Un jurnal cât o lecție de viață

Carina A. Baba

Alexandru Vlahuță, autorul unui „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de
țară”(Dumitru Micu), a afirmat că „într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în
mijlocul unui popor atât de deștept, iubirea de patrie este o adevărată religie”, românii putând să își
ridice fruntea, ca strămoșii de odinioară, și să spună cu mândrie: SUNT ROMÂN!”

Pornind de la această idee și subscriind perspectivei lui Vlahuță de a privi în trecutul și în

viitorul unei țări și al unui popor, nu putem trece cu vederea momentele în care societatea
românească, prin intermediul unor oameni de aleasă ținută morală, conștienți de importanța
„predării ștafetei” celor mai tineri, responsabili de țara în care s-au născut, de parcă nu ar fi altceva
decât o familie extinsă, ne prezintă câte un semn de aducere aminte, întrupat în carte…

În acest fel poate fi considerată a treia carte, publicată, în acest an, la Editura Gutenberg
Univers Arad, pe coperta căreia apare numele colonelului (r.) lect. dr. ing. Constantin Avădanei, de
data aceasta în calitate de coordonator, „Ioan Avădanei. Amintiri”.

Volumul a apărut în condiții grafice deosebite, editor fiind Florica R. Cândea, redactori –
Ioana Nistor și Gabriela Adina Marco, prelucrare fotografii – Mircea Octavian Boran, DTP și
concepție copertă – Ecaterina Mehes, prefața fiind semnată de dr. Gabriel Tiberiu Rustoiu.

Scopul publicării acestui jurnal este clar prezentat încă din nota coordonatorului: „redarea
memoriei trecutului și a reactualizării în conștiința prezentului, prin prisma autenticității subiective,
a jurnalului inedit semnat de tatăl meu, Ioan Avădanei”.

Volumul este structurat în mai multe părți, sub forma unor piese de puzzle, datele păstrate
cu grijă în jurnalul tatălui fiind completate cu lămuriri suplimentare, cu rol de a facilita înțelegerea
la un nivel cât mai profund a mesajului de către cititorul secolului în care trăim, un secol al
supervitezei și al cuvintelor cheie. Astfel, după „Prefață” (Gabriel Tiberiu Rustoiu), urmează, firesc,
„Cuvânt către tatăl meu” (Constantin Avădanei), apoi jurnalul propriu-zis - „Amintiri” (Ioan
Avădanei), concluziile reprezentând, de fapt, aspecte propuse spre meditație: „Moștenirea lui
Eminescu, Creangă și Enescu” (Gabriela Adina Marco), „Cuvântul scris de la străbuni” (Ioana
Nistor), „Cuvânt urmașilor, cititorii… sau cum am sărutat un manuscris” (Florica R. Cândea),
„Urmașilor mei”… Trecut-au anii…” (Constantin Avădanei).
 Cartea cuprinde 150 de pagini de suflet curat, deoarece Constantin Avădanei aduce cu
mândrie în viața lui și pe cea a înaintașilor săi, a tatălui său mai ales, astfel „o parte din viața
străbunilor, un dor din plaiurile natale ale Bucovinei strămoșești” fiind împărtășite cu noi, cititorii.
Ca să înțelegem pe deplin importanța rădăcinilor, fără de care nu e posibil să ne întindem brațele ca
niște crengi spre nesfârșitul senin al lui Dumnezeu, ni se prezintă arborele genealogic al familiei
Avădanei, fiindcă a ne cunoaște înaintașii e atât un privilegiu, cât și o datorie.

Concluzionând, „Ioan Avădanei. Amintiri” reprezintă un nod de aducere aminte, un jurnal

prețios al unui om care a trecut prin greutăți infinit mai mari decât o pandemie de genul căreia are
parte omenirea în acest an, un jurnal cât o lecție de viață, o lecție trăită cu demnitate și curaj.