ANTIALERGICELE,

IMUNOMODULATOARELE

prof.univ. V.Gonciar
ALERGIA reprezintă o reactivitate
modificată a unui organism, pornind de la
cuvântul grecesc “allos” care înseamnă
deviere de la starea originală, normală.
Alergia constă în diverse simptome
provocate printr-un mecanism imunologic
ca urmare a expunerii la un alergen bine
determinat, având la bază reacţia antigen-
anticorp.
Gell şi Coombs au definit 4 tipuri de reacţii de
hipersensibilitate:
TIP I: reacţiile de anafilaxie (anafilaxia generalizată,
reacţiile de anafilaxie locală, denumite şi stări
atopice): astmul bronşic alergic, febra de fân,
urticaria, reacţia Arthus, edemul Quincke, maladia
serului, dermatita atopică, prurirul.
TIP II: reacţii de citotoxicitate mediate de anticorpi sau
citolitică. Se întâlneşte în clinică în anemiile
hemolitice, în leucopenii, purpura trombocitopenică.
Gell şi Coombs au definit 4 tipuri de reacţii de
hipersensibilitate:
TIP III: reacţiile de hipersensibilitate induse de
complexele imune. Se întâlneşte în alergia
medicamentoasă, alveolite, astm.
TIP IV: reacţiile de hipersensibilizare mediată celular
sau întârziată (reacţia la tuberculină, brucelină,
lepromină etc; îi aparţin tuberculoza, dermatitele de
contact, reacţia de respingere a grefei).
Reacţiile de tip I, II şi III sunt mediate de anticorpi, iar
cele de tip IV sunt mediate de celule.
CLASIFICAREA PREPARATELOR ANTIALERGICE
I. PREPARATELE UTILIZATE ÎN REACŢIILE ALERGICE DE TIP
IMEDIAT
A. Remediile ce inhibă eliberarea mediatorilor
alergiei (din mastocite şi bazofile)
1. Glucocorticoizii: prednisolon, dexametazonă,
betametazonă, triamcinalonă etc.
2. Inhibitorii degranulării mastocitelor: cromoglicat de
sodiu, nedocromil, ketotifen
3. Preparate cu acţiune α, şi β-adrenomimetică:
epinefrină, terbutalină, salmeterol, izoprenalină etc.
4. Metilxantinele: aminofilină, teofilină.
5. M-colinoblocantele: atropină, scopolamină etc.
6. Heparină
 B. ANTAGONIŞTII COMPETITIVI AI
MEDIATORILOR ALERGIEI
1. H1-ANTIHISTAMINICELE
I generaţie
Difenhidramina (Dimedrol)
Clemastina (Taveghil)
Clorfenoxamina
Cloropiramina (Suprastin)
Clorfeniramina
Prometazina (Pipolfen)
Feniramina (Avil)
Mebhidrolina (Diazolina)
Quifenadina (Fencarol)
Hidroxizina (Atarax)
Ciproheptadina (Peritol) etc.
H1-ANTIHISTAMINICELE

A II-a generaţie
Astemizol (Gismanal)
Acrivastina (Semprex)
Bamipina (Soventol)
Terfenadina (Histadina)
Azelastina (Alergodil)
Loratadina (Claritina)
Mizolastina
Ebastina (Kestina)
Dimetinden (Fenistil)
Oxatomid (Tinset) etc.
A III-a generaţie
Levocetirizina
Desloratadină

2. M – COLINOBLOCANTELE

Atropină Oxitropiu
Platifilină Ipratropiu
C. Antagoniştii funcţionali ai mediatorilor alergiei
1. , şi -adrenomimeticele
• vezi mai sus
2. Metilxantinele
- aminofilină - teofilină
3. Spasmoliticele miotrope
- papaverină - drotaverină
4. Glucocorticoizii
• vezi mai sus

