Tema 5

DOTAREA INTELECTUALĂ
aspecte controversate

5.1. Ereditate şi mediu în determinarea inteligenţei

5.2. Baza biologică a inteligenţei
5.3. Inteligenţă fluidă şi inteligenţă cristalizată
 5.1. Ereditate şi mediu în
determinarea inteligenţei
Controversa Galton-Watson
Galton:
• Argumente pro
– similaritatea performanţelor intelectuale la membrii aceleiaşi familii
– atribuie similaritatea eredităţii comune
• Discuţie critică:
– membrii aceleiaşi familii au şi factori de mediu comuni, similaritatea ar putea
fi atribuită acestora din urmă.
– combinaţia de gene materne /paterne este inegal favorabilă fraţilor.
– majoritatea oamenilor având un QI mediu, este posibil ca persoanele
eminente să provină din această categorie de părinţi.
• Argumente contra:
– Newton - părinţi ţărani
– Gauss - părinţi ţărani
– Faraday – fierar; el a fost ucenic la un legător de cărţi, nu a făcut studii
superioare.
– în cazul lor eminenţa nu poate fi atribuită mediului
 Controversa Galton-Watson

Watson:
• Egalitarism social, «corectitudine politică» - Totul este
rezultatul învăţării.
• Contraargumente la teoria lui Watson:
– copiii din instituţiile de ocrotire sunt expuşi aceluiaşi mediu, dar
diferă în QI la fel ca orice altă populaţie (dispersie)
– un studiu polonez asupra copiilor din acelaşi cartier, şcoală, cu
părinţi cu venituri similare, a pus în evidenţă o distribuţie QI
normală
– legitatea biologică în transmiterea ereditară a QI:
• fenomenele de depresie inbreeding şi de heterosis
 Contribuţia eredităţii
Legitatea biologică în transmiterea ereditară a QI
a) depresia inbreeding:
– copiii născuţi din părinţi înrudiţi (până la veri de al 2-lea) au QI mult mai mic decât
părinţii.
– dacă sunt din căsătorii incestuoase, scăderea QI, comparativ cu părinţii este şi mai
mare.
b) heterosis:
– fenomen de vigoare deosebită a hibrizilor (probabilitatea de împerechere foarte mică
a genelor recesive / neadaptative)
– ex.: chinezi şi albi – QI cu mai multe puncte peste QI aşteptat /similar cu
caracteristicile fizice (talie, forţă fizică)
c) regresia spre medie în populaţia obişnuită - lege descoperită de Galton; vezi şi
studiul lui C. Burt la tema 1

