Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O mulțime de echipamente conectate prin
canale/linii de comunicație
O infrastructura hardware/software care
permite accesul partajat la resurse
O platformă pentru comunicații oriunde,
oricând
Elementele comunicației
Sursa/emițătorul/expeditorul – trimite mesajul
Destinația/receptorul/destinatarul – primește mesajul
Canalul/mediul - calea pe care călătorește mesajul
Componentele rețelei
Componentele fizice ale rețelei (hardware)
echipamentele
finale
intermediare
mediile de comunicații
Componentele logice (software)
serviciile
furnizează răspuns la o cerere
procesele
asigură funcțiile care sprijină transportul
mesajelor în rețea
Echipamentele finale
Formează interfața dintre rețeaua umană și rețeaua de
comunicații de date.
Echipamentele finale sunt fie sursă, fie destinație pentru
un mesaj:
datele sunt generate de echipamentele finale și
sunt destinate echipamentelor finale.
Exemple:
computerele (stații de lucru, PC-uri, laptop-uri,
servere), imprimantele de rețea, telefosnele VoIP,
camerele de supraveghere, echipamentele protabile
(tablete, telefoane inteligente, scanere de cod de
bare etc.)
Echipamentele intermediare
Furnizează conectivitate și asigură fluxul de
date în rețea:
au rolul de a gestiona datele pe măsură ce
acestea parcurg rețeaua
Conectează:
gazdele individuale la rețea
mai multe rețele pentru a forma o inter-rețea
Exemple:
hub, switch, AP-uri wireless, rutere,
modemuri de comunicații, echipamente de
securitate (firewall) etc.
Funcții ale echipamentelor
intermediare
Regenerează și retransmit semnalele de date.
Întrețin informațiile despre căile existente prin rețea.
Notifică alte echipamente despre erorile și problemele
din rețea.
Dirijează datele pe căi alternative atunci când traseele
uzuale sunt nefuncționale.
Clasifică și dirijează mesajele în conformitate cu
prioritățile QoS.
Permit sau interzic fluxul de date în funcție de
configurările de securitate.
Mediile de rețea
Tehnologia utilizată pentru transmisie
rețele punct-la-punct, rețele cu difuzare
Modul de acces la canalul de comunicație
static, dinamic, aleatoriu
Mărimea (dimensiunea fizică) rețelei
PAN, LAN, MAN, WAN
Topologia – arhitectura rețelei
magistrală, inel, stea, plasă
Rețele locale (LAN)
Se întind într-o singură zonă geografică, la
nivelul unei case, unei clădiri sau unui campus
(acoperire până la 10 km).
Este administrată de obicei de o singură
organizație care impune politicile de securitate
și de control al accesului.
Tehnologiile utilizate permit transmisii de date
la viteze ridicate, pentru mulți utilizatori, la
costuri relativ mici.
Rețele de arie largă (WAN)
Inter-rețea
o plasă de rețele interconectate ce deservesc
rețeaua umană
pot fi deținute de organizații publice sau
private, agenții guvernamentale sau
întreprinderi, pentru uzul lor exclusiv
Internetul
cea mai cunoscută și mai utilizată inter-rețea
accesibilă public
interconectează rețelele ISP-urilor
Topologia rețelei
Reprezintă structura rețelei din punctul de vedere al
plasării componentelor sale.
Determină o serie de caracteristici cum ar fi:
toleranța la defecte
extensibilitatea
costurile de întreținere
calitatea serviciilor (QoS)
securitatea
Există două tipuri de topologie:
fizică: plasarea mediilor și a echipamentelor
logică: comunicarea între echipamente
Protocoale
Reprezintă o descriere formală a unor reguli și
convenții predeterminate care guvernează modul în
care se desfășoară o anumită activitate, de exemplu:
construirea rețelei fizice
conectarea la rețea a echipamentelor
formatarea/alcătuirea mesajelor
semnificația mesajelor
transmiterea datelor
controlul fluxului de mesaje
semnalarea și tratarea erorilor etc.
Standarde
Procese sau protocoale aprobate de industrie
și ratificate de o organizație de standardizare,
cum ar fi:
IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineering)
IETF (Internet Engineering Task Force)
ISO (International Organziation for Standardization) etc.
