PSIHOLOGIE JUdiciarĂ

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE JUDICIARA SI

PSIHANALIZA

1. Noţiune şi importanţă
2. Psihanaliza criminalistica - ştiinţa viitorului
3. Psihanaliza medicală şi psihanaliza criminală (asemănări
şi deosebiri)
4. Mecanisme operaţionale şi terminologie în psihanaliză
5. Infractorul şi infracţiunea din perspective psihologice şi
psihanalitice
6. Consideraţii privind comportamentul delicvent
7. Elemente explicative privind procesele psihologice post-
infracţionale
 Noţiune şi importanţă
-se adresează tuturor categoriilor de specialişti care
pot participa la înfăptuirea actului justiţional şi ale căror
hotărâri produc un impact asupra actului justiţional și
anume destinele oamenilor aflaţi sub incidenţa legii.
-este definită drept „disciplină distinctă, cu un
pronunţat caracter pragmatic, informativ- formativă şi
de cultură profesională a magistratului în statul de drept
-are ca obiect studierea nuanţată şi aprofundată a
fiinţei umane (persoana) implicată în drama judiciară, în
scopul obţinerii cunoştinţelor şi evidenţierii legităţilor
psihologice, apte să fundamenteze interpretarea corectă
a conduitelor umane cu finalitate judiciară sau
criminogenă
 Existenţa psihologiei în sistemul judiciar
fundamentează următoarele deziderate deontologice şi
etice:
-Umanizează norma juridică, dându-i viaţă şi umplând-o
de conţinut
-Orientează justiţia către înţelegerea fiinţei umane din
punct de vedere al subiectivului ei:
- intenţie, -simulare, -culpă, -rol,
- mărturisire, - disimulare, - recunoaştere,
-provocare, -prevedere, -iresponsabilitate,
- -responsabilitate, - regret,
-consimţământ
-stări emoţionale),

cu scopul relevării în întregime a adevărului, a unei

corecte dozări a pedepsei şi a unei soluţionări sub just temei
 Orientează justiţia către realizarea procesului judiciar cu
respectarea normelor de etică și deontologie, printre care
amintim:
-demnităţi,
-libertăţi de conştiinţă şi expresie,
-integritatea psihomorală şi fizică, a liberului
consimţământ, a dreptului la protecţie şi apărare ale fiinţei
umane implicate în drama judiciară;
 Psihanaliza criminalistica - ştiinţa viitorului

Aplicarea psihologiei care are la baza psihanaliza în

interogatoriul judiciar, va prezintă o oportunitate de a
aprofunda o nouă metodă de cercetare care va fi posibilă în
viitorul apropiat pe măsură ce specialiștii în psihologie
judiciară vor aprofunda mecanisme și tehnici psihanalitice.

S-a observat ca rezistenţa la mărturisire a celor interogați

creşte direct proporțional cu gradul de stres resimțit de cei
chestionați cât și prin aplicarea unui stil neadecvat
personalității lor.
Psihanaliza desemnează concomitent trei lucruri.

1. O metodă de investigarea a minţii. Şi în special a minţii

inconştiente;
2. O terapie a nevrozelor inspirată din metoda de mai sus;
3. O nouă disciplină de sine stătătoare care se bazează pe
cunoştinţele dobîndite în urma aplicării metodei de
investigare şi  experimentelor clinice.

Un mare aport în naşterea psihanalizei l-a constituit auto-

analiza la care s-a supus însuşi Freud.
Freud a fost un medic neuropatolog evreu şi a încercat să
constituie o mişcare psihanalitică cu ajutorul specialiştilor ne-
evrei pentru a da orientării sale mai multă credibilitate. În
acest context el a colaborat cu personalităţi marcante ca de
pildă Carl Jung, Alfred Adler, Sandor Ferenczi, Wilhelm Reich
ş. a.
 Psihanaliza medicală şi psihanaliza criminală
(asemănări şi deosebiri)

Diferenţe între bolnav şi delicvent (eterna reîntoarcere)

In psihanaliza medicală - bolnavul are tot interesul să

coopereze cu psihologul pentru identificarea motivelor
ascunse care îl tulbură

In psihanaliza criminala - delicventul va încerca prin rea

credinţă şi viclenie să își adune toate resursele psihice în
scopul de a disimula şi de a se sustrage de la stabilirea
vinovăţiilor şi răspunsurilor
 Experţii psihologi specializaţi în interogatorii au remarcat
faptul că o curiozitate ce nu ţine seama de primejdie îl
indemna pe infractor să reexamineze împrejurările în care a
comis fapta.
Reîntoarcerea pe urma paşilor făcuţi este o necesitate
fundamentală a infractorului. Psihologii remarcă reveriile
măturilor către imaginile copilăriei şi ale bătrânilor către
vigoarea maturității, imposibile însă de reactualizat
De aceea demersul interogaţiilor de tip psihanalitic este
uşurat.

