ELEMENTE DE EPISTEMOLOGIA

COMUNICARII

PROIECT REALIZAT DE: NEAGU DAVID ALEXANDRU

PASCAL ALEXANDRU
BINEATA TEODORA
TANASE CARMEN
CRISTEA CATALIN
PITIGOI ANTONIO
CONCEPTUL DE COMUNICARE
Comunicarea didactică este una din formele comunicării (inter)umane prin care se vehiculează
într-un cadru instituţionalizat şi asistat conţinuturile unei discipline. Ea este o formă de activitate
umană extrem de complexă,  dar se bazează,  în principal,  pe transmiterea şi receptarea de
semnificaţii (informaţii dotate cu sens). Implicând ideea de transmitere-receptare ne referim, de
fapt,  la dimensiunea relaţională a comunicării,  în general,  şi a comunicării didactice în
special,  dar această dimensiunea relaţională nu mai trebuie privită în sens clasic,  univoc-dinspre
profesorul transmiţător către elevul receptor-dată fiind,  pe de o parte,  diversitatea codurilor
implicate în actul didactic (cuvânt,  sunet,  gest,  imagine,  proxemică) a multiplelor canale ale
comunicării rulate (auditiv,  vizual,  tactil,  olfactiv, etc.),  pe de altă parte diversitatea tipurilor de
comunicare-verbală,  nonverbală,  paraverbală-implicate în orice act didactic.
Moduri si tipuri de comunicare
Clasificare a formelor de comunicare se face după următoarele criterii:
-Partenerii implicaţi,  statutul interlocutorilor,  codul folosit,  finalitatea actului
comunicativ,  capacitatea autoreglării,  natura conţinutului.
-Cel mai amplu criteriu îl reprezintă codul folosit. Aici se disting trei tipuri de
comunicare:
- verbală,  paraverbală,  nonverbală.
Comunicarea verbală (CV)
 Acest tip de comunicare este codificată şi transmisă prin enunţuri care
au la bază unitatea minimală,  semnificativă numită cuvânt.
Comunicarea verbală este orală sau scrisă,  iar canalele sunt deci
auditive şi sau vizuale; ambele tipuri fiind la fel de frecvente.
Cominicarea scrisă poate include şi alte forme sau manifestări ale
comunicării interumane:comunicare
lateralizată,  publică,  referenţială,  atitudinală,  la fel cum comunicarea
orală poate subscrie şi comunicarea intrapersonală, publică, subiectivă
etc. Ştiinţele lingvistice şi nonlingvistice au fost preponderent interesate
în cerceterea comunicării scrise şi mai puţin interesate în cerceterea
comunicării orale. În lumea ştiinţifică contemporană, dat fiind cerinţele
societăţii actuale, accentul se mută, însă,  tot, mai mult pe cercetarea
comunicării, elaborându-se în acest scop tot mai mult tehnici de
observare şi interpretare a comunicării orale.
Comunicarea paraverbală (CPV)
Comunicarea paraverbală este o comunicare inferentă pentru că se asociază şi se suprapune comunicării verbale prin
forme de manifestare cu semnificaţii aparte, cum ar fi caracteristicile vocii (care dau informaţii despre genul natural
al emiţătorului,  despre vârstă,  despre starea de spirit, veselă,  tristă,  fals neutru, vagă, etc.),  caracteristicile de
pronunţie (care dau informaţii despre gradul de educaţie,  capacitatea de comunicare şi de control al gândirii prin
limbaj, zona de provenienţă,  intensitatea, ritmul, tempoul,  calităţile vocii,  pauzele(umplute sau nu de vocale
neutre). Referindu-ne la pauzele în vorbire, menţionăm că o formă a acestora este tăcerea. Din punct de vedere
didactic,  manifestarea comunicării didactice numită tăcere este un element deloc de neglijat. Comunicarea
paraverbală,  deşi inferentă comunicării verbale, poate fi exploatată pentru schimbarea semnificaţiei mesajelor,  de
exemplu cuvântul „scrieţi” poate avea inflexiuni care-i conferă diverse semnificaţii modale-poruncă,
rugăminte,  îndemn,  implorare etc. şi care pot declanşa de răspuns diverse: executare,  ignorare, etc.
Comunicarea nonverbală (CNV)
 Informaţia codificată verbal poate fi însoţită şi de elemente de kinezică, proxemică,
mimică,  pantomimă, gestică atât din partea emiţătorului,  cât şi a receptorului.
Specialiştii agreează tot mai mult ideea că o parte din achiziţiile noastre fundamentale
de comportament, învăţate intuitiv sunt forme de comunicare ale efectelor şi emoţiilor.
Privirea, orientarea corpului, distanţa dintre protagoniştii unei comunicări,  aprecierea
acestei distanţe în vederea începerii, susţinerii sau terminării unei comunicări etc.  sunt
forme ale comunicării nonverbale care se dezvoltă în timp şi care şi care ne însoţesc în
toate situaţiile,  în societate,  la şcoală, acasă. Fără aceste forme complementare de
comunicare, individul,  se pare,  nu şi-ar putea exercita în conformitate cu sine,  nici
forma primordială de comunicare, cea verbală. Se consideră, de exemplu,  că există un
număr de câteva mii de gesturi,  dar puterea lor de a semnifica şi de a comunica
