se rostogolesc cuvintele-ntre noi, s-prishutsâ zboarâli anamisa di noi,
parc-ar fi rotunde și de gheață – parcul va s-hibâ arocutos shi gljets – grindini ale verii, ce,-n șuvoi, grândinili a vearâljei, tsi,-din aricâili tu ghiolu, duc la vale firele de iarbă; li duc tu valea hirili di iarbâ;
strânse-n cleștii sufletului, par strimsu tu cleshti suflitlu dash
să-și destrame sensul în vocale; pânâ sh-lu npartâ scupolu tu vocale; poate, de le-am deshăma din chingi, poati, va s-pot s-li dizlegu dit curâile, ne-ar vorbi, firesc, de-o întâmplare... shi noi va sâ zburâmu, semplu, cu singurlji
ți-amintești? ședeam târziu în noapte ti unâ alidzeare... tsâ aminteshtsâ? Shideam
să le urmărim pierdute-n joc: amânat noaptea ne plăceau picioarele lor goale, s-li urmârâm chirutili ti giocurli: înflorind, sub pași, surâs și foc, nâ arisea cu cicioarili a lor goali, tsi anliliciea sum jgljoatili, arâsuri shi foc.
ne-apăreau cu gleznele julite, yinea elji cu nodurle zgrâmati
ca și cum, în dansul lor ciudat, ca cum shi, tu gioclu a loru maghic, au trecut prin câmpuri cu jivine tritsea elji pit câmpurili cu aghrinie ca prin patimi, vină și păcat. ca pit trâdzeri, câbati shi senzualitati.
se rostogolesc cuvintele-ntre noi, s-prishutsâ zboarâli anamisa di noi,
sfere pline cu-nțeles și milă sferi nplini cu achicâseri shi njilâ, și-inventează un joc pentru-amândoi, sh-imagina un gioc ti noi dolji, să ne umple noaptea cu lumină... s-nâ umplâ noaptea cu lunjinâ...