Argumente din studiile asupra raportului inteligenţă - succes şcolar

• Succesul şcolar este incontestabil influenţat de QI.
– Dacă influenţa educaţională este uniformă, diferenţierea QI în populaţie trebuie
atribuită eredităţii.
– Ex: sistemul de învăţământ norvegian a evoluat în 40 de ani de la elitism la
egalitarism. Atât acest studiu, cât şi alte cercetări transculturale în decursul sec. XX
indică o proporţie de 80% ereditate, 20% mediu în determinarea inteligenţei.
 Contribuţia mediului (1)
• Mediul nu este o entitate obiectivă, fixă, măsurabilă
• Eritabilitatea inteligenţei creşte cu vârsta, în sensul că pe
măsură ce creşte, individul intervine activ în mediul său, îl
alege, schimbă, interpretează, structurează, în funcţie de
potenţialul său ereditar.
– Ex.1: M. Faraday
• nu a urmat şcoala, a învăţat să citească / scrie legând cărţi
• a fost foarte curios şi motivat să citească cărţi ştiinţifice
• a audiat conferinţele publice ale lui Davy, a redactat notiţele şi i le-a
trimis. Davy a fost impresionat şi l-a făcut asistentul lui.
• Faraday şi-a creat propriul mediu, folosind potenţialul intelectual dat
ereditar.
– Ex. 2: Copiii adoptaţi
• la vârste mici, QI-ul lor este mai similar cu al părinţilor adoptivi decât
la vârsta adultă.
• pe măsură ce cresc, sunt tot mai liberi să aleagă, şi o fac pe baza
eredităţii lor, uneori în contradicţie cu influenţele la care au fost
expuşi în familia adoptivă.
• cu vârsta, influenţa mediului scade, influenţa eredităţii creşte.
 Contribuţia mediului (2)
• Ex. 3: Experimente cu şobolani
– Cooper & Zuback – şobolani selectaţi timp de 13 generaţii pe criteriul
isteţimii în labirint; criterii – performanţe la parcurgerea labirintului (nr.
de erori)
• 2 grupe: - inteligenţi
- neinteligenţi
• x2 variante de mediu: - îmbogăţit
- deprivat
• concluzia:
– mediul îmbogăţit stimulează mult mai mult pe cei neinteligenţi decât pe cei
inteligenţi
– mediul deprivat îi face pe cei inteligenţi să regreseze, dar nu-i afectează pe cei
neinteligenţi.
• Ex. 4: Alte aptitudini (speciale) au grade diferite de eritabilitate
– memoria mişcărilor – eritabilitate mult mai mică
– aptitudinea: verbală şi cea spaţială au grad de eritabilitate mult mai
mare
– studiile cu ajutorul analizei multivariate arată că factorul G are un
corespondent real:
• dacă se corelează factorul V (verbal) al unui geamăn cu factorul S (spaţial) al celuilalt
(corelaţie încrucişată) se constată că la MZ corelaţia este mult mai mare decât la DZ,
rezultă că există un factor comun pentru V şi S care este ereditar.
• cu cât ponderea factorului G în aptitudinea specială este mai mare, cu atât
corelaţia este mai mare.
 5.2. Baza biologică a inteligenţei
• Watson şi Skinner susţineau că educaţia este în
întregime responsabilă de QI şi că se poate obţine orice
din oricine.

• Experimente după 1950 confirmă ipoteza lui Galton că

timpul de inspecţie (percepţie) şi timpul de reacţie sunt
indicatori ai inteligenţei.
• Explicaţia: inteligenţa este asociată cu celeritatea mintală
= viteza de derulare a procesului de cunoaştere
– viteza cu care executăm orice sarcină este o variabilă individuală.
– în sarcinile simple, senzori-motrice, răspunsul depinde de timpul
de decizie şi timpul de mişcare (acţionare), aşadar timpul de
reacţie TR=TD+TM (sarcini de răspuns prin apăsarea unor
butoane la aprinderea unui beculeţ – probe de tip Piorkowski).
 Diferenţele de funcţionare a creierului la inteligenţi
comparativ cu debili mintali
• Pot fi puse în evidenţă cu ajutorul unor sarcini cognitive elementare
(SCE) accesibile ambelor categorii:
– necesită mai puţin de o secundă,
– cer minimum de gândire,
– implică minimum de învăţare anterioară, cunoştinţe
– nu e vorba de un proces rezolutiv (răspunsuri aproape automate,
– nu sunt implicate operaţii de abstractizare /generalizare).

• Rezultate:
– QI corelează negativ cu TD şi TM (cu cât QI este mai mare, cu atât
timpul de decizie este mai mic - decizia se ia mai rapid, şi invers)
– corelaţiile negative sunt mai mari pentru TR care presupune
alegere, decât pentru TR simplu
– variabilitatea TR (pe parcursul mai multor încercări) este mult mai
mică la cei cu QI mai mare
– cu cât SCE este mai complexă, cu atât corelaţia negativă este mai
mare.
 Diferenţele de funcţionare a creierului la inteligenţi
comparativ cu debili mintali

• Explicaţii:

