Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SUMAR
• Sindromul de retenție azotată reprezintă acumularea produșilor finali de catabolism proteic în sânge
(creșterea concentrației lor serice peste valorile considerate normale).
• Produșii de catabolism proteic cei mai utilizați în practica medicală sunt:
• Creatinina
• Ureea
• Acidul uric
• Sindromul de retenție azotată trebuie corelat cu eliminările urinare, pentru a stabili mecanismele de
retenție implicate:
• Insuficiența renală
• Hipercatabolismul proteic
• ambele
I. Noțiuni generale privind explorarea funcției renale
• Explorarea biochimică a funcției renale presupune determinarea parametrilor de retenție azotată, la care se
pot adăuga:
• Hemograma cu formulă leucocitară
• Ionograma serică și urinară
• Dozarea vitaminei D
• Determinarea cistatinei C
• Datorită proprietățile metabolice particulare, cistatina C este considerată markerul cel mai specific pentru
diagnosticul insuficienței renale
I. Noțiuni generale privind explorarea funcției renale
1. Retenția azotată
• Creatinina
• Este produsul final al metabolismului creatinei și fosfocreatinei musculare, care sunt metabolizate spontan
(non-enzimatic) în creatinină
• Este o substanţă importantă în determinarea clearance-ul urinar pentru că este un compus strict endogen
• Concentrația serică depinde de:
• Masa musculară, sex, vârstă
• Funcția renală (creatinina se filtrează glomerular și se secretă tubular – 15% din nivelul seric, prin
transportul de cationi organici)
• V.n:
• concentraţia plasmatică = 0,8 – 1,2 mg %
• concentraţia urinară = 1 – 1,8 g/24 h
Conversia de la mg/dl la micromol/l:
- se înmulțește valoarea în mg/dl cu 88,4
I. Noțiuni generale privind explorarea funcției renale
1. Retenția azotată
• Creatinina
• Nivel plasmatic crescut:
• Creșterea producției de creatinină:
• Dietă (aportul exagerat de carne poate crește nivelul plasmatic)
• Masa musculară crescută
• Distrucții musculare: efort fizic intens, rabdomioliză, traumatisme prin strivire
• Scăderea eliminării creatininei urinare prin scăderea filtrării glomerulare
• Ureea
• Este un produs final al catabolismului azotat, sintetizat de ficat din amoniac prin procesul de ureogeneză
I. Explorarea generală a funcției renale
1. Retenția azotată
• Ureea
• Eliminarea se realizează prin
• filtrare la nivel glomerular,
• reabsorbiție în tubul contort proximal (TCP) și eventual în tubul colector (TC) – în special în deshidratări
• secreție tubulară, în porțiunea subțire a ansei Henle
I. Explorarea generală a funcției renale
1. Retenția azotată
• Ureea
• V.n:
• concentraţia plasmatică = 20-40 mg %
• concentraţia urinară = 10-40mg/24 h
• Raportul uree/creatinină
• V.n: 30/1
• Nivel crescut:
• Creșterea ureei și menținerea creatininei în limite normale
• Apare în stări de deshidratare
În perioadele de deshidratare, capacitatea rinichiului de a concentra urina depinde de ADH prin:
- acțiunea asupra receptorilor V2 → crește permeabilitatea TC pentru apă
- creșterea selectivă a permeabilității porțiunii terminale a TC din medulara internă (prin facilitarea
transportorilor de uree UT-A1 și UT-A3) → crește concentrația ureei din medulara internă
→ crește osmolalitatea medularei interne → crește reabsorbția apei → se favorizează procesul de
concentrare a urinii la nivelul papilei.
→ crește reabsorbția ureei → crește ureea serică
I. Explorarea generală a funcției renale
1. Retenția azotată
• Acidul uric
• V.n:
• concentraţia plasmatică = 4 – 6 mg %
• concentraţia urinară = 500-800 mg/24 h
I. Explorarea generală a funcției renale
1. Retenția azotată
• Acidul uric
• Aportul exogen:
• Dieta bogată în purine (carne)
• Dietă bogată în fructoză (creșterea cantității de ADP rezultat din metabolizarea fructozei.
