul elemente de la baza bilanţului financiar:

FRN = ACTIVE CIRCULANTE NETE – DATORII FINANCIARE PE TERMEN SCURT

Sau

FRN = UTILIZĂRI TEMPORARE (CICLICE) – SURSE TEMPORARE (CICLICE)

Conform acestei modalităţi de calcul, fondul de rulment reliefiază problema


solvabilităţii viitoare a întreprinderii, prin compararea lichidităţii previzibile pe termen scurt
cu angajamente imediate exigibile.
Această metodă, cunoscută ca metodă de analiză externă, reflectă mai bine utilizarea
fondului de rulment deoarece pune accentul pe finalitatea acestuia, adică finanţarea activelor
circulante (Figura 2.3)

Datorii financiare
pe termen scurt
Active
Circulante
Fondul
de
rulment net

Figura nr. 2.3. Fondul de rulment, calculat pe baza părţii de jos a bilanţului

Din punct de vedere al gestiunii financiare fondul de rulment net reprezintă:


• marjă de siguranţă privind finanţarea activelor circulante, preîntâmpinând
eventualele riscuri ale activităţii de exploatare;
• cotă de autonomie financiară;
• marjă de securitate financiară care garantează solvabilitatea întreprinderii
permiţând acesteia, în cazul apariţiei unor probleme la nivelul ciclului financiar al
exploatării sau probleme comerciale, conservarea unei anumite independenţe
financiare faţă de diverşii creanţieri ai săi.

78
B) Fondul de rulment global (FRG) sau fondul de rulment funcţional este un
indicator clasic, frecvent utilizat în analiza financiară şi reprezintă surplusul resurselor
durabile faţă de nevoile stabile, surplus destinat finanţării operaţiilor ciclului de exploatare.
El mai este definit ca fiind acea parte a resurselor aciclice (stabile) alocată pentru
finanţarea activelor ciclice.
Se pot utiliza două modalităţi de calcul:
a) pornind de la pasivul bilanţului funcţional:

FRG = Resurse stabile – Nevoi stabile


sau
FRG = Capital permanent – Imobilizări fixe brute
(inclusiv amortizările şi provizioanele)

Determinat prin această metodă, fondul de rulment global exprimă surplusul de


resurse stabile în raport cu valorile imobilizate disponibil pentru finanţarea operaţiilor ciclului
de exploatare, aşa cum reiese din figura 2.4.

ACTIV PASIV
Resurse proprii
Nevoi (inclusiv
Active imobilizate în
stabile amortismentele şi
afara exploatării
provizioanele Resurse
Imobilizări de stabile
exploatare
Resurse împrumutate
Fondul de
stabile
rulment
global

Figura nr. 2.4. Fondul de rulment global, pornind de la pasivul bilanţului funcţional

b) pornind de la activul bilanţului funcţional:

FRG = (Active ciclice + Trezoreria de activ) - (Pasive ciclice + Trezoreria de pasiv)


Sau
FRG = (Active + Active + Trezoreria) – ( Pasive + Pasive + Trezoreria)
ciclice ciclice din de ciclice din ciclice din de
din afara activ exploatare afara pasiv
exploatare exploatării exploatării

Conform acestei metode de determinare fondul de rulment global semnifică mărimea


nevoilor ciclice şi de trezorerie rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie .
ACTIV PASIV
Active ciclice din Pasivele ciclice din exploatare
exploatare Pasivele ciclice din afara exploatării
Active ciclice din
Trezoreria de pasiv
afara exploatării
Trezoreria de activ
Fond de rulment global
Figura nr. 2.5. Fondul de rulment global, pornind de la activul bilanţului funcţional

79
Fondul de rulment global reprezintă:
• o necesitate pentru majoritatea întreprinderilor;
• o marjă de securitate pentru întreprindere şi creditorii săi;
• o premisă a asigurării independenţei financiare faţă de terţi.

Evoluţia în dinamică a fondului de rulment net poate fi interpretată ţinând cont de


următoarele aspecte:27
1. de sursa de provenienţă a resurselor financiare permanente şi modul de alocare a
lor;
2. de durata de exigibilitate a pasivelor curente şi durata de lichiditate a activelor
curente.

A) Sursa de provenienţă şi modul de alocare al resurselor financiare permanente.

1. Dacă fondul de rulment net este pozitiv (FRN > 0) şi în creştere atunci o parte mai
mare a nevoilor curente poate fi finanţată din resurse permanente excedentare, rămase după
acoperirea nevoilor stabile.
Pot surveni următoarele situaţii:
a) Creşte capitalul permanent datorită:
o creşterii capitalurilor proprii prin:
ƒ acumularea rezervelor;
ƒ aporturi noi ale acţionarilor;
ƒ creşterea profitului net;
ƒ primirea de subvenţii;
ƒ soldul creditor al rezervelor din reevaluare;
ƒ sporirea provizioanelor.
o creşterii îndatorării prin contractarea de credite pe termen mediu si lung.

b) Reducerea activelor imobilizate prin:


o amortizare;
o vânzare de active imobilizate;
o reevaluare;
Dacă creşterea fondului de rulment se datorează creşterii capitalurilor proprii situaţia
financiară se îmbunătăţeşte, dar dacă aceasta creştere este pusă pe seama creşterii gradului de
îndatorare pe termen lung prin apelarea la credite pe termen mediu şi lung atunci va duce la
creşterea cheltuielilor financiare (cheltuielile cu dobânzile) având ca efect scăderea
rezultatului exploatării.

2. Dacă fondul de rulment net este pozitiv, dar înregistrează o tendinţă de scădere,
atunci o parte mai mică a nevoilor curente poate fi finanţată din resursele pemanente
excedentare, rămase după acoperirea nevoilor stabile.
Diminuarea fondului de rulment net se datorează:
a) Creşterii activelor imobilizate datorită:
o investiţiilor în imobilizări necorporale, corporale şi financiare;
o reevaluărilor activelor imobilizate;
b) Reducerii capitalului permanent datorită:
o diminuarii capitalului propriu prin:

27
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena - Analiza financiară a întreprinderii. Elemente teoretice. Aplicaţii
rezolvate, Editura Mirton, Timişoara , 2006, pag. 83-93

80
ƒ retragerea aporturilor de către acţionari;
ƒ pierderi neacceptate din anii precedenţi;
ƒ pierderi din exerciţiul financiar curent;
ƒ soldul debitor al rezervelor din reevaluare;
ƒ distribuirea rezervelor;
ƒ repartizarea dividentelor;
o restituirii împrumuturilor pe termen mediu şi lung, cu efect pozitiv asupra
autonomiei financiare.
Dacă reducerea fondului de rulment net se datorează creşterii activelor imobilizate
atunci situaţia financiară a întreprinderii pe termen lung se îmbunatăţeşte datorită rezultatelor
exploatării degajate de investiţii şi mai ales dacă scăderea fondului de rulment poate fi
compensată şi printr-o gestiune mai eficientă a activelor circulante.
Diminuarea fondului de rulment se manifestă negativ dacă se datorează reducerii
capitalului social.

3. Dacă fondul de rulment rămâne nemodificat această situaţie se întâlneşte pe perioade


scurte de timp, ca urmare a stagnării întreprinderii când nu se realizează investiţii sau
volumul de activitate rămâne acelaşi.
4. Dacă fondul de rulment este negativ (FRN<0) înseamnă că resursele stabile nu
acoperă nevoile stabile, avem aşadar o insuficienţă de fond de rulment:
ƒ activele fixe (durabile) sunt finanţate din resurse nepermanente;
ƒ se încalcă regula de aur a finanţelor: “Nevoile pe termen lung să fie
finanţate din resurse pe termen lung, iar nevoile pe termen scurt să fie
finanţate din resurse pe termen scurt”;
ƒ finanţarea activelor fixe este mai ieftină, dar poate apare lipsa de
lichiditate, insolvabilitate şi încetare de plăţi, adică riscul de faliment.

Insuficienţa de fond de rulment poate fi:28


a) pasageră: consecutivă unei ample mobilizări de resurse cu scopul de a atinge
un obiectiv ce va permite obţinerea de rezultate mai bune într-un viitor
apropiat, va mări capacitatea de autofinanţare şi va crea resurse suplimentare
pentru creşterea celor proprii şi implicit a celor permanente,
b) structurală: o erodare de durată (câţiva ani) a capitalului propriu (acoperirea
unor pierderi).

B) Durata de exigibilitate a pasivelor curente şi durata de lichiditate a activelor curente

Pentru a interpreta fondul de rulment trebuie să se ţină cont de faptul că există doua
ipoteze diferite:
- duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt comparabile;
- duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt diferite;
a) În situaţia în care duratele medii de transformare a activelor curente în lichidităţi sunt
comparabile cu duratele medii de transformare a pasivelor curente în exigibilităţi
practice există trei mari situaţii.

28
Stroe Radu - Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs şi aplicaţii, Editura ASE Bucureşti 2004,
pag.19-20

81
a.1.) FRN>0 când Ac>Dts, caz în care se înregistrează un excedent de lichidităţi potenţiale
peste exigibilităţile potenţiale pe termen scurt, firma având o marjă de securitate care o poate
proteja, parţial sau integral, de efectele perturbării ciclului de încasare sau plăţi.
O asemenea situaţie poate fi percepută ca semnul unei ajustări favorabile în termini de
solvabilitate de vreme ce întreprinderea este în masură de a repeta scadenţele sale şi a dispune
de un “stoc-tampon” de lichidităti potenţiale, destinate a face faţă unor ipoteze defavorabile
privind realizarea activelor sale circulante.29

a.2.) FRN<0 când Ac<Dts, caz în care o parte a lichiditătilor potenţiale nu acoperă
exigibilităţile potenţiale, fiind previzibile dificultăţi în ceea ce priveşte lichiditatea şi chiar
solvabilitatea, dacă nu se impun intervenţi immediate de corecţie.
O asemenea stare arată ca firma se afla intr-o severă dificultate financiară, reprezintă un
semnal al crizei de faliment. O redresare nu este exclusă apriori nici într-un astfel de caz în
sensul că sunt doua direcţii de acţiune (cu complexul de măsuri şi efecte pe care le implică) şi
anume:30
- renegocierea împrumuturilor (cu condiţiile pe care le impun);
- accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante (cu activarea ansamblului de căi
posibile).
Deci, analiza FRN permite aprecierea pe de o parte a potenţialului, pe de alta a echilibrului în
măsura în care se cunosc trei elemente: valoarea FRN; gradul de lichiditate al activelor;
gradul de exigibilitate al pasivelor.
FRN are putere cognitivă limitată şi nu reprezintă un criteriu exclusiv de
fundamentare a echilibrului financiar.

a.3.) FRN=0 când Ac=Dts, caz în care întreprinderea nu dispune de fond de rulment, iar
activele pe termen scurt sunt finanţate strict pe seama datoriilor pe termen scurt, fară
degajarea de lichidităţi excedente, marcând respectarea regulilor de principiu ale finanţării.
În această situaţie solvabilitatea întreprinderii este garantată, dar riscul perturbării
solvabilitaţii derivă din asimetria între termenele de lichiditate ale activelor şi termenele de
exigibilitate ale pasivelor.
Deşi reprezintă un echilibru financiar, situaţia este foarte precară existând oricând
riscul apariţiei dezechilibrului finaciar, având în vedere faptul riscul încasării este mult mai
mare decât riscul de plată.

b) În situaţia în care duratele de lichiditate şi exigibilitate nu sunt comparabile, fiind


puternic decalate şi diferenţiate, aprecierea nivelului fondului de rulment se bazează
pe corelarea cu durata medie de conversie în lichidităţi şi durata medie de
transformare în exigibilităţi.
Fondul de rulment se determină pentru o perioadă limitată de timp (perioada de
comparare), care corespunde duratei celei mai mari dintre durata încasărilor şi durata plăţilor.
Activele circulante recalculate vor fi:

Acr = Ac x durata medie de încasare/perioada de calcul.


Datoriile pe termen scurt recalculate vor fi:

Dtsr = Dts x durata medie de plata/perioada de calcul

29
Stroe Radu - Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs şi aplicaţii, Editura ASE Bucureşti 2004;
30
Mărgulescu Dumitru - Analiza economico-finaciară a întreprinderi, metode şi tehnici; Supliment la
Revista “Tribuna Economică”, Bucureşti 1994 pag.262.

82
Fondul de rulment net recalculat va fi:

FRNr = Acr - Dtsr

Se pot distinge două situaţii:31


b.1.) Activele curente se transformă mai rapid în lichidităţi decât datoriile în exigibilităţi, caz
în care întreprinderea îşi poate asigura capacitatea de plata şi în condiţiile unui fond de
rulment net (calculate după relaţia clasică), nul sau pozitiv dar scăzut.
Uneori poate rezista şi unui fond de rulment net negativ (după relaţia clasică) fără să
apeleze la credite de trezorerie. Momentul până în care rezistă firma este acela în care
lichidităţile sunt egale cu exigibilităţile.
Avantajele principale sunt asigurarea capacităţii de plată a pe termen scurt şi
reducerea costului capitalului.

b.2.) Activele curente necesită o perioadă mai mare de timp pentru transformarea în lichidităţi
în comparaţie cu perioada de transformare în exigibilităţi a datoriilor pe termen scurt, caz în
care asigurarea capacităţii de plată este condiţionată de existenţa unui fond de rulment
pozitiv de un nivel absolut acoperitor pentru eliminarea efectelor decalajului dintre durata de
plată şi cea de încasare. Dezavantajele se manifestă prin riscul permanent al dezechilibrului
financiar, necesitatea imobilizarii unei părţi a capitalului permanent în fondul de rulment
(frânează investiţiile); apelarea frecventă la împrumuturi şi cost mai ridicat al capitalului.

Evoluţia în dinamică a fondului de rulment global

Cauzele variaţiei FRG32


Fondul de rulment global se modifică datorită variaţiilor posturilor de activ şi de pasiv
implicate în determinarea lui. Studiul acestor variaţii prezintă interes în analiză deoarece
permite cunoaşterea politicii economice a întreprinderii şi în special a celei financiare.
Fiecare utilizare reprezintă o scădere a FRG, în timp ce apariţia de noi resurse provoacă un
efect invers.

Creşterea FRG se poate realiza prin:

a) Creşterea resurselor stabile prin:


- creşterea aporturilor acţionarilor (în numerar sau în natură);
- creşterea rezultatului exerciţiului, a rezervelor şi a rezultatului reportat;
- obţinerea de subvenţii;
- creşterea provizioanelor;
- creşterea datoriilor financiare (emisiune de obligaţiuni, contractarea de noi credite pe
termen lung);

b) Diminuarea activelor durabile.


Reducerea activelor imobilizate are implicaţii directe asupra capacităţii productive şi a
volumului de activitate al întreprinderii. Reducerea justificată a activelor imobilizate prin
vânzarea de active, diminuarea unor active fară valoare, conduce la creşterea fondului de
rulment.

31
Buglea Alexandru - Analiză financiară. Concepte şi studiu de caz., Editura Mirton, Timişoara, 2005, pag.
180-181;
32
Niculescu Maria – Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pag. 384

83
Reducerea FRG poate fi determinată de:
a) Diminuarea resurselor stabile prin:
- distribuirea de dividente;
- înregistrarea unor pierderi;
- retragerea acţionarilor;
- rambursarea datoriilor pe termen mediu şi lung;
b) Creşterea activelor imobilizate brute prin:
- investiţii în imobilizări necorporale,corporale, finaciare;
- reevaluare.

Putem întâlni următoarele situaţii ale FRG:


a) FRG > 0
- resursele pe termen mediu şi lung sunt mai mari decât utilizările pe termen mediu şi lung,
ceea ce înseamnă că ele pot fi alocate pentru a finanţa noi utilizări pe termen scurt;
- utilizările pe termen scurt sunt superioare resurselor pe termen scurt, întreprinderea
dispunând astfel de un excedent de lichidităţi potenţiale;
b) FRG < 0
- utilizările pe termen scurt şi lung sunt mai mari decât resursele pe termen mediu şi lung,
ceea ce înseamnă că întreprinderea trebuie să-şi finanţeze o parte din utilizările stabile pe
seama resurselor pe termen scurt, ceea ce convine principiilor de finanţare;
- lichidităţile potenţiale nu acoperă exigibilităţile potenţiale, ceea ce va influenţa negativ
solvabilitatea şi echilibrul financiar al întreprinderii;
c) FRG = 0
- este o situaţie rar întâlnită în practică, semnificând faptul că resursele pe termen lung
acoperă integral utilizările pe termen lung, iar resursele pe termen scurt acoperă integral
utilizările pe termen scurt.

2.2.1.2. Structura fondului de rulment pe surse de provenienţă

Structura fondului de rulment pe surse de provenienţă reprezintă un alt criteriu


important de apreciere a echilibrului dintre resursele alocări stabile. Fondul de rulment este
format din fondul de rulment propriu ( FRP) şi fondul de rulment străin (FRS).
a) Fondul de rulment propriu se determină ca diferenţă între capitalurile proprii şi
activele imobilizate nete (AIN), reflectând excedentul capitalurilor proprii faţă de activele
imobilizate nete, execedent destinat finanţării activelor circulante.

FRP = Cpr – AIN

Nivelul capitalurilor proprii rămase disponibile pentru finanţarea activităţii de exploatare este
influnţat de strategia investiţională promovată de managerii activităţilor comerciale.

b) Fondul de rulment străin (FRS) se determină ca diferenţa între fondul de rulment


(FR) şi fondul de rulment propriu (FRP):

FRS = FR – FRP

Determinat pe baza acestei formule, el reflectă partea din datoriile pe termen mediu şi
lung care depăşesc valoarea imobilizărilor nete şi care sunt destinate finanţării activelor
circulante, respectiv acesta pune în evidenţă participarea împrumuturilor pe termen mediu şi
lung la finanţarea activelor circulante.

84
Măsura în care participă la finanţarea necesarului curent depinde de structura
capitalurilor permanente pe surse de provenienţă, adică este proporţional cu ponderea
împrumuturilor pe termen mediu şi lung în capitalurile permanente:

ITML ITML
FRS = FR ( ) = FR ( )
Cperm Cpr +ITML

Pentru asigurarea echilibrului financiar la nivelul societăţii comerciale şi a


solvabilităţii acesteia, se impune ca ponderea de rulment străin în fondul de rulment net să fie
cât mai redusă, astfel încât finanţarea ciclului de exploatare şi a ciclului de investiţii să se
facă pe seama capitalurilor proprii ale societăţii comerciale, reducându-se astfel şi gradul de
îndatorare al societăţii, precum şi cheltuielile financiare aferente împrumuturilor.

În optica funcţională, fondul de rulment global, ca excedent al resurselor durabile faţă


de nevoile stabile, destinat a fi utilizat pentru finanţarea ciclului de exploatare, se regăseşte
sub două forme, în funcţie de apartenenţa capitalului:

1) Fondul de rulment propriu, care reflectă cuantumul participării resurselor proprii la


finanţarea utilizărilor ciclice, permiţând aprecierea relizării echilibrului financiar prin surse
proprii.
FRP = Cpr = AS sau FRP = FRG – Dtml
unde:
FRP = Fondul de rulment propriu;
Cpr = Capitaluri proprii;
AS = Active stabile;
FRG = Fondul de rulment global;
Dtml = Datorii pe termen mediu şi lung.

2) Fondul de rulment străin, reflectă participarea împrumuturilor pe termen mediu şi


lung la finanţarea utilizărilor curente şi totodata permite aprecierea realizării echilibrului
financiar permanent prin surse stabile imprumutate.

FRS = FRG – FRP = Dtml


unde:
FRG = Fondul de rulment global;
FRP = Fondul de rulment propriu;
Dtml = Datorii pe termen mediu şi lung.

2.2.1.3 Gestiunea fondului de rulment

Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de


rotaţie a lor, prin care se masoară de fapt durata de transformare a activelor în lichidităţi şi
durata de reînnoire a datoriilor. De această viteză de rotaţie a resurselor se va ţine cont în
vederea asigurării şi menţinerii în dinamică a echilibrului financiar, având în vedere faptul ca
cel mai fiabil echilibru rezultă din acoperirea datoriilor din vânzăriile proprii.
Pe baza acestui principiu, din cifra de afaceri se acoperă toate cheltuielile de
exploatare şi comercializare, se reânoiesc imobilizările fixe şi stocurile, se rambursează
creditele, se achită obligaţiile financiare şi fiscale şi resursele de dezvoltare.

85
În cadrul analizei echilibrului financiar prezintă importanţă viteza de rotaţie a
fondului de rulment, întrucât are o semnificaţie economică mai ridicată ca şi mărime relativă
decât fondul de rulment exprimat în valori absolute.
Viteza de rotaţie a fondului de rulment net prin cifra de afaceri reprezintă marja de
securitate a întreprinderii în privinţa finanţării ciclului de exploatare şi exprimă numărul
mediu de zile în care fondul de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri. Viteza de rotaţie
a fondului de rulment net se calculează sub forma duratei în zile a unei rotaţii (Dz) sau a
duratei de reconstituire:
FRN
Dz = *T
CA
unde:
Dz = Durata în zile a unei rotaţii;
FRN = Fondul de rulment net ;
CA = Cifra de afaceri;
T = Perioada de timp

Cu cât durata în zile a unei rotaţii este mai scăzută, cu atât mai rapid se recuperează
fondurile şi cifra de afaceri realizează cu un necesar mai mic de fonduri.
Marja de securitate trebuie totuşi să fie între 30-90 de zile, sub aceasta viteză ea
reprezentând topirea resurselor permanente, în sensul scăderii importanţei surselor
permanente în finanţarea activităţii, iar peste această viteză, îngheţarea fondurilor pemanente,
în sensul supradimensionării lor în raport cu nevoile de finanţare.

Pe lângă durata de reconstituire a FRN se mai determină o serie de indicatorii pe baza


FRN, care servesc la fundamentarea deciziei de finanţare:

FRN
• ponderea FRN în C A = *100
CA
Unde:
FRN = Fondul de rulment net;
CA = Cifra de afaceri.
Acest indicator permite analiza nivelului fondului de rulment şi a evoluţiei acestuia, în
funcţie de mărimea cifrei de afaceri realiate şi previzionate. Valoarea considerată normala
este în jur de 33%:
FRN
• gradul de finanţare a activelor circulante = *100
Ac
unde:
FRN = Fondul de rulment net;
Ac = Active circulante.
Acesta reflectă proporţia în care resursele permanente alocate finanţării activelor
curente le acoperă în mod efectiv. Valorile considerate normale ale gradului de finanţare a
activelor circulante pe seama fondului de rulment sunt cuprinse între 25-40%.
Starea financiară a societăţii comerciale este bună atunci când fondul de rulment are o
tendinţă crescătoare, ca urmare a sporirii capitalurilor proprii.
FRN
• gradul de finanţare a stocurilor = ----- *100
St

86
unde:
FRN = Fondul de rulment net;
St = stocuri.
Reflectă gradul de finanţare a stocurilor pe seama resurselor permanente de finanţare.

În analiza financiară pentru aprecierea nivelului FRG se recomandă următoarele


metode:
- analiza prin corelaţie cu specificul sectorului de activitate;
- analiza prin metoda ratelor;
- analiza prin raportarea la NFR;

Principalele rate ale FRG utilizate în analiza financiară sunt:

FRG
a) Durata în zile a unei rotaţii a FRG prin CA = * 360
CA
unde:
FRG = Fondul de rulment global;
CA = Cifra de afaceri.

Această rată indică marja de securitate a întreprinderii, respectiv viteza de rotaţie a


FRG exprimată prin durata în zile a unei rotaţii a FRG prin CA, reflectând de fapt intervalul
de timp în care acesta se reconstituie prin CA. Această rată ar trebui să fie egală pentru
majoritatea întreprinderilor cu 30 până la 90 de zile.

FRG
b) Rata de finanţare a activelor circulante = *100
Ac

unde:
FRG = Fond de rulment global;
Ac = Active circulante.

Permite aprecierea proporţiei în care fondul de rulment global concură la acoperirea


din punct de vedere financiar a activelor circulante, respectiv partea de active circulante
finanţată din surse stabile.
FRG
c) Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment = *100
NFR
unde:
FRG = Fondul de rulment global;
NFR = Necesarul de fond de rulment.

Această rată reflectă proporţia în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe
seama resurselor permanente, adică pe baza fondului de rulment global.

87
2.2.2. Analiza echilibrului pe termen scurt – necesarul de fond de rulment

Nevoile de finanţare ale producţiei, adică ale ciclului de exploatare sunt acoperite, în
cea mai mare măsură, din surse temporare corespunzătoare şi anume din datoriile de
exploatare: furnizori, salariaţi, datorii fiscale şi sociale. Diferenţa dintre nevoile de finanţare
ale ciclului de exploatare şi datoriile de exploatare reprezintă de fapt necesarul de fond de
rulment.
El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt a echilibrului dintre
necesarul şi resursele de capitaluri circulante (ale exploatării).33
Necesarul de fond de rulment reprezintă “excedentul de nevoi ciclice de finanţare
rămase după acoperirea activelor curente (stocuri + creanţe) pe seama resurselor curente
(datorii de exploatare) şi care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Reprezintă
partea (cuantumul) din activele ciclice ce trebuie finanţate din fondul de rulment.”34

2.2.2.1. Analiza nivelului şi dinamicii necesarului de fond de rulment

Putem spune că necesarul de fond de rulment reprezintă acea parte a activelor


circulante care ar trebui finanţată din fondul de rulment sau partea din activele circulante
nefinanţate din datoriile pe termen scurt., determinat pe baza bilanţului financiar.

A) Necesarul de fond de rulment (NFR) se determină ca diferenţă dintre necesităţile


de finanţare a ciclului de exploatare şi datoriile de exploatare.
Relaţiile de calcul ale acestui indicator sunt:

NFR = Active circulante (non financiare) – Datorii pe termen scurt (non financiare)

sau

NFR = Nevoi temporare (exclusiv disponibilităţile şi investiţiile financiare pe termen scurt)


- resurse temporare (exclusiv creditele bancare)

sau

NFR = [Active circulante – Casa, conturi la bănci şi investiţii financiare pe termen scurt] –
[Obligaţii pe termen scurt – Credite pe termen scurt]
Necesarul de fond de rulment este determinat pe baza elementelor de activ şi pasiv pe
termen scurt. Chiar dacă fiecare din aceste elemente rămân în cadrul întreprinderii o perioadă
scurtă de timp, ele se reînnoiesc permanent.
De exemplu, dacă considerăm cazul unei întreprinderi de distribuţie, un lot de mărfuri
care intră în stocul total de mărfuri al societăţii poate fi considerat ca o utilizare pe termen
33
Miculeac Melania Elena - Analiza corespondenţei dintre resursele şi utilizările temporare, Conferinţa
Economică Internaţională „Binomul sărăcie – bogăţie şi integrarea României în Uniunea Europeană”, organizată
de Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 20 – 23 mai 2005;
34
Pantea Ioan Marius - Analiza strategică – suport al deciziilor investiţionale, Editura Mirton, Timişoara,
2003, pag. 175.

88
scurt. Dar stocul face obiectul unei reînnoiri permanente. Drept urmare, reînnoirea utilizărilor
şi resurselor ciclice conferă necesarul de fond de rulment caracterul unei nevoi de finanţare
durabilă, permanentă, chiar dacă fiecare din componentele sale apar la prima vedere ca un
element pe termen scurt al bilanţului.
Concluzionăm că necesarul de fond de rulment permite urmărirea echilibrului curent
prin compararea nevoilor de finanţare a ciclului de exploatare cu datoriile eferente
exploatării.

B) „Necesarul de fond de rulment funcţional reprezintă suma necesară finanţării


decalajelor în timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie legate de activitatea de
exploatare”.35
O altă viziune ar fi următoarea: operaţiile de exploatare antrenează formarea nevoilor
de finanţare permiţând totodată şi constituirea mijloacelor de finanţare. Din confruntarea
globală a nevoilor de finanţare ale ciclului de exploatare cu resursele de finanţare
corespunzătoare s-a creat nevoia de fond de rulment.

Necesarul de fond de rulment funcţional (NFR) se determină din confruntarea


nevoilor ciclice cu resursele ciclice:

NFR = Nevoi ciclice – Resurse ciclice

sau

NFR = Nevoile de finanţare generate de operaţiunile – Resursele generate de operaţiunile


ciclice ciclice

În analiza necesarului de fond de rulment financiar pot fi întâlnite următoarele


situaţii:

a) NFR > 0; Ac > Pc

• reprezintă o utilizare curentă, semnifică existenţa unui surplus de active circulante


(nevoi temporare) în raport cu datoriile de exploatare (surse temporare) posibil de
mobilizat;
• este o situaţie favorabilă pentru întreprindere dacă este efectul:
- creşterii cifrei de afacerii;
- unei politici de investiţii care atrage creşterea nevoii de finanţare a ciclului
de exploatare;
- măririi duratei ciclului de fabricaţie datorită creşterii complexităţii
produselor;
• este o situaţie nefavorabilă atunci când există:
- un decalaj nefavorabil între lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea
datoriilor din exploatare (s-a încetinit încasarea şi s-a urgentat plata
obligaţiilor);
- stocuri fară mişcare sau cu mişcare lentă.

35
Niculescu Maria - Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 386

89
b) NFR < 0; Ac < Pc

- reflectă un surplus de surse temporare în raport cu nevoile temporare; NFR negativ


constituie o sursă temporară care nu trebuie finanţată, ci dimpotrivă ea finanţează fondul de
rulment şi trezoreria.
- este o situaţie favorabilă dacă este determinată de:
- accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor;
- angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate.
- este o situaţie nefavorabilă atunci când apar întreruperi temporare în procesul de
aprovizionare, determinând stagnarea procesului de producţie.

Necesarul de fond de rulment determinat pe baza bilanţului financiar reflectă


necesarul net de capital. Dacă NFR > 0 el reprezintă o utilizare ciclică, iar dacă NFR < 0 el
reprezintă o sursă ciclică.

În situaţia în care FRN < NFR, pentru a acoperi necesarul de finanţare al ciclului
operaţiunilor curente, societatea comercială este constrânsă să recurgă la credite de trezorerie.
Relaţia fundamentală care reflectă modul de acoperire a necesarului de finanţare este:

NFR = FR + Credite de trezorerie

Analiza necesarului de fond de rulment funcţional poate evidenţia urmatoarele


situaţii:

a) NFR > 0
- semnifică existenţa unui surplus de nevoi ciclice în raport cu sursele ciclice posibile de
imobilizat. Situaţia poate fi considerată favorabilă doar dacă este consecinţa unei politici
active de investiţii, care atrage creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR pozitiv evidenţiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea
activelor ciclice şi exigibilitatea datoriilor de exploatare.

b) NFR < 0
- reflectă un surplus de surse ciclice în raport cu activele ciclice. Situaţia este favorabilă dacă
este rezultatul accelerării vitezei de rotaţie a activelor ciclice şi a angajarii unor datorii de
exploatare cu scadenţe mai relaxate. În caz contrar aceasta nu poate fi decât consecinţa unor
întreruperi temporare în aprovizionare şi în activitatea de producţie.
Necesarul de fond de rulment determinat pe baza bilanţului funcţional reflectă
necesarul brut de capital.

2.2.2.2. Analiza structurii necesarului de fond de rulment

Analiza structurii NFR se realizează cu ajutorul bilanţului funcţional .


Necesarul de fond de rulment funcţional are două componente: necesarul de fond de
rulment din exploatare (NFRE) şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării
(NFRAE).

NFR = NFRE + NFRAE

90
• Necesarul de fond de rulment din exploatare reprezintă acea parte din nevoile ciclice
de exploatare care nu este acoperită din resurse ale aceeaşi natură (ciclice) şi care
trebuie finanţată din resursele stabile ale întreprinderii.

NFRE = Nevoi ciclice din exploatare – Resurse ciclice din exploatare

În componenţa nevoilor (activelor) ciclice din exploatare intră:

Stocuri
+ Creanţe din exploatare (inclusiv efecte scontate neajunse la scadenţă);
+ Cheltuieli în avans aferente exploatării;
- Furnizori;
- Datorii fiscale şi sociale aferente exploatării;
- Venituri în avans din exploatare;
---------------------------------------------------------------
= Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)

• Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE) reprezintă excedentul


nevoii ciclice de finanţare rămase după acoperirea activelor curente pe seama
resurselor curente provenite din afara activităţii de exploatare şi care vor trebui să fie
acoperite din resurse permanente.

NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Resurse ciclice din afara exploatării

sau

Creanţe diverse din afara exploatării


+ Investiţii financiare pe termen scurt
+ Cheltuieli în avans din afara exploatării
- Datorii din afara exploatării
- Venituri în avans din afara exploatării
---------------------------------------------------------------------------
= Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)

Necesarul de fond de rulment reprezintă un indicator dinamic al echilibrului


funcţional, mărimea sa depinzând de o serie de factori:
• natura sectorului de activitate şi durata ciclului de exploatare;
• nivelul de activitate;
• structura exploatării (de ponderea consumurilor provenite de la terţi în cifra de
afaceri);
• sezonalitatea activităţii;
• modul de organizare şi asigurare a gestiunii întreprinderii;
• durata de rotaţie a activelor şi pasivelor;
• reglementările legale (nenegociate) şi contractuale (negociate) privind termenele de
plată.

Necesarul de fond de rulment cunoaşte fluctuaţii semnificative în timpul desfăşurării


ciclului de exploatare.

91
2.2.2.3. Analiza gestiunii necesarului de fond de rulment

Mărimea necesarului de fond de rulment este condiţionată direct de volumul cifrei de


afaceri. Cu cât se vinde mai mult, cu atât trebuie constituite stocuri mai mari, iar volumul
creanţelor creşte, ceea ce conduce la creşterea necesităţiilor de finanţat. Nivelul vânzărilor
impune deţinerea de stocuri, acordarea unor credite - client, obţinerea unor credite - furnizor.
Viteza de rotaţie a necesarului de fond de rulment prin cifra de afaceri reprezintă
marja de atragere şi exprimă mediu de zile în care necesarul de fond de rulment se
reconstituie prin cifra de afaceri. Cu cât durata în zile a rotaţiei este mai scăzută, cu atât cifra
de afaceri se realizează cu un necesar curent de finanţare mai mic, semnificând o ameliorare a
trezoreriei.36

NFR
Dz = * 360
CA
unde
Dz = Durata în zile a unei rotaţii;
NFR = Necesar de fond de rulment;
CA = Cifra de afaceri.
Marja de atragere a necesarului de fond de rulment pe seama cifrei de afaceri să se
situeze între 30 şi 90 de zile, sub aceasta viteza reprezintă un pericol în raport cu echilibrul
financiar pe termen scurt, în sensul urgentării acoperirii nevoilor curente pe seama celor
permanente, iar peste acest nivel însemnând scăderea sensibilă a trezoreriei firmei, în sensul
imobilizării peste limitele normale. Durata unei rotaţii indică ritmul reînnoirii diferitelor
elemente care compun necesarul de fond de rulment.

2.2.3. Analiza echilibrului global – trezoreria netă

Analiza corespondenţei globale dintre resurse şi utilizări se realizează pe baza


comparării fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment, indicatorul relevant fiind
trezoreria netă.

Deciziile pe termen lung cu privire la politica de investiţii şi de finanţare influenţează


asupra fondului de rulment net. Fluctuaţia nivelului de activitate, măsurată prin cifra de
afaceri, şi decalajele pe termen scurt dintre venituri şi cheltuieli, încasări şi plăţi, influenţează
asupra necesarului de fond de rulment. Ajustarea valorii relativ constante a fondului de
rulment net cu valoarea fluctuantă în timp a necesarului de fond de rulment se realizează prin
intermediul trezoreriei nete.
Trezoreria netă reprezintă investiţiile pe termen scurt şi disponibilităţile monetare
rămase la dispoziţia întreprinderii rezultate din activitatea desfăşurată pe parcursul unui
exerciţiu financiar, altfel spus, excedentul de lichidităţi rămas după acoperirea excedentului
de nevoi ciclice (rămase neacoperite din resursele ciclice) de către excedentul de resurse
permanente.

36
Lorant Eros-Stark, Ioan Marius Pantea – Analiza situaţiei financiare- studiu de caz, Editura Marineasa,
Timişoara,1999, pag. 119

92
Trezoreria netă mai poate fi definită ca „imaginea disponibilităţilor monetare şi a
investiţiilor pe termen scurt, apărute din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor, respectiv a
plasării excedentului monetar.”37

2.2.3.1. Analiza nivelului şi dinamicii trezoreriei

Trezoreria netă (TN) se poate determina, pe baza bilanţului financiar, în două


modalităţi:
1. Ca diferenţă între fondul de rulment net şi necesarul de fond de rulment:

TN = Fondul de rulment net – Necesarul de fond de rulment

2. Ca diferenţă între disponibilităţile băneşti (inclusiv investiţiile financiare pe


termen scurt) şi împrumuturile pe termen scurt (credite curente )

TN = Disponibilităţi băneşti – Împrumuturi pe termen scurt

Trezoreria netă reprezintă expresia cea mai edificatoare a desfăşurării unei activităţi
eficiente şi echilibrate. Ea indică calitatea echilibrului financiar curent al întreprinderii.
Înregistrarea unei trezorerii nete, pe parcursul mai multor exerciţii succesive, pune în
evidenţă succesul întreprinderii în viaţa economică şi posibilitatea plasării rentabile a
disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei ei de pe piaţă.
Mărimea trezoreriei determinată ca diferenţă între fondul de rulment net şi necesarul
de fond de rulment depinde atât de modificările fondului de rulment (influenţele modificării
capitalurilor permanente şi a activelor imobilizate) cât şi de modificările aduse necesarului de
fond de rulment (influenţele modificării activelor de exploatare, respectiv a pasivelor
curente).

În bilanţul funcţional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de valoarea (diferenţa)
activelor şi pasivelor de trezorerie, respectiv de nevoile de trezorerie excedentare şi creditele
bancare curente, care nu se reînnoiesc automat cu fiecare ciclu de producţie.38

Trezoreria netă (TN) se determină cu ajutorul a două modalităţi de calcul:

TN = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv

sau
TN = Fondul de rulment - (Necesarul de fond de rulment + Necesarul de fond de rulment)
global din exploatare din afara exploatării

Această ultimă formulă reprezintă ecuaţia fundamentală a trezoreriei care s-a obţinut
pornind de la egalitatea dintre activul şi pasivul bilanţului funcţional.
Trezoreria de activ cuprinde disponibilităţile băneşti din conturi şi casă precum şi
investiţiile financiare pe termen scurt, iar trezoreria de pasiv cuprinde creditele curente .

37
Mihai Ioan, Buglea Alexandru, Ştefea Petre - Analiza financiară a întreprinderii, Îndrumător
metodologic, Editura Marineasa, Timişoara, 1999, pag. 88
38
Vintilă Georgeta - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000,
pag. 66.

93
Relaţia fundamentală a trezoreriei este o formulare sintetică care permite:
• ilustrarea problemelor de ajustare puse de finanţarea investiţiilor şi a exploatării;
• furnizarea unor indicaţii simple şi rapide asupra structurii patrimoniului şi a
condiţiilor de finanţare;
• aprecierea incidenţei unor decizii (în materie de aprovizionare, stocuri, credit acordat
clientelei, plata furnizorilor) asupra nevoilor de finanţare şi a echilibrului financiar al
întreprinderii.

Analiza trezoreriei poate evidenţia trei situaţii:


a) TN > 0; FR > NFR
Dacă trezoreria este pozitivă atunci excedentul de finanţare se va regăsi sub forma
disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă.
În acest caz spunem că întreprinderea se găseşte într-o situaţie favorabilă care se
caracterizează într-o îmbogăţire a trezoreriei, respectiv într-o autonomie financiară pe termen
scurt. Se asigură astfel posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi
băneşti.
Nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situaţii favorabile, deoarece
scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activităţi eficiente. Pe termen scurt
trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung ar putea
semnifica insuficienţa utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului şi respectiv
rambursarea împrumuturilor.

b) TN < 0; FR < NFR


Trezoreria negativă evidenţiază un dezechilibru financiar, când nevoia de fond de
rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite pe
termen scurt ( de trezorerie ).
Această situaţie evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe
când atenţia decidenţilor trebuie îndreptată spre obţinerea celui mai mic cost al noilor credite
prin negocierea mai multor surse de capital.
Starea de dependenţă a întreprinderii faţă de resursele de capital limitează autonomia
financiară a cesteia pe termen scurt.

c) T = 0; FR = NFR
În practică situaţia în care societatea comercială dispune de un fond de rulment net
care finanţează exact necesarul de fond de rulment se poate întâlni în mod excepţional.
Situaţiile în care valoarea trezoreriei nete fluctuează în jurul pragului de neutralitate sunt mult
mai frecvente în raport cu neutralitatea absolută. Obiectivul principal al trezoreriei este
asigurarea unui sold zero al acesteia, care nu antrenează nici costuri de finanţare şi nici
costuri de oportunitate.

