Sunteți pe pagina 1din 26

Cerc pedagigic

Specialitatea educatoare
Semestrul al ll-lea, an școlar 2014-2015

,,INSTRUMENTE ȘI BUNE PRACTICI


CARE SPRIJINĂ CULTIVAREA BUCURIEI
DE A ÎNVĂȚA LA COPILUL MIC,,
Motto:

“Copilul râde:
<< Iubirea şi înţelepciunea mea e jocul !>>.”
Lucian
Blaga-,,Trei feţe”
Argument
Învățarea este ,,condiția divină” a formării umane.
Cuvântul modern ,,învățare”este o traducere ,,liberă” a verbului elen mathein, prin care vechii greci
desemnau posibilitatea omului de a asimila cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi și de
a se adapta la condiții de viață dificile.Sensul termenului a căpătat conotații din ce în ce mai largi,
complexitatea fenomenelor și proceselor implicate în învățare determinând noi abordări și teorii.
Învățarea nu începe o dată cu omul și nu se reduce numai la învățarea școlară.Multe animale învață
folosind mecanisme pe care le posedă și omul.
Dar omul este cea cea mai mare minune care este el însuși- el trebuie să învețe să fie ,așa cum
sublinia E.Faure. Orice altă vietate este, dar omul învață să fie altceva decât este ca simplă
vietate.
Cum? Iată o întrebare la care trebuie să răspundem.
Educația este un proces permanent de invenție, a instrui înseamnă a folosi mijloace de instruire;în
principiu,limitele instruirii sunt metodologice, iar nu psihologice,cu mijloace convenabile orice
copil poate învăța la orice vârstă,desigur, o asemenea metodologie implică o restructurare a
corpului de cunoștințe.Teoria instruirii nu privește altceva decât modul în care urmeayă a fi
organizat pediul pentru a se ajunge la optimizarea transferului sau a posibilităților de găsire a
informațiilor.-I.Jinga,I.Negreț-Dobridor.
Evoluția omului trebuie să continue umanizarea și nu dezumanizarea sa.
Bucuria de a învăţa
implică starea de bine şi interesul copiilor

EUL

PĂRINTE COPIL/ PROFESOR


ELEV

COMUNITATE
Conceptul de ,,învățare
școlară ”
• Învățarea desfășurată într-un sistem instituționalizat-sistemul de învățământ-
poartă denumirea de învățare școlară.
• Învățarea este o activitate sistematică, dirijată ,desfășurată într-un cadru
organizat-instituții specializate de instruire și educație, orientată în direcția
asimilării de cunoștințe și a formării structurilor psihice de personalitate.
• Teoreticienii învățării subliniază faptul că învățarea este o schimbare în
comportamentul omului, dar nu toate modificările produse în comportament
sunt un rezultat al învățării, ci doar acelea care au apărut ca urmare a
experienței individuale și nu pot fi explicate prin cauze biologice.
• ,,Învățarea nu determină numai o schimbare de comportament, ci
contribuie la dezvoltarea capacității omului de a crea, de a se evalua
și de a se autoforma”-A.N.Leontiev
• Ea este forma dominantă de activitate pe perioada școlarițății, la toate
nivelele de învățământ.
,,Bucuria de a învăța=cel mai
fructuos joc pentru tine,dascălul , pentru copil, pentru
părinți și pentru societate”
Bucuria de a învăța este un joc cu mai mulți
câștigători,care conduce la schimbări
esențiale în:
-educație;
-creșterea serviciilor de educație;
-învațarea de-a lungul vieții;
-bunăstarea individului .
Caracteristicile învățării școlare;
mecanisme și etape ale procesului de învățare
Caracteristici:
-este organizată și desfășurată sub îndrumarea educatorilor , în cadru instituționalizat,pe
fondul unor relații de comunicare socio-afective,de cunoaștere și de influență;
-este un demers conștient, presupunând stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea
voluntară a efortului;
-are un caracter gradual, sub raportul eșalonării dificultăților sarcinilor de învățare;are un
pronunțat caracter secvențial și informativ-formativ ;
-este un proces dirijat din exterior care tinde să devină un proces autodirijat.

