Pediatria ca disciplină

Ninel Revenco
Pediatria
• Pediatria este un termen grecesc, care
provine de la două cuvinte:
• παῖς (pais = child) – copil
•  ἰατρός (iatros = doctor ) – tămăduire.
Istoria pediatriei
• • Hippocrates (c. 400 BC) a descris cephalhematoma,
hydrocephalus, diarrhea, scrofula, astmul și varicela
• • Soranus of Ephesus (c. AD 100) a descris testul pentru
aprecierea calității laptelui matern (dacă picătura de lapte se
lipește de unghie atunci are suficiente grăsimi, dacă nu se lipește
– nu are grăsimi )
• • Galen (c. AD 200) a descris otita, pneumonia, prolaps de
intestin, rahitismul.
• • Avicenna, (c. AD 990) – tetanos, convulsii, meningita, omfalita.
• • Avenzoor (c. 1150) a efectuat traheotomia.
• • Hieronymus în 1583 a scris cartea De Morbus Pusiorum
Istoria pediatriei
• În sec.IX -   Rhazes (Muhammad ibn
Zakarīya Rāzi - Persia) a descris Bolile
copilului (se consideră tatăl pediatriei).
•  1530  Thomas Phaer,  Cartea copilului .  
• 1852 primul spital în Londra  The Hospital
for Sick Children, Great Ormond
• Abraham Jacobi, - fondatorul pediatriei în
SUA  .
Istoria pediatriei
• Hôpital des Enfants Malades (French = Hospital
for Sick Children), în Paris , iunie, 1802
• Charité (spital fondat în 1710) în Berlin a
deschis pavilion separat pentru copii în 1830
• Saint Petersburg  - 1834
•  Vienna și  Breslau (Wrocław) - 1837.
Istoria pediatriei
• Thomas Sydenham (1624–1689), Hipocratele
Angliei, a descris scarlatina, rubeola, epilepsia,
rahitismul, febra, scorbutul, coreea care este
cunoscutăși ca St. Vitus Dance.
Istoria pediatriei
• Edward Jenner (1749–1823) a vaccinat pentru
prima dată un băiat de 8 ani contra variolei
Istoria pediatriei
• Prof. Mihail Manicatide, nascut la Giurgiu in 1867,
este considerat fondatorul Scolii stiintifice
romanesti de pediatrie.
• Este autorul a doua tratate de medicina infantila
pentru studentI, aparute in mai multe editii.
• Dr. Alfred D. Rusescu, nascut in 1895 la Bucuresti,
a organizat pediatria si invatamantul superior de
medicina pe baze moderne, fiind mentorul marilor
profesori care au dezvoltat pana in vremurile de
astazi pediatria.
Istoria pediatriei
• Facultatea de Medicina din Iasi si-a deschis
cursurile la 1 decembrie 1879, dar o catedra de
Clinica infantila apare la 1897.
• Catedra avea ca baza Institutul Gregorian
infiintat in 1852, iar baza clinica functiona la
sectia infantila a Epitropiei "Sfantul Spiridon"
din Iasi.
Pediatria
• Pediatria are  ca obiect de studiu
creşterea, dezvoltarea si patologia
copilului de la naştere pana la vârsta de
18 ani.
Pediatria - subspecialitati:
• pediatria preventivă;
• pediatria socială;
• neonatologia (nou născut- 0-28 zile);
• psihiatria infantilă;
• cardiologia;
• pneumologia pediatrica;
• boli de nutriţie si metabolism;
• oncologia;
• chirurgia, ortopedia si traumatologia pediatrica.
Pediatria preventivă
• cuprinde toate masurile menite sa întreţină sănătatea
si sa împiedică apariţia bolii la copil.
• Se împarte in :
1)Profilaxia primara – evitarea îmbolnăvirii
individului sănătos ( vaccinarea, clorinarea apei)
2)Profilaxia secundară – recunoaşterea si eliminarea
precursorilor bolii si care se adresează populaţiei cu
risc crescut pentru o anumită afecţiune. Cuprinde si
prevenirea complicaţiilor bolilor.
3)Profilaxia terţiară – urmăreşte ameliorarea sau
oprirea consecinţelor bolii deja instalate, evitând
evoluţia spre invaliditate sau deces.
Profilaxia primară
•   include 2 tipuri de masuri :
A) măsura aplicata colectivităţii
B) măsura  aplicată individual
Măsura aplicată colectivităţii
• A) se realizează printr-o serie de programe de
sănătate publică care diferă de la ţară la ţară in
funcţie de gradul de dezvoltare a acesteia.
Unele programe de sănătate publică cu valoare
centrala nu sunt încă universal adoptate.
Masuri aplicate : - prevenirea accidentelor – dificila
şi se poate face prin educaţie publica
prevenirea intoxicaţiilor (detergenţi, alcool, ciuperci
etc.)
prevenirea sinuciderilor si omuciderilor
profilaxia  sarcinii  la adolescenţi
prevenirea utilizării drogurilor
Pediatria – în Republica Moldova
crearea abilităţilor necesare pentru aprecierea stării sănătăţii fizice şi
neuropsihice a copiilor şi adolescenţilor
• îngrijirea şi alimentaţia copilului sănătos şi bolnav
• organizarea şi îndeplinirea măsurilor profilactice, sanitaro-
antiepidemice şi medicale la domiciliu şi în instituţiile preşcolare şi
şcolare
• diagnosticarea corectă a bolilor acute şi cronice pe baza anamnezei,
examenului clinic şi paraclinic, conform clasificării maladiilor OMS
• aprecierea volumului investigaţiilor şi tratamentului după standardele
naţionale ale RM
• acordarea ajutorului de urgenţă copiilor la etapele domiciliu - CMF -
staţionar
• însuşirea elementelor de dispensarizare corectă a copiilor sănătoşi şi
bolnavi.
Scopul disciplinei: 

Studierea schimbărilor fiziologice şi patologice ale

copilului, cunoaşterea evoluţiei, diagnosticului,
tratamentului şi profilaxiei bolilor de copii,
dezvoltarea raţionamentului clinic şi sintezei
medicale - elemente definitorii în pregătirea
oricărui medic.
Obiectivele de formare:
• să aprecieze starea dezvoltării fizice şi neuropsihice, determinarea grupelor de
sănătate şi de risc la copii;
• să efectueze colectarea anamnezei şi examinarea clinică obiectivă a copiilor,
interpretarea datelor colectate;
• să argumenteze prescrierea şi interpretarea investigaţiilor de laborator şi
examenului paraclinic în dependenţă de patologia de bază şi standardele
naţionale;
• să posede manopere medicale generale în diverse patologii a copilului;
• alimentaţia enterală şi parenterală;
• spălături gastrice, efectuarea clistelor evacuatoare şi medicamentoase,
cateterizarea vezicii urinare;
• determinarea pulsului, tensiunii arteriale, numărului de respiraţii;
• interpretarea datelor radiologice, ultrasonografice, ECG, analizelor generale
de laborator, microbiologice, biochimice, imunologice;
• să determine tactica conduitei medicale în cazuri de urgenţe la copii: şoc,
come, insuficienţă respiratorie şi cardiacă acută, criză de astm bronşic,
otrăviri accidentale, traume, muşcături de insecte, înec.
Perioadele copilăriei
• Se evidenţiază următoarele perioade:
• · perioada nou-născutului (2-3 săptămîni);
• · perioada sugarului (pînă la un an);
• · perioada dinţilor de lapte (de la un an pînă la 6-7
ani);
• · perioada copilăriei mari (de la 8 pînă la 11 ani);
• · perioada maturizării sexuale (12-17 ani).
Perioada de nou-născut
• Aceasta constituie perioada de adaptare la viaţa
extrauterină, în care se petrec o serie de fenomene
caracteristice, cum ar fi: icterul fiziologic, scădere
fiziologică în greutate, criza genitală etc.
• Durata perioadei de nou-născut este considerată pînă
la vîrsta de 30 de zile (deci prima lună de viaţă).
Perioada de sugar
• Această perioadă, care durează de la o lună pînă la un
an, este caracteristică printr-o creştere foarte activă.
• În nici o altă perioadă nu găsim un ritm al creşterii
atât de rapid ca în etapa de sugar. De asemenea, în
această perioadă dezvoltarea psihomotorie a
sugarului este în progres permanent, în special
datorită dezvoltării continue a sistemului nervos.
Perioada de copil mic
• După vîrsta de un an, copilul încetează de a mai fi
considerat sugar, merge singur, vorbeşte, devine activ.
Creşterea în lungime şi greutate este mai puţin
accentuată.
• Această perioadă cuprinde vîrsta între 1 şi 3 ani. În
această perioadă organizarea condiţiilor de mediu este
foarte importantă.
• Supravegherea corectă a copilului mic, munca educativă
bine condusă contribuie însuşirea primelor deprinderi
igienice şi a unor reguli elementare de educaţie.
Perioada de preşcolar
• este între 3 şi 7 ani, vîrsta în care psihicul copilului
are o dezvoltare intensă, datorită dezvoltării din ce în
ce mai complexe a sistemului nervos central.
• Însuşirea cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare
creşte necontenit, în raport cu dezvoltarea atenţiei,
spiritului de observaţie, memoriei.
• Copilul devine din ce în ce mai independent, prin
dezvoltarea continuă a acestor funcţii.
Perioada de şcolar
• Ritmul de creştere este mai lent la începutul acestei
perioade (în comparaţie cu vîrsta preşcolară), pentru
că spre sfîrşitul ei să se accelereze, odată cu apariţia
pubertăţii.
• Treptat, înfăţişarea copilului şcolar se apropie de cea
a adultului. Prin maturizarea sistemului nervos
central, şcolarul are o activitate psihică din ce în ce
mai complexă, care îi permite însuşirea unor
cunoştinţe variate şi bogate.
• SEMIOLOGIE
semeion – semn
logos – ştiinţă, discurs
Semiologia este piatra fundamentală a diagnosticului ce
poate fi pus pe baza datelor anamnestice care orientează, a
datelor clinice care fundamentează şi a datelor de
laborator care-l confirmă.
• Semiologia – interpretarea semnelor diferitelor boli cu
scopul de a diagnostica cât mai corect şi mai repede.
• Semiologia se foloseşte de simptome, semne, sindroame
la care se adaugă investigaţiile paraclinice care ar trebui să
fie ţintite pentru susţinerea diagnozei.
• Simptomele - au caracter subiectiv, fiind relatate de
bolnav , sunt variabile de la caz la caz, după modul de
percepţie şi nu întotdeauna au o traducere
obiectiva( febră, cefalee, insomnie, astenie, sughiţ,
dispnee etc.)
• Semnele – manifestări obiective produse de boală,
observate de bolnav şi completate de medic prin
propriile simţuri (de ex. suflu, ral, matitate etc.)
• Sindromul – grup de simptome şi semne care exprimă
o stare patologică, care au mecanism fiziopatologic
comun; permit prin sumarea lor orientarea spre un
diagnostic; pentru elucidare sau confirmare se fac
investigaţiile complementare cât mai posibil ţintite.
Concluzia care rezultă din analiza simptomelor, a
semnelor şi confirmarea prin analize ne îndrumă spre
un diagnostic care poate fi şi un sindrom.
• Sănătatea – este definită de OMS ca „ acea stare de complet
bine fizic, mental şi social şi nu constă numai din absenţa bolii
sau infirmităţii”
• Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical
român reprezintă: „ deviere de la starea de sănătate din cauza
unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi
din mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la
normal cu consecinţe nedorite asupra confortului personal şi
activităţii sociale”.
• Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul
căreia pacientul îşi reia activitatea normală.
• Boala cronică – o boală de lungă durată care generează
incapacitatea permanentă, parţială sau totală, este o alterare
organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice
modul său normal de viaţă şi care persistă mai mult timp.
Tegumentele
• La naştere, epiderma este foarte subţire şi cea mai
mică iritaţie produce leziuni care se infectează uşor.
• Nou-născutul are pielea acoperită cu un strat de
grăsime protector (numit vernix caseosa), după
îndepărtarea căruia apare epiderma fină, de culoare
trandafirie.
• Pielea are rol de protecţie a organelor pe care le
acoperă, de menţinere constantă a temperaturii
corpului; de asemenea, are şi funcţia de respiraţie,
care la copii este importantă.
Tegumentele
• Stratul de grăsime subcutanat nu este complet format
la naştere, ci se dezvoltă treptat:
• apare întâi pe faţă, apoi pe membrele superioare şi
interioare, torace şi la urmă pe abdomen (în jurul
vîrstei de 45 de zile).
Pliul cutanat
• are la sugari o grosime de 1,5-2 cm. Acest strat de
grăsime (ţesut celular, subcutanat) are rol de
protecţie, rol în mecanismul termoreglării, rol de
rezervă nutritivă şi de susţinere a diverselor organe.
• La copilul sănătos, palparea tegumentelor dă o
senzaţie specială de rezistenţă la apăsare.
Tegumentele sugarului
• La sugarul sănătos alimentat la sân acestea sunt
alb-roz, catifelate, în timp ce la cel alimentat
artificial sunt mai palide.
• Începe îngroşarea păturii cornoase a
epidermului şi apariţia pigmentului în celulele
bazale, se dezvoltă celulele cromatoformatoare,
creşte rezistenţa la infecţii şi agenţi fizico-
chimici.
• Dermul se maturizează, papilele dermice se
înmulţesc, capilarele se alungesc.
Tegumentele sugarului
• sunt elastice, pliul cutanat revine imediat la
forma iniţială;
• în stările de deshidratare pliul revine lent sau
este persistent.
Glandele sebacee
• bine dezvoltate de la naştere, au uneori un exces
de secreţie ce determină apariţia dermatitei
seboreice la nivelul pielii capului.
Glandele sudoripare
• încep să se dezvolte la vârsta de 2-3 luni iar la 2
ani când se maturizează centrii nervoşi
corespunzători ating activitatea funcţională
integrală.
Părul
• în cursul creşterii îşi schimbă culoarea.
• O dată cu instalarea pubertăţii în cadrul
caracterelor sexuale secundare apare pilozitatea
facială, axilară, toracică anterioară, pubiană, pe
partea externă a membrelor.
Suprafaţa cutanată a sugarului
• este mare în raport cu greutatea sa
corporală şi descreşte cu vârsta.
• Suprafaţa cutanată se calculează după formula Lassabliere:
• S.cut=T 2x0,92
• Suprafaţa cutanată  specifică reprezintă  raportul dintre
suprafaţa cutanată şi greutatea corporală:
• S.cut(în cm 2)/G(kg)
• ­  la n.n. suprafaţa cutanată specifică = 660 cm 2/kg corp; 
• ­  la 1 an suprafaţa cutanată specifică = 420 cm 2/kg corp; 
• ­  la adult suprafaţa cutanată specifică = 220 cm 2/kg corp.
Ţesutul celular subcutanat

• Bine reprezentat la nou născut la nivelul feţei,

continuă să se dezvolte pe membrele superioare,
inferioare, torace şi abia la 6 săptămâni şi pe
abdomen.
• În stările de malnutriţie dispariţia lui se face în
ordinea inversă apariţiei sale:
• abdomen, torace, membre inferioare, membre
superioare, şi în ultimă instanţă pe
• faţă (bula lui Bichat).
Aprecierea clinică a stării de nutriţie a
sugarului
• prin măsurarea grosimii pliului cutanat toracic
(normal 1-1,5 cm) şi abdominal (1,5-2 cm),
• Prin prezenţa pliurilor adductorilor pe faţa internă a
coapsei şi
• prin prezenţa turgorului (rezistenţa pe care o
percepem la presiune prinzând între index şi police
ţesuturile de pe faţa externă a coapsei;
• în malnutriţie prin topirea ţesutului celular
subcutanat
• turgorul este diminuat; uneori este păstos la sugarii
alimentaţi în exces cu făinoase).
Aprecierea clinică a stării de nutriţie a
sugarului
• O evaluare mai precisă a stării de nutriţie se
realizează calculând:
• Indice ponderal (IP),
• perimetru braţ mediu (PBM),
• indice de nutriţie (IN) şi
• index de masă corporală (Body Mass Index -
BMI).
EXAMENUL TEGUMENTELOR, MUCOASELOR ŞI
FANERELOR
• CULOAREA TEGUMENTELOR
 Paloarea : este culoarea mai deschisă a tegumentelor şi mucoaselor şi apare
în caz de reducerea circulaţiei superficiale, prin vasoconstricţie sau mai
frecvent apare în anemii.
• -anemia feriprivă – paloare de ceară sau ca varul
• In anemiile hemolitice şi megaloblastice –o culoare gălbuie, ca paiul de grâu copt.
• In leucemii cronice şi IRC – apare o culoare gri-pământie
• In endocardita bacteriană infecţioasă – paloarea este de tip cafea cu lapte
 Roşeaţa :apare prin vasodilataţie accentuată sau prin creşterea cantităţii de
oxihemoglobină în circulaţie (poliglobulie)
 după expunere la temperaturi înalte sau în stări febrile, după efort fizic, la cei cu
distonie neuro-vegetativă, în intoxicaţia cu oxid de carbon, în poliglobulii primare
sau secundare.
  Cianoza (kianos) :este o culoare albăstruie – vineţie a pielii şi mucoaselor şi
apare din cauza creşterii nivelului hemoglobinei reduse în vasele mici în anumite
teritorii.
 Cianoza adevărată :în condiţii de creştere a cantităţii absolute de Hb. redusă în
capilare (peste nivelul de 5 g /100 ml sânge). Ea apare mai bine la extremităţi şi
depinde de anumiţi factori:
- volumul capilarelor cutanate şi mucoase, grosimea şi transparenţa
învelişului cutaneo-mucos (cel mai bine se observă la lobul urechilor, pomeţi, buze
şi patul unghial).
-pigmentaţia pielii (la rasa neagră sau alte hiperpigmentări cutanate) se
caută mai bine la palme sau mucoasa conjunctivală
-asocierea cu alţi pigmenţi în acelaşi timp, de ex. cu icterul
-concentraţia Hemoglobinei în sânge, ea apărând mai repede la cei cu
poliglobulie decât la cei cu anemie
 Cianoza falsă apare în :
-intoxicaţia cu oxid de carbon (carboxihemoglobinemie), care are o
culoare albăstruie cu tentă carminată
-policitemia vera, când cianoza are aspect roşu-vineţiu
 -methemoglobinemie şi sulfhemoglobinemie (intoxicaţia cu nitriţi,
nitrotoluen, benzen etc)
-argiria – depozitarea sărurilor de argint în tegumente, dând o coloraţie
albastră-cenuşie
In apariţia cianozei are importanţă nivelul absolut al Hemoglobinei reduse. La anemici,
mai ales la valori sub 5 g. /100 ml sg. cianoza nu poate fi evidenţiată
 CIANOZA CENTRALĂ :este dată de saturarea insuficientă a sângelui arterial
cu oxigen, tradusă prin creşterea nivelului absolut al Hemoglobinei reduse în
sângele arterial peste valoare limită de 5 g/100 ml. Această cianoză este
generalizată şi interesează atât tegumentele cât şi mucoasele, iar temperatura nu
este scăzută, aşa zisa cianoză caldă
Cauzele cianozei de tip central :
1. Cauze respiratorii :
-afecţiuni care reduc patul de hematoză: pneumonii masive, bronhopneumonii, TBC
miliar, fibroze pulmonare extinse, pleurezii masive, pneumotorax, fibrotorax,
toracele cifo-scoliotic, etc.
- afecţiuni care produc obstrucţia căilor respiratori: boli laringo-traheale, tumori care
comprimă căile respiratorii, astmul bronşic, BPCO, etc.
2. Cauze cardiace:
- insuficienţa cardiacă stângă, valvulopatii mitro-aortice, cardiomiopatii, tulburări de
ritm şi conducere.
- cardiopatiile congenitale complexe care se pot instala de la naştere, persistând toată
viaţa – boala albastră.
- persistenţa canalului arterial
- fistulele arterio-venoase pe vase mari şi mijlocii, cu şunt veno-arterial după
anevrisme sau pe vase mici, în telangiectazia ereditară.
3. Cauze mixte:cardiace şi respiratorii. Tipic este cordul pulmonar cronic în care apare
suferinţa inimii drepte consecutiv unei afecţiuni bronhopulmonare.
 CIANOZA PERIFERICĂ:este determinată de o vasoconstricţie urmată de
încetinirea vitezei circulaţiei sângelui într-o zonă periferică, ceea ce duce la
extracţia crescută a oxigenului de către ţesuturi, din sângele arterial.
-Cianoza generalizată: apare după expunere la frig sau în insuficienţa cardiacă
congestivă, când se asociază şi o vasoconstricţie cutanată compensatorie. Ea este
mai pronunţată la extremităţi care sunt reci iar în insuficienţa cardiacă dreaptă sau
congestivă, apar şi edemele.
-Cianoza localizată – apare în obstrucţiile trunchiurilor venoase sau arteriale şi este
strict localizată la teritoriul corespunzător. Dacă obstacolul este pe cava superioară
apare cianoza extremităţii cefalice, a membrelor superioare, a gâtului şi a părţii
superioare a toracelui (cianoza în pelerină cu sau fără edem).
Tulburările de pigmentare :
-Hipomelanozele sunt caracterizate prin scăderea sau absenţa pigmentului melanic.
Din acest grup fac parte albinismul caracterizat prin absenţa pigmentului în piele,
păr şi ochi şi vitiligo caracterizat prin apariţia unor pete deschise la culoare, cu
contur hiperpigmentat.
-Hipermelanozele apar prin creşterea numerică a celulelor melanice şi supraîncărcarea
lor cu pigment şi sunt datorate cauzelor hormonale: insuficienţa cronică a glandelor
suprarenale (boala Addison), hipertiroidismului (boala Basedow). Efelidele- pete
brun roşietice mici pe obraji, umeri, spate, faţa dorsală a mâinilor apar prin
pigmentarea pielii sub formă de pistrui şi au caracter familial şi constituţional.
-Icterul este coloraţia galbenă a pielii, mucoaselor şi sclerelor determinată de
impregnarea acestora cu bilirubină când aceasta are valori crescute în sânge (peste
valoarea normală de 1mg la 100 ml sânge).
Tegumentele la copii
Hiperpigmentație Hiperpigmentație
LEZIUNILE CUTANATE:
 Macula:o pată netedă, de culoare roz sau roşietică, de dimensiuni mici (sub 1cm
diametru) care nu depăşeşte planul tegumentar şi apare în boli eruptive infecţioase
ca rujeola, rubeola, febra tifoidă.
 Papula :o proeminenţă mică pe piele, rotundă cu diametru sub 0,5 cm palpabilă;
apare în scarlatină, urticarie
 Nodulul este o formaţiune dermică sau hipodermică de dimensiuni variate,
palpabilă ce apare în xantomatoză, lipomatoză, eritem nodos.
 Vezicula este o formaţiune în relief, cu diametrul sub 1cm, cu conţinut lichidian
care apare în varicelă, zona Zoster, herpes.
 Bula este o veziculă cu conţinut purulent care apare în acnee, variolă, impetigo.
 Chistul este o colecţie încapsulată cu conţinut lichid sau semilichid.
 Crustele sunt depozite de exudate solidificate la suprafaţa tegumentului care apar în
evoluţia herpesului, zonei Zoster sau ca urmare a unor eroziuni, ulceraţii sau la
nivelul eczemelor cutanate.
 Cicatricea apare prin vindecarea plăgilor cutanate unde se dezvoltă un ţesut fibros.
 Fisurile sunt soluţii de continuitate liniare care ajung până la nivelul dermului.
 Eroziunea este o pierdere de substanţă care interesează epidermul.
 Ulceraţia este o pierdere de substanţă mai profundă ce interesează şi dermul.
 Gangrena este o necroză a ţesutului şi straturilor subiacente care se poate
suprainfecta devenind fetidă.
 Escara este o gangrenă mai profundă circumscrisă, situată la nivelul zonelor supuse
presiunii externe (fese, regiunea sacrată, călcâie).
 Vergeturile sunt benzi de atrofie la nivelul cărora pielea este subţiată şi încreţită şi
se produc prin ruperea fibrelor elastice din derm. Apar în cazul creşterii în volum a
abdomenului (ascită) sau a altor regiuni (obezitate, edeme) sau odată cu slăbirea
rapidă şi accentuată a pacientului.
Leziunile vasculare la nivelul pielii:
 Peteşiile:sunt pete hemoragice de dimensiuni mici (sub 1cm) de formă rotundă sau
ovală ce apar pe piele sau mucoase.
 Echimozele :sunt pete hemoragice dermo-hipodermice mai mari de 1cm.
 Telangiectaziile:sunt dilatări ale vaselor mici pe piele sau mucoase ce apar în
hipovitaminoze B, ciroză.
Tegumentele la copil
echimoze echimoze
Tegumentele la copil
Tegumentele la copil
Impetigo varicela
Tegumentele la copil
Dermatita atopică Dermatita atopică
Livedou reticular
Periarteriita nodoasă Periarteriita nodoasă
Tegumentele la copil
Afectare fungică Dermatita e contact
Tegumentele la copil
Boala Coxachie Urticarie
Tegumentele la copil
scarlatina Roseola
Examenul părului:
 Hipotrichoza reprezintă rărirea părului (hipotiroidism, boala Addison).
 Calviţia este pierderea pilozităţii pe o arie determinată.
 Alopecia este căderea părului de pe cap, din rădăcina sa.
 Hipertrichoza este creşterea densităţii părului în zonele cutanate caracterizate prin pilozitate.
 Hirsutismul reprezintă o hipertrichoză pe zone mai extinse
 Modificările calitative ale părului se referă la grosimea firului, luciul şi pigmentarea părului.
Examenul unghiilor:
Se analizează forma, grosimea, friabilitatea şi culoarea lor.
• Bombarea – accentuarea patologică a convexităţii unghiilor apare în cazul degetelor
hipocratice şi se caracterizează prin hipertrofia ţesuturilor moi ale ultimei falange şi
aspectul unghiei de sticlă de ceasornic. Aspectul apare în diverse boli bronho-
pulmonare (neoplasm, bronşiectazie, abces pulmonar, empiem, fibroze interstiţiale),
boli cardiace (angio-cardiopatii congenitale, endocardita infecţioasă, insuficienţa
cardiacă), boli digestive (ciroză hepatică, polipoză intestinală, rectocolită ulcero-
hemoragică), poliglobulii.
• Escavarea unghiilor (coilonikia) apare în anemii feriprive, mixedem, acromegalie.
Sistemul adipos şi muscular:
• Ţesutul adipos se pune în evidenţă prin inspecţia generală şi prin măsurarea pliului cutanat
pe abdomen sau pe braţ, apreciindu-se astfel starea de nutriţie a pacientului.
• Sistemul muscular se examinează prin inspecţie şi palpare, constatând astfel dezvoltarea şi
tonusul musculaturii: hipertrofie, hipotrofie, hipertonie, hipotonie musculară sau aspect
normal.
Faciesul poate oferi date importante despre prezenţa unor boli respiratorii cum ar fi:
 facies vultuos – cu pomeţi roşii, ochi strălucitori, pe fond febril, care apare în
pneumonia francă lobară (semnul Jaccoud - hiperemie de aceeaşi parte cu
pneumonia).
 facies palid, aşa zisul „facies veneţian” tipic altă dată pentru TBC sau în faze
avansate cu facies palid-gălbui, hectic, supt, cu ochi înfundaţi în orbite, cu cearcăne
dar cu pomeţi roşii („trandafirii cimitirului”).
 facies cianotic – mai ales a buzelor, pomeţilor şi a vârfului nasului – denotă o
afecţiune gravă pulmonară (bronhopneumonie, pneumonie masivă, neoplasm
pulmonar,etc.) sau un cord pulmonar cronic.
 facies cianotic-negru „blue-bloatter” apare în sindromul mediastinal
 facies „pink-puffer” tipic pentru emfizematoşi

Examenul tegumentelor şi mucoaselor – relevă modificările descrise la facies la care

se mai adaugă herpesul labial caracteristic în pneumonii virale sau în pneumonia
francă lobară.
Nu trebuie uitată examinarea tegumentelor de la membrele inferioare.
Sistemul osteo-articular:
• Examenul obiectiv al oaselor:
• Fracturile se caracterizează prin mobilitate anormală a unui segment osos şi
crepitaţii osoase.
• Deformările osoase apar prin creşterea şi dezvoltarea anormală a oaselor, prin
proliferări tumorale sau tulburări endocrine (acromegalie) sau metabolice (rahitism,
osteomalacie, boala Paget).
• Examenul obiectiv al articulaţiilor:
-Congestia – coloraţia roşietică a tegumentelor din jurul articulaţiilor apare în
cazul artritelor (inflamaţii articulare).
-Tumefacţia ţesuturilor periarticulare duce la deformarea articulară, durere
spontană la mişcare şi limitarea mobilităţii articulare.
-Durerea articulară – sensibilitatea se constată prin palparea articulaţiilor şi prin
mişcările active sau pasive efectuate de pacient.
-Deformările articulare se observă la inspecţia atentă, având semnificaţie în
artrite sau în artroze (procese degenerative articulare, cu caracter cronic).
-Mobilitatea articulară se evidenţiază prin mişcările active sau pasive ale
articulaţiilor, bolile articulare determinând reducerea sau dispariţia mobilităţii unei
artculaţii fie din cauza durerilor, fie din cauza anchilozei sau semianchilozei
articulare
Sistemul locomotor
• Sistemul locomotor are trei componente majore:
• - oase
• - articulatii
• - muschi cu nervii lor.
Scheletul şi funcţiile

• da forma si suport corpului

• reprezintă depozitul de calciu uşor mobilizabil
(97%)
• unele elemente ale scheletului protejează corpul
fata de forte externe si interne.
• Oasele oferă suprafeţe de inspecţie pentru
muşchi si reprezintă pârghii de mişcare.
• Agentul dinamic al locomoţiei este reprezentat
de muşchiul scheletic.
Simptomele majore ale suferinţei
sistemului locomotor
• · durerea
• · impotenta funcţională
Durerea
• înţepătoare
• usturătoare
• arzătoare
• lancinanta
• sfâşietoare
• pulsatilă
• Ea poate fi continua sau intermitenta, progresiva
sau alternanta ca evoluţie, bine localizata sau
difuza, vie sau surda, superficiala sau profunda.
• Caracteristici spaţiale:
• ! numărul de articulaţii afectate:
• • monoartrită (artrită infecţioasă);
• • oligoartrită (artrita reactivă = ARe);
• • poliartrită (poliartrita reumatoidă = PAR);
• ! simetrie (PAR)/asimetrie (ARe);
• ! resimţită articular/periarticular;
• ! iradiază distal: sindroame de compresie nervoasă
• (sindrom de tunel/compartiment);
• ! durere referită: de exemplu, o afecţiune a şoldului poate
• genera durere resimţită Ón genunchi (m.a. la copii).
Caracteristici temporale
• durata artralgiilor:
• dacă datează de mai mult timp: continuă, recidive,
• puseuri de activitate şi perioade de remisiune completă
• dacă datează de mai mulţi ani # exclude un proces
• infecţios acut sau malign.
• infecţia cronică (fungică, tuberculoză) poate să
• mocnească ani de zile
• persistă la nivelul unei articulaţii sau trece de la o
• articulaţie la alta: poliartrită migratorie (este afectată o
• articulaţie # se ameliorează # este afectată o altă
• articulaţie): RAA, leucemie, artrită gonococică,
• sarcoidoză, PAR juvenilă;
• orarul: momentul zilei cînd începe a se intensifică durerea;
Durerea inflamatorie
• adesea este accentuată dimineaţa
• după perioadele de repaus articular se ameliorează dacă
articulaţia este folosită (PAR, SA);
• se poate accentua dacă articulaţia este suprasolicitată sau
chiar numai la solicitări moderate (la fel ca şi artroza);
• Când durerea este severă, poate trezi pacientul din somn
ñ
• PAR (şi tendinţa) pot produce trezirea precoce, m.a.
• cînd pacientul stă pe membrul afectat;
• instalarea bruscă a durerii într-o articulaţie
Antecedente
• istoric recent de faringită/amigdalită (durere de gît),
• urmată după 10-14 zile de dureri articulare #
suspiciune de RAA;
• • tbc, sifilis, hemofilie (hemartroză), colici renale
(litiază urică asociată gutei), infecţii cutanate
streptococice, stafilococice
Alte semne/simptome
Alte semne/simptome: locale: modificări obiective
articulare (semne de inflamaţie: tumefacţie, căldură
locală, roşeaţă, pe lîngă durere spontană sau numai la
palpare şi impotenţă funcţională) sau periarticulare;
• generale/sistemice # boală de sistem:
• generale: febră, frison, astenie, inapetenţă;
• afectare multiorganică: cardiace, pulmonare,
digestive, renale.
Examenul articular
• Mărirea de volum a articulaţiei, revărsat lichidian,
durere, ştergerea conturului articulaţiei, bombarea
fundurilor de sac sinoviale, cu/fără semne de inflamaţie
(roşeaţă, căldură).
• La palpare fluctuenţă, durere. La genunchi: şocul
rotulian, semnul valului.
• Diagnostic diferenţial: inflamaţia ţesuturilor
periarticulare, deformarea articulaţiei prin
• traumatisme repetate se poate diferenţia prin ecografie
Deformări ale membrului
poziţii vicioase prin modificări osoase, articulare,
periarticulare: genunchi (var, valg), şold (var, valg),
picior (plat, scobit, echin), halux valgus, coloană
(scolioză, cifoză, lordoză)
Deformări articulare: noduli Heberden, Bouchard,
articulaţie neuropatică (Charcot)
Creşterea mobilităţii

• Poate fi congenitală (anomalii de ţesut conjunctiv:

• sindrom Ehlers-Danlos) sau dobândită (rupturi de
• ligamente, hipotonie musculară în neuropatii.
Scăderea mobilităţii

• Cercetarea mobilităţii trebuie efectuată cu atenţie în

caz de traumatism, hemofilie.
• Identificarea articulaţiilor afectate se face în funcţie
de mişcările pe care este greu să le efectueze:
pieptănat, încălţat, închiderea nasturilor.
Scăderea parţială a mobilităţii
• Reversibilă
• • acută = (imposibilitatea mobilizării
• active sau pasive a articulaţiei): traumatisme, inflamaţii,
• inclusiv de cauză infecţioasă
• • cronică = redoare: limitarea mişcării adesea prin procese
• inflamatoare, reversibile, intra- şi periarticulare.
• Poate să varieze în funcţie de momentul zilei.
• Ameliorare pe măsură ce articulaţia este folosită; accentuare după o
• perioadă de repaus articular, m.a. dimineaţa .
• Ireversibilă = semianchiloză:
• Limitarea mişcării adesea prin procese fibrozante, ireversibile,
intra- şi periarticulare, cicatrice deformante ale capsulei articulare:
modificările nu mai sunt de tip inflamator, ci distructiv şi
cicatricial, ireversibile;
Abolirea mobilităţii

• Reversibilă = blocaj articular: fixarea temporară a

articulaţiei într-o anumită poziţie şi care nu se poate
reduce activ sau pasiv; poate fi antalgic, prin contractură
musculară, iritare mecanică din cauza unui corp liber
intraarticular (fragment de cartilaj, de exemplu de menisc
rupt), funcţional prin inflamaţia sinovialei (mai rar se
ajunge pînă a blocaj de regulă rămîne la nivel de
redoare);
• Ireversibilă = anchiloză: proces anatomic sau terapeutic
ireversibil; după o artrită tbc, SA
Cracmente articulare

• frecarea suprafeţelor rugoase ale cartilajelor

• articulare. Nu trebuie confundate cu pocniturile
fiziologice (alunecarea ligamentelor/tendoanelor
peste suprafeţele osoase).
• Alte cauze: luxaţie de umăr, deplasarea tendonului
bicepsului din şanţul bicipital, leziuni ale meniscului
(genunchi), disfuncţia articulaţiei
temporomandibulare.
Examene de laborator

• Generale
• inflamatoare: sindrom inflamator (VSH, fibrinogen, α2-
• globuline, proteina C reactivă)
• neinfecţioasă/sistemică:
• lupus eritematos sistemic: complement, celule lupice,
• complexe imune circulante, anticorpi specifici;
• poliartrită reumatoidă: factor reumatoid;
• reumatism poliarticular acut: ASLO;
• infecţioasă/locală: leucocitoză, formulă leucocitară
• (neutrofilie) > LES (leucopenie)
• degenerativă: nemodificate
Speciale: examinarea lichidului articular

• Puncţia articulară.
• Aspectul normal.
• Vîscozitatea creşte cu concentraţia acidului hialuronic
• sau cu numărul de leucocite.

• Aspect macroscopic:
• • transparent, vîscos, necoagulabil, celule < 10/µL
• artropatii degenerative;
• • tulbure # proces inflamator (celule multe sau fibrină
• multă);
Speciale: examinarea lichidului articular
• Celularitate:
• • <200/µL normal
• • 200-2.000/µL neinflamator
• • 2.000-20.000(75.000)/µL inflamator
• • >20.000/µL septic (artrite infecţioase)
• $ ~30 000/µL artrită infecţioasă specifică (tbc): lichid
• tulbure sau chiar purulent, predomină imfocitele
• $ >100.000/µL artrită infecţioasă nespecifică: lichid
• galben-verzui, tulbure (purulent), predomină
• neutrofilele; prin cultură se identifică germenul,
Principii generale de examinare
• asimetria: noduli, atrofie, mase tumorale, deformări.
• semne de inflamaţie: tumefacţie, căldură locală (se
• foloseşte dosul mâinii pentru a compara o parte cu
• cealaltă), roşeaţă, sensibilitate la palpare.
• palparea: zone de sensibilitate sau discontinuitate ale
• osului. Cracmente articulare ñ suprafaţa cartilajelor
• articulare este rugoasă.
• amplitudinea mişcărilor articulare (articulaţiile inflamate
• pot fi dureroase trebuie mişcate cu blândeţe).
• Funcţia musculară, izolată (muşchi individuali) şi
• integrată (lanţuri musculare) şi mersul ţin de examenul
• neurologic.
• Evaluarea forţei musculaturii gâtului, a membrelor
• superioare şi a membrelor inferioare.
Impotenţa funcţională
• cauzele sunt multiple:
• întreruperea continuităţii osoase sau a
formaţiilor musculo-tendinoase care execută
mişcarea,
• blocajele,
• redorile sau anchilozele articulare,
• reacţia antalgica in urma unui traumatism sau a
unei afecţiuni dureroase,
• leziunile nervilor rahidieni sau
• leziunile sistemului nervos central etc.
Durerea musculară (mialgia
• La membrul inferior la mers - ischemie periferică
• (durere a musculaturii ischemiate).
• Asociată cu slăbiciune - suspiciune de afecţiune
• musculară primară.
• Durere musculară spontană - stări inflamatoare sistemice:
mialgii generalizate;
• infecţii:
• • virale (boli acute febrile)
• • bacteriene: streptococ, stafilococ, gonococ, lues
• secundar şi terţiar;
• flegmoane musculare: tumefacţie, durere, uneori supuraţie;
• suprasolicitare (după eforturi intense pentru care
• individul respectiv nu are antrenament)
Hipotonia musculară

• sindrom de NMP;
• sindrom piramidal (sindrom de NMC) în stadiul acut;
• leziuni ale rădăcinilor posterioare şi cordoanelor
• posterioare (tabes);
• sindrom cerebelos;
• paralizie periodică familială.
Hipertonia musculară

• contractură antalgică (a muşchilor spinali în lumbago

• acut sau în lombosciatică, a musculaturii abdominale în
• peritonită, redoare de ceafă în sindromul meningeal);
• leziuni neurologice.
• • spasticitatea sau contractura piramidală în
• sindromul piramidal (de NMC):
• la încercarea de flectare/extindere a membrului, există întîi o
rezistenţă mare, apoi, o dată depăşită această rezistenţă,
mişcare se realizează uşor (ca la închiderea unui briceag).
• • rigiditatea sau contractura extrapiramidală
• (contractura este depăşită treptat ñ senzaţie de roată dinţată
sau ţeavă de plumb)
Atrofie musculară
• Amiotrofie ştergerea reliefurilor musculare normale, adesea
înlocuite cu depresiuni, proeminînd prin contrast reliefurile
osoase.
• Cauze:
• • inactivitatea (imobilizare în aparat gipsat sau în urma
• unei leziuni osteoarticulare: anchiloze).
• • miogene (protopatice) de cauză primitiv musculară
• miopatii primitive: distrofii musculare progresive (DMP).
• Iniţial s-au descris mai multe subtipuri, diferite genetic şi
• prin localizare predominantă a amiotrofiilor:
• pelvifemural (Duchenne, Becker), pelviscapular,
• pelviscapulofacial (DMP congenitală), (DMP miotonică),
facioscapulohumeral, oculofaringian, distal.
Durerea osoasă
• Profundă, sfredelitoare, surdă sau intensă.
• în repaus cu accentuare nocturnă # pacientul
• nu poate dormi: infecţii acute: OMA;
• ● permanentă cu accentuare progresivă sau în accese foarte intense şi de scurtă
durată (tumorile osoase maligne); legată de mişcare:
• ● fracturi durerea ascuţită, precedată de un traumatism;
• ● uneori cea din infecţiile cronice: OMC, TBC.
• Cauze infecţioase:
• nespecifice (OMA, OMC);
• • osteomielita acută (OMA)-sensibilitate intensă la atingere; se intensifică pe
• măsură ce infecţia persistă), edem inflamator (împăstare dură), roşeaţă, temperatură
locală crescută, impotenţă funcţională: nu mişcă membrul respectiv din cauza
• durerii; mişcarea amplifică durerea). Agravare nocturnă, din cauza congestiei.
• • osteomielita cronică (OMC).
Deformările osoase

• Osteoporoză, osteomalacie, rahitism, boală Paget, sifilis

• sifilisul terţiar: osteoperiostită şi osteomielită gomoasă
• = osteoperiostită afectînd oasele lungi şi late, cu evoluţie
• spre necroză şi ulcerare # formaţiuni conţin material
• de necroză de consistenţa unei gume (gome), care se
• deschid la suprafaţa pielii # ulceraţii.
• sifilisul congenital tardiv: La copii mamelor cu sifilis
• (m.a. recent, activ, în primul an de la infecţie) infectare
• intrauterină, transplacentară. Manifestări echivalente
• sifilisului terţiar: osteoperiostită plastică (tibia în iatagan)
• şi osteomielita gomoasă (nas în şa, nas în lornietă).
Formaţiunea osoasă
• Cauze traumatice: calus după fractură, calus vicios:
• decalare, angulare, torsiunea celor două fragmente osoase, compresii nervoase, vasculare.
• Cauze infecţioase:
• ● OMA: semne de inflamaţie:
• tumefacţie foarte dureroasă, eritem, căldură locală; uneori adenopatie loco-regională;
• ● OMC;
• Cauze tumorale:
• ● tumori benigne osoase, chisturi osoase: bine delimitate, nedureroase, aderă la os, nu aderă la
planurile superficiale, nu ulcerează, cînd sunt foarte voluminoase
• ● tumori maligne osoase: formaţiune infiltrativă, aderentă la planul profund, dar şi la părţile moi;
consistenţă variabilă, uneori ulcerată; crepitaţie pergamentoasă (precum la strivirea unei coji de ou);
circulaţia locală este crescută (turn-over tisular mult accelerat faţă de un os normal), cu temperatură
locală crescută şi reţea venoasă evidentă; sarcoamele metastazează m.a. pe cale sanguină # de obicei
nu există adenopatie;
• ● tumori osoase multiple: mielom multiplu (la nivelul calotei) aderente la planul profund,
• mobile faţă de tegument, dure sau pseudofluctuente (pot fi confundate cu chisturi sebacee).