• V.n: 10-20
Raport BUN/creatinină>20 Raport BUN/creatinină -N Raport BUN/creatinină <10 Raport BUN/creatinină <10
Nivel normal de creatinină Nivel scăzut BUN Nivel crescut de creatinină
(azotemie prerenală) (azotemie postrenală) (azotemie renală) (azotemie renală)
Deshidratare, depleție de Obstrucții ale tractului Necroza tubulară acută, Rabdomioliza, afecțiuni
sare, hipercatabolism urinar reducerea sintezei de uree musculare care asociază
(BUN) în afecțiuni hepatice insuficiență renală
severe
I. Explorarea generală a funcției renale
1. Retenția azotată
• Cistatina C
• Face parte din familia inhibitorilor de cistein-proteinază, intervine în catabolismul intracelular al peptidelor
• Este produsă de toate celulele nucleate, are o rată de sinteză constantă pe tot parcursul vieții
• Are greutate moleculară mică și încărcătură electrică pozitivă – este filtrată liber glomerular, reabsorbită
complet și metabolizată în TCP
• Cistatina C poate fi prezentă în urina finală în patologiile tubulare renale (când nu mai poate fi reabsorbită și
metabolizată tubular)
I. Explorarea generală a funcției renale
2. Reglarea homeostaziei
Hiatusul anionic (D) poate crește în insuficiența renală acută sau cronică
Se calculează din formula :
D = [ (Na+ ) +(K+ ) ] – [(Cl- ) + (HCO3-) ]
sau
D = (Na+ ) – [(Cl- ) + (HCO3-) ]
V.N = 16 +/- 4 dacă folosim K+ în formula de calcul
• 12+/- 4 mEq/l (sau mmol/l) dacă nu folosim K+ în formula de calcul
I. Explorarea generală a funcției renale
2. Reglarea homeostaziei sângelui
4. Lipidograma
Evidențiază creșterea valorii lipidelor totale și a colesterolului seric, în special în sindromul nefrotic
V.N:
diureza = 1000 – 2000 ml/ zi
debit urinar mediu = 40 – 50 ml/ oră
- poliurie = diureza peste 2000 ml/ zi (debit peste 80- 100 ml/ oră);
- oligurie = diureza sub 500 ml/ zi;
- anurie = diureza sub 100 ml/ zi.
În mod normal, este necesar un volum urinar minim de aprox. 800 ml în care substanțele solide (în
principal uree și electroliți) să se elimine sub formă dizolvată.
I. Explorarea generală a funcției renale
4. Evaluarea diurezei
• Dacă există o capacitatea de concentrare scăzută, diureza depășește aportul lichidian, iar densitatea rămâne
sub 1025
I. Explorarea generală a funcției renale
4. Evaluarea diurezei
• Examenul de urină
• Condiții de recoltare:
• după toaletă locală,
• din prima urina de dimineață,
• din porțiunea mijlocie a jetului urinar;
• se utilizează recipiente de unică folosință.
• Examenul probei trebuie efectuat în cel mult 3 ore de la recoltare (prelungirea acestui interval poate
determina liza hematiilor, degradarea leucocitelor, modificarea pH-ului urinar cu viraj în zona alcalină)
• Se poate efectua examenul urinii din 24 ore atunci când se urmărește determinarea cantitativă a unor
componente organice și /sau anorganice
• Se realizează din prima urină de dimineață (conține un număr mai crescut de elemente celulare, are un pH
mai acid, nu este influențată de dietă și activitatea fizică)
• Examen macroscopic
• Examen fizico-chimic
• Examen microscopic
• Examen bacteriologic/urocultura
• Aceleași principii de recoltare, cu mențiunea că este necesară recoltarea urinii în recipient steril
Examen biochimic al urinii și sediment urinar
Denumire Rezultate UM Interval bioologic de
referință
Densitate urinară 1019 1015-1025
pH 6 5-7
Leucocite Negativ /mmc Negativ (0-25)
Proteine Negativ mg/dl Negativ (0-10)
Glucoză Negatv mg/dl Normal – negativ
Corpi cetonici Negativ mg/dl Normal - negativ
Urobilinogen Negativ mg/dl Normal (0-2)
Bilirubină Negativ mg/dl Normal - negativ
Hematii Negativ /mmc Negativ (0-0.03)
Nitriți Negativ mg/dl Normal - negtiv
Celule epiteliale Rare
scuamoase
Leucocite sediment Rare
Cetonuria
• Reprezintă prezența în urină a corpilor cetonici (acidul acetoacetic, acetona, acidul betahidroxibutiric)
• Metoda:
• Se utilizează bandelete reactive
• Bandeleta este mai sensibilă la acidul acetoacetic decât la acetonă și nu reacționează cu acidul
betahidroxibutiric DAR cetonuria este nespecifică.
