Biomateriale

*Sisteme adezive.
*Clasificarea sistemelor adezive dentare.
* Materiale compozite.
* Materiale compozite fotopolimerizabile.
* Materiale de obturaţie a canalelor radiculare.

A elaborat: Frătescu Cristina S1906

 Sisteme adezive
Atracție între două suprafețe
aflate în contact foarte strâns,
determinată de forțele
intermoleculare care acționează
la distanțe relativ mici

Consecinte clinice:
-Realizarea unor preparații dentare cât mai
conservatoare, datorită creșterii retenției fizice
a materialului de restaurație la pereții
preparației;
-Se reduc microinfiltrațiile marginale la
interfața preparație/restaurație, deci, se
diminuează posibilitatea de apariție a
sensibilității dureroase postoperatorii precum și
a cariei secundare;
-Crește rezistența complexului dinte/restaurație
și se diminuează riscul unor fracturi ulterioare
ale pereților preparației sau ale cuspizilor
subminati.
Aspecte fizice privind adeziunea
Este realizată prin fenomene mecanice între segmentele care se unesc. La rândul său, aceasta
poate fi:
a. Mecanică: este caracteristică
restaurărilor neaderente la ţesuturile
dure dentare. Se realizează exclusiv
prin design-ul cavităţilor , care
trebuie să aibă o anumită „formă de
retenţie”, realizată în funcţie de
caracterul direct (plasticitate) sau
indirect (rigiditate) al obturaţiei.
b. Prin microretenţii („micro-mecanică”):
este practic adeziunea fizică propriu-zisă. Se
realizează prin două mecanisme în care sunt
implicate pe de o parte suprafaţa dentară, iar
pe de altă parte modificările dimensionale pe
care le pot suferi diferitele medii adezive
şi/sau biomaterialele restauratoare.
Efect
Efect reologic
geometric
Aspecte chimice privind adeziunea
Din punct de vedere chimic adeziunea reprezintă unirea (lipirea) a două corpuri, din
acelaşi material sau din materiale diferite, cu ajutorul unui compus chimic, numit adeziv.
Ea se realizează în urma reacţiilor prin care se formează legături chimice între
suprafeţele aflate în contact.

Adeziunea chimică apare prin formarea de legături chimice:

de valenţă
intramoleculare
primară –
(interatomice) puternice

de valenţă
intermoleculare secundară –
slabe
Factori privind suprafeţele implicate în interfaţa
adezivă:
contactul intim dintre cele
două suprafeţe – la
suprafaţa unui corp solid,
cel mai bine se adaptează
un lichid
caracterul rugos sau neted spălarea şi uscarea
al suprafeţei – din punct de suprafeţelor – smalţul este
vedere al adeziunii fizice, uşor de spălat şi de uscat, în
rugozitatea suprafeţei de timp ce dentina prezintă
adeziune este practic anumite dificultăţi, mai ales
indispensabilă. În ceea ce datorită prezenţei limfei
priveşte adeziunea chimică, dentinare, care pe de o parte
este preferabilă o suprafaţă umectează în permanenţă
netedă suprafaţa dentinei expuse.

potenţialul de a forma legături

chimice – acesta este favorabil atât
în cazul smalţului, cât şi în cazul energia de suprafaţă: cu cât
dentinei. Smalţul conţine grupări aceasta este mai mare, cu atât
HO- aflate în structura
hidroxilapatitei, în timp ce dentina biomaterialele restauratoare
mai are în structura sa şi radicali ce vor fi atrase mai puternic pe
aparţin fibrelor de colagen: grupări suprafeţele dentare
carboxilice, aminice şi calciu.
Factori legaţi de natura adezivului:

*biocompatibilitatea –structurile dure dentare, cu celelalte ţesuturi ale

cavităţii orale, dar şi sistemică, privind organismul în general.
*tensiunea superficială – cu cât aceasta este mai redusă, cu atât
adezivul va umecta mai bine ţesuturile dentare cu care vine în contact,

*unghiul de contact –cât

*umectabilitatea – trebuie să fie crescută, pentru a mai redus, pentru a asigura
asigura contactul intim între cele două suprafeţe aderente o umectare
corespunzătoare a
suprafeţelor şi, deci,
legături corespunzătoare.

*posibilitatea de a forma *stabilitatea

diferite tipuri de legături dimensională *rezistenţa mecanică şi
chimică
Clasificarea
sistemelor
adezive dentare,
în funcție de
generație
Prima generațiede adezivi dentari
formarea unui comonomer la nivelul suprafeței
dentare, GMA (bisphenol A-
glycidylmethacrylate-= GMA)
Adeziunea- bazată pe stratul de detritus dentinar
remanent, fără utilizarea gravajului acid
(acidortofosforicde 35-37%)
Avantaje: adeziune bună la smalț
Dezavantaje: 50% eșecuri la 6 luni;
adeziune slabăla dentină 2 Mpa, sensibilitate
postoperatorie
Cervident (SS White); Cosmic Bond
(AmalgamatedDental).
A doua generație
Stratul de detritus dentinar remanent(DDR) se lasă intact, iar
tratamentul implică un agent de curățare. Rezistența adezivă
provenea din aderența agentului adeziv la rumegușul dentinar ca
substrat pentru adeziune.
Avantaje: adeziune la stratul de rumeguș dentar, la dentină 2-8
Mpa ;
Dezavantaje: legătură slabă cu ionii de Ca;
sensibilitate postoperatorie
Scotchbond(3M); ClearfilBond System (KurarayDental)
A treia generație
A introdus sistemele bi-componente de primer și
adeziv.
Sistemele adezive erau compuse din 3
componente: gravant, primer și adeziv.

Avantaje: adeziune bunăla dentină 8-15 Mpa,

scăderea sensibilității post-operatorii, adeziunea la
metale și ceramică;
proiecții ale rășinii în tubulii dentinari« spaghetti-
like»
Dezavantaje: gravarea dentineri a îndepărtat sau a
modificat stratul de rumeguș dentar;
-retenția sistemului adeziv scade după 3 ani.
Ex.: Scotchbond2 (3M ESPE); Gluma(Heraeus
Kulzer); A.R.T. Bond (Coltene); UniversalBond
(Kuraray Dental)
Componentele Sistemului Adeziv:

Gravaj sau condiționare sau acidulare asupra smalțului cu

expunere de 15 secunde și a dentinei cu expunere de 15
secunde.
Se utilzeaeză în metoda degravaj total (“totaletch”)
După gravaj cavitatea preparată dentară se spală cu jet de
apă, apoi se usucă cu spray- ul de aer. Ca urmare smalțul
devine rugos, stratul de DDR a dentinei se dizolvă și este
complet îndepărtat, dentina este demineralizată, tuburile
dentinare și fibrele de colagen sunt dezgolite și denudate.
Aplicarea primer-ului.
Primerul se aplică cu un aplicator pe o dentină gravată umedă
timp 15-30 de secunde pentru a pătrunde în profunzime.
Apoi, primer-ul este uscat atent cu un jet slab de aer, îndepărtând
surplusul de solvent. Suprafața dentinei după uscarea primer-ului
trebuie să capete un aspect lucios.
Primerul este o soluție care umectează suprafața gravată,
pătrunde în tuburile dentinare deschise, impregnând stratul
superficial demineralizat al dentinei şi formează legături solide
cu fibrele colagene denudate, formând un strat hibrid, care
sestabilizează la aplicarea ulterioară a adezivului.
Aplicarea adezivului.
După aplicarea primer-ului pe
suprafețile (a smalțului, dentinei și
obturației izolatorii) gravate și
prelucrate cu primer este aplicat un
strat subțire de adeziv, ce asigură
unirea compozitului cu suprafața
dentinei gravate și prelucrate cu
primer.
Adezivul este polimerizat cu lumina
lămpii de fotopolimerizare. După
aceasta se efectuează obturarea cu
compozitul de obturație ales.
A patra generație
Aplicarea acidului fosforic cu concentrație
de 37-40% timp de 15-30 secunde. Apoi
primerul și adezivul sunt aplicați pe dentina
demineralizată, formând stratul hibrid.

Gravajul total constă în aplicarea acidului

fosforic cu concentrație de 37-40% timp de
15-30 secunde. Acidul se spăla, dentina se
usucă, apoi se aplica primerul și adezivul.
Avantaje: adeziune bună la dentină, adeziune
la smalț, la dentina «umedă» 17-25 Mpa,
metal, ceramincă;
Dezavantaje: etape(trei etape) și sticluțe
multiple
Ex.: Scotchbond MP (3M ESPE), All Bond 2
(Bisco); Optibond FL (Kerr).
 Sunt 2 direcții:
A cincea generație
Avantaje: -adeziune la dentină 20-25
Mpa;
-reducerea timpului de lucru;
-adeziunela smalț, la dentină
«umedă», metal, ceramică;
-necesită suprafețe umede;
-sensibilitate postoperatorie se reduce
Combinarea considerabil.
Gravarea cu acid gravantului cu
fosforic (primul primer (primer Ex.: Prime&BondNT (Dentsply);
timp), apoi aplicarea autogravant–primul OptibondSolo, Optibond Solo Plus
primerului combinat timp), urmată de
cu adezivul (al (Kerr).
aplicarea adezivului
doilea timp). (al doilea timp)
 I II
Sticluțe separate
A șasea generație
Prima componentă
sau monodoze:
lichidă–primer
prima conține
acid (primer
primer
autogravant), a
autogravant, a Este caracterizată de eliminarea acidului
doua componentă
doua– adeziv.
lichidă–adezivul. fosforic, ca etapă separată de aplicare.
Sunt inițial
Sunt aplicate
separat pe
amestecate, apoi Acidul fosforic a fost înlocuit cu un primer
aplicate pe acid și sistemele au fost denumite adezivi
suprafețele
suprafața
dentare. «autogravanți».
dentară.
Avantaje: adeziunela dentină, metale,
Clearfil SE Xeno III ceramică 18-23Mpa; nu necesită gravaj.
(Kuraray Adper
Dental) (Dentsply) Dezavantaje:
-fracturi la suprafață cu smalțul;
-adeziunea la smalțul nedemineralizat este
scăzută.
A șaptea generație
Sunt sisteme cu flacoane all-in-one
Avantaje: adeziune la dentină 20-30 Mpa;
-singură componentă într-o sticluță;
-adeziunela smalț, dentină, metal, porțelan;
-nu necesită umezeală, amestecare;
-ușord e utilizat;
-nu există sensibilitate la tehnică.
XenoV, Clearfil Tri-S Bond Universal, All Bond Universal
(Bisco).
 Materiale
Clasificarea după Lutz
și Phillips – în
dependență de
compozite.
dimensiunile
particulilor :

Compozit reprezintă o
Compozite cu Compozite cu
Compozite
combinație din mai multe
microumplutu
macroumplutur
ă – particule ră – particule hibride – substanțe cu proprietăți
de 0,04 umplutură
de la 0,1-100
microni de diferite diferite de cele inițiale a
microni
dimensiuni materialelor din care este
compus.
1.Faza organică- sistem complex chimic compus din:
-monomer de bază -compuși dimetacrilici cu masa moleculară mare, aromatici de tipul Bis GMA (rasina
Bowen 2,2 difenil propan) Bis MA, Bis PMA, UDMA- dimetil acrilat al unui uretan alifatic, care introduși în
compoziție le îmbunătățesc proprietățile:
-contracție la polimerizare mică
-absorție redusă a apei
-aderența la țesuturile dentare
-toxicitate minimă pentru pulpa
- vâscozitate mare
-monomer de diluție
-sistemul de inițiere
-aditivi
2.Faza anorganica alcatuita din :
-cuarț cristalin, silice coloidală, aluminosilicați, florură de bariu,
particule sintetizate din fibra de sticlă.
Unele compozite conțin un tip de umplutură, altele două sau mai
multe.
Exemplu compozitul fotopolimerizabil TETRIC (firma VIVADENT)
conține patru tipuri de umplutură.

3.Agenți de cuplare silanici- compuși biofuncționali

capabili să realizeze legături chimice atât cu matricea organică cât și
cu umplutura.
Mod de prezentare
sistem bicomponent- pulbere -
lichid, pulberea conține faza
anorganică și inițiatorul, iar
lichidul-din monomeri de bază
și de diluție

pasta- pasta,se amestecă pasta - lichid, respectarea raportul

indicat de producător, iar dificultatea de
cantități egale pe o foaie de a îngloba în totalitate lichidul în pasta
hârtie specială, cu o spatulă din vâscoasă prelungeste timpul de
material plastic. polimerizare