Permit ca echipamentele și protocoalele
dezvoltate și implementate de diferiți
producători să poată lucra împreună pentru
comunicații eficiente.
Protocoale independente de
tehnologie
Protocoalele de rețea descriu funcțiile întâlnite
în timpul comunicației:
descriu ce trebuie făcut
nu descriu cum trebuie făcut
De exemplu, HTTP nu specifică:
limbajul de programare utilizat pentru a crea
browser-ul
sistemul de operare de pe server sau de pe client
cerințele hardware necesare pentru echipamente
etc.
Suita de protocoale
Este un grup de protocoale-interlegate care
sunt necesare pentru a efectua funcția de
comunicație.
În mod uzual, protocoalele sunt văzute ca
făcând parte dintr-o stivă în care:
nivelurile inferioare
se ocupă de transportul mesajelor prin rețeaua
fizică
furnizează servicii nivelurilor superioare
nivelurile superioare – se concentrează pe
mesajele ce trebuie trimise
interfața cu utilizatorul
Modele stratificate pentru rețea
Înfățișează operarea protocoalelor aflate la
fiecare nivel și interacțiunea cu nivelurile
vecine.
! A nu se confunda modelul cu rețeaua !
Beneficii:
ajută la proiectarea protocoalelor
întreține competiția și cooperarea
previne ca modificările de la un anumit nivel
să afecteze alte niveluri
furnizează un limbaj comun pentru a descrie
funcționarea rețelei
Modele de protocoale vs.
modele de referință
Model de protocoale
furnizează un model care se potrivește strâns
structurii unei anumite suite de protooale
ex. suita de protocoale din Internet, TCP/IP
Model de referință
furnizează o referință comună pentru menținerea
consitenței în toate tipurile de protocoale și servicii de
rețea
ajută la clarificarea înțelegerii funcțiilor și proceselor
este utilizat pentru proiectarea, specificarea operării
și depanare rețelelor de date
ex. modelul OSI al ISO
Modelul Internet (TCP/IP)
A apărut la începutul anilor '70 ca urmare a
cercetărilor desfășurate de DARPA (Defence
Advanced Projects Agency).
Definește patru categorii de funcții care trebuie
implementate pentru a se realiza comunicarea
în rețea.
Este un standard deschis (open), protocoalele
și definițiile standardului sunt discutate public
și definite într-un set de documente disponibile
public (RFC – Request for Comments) sub
coordonarea IETF.
Nivelurile suitei TCP/IP
Nivelul Aplicație
Tratează la un loc toate problemele legate de:
interfațarea cu utilizatorul
reprezentarea datelor
codificarea datelor
controlul dialogului
Cele mai cunoscute protocoale care
acționează la acest nivel în Internet sunt: DNS,
HTTP, FTP, SMTP, POP, IMAP, SNMP, NTP,
DHCP etc.
Nivelul Transport
Se ocupă de gestiunea tranportului de date prin inter-
rețea în două abordări, în funcție de cerințele aplicației:
orientat pe conexiune
fără conexiune
Se ocupă de:
segmentarea datelor
siguranța transportului
controlul fluxului de date
detecția erorilor
Protocoalele din Internet care acționează la acest nivel
sunt: TCP și UDP
Nivelul Inter-rețea (Internet)
Asigură transmiterea pachetelor de la orice gazdă
sursă la orice gazdă destinație, rezolvând problemele
generate de existența unor rețele intermediare și a
unor căi alternative în inter-rețea.
Se ocupă de:
identificarea logică (pe bază de adrese) a
gazdelor
determinarea drumului optim
dirijarea pachetelor prin rețea
Protocoale care acționează la acest nivel: IP (v4, v6),
ICMP (v4, v6), ARP, RARP.
Nivelul Acces la Rețea
Controlează echipamentul hardware și mediile de
transmisie de la baza rețelei
se ocupă de toate detaliile transmiterii unui
pachet de date (IP) pe legătura fizică
Include aspecte legate de topologii, de controlul
accesului la mediu și de tehnologiile privind legătura
de date și mediile de transmisie:
Ethernet (Fast, Giga, 10Giga), Token Ring,
FDDI, HDLC, PPP etc.