Mecanismele învățării vizează implicarea celor trei componente ale arcului reflex de relație
neuropsihocomportamentală a organismului cu mediul.
Etapele procesului de învățare:
1.Formarea motivației-implică activitatea cerebrală,mobilizarea energiei psihice,
2.Recepterea materialului și înregistrarea/memorarea datelor;
3.Înțelegerea și elaborarea generalizărilor;
4.Fixarea cunoștințelor în memorie, păstrarea în timp,
5.Actualizarea și aplicarea cunoștințelor.
Între etapele prezentate există unitate și un raport funcțional strâns.
Forme ale învățării
• R.Gagne a stbilit un model constituit din 8 tipuri de învățare de
complexitate crescândă, având ca punct de plecare varibilitatea condițiilor
învățării.De aceea , afirmă Gagne, ,,un elev este pregătit să învețe ceva
nou.....în momentul în care și-a însușit, prin învățarea anterioară,
capacitățile necesare pasului următor”.
• Cele 8 tipuri identificate de Gagne sunt:
• 1.învățarea de semnale;
• 2.învățarea stimul-răspuns;
• 3.înlănțuirea sau învățarea de secvențe;
• 4.învățarea de asociații verbale;
• 5.învățarea prin discriminare,
• 6.învățarea noțiunilor-un rol important aici îl are limbajul;
• 7.învățarea regulilor care se bazează pe învățarea noțiunilor,
• 8.rezolvarea de probleme-necesită eforturi interioare de gândire.
Ierarhia învățării oferă o bază pentru găsirea unui drum de învățare
potrivit fiecărui copil/elev .
Progrese recente în teoria învăţării, pun în evidenţă semnificaţia unui
model umanist al învăţării, trecerea de la un învăţământ ca factor de
dezvoltare (Raven, 1991), de la o învăţare centrată pe conţinut la una axată
pe competenţă (pe capacităţi de a face, de a opera cu informaţia
asimilată,în contexte cât mai diverse), pe nevoile celui care învaţă.
Modelator şi mediator, profesorul este văzut, în acest cadru, ca un factor
declanşator al resorturilor căutării, ca un ghid, un consilier. El are rolul de a-
ţi arăta cum să ştii, te motivează, asigură asistenţa pedagogică complexă şi
instrumentarea formării capacităţilor personale, familiarizează cu demersul
logic al cunoaşterii.
Învăţarea prin descoperiere, problematizarea, modelarea, ca orientări
metodologice importante sunt, în bună măsură efectul apariţiei mai
vechilor teorii acţionale, operationale ale învăţării (Piaget, Galperin, J.
Bruner, iar la noi: Gr. Nicola, P. Popescu-Neveanu, P. Golu). Aceste teorii
pleacă de la izomorfismul procesual şi structural dintre învăţare şi formarea
acţiunilor mentale, ca proces spontan sau dirijat. O altă premisă importantă
o constituie ideea că pricipala trăsătură a gândirii logice este aceea de a fi
operatorie, adica de a prelungi acţiunea, interiorizând-o( operaţia este o
acţiune mentală reversibilă ). Inteligenţa este socotită un sistem de operaţii
vii şi active.
Modelul pedagogic derivat din teoriile acţionale ale învăţării presupune:
familiarizarea cu modelul acţiunii, cunoaşterea principiului de lucru sau de
funcţionare, formarea unor reprezentări prealabile; efectuarea acţiunii
materiale sau materializate; descrierea logicii acţiunii, verbalizare la nivelul
limbajului extern; realizarea schematică, în forma prescurtată, la nivelul
limbajului extern pentru sine şi, în sfârşit, schema generalizată,
automatizată a acţiunii, interiorizarea acţiunii la nivelul limbajului intern.
Oricărui copil, la orice vârstă i se poate preda orice, într-o formă
intelectuală adecvată, va afirma J. Bruner, nu fără o notă de ezagerare (J.
Bruner, 1970).
Trăsăturile caracteristice unei teorii a învăţării ar fi, în viziunea lui J. Bruner:
-Să indice experienţele care prezintă cea mai mare eficacitate în sădirea, în
individ, a unei înclinaţii către învăţare;
-Să pună în evidenţă structura optimă a unui corp de cunoştinţe pentru a fi
mai repedeînţeles;
-Să determine ordinea în care ermează să fie prezentate materialele de
învăţat;
-Să sugereze modalităţile de motivare a elevilor (recompense, pedepse) -
J.Bruner.
• Modelul învăţării depline (mastery learning) elaborat în anul 1963 de
John B. Carrol apreciază că aptitudinea de învăţare a unei anumite
sarcini de instruire, capacitatea de înţelegere a instruirii şi
perseverenţa în învăţare sunt factori ce ţin de individ, de cel care
învaţă, în vreme ce timpul de învăţare acordat şi calitatea instruirii
reprezintă condiţii externe, factori care nu depind de cel care învaţă.
J. Carroll consideră că dacă li se acordă timp suficient toţi elevii pot
să ajungă să rezolve sarcina de învăţare, aptitudinea pentru învăţare
putând fi definită ca timpul necesar unui elev pentru a ajunge la
realizarea şi stăpânirea deplină a sarcinii de învăţare.
• A instrui eficient, apreciază la rândul lor I. Jinga şi I. Negreţ,
înseamnă:
-a diagnostica exact starea iniţială a instruirii;
-a proiecta şi realiza activităţile de învăţare în clasă;
-a evalua sistemic progresul instruirii;
-a-i învăţa pe elevi să înveţe independent (etapele instruirii eficiente-