Relaţiile de trezorerie corespunzătoare bilanţului funcţional pun în evidenţă modul de


realizare a ciclurilor financiare ale întreprinderii. Pentru a asigura un bun echilibru financiar
al întreprinderii trebuie realizată armonizarea FRG cu NFR, astfel putem întâlni următoarele
situaţii:39

39
Niculescu Maria – Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pag. 432 - 433

94
a) TN > 0; FRG > NFR
- asigură respectarea echilibrului financiar global, degajându-se un sold de trezorerie pozitiv.
În acest caz FRG asigură nu numai finanţarea stabilă a ciclului de exoploatare (NFRE), ci şi
un excedent al trezoreriei care permite fie deţinerea unor disponibilităţi, fie efectuarea unor
plasamente.
Capitalurile permanente asigură în acest caz finanţarea stabilă a ansamblului
imobilizărilor, NFRE şi NFRAE, lichidităţilor excedentare.
O asemenea structură financiară apare la prima vedere favorabilă în termeni de echilibru
financiar. Pe termen scurt pot apărea unele dificultăţi financiare dacă anumite resurse de
trezorerie au termene scurte de plată, în timp ce utilizările trezoreriei au fost efectuate pe
termen mai îndepărtat, situaţie care poate fi remediată prin negocierea unui nou credit sau
realizarea unor active.
Existenţa unui sold de trezorerie pozitiv ar putea fi semnul unei fragilităţi potenţiale pe
termen mediu şi lung. Abundenţa de resurse stabile ar putea semnifica o utilizare insuficient
de eficace a acestora, ceea ce în perspectiva medie sau lungă generează dificultăţi în
remunerarea capitalurilor şi rambursarea împrumuturilor.

b) TN < 0; FRG < NFR


- întreprinderea are un sold negativ de trezorerie, ceea ce înseamna că NFR nu poate fi
finanţat în intregime din resurse permanente, întreprinderea fiind obligată să apeleze la
resurse de trezorerie pentru a acoperi parţial nevoile de finanţare generate de ciclul de
exploatare. Această situaţie e considerată îngrijorătoare din punct de vedere al echilibrului
financiar.
Derularea normală a ciclului de exploatare justifică apelarea la resurse de trezorerie,
fără ca imaginea întreprinderii să fie pusă la îndoială. Adevarata problemă generată de o
trezorerie negativă nu se pune în termeni de solvabilitate, ci de dependenţa faţă de bănci, care
furnizează majoritatea resurselor de trezorerie. Acordarea, respectiv reînnoirea sistematică a
creditelor conduc la transformarea lor în credite pe termen lung.
Pentru întreprinderile cu dificultăţi financiare bancherii ajung să împartă riscul cu
proprietarii, fiind obligaţi să se poarte ca şi cvasi-asociaţi. Dependenţa întreprinderii faţă de
bancă poate genera riscul de nereînnoire a creditelor curente şi riscul de a accepta condiţii de
creditare neavantajoase.

c) TN = 0; FRG = NFR
- rezultă un sold de trezorerie nul, reprezintă o situaţie teoretică, foarte rar întâlnită în
practică.
Menţinerea unei trezorerii care să tindă spre zero, chiar în condiţiile unei fluctuaţii în
sensul creşterii sau descreşterii poate fi expresia unei politicii de gestiune financiară, care
apară întreprinderea împotriva riscurilor pe care le prezintă atât deţinerea unor supralichidităţi
(folosirea ineficientă a resurselor), cât şi o trezorerie negativă (dependenţa faţă de bănci).
Într-o viziune rigidă regula de echilibru pe care se bazează analiza funcţională
presupune că o întreprindere nu poate fi viabilă cu o trezorerie negativă. Dar în practica
economică se constată deseori întreprinderi cu sold negativ de trezorerie, fară ca acestea să
aibă dificultăîi financiare grave.
Deşi este incontestabil că o acoperire corespunzătoare a NFR limitează riscul de
faliment nu se poate afirma că o încalcare a regulii funcţionale de echilibru maximizează
automat riscul.

95
2.2.3.2. Analiza structurii funcţionale a trezoreriei

Trezoreria netă este rezultanta corelaţiei dintre:


• trezoreria de activ (TA), adică disponibilităţile din conturi bancare şi casierie,
celelalte valori lichide precum şi investiţiile financiare pe termen scurt ;
• trezoreria de pasiv (TP), care cuprinde credite pe termen scurt şi soldul creditor al
contului curent.
Din punct de vedere funcţional, trezoreria netă se obţine prin deducerea trezoreriei de
pasiv din trezoreria de activ.

Trezoreria netă = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii sensului mişcării investiţiilor


financiare pe termen scurt, disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casă, a creditelor bancare
pe termen scurt şi a altor valori de trezorerie.

2.2.3.3. Analiza fluxului de trezorerie

Relaţia trezoreriei este o formulare sintetică, ilustrând problemele de ajustare puse de


finanţarea investiţiilor şi a exploatării. Acesta apare ca un instrument al controlului financiar,
permiţând aprecierea incidenţei unor decizii asupra nevoilor de finanţare şi a echilibrului
financiar.

Constituind un indicator al echilibrului financiar, trezoreria netă are următoarele funcţii:


- previzionarea bugetelor de trezorerie;
- estimarea valorii resurselor curente de finanţare;
- estimarea şi analizarea fluxurilor băneşti de încasări şi plăţi ale întreprinderii;
- asigurarea lichidităţilor;
- plasarea excedentelor de trezorerie;
- evaluarea randamentului şi lichidităţii plasamentelor realizate pe pieţele de capital.

Fluxul net de trezorerie rezultă din variaţia în valori absolute a trezoreriei nete de la un
an la altul.
FRN = TNsfp – Tnip

unde:
FTN = Fluxul de trezorerie net;
TNsfp/ip= Trezoreria netă la sfârşitul / începutul perioadei.

Valoarea pozitivă a fluxurilor de trezorerie reflectă nivelul disponibilităţilor băneşti


care poate fi utilizat pentru realizarea de noi investiţii, crescând astfel potenţialul real de
finanţare a investiţiilor productive, destinate înlocuirii sau sporirii activelor fixe ale
întreprinderii.
O valoare negativă a fluxurilor de trezorerie diminuează potenţialul curent de
finanţare a investiţiilor productive.

96
Din punct de vedere funcţional, fluxul net de trezorerie este compus din:

a) Fluxul de trezorerie din exploatare (FTE)


Fluxul de trezorerie din exploatare reprezintă fluxul de numerar degajat din activitatea
de exploatare a întreprinderii pe parcursul unui exerciţiu financiar.40

FTE = ABE - ∆NFRE

unde:
FTE = Fluxul de trezorerie din exploatare;
ABE= Acumularea brută din exploatare;
∆NFRE = Variaţia necesarului de fond de rulment din exploatare.

ABE reprezintă rezultatul brut al activităţii de exploatare în termeni de numerar.

ABE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu amortizări şi provizioane – Venituri din


provizioane aferente activităţii de exploatare + Alte cheltuieli de exploatare – Alte
venituri din exploatare.

ABE reprezintă acele surse generate de activitatea de bază a întreprinderii ce stau la


baza finanţării activităţii de investitii a întreprinderii.
ABE poate lua una din următoarele valori:
- pozitivă, şi reprezintă excedentul brut din exploatare (EBE);
- negativă, şi reprezintă deficitul brut din exploatare (DBE) sau insuficienţa brută din
exploatare (IBE).
EBE reprezintă rezultatul obţinut de întreprindere din activitatea de exploatare,
respectiv din activităţile sale curente, neinfluenţat de volumul amortismentelor şi
provizioanelor.

EBE = (Valoarea adaugată + Subvenţii pentru exploatare) – (Impozite, taxe şi


vărsăminte asimilate – Cheltuieli de personal)

Un EBE suficient de mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin


amortizări, acoperirea riscurilor din provizioane constituie şi asigurarea finanţării sale care
antrenează cheltuieli financiare, iar diferenţa va fi distribuită: acţionarilor (dividende);
statului (impozit pe profit) sau va fi conservată prin autofinanţare.

EBE este influenţat de:


- politica financiară a întrepriderii – nu este influenţat de veniturile şi cheltuielile
financiare, dependente de structura financiară a întreprinderii;
- politica de investiţii;
- politica de dividend;
- politica fiscală;
- politica de amortizare - amortizarea este doar o cheltuială calculată şi nu plătită, nefiind
dedusă;
- elemente extraodinare – nu ia în calcul impozitul pe profit şi rezultatul extraordinar.

40
Lorant Eros-Stark, Ioan Marius Pantea – Analiza situaţiei financiare - studiu de caz, Editura Marineasa,
Timişoara,1999, pag.122

97
EBE reprezintă o resursă fianciară fundamentală pentru întreprindere, care va fi utilizată
pentru menţinerea sau creşterea capacităţii de producţie, rambursarea împrumuturilor
angajate anterior.
EBE exprimă în egală măsură şi capacitatea întreprinderii de a genera resurse de
trezorerie. El poate fi evidenţiat şi sub forma unui flux de trezorerie potenţial degajat de
activitatea de exploatare, care reprezintă excedentul de trezorerie de exploatare.
Aceasta resursă potenţială de trezorerie este susceptibilă de a se transforma în lichidităţi
la un termen legat de decalajul între angajamentul de efectuare a operaţiunilor şi plata lor
definitivă.

Excedentul de trezorerie de exploatare = Venituri din exploatare încasate sau


încasabile – Cheltuieli de exploatare plătite sau plătibile.

Variaţia NFR în cursul perioadei este determinată de fluxurile legate de exploatare, de


caracterul ciclului de exploatare, ca urmare a disfuncţionalităţilor apărute în procesul de
aprovizionare, producţie, comercializare. Variaţia NFR nu depinde numai de sectorul de
activitate, ci şi de politica întreprinderii în domeniul producţiei şi a relaţiilor cu celelalte
întreprinderi, precum şi de eficacitatea gestiunii, în special prin prisma controlului acoperirii
creanţelor şi în domeniul stocurilor.

b) Fluxul de trezorerie din afara exploatării (FTAE)

FTAE = FTN – FTE


unde:
FTAE = Flux de trozererie din afara exploatării;
FTN = Fluxul de trezorerie net;
FTE = Flux de trezorerie din exploatare.

Este importanat ca fluxul de trezorerie din exploatare să aibă valori mai mari şi să aibă
un ritm de creştere superior faţă de cel din afară exploatării.

2.2.4. Analiza echilibrului financiar pe baza metodei ratelor de finanţare


Metoda ratelor este un instrument tradiţional şi deosebit de răspândit al analizei
financiare, care a cunoscut în ultimii ani importante actualizări şi aprofundări. Se recurge la
această metodă din dorinţa de a stabili norme, praguri, care să constituie criterii pentru
aprecierea stării unei întreprinderi, prin compararea ratelor calculate cu anumite valori de
referinţă.41
1. Rata de finanţare stabilă

Rata de finanţării stabile (Rfs) reflectă măsura în care resursele financiare


grupate în capitalurile permanente acoperă utilizările grupate în activele permanente.
Reflectă în valori relative echilibrul financiar pe termen lung. Arată gradul în care activele
stabile sunt finanţate din pasive stabile.

Rfs = Capital permanent / Active imobilizate nete

41
Mihai Toma, Felicia Alexandru – Finanţe şi gestiune financiară a întreprinderii, Editura Economică,
Bucureşti, 1998, pag. 379

98
Dacă Rfs > 100%, atunci activele stabile sunt finanţate integral din surse stabile şi
există un surplus de resurse permanente care constituie fondul de rulment global.
Dacă Rfs = 100%, atunci se respectă condiţia de bază a echilibrului financiar, adică
activele stabile sunt finanţate din surse stabile iar activele ciclice din surse ciclice ; nu
există fond de rulment (FR = 0).
Dacă Rfs < 100%, atunci activele stabile sunt finanţate doar parţial din surse
permanente iar fondul de rulment este negativ.
Pentru a asigura finanţarea integrală a activelor imobilizate din capitalul permanent
şi pentru a menţine sau creşte fondul de rulment este necesar ca ritmul de modificare a
capitalului permanent să devanseze ritmul de modificare a valorii activelor imobilizate.
Când :
• Rfs 1>Rfs 0 , creşte fondul de rulment, premisă de realizare sau de consolidare a
echilibrului financiar pe termen mediu şi lung;
• Rfs 1<Rfs 0 , premisă de degradare a echilibrului financiar pe termen mediu şi lung sau
de trecere la o stare de dezechilibru.

2. Rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu

Rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu (RfpAi) exprimă


gradul în care capitalul propriu participă la finanţarea nevoilor stabile.

RfpAi = Cpr / Ai

Dacă RfpAi > 100, atunci activele imobilizate sunt finanţate integral din capitalul
propriu; există un fond de rulment propriu.
Dacă RfpAi = 100, atunci activele imobilizate sunt finanţate integral din capital
propriu; nu există fond de rulment propriu.
Dacă RfpAi < 100, atunci activele imobilizate sunt finanţate doar parţial pe seama
capitalului propriu, diferenţa fiind finanţată din alte surse; fondul de rulment propriu este
negativ.

În dinamică rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu se poate găsi în
una din situaţiile:
• RfpAi1 > RfpAi0 ,creşte participarea capitalului propriu la finanţarea activelor
imobilizate, iar dacă acest lucru va conduce şi la creşterea fondului de rulment propriu
se asigură o mai bună autonomie în finanţarea procesului de exploatare;
• RfpAi1 < RfpAi0 , are loc o diminuare a participării capitalului propriu la finanţarea
activelor imobilizate şi implicit diminuarea surselor proprii de finanţare a procesului
de exploatare.

3. Rata de finanţare ciclică

Rata finanţării ciclice (Rfc) reflectă măsura în care resursele financiare grupate în
capitalurile temporare acoperă utilizările grupate în activele temporare.

Rfc = Pasive curente / Active curente

99
Dacă Rfc > 100%, atunci activele curente sunt finanţate integral din surse curente şi
există un necesar de fond de rulment negativ.
Dacă Rfc = 100%, atunci nevoile ciclice sunt finanţate integral din surse ciclice; nu
există necesar de fond de rulment.
Dacă Rfc < 100%, atunci activele curente sunt finanţate doar parţial din surse curente
iar diferenţa neacoperită o reprezintă necesarul de fond de rulment.

În dinamică rata de finanţare ciclică se poate găsi în una din situaţiile:


• Rfc 1 >Rfc0, se realizează o mai bună acoperire a nevoilor ciclice din surse ciclice;
• Rfc1 <Rfc1, sursele ciclice participă într-o măsură mai mică la finanţarea procesului de
exploatare.

4. Rata de finanţare globală

Rata finanţării globale (Rfg), adică a NFR din FR, arată măsura în care excedentul
neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite. Măsoară proporţia în
care NFR este acoperit pe seama FR.
FR
Rfg =
NFR

Dacă Rfg > 100%, NFR este finanţat integral prin FR şi se creează trezoreria netă
pozitivă.
Dacă Rfg = 100%, NFR este finanţat integral pe baza FR şi trezoreria netă este nulă.
Dacă Rfg < 100%, NFR este finanţat parţial pe seama FR şi parţial pe seama
creditelor bancare pe termen scurt iar trezoreria este negativă.
În dinamică se pot întâlni situaţiile:
• Rfg1 > Rfg0, când are loc creşterea participării FR la finanţarea NFR.
• Rfg1 < Rfg0, când scade participarea FR la finanţarea NFR şi creşte aportul în
finanţare a creditelor de trezorerie.

Noile abordări IFRS modifică esenţial optica de abordare a echilibrului financiar


patrimonial, în centrul atenţiei aflându-se gestiunea resurselor controlate de întreprindere
pe termen scurt. Forma verticală a schemei bilanţiere asigură premisele unei analize a
echilibrului financiar patrimonial în dinamică. În noul context al globalizării contabile,
echilibrul financiar capătă noi valenţe şi îmbracă după părerea noastră, îmbracă următoarele
forme:
¾ Echilibrul financiar realizat la nivelul asigurării capacităţii de plată a firmei-pe
termen scurt în primul rând şi apoi pe termen lung, cuantificat cu ajutorul
indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate.
¾ Se pune în evidenţă în primul rând un echilibru financiar patrimonial la nivelul
activităţii de exploatare cu ajutorul indicatorului capital de lucru care apare de
altfel şi calculat în structurile bilanţiere. Pe ultimul loc, ca importanţă aflându-se
resursele proprii (capitalurile proprii ale entităţii) acestea fiind apreciate ca o
valoare reziduală care poate finanţa investiţiile entităţii.
¾ Este vizat mai întâi realizarea unui echilibrul financiar realizat la nivelul gestiunii
resurselor controlate de întreprindere pe termen scurt şi ca o valoare reziduală
apare realizat echilibrul aferent gestiunii resurselor controlate de întreprindere
pe termen lung. Un echilibru la acest nivel este pus în evidenţă prin utilizarea
ratelor de rotaţie (rotaţia activelor, rotaţia creanţelor-clienţi, rotaţia datoriilor-

100
furnizori). Putem astfel să identificăm acest tip de echilibru ca şi un echilibru
realizat prin indicatori de activitate (de gestiune).
¾ Un rol deosebit este acordat trezoreriei, echilibrul financiar la nivel monetar (între
încasări şi plăţi) fiind explicit pus în evidenţă într-un document distinct în cadrul
situaţiilor financiare şi anume „Situaţia fluxurilor de trezorerie”.

2.3. FLEXIBILITATEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII PE BAZA


SITUAŢIEI FLUXURILOR DE NUMERAR

Conform O.M.F.P. nr. 3055/2009, Situaţia fluxurilor de numerar reprezintă a patra


componentă a situaţiilor financiare pe lângă Bilanţ şi Contul de Profit şi Pierdere, document
obligatoriu de întocmit doar pentru entităţile mari, pentru celelalte categorii de entităţi,
întocmirea acestui document fiind facultativă.
Aşa cum am precizat în capitolul1, prin fluxuri de numerar înţelegem creşterea sau
descreşterea de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

Avantajele întocmirii Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:


• Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar
şi echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare, investiţii,
finanţare.
• Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite
pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
• Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii actualizate
a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi.

2.3.1. Prezentarea Situaţiei fluxurilor de numerar


Situaţia fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul
perioadei, clasificate în activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare.
Pentru a fi apreciate de utilizatori, fluxurile de numerar sunt studiate pe ciclurile
activităţii întreprinderii.
Astfel, fluxurile se împart în:
• fluxuri legate de operaţiile de exploatare (sau curente);
• fluxuri legate de operaţiile de finanţare;
• fluxuri legate de operaţiile de investiţii.

Fluxurile de numerar generate de activităţile de exploatare sunt, în esenţă,


consecinţa principalelor activităţi generatoare de venituri ale întreprinderii. Mărimea
acestora reprezintă un indicator cheie de apreciere a capacităţii întreprinderii de a genera, prin
exploatarea sa, suficiente lichidităţi şi echivalente de lichidităţi pentru alte activităţi, respectiv
rambursarea împrumuturilor şi plata dobânzilor aferente acestora, menţinerea capacităţii de
funcţionare a întreprinderii, plata dividendelor şi efectuarea de noi investiţii, fără a apela la
surse externe de finanţare costisitoare. De asemenea pe baza acestor informaţii se vor putea
elabora previziuni legate de viitoarele fluxuri de numerar aferente exploatării.
Fluxurile de numerar generate de activităţile de exploatare se referă la:

101
- încasările generate de vânzarea de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de
servicii;
- încasările provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- plăţile privind datoriile faţă de furnizorii de bunuri şi de servicii;
- plăţile către şi în numele angajaţilor;
- plăţile sau restituirile de impozit pe profit, dacă nu pot fi identificate în mod
specific cu activităţile de investiţii şi de finanţare.

Fluxurile de numerar generate de activităţile de investiţii oferă informaţii privind


modul în care întreprinderea îşi asigură perenitatea şi creşterea, reflectând măsura în care
plăţile au fost efectuate pentru achiziţia de active destinate să genereze venituri şi fluxuri de
trezorerie în viitor. Acestea se referă la:
- plăţile efectuate pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale
şi alte active pe termen lung;
- încasările rezultate din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente,
active necorporale şi alte active pe termen lung;
- plăţile efectuate pentru achiziţia de titluri de participare şi titluri de creanţă emise
de sau provenite de la alte întreprinderi (altele decât plăţile efectuate pentru
instrumente considerate ca reprezentând echivalente de lichidităţi sau deţinute în scopuri
comerciale);
- încasările care decurg din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă
ale altor întreprinderi;
- avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate terţilor;
- încasările rezultate din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate terţilor.

Fluxurile de numerar din activităţile de finanţare sunt generate de acele


activităţi care antrenează schimbări în mărimea şi structura capitalurilor proprii şi
împrumutate ale întreprinderii şi permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din
partea finanţatorilor întreprinderii.
Fluxurile de numerar generate de activităţile de finanţare se referă la:
- încasările din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capitaluri proprii;
- plăţile efectuate către acţionari pentru achiziţionarea sau răscumpărarea
acţiunilor întreprinderii;
- încasările generate de contractări de împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,
credite, împrumuturi ipotecare şi alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
- rambursările sub formă de lichidităţi ale unor sume împrumutate;
- plăţile efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor referitoare la o
operaţiune de leasing financiar.

2.3.2. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar


În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcul
a fluxurilor de numerar. Diferenţa între ele constă doar în modul de construire a fluxurilor
aferente activităţii de exploatare prin metoda directă realizându-se dezideratul utilizând
fluxurile de încasări şi plăţi în timp ce metoda indirectă porneşte în calculul fluxurilor de la
rezultatul net pe care îl ajustează corespunzător astfel:
• cu elementele nemonetare cum ar fi: amortizarea, provizioanele, impozitele amânate,
pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profiturile nerepartizate ale
întreprinderilor asociate şi interesele minoritare;

102
• cu modificările survenite pe parcursul perioadei în stocuri şi în creanţele şi datoriile din
exploatare;
• toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din
investiţii şi finanţare.
Schema simplificată a Situaţiei fluxurilor de numerar este prezentată în tabelul nr.
2.1.:
Tabelul nr.2.1.
Schema simplificată a Situaţiei fluxurilor de numerar

Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare


Metoda directă Metoda indirectă
Încasări de la clienţi Rezultat brut contabil (sau rezultat net)
+ Alte încasări legate de Ajustări privind venituri şi cheltuieli calculate
exploatare (nemonetare):
+ Cheltuieli cu deprecierea (amortizări, provizioane)
- Venituri cu deprecierea (amortizări, provizioane)
+ Cheltuieli privind impozite amânate
- Cheltuieli şi venituri din conversia şi evaluarea
diferenţelor de curs valutar
- Plăţi către furnizori de Ajustări privind ven. şi chelt. nelegate de exploatare
bunuri/servicii - Cheltuieli şi venituri financiare (dobânzi şi dividende)
- Plăţi sub forma salariilor şi a - Chelt. (calc.) şi venituri din vânzarea imobilizărilor
altor cheltuieli de exploatare - Venituri din subvenţii pentru investiţii (calculate)
- Plăţi privind impozite, taxe - Cheltuieli şi venituri extraordinare nelegate de expl.
aparţinând exploatării = Profit din exploatare înainte de modificările capitalului
circulant (variaţia nevoii de fond de rulment).
- Plăţi pentru alte nevoi de - Variaţia stocurilor
exploatare
= Numerar generat din - Variaţia creanţelor şi activelor de reguralizare (3)
exploatare
- Dobânzi, dividende plătite (1) + Variaţia datoriilor şi pasivelor de reguralizare (4)
+ Dobânzi, dividende încasate = Numerar generat de exploatare
(2)
- Impozit pe profit plătit - Dobânzi plătite, dividende plătite (1)
+ Încasări privind veniturile + Dobânzi încasate, dividende încasate (2)
extraordinare legate de
exploatare
- Plăţi privind cheltuieli - Impozit pe profit plătit
extraordinare legate de = Numerar net provenit din activităţi de exploatare
exploatare
= Numerar net provenit din
activităţi de exploatare.

Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii


Încasări din vânzarea de imobilizări
- Plăţi privind achiziţia de imobilizări
+ Dobânzi încasate, Dividende încasate
- Variaţia creanţelor şi datoriilor legate de operaţii de investiţii
- Cheltuieli şi venituri extraordinare legate de investiţii

103
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare
Încasări din majorarea capitalului social, primelor leg. de capital, subvenţiilor pt. investiţii
+ Încasări din împrumuturi (inclusiv descoperiri de cont) (4)
- Plăţi privind reducerea capitalului social
- Plăţi privind rambursarea împrumuturilor (inclusiv descoperiri de cont) (4)
- Plata obligaţiilor de leasing financiar
- Dividende plătite, dobânzi plătite
± Variaţia creanţelor şi datoriilor legate de operaţii de finanţare
- Cheltuieli şi venituri extraordinare legate de finanţare
Creşterea netă (variaţia) de numerar şi echivalente ale numerarului
- Conversia şi evaluarea diferenţelor de curs valutar
+ Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul perioadei
- Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei
(1) - pot fi incluse la Fluxurile activităţii de exploatare sau finanţare
(2) - pot fi incluse la Fluxurile activităţii de exploatare sau investiţii
(3) - creanţele şi datoriile legate de investiţii şi finanţare pot fi incluse la Fluxurile activităţii
la care se referă sau la Fluxurile activităţii de exploatare
(4) - decoperirile de cont pot fi incluse la Fluxurile activităţii de finanţare sau la Variaţia
numerarului

Aşa cum am mai precizat, pentru determinarea fluxului net de numerar aferent
activităţilor de exploatare, în practica internaţională s-au delimitat două metode:
- metoda indirectă , care operează, în principiu, cu informaţii ale contabilităţii de
angajamente;
- metoda directă care operează numai cu informaţii de tip încasări şi plăţi.

Metoda indirectă constă în corectarea rezultatului exerciţiului înaintea impozitării


şi elementelor extraordinare cu cheltuielile şi veniturile nemonetare (amortizări,
provizioane, diferenţe de curs valutar), cu variaţia necesarului de fond de rulment net
(elementele de activ şi de pasiv care implică amânări ale încasărilor şi plăţilor) şi cu
elemente de venituri şi cheltuieli care sunt luate în considerare la determinarea fluxurilor de
numerar din activităţile de investiţii şi de finanţare (pentru a nu se dubla efectele).
Relaţia prin care se obţine fluxul de numerar din exploatare, prin metoda indirectă,
este:

FNE = PB +/- CN sau VN - ∆NFRE +/- A


unde:
PB - profit brut
FNE - fluxul de numerar din exploatare
CN, VN - cheltuieli nemonetare, respectiv veniturile nemonetare
∆NFRE - variaţia necesarului de fond de rulment din exploatare
A - alte ajustări

∆NFRE = ∆Active curente -∆Pasive curente

∆ Stocuri/Creanţe/Datorii = Sold final - Sold iniţial

104
Detaliind, relaţia poate fi scrisă astfel:

Rezultatul brut al exerciţiului


+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din provizioane
- Rezultat din cesiunea imobilizărilor
- Rezultat din cesiunea titlurilor de plasament
+ Cheltuieli privind dobânzile
- Variaţia stocurilor
- Variaţia creanţelor
+ Variaţia furnizorilor şi a altor datorii pe termen scurt nefinanciare
- Plăţi privind impozitul pe profit
+/- Alte ajustări
= Flux net de numerar aferent activităţilor de exploatare

Prin metoda directă fluxul net de numerar aferent activităţilor de exploatare se


determină ca diferenţă între încasările şi plăţile înregistrate în cursul perioadei, reflectate în
conturile de disponibilităţi.
Fluxurile de numerar generate de activităţile de exploatare (FNE) se referă la:
- încasările generate de vânzarea de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de
servicii;
- încasările provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- plăţile privind datoriile faţă de furnizorii de bunuri şi de servicii;
- plăţile către şi în numele angajaţilor;
- plăţile sau restituirile de impozit pe profit, dacă nu pot fi identificate în mod
specific cu activităţile de investiţii şi de finanţare.

Fluxul net de numerar din exploatare (FNE) se poate întâlni în următoarele


situaţii:
a) FNE > 0, atunci încasările depăşesc plăţile aferente activităţii de exploatare şi se
obţine un surplus de lichidităţi, care reprezintă sursa creării de valoare din obiectul de bază.
b) FNE < 0, atunci încasările sunt depăşite de plăţile aferente activităţii de exploatare
şi se obţine un deficit de lichidităţi.

În general metoda indirectă de determinare a fluxurilor de numerar este mai agreeată


atât pe plan intern cât şi internaţional deoarece modul de determinare a fluxurilor de numerar
este mai facil.
Fluxurilor financiare rezultate din dobânzi şi dividende le sunt acordate un tratament
diferenţiat de către IAS 7 în ce priveşte încadrarea lor într-o categorie de activitate sau alta.
Astfel atât dobânda plătită cât şi dividendele încasate sunt clasificate de instituţiile
financiare drept fluxuri de numerar din activitatea de exploatare. Nu există un consens privind
clasificarea lor într-o categorie sau alta de către celelalte întreprinderi. Astfel, IAS 7 precizează
că atât dobânda plătită cât şi dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de numerar din
activitatea de exploatare deoarece intră în determinarea profitului net sau a pierderii nete.
Alternativ, dobânda plătită şi dobânzile şi dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri
de numerar din finanţare (dobânda plătită) respectiv din investiţii (dobânda şi dividendele
încasate) deoarece ele reprezintă costuri ale atragerii surselor de finanţare sau a eficienţei
investiţiilor efectuate.
Dividendele plătite pot fi clasificate drept fluxuri de numerar din activitatea de
finanţare deoarece reprezintă costuri ale atragerii surselor de finanţare. Alternativ, dividendele

105
plătite pot fi clasificate drept componentă a fluxurilor de numerar de exploatare pentru a ajuta
utilizatorii se determine capacitatea întreprinderii de a plăti dividende din fluxuri de numerar
din exploatare.

2.3.3. Interpretarea Situaţiei fluxurilor de numerar


Indiferent de metoda de construire a fluxurilor de numerar, fluxul de numerar generat
de întreaga entitate pe parcursul exerciţiului financiar, va trebui explicat prin prisma celor trei
activităţi care au concurat pentru obţinerea sa (activitatea de exploatare, investiţii şi finanţare).
Astfel se poate pune în evidenţă următoarea egalitate:
UFN = UFNE (exploatare) + UFNI (investiţii) + UFNF (finanţare)
unde:
UFN - reprezintă fluxul de numerar total al perioadei (exerciţiul financiar);
UFNE (exploatare) - reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de
exploatare;
UFNI (investiţii) - reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de investiţii;
UFNF (finanţare) - reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de finanţare.

Putem avea următoarele situaţii:

⎧ > 0, excedent de trezorerie total



UFN ⎨= 0, echilibru total de trezorerie total
⎪ < 0, deficit de trezorerie total

⎧ > 0, excedent de trezorerie din activitatea de exploatare



UFNE (exploatare) ⎨= 0, echilibru total de trezorerie din activitatea de exploatare
⎪ < 0, deficit de trezorerie din activitatea de exploatare

⎧ > 0, excedent de trezorerie din activit de investitii



UFNI (investiţii) ⎨= 0, echilibru total de trezorerie din activit de investitii
⎪ < 0, deficit de trezorerie din activit de investitii

⎧ > 0, excedent de trezorerie din activit de finantare



UFNF (finanţare) ⎨= 0, echilibru total de trezorerie din activit de finantare
⎪ < 0, deficit de trezorerie din activit de finantare

Interpretarea Situaţiei fluxurilor de numerar vizează următoarele proceduri şi


obiective:
• Examinarea fluxurilor de numerar din activităţile curente de exploatare pentru a se
determina dacă acestea sunt pozitive şi pentru a stabili diferenţa dintre rezultatul
exploatării şi fluxurile nete din exploatare.
• Compararea fluxurilor de numerar din activităţile curente de exploatare cu plăţile de
dividende din secţiunea activităţilor de finanţare pentru a stabili dacă aceste ieşiri
importante de mijloace băneşti sunt acoperite şi nu reprezintă un efort deosebit pentru
întreprindere.

106
• De o importantă valoare informaţională este examinarea activităţii de investiţii pentru a
vedea dacă firma îşi extinde sau nu activitatea şi ce laturi sunt vizate în extindere sau
restrângere.
• Pe baza analizei activităţii de investiţii se examinează apoi secţiunea referitoare la
finanţare pentru a se analiza modul în care compania îşi finanţează expansiunea sau
dacă aceasta nu se extinde, modul în care îşi reduce datoriile legate de finanţare.
• În final este important a se determina consecinţele operaţiunilor de investiţii şi
finanţare nemonetare asupra fluxurilor de numerar. Astfel de operaţiuni nu implică
ieşiri sau intrări efective de mijloace băneşti ci privesc activele imobilizate, datoriile pe
termen lung sau capitalurile proprii şi pot consta în înlocuirea unui activ imobilizat cu
o datorie pe termen lung sau achitarea unei datorii prin emisiunea de acţiuni.

2.4. ANALIZA LICHIDITĂŢII ŞI SOLVABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII

O primă formă de realizarea a echilibrului financiar al firmei este realizată prin


asigurarea permanentă a capacităţii de plată a firmei, atât pe termen scurt cât şi pe termen
lung.
În sens general lichiditatea şi solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea
întreprinderii de a face faţă plăţilor scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe
termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung.
Ca şi orice analiză bazată pe informaţiile din Bilanţ şi Contul de profit şi pierdere şi
analiza lichidităţii, utilizând indicatori specifici ai lichidităţii financiare va trebui să aibă în
vedere:
- Pe de-o parte asigurarea comparabilităţii elementelor poziţiei financiare
reflectate prin bilanţ atât în timp cât şi în spaţiu.
- Pe de altă parte să se aibă în vedere posibilitatea existenţei unei măsuri de
utilizare a eventualelor tehnici de contabilitate creativă.

2.4.1. Analiza lichidităţii

În termeni de echilibru financiar, prin lichiditate se înţelege capacitatea întreprinderii


de a-şi acoperi obligaţiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante.
Normele IFRS42 precizează că lichiditatea financiară reprezintă un indiciu al
capacităţii entităţiide a rambursa datoriile pe termen scurt, măsurat prin evaluarea
componentelor de active circulante şi datorii curente.
Indicatorii care exprimă lichiditatea au un conţinut calitativ deoarece surprind aspecte
de sinteză a fluxurilor băneşti şi respectiv a activităţii economice. Calitatea acestora constă de
asemenea în posibilitatea de a caracteriza starea financiară a unui agent economic respectiv
echilibrul financiar semnalizând totodată riscul de neachitare a obligaţiilor curente sau a
datoriilor pe termen scurt.
Cu cât gradul de îndatorare este mai pronunţat, cu atât agentul economic este supus
presiunii de a-şi procura lichidităţi în termen scurt, de aceea este de preferat ca în general
acestea să se bazeze în mod preponderent pe resurse proprii. Pe de altă parte, se impune ca
agentul economic să opteze pentru o structură raţională a activelor astfel încât să poată fi
preîntâmpinat pericolul lipsei de lichidităţi.

42
Greuning H.V - Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Ghid practic, Editura Irecson, 2005,
pag. 27

107
Analiza lichidităţii se realizează cu ajutorul ratelor de lichiditate, logica analizei
fiind testarea din ce în ce mai drastică a capacităţii de plată a datoriilor pe termen scurt din
elemente de active circulante cu grade de lichiditate din ce în ce mai mari, pe trei nivele:
− rata lichidităţii curente;
− rata lichidităţii rapide;
− rata lichidităţii imediate.
Asupra lichidităţii întreprinderii acţionează o serie de factori, în general aceştia fiind:
− domeniul de activitate;
− gradul de maturitate al întreprinderii şi talia acesteia;
− sezonalitatea afacerilor;
− conjunctura economică;
− structura activelor circulante;
− viteza de rotaţie a activelor circulante;
− structura financiară.

În practica de analiză economico-financiară se utilizează următorii indicatori ai ratei


lichidităţii:
a) Rata lichidităţii curente sau generale (Lc) reflectă capacitatea întreprinderii de a-
şi acoperi obligaţiile pe termen scurt prin transformarea tuturor activelor circulante în
lichidităţi şi se determină prin raportarea valorii activelor curente (circulante) la valoarea
pasivelor curente (obligaţiilor pe termen scurt).

Active curente
Lc =
Pasive curente

Intervalul de referinţă al indicatorului este cuprins între [1,00; 2,00).


Un nivel al lichidităţii curente sub 1,00 semnifică lipsa capacităţii de plată pe termen
scurt, adică decapitalizarea întreprinderii. Întreprinderea riscă să acumuleze plăţi restante
generatoare de costuri suplimentare, diminuarea rezultatelor financiare şi deteriorarea
relaţiilor cu terţii.
Un nivel mare al ratei lichidităţii curente, care depăşeşte valoarea de 2,00, nu este
considerat unul foarte bun ci este asociat unei gestiuni necorespunzătoare a activelor
circulante. Dacă structura activelor circulante este dominată de nivelul stocurilor (elementul
de activ circulant cel mai puţin lichid) atunci situaţia este cu atât mai necorespunzătoare.
În aceeaşi măsură, un nivel prea ridicat al ratei poate fi semnul unei gestiuni
necorespunzătoare a datoriilor pe termen scurt, tradusă printr-un grad de exigibilitate prea
ridicat al acestora. (un exemplu relevant: plata pe loc a furnizorilor).

b) Rata lichidităţii rapide (Lr) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora


datoriile pe termen scurt din acele active circulante care pot fi transformate rapid în
lichidităţi, adică din creanţe, disponibilităţi băneşti şi investiţii financiare pe termen scurt (pe
aceste ultime două componente le vom denumi disponibilităţi).
Lichiditatea rapidă exclude stocurile din mijloacele curente de plată, acestea
constituind elementul cel mai lent sub aspectul potenţialului de transformare în lichidităţi al
activelor circulante.

Active curente - Stocuri


Lr =
Pasive curente

108
sau
Creante + Disponibilitati
Lr =
Pasive curente

Intervalul de referinţă al indicatorului sunt cuprins între [0,6; 1,00).


Un nivel inferior pragului minim poate reflecta o structura necorespunzătoare a
activului circulant sub aspectul unei ponderi prea ridicate a stocurilor. (parcurgerea lentă a
fazelor procesului de fabricaţie).
Un nivel superior pragului maxim recomandat poate reflecta de asemenea o structura
necorespunzătoare a activului circulant sub aspectul unei ponderi prea ridicate a creanţelor
(probleme în încasare) respectiv al disponibilităţilor (management pasiv în fructificare). Şi în
acest caz se poate pune problema gestionării necorespunzătoare a datoriilor pe termen scurt
(mai ales a celor comerciale).

c) Rata lichidităţii imediate (Li) măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a


datoriilor pe termen scurt, utilizând disponibilităţile existente (disponibilităţi băneşti şi
investiţii financiare pe termen scurt), fiind cunoscută şi sub denumirea de trezorerie la vedere.

Disponibilitati
Li =
Pasive curente

Intervalul de referinţă al indicatorului sunt cuprins între [0,20; 0,60).


Un nivelul scăzut al ratei poate fi semnul unei gestiuni necorespunzătoare a creanţelor
(greutăţi în încasare) şi implicit a unei structuri neadecvate a activului circulant sub aspectul
lichidităţii.
Un nivel crescut al ratei poate fi semnul unui management pasiv al disponibilităţilor
sau dimpotrivă semnul unei gestiuni corespunzătoare a excedentelor de numerar fructificate
prin plasamente financiare.
Interpretarea nivelului ratei lichidităţii imediate trebuie făcută cu atenţie deoarece
disponibilităţile băneşti se pot modifica ca nivel frecvent şi uneori semnificativ ca urmare a
plăţilor şi încasărilor întreprinderii.

2.4.2. Analiza solvabilităţii


Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile financiare
pe termen lung deci vizează un orizont mai îndepărtat de activitate. Analiza solvabilităţii pe
termen lung urmăreşte să determine în fiecare exerciţiu financiar dacă întreprinderea este
supusă sau nu riscului de faliment.
Câteva concluzii relativ la definirea noţiunii de solvabilitate ar consta în:
1. Solvabilitatea se referă la gradul de acoperire a creditelor
2. Reprezintă gradul în care întreprinderile fac faţă obligaţiilor de plată
3. Solvabilitatea reprezintă o stare a echilibrului financiar care pune în evidenţă mărimea
capitalurilor în raport cu mărimea creditelor.

Factorii care influenţează starea de solvabilitate sunt mult mai variaţi şi mai complecşi
decât cei menţionaţi la starea de lichiditate. În categoria acestora se includ pe lângă factorii
menţionaţi pentru influenţarea stării de lichiditate următorii:
- viteza de rotaţie a activelor imobilizate

109
- politica monetară a creditorilor
- stabilitatea economică şi politică

Pot fi construite mai multe rate de solvabilitate:43


a) rata solvabilităţii globale sau generale (r sg ) exprimă in ce măsură datoriile totale
sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii în cazul falimentului şi se determină
cu relaţia:
Activ _ total
rsg =
Datorii _ totale _ inclusiv _ dobanzile _ aferente

Rata solvabilităţii globale exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen


lung şi scurt, precum şi marja de creditare a întreprinderii. Se consideră că mărimea
asiguratorie a ratei este 3-4, deoarece în caz de lichidare a întreprinderii, valoarea de lichidare
a activelor este inferioară valorii contabile; o valoarea situată sub acest nivel evidenţiază
riscul de insolvabilitate pe care şi 1-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziţia
întreprinderii.

b) rata solvabilităţii patrimoniale (r sp ) exprimă gradul în care capitalul social (Cs)


asigură acoperirea obligaţiilor de plată pe termen lung (împrumuturile pe termen lung - Itml
şi aportul acţionarilor sau asociaţilor - Cs) şi se determină cu relaţia:

Cs
rsp =
Cs + Itml
Se consideră că nivelul normal pentru această rată este de 0,4 - 0,6, limita minimă considerată
0,3.

c) rata solvabilităţii financiare (r sf ) - arată măsura în care datoriile financiare totale


sunt acoperite de activul total.
At
rsf =
Dat _ fin
Se consideră un nivel acceptabil al ratei o valoare mai mare de 2, sub acest nivel există
pericolul incapacităţii de plată.

d) capacitatea de rambursare a datoriilor (Crd) - arată măsura în care datoriile


întreprinderii pot fi acoperite din resursele potenţiale sau efective de autofinanţare, nivelul
considerat fiind 1, iar nivelul minim 0,33.

