Psihologia Copilului 15

PSIHOLOGIA COPILULUI
Iunie, 2016
Lector dr. Valentina Georgeta Vartic
F.P.S.E. - D.P.S., Bucuresti
Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

”Eu îi rog pe copiii dragi, care pot totul, să se
unească cu mine spre a construi pacea în
oameni și în lume.”
”Io prego o cari bambini, che possono tuto, a
unirsi con me per la costruzione della pace negli
uomini e nel mondo.”
•Maria Montessori (1870-1952)
Lector dr. Valentina Vartic - Curs

formare continua Argeș
”Copilul râde:
- Iubirea și înțelepciunea mea e jocul!
Tânărul cântă:
- Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!
Bătrânul tace:
- Iubirea și jocul meu e înțelepciunea!”
Lucian Blaga – Trei fețe

formare continua - Argeș
I.1.Obiectul de studiu al psihologiei copilului
• Disciplină relativ recentă, parte a psihologiei vârstelor, studiază schimbările
comportamentale care apar de-a lungul vieţii individului, de la debut pana la
pubertate, descrie modificările comportamentelor, atât în mod analitic, cât şi
global.
• Freud şi Piaget au influenţat gândirea despre dezvoltare, concentrată până

în perioada adolescenţei.
• Dezvoltarea omului ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală presupune

conlucrarea a patru tipuri de forţe:
– biologice (factorii genetici şi cei care tin de sanatate),
– psihologice (factorii interni: perceptivi, cognitivi, emoţionali, de personalitate
etc.),
– socioculturale (factorii interpersonali, societali, culturali, etnici) şi
– ciclurile vieţii (în diferite momente ale vieţii, forţele biologice, psihologice şi
socioculturale afectează în mod diferit fiinţa umană, aflată în contexte diferite).
Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș

2016
2. Conceptul de dezvoltare
• = proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la

complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare
etapă reprezentând o unitate cu un specific calitativ propriu; implică
acumulări cantitative şi salturi calitative.
• are caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări şi reveniri

aparente, cu reînnoiri continue.
• caracteristicile individuale, particularităţile diferitelor fenomene psihice

imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm propriu de creştere şi
transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuanţe personale ce îşi află
originea în potenţialul său biopsihic, precum şi în condiţiile de mediu în care
trăieşte.

2016
3. Factorii dezvoltării psihice
Factorii externi şi factorii interni
• Factorii externi - totalitatea acţiunilor şi influenţelor ce se exercită

din exterior asupra dezvoltării şi formării personalitătii umane.
Aceştia sunt mediul şi educaţia.
• Factorii interni sunt constituiţi din totalitatea condiţiilor care

mijlocesc şi favorizează dezvoltarea psihică - patrimoniul nativ,
transmis prin mecanismul genetic, efectele maturizării biologice,
precum şi totalitatea achiziţiilor realizate de-a lungul ,,istoriei”
individuale, sedimentate prin intermediul mecanismului dezvoltării
psihice (aptitudini, interese, trăsături caracteriale, sentimente, opinii,
aspiraţii, idealuri etc.).
Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș,

2016
3.1.Ereditatea

- 2016
• Ereditatea este proprietatea fiinţelor vii de a transmite
urmaşilor caracterele dobândite de-a lungul filogenezei.
• Specia umană are cca 40.000 de gene organizate în 46 cromozomi

care formează 23 de perechi.
• La fiecare fiinţă umană materialul genetic vine e la părinţi: 23
cromozomi de la mamă şi 23 cromozomi de la tată.
• Genele sunt organizate într-un mod propriu la fiecare şi astfel
formează un genom unic care, în interacţiune cu mediul, formează
fenotipul.

• Zestrea ereditară se manifestă la om pe două planuri:
– determină trăsăturile generale ale speciei - structura
anatomofiziologică a organismului, poziţia bipedă, tipul de
metabolism
– determină unele particularităţi individuale, cum ar fi:
caracteristicile anatomomorfologice (culoarea pielii, a ochilor, a
părului etc.), amprentele digitale, grupa sanguină etc.
Toate fenomenele psihice, de la cele simple la cele complexe

sunt rezultatul interferenţei factorilor ereditari cu influenţele de
mediu, ponderea celor două categorii de factori cunoscând o
dinamică variabilă. Aceşti factori ereditari, consideraţi ca
premise ale dezvoltării psihice, sunt incluşi în categoria
„predispoziţiilor naturale”.

• Se transmit ereditar:
- particularităţi de statură şi greutate;
- caracteristici structurale şi funcţionale ale diverselor organe;
- specificul structural şi funcţional al sistemului nervos şi al organelor de simţ;
- particularităţi ale biochimismului sanguin;
- aspecte fizionomice caracteristice: forma feţei, calitatea tenului, culoarea

ochilor şi a părului ş.a.
TEMĂ: Identifică în propria familie

asemănări între părinţi şi copii.
3.2. Mediul
• Cuprinde totalitatea elementelor cu care individul interacţionează, direct sau
indirect, pe parcursul dezvoltării sale.
• Mediul fizic - totalitatea condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul.

Este răspunzător de modificări organice cum ar fi maturizarea
biologică, statura corpului, culoarea pielii, precum şi de adoptarea
unui regim de viaţă (alimentaţia, îmbrăcămintea, îndeletnicirile etc.).
• Mediul social - totalitatea condiţiilor economice, politice şi culturale

cum sunt factorii materiali, diviziunea muncii, structura națională şi
socială, organizarea politică, cultura spirituală, conştiinta socială
etc., care îşi pun amprenta asupra dezvoltării psihice.
• Omul influenţează şi transformă mediu, este un subiect activ care,

transformând mediul, se transformă pe sine însuşi.