D. Preparatele care diminuează afectarea ţesuturilor

1. Glucocorticoizii (vezi mai sus)
2. Antiinflamatoarele nesteroidiene
II. PREPARATELE UTILIZATE ÎN REACŢIILE
ALERGICE DE TIP ÎNTÂRZIAT
A. Imunodepresivele
1.Imunodepresivele b) derivaţii 4-
minore aminochinolinici
a) preparatele aurului - clorochină
- auronafină - hidroxiclorochină
- aurotioprol c) – penicilamină
- aurotiomalat
2. Imunodepresivele majore b) citostaticele
a) glucocorticoizii - azatioprină
(vezi mai sus) - ciclofosfamidă
- mercaptopurină
- cicloserină
- metotrexat
- globulinele antilimfocitare
B. Preparatele ce micşoarează afectarea ţesuturilor
1. Glucocorticoizii (vezi mai sus)
2. Antiinflamatoriile nesteroidiene
- indometacină
- diclofenac
- piroxicam
- ibuprofen
- nimesulid etc.
C. Imunostimulatoarele
- levamisol
- filgramostim
- molgramostim etc.
 ANTIHISTAMINICELE

MECANISMUL DE ACŢIUNE
Blocada competitivă a receptorilor H1-histaminergici de
pe membrana postsinaptică la periferie şi SNC.
Efectul competitiv se manifestă mai marcat dacă H1-
antihistaminicele se indică înainte de acţiunea alergenului
şi eliberarea histaminei.
H1-receptorii sunt cuplaţi prin proteinele G (Gq) cu
fosfolipaza C, la activarea căreia din fosfolipidele
membranare se formează inozitoltrifosfatul (IP3) şi
diacilglicerolul (DAG).
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
IP3 contribuie la eliberarea Ca++ din reticolul
endoplasmatic cu creşterea Ca++ ionizat in celule.
DAG şi Ca++ activează proteinkinaza C – calmodulin
dependentă cu activarea fosfolipazei A2 şi iniţierea
metabolismului acidului arahidonic cu formarea
prostaglandinelor (Pg) şi leucotrienelor (LT).
În musculatura netedă a bronhiilor, intestinului, vaselor
de calibru mare, stimularea H1-receptorilor va contribui
la formarea IP3, creşterea Ca++ cu activarea
miozinkinazei, fosforilarea miozinei şi contracţia
musculaturii netede.
Efectul vasodilatator la nivelul microcirculaţiei a
histaminei se realizează prin H1 şi H2-receptorii (H1 – în
celule endoteliale, H2 – musculatura netedă).
Stimularea H1 duce la creşterea Ca++, care activează
fosfolipaza A2 cu majorarea locală a factorului endotelial
relaxant endogen (FER) sau oxidului de azot (NO).
NO – difuzează în musculatura netedă cu activarea
guanilatciclazei şi creşterea GMPc, care prin intermediul
unei proteinkinaze GMPc-dependente micşorează
nivelul Ca++ cu relaxare.
La stimularea fosfolipazei A2 are loc formarea şi PgI2 cu
efect de vasodilataţie.
EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR
Antialergic – prin blocarea H1-histaminoreceptorilor
înlătură efectele histaminei în reacţiile alergice de tip
imediat cu atât mai efectiv cu cât este mai important
rolul mediatorului. Mai marcată este acţiunea în
manifestările cutanate prin înlăturarea pruritului şi
edemelor.
Sedativ şi hipnotic – cauzat de blocarea H1- şi M-
receptorilor din SNC. Este mai manifest la preparatele
de I generaţie şi poate fi folosit în scopuri terapeutice,
deşi deseori survine ca nedorit.
 EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR
Antivomitiv – cauzat de blocada H1-receptorilor din centrul
vomei şi nucleele vestibulare, precum şi a M-
colinoreceptorilor. Poate fi important şi efectul sedativ,
deoarece ambele sunt caracteristice preparatelor de I
generaţie.
Antiparkinsonian – determinat de blocada M-
colinoreceptorilor centrali şi periferici.
Anestezic local – cauzat de blocada participării histaminei
la perceperea durerii şi pruritului la nivelul terminaţiunilor
nervoase.
Alfa-adrenoblocant – caracteristic pentru derivaţii
fenotiazinici prin blocarea -adrenoreceptorilor, indeosebi
la administrarea i/v, cu micşorarea tensiunii arteriale.
EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR

Ganglioblocant – blocada ganglionilor vegetativi,

tipic pentru difenhidramină şi manifestat prin
diminuarea tonusului organelor cu musculatură
netedă.
Hipotermic – posibil, este de origine centrală.
Orexigen – efectul central H1-antihistaminic.
INDICAŢIILE
Ca antialergice în reacţiile alergice de tip imediat
1) edem angioneurotic – formele uşoare şi de gravitate
medie, iar în cele grave ca adjuvante;
2) urticarie, prurit cutanat;
3) dermatite alergice, atopice şi de contact; neurodermită;
4) rinite şi conjunctivite alergice;
5) reacţii alergice sistemice acute (şoc anafilactic, astm
bronşic etc.) – eficacitate redusă datorită rolului mic al
histaminei în patogenia acestora;
INDICAŢIILE
Ca antialergice în reacţiile alergice de tip imediat
6). reacţii alergice la medicamente:
- pentru înlăturarea reacţiilor cutanate ca efecte adverse
ale medicamentelor;
- pentru preîntâmpinarea efectelor histaminei, eliberată
la utilizarea unor preparate (morfina, tubocurarina etc);
7). reacţii alergice cutanate la înţepăturile insectelor sau la
contactul cu unele plante (urzica etc.);
8). în afecţiunile pielii şi ţesuturilor moi (traume, combustii
etc.) pentru înlăturarea efectelor histaminei.
 Indicaţii cu alte scopuri

1. Ca antivomitive:
a) profilaxia cinetozelor;
b) boala Menier;
c) ameţeli de origine vasculară;
d) voma gravidelor;
e) voma produsă de medicamente (analgezicele opioide
şi anestezicele generale);
f) în asociere cu dopaminoblocantele pentru micşorarea
efectelor adverse.
 Indicaţii cu alte scopuri
2. Ca sedative şi hipnotice:
a) dereglările somnului, îndeosebi instalării somnului
(adormirii);
b) premedicaţie pre- şi intraoperatorie;
c) potenţarea preparatelor cu efect inhibitor asupra
SNC (tranchilizantelor, neurolepticelor, analgezicelor,
anestezicelor generale etc);
d) febră şi hipertermie.
3. Ca orexigene:
a) pentru stimularea apetitului.
 CONTRAINDICAŢIILE
Sensibilitate la preparat
Hipertrofia prostatei
Glaucom
Graviditatea, indeosebi I trimestru
Lactaţia
Persoanele ce necesită atenţie (conducătorilor auto,
orperatorilor etc.)
Afecţiuni hepatice şi renale grave
Dereglări ale contuctibilităţii în ventricole
Nou-născuţi şi copii până la 2 ani, iar la unii chiar până
la 12 ani
Asocoerea cu inhibitorii SNC, alcoolul (în afară de
indicaţiile justificate)
Hipotensiune arterială sau predispoziţie la ea.
REACŢIILE ADVERSE
1. Sedativ-hipnotic:
a) somnolenţă, slăbiciune, micşorarea atenţiei şi
capacităţii de muncă, ataxie,
b) uneori, mai ales la copii, poate fi nelinişte, anxietate,
excitaţie, confuzie, halucinaţii şi convulsii.
2. M-colinoblocant periferic:
 uscăciune în gură;
 dereglări dispeptice (constipaţie etc.);
 creşterea vâscozităţii secreţiilor laringiene şi
bronşice;
 tahicardie;
 creşterea presiunii intraoculare;
 retenţia urinei.
 REACŢIILE ADVERSE
3. Hipotensiune arterială
4. Efecte iritante ale mucoasei gastrice cu greaţă, dureri în
epigastriu, dispepsie.
5. Efect cardiotoxic cu creşterea intervalului Q-T; lărgirea undei
T, extrasistolii ventriculare polimorfe şi tahicardie (torsades
de pointes).
6. Reacţii alergice – dermatite, febră, fotosensibilizare.
7. Dereglări hematopoietice – leucopenie, agranulocitoză,
anemie hemolitică (rar).
8. Toleranţa – se dezvoltă la a 5-7 zi pentru preparatele de I
generaţie când pot surveni reacţii alergice.
9. Mutagenitate – dezvoltare în condiţii experimentale a
melanomului şi fibrosarcomei.
 INTOXICAŢIA ACUTĂ CU H1-
ANTIHISTAMINICE
Tabloul clinic
Doza toxică pentru maturi – 1 g.
În patogenie – dereglări ale SNC şi vegetativ, asemănătoare cu cele din
intoxicaţia cu atropină.
Evoluţia începe cu excitarea SNC, până la convulsii, apoi rapid se
dezvoltă depresia cu starea de comă.
Per os – peste 1-8 ore apar: cefalee, ameţeli, greaţă, uneori vomă, sete,
uscăciune în gură, hipertermie, pielea palidă, stare agitată de durată
scurtă cu tremor, dereglarea coordonării, hiperreflexie, TA mai întâi se
măreşte, iar apoi se micşorează până la colaps, convulsii tonico-clonice,
halucinaţii.
În faza de depresie:
 slăbiciune, somnolenţă, conştiinţa neclară până la pierderea ei;
 starea de comă cu dereglarea respiraţiei, midriaza;
 fibrilaţii musculare (ale feţei şi membrelor superioare).
INTOXICAŢIA ACUTĂ CU H1-
ANTIHISTAMINICE
Tratamentul
 spălături gastrice;
 purgative saline;
 diureză forţată;
 hemodializă;
 în convulsii (diazepam, barbiturice);
 în excitaţie (clorpromazină);
 în depresii (codeina, niketamidă);
 în efectele M-colinoblocante – neostigmină etc.;
 pentru profilaxia edemului cerebral – glucocorticoizii,
vit. B, C.
INHIBITORII DEGRANULĂRII MASTOCITARE
Medicamente eficace profilactic în astmul bronşic,
îndeosebi în cel alergic (exogen), prin împiedicarea
elibirării şi/sau producerii de mediatori chimici ai
procesului inflamator (histamină, leucotriene etc.) de către
mastocite şi alte celule implicate în inflamaţia mucoasei
bronşice.
acidul cromoglicic  cromoglicat sodic
ketotifen
nedocromil
mai rar:
Amlexanox - lodoxamidă - pemirolast - reprinast
MECANISMUL DE ACŢIUNE (Cromoglicat sodic)