CAF ( EBE; Autofinantare)


c rd =
Datorii _ totale
e) gradul de acoperire al serviciului datoriei (g asd ) arată măsura în care
întreprinderea acoperă creditelor pe termen mediu şi lung, inclusiv dobânda aferentă, din
profitul net şi amortizarea determinându-se cu relaţia:

43
Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară. Concepte teoretice, aplicaţii şi teste grilă,
Editura Mirton, Timişoara, 2007, pag. 41-42

110
Pn + A − Div
g asd =
Rc + Dc
unde: Pn - profit net;
A - amortizare;
Div - dividende;
Rc - rata de rambursare a creditului;
Dc - dobânda scadentă aferentă creditului.
Se consideră că nivelul minim acceptat al ratei este în jur de 1, solvabilitatea fiind cu atât mai
bună cu cât nivelel indicatorului este mai mare.
f) rata de acoperire a dobânzilor (r ad ) - exprimă proportia în care profitul acoperă
valoarea dobânzilor şi dividendelor preferenţiale.

Pr ofit _ curent
rad =
Dobanzi + Dividendele _ preferentiale

Valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mare de 2, avându-se în vedere interpretarea
indicatorului şi variabilitatea profitului curent în timp.

Concluzii:
• Din punct de vedere al câmpului de acţiune solvabilitatea este mai largă decât
lichiditatea, incluzând în determinare active indiferent de gradul de lichiditate şi
respectiv datorii indiferent de gradul de exigibilitate.
• Legătura între lichiditate şi solvabilitate este determinată de structura financiar-
patrimonială. În condiţiile stricte de definire a lichidităţii şi solvabilităţii, o
întreprindere chiar dacă dispune de solvabilitate se poate confrunta temporar cu lipsa
lichidităţii. Evident în condiţii extreme managementul întreprinderii poate lua decizii
de acoperire a unei datorii pe termen scurt prin vânzarea unui activ, dar astfel de
măsuri reflectă dificultăţi în asigurarea capacităţii de plată a datoriilor curente, fiind
contraproductive în raport cu viitorul afacerii.
• Acest aspect este şi în sens invers, adică o întreprindere poate beneficia de lichiditate,
dar să se confrunte cu lipsa solvabilităţii. În acest caz nu este exclusă atingerea
solvabilităţii prin fructificarea unui stoc sau a unei creanţe în vederea stingerii unei
datorii pe termen mediu sau lung. Astfel de măsuri pot însă avea efecte nefavorabile
în planul reluării ciclului de producţie.

2.5. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

Orice întreprindere dispune de un nivel limitat de resurse pe care este obligată să le


gestioneze în aşa fel încât să asigure îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a propus:
realizarea integrală şi la termen a obiectului de activitate, obţinerea unor produse şi servicii
de calitate superioară, creşterea competitivităţii, valorificarea superioară a potenţialului
resurselor.
Derularea activităţii curente este asigurată de procese economice (prin care se asigură
transformarea materiilor prime şi materialelor în noi valori de întrebuinţare) şi procese
financiare (prin care se realizează mobilizarea şi alocarea surselor financiare pentru
desfăşurarea activităţii).

111
Gestiunea eficientă se realizează, la modul general, atunci când se obţin rezultate cât
mai bune cu un consum cât mai mic de resurse. Prin urmare, creşterea nivelului de eficienţă
în gestionarea resurselor este echivalentă cu:
ƒ Obţinerea aceluiaşi rezultat cu un volum cât mai mic de resurse (Principiul
Minimizării)
ƒ Obţinerea, cu un volum dat de resurse, a rezultate cât mai bune (Principiul
Maximizării)
Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de
rotaţie a lor prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului
de exploatare şi comercializare44.
Ratele de gestiune, cunoscute şi sub denumirea de rate de rotaţie, măsoară gradul de
eficacitate cu care firma utilizează resursele pe care le are la dispoziţie. Toate aceste rate
presupun comparaţii între cifra de afaceri şi diferite elemente ale activelor sau pasivelor,
construcţia lor pomind de la ideea că trebuie să existe un echilibru raţional între cifra de
afaceri şi elementele de activ şi pasiv ale firmei.
Viteza de rotaţie (vr) sau ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor
în lichidităţi şi a durata de reînnoire a datoriilor. Viteza de rotaţie se exprimă sintetic cu
ajutorul a doi indicatori: numărul de rotaţii, respectiv durata în zile a unei rotaţii.
Numărul de rotaţii (nr) arată de câte ori se roteşte elementul bilanţier de activ (Ea)
sau pasiv (Ep) analizat prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.

CA 1
nr = nr = ×T
Ea; Ep dz

Durata în zile a unei rotaţii (dz) arată durata medie în care elementul de activ sau de
pasiv analizat parcurge întregul ciclu economic şi revine în formă iniţială, bănească.

Ea; Ep 1
dz = ×T dz = ×T
CA nr

Relevanţa luării în calcul a cifrei de afaceri în aprecierea eficienţei gestiunii


financiare este dată de faptul că aceasta încorporează prin preţ componentele valorice
necesare pentru:
ƒ Acoperirea cheltuielilor de fabricaţie (cheltuieli materiale, cheltuieli cu utilităţile,
cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli cu impozite şi taxe,
cheltuieli cu impozitul pe profit);
ƒ Rambursarea datoriilor financiare şi plata acestora;
ƒ Remunerarea acţionarilor / asociaţilor;
ƒ Crearea la nivelul întreprinderii a surselor necesare autofinanţării.
Din această cauză fiecare element de activ va fi reînnoit într-un interval de timp prin
cifra de afaceri, iar fiecare datorie va fi achitată într-un anumit timp prin componenta valorică
corespunzătoare din cifra de afaceri.

Elementele de activ sau pasiv se iau în calcul cu nivelul lor de la sfârşitul perioadei
de gestiune considerate sau cu nivelul mediu deterrninat astfel:

44
Mihai Ioan, Buglea Alexandru, Ştefea Petru - Analiza financiară a întreprinderii – Îndrumător
metodologic, Editura Marineasa, Timişoara, 1999, pag. 99

112
nivel la începutul perioadei + nivel la sfarsitul perioadei
E a sauE p =
2

Timpul se referă la perioada de gestiune pentru care se face analiza şi se exprimă în


număr de zile calendaristice ale perioadei (lună, trimestru, semestru, an).

Semnificaţii:

• Creşterea vitezei de rotaţie, concretizată în creşterea numărului de rotaţii sau


diminuarea duratei în zile a unei rotaţii, înseamnă:
- reducerea necesarului absolut şi/sau relativ de resurse pentru realizarea unui anumit
nivel al cifrei de afaceri;
- obţinerea unei cifre de afaceri mai mari la un consum dat de resurse;
- are loc atunci când dinamica cifrei de afaceri devansează ca ritm dinamica
elementului de activ sau pasiv.

• Încetinirea vitezei de rotaţie, concretizată în diminuarea numărului de rotaţii sau


creşterea duratei în zile a unei rotaţii, înseamnă:
- creşterea necesarului absolut şi/sau relativ de resurse pentru realizarea unui anumit
nivel al cifrei de afaceri;
- obţinerea unei cifre de afaceri mai mici la un consum dat de resurse.
- are loc atunci când dinamica cifrei de afaceri este devansată ca ritm de dinamica
elementului de activ sau pasiv.

Cantitativ se poate estima contribuţia fiecărui factor la evoluţia vitezei de rotaţie pe


baza metodei substituţiei în lanţ, prin această metodă se determină contribuţia cifrei de afaceri
şi a elementelor de activ sau pasiv la modificarea vitezei de rotaţie.45

• abaterea numărului de rotaţii:


CA1 CA0
Δnr = nri − nr0 = −
E a1 sauE p1 E a0 sauE p0

a) influenţa modificării cifrei de afaceri:

CA1 CA0
Δnr ( CA) = −
E a0 sauE p0 E a0 sauE p0

b) influenţa modificării nivelului mediu al elementului de activ sau pasiv:

CA1 CA1
Δnr = −
E a1 sauE p1 E a1 sauE p1

45
Mihai Ioan, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Lala Popa Ion, Ştefea Petre, Broşteanu Georgeta, Ivoniciu Paul,
Pantea Ioan Marius - Analiza economico-financiară, Editura Mirton, Timişoara, 1999, pag.111-127

113
• abaterea duratei în zile a unei rotaţii:
E a1 sauE p1 E a 0 sauE p0
Δd z = d zi − d z0 = ×T − ×T
CA1 CA0

a) influenţa modificării cifrei de afaceri:

E a0 sauE p0 E a 0 sauE p0
Δd z ( CA) = d zi − d z0 = ×T − ×T
CA1 CA0
b) influenţa modificării nivelului mediu al elementului de activ sau pasiv:
E a sauE p1 E a 0 sauE p0
Δd z ( Ea _ sau _ Ep ) = d zi − d z0 = 1 ×T − ×T
CA1 CA1

Factorii de influenţă acţionează diferit asupra vitezei de rotaţie:

1. Cifra de afaceri:
• confirmă accelerarea vitezei de rotaţie, în toate situaţiile în care este satisfacută
condiţia ca ritmul său de creştere să devanseze ritmul de creştere al elementdor de
activ sau de pasiv (ICA>IEa sau IEp);
• atestă încetinirea vitezei de rotaţie când ritmul modificării sale este inferior celui al
elementelor de activsau pasiv (ICA<IEa sau IEp);
2. Nivelul mediu al elementelor de activ sau pasiv:
• indică accelerarea vitezei de rotaţie dacă este îndeplinită condiţia IEa sau IEp<ICA;
• atestă încetinirea vitezei de rotaţie dacă IEa sau IEp>ICA.
Cei doi factori ai vitezei de rotaţie deşi se condiţionează reciproc au şi elemente
specifice care le determin nivelul la un moment dat, astfel:
- pentru cifra de afaceri :
• volumul producţiei fizice realizate şi vândute;
• structura producţiei vândute;
• preţurilede livrare.

- pentru nivelul valoric al elementelor de activ sau pasiv :


• conjunctura economică;
• modul de derulare a proceselor de aprovizionare şi desfacere;
• durata ciclului de exploatare;
• complexitatea procesului tehnologic;
• durata de viaţă a produsului;
• particularităţile produselor stocate;
• caracterul sezonier al producţiei;
• factori specifici elementelor de activ care condiţionează gradul de lichiditate al
acestora:
-strategia întreprinderii privind piaţa de desfacere;
-natura clientelei.
• factori specifici elementelor de pasiv care condiţionează gradul de exigibilitate al
acestora:
-intervalul de timp acceptat de furnizori pentru plata facturilor.

114
Creşterea sau încetinirea vitezei de rotaţie are ca efect direct:
• eliberarea (E) sau imobilizarea (I) absolută sau relativă de resurse;
• creşterea sau diminuarea mesei profitului.
a) Eliberările (E) sau imobilizările se determină cu relaţia:
CA
E(-)sauI(+) = (d z1 − d z0 ) ×
T
Eliberările de resurse sunt echivalente cu reducerea stocului de resurse materiale şi
creşterea resurselor financiare disponibile pe când imobilizările de resurse sunt echivalente cu
creşterea stocurilor şi creşterea necesarului de resurse financiare.
b) Consecinţele asupra profitului se pot estima pornind de la relaţia:
P = CA - Ch a
unde: Ch a - cheltuieli aferente cifrei de afaceri
T
Deoarece CA = Ea sau Ep × — relaţia de calcul devine:
dz
T
P = Ea _ sau _ Ep × − Cha
dz
de unde:
T T
ΔP = P1 − P0 = ( Ea1 _ sau _ Ep1 × − Cha1 ) − ( Ea 0 _ sau _ Ep 0 × − Cha 0 )
dz1 dz 0
Factorii de influenţă asupra profitului vor fi:
• modificarea cifrei de afaceri exprimată în cost;
• modificarea nivelului mediu al elementului de activ sau pasiv;
• modificarea duratei de rotaţie aferente.
Măsurile pentru accelerarea vitezei de rotaţie a resurselor pot fi grupate după mai
multe criterii dintre care utilitatea practică cea mai mare o are clasificarea factorilor după faza
ciclului de exploatare în care acţionează.

Conform OMFP 3055/2009 se calculează indicatorii de activitate sau de gestiune ce


au la bază utilizarea ratelor de rotaţie ale resurselor controlate de entitate. Indicatorii de
activitate furnizează informaţii cu privire la:
• viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de numerar ale persoanei juridice;
• capacitatea persoanei juridice de a controla capitalul circulant şi activităţile sale
comerciale de bază.

2.5.1. Analiza indicatorilor de activitate


Indicatorii de activitate au, în principal, la bază calculul vitezei de rotaţie, putându-se
identifica :
1) Viteza de rotaţie a activului total - reflectă eficienţa utilizării tuturor bunurilor
firmei şi se calculează cu relaţiile:
CA At
nrAT = sau dz AT = ×T
At CA
unde:
nrAT - numărul de rotaţii a activului total (At);

115
CA - cifra de afaceri;
dz AT - durata în zile a unei rotaţii a activului total.
Creşterea vitezei de rotaţie a activului semnifică creşterea eficienţei utilizării
activelor, creşterea gradului de lichiditate a acestuia (reducerea duratei de recuperare sub
formă bănească), îmbunătăţirea structurii activelor în corelaţie cu specificul activităţii.
Reducerea vitezei de rotaţie are ca efect principal creşterea gradului de imobilizare a
activelor.
Aceste efecte sunt valabile şi pentru activele imobilizate şi cele circulante.
Acest indicator reflectă randamentul utilizării, nivelul de organizare, şi poate avea,
pentru unităţile industriale, următoarele valori:
< 1 rotaţie: reflectă o organizare necorespunzătoare;
1 –1,2 rotaţii: reflectă o organizare mediocră;
1,2 – 1,4 rotaţii: reflectă o organizare satisfăcătoare;
> 1,4 rotaţii: reflectă o organizare bună.
Factorii care explică şi măsurile pentru îmbunătăţirea nivelului şi evoluţia acestei rate
vizează:
• optimizarea structurii activului în acord obiectul de activitate şi particularităţile tehnice şi
tehnologice ale activităţii de exploatare şi comercializare;
• valorificarea superioară a imobilizărilor fixe;
• fructificarea resurselor materiale şi creşterea gradului lor de lichiditate;
• creşterea cifrei de afaceri.

2)Viteza de rotaţie a activelor imobilizate - reflectă eficienţa utilizării imobilizărilor,


fiind denumită şi indicator de intensitate a capitalului.

CA Ai
nrAi = sau dz Ai = ×T
Ai CA

În ritmul actual de dezvoltare şi apariţii de noi tehnologii înlocuirea activului


imobilizat ar trebi să se facă la cel puţin 3 ani.
Nivelul acestei rate depinde foarte mult de profilul activităţii entităţii. Astfel, în sectorul
comerţului şi serviciilor ori în industria uşoară există un nivel mult mai redus al rotaţiei
activelor imobilizate comparativ cu industria grea sau construcţii. Totuşi o valoare medie a
acestei rate la nivelul industriei se situează undeva în jurul valorii de 7,5 rotaţii46, aşa cum
apare ea la nivelul ţărilor dezvoltate.
Luând în considerare numai o parte a activelor imobilizate, şi anume imobilizările
corporale, care determină capacitatea de producţie a agentului economic, se poate determina
viteza de rotaţie a imobilizărilor corporale ce măsoară eficienţa utilizării de către firmă a
maşinilor, utilajelor şi echipamentelor:

CA Ic
nrIc = sau dz Ic = ×T
Ic CA

46
Halpern P., Weston J. F., Brigham E.F. – Finanțe manageriale, Ed. Economică, București, 1998, pag.118

116
În situaţia în care rata de rotaţie a imobilizărilor corporale este folosită pentru
efectuarea de comparaţii între întreprinderile din aceeaşi ramură de activitate, apare o
problemă determinată de faptul că imobilizările corporale sunt înregistrate în contabilitate la
valoarea lor istorică. Inflaţia face ca valoarea contabilă a multor active, achiziţionate în trecut,
să fie sub valoarea lor reală. Dacă comparăm o firmă veche care şi-a achiziţionat majoritatea
activelor cu mulţi ani în urmă, la preţuri scăzute, cu o firmă nouă care şi-a achiziţionat
activele de curând, la preţuri actuale ale pieţei, în urma calculului rezultă că firma mai veche
are o rotaţie a activelor mai bună decât firma mai nouă, ceea ce nu corespunde realităţii.
O altă problemă o constituie valoarea imobilizărilor ce trebuie luată în calcul: brută
sau netă. Masa imobilizărilor nete este afectată de modul de calcul al amortizării, în timp ce
imobilizările brute reprezintă elemente cu caracter istoric, ce afectează valoarea numitorului.
Problema în cauză trebuie abordată din două puncte de vedere, şi anume:
• din punct de vedere fnanciar se recomandă a se lua în calcul imobilizările nete,
acestea recuperându-se pe calea amortizării;
• din punct de vedere economic este de preferat ca numitorul să-1 reprezinte suma
imobilizărilor brute.

3) Viteza de rotaţie a activelor circulante - exprimă numărul de rotaţii sau durata


medie a unei rotaţii efectuate de activele circulante prin cifra de afaceri.

CA Ac
nrAC = sau dz Ac = ×T
Ac CA

Viteza de rotaţie a activelor circulante ca expresie a eficienţei utilizării acestora,


prezintă un interes aparte în contextul analizei economico-financiare, deoarece aceasta
constituie un indicator de politică comercială. Se semnalizează o activitate performantă
atunci când viteza de rotaţie circulante este în creştere, deoarece favorizează mărirea masei
profitului printr-un rulaj sporit al activelor în cadrul fazelor ciclului economic, generic
sintetizat, prin formula: bani - marfă - bani.
Eficienţa utilizării activelor circulante de care dispun agenţii economici este apreciată
prin indicatori care au la bază procesul de transformare a capitalului pe un circuit în care
resursele băneşti sunt folosite pentru achiziţionarea materiilor prime, materialelor şi energiei,
a serviciilor şi lucrărilor executate de terţi, în continuare acestea sunt folosite în procesul de
producţie sau de realizare a serviciilor, parcurgând unele stadii intermediare specifice pentru
ca apoi produsele finite sau serviciile să fie vândute şi deci încasată contravaloarea lor. În
final se obţine, prin urmare, reconstituirea formei băneşti a elementelor care prin parcurgerea
ciclului economic s-au transformat în produse finite sau servicii.
Factorii şi măsurile de influenţare a nivelului şi evoluţiei acestei rate vizează:
• optimizarea structurii activelor circulante materiale;
• gospodărirea şi gestionarea eficientă a stocurilor materiale;
• optimizarea stocurilor materiale;
• creşterea gradului de lichiditate a activelor circulante.

4) Viteza de rotaţie a stocurilor : arată de câte ori, într-o perioadă de gestiune,


stocurile materiale trec succesiv prin fazele aprovizionare - fabricaţie - vânzare, respectiv
durata în zile a unei rotaţii complete.

117
CA ST
nrST = sau dz ST = ×T
ST CA

Creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor înseamnă sporirea eficienţei folosirii lor, având
ca principal efect eliberarea sau disponibilizarea de resurse financiare.
Incetinirea vitezei de rotaţie înseamnă reducerea eficienţei folosirii lor, având ca efect
imobilizarea sau un necesar suplimentar de resurse financiare.
O rotaţie mai redusa de 6 ridică semne de întrebare. Rata trebuie comparata si cu
media pe industria din care face parte societatea, ţinta fiind de 12 rotaţii anuale.
În funcţie de industrie se pot întâlni situaţii când stocurile se înlocuiesc o singura dată pe
trimestru sau o data pe lună. În general două luni nu reprezintă un semnal de alarma, dacă
media anilor trecuţi este de o luna. În comerţ stocurile se înlocuiesc chiar săptămânal.
O valoare medie a rotaţiei stocurilor în sectorul industrial, ar trebui să fie în jur de 8
rotaţii , aşa cum apare ea la nivelul ţărilor dezvoltate.

În interpretarea rotaţiei stocurilor calculată ca raport între cifra de afaceri şi


valoarea stocurilor există cel puţin două probleme:47
• Prima este aceea că cifra de afaceri se exprimă la preţul pieţei, în schimb, stocurile
sunt luate în calcul la valoarea lor contabilă, care reprezintă de cele mai multe ori
costuri istorice. De aceea, mai indicat ar fi ca la numărătorul ratei să se folosească
costul bunurilor vândute. Totuşi, în calculul rotaţiei stocurilor se foloseşte de regulă
cifra de afaceri, pentru a permite efectuarea de comparaţii între diferitele întreprinderi
care fac parte din aceeaşi ramură de activitate.
• A doua problemă constă în faptul că, pentru a calcula această rată, se iau în calcul
vânzările anuale, în timp ce stocurile se consideră la o anumită valoare,
corespunzătoare unui anumit moment în timp. De aceea, mai corect este să se
utilizeze o medie anuală a stocurilor, să se determine un stoc mediu global.
Stocul mediu global poate fi calculat în două modalităţi:
- ca medie aritmetică simplă între stocul existent la începutul perioadei luate în
considerare şi cel existent la sfârşitul perioadei:

Stoc _ initial + Stoc _ final


Stoc _ mediu _ global =
2

- ca medie aritmetică simplă a stocurilor finale existente la sfârşitul fiecărei


subdiviziuni de timp al perioadei pentru care se efectuează analiza

Pe elementele componente de stocuri putem identifica:


CA
• Viteza de rotaţie a stocurilor de materii prime şi materiale: nrSM = , arată
SM
numărul de rotaţii pe care îl fac stocurile de materii prime şi materiale pentru
obţinerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri.

47
Halpern Paul, Weston J. Fred, Brigham Eugene F. – Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti,
1998, pag.108

118
CA
• Viteza de rotaţie a stocurilor de producţie în curs de execuţie: nrSPCE = ,
SPCE
arată numărul de rotaţii pe care îl fac stocurile de producţie în curs de execuţie pentru
obţinerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri .
CA
• Viteza de rotaţie a stocurilor de produse finite şi mărfuri: nrSPF = , arată
SPF
numărul de rotaţii pe care îl fac stocurile de produse finite pentru obţinerea unui
anumit nivel al cifrei de afaceri .
CA
• Viteza de rotaţie a avansurilor pentru cumpărările de stocuri: nrAS = , arată
AS
câtă cifră de afaceri netă revine la o unitate avans pentru stocuri.

Numărul de rotaţii ale diferitelor categorii de stocuri diferă, funcţie de natura


activităţii şi condiţiile de gestiune din întreprinderea respectivă. Utilizarea acestor rate ridică
o serie de probleme de ordin tehnic, datorită neomogenităţii celor doi termeni luaţi în calcul,
motiv pentru care se recomandă exprimarea indicatorilor în preţuri fară taxe, asigurându-se
astfel comparabilitatea datelor.
De asemenea, calcule similare se pot face pentru a avea exprimări ca durată în zile ale
vitezelor de rotaţie ale stocurilor, pe elemente de stocuri.

Factorii care determină modificarea vitezei de rotaţie a stocurilor totale sunt:


• modificarea cifrei de afaceri;
• modificarea valorii stocurilor totale, determinată de:
- evoluţia stocurilor de materii prime şi materiale;
- evoluţia stocurilor de producţie în curs de execuţie ;
- evoluţia stocurilor de produse finite ;
- evoluţia stocurilor de mărfuri ;
- evoluţia avansurilor pentru cumpărările de mărfuri .

Măsurile care trebuie întreprinse pentru creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor pot fi
grupate după mai multe criterii, dar cel mai important este criteriul clasificării factorilor
după stadiul circuitului economic în care acţionează. Măsurile se referă la:

a) În stadiul aprovizionării, respectiv al depozitării:


• aprovizionarea ritmică cu resursele materiale necesare;
• dimensionarea optimă a mărimii stocurilor şi a cantităţilor de aprovizionat;
• selecţia furnizorilor şi a mijloacelor de transport adecvate;
• organizarea corespunzătoare a compartimentului de aprovizionare şi a
depozitelor;
• reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi
depozitare a acestora, mecanizarea operaţiilor de încărcare-descărcare,
ridicarea calificării personalului de la magazii şi depozite;
• lichidarea stocurilor supranormative şi a cheltuielilor neeconomicoase.
b) În stadiul producţiei măsurile vizează:
• reducerea duratei ciclului de fabricaţie prin: modemizarea şi înnoirea
tehnologiilor de fabricaţie; reproiectarea produselor şi asimilarea de produse
noi, cu consumuri reduse şi performanţe superioare; retehnologizarea
proceselor de producţie; aprovizionarea ritmică a locurilor de muncă;

119
îmbunătăţirea organizării muncii prin folosirea cât mai bună a timpului de
muncă, ridicarea calificării personalului, întărirea disciplinei în muncă.
• reducerea costurilor de producţie prin: diminuarea consumurilor specifice de
materii prime, materiale, servicii etc.; creşterea productivităţii muncii; sporirea
randamentului mijloacelor fixe; raţionalizarea cheltuielilor administrative şi de
servire etc.

c) În stadiul vânzării, respectiv al decontării se urmăreşte:


• creşterea ritmului de desfacere a producţiei prin: încheierea din timp a
contractelor de livrare; reorganizarea serviciilor de marketing; organizarea
depozitelor de produse finite; organizarea relaţiilor cu beneficiarii şi cu
unităţile de transport; optimizarea mărimii stocurilor de produse finite.
• accelerarea ritmului decontărilor prin: alegerea celei mai avantajoase forme
de decontare; organizarea corespunzătoare a compartimentului de decontări;
introducerea unei circulaţii raţionale a documentelor de decontare şi
accelerarea întocmirii şi predării lor la bancă; apelarea la sancţiuni economice
şi financiare pentru clienţii care nu respectă condiţiile contractuale .

5) Viteza de rotaţie a creanţelor exprimă numărul de rotaţii pe care îl fac creanţele


pentru obţinerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri sau durata medie de recuperare a
creanţelor prin cifra de afaceri.

CA CR
nrCR = sau dz CR = xT
CR CA
Termenul de încasare al creanţelor nu trebuie să depăşească durata de plată a
datoriilor curente, o depăşire ar însemna reducerea numerarului încasat şi nevoia de credite
urgente de trezorerie (descoperire de cont).

De asemenea, este necesară şi o defalcare a creanţelor după vechime (scadenţe) astfel:


- Creanţe/datorii cu termen de încasare pană la 30 zile
- Creanţe/datorii cu termen de încasare între 30 -90 zile
- Creanţe/datorii cu termen de încasare de peste 90 zile

6) Viteza de rotaţie a clienţilor - arată în câte zile întreprinderea îşi încasează


contravaloarea mărfurilor de la clienţi, putându-se aprecia prin numărul de rotaţii a creditului
- clienţi sau prin durata de încasare a acestuia.
CA Cl × T
nrCl = sau dz Cl =
Cl CA
unde:
Cl - suma contului clienţi + efecte de primit + efecte neajunse la scadenţă;
T- numărul de zile aferente perioadei.
Frecvent se foloseşte cea de-a doua modalitate de calcul exprimând durata medie în
zile de încasare a contravalorii mărfurilor de la clienţi.

Mărimea acestei rate este influenţată de următorii factori:


• relaţiile stabilite cu clienţii, acordându-se termene de plată mai lungi pentru clienţii
tradiţionali, pentru întreprinderile a căror ciclu de producţie este important, pentru
întreprinderile din străinătate care asigură obţinerea de venituri importante în devize,
precum şi pentru întreprinderile care prezintă garanţii serioase;

120
• uzanţele profesionale în materie de credit, durata medie a creditului clienţi variind în
funcţie de specificul activităţii de la câteva zile în comerţul cu amănuntul până la 2 -3
luni în anumite sectoare, unde ciclul de fabricaţie este lung;
• conjunctura economică: dacă este favorabilă întreprinderile au tendinţă să mărească
durata creditului acordat şi invers;
• poziţia întreprinderii pe piaţă comparativ cu concurenţii, unele întreprinderi adoptând
o politică agresivă în materie de credit, acordând termen de plată mai mari decât
concurenţii pentru a-şi spori cota de piaţă;
• natura produselor fabricate, durata creditului fiind mai scăzută pentru bunurile de
consum curent decât pentru echipamentele industriale;
• politica de credit practicată pe piaţă şi costul creditului: dacă rata dobânzii pe piaţă
creşte, va scădea durata creditului clienţi şi invers.
Politica de credit a întreprinderii trebuie orientată astfel încât să determine sporirea
vânzărilor, în măsura în care vânzările suplimentare sunt generatoare de profituri
suplimentare.
În această direcţie asistăm la două situaţii posibile:
• Dacă are loc o creştere a duratei creditului client fără să existe o creştere a vânzărilor,
aceasta poate însemna:
1. înrăutăţirea situaţiei întreprinderii, care este nevoită să-şi modifice politica de
credit pentru a-şi păstra clientela;
2. de asemenea poate însemna şi faptul că beneficiarii au dificultăţi de plată, mai
ales când conjunctura economică este nefavorabilă.
• Dacă se înregistrează o scădere a termenelor de plată acordate clienţilor, aceasta poate
însemna:
1. o îmbunătăţire a gestiunii creditelor;
2. schimbarea politicii de credit practicată de întreprindere;
3. transferul creanţelor întreprinderii unui organism financiar specializat.

Trebuie acordată o atenţie deosebită modului de interpretare a valorii absolute a


nivelului creanţelor.
De regulă, se încasează o factură după 20-30 zile de la emitere iar media colectării nu
trebuie să depăşească 30 de zile.48
În general, termenul de încasare al creanţelor trebuie analizat în corelaţie cu politica
de creditare angajată de entitate în relaţia cu clienţii săi precum şi cu condiţiile generale de
creditare aferente ramurii în care aceasta îşi exercită activitatea. În analiza acestui indicator
trebuie să se ţină seama de faptul că de cele mai multe ori condiţiile de creditare ce vizează
direct durata de recuperare a creanţei, reprezintă un obiectiv-cheie în strategia comercială a
entităţii.
7) Viteza de rotaţie a capitalurilor proprii (Cpr) - arată numărul de "refolosiri" a
capitalului propriu pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă dată de gestiune.

CA Cpr
nrCpr = sau dz Cpr = ×T
Cpr CA

48
Halpern Paul, Weston J. Fred, Brigham Eugene F. – Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti,
1998, pag.108

121
8) Viteza de rotaţie a capitalului permanent (Cpm) - arată modul de fructificare a
resurselor permanente într-o perioadă de gestiune.

CA Cpm
nrCpm = sau dz Cpm = ×T
Cpm CA

Viteza de rotaţie a capitalului permanent se poate analiza utilizând modelul:


Cpm Cpm + Itml Cpm Itml
dz Cpm = ×T = ×T = ×T + × T = dz Cpm + dz Itml
CA CA CA CA
Factorii care determină modificarea vitezei de rotaţie a capitalului permanent sunt:
• modificarea cifrei de afaceri;
• modificarea capitalului permanent, determinată de:
- evoluţia capitalurilor proprii;
- evoluţia împrumuturilor pe termen mediu şi lung.

Măsurile principale de influenţare a acestor rate se referă la:


- optimizare raportului dintre capitalul propriu şi capitalul împrumutat;
- alocarea optimă a capitalului permanent în procesul finanţării;
- creşterea eficientă a capitalului propriu;
- creşterea eficientă a capitalului permanent;
- creşterea gradului de valorificare a capitalului propriu.
9)Viteza de rotaţie a datoriilor tolale (Dt) — arată numărul de refaceri a surselor
împrumutate şi atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv
numărul de zile necesar pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri.

CA Dt
nrDt = sau dz Dt = ×T
Dt CA

Modelul utilizat pentru analiza vitezei de rotaţie a datoriilor totale este de forma:

Dt Dtml + Dts Dtml Dts


dz Dt = ×T = ×T = ×T + × T = dz Dtml + dz Dts
CA CA CA CA

Factorii care determină modificarea vitezei de rotaţie a datoriilor totale sunt:


• modificarea cifrei de afaceri;
• modificarea datoriilor totale, determinată de:
- evoluţia datoriilor pe termen mediu şi lung;
- evoluţia datoriilor pe termen scurt.
O rotaţie extrem de redusă a datoriilor totale nu trebuie să ridice semne de întrebare
asupra capacităţii de plată a entităţii deoarece în calcul sunt incluse toate datoriile, inclusiv
cele cu scadenţa la termen (peste un an).

10) Viteza de rotaţie a furnizorilor - arată în câte zile întreprinderea îşi achită
obligaţiile faţă de fumizori, exprimându-se prin:
• număr de rotaţii:

122
CA Costuri _ totale Aprovizionari _ totale
nrFz = sau __ nrFz = sau __ nr Fz =
Furnizori Furnizori Furnizori

• durata în zile a unei rotaţii:

Furnizori Furnizori Furnizori


nrFz = × T _ sau _ dz Fz = × T _ sau _ dz Fz = ×T
CA Costuri _ totale Aprovizionari _ totale

Mărimea acestui indicator este influenţată de:


- poziţia întreprinderii fumizoare pe piaţă comparativ cu concurenţii;
- conjunctura economică şi politica de credit practicată pe piaţă;
- relaţiile stabilite de întreprindere cu furnizorii;
- specificul activităţii;
În cadrul analizei creditului – furnizor trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
• Dacă durata creditului furnizor creşte, acest lucru poate însemna :
1. o deteriorare a situaţiei financiare a întreprinderii care solicită termene de plată
suplimentare şi chiar o diminuare a independenţei financiare a întreprinderii
dacă ponderea datoriilor faţă de furnizori creşte rapid;
2. poate semnifica de asemenea că întreprinderea este suficient de puternică
pentru a impune furnizorilor anumite condiţii de vânzare.
• Dacă durata creditului client este mai mare decât durata creditului furnizor, la nivelul
întreprinderii se creează un deficit de resurse financiare.
• Dacă durata creditului furnnizor este mai mare decât durata creditului client, atunci se
creează un excedent de resurse financiare.

2.5.2. Corelaţii în interpretarea indicatorilor de activitate


Pe lângă compararea vitezelor de rotaţie cu indicatorii similari medii din sectorul de
activitate al firmei sau cu cei caracteristici firmelor concurente, se impune în vederea unei
analize pertinente a gestionării elementelor de active/datorii/capitaluri proprii, punerea în
evidenţă a unor corelaţii care să asigure echilibrul la acest nivel şi anume:
1. Corelaţia creanţe/obligaţii, per ansamblul activităţii, realizată prin corelaţia între
viteza de rotaţie a creanţelor care trebuie să fie mai mare decât viteza de rotaţie a
datoriilor.
Acest tip de corelaţie vine să prezinte modul în care managementul financiar
monitorizează termenele de încasare în relaţia cu clienţii săi, conform uzanţelor comerciale în
limitele dictate de respectarea clauzelor contractuale şi în deplină concordanţă cu
angajamentele sale de plată către terţi (furnizori, bănci, stat, acţionari/asociaţi).
Cu cât termenul de încasare al creanţelor este mai mic iar durata de achitare a
obligaţiilor este mai mare (nu în sensul evitării plăţilor către terţi sau către stat) cu atât se vor
înregistra excedente mai mari de disponibilităţi băneşti sau dimpotrivă, de deficite.
În mod special, la nivelul activităţii comerciale, se urmăreşte corelaţia
creanţe/obligaţii, exprimată prin corelaţia între viteza de rotaţie a creanţelor comerciale care
trebuie să fie superioară vitezei de rotaţie a datoriilor comerciale.
Pentru o interpretare pertinentă a corelaţiei creanţe/obligaţii trebuie să se ţină
seama de politica de credit comercial pe care o practică entitatea, aceasta reprezentând
un obiectiv cheie în strategia de vânzări a firmei.

123
2. Corelaţia Furnizori/Stocuri realizată prin corelaţia între viteza de rotaţie a
datoriilor comerciale şi a stocurilor.
Astfel, durata de achitare a datoriilor comerciale trebuie să fie mai mare decât durata
cumulată de rotaţie a stocurilor de materii prime, produse în curs de fabricaţie şi produse
finite (pentru entităţile cu activităţi de producţie) respectiv mai mare decât durata de rotaţie a
stocurilor de mărfuri (pentru entităţile cu profil comercial).
În acest mod, entitatea este capabilă să finanţeze întreg ciclu de producţie
(comercializare) pe seama resurselor procurate de la furnizori.49

3 În dinamică, viteza de rotaţie a elementelor de active, pe total şi pe componente


trebuie să fie în creştere de la o perioadă la alta, ceea ce reflectă o transformare mai rapidă a
lor în lichidităţi, şi deci vor genera un excedent de trezorerie de la o perioadă la alta.

4. În dinamică, viteza de rotaţie a elementelor de datorii, pe total şi pe componente


trebuie să fie în scădere de la o perioadă la alta, ceea ce reflectă o ieşire mai lentă de
lichidităţi pentru achitarea acestora, în condiţiile negocierii unor termene de plată mai
îndepărtate a acestora.

2.6. ANALIZA PROFITABILITĂŢII ŞI RENTABILITĂŢII


ÎNTREPRINDERII

Pentru un studiu amănunţit al rentabilităţii şi profitabilităţii oricărei activităţi am


considerat necesară mai întâi clarificarea noţiunilor de rentabilitate şi profitabilitate,
deoarece, în literatura economică românească se pune adesea semnul egalităţii între cele două
noţiuni. La prima vedere s-ar părea că a vorbi despre rentabilitate şi profitabilitate este acelaşi
lucru, dar nu este deloc aşa, întrucât cu privire la definirea celor două noţiuni există diverse
controverse. Dacă cercetăm un dicţionar de economie vom descoperi că cele două noţiuni
sunt tratate în mod distinct după cum urmează:
• Profitabilitatea este definită ca fiind un indicator de rentabilitate egal cu diferenţa
dintre rentabilitatea financiară şi rata reală a dobânzii. Pentru numeroşi autori, acest
indicator joacă un rol determinant în decizia de a investi, deoarece permite
compararea efectelor (avantajelor) investiţiei productive cu cele ale plasamentului
financiar 50.
• Rentabilitatea este definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit, ca
diferenţă pozitivă între încasările obţinute din activitatea proprie (CA) şi cheltuielile
ocazionate de fabricaţie, de comercializare şi de tranzacţia propriu-zisă(costuri).
Rentabilitatea depinde atât de activitatea firmei (volumul şi calitatea ofertei, nivelul
costului unitar, performanţele marketingului şi managementului propriu etc.), cât şi de
factori exogeni, independenţi de firmă (nivelul preţurilor formate pe piaţă, volumul şi
dinamica cererii, preferinţele consumatorilor, intensitatea concurenţei ş.a ).
Rentabilitatea se apreciază sub aspect absolut (ca masă a profitului) şi relativ (ca o
rată a rentabilităţii) pe produs, pe firmă şi uneori pe ramură. Rentabilitatea este de
asemenea şi o formă a eficienţei la nivel macroeconomic, care reflectă efectele
(rezultatele) nete ce se obţin la o unitate de efort (cheltuială) cu factorii de producţie51.

49
Dragotă Victor – coordonator, Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, 2006, pag.55
50
Dobrotă Niţă - Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 354
51
Dobrotă Niţă - Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag.374

124
Referitor la aceste definiţii putem spune că am remarcat faptul că, există autori care
nu sunt în totalitate de acord cu acestea. Aşadar, unii autori consideră că rentabilitatea
caracterizează nivelul de retribuire a unui capital, iar profitabilitatea performanţa procesului
de exploatare. În aceste condiţii nivelul de rentabilitate se va determina prin raportarea unui
profit la o masă de capitaluri (Profit din exploatare/Capital investit), iar nivelul de
profitabilitate prin raportarea aceluiaşi profit, dar la volumul activităţii derulate (Profit din
exploatare / CA).
Nerealizarea unei separaţii clare între cele două noţiuni poate conduce la o serie de
confuzii cum ar fi :
• Rentabilitatea considerată de unii autori „aptitudinea unei întreprinderi de a degaja
un rezultat exprimat în unităţi monetare”52, după alţi autori această aptitudine
caracterizează mai degrabă profitabilitatea întreprinderii şi nu rentabilitatea acesteia;
• Profitabilitatea definită de unii autori ca „diferenţa dintre rentabilitatea financiară şi
rata reală a dobânzii”53, în opinia altor autori această diferenţă reprezintă plusul de
remunerare a capitalului propriu, plus care justifică plasamentul acestui capital în
afacere şi care mai poartă denumirea de primă de risc.

2.6.1. Analiza profitabilităţii întreprinderii


Analiza profitabilităţii se realizează cu ajutorul ratelor de profitabilitate. Ratele de
profitabilitate sunt construite într-o manieră generală prin raportarea unui rezultat fie la un
flux de activitate, fie la un stoc. Pentru analiza financiară, funcţie de varietatea indicatorilor
implicaţi în calcul, prezintă importanţă constituirea unui sistem de rate operaţionale care, prin
structură şi conţinut, să constituie un instrument de lucru util, operaţional şi performant.
Construcţia ratelor de profitabilitate se poate face pe trepte de formare a rezultatelor şi
funcţie de aspectele ce se doresc a fi evidenţiate în cadrul analizei, cele mai importante rate
de acest tip fiind prezentate în continuare.

