Reacţii adverse la antibiotice

Şef de lucrări dr. Daniela Leca

 Antibioticele pot determina multiple efecte
secundare, nedorite, reprezentând circa 5% din
totalul bolii medicamentoase (iatrogene), prin
următoarele mecanisme:
Intoleranţă locală
Acţiune toxică directă asupra unor organe
Sensibilizarea organismului
Tulburări biologice

2
Intoleranţa locală
 Fenomene de iritaţie a ţesuturilor care vin în contact cu drogul.
Eritromicina şi mai puţin tetraciclina produc frecvent epigastralgii, greaţă
şi vărsături. Aceste medicamente se vor administra după mese.
 Injectarea intramusculară de penicilină poate da dureri sau noduli la locul
de injectare. Se poate evita printr-o diluţie mai mare de ser fiziologic; nu
se va injecta penicilina în cantitate mai mare de 100.000 u.i/ml.
 Injectarea intravenoasă de Rolitetraciclină sau eritromicină poate da
flebită chimică.
 Introducerea intrapleurală de cefalosporine sau aminozide poate da stop
respirator
 Introducerea intrarahidiană de penicilină în doze mari – convulsii sau
moarte

3
 Reacţii adverse toxice
 Apar prin supradozare, prin terapie prelungită sau la doze obişnuite,
dar pe organe deficitare
 Renale: necroză tubulară, nefrită interstiţială, vascularită,
glomerulonefrită acută, nefropatii obstructive, insuficienţă renală
acută
Aminoglicozidele dau cel mai frecvent efecte toxice renale- cu
necroză tubulară- deoarece se acumulează în celulele tubulorenale
unde persistă săpt după oprirea terapiei
Cefalosporinele şi Polimixinele pot produce necroză tubulară
Penicilinele de tip M produc nefrita interstiţială
Sulfamidele dau obstrucţie renală prin cristalizare în tubi
Rifampicina poate da IRA prin sensibilizare

4
 Hepatice: se pot manifesta doar biochimic
(creşterea testelor de citoliză) sau prin icter, comă.
Cel mai frecvent determină leziuni hepatice: rifampicina
(de obicei asociată cu izoniazidă), tetraciclina,
eritromicina, sulfamidele.
Reacţii uşoare: oxacilina, cefalosporine, ampicilina

5
 Perturbarea hematopoezei:
Anemii, leucopenii, trombocitopenii, pancitopenii, pot surveni
după administrarea de : cloramfenicol, de obicei după cure
repetate, carbenicilină, penicilina (în doze de peste 20
milioane U.I./zi), cefalosporine, sulfamide (cotrimoxazol)
Neurologice:
Afectarea nervului acusticovestibular survine mai ales după
aminozide, vancomicină, amfotericina B.
Streptomicina afectează atât ramura cohleară, rezultând
acufene, hipoacuzie sau surditate ireversibilă cât şi ramura
vestibulară producând ameţeli, tulburări de echilibru.
Encefalopatie cu tremurături sau stare confuzională este
semnalată după amfotericina B, acid nalidixic, izoniazidă.
Polinevrite periferice pot surveni după polimixină, colistină,
nitrofurani, izoniazidă (prin reducerea vitaminei B6)
Alte efecte toxice: osoase (tetraciclină), embriopatii

6
 Reacţii adverse alergice
 Apar prin sensibilizarea organismului la repetarea administrării.
 În apariţia alergiei mai intervin:
 statusul imunologic (subiecţi alergici),
 puritatea substanţei,
 frecvenţa administrării,
 calea de administrare (parţial direct proporţională cu suprafaţa de contact: mare în
administrarea orală, în inhalaţii).
 Manifestările alergice pot fi:
 Exanteme urticariene
 Purpură trombocitopenică (betalactamine, streptomicină, sulfamide, acid nalidixic,
nitrofurani, etionamidă, amfotericina B, vancomicină)
 Febră (peniciline)
 Edem Quincke, anemie hemolitică, vasculită alergică
 Tablou de boala serului
 Sindrom Stevens-Johnson
 Sindrom Lyell
 Şoc anafilactic

7
 Reacţii adverse cu perturbări biologice

 Dismicrobisme: perturbarea ecosistemului de pe mucoase, mai ales

după antibioticele cu spectru larg, rezultând enterocolite acute (cu
stafilococ) sau colita pseudomembranoasă letală (prin toxină de
Cl.difficile, după terapia cu lincomicină, clindamicină, cotrimoxazol)
 Carenţe în vitamine B,C şi K consecutive perturbărilor de rezorbţie
intestinală
 Fenomene de tip Herxheimer- cloramfenicol, penicilină
 Rezistenţa microbiană la antibiotice datorită folosirii abuzive şi
utilizării acestora în creşterea animalelor
 Interferarea imunităţi postinfecţioase: recăderi în febra tifoidă,
reîmbolnăviri în scarlatină sau scăderea răspunsului în anticorpi cu
modificarea reacţiilor serologice folosite pentru diagnostic

8
 Administrarea antibioticelor la gravide
Trebuie să vizeze atât eficienţa asupra infecţiei, cât
şi inocuitatea pentru mamă şi concept (embrion,
făt, nou-născut)
Indicate:
 Macrolide
 Betalactamine
 Antituberculoase: izoniazida, etionamida, rifampicina
 lincosamide

9
 Administrarea antibioticelor la gravide
 Contraindicate:
Tetraciclina: poate produce la gravide în ultimul trimestru- atrofie
hepatică sau pancreatită, iar la embrion-făt şi copil- efecte nocive asupra
scheletului şi a dentiţiei
Streptomicina, kanamicina, gentamicina, pot afecta rinichiul şi perechea
VIII-a de nervi cranieni la embrion, făt şi nou-născut
Sulfamidele - inocuitate pentru concept controversată, determină la
nou-nascut hiperbilirubinemie neconjugată şi icter nuclear
Cloramfenicolul nu va fi administrat în ultimele zile ale sarcinii, căci
acumularea lui în sângele nou-născutului poate determina sindromul
“cenuşiu”
Acidul nalidixic fiind puţin metabolizat la nou-născut, nu va fi
administrat în perioada perinatală sau la mamele care alăptează
Amfotericina B va fi folosită doar in infecţii cu risc vital

10