 inhibă fosfodiesteraza cu acumularea de AMPc cu

micşorarea influxului de Ca++ în celulă sau stimularea
efluxului lui din celulă cu reducerea activităţii
funcţionale a celulelor ţîntă  diminuarea eliberării
histaminei şi, probabil, a leucotrienelor din mastocite şi
celulele participante la inflamaţiie;
 poate influenţa reactivitatea bronşică indiferent de
acţiunea asupra mastocitelor, manifestată prin
preîntâmpinarea bronhospasmului indus de diferiţi factori
chimici, efort fizic;
MECANISMUL DE ACŢIUNE (Cromoglicat sodic

 poate inhiba unele efecte ale factorului de agregare a

plachetelor (PAF) – ca acumularea eozinofilelor în
plămâni, bronhospasmul;
- poate micşora permeabilitatea vaselor mucoasei şi
diminua accesul alergenului şi stimulilor nespecifici
către mastocite, musculatura netedă şi terminaţiunile
nervoase.
EFECTE
administrat cu 1-2 ore înaintea acţiunii alergenului
preîntâmpină declanşarea crizei de astm alergic;
împiedică crizele produse de efort, frig şi substanţe
iritante;
administrarea sistematică la bolnavii cu astm uşor sau
moderat ameliorează funcţia pulmonară, evită crizele
de dispnee provocate de expunerea la antigen şi crizele
la efort;
micşorează frecvenţa şi intensitatea crizelor; diminuie
hiperreactivitatea bronşică (de regulă, după 2-3 luni);
poate reduce necesitatea în simpatomimetice şi uneori
dozele de glucocorticoizi;
 EFECTE
eficacitatea este ceva mai slabă ca a glucocorticoizilor
inhalatorii, iar la asocierea cu acestea nu realizează un
efect mai mare decât glucocorticoidul singur. Nu poate
substitui corticosteroidul pentru controlul astmului;
inhibă eliberarea de histamină din mastocite şi formarea
excesivă de leucotriene de către leucocite, mastocite şi
epiteliul traheal, induse de IgE in astmul alergic;
în sânge nu se mai depistează factorul chimiotactic al
neutrofilelor, marker al activităţii mastocitelor;
Are specificitate de organ – influenţează asupra
mastocitelor din plămâni şi nu asupra celor din piele;
eficacitatea deplină necesită uneori 3-4 săptămâni de
tratament.
INDICAŢIILE
 astm alergic (atopic), îndeosebi la copii şi la
pacienţi tineri;
 astm intrinsec (parţial);
 bronşită astmatiformă (bronşită cronică
obstructivă);
 astmul de efort fizic;
 rinită alergică;
 conjunctivită sau keratită alergică;
 alergia alimentară;
 mastocitoză sistemică şi tulburări gastrointestinale.
CONTRAINDICAŢIILE ŞI PRECAUŢIILE
- status astmaticus; - sensibilitate la preparat;
- cu precauţie: graviditate, lactaţie; - respectarea strictă
a regimului de dozare; - copii până la 5 ani (inhalaţia).