înţelesuri este redusă,  având o putere redusă de generalizare. Aceste forme
complementare au fost studiate şi clasificate, după modul de manifestare. Există mai
multe asemenea clasificari. Luând în considerare relaţia profesor-elev şi funcţiile
pedagogice ale actilui de predare-învăţare, A. Bellak stabileşte o primă structurare a
comunicării neverbale, dar complementară şi analogică celei verbale.
 Defintii
EMITATORUL  este initatorul comunicarii, cel care
elaboreaza mesajul. El alege mijlocul de comunicare si
limbajul astfel incat receptorul sa–i inteleaga masajul
formulat. Emitatorul are dreptul de a alege receptorul
cu care doreste sa comunice.
RECEPTORUL este persoane care primeste mesajul,
dar     ascultarea mesajului este la fel de important ca si
transmiterea ei
MESAJUL este forma fizica in care emitatorul
codifica informatia, poate fi un ordin, o idee, un gand.
Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea,
impresionarea, amuzarea, obtinerea unui actiuni.
Mesajul este unitatea de baza a comunicarii ce
transmite o informatie, o idee care a fost codificata
intr-un simbol.
 Elemente ale procesului de comunicare
•cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;
•capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind,
pe rand, emitator si receptor;
•existenta unui mesaj;
•existenta unui mijloc de transmitere a mesajului;
•mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu privire la mesajul comunicat initial
(feed-back);
•existenta unor canale de comunicare, sau a unor "drumuri" urmate de mesaje (canale formale sau informale);
•prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de comunicare (zgomote, filtre).
 10 METODE DE A COMUNICA EFICIENT:
 1. Fă o pauză înainte de a răspunde la o întrebare. Când cineva se grăbește și vrea să transmită ceva,
totul se întamplă în grabă, chiar și comunicarea. De aceea este recomandată o pauză înainte de a răpunde.
 Oricât de grea  ar fi câteodată această pauză, vei vedea că face minuni atunci când vine vorba de
comunicare; iți dă timp să înțelegi ceea ce celălalt a zis și să iți formulezi ideile.
2. Fii veridic și onest. Atunci când ai cele două calități, comunicarea devine mai simplă. Nu trebuie să
te gândești la ce vei spune greșit sau că vei dezvălui un secret.Dacă rămâi onest, deschis și demn de
încredere, vei comunica mai ușor iar ceilalți vor dori să discute cu tine.
3. Nu grăbi comunicarea. Când te grăbești și încerci să termini mai repede conversația, atunci lucrurile
tind să meargă greșit. Așadar, data viitoare, când te găsești în situația aceasta, încercă să incetininesti
ritmul și să fii într-adevăr atent.
4. Adaptează-ți ideile la ceilați. Propriile idei sunt greu de prezentat celorlalți. Dacă vrei ca cealaltă
persoană să te asculte, trebuie să înveți să comunici idea într-un mod în care să fie înțeleasă și de către
interlocutor. Așadar,învață să îți cunoști audiența, pentru ca ceea ce vrei să comunici să fie acceptat.
5. Nu lăsa altceva să îți distragă atenția de la conversație. Când îți dedici toată atenția
persoanei cu care comunici, cel mai probabil vei avea rezultate mai bune. Dacă vrei să îți
transmiți gândurile într-un mod eficient, trebuie să rămâi în prezent și să îți asculți cu atenția
partenerul de conversație.
6. Fii atent la comunicarea non-verbală. Este esențial când vine vorba de comunicare eficientă,
ca atenția ta să fie îndreptată și spre semnalele care vin dinspre interlocutor dar și la cele proprii.
Foarte multe idei sunt transmise prin aceste semne.
7. Învață să înțelegi ascultând. Această idee vine de la Stephen Convey și ne prezintă conceptul
înțelegerii a ceea ce percepem. Trebuie să învățam să ascultăm cu adevărat. De obicei, noi nu
încercăm să înțelegem ceea ce auzim, ci mai degrabă încercam să găsim o modalitate de a trece
direct la opinia noastră.
8. Fii răbdător și lipsit de prejudecăți. Comunicarea, până și cea mai simplă, poate fi grea
uneori, de aceea trebuie să avem în vedere răbdarea, cât și deschiderea. Probabil nu comunici
eficient și ține minte să fii răbdător cu tine.
9. Observă rezultatul a ceea ce ai comunicat. De cele mai multe ori, credem că ceea ce am
comunicat este exact ceea ce am și vrut să spunem, însă nu este întotdeauna așa. Dacă comunici
cu cineva, asigură-te că cel care a ascultat a și înțeles.
Feedback.
10. Cere feed-back. După ce ai spus tot ce aveai de spus, cel mai bun mod de a-ți perfecționa
stilul de a comunica, este feedback-ul. Vorbește cu cei cu care ai comunicat înainte și cere-le
opinia asupra modului tău de a transmite o informația. Este un mod eficient de a-ți îmbunătăți
discursul.