• În consecință, testul care determină unul dintre ei este suficient pentru determinarea cetonuriei.
• Interpretare rezultate:
• Normal, corpii cetonici nu sunt prezenți în urină
• Prezența corpilor cetonici are semnificație patologică:
• inaniție,
• diabet zaharat,
• intoxicația cu etanol
• Un test pozitiv oferă indicii asupra cauzei acidozei metabolice
• Testarea nu este însă specifică pentru afecțiunile intrinseci ale aparatului urinar
Glucozuria
• Reprezintă prezența în urină a glucozei
• Metoda:
• Se utilizează bandelete reactive
• Testarea este sensibilă și specifică – detectează un nivel de glucoză de 100 mg/dl
• Interpretare rezultate:
• Normal, glucoza nu este prezentă în urină
• Cea mai frecventă cauză de glucozurie este diabetul zaharat
• Prezența glucozei are semnificație patologică și trebuie corelată cu nivelul glicemiei
• În diabetul zaharat dezechilibrat complicat cu nefropatie diabetică (IRC stadiul 5, cu anurie) poate
apărea însă hiperglicemie fără glucozurie
• În condițiile persistenței glucozuriei la glicemii normale trebuie luată în considerare disfuncția tubulară
Nitriții
• Apar în urină ca urmare a conversiei nitraților în nitriți prin acțiunea unor bacterii.
• O bacteriurie semnificativă va pozitiva testul în peste 80% din cazuri (cu condiția ca urina să fi stat cel puțin 4
ore în vezica urinară)
• Metoda:
• Se utilizează bandelete reactive
• Interpretare rezultate:
• Normal, nitriții nu sunt prezenți în urină
• Testul pozitiv este un indice relevant al bacteriuriei semnificative
• ! Totuși, un test negativ nu exclude bacteriuria
• Există mai multe motive pentru ca testul sa fie negativ în prezența bacteriuriei:
• Timp insuficient de incubație în vezica urinară pentru conversia nitraților în nitriți,
• Excreție scăzută în urină de nitrați,
• Reducerea nitraților la azot sub acțiunea enzimelor bacteriene,
• Prezența unor agenți patogeni cărora le lipsesc enzimele necesare conversiei
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
1. Examen macroscopic:
• A. Aspect
• La emisie, urina normală este limpede și transparentă
• Poate fi tulbure în prezența de puroi, mucus, expusă la temperaturi scăzute/ când conține fosfați/urați
în cantități crescute
• Urina opacă: lipidurie (prezența de lipide – lipoproteinurie din sindromul nefrotic)
1. Examen macroscopic:
• C. Miros:
• caracteristic (ușor fad sau aromatic);
• amoniacal – ITU/tumori renale, putrid – infecții cu floră anaerobă, mere acre - cetonurie
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
2. Examen fizico-chimic:
• A. Osmolalitatea urinară
• Evaluează funcția tubulară prin aprecierea capacității de diluție și concentrare a urinii; (în urină se elimină
cca 600-900 mosmoli/24 ore)
Valori crescute:
- deshidratare,
- insuficența cardiacă (scăderea fluxul sanguin renal urmare a mecanismului compensator simpatic)
- boala Addison (deficit de aldosteron, cu natriureză crescută)
Valori scăzute:
- Diabet insipid (scăderea sintezei de ADH (hormon antidiuretic) / scăderea activității ADH la nivel renal)
- Insuficiența renală acută
2. Examen fizico-chimic:
• B. Densitatea urinară
• Izostenuria
• Eliminarea unei urini cu densitate constantă indiferent de valoarea diurezei.