aspectul operaţional)-I. Jinga, I. Negreţ
Condițiile învățării
• Pentru a fi eficient ,educatorul trebuie să știe nu numai de unde pornește
copilul/elevul și încotro se îndreaptă, dar și care sunt condițiile prealabile,
specifice învățării, precum și ce va fi capabil elevul/copilul să învețe în continuare.
• Gagne distinge următoarele condiții care guvernează producerea învățării:
• 1.condiții interne-care țin de particularitățile și disponibilitățile celui care învață;
• 2.condiții externe-care sunt independente de subiectul supus învățării și care
provin din specificul situației de instruire.
• 1.Condițiile interne reprezintă ansamblul de capacități pe care-l posedă cel care
învață și ele includ:potențialul ereditar,nivelul dezvoltării intelectuale,
cunoștințe,capacități,motivație, voință, unele tehnici de muncă intelectuală.
• 2.Condițiile externe reprezintă variabilele ce constituie situația de
învățare:sistemul de cerințe școlare,structura/gradul de dificultate al materiei,
calitatea instruirii(metode,procedee,strategii didactice), competența cadrului
didactic, relațiile profesor –elevi,caracteristicile grupului/clasei de elevi, motivația
externă,mediul educațional școlar,mediul socio-familial și factorii ergonomici și de
igienă ai învățării.
1.Specificul
învățării la vârsta preșcolară
• Capacitatea de învățare la vârsta preșcolară devine activă și este dublată
de interese de cunoaștere.Jocul este în perioada preșcolară activitatea
de bază, subordonată învățării, încărcată de caracteristici active de
manipulare a experienței de viață, a observațiilor, a emoțiilor, acțiunilor
și conduitelor ce se vehiculează în ambianța sa, punând în evidență
experiența socială achiziționată și capacitatea de a crea verbal și
comportamental roluri prin mijloace dominant imitative.
• Ea presupune elemente de joc, în scopul stimulării dorinței de
cunoaștere a copilului.
• Curiozitatea , ca mobil al învățării, devine din ce în ce mai amplă și
abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene(de cauzalitate,de
dependență,condiționare, etc.)
• În grădiniță copilul traversează programe educative diverse care
au ca obiectiv declanșarea și susținerea procesului complex de
învățare.
2.Specificul
învățării la vârsta preșcolară
• În cadrul instituționalizat al grădiniței pot fi identificate atât învățarea
didactică, organizată,sistematică,dirijată, cât și învățarea socială, determinată
de lărgirea și diversificarea relațiilor pe care preșcolarul le stabilește, dar și de
varietatea situațiilor contextuale de viață.
• Spre sfârșitul acestei etape, preșcolarul își poate regla voluntar și verbal
acțiunile, își dezvoltă anumite procedee de muncă intelectuală, precum și
capacitatea de autoevaluare, necesare diversificării și amplificării procesului
de învățare realizat în stadiul următor.
• Ciclul curricular preșcolar este ciclul achizițiilor fundamentale și are ca obiectiv
general acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială.
• Obiectivele specifice acestui ciclu curricular sunt:
• 1.stimularea copilului în vederea cunoașterii mediului apropiat;
• 2.asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenționale-
scris,citit,calcul aritmetic;
• 3.stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și imaginației;
• 4.formarea motivației pentru învățare, înțeleasă ca activitate socială.
MOTIVAȚIA ÎN ACTIVITATEA DE ÎNVĂȚARE
Motivația reprezintă ,,ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui
individ”-Sillamy
Motivația este factorul care determină organismul să acționeze și să se îndrepte spre un
anumit scop.Ea este o sursă de activitate și, de aceea este considerată ,,motorul
personalității”.
Motivația învățării se subsumează sensului general al conceptului de motivație și se
referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe copil/elev la o activitate menită să
conducă la asimilarea de cunoștințe, la formarea de priceperi și deprinderi.Ea energizează
și facilitează procesul de învățare prin intensificarea efortului și concentrarea atenției
copilului , prin crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învățare.
Motivația este una dintre cauzele pentru care copilul/elevul învață sau nu învață.
În procesul de învățare sunt puse în funcțiune diferite forme ale motivației care se
clasifică, de obicei, două câte două, în perechi opuse:1.motivație pozitivă (lauda,
încurajarea)și motivație negativă(pedepsirea, amenințarea);2.Motivație intrinsecă și
motivație extrinsecă;3.motivație cognitivă(nevoia de a ști, a înțelege, a explica, a rezolva)
și motivația afectivă(nevoia de a obține aprobarea din partea altor persoane).
Structurile motivaționale au la bază trebuințele, care semnalizează cerințele de
reechilibrare în forma unor stări și imbolduri specifice.
FORME DE REALIZARE
A ÎNVĂȚĂRII ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

