Desen rupestru (pe stâncă)

În preajma anului 5000 î. Hr., agricultorii au început să se

aşeze în valea dintre fluviile Tigru şi Eufrat. Acest ţinut a
devenit cunoscut ca Mesopotamia, care înseamnă
„pământul dintre râuri”. Prima civilizaţie s-a dezvoltat în
Sumer, ţinut din partea sudică a Mesopotamiei.

Primul sistem de scris, conceput de sumerieni, consta în

reprezentări stilizate ale obiectelor cunoscute sub numele
de pictograme (3500 î.Hr.). Simbolurile, iniţial
rudimentare, erau folosite în principal pentru consemnarea
tranzacţiilor agricole şi a observaţiilor astronomice.

Pictogramele sumerienilor
Încercările ulterioare de mărire a vitezei de scriere şi a
cursivităţii textului s-au materializat în folosirea
simbolurilor abstracte, fiecare dintre acestea reprezentând
un sunet dintr-un cuvânt, mai precis o silabă. Acest tip de
scriere, numită cuneiformă din termenul latin “cuneus” –
pană, cui, era folosit de scribi cu ajutorul unui obiect de
scris de forma unei pene pe tăbliţe de argilă moale.
Simbolurile cuneiforme puteau reprezenta şi obiecte şi
concepte.

Scriere cuneiformă
Egiptenii vechi credeau ca scrisul era inventat de
zeul Toth si au numit scrisul lor, hieroglific "mdw-ntr"
(cuvintele zeului / god's words). Cuvantul hieroglifa
vine din limba greaca: hieros (sacru / sacred) plus
glypho (inscriptii / inscriptions) si a fost folosit prima
data de Clement al Alexandriei. Cele mai vechi
exemple de scriere egipteana dateaza din anul
3.400 i.H. Ultima inscriptie hieroglifica a fost facuta
pe stalpii portilor templului din Philae, datand din
anul 396 d.H.

Directia scrierii in hieroglife variaza – se poate scrie

in linii orizontale de la stanga la dreapta sau de la
dreapta la stanga, sau in coloane verticale de sus in
jos. Se poate afla usor directia scrierii prin
distingerea felului in care animalele si oamenii
privesc – privesc inspre inceputul liniei.

Scriere hieroglifică
Alfabetul fenician
Alfabet latin
Alfabet arab
Alfabet grecesc
Alfabet chiliric
Alfabet ebraic
papirus
pergament
 Hârtia, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, a
fost inventată în China în anul 105 de un eunuc de
la Curtea Imperială, pe nume Cai Lin. Înainte de
această invenţie, chinezii scriau pe mătase, care
era foarte costisitoare, sau pe tăbliţe de bambus,
care erau prea grele. Cai Lin a inventat o
alternativă mai ieftină şi mai uşoară. El a anunţat
Curtea că produsese hârtia, un amestec de coajă
de copac, năvoade şi lemn de bambus, pe care le
presase şi din care obţinuse un material foarte
subţire pe care se putea scrie cu uşurinţă.
Istoria ne arată că acesta nu a inventat ceva cu
totul nou, ci doar a adus îmbunătăţiri unui produs
deja existent. Înainte de apariţia acestei hârtii
exista, cel puţin din anul 49 î.Hr. un tip de hârtie
produsă din cânepă, o plantă fibroasă asiatică.
Chinezii foloseau hârtia şi în alt scop decât scrisul:
de pildă, pentru a împacheta diferite obiecte, cu rol
decorativ sau ca îmbrăcăminte. După câteva sute
de ani, noua hârtie şi micile variaţii ale acesteia au
hârtie înlocuit definitiv mătasea, babusul şi tăbliţele de
lemn ca suport pentru scris.