Nu este un nivel în sensul uzual în contextul
modelelor stratificate ci, mai degrabă, o interfață.
Graful protocoalelor TCP/IP
Procesul comunicației în Internet
1978 – prima întâlnire a subcomitetului OSI al
ISO pentru a pune bazele unui model
arhitectural standard pentru comunicațiile de
date în sistemele distribuite
1983 – formularea Modelului de referință
1984 – adoptarea Modelului de referință ca
standard (ISO/IEC 7498)
1994 – revizuirea Modelului de referință
Descrierea Modelului OSI
Este construit într-o manieră top-down (de sus în jos).
Are în vedere interconectarea sistemelor deschise
(care să nu depindă de proprietar):
transfer de informații între sisteme
cooperarea sistemelor pentru a îndeplini o
sarcină comună
Este bazat pe trei niveluri succesive de abstractizare:
Arhitectura (7 straturi)
Specificarea serviciului
Specificarea protocolului
Nivelul Aplicație – Nivelul 7
Oferă servicii de transport de date izolând
nivelurile superioare de orice detalii specifice
infrastructurii de rețea.
În cazul serviciilor de transport orientate pe
conexiune:
Inițiază, gestionează și închide circuitele virtuale
segmentează și reasamblează datele.
oferă servicii de detecție a erorilor.
oferă servicii de multiplexare.
oferă servicii de confirmare.
Nivelul Rețea – Nivelul 3
Se ocupă de:
identificarea logică a nodurilor și a rețelelor
(adresarea logică)
asigurarea conectivității logice între noduri
selectarea drumului optim între noduri
indiferent de localizarea acestora în rețea
dirijarea pachetelor de la sursă la destinație
La acest nivel operează ruterele –
echipamente intermediare de conectare inter-
rețea.
Nivelul Legătură de date – Nivelul 2
Gestionează transportul sigur al cadrelor de date printr-o
legătură fizică directă.
Se ocupă cu:
adresarea fizică (adresa MAC)
topologia rețelei
accesul la rețea
controlul fluxului de biți
detecția și anunțarea erorilor
Are două subniveluri:
Controlul legăturii logice - LLC
Controlul accesului la mediu - MAC
La acest nivel operează switch-urile și bridge-urile
(punțile)
Nivelul Fizic – Nivelul 1
Se ocupă cu transmisia și recepția semnalelor
electrice/optice/electromagnetice care codifică
fluxurilor de biți pe canalul de comunicație.
Specifică
procedurile și funcțiile pentru activarea,
menținerea și dezactivarea legăturilor fizice
între sisteme
caracteristicile electrice, mecanice, optice ale
mediului: niveluri de tenisine, temporizarea
schimbărilor de nivel, distanțe maxime până
la care se poate transmite etc.
La acest nivel operează repetoarele (hub-urile)
Critici aduse Modelului OSI
Ratarea momentului de impunere a standardelor
Tehnologii proaste
atât modelul cât și protocoalele au defecte (nr. de
niveluri 5 vs. 7, niveluri prea încărcate)
Implementări proaste
din cauza complexității modelului și a protocoalelor,
implementările inițiale erau uriașe, greoaie și
ineficiente
Politici proaste
birocrați guvernamentalii vs. cercetători și programatori
Asemănări OSI- TCP/IP
Ambele sunt modele conceptuale ale
procesului de comnuicație într-o rețea.
Ambele conțin o stivă cu mai multe niveluri
legate între ele prin:
serviciu – ce știe să facă un nivel (funcțiile)
interfață – cum se cer și se oferă serviciile
protocol – cum sunt implementate serviciile
Ambele sunt răspândite și trebuie cunoscute
de cei care lucrează în domeniu.
Ambele au nivelurile Aplicație și Transport.
Deosebiri OSI - TCP/IP
Cele trei niveluri superioare OSI sunt comasate într-
un singur nivel TCP/IP.
Cele două niveluri inferioare OSI sunt comasate într-
un singur nivel TCP/IP.
OSI este un model general ce poate descrie orice
proces de comunicații, TCP/IP este un model
particular ce descrie doar procesul comunicațiilor de
date din Internet.
TCP/IP nu face o distincție clară între specificații și
implementare.
OSI rulează bine pe hârtie iar TCP/IP în realitate.
Bibliografie