• Activitățile din grădiniță sunt deosebit de complexe,organizate, sistematice și


în conformitate cu finalitățile care vizează formarea armonioasă a
personalității umane .
• Formele fundamentale ale activității umane ,munca,învățarea,jocul și ceația
se regăsesc și la preșcolar, cu mențiunea că ponderea și importanța acestora
este alta, comparativ cu adultul.,,Jocul-afirma S.Iliov- are un caracter
polivalent, fiind pentru copil, și muncă, și artă, și realitate și fantezie.”
• JOCUL-formă fundamentală de activitate și o formă de învățare cu importanță
decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului.
• ÎNVĂȚAREA-activitate care presupune însușirea de cunoștințe, formarea de
proceperi și deprinderi, obținerea unor schimbări comportamentale cu caracter
adaptativ.
• MUNCA—este simplă, accesibilă și asumată liber, nu obligatoriu(ex.aranjarea
jucăriilor, îngrijirea plantelor,etc.)
ACTIVITĂȚILE DIDACTICE DE ÎNVĂȚARE ÎN GRĂDINIȚĂ

• Activitățile de învățare în grădiniță reprezintă un ansamblu de acțiuni cu caracter


planificat,sistematic,metodic, intensiv, organizate și conduse de cardrul didactic, în scopul
atingerii finalităților prevăzute de curriculumul preșcolar.Desfășurarea acestora necesită
coordonarea eforturilor comune ale partenerilor procesului didactic-cadre didactice,copii,
părință,colaboratori din comunitate.În desfășurarea acestora accentul cade pe încurajarea
inițiativei copilului și a luării deciziei, pe învățarea prin experimente și exersări
individuale.Activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe
grupuri mici sau individual.
• Categoriile de activități de învățare prevăzute prin planul de învățământ sunt:activități pe
domenii experiențiale, jocuri și acivități alese și activități de dezvoltare personală.
• Educatoarei îi revine misiunea de a-i stimula ,activa pe copii în procesul
didactic,respectând ritmul propriu de învățare al copilului și posibilitățile lui individuale.
• Mediul educațional bine organizat, valorificarea lui eficientă determină optimizarea
procesului instructiv-educativ,stimulează motivația pentru învățare și eficientizarea tuturor
acîiunilor educaționale din fiecare unitate de învîțământ.
• Relația dintre educator-educat-mediu educațional și motivație determină calitatea și
eficiența acțiunii didactice ,centrată pe copil .
Instrumente ,tehnici, strategii care determină bucuria
de a învăţa la copil
Bucuria/plăcerea de a învăţa are în vedere faptul că, adulţii din jurul copilului, inclusiv profesorul, pot
oferi ocazii favorabile pentru a trezi în copil plăcerea de a învăţa (emoţiile pozitive influenţează
performanţa).În acest sens, copilul va fi, în continuare în centrul procesului didactic şi al demersurilor
noastre şi în jurul lui vor sta actorii principali, respectiv: profesorul, părintele şi comunitatea. O
dimensiune la fel de importantă este EUL, implicarea şi efortul personal al copilului, fără de care nu
putem vorbi de atingerea potenţialului maxim propriu. Această dimensiune necesită o atenţie
deosebită din partea cadrului didactic şi a părinţilor, pentru că ea nu este un atribut înnăscut.
Pentru aceasta se folosesc o serie de instrumente,tehnici, strategii stabilite şi regelemtate prin
documentele oficiale ca:
• Curriculumul pentru învăţământul preşcolar (OM nr.5233/2008);
• Reperele fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între
naştere şi 7 ani (OM nr.3851 /2010);
•  Standarde de calitate pentru învăţământul preşcolar (OM nr.4688/2012 );
• Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar (OM nr.4464/2000);
• Notificarea MEN nr. 41945/18,10.2000 cu privire la organizarea activităţilor opţionale în unităţile de
învăţământ preşcolar;
• Setul de instrumente pentru stimularea, monitorizarea şi aprecierea pregătirii pentru şcoală a
copilului preşcolar;
• Caietul de observaţii cu privire la dezvoltarea copiilor
1.PRACTICI EDUCAŢIONALE
CARE DETRMINĂ BUCURIA DE A ÎNVĂŢA