– TR simplu implică activitatea câtorva sute de neuroni

– TR complex implică activitatea câtorva sute de mii de neuroni
– probabilitatea de a avea o măsurătoare de acurateţe a
variabilităţii performanţei creşte cu complexitatea sarcinii
– indivizii diferă în privinţa probabilităţii de a surveni erori în
decursul transmiterii informaţiei la /de la scoarţă: cu cât există
mai multe erori, cu atât TR este mai lung
– deci măsurarea TR este o măsurare indirectă a numărului de
erori în transmitere.
 Testele de inteligenţă
Tipuri de teste de inteligenţă
• cele cu timp impus – sarcini simple, multe, permit o discriminare
cantitativă
• cele cu timp liber - sarcini complexe, puţine, permit o discriminare
calitativă
• TR - corelează cu testele de «viteză» (cu timp impus)
• nu corelează cu testele de «putere» (cu timp liber)

Tipuri de sarcini cognitive

• Educţia de relaţii – «mai mare / mai mic»
– 2 stimuli comparaţi – asemănări /deosebiri
• Educţia de corelaţii:
– 2 stimuli în relaţie, al treilea se află în relaţie cu al 4-lea, aşa cum primul
se află cu al doilea
• Ex.: înalt este faţă de…..?……. aşa cum mare este faţă de mic (itemi
specifici pentru testele de tip Raven, B53)
Concluzii
• Viteza proceselor intelective este un indicator clar al inteligenţei aşa
cum a spus şi Galton.
 Indicatori psihofiziologici ai inteligenţei
Potenţialul evocat
• este o schimbare în voltajul EEG care este produsă
(evocată) de un stimul izolat oarecare, aşteptat sau nu,
care ne atrage atenţia la un moment dat; există potenţial
evocat pozitiv (P) şi negativ (N).
– Ex.: el apare pe înregistrarea din lobul temporal dacă stimulul
este un sunet, sau în lobul occipital dacă stimulul este vizual.
• constă dintr-o modificare amplă a oscilaţiilor EEG la 300
milisecunde;
– dacă stimulul este important modificarea este mai amplă decât
dacă este neimportant (P 300).
• este indirect o măsură a atenţiei, pentru că apare în
orice fel de sarcină cognitivă.
• fiecare vârf reflectă excitarea unui număr mare de
neuroni din diferite zone ale creierului, în diferite
momente ale secvenţei de prelucrare a informaţiei.
 Potenţialul evocat P.E. şi media P.E.

Potentialul evocat
V o l ta j E E G

Stimul prezent

timp

Media P. E.
N 100
v o l ta j E E G

Stimul prezent
P 300

timp in secunde
0 1/2
 Potenţialul evocat P.E
• Primul vârf negativ, numit N100, apare la 100 ms după
prezentarea stimulului şi exprimă prelucrarea senzorială
iniţială; voltajul este înregistrat în zona corticală
senzorială care procesează stimulul (detecţie).
– Modificările N100 produse de cortexul vizual sunt diferite de
N100 din cortexul auditiv.
– Stimulii care sunt în focarul atenţiei (importanţi) produc
modificări N100 mai ample decât cei care sunt în periferia
atenţiei (neimportanţi).
• Modificarea P300 apare la 300-500 ms după stimul şi
exprimă timpul de identificare a stimulului (organizarea
caracteristicilor în obiect al percepţiei şi evocarea
schemei perceptive = identificare) şi interpretare
(înţelegerea semnificaţiei stimulului).
– Stimulii neaşteptaţi şi, ca atare, semnificativi, produc modificări
P300 mai ample decât cei aşteptaţi (rutinieri).
– Potenţialul evocat mediu PEM = realizat prin sumarea
răspunsurilor la aceiaşi stimuli, în determinări repetate.
 Concepţii despre natura inteligenţei