• Densitatea este de 1011 și reprezintă densitatea ultrafiltratului glomerular (și a plasmei)
• Hiperstenuria
• Densitate 1025-1035, repetat la mai multe determinări
• Proteinurie,
• Diabet zaharat dezechilibrat (guclozurie, deshidratare)
• Stări febrile – creșterea produșilor de catabolism
• Subizostenuria
• Eliminarea urinară cu densitate sub 1011 în condiții de oligurie
• Arată o afectare renală gravă (insuficiența renală cronică în stadii avansate)
• Hipostenuria (densitate 1011 – 1001)
• Imposibilitatea concentrării urinii; necesită proba de concentrare a urinii
• Poate apărea în condițiile unui aport excesiv de apă, în glomerulonefrite cronice – eliminarea unui volum urinar
scăzut, urină cu densitate scăzută, în pielonefrite cronice – alterarea tubulară afectează capacitatea rinichiului de a
concentra urina
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
2. Examen fizico-chimic:
• pH urinar acid: dietă bogată în carne și proteine, cetoacidoza diabetică, infecții urinare cu E Coli
• pH urinar alcalin: dieta vegetariană, infecții ale căilor urinare cu germeni producători de urează, vărsături
abundente (alcaloza metabolică)
• Cunoașterea valorii pHului urinar este importantă în anumite patologii de tipul litiazei urinare
• Fosfatul de calciu, carbonatul de calciu, fosfatul de magneziu se transformă în calculi la un pH alcalin ( trebuie
menținută o urină acidă)
Analiza fizico-chimica a urinii - dipsick
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
• După centrifugarea a 10 ml urină (< 2 ore de la emisie), se numără celulele necolorate la microscopul optic,
cu obiectiv x400
• Interpretarea se realizează prin metoda semicantitativă (nr de elemente/câmp microscopic) și/sau metoda
cantitativă (nr de elemente raportate la unitatea de volum sau timp)
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
• Metoda Stansfeld-Webb (proba se recoltează din a doua urină de dimineață; poate fi efectuată în
condiții de clinostatism, ortostatism sau efort fizic)
Valori normale:
Leucocite<10 /mmc
Hematii< 5/mmc
I. Explorarea generală a funcției renale
5. Examenul de urină
• Epitelii: rare ( celulele rotunde și poligonale provin mai ales din rinichi)
Leucocite în urină
Diagnosticul diferențial al hematuriei la testul rapid
• Leucocitari – conțin polimorfonucleare, sunt markeri ai infecțiilor urinare ale parenchimului renal
• Eritrocitari – au hematii înglobate în matrice, sunt totdeauna patologici, semnifică prezența hematuriei
cu origine renală ( glomerulonefrite, rejetul transplantului renal)
• Granuloși – se formează printr-un proces degenerativ progresiv al celulelor fixate pe clindrii hialini; apar
în nefropatiile cronice glomerulare sau interstițiale și în necroza tubulară acută
3. Examenul microscopic – sediment urinar
Celule epiteliale Cilindru hematic Cilindru leucocitar Cristale de ac uric Cristale de oxalat de
-lumină polarizată- calciu
http://www.lumen.luc.edu/lumen/MedEd/MEDICINE/PULMONAR/Renal/Atlas/urineatlas_f.htm
SUMAR
• Se poate realiza cu ajutorul unor substanțe care se elimină numai prin procese de filtrare glomerulară (nu se
reabsorb și nu se secretă)
• Volumul virtual de plasmă total epurată de o substanță într-un minut = clearance
Cx = Ux * D / Px
• Teste de rutină:
• Clearance-ul creatininei endogene
• Clearance-ul ureei
• Evaluarea retenției azotate
• Evaluarea integrității morfofuncționale glomerulare: albuminuria, hematuria
V.n.:
125 +/_ 25 ml/min (M)
110+/_ 15 ml/min (F)
Valori crescute: masă musculară crescută, dietă hiperproteică