2.6.1.1. Rata profitabilităţii comerciale


Rata profitabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale şi mai ales
a politicii de preţuri practicate de întreprindere, prin prisma valorificării activităţii de bază. În
funcţie de obiectivele analizei şi sfera de investigare, acest indicator poate fi calculat prin
considerarea în calitate de efect a rezultatului brut al exploatării, a rezultatului exploatării sau
rezultatului exerciţiului.
Rata profitabilităţii comerciale arată rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri.
Indicatorul exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii şi caracterizează eficienţa
politicii comerciale şi a politicii de preţuri a firmei.

Rpc = Rezultatul exploatării • 100


Cifra de afaceri

Nivelul ratei este măsura sintetică şi sugestivă a nivelului de profitabilitate degajat de


o întreprindere în activitatea sa de producţie şi comercializare. Ea privilegiază atât interesele
proprietarilor cât şi interesul managerilor, aceştia din urmă punând astfel în evidenţă
contribuţia lor la obţinerea performanţelor întreprinderii.

52
Ştefea Petru - Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton , Timişoara, 2002, pag. 167
53
Ştefea Petru - Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton , Timişoara, 2002, pag. 167

125
Creşterea ratei în dinamică reflectă o situaţie pozitivă şi are loc atunci când indicele
profitului devansează indicele cifrei de afaceri. Principalele rezerve de creştere a
profitabilităţii comerciale sunt: sporirea vânzărilor, ameliorarea structurii vânzărilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi optimizarea cheltuielilor.
Profitabilitatea comercială se poate exprima prin mai multe rate:
• rata marjei brute de exploatare, calculată ca raport între EBE şi CA, care reflectă
excedentul brut de exploatare aferent cifrei de afaceri:
EBE
Rmb = × 100
CA
• rata marjei brute, calculată ca raport între profit brut şi CA, care indică aptitudinea
activităţii de exploatare a întreprinderii de a degaja profit:
Pb
Rmb = × 100
CA
• rata marjei nete de exploatare, calculată ca raport între profitul din exploaţare şi CA, care
reflectă profitul din exploatare aferent cifrei de afaceri:

Pe
Rmn = × 100
CA

• rata marjei nete, calculată ca raport între profit net şi CA, care arată cât profit net se
creează la o unitate de cifră de afaceri realizata.

Pn
Rmn = × 100
CA

Analizată în dinamică, creşterea ratei profitabilităţii comerciale reflectă o situaţie


pozitivă şi are loc în condiţiile în care indicele profitului sau a EBE devansează indicele cifrei
de afaceri.
Principalele direcţii de creştere a profitabilităţii comerciale sunt: sporirea vânzărilor,
îmbunătăţirea structurii vânzărilor, accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor, optimizarea
cheltuielilor.

2.6.1.2. Rata profitabilităţii veniturilor

Profitabilitatea veniturilor măsoară eficienţa globală a activităţii desfăşurate de firmă


pe perioada unui exerciţiu financiar prin prisma capacităţii veniturilor de a degaja profit brut.
Practic arată raportul dintre două efecte, indicând în acelaşi timp şi ponderea efectului de
bază în efectul secundar.
Profitabilitatea veniturilor exprimă eficienţa generală a activităţii firmei măsurată prin
profitul brut al exerciţiului ce revine veniturilor totale ale exerciţiului ; reflectă eficienţa
întregii activităţi (de exploatare, financiară şi excepţională).

Rpv = Rezultatul brut al exerciţiului • 100


Venituri totale

În dinamică, creşterea ratei reflectă o situaţie pozitivă şi are loc atunci când indicele
profitului brut devansează indicele veniturilor totale. Principalele rezerve de creştere a

126
profitabilităţii veniturilor sunt : sporirea veniturilor, ameliorarea structurii veniturilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor şi optimizarea cheltuielilor.
Rata are însă şi limite informaţionale, dacă ne gândim că activitatea financiară şi cea
extraordinară generează în majoritatea cazurilor nu profit, ci pierdere, fapt ce diminuează
practic profitul obţinut în activitatea de producţie şi comercializare. Se raportează astfel un
profit diminuat la un volum mai mare de venituri.
Profitabilitatea veniturilor apare sub două forme: profitabilitatea veniturilor curente şi
profitabilitatea veniturilor din exploatare.
• rata profitabilităţii veniturilor curente exprimă eficienţa generală a activităţii
curente, măsurată prin profitul curent ce revine veniturilor totale curente ; reflectă
eficienţa activităţii curente (de exploatare şi financiară).

Rpvc = Rezultatul curent • 100


Venituri curente

• rata profitabilităţii veniturilor din exploatare exprimă eficienţa generală a


activităţii de exploatare, măsurată prin profitul brut ce revine veniturilor din
exploatare; reflectă eficienţa activităţii de exploatare.

Rpve = Rezultatul exploatării • 100


Venituri din exploatare

Se considerăcă acest indicator nu este semnificativ, în special pentru comparaţii în


spaţiu, dată fiind influenţa fiscalităţii asupra rezultatelor finale ale societăţii comerciale.

2.6.1.3. Rata profitabilităţii resurselor consumate

Rata profitabilităţii resurselor consumate arată profitul brut al exerciţiului care revine
pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse), măsoară capacitatea
tuturor resurselor de a genera prin consum profit brut.

Rprc = Rezultatul brut al exerciţiului • 100


Cheltuieli totale

În dinamică, creşterea ratei reflectă o situaţie pozitivă şi are loc atunci când indicele
profitului devansează indicele cheltuielilor totale. Principalele rezerve de creştere a
rentabilităţii resurselor consumate sunt: sporirea veniturilor, ameliorarea structurii veniturilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor şi optimizarea cheluielilor în sensul reducerii şi
îmbunătăţirii structurii lor.54
Analiza poate fi aprofundată prin separarea cheltuielilor totale în cheltuieli fixe şi
variabile, respectiv în cheltuieli materiale şi cheltuieli cu personalul:
Rbe
Rprc = × 100
ChV + ChF

Rbe
Rprc = × 100
Chm + Ch p

54
Lala –Popa Ion, Miculeac Melania Elena – Analiza economică, Editura Mirton, Timisoara, 2007, pag. 75

127
unde: Rbe – rezultatul brut al exerciţiului;
Ct - costuri totale;
Ch V - cheltuieli variabile;
Ch F - cheltuieli fixe;
Ch m - cheltuieli materiale;
Ch p - cheltuieli cu personalul.
În funcţie de tipul de activitate a întreprinderii, curentă sau de exploatare, rata
profitabilităţii resurselor consumate poate fi calculata ca o rata a profitabilităţii resurselor
curente care arată profitul curent care revine pe unitatea de cheltuieli curente (care măsoară
consumul total de resurse din activitatea de exploatare şi financiară); măsoară capacitatea
resurselor curente de a genera prin consum profit curent. Indicatorul este mai relevant decât
în cazul în care există operaţiuni excepţionale, iar dimensiunea acestora denaturează
indicatorul global.

Rprcc = Rezultatul curent • 100


Cheltuieli curente

Rata profitabilităţii resurselor consumate în exploatare arată profitul brut al exploatării


care revine pe unitatea de cheltuieli din exploatare (care măsoară consumul total de resurse din
activitatea de exploatare).
Rata măsoară capacitatea resurselor din exploatare de a genera prin consum (cheltuieli de
exploatare) profit brut aferent exploatării. Indicatorul este mai relevant decât primii doi mai ales
în cazul în care există operaţiuni financiare şi excepţionale, iar dimensiunea acestora denaturează
indicatorul global.

Rprce = Rezultatul brut al exploatării • 100


Cheltuieli de exploatare

Spre deosebire de rata de profitabilitate a veniturilor totale, care este de fapt o rată de
structură a veniturilor totale şi evidenţiază proporţia profitului în nivelul total al veniturilor,
rata de profitabilitate a resurselor consumate măsoară excedentul de profit, înregistrat peste
valoarea resurselor consumate.
Această rată poate servi pentru decizii manageriale referitoare la:
• modificarea nivelului de eficienţă al resurselor consumate;
• estimarea unui volum total al profitului prin menţinerea unui nivel
planificat al ratei de profitabilitate a resurselor consumate;
• estimarea costului total necesar obţinerii unui anumit volum al profitului.

Nivelul redus al marjelor de acumulare, determinat fie de orientarea politicii


comerciale, fie de capacitate mai redusă a exploatării de a genera profit, poate fi compensat
printr-o mai bună gestionare a resurselor, astfel încât să se ajungă la un nivel sperat al
rentabilităţii capitalului investit.
Creşterea ratei profitabilităţii resurselor consumate se poate face prin :
- creşterea cifrei de afaceri la 1 leu costuri variabile, dacă ICA > ICV;
- creşterea cifrei de afaceri la 1 leu costuri fixe, dacă ICA<ICF ;
- creşterea ratei profitabilităţii comerciale, dacă IRE > ICA.

128
2.6.2. Analiza rentabilităţii întreprinderii

Măsurarea rentabilităţii se realizează printr-un sistem de rate de rentabilitate (raport


între rezultate şi capitaluri) şi de rate de marjă (raport între rezultate şi cifra de afaceri).
Există numeroase posibilităţi de a construi modele de analiză a rentabilităţii. În
general, putem menţiona că atât la numărătorul cât şi la numitorul raportului din care rezultă
rata rentabilităţii se poate opera cu indicatori care să reflecte întregul efect sau efort, sau o
parte din el. Deci, la numărător se poate opera cu rezultatul exploatării, rezultatul curent,
rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, rezultatul net sau cu mărimi intermediare (de
exemplu, profitul net + impozitul pe profit + cheltuieli financiare etc.). La numitor există o
gamă largă de indicatori care se pot utiliza, dintre care putem menţiona indicatori de natura
efortului: resurse consumate, avansate, ocupate sau elemente ale acestora, cum ar fi active
imobilizate, active totale, active de exploatare; sau indicatori de natura efectelor: cifra de
afaceri sau venituri.
Ratele de rentabilitate sunt indicatori cu ajutorul cărora se apreciază nivelul de
rentabilitate al unei întreprinderi sau al unei investiţii. Aceşti indicatori sunt de tipul efect-
efort şi au următorul format general:

Rentabilitate = Profit
Capital

După cum se poate observa, la numărător avem profitul şi nu un rezultat de natura


profitului cum ne-am obişnuit să-l numim, asta deoarece calculul ratelor de rentabilitate cu un
rezultat negativ (pierdere) este nerelevant informaţional, practic nu există rentabilitate.
Treapta de profit aleasă pentru calculul rentabilităţii trebuie să fie în concordanţă cu capitalul
pe care îl retribuie, astfel dacă avem la numitor capital investit vom folosi la numărător
profitul din exploatare, iar dacă avem capitalul propriu, vom folosi profitul net.

Ratele de rentabilitate pot avea o dublă semnificaţie informaţională şi anume:


- reprezintă o măsură a succesului întreprinderii în a utiliza sursele de finanţare
pentru a genera profit;
- evidenţiază nivelul de remunerare a capitalului investit într-o afacere,
comparativ cu alte oportunităţi de investiţii.
Măsura rentabilităţii întreprinderii este dată de un sistem de rate de eficienţă care
evidenţiază caracteristicile economice şi financiare ale întreprinderilor şi care permit
compararea performanţelor industriale şi comerciale ale acestora.
În raport de elementele utilizate în construcţia ratelor , studiul rentabilităţii presupune
analiza următoarelor rate:
- rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare.
Analiza acestor rate presupune parcurgerea mai multor etape şi anume:55
• explicarea semnificaţiei ratei şi a condiţiilor impuse acesteia ;
• mod de calcul;
• forme ale rentabilităţii;
• analiza factorială a ratelor;
• identificarea măsurilor de creştere a ratelor.

55
Mihai Ioan, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Lala Popa Ion, Ştefea Petre, Broşteanu Georgeta, Ivoniciu Paul,
Pantea Ioan Marius - Analiza economico-financiară, Editura Mirton, Timişoara, 1999, pag.131-147

129
2.6.2.1. Analiza ratei de rentabilitate economică

Semnificaţia ratei de rentabilitate economică:

• arată gradul de remunerare a capitalului întreprinderii, indiferent de termen şi de sursa


de provenienţă din rezultatele brute ale activităţii întreprinderii;
• pune în evidenţă modul cum managementul întreprinderii utilizează resursele
financiare sub forma unor capitaluri, în vederea obţinerii unor rezultate cât mai mari;
• măsoară performanţa activului total, reflectând rezultatele economice ale acestuia,
independent de modul de finanţare a capitalului (capital propriu sau împrumutat) şi de
sistemul fiscal.

Analiza nivelului şi formelor rentabilităţii economice

Mod de calcul a rentabilităţii economice:

Rrec = Rezultatul brut al exploatării sau EBE • 100 ;


Capitaluri investite

sau

Rrec = Rezultatul brut al exploatării sau RE • 100 ;


Activ total
unde:
- EBE – excedent brut din exploatare;
- RE - rezultatul exploatării

Capitalurile investite se pot găsi sub două forme:56


• forma financiară :
Capitaluri investite = Capitaluri proprii + Datorii financiare totale

Datorii financiare totale = Datorii financiare pe termen mediu şi lung + Datorii


financiare totale pe termen scurt

• forma economică :

Capitaluri investite = Active imobilizate + NFR + Disponibilităţi băneşti.


unde: NFR – necesar de fond de rulment.

Forme ale rentabilităţii economice:


Rentabilitatea economică poate să apară în două forme şi anume: rentabilitatea
economică brută şi rentabilitatea economică netă.
1. Rentabilitatea economică brută reprezintă remunerarea în termeni de acumulare
brută a capitalurilor investite, atât proprii, cât şi împrumutate (capitalul investit = active fixe
brute + necesar de fond de rulment + disponibilităţi = capital propriu + împrumuturi pe
termen mediu şi lung + credite bancare pe termen scurt ).Rata arată cât excedent brut din
exploatare revine unei unităţi de capital investit.

56
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena - Analiza financiară a întreprinderii. Elemente teoretice. Aplicaţii
rezolvate, Editura Mirton, Timişoara , 2006, pag.176-177

130
Rreb = Excedentul brut din exploatare • 100
Capitaluri investite brute

Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară de fapt capacitatea întreprinderii


de a-si reînnoi acest capital, gradul de eficienţă a întreprinderii fiind cu atât mai mare, cu cât
durata acestei reînnoiri este mai scurtă.În prezent economiile dezvoltate consideră că
recuperarea capitalului investit total pe seama rezultatului brut din exploatare trebuie să se
realizeze în maxim 4 ani, ceea ce corespunde unei rentabilităţi brute a capitalului de minim
25%.
2. Rentabilitatea economică netă reprezintă remunerarea prin profitul brut al
exploatării a capitalurilor investite în exploatare (capitalul investit în exploatare = active fixe
nete + necesar de fond de rulment aferent exploatării + disponibilităţi).Arată cât profit brut
din exploatare revine unei unităţi de capital investit în cadrul activităţii de exploatare.
Rren = Profitul brut din exploatare • 100
Capitaluri investite nete

Această rată are un grad mare de relevanţă în ce priveşte remunerarea capitalului


investit şi un grad mai scăzut de relevanţă în ceea ce priveşte reînnoirea acestuia, deoarece la
determinarea nivelului ei se exclude o componentă esenţială a autofinanţării şi anume
amortizarea.

Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice

Modelele de analiză se bazează pe descompunerea ratei de rentabilitate în rate


explicative structurate după diferite criterii care evidenţiază căile pe care se poate acţiona
pentru sporirea rentabilităţii economice a întreprinderii.
Se aplică etapele metodei substituţiilor în lanţ.

Un model de analiză foarte utilizat este următorul:57

a) Stabilirea modelului factorial:


RBE CA RBE
Rrec = ×100 = × ×100
AT AT CA
unde:
CA
- exprimă viteza de rotaţie (numărul de zile) a activului total prin cifra de afaceri;
AT

RBE
- rata de profitabilitate comercială care exprimă profitul brut din exploatare ce revine
CA
la un leu cifră de afaceri;

b) Identificarea factorilor de influenţă:

Abaterea se urmăreşte în mărimi absolute şi în mărimi relative. Astfel, în mărimi


absolute, modificarea totală a indicatorului este:

57
Niculescu Maria - Diagnostic financiar, Vol.2, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag.217

131
ΔRrec = Rrec1 − Rrec0
CA1 RBE1 CA RBE0
= × × 100 − 0 × × 100
AT1 CA1 AT0 CA0

În mărimi relative modificarea indicatorului este:

Rrec1 Rrec1
IRrec = × 100; ΔIRrec = × 100 − 100
Rrec0 Rrec0

Principalii factori de influenţă sunt:

CA

AT

ΔRrec

RBE
∆ × 100
CA
c) Măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor:

1) Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activului total prin cifra de afaceri asupra
indicatorului (Rrec)
CA RBE0 CA RBE0
ΔRrec⎛ CA ⎞ = 1 × × 100 − 0 × × 100 =
⎜Δ ⎟
⎝ AT ⎠
AT1 CA0 AT0 CA0
CA RBE0
= Δ × × 100
AT CA0

2) Influenţa modificării ratei profitabilităţii comerciale asupra indicatorului (Rrec )

CA1 RBE1 CA RBE0


ΔRrec⎛ RBE ⎞
= × × 100 − 1 × × 100
⎜Δ
⎝ CA ⎠
⎟ AT1 CA1 AT1 CA0
CA1 RBE
= ×Δ × 100
AT 1 CA

d) Determinarea abaterii totale:


⎛ CA ⎞ ⎛ RBE ⎞
ΔRrec = ΔRrec⎜ ⎟ + ΔRrec⎜ ⎟
⎝ AT ⎠ ⎝ CA ⎠

Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra ratei rentabilităţii


economice

1) Modificarea vitezei de rotaţie a activului total prin cifra de afaceri influenţează rata
rentabilităţii economice în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din
perioada de bază a ratei profitabilităţii comerciale.

132
2) Modificarea ratei profitabilităţii comerciale influenţează rata rentabilităţii economice în
mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu viteza de rotaţie a activului total prin cifra de
afaceri din perioada curentă.

Măsurile de creştere a ratei rentabilităţii economice conform modelului

Creşterea vitezei de rotaţie a activului total se pote realiza prin:


ƒ Reducerea activelor economice care presupune:
- optimizarea structurii activelor;
- creşterea ponderii imobilizărilor fixe active;
- reducerea duratei şi a costurilor investiţiilor în curs;
- reducerea stocurilor de active circulante şi a duratei în zile a unei rotaţii a acestora.
ƒ Creşterea cifrei de afaceri.

Creşterea ratei profitabilităţii comerciale se poate realiza prin:


ƒ Creşterea volumului fizic al producţiei;
ƒ Creşterea vulumului vânzărilor;
ƒ Modificarea structurii producţiei prin creşterea ponderii produselor cu o rentabilitate
comercială mai mare;
ƒ Creştere competitivităţii produselor, prin îmbunătăţirea calităţii acestora şi prin
servicii post vânzare;
ƒ Reducerea cheltuielilor de exploatare şi comercializare.

2.6.2.2. Analiza ratei de rentabilitate financiară

Semnificaţia ratei de rentabilitate financiară:58

• reprezintă remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică arată cât rezultat net
revine capitalurilor proprii;
• măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii, adică a plasamentului
financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor societăţii;
• este expresia sintetică a intereselor finale ale acţionarilor, exprimate prin rata
de remunerare a investiţiei făcute de acţionari în procurarea activelor sau a
reinvestirii totale sau parţiale a profitului rezultat;
• exprimă interesele acţionarilor:
- pe termen scurt prin încasarea de dividende;
- pe termen lung prin reinvestirea profitului care asigură creşterea
valorii acţiunilor şi crearea premiselor pentru sporirea dividendelor în
perioadele viitoare.

Analiza nivelului şi formelor rentabilităţii financiare

Mod de calcul a rentabilităţii financiare:

Rrf = Rezultatul net al exploatării sau Profit net • 100 ;


Capitaluri proprii

58
Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel - Analiza Economico-Financiară. Concepte.Studii de caz. Aplicaţii.,
Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag.309-310

133
Forme ale rentabilităţii financiare:

Rentabilitatea financiară cunoaşte ca şi rentabilitatea economică două forme şi anume:


rentabilitatea financiară brută şi rentabilitatea financiară netă.
1. Rentabilitatea financiară brută reflectă capacitatea resurselor financiare proprii
alocate cu caracter permanent de a genera surse proprii de finanţare pe termen lung;
reflectă potenţialul de dezvoltare propriu generat de investiţiile din surse proprii.
Practic arată remunerarea capitalului propriu în termeni de numerar.

Rrfb = Capacitatea de autofinanţare • 100


Capitaluri proprii

Capacitatea de autofinanţare măsoară aptitudinea unei întreprinderi de a degaja, prin


activitatea pe care o derulează, resurse interne de finanţare. Aceste resurse interne sunt
considerate cele mai sigure şi de multe ori, cele mai ieftine surse de finanţare a nevoilor
viitoare ale întreprinderii. Nivelul absolut al capacităţii de autofinanţare măsoară acel volum
de resurse financiare proprii, care se acumulează la sfârşitul unui exerciţiu financiar, la
dispoziţia întreprinderii şi a proprietarilor acesteia. Cea mai reprezentativă formulă de calcul
a nivelului indicatorului, care surprinde atât caracterul net cât şi pe cel global al acestuia, este
următoarea:

CAF = RN + Amp – Vp

unde: RN - rezultatul net;


Amp - cheltuieli cu amortizări şi provizioane(inclusiv financiare);
Vp - venituri din provizioane (inclusiv financiare).

2. Rentabilitatea financiară netă arată remunerarea netă a capitalului social prin dividende.
Rentabilitatea financiară remunerează acţionarii prin acordarea de dividende şi prin creşterea
rezervelor, care reprezintă în fapt creşterea averii proprietarilor.

Rrfn = Dividende • 100


Capital social

Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare

Analiza factorială a ratei de rentabilitate financiară se face în mod analog cu cea a


ratei de rentabilitate economică, adică tot cu ajutorul metodei substituţiilor în lanţ.

a) Stabilirea modelului factorial:


Pn CA Pn
Rrf = ×100 = × × 100
Cpr Cpr CA
unde:
CA
- exprimă viteza de rotaţie (numărul de zile) a capitalului propriu prin cifra de afaceri;
Cpr
Pn
- rata profitabilităţii comerciale care exprimă profitul net ce revine la un leu cifră de
CA
afaceri

134
b) Identificarea factorilor de influenţă:

Abaterea se urmăreşte în mărimi absolute şi în mărimi relative. Astfel, în mărimi


absolute, modificarea totală a indicatorului este:

CA1 Pn1 CA0 Pn0


Δ Rrf = Rrf1 –Rrf0 = × - ×
Cpr1 CA1 Cpr 0 CA0

În mărimi relative modificarea indicatorului este:

Rrf1 Rrf1
IRrf = × 100; ΔIRrf = × 100 − 100
Rrf 0 Rrf 0

Principalii factori de influenţă sunt:

CA

Cpr
ΔRrf

Pn

CA

c) Măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor:

1) Influenţa modificării vitezei de rotaţie a capitalului propriu prin cifra de afaceri asupra
indicatorului (Rrf)
CA1 Pn0 CA0 Pn0
ΔRrf ⎛ CA ⎞ = × × 100 − × × 100 =
⎜⎜ Δ Cpr ⎟⎟ Cpr1 CA0 Cpr0 CA0
⎝ ⎠

CA Pn0
= Δ × × 100
Cpr CA0

2) Influenţa modificării ratei profitabilităţii comerciale nete asupra indicatorului (Rrf)

CA1 Pn1 CA1 Pn0


ΔRrf ⎛ Pn ⎞
= × × 100 − × × 100 =
⎜Δ
⎝ CA ⎠
⎟ Cpr1 CA1 Cpr1 CA0
CA1 Pn
= ×Δ ×100
Cpr 1 CA

d) Determinarea abaterii totale:

⎛ CA ⎞ ⎛ Pn ⎞
ΔRrf = ΔRrf ⎜⎜ ⎟⎟ + ΔRrf ⎜ ⎟
⎝ Cpr ⎠ ⎝ CA ⎠

135
Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra ratei rentabilităţii
financiare

1) Modificarea vitezei de rotaţie a capitalului propriul prin cifra de afaceri influenţează


rata rentabilităţii financiare în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din
perioada de bază a ratei profitabilităţii comerciale nete.
2) Modificarea ratei profitabilităţii comerciale nete influenţează rata rentabilităţii
financiare în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu viteza de rotaţie a capitalului
propriu prin cifra de afaceri din perioada curentă.

Măsurile de creştere a ratei rentabilităţii financiare conform modelului

Creşterea ratei de rentabilitate financiară are loc dacă sunt îndeplinite condiţiile:
ƒ ICA > ICpr, modificarea cifrei de afaceri trebuie să devanseze modificarea
capitalurilor proprii;
ƒ IPn > ICA, modificarea rezultatului net al exploatării trebuie să înregistreze un
ritm mai ridicat decât modificarea cifrei de afaceri, care se poate realiza prin:
- sporirea producţiei fizice vândute;
- modificarea structurii producţiei;
- reducerea cheltuielilor de exploatare şi comercializare;
- modificarea politicii fiscale.
ƒ Creşterea gradului de îndatorare, dacă rentabilitatea economică este mai mare
decât costul mediu al capitalului împrumutat.

2.6.3. Corelaţia dintre rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară


Rentabilitatea financiară îşi are originea în rentabilitatea economică şi este
determinată de aproximativ aceeaşi factori. Diferenţa dintre rentabilitatea economică şi cea
financiară este determinată de politica de finanţare promovată de întreprindere. Dacă, de
exemplu avem rate de rentabilitate economice egale, nu înseamnă neapărat că rata de
rentabilitate financiară va fi tot egală. După cum am mai menţionat, rata de rentabilitate
financiară va fi diferită în funcţie de modul de finanţare al întreprinderii din fonduri proprii
sau împrumutate.

În funcţie de rata de rentabilitate economică, rata de rentabilitate financiară se


exprimă astfel:

Rrf = Rrec + (Rrec –KDft) Dft (1- ip)


Cpr
unde: Rrf - rentabilitatea financiară;
Rrec – rentabilitatea economică;
KDft - costul mediu al datoriei financiare totale;
Dft - datorii financiare totale;
Cpr - capital propriu.

Această relaţie pune în evidenţă corelaţia care există între rentabilitatea economică şi
rentabilitatea financiară.

136
De aici rezultă că nivelul ratei de rentabilitate financiară depinde de :59
• nivelul ratei de rentabilitate economică;
• raportul dintre nivelul ratei rentabilităţii economice şi cel al ratei medii a dobânzii.

Rentabilitatea financiară este deci egală cu rentabilitatea economică corectată cu


efectul de levier al îndatorării (efectul de pârghie financiară) exprimat prin relaţia:

(Rec –KDft) Dft


Cpr

Efectul de levier se descompune în doi factori:


a) (Rec –KDft ) – este denumit levier financiar, care pune în evidenţă diferenţa favorabilă sau
nefavorabilă dintre rentabilitatea economică şi costul surselor împrumutate,
diferenţă ce poate fi amplificată sau diminuată de gradul de îndatorare al
întreprinderii.Acesta poate lua valori ca:
a1) Rec –KDft > 0, când Rec > KDft, este semnificaţia efectului de levier
pozitiv, şi arată că Rf > Rec , dacă rata de rentabilitate economică este
superioară costului mediu al datoriilor;
a2) Rec –KDft< 0, când Rec < KDft, indică un efect de levier negativ(«efectul
de măciucă») generat de faptul că nivelul mediu al datoriilor este mai mare
decât rata de rentabilitate economică ceea ce va determina Rf < Rec.
b)
Dft - este denumit «braţul levierului financiar» şi exprimă structura financiară a
Cpr întreprinderii;
b1) cu cât Dft este mai mare , rata de rentabilitate financiară va fi mai
Cpr
mare, dacă Rec > KDft (Rec –KDft > 0 );
b2) cu cât Dft este mai mică , rata de rentabilitate financiară va fi mai
Cpr
mică, dacă Rec < KDft (Rec –KDft < 0 );
b3) la acelaşi nivel de îndatorare Dft , rata de rentabilitate financiară va fi
Cpr
mai mare cu cât va fi mai mare rata economică faţă de rata medie a dobânzii.

Gradul de îndatorare influenţează rentabilitatea financiară, astfel că în cazul unui efect


nefavorabil măreşte riscul financiar.
Analiza ratelor de rentabilitate trebuie realizată în strânsă corelaţie cu riscurile care se
confruntă întreprinderea, respectiv:
- riscul economic se manifestă prin variabilitatea rezultatului de exploatare ca
urmare a influenţei determinate de acţiunea factorilor de mediu; acesta constă
în imposibilitatea întreprinderii de a se adapta în cel mai scurt timp şi cu cele
mai mici costuri la influenţele determinate de factorii de mediu.
- riscul financiar, exprimat prin efectul de levier financiar negativ; în acest caz
înseamnă că sursele împrumutate sunt mai scumpe decât capacitatea lor de a
genera câştiguri şi prin urmare managementul întreprinderii va trebui să caute
soluţii pentru limitarea îndatorării, fie prin autofinanţare, fie printr-o infuzie de
capital propriu(majorare de capital).

59
Mihai Ioan, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Lala Popa Ion, Ştefea Petre, Broşteanu Georgeta, Ivoniciu Paul,
Pantea Ioan Marius - Analiza economico-financiară, Editura Mirton, Timişoara, 1999, pag.145

137
- riscul de faliment, ca o rezultantă a riscului de exploatare şi financiar(riscul
financiar accentuează riscul economic, determinând o vulnerabilitate mai mare
a trezoreriei, care în final generează incapacitatea de plată, adică riscul de
faliment).

Concluzii:60
ƒ rata rentabilităţii financiare trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii
pentru a face mai atractive investiţiile în întreprinderea respectivă, decât în
depozitele bancare;
ƒ depăşirea ratei dobânzii de către rata de rentabilitate financiară trebuie să fie
proporţională cu prima de risc pe care mediul economic al întreprinderii o
prezintă investitorului;
ƒ efectul de pârghie financiară pune în evidenţă corelaţia (condiţionarea) dintre
valoarea de piaţă a întreprinderii şi structura capitalurilor acesteia. Luând în
calcul efectul îndatorării asupra rentabilităţii financiare, se poate fundamenta
optimizarea structurii capitalurilor , în scopul minimizării costului procurării
lor şi al creşterii rentabilităţii financiare.

2.6.4. Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital


Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale
performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare de risc şi
rentabilitate.
Dintre aceste rate menţionăm:

1. Rezultatul pe acţiune (EPS - „earning per share”) arată cât rezultat net produce o
acţiune în decursul unui exerciţiu financiar.
Se determină sub două forme: rezultatul pe acţiune de bază şi rezultatul pe acţiune
diluat. Datorită importanţei acestui indicator în cadrul situaţiilor financiare, I.A.S.C. a elaborat
un standard în acest sens şi anume IAS 33 „Rezultatul pe acţiune”.

1.1. Rezultatul pe acţiune de bază (BEPS - „basic earning per share”) se determină
ca raport între rezultatul net al exerciţiului corespunzător acţionarilor comuni (RN) şi numărul
de acţiuni comune emise şi aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv (NA).

RN
BEPS =
NA

Acţiunea comună este un instrument de capital subordonat celorlalte clase de capital. În


scopul determinării rezultatului pe acţiune de bază, rezultatul net al exerciţiului corespunzător
acţionarilor comuni se determină astfel:

Profit net corespunzător Profit net al exerciţiului –Dividende preferenţiale


acţionarilor comuni =

Pierderea netă corespunzătoare = Pierderea netă a exerciţiului +Dividende


acţionarilor comuni preferenţiale

60
Ion Lala-Popa, Melania Elena Miculeac - Analiza financiară a întreprinderii. Elemente teoretice. Aplicaţii
rezolvate, Ed. Mirton, Timişoara , 2006, pag. 186

138
Acţiunile preferenţiale se deosebesc de acţiunile comune prin faptul că , în timp ce
acţiunilor comune le sunt acordate dividende fluctuante în funcţie de rezultatul exerciţiului,
acţiunilor preferenţiale le sunt aferente dividende fixe, indiferent de rezultatul obţinut de
societate.
Pentru calcularea rezultatului pe acţiune de bază, numărul acţiunilor comune este egal
cu media ponderată a acţiunilor comune, în circulaţie în exerciţiul respectiv.
Media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie în exerciţiul respectiv reflectă
posibilitatea ca valoarea capitalului social să fi variat în acel exerciţiu, ca urmare a fluctuaţiei
numărului de acţiuni aflate în circulaţie la un moment dat. Această medie reflectă numărul de
acţiuni comune aflate în circulaţie la începutul exerciţiului, ajustat cu numărul de acţiuni
răscumpărate sau emise în perioada respectiv, înmulţit cu un factor de ponderare a timpului.
Factorul de ponderare a timpului este egal cu numărul de zile în care acţiunile respective s-au
aflat în circulaţie, ca o cotă din numărul total de zile ale perioadei.

1.2. Rezultatul pe acţiune diluat (DEPS - „diluate earning per share”) presupune
ajustarea profitului net corespunzător acţionarilor comuni (obţinând rezultatul net ajustat -
(RNa) şi a mediei ponderate a acţiunilor în circulaţie (obţinând media ponderată ajustată –
NAa) cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale diluante.

RNa
DEPS =
NAa
Ajustările se realizează astfel:
• profitul net aferent exerciţiului corespunzător acţiunilor comune se măreşte cu valoarea
după impozitare a dividendelor şi a dobânzii recunoscute în acel exerciţiu, aferentă
acţiunilor comune diluante şi ajustată în funcţie de orice alte modificări ale veniturilor
sau cheltuielilor determinate de conversia acţiunilor comune potenţiale diluante;
• media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie se măreşte cu media ponderată a
acţiunilor comune suplimentare care s-ar afla în circulaţie în cazul conversiei tuturor
acţiunilor comune potenţiale diluante.
Necesitatea calculării unui astfel de indicator rezidă din faptul că societăţile întră
uneori în angajamente de emisiune de acţiuni în viitor, care modifică rezultatul pe acţiune de
bază. Acţiunile comune potenţiale diluante se consideră a fi convertite în acţiuni comune la
începutul perioadei sau la data emisiunii acţiunilor comune potenţiale. Acţiunile comune
potenţiale trebuie tratate ca diluante numai atunci când conversia lor în acţiuni comune va
duce la o scădere a profitului net pe acţiune rezultat din activităţile întreprinderii.

2. Coeficientul de capitalizare bursieră (PER - „price-to-earnings ratio”) măsoară


de câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească pentru o unitate monetară de profit raportat. Se
determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi profitul pe acţiune (EPS).

PPA
PER =
EPS

Ratele PER sunt mari pentru firmele care au perspective mai bune de dezvoltare (în
condiţii economice şi de risc constante) şi sunt mici pentru firmele a căror activitate este
riscantă. Cu alte cuvinte indicatorul exprimă încrederea investitorilor în viitorul întreprinderii
respective.

139
3. Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni (MTBR -
„market-to- book-ratio”) – reprezintă o altă rată importantă deoarece indică valoarea pe care
pieţele financiare o conferă conducerii unei întreprinderi.
PPA
MTBR =
VCA

Valoarea contabilă reprezintă costul istoric al acţiunilor ordinare reprezentând părţi din
capitalul social al întreprinderii. Preţul de piaţă al unei acţiuni este afişat la bursă. O
întreprindere bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă o valoare de
piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a capitalului său social. Dacă
economia este în recesiune raportul este subunitar chiar dacă echipa managerială este bună.
În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau valabili
pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma respectivă, ca entitate
distinctă.

4. Randamentul dividendelor (RDIV) măsoară câştigul încasat de acţionari în urma


investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Se determină ca raport între dividendul pe acţiune
(DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA).

DIVA
RDIV = x100 ,
PPA
unde

DIV
DIVA =
NA

• DIV - valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un exerciţiu financiar;


• NA - numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie.

Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari în


urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Dacă nu se acordă dividende atunci trendul
trebuie să fie descendent.

2.7. ANALIZA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

Activitatea întreprinderii este supusă în orice moment riscului. În linii generale, riscul
constituie probabilitatea ca un eveniment nedorit să se producă.
În funcţie de poziţia sa pe piaţă, de situaţia economică şi financiară, de mediul
economic, respectiv climatul în care îşi desfăşoară activitatea, o societate poate suporta mai
greu sau mai uşor riscurile la care este supusă. Practic nu există activitate economică în care
să nu intervină riscul la un moment dat. Intensitatea acestuia poate fi însă diferită în funcţie
de domeniu, de tendinţele pieţei, de imaginea ţării în contextul mondial etc.
În practica economică, cele mai des întâlnite forme ale riscului sunt:
• riscul de ţară;
• riscul comercial;
• riscul valutar;
• riscul de exploatare;

140
• riscul financiar;
• riscul de faliment.
Se va insista asupra ultimelor trei categorii de riscuri, acestea fiind riscurile cele mai
frecvente la care este supusă activitatea unui agent economic.

2.7.1. Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare (denumit şi risc economic) poate fi definit ca reprezentând


incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la variaţiile mediului.
În activitatea de exploatare, riscul depinde în mare măsură de modul de gestionare a
factorilor interni şi în principal, de evoluţia preţurilor de vânzare, de raportul cost-preţ,
calitate-preţ de modificarea structurii cheltuielilor în raport cu volumul de activitate.
Prin implicaţiile pe care le poate genera asupra activităţii, riscul de exploatare prezintă
interes în primul rând pentru următoarele două categorii de participanţi la viaţa economică a
întreprinderii:
- managementul întreprinderii, care urmăreşte stăpânirea riscului în vederea
asigurării unei maximizări a profitului şi a creşterii averii acţionarilor
- investitorii externi, care urmăresc un plasament cât mai bun al capitalului,
plasament care îi va satisface atunci când va fi asigurat un nivel suficient de mare
al retribuirii a capitalului investit, în condiţiile unui grad de risc pe care îl
consideră acceptabil.
Pentru determinarea nivelului riscului de exploatare ce caracterizează o anumită
activitate, se utilizează în general două metode:
- metoda pragului de rentabilitate
- metoda elasticităţii rezultatului exploatării.
Utilizând modalităţi distincte de cuantificare a riscului de exploatare, cele două
metode se completează reciproc, astfel încât îmbinarea lor duce la obţinerea unor informaţii
mai complete.

2.7.1.1. Metoda pragului de rentabilitate

Pentru determinarea riscului de exploatare se porneşte de la analiza relaţiei cost –


volum-rezultat numită şi analiza pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate este
punctul în care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare delimitate în cheltuieli fixe şi
cheltuieli variabile, calculându-se în unităţi fizice sau valorice, pentru un produs sau pentru
întreaga activitate.
În funcţie de unităţile în care se exprimă, pragul de rentabilitate se determină astfel:
a) Calculul pragului de rentabilitate în unităţi fizice este operaţional la firmele
monoproductive.
Se ştie că în pragul de rentabilitate veniturile sunt egale cu cheltuielile, iar rezultatul
este nul:
CA = CT ⇔ Pr = 0 (1)
unde:
CT reprezintă suma cheltuielilor totale;
CA = cifra de afaceri.
În funcţie de evoluţia lor în raport cu volumul de activitate, cheltuielile totale se
împart în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe. Cheltuielile variabile se modifică odată cu
modificarea volumului de activitate (proporţional sau neproporţional) în timp ce cheltuielile

141
fixe, pe termen scurt, se menţin constante. Rezultă că atunci când ritmul de creştere al
cheltuielilor variabile este egal cu dinamica cifrei de afaceri, costul variabil unitar se menţine
constant, în timp ce costul fix unitar se reduce odată cu creşterea cifrei de afaceri.
Atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile pot fi determinate în funcţie de
volumul fizic al activităţii şi de preţul unitar, respectiv costul variabil unitar.
Relaţia (1) devine:
q×p = q×cv + CF (2)

Deoarece în cazul egalităţii precedente, q evidenţiază producţia maximă pe care


trebuie să o realizeze societatea pentru ca veniturile din exploatare să acopere cheltuielile din
exploatare ale întreprinderii, simbolul utilizat va fi qcr (volumul producţiei necesar atingerii
punctului mort sau pragului de rentabilitate).
Relatia (2) devine:
CF
q cr ( p − cv ) = CF ⇒ q cr = (3)
p − cv

Diferenţa p-cv se numeşte marja unitară a cheltuielilor variabile iar mărimea sa


trebuie să acopere costul fix unitar şi să asigure obţinerea unui profit unitar. Relaţia
precedentă devine:
CF
q cr =
mjv

b) Calculul pragului de rentabilitate în unităţi valorice se poate face atât pentru


firmele monoproductive cât şi pentru cele care produc şi comercializează o gamă variată de
produse.
În cazul firmelor monoproductive relaţiile de calcul sunt obţinute pornind de la
relaţia în cazul determinării volumului fizic al producţiei critice (3) , unde pentru a transforma
producţia fizică în cifra de afaceri (producţia valorică) relaţia trebuie ponderată cu preţul
unitar.

CF CF
qcr ×p = p × =
p − cv Mv
sau

CF CF CF
CAcr = = =
cv 1 − Rv Rmv
1−
p
unde:
CAcr – cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate;
Mv – marja cheltuielilor variabile;
Rv – rata cheltuielilor variabile;
Rmv – rata marjei cheltuielilor variabile.

În cazul firmelor multiproductive se porneşte de la relaţia:

CA = CT = CV + CF

142
Considerând că preţul de vânzare şi costul variabil sunt constante atunci şi raportul
CV/CA este constant. În acest caz relaţia devine:

CF CF CF
CAcr = = =
CV 1 − Rv Rmv
1−
CA
unde:
CAcr – cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate;
CF - cheltuieli fixe totale;
CV - cheltuieli variabile totale;
CA – cifra de afaceri totală;
CV/CA – partea de cheltuieli variabile în cifra de afaceri.