• Subiectul suferă din partea mediului influenţe:
a. socio-economice, privind condiţiile materiale de existenţă;
b. socioprofesionale, reprezentate de statutele şi rolurile

profesionale ale celor din jur;
c. socioculturale, referitoare la mijloacele de instruire, la accesul la cultură şi la

nivelul de şcolarizare şi pregătire a celor din preajmă;
d. socioafective, referitoare la frecvenţa şi calitatea legăturilor cu ceilalţi şi la

climatul afectiv ce generează procese şi stări afective diferite şi contribuie la
formarea de atitudini şi însuşiri de personalitate.

3.3. Educaţia
• Mediul social exercită influenţa cea mai puternică pe calea educaţiei.
• Educaţia reprezintă actiunea conştientă, organizată, desfăşurată în
cadrul unor instituţii speciale, în scopul formării şi informării viitorului
(sau actualului) adult.
• Educaţia poate stimula şi accelera aportul celorlalţi factori în procesul

dezvoltării. Prin cerinţele pe care le adresează şi le impune, educaţia se află
întotdeauna înaintea dezvoltării, aceasta apărând ca un efect al ei. În
această ipostază, dezvoltarea ne apare ca premisă a educaţiei.
• Deoarece educaţia nu acţionează în mod izolat, ci întotdeauna în corelaţie
cu ceilalti factori, dezvoltarea este o rezultantă a acţiunii directe şi indirecte
a lor, a interacţiunii dintre ei.
TEMA: Stabileşte diferenţele dintre educaţia desfăşurată în şcoală şi cea
în mediul familial şi relevă consecinţele asupra dezvoltării psihice a
copiilor
• Este important, din punct de vedere pedagogic, de a cunoaşte dacă limitele
în dezvoltarea psihică a unui copil sunt impuse predominant de factori
ereditari sau de factori externi, pentru ca, în funcţie de acest fapt, să
organizăm actiunea educaţională.

II. Teorii privind dezvoltarea psihică
• Teoria dezvoltării cognitive (constructivismul

piagetian) – J. Piaget
• Abordarea psihodinamică (teoria psihanalitică) – S.

Freud
• Dezvoltarea cognitivă în context social

(constructivismul social) – L. S. Vîgotski
• Teoria dezvoltării morale – L. Kohlberg
• Teoria dezvoltării psihosociale – E. Erikson

2.1. Teoria dezvoltării cognitive – J. Piaget
• Este mai cunoscută teorie privind dezvoltarea cognitivă.
• Jean Piaget (1896-1980) s-a preocupat de studiul dezvoltării inteligenţei la
copil.
• Pentru Piaget, inteligenţa înseamnă, în primul rând, adaptare, respectiv

un echilibru între organism şi mediu, care este rezultatul interdependenţei a
două procese complementare: asimilarea şi acomodarea.
• Asimilarea este un proces de integrare prin care un individ încorporează

noi informaţii în schemele operatorii şi în experienţa cognitivă de care
dispune deja. Acomodarea presupune modificarea schemelor existente în
funcţie de caracteristicile noii situaţii.
• O conduită adaptată la un moment dat al dezvoltării şi într-un anumit

mediu presupune existenţa unei stări e echilibru între cele două procese
– asimilarea şi acomodarea.
• Asimilarea şi acomodarea sunt factorii determinanti ai dezvoltării structurii

cognitive care îl fac pe individ capabil să coopereze, să rezolve problemele
şi să se adapteze mai bine la schimbările de mediu.

Stadiile dezvoltării inteligenţei
După Piaget, dezvoltarea inteligenţei se face în secvenţe invariabile

(stadii). Acestea sunt:
• stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediul

activitătilor fizice pe care le îndeplineste. Îsi achizitionează baza întregului
edificiu al cunoaşterii umane: schema obiectului permanent. Stadiul se
încheie cu achiziţia limbajului şi a gândirii simbolice;
• stadiul preoperaţional (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de vârstă
prescolară, luptând pentru a-si achizitiona gândirea logică;
• stadiul operaţiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gândi logic
probleme ,,concrete”, ,,acum şi aici”. Gândirea devine reversibilă, în limitele
realităţii, copilul întelege deducţia necesară cunoscând proprietătile
obiectelor;
• stadiul operaţiilor formale (12/17 ani): sunt adolescenţii capabili să
opereze mental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gândire
ştiintifică, fac deducţii sistematice pe baza unor ipoteze.

2.2. Abordarea psihodinamică a dezvoltării - S. Freud (1856-1939)
Psihanaliza pune accentul pe determinanţii interni ai dezvoltării

(instanţe psihice, impulsuri, energii primare etc.).
- în timpul fiecărui stadiu, satisfacerea este obţinută pe măsură ce libido-ul
(sau energia sexuală) este direcţionat spre diferitele părţi ale corpului.
- Freud a folosit termenul ,,sexual” mai degrabă cu sensul de ,,plăcere

fizică”.
Fiecare stadiu aduce după sine un set de probleme ce trebuie depăşite în

raport cu dezvoltarea de mai târziu.
Eşecul în soluţionarea nesatisfăcătoare a unui anumit stadiu va avea ca

rezultat fixaţia, sau stagnarea dezvoltării în acel stadiu.
Fixaţia determină ca individul să menţină până mai târziu în viaţă unele
dintre caracteristicile acelui stadiu, iar cazurile severe vor duce la aparitia
nevrozelor în viaţa de adult.