l. Educatorul trebuie să-şi organizeze activitatea ţinând cont de legile


dezvoltării copilului şi de cunoaşterea sa amănunţită (Maria Montessori).
Pentru acest lucru vom avea în vedere următoarele :
-consemnarea rezultatelor obţinute se va face imediat (chiar dacă ni se par
nesemnificative) pentru a se evita omisiunile sau distorsiunile datorate
uitării sau intervenţiei altor evenimente;
-necesitatea discreţiei în comunicarea rezultatelor obţinute de copii către alte
persoane, altele decât părinţii acestora;
-sistematizarea informaţiilor privind dezvoltarea copiilor, urmărind
fenomenul propus în planul iniţial, în pofida tentaţiei de a ne îndrepta
atenţia asupra unor aspecte mai spectaculoase;
-veridicitatea înregistrărilor făcute ca urmare a observării copilului, în care să
se regăsească doar faptele observate şi nu supoziţiile observatorului,
părerile, comentariile acestuia.
2.PRACTICI EDUCAŢIONALE
CARE DETERMINĂ BUCURIA DE A ÎNVĂŢA
II. Ca să fii un profesor bun, trebuie să cunoşti sufletul copilului pentru a
descoperi instrumentele pedagogice capabile să transforme sala de clasă într-
o oază, şi nu într-o sursă de stres (Augusto Curry).
în acest sens, vom fi atenţi la următoarele aspecte:
-muzica ambientală- zilnic- în sala de grupă are ca scop dezaccelerarea gândirii,
calmarea neliniştii, îmbunătăţirea concentrării, dezvoltarea plăcerii de a
învăţa, educarea emoţiei.
-aşezarea în cerc - cel puţin la întâlnirea de dimineaţă- are ca scop dezvoltarea
siguranţei, promovarea educaţiei participative, îmbunătăţirea concentrării,
diminuarea conflictelor în sala de grupă, reducerea conversaţiilor între copii.
-expunerea interogativă, expunerea cu predicţii, are ca scop stimularea
motivaţiei de a învăţa, dezvoltarea capacităţii de a-şi pune întrebări, de a
interpreta de texte şi enunţuri, deschiderea ferestrelor inteligenţei şi
creativităţii.
3.PRACTICI EDUCAŢIONALE
CARE DETERMINĂ BUCURIA DE A ÎNVĂŢA
III. Unul din obiectivele majore ale educaţiei este îmbunătăţirea puterii de
înţelegere a copilului şi cultivarea dorinţei acestuia de a învăţa - fără efort,
fără constrângeri, în ritmul şi la parametrii solicitaţi - în vederea asigurării
şansei de succes personal.
De aceea,demersurile noastre vor avea la bază următoarele principii:
-toţi copiii trebuie priviţi ca persoane active şi capabile să înveţe şi ale căror
competenţe sunt sprijinite de curriculum;
-curriculumul este un cadru deschis care se adresează diferitelor interese şi
nevoi ale copilului, într-o manieră holistică;
-o combinaţie echilibrată între educaţie şi îngrijire poate promova o imagine
de sine pozitivă, dezvoltarea socială şi cognitivă a copilului şi, implicit,
formarea competenţelor de bază;
-valorificarea experienţelor copilului şi participarea lui activă în joc şi, implicit,
în învăţare sprijină cultivarea dorinţei copilului de a învăţa.
4.PRACTICI EDUCAŢIONALE
CARE DETERMINĂ BUCURIA DE A ÎNVĂŢA

