Tehnologia in primul razboi

mondial

Boldurescu Ariana
• Primul Război Mondial reflectă tendința
spre aplicarea conceptelor producției de
masă în armament și în general în
tehnologia folosită în război, proces care
a început în urmă cu 50 de ani în
Războiul Civil American.
• Primul Război Mondial a transformat tacticile de
manevră caracteristice conflictelor armate până
atunci caracteristice de exemplu Războaielor
Napoleoniene în războaie de tranșee datorită
utilizării unor noi descoperiri ca:

• mitraliera
• sârma ghimpată
• avionul
• tancul
• etc.
 Gaze de luptă
• La începutul războiului, Germania a avut industria chimică cea
mai avansată din lume, având cele mai multe mijloace de
luptă interzise în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907.
Germania a apelat la această industrie pentru ceea ce spera
că va fi o armă decisivă pentru a scoate din impas războiul de
tranșee. Gazul de clor a fost folosit pentru prima dată pe
câmpul de luptă în aprilie 1915, în A doua bătălie de la Ypres
din Belgia. Gazul necunoscut părea să fie o perdea de fum
simplu, folosit pentru a ascunde soldații în atac, iar trupele
aliate au fost comandate în tranșeele din față pentru a
respinge atacul așteptat. Gazul a avut un efect devastator,
ucigând mulți apărători. Mai târziu au fost utilizate gazul
muștar (iperită), fosgenul și alte gaze.
• Marea Britanie și Franța au urmat în scurt timp exemplul
cu propriile lor gaze de luptă. Primele mijloace de apărare
împotriva gazului au fost improvizate, în principal erau
cârpe înmuiate în apă sau urină. Mai târziu, au fost
dezvoltate măsti de gaze relativ eficiente, care au redus
considerabil eficiența gazelor de luptă.

• Deși, uneori a dus la avantaje tactice scurte și, probabil, a

provocat peste 1.000.000 de victime, gazele de luptă nu
pare să avut nici un efect semnificativ asupra cursul
războiului.
Militari britanici orbiţi de gaze de luptă în
Bătălia de la Estaires, 1918
 Avioanele

• În timpul războiului, Serviciului Aerian a

Armatei Imperiale Germane a utilizat o mare
varietate de avioane, de la avioane de
vânătoare, la cele de recunoaștere, până la
bombardierele grele.
Triplanul Fokker al lui Manfred von
Richthofen
 Tancurile
• Condițiile de luptă pe frontul occidental au împins
armata britanică să înceapă studiul unui vehicul
autopropulsat care să poată traversa tranșeele și
barajele de sârmă ghimpată și să nu fie afectat de focul
de mitralieră. După ce a văzut automobilele Rolls Royce
blindate utilizate de către Royal Naval Air Service în
1914, și cunoscând schemele pentru a crea un vehicul
blindat de luptă cu tracțiune pe șenile, Primul Lord
Winston Churchill a condus un comitet, Landships
Committee, pentru a coordona crearea acestei noi arme.
• Sub conducerea Colonelului Ernst Swinton, Landships
Committee a creat primul prototip care a avut
succes, poreclit Little Willie, care a fost încercat de
armata britanică pe 6 septembrie 1915. Dacă la
început se numeau nave de uscat (landships),
primele vehicule s-au numit tank (rezervoare) de apă
pentru a menține secretul. Cuvântul „tanc” a fost
utilizat pentru a da senzația că muncitorii din fabricile
britanice construiesc rezervoare de apă mobile
pentru armata britanică din Mesopotamia - dar în
realitate fabricau un vehicul de luptă secret - și așa a
fost considerat oficial până pe 24 decembrie 1915.
• Prima participare în luptă a unui tanc operativ
a avut loc când Căpitanul H.W. Mortimore din
Royal Navy a condus un tanc Mark I în timpul
Bătăliei de pe Somme, pe 15 septembrie 1916.
Francezii au dezvoltat Schneider CA1 și l-au
folosit pentru prima dată pe 16 aprilie 1917.
Prima bătălie în care s-au folosit multe tancuri
a fost cea de la Cambrai, din 20 noiembrie
1917.
Tanc britanic Mark V
 Războiul maritim
• Anii care au dus la război au arătat îmbunătățirea tehnologiei
metalurgice și mecanicii, făcând posibilă producerea unor nave
mai mari cu tunuri mai mari și, ca reacție la aceste tunuri,
blindaj mai gros. Lansarea cuirasatului HMS Dreadnought (în
1906) a revoluționat construcția navelor război, făcând ca
multe nave să fie depășite înainte ca acestea să fie finalizate.
Prin urmare, la începutul războiului, multe forțe navale aveau
în dotare nave noi alături de cele vechi, depășite. Avantajul a
fost creșterea razei artileriei, și bătăliile navale aveau loc la
distanțe mult mai mari decât înainte. Bătălia Iutlandei (1916) a
fost singura bătălie pe scară largă între flote în război.
• Rivalitatea dintre puterile maritime, în primul rând
între Marea Britanie și Imperiul German la începutul
secolului al XX-lea a condus la construirea a aproape
șaptezeci de cuirasate în mai puțin de zece ani. Bătălia
Iutlandei (Skaggerak) a fost bătălia în care s-au
confruntat cel mai mare număr de nave de acest tip.
După războiul din anii 1914-1918, tratatele au limitat
construcția acestor nave aproape timp de
cincisprezece ani, ceea ce nu a împiedicat folosirea lor,
atât ale celor vechi și ale celor noi în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial.

Primul cuirasat, nava Le Napoléon (1850)
HMS Dreadnought - cuirasatul care a
revoluţionat construcţia de nave
militare. Numele lui era asociat cu o
întreagă generaţie de cuirasate
moderne
 Submarine
• Primul Război Mondial a fost primul conflict în care
submarinele au fost o armă de temut. Cu puțin înainte de
război, au fost dezvoltate sisteme de propulsie diesel relativ
sofisticate pentru deplasare la suprafață, și baterie de
acumulatori pentru deplasare în apă.

• Marea Britanie s-a bazat foarte mult pe importuri pentru a

hrăni populația sa și a-și susține industria sa de război, iar
Marina germană spera, ca folosind submarinele sale să
realizeze o blocadă prin care să poată înfometa britanicii,
atacând navele comerciale fără apărare.
• Această luptă între submarinele germane și contramăsurile britanice
a devenit cunoscută sub numele de Prima Bătălie a Atlanticului.

• Cum submarinele germane au devenit mai numeroase și mai

eficace, britanicii au căutat modalități de a proteja navele
comerciale. Astfel au aparut „Navele Q„. Acestea erau vase de
atac deghizate ca navele civile.

• Organizarea navelor comerciale în convoaie protejate de unul sau

mai multe nave marinei militare a fost adoptat mai târziu în război.
Inițial a fost o mare dezbatere cu privire la abordarea acestei
probleme, de teamă că le-ar fi oferit submarinelor germane U-boot,
o multitudine de ținte convenabile și facile. Datorită dezvoltării
sonarelor active și pasive, împreună cu arme anti-submarin din ce în
ce mai mortale, sistemul convoaielor a redus pierderile britanice la o
mică parte din nivelul pierderilor anterioare.
Submarin german U-9 (1910)