Fiziologia ţesuturilor

excitabile
 Excitabilitatea este capacitatea de-a răspunde la
excitaţie în mod specializat, orientat, cu o viteză
maximă.
Excitabilitatea, metabolizmul şi reproducerea sunt
ptoprietăţi biologice fundamentale.
Excitaţia este un fenomen biologic complicat care se
caracterizează prin modificarea proceselor
metabolice şi termogenice, prin depolarizarea
temporară a membranei celulare şi alte manifestări
fiziologice şi biofizice specifice.
Ţesuturi excitabile sunt:
a)Ţesutul nervos;
b)Ţesutul muscular;
c)Ţesutul glandular.
Restul ţesuturilor posedă capacitatea de-a reacţiona la
acţiunea stimulurilor prin modificări structurle şi
fizico-chimice
 Excitanţii
• 1)fizici (mecanici, termici, electrici, sonori etc.);
• 2) chimici ( acizi, alcaline etc.)
• 3) fizico-chimici ( pH, presiune osmotică etc.)
• 4) adecvaţi
• 5) neadecvaţi
Membrana celulară este o
structură care delimitează
două compartimente -
compartimentul
extracelular şi
compartimentul
intracelular
 Funcţiile membranei
(după I. Haulică,2007, modificat)
• Asigurarea distribuţiei asimetrice a
componentelor ionice;
• Transfer de informaţie intra- şi intercelulară;
• Rol de apărare şi secreţie prin fagocitoză, end-
şi exocitoză;
• Rol în recunoaştere intercelulară şi apărarea
imunitară;
• Reglarea şi limitarea creşterii organelor;
• Roluri metabolice intracelulare (energia ATP);
• Adezivitatea şi relaţiile intercelulare;
• Participarea la mecanismele etiopatogenice.
 Transportul membranar
1. Sistemele de microtransport
a) Transport pasiv
Difuziune simplă
Osmoză (difuziune acquadependentă)
Echilibrul Donnan
b) Transport activ
În contragradient de concentraţie
Prin translocare de grup
 Transportul membranar
2. Sistemele de macrotransport
endicitoza
exocitoza
transcitoza sau citopemsisi
coloidopexia
rofeocitoza
 Transportul prin difuziune
Rata de difuziune
- Valoarea diferenţei de concentraţie;
- Permiabilitatea membranei pentru
substanţele de difuzie;
- Temperatura soluţiei;
- Suprafaţa membranei pentru difuzie
a) Difuziune liberă;
b) Difuziune fascilitată
Fig.I.1. Diverse forme de
pasaj al substanţelor din
exteriorul, în interiorul
celulei.
A – Pasajul direct al
substanţei (S), prin
intermediul transportorului
(T)
B – Pasajul substanţei (S),
prin traversarea unui canal
C – Pasajul substanţei (S),
prin pinocitoză
 Transportul prin osmoză
• M= Pos [a(H2O)e - a(H2O)i]
unde a(H2O)e şi a(H20)i reprezintă activitatea
termodinamică a apei pe suprafaţa extra~ şi intracelulară
a membranei, iar Pos este permeabilitatea osmotică a
membranei.
- Permeabilitatea selectivă
- Substanţe osmotic active
- Presiunea osmotică
Transportul condiţionat de
echilibrul Donnan

 Na  A  Cl 
 
B
 Na  B Cl 
 
A
Fig.I.2. Structura proteică a pompei Na+-K+-ATP-ază, încorporată în mem-
brana celulară. Subunitatea α constituie sistemul antiport.
Fig.I.3. Modelul reprezentativ al
funcţionării pompei Na+K+-
ATP-aza. Lini-ile continue indică
direcţia transportului activ, iar lini-
ile întrerupte indică direcţia
transportului pasiv (difu-ziunea).
Fig.I.4. Transportul activ secundar.
Majus-culele indică concentraţia
mare, comparativ cu cea din
fluidul contralateral.
Fig. I.10. Potenţialul de acţiune.
A – sistemul de înregistrare; B – valorile determinate
Fig.I.11. Variaţiile conductanţei membranare pentru Na+ şi K+ pe parcursul
potenţialului de acţiune. gNa+ atinge maximum în prima milisecundă a apa-riţiei
depolarizării; creşterea tardivă a gK+ este responsabilă de repolarizare.
Fig.I.12. Relaţiile de feedback pozitiv, între depolarizarea membranei şi
creşterea permeabilităţii pentru Na+, în faza de depolarizare a potenţialului de
acţiune.
Fig. I.13. Potenţialul de acţiune în neuron.
a – răspunsul local; b – postpotenţialul negativ; c – postpotenţialul pozitiv

Fig. I.14. Modificările potenţialului mem-
branar, ca răspuns la acţiunea stimulului
electric.
Stimulii subliminari (4) provoacă apariţia răs-
punsului local (1). Stimulul liminal (3) şi su-
praliminal (5) provoacă apariţia potenţialului de
acţiune (2) cu amplitudine stabilă. 6 – valoarea
potenţialului membranar de repaus; 7 – pragul
de excitaţie.
Fig.I.15. Frecvenţa potenţialelor de
acţiune ca răspuns la intensitatea
stimulării.
Înregistrarea este efectuată pe o singură
fibră sensitivă a nervului sciatic de
broască, în timpul extinderii muşchiului
gastrocnemian cu diferite greutăţi (1-1
mg; 2-2 mg; 3-5 mg; 4-10 mg; 5-20 mg; 6-
50 mg). Cu creşterea sarcinei se măreşte
frecvenţa potenţialelor de acţiune, fără
modificarea amplitudinii.
Fig. I.16. Curba intensitate-
timp.
A-B – reobaza; C – timpul
util, D-E – reobaza dublă, F
– cronaxia
Fig. I.17. Perioada refractară absolută (1) şi refractară relativă (2).
Pentru provocarea potenţialului de acţiune, în perioada refractară relativă,
intensitatea stimulilor secundari este mai mare, comparativ cu stimulul primar.
Fig.I.18. Potenţialul de acţiune, conductanţa membranară şi excitabilitatea.
• depolarizarea membranară şi perioada refractară absolută: activarea ra-pidă şi
inactivarea conductanţiei sodice (gNa+);
• repolarizarea membranară şi perioada refractară relativă: augmentarea foarte tardivă
şi foarte lentă a conductanţei potasice (gK +);
• postpotenţialele: faza hiperexcitabilităţii (perioada supranormală), prin re-tenţia
polarizării corespunde efluxului incomplet a ionilor Na +; faza hipo-excitabilităţii
(perioada subnormală) rezultă din influxul foarte lent a ionilor K +.