Oprea Mălina,

PPS, anul III

Dezvoltarea socio-emoțională a copilului cu dizabilitate de intelect

Asociația Americană a Dizabilităților Intelectuale și de Dezvoltare (AAIDD) propune

următoarea definție a dizabilității mintale: „Dizabilitatea intelectuală este caracterizată prin
limitări semnificative atât în funcționarea intelectuală, cât și în comportamentul adaptativ
care se exprimă în domeniile cognitive, sociale și practice.”
Dizabilitatea intelectuală se caracterizează, în general, prin: „inadaptare emoțională și
socială; vocabular redus; interes simplu și limitat; reacție lentă; atenție deficitară; incapacitate
de generalizare și abstractizare; capacitate de inițiativă limitată; absența originalității;
incapacitatea autocriticii; lipsa deprinderilor de studiu; dificultate la nivelul limbajului,
întârzierea și precaritatea achizițiilor cognitive; articularea și combinarea cunoștințelor
limitate în moduri atipice; funcție cognitivă inadecvată, dezorganizată” (Barbosa, 2007).
Așadar, în cazul copiilor cu dizabilitate intelectuală, există limitări semnificative ale
comportamentului lor adaptiv, la nivelul abilităților din sfera cognitivă. Aceste abilități se
impart în mai multe categorii:
 Abilități conceptuale: limbaj, noțiuni temporale;
 Abilități sociale- relații interpersonale, responsabilitate socială, stima de sine,
capacitatea de a rezolva probleme, abilitatea de a respecta reguli și legi,
evitarea victimizării;
 Abilități practice- activități de zi cu zi, abilități ocupaționale, sănătate și auto-
îngrijire, transport și mobilitate, rutină, siguranță, utilizarea banilor, utilizarea
telefonului.
Astfel, dizabilitatea intelectuală influențează cu siguranță viața personală, socială și
profesională a copilului. Pe lângă faptul că este dificil să aibă acces la toate domeniile și
serviciile necesare, copilul este afectat și emoțional.
Conform lui Neveanu: „afectivitatea este proprietatea subiectului de a resimți emoții
și sentimente, ansamblul proceselor, al stărilor și relaților emoționale sau afective”.
Dunn & Brown (1994) adaugă că „ceea ce este implicat în dezvoltarea emoțională
este o capacitate mai mare de implicare și intimitate cu ceilalți, deoarece îmbunătățirea
capacității de a comunica stările emoționale va contribui la construirea intimității și pentru că
în timpul dezvoltării individul este cultivat în modalități dorite social de a se comporta
emoțional.”
M. Roșca (1967) descrie că, „având o gândire inertă, cei cu dizabilitate intelectuală nu
se pot adapta prompt la cerințele mediului, ceea ce le creează o stare de tensiune, de
nesiguranță”.
În ceea ce privește copilul cu dizabilitate intelectuală, acesta prezintă anumite
tulburări de conduită și relaționare, care se pot agrava în timp, prezintă o stimă de sine
Oprea Mălina,
PPS, anul III

scăzută, nu au autoreglare emoțională. Depresia poate apărea

cu ușurință, doarece nu are un control asupra sentimentelor sale, nu este în stare să facă față
situațiilor pe care le consideră periculoase, comportamentele lor pot fi aberante, de neînțeles
pentru cei din jur. Anxietatea își poate face prezența, determinându-l pe individ să fie evitat,
restrâns sau agresiv. Această agresivitate se poate manifesta față de alții, sau față de el
însuși(refuzul de a se hrăni, suicid).
Prin urmare, copiii cu dizabilitate de intelect prezintă imaturitate socială și afectivă,
instabilitate emoțională, teamă de insucces, atitudine pesimistă, stimă de sine scăzută, nu
colaborează cu persoanele din jur, incapabilitatea de a forma prietenii, de a participa activ în
discuții, în grupuri sociale etc. Deși se atașează de persoanele care au grijă de ei, deoarece se
simt în siguranță alături de aceștia, nu manifestă aceleași sentimente față de alte personae, de
obicei se retrag sau sunt indiferenți.
În concluzie, copiii cu dizabilitate de intelect prezintă o gândire rigidă și concretă,
datorită căreia pot maifesta comportamente reactive și tulburări de relaționare. Astfel, în
funcție de gradul de dizabilitate, cerințele trebuie să fie adaptate nevoilor lor, au nevoie de
sprijin permanent din partea părinților, al profesorilor, îngrijitorilor, etc. pentru a nu dobândi
comportamente deviante, să se poată integra în rândul copiilor tipici și să poată relaționa cu
ei.

Bibliografie:
Roşca M. 1967. „Psihologia deficienților mintali”. E.D.P. Bucureşti. (p.204)
Oprea Mălina,
PPS, anul III

Popa, D., 2020, Suport de curs ,,Introducere în psihopedagogia

deficienților de intelect’’ , Brașov, editura Universității Transilvania din Brașov.

Webgrafie:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/136-144_0.pdf, accesat la data de 18.01.2021;
https://www.scribd.com/document/326980842/Dizabilitatea-intelectuala-definitii-clasificare-
caracterizare accesat la data de 18.01.2021