Privind prin caleidoscop...

„Lideri sunt cei care ne inspiră...”

Nichita Stănescu

Regina Maria

David
Iulius Cezar
Alexandru Macedon
Carol cel Mare
Nichita StAnescu
Profesie: iubitor de poezie, prieten
Nichita Stănescu este un lider. Drept e, un lider al scriitorilor,
al poeților. Un lider carismatic. Un lider născut.
Nichita îndeplinea idealul grecesc: frumos la trup, la suflet și la
minte. Chipeș, bun/inimos și înțelept.
Nichita era, în primul rând, magnetic. Atrăgea oamenii cu
ușurința cu care magnetul atrage pilitura de fier. Era de o
inteligență debordantă, prietenii spunând despre el că „este dat
în praștie de inteligent!” Dar IQ-ul lui nu era singurul atu. EQ
avea o valoare la fel de mare, fiind empatic, văzând în sufletul
oamenilor, poate, mai profund și mai corect decât vedeau ei
înșiși.
Era mereu inspirat. Compunea mereu. Mai în joacă, mai în serios.
Îi punea pe alții să îi scrie versurile, deorece mâna lui nu putea
ține ritmul cu ideile lui, astfel că ades își dicta poeziile. Nichita
avea simțul umorului! (cercetătorii au ajuns la concluzia că simțul
umorului e o trăsătură a oamenilor cu un IQ ridicat. De
asemenea, au o teorie și în ceea ce privește viteza ideilor și a
mâinii care nu poate să redea atât de repede ceea ce ne trece
prin minte. QED).
Era patriot, spunând cu mândrie, oricând era întrebat despre țară: „limba română este patria mea!”,
iar un om care își iubește țara și îi respectă pe cei care o locuiesc, respectă, de fapt, fiecare stat și
popor în parte, respectă omenirea în general, el însuși fiind un om de omenie. În popor, „om de
omenie” înseamnă om cu caracter.
Generos și de o bunătate incredibilă primea în casa și în sufletul lui pe oricine, ascultând, ajutând,
fiind prezent pentru oricine avea nevoie, fie că era bogat sau sărac, intelectual sau om de rând,
(poet) consacrat sau anonim, talentat sau lipsit de talent. Nichita nu judeca, nu avea prejudecăți, nu
umilea, ci îi făcea pe toți cei care aveau de a face cu el să se simtă frumoși, buni și deștepți.
Emana energie, bucurie, entuziasm. Totul era posibil în preajma lui.
Modest, se considera doar „o pată de sânge care vorbește”, „un iubitor de poezie”, având un profund
respect pentru înaintașii lui, Eminescu, Bacovia, Arghezi etc. Nichita era un pasionat de ceasuri, de
monede, de icoane. Făcea colecții. Înghesuia în apartamentul lui mic prieteni, ceasuri, icoane.
De pe balcon, îi plăcea să îl contemple pe Gicu. Nucul lui drag cu care vorbea de parcă ar fi fost un
om. Considera că oamnenii sunt asemănători cu copacii: că își înfing rădăcinile în pământul
strămoșilor lor, iar crengile și le ridică spre cer, de parcă l-ar chema pe Dumnezeu să îi ia în brațe.
Nichita era bonom. Și rebel. Firesc pentru un deschizător de drumuri. Pentru un vizionar. Dar a fost
un om de onoare, un model, un poet care și-a valorificat talanții primiți cu tot sângele și cu tot
sufletul lui, inspirând și transformând oamenii, atât prin felul lui de a fi, cât și prin opera lui.
Maria Alexandra Victoria
Profesie: regină

„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele,

frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate.

Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită,

a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.

Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste,

să stai veşnic falnică printre naţiuni,
să fii cinstită, iubită şi pricepută.”

Regina Maria
 A doua regină a României s-a născut în Anglia, a avut sânge rusesc
(din partea mamei) și a decis să își îndrepte pașii spre România, țara
sufletului ei. Inima, însă, i-a rămas la Balcic... pentru o vreme.

Nu a iubit războaiele, dar a fost pe front, ea, regina, devenind

„mama răniților”.

A crezut cu tărie că întregirea României e esențială dezvoltării

acestui neam și a participat constant la campaniile diplomatice pentru
recunoașterea internațională a statului român reîntregit.

Regina Maria a avut o personalitate puternică, deși era sensibilă la

frumos și pasionată de artă. Datorită acestui fel de a fi a îmbrăcat
uniforma militară, lăsând pe un loc secund rochiile elegante și podoabele
de preț. Stilului sofisicat, Marie Alexandra Victoria i-a preferat ia
românească. Datorită acestui fel de a fi a fost supusă unor campanii
denigratoare orchestrate fie de Puterile Centrale, fie de autoritățile
comuniste.