Valori scăzute: reducerea masei musculare, insuficiență renală severă (scade masa musculară asociat cu
creșterea secreției tubulare a creatininei)
• Creatinina este filtrată glomerular și secretată tubular – la subiecții normali clearence-ul creatininei
supraestimează filtrarea cu aprox 15%
II. Explorarea funcției de filtrare glomerulară
Investigații de rutină
• Tehinca de efectuare:
• Administrarea a 100 ml apă, dimineața, după evacuarea completă a vezicii urinare
• Recoltarea de sânge și urină după 100 minute
• Dacă debitul urinar are o valoare sub 0,5 ml/minut, se va aplica formula
Cockroft-Gault
• ClCr={((140–vârsta) x greutatea)/(72xcreatinina serică)}x 0.85 (pentru sexul feminin)
II. Explorarea funcției de filtrare glomerulară
Investigații de rutină
• Clearance-ul ureei:
• Este efectuat concomitent cu Clearance-ul creatininei
• Tehnica de efectuare este identică
• Mai puțin precis decât Clearance-ul creatininei, ureea suferind procese de filtrare, reabsorbție și
secreție
• Clearance-ul inulinei
• Considerat standardul de aur pentru aprecierea RFG
II. Explorarea funcției de filtrare glomerulară
Albuminuria
• Albuminuria
• Determinare calitativă și cantitativă (urina/24 ore)
• În mod normal în urină se pot detecta urme de proteine plasmatice,
• Persistența unor valori crescute impun determinări cantitative/24 ore
• V.n:
• 10-140 mg/l/24 ore
• Valori crescute – marcă de afectare glomerulară
• Proteinuria posturală (ortostatică) reprezintă eliminarea intermitentă de proteine la persoane obligate la
ortostatism prelungit (marș etc.), și care dispare după clinostatism. Este prezentă la 3 -5 % din adulții
tineri, aparent normali.
II. Explorarea funcției de filtrare glomerulară
• Cauze:
• Extrarenale:
• Embolie arteră renală
• Hemofilie
• HTA malignă
• Renale
• Neoplazii, calculi, tbc, pielonefrită, hidronefroză, glomerulonefrite acute, boala polichistică renală
• Postrenale
• Ureter – calcul, neoplasm; vezica urinară – calculi, infecții bacteriene, tbc, neoplazii; prostata –
hipertrofie benignă de prostată, neoplazii
SUMAR
Investigații:
• Diureza
• Normal: 1000 – 2000 ml/zi
• Densitatea urinară
• Normal: 1010 -1025 (normostenurie)
• Osmolalitatea urinară
• Normal: 800-1200 mOsm/kg apă
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de diluție și concentrare
Testele care evaluează capacitatea de concentrare a rinichiului sunt simple și utile din punct de vedere diagnostic
Capacitatea de concentrare este cel mai bine testată prin restricția hidrică timp de 12-14 h sau prin răspunsul la
vasopresină exogenă (5U administrate s.c).
Lipsa răspunsului sugerează un defect intrinsec de concentrare renală care se poate datora uneia sau mai multor
tulburări funcționale tubulare.
- Deficit de vasopresină
- Deficit de răspuns la vasopresină
1. Prin afectarea celulelor tubulare atât numeric cât și funcțional)- Ex afecțiuni tubulointerstitiale
2. Reducerea răspunsului tubular la ADH prin deficit de receptor ( Diabet insipid nefrogen)
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de diluție și concentrare
• Principu: se utilizează urodensimetrul, amplasat într-un cilindru ce conține 10-20 ml urină. Pot fi folosite
și bandelete reactive
• Tehnica:
• golirea matinală a vezicii, dupa care
• pacientul este supus unui regim „sec” de 24 ore – în caz de sete intensă poate ingera cel mult 500 ml
lichide.
• Se colectează urina în 4 probe, la 6 ore interval.
• Cel puțin una din probe trebuie să aibă densitate 1017.