Evaluarea riscului de exploatare se face cu ajutorul unor indicatori care ne indică în ce


măsură poate oscila volumul activităţii desfăşurate, fără ca această oscilaţie să implice riscul
înregistrării unor pierderi:
• marja de siguranţă în mărimi absolute;
• indicele de siguranţă;
• abaterea indicelui de siguranţă;
• momentul de realizare a punctului critic.

a) Marja de siguranţă în mărimi absolute (Msa) exprimă diferenţa valorică existentă între
volumul de activitate realizat efectiv şi volumul de activitate aferent punctului critic,
determinându-se cu relaţia:
Msa = CA – CAcr

După cum se poate observa din metodologia de calcul, marja de siguranţă în mărimi
absolute trebuie să fie pozitivă pentru ca întreprinderea să obţină profit. Cu cât valoarea ei
este mai mare, cu atât riscul de exploatare la care întreprinderea este supusă e mai redus.

b) Indicele de siguranţă exprimă raportul dintre veniturile realizate efectiv şi veniturile


aferente pragului de rentabilitate. El se mai numeşte şi coeficient de volatilitate şi are aceeaşi
valoare informaţională ca şi marja de siguranţă.

Isg = CA/CAcr

c) Informaţiile oferite de către abaterea indicelui de siguranţă ( ΔIsg ) sunt mai complete.
Aceasta exprimă procentual ecartul dintre volumul de activitate realizat şi volumul de
activitate corespunzător pragului critic.

ΔIsg = (CA - CAcr)x100/ CAcr

Din observaţiile statistice s-au desprins următoarele:


• valoarea ΔIsg mai mică de 10% desemnează o situaţie instabilă, respectiv un risc de
exploatare ridicat;
• o valoare a ΔIsg cuprinsă între 10% şi 20% corespunde unui nivel mediu al riscului
(situaţie relativ stabilă);
• depăşirea valorii de 20% de către ΔIsg denotă un risc de exploatare redus.

143
d) Momentul de realizare a punctului critic (denumit şi punct mort) reflectă numărul de zile
de care întreprinderea are nevoie pentru a realiza nivelul de producţie aferent punctului critic.

Tcr = (CAcr / CA)xT

Cu cât punctul mort are o valoare mai mică, cu atât mai redus va fi riscul de
exploatare. Se poate observa că valoarea punctului mort este la rândul ei cu atât mai mică cu
cât nivelul pragului de rentabilitate este mai mic, la un nivel dat al activităţii.

2.7.1.2. Metoda elasticităţii rezultatului exploatării

Metoda elasticităţii rezultatului exploatării permite analiza riscului de exploatare


prin prisma sensibilităţii rezultatului exploatării la modificarea volumului de activitate.
Indicatorul utilizat de această metodă este coeficientul de elasticitate, cunoscut şi sub
denumirea de coeficient de levier al exploatării. Acesta se calculează după următoarea
metodologie:
ke=(ΔRe/Re)/(ΔVe/Ve)
unde:
ke – coeficient de elasticitate
Re – rezultatul exploatării
Ve – venitul din exploatare
ΔRe/Re – variaţia relativă a rezultatului exploatării
ΔVe/Ve – variaţia relativă a venitului din exploatare.
În funcţie de valorile coeficientului de elasticitate, o întreprindere se poate afla în una
din următoarele situaţii, în ceea ce priveşte riscul de exploatare:
• situaţie instabilă, atunci când coeficientul depăşeşte valoarea 11. Un nivel ridicat al
coeficientului de elasticitate evidenţiază o sensibilitate mare a rezultatului exploatării
la modificarea volumului de activitate, deci o probabilitate mai mare ca întreprinderea
să înregistreze scăderi semnificative ale rezultatului exploatării sau chiar pierderi.
• situaţie relativ stabilă, atunci când coeficientul se află în proximitatea valorii 6.
• situaţie confortabilă, cu un grad redus de risc, atunci când coeficientul are o valoare
mai mică decât 6. O valoare mică a coeficientului de elasticitate reflectă o modificare
mai lentă a rezultatului exploatării la modificarea volumului de activitate, ceea ce
asigură întreprinderii un timp mai mare de reacţie la modificarea condiţiilor de mediu.

2.7.2. Analiza riscului financiar


Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa structurii
financiare a întreprinderii (proporţia între capitalul propriu şi datorii) şi decurge strict din
gradul de îndatorare al întreprinderii.
Îndatorarea întreprinderii realizată fie pe calea creditului obligatar fie pe calea
creditului bancar are implicaţii asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Datorită faptului că
sarcinile financiare determinate de împrumuturi şi concretizate în dobânzi şi comisioane nu
sunt legate de profit (ele sunt considerate fixe) diferenţa dintre rata mai mare a randamentului
utilizării capitalurilor şi costul împrumutului rămâne întreprinderii. Ca atare orice scădere a
randamentului utilizării capitalului provoacă riscul micşorării sau anulării profitului.
Riscul financiar depinde de patru factori principali :
• riscul economic;
• gradul de îndatorare;

144
• evoluţia ratei dobânzii;
• fiscalitatea.
Riscul financiar poate fi evaluat pe baza pragului de rentabilitate financiar sau a
efectului de levier.

2.7.2.1. Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate financiar

Calculul pragului de rentabilitate financiar se face asemănător cu calculul pragului de


rentabilitate din exploatare, adăugându-se în relaţia de calcul cheltuielile cu dobânzile.
Practic, pragul de rentabilitate financiar reprezintă acel nivel de activitate corespunzător
căruia veniturile din exploatare acoperă cheltuielile din exploatare şi cheltuielile cu
dobânzile.
Pentru calculul pragului de rentabilitate financiar ar fi necesară o împărţire a
cheltuielilor cu dobânzile în cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile. De obicei însă, pentru
simplificarea analizei, se consideră că întregul volum al cheltuielilor cu dobânzile are un
caracter fix.
În aceste condiţii, relaţia de calcul a pragului de rentabilitate financiar este
următoarea:
CAcrf = (CF + Chd)/Rmcv
unde:
CAcrf – cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate financiar
CF – cheltuieli fixe (din exploatare)
Chd – cheltuieli cu dobânzile
Rmcv – rata marjei cheltuielilor variabile, Rmcv = 1-CV/CA
CV – cheltuieli variabile (din exploatare)
CA – cifra de afaceri.

Analiza efectivă a riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate se face prin


intermediul aceloraşi indicatori utilizaţi şi în cazul riscului de exploatare:
• marja de siguranţă în mărimi absolute: Msa = CA – Cacr
• indicele de siguranţă: Isg = CA/Cacr
• abaterea indicelui de siguranţă: ΔIsg = (CA - CAcr)x100/ Cacr
• momentul de realizare a punctului critic : Tcr = (CAcr / CA)xT
Se poate utiliza de asemenea coeficientul de elasticitate,

ke = ΔP%/ΔCA% = CA/(CA-CAcr) = (P+Cf)/P.


unde:
ΔP% - variaţia relativă a profitului
ΔCA% - variaţia relativă a cifrei de afaceri
Interpretarea rezultatelor se face în mod asemănător cu modul de interpretare în cazul
riscului economic.

2.7.2.2. Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier

Analiza riscului financiar poate fi realizată şi cu ajutorul unui model numit “efect de
levier financiar”. Acesta reprezintă practic incidenţa îndatorării asupra rentabilităţii
capitalurilor proprii. El depinde pe de-o parte de corelaţia care există între rata rentabilităţii

145
economice şi costul mediu al datoriei(rata dobânzii), iar pe de altă parte de nivelul
îndatorării.61
Pentru ilustrarea influenţei efectului de levier se poate pleca de la structura
bilanţului, respectiv de la ratele de rentabilitate specifice:

Capitaluri proprii
Activ economic (A)
Rata rentabilităţii financiare(rf)
Rata rentabilităţii economice(re)
Datorii

Rata dobânzii(kmd)

Figura nr.2.6.Structura bilanţului şi ratele de rentabilitate specifice

Neluând în calcul impozitul pe profit, rezultatul exerciţiului (Rex) se determină ca


diferenţă între rezultatul exploatării (RE) şi dobânda (Dob) plătită pentru resursele financiare
împrumutate (Dft).

Rex = RE – Dob = RE – kmd x Dft

Rezultatul exploatării se poate obţine din relaţia de calcul a ratei rentabilităţii economice:
re = RE/A => RE = re x A.

Înlocuind în formula de calcul a rentabilităţii financiare se ajunge la următoarea relaţie:

Dft
rf = re + (re − kmd )
Cpr
unde:
Dft
• - levierul
Cpr
Dft
• (re – kmd) x - efectul de levier.
Cpr
Pentru construirea relaţiei s-a considerat că:
o Venituri financiare + Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare - Impozit pe
profit = 0
o Cheltuielile financiare cuprind numai cheltuielile cu dobânzile.

Dacă se ia în considerare şi impozitul pe profit, rata financiară de rentabilitate devine:

Dft
rf = [re+(re-kmd)x ](1-t)
Cpr

unde t reprezintă rata impozitului pe profit.

61
Miculeac Melania Elena – Analiză economico – financiară. Concepte teoretice, aplicaţii şi teste grilă , Ed.
Mirton, Timişoara, 2007, pag. 88-89

146
Condiţia ca rentabilitatea financiară să crească atunci când întreprinderea apelează la
împrumuturi este ca este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii, caz în
care rata rentabilităţii financiare este cu atât mai mare cu cât este mai mare gradul de
îndatorare(levierul).
Dimpotrivă, dacă la nivelul întreprinderii rata rentabilităţii economice este mai mică
decât rata dobânzii, efectul de levier devine negativ, iar rata rentabilităţii financiare va fi cu
atât mai mică cu cât gradul de îndatorare va fi mai mare.
Întreprinderea se poate afla astfel în trei situaţii:
o De siguranţă, când rata rentabilităţii economice este mai mare decât rata dobânzii, iar
apelarea la credite suplimentare va duce la îmbunătăţirea ratei rentabilităţii financiare;
o De indiferenţă, când rata rentabilităţii economice este egală cu rata dobânzii. În
această situaţie, apelarea la credite nu influenţează gradul de risc la care întreprinderea
este supusă;
o De risc, când rata rentabilităţii economice este inferioară ratei dobânzii. În această
situaţie, apelarea la credite duce la o diminuare a performanţelor, deci se impune
minimizarea gradului de îndatorare.

2.7.3. Analiza riscului de faliment


Desfăşurarea unei activităţi viabile care să asigure perenitatea întreprinderii este o
condiţie esenţială ce implică multe eforturi şi totodată o atenţie permanentă asupra evoluţiei
mediului intern şi extern specifice domeniului de activitate. Falimentul este ultima etapă în
existenţa economică a unei întreprinderi. În literatura de specialitate, deseori termenul de eşec
este considerat echivalentul celui de faliment.
În România în anul 2006, Legea Falimentului a fost abrogată şi înlocuită cu Legea
Insolvenţei62. Ricul de faliment (sau de insolvabilitate) se defineşte ca fiind posibilitatea de
apariţie a incapacităţii de onorare a obligaţiilor scadente ale firmei, născute din angajamente
anterioare contractate, din operaţii curente, determinabile pentru continuarea activităţii,
prelevări obligatorii.
Insolvenţa, pe de altă parte, se defineşte ca fiind acea stare a patrimoniului firmei
debitoare care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile, pentru plata
datoriilor exigibile.

2.7.3.1.Cauzele care determină falimentul

Cauzele falimentului sunt diverse:


• Managementul neperformant, care pare a sta la baza a peste 50% din totalul
falimentelor. Principalele erori manageriale ar fi:
- consultanţă financiară greşită;
- lipsă de comunicare cu angajaţii;
- pierderea controlului asupra costurilor;
- politici de marketing inadecvate;
- supracapacitate de producţie etc.
• Disfuncfionalităţi interne:
- forţa de muncă necalificată;
- pierderea unor proiecte importante;
- degradarea imaginii;
- fraude;
62
Legea 85 din 5 aprilie 2006, privind procedura insolventei

147
- rebuturi peste nivelul maxim admis;
• Factori externi:
- concurenţa;
- ciclul de viaţă al întreprinderii; este cunoscut faptul că toate produsele, serviciile şi
chiar întreprinderile au o durată de viaţă limitată;
- recesiune economică;
- calamităţi etc.

Riscul de faliment poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Astfel, se poate
realiza o analiza statică a riscului de faliment prin compararea mărimilor principalelor
elemente de activ şi de pasiv, şi prin determinarea ratelor de solvabilitate şi de structura
financiară a pasivului. Pe această bază se obţin informaţii despre evoluţia fondului de rulment
ai întreprinderii, respectiv despre durata medie de realizare a activelor circulante şi durata
medie de rambursare a datoriilor pe termen scurt.
Se apreciază că riscul de faliment se diminuează odată cu creşterea fondului de
rulment şi atunci când, la termen, activele circulante transformate în lichidităţi depăşesc
valoarea datoriilor curente.
De asemenea, concluzii pertinente cu privire la faliment se pot desprinde şi dacă se
realizează o analiză funcţională a riscului, prin studierea corelaţiei Fond de rulment - Necesar
de fond de rulment - Trezorerie netă.
O importanţă deosebită în analiza riscului de faliment o are „metoda scorurilor”,
utilizată foarte frecvent de către instituţiile creditoare cu scopul de a se asigura împotriva
riscului de insolvabilitate a clienţilor.

2.7.3.2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Scorul constituie o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea şi


interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul întreprinderii, dar şi
întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. El se bazează pe formularea unor judecăţi de
valoare care combină liniar un grup de rate (în principal financiare) semnificative.

Etapele de determinare a funcţiei scor


Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de
lucru:
• alegerea unui eşantion de întreprinderi, care să cuprindă două grupuri, de exemplu,
întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate şi societăţi care nu întâmpină
probleme financiare;
• compararea întreprinderilor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp,
prin utilizarea unor indicatori consideraţi cei mai semnificativi;
• selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare (prin testare
statistică se reţin indicatorii consideraţi cu acţiune permanentă şi puternică asupra
eşantioanelor cercetate);
• elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei combinaţii liniare Z a
indicatorilor semnificativi, Xi;

Z = al Xl + a2 X2 +...+ an Xn

148
Situaţia economico-financiară se va reduce la un singur rezultat matematic care va
permite încadrarea societăţii analizate în unul din grupurile considerate;
• stabilirea unor puncte de inflexiune care să realizeze clasificarea predictivă a
întreprinderilor în cele două grupuri;
• analiza apriori a ratei de succes a scorului Z prin compararea clasificării predictive cu
situaţia cunoscută a întreprinderilor din eşantion;
• analiza aposteori a ratei de succes a funcţiei Z prin investigarea gradului de relevanţă
pentru un alt eşantion de firme.

Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-Holder,
modelul Băncii Centralei Franţei, modelul „F” al economiei româneşti.

A. Modelul Altman

Modelul Altman este modelul cel mai des folosit în ţările dezvoltate. El se bazează pe
următoarea funcţie:

Z = 3,3 x1 + x 2 + 0,6 x3 + 1,4 x 4 + 1,2 x5


unde :
Re zultatul.curent.ina int ea.impozitarii
x1 = (rata rentabilităţii economice)
Activ.total
Cifra.de.afaceri
x2 = (viteza de rotaţie a activului)
Activ.total
Capitalizarea.bursiera
x3 = (autonomia financiară)
Im prumuturi

Pr ofitul.reinvestit
x4 = (rata profitului reinvestit)
Activ.total

Activ.circulant
x5 = (rata activelor circulante)
Activ.total

În funcţie de valorile funcţiei Z, întreprinderea se poate afla în trei situaţii:


o Z < 1,81 => întreprinderea este insolvabilă
o 1,81 < Z ≤ 2,90 => întreprinderea se găseşte în dificultate
o Z > 2,90 =>întreprinderea poate fi considerată sănătoasă din punct de vedere
economic.

B. Modelul Canon-Holder

Acest model utilizează următoarea funcţie:

Z = 16 x1 + 22 x 2 − 87 x 3 − 10 x 4 + 24 x 5
unde:
x1 – rata lichidităţii rapide
x2 – rata stabilităţii financiare
x3 – rata cheltuielilor financiare

149
x4 – ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată
x5 – ponderea excedentului brut din exploatare în valoarea adăugată.

În funcţie de valoarea scorului, întreprinderea se poate încadra în una din următoarele cinci
categorii:
o Z ≤ −5 ⇒ situaţie catastrofală
o − 5 < Z ≤ 4 ⇒ situaţie nefavorabilă
o 4 < Z ≤ 9 ⇒ situaţie incertă
o 9 < Z ≤ 16 ⇒ situaţie favorabilă
o Z > 16 ⇒ situaţie foarte bună.

Probabilitatea falimentului în funcţie de valoarea scorului este:

Scor Probabilitate
negativ >80%
0 - 1,5 75% - 80%
1,5 - 4,0 70% - 75%
4,0 - 8,5 50% - 70%
8,5 - 9,0 35%
9,0 - 10,0 30%
10,0 - 13,0 25%
13,0 - 16,0 15%
peste 16 sub 15%

C. Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei

Acest model utilizează un număr de opt rate, relaţia de calcul a scorului fiind următoarea:

Z = −1,255 x1 − 2,003 x 2 − 0,824 x 3 + 5,221x 4 − 0,689 x 5 − 1,164 x 6 + 0,706 x 7 + 1,408 x8

unde:
x1 – rata cheltuielilor financiare
x2 – rata de acoperire a capitalului investit
x3 – rata capacităţii de rambursare a datoriilor
x4 – rata marjei brute de exploatare
x5 – durata medie a creditului furnizor
x6 – rata de creştere a valorii adăugate
x7 – durata medie a creditului clienţi
x8 – rata investiţiilor fizice

În funcţie de valoarea scorului Z, întreprinderea se poate încadra într-una din următoarele trei
zone:

Scor Z Zona de încadrare Probabilitatea falimentului


Z < - 0,25 zonă nefavorabilă 70% - 100%
-0,25 ≤ Z ≤ 0,125 zonă de incertitudine 45% - 70%
Z > 0,125 zonă favorabilă 10% - 45%

150
D) Modelul funcţiei„F” în practica românească

Practica românească a dovedit că aplicarea modelelor de risc anterior prezentate pe


cazul concret al economiei româneşti nu a dus la rezultate satisfăcătoare motiv pentru care s-a
încercat elaborarea unor modele proprii economiei noastre. Unul din aceste modele este aşa
zisa funcţie „F”.
În construcţia acestui model s-a pornit de la studierea stărilor care semnalizează
apariţia falimentului unei firme, care sunt:
• imposibilitatea achitării obligaţiilor curente;
• lipsa de resurse financiare pentru achitarea datoriei pe termen lung;
• încasarea cu mare întârzâiere a contravalorii produselor livrate;
• lipsa profitului.

În conseciţă cei patru indicatori corespunzători celor patru situaţii prezentate sunt:

Active curente
G1 = Lichiditatea curenta =
Pasive curente

Profit net + amortizare


G 2 = Solvabilitatea =
Rata credit pe termen mediu şi lung + Dobanda la credit

Vanzari
G 3 = Viteza de rotaţot a creditelor clienti =
Clienti

Profit
G 4 = Rata profitului = x100
Cost

Funcţia liniarizată pentru fiecare indicator folosind teoria unităţilor este:

F(x) = ax+b

Parametrii „a” şi „b” se calculează cu relaţiile:


• pentru indicatorii care se optimizează prin maxim:

1
a=
Xmax − Xmin

Xmin
b=−
Xmax − Xmin

• pentru indicatorii care se optimizează prin minim:

1
a=
Xmin - Xmax

Xmax
b=− ,
Xmin - Xmax

151
unde:
Xmin reprezintă valoarea minimă a indicatorului (stare de faliment)
Xmax reprezintă valoarea indicatorului când riscul de faliment este minim.

În urma aplicării funcţiilor liniarizate a fiecărui indicator din cei patru menţionaţi pe un
eşantion reprezentativ de firme româneşti s-au obţinut următoarele rezultate:

Tabelul nr 2.2.
Rezultatele obţinute

Nr.. Denumirea Simbol Valoare a b


crt indicatorilor Min. Max.
1. Lichiditatea curentă G1 0,75 3 0,444 -0,333
2. Solvabilitatea G2 0,9 2 0,909 -0,818
3. Viteza de rotaţie a G3 70 15 0,0526 -0,263
creditelor clienţi
(durata în zile)

4. Rata profitului G4 0 30 0,0333 0

Funcţia scor folosind modelul „F” va fi:

F= 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 + 0,0333 G4 -1,414

Funcţia ia valoare maximă de „4” şi una minimă de „-1,4”. În funţie de valoarea lui „F”
se disting următoarele zone:
• F < 0,5 –faliment iminent ;
• 0,5 < F < 0,5 – zonă limită;
• 1,1 < F < 2,0 –zonă intermediară ;
• F > 2,0 – zonă favorabilă.

152
2.8. STUDIU DE CAZ
ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Principalele probleme urmărite în cadrul analizei poziţiei financiare a întreprinderii se


referă la:
• analiza ratelor de structură ale bilanţului;
• analiza echilibrului financiar al întreprinderii;
• analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii;
• analiza gestiunii resurselor;
• analiza profitabilităţii şi rentabilităţii întreprinderii;
• analiza riscurilor întreprinderii;
• determinarea flexibilităţii financiare a întreprinderii pe baza situaţiei fluxurilor de
numerar.

2.8.1. Prezentarea Societăţii Comerciale „Agro Company ” S.R.L. şi a


instrumentelor de analiză

2.8.1.1. Elemente de identificare

Tabelul nr. 2.3.


Date de identificare S.C. „Agro Company” S.R.L.

1. Denumirea S.C. „AGRO COMPANY” S.R.L. LUGOJ


2. Sediul social Lugoj, Str. Bocşei , Nr.35, Jud. Timiş
3. Nr. de înregistare J35/1584/1997
O.R.C.
4. Cod fiscal R 1844261
5. Forma juridică - persoană juridică română;
- societate cu răspundere limitată;
- capital integral privat.
6. Nr. asociaţi 3
7. Durata de funcţionare Nelimitată
8. Obiectul de activitate Producţia, prelucrarea şi comercializarea cărnii

2.8.1.2. Scurt istoric al firmei

Activitatea firmei S.C. „Agro Company” S.R.L. a început în 1997 în Lugoj, str.
Bocşei, nr. 35 având ca obiect de activitate sacrificarea porcilor şi vânzarea cărnii în doua
magazine de specialitate închiriate în Lugoj.
În anul 1999 a început prelucrarea cărnii pentru mezeluri şi alte produse, reuşind o
valorificare mai bună a materiei prime.
În trimestrul întâi al anului 2002 a început construcţia unui abator pe teren propriu,
producţia fizică sortimentală, calitatea şi cifra de afaceri crescând rapid începând cu
trimestrul al III-lea al anului 2002, când a fost dat în funcţiune noul abator, finanţat în
totalitate din fonduri proprii. În secţia de preparate s-a ajuns să se prelucreze în medie de 8
tone de carne pe zi, în 60 de sortimente.

153
Imediat după darea în folosinţă a abatorului a crescut şi producţia firmei, fiind
necesară mărirea spaţiilor frigorifice şi a spaţiilor de tranşare.
În anul 2004 s-a contractat în leasing un cap tractor şi remorca pentru transport
animale, iar în anul 2005 un cap tractor şi remorcă transport carne, ambele cu o capacitate de
20 de tone. Tot în anul 2005 s-au achiziţionat 20 autospeciale Dacia, 4 autovehicule Fiat
Ducato care au fost dotate cu instalaţii frigorifice pentru transport produse din carne.
Tot în acest an s-a întocmit documentaţia şi s-a obţinut un credit de 255000 Euro de la
BCR din care s-au achiziţionat utilaje performante şi agregate frigorifice. Creditul este în
derulare iar ratele şi dobânzile se plătesc la termen. Prin dotarea cu utilaje noi producţia a
crescut cu circa 40%.
Valoarea mijloacelor fixe (constând în construcţii, dotări cu utilaje pentru producţie şi
comerţ, precum şi mijloace de transport auto) a crescut în anul 2007 cu peste 158 miliarde lei
vechi.
Societatea este condusă de: administrator, director general, director economic,
contabil şef, şef de producţie, şef transporturi.
Societatea Agro Company S.R.L. de-a lungul anilor a obţinut în permanenţă diplome,
situându-se în topul firmelor de profil din judeţul Timis.
Referitor la reţeaua de distribuţie mezelurile Agro Company se realizează cu suportul
unui parc auto format din peste 30 de unităţi de transport dotate cu instalaţii frigorifice.

2.8.1.3. Profilul activităţii

Obiectul principal de activitate al Societăţii Comerciale „Agro Company” S.R.L. este


producţia şi prelucrarea cărnii.

Principalele sortimente de produse sunt:


- produse din carne fierte şi afumate (30 sortimente);
- produse din carne fierte, afumate şi uscate (6 sortimente);
- produse din carne crud uscate (14 sortimente);
- produse din carne proaspete (tocată + mici=7 sortimente);
- produse din carne afumate (cârnaţi din membrane naturale 2 sortimente);
- produse din carne – prospături (14 sortimente);
- produse din carne – şunci (7 sortimente);
- produse din carne – specialităţi (17 sortimente);
- produse din carne – afumături (11 sortimente);
- produse din carne coapte în forme (2 sortimente);
- produse din carne de tip caltaboş, lebăr (6 sortimente);
- produse de tip vegetal (5 sortimente).

Volumul de vânzări realizate pe produse in ultimii 3 ani: societatea a realizat în


ultimii ani o medie de 765.075 kg/an de specialităţi şunci, salamuri 2.448.240 kg/an,
prospături 2.524.747kg/an, produse afumate 9.112.687,5kg/an. Permanent societatea a
încercat şi s-a preocupat să diversifice produsele sale, crescând în acelaşi timp şi calitatea
acestora, astfel încât să facă faţă cerinţelor pieţei prin activitatea de creaţie şi testare de
produse noi.

Licenţe de producţie, comercializare: societatea dispune de următoarele licenţe de


fabricaţie pentru sortimentele prezentate:
• licenţă de fabricaţie seria A nr.02990 pentru tranşarea cărnii;
• licenţă de fabricaţie seria A nr.02991 pentru fabricarea grăsimilor animale;

154
• licenţă de fabricaţie seria A nr.02992 pentru fabricarea preparatelor din carne;
• licenţă de fabricaţie seria A nr.02993 pentru prelucrarea subproduselor comestibile şi
necomestibile;
• licenţă de fabricaţie seria A nr.02994 prestări servicii, condiţionare, ambalare,
depozitare şi transport.

2.8.1.4. Instrumentele de analiză

Se va efectua analiza poziţiei financiare a S.C. „Agro Company” S.R.L. pe trei ani
de analiză şi anume la: 31.12.2011, 31.12.2012, 31.12.2013, iar datele se vor prelua din
următoarele documente prezentate în cele ce urmează:
• bilanţul prescurtat al societăţii;
• bilanţul financiar;
• bilanţul funcţional;
• contul de profit şi pierderi;
• alte date necesare analizei.
Tabelul nr. 2.4.
Bilanţul prescurtat
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR Perioada de analiză
2011 2012 2013
Active imobilizate 0 0 0
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale 29.576 28.469 27.822
III. Imobilizări financiare 0 0 0
Active imobilizate – Total 29.576 28.469 27.822
Active circulante 11.219 14.987 17.738
I.Stocuri
II.Creanţe 11.909 8.809 9.181
III. Investiţii financiare pe termen scurt 0 0 0
IV. Casa şi conturi la bănci 1.171 2.388 2.642
Active circulante – Total 24.299 26.184 29.561
Cheltuieli în avans 394 293 240
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an 13.204 6.888 14.556
Active circulante nete, respectiv datorii curente nete 11.489 19.530 15.220
Total active minus datorii curente 41.065 47.999 43.042
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 8.023 14.886 8.320
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 0 0 0
Venituri în avans, din care: 0 59 25
- subvenţii pentru investiţii 0 0 0
- venituri înregistrate în avans 0 59 25
Capital şi rezerve
I. Capital, din care: 38.655 38.655 38.655
- capital subscris nevărsat 0 0 0

155
- capital subscris vărsat 38.655 38.655 38.655
II. Prime de capital 0 0 0
III. Rezerve din reevaluare
- sold creditor 0 0 0
- sold debitor 0 0 0
IV. Rezerve 150 150 179
V. Rezultatul reportat
- sold creditor 0 0 0
- sold debitor 5.763 5.692 4.112
VI. Rezultatul exerciţiului financiar
- sold creditor 936 71 1.580
- sold debitor 0 0 0
Repartizarea profitului 936 71 1.580
Capitaluri proprii – Total 33.042 33.113 34.722
Patrimoniul public 0 0 0
Capitaluri – Total 33.042 33.113 34.722

Pentru a construi bilanţul financiar al societăţii pe cei trei ani de analiză, se


porneşte de la formularul de bilanţ din cadrul Situaţiilor financiare anuale.

Etapele de realizare a bilanţului financiar sunt următoarele:

1. Analiza şi tratarea posturilor din bilanţ şi din afara lui:


Această analiză vizează trei aspecte:
a. Eliminarea nonvalorilor.
b. Înregistrarea elementelor patrimoniale la valoarea reală.
c. Tratarea elementelor din afara bilanţului.

5. Ordonarea posturilor în activ şi în pasiv.

1. Analiza şi tratarea posturilor din bilanţ şi din afara lui

În cadrul primei etape de construcţie a bilanţului financiar al S.C. „Agro Company”


S.R.L. singurele corecţii care trebuie realizate vizează:
• eliminarea cheltuielilor înregistrate în avans din activul bilanţului şi pentru a menţine
egalitatea bilanţieră, atunci când elementele de activ fictiv sunt eliminate este
necesară reducerea cu aceeaşi sumă şi a pasivului bilanţului. Astfel, aceste cheltuieli
în avans se elimină prin deducere din capitalul propriu, cu aceeaşi valoare ( operaţie
modificatoare de scădere);
• majorarea capitalului propriu cu veniturile înregistrate în avans, deoarece privite
static aceste venituri pot fi asimilate rezultatului exercitiului, aşadar se reduce postul
bilanţier „Venituri în avans” şi va creşte cu aceeaşi valoare capitalul propriu (
operaţie permutativă de pasiv).

156
Tabelul nr. 2.5.
Bilanţul financiar intermediar
mii lei

2011 2012 2013


bilanţul bilanţul bilanţul
bilanţul corecţii corectat bilanţul corecţii corectat bilanţul corecţii corectat
ACTIV
Imobilizări
necorporale 0 0 0 0 0 0
Imobilizări
corporale 29.576 29.576 28.469 28.469 27822 27822
Imobilizări
financiare 0 0 0 0 0 0
Active imobilizate
total 29.576 29.576 28.469 28.469 27.822 27.822
Stocuri 11.219 11.219 14.987 14.987 17.738 17.738
Creanţe - clienţi 11.909 11.909 8.809 8.809 9.181 9.181
Investiţii financiare
pe termen scurt 0 0 0 0 0 0
Casa şi conturi la
bănci 1.171 1.171 2.388 2.388 2.642 2.642
Active circulante
total 24.299 24.299 26.184 26.184 29.561 29.561
Cheltuieli
înregistrate în avans 394 -394 0 293 -293 0 240 -240 0
TOTAL ACTIV 54.269 -394 53.875 54.946 -293 54.653 57623 -240 57.383

PASIV
Capital social 38.655 38.655 38.655 38.655 38.655 38.655
Rezerve 150 150 150 150 179 179
Rezerve din
reevaluare – sold
creditor 0 0 0 0 0 0
Rezultatul reportat (
sold debitor) 5.763 5.763 5.692 5.692 4.112 4.112
Rezultatul
exerciţiului 936 936 71 71 1.580 1.580
Repartizarea
profitului 936 936 71 71 1.580 1.580
-293 -240
Capitaluri proprii 33.042 -394 32.648 33.113 +59 32.879 34.722 +25 34.507
Provizioane pt.
riscuri şi cheltuieli 0 0 0 0 0 0
Datorii pe termen
scurt, din care:
Furnizori 13.204 13.204 6.888 6.888 14.556 14.556
Datorii pe termen
lung 8.023 8.023 14.886 14.886 8.320 8.320
Datorii totale 21.227 21.227 21.774 21.774 22.876 22.876
Venituri în avans 0 0 59 -59 0 25 -25 0
TOTAL PASIV 54.269 -394 53.875 54.946 -293 54.653 57.623 -240 57.383

157
2. Ordonarea posturilor în activ şi în pasiv

Ordonarea se face astfel:


a) pentru activ:
- active imobilizate nete – cu durata de realizare mai mare de un an, inclusiv
stocurile fără mişcare sau cu mişcare lentă şi creanţele cu durată de realizare
mai mare de un an;
- active circulante – cu durata de realizare mai mică de un an, inclusiv
imobilizările financiare realizabile în anul curent.

b) pentru pasiv:
- capital permanent (capital propriu + datorii financiare şi nefinanciare cu
durată mai mare de un an);
- datorii pe termen scurt (datoriile financiare şi nefinanciare cu durată mai mică
de un an, inclusiv provizioanele mai mici de un an).

S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj nu deţine stocuri fără mişcare sau cu mişcare
lentă, de asemenea, societatea analizată nu înregistrează imobilizări financiare, aşadar nu se
realizează nici o corecţie în cadrul acestor doua elemente patrimoniale.
Societatea detine creanţe cu durată de realizare mai mare de un an in toate cele trei
perioade de analiza.
Bilanţul financiar final al S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj pe cei trei ani de
analiză este prezentat în tabelul nr. 2.6.
Tabelul nr. 2.6.
Bilanţul financiar final
mii lei

Specificaţie Perioada de analiză


2011 2012 2013
ACTIV
Imobilizări necorporale 0 0 0
Imobilizări corporale 29.576 28.469 27.822
Stocuri mai mari de un an 0 0 0
Imobilizări financiare mai mari de
un an 0 0 0
Creanţe cu durata mai mare de 1 1063 2.666 915
an
30.639 31.135 28.737
ACTIVE IMOBILIZATE TOTAL
Stocuri mai mici de un an 11.219 14.987 17.738
Creanţe mai mici de un an 10.846 6.143 8.266
Investiţii financiare pe termen
scurt 0 0 0
Imobilizări financiare cu durata
mai mică de 1 an 0 0 0
Casa şi conturi la bănci 1.171 2.388 2.642
23.236 23.518 28.646
ACTIVE CIRCULANTE TOTAL
53.875 54653 57.383
TOTAL ACTIV

158
PASIV
Capitaluri proprii 32.648 32.879 34.507
Împrumuturi pe termen mediu şi 8.023 14.886 8.320
lung
Furnizori cu durata mai mare de 1 0 0 0
an
Alte împrumuturi şi datorii 0 0 0
financiare
Datorii mai mari de 1 an -total 8.023 14.886 8.320
Provizioane pentru riscuri şi 0 0 0
cheltuieli mai mari de 1 an
Capitaluri permanente 40.671 47.765 42.827
Împrumuturi pe termen scurt 0 0 0
Furnizori cu durata mai mică de 1 1.249 2.439 2.534
an
Alte datorii de exploatare 11.955 4.449 12.022
Datorii mai mici de 1 an – 13.204 6.888 14.556
Total
Provizioane pentru riscuri şi 0 0 0
cheltuieli mai mici de 1 an
TOTAL PASIV 53.875 54.653 57.383

Tabelul nr. 2.7.


Bilanţul funcțional final
mii lei

Specificatie Perioada de analiză


2011 2012 2013
ACTIV
Imobilizări necorporale 0 0 0
Imobilizări corporale la valoarea bruta 33.838 34.460 34.518
(valoarea neta + amortizarea)
Imobilizări financiare 0 0 0
Total active aciclice (stabile) 33.838 34.460 34.518
Stocuri 11.219 14.987 17.738
Creanţe din exploatare 12.303 9.102 9.421
+ cheltuieli înregistrate în avans aferente
exploatării
Total active ciclice (de exploatare) 23.522 24.089 27.159
Creanţe în afara exploatării 0 0 0
+ cheltuieli în avans în afara exploatării
Total active ciclice din afara exploatării 0 0 0
Casa şi conturi la bănci 1.171 2.388 2.642
Trezorerie de activ 1.171 2.388 2.642
TOTAL ACTIV 58.531 60.937 64.319

159
PASIV
Capital propriu+amortizarea imobilizărilor 37.304 39.104 41.418
proprii
Datorii pe termen lung 8.023 14.886 8.320
Total pasive aciclice (stabile) 45.327 53.990 49.738
Furnizori şi conturi asimilate 1.249 2.439 2.534
Alte datorii de exploatare+ venituri înregistrate 11.955 4.508 12.047
în avans aferente exploatării
Total pasive ciclice (de exploatare) 13.204 6.947 14.581
Datorii în afara exploatării 0 0 0
+ venituri în avans în afara exploatării
Total pasive ciclice din afara exploatării 0 0 0
Credite pe termen scurt 0 0 0
Trezorerie de pasiv 0 0 0
TOTAL PASIV 58.531 60.937 64.319

Amortizarea imobilizărilor proprii:


• anul 2011 = 4262 mii lei
• anul 2012 = 5991 mii lei
• anul 2013 = 6696 mii lei

Tabelul nr. 2.8.


Contul de profit si pierdere
mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR PERIOADA DE ANALIZĂ


2011 2012 2013
1. Cifra de afaceri netă 39.768 44.368 61.077
Producţia vândută 33.596 40.411 56.506
Venituri din vânzarea mărfurilor 6.172 3.957 4.571
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de 0 0 0
afaceri nete
2. Variaţia stocurilor:
- sold creditor 0 0 4.904
- sold debitor 2.284 804 0
3. Producţia imobilizată 0 0 0
4. Alte venituri din exploatare 158 285 233
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 37.642 43.849 66.214
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele 12.472 13.529 25.782
consumabile
Alte cheltuieli materiale 117 221 895
b) Alte cheltuieli din afară (cu energia şi apa) 4.697 6.985 9.239
c) Cheltuieli privind mărfurile 4.177 2.532 2.809
6. Cheltuieli cu personalul, din care: 12.679 16.771 21.373

160
a) Salarii 8.281 11.142 15.390
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 4.397 5.629 5.983
7. a) Amortizări şi provizioane pentru deprecierea 974 1.030 855
imobilizărilor corporale şi necorporale
a.1) Cheltuieli 974 1.030 855
a.2) Venituri 0 0 0
7.b) Ajustarea valorii activelor circulante 0 0 0
b.1) Cheltuieli 0 0 0
b.2) Venituri 0 0 0
8 Alte cheltuieli de exploatare 2.403 2.981 4.197
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 1.794 1.877 2.679
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 474 1.053 1.480
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate 135 50 38
Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli 0 0 0
- Cheltuieli 0 0 0
- Venituri 0 0 0
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 37.519 44.049 65.150
REZULTATUL DIN EXPLOATARE:
- Profit 123 0 1.064
- Pierdere 0 200 0
9.Venituri din interese de participare 0 0 0
- din care, în cadrul grupului 0 0 0
10.Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac 0 0 0
parte din activele imobilizate
- din care, în cadrul grupului 0 0 0
11.Venituri din dobânzi 23 43 117
- din care, în cadrul grupului 0 0 0
Alte venituri financiare 131 262 233
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 154 305 350
12.Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a 0 0 0
investiţiilor financiare deţinute ca active circulante
- Cheltuieli 0 0 0
- Venituri 0 0 0
13.Cheltuieli privind dobânzile 244 75 0
- din care, în cadrul grupului 0 0 0
Alte cheltuieli financiare 51 91 38
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL 295 166 38
REZULTATUL FINANCIAR:
- Profit 0 139 312
- Pierdere 141 0 0
14.REZULTATUL CURENT:
- Profit 0 0 1.376
- Pierdere 18 61 0
15.Venituri extraordinare 16.629 2.055 690

161
16.Cheltuieli extraordinare 15.675 1.923 486
17.REZULTATUL EXTRAORDINAR:
- Profit 954 132 204
- Pierdere 0 0 0
VENITURI TOTALE 54.425 46.209 67.254
CHELTUIELI TOTALE 53.489 46.138 65.674
18.REZULTATUL BRUT:
- Profit 936 71 1.580
- Pierdere 0 0 0
19.IMPOZITUL PE PROFIT 0 0 0
REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI FINANCIAR
- Profit 936 71 1.580
- Pierdere 0 0 0

2.8.2. Analiza ratelor de structură ale bilanţului


S.C. „Agro Company” S.R.L.

2.8.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului

Modul de calcul al ratelor de structură ale activului bilanțului S.C. „Agro Company”
S.R.L. Lugoj, pe baza bilanțului financiar final, este prezentat în cele ce urmează:
Tabelul nr. 2.9.
Gradul de imobilizare a activului total

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Active imobilizate (valoare Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
netă)
2 Activ total At 53.875 54.653 57.383 mii lei
3 Rata activelor imobilizate Rai=Ain/At 56,87% 56,97% 50,08% %
4 Valoarea maxim Max 60% 60% 60% %
acceptabilă
5 Indicele de creştere a Ain IcAin 100% 102% 92% %
6 Indice de creştere a At IcAt 100% 101% 105% %
7 Indice de creştere a cifrei IcCa 100% 112% 138% %
de afaceri

162
Valoarea ratei activelor imobilizate poate fi considerată normală, deşi s-a redus în
ultimul an de analiză faţă de perioadele precedente. Situaţia se consideră ca fiind pozitivă
deoarece este asociată unei creşteri a vitezei de rotaţie a activelor imobilizate prin
veniturile totale. Această reducere se datorează creşterii într-un ritm mai rapid a activelor
circulante faţă de creşterea imobilizărilor nete, ceea ce are un efect pozitiv asupra
lichidităţii firmei, dat fiind faptul că nu asistăm la un proces de dezinvestire.