Totuși, cea mai importantă pagină din viața ei are în prim-plan

războiul. Regina din tranșee, regina din posturile sanitare, regina care a
stat printre răniți pentru că i-a păsat, regina care a încurajat, regina
care „s-a așezat ca ctitoriță a României întregite” (Constantin
Argetoianu). În fața acestor fapte, orice cuvânt denigrator la adresa ei
trebuie să dispară în neant.
Maria a devenit regină la cotitură de vremuri. Izbucnea Primul Război
Mondial. Drame existau atât în familia regală, cât și în familiile mai mult sau
mai puțin modeste ale țării, oamenii fiind împărțiți, unii susținând
neutralitatea, alții intrarea în război, de partea uneia sau alteia dintre cele
două alianțe aflate în conflict. Regina Maria nu dorea să stea pe margine.
Dorea să intre în război de partea Antantei. Nu pentru că ar fi iubit războiul.
Ci pentru că... atunci se trasau alte hotare statelor din Europa. Iar România
trebuie să își schimbe granițele. Regina Maria era considerată „unul dintre
principalii factori de influență în favoarea cauzei Antantei în România”
(Roumania Joins the Entente Powers, în The Illustrated War News, 6.09.1916),
datorită popularității și descendenței anglo-ruse. Trebuia în așa fel acționat,
încât România să aibă niște beneficii. Astfel, regina trimite câteva scrisori
neoficiale regelui George al V-lea și țarului Nicolae al II-lea, subliniind că
dorința românilor e aceea de a avea un stat unitar. Mariei nu îi plăceau
compromisurile. Din acest motiv nu a fost de acord să semneze o pace
umilitoare cu Austro-Ungarii, lucru care făcea ca România să se autoexcludă
din Antantă. Între Maria și Ferdinand au avut loc discuții aprinse din acest
motiv. Sfetnicii regelui recunoșteau că Maria avea un raționament extrem de
corect, dar considerau că îi cere prea mult regelui: să opună singur
rezistență. Acela a fost momentul crucial. Momentul în care „Maria a fost
singurul bărbat al României”, momentul care a contribuit la conservarea
drepturilor României ca stat aliat: „Regina Maria, mai mult decât oricine
altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei
și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial.”
(Robert D. Kaplan, Fantomele Balcanilor).
 David
Alexandru Macedon
Iulius Cezar
Carol cel Mare
Cei patru "popi" de la jocul de cărţi sunt, de fapt, unii dintre cei mai mai
regi ai lumii:
David - anticul conducător al regatului Israelului şi Iudeei, cel care
l-a omorât pe Goliat,
Cezar - dictatorul roman care după moarte a fost declarat zeu,
Alexandru Macedon - grecul care a creat unul dintre cele mai mari imperii
din istorie,
Carol cel Mare - lider militar și politic al francilor în evul mediu timpuriu,
văzut de mulţi părintele fondator al Franţei şi al Germaniei. 
 E interesant să vedem un conducător evreu, pe David de pildă, pe o carte de joc.
Totuși, dincolo de toate, e un lider, îndeplinind trăsăturile fundamentale de caracter:
Integritate – își conduce cât de bine poate și știe poporul și, foarte important, nu îi face rău înaintașului său,
Saul. E el însuși atât în public, cât și în singurătate. Era firesc ca poporul să îl aleagă. Să îl urmeze.
Curaj - lupta din adolescență, în care îl învinge pe Goliat, înarmat fiind cu o praștie a devenit legendară.
Sârguință – Își conduce poporul, fiind consecvent în decizii, fiind înțelept. Urmărind excelența. Cu tot
sufletul. Cu toată responsabilitatea. Cu toată viața.
Modestie – e o trăsătură care îi dovedește înțelepciunea. Superiorul lui direct, Dumnezeu nu acceptă nici
orgoliul, nici nesăbuința, iar David știe că e om, supus greșelii... Deci preferă „să nu se umfle prea tare în
pene”.
Optimism – Ei, da! Cum altfel ar fi putut să parcurgă drumul spinos pe care l-a parcurs? Cum altfel putea să
conducă un popor îndărătnic, cum e poporul evreu?! Cu mult, mult optimism.
Încredere? Desigur! Convingeri clare. Principii clare. Siguranță în gesturi și-n decizii. E, totuși, tatăl unuia
dintre cei mai înțelepți oameni din toate timpurile .