• Rinichiul normal elimină sub 800 ml urină în cel puțin o probă, D>1025, Osm 800-1250 mOsm
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de diluție și concentrare
• Principu: se utilizează urodensimetrul, amplasat într-un cilindru ce conține10-20 ml urină. Pot fi folosite
și bandelete reactive
• Tehnica:
• Golirea matinală a vezicii, după care
• Pacientul primește 1500 ml lichide în decurs de 30 minute;
• Se recoltează urina la interval de 30 minute timp de 4 ore.
• Volumul urinar trebuie sa depășească volumul lichidului ingerat (în primele 2 ore se elimină în mod
normal 50% din volumul de lichide ingerat), densitatea urinară scade până la 1005.
• Capacitate de diluție scazută: volumul urinii recoltate < volumul de lichide ingerat; Densitatea urinară
aprox. 1010
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de reabsorbție tubulară
• pH-ul urinar
• V.N.: 5-7
• Poate suferi modificări în funcție de regimul alimentar (regimul vegetarian alcalinizează urina)
• Se măsoară în urina proaspăt recoltată, utilizând benzi test
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de reabsorbție tubulară
• Aminoaciduria
• În mod normal aminoacizii filtrați glomerular sunt reabsorbiți tubular
• Când capacitatea de transport la nivel tubular este depășită (un nivel crescut al aminoacizilor în sânge), apare
eliminarea aminoacizilor urinar (aminoacidurie)
• Tipuri:
• Aminoacidurie prin flux crescut ( când nivelul plasmatic al unui aminoacid depășește capacitatea tubulară de
reabsorbție)
• Aminoaciduria renală (nivel seric normal al aminoacizilor, deficitul interesează mecanismele de transport
renal) – poate fi dobândită sau congenitală
• Aminoaciduria fără prag (când aminoacizii prezenţi în exces din cauza unui blocaj enzimatic în utilizarea lor,
se elimină în totalitate prin urină, iar nivelul plasmatic menținându-se astfel normal)
III. Explorarea funcției tubulare
Funcția de reabsorbție tubulară
• Glucozuria
• În mod normal, urina nu conține glucoză (glucoza filtrată glomerular e complet rebasorbită în TCP)
• Testare rapidă – dipstick - are la bază capacitatea glucoz-oxidazei de a forma hidrogen-peroxid
(reacționează cu peroxidaza și un cromogen conținut în bandeletă)
- însoțită de hiperglicemie semnifică depășirea pragului renal de eliminare a glucozei (Glucoza serică > 180
mg/dl)
- în absența hiperglicemiei, glucozuria poate fi prezentă în tubulopatii și afecțiuni renale cronice cu afectare
tubulo-interstițială importantă
Valori normale
Sodiu 40-220 mmol/zi
III. Explorarea funcției tubulare Potasiu 25- 125 mmol/zi
Ionograma urinară Calciu 25-135 mmol/l
Clor 80-140 mmol/l
Fosfați 400-800 mg/zi
• Determinarea calciuriei (100-300 mg/zi) și a fosfaturiei (400-800 mg/zi) - indicator al tulburărilor de echilibru
fosfo-calcic
TipFEazotemie
Na = OsmU (mOsm/l) Na urinar (mmol/l) FE Na
Prerenală >500 <20 <1%
Renală <350 >40 >2%
SUMAR
• Patologiile tubulo-interstițiale
• Pielonefrite
• Infecțioase
• Prin hipersensibilizare
• Toxice
• Insuficiența renală
• acută
• cronică
IV. SINDROAME RENALE GLOMERULARE
SINDROMUL NEFRITIC
• Sindromul nefritic este un complex de manifestări cu etiologie multiplă, ce are ca substrat inflamația
glomerulară, caracterizată prin:
Diagnostic de sindrom :
- Sumar de urină – identificare calitativă hematurie, proteinurie
- Examene biochimice urinare:
- Proteinurie < 3 g/24h
- Hematurie:
Addis Hamburger (Hematii > 1000/min) și/sau
Stansfeld –Webb (Hematii > 5 /mm3)
+ cilindri hematici + hematii deformate sau fragmentate în sumarul de urină
- Retenție azotată: uree, creatinină, acid uric crescute în plasmă
• Complex de manifestări clinico-biologice, caracterizat prin proteinurie > 3.5 g/24 ore (și consecințele
acesteia), prin alterarea permeabilității membranei bazale glomerulare
- Alterarea suprafeței endoteliale, a membranei bazale glomerulare, sau a podocitelor → proteinurie masivă >
3.5 g/24 ore
În funcție de tipul proteinelor care se pierd prin urină sindromul nefrotic se clasifică în:
- sindrom nefrotic pur
- proteinurie selectivă (proteinurie în care > 85 % din proteine sunt reprezentate de albumină).