Inteligenţa poate fi abordată pe trei niveluri distincte:

a) Inteligenţa biologică – ipoteză: factorii genetici determină
structurile neurologice, mecanismele fiziologice şi
biochimismul cerebral.
– măsurare prin parametrii fiziologici cum sunt:
electroencefalograma (EEG), timpul de reacţie (TR), potenţialul
evocat mediu (AEP), reacţia dermogalvanică (GSR) etc.
b) Inteligenţa psihometrică:
– diferenţele individuale pe baza acestui suport biologic pot fi
măsurate indirect, prin intermediul unor factori de mediu (statut
economic al familiei, educaţie, factori culturali) + QI.
c) Inteligenţa practică – ce face individul cu acest QI în viaţa
de fiecare zi, în profesie. Succesul în activităţile cotidiene
depinde parţial de QI şi parţial de factorii externi.
– Inteligenţa practică este un concept prea complex pentru a fi
ştiinţific. Ştiinţa simplifică pentru a găsi un model abstract al
realităţii.
 Relaţiile dintre inteligenţa biologică,
inteligenţa psihometrică şi inteligenţa socială (1)

Genetică Factori Educaţie

culturali în familie Motivaţie
Statul
Fiziologie Biochimie socioeconomic
Alimentaţie
Experienţă

EEG Sănătate Factori culturali

TR
INTELIGENŢĂ
TI QI SOCIALĂ
RDG
PEM Consum de
alcool
Personalitate

Educaţie Strategii de adaptare

Educaţie Statut
formală socioeconomic
Tulburări mentale Mediul familial

INTELIGENŢA INTELIGENŢA INTELIGENŢA

BIOLOGICĂ PSIHOMETRICĂ PRACTICĂ
 Relaţiile dintre inteligenţa biologică,
inteligenţa psihometrică şi inteligenţa socială (2)

Inteligenţa biologică măsurată prin intermediul unor indicatori direcţi, care

diferenţiază indivizii
– electroencefalogramă (EEG),
– timp de reacţie (TR), timp de inspecţie (TI),
– reacţie dermogalvanică (RDG)
– potenţial evocat mediu (PEM)
Inteligenţa psihometrică – măsurată prin teste. Aceasta se dezvoltă pe baza
inteligenţei biologice, sub influenţa unor factori de mediu cum ar fi: factorii
culturali, educaţia familială, educaţia formală, statutul socioeconomic al
familiei.
Inteligenţa socială – măsurată prin realizare socială şi profesională, nu corelează
decât parţial cu diferenţele măsurate pe baza testelor (inteligenţa psihometrică),
– adică diferenţele interindividuale, măsurate prin metode psihometrice, nu se reflectă
în diferenţele de realizare socială şi profesională, aşa cum ar fi fost de aşteptat.
– manifestarea practică, în viaţa cotidiană, a potenţialului intelectual mai depinde, pe
lângă factorii sociali enumeraţi anterior, şi de serie de alţi factori, cum ar fi:
– trăsăturile de personalitate, motivaţia, alimentaţia, consumul de alcool sau alte
substanţe psihotrope, strategiile de adaptare învăţate, mediul familial, tulburările
mentale, experienţă.
• Aceste influenţe explică de ce oameni cu acelaşi potenţial intelectual au
rezultate diferite în activitatea practică, şi oameni cu potenţial diferit obţin
rezultate de nivel asemănător.
• Importanţa factorilor de mediu constă tocmai în faptul că pot facilita o
valorificare superioară a potenţialului sau pot frâna dezvoltarea lui.
 Efecte ale învăţării prin descoperire şi ale învăţării prin
metoda clasică asupra copiilor introverţi şi extraverţi?

30 30 Învăţare prin
descoperire

28 28
Învăţare prin
descoperire
26 26

Scoruri medii
Scoruri medii

24 24

22 22 Învăţare prin
metoda clasică
Învăţare prin
20 metoda clasică 20

18 18

Introverţi Extraverţi Introverţi Extraverţi

Test tardiv
Post-test (după cinci săptămâni)
(după o săptămână)
• tipul de educaţie (receptare sau descoperire) implică nu
numai QI, ci şi introversia – extraversia;

• Introverţii învaţă mai uşor după metoda clasică şi

extraverţii învaţă mai uşor prin descoperire;

• pe termen scurt, deşi introverţii învaţă mai uşor prin

metoda clasică şi extraverţii prin descoperire, diferenţele
dintre ei nu sunt foarte mari în privinţa scorurilor medii;

• pe termen lung diferenţele sunt evidente;

• pe termen lung, în cazul extraverţilor, învăţarea prin

descoperire are efecte mai durabile decât în cazul
introverţilor.
 Evoluţia inteligenţei fluide şi
a inteligenţei cristalizate în ontogeneză

Performanţa

Inteligenţa
cristalizată

Inteligenţa
fluidă

10 20 30 40 50 60

Vârsta (ani)
 Inteligenţa fluidă

• Este dependentă de inteligenţa biologică: manifestarea sa este

influenţată de particularităţile morfo-funcţionale ale SNC.
• Performanţele pe seama inteligenţei fluide sunt maxime între 17
şi 35 de ani.
• Ele se datorează creşterii, maturizării SNC şi educaţiei (creşterii
potenţialului de operare). Inteligenţa fluidă este nespecifică, se
manifestă prin viteza de operare în sarcini cognitive de orice
fel, în viteza de învăţare; este implicată în raţionament şi
rezolvare de probleme şi constituie baza pe care se dezvoltă
inteligenţa cristalizată.

Operaţii specifice:
– inducţie
– deducţie
– raţionament
– înţelegerea – relaţiilor
– corelaţiilor
 Inteligenţa fluidă

• Testele de performanţă (cu timp impus), de tip abstract

(Raven, Bonnardel neverbale, Domino, testele de
raţionament spaţial) măsoară viteza cu care se fac
aceste operaţii.
– Inteligenţa fluidă este dependentă de viteza de
derulare a operaţiilor mentale, care, la rândul ei este
care este dependentă de viteza proceselor nervoase.

• După 35 de ani se remarcă o descreştere a

performanţelor în sarcini total noi, care necesită
restructurări şi reorganizări rapide de operaţii.
– Declinul inteligenţei fluide este atribuit modificărilor
la nivel fiziologic în funcţionarea ţesutului nervos.
 Inteligenţa cristalizată
• Eficienţa în activitate se bazează nu numai pe viteza de
procesare a informaţiilor, ci şi pe complexitate operaţiilor
şi pe cantitatea de cunoştinţe şi de programe de operare
(sisteme de operaţii intelectuale) asimilate prin învăţare.

• Toţi factorii de mediu care intervin în procesele de învăţare

sunt responsabili de modul în care inteligenţa biologică
este valorificată pe parcursul vieţii.

• Inteligenţa cristalizată uzează de cunoştinţe specifice

dobândite ca urmare a dezvoltării inteligenţei fluide. Ea
este, ca atare, specifică, dependentă de experienţă.

• Poate fi pusă în evidenţă prin teste de inteligenţă verbală şi

numerică şi aşa-numitele “teste de putere”, probe cu o
singură sarcină, foarte complexă, cu timp de aplicare liber.
 Inteligenţa cristalizată

• Declinul inteligenţei cristalizate este mult mai lent, plasat mult

după vârsta de 35 de ani. Pierderea vitezei de procesare a
informaţiei este astfel compensată prin utilizarea unor algoritmi
de operare din ce în ce mai complecşi, bazaţi pe experienţă, iar
adaptarea la sarcini cognitive noi se face în limita repertoriului
de experienţă existent.

• După 35 de ani indivizii învaţă mai greu lucruri complet noi, mai
ales dacă sunt de natură abstractă, dar se acomodează cu
uşurinţă la sarcini de învăţare care se bazează pe sisteme de
operaţii şi cunoştinţe existente deja.

• Reuşita în profesiunile care se bazează pe viteza de procesare şi

pe continua adaptare la sarcini cognitive noi este mare până la
35 de ani şi scade după aceea.

• Reuşita în profesiunile în care experienţa este mai importantă,

reuşita vine abia după 40 de ani.