sistem monocomponent-
pasta introdusă în seringi
Reacția de polimerizare

autopolimerizabile fotopolimerizabile - cu cu lumina vizibilă

(polimerizare la rece) lumină de ultraviolete incoerentă (halogen)

cu sistem dublu de
cu lumina vizibilă inițiere atât
coerentă-laser autopolimerizabile cât
și fotopolimerizabile
Materiale
compozite
fotopolimerizabile
Rășinile compozite cu inițiere prin radiații ultraviolete 
 Faza organică- fotosensibilizator (esterul etilic sau metilic al benzoinei)
2%.
La iradierea cu ultraviolete furnizate de o lampă specială,
fotosensibilizatorul absoarbe radiația ultravioletă 365 nm și se
descompune în radicali liberi care inițiază polimerizarea monomerilor.
Avantajele acestor compozite față de cele cu inițiere chimică sunt:
-stabilitate cromatică mai mare și toxicitate pulpară redusă.
Nocivitatea radiațiilor determină existența unor dispozitive pentru
protecția medicului și a pacientului.
Rășinile compozite cu inițiere cu radiație vizibilă incoerentă (halogen) 
Faza organică- sistem de inițiere specific (dicetona) care absoarbe lumina cu
lungimea de unda 420-480 nm și reacționează cu amina organica furnizand
radicali liberi ce inițiază polimerizarea monomerilor. Lampa cu halogen în
spectrul vizibil are o emisie incoerenta, policromatică și multidirecțională,
putere de penetrare (2 mm).
Polimerizarea nu este niciodată completă, o mare parte a rășinii neactivate
inițial de lumina în momentul prizei ramânând nepolimerizată.
Cu cât gradul de polimerizare este mai ridicat cu atât proprietățile fizice ale
compozitului devin mai stabile, dar
crește contracția de polimerizare.
Compozite cu inițiere cu radiații vizibile coerente (laserul)
Laserul reprezintă soluția cea mai bună pentru polimerizarea râșinilor
diacrilice, deoarece acesta emite coerent, monocromatic, unidirecțional și
are o putere de penetrabilitate mult mai mare (5-6 mm).
Pentru polimerizarea compozitelor sunt utilizati laserii cu argon care
asigura un grad înalt de polimerizare, îmbunătățind calitățile mecanice ale
compozitului.
Materiale de
obturaţie a canalelor
radiculare.

Obturația de canal -este ultima

etapa a oricărui tratament
endodontic.
După ce canalele radiculare au
fost curățate, preparate si
dezinfectate, medicul stomatolog
va sigila fiecare canal cu un
material inert și omogen.
 Caracteristici:
- Prepararea lui să se realizeze simplu, iar manipulare ușoară;
- Să închidă etanș canalul radicular,
- Să fie radio-opac pentru a putea fi verificată obturația pe radiografie;
- Culoarea lui să difere de cea a dentinei;
- Să nu aibă proprietatea de a colora dentina;
- Dezobturarea lui să se realizeze ușor;
- Să aibă proprietăți bacteriostatice și histofile;
- Să nu inducă răspunsuri imunologice și carcinogene;
- Timpul de priză să fie unul convenabil;
- Costul lui să fie unul scăzut;
- Sterilizarea lui să poate fi efectuata astfel
încât să se poată menține steril.
Materialele de obturație radiculară

Materiale de consistență Materiale de consistență

semisolidă: solidă:
- Paste care sunt - Conuri de gutaperca;
resorbabile: - Conuri realizate din rășini
ce pot avea acțiune sintetice;
biologică sau antiseptică - Conuri realizate din argint
indelungată;
- Paste care sunt
neresorbabile:
*materiale ce au ca bază
eugenatul de oxid de zinc,
*materiale ce au ca bază
rășini epoxidice,
*materiale ce derivă din
gutaperca, cimentul fosfat de
zinc,
*materiale ce aparțin grupei
bachelitelor.
Conditți clinice ce permit obturația radiculară
1. Dinte asimptomatic.

2. În cursul tratamentului trebuie păstrată inchiderea etanșă a spațiului

endodontic.
Obturația canalară trebuie realizată după minim două pansamente ocluzive
consecutive, ce sunt asimptomatice.

3. Absența sau închiderea fistulei alveolare.

4. Absența exudatului excesiv intracanalar.

5. Absenta mirosului fetid.

6. Cultura bacteriana negativă.