REACŢIILE ADVERSE - frecvenţa este mică şi sunt

minore;- simptome de iritare a căilor respiratoare cu
tusea, bronhospasm (se înlătură prin inhalarea unui 2-
AM); - greaţă, gust neplăcut; - artralgii, urticarie, rar -
reacţii anafilactice sau anafilactoide; - infiltraţie
pulmonară cu eozinofilie; - dizurie.
KETOTIFENUL (ZADITEN, POZITEN)

Particularităţi de acţiune
este asemănător cu cromoglicatul;
posedă de asemenea acţiune sedativă şi H1-
antihistaminică;
benificiul terapeutic se instalează de asemenea după 4
săptămâni;
nu s-a dovedit eficace în astmul intrinsec şi la efort.
ACŢIUNEA ANTIALERGICĂ ŞI
IMUNODEPRESIVĂ A GLUCOCORTICOIZILOR

1. Antagonism cu hormonii imunostimulatori ai

timusului, STH, androgenii.
2. Influenţa asupra reacţiilor adverse de tip imediat:
a) antagonişti funcţionali ai mediatorilor alergiei;
b) inhibă degranularea mastocitelor şi eliberarea
mediatorilor alergiei şi inflamaţiei;
c) stabilizarea membranelor celulare;
ACŢIUNEA ANTIALERGICĂ ŞI
IMUNODEPRESIVĂ A GLUCOCORTICOIZILOR

d). diminuarea capacităţii B-limfocitelor de a produce

imunoglobuline;
e). influenţa asupra macrofagilor cu blocarea:
 activării sistemului complementului (C );
3
 eliberării enzimelor lizozomale (hidrolazelor
acide);
 formării radicalelor liberi, prostaglandinelor şi
leucotrienelor.
f). influenţa asupra interacţiunii: antigen – macrofagi –
T-limfocite – B-limfocite;
g). micşorarea sintezei anticorpilor (în doze mari).
 3. Influenţa asupra reacţiilor alergice de tip întârziat
(imunităţii celulare):
a) blocarea eliberării citokinelor, îndeosebi interleikinelor
1, 2, 3, 6; factorului de necroză tumorală alfa, -
interferonului limfocitar;
b) micşorează eliberarea din celulele endoteliale a
factorilor adeziunii, complementului (C3), citokinelor;
c) inhibiţia funcţiilor bazofilelor, limfocitelor,
fibroblaştilor, celulelor endoteliale;
d) acţiune citotoxică selectivă prin oprimarea sintezei
ADN, ARN, proteinelor şi multiplicării celulare;
e) inhibă migrarea T- şi B-limfocitelor;
f) acţiune antiinflamatoare.
 ŞOCUL ANAFILACTIC
TRATAMENTUL
 epinefrina 0,3-0,5 ml i/m, peste 5-15 min până la 2 ml sub
controlul tensiunii arteriale (pentru înlăturarea colapsului,
dereglărilor respiratorii, deficitului de sânge circulant);
 perfuzie i/v, soluţie izotonică sau 5% glucoză cu
dopamină sau norepinefrină;
 glucocