Apărarea NBC

Tema 1: Arma nucleară, chimică şi

bacteriologică (biologică).
Problemele de studiu:
1. Noţiunea de arme de nimicire în masă.
2. Noţiunea de armă nucleară. Felurile
exploziilor nucleare. Explozia nucleară şi
formarea factorilor distructivi.
3. Mijloacele şi metodele de protecţie a
efectivului.
4. Arma chimică.
5. Arma bacteriologică (biologică).
Şedinţa 1: Armele de nimicire (distrugere)

în masă (ANM sau ADM)

Arme care sunt capabile de mari distrugeri şi/sau
sunt folosite în aşa fel încât să producă un număr
mare de pierderi în personal.
sînt arme cu capacitate mare de lovire destinate
pentru producerea pierderilor şi distrugerilor în
masă.
Din categoriile existente de ANM fac parte:
- arma nucleară;
- arma chimică;
- arma bacteriologică (biologică).
 Arma nucleară (AN)
Este armă de distrugere în masă ale cărei efecte
se bazează pe eliberarea bruscă cu caracter
exploziv a energiei intranucleare a unor elemente
grele ca urmare a reacţiei de fisiune sau fuziune
nucleară.
Este capabilă:
- să producă în timp scurt pierderi mari personalului;
- să distrugă tehnica de luptă, lucrările de apărare şi
alte obiective;
- să creeze zone mari de contaminare radioactivă.
a apărut la sfârşitul celui de-al doilea
război mondial în formă de bombe de
avion lansate pentru prima dată de către
SUA asupra oraşelor japoneze Hirosima şi
Nagasaki în 6 şi 9 august 1945.
Victime ale acestei crime au devenit circa
300 mii de oameni.
Arma nucleară este cel mai puternic tip de
ANM.
Factorii distructivi ai exploziei nucleare.

Unda de şoc a exploziei nucleare

reprezintă o zonă de compresiune bruscă
a aerului, care se propagă de la centrul
exploziei cu o viteză supersonică.

Acţiunea ei durează câteva secunde.

Distanţa de 1 km unda de şoc o parcurge

în 2 s, 2 km - în 5 s, 3 km - în 8 s.
 Emisiunea de lumină

a exploziei nucleare este o radiaţie vizibilă

ultravioletă şi infraroşie, care acţionează în
curs de câteva secunde.
Ea poate provoca la personal arsuri,
vătămarea ochilor şi orbirea temporară.
Arsurile apar din cauza efectului nemijlocit
al emisiunii de lumină asupra părţilor
descoperite ale corpului (arsurile primare),
precum şi din cauza hainelor aprinse în
focarele de incendiu (arsurile secundare).
 Radiaţia penetrantă

a exploziei nucleare este un flux de radiaţii

gama şi de neutroni.

Radiaţia penetrantă provoacă întunecarea

opticii, efectul expunerii la lumină a
materialelor fotografice sensibile la lumină, şi
scoate din uz aparatajul radioelectronic.
Contaminarea radioactivă a terenului
Este contaminarea stratului atmosferei de la
suprafaţa pământului, spaţiului aerian, apei şi
altor obiecte.
Apare în consecinţa depunerii substanţelor
radioactive din norul exploziei nucleare în timpul
deplasării acestuia.
După gradul de pericol pentru personal
urma radioactivă se împarte convenţional
în patru zone:
zona A - contaminare moderată;
zona B - contaminare puternică;
zona C - contaminare periculoasă;
zona D - contaminare extrem de
periculoasă.
 Impulsul electromagnetic (IEM).
Exploziile nucleare duc la apariţia
câmpurilor electromagnetice puternice.
Deoarece aceste câmpuri au o existenţă
de scurtă durată, ele sînt denumite impuls
electromagnetic.
IEM acţionează, în primul rând, asupra
aparatajului radioelectronic şi
electrotehnic, cu care este dotată tehnica
militară şi alte obiecte.
Cel mai mult sînt expuse pericolului
acţiunii IEM liniile de transmisiuni, de
semnalizare şi de dirijare.
Protecţia personalului şi echipamentelor cuprinde:

descoperirea pregătirilor adversarului pentru întrebuinţarea

armei nucleare;
amenajarea lucrărilor genistice şi a adăposturilor împotriva
atacului cu arma nucleară;
cunoaşterea semnalelor de alarmare şi avertizare NBC;
folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii
militare şi ale altor obiecte din zonă;
folosirea echipamentelor de protecţie individuală
(adoptarea nivelurilor optime de protecţie NBC, NOPINBC
corespunzătoare) şi colectivă şi a substanţelor
radioprotectoare;
executarea cercetării de radiaţie;
înştiinţarea subunităţii despre contaminarea radioactivă;
decontaminarea imediată şi operaţională a personalului,
armamentului şi tehnicii.
 Şedinţa 2: Arma chimică (AC)

Arma chimică constituie un mijloc de

distrugere în masă a personalului şi de
îngreuiere a acţiunilor de luptă ale trupelor
prin contaminarea cu agenţi chimici de
luptă a aerului, terenului, echipamentelor
şi a diferitelor materiale.
Baza armei chimice o constituie agenţii
chimici de luptă.
Agenţii chimici de luptă prezintă o serie de particularităţi,
astfel:
acţionează biochimic şi nu mecanic;
au o rază mare de acţiune, contaminează aerul,
terenul, obiectele pe întinderi mari, pătrund uşor în
adăposturi unde muniţia cu acţiune mecanică nu
are efectul scontat;
au o durată mare de acţiune (de la câteva minute
până la câteva zile sau chiar săptămâni);
produc efecte complexe şi variate, începând cu
iritarea ochilor şi căilor respiratorii, până la
îmbolnăviri grave sau chiar moartea;
nu distrug bunurile materiale, nimicind doar
personalul;
 Clasificarea agenţilor chimici de luptă

Agenţii chimici de luptă fac parte din diverse clase de

compuşi chimici, având proprietăţi fizice, chimice şi toxice
diferite. Ei pot fi clasificaţi după următoarele criterii:
după starea de agregare (clasificarea fizică):
- gaze: (Ex.: fosgen, oxid de carbon, hidrogen arseniat);
- lichide: (Ex.: Vx, soman, sarin,tabun, iperită, azotiperită);
- solide: (Ex.: CS, LSD-25, adamsită).
după durata menţinerii efectului vătămător:
- trecători: se menţin în concentraţii periculoase până la
30 de minute: (Ex.: fosgen, acid cianhidric, Bz);
- semipersistenţi: se menţin în concentraţii periculoase
pînă la 6 ore: (Ex.: sarin, soman, tabun);
- persistenţi: se menţin în concentraţii periculoase de la 6
ore la câteva zile sau săptămâni (Ex.: Vx, iperită, levizită).
după modul de acţiune asupra
organismului:
- agenţi neuroparalitici: sunt substanţe
supertoxice, cu agresivitate deosebit de
ridicată; pot pătrunde în organism, sub
formă de vapori sau aerosoli prin căile
respiratorii, cu apa şi alimentele
contaminate chimic;
acţionează asupra sistemului nervos,
provocând tulburări grave ale acestuia; din
această categorie fac parte: Vx-ul,
somanul, sarinul şi tabunul;
- agenţi vezicanţi: acţionează, în principal
asupra pielii şi mucoaselor, provocând
distrugerea ţesuturilor în locurile în care
vin în contact cu acestea; în cazul
resorbţiei unor doze mari, apare intoxicaţia
generală a organismului;
-agenţi toxici generali: pătrund în
organism prin organele respiratorii,
producând intoxicaţia personalului;
trecând prin plămâni în sânge, întrerup
procesele de oxigenare a ţesuturilor;
- agenţi sufocanţi: produc
vătămarea organelor respiratorii;

- agenţi iritanţi: (de hărţuire)

acţionează asupra ochilor şi căilor
respiratorii;

- agenţi psihochimici: acţionează

asupra sistemului nervos central şi
pot provoca tulburări psihice
- agenţi psihochimici: acţionează asupra
sistemului nervos central şi pot provoca
tulburări psihice
Protecţia nemijlocită a personalului şi echipamentelor
cuprinde:
descoperirea pregătirilor adversarului (inamicului) pentru
întrebuinţarea armei chimice;
amenajarea lucrărilor genistice pentru apărarea împotriva
atacului cu arma chimică;
cunoaşterea semnalelor de alarmare şi avertizare NBC;
recunoaşterea atacului cu arma chimică şi a efectelor
acestuia;
folosirea imediată şi oportună a echipamentelor de protecţie
individuală şi colectivă;
folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii
militare şi a altor elemente din zonă;
cercetarea chimică neîntreruptă;
înştiinţarea la timp a subunităţilor despre contaminarea
chimică;
decontaminarea imediată şi operaţională a personalului,
armamentului, tehnicii şi materialelor.
 Şedinţa 3: Arma biologică.
Arma biologică constituie mijlocul de
nimicire în masă care, prin efectul
vătămător al agenţilor patogeni, poate să
producă pierderi mari în rândul trupelor,
populaţiei şi animalelor, precum şi
distrugerea (contaminarea) culturilor.
 ARMA BIOLOGICĂ

Agenţii patogeni sunt microorganisme

capabile să dea naştere unor boli sau focare
de infecţie. După dimensiunile acestora şi
modul de comportare pot fi clasificaţi în:
Viruşi (agent patogen intracelular care
provoacă boli contagioase, care se transmite
de la om la om; molipsitor) ;
Bacterii (microorganism unicelular
microscopic, de natură vegetală, care
provoacă unele boli infecțioase) ;
Principalele îmbolnăviri ce pot apărea datorită
expunerii la un atac biologic pot fi caracterizate
astfel:

a) Variola
- extrem de contagioasă;
- perioadă de incubaţie: 7 – 17 zile (în medie 12 zile);
- durata bolii: 4 săptămâni;
- mortalitate: mare până la moderată;
- simptome: febra, dureri de cap, vărsături;mortalitatea se
apropie de 30% din cazuri, în funcţie de rezistenţa
organismului victimei;
- protecţia: din cauza unei contagiozităţi ridicate se
recomandă izolarea bolnavilor şi instituirea măsurilor de
carantină severe; protecţia proprie se realizează prin
evitarea contactului cu picături sau aerosoli ce persistă în
zona contaminată.
b) Holera
- contagiozitate scăzută;
- perioada de incubaţie: 4 ore până la 5 zile;
- durata bolii: o săptămână;
- mortalitate: dacă este tratată la timp este
scăzută; în absenţa tratamentului este foarte
mare;
- simptome clinice ale îmbolnăvirii: transpiraţie,
greaţă, vărsături, diaree;
- mod de diseminare: prin apă şi alimente
contaminate;
- protecţia: măsuri speciale de igienă şi
prevenirea contaminării alimentelor şi apei,
decontaminarea cu hipoclorit a mâinilor şi
obiectelor de bucătărie.
c) Ciuma
- extrem de contagioasă;
- perioada de incubaţie: 2 la 3 zile;
- durata bolii: 1 la 6 zile;
- mortalitate: foarte mare fără tratament adecvat
în mai puţin de 12 la 24 ore;
- simptome: febră ridicată, tremur muscular,
dificultăţi în respiraţie, blocaj respirator şi
circulator, ce cauzează moartea; vomă şi diaree;
- protecţia: o reprezintă măsurile de igienă
strictă, deratizarea, utilizarea insecticidelor şi
protecţia personală prin evitarea contactului cu
fluide biologice.
d) Antraxul
- nu este o boală contagioasă;
- perioada de incubaţie: 1 la 6 zile; durata bolii: 3
la 5 zile;
- mortalitate: foarte mare fără tratament adecvat;
- simptome: febră, senzaţie de oboseală urmată
de greutate în respiraţie, cianoză şi moarte;
tratament: în terapie se recomandă utilizarea
antibioticelor; profilactic se recomandă
vaccinarea;
protecţia: obligatorie este protecţia tractului
respirator, acesta fiind cea mai importantă cale
de pătrundere a agentului patogen;
Pătrunderea în organism a agenţilor patogeni poate
avea loc pe următoarele căi:

- prin aparatul respirator, odată cu inhalarea

aerului contaminat;
- prin traiectul gastro-intestinal, odată cu apa şi
alimentele con-taminate;
- prin depunerea microbilor şi toxinelor pe
mucoasa şi pielea lezată;
- prin înţepături produse de insecte contaminate;
- prin contactul cu animalele contaminate;
- prin rănirea cu schijele muniţiei biologice;
- prin contactul direct cu personalul bolnav.
 - Protecţia împotriva mijloacelor
biologice de luptă constă într-un complex
de măsuri organizatorice şi sanitaro-igienice,
care au ca scop: prevenirea apariţiei şi
răspândirii bolilor contagioase.
Între măsurile organizatorice, cele mai
importante sunt:
- controlul stării de funcţionare a
echipamentelor de protecţie individuală,
- aprovizionarea cu vaccinuri şi medicamente.
 Măsurile sanitaro-igienice constau în:
- respectarea regulilor de igienă individuală;
- interzicerea consumului de alimente de la
inamic şi folosirii apei din surse necercetate;
- decontaminarea adăposturilor, tranşeelor,
sălilor de mese, îndepărtarea resturilor
alimentare, distrugerea insectelor şi
rozătoarelor;
- limitarea contactului între militari şi
populaţia civilă;
- vaccinarea preventivă.
Protecţia împotriva mijloacelor de nimicire
în masă (PMNM) este o formă a asigurării
de luptă şi se realizează în scopul:
atenuării maximale a lovirii subunităţilor
cu armele nucleară, chimică şi
bacteriologică (biologică) ale inamicului,
menţinerii capacităţii de luptă a
personalului şi îndeplinirii cu succes a
misiunilor primite de acestea.
Tema: Aparatele de cercetare de radiaţie şi
chimică

1. Construcţia şi destinaţia aparatului

VPHR şi DP-5B.

2. Funcţionarea şi verificarea capacităţii de

lucru a acestora.
APARATELE DE CERCETARE CHIMICĂ ŞI DE
CONTROL CHIMIC
Aparatul militar de
cercetare chimică
(AMCC) este destinat
pentru determinarea în
aer, în teren, pe armament
şi tehnica
militară a substanţelor
toxice sarin, soman,
iperită, fosgen, difosgen,
cianură de hidrogen,
clorcian, precum şi a
vaporilor de VX şi BZ în
aer.
APARATUL MILITAR DE CERCETARE CHIMICĂ
VPHR
 Caracteristica tubuşoarelor indicatoare
ST Culoarea Culoarea caracteristică a
Marcajul determinată cu umpluturii umpluturii după
tubuşorului ajutorul pînă la acţiunea ST
indicator tubuşorului acţiunea ST
Un inel roşu Sarin, soman, Albă Roşie
şi un punct roşu VX,Fosgen,
difosgen Verde sau albastră-verzuie
Trei mele verzi Cianură de hi- Aibă (stratul superior al
drogen, clorcian umpluturii)

Un inel galben Iperită , BZ, Galbenă Roşie-violetă (stratul

inferior al umpluturii)

Un inel cafeniu Aerosoli ai ST Fără culoare Roşie pe fundal galben

cu acţiune Albastră-verzuie
psiho-chimică
 Aparatul de măsurat puterea dozei
DP-5V
este destinat pentru
măsurarea nivelurilor
de radiaţie gama şi de
contaminare
radioactivă a diferitelor
suprafeţe prin
expunere la radiaţii
gama şi permite
detectarea radiaţiei
beta. Aparatul are
indicaţie acustică a
radiaţiei ionizante pe
toate subdomeniile, cu
excepţia primului.
1 - tablou măsurător; 2 - cablu de conexiune;
3 - buton de anulare a indicaţiilor; 4 - comutatorul subdomeniilor;
5 - micro-ampermetru; 6 - capacul cutiei aparatului;
7 - tabelul valorilor admisibile ale infectării obiectivelor;
8 - bloc de detecţie; 9 - ecran turnant; 10 - sursă de control;
// - tumbler de iluminare a cadranului microampermetrului;
12 - tijă prelungitoare; 13 - cască telefonică; 14 – cutie
întrebări
 Caracteristica domeniului de măsurare al
aparatului DP-5V

Subdo- Poziţia manetei Cadranul Unitatea Intervalul de

meniul comutatorului de măsură măsurare

I 200 0-200 r/h 5-200

II x 1000 0-5 mr/h 500-5000
III x 100 0-5 mr/h 50-500
IV x 10 0-5 mr/h 5-50
V xl 0-5 mr/h 0.5-5
VI x 0,1 0-5 mr/h 0,05-0,5
Альфа-излучение
Альфа-излучение — это поток тяжелых
положительно заряженных частиц. Возникает
в результате распада атомов тяжелых
элементов, таких как уран, радий и торий. В
воздухе альфа-излучение проходит не более
пяти сантиметров и, как правило, полностью
задерживается листом бумаги или внешним
омертвевшим слоем кожи. Однако если
вещество, испускающее альфа-частицы,
попадает внутрь организма с пищей или
воздухом, оно облучает внутренние органы и
становится опасным.
Бета-излучение
Бета-излучение — это электроны, которые
значительно меньше альфа-частиц и могут
проникать вглубь тела на несколько сантиметров. От
него можно защититься тонким листом металла,
оконным стеклом и даже обычной одеждой. Попадая
на незащищенные участки тела, бета-излучение
оказывает воздействие, как правило, на верхние
слои кожи. Во время аварии на Чернобыльской АЭС
в 1986 году пожарные получили ожоги кожи в
результате очень сильного облучения бета-
частицами. Если вещество, испускающее бета-
частицы, попадет в организм, оно будет облучать
внутренние ткани.
Гамма-излучение
Гамма-излучение — это фотоны, т.е. электромагнитная волна,
несущая энергию. В воздухе оно может проходить большие
расстояния, постепенно теряя энергию в результате
столкновений с атомами среды. Интенсивное гамма-излучение,
если от него не защититься, может повредить не только кожу,
но и внутренние ткани. Плотные и тяжелые материалы, такие
как железо и свинец, являются отличными барьерами на пути
гамма-излучения.
Как видно, альфа-излучение по его характеристикам
практически не опасно, если не вдохнуть его частички или не
съесть с пищей. Бета-излучение может причинить ожоги кожи в
результате облучения. Самые опасные свойства у гамма-
излучения. Оно проникает глубоко внутрь тела, и вывести его
оттуда очень сложно, а воздействие очень разрушительно.
INDICATORUL-SEMNALIZATOR DP-64

1- tablou de semnalizare,
2 - întreruptor PAБOTA -
КOHTPOЛb,
3 - întreruptor BKЛ - BbIKЛ,
4 - cablu de alimentare,
5 - bloc de detecţie;
6 - bec de semnalizare " -
difuzor tip DEM