Astfel se poate explica aviditatea cu care

asasinii/criminalii citesc știrile de senzaţie referitoare la
abominabilele lor fapte - asasinii directorului Ioan Luchian
Mihalea, la data arestării mărturiseau că citiseră cu o
curiozitate diabolică tot ce se scrisese în presă, urmărind zi
de zi știrile cu privire la fapta pe care o comiseseră.
- asasinii cei mai insensibili afectiv care operează în câmpul
faptei, făcând dovada unui calm sinistru sunt totodată şi cei
mai avizi de retrăirea experienței faptei prin reîntoarcere la
locul crimei.

- În acelaşi timp tot ei sunt cei care fac o serie de greşeli

frapante, uitându-şi în câmpul faptei unelte sau obiecte
personale pe care apoi le uită după satisfacția împliniri
faptei.

- dorinţa de reîntoarcere într-un loc se manifestă prin uitarea

unor lucruri/obiecte, care te obligă sa te reîntorci să le iei.

- Regularitatea cu care infractorul îşi lasă câte ceva ce îi

aparţine dovedeşte nevoia de a reveni și de a retrăi, lucru
care este întărit şi de experienţele judiciare, căci nu o dată
autorul faptelor a fost reţinut din chiar „grupul curioşilor”
polarizaţi în jurul câmpului faptei.
 În cadrul interogatoriului psihanalitic psihologul cunoaște
că la început autocenzura îl va opri pe bănuit de la o
confesiune, dar curând aceasta va fi slăbită de nevoia
retractării a ceea ce a fost, retrăire care are rolul de a mai
detensionării eventualelor refulări cât și a satisface nevoia
retrăirii faptelor pentru a resimți sadicitatea sau a contempla
inteligența cu care a fost săvârșită.

Nu putem vorbi de o confesiune propriu-zis, cel puțin nu

una la nivel de conştientă ci mai de grabă una inconştientă
manifestata prin acțiunile inculpatului
 Mecanisme operaţionale şi terminologie în psihanaliză

Structura reprezentativă operaţională cu care lucrează

psihanaliza:

1. Supra Eul
- reprezintă un strat de vigilenţă (ochiul interior al individului)
- mărturisirea - eliberarea.... (cenzura - mecanisme
trifuncţionale - ar fi bine şi just să mărturiseşti, trebuie să-mi
mărturiseşti, vei suferi dacă vei mărturisi)
- este un filtru cu conţinut moral, etic şi juridic;
- este un strat artificial, creat prin interiorizarea normelor de
instrucţie;
- este relativ stabil;
- formează coordonatele de bază ale caracterului;
- reprimă şi refulează tendinţele neconforme standardelor
sale.
2. Eul
- stratul conştient:
- este conştiinţa acţionată, vie la un moment dat („trăitul");
- este autoevaluatorul perceptiv al fiecăruia dintre noi în raport
cu propria imagine şi persoană, în contextul dat;
- trăieşte şi exprimă starea prezentă;
- acceptă tendinţe şi pulsiuni, cărora le dă valenţele prezentului,
conştientizându-le în contextul stimulării externe;
- în termeni psihanalitici, acesta (felul de a trăi, exprima, simţi)
este determinat de subconştient. (Conştientul este rezultanta
inconştientului).
Preconştientul - acceptă şi ţine în stare de rezervă tendinţele şi
pulsiunile (acceptate de cen­zură), pregătindu-le pentru a
accede şi a fi conştientizate de către Ego la momentul optim;
•dacă, conştientul este văzut ca o gazdă care primeşte oaspeţi
în sufragerie, preconştientul reprezintă camera de aşteptare, de
unde sunt prezentaţi din când în când oaspeţii (tendinţele,
pulsiunile) - la momentul psihanalitic oportun.
3. Subconştientul despre care Alder spunea că: "conţine
puterea individului"
- reprezintă experienţele interiorizate, achiziţiile stocate,
concluziile personale, com­plexele emoţionale;
- pare a fi personal, individual şi structurat;
- ţine seamă de cerinţele individului şi intră permanent în
conflict cu realitatea externă;

4. Inconştientul - purtătorul experienţelor şi trăsăturilor

fundamentale ale speciei si ale rasei (impulsuri atavice,
memoria speciei):
- este un dat ancestral, natural, primar, biologic;
- conţine instinctul de conservare a speciei şi a individului -
instinctul primar - instinctul sexual, alimentar (hrana),
securizare (adăpost, protecţie), agresivitate-defensă
Tendinţa - reprezintă pornirea pulsională a sinelui; este un
stadiu prin care se conservă, dat fiind mecanismul regresiei, o
pornire instinctuală;

Sublimarea - mecanism de reprimare a unei tendinţe; actul

care permite, deghizat, exprimarea socializată a pornirilor
pulsionale ale Sinelui (arta, pictura, activitatea onirică etc.)