IV. Curriculumul cere personalului să colaboreze cu copilul, colegii şi părinţii şi să


reflecteze asupra practicilor personale.
Pentru acest lucru vom avea în vedere următoarele:
  - curriculumul este un instrument important pentru crearea unei înţelegeri şi
încrederi împărtăşite de către toţi copiii, precum şi de către copii, părinţi şi
personal, cu scopul stimulării dezvoltării şi învăţării copiilor; calitatea cadrului
curricular poate creşte prin promovarea învăţării prin experiment şi inovare,
precum şi prin încurajarea cooperării cu părinţii;
-un factor important în asigurarea colaborării cu copilul, dar şi cu ceilalţi factori,
este abilitatea fiecărui membru al personalului de a-şi analiza propriile practici,
în a identifica ce a fost eficient şi, ulterior, în a dezvolta noi abordări, bazate pe
evidenţe;
-calitatea oricărei instituţii de educaţie şi îngrijire timpurie creşte atunci când
personalul discută implementarea curriculumului în interiorul instituţiei şi ţine
cont de nevoile copilului, ale părinţilor şi ale echipei (personalului).
ÎN LOC DE
CONCLUZII

,,Clepsidra “vieţii şi a învăţării

OMUL CA INDIVID
RAŢIONAL:
RAŢIONAMENTUL
MOARTEA
LUMEA INFRAUMANĂ:
REFLEXUL,
INSTINCTUL,
BIOGENEZA

ÎNVĂŢAREA-
CONOAŞTERI GENETICE PSIHOGENEZA
UMANĂ
CUNOAŞTERI DOBÂNDITE
CUNOAŞTERI RAŢIONALE
ANTROPOGENEZ
A
EVOLUŢIA VIULUI
NU UITAŢI!
<<Cu ingeniozitate pot fi oricând găsite proceduri şi reguli
noi pentru a motiva optim orice copil/elev pentru a
realiza sarcinile de învăţare determinate de obiectivele
urmărite!
Resursa învăţare este nelimitată şi nu există nimic
incognoscibil, ci doar lucruri deocamdată necunoscute,
adică, în limbaj psihopedagigic:
 NU EXISTĂ NIMIC CARE SĂ NU POATĂ FI ÎNŢELES
SAU ÎNVĂŢAT DE CĂTRE O FIINŢĂ OMENEASCĂ
DEZVOLTATĂ NORMAL!
 NU EXISTĂ FIINŢĂ OMENEASCĂ DEZVOLTATĂ
NORMAL CARE SĂ NU DOREASCĂ SĂ ÎNVEŢE CEEA
CE ȘTIE UMANITATEA, DACĂ CEEA CE ,,ÎNVAŢĂ”
UMPLE O NECESITATE INTERNĂ, SATISFACE O
TREBUINŢĂ LĂUNTRICĂ DE CUNOAŞTERE! >>
,,În actul învățării
nu se știe
cine dă și cine
primește. „
Bibliografie
1.Curriculum pentru învățământul preșcolar, Didactica Publishing Hause ;
2.Viorica Preda,Miora Pletea, Cristina Spanu, Filofteia Grama, Aurelia Cocoș, Daniela Oprea ,
Marcela Călin,Ghid pentru proiecte tematice- abordare în manieră integrată a activităților
din grădiniță, Ed.Humanitas Educațional, 2005;
3.Ioan Jinga , Ion Negreț Dobtidor,Inspecția școlară și design-ul instrucțional , Ed. Aramis,2004;
4.Viorica Preda,Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii,Ed.Gheorghe
Cârțu,Craiova ,2009,
5.Dorina Sălăvăstru,Psihologia educației,,Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare
Externă ;
6.Constantin Cucoș, Psihopedagogie,Ed.Polirom, Iași,1998;
7.Maria Mătăsaru , Proiectarea didactică în grădiniță,Ed.Casa Corpului Didactic, Bacău, 2008;
8.Scrisoare metodică pentru învățământul preșcolar 2014-2015;
9.Maria Mătăsaru, Secrete pedagogice în didactice modernă,Ed.Rovimed Publishers,Bacău ,
2008;
10.Rodica Gavra,TOTUL...PENTRU COPIL, ghid pentru educatoare și directori, Ed.Diana ,2008;