Gradul de imobilizare

65% 60% 60% 60%


60% 57%
57% Rai
55%
%

50% Max
50%
45%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr.2.7. Evoluţia gradului de imobilizare al activului total

Ţinând cont de faptul că imobilizările necorporale sunt nule pe întreaga perioadă, iar
creanțele cu durata mai mare de un an ( care se asimilează imobilizărilor financiare mai
mari de un an) au valoare nesemnificativă, imobilizările corporale vor fi cele care vor da
valoarea majoritară a activelor imobilizate nete. Tendinţa imobilizărilor corporale este de
descreştere în ultimul an de analiză, putând fi considerată favorabilă întrucât nu e asimilată
ca fiind consecinţa unui proces de dezinvestire, ci a procesului de creştere a vitezei de
rotaţie prin cifra de afaceri, ceea ce echivalează cu o eficienţă sporită a utilizării lor.
Tabelul nr. 2.10.
Structura activelor circulante

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
2 Activ total At 53.875 54.653 57.383 mii lei
3 Rata activelor circulante Rac=Ac/At 43,13% 43,03% 49,92% %
4 Valoare minim Min 40% 40% 40% %
acceptabilă
5 Indice de creştere a Ac IcAc 100% 101% 122% %
6 Indice de creştere a At IcAt 100% 101% 105% %
7 Indice de creştere a Ca IcCa 100% 112% 138% %

În ultimul an valoarea indicatorului poate fi considerată normală deşi a crescut cu 7%


faţă de perioada precedentă, sporind ponderea utilizărilor circulante în total, având drept
consecinţă creşterea gradului de lichiditate a activului total; această situaţie poate fi

163
interpretată ca fiind pozitivă întrucât este corelată şi cu o creştere a vitezei de rotaţie a
activelor circulante prin veniturile totale.

Gradul
Evoluţia gradului de lichiditate
de lichiditate a activului

43% 43% 50%


60%
40% 40%
40% 40% Rac
%

20% Min
0%
2011 2012 2013 Timp

Figura nr. 2.8. Evoluţia gradului de lichiditate a activului

Vom analiza rata activelor circulante pe elemente componente.


Tabelul nr.2.11.
Ratele stocurilor, a creanţelor şi a disponibilităţilor

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
2 Stocuri St 11.219 14.987 17.738 mii lei
3 Rata stocurilor Rac=St/Ac 48% 64% 62% %
4 Valoare maxim Max 50% 50% 50% %
admisibilă
5 Creanţe Cr 10.846 6.143 8.266 mii lei
6 Rata creanţelor Rcr=Cr/Ac 47% 26% 29% %
7 Disponibilităţi Dbp 1.171 2.388 2.642 mii lei
8 Rata disponibilităţilor Rdbp=Dbp/Ac 5% 10% 9% %
9 Valoare minim Vmin 5% 5% 5% %
acceptabilă
10 Valoare maxim Vmax 25% 25% 25% %
admisibilă
11 Indicele de creştere a St IcSt 100% 134% 118% %
12 Indicele de creştere a Cr IcCr 100% 57% 135% %
13 Indice de creştere a Ac IcAc 100% 101% 122% %
14 Indice de creştere a Ca IcCa 100% 112% 138% %

164
În anul 2013 valoarea ratei stocurilor a scăzut cu 2% faţă de perioada precedentă,
depăşind însă maximul admisibil. Evoluţia ratei este corelată cu reducerea vitezei de rotaţie a
stocurilor, care prelungeşte durata medie de transformare a lor în lichiditătţi, având drept
consecinţă reducerea gradului general de lichiditate a activelor circulante, pe perioada
analizată.
Valorile înregistrate ale indicatorului se încadrează peste limitele normale, dar luând în
considerare şi specificul activităţii şi durata procesului tehnologic, situaţia poate fi
considerată acceptabilă întrucât ritmul cifrei de afaceri depăşeşte ritmul de creştere a
stocurilor.
Ponderea creanţelor în total active circulante, în anul 2013 era de 29%, mai mult cu 3%
decât în anul precedent, fapt datorat scăderii ca ritm a stocurilor, ceea ce înseamnă reducerea
gradului general de lichiditate a activelor circulante. Nivelul acesteia este corelat cu o scădere
a duratei medii de încasare a lor pe seama veniturilor totale.
Ponderea lichidităţilor se reduce în ultimul an cu 1% faţă de anul anterior, ajungând să
deţină 9%, menţinându-se astfel peste valoarea minim admisibilă, adică crescând lichiditatea
activelor circulante şi în general a întregului patrimoniu. Din acest punct de vedere situaţia
este satisfăcătoare şi se explică prin relaţiile financiare ale firmei cu clienţii şi furnizorii şi
prin specificul activităţii.

Concluzie: Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă
utilizarea, termenele şi gradul de lichiditate al elementelor patrimoniale concrete, putem
conchide că firma se află într-o situaţie bună, caracterizată printr-un grad relativ ridicat de
lichiditate, manifestându-se o tendinţă generală bună a situaţiei.

2.8.2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului

Modul de calcul al ratelor de structură ale pasivului bilanțului S.C. „Agro Company”
S.R.L. Lugoj, pe baza bilanțului financiar final, este prezentat în cele ce urmează:
Tabelul nr. 2.12.
Stabilitatea financiară
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Capital permanent Cpm=Cp+Dtml 40.671 47.765 42.827 mii lei
2 Capital propriu Cp 32.648 32.879 34.507 mii lei
3 Datorii pe termen mediu şi Dtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
lung
4 Indicele de creştere a Cpm IcCpm 1,00 1,17 0,90 mii lei
5 Pasiv total Pt 53.875 54.653 57.383 mii lei
6 Indice de creştere a IcPt 1,00 1,01 1,05
pasivului
7 Rata stabilităţii financiare Rsf=Cpm/Pt 75% 87% 75% %
8 Valoarea minim Min 50% 50% 50% %
acceptabilă

165
Pe întreaga perioadă analizată firma dispunea de un înalt grad de stabilitate financiară,
plasându-se deasupra valorii minim acceptabile. Indicatorul a înregistrat o evoluţie
oscilatorie, crescând în anul 2012 la 87%, ca mai apoi, în anul 2013 să revină la valoarea
înregistrată în anul 2011.
În anul 2013 firma îşi finanţa peste 75% din activitate din capitalurile permanente,
beneficiind de o bună stabilitate financiară, însă cu 12% mai puţin faţă de anul precedent,
aceasta datorându-se creşterii ponderii resurselor cu caracter ciclic în finanţarea activităţiilor
firmei.

Evolutia
Evoluţia stabilitatii financiare
stabilităţii financiare

150%
100% 50% 50% 50% Min
50% 87% Rsf
75% 75%
0%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr.2.9. Evoluţia stabilităţii financiare


Tabelul nr.2.13
Gradul de finanțare curent
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Datorii pe termen scurt Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
2 Pasiv total Pt 53.875 54.653 57.383 mii lei
3 Grad de finanţare curent Gfc=Dts/Pt 24,51% 12,60% 25,37% %
4 Valoare maxim Max 50,00% 50,00% 50,00% %
acceptabilă

Pe întreaga perioadă gradul de finanţare curent a fost redus, plasându-se sub limita de
50%, limită considerată ca fiind compromiţătoare pentru stabilitatea financiară şi gradul de
îndatorare. În anul 2013 se înregistrează o tendinţă de creştere a indicatorului, acest fapt
datorându-se în general creşterii mai rapide ca ritm a resurselor curente faţă de cele
permanente.
În ultimul an de analiză firma îşi finanţa activitatea într-o proporţie de peste 25,37%
din surse ciclice. Tendinţa de creştere lentă pe întreaga perioadă reflectă creşterea gradului
general de exigibilitate a pasivului.

166
Tabelul nr.2.14.
Autonomia financiară globală

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Capital propriu Cp 32.648 32.879 34.507 mii lei
2 Indicele de creştere a Cp IcCp 100% 101% 105% %
3 Pasiv total Pt 53.875 54.653 57.383 mii lei
4 Indicele de creştere a IcPt 100% 101% 105% %
pasivului
5 Autonomia financiară Rafg=Cp/Pt 61% 60% 60% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 33% 33% 33% %

Evolutia
Evoluţia autonomiei financiare globale

70% 61% 60% 60%


60%
50%
40% 33% 33% 33% Rafg
%

30% Min
20%
10%
0%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr.2.10. Evoluţia autonomiei financiare globale

În ultimul an firma îşi finanţa activităţile într-o proporţie de 60% din resurse proprii,
adică cu 1% mai puţin decât în anul 2011. Acest fapt s-a datorat creşterii mai rapide, ca
ritm, a resurselor împrumutate şi atrase faţă de resursele proprii.
Firma a dispus de o autonomie financiară globală foarte bună pe întreaga perioadă
analizată, cu o tendinţă de reducere ca urmare a faptului că creşterea resurselor
împrumutate şi atrase a devansat creşterea celor proprii.

167
Tabelul nr.2.15.
Autonomia financiară la termen
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Capital propriu Cp 32.648 32.879 34.507 mii lei
2 Indicele de creştere a Cp IcCp 100% 101% 105% %
3 Capital permanent Cpm 40.671 47.765 42.827 mii lei
4 Indicele de creştere a IcCpm 100% 117% 90% %
Cpm
5 Datorii pe termen mediu Dtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
și lung
6 Indicele de creştere a IcDtml 100 % 185% 56% %
Dtml
7 Autonomia financiară la Raft1=Cp/Cpm 80% 69% 81% %
termen 1
8 Valoare minim Min 50% 50% 50% %
acceptabilă
9 Autonomia financiară la Raft2=Cp/Dtml 407% 220% 415% %
termen 2
10 Valoare minim Min 100% 100% 100% %
acceptabilă
Pe întreaga perioadă firma se încadrează într-un grad ridicat de autonomie financiară
la termen, indiferent de modalitatea de calcul. În anul 2012 manifestă o tendinţă de reducere a
indicatorului, urmând ca în ultimul an să crească, capitalurile permanente ale firmei fiind
constituite într-o proporţie de 81% din capitaluri proprii. Acest lucru înseamnă că 81% din
resursele financiare cu utilizare îndelungată sunt resurse proprii, cu 12% mai mult faţă de
anul anterior. Acest fapt s-a datorat creşterii într-un ritm mai rapid a capitalurilor proprii faţă
de capitalurile permanente, ceea ce înseamnă că resursele proprii au avut o dinamică mai
accentuată decât datoriile pe termen mediu şi lung. Din acest punct de vedere firma se află
într-o situaţie lejeră având în vedere valoarea minim admisibilă a indicatorului.
Tabelul nr.2.16.
Îndatorarea globală
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Datorii totale Dt=Dtml+Dts 21.227 21.774 22.876 mii lei
2 Indicele de creştere a Dt IcDt 100% 103% 105% %
3 Total pasiv Pt 53.875 54.653 57.383 mii lei
4 Indicele de creştere a IcPt 100% 101% 105% %
pasivului
5 Rata îndatorării globale Rig=Dt/Pt 39% 40% 40% %
6 Valoarea maxim Max 66% 66% 66% %
admisibilă

168
Din acest punct de vedere firma se află într-o situaţie favorabilă, pe întreaga perioadă
analizată aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului, totuşi manifestând un
ritm ușor de creştere, datorită creşterii ceva mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale faţă de
capitalurile proprii. În ultimul an firma utiliza resurse împrumutate şi atrase într-o proporţie
de 40%.

66% 66% 66%


80%
60%
39% 40% 40% Rfg
40%
%

Max
20%
0%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.11. Evoluţia îndatorării globale


Tabelul nr.2.17.
Rata îndatorării la termen
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Datorii pe termen mediu Dtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
și lung
2 Indicele de creştere a IcDtml 100 % 185% 56% %
Dtml
3 Capital permanent Cpm 40.671 47.765 42.827 mii lei
4 Indicele de creştere a IcCpm 100% 117% 90% %
Cpm
5 Capital propriu Cp 32.648 32.879 34.507 mii
lei
6 Indicele de creştere a Cp IcCp 100% 101% 105% %
7 Rata îndatorării la Rît1=Dtml/Cpm 20% 31% 19% %
termen 1
8 Valoare maxim Max 50% 50% 50% %
admisibilă
9 Rata îndatorării la Rît2=Dtml/Cp 25% 45% 24% %
termen 2
10 Valoare maxim Max 100% 100% 100% %
admisibilă

Observăm că prin ambele modalități de calcul societatea analizată înregistrează valori


ale ratei de îndatorare la termen cu mult sub valorile maxime admisibile, ceea ce denotă

169
faptul că societatea se află într-o situație favorabilă și oricând ar dori să contracteze un credit,
fie pe termen lung, fie pe termen scurt, îl va primi de la orice instituție de credit.
Concluzie:
Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea,
sursele şi termenele de exigbilitate ale resurselor financiare, putem conchide că S.C. „Agro
Company” S.R.L. Lugoj se află într-o situaţie favorabilă, caracterizată printr-un grad ridicat
de autonomie financiară, un grad redus de îndatorare şi o siguranţă ridicată. Tendinţa
sensibilă a gradului global de îndatorare de a se apropia de valoarea maxim admisibilă a
indicatorului evidenţiază o depreciere lentă a situaţiei.

2.8.3. Analiza echilibrului financiar la S.C. „Agro Company” S.R.L.

2.8.3.1. Analiza echilibrului financiar pe termene

Vom analiza echilibrul financiar al S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj, utilizând
datele bilanțului financiar final, pe baza indicatorilor :
a) Fondul de rulment (FR);
b) Necesarul de fond de rulment (NFR);
c) Trezoreria netă (TN).
Tabelul nr. 2.18.
Fondul de rulment net

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Capital permanent Cpm 40.671 47.765 42.827 mii lei
2 Indicele de creştere a IcCpm 100% 117% 90% %
Cpm
3 Active imobilizate nete Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
4 Indicele de creştere a IcAin 100% 102% 92% %
Ain
5 Fond de rulment net Frn=Cpm-Ain 10.032 16.630 14.090 mii lei
6 Ponderea Frn in Cpm PFrn=Frn/Cpm 25% 35% 33% %
7 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
8 Indicele de creştere a IcAc 100% 101% 122% %
Ac
9 Datorii pe termen scurt Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
10 Indicele de creştere a IcDts 100% 52% 211% %
Dts
11 Fond de rulment net Frn=Ac-Dts 10.032 16.630 14.090 mii lei

12 Finanţarea Ac din Frn Rfac=Frn/Ac 43% 71% 49% %


13 Indicele cu baza în lanţ IcFrn 100% 166% 85% %
14 Variaţia indicatorului dvFrn 0% 66% -15% %

170
FRN

20000
15000
10000
lei

16630 FRN
5000 14090
0 10032
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.12. Evoluţia fondului de rulment net

Pe întreaga perioadă de analiză se înregistrează valori pozitive ale fondului de rulment


net, ceea ce înseamnă că sursele permanente reuşesc să finanţeze integral alocările
permanente, rămânând şi un surplus pentru finanţarea nevoilor ciclice.
Acest fapt se datorează creşterii continue într-un ritm superior pe perioada de analiză
a resurselor permanente faţă de creşterea alocărilor stabile. În ultimul an fondul de rulment a
scăzut cu 15% faţă de anul precedent de analiză reprezentând 33% din capitalul permanent,
adică cu 2% mai puţin decât în anul precedent.
Fondul de rulment net era capabil să finanţeze 49% din activele circulante, de
asemenea cu 22% mai puţin decât anul anterior. Concluzionând, firma a reuşit să-şi acopere
nevoile permanente pe seama surselor permanente.

Tabelul nr.2.19

Fondul de rulment propriu

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt
2011 2012 2013
1 Capital propriu Cp 32.648 32.879 34.507 mii lei
2 Active imobilizate nete Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
3 Fond de rulment Frp=Cp-Ain 2.009 1.744 5.770 lei
propriu
4 Ponderea Frp in Cp Pfr=Frp/Cp 6% 5% 17% %
5 Indicele cu baza în lanţ IcFrp 100% 87% 331% %
6 Fond de rulment net Frn 10.032 16.630 14.090 mii lei
7 Fond de rulment străin Frs=Frn-Frp 8.023 14.886 8.320 mii lei

171
Tabelul nr.2.20.
Fondul de rulment străin

Nr.crt Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


2011 2012 2013
1 Fond de rulment Pfrp=Frp/Frn 20% 10% 41% %
propriu
2 Fond de rulment străin Pfrs=Frs/Frn 80% 90% 59% %
3 Fond de rulment net Frn 100% 100% 100% %

Structura
Evoluţia structurii fondului de rulment

150%
100% 20% 10% Frp
41%
%

50% 80% 90% Frs


59%
0%
2011 2012 2013 Timp

Figura nr.2.13. Evoluţia structurii fondului de rulment

Pentru anul 2013 se observă o creştere faţă de anul precedent cu 31% în structură a
fondului de rulment propriu, ca urmare a evoluţiei mai accentuate, ca dinamică, a
capitalurilor proprii faţă de împrumuturile pe termen mediu şi lung. Astfel în ultimul an 41%
din fondul de rulment net se constituia pe seama capitalurilor proprii, ponderea fondului de
rulment străin reducându-se considerabil de la 90% la 59%, fapt apreciat ca fiind pozitiv.

Tabelul nr.2.21.
Viteza de rotaţie a fondului de rulment net

Nr Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


.
crt 2011 2012 2013
1 Fond de rulment net Frn 10.032 16.630 14.090 mii lei
2 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
3 Numărul de rotaţii nrot=Ca/Frn 3,96 2,66 4,33 rot
4 Durata în zile a unei Dz=365*(Frn/Ca) 92,08 136,81 84,20 zile
rotaţii
5 Marja de securitate Min 30 30 30 zile
minimă
6 Marja de securitate Max 90 90 90 zile
maximă

172
În ultimul an nivelul indicatorului era bun, marja de securitate încadrându-se în
limitele normale. Fondul de rulment se reconstituia pe seama cifrei de afaceri în aproximativ
84 zile. Sporirea duratei în zile a rotaţiei semnifică creşterea importanţei finanţării stabile
asupra activităţii, adică cifra de afaceri se realizează cu un fond de rulment mai mic faţă de
perioada anterioară, situaţie pe care o considerăm ca fiind favorabilă. Plasarea indicatorului în
anii precedenţi peste termenul de 90 de zile arată că s-a produs aşa numita “îngheţare” a
fondurilor permanente în sensul supradimensionării lor în raport cu nevoile de finanţare.

Tabelul nr. 2.22.


Necesarul de fond de rulment
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Stocuri St 11.219 14.987 17.738 mii lei
2 Creanţe Cr 10.846 6.143 8.266 mii lei
3 Active curente Ac=St+Cr 22.065 21.130 26.004 mii lei
4 Pasive curente Pc 13.204 6.888 14.556 mii lei
5 Necesar de fond de Nfr=Ac-Pc 8.861 14.242 11.448 mii lei
rulment
6 Indicele de creştere cu IcNfr 100% 161% 80% %
bază în lanţ
7 Rata nevoilor curente Rnc=Nfr/Ac 40% 67% 44% %

Nfr

15000
10000 14242
Nfr
lei

5000 11448
0 8861

2011 2012 2013


Timp

Figura nr. 2.14. Evoluţia necesarului de fond de rulment


Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori pozitive, ceea ce înseamnă că a existat
permanent un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare; tendinţa a fost
descrescătoare, acest lucru s-a datorat creşterii într-un ritm mai rapid a surselor ciclice decât a
activelor ciclice. În ultimul an necesarul de fond de rulment a scăzut cu 20% faţă de anul
trecut, fapt datorat următoarelor aspecte principale:
• scăderea nevoii de finanţare a activităţii;
• creşterea eficientă a activelor circulante şi creşterea gradului lor de lichiditate.
Rata nevoilor curente, care arată partea neacoperită a activelor ciclice de către
pasivele ciclice, a fost în ultimul an de 44% (faţă de 50% maxim admis), scăzând cu 23% faţă
de anul anterior. Situaţia poate fi considerată satisfăcătoare întrucât nevoile ciclice au putut fi
acoperite din resursele curente; acest lucru indică un echilibru în finanţarea curentă a
activităţii.

173
Tabelul nr. 2.23.
Viteza de rotaţie a necesarului de fond de rulment
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013

1 Necesarul de fond de Nfr 8.861 14.242 11.448 mii lei


rulment
2 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
3 Numărul de rotaţii nrot=Ca/Nfr 4,48 3,12 5,34 rot
4 Durata în zile a unei rotaţii Dz=365*(Nfr/Ca) 81,33 117,16 68,41 zile
5 Marja de securitate minimă Min 30 30 30 zile
6 Marja de securitate maximă Max 90 90 90 zile

În ultimul an rotaţia necesarului de fond de rulment prin cifra de afaceri a avut o


valoare de 68 zile, valoare care se încadrează în limitele de securitate prevăzute. Faţă de
perioada anterioară scade considerabil necesarul de fond de rulment necesar cifrei de afaceri
(durata în zile a unei rotaţii reducându-se de la 117 zile la 68 de zile), evoluţie considerată
sănătoasă.
Tabelul nr. 2.24.
Trezoreria netă
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
Crt 2011 2012 2013
1 Fond de rulment net Frn 10.032 16.630 14.090 mii lei
2 Necesarul de fond de Nfr 8.861 14.242 11.448 mii lei
rulment
3 Trezoreria netă Tn 1.171 2.388 2.642 mii lei

Tn
Evoluţia trezoreriei nete
3000
2000 2642 Tn
1000 2388
0 1171
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.15. Evoluţia trezoreriei nete


Pe întreaga perioadă trezoreria a înregistrat valori pozitive fiind generată de fondul de
rulment superior necesarului de fond de rulment. Se asigură astfel posibilitatea efectuării de
plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi băneşti. Firma se găseşte într-o situaţie favorabilă,
pe termen scurt trezoreria pozitivă însemnând realizarea echilibrului financiar.

174
2.8.3.2. Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor de finanţare
Modul de calcul al ratelor de finanţare la S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj este
prezentat în tabelele următoare.:
Tabelul nr.2.25.
Rata finanțării activelor stabile din resurse stabile
Nr Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
.
crt 2011 2012 2013
1 Capital permanent Cpm 40.671 47.765 42.827 mii lei
2 Active imobilizate nete Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
3 Rata finanţării Ain prin Rfs=Cpm/Ain 133% 153% 149% %
Cpm
4 Valoarea minim admisibilă Min 85% 85% 85% %
5 Valoarea maxim admisibilă Max 150% 150% 150% %

Nivelul indicatorului pe întreaga perioadă arată că nevoile cu caracter permanent au


fost acoperite integral din resurse permanente, degajându-se excedent de resurse financiare
stabile, adică un fond de rulment net pozitiv. Nivelul indicatorului, în ultimul an de analiză a
scăzut cu 4% faţă de anul precedent, confirmând diminuarea fondului de rulment.

Rfs
Finanţarea nevoilor permanente din surse permanente

160% 153% 149%


150%
140% 133% Rfs
%

130%
120%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr.2.16. Finanţarea nevoilor permanente din surse permanente

Tabelul nr. 2.26.


Rata finanțării activelor ciclice din resurse ciclice
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Surse ciclice Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
2 Active ciclice Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
3 Rata finanţării Ac prin Rfc=Dts/Ac 56,85% 29,28% 50,81% %
Sc
4 Valoare minim Min 50% 50% 50% %
admisibilă
5 Valoare maxim permisă Max 115% 115% 115% %

175
Rfc curente din surse curente
Finanţarea resurselor
57%
60% 51%
50%
40% 29%
30% Rfc
%

20%
10%
0%
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.17. Finanţarea resurselor curente din surse curente

Nivelul indicatorului în anul 2013 arată că nevoile cu caracter temporar au fost


acoperite integral din surse cu caracter temporar, acesta crescând cu 22% faţă de anul
anterior.
Tabelul nr.2.27.
Rata finanțării necesarului de fond de rulment din fond de rulment

Nr Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


.
crt 2011 2012 2013
1 Fond de rulment net Frn 10.032 16.630 14.090 mii lei
2 Necesarul de fond de Nfr 8.861 14.242 11.448 mii lei
rulment
3 Rata finanţării Nfr prin Frn Rfef=Frn/Nfr 113,22% 116,77% 123,08% %
4 Valoare minim acceptabilă Min 100% 100% 100% %

Rfef din FRN


Finanţarea NFR
1 23 %
12 5 %
12 0 % 1 17 %
11 5 % 1 1 3% Rfef
%

11 0 %
10 5 %
20 1 1 2 0 12 2 0 13
Timp

Figura nr. 2.18. Finanţarea NFR din FRN

176
Nivelul ratei finaţării Nfr prin Frn arată că surplusul de nevoi ciclice a fost acoperit
din surplusul de resurse permanente, reflectând echilibrul financiar global, manifestat prin
trezoreria netă pozitivă.
Concluzie:
S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj se află într-o situaţie favorabilă, caracterizată
prin autonomie financiară pe termen scurt şi echilibru financiar, trezoreria fiind pozitivă,
excedentul de finanţare regăsindu-se sub forma disponibilităţilor băneşti proprii din conturi
bancare şi din casă. Firma dispune de o marjă de securitate care o poate proteja de efectele
perturbării ciclului de încasare sau de plăţi. Echilibrul financiar al firmei a fost bun pe
întreaga perioadă analizată, aprecierea lui făcându-se prin indicatorii fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment şi trezoreria.

2.8.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii la


S.C. „Agro Company” S.R.L.
Modul de calcul al ratelor de lichiditate la S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj este
prezentat în tabelele următoare:
Tabelul nr.2.28.
Lichiditatea curentă
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M
crt. 2011 2012 2013
1 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
2 Datorii pe termen scurt Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
3 Lichiditatea curentă Lc=Ac/Dts 1,76 3,41 1,97 -
4 Indicele de creştere IcLc 100% 194% 58% %
5 Variaţia indicatorului dvLc 0% 94% -42% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 1,00 1,00 1,00 -
7 Valoare maxim Max 2,00 2,00 2,00 -
acceptabilă

Evoluţialichiditatii
Evolutia lichidităţii curente
curente

3,41
4,00 2,00 2,00 2,00
1,76 1,97
2,00 1,00 1,00 1,00 Lc
0,00 Min
2011 2012 2013 Max
Timp

Figura nr. 2.19. Evoluția lichidității curente

177
În anii 2011, respectiv 2013, valoarea indicatorului lichiditatea curentă se încadrează în
limitele normale, firma fiind capabilă să-şi acopere integral pasivele curente pe seama
activelor curente, din acest punct de vedere firma fiind bine asigurată împotriva incapacităţii
de plată pe termen scurt. În anul 2012 depăşirea valorii maxime acceptabile indică o utilizare
necorespunzătoare a activelor curente.
Tabelul nr.2.29.
Lichiditatea rapidă
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M
crt.
2011 2012 2013
1 Active circulante fără Acs=Ac-St 12.017 8.531 10.908 mii lei
stocuri
2 Datorii pe termen scurt Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
3 Lichiditatea rapidă Lr=Acs/Dts 0,91 1,23 0,74 -
4 Indicele de creştere IcLr 100% 135% 60% %
5 Variaţia indicatorului DvLr 0% 35% -40% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 0,65 0,65 0,65 -
7 Valoare maxim acceptabilă Max 1,00 1,00 1,00 -

Evoluţialichiditatii
Evolutia lichidităţii rapide
curente

3,00 2,00 2,00 2,00


2,00 1,23
0,91 1,00 1,00 1,00
0,74 Lc
1,00
0,00 Min
2011 2012 2013 Max
Timp

Figura nr. 2.20. Evoluția lichidității rapide

În anii 2011 și 2013 valoarea lichidităţii rapide la S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj
se încadrează în limitele normale, cu toate că valoarea indicatorului în ultimul an a ajuns la
aproape jumătatea valorii înregistrate în anul 2012, aceasta datorându-se creşterii mai rapide
ca ritm a pasivelor faţă de creanţe şi disponibilităţi.
În general pe perioada de analiză nivelul indicatorului era asiguratoriu (cu excepţia
anului 2012, când depăşeşte valoarea maximă, considerându-se că nu se utilizează
corespunzător activele curente), certificând faptul că firma a fost capabilă să-şi acopere
satisfăcător pasivele curente pe seama creanţelor şi disponibilităţilor.

178
Din acest punct de vedere firma este asigurată împotriva incapacităţii de plată pe
termen scurt.
Tabelul nr.2.30.
Lichiditatea imediată

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M


crt.
2011 2012 2013
1 Disponibilități bănești
( casa și conturi la bănci) Db 1.171 2.388 2.642 mii lei
2 Datorii pe termen scurt Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
3 Lichiditatea imediată Li=Db/Dts 0,09 0,35 0,18 -
4 Indicele de creştere IcLi 100% 389% 51% %
5 Variaţia indicatorului DvLi 0% 289% -49% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 0,65 0,65 0,65 -
7 Valoare maxim acceptabilă Max 1,00 1,00 1,00 -

Evoluţia
Evolutia lichidităţii
lichiditatiiimediate
curente

1,50 1,00 1,00 1,00


1,00 0,65 0,65
0,35 0,65
0,50 Li
0,09 0,18
0,00 Min
2011 2012 2013 Max
Timp

Figura nr. 2.21. Evoluția lichidității imediate

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză ratele de lichiditate imediată la S.C.


„Agro Company” S.R.L. Lugoj sunt sub nivelele minime acceptabile, ceea ce înseamnă că
firma nu reușește să-și achite datoriile pe termen scurt doar din lichiditățile deținute.

Modul de calcul al principalelor rate de solvabilitate la S.C. „Agro Company” S.R.L.


Lugoj este prezentat în tabelele următoare.:

179
Tabelul nr.2.31.
Rata solvabilităţii generale
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M
crt.
2011 2012 2013
1 Activ total At 53.875 54.653 57.383 mii lei
2 Datorii totale Dt 21.227 21.774 22.876 mii lei
3 Rata de solvabilitate Rsg=At/Dt 2,53 2,51 2,50 -
generală
4 Indice de creştere IcRsg 100% 99% 99% %
5 Variaţia indicatorului dvRsg 0% -1% -1% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 3 3 3 -

Se consideră că mărimea asiguratorie a ratei este 3-4, deoarece în caz de lichidare a


întreprinderii, valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile.
Pe întreaga perioadă analizată nivelul ratei de solvabilitate generală se situează sub
limita normală și cu o tendință ușoară de dimimuare de la un de analiză la altul, ceea ce
evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi 1-au asumat furnizorii de fonduri puse la
dispoziţia societății comerciale analizate.
Tabelul nr.2.32.
Rata solvabilităţii patrimoniale
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M
crt.
2011 2012 2013
1 Capital social Cs 38.655 38.655 38.655 mii lei
2 Împrumuturi pe termen Îtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
mediu şi lung
3 Rata solvabilității Rsp=Cs/Cs 0,83 0,72 0,82 -
patrimoniale +Îtml
4 Indice de creştere IcRsp 100% 87% 114% %
5 Variaţia indicatorului dvRsp 0% -13% +14% %
6 Valoare minim acceptabilă Min 0,3 0,3 0,3 -

Rata solvabilităţii patrimoniale exprimă gradul în care capitalul social asigură


acoperirea obligaţiilor de plată pe termen lung (împrumuturile pe termen lung - Itml şi aportul
acţionarilor sau asociaţilor - Cs) și se apreciază că nivelul normal pentru această rată este de
0,4 - 0,6, limita minimă considerată 0,3.
Observăm că pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei solvabilității patrimoniale se
situează cu mult peste limita considerată minimă de 0,3, ceea ce denotă faptul că S.C. „Agro
Company” S.R.L. Lugoj este capabilă să-și acopere obligaţiile de plată pe termen lung din
capitalul social al firmei.

180
Tabelul nr.2.33.
Rata solvabilităţii financiare
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M
crt.
2011 2012 2013
1 Activ total At 53.875 54.653 57.383 mii lei
2 Împrumuturi pe termen Îtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
mediu şi lung
3 Împrumuturi pe termen Îts 0 0 0 mii lei
scurt
4 Rata solvabilității Rsf=At/Îtml 6,72 3,67 6,90 -
financiare +Îts
5 Indice de creştere IcRsp 100% 55% 188% %
6 Variaţia indicatorului dvRsp 0% -45% +88% %
7 Valoare minim acceptabilă Min 2 2 2 -

Rata solvabilităţii financiare arată măsura în care datoriile financiare totale sunt
acoperite de activul total, considerându-se un nivel acceptabil al ratei o valoare mai mare de
2, sub acest nivel existând pericolul incapacităţii de plată.
Observăm că pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei solvabilității financiare se
situează cu mult peste limita considerată minimă de 2, ceea ce conduce la concluzia că S.C.
„Agro Company” S.R.L. Lugoj este capabilă să-și acopere datoriile financiare pe termen lung
și scurt prin valorificarea activului total.
Concluzie: Bonitatea financiară a firmei a fost destul de bună pe parcursul întregii
perioade de analiză, nivelul de lichiditate curentă şi rapidă al firmei este bun, solvabilitatea
firmei este bună.

2.8.5. Analiza gestiunii resurselor


Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de
rotaţie a lor prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului
de exploatare şi comercializare
Viteza de rotaţie (vr) sau ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor
în lichidităţi şi a durata de reînnoire a datoriilor. Viteza de rotaţie se exprimă sintetic cu
ajutorul a doi indicatori: numărul de rotaţii, respectiv durata în zile a unei rotaţii.
Numărul de rotaţii (nr) arată de câte ori se roteşte elementul bilanţier de activ (Ea)
sau pasiv (Ep) analizat prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.

CA
nr =
Ea; Ep

Durata în zile a unei rotaţii (dz) arată durata medie în care elementul de activ sau de
pasiv analizat parcurge întregul ciclu economic şi revine în formă iniţială, bănească.
Ea; Ep
dz = ×T
CA

181
2.8.5.1. Analiza ratelor de gestiune generală a capitalurilor

Modul de calcul al gestiunii capitalurilor este prezentat în tabelul următor:

Tabelul nr. 2.34.


Viteza de rotaţie a capitalurilor permanente
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt.
2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Capital permanent Cpm 40.671 47.765 42.827 mii lei
3 Număr de rotaţii nrrot=Ca/Cpm 0,98 0,93 1,43 rot
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Cpm/Ca) 373 392 256 zile
5 Valoare minimă Min 2,0 2,0 2,0 rot

DzRot
Viteza de rotaţie a capitalului permanent

600
373 392
400 256
zile

DzRot
200
0
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.22. Viteza de rotaţie a capitalului permanent

În ultimul an de analiză capitalurile permanente se roteau prin cifra de afaceri de


1,43 ori, recuperându-se sub forma iniţială bănească într-un termen mediu de 256 de zile.
Faţă de anul precedent, numărul de rotaţii a crescut cu 0,5 rotaţii, iar durata medie în zile a
unei rotaţii s-a redus cu 136 de zile, însemnând apropierea de realizarea unei eficienţe
acceptabile a capitalurilor permanente (2 rotaţii, un termen mediu de revenire sub forma
bănească iniţială de 180 de zile).
Tabelul nr. 2.35.
Viteza de rotaţie a capitalurilor proprii
U.M.
Specificaţie Simbol Perioada de analiză
Nr.
crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Capital propriu Cpr 32.648 32.879 34.507 mii lei
3 Număr de rotaţii Nrrot=Ca/Cpr 1,22 1,35 1,77 rot
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Cpr/Ca) 300 270 206 zile
5 Valoare minimă Min 2,0 2,0 2,0 rot.

182
În ultimul an de analiză capitalurile proprii se roteau prin cifra de afaceri de 1,77 ori,
recuperându-se sub formă iniţială bănească intr-un termen mediu de 206 de zile. Faţă de anul
precedent, numărul de rotaţii a crescut cu 0,42 , iar durata medie în zile s-a redus cu 64 zile,
ceea ce înseamnă creşterea eficienţei utilizării capitalurilor proprii, respectiv reducerea
duratei medii de recuperare a lor sub forma bănească iniţială, generând efecte pozitive asupra
firmei în sensul sporirii refolosirii capitalurilor proprii.

Viteza de rotaţie a surselor împrumutate şi atrase arată numărul de refaceri


(reconstituiri) ale surselor împrumutate şi atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de
gestiune, respectiv în câte zile s-ar putea restitui datoriile pe seama cifrei de afaceri. Valoarea
minimă care asigură o eficienţă acceptabilă a gestiunii datoriilor totale este de 4 rotaţii, care
corespunde unui termen mediu de recuperare de 90 de zile.

Tabelul nr. 2.36.


Viteza de rotaţie a datoriilor totale

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Datorii totale Dt 21.227 21.774 22.876 mii lei
3 Număr de rotaţii nrrot=Ca/Dt 1,87 2,04 2,67 rot
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Dt/Ca) 195 179 137 zile
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

În ultimul an datoriile se roteau prin cifra de afaceri de 2,67 ori, recuperându-se sub
forma iniţială bănească într-un termen mediu de 137 de zile. Faţă de anul precedent numărul
de rotaţii a crescut cu 0,63, iar durata medie a unei rotaţii a scăzut cu 42 zile, ceea ce
înseamnă diminuarea duratei medii de creditare comercială şi financiară a firmei.

Plasarea vitezei de rotaţie a datoriilor totale sub nivelul minim care ar asigura o
eficienţă acceptabilă a gestiunii datoriilor totale, generează efecte negative asupra
întreprinderii în sensul refacerii dificile a datoriilor totale pe seama cifrei de afaceri.

Tabelul nr. 2.37.


Viteza de rotaţie a datoriilor pe termen mediu si lung

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Datorii pe termen Dtml 8.023 14.886 8.320 mii lei
mediu si lung
3 Număr de rotaţii nrrot=Ca/Dtml 4,96 2,98 7,34 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Dtml/Ca) 74 122 50 zile
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

183
În ultimul an de analiză datoriile pe termen mediu şi lung se roteau prin cifra de
afaceri de 7,34 ori, recuperându-se sub forma iniţială bănească într-un termen mediu de 50
zile. Faţa de anul precedent, numărul de rotaţii a crescut cu 4,36 rotaţii, iar durata medie în
zile a scăzut vertiginos de la 122 zile la 50 zile generând efecte pozitive în sensul refacerii
facile a elementului pe seama cifrei de afaceri.

Viteza de rotaţie a datoriilor curente arată numărul de reconstituiri ale datoriilor


curente pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune; valoarea minimă care asigură o
eficienţă acceptabilă a gestiunii datoriilor curente pe termen scurt este de 4 rotaţii,
corespunzător unui termen mediu de creditare comercială şi financiară de 90 zile.

Tabelul nr. 2.38.


Viteza de rotaţie a datoriilor pe termen scurt

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Datorii pe termen Dts 13.204 6.888 14.556 mii lei
scurt
3 Număr de rotaţii nrrot=Ca/Dts 3,01 6,44 4,20 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Dts/Ca) 121 57 87 zile
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

În ultimul an de analiză datoriile pe termen scurt se roteau prin cifra de afaceri de


4,20 ori, recuperându-se sub forma iniţială bănească într-un termen mediu de 87 zile. Faţă de
anul precedent, numărul de rotaţii a datoriilor pe termen scurt a scăzut cu 2,24 rotaţii, iar
durata medie în zile a unei rotaţii a crescut cu 30 zile, ceea ce înseamnă creşterea duratei
medii de creditare comercială şi financiară a firmei. Este atinsă eficienţa acceptabilă a
gestiunii datoriilor curente pe termen scurt.

Concluzie: Dacă privim pasivul după sursele de provenienţă, rotaţia principalelor


elemente evidenţează apropierea de nivelul minim care exprimă eficienţa atât a utilizării
resurselor proprii cât şi a utilizării resurselor împrumutate şi atrase. Dacă privim pasivul după
termenele de exigibilitate, rotaţia principalelor elemente evidenţează de asemenea apropierea
de nivelul minim, care exprimă atingerea unei eficienţe atât a utilizării resurselor permanente
cât şi a celor curente.

2.8.5.2. Analiza ratelor de gestiune generală ale activelor la S.C. „Agro


Company” S.R.L.

Modul de calcul al gestiunii activelor este prezentat în tabelul următor:

184
Tabelul nr. 2.39.
Viteza de rotaţie a activului total

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Active totale, din care: At 53.875 54653 57.383 mii lei
2.1 - active imobilizate Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
2.2 - active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/At 0,74 0,81 1,06 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(At/Ca) 494 450 343 zile
5 Valoare minimă Min 2,0 2,0 2,0 rot.

Viteza de rotaţieDzRot
a activului total

600 494 450


343
400
zile

DzRot
200
0
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.23. Viteza de rotaţie a activului total


În ultimul an activele se roteau prin cifra de afaceri de 1,06 ori, recuperându-se în
formă iniţială bănească într-un termen mediu de 343 zile, reflectând o organizare
satisfăcătoare a activităţii. Faţă de anul precedent numărul de rotaţii a crescut cu 0,25 rotaţii,
iar durata medie în zile a unei rotaţii s-a redus considerabil cu 107 zile, ceea ce înseamnă
trecerea de la o organizare nesatisfăcătoare la o organizare satisfăcătoare a activităţii,
respectiv reducerea duratei medii de recuperare a activelor sub forma bănească iniţială.
Tabelul nr. 2.40.
Viteza de rotaţie a activelor imobilizate

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Active imobilizate Ain 30.639 31.135 28.737 mii lei
nete
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/Ain 1,30 1,43 2,13 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Ain/Ca) 281 256 172 zile
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

185
În ultimul an de analiză activele imobilizate se roteau prin cifra de afaceri de 2,13 ori,
recuperându-se sub forma iniţială bănească într-un termen mediu de 172 zile. Faţă de anul
precedent, numărul de rotaţii a crescut cu 0,7 rotaţii, durata medie în zile a unei rotaţii s-a
redus cu 84 de zile, ceea ce a semnalat o creştere în eficienţa utilizării activelor imobilizate.
Tabelul nr. 2.41.
Viteza de rotaţie a activelor circulante

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/Ac 1,71 1,89 2,13 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Ac/Ca) 213 193 171 zile
5 Valoare minimă Min 6,0 6,0 6,0 rot.