Refularea - reintroducerea în inconştient a unor porniri

pulsionale instinctuale (reprimarea libidoului).
Efectele refulării: boala psihică: (psihoze, nevroze, obsesii),
impulsiuni criminale nelinişti anxioase, fobii, lapsusuri (uitări),
erori, gesturi simptomatice, ticuri

Defularea - mecanism de descărcare, de detensionare;

- detensionare eliberatoare, plăcută;
Infractorul şi infracţiunea din perspective psihologice şi
psihanalitice

Din punct de vedere psihanalitic infractorul are drept

caracteristica principală eşecul în ceea ce priveşte controlul
efectiv al ego-ului și super-egoului datorat greşelilor timpurii
din momentul formarii lui din perioada copilăriei fie prin
neglijării parentale sau acte de violență.
 Personalitatea umană după Sigmund Freud este
structurată în: Eul, Supereul, și Sinele.

Eul (Ego) reprezintă conştiinţa de sine, nucleul personalităţii

în alcătuirea căreia intră cunoştinţele şi imaginea despre sine
și sinele așa cum vede sau și-l imaginează subiectul la nivel
inconștient, precum şi atitudinile conştiente sau inconştiente
despre cele mai importante interese și valori.
Supereul (super-ego) este conştiinţa morală (mecanismul
de cenzură, o sentinelă a moralității) şi constituie expresia
existenţei individului, dezvoltată în conformitate cu normele
morale și sociale cât şi nivelul socio-cultural al comunităţii
din care face parte
 Sinele (Id.),
-este una dintre cele trei entităţi ale personalităţii; constituie
un complex de instincte şi tendinţe ascunse, care are un
caracter personal şi nu este trăită în mod conştient dar se
manifesta prin impulsurile și unele acțiuni automate întreprinse
de subiect.
-constituie polul pulsional al personalităţii sexuale şi
agresive (expresie a instinctelor vieţii şi a morţii), care pune
organismul în tensiune, îl aduce sub influența sistemului nervos
simpatic.
-este considerat ca o componentă biologică a personalităţii,
reprezentant al influenţelor ereditare, automate, rezervorul
energiei psihice,
 Consideraţii privind
comportamentul delicvent

Punctul de vedere clasic al lui Freud privind relaţia dintre crimă şi

pedeapsă a fost amplu prezentat si dezvoltat de către Franz
Alexander şi Hugo Stau în lucrarea lor „Criminalul, judecătorul şi
publicul" (1950).
 Din perspectiva autorului, abordarea lor ar putea fi sintetizată
astfel:
1.toţi oamenii sunt criminali înnăscuţi.
Fiinţa umană apare în lume ca un ‘’criminal’’, adică
neadaptat din punct de vedere psiho- social.
În primii ani de viață copilul îşi prezervă, ‘’criminalitatea’’ în
cel mai înalt grad, fiind preocupat numai de realizarea plăcerii
şi de evitarea cat mai mult a durerii.
În perioada 4—6 ani, dezvoltarea ‘’criminalului’’ începe să
se diferenţieze de cea a persoanei proprie prin descoperirea
‘’lumii’’. Astfel copilul începe să folosească cea mai
elementară formă de învățare care totodată este și cea mai
spectaculoasă din perspectiva adaptării rapide cu invătarea.
 În perioada următoare, (denumită şi perioada latentă), ce se
încheie la pubertate, viitorul individ reuşeşte parţial în reprimarea
tendinţelor instinctive ‘’criminale’’ şi stoparea exprimării lor
actuale. Ea sau el converteşte sau transformă aceste tendinţe
‘’primare criminale’’ în forme acceptabile din punct de vedere
psiho-social.
 Elemente explicative privind procesele
psihologice post-infracţionale

Etapa post-infracţională se caracterizează prin apariţia procesului

psihic ce va determina teamă, de luptă a făptuitorului pentru a
evitarea răspunderea penală prin mijloace specifice încercărilor de
simulare şi disimulare adică minciuna în general.

In primele etape întâlnim o succesiune de etape, de momente

intrapsihice: reprezentarea şi tendinţa de înfăptuire a actului, vizează
şi ezitarea, conturarea intenţiei, alegerea mijloacelor, hotărârea
momentului săvârşirii, executarea, strategia eludarea identificarea
probei faptei, elementul caracteristic psihologiei infractorului după
săvârşirea faptei este tendinţa acerbă de a se apăra, de a se sustrage
de la identificarea învinuirii sau sancţiunii.
 Acţiuni întreprinse de suspect după săvârşirea infracţiunii,
printre care:
- plecarea precipitată de la locul faptei;
- distrugerea sau ascunderea unor mijloace de probă;
- dispariţia de la domiciliu (internarea, părăsirea localităţii etc.);
- încercarea de creare a unor alibiuri prin deplasarea imediată
într-un alt loc, în care încearcă să se facă remarcaţi.