- Apare în nefropatia cu leziuni minime, în care membrana bazală își pierde electronegativitatea
de suprafață (normală) → scade fenomenul de respingere a albuminei (care este un anion) de
membrana bazală → eliminare preferențială de albumină.
- sindrom nefrotic impur
- proteinurie neselectivă (se pierd albumine și globuline)
- pot apărea și hematuria, HTA, retenția azotată (elemente caracteristice sdr nefritic)
- Pierderea cronică de proteine pe cale urinară → hipoalbuminemie
- hipoalbuminemia (scăderea presiunii coloid osmotice) + retenția de Na și apă (creșterea proteinelor
intraluminale favorizează reabsorbția Na) → edeme
- hipoalbuminemia → pseudohipocalcemie (scăderea calciului total)
IV. SINDROAME RENALE GLOMERULARE
SINDROMUL NEFROTIC
- Hipoproteinemia
→ sinteză hepatică reactivă de proteine:
- creșterea lipoproteinelor → hiperlipemie → lipidurie, cilindri cu grăsime
La creșterea lipdelor plasmatice contribuie și scăderea catabolismului lor prin pierdere
urinară de lipoproteinlipază
Pentru comparație sunt redate greutățile moleculare (GM) ale acestor proteine:) ale acestor
protein- - GM FI = 340 kDa
GM FVIII = 280 kDa
GM antitrombina = 58 kDa
GM Albumina = 66.5 kDa
IV. SINDROAME RENALE GLOMERULARE
SINDROMUL NEFROTIC
• Diagnostic:
- Proteinurie masivă, neselectivă > 3.5 g/24 ore
(proteinurie selectivă în glomerulonefrita cu leziuni minime )
- Proteine totale plasmatice scăzute, Hipoalbuminemie
- Scăderea calciului total
(cu calciu corectat la nivelul albuminei în limite normale)
*Calciu corectat (mg/dL) = Ca total măsurat [mg/dL] + 0.8 (4.0 – albumină serică [g/dL]
- Hiperlipemie
- Lipidurie, cilindri cu grăsime
• Disfuncția predominant tubulară prin mecanism de tip II (CI citotoxice) sau prin
mecanism de tip III (CIC)
• Afectare glomerulară frecventă → sindrom de retenție azotată
• Sindromului alergic (de exemplu reacția la b-lactamine):
- Eozinofilie
- Sediment urinar (calitativ): eozinofile, hematii, leucocite (inclusiv cilindri leucocitari)
- Sediment urinar cantitativ: eozinofile > 1% din totalul leucocitelor (pot fi prezenți și în
alte afecțiuni renale: necroză acută tubulară, glomerulonefrite proliferative, etc)
- Uroculturi negative
IV. SINDROAME RENALE
PATOLOGIA TUBULARĂ ȘI INTERSTIȚIALĂ
PIELONEFRITELE TOXICE
REA = rata de excreție a albuminei = (Albumină urinară (mg/dl)* vol Urină(dl)/unit. de timp
*1000)/ perioda de colectare a urinii (min)
PT 4,7 g %
Albumine 48 %
α1 3%
α2 12 % Crescut
β 20 % Crescut
γ 17 % Scăzut ușor
VSH 26 mm/1h Crescut
46 mm/2h
Proteinurie 4,2 g %
Cilindrii 20 / min. Crescut cilindrii hematici, granuloşi, leucocitari