David – Cel iubit de Dumnezeu (și de popor)

Profesie: rege evreu
o a fost un bun organizator, un mare conducător şi un viteaz războinic care a
condus poporul din victorie în victorie. Numele său, David, nu a fost
întâmplător, acesta însemnând „cel iubit (de Dumnezeu)”...
o cel mai mic dintre cei şapte fraţi ai săi (ca un fel de Prâslea din basmele
românilor, frumos, înțelept și curajos)...
o a fost uns rege (ales de Dumnezeu)...
o a început de la zero, fiind păstor...
o bun administrator al regatului lui Saul...
o iubit de Dumnezeu, de Saul, de popor...
o iubea arta, știind să cânte la harpă (dar scria și poezii, Psalmii lui David fiind de
o deosebită frumusețe!)...
o Saul devine conștient că David îi va fi rival la tron și devine invidios... David își
dovedește integritatea neînfruntându-și regele, preferând să îl evite... dar
David nu era nicidecum un laș...
o David e cel care unește cele 12 triburi ale evreilor, acestea cunoscând pentru
prima dată unitatea politică deplină...
o bun strateg, bun războinic...
o la Ierusalim, David şi-a stabilit viitoarea capitală a regatului, iar oraşul va
deveni sfânt datorită Templului construit acolo pentru generaţiile viitoare. În
acest minunat oraş, zidit de jur împrejur pe o colină numită Sion, David aduce
arca alianţei, în care erau păstrate tablele legii de odinioară. În scurt timp
Ierusalimul deveni oraşul iubit pentru totdeauna, loc tainic al marilor întâlniri
între Dumnezeu şi om, dar şi simbolul puterii şi al unităţii celor douăsprezece
triburi ale lui Israel.
„Există o povestioară care spune că, într-o zi, David a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel
la care, când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat
bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i se va lua viața.
Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece,
oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta
putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege.
Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba
pierdut, deja văzându-și capul unde-i erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el.
 – De ce ești atât de abătut și îngândurat? l-a întrebat micul Solomon pe bijutierul regal.
 – Tatăl tău, regele, mi-a poruncit să-i făuresc un inel unic, iar atunci când va fi trist și se va uita la inel, să se
înveselească, iar de va fi prea vesel, să se întristeze. Iar eu nu am puteri magice, să fac acea bijuterie. Mai am
o singură zi la dispoziție, iar dacă nu îndeplinesc porunca, voi plăti cu viața. Sunt pierdut!
Solomon, a cărui înțelepciune radia încă de pe atunci, i-a șoptit bijutierului ceva la ureche. Iar bijutierul,
nemaiștiind ce să facă de bucurie, a și fugit în atelier.
A doua zi, regele David a chemat la el bijutierul, care i-a dat inelul cerut. Regele era supărat în acea zi și fața îi
era întunecată de griji.
A luat inelul, l-a studiat, după care, înseninându-se la față și râzând în același timp, a poruncit i se dea
bijutierului doi saci de galbeni.
Pe inel erau inscripționate cuvintele: ȘI ASTA VA TRECE!

 Nu a fost nevoie de nici o vrajă, cuvintele au o putere mai mare decât orice. Iar regele, cu acel inel și cu
cuvintele pline de înțelepciune, a reușit să ajungă la echilibrul de care avea nevoie.”
Alexandru Macedon Alexandru cel Mare este o legendă, un idol al iubitorilor de istorie, un erou al lumii
Profesie: rege al Macedoniei
antice. 
Alexandru a fost un iureş al războiului, acesta nu s-a limitat la a-şi conduce bine patria, ci
a renunţat la comoditatea unei vieţi lungi şi paşnice în regatul său pentru glorie eterna
înfruntându-l pe Darius, în indepărtatele ţinuturi din Asia.
„Aşadar cred că Alexandru era înzestrat din plin cu toate darurile minţii şi ale norocului
care trebuiau neapărat să urce pe cea mai înată treaptă a puterii un bărbat ales de soartă.
Regii Macedoniei spuneau că neamul lor îşi trage obârşia din Hercule. Olimpia, mama lui
Alexandru, spunea că se trage din neamul lui Achile.” (Curtius Rufus).
Mărinimie: „dacă mi-am manifestat mărinimia şi spiritul meu iertător, am făcut-o nu împins
de prietenia sa, ci de firea mea. Nu obişnuiesc să port război cu prizonierii şi cu femeile.”
Curaj: „Voi mă sfătuiţi să recurg la o stratagemă folosită de tâlhari, deoarece singurul mijloc
de lupta al acestora este de a înşela. Niciodată nu voi admite să-mi câştig gloria prin lipsa lui
Darius, ori prin găsirea unor poziţii înguste, în defileuri, ori stratageme folosite în timpul
nopţii;eu sunt hotărât să dau atacul făţiş, la lumina zilei;vreau mai degrabă să-mi pară că n-
am avut noroc decât să-mi fie ruşine de victorie.”
Înțelepciune și empatie – Alexandru către armată, înainte de luptă: „După ce-am străbătut
atâtea tărâmuri la nădejdea biruinţei, pentru care va trebui să dăm acum bătălia, ne-a mai
rămas un singur moment hotărâtor.(...)Macedonenii au ajuns acolo de unde nu mai pot da
înapoi şi fugi. După ce-au străbătut asemenea distanţe şi atâtea tărâmuri, după ce-au lăsat
înapoia lor atâtea ape şi atâţia munţi, reîntoarcerea în patrie şi la patria fiecăruia trebuie
asigurată numai prin tăria braţului.”
IULIUS CEZAR Caesar era de statură înaltă, cu pielea albă şi era vânjos; era împlinit
la faţă şi ochii îi erau negri şi vioi; 
Era foarte grijuliu în felul lui de a fi; 
Profesie: general roman etc. Nici măcar duşmanii n-au tăgăduit că el obişnuia să bea puţin; 
Puţin preocupat de cele ale mâncării;