Stadiile psihosexuale (după Freud)
Etapa Vârsta Caracteristici
aproximativa
orală 0-8 luni Sursele de plăcere sunt suptul, muscatul,
înghiţitul si joaca cu buzele; Preocupare pentru
gratificarea imediată a impulsurilor;
anală 8-18 luni Sursele de gratificare sexuală cuprind eliminarea
fecalelor si urinei, precum si reţinerea lor;
falică 18 luni-6 ani Copilul devine interesat de organele genitale,
sursa plăcerii sexuale implică manipularea
organelor genitale – perioada complexului Oedip
sau Electra;
latenţă 6-11 ani Pierde interesul în gratificare sexuală.
Identificarea cu părintele de acelasi sex;
genitală După 11 ani Interes faţă de modelul de plăcere sexuală,
respingerea fixaţiilor sau regresiilor.

Dezvoltarea cognitivă în context social (constructivismul
social) – L. S.Vîgotski
Lev Semeonovici Vîgotski (1896-1934) a descris felul în care cultura
influenţează dezvoltarea individului. Obiceiurile sociale dintr-un anumit
timp, achiziţiile colective intelectuale şi materiale, ştiintifice, artistice,
istoria pe care o trăieşte individul îi determină dezvoltarea.
Limbajul are rolul predominant de a vehicula cultura, experienţa colectivă,

dar şi un instrument al gândirii.
Vîgotski subliniază rolul culturii în dezvoltarea individului, dar şi
legătura dintre limbaj şi dezvoltarea inteligentei. Interacţiunile sociale
de care beneficiază individul în procesul de dezvoltare îi vor influenţa
limbajul şi gândirea.
A creat conceptul de Zona proximă de dezvoltare (ZDP) - diferenţa

dintre ceea ce copilul e pregătit să realizeze singur, în procesul rezolvării
problemelor şi al adaptării, şi ceea ce poate achiziţiona doar cu ajutorul
adulţilor. Vîgotski a susţinut că, atunci când copilul îşi dezvoltă
cunoştintele ghidat de adult, el ajunge la soluţii mai sofisticate
decât ar face–o doar prin posibilitătile de care dispune.
Jocul se leagă şi el de ZPD. Chiar dacă adultul nu participă la joc, cultura

în care copilul se joacă îi oferă jucăriile, regulile şi rolurile.

Vîgotski descria câteva stadii în evoluţia umană. Acestea sunt:
• între 0 şi 2 ani; stadiul de afiliere: comunicarea emoţională este acum de

maximă importanţă;
• între 2 şi 7 ani; stadiul de joc: activitatea cea mai importantă este, la
început, manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice şi jocurile de rol;
• între 7 şi 12 ani; stadiul învăţării: este vârsta frecventării şcolii;
• între 12 şi 19 ani; stadiul prieteniilor: adolescentul combină relatiile
personale cu cele profesionale;
• între 19 şi 55 de ani; stadiul muncii;
• între 55 şi 70 de ani; stadiul teoretizării.
Tema: Arătaţi ce elemente comune există între teoriile lui Piaget şi

Vîgotski referitor la gândire şi limbaj.

2.4. Teoria dezvoltării morale (L. Kohlberg)
L. Kohlberg a identificat trei niveluri mari ale evoluţiei

judecăţii morale, în funcţie de impactul intercultural
asupra acestei categorii de vârstă.
1. nivelul premoral sau preconvenţional (4-10 ani), unde standardele de

judecare sunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectivă binară:
bun/rău, are dreptate/se înşeală, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate
după consecinţele lor şi în mai mică măsură prin prisma cauzalităţii.
2. nivelul moralităţii convenţionalităţii morale (10-13 ani); este nivelul

conformării la normele exterioare şi al jucării rolului de copil aşa cum este
acesta cerut de universul familiei şi de alte grupuri de apartenenţă.
3. nivelul autonomiei morale sau al interiorizării şi acceptării personale a

principiilor morale (după 13 ani, la tinereţe sau niciodată).

2.5. Teoria dezvoltării psihosociale (E. Erikson)
Stadiul Principala achizitie Factorii sociali Corolarul axiologic
(extremele) determinanti
Infantil 0-1 an Încredere / neîncredere Mama sau sub stitutul Speranta

matern
Copilaria mica 1-3 ani Autonomie / dependenţă Parintii Voinţa
Copilaria mijlocie 3-6 ani Initiativă / retragere, Mediul familial Finalitatea în acţiuni
vinovăţie
Copilaria mare 6-12 ani Sârguinta,eficienţă / Scoala şi grupul de joaca Competenţa

inferioritate
Adolescenta 12-18/20 ani Identitate / confuzie Modelele şi covârstnicii Unitatea
Tânarul adult 20-30/35 Intimitate / izolare Prietenii, relatia de cuplu Mutualitatea afectivă
ani
Adultul 35-50/60 ani Realizare / rutina creatoare Familia, profesia Responsabilitatea,

devoţiunea
Batrânetea – după 60 ani Integritate / disperare Pensionarea, apusul vietii Înţelepciunea

III. Debutul vieţii
3.1. Perioada prenatală şi factorii care influenţează dezvoltarea
•Moştenirea genetica; genele recesive răspunzătoare de boli genetice,
anomaliile cromozomiale - importanţa consultanţei genetice şi a diagnosticului
prenatal.
•Factorii de mediu – medicamente, hormoni, droguri, alcool, radiatii, poluare
boli ale mamei; starea şi condiţia mamei, nutriţia, stresul emoţional, vârsta,
paritatea.
Deoarece fiinţa umană parcurge un lung proces de formare încă

înainte de naştere, aceasta influentează în mod deosebit dezvoltarea ulterioară
a vieţii, fapt pentru care psihologii acordă o mare atentie perioadei intrauterine.
Aceasta este perioada celei mai intense creşteri şi dezvoltări a fiintei umane vii.
•3.2. Naşterea – Scala APGAR măsoara parametrii: ritmul cardiac, efortul
respirator, reflexul de iritabilitate, tonusul muscular, culoarea.
Tema: Reactiile parinţilor de supraprotectie, respingere sau neglijare a

copiilor pot avea ca efecte ……..

IV. Primul an de viaţă
• Trebuinţe de bază ale copilului: ciclice: alimentare, somn, apa si
permanente – apărare, investigare, orientare. Există o evoluţie a lor, ele se
socializează.
• sunt mai pregnante functiile primare biologice, atât ale senzorialitătii de
contact (miros, gust, tact), cât şi a aceleia de distanţă (văz, auz).
• Văzul şi auzul se dezvoltă ceva mai lent în primele luni.
• Dezvoltarea timpurie a funcţionalităţii analizatorilor constituie baza sensibilă

a organizării perceptiei ca proces de cunoaştere.
• Cele mai complex dezvoltate în ontogeneza timpurie sunt cele de echilibru
implicat în câştigarea pozitiei verticale şi a primilor paşi.
• Mersul dezvoltă treptata intentionalizare a deplasării, autonomia şi initiaţiva
personală şi este implicat în perfecţionarea coordonării mişcărilor antrenate
în echilibrul postural.

• Comunicarea adaptiv-afectivă. Comunicarea constituie unul din aspectele
fundamentale ale adaptării. Poate fi abordată ca factor de echilibru al
copilului cu mediul înconjurător şi este încărcată de foarte dense potente
formative.
• Comunicarea se realizează prin vorbire (limbaj) şi prin reacţii nonvebale
(C.N.V.) în care se includ gestica, mimica, ţinuta-pozitie a capului,
postura şi paralimbajul. Comunicarea este extrem de importantă ca factor
de echilibrare în familie, deoarece membrii familiei îşi petrec aproximativ
jumătate din timpul vieţii împreună.
• Problema distanţelor afective
• Comunicarea verbală:
– gânguritul, lalaţiunea, holofrazele
• În funcţionalitatea comunicării există pe de-o parte ,,competenţa”
(capacitatea copilului de decodificare a limbajului adult) şi, pe de
alta, ,,performanţa” (capacitatea de a utiliza şi produce, de a
pronunta cuvinte ca mijloace de comunicare). Competenţa este
totdeauna mai sensibilă şi avansată decât performanţa.

V. Prima copilărie
perioada antepreşcolară – 1-3 ani
• În contextul întregii dezvoltări din perioada primei copilării pot fi desprinse
trei subetape:
– În prima din ele (de la 12 la 18 luni), caracteristică este consolidarea
mersului si concomitent o mai bună percepere a mediului înconjurător.
La 15 luni copilul devine deosebit de nestatornic si instabil, atras de
toate reperele câmpului vizual stimulat de cerinte exterioare.
Deplasarea îi oferă condiţii prielnice de a explora mediul.
– A doua perioadă, între 18 şi 28 luni, se caracterizează mai ales printr-
o accentuată dezvoltare a comunicării verbale şi folosirea de solutii noi
în diferite situatii de viată.
– În faza a treia (după 2 ani şi jumătate), se dezvoltă o mai largă
conciliere cu adulţii, un echilibru uşor meditativ – copilul este preocupat
de aspectele evaluative ale acţiunilor şi demersurilor sale, devine
sensibil faţă de cei din jur, se antrenează în jocuri, uneori cu un
partener.

• Dezvoltarea mişcărilor – foarte activă, prin imitaţie, ii conferă independenţă.
• Dezvoltarea comunicării
• - între 18 şi 24 de luni are loc formarea vorbirii în propozitii,
• - între 48 şi 60 de luni are loc organizarea sintaxei (regulilor gramaticale) în
vorbire, ceea ce ordonează vorbirea totală.
• - după 1 an, copilul construieşte propozitii simple de 2, apoi de 3 cuvinte. El
începe să folosească propriul nume în referintele despre sine, vorbeşte
despre sine la persoana a treia o perioadă de 2-3 luni.
• - la 2 ani – Ce este?
• - la 3 ani – De ce? Cum? Pentru ce?
• Dezvoltarea afectivităţii şi a comunicării afective

• -negativism; ataşament; anxietate.
• Procesul de identificare
• Fenomenul legat de conştientizarea identităţii a fost studiat mai ales prin
,,recunoaşterea de sine” în oglindă a copiilor mici. Se pot diferenţia două serii
de evenimente cognitive în actul de identificare în oglindă. Primul se referă la
recunoaşterea faptului că în oglindă se află propria persoană sau imaginea
ei, al doilea la faptul că ceea ce se vede în oglindă nu este o persoană în
carne şi oase, ci o imagine ce reflectă spaţialitatea realităţii.

• Dezvoltarea sociabilităţii copilului în joc face progrese importante între 1
şi 3 ani.
• La 2 ani copilul se joacă cu alti copii, dar se opreşte, din când în când spre
a se odihni şi observa jocul partenerilor.
• În genere, cooperarea cu alti copii este complicată şi dificilă, adeseori
dramatică.
• După vârsta de 2 ani, copilul poate să-şi aştepte rândul cu alti copii la
diferite activităţi.
• Cu copiii mai mici este mai întelegător şi cooperant, iar cu copiii mai mari,
mai activ şi integrat. Cu persoanele mari care se joacă cu el este perfect
integrat.
• După 2 ani şi jumătate relatiile în joc se pot împărţi în:
Active :
-pozitive (copilul dă o jucărie, mângâie un copil, etc.)
-negative (răpirea de jucării, cearta care uneori degenerează în bătaie).
Pasive :
-pozitive (copilul acceptă mângâierea, schimbul de jucării, etc.)
-negative (copilul este blamat, certat sau chiar bătut de către partener).
Defensive :
-active (fuga, solicitarea de ajutor de la adulti, angajarea în bătaie pentru
apărare)
-pasive (plânsul copilului căruia i s-a luat jucăria)

VI. A doua copilărie (de la 3 la 6-7 ani)
Perioada preşcolară
• Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare
psihică.
• Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în
institutiile preşcolare solicită toate posibilitatile lui de adaptare.
Diferenţele de cerinţe din gradiniţă şi din familie solicită, la rândul
lor, o mai mare varietate de conduite.
• Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile
interne devin mai active şi constituie puncte de plecare pentru
dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale
diferenţiate, a câştigării de modalităţi diverse de activităţi, a
dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor.
• Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
• Perioada preşcolară poate fi împarţită în trei subperioade:
- preşcolarul mic (3-4 ani);
- preşcolarul mijlociu (4-5 ani);
- preşcolarul mare (5-6/7 ani).

A) perioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a
intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte implicate în
satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.
• De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare

instabilitate, o oarecare expansiune.
• Integrarea în gradiniţă se face cu oarecare dificultate la aceasta vârstă,

dată fiind dependenţa mare a copilului preşcolar mic de mama sa şi de
ambianţa familială.
• Ca expresie a dezvoltării, perioada preşcolară mică este una de trecere

de la centrarea activităţii organismului pe satisfacerea necesităţilor
imediate, adeseori dominant biologice - prin mijloace simple - spre
activităţi în care devin mai complicate modalităţile de satisfacere a unor
trebuinţe psihologice.
• Preşcolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plânge râzând şi trece

uşor de la o dispozitie la alta. Durerea sa ca şi bucuria sunt explozive,
totale.

B) Preşcolarul mijlociu.
- spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar şi mai neîndemânatic.
- pe plan psihologic se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 şi 5 ani

se câştigă cam 50 cuvinte pe lună).
- dezvoltarea autonomiei datorită progreselor ce se realizează în planul

deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice.
- se intensifică dezvoltarea conştiintei de sine, fapt ce se exprimă prin

creşterea opozabilitătii, a bravadei, a dorintei de a atrage atenţia asupra
sa (episoade de negativism).
- Jocul devine activitatea de bază, încărcată de caracteristici active de

valorificare a experienţei de viaţă, a observaţiilor, emoţiilor, a acţiunilor şi
conduitelor ce se vehiculează în ambianta sa. El pune în evidenţă o mare
experienţă socială şi capacitatea de a crea verbal şi comportamental
roluri.

C) Preşcolarul mare (5-6/7 ani) manifestă o mai mare forţă, agilitate,
inteligenţă. Câmpul atenţiei este dominat de o întelegere mai profundă a
situaţiilor.
• Există şi acum o oarecare opoziţie faţă de adulţi, ce se manifestă spontan,

urmată de dorinţe vădite de reconciliere. La unii copii, atitudinile opozante
sunt oprimate în comportament, dar alimentate subconştient.
• Caracteristică este la preşcolarul mare şi adaptarea mai evidentă a

conduitelor faţă de diferite persoane, de caracteristicile acestora în cele
două medii concurente, familia şi grădiniţa. În acest sens, copilul poate fi
acasă destins, disponibil, iar în grădiniţă, răsfătat, nervos, şi invers, fapt ce
pune, de asemenea, probleme legate de dificultăţile sale de adaptare,
manifestate prin aceste mari distanţe psihologice de conduită în cele două
medii.

VII. A treia copilărie (de la 7 la 11 ani)
Perioada şcolară mică
• învătarea devine tipul fundamental de activitate. Activitatea şcolară va
solicita intens activitatea intelectuală. În consecinţă, copilului i se vor
organiza şi dezvolta strategii de învătare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi
repetiţiei, îşi va forma deprinderi de scris-citit şi calcul.
• prin alfabetizare, copilul dobândeşte instrumente valide de apropiere de

toate domeniile culturii şi ştiintei, îşi formează un stil de activitate
intelectuală, spirit de ordine, de disciplină în viaţă şi în gândire, îşi dezvoltă
interesele intelectuale.
• în ceea ce priveşte tipul de relaţii, şcoala impune modelele ei de viată, dar

şi modelele sociale de a gândi şi acţiona, creează sentimente sociale şi
lărgeşte viata interioară, cât şi condiţia de exprimare a acesteia (mai ales
exprimarea verbală şi comportamentală).
• adaptarea copilului se centrează pe atenţia faţă de un alt adult decât cei din
familie, (învătătorul sau învăţătoarea) care începe să joace un rol de prim
ordin în viata copilului;

• Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt evidente şi consistente în
perioada şcolară mică. Între 9 şi 10 ani are loc o creştere evidentă a
spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvoltă la fel.
• Orientarea spaţială pe foaia de hârtie, percepţia de spatiu, decodificarea

prin diferenţiere a grafemelor (literele scrise) antrenează o extrem de fină
activitate perceptivă. Această activitate – de alfabetizare - cuprinde
antrenarea memoriei, a inteligenţei, a atenţiei, a reprezentărilor.
• În gândire încep să se manifeste independenţa (8 ani), supleţea (9-10 ani)

şi devine mai evident spiritul critic întemeiat logic.
• Gândirea operează cu cunoştinţe (scheme, imagini, simboluri, concepte)

dar şi cu operaţii şi reguli de operaţii.

Capacitatea de învăţare
• Studiile privind memoria copiilor şi relaţia dintre fixare, recunoaştere şi
reproducere au evidentiat că şcolarul de 7 ani poate mai uşor să
recunoască decât să reproducă, probabil şi din cauza slabei capacităti de
organizare a materialului de memorat. La 8 ani copiii manifestă o creştere
evidentă a performantelor mnezice, repetiţia devine suportul de bază al
învăţării.
• Şcolarul de clasa întâi învaţă sub influenţa impulsurilor adulţilor, a dorinţei

sale de a se supune statutului de şcolar, care îl atrage şi sub influenţa
dorintei de a nu supăra părinţii. Treptat intervine în motivaţie învăţătorul, al
cărui rol psihologic este deosebit. Se adaugă şi elemente ce ţin de relaţiile
dintre copii – de cooperare, competiţie, ambiţie, etc., care impulsionează
învăţarea la toate obiectele.
• La 9 ani devin active şi interesele cognitive care impulsionează învăţarea

preferenţială.
• Fenomenul Pygmalion – rolul atitudinii învăţătorului

VIII. Pubertatea
(10-15 ani) este o perioadă dominată de procesul de
creştere şi maturizare sexuală intensă.
Creşterea este uneori impetuasă şi se însoteşte de momente de
oboseală, dureri de cap, iritabilitate.
• Puberul începe să se simtă neliniştit, nesigur de sine, adesea agitat,
consideră ca dominante cerinţele grupului şi cele şcolare.
• La 11 ani copilul începe să aibă iniţiative, lărgindu-şi el însuşi
regimul de independenţă. Totodată creşte integrarea în grupul de
copii de aceeaşi vârstă (colegi) în care el se simte nu numai
securizat, dar şi puternic, plin de iniţiative.
• Se creează o discretă distanţare între fetiţe şi băieţi şi o competitie,
încărcată de forme uşoare de rivalităţi între aceştia. De obicei,
fetiţele sunt mai disciplinate şi mai dezvoltate din punct de vedere
fizic. Ele au adeseori o creştere şi dezvoltare mai intensă la 11-12
ani, decât băieţii.
• Copilul începe să fie din ce în ce mai absorbit de petrecerea
timpului cu prietenii şi colegii săi, începe să-şi manifeste mici
refuzuri de a participa cu familia la mici ieşiri ale acesteia, preferând
copiii.

JOCUL – ACTIVITATEA
PRINCIPALĂ IN COPILĂRIE

• P.P. Neveanu (1926-1994)- sub acţiunea jocului se
formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga
activitate psihică a copilului.
• Psihologul german K. Gross(1861-1946) - jocul este un

instinct care pregăteşte copilul pentru activitatea
serioasă de mai târziu.
• Psihologul austriac K. Buhler (1879-1963) - jocul este

un mijloc prin care copilul îşi provoacă plăcerea acţiunii.

formare continua
H. Piéron - o activitate conformă unor reguli convenţionale,
ce presupun întotdeauna o parte mai mică său mai mare
de hazard, fără randament real, dar în care fiecare jucător
încearcă si caută să câstige.
J. Piaget - activitatea de joc constă în asimilarea ce

funcţionează pentru ea însăsi, fără nici un efort de
acomodare.
Lector dr. Valentina Georgeta Vartic -

Curs formare continua
Jocul - fenomen antropologic, cu forme şi
conţinuturi influenţate social.
Constă în implicarea într-o activitate lipsită de un

scop practic, din nevoia de destindere
psihologică.
Specificul jocului: motivul lui nu constă în

rezultatul acţiunii, ci în însăşi desfăşurarea
acţiunii.

formare continua
Rolului jocului relativ la vârstă:
- în copilărie este principala formă de activitate
- în şcoală, jocul trece pe un plan secund
- perioada tinereţii - jocul are rolul de consum si
canalizare a energiei
- la vârstele adulte, jocul are rol de activitate
recuperatorie relativă la activitatea de muncă.

formare continua
Funcţiile psihologice ale jocului:
funcţii educative: asimilarea de conduite,

acumularea de experienţă si informaţie
funcţii de dezvoltare fizică prin antrenarea
sau menţinerea capacităţilor fizice
funcţii sociale în dezvoltarea relaţiilor sociale
(Ursula Schiopu, 1975).

formare continua
Al. Gardner, scopurile jocului în dezvoltarea
copilului sunt:
- o mai bună cunoaştere a lumii;
- un control mai adecvat al problemelor şi
temerilor;
- o înţelegere superioară a propriei persoane şi a
raportului cu lumea;
- oferă posibilitatea explorării relaţiilor dintre
realitate şi fantezie.

formare continua
Caracteristici ale jocului:
- jocul este în mod esenţial plăcut şi asociat cu afectele
pozitive;
- o activitate executată de dragul ei, este recompensatoare
în sine şi nu depinde de executarea scopurilor din afara
situaţiei de joc;
- este spontan şi voluntar şi nu este provocat sau controlat
de altcineva;
- necesită implicarea activă a participantului;
- nu este acelaşi lucru cu viaţa reală şi nu trebuie luat în
sensul strict.

formare continua
CATEGORII DE JOCURI SI ROLUL LOR
PSIHOLOGIC
Criterii de clasificare: socializare, cunoaştere şi

simbolizare.
Lector dr. Valentina Ivan - Curs

formare continua
Socializarea exprimă gradul în care copilul se
relaţionează cu ceilalţi copii.
Jocul solitar - specific bebeluşului şi copilului până în jur

de 30 de luni. Copilul desfăşoară activităţi cu obiecte,
jucării, imită singur fără a împărţi acţiunile cu ceilalţi copii
din jur. Copilul loveşte obiecte, împinge şi trage maşina,
suprapune cuburi, răsfoieşte cartea.
Jocul paralel: doi copii se joacă unul lângă altul şi din când
în când se privesc. În parc este uşor de văzut cum la
groapa cu nisip fiecare copil se joacă, preocupat numai de
ce face el.

formare continua
Jocul asociativ: copii stau tot unul lângă altul, dar de
multe ori se imită unul pe celălalt. Uneori apar conflicte,
copilul îl vede pe cel de lângă el jucându-se cu o jucărie şi
îşi doreşte să facă şi el, tot atunci, acelaşi lucru, cu aceeaşi
jucărie si conflictul s-a declanşat.
Jocul cooperativ: copii îşi propun o ţintă şi îşi fixează

reguli de care ţin seama pentru atingerea ţintei. Prima
regulă de respectat este fiecare la rândul său. După 36 luni
acest tip de joc este primordial în viaţa copilului. Împărţind
şi aşteptând, amânând un impuls, se antrenează pentru a-
şi forma autocontrolul.

formare continua
După criteriul cunoaşterii avem:
Jocul funcţional: copilul asociază un obiect cu funcţia pe
care obiectul o are. Ia telefonul şi îl pune la ureche. Astfel
învaţă sensul și semnificația lucrurilor din jur.
Jocul de construcţii: suprapune cuburi, aranjează formele,

execută o construcţie pe care o şi denumeşte.
Jocul dramatic: unul sau mai mulţi copii se joacă ceva

imaginar, fac cumpărături, îngrijesc copilul care este o
păpuşă etc.
Jocul de roluri: se joacă împreună, urmând un plan mintal şi

o regulă. Exemplu ar fi jocul cu mingea.
formare continua
În funcţie de evoluţia capacităţii de simbolizare a
copilului, se succed stadiile:
Jocului simbolic: schemele presimbolice apar când

bebeluşul arată că a înţeles semnificaţia unor obiecte,
acţionând adecvat cu ele, de exemplu pune căciula pe cap,
duce linguriţa spre gură etc.
Jocul de autosimulare, în care copilul pretinde, simulând,

de exemplu, că bea, ducând paharul gol la gură, sau se
preface că doarme, închizând ochii.
Lector dr. Valentina Vartic- Curs

formare continua
Jocul de simulare - în grup, copii se joacă pretinzând că
hrănesc păpuşa. Jocul de simulare combinat, copii se
implică în acţiuni înlănţuite: merg la cumpărături, se întorc
acasă, pregătesc mâncarea, mănâncă.
Jocul de rol – jocul de-a mama şi de-a tata; jocul de-a

doctorul etc, Transpun în joc realitatea adulţilor, prin modul
copiilor de a o vedea şi o înţelege. Prin reluările jocurilor iar
şi iar, copii îşi ajustează acţiunile şi apoi le rafinează şi îşi
antrenează imaginaţia şi raţionamentele logice.

formare continua
Prin joc sunt satisfăcute mai multe nevoi ale
copilului:
Nevoia de a crea.
Nevoia de mişcare.
Nevoia de a fi acceptat şi de a-i fi
recunoscute meritele.
Nevoia de a distruge.

formare continua
Nevoi esențiale ale copilului:
1.Să fie iubit
2.Să i se acorde încredere
3.Să fie liber să experimenteze
4.Să fie încurajat
5.Să fie învățat

formare continua
Alte nevoi ale copilului (Renaud și Gagne,
2010):
-nevoia de a se simți în siguranță
-nevoia de a fi apreciat de părinți
-nevoia de a simți mulțumirea părinților
-nevoia de a fi admirat de părinți
-nevoia de a fi acceptat de părinți

formare continua
CARACTERISTICI ALE JOCULUI ÎN FUNCŢIE DE ETAPA
DE VÂRSTĂ
Piaget sintetizează 4 categorii de jocuri:

- jocurile exerciţiu,
- jocurile simbolice,
- jocurile cu reguli,
- jocurile de construcţii.
În literatură se mai vorbeşte şi despre jocurile de
mişcare, jocurile de creaţie, jocurile didactice ş.a.
Jocurile sunt, de cele mai multe ori, compuse din
elemente ce aparţin mai multor categorii.

formare continua
Jocul - exerciţiu este caracteristic stadiului senzoriomotor
(0-2 ani) al dezvoltării cognitive
- constă în reproducerea unor conduite motorii achiziţionate
de curând, pentru simpla plăcere funcţională.
- încep prin a fi jocuri de mânuire (tras, împins, răsucire,
divizat, scuturat) şi continuă după acest stadiu, sub forma
unor jocuri de exercitare a gândirii (comunicări verbale).

formare continua
Jocul simbolic - caracteristic gândirii preoperaţionale şi
începe pe la 2-3 ani.
-copilul simte nevoia să retrăiască evenimente pe care le-a
observat sau le-a trăit.
-copilul îşi construieşte simboluri, pe care numai el le
înţelege, pentru a înlocui lucrurile pe care nu poate să le
exprime prin simboluri verbale.
- nu are doar funcţie evocativă, dar şi de rezolvare a
conflictelor.

formare continua
Jocurile de construcţii sunt considerate de Piaget o
formă de dezvoltare a jocurilor simbolice
- se pot manifesta ca lucrări în nisip, modelare, construcţii,
desenare, decupare lipire ş.a.
- până la 3 ani, sunt simple jocuri de manipulare, apoi se
transformă în construcţii după o temă dată sau din
imaginaţie.

formare continua
Jocurile cu reguli pot fi:
- senzoriale (cu mingea, cu beţişoare, cu bile),
- intelectuale (cărţi, table),
- cu competiţii,
- cu reguli complicate.
Au o incidenţă mai mare după 5 ani. Apar în perioada
preşcolarităţii, dar se extind şi intensifica în mica şcolaritate
şi se dezvolta toată viaţa.

formare continua
Jocul didactic începe odată cu implicarea tot mai
activă a adultului în jocul copiilor, pe care îl organizează
riguros. Jocul didactic constituie calea de trecere la
activitatea şcolară.

formare continua
Jocul reprezintă, în perioada preşcolară, principalul
mijloc de dezvoltare în domeniile: fizic, cognitiv, social,
emoţional şi lingvistic.
Prin joc, preşcolarii îşi dezlănţuie creativitatea şi

imaginaţia, învaţă să gândească şi să se descurce în
situaţii problematice, achiziţionează noi aptitudini, îşi
dezvoltă personalitatea şi stabilesc o bază importantă
pentru învăţare.
Lector dr. Valentina Vartic- Curs

formare continua
Rolul adultului în jocul copilului
până la 4 ani, este de stimulare,
după 4 ani, de acompaniere, copilul fiind cel care
iniţiază sau solicită tipul de joc.
Important pentru pentru suportul oferit

pentru exersarea capacităţilor de limită.
beneficiul afectiv. (percepe dragostea parentală mai
usor în activitatea ludică, asociată puternic cu
sentimente pozitive).

formare continua
Prin joc se produc:
Dezvoltarea fizică şi a aptitudinilor motorii,

Dezvoltarea imaginaţiei,
Dezvoltarea aptitudinilor matematice şi de rezolvare a
problemelor,
Dezvoltarea limbajului,
Dezvoltare socială şi morală,
Dezvoltarea personalităţii.

formare continua
TEORII ALE JOCULUI
Freud consideră jocul un mod de eliberare a emoţiilor
îngrădite, un mecanism de apărare împotriva problemelor
şi ca modalitate de control a comportamentului. După
Freud, copiii explorează prin joc şi controlează propriile
sentimente despre viaţă, într-o situaţie sigură.
Adler explica jocul ca pe o expresie a complexului de

inferioritate a copilului care, neputând stăpâni lumea, se
refugiază în joc.
H. Spencer (1861) susţinea că jocul are rolul de a-l ajuta

pe copil să-şi cheltuiască energiile de prisos („teoria
prisosului de energie”).
formare continua
K.Gross (1896) susţine „teoria exerciţiilor preliminare”,
potrivit căreia jocul este o manifestare de natură
instinctuală, comună tuturor animalelor,legată de
exercitarea instinctelor specifice vieţii adulte, a bagajului de
mişcări utile în viaţa adultă.
Stanley Hall (1904) susţinea că prin joc, copilul

recapitulează şi retrăieşte în mod instinctiv activităţile care
s-au succedat în special umană (Teoria repetiţiunii).

formare continua

Psihologia Copilului 15

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihologia Copilului 15

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PSIHOLOGIA COPILULUI

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

Lector dr. Valentina Vartic - Curs

Lector dr. Valentina Vartic - Curs

• Freud şi Piaget au influenţat gândirea despre dezvoltare, concentrată până

• Dezvoltarea omului ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală presupune

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș

• = proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la

• are caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări şi reveniri

• caracteristicile individuale, particularităţile diferitelor fenomene psihice

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș

• Factorii externi - totalitatea acţiunilor şi influenţelor ce se exercită

• Factorii interni sunt constituiţi din totalitatea condiţiilor care

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș,

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua Argeș

• Specia umană are cca 40.000 de gene organizate în 46 cromozomi

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

Toate fenomenele psihice, de la cele simple la cele complexe

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

- particularităţi de statură şi greutate;

- caracteristici structurale şi funcţionale ale diverselor organe;

- specificul structural şi funcţional al sistemului nervos şi al organelor de simţ;

- particularităţi ale biochimismului sanguin;

- aspecte fizionomice caracteristice: forma feţei, calitatea tenului, culoarea

TEMĂ: Identifică în propria familie

• Mediul fizic - totalitatea condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul.

• Mediul social - totalitatea condiţiilor economice, politice şi culturale

• Omul influenţează şi transformă mediu, este un subiect activ care,

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

a. socio-economice, privind condiţiile materiale de existenţă;

b. socioprofesionale, reprezentate de statutele şi rolurile

c. socioculturale, referitoare la mijloacele de instruire, la accesul la cultură şi la

d. socioafective, referitoare la frecvenţa şi calitatea legăturilor cu ceilalţi şi la

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

• Educaţia poate stimula şi accelera aportul celorlalţi factori în procesul

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

• Teoria dezvoltării cognitive (constructivismul

• Abordarea psihodinamică (teoria psihanalitică) – S.

• Dezvoltarea cognitivă în context social

• Teoria dezvoltării morale – L. Kohlberg

• Teoria dezvoltării psihosociale – E. Erikson

• Pentru Piaget, inteligenţa înseamnă, în primul rând, adaptare, respectiv

• Asimilarea este un proces de integrare prin care un individ încorporează

• O conduită adaptată la un moment dat al dezvoltării şi într-un anumit

• Asimilarea şi acomodarea sunt factorii determinanti ai dezvoltării structurii

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

După Piaget, dezvoltarea inteligenţei se face în secvenţe invariabile

• stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediul

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

Psihanaliza pune accentul pe determinanţii interni ai dezvoltării

- Freud a folosit termenul ,,sexual” mai degrabă cu sensul de ,,plăcere

Fiecare stadiu aduce după sine un set de probleme ce trebuie depăşite în

Eşecul în soluţionarea nesatisfăcătoare a unui anumit stadiu va avea ca

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

Limbajul are rolul predominant de a vehicula cultura, experienţa colectivă,

A creat conceptul de Zona proximă de dezvoltare (ZDP) - diferenţa

Jocul se leagă şi el de ZPD. Chiar dacă adultul nu participă la joc, cultura

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

• între 0 şi 2 ani; stadiul de afiliere: comunicarea emoţională este acum de

Tema: Arătaţi ce elemente comune există între teoriile lui Piaget şi

Lector dr. Valentina Vartic - Curs formare continua

L. Kohlberg a identificat trei niveluri mari ale evoluţiei