În ultimul an de analiză activele circulante se roteau prin cifra de afaceri de 2,13 ori,
recuperându-se sub forma iniţială bănească într-un termen mediu de 171 zile. Faţă de anul
precedent, numărul de rotaţii a crescut cu 0,24 rotaţii, concretizat în diminuarea duratei medii
în zile cu 22 zile a unei rotaţii, ceea ce înseamnă o sensibilă sporire a eficienţei utilizării
activelor circulante, respectiv diminuarea duratei de recuperare a lor sub forma bănească
iniţială. Numărul de rotaţii 2,13 se poziţionează sub limita de 6 rotaţii care ar asigura o
eficienţă acceptabilă a gestiunii activelor circulante.
Concluzie: Dacă privim elementele de activ după termenele de alocare şi lichiditate,
rotaţia principalelor elemente evidenţiază o uşoară creştere a eficienţei utilizării mijloacelor
permanente şi a celor ciclice.

2.8.5.3. Analiza ratelor de gestiune ale stocurilor utilizând etapele Metodei


substituțiilor în lanț
Viteza de rotaţie a stocurilor : arată de câte ori, într-o perioadă de gestiune, stocurile
materiale trec succesiv prin fazele aprovizionare - fabricaţie - vânzare, respectiv durata în zile
a unei rotaţii complete.
Tabelul nr. 2.42.
Viteza de rotaţie a stocurilor medii
Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.
crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Stocuri totale St 11.219 14.987 17.738 mii lei
3 Stocuri medii Sm 11.219 13.103 16.363 mii lei
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/Sm 3,54 3,39 3,73 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*(Sm/Ca) 103 108 98 zile
5 Valoare minimă Min 8,0 8,0 8,0 rot.

186
Viteza
Viteza dederotaţie
rotatieaastocurilor
stocurilor medii

108
110 103
98

Dz
100 Dzrot
90
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.24. Viteza de rotaţie a stocurilor medii


În ultimul an de analiză stocurile medii se roteau de 3,73 ori, parcurgând ciclul
economic şi recuperându-se sub forma iniţială bănească prin cifra de afaceri într-un termen
mediu de 98 zile. Faţă de anul precedent numărul de rotaţii a crescut cu 0,34 rotaţii, durata
medie în zile a unei rotaţii scăzând cu 10 zile, ceea ce înseamnă creşterea eficienţei utilizării
stocurilor medii, respectiv diminuarea duratei medii de recuperare a lor sub forma bănească
iniţială prin cifra de afaceri.

Analiza factorială a stocurilor medii cu ajutorul metodei substituţiilor în lanţ:


Ca Sm Si + Sf
nr = ; dz = * 365 ; Sm = ;
Sm Ca 2

Perioada de analiză 2011– 2012:

11219 + 14987 Ca0 39768


Sm = = 13103 nr0 = = = 3,54 rotaţii
2 Sm0 11219
Ca 44368
nr1 = 1 = = 3,39 rotaţii
Sm1 13103

Analiza numărului de rotaţii:

Δnr = nr1 − nr0 = 3,39 − 3,54 = −0,15 rotaţii


a) Influenţa modificării cifrei de afaceri:

Ca1 Ca 0 44368 39768


Δnr(ΔCa ) = − = − = 3,95 - 3,54 = +0,41 rotaţii
Sm0 Sm0 11219 11219

b) Influenţa modificării nivelului mediu al stocului:

Ca1 Ca1 44368 44368


Δnr(ΔSm ) = − = − = 3,39 − 3,95 = −0,56 rotaţii
Sm1 Sm0 13103 11219

Δnr = Δnr(ΔCa ) + Δnr(ΔSm ) = +0,41 + (-0,56) = - 0,15 rotaţii

187
• numărul de rotaţii s-a diminuat de la o perioadă la alta cu 0,15 rotaţii, ceea ce
înseamnă o încetinire a vitezei de rotaţie a stocurilor, fiind influenţată de doi factori
Ca şi Sm.
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 0,41
rotaţii datorită creşterii cu 11,57 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Sm au avut influenţă negativă determinând reducerea cu 0,56 rotaţii a indicatorului
datorită creşterii valorii Sm cu 1884 mii lei, în mărimi absolute, respectiv cu 16,79%
în mărimi relative.
• ICa < ISm ⇒ are loc o încetinire a vitezei de rotaţie a stocurilor medii.

Analiza duratei în zile a unei rotaţii:


Sm1 Sm0 13103 11219
Δdz = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca 0 44368 39768
= 108 − 103 = +5 zile

a) Influenţa modificării cifrei de afaceri:


Sm0 Sm0 11219 11219
Δdz (ΔCa ) = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca 0 44368 39768
= 92 − 103 = −11 zile

b) Influenţa modificării nivelului mediu al stocului:


Sm1 Sm0 13103 11219
Δdz (ΔSm ) = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca1 44368 44368
= 108 − 92 = +16 zile

Δdz = Δdz(ΔCa ) + Δdz(ΔSm ) = -11 + 16 = + 5 zile

• Durata în zile a unei rotaţii a stocurilor medii a crescut de la o perioada la alta cu 5


zile fiind influenţată de Ca şi Sm;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 11 zile, aşadar o influenţă pozitivă
datorită creşterii Ca cu 11,57 %, respectiv 4.600 mii lei în valoare absolută de la un an
la altul;
• Sm au avut o influenţă negativă determinând creşterea indicatorului cu 16 zile
datorită creşterii valorii Sm cu 16,79%.

Perioada de analiză 2012 – 2013:

14987 + 11219 17738 + 14987


Sm0 = = 13103 Sm1 = = 16363
2 2

Ca0 44368 Ca1 61077


nr0 = = = 3,39 rotaţii nr1 = = = 3,73 rotaţii
Sm0 13103 Sm1 16363

Analiza numărului de rotaţii:

Δnr = nr1 − nr0 = 3,73 − 3,39 = +0,34 rotaţii

188
a) Influenţa modificării cifrei de afaceri:
Ca1 Ca 0 61077 44368
Δnr(ΔCa ) = − = − = 4,66 − 3,39 = +1,27 rotaţii
Sm0 Sm0 13103 13103

b) Influenţa modificării nivelului mediu al stocului:

Ca1 Ca1 61077 61077


Δnr(ΔSm ) = − = − = 3,73 − 4,66 = −0,93 rotaţii
Sm1 Sm0 16363 13103

Δnr = Δnr(ΔCa ) + Δnr(ΔSm ) = 1,27 + (-0,93) = +0,34 rotaţii

• numărul de rotaţii a crescut de la o perioadă la alta cu 0,34 rotaţii, ceea ce înseamnă o


accelerare a vitezei de rotaţie a clienţilor fiind influenţată de doi factori Ca şi Sm.
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 1,27
rotaţii datorită creşterii cu 37,66 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Sm au avut influenţă negativă determinând reducerea cu 0,93 rotaţii a indicatorului
datorită creşterii valorii Sm cu 3260 lei, în mărimi absolute, respectiv cu 24,88 % în
mărimi relative.
• ICa > ISm ⇒ are loc o accelerare a vitezei de rotaţie a stocurilor medii.

Analiza duratei în zile a unei rotaţii:

Sm1 Sm0 16363 13103


Δdz = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca 0 61077 44368
= 98 − 108 = −10 zile

a) Influenţa modificării cifrei de afaceri:


Sm0 Sm0 13103 13103
Δdz (ΔCa ) = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca 0 61077 44368
= 78 − 108 = −30 zile

b) Influenţa modificării nivelului mediu al stocului:


Sm1 Sm0 16363 13103
Δdz (ΔSm ) = dz1 − dz 0 = *T − *T = * 365 − * 365 =
Ca1 Ca1 61077 61077
= 98 − 78 = +20 zile
Δdz = Δdz(ΔCa ) + Δdz(ΔSm ) = -30 + 20= -10 zile

• Durata în zile a unei rotaţii s-a diminuat de la o perioada la alta cu 10 zile fiind
influenţată de Ca şi Sm;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 30 zile, aşadar o influenţă pozitivă
datorită creşterii Ca cu 37,66%, respectiv 16709 mii lei în valoare absolută de la un an
la altul;
• Sm au avut o influenţă negativă determinând creşterea indicatorului cu 20 zile
datorită creşterii valorii Sm cu 24,88 % .

189
În această perioadă de analiză are loc o accelerare a vitezei de rotaţie, ca urmare a
creşterii numărului de rotaţii respectiv diminuării duratei în zile necesare unei rotaţii.
Acest lucru se datorează creşterii masei profitului ca efect al sporirii cifrei de afaceri,
în condiţiile în care cheltuielile nu cresc într-o măsură mai mare decât creşterea cifrei de
afaceri.

2.8.5.4. Analiza ratelor de gestiune ale clienţilor şi ale furnizorilor la


S.C. „Agro Company” S.R.L.
A) Viteza de rotaţie a clienţilor - exprimă durata medie în zile de încasare a
contravalorii creanţelor-clienți, indicând decalajul mediu în zile între data facturării şi data
încasării contravalorii, putându-se aprecia prin numărul de rotaţii a creditului - clienţi sau prin
durata de încasare a acestuia.
Ca Cl
nrCl = sau dzCl = * 365
Cl Ca

În cadrul S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj creanțele pe termen scurt sunt toate
reprezentate de creanțe-clienți.

Tabelul nr. 2.43.


Viteza de rotaţie a creanțelor-clienți

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


2011 2012 2013
crt
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Creanţe-clienți Cl mii lei
10.846 6.143 8.266
3 Clienţi medii Cl mii lei
10.846 8.495 7205
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/ Cl 3,67 5,22 8,48 rot.
4 Durata unei Dz=365*( Cl /Ca) 100 70 43 zile
rotaţii
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

Viteza
Viteza dede rotatieaacreanţelor-clienți
rotaţie creantelor

150
100
100 70
43 Dzrot
Dz

50
0
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.25. Viteza de rotaie a creanţelor-clienți

190
În ultimul an de analiză creanţele-clienți se roteau prin cifra de afaceri de 8,48 ori,
recuperându-se într-un termen de 43 de zile. Valoarea indicatorului este bună, datorându-se
atât creşterii numărului de rotaţii față de anul precedent cu 3,26 rotaţii, ceea ce înseamnă
diminuarea duratei medii de recuperare a lor cu 27 zile, determinând efecte pozitive asupra
trezoreriei.
Analiza factorială a clienţilor cu ajutorul metodei substituţiilor în lanţ:
Ca Cl Si + Sf
nr = ; dz = * 365 ; Cl = ;
Cl Ca 2

Perioada de analiză 2011– 2012:

10846 + 6143 39768


Cl = = 8495 nr0 = Ca 0 = = 3,67 rotaţii
2 Cl 0 10846
Ca 44368
nr1 = 1 = = 5,22 rotaţii
Cl 1 8495

1. Analiza numărului de rotaţii a clienţilor:

∆nr = nr1 – nr 0 = 5,22 – 3,67 = + 1,55 rotaţii

a) influenţa modificării CA asupra modificării numărului de rotaţii a clienţilor:


Ca1 Ca0 44368 - 39768
Δnr (ΔCa) = ——–– - ––––– = –———————— = + 0,42 rotaţii
Cl0 Cl0 10846

b ) influenţa modificării Cl asupra modificării numărului de rotaţii a clienţilor :

Ca1 Ca1 44368 44368


Δnr (ΔCl¯) = ——–– - ––––– = –——— - ——— = 5,22 - 4,09 = +1,13 rotaţii
Cl1 Cl0 8495 10846

∆nr = Δnr (ΔCa) + Δnr (Δ Cl ) = 0,42 + 1,13 = + 1,55 rotaţii

• numărul de rotaţii a crescut de la o perioadă la alta cu 1,55 rotaţii, ceea ce înseamnă o


accelerare a vitezei de rotaţie a clienţilor fiind influenţată de doi factori Ca şi Cl
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 0,42
rotaţii datorită creşterii cu 11,57 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Cl au avut de asemenea o influenţă pozitivă, determinând creșterea cu cu 1,13
rotaţii a indicatorului datorită reducerii valorii Cl cu 2351 mii lei , în mărimi
absolute.

2. Analiza duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor :

∆dz = dz1 – dz 0 = 70 – 100 = - 30 zile

191
a) influenţa modificării CA asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor:

Cl0 Cl0 10846 10846


Δdz (ΔCa) = ——– x T - –––– x T = –——— x 365 - ——— x 365 = 89 – 100 = - 11 zile
Ca1 Ca0 44368 39768

b) influenţa modificării Cl asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor :

Cl1 Cl0 8495 10846


Δdz (Δ Cl ) = —— x T - –––– x T = –—— x 365 - ——— x 365 = 70 – 89= -19 zile
Ca1 Ca1 44368 44368

∆dz = Δdz (ΔCa) + Δdz (Δ Cl ) = - 11 + (- 19) = - 30 zile

• Durata în zile a unei rotaţii s-a diminuat de la o perioada la alta cu 30 zile fiind
influenţată de Ca şi Cl ;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 11 zile, aşadar o influenţă pozitivă
datorită creşterii Ca cu 11,57 %, respectiv 4600 mii lei în valoare absolută de la un an
la altul;
• Cl au avut de asemenea o influenţă pozitivă determinând reducerea indicatorului cu
19 zile datorită diminuării valorii Cl cu 21,68 %
• Încasarea cu 30 zile mai repede a clienţilor reprezintă un aspect pozitiv pentru
gestiunea societăţii , adică o îmbunătăţire a gestiunii clienţilor, cu toate că durata de
încasare din perioada curentă de 70 zile depăşeşte cu 40 zile durata normală de
decontare , de 30 de zile.

Perioada de analiză 2012– 2013:

6143 + 8266 44368


Cl = = 7205 nr0 = Ca 0 = = 5,22 rotaţii
2 Cl 0 8495

Ca1 61077
nr1 = = = 8,48 rotaţii
Cl 1 7205

1. Analiza numărului de rotaţii a clienţilor:

∆nr = nr1 – nr 0 = 8,48 – 5,22 = +3,26 rotaţii

a) influenţa modificării Ca asupra modificării numărului de rotaţii a clienţilor:

Ca1 Ca0 61077 - 44368


Δnr (ΔCa) = ——–– - ––––– = –———————— = + 1,97 rotaţii
Cl0 Cl0 8495

192
b ) influenţa modificării Cl asupra modificării numărului de rotaţii a clienţilor :

Ca1 Ca1 61077 61077


Δnr (ΔCl¯) = ——–– - ––––– = –——— - ——— = 8,48 – 7,19 = +1,29 rotaţii
Cl1 Cl0 7205 8495

∆nr = Δnr (ΔCa) + Δnr (Δ Cl ) = 1,97 + 1,29 = + 3,26 rotaţii

• numărul de rotaţii a crescut de la o perioadă la alta cu 3,26 rotaţii, ceea ce înseamnă o


accelerare a vitezei de rotaţie a clienţilor fiind influenţată de doi factori Ca şi Cl
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 1,97
rotaţii datorită creşterii cu 37,66 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Cl au avut de asemenea o influenţă pozitivă, determinând creșterea cu cu 1,29
rotaţii a indicatorului datorită reducerii valorii Cl cu 1290 mii lei , în mărimi
absolute.

2. Analiza duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor :

∆dz = dz1 – dz 0 = 43 – 70 = - 27 zile

a) influenţa modificării Ca asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor:

Cl0 Cl0 8495 8495


Δdz (ΔCa) = ——– x T - –––– x T = –—— x 365 - ——— x 365= 51 – 70 = - 19zile
Ca1 Ca0 61077 44368

b) influenţa modificării Cl asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a clienţilor :

Cl1 Cl0 7205 8495


Δdz (Δ Cl ) = —— x T - –––– x T = –—— x 365 - ——— x 365 = 43 - 51 = - 8 zile
Ca1 Ca1 61077 61077

∆dz = Δdz (ΔCa) + Δdz (Δ Cl ) = - 19 + (- 8) = - 27 zile

• Durata în zile a unei rotaţii s-a diminuat de la o perioada la alta cu 27 zile fiind
influenţată de Ca şi Cl ;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 19 zile, aşadar o influenţă pozitivă
datorită creşterii Ca cu 37,66 %, respectiv 16709 mii lei în valoare absolută de la un
an la altul;
• Cl au avut de asemenea o influenţă pozitivă determinând reducerea indicatorului cu
8 zile datorită diminuării valorii Cl cu 15,19 %
• Încasarea cu 27 zile mai repede a clienţilor reprezintă un aspect pozitiv pentru
gestiunea societăţii , adică o îmbunătăţire a gestiunii clienţilor, cu toate că durata de

193
încasare din perioada curentă de 43 zile depăşeşte cu 13 zile durata normală de
decontare , de 30 de zile.

B) Viteza de rotaţie a furnizorilor - arată în câte zile întreprinderea îşi achită


obligaţiile faţă de furnizori, putându-se aprecia prin numărul de rotaţii a furnizorilor sau prin
durata în zile de achitare a acestora.
Ca Fz
nrFz = sau dz Fz = * 365
Fz Ca

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor față de furnizori
este de 4 rotaţii, care corespunde unei durate medii de plată de maximum 90 de zile. Valoarea
optimă a perioadei de decontare ar fi de maximum 30 de zile. În dinamică este de preferat ca
numărul de rotaţii să scadă, adică să crească durata în zile. Este de recomandat ca durata
medie de plată a datoriilor față de furnizori să fie mai mare decât durata medie de încasare a
creanţelor-clienți.
Tabelul nr. 2.44.
Viteza de rotaţie a furnizorilor

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
2 Furnizori Fz 1.249 2.439 2.534 mii lei
3 Furnizori medii Fz 1.249 1.844 2.487 mii lei
3 Număr de rotaţii Nrot=Ca/ Fz 31,84 24,06 24,56 rot.
4 Durata unei rotaţii Dz=365*( Fz /Ca) 11 15 14 zile
5 Valoare minimă Min 4,0 4,0 4,0 rot.

Vitezade
Viteza de rotaţie
rotatie aadatoriilor curente
furnizorilor

20 15 14
11
10
Dz

Dzrot
0
2011 2012 2013
Timp

Figura nr. 2.26. Viteza de rotație a furnizorilor

În ultimul an de analiză datoriile față de furnizori se roteau prin cifra de afaceri de


24,56 ori, achitându-se într-un termen mediu de 14 de zile. Valoarea indicatorului este mică
comparativ cu valoarea optimă a perioadei de decontare care ar fi de maximum 30 de zile.

194
Pe întreaga perioadă de analiză durata medie de plată a datoriilor față de furnizori este
mult mai mică decât durata medie de încasare a creanţelor-clienți, decalaj ce are un efect
negativ asupra trezoreriei.
Analiza factorială a furnizorilor cu ajutorul metodei substituţiilor în lanţ:
Ca Fz Si + Sf
nr = ; dz = * 365 ; Fz = ;
Fz Ca 2

Perioada de analiză 2011– 2012:

1249 + 2439 39768


Fz = = 1844 nr0 = Ca 0 = = 31,84 rotaţii
2 Fz 0 1249

Ca1 44368
nr1 = = = 24,06 rotaţii
Fz1 1844

1.Analiza numărului de rotaţii a furnizorilor:

∆nr = nr1 – nr 0 = 24,06 – 31,84 = -7,78 rotaţii

a) influenţa modificării Ca asupra modificării numărului de rotaţii a furnizorilor:

Ca1 Ca0 44368 - 39768


Δnr (ΔCa) = ——–– - ––––– = –——————— = + 3,68 rotaţii
Fz0 Fz0 1249

b) influenţa modificării Fz asupra modificării numărului de rotaţii a furnizorilor :

Ca1 Ca1 44368 44368


Δnr (Δ Fz ) = ——–– - ––––– = –——— - ———— = 24,06-35,52= -11,46 rotaţii
Fz1 Fz0 1844 1249

∆nr = Δnr (ΔCa) + Δnr (Δ Fz ) = +3,68+ (-11,46 ) = - 7,78 rotaţii

• Numărul de rotaţii s-a diminuat de la o perioadă la alta cu 7,78 rotaţii, ceea ce


înseamnă o încetinire a vitezei de rotaţie a furnizorilor fiind influenţată de cei doi
factori Ca şi Fz ;
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 3,68
rotaţii datorită creşterii cu aproximativ 12 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Fz au avut influenţa negativă hotărâtoare determinând reducerea cu 11,46 rotaţii a
indicatorului datorită creşterii valorii Fz cu 595 mii lei.

2. Analiza duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor :

∆dz = dz1 – dz 0 = 15- 11 = + 4 zile

a) influenţa modificării Ca asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor:

195
Fz0 Fz0 1249 1249
Δdz (ΔCa) = —— x T - –––– x T = –——— x 365 - ——— x 365 = 10 – 11 = - 1 zile
Ca1 Ca0 44368 39768

b) influenţa modificării Fz asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor :

Fz1 Fz0 1844 1249


Δdz (Δ Fz ) = —— x T - –––– x T = –—— x 365 - ——— x 365 = 15 - 10= + 5 zile
Ca1 Ca1 44368 44368

∆dz = Δdz (ΔCa) + Δdz (Δ Fz ) = - 1 + 5 = + 4 zile

• Durata în zile a unei rotaţii a crescut de la o perioada la alta cu 4 zile fiind influenţată
de Ca şi Fz ;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 1 zile, aşadar o influenţă pozitivă datorită
creşterii Ca cu aproximativ 12 %, respectiv 4600 mii lei în valoare absolută de la un
an la altul;
• Fz au avut o influenţă negativă semnificativă determinând creşterea indicatorului cu
5 zile datorită creşterii valorii Fz cu 48 % ;
• Plata cu 4 zile mai târziu a furnizorilor reprezintă un aspect pozitiv pentru gestiunea
societăţii, dar totuşi durata de plată din perioada curentă de 15 zile este cu 15 zile mai
mică decât durata normală de decontare , de 30 de zile, existând riscul ca societatea să
nu dispună de lichidităţile necesare pentru a le onora la timp. Înseamnă că societatea
analizată nu este destul de puternică pentru a impune furnizorilor anumite condiţii de
vânzare, cu toate acestea situaţia se îmbunătăţeşte faţă de anul precedent.

Perioada de analiză 2012– 2013:

2439 + 2534 44368


Fz1 = = 2487 nr0 = Ca 0 = = 24,06 rotaţii
2 Fz 0 1844

Ca1 61077
nr1 = = = 24,56 rotaţii
Fz1 2487

1.Analiza numărului de rotaţii a furnizorilor:

∆nr = nr1 – nr 0 = 24,56 – 24,06 = + 0,5 rotaţii

a) influenţa modificării Ca asupra modificării numărului de rotaţii a furnizorilor:

Ca1 Ca0 61077 - 44368


Δnr (ΔCa) = ——–– - ––––– = –——————— = + 9,06 rotaţii
Fz0 Fz0 1844

b) influenţa modificării Fz¯ asupra modificării numărului de rotaţii a furnizorilor :

196
Ca1 Ca1 61077 61077
Δnr (Δ Fz ) = ——–– - ––––– = –——— - ———— = 24,56 – 33,12 = -8,56 rotaţii
Fz1 Fz0 2487 1844

∆nr = Δnr (ΔCa) + Δnr (Δ Fz ) = 9,06 + (- 8,56 ) = + 0,5 rotaţii

• Numărul de rotaţii a crescut de la o perioadă la alta cu 0,5 rotaţii, ceea ce înseamnă o


accelerare a vitezei de rotaţie a furnizorilor fiind influenţată de cei doi factori Ca
şi Fz ;
• Ca a avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului determinând creşterea cu 9,06
rotaţii datorită creşterii cu aproximativ 38 % a Ca de la o perioadă la alta ;
• Fz au avut o influenţă negativă determinând reducerea cu 8,56 rotaţii a indicatorului
datorită creşterii valorii Fz cu 643 mii lei.

2. Analiza duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor :

∆dz = dz1 – dz 0 = 14 - 15 = - 1 zile

b) influenţa modificării Ca asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor:

Fz0 Fz0 1844 1844


Δdz (ΔCa) = —— x T - –––– x T = –——— x 365 - ——— x 365 = 11 - 15= - 4 zile
Ca1 Ca0 61077 44368
b) influenţa modificării Fz asupra modificării duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor :

Fz1 Fz0 2487 1844


Δdz (Δ Fz ) = —— x T - –––– x T = –—— x 365 - ——— x 365 = 14 -11= +3 zile
Ca1 Ca1 61077 61077

∆dz = Δdz (ΔCa) + Δdz (Δ Fz ) = - 4 + 3 = - 1 zile

• Durata în zile a unei rotaţii s-a diminuat de la o perioada la alta cu 1 zile fiind
influenţată de Ca şi Fz ;
• Ca a determinat reducerea indicatorului cu 4 zile, aşadar o influenţă pozitivă datorită
creşterii Ca cu aproximativ 38 %, respectiv 16709 mii lei în valoare absolută de la un
an la altul;
• Fz au avut o influenţă negativă determinând creşterea indicatorului cu 3 zile
datorită creşterii valorii Fz cu 35 % ;
• Plata cu 1 zile mai târziu a furnizorilor reprezintă un aspect pozitiv pentru gestiunea
societăţii, dar totuşi durata de plată din perioada curentă de 14 zile este cu 16 zile mai
mică decât durata normală de decontare , de 30 de zile, existând riscul ca societatea să
nu dispună de lichidităţile necesare pentru a le onora la timp. Înseamnă că societatea
analizată nu este destul de puternică pentru a impune furnizorilor anumite condiţii de
vânzare, cu toate acestea situaţia se îmbunătăţeşte faţă de anul 2011.
• Realizând o analiză comparativă între durata de încasare de la clienţi în perioada
curentă de 43 zile şi durata de plată a furnizorilor de 14 zile, observăm că durata

197
creditului client este de trei ori mai mare decât durata creditului furnizor, iar la nivelul
societăţii analizate se creează un deficit de resurse financiare. În termeni de echilibru
financiar asistăm la o creştere a necesarului de fond de rulment, adică un surplus de
nevoi temporare în raport cu resursele temporare, tocmai datorită acestui decalaj între
încasarea de la clienţi şi plata furnizorilor de 29 zile.

Concluzie:
Dacă privim pasivul după sursele de provenienţă, rotaţia principalelor elemente
evidenţiază apropierea de nivelul minim care exprimă eficienţa atât a utilizării resurselor
proprii cât şi a utilizării resurselor împrumutate şi atrase. Dacă privim pasivul după
termenele de exigibilitate, rotaţia principalelor elemente evidenţează de asemenea
apropierea de nivelul minim care exprimă atingerea unei eficienţe atât a utilizării
resurselor permanente cât şi a resurselor curente.
Dacă privim elementele de activ după termenele de alocare şi lichiditate, rotaţia
principalelor elemente evidenţiază o apropiere de nivelul minim care exprimă o eficienţă a
utilizării mijloacelor permanente şi a celor ciclice.

2.8.6. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii


2.8.6.1. Analiza profitabilităţii comerciale

Profitabilitea comercială măsoară eficienţa activităţii desfăşurate de firmă pe perioada


unui exerciţiu financiar prin prisma valorificării activităţii de bază. Rata profitabilităţii
comerciale arată rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri.
Tabelul nr. 2.45
Rata profitabilităţii comerciale

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt. 2011 2012 2013
1 Rezultatul din exploatare Re 123 -200 1.064 mii lei
2 Cifra de afaceri Ca 39.768 44.368 61.077 mii lei
3 Rata profitabilităţii comerciale Rpc=Re/Ca 0,31% - 1,74% %
4 Valoare orientativă Vor 25% %

În ultimul an de analiză indicatorul a înregistrat un nivel de 1,74%, ceea ce înseamnă


că la 100 lei cifră de afaceri revin 1,74 lei de profit brut din exploatare. Nivelul este foarte
redus faţă de 25% care este nivelul recomandat. În anul 2012 rezultatul brut din exploatare a
fost negativ, drept care nu se poate vorbi despre o rentabilitate comercială; faţa de acest an în
2013 indicele profitului devansează indicele cifrei de afaceri. Principalele rezerve de creştere
a rentabilităţii comerciale sunt: sporirea vânzărilor, ameliorarea structurii vânzărilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi optimizarea cheltuielilor.

198
2.8.6.2. Analiza profitabilităţii veniturilor

Tabelul nr. 2.46


Rata profitabilităţii veniturilor

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt. 2011 2012 2013
1 Rezultatul brut al exerciţiului Rb 936 71 1.580 mii lei
2 Venituri totale Vt 54.425 46.209 67.254 mii lei
3 Rata profitabilităţii veniturilor Rpv=Rb/Vt 1,72% 0,15% 2,35% %
4 Indicele de creştere cu baza în IcRpv 100% 9% 1567% %
lanţ
5 Variaţia indicatorului Dv= IcRpv - 0% -91% 1467% %
100%
6 Indicele de creştere a Rb IcRb 100% 8% 2225% %
7 Indicele de creştere a Vt IcVt 100% 85% 146% %

În ultimul an de analiză nivelul indicatorului arată că la 100 lei venituri totale se


obţineau 2,35 lei profituri brute, nivel foarte redus. Faţă de anul anterior, nivelul indicatorului
a crescut semnificativ de circa 1500 ori, semnificând un spor de eficienţă pe ansamblul
firmei, în sensul că la unitatea de venit se obţinea mai mult profit brut. Creşterea indicatorului
s-a datorat creşterii în dinamică a rezultatului brut al exerciţiului într-un ritm mult mai mare
decât evoluţia în dinamică a veniturilor totale.

A). Profitabilitatea veniturilor curente exprimă eficienţa generală a activităţii


curente, măsurată prin profitul curent ce revine veniturilor totale curente.

Tabelul nr. 2.47

Rata profitabilităţii veniturilor curente

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Rezultat curent Rc -18 -61 1.376 mii lei
2 Venituri curente totale Vc 37.796 44.154 66.564 mii lei
3 Venituri totale Vt 54.425 46.209 67.254 mii lei
4 Venituri extraordinare Vex 16.629 2.055 690 mii lei
5 Rata profitabilităţii Rpvc=Rc/Vc - - 2,07% %
veniturilor curente

În anul 2013 nivelul indicatorului arată că în cadrul activităţii curente la 100 lei
venituri curente se obţineau 2,07 lei profituri curente, nivel foarte redus. Faţă de anii anteriori
în care nici nu putea fi vorba despre înregistrarea unei profitabilităţi a veniturilor curente, se
poate spune că în anul 2013 se înregistrează o situaţie pozitivă, cu toate că nivelul

199
indicatorului este extrem de redus. Rezervele cele mai importante pentru creşterea ratei sunt
legate de creşterea volumului fizic al desfacerilor şi accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor.

B). Profitabilitatea veniturilor din exploatare exprimă eficienţa generală a


activităţii de exploatare, măsurată prin profitul din exploatare ce revine veniturilor din
exploatare, reflectă eficienţa activităţii de exploatare.

Tabelul nr. 2.48

Rata profitabilităţii veniturilor din exploatare

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt. 2011 2012 2013
1 Rezultatul din exploatare Re 123 -200 1.064 mii lei
2 Venituri totale din Vte 37.642 43.849 66.214 mii lei
exploatare
3 Rata profitabilităţii Rpve=Re/Vte 0,33% - 1,61% %
veniturilor din exploatare
4 Valoare orientativă Vor 20% 20% 20% %

În ultimul an nivelul indicatorului arată că în cadrul activităţii de exploatare la 100 lei


venituri totale se obţineau 1,61 lei profituri brute, nivel foarte redus. În anul 2012 firma
înregistrează rezultat brut din exploatare negativ, prin urmare nu s-a putut calcula
rentabilitatea veniturilor din exploatare. Nivelul indicatorului se află cu mult sub valoarea
orientativă şi exprimă o eficienţă redusă a activităţii de exploatare.

2.8.6.3. Analiza profitabilităţii resurselor consumate

Rata profitabilităţii resurselor consumate arată profitul brut al exerciţiului care


revine pe unitatea de cheltuieli totale.
Tabelul nr. 2.49
Rata profitabilităţii resurselor consumate

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Rezultatul brut al Rb 936 71 1.580 mii lei
exerciţiului
2 Cheltuieli totale Cht 53.489 46.138 65.674 mii lei
3 Rata profitabilităţii Rprc=Rb/Cht 1,75% 0,15% 2,41% %
resurselor consumate
4 Indicele de creştere cu Ic=Rprcn/Rprn-1 100% 9% 1607% %
baza în lanţ
5 Variaţia indicatorului Dv=Ic-100% 0% -91% 1507% %
6 Indicele de creştere a Rb IcRb 100% 8% 2225% %
7 Indicele de creştere a Cht IcCht 100% 86% 142% %

200
În ultimul an profitabilitatea resurselor consumate a fost de 2,41%, ceea ce înseamnă
că la 100 lei cheltuieli totale s-a obţinut 2,41 lei, ceea ce reprezintă un nivel foarte redus.
Nivelul indicatorului a crescut spectaculos de aproximativ 1500 ori faţă de anul precedent
când profitabilitatea resurselor consumate era aproape inexistentă, adică firma a reuşit să
obţină profit brut prin consum tot mai redus de resurse, ceea ce semnifică un spor de
eficienţă. Tendinţa oscilatorie a evoluţiei indicatorului este redată de variaţia indicatorului,
care în anul 2012 scade cu până la 91% faţa de anul 2011, urmând ca în anul 2013 să
cunoască o creştere accelerată. Indicele profitului devansează indicele cheltuielilor totale ceea
ce semnifică o situaţie pozitivă, creşterea ratei.

A). Rata profitabilităţii resurselor curente arată profitul curent care revine pe
unitatea de cheltuieli curente (care măsoară consumul total de resurse din activitatea de
exploatare şi financiară); măsoară capacitatea resurselor curente de a genera prin consum
profit curent. Indicatorul este mai relevant decât primul în cazul în care există operaţiuni
extraordinare, iar dimensiunea acestora denaturează indicatorul global.
Tabelul nr. 2.50
Rata profitabilităţii resurselor curente

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Rezultat curent Re -18 -61 1.376 mii lei
2 Cheltuieli curente Chc=Cht-Chex 37.814 44.215 65.188 mii lei
3 Cheltuieli totale Cht 53.489 46.138 65.674 mii lei
4 Cheltuieli Chex 15.675 1.923 486 mii lei
extraordinare
5 Profitabilitatea Rprc=Rc/Chc - - 2,11% %
resurselor curente
În ultimul an de analiză profitabilitatea resurselor curente a fost de 2,11%, adică la
100 de lei cheltuieli curente (consumuri valorice de reurse) s-au obţinut 2,11 lei profit curent,
un nivel foarte scăzut. În anii 2011, 2012, având în vedere că rezultatul curent era negativ, nu
se poate vorbi despre profitabilitatea resurselor curente.

B). Rata profitabilităţii resurselor consumate în exploatare arată profitul brut al


exploatării care revine pe unitatea de cheltuieli din exploatare .
Tabelul nr. 2.51
Rata profitabilităţii resurselor consumate în exploatare

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Rezultatul din exploatare Re 123 - 200 1.064 mii lei
2 Cheltuieli totale de Chte 37.519 44.049 65.150 mii lei
exploatare
3 Rata profitabilităţii Rprce=Re/Chte 0,33% - 1,63% %
resurselor consumate în
exploatare
4 Valoare orientativă Vor 25% 25% 25% %

201
În anul 2013 profitabilitatea resurselor consumate în exploatare a fost de 1,63%, adică
la 100 de lei cheltuieli totale de exploatare s-au obţinut 1,63 lei profit brut din exploatare,
ceea ce reprezintă un nivel extrem de scăzut. În anul precedent nu se poate vorbi despre
profitabilitatea resurselor consumate în exploatare, întrucât în acel an s-a înregistrat un
rezultat brut din exploatare negativ de peste 200 mii lei.

2.8.6.4. Analiza ratei rentabilităţii economice


Tabelul nr.2.52

Rata rentabilităţii economice

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt 2011 2012 2013
1 Rezultatul din exploatare Re 123 - 200 1.064 mii lei
2 Activ total At 53.875 54653 57.383 mii lei
3 Rata rentabilităţii Rre=Re/At 0,23% - 1,85% %
economice
4 Valoare orientativă Std 20% 20% 20% %

În anul 2013 rata rentabilităţii economice a fost de 1,85%, adică la 100 de lei activ
total s-au obţinut 1,85 lei profit din exploatare, ceea ce reprezintă un nivel extrem de scăzut,
aflându-se cu mult sub valoarea orientativă de 20%, fapt îngrijorător. În anul precedent nu
se poate vorbi despre rentabilitate economică, întrucât în acel an s-a înregistrat un rezultat din
exploatare negativ de peste 200 mii lei.
Rentabilitatea economică nu îndeplineşte condiţiile:
ª de a fi la nivelul ratei medii a dobânzii, caz în care îndatorarea devine
consumatoare de capital propriu, având loc un “efect de măciucă”;
ª de a asigura menţinerea substanţei economice a unităţii, păstrarea valorii sale,
având în vedere că rata economică nu este mai mare decât rata inflaţiei, în nici un
an analizat;

2.8.6.5. Analiza ratei rentabilităţii financiare


Tabelul nr.2.53

Rata rentabilităţii financiare

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt. 2011 2012 2013
1 Rezultatul net al exerciţiului Rn 936 71 1.580 mii lei
2 Capital propriu Cpr 32.648 32.879 34.507 mii lei
3 Rata rentabilităţii financiare Rrf=Rn/Cpr 2,87% 0,22% 4,58% %
4 Indicele de creştere cu baza în IcRrf 100% 8% 2082% %
lanţ

202
5 Variaţia indicatorului ∆Rrf 0% -92% 1982% %
6 Valoarea minim recomandată Std 25% 25% 25% %
7 Rata rentabilităţii economice Rre 0,23% - 1,85% %

Rentabilitatea financiara
Rata rentabilităţii financiare
%
25,00% 20% 20% 20%
20,00%
15,00% Rrf
10,00% Min
5,00% 2,87% 0,22% 4,58%
0,00%
2011 2012 2013 Timp

Figura nr. 2.27. Rata rentabilităţii financiare

Nivelul ratei rentabilităţii financiare înregistrat în ultimul an arată că la 100 lei


capitaluri proprii reveneau 4,58 lei de profit net, nivel foarte redus, care se situează cu mult
sub valoarea minim recomandată. Nivelul indicatorului pe întreaga perioadă nu asigură o
refacere a capitalurilor doar pe seama profiturilor nete (nedepăşindu-se valoarea minimă de
25% care ar fi asigurat o refacere în 4 ani). Nivelul rentabilităţii financiare este sub nivelul
ratei medii a dobânzii. Faţa de anul 2012, în anul 2013 valoarea indicatorului a crescut de
aproximativ 20 de ori.

Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare cu ajutorul metodei substituţiilor


în lanţ, pe cei trei ani de analiză la S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj este prezentată în cele
ce urmează:

Perioada de analiză 2011 – 2012

a) Se determină determină nivelul ratei rentabilităţii financiare Rrf din perioada de


bază şi din perioada curentă, abaterea absolută a indicatorului, indicele şi abaterea
indicelui:

Pn 0 936
Rf0 = *100 = * 100 = 2,87%
Cpr0 32.648

Pn1 71
Rf1 = *100 = *100 = 0,22%
Cpr1 32879

ΔRrf = Rrf 1 − Rrf 0 = 0,22% -2,87%= - 2,65%

203
Rf1
IRf = × 100 = 8 %
Rf 0

ΔIRf = IRf − 100 = - 92 %

b) Construim modelul factorial de analiză a Rf pe baza datelor existente:

Pn Ca
Rrf = * * 100
Ca Cpr
unde:
Pn
Δ → rata profitabilităţii comerciale care exprimă profitul net ce revine la un leu
Ca
cifră de afaceri

Ca
Δ → viteza de rotaţie a capitalului propriu
Cpr
c) Se identifică factorii de influenţă:
Ca

Cpr
ΔRf

Pn

Ca
d) Măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor:
1. Influenţa modificării vitezei de rotaţie a capitalului propriu asupra ratei rentabilităţii
financiare.

Pn0 ⎛ Ca1 Ca 0 ⎞ 936 ⎛ 44368 39768 ⎞


ΔRrf ⎛ Ca ⎞
= * ⎜⎜ − ⎟⎟ * 100 = *⎜ − ⎟ *100 =
⎜⎜ Δ Cpr ⎟⎟
Ca 0 ⎝ Cpr1 Cpr0 ⎠ 39768 ⎝ 32879 32648 ⎠
⎝ ⎠
2,354*(1,349 – 1,218) = 2,354*0,131= +0,308%

2. Influenţa modificării ratei profitabilităţii comerciale asupra ratei rentabilităţii financiare.

⎛ Pn Pn ⎞ Ca1 ⎛ 71 936 ⎞ 44368


ΔRrf ⎛ Pn ⎞
= ⎜⎜ 1 − 0 ⎟⎟ * * 100 = ⎜ − ⎟* *100 = (0,16 –
⎜Δ ⎟
⎝ Ca ⎠
⎝ Ca1 Ca 0 ⎠ Cpr1 ⎝ 44368 39768 ⎠ 32879

2,35)*1,349 = - 2,19*1,349 = -2,954 %

e) Determinarea abaterii totale:

ΔRrf = ΔRrf ⎛ Ca ⎞
+ ΔRrf ⎛ Pn ⎞
= 0,308 + (-2,954) = -2,646% = -2,65%
⎜⎜ Δ ⎟⎟ ⎜Δ ⎟
⎝ Cpr ⎠ ⎝ Ca ⎠

204
Explicarea mecanismului de transmitere a influenţei factorilor asupra ratei
rentabilităţii financiare

Observăm că indicatorul a înregistrat o evoluţie descrescătoare, s-a diminuat cu


2,65% în mărimi absolute, respectiv cu 92 % în mărimi relative.
Am construit un model factorial de analiză care pune în evidenţă doi factori care îşi
transmit influenza asupra Rrf astfel:
1. Variaţia vitezei de rotaţie a capitalului propriu, în sensul creşterii cu 0,131 rotaţii,
determină modificarea nivelului ratei rentabilităţii financiare în mod direct, în acelaşi
sens şi proporţional cu nivelul din perioada de bază a ratei profitabilităţii comerciale,
aşadar o creştere de 0,308 %.
ICa > ICpr ( 111,57% > 100,71 %), aşadar ritmul de creştere al cifrei de afaceri a
devansat ritmul de creştere al capitalului propriu.
2. Variaţia ratei profitabilităţii comerciale, în sensul diminuării cu 2,19% , determină
modificarea nivelului ratei rentabilităţii financiare în mod direct, în acelaşi sens şi
proporţional cu nivelul vitezei de rotaţie a capitalului propriu din perioada curentă,
aşadar o diminuare de 2,954 %.
Ipn < ICa ( 7,59% < 111,57% ), adică evoluția profitului net a fost devansată de ritmul
de creştere al cifrei de afaceri.
Influenţa negativă indusă de reducerea ratei profitabilităţii comerciale a anihilat
influenţa pozitivă determinată de creşterea vitezei de rotaţie a capitalului propriu, conducând
per ansamblu la reducerea indicatorului analizat 2,65%.

Perioada de analiză 2012 – 2013

a) Se determină determină nivelul ratei rentabilităţii financiare Rrf din perioada de


bază şi din perioada curentă, abaterea absolută a indicatorului, indicele şi abaterea
indicelui:

Pn0 71
Rf0 = *100 = *100 = 0,22%
Cpr0 32879
Pn1 1580
Rf1 = *100 = *100 = 4,58%
Cpr1 34507

ΔRrf = Rrf 1 − Rrf 0 = 4,58 – 0,22 = + 4,36%

Rf1
IRf = × 100 = 2082 %
Rf 0

ΔIRf = IRf − 100 = + 1982 %

b) Construim modelul factorial de analiză a Rf pe baza datelor existente:

Pn Ca
Rf = * * 100
Ca Cpr
unde:

205
Pn
Δ → rata profitabilităţii comerciale care exprimă profitul net ce revine la un leu
Ca
cifră de afaceri

Ca
Δ → viteza de rotaţie a capitalului propriu
Cpr
c) Se identifică factorii de influenţă:
Ca

Cpr
ΔRf

Pn

Ca
d) Măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor:
1. Influenţa modificării vitezei de rotaţie a capitalului propriu asupra ratei rentabilităţii
financiare.
Pn0 ⎛ Ca1 Ca 0 ⎞ 71 ⎛ 61077 44368 ⎞
ΔRrf ⎛ Ca ⎞ = * ⎜⎜ − ⎟⎟ * 100 = *⎜ − ⎟ *100 = 0,16*(1,770 –
⎜⎜ Δ ⎟⎟
Ca 0 ⎝ Cpr1 Cpr0 ⎠ 44368 ⎝ 34507 32879 ⎠
⎝ Cpr ⎠
1,349) = 0,16*0,421 = + 0,067 %

2. Influenţa modificării ratei profitabilităţii comerciale asupra ratei rentabilităţii financiare.


⎛ Pn Pn ⎞ Ca1 ⎛ 1580 71 ⎞ 61077
ΔRrf ⎛ Pn ⎞ = ⎜⎜ 1 − 0 ⎟⎟ * * 100 = ⎜ − ⎟* *100 = (2,587 –
⎜Δ ⎟ ⎝ Ca 1 Ca 0 ⎠ Cpr 1 ⎝ 61077 44368 ⎠ 34507

Ca ⎠
0,160) * 1,770 = 2,427*1,770 = + 4,296%

e) Determinarea abaterii totale:


ΔRrf = ΔRrf ⎛ Ca ⎞ + ΔRrf ⎛ Pn ⎞
= + 0,067 + 4,296 = + 4,362% = + 4,36%
⎜⎜ Δ ⎟⎟ ⎜Δ ⎟
⎝ Cpr ⎠ ⎝ Ca ⎠

Explicarea mecanismului de transmitere a influenţei factorilor asupra ratei


rentabilităţii financiare

Observăm că indicatorul a înregistrat o evoluţie crescătoare, a crescut cu 4,36% în


mărimi absolute, respectiv cu 1982 % în mărimi relative.
Am construit un model factorial de analiză care pune în evidenţă doi factori care îşi
transmit influenza asupra Rf astfel:
3. Variaţia vitezei de rotaţie a capitalului propriu, în sensul creșterii cu 0,421
rotaţii, determină modificarea nivelului ratei rentabilităţii financiare în mod
direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din perioada de bază a ratei
profitabilităţii comerciale, aşadar o creștere de 0,067 %.
4. Variaţia ratei profitabilităţii comerciale, în sensul majorării cu 2,427% ,
determină modificarea nivelului ratei rentabilităţii financiare în mod direct, în
acelaşi sens şi proporţional cu nivelul vitezei de rotaţie a capitalului propriu
din perioada curentă, aşadar o creștere de 4,296%

206
Ambii factori de influenţă au avut o influenţă pozitivă asupra indicatorului
conducând per ansamblu la creșterea ratei rentabilităţii financiare cu 4,36%.

Măsurile de creştere a nivelului ratei rentabilităţii financiare

Creşterea ratei de rentabilitate financiară are loc dacă sunt îndeplinite condiţiile:
ƒ ICA > ICpr, adică modificarea cifrei de afaceri trebuie să devanseze modificarea
capitalurilor proprii;
ƒ IPn > ICA, adică modificarea rezultatului net al exploatării trebuie să înregistreze un
ritm mai ridicat decât modificarea cifrei de afaceri, care se poate realiza prin:
- sporirea producţiei fizice vândute;
- modificarea structurii producţiei;
- reducerea cheltuielilor de exploatare şi comercializare;
- modificarea politicii fiscale.
• Creşterea gradului de îndatorare, dacă rentabilitatea economică este mai mare
decât costul mediu al capitalului împrumutat.

Concluzie: Pe ansamblu randamentul financiar se încadrează în situaţia critică-slabă.

2.8.7. Analiza riscurilor la S.C. „Agro Company” S.R.L.

2.8.7.1. Analiza riscului de exploatare (economic)

Tabelul nr.2.54
Analiza riscului de exploatare

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M.


crt.
2011 2012 2013
1 Venituri de exploatare Ve 37.642 43.849 66.214 mii lei
2 Cheltuieli de exploatare Che 37.519 44.049 65.150 mii lei
3 Profit din exploatare Pe=Ve-Che 123 -200 1.064 mii lei
4 Cheltuieli variabile totale Cv 30.015 35.239 52.120 mii lei
5 Cheltuieli fixe totale Cf 7.504 8.810 13.030 mii lei
6 Marja cheltuielilor Mcv=Ve-Cv 7.627 8.610 14.094 mii lei
variabile
7 Rata marjei cheltuielilor Rmcv=Mcv/Ve 20,26% 19,64% 21,29% %
variabile
8 Pragul de rentabilitate Vepr=Cf/Rmcv 37.038 44.857 61.202 mii lei
9 Indicatorul de poziţie
- absolut Ipoz=Ve-Vepr 604 -1.008 5.012 mii lei
- relativ Ipoz%=Ipoz/Vepr 1,63% - 8,19% %
10 Momentul realizării Pm=(Vepr/Ve)*365 359 373 337 zile
pragului
11 Coeficientul de elasticitate Ke=Ve/(Ve-Vepr) 62,32 - 13,21 -

207
Am considerat că din totalul cheltuielilor de exploatare 80% sunt cheltuieli variabile și
20% cheltuieli fixe.
În anul 2011 S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj se afla într-o situaţie instabilă,
cu un risc economic ridicat, având în vedere că valoarea coeficientului gravita în jurul valorii
de 62, momentul realizării punctului mort fiind de 359 zile.
În anul 2012 indicatorul de poziţie indică o situaţie critică a firmei, rezultatul
exploatării fiind negativ.
Anul 2013 exprimă o situaţie mai bună faţă de anii anteriori, indicatorul de poziţie
relativ precum şi coeficientul de elasticitate, exprimă faptul că firma, părăseşte situaţia de
instabilitate reflectată de ceilalţi ani de analiză, momentul realizării pragului de rentabilitate
fiind totuşi ridicat de 337 zile.
Întreaga perioadă analizată reflectă faptul că firma cunoaşte un grad ridicat de risc
economic.

2.8.7.2. Analiza riscului financiar


Tabelul nr.2.55
Analiza riscului de exploatare

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M


crt. 2011 2012 2013
1 Venituri de exploatare Ve 37.642 43.849 66.214 mii lei
2 Cheltuieli de exploatare Che 37.519 44.049 65.150 mii lei
3 Profit din exploatare Pe=Ve-Che 123 -200 1.064 mii lei
4 Cheltuieli variabile totale Cv 30.015 35.239 52.120 mii lei
5 Cheltuieli fixe totale Cf 7.504 8.810 13.030 mii lei
6 Cheltuieli cu dobânzile Chd 244 75 0
7 Marja cheltuielilor Mcv=Ve-Cv 7.627 8.610 14.094 mii lei
variabile
8 Rata marjei cheltuielilor Rmcv=Mcv/Ve 20,26% 19,64% 21,29% %
variabile
9 Pragul de rentabilitate Vfepr=(Cf+Chd)/ 38.243 45.239 61.202 mii lei
financiară Rmcv
10 Indicatorul de poziţie
- absolut Ipoz=Ve-Vfepr -601 -1.390 5.012 mii lei
- relativ Ipoz%=Ipoz/Vfepr - - 8,19% %
11 Momentul realizării Pm=(Vfepr/Ve)*365 371 377 337 zile
pragului
12 Coeficientul de elasticitate Ke=Ve/(Ve-Vfepr) - - 13,21 -

În anul 2011 se înregistrează un indicator de poziţie negativ care semnalează aflarea


firmei sub pragul de rentabilitate, momentul realizării lui fiind de 371 zile. Anul 2012
continuă aceiaşi tendinţă negativă a firmei, din punctul de vedere al situării sub pragul de
rentabilitate. În ultimul an de analiză firma depăşeşte situaţia dificilă, indicatorul de poziţie
fiind de 8,19%, iar coeficientul de elasticitate fiind de 13,21. Momentul realizării pragului de

208
rentabilitate este însă mare de 337 zile. Pe ansamblu firma S.C. „Agro Company” S.R.L. este
caracterizată printr-un risc financiar mare.

2.8.7.3. Analiza riscului de faliment - Modelul Altman

Modelul Altman este modelul cel mai des folosit în ţările dezvoltate industrial.
Acesta se bazează pe următoarea funcţie:
Z = 3,3 × X 1 + 1,0 × X 2 + 0,6 × X 3 + 1,4 × X 4 + 1,2 × X 5
Din conţinutul informaţional al indicatorilor, rezultă că nivelurile lor sunt cu atât mai bune cu
cât înregistrează o valoare absolută mai mare.
De aceea, scorul „Z” este interpretat astfel:
• când Z este mai mic sau egal cu 1,8 starea de faliment este iminentă;
• când Z este mai mare decât 3 situaţia financiară este bună şi bancherul poate evea
încredere în întreprinderea respectivă. Aceasta este solvabilă;
• când Z este cuprins între 1,8 şi 3 situaţia financiară a întreprinderii este dificilă, cu
performanţe vizibil diminuate şi apropiate de pragul stării de faliment. Aflată în această
situaţie, întreprinderea îşi poate relansa activitatea, dacă adoptă o strategie financiară
corespunzătoare.
Tabelul nr.2.56
Analiza riscului de faliment

Nr. Specificaţie Simbol Perioada de analiză U.M


crt. 2011 2012 2013
1 Activ total At 53.875 54.653 57.383 mii lei
2 Cifra de afaceri CA 39.768 44.368 61.077 mii lei
3 Profit reinvestit Pr 0 0 0 mii lei
4 Capital propriu Cpr 32.648 32.879 34.507 mii lei
5 Datorii totale Dt 21.227 21.774 22.876 mii lei
6 Profit brut Pb 936 71 1.580 mii lei
7 Active circulante Ac 23.236 23.518 28.646 mii lei
8 X1-rata rentabilităţii Pb/At 1,72% 0,13% 2,75% %
economice
9 X2-viteza de rotaţie a Ca/At 73,82% 81,18% 106,44% %
activului
10 X3-autonomia financiară Cpr/Dt 153,80% 151% 150,84% %
11 X4-rata profitului investit Pr/At 0% 0% 0% %
12 X5-rata activelor circulante Ac/At 43,13% 43,03% 49,92% %
13 Valoarea Z Z 2,2354 2,2385 2,6592 -

În dinamică valoarea funcţiei Z creşte sensibil; valoarea funcţiei Z indică faptul că


riscul de faliment este într-o marjă normală, iar S.C. „Agro Company” S.R.L. îşi poate
relansa activitatea, dacă adoptă o strategie financiară corespunzătoare.

209
2.8.8. Determinarea flexibilităţii financiare a întreprinderii pe baza
Situaţiei fluxurilor de numerar
În scopul exemplificării modului de întocmire şi interpretare a unei Situaţii a
fluxurilor de numerar vom prezenta următoarele informaţii extrase din situaţiile financiare ale
S.C. „Agro Company” S.R.L. Lugoj:

Tabelul nr.2.57
Bilanţ simplificat la data de 31 dec. 2013
- mii lei-
Anul 2012 Anul 2013 Modificare
A. ACTIVE
I. Active imobilizate
Imobilizări necorporale 0 0 0
Terenuri 7.000 4.000 (3.000)
Mijloace fixe 21.469 23.822 2.353
Total active imobilizate 28.469 27.822 (647)
II. Active circulante
Stocuri 14.987 17.738 2.751
Creanţe 8.809 9.181 372
Trezorerie 2.388 2.642 254
Total active circulante 26.184 29.561 3.377
III. Cheltuieli în avans 293 240 (53)
TOTAL ACTIVE 54.946 57.623 2.677
B. DATORII
I. Datorii pe termen scurt
Furnizori 2.439 2.534 95
Datorii acumulate 4.449 12.022 7.573
Impozit pe profit de plătit 0 0 0
Total datorii pe termen scurt 6.888 14.556 7.668
II. Total datorii pe termen lung
Obligaţiuni de plătit 0 0 0
Total datorii pe termen lung 14.886 8.320 (6566)
TOTAL DATORII 21.774 22.876 1.102
Provizioane 0 0 0
Venituri în avans 59 25 (34)
C. Capital propriu
Capital social 38.655 38.655 0
Rezerve 150 179 29
Rezerve din reevaluare – sold
creditor 0 0 0
Prime legate de capital 0 0 0
Rezultatul reportat – sold debitor 5.692 4.112 (1.580)
Rezultatul net al exerciţiului 71 1.580 1509
Repartizarea profitului 71 1.580 1509
TOTAL CAPITAL PROPRIU 33.113 34.722 1609

210
Tabelul nr.2.58

Contul de Profit şi Pierdere simplificat la data de 31. dec. 2013


- mii lei-

Anul 2013
Cifra de afaceri netă 61.077
Cheltuieli cu materii prime şi materiale (38.725)
Cheltuieli cu personalul și asigurările sociale (21.373)
Alte cheltuieli de exploatare care nu intră în costuri (5.052)
inclusiv cheltuieli cu amortizarea de 855 lei
Variația stocurilor – sold creditor 4.904
Câştiguri din vânzarea activelor cedate 233
Rezultat din exploatare 1.064
Venituri din dobânzi și alte venituri financiare 350
Cheltuieli privind dobânzile și alte cheltuieli financiare 38
Rezultat financiar 312
Venituri extraordinare 690
Cheltuieli extraordinare 486
Rezultat extraordinar 204
Rezultatul brut al exerciţiului 1.580
Impozit pe profit 0
Rezultatul net al exerciţiului 1.580

Din notele la situaţiile financiare și din evidenţele contabile se mai colectează


următoarele informaţii suplimentare necesare întocmirii tabloului fluxului de numerar:

- S-au achiziţionat terenuri în valoare de 2500 mii lei.


- S-au cedat terenuri la preţul de 5500 mii lei. Aceste investiţii au costat 2700 mii lei.
Se obţin astfel câştiguri din vânzarea terenurilor în sumă de 2800 mii lei.
- S-au achiziţionat mijloace fixe în valoare de 4645 mii lei.
- S-au vândut mijloace fixe care au costat 2000 mii lei şi aveau o amortizare
cumulată de 600 mii lei, la preţul de 1000 mii lei. Se obţin astfel pierderi din
vânzarea mijloacelor fixe în sumă de 400 mii lei.
- S-au emis la valoarea nominală obligaţiuni în sumă de 10000 mii lei în schimbul
unui mijloc fix, în cadrul unei operaţiuni nemonetare pe termen scurt.
- S-a restituit la scadenţă valoarea unor obligaţiuni în sumă de 3700 mii lei.

I. Utilizând metoda indirectă modalitatea de construcţie a tabloului de flux de


numerar se prezintă astfel:
- mii lei-
Rezultatul net 1580
Ajustări:
* Privind capitalul circulant
- ∆ Creanţe -372
- ∆ Stocuri -2751

211
- ∆ Cheltuieli în avans +53
+ ∆ Datorii comerciale +95
+∆ Datorii acumulate (altele decât impozitul pe profit) +7573

+ ∆ Veniturilor în avans -34


+ ∆ Impozitului pe profit 0
a) Total ajustări privind capitalul circulant +4564
* Privind elementele nemonetare (amortizări şi
provizioane)
+ Cheltuieli cu amortizarea +855
+ Cheltuieli cu provizioanele 0
- Venituri din provizioane 0
b) Total ajustări privind elementele nemonetare +855
* Privind operaţiile de investiţii-finanţare
- Câştiguri din vânzarea terenurilor -2800
+ Pierderi din vânzarea mijloacelor fixe +400
c) Total ajustări privind operaţiile de investiţii- -2400
finanţare
A. Flux net de numerar din activitatea de exploatare +4599
(Rezultat net +a+b+c)
- Cumpărări de terenuri -2500
+ Vânzări de terenuri +5500
- Cumpărări de mijloace fixe -4645
+Vânzări de mijloace fixe +1000
B. Flux de numerar din activitatea de investiţii -645
- Rambursarea obligaţiunilor -3700
+ Emisiune de acţiuni 0
- Dividende plătite 0
C. Flux de numerar din activitatea de finanţare -3700
FLUX DE NUMERAR TOTAL (A+B+C) +254
Trezorerie la sfârşitul anului 2642
Trezorerie la începutul anului 2388
Variaţia trezoreriei +254

II. Interpretarea tabloului de flux de numerar


Analizând fluxul de numerar generat de activitatea de exploatare se poate constata că
întreprinderea a generat astfel de fluxuri în sumă de 4599 mii lei ceea ce reprezintă un nivel
favorabil dacă îl comparăm cu nivelul profitului net de 1580 mii lei.
Factorii cu influenţă pozitivă asupra fluxurilor de numerar din activitatea de
exploatare sunt reprezentaţi de:
- Creşterea datoriilor comerciale cu 95 mii lei;
- Creşterea datoriilor întreprinderii altele decât impozitul pe profit cu 7573 mii lei;
- Reducerea cheltuielilor în avans cu 53 mii lei;
- Nivelul cheltuielilor cu amortizarea de 855 mii lei;
- Pierderi din vânzarea mijloacelor în sumă de 400 mii lei .
Se poate constata că factorul cu influenţa cea mai semnificativă asupra creşterii
fluxurilor de lichidităţi din exploatare îl reprezintă creşterea datoriilor întreprinderii altele
decât impozitul pe profit cu 7573 mii lei.

212
Factorii cu influenţă negativă asupra fluxurilor exploatării sunt daţi de:
- Creşterea volumului stocurilor cu 2751 mii lei;
- Creşterea volumului creanţelor cu 372 mii lei;
- Reducerea veniturilor în avans cu 34 mii lei;
- Realizarea unor câştiguri din vânzarea terenurilor în valoare de 2800 mii lei.
Se constată că una dintre influenţele cele mai pregnantă în diminuarea fluxurilor de
numerar generate de activitatea de exploatare îl reprezintă creşterea semnificativă a nivelului
stocurilor.
În anii următori trebuie acordată o atenţie deosebită acestui aspect iar dacă volumul
vânzărilor nu va creşte pe seama stocurilor formate vor trebui luate măsuri de reducere a lor
(acordarea unor reduceri de preţ semnificative, penetrarea altor segmente de piaţă,
promovarea unui marketing mai eficient etc.).

Fluxul de numerar din activitatea de investiții este negativ, în valoare de 645 mii
lei deoarece s-au efectuat mai multe achiziții decât vânzări de terenuri și de miloace fixe.
Rambursarea obligațiunilor pe termen scurt în valoare de 3700 mii lei a determinat ca
fluxul de numerar din activitatea de finanțare să fie negativ.
Se observa ca fluxul de numerar total a înregistrat valori pozitive de 254 mii lei, se
asigură astfel posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi băneşti.
Firma se găseşte într-o situaţie favorabilă, pe termen scurt trezoreria pozitivă însemnând
realizarea echilibrului financiar.
S.C.” Agro Company” S.R.L. Lugoj dispune de o marjă de securitate care o poate
proteja de efectele perturbării ciclului de încasare sau de plăţi.

213
DE REŢINUT:

• Ratele de structură ale activului reflectă aspecte privind destinaţia economică a


capitalurilor întreprinderii, apartenenţa sectorială, natura activităţii, capacitatea
întreprinderii de a-şi modifica structura activului ca urmare a schimbărilor
conjuncturale şi mai puţin aspecte legate de politica sa financiară.

• În sistemul ratelor de structură a activului, cele mai semnificative ca valoare


informativă şi totodată mai recomandate de literatura de specialitate sunt:
- rata imobilizărilor;
- rata stocurilor;
- rata creanţelor;
- rata disponibilităţilor.

• Ratele de structură ale pasivului, furnizând informaţii referitoare la structura


resurselor (proprii, împrumutate, atrase) şi la termenele de exigibilitate a acestora
(lung, mediu şi scurt), permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii.

• Principalele rate privind structura pasivului sunt:


- rata stabilităţii financiare;
- rata autonomiei financiare globale şi la termen;
- rata de îndatorare globală şi la termen

• Analiza echilibrului financiar a patrimoniului firmei urmăreşte reflectarea


raporturilor de egalitate dintre sursele de finanţare şi utilizările resurselor financiare,
dintre veniturile şi cheltuielile aferente desfăşurării activităţii firmei pe termen lung,
mediu şi scurt.

• Analiza echilibrului financiar se analizează pe termene, având ca obiective:


- Echilibrul pe termen lung – prin compararea capitalurilor permanente cu
activele imobilizate (fond de rulment);
- Echilibrul curent (pe termen scurt) – prin compararea activelor circulante cu
obligaţiile pe termen scurt (datorii nefinanciare pe termen scurt),(necesarul de
fond de rulment);
- Echilibrul global – prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond
de rulment (trezoreria).

• Analiza echilibrului financiar poate avea două abordări:


- O abordare statică – când indicatorii echilibrului financiar sunt calculaţi pe
baza bilanţului financiar şi reflectă o imagine statică a modului de realizare a
chilibrului financiar.
- O abordare semistatică – când indicatorii echilibrului financiar sunt calculaţi
pe baza bilanţului funcţional, iar echilibrul financiar este privit din perspectiva
continuităţii activităţii.

• Fondul de rulment net reprezintă surplusul de surse permanente ce poate fi utilizat


pentru acoperirea sau finanţarea activelor circulante după finanţarea integrală a

214
activelor imobilizate nete. Altfel spus, fondul de rulment este partea din capitalul
permanent care depăşeşte valoarea imobilizărilor nete şi poate fi destinată finanţării
activelor circulante.

• Necesarul de fond de rulment reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanţare


rămase după acoperirea activelor curente (stocuri + creanţe) pe seama resurselor
curente (datorii de exploatare) şi care vor trebui să fie acoperite din resurse
permanente. Reprezintă partea (cuantumul) din activele ciclice ce trebuie finanţate din
fondul de rulment.

• Trezoreria netă reprezintă investiţiile pe termen scurt şi disponibilităţile monetare


rămase la dispoziţia întreprinderii rezultate din activitatea desfăşurată pe parcursul
unui exerciţiu financiar, altfel spus, excedentul de lichidităţi rămas după acoperirea
excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite din resursele ciclice) de către
excedentul de resurse permanente.

• Fluxul net de trezorerie rezultă din variaţia în valori absolute a trezoreriei nete de la
un an la altul.

• Principalele rate de finanţare care se utilizează în analiza echilibrului financiar


sunt:
- Rata de finanţare stabilă,
- Rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu;
- Rata de finanţare ciclică;
- Rata de finanţare globală.

• Situaţia fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul


perioadei, clasificate în activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare.

• Pentru a construi Situaţia fluxurilor de numerar sunt utilizate două metode: metoda
directă şi metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar. Diferenţa între ele
constă doar în modul de construire a fluxurilor aferente activităţii de exploatare prin
metoda directă realizându-se dezideratul utilizând fluxurile de încasări şi plăţi în timp
ce metoda indirectă porneşte în calculul fluxurilor de la rezultatul net pe care îl
ajustează corespunzător.

• În sens general lichiditatea şi solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea


întreprinderii de a face faţă plăţilor scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată
pe termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung.

• Analiza lichidităţii se realizează cu ajutorul ratelor de lichiditate, logica analizei fiind


testarea din ce în ce mai drastică a capacităţii de plată a datoriilor pe termen scurt din
elemente de active circulante cu grade de lichiditate din ce în ce mai mari, pe trei
nivele:
- rata lichidităţii curente;
- rata lichidităţii rapide;
- rata lichidităţii imediate.

• Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile financiare


pe termen lung deci vizează un orizont mai îndepărtat de activitate. Analiza

215
solvabilităţii pe termen lung urmăreşte să determine în fiecare exerciţiu financiar dacă
întreprinderea este supusă sau nu riscului de faliment.

• Pot fi construite mai multe rate de solvabilitate:


- rata solvabilităţii globale sau generale;
- rata solvabilităţii patrimoniale;
- rata solvabilităţii financiare;
- gradul de acoperire al serviciului datoriei;
- rata de acoperire a dobânzilor.

• Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de


rotaţie a lor prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor
ciclului de exploatare şi comercializare.

• Viteza de rotaţie (vr) sau ratele de gestiune măsoară durata de transformare a


activelor în lichidităţi şi a durata de reînnoire a datoriilor. Viteza de rotaţie se exprimă
sintetic cu ajutorul a doi indicatori: numărul de rotaţii, respectiv durata în zile a unei
rotaţii.

• Numărul de rotaţii (nr) arată de câte ori se roteşte elementul bilanţier de activ (Ea)
sau pasiv (Ep) analizat prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.

• Durata în zile a unei rotaţii (dz) arată durata medie în care elementul de activ sau de
pasiv analizat parcurge întregul ciclu economic şi revine în formă iniţială, bănească.

• Creşterea sau încetinirea vitezei de rotaţie are ca efect direct:


- eliberarea (E) sau imobilizarea (I) absolută sau relativă de resurse;
- creşterea sau diminuarea mesei profitului.

• Conform O.M.F.P. nr. 3055/2009 se calculează indicatorii de activitate sau de


gestiune ce au la bază utilizarea ratelor de rotaţie ale resurselor controlate de entitate.
Indicatorii de activitate furnizează informaţii cu privire la:
- viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de numerar ale persoanei juridice;
- capacitatea persoanei juridice de a controla capitalul circulant şi activităţile
sale comerciale de bază.

• Indicatorii de activitate au, în principal, la bază calculul vitezei de rotaţie, putându-se


identifica :
- Viteza de rotaţie a activului total;
- Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
- Viteza de rotaţie a activelor circulante;
- Viteza de rotaţie a stocurilor;
- Viteza de rotaţie a creanţelor;
- Viteza de rotaţie a clienţilor;
- Viteza de rotaţie a capitalurilor proprii;
- Viteza de rotaţie a capitalului permanent;
- Viteza de rotaţie a datoriilor tolale;
- Viteza de rotaţie a furnizorilor .

216
• Analiza profitabilităţii se realizează cu ajutorul ratelor de profitabilitate. Ratele de
profitabilitate sunt construite într-o manieră generală prin raportarea unui rezultat fie
la un flux de activitate, fie la un stoc.

• Construcţia ratelor de profitabilitate se poate face pe trepte de formare a rezultatelor şi


funcţie de aspectele ce se doresc a fi evidenţiate în cadrul analizei, cele mai
importante rate de acest tip fiind:
- Rata profitabilităţii comerciale;
- Rata profitabilităţii veniturilor;
- Rata profitabilităţii resurselor consumate

• Măsurarea rentabilităţii se realizează printr-un sistem de rate de rentabilitate (raport


între rezultate şi capitaluri) şi de rate de marjă (raport între rezultate şi cifra de
afaceri).

• În raport de elementele utilizate în construcţia ratelor , studiul rentabilităţii presupune


analiza următoarelor rate:
- rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare.

• Analiza acestor rate presupune parcurgerea mai multor etape şi anume:


- explicarea semnificaţiei ratei şi a condiţiilor impuse acesteia ;
- mod de calcul;
- forme ale rentabilităţii;
- analiza factorială a ratelor;
- identificarea măsurilor de creştere a ratelor.

• Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale
performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare
de risc şi rentabilitate.

• Dintre ratele rentabilităţii investiţiilor de capital menţionăm:


- Rezultatul pe acţiune de bază;
- Rezultatul pe acţiune diluat;
- Coeficientul de capitalizare bursieră;
- Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni;
- Randamentul dividendelor.

• Riscul de exploatare (denumit şi risc economic) poate fi definit ca reprezentând


incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la variaţiile
mediului.

• Pentru determinarea nivelului riscului de exploatare ce caracterizează o anumită


activitate, se utilizează în general două metode:
- metoda pragului de rentabilitate;
- metoda elasticităţii rezultatului exploatării.

217
• Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa
structurii financiare a întreprinderii (proporţia între capitalul propriu şi datorii) şi
decurge strict din gradul de îndatorare al întreprinderii.

• Riscul financiar depinde de patru factori principali :


- riscul economic;
- gradul de îndatorare;
- evoluţia ratei dobânzii;
- fiscalitatea.

• Riscul financiar poate fi evaluat pe baza pragului de rentabilitate financiar sau a


efectului de levier.

• Ricul de faliment (sau de insolvabilitate) se defineşte ca fiind posibilitatea de


apariţie a incapacităţii de onorare a obligaţiilor scadente ale firmei, născute din
angajamente anterioare contractate, din operaţii curente, determinabile pentru
continuarea activităţii, prelevări obligatorii.

• O importanţă deosebită în analiza riscului de faliment o are „metoda scorurilor”,


utilizată foarte frecvent de către instituţiile creditoare cu scopul de a se asigura
împotriva riscului de insolvabilitate a clienţilor.

• Între modelele cele mai cunoscute amintim:


- modelul Altman;
- modelul Canon-Holder,
- modelul Băncii Centralei Franţei,
- modelul „F” al economiei româneşti.

218
CAPITOLUL 3

ANALIZA INDICATORILOR DE PERFORMANŢĂ


ECONOMICO – FINANCIARI

Obiectivul situaţiilor financiare, conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate,


este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei
financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei largi sfere de utilizatori (investitori actuali şi
potenţiali, creditori, angajaţi, furnizori, clienţi, statul şi publicul) în luarea deciziilor
economice.
Accepţiunile financiare cele mai frecvente ale performanţei la nivel de întreprindere
sunt de: creştere, rentabilitate (economică, financiară), profitabilitate, productivitate,
competitivitate.
Performanţa poate fi definită şi ca o stare de competitivitate a întreprinderii, atinsă
printr-un nivel de eficacitate şi productivitate care-i asigură o prezenţă durabilă pe piaţă.
Prin performanță financiară înțelegem “reflectarea potențialului economic și a
solidității financiare ale unei entități economice, obținută în urma analizării unui ansamblu de
factori cantitativi și calitativi”.63
Informaţiile despre performanţe sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii
de a genera fluxuri de numerar cu ajutorul resurselor existente. Ele sunt utile şi pentru
formularea raţionamentelor despre eficienţă cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.
Datele necesare analizei performanţelor întreprinderii sunt fumizate de: contul de
profit şi pierdere, notele explicative la bilanţ şi de alte surse complementare.

3.1. FORMAREA ŞI MODELAREA INDICATORILOR ECONOMICO –


FINANCIARI UTILIZAŢI ÎN CADRUL ANALIZEI ECONOMICE
Modelarea indicatorilor economico – financiari utilizaţi în analiza economică prevede
formalizarea unui model general pe două componente principale:64
1. dinamica indicatorului economico-financiar care caracterizează fenomenul;
2. analiza factorială a indicatorului economico-financiar.

3.1.1. Dinamica indicatorului economico-financiar care caracterizează


fenomenul
Se poate exprima cu ajutorul abaterii absolute şi a abaterii relative.

3.1.1.1. Abaterea absolută

Abaterea absolută poate fi exprimată în mărimi absolute, în mărimi relative şi prin


ritmul mediu de creştere.
a) Abaterea absolută în mărimi absolute – măsoară în mărimi absolute creşterea sau
diminuarea nivelului indicatorului faţă de un nivel luat ca bază de comparaţie sau faţă de
perioada anterioară, această abatere permitând şi analize comparative între întreprinderi din

63
Cechin - Crista Persida – Operațiunile instituțiilor de credit, Ediția a II-a, Editura Solness, Timișoara, 2013,
pag. 222
64
Lala-Popa Ion, Miculeac Melania Elena – Analiză economică, Editura Mirton, Timişoara , 2007, pag. 12-14

219
acelaşi sector de activitate sau în raport cu media din sectorul respectiv. Poate fi exprimată cu
bază fixă şi cu bază în lanţ.
• cu bază fixă: ΔIec = Ieci − Iec0

• cu bază în lanţ: ΔIec = Ieci − Ieci − 1

unde:
Iec - indicator economic;
i - perioada curentă;
0 - perioada de comparaţie;
i-1 - perioada precedentă.

b) Abaterea absolută în mărimi relative sau indicele – ne arată de câte ori indicatorul
(bază de comparaţie) din perioada de bază se regăseşte în indicatorul (comparat) din perioada
curentă, fiind o exprimare sintetică a modificărilor absolute care s-au produs în timp asupra
indicatorului. Poate fi exprimată cu bază fixă şi cu bază în lanţ.

Ieci
• cu bază fixă: I Iec = × 100
Iec0
Ieci
• cu bază în lanţ: I Iec = × 100
Ieci −1

c) Abatere absolută în mărimi relative sau ritmul de creştere - ne arată procentual cu cât a
sporit în mărimi relative indicatorul din perioada curentă faţă de cea de comparaţie sau altfel
spus ne arată procentual cât reprezintă abaterea absolută a indicatorului de la o perioadă la
alta faţă de nivelul indicatorului în perioada de comparaţie. Poate fi exprimată cu bază fixă şi
cu bază în lanţ.
ΔIec Ieci − Iec0 Ieci
• cu bază fixă: ΔI Iec = × 100 = × 100 = × 100 − 100 = I Iec − 100
Iec0 Iec0 Iec0

ΔIec Ieci − Ieci −1 Ieci


• cu bază în lanţ: ΔI Iec = × 100 = × 100 = × 100 − 100 = I Iec − 100
Ieci −1 Ieci −1 Ieci −1

d) Ritmul mediu de creştere - ne arată în măsuri relative de câte ori a sporit în medie
nivelul indicatorului pe subintervale ale intervalului de timp analizat şi se referă la mai multe
perioade de gestiune .

Se exprimă cu relaţia:
n
Iecn
RIec = n −1 Π I Iec ×100 − 100 = n −1 ×100 − 100
i =0 Iec0
unde:
n - numărul de perioade analizate (ani, luni etc)

3.1.1.2. Abaterea relativă

Abaterea relativă poate fi exprimată în mărimi absolute şi în mărimi relative.

220
a) Abaterea relativă în mărimi absolute - măsoară în mărimi absolute creşterea sau scăderea
nivelului indicatorului faţă de un nivel optim luat ca bază de comparaţie sau faţă de nivelul
din perioada anterioară în condiţiile menţinerii nivelului de eficienţă.
Se exprimă cu relaţia:
ΔIec = Ieci − Ieca = Ieci − Iec0 × I QCA
unde:
Iec - indicator economic;
Ieca - indicatorul economic admis;
IQ;CA - abaterea absolută în mărimi relative a producţiei fizice sau cifrei de afaceri
(indicele producţiei fizice, cifrei de afaceri);
i - perioada curentă;
0 - perioada de comparaţie;
i-1 - perioada precedentă.

Exemplu:
FS a = FS 0 × I CA
unde: FSa - fond de salarii admisibil;
FSO - fond de salarii din perioada de bază ;
ICA - abaterea absolută a cifrei de afaceri în mărimi relative, adică indicele fondului de
salarii

b) Abaterea relativă în mărimi relative sau indicele - ne arată de câte ori indicatorul
(bază de comparaţie) admis se regăseşte în indicatorul (comparat) din perioada curentă, fiind
o exprimare sintetică a modificărilor relative care s-au produs în timp asupra indicatorului.

Se exprimă cu relaţia:
Ieci
I r Iec = ×100
Ieca

c) Abaterea relativă în mărimi relative sau ritmul de creştere – ne arată cu cât a sporit
în mărimi relative indicatorul din perioada curentă faţă de cel de comparaţie (nivelul admis),
sau altfel spus ne arată procentual cât reprezintă abaterea relativă a indicatorului în perioada
curentă faţă de nivelul indicatorului în perioada de comparaţie (nivelul admis).

Se exprimă cu relaţia:
Δr Iec Ieci − Ieca Ieci
ΔI r Iec = × 100 = × 100 = × 100 − 100 = I r Iec − 100
Ieca Ieca Ieca

3.1.2. Analiza factorială a indicatorului economico-financiar


Analiza factorială urmăreşte stabilirea modelului factorial, identificarea principalilor
factori de influenţă, măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor asupra indicatorului,
explicarea mecanismului de transmiterea influenţei factorilor şi de determinare a nivelului
acestora, astfel încât, în final, să poată fi stabilite măsuri pentru limitarea acţiunii factorilor cu
influenţă negativă, respectiv menţinerea şi amplificarea acţiunii factorilor ce influenţează
pozitiv nivelul indicatorului analizat.
Analiza factorială detaliată a unui indicator economic se realizează în cadrul
subcapitolului 3.3. „Analiza cifrei de afaceri" , la paragraful 3.3.4. „Analiza factorială a cifrei
de afaceri”.

221
3.2. PREZENTAREA INDICATORILOR DE REZULTATE CARE SE
REGĂSESC ÎN TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE
GESTIUNE

Contul de profit şi pierdere explică modalitatea de determinare a rezultatului (profit


sau pierdere) prin intermediul a trei rezultate intermediare:
- rezultatul de exploatare, ca parte a rezultatului exerciţiului legat de desfăşurarea
activităţii obişnuite, repetitive a întreprinderii;
- rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exerciţiului legată direct de activitatea
financiară a întreprinderii;
- rezultatul extraordinar, ca o componentă a rezultatului exerciţiului legată de
activităţi nonrepetitive, întâmplătoare, desfăşurate în întreprindere.

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi (exploatare,


financiare şi extraordinare) permite degajarea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale,
destinate remunerării factorilor de producţie şi finanţării activităţii viitoare, denumite solduri
intermediare de gestiune sau solduri în cascadă.
Soldurile intermediare de gestiune (SIG) permit analiza activităţii şi rentabilităţii
întreprinderii, contribuind la caracterizarea comportamentului economic al acesteia.
Ele se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească ce pun în evidenţă
etapele formării rezultatului exerciţiului, pe baza elementelor de venituri şi cheltuieli aferente
fiecărei categorii de activităţi, prezentând de fapt contul de profit şi pierdere într-o altă formă,
mai apropiată de cerinţele analizei financiare.

Relaţiile care stau la baza constituirii "Tabloului SIG" sunt următoarele:

1). Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile
vândute.

2). Producţia exerciţiului = Producţia vândută


+ Variaţia producţiei stocate
+ Producţia imobilizată

3).Valoarea adăugată = ( Producţia exerciţiului + Marja comercială)


- Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii prime, materiale şi
Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi).

4). Rezultatul brut din exploatare (excedent sau deficit)


EBE = Valoarea adăugată
+ Subvenţii de exploatare
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli cu personalul

5). Rezultatul exploatării = Excedent brut din exploatare


+ Alte venituri din exploatare
+Alte venituri din provizioane . .

222
- Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Alte cheltuieli de exploatare.