Excepțional talent oratoric şi militar;

Desăvârşit călăreţ;
Rezistent;
E greu de spus dacă dădea mai multă dovadă de prevedere sau de
îndrăzneală în campaniile sale; niciodată nu-şi ducea armata fără a
cerceta mai înainte drumurile dacă nu cumva era primejdia vreunei
capcane duşmane;
Luptele nu le începea totdeauna după un plan prestabilit, ci el prindea
orice prilej prielnic; de multe ori îndată după un marş, uneori chiar pe
vremea cea mai urâtă, el prindea acest prilej când nimeni nu-şi
închipuia că va ataca. Adesea el singur restabilea o linie de bătaie în
dezordine; 
Și-a făcut o armată foarte credincioasă şi vitează;
La începutul războiului civil, toţi centurionii s-au oferit să echipeze pe
cheltuiala lor câte un călăreţ, iar soldaţii să lupte fără leafă şi fără să
li se dea de-ale hranei, cei bogaţi urmând să întreţină pe cei săraci. 
Cu prietenii s-a purtat întotdeauna cu bunăvoinţă şi foarte îngăduitor.
Veni, vidi, vici (lit. din latină - venii, văzui, învinsei 
Iar pe vreun duşman niciodată nu l-a duşmănit atât de tare încât să
-respectiv am venit, am văzut, am învins) este fraza prin
nu-l ierte atunci când se ivea vreun prilej;
care, potrivit tradiției, Iulius Cezar a anunțat extraordinara
victorie obținută în 47 î.Hr. împotriva armatei
lui Farnace din Pont.
Carol cel Mare
Profesie: rege
Carol cel Mare „era mare și robust, înalt de statură, dar fără se
depășească măsura, căci avea șapte picioare înălţime, cu creștetul
capului rotund, ochii foarte mari și vioi, cu nasul ceva mai mare decât
unul obișnuit”;dădea „impresia unui bărbat demn și autoritar.”

Suveranul era deosebit de modest și de cumpătat: „Se îmbrăca în felul

strămoșilor săi, adică după obiceiul francilor:pe trup, o cămașă și o
izmană de in;deasupra o tunică tivită cu mătase și pantaloni... Uneori
purta o spadă bătută cu pietre preţioase, însă doar în zilele de mare
sărbătoare, sau când veneau ambasadorii străini. Veșmintele străine,
oricât de frumoase, le respingea cu dispreţ... La mâncare și băutură era
cumpătat.”

Carol a unificat sub stăpânirea sa întregul teritoriu al francilor și a

inaugurat, începând cu anul următor, o politică de expansiune teritorială
și de pacificare.
Întâi de toate, marele rege a fost un războinic.
 
 Toate personalitățile amintite în această prezentare au dovedit calități excepționale,
care le-a adus renumele de lideri.
Unii au fost lideri nativi, alții „unși”, adică aleși de Dumnezeu, alții au datorat acest statut eredității...
Lideri carismatici sau nu, autoritari sau democratici, au scris pagini întregi de istorie,
fascinând, intrigând, schimbând însă ades harta lumii.
Printre ei, Nichita Stănescu, în lipsă de coroană princiară, a schimbat harta sufletului românesc...

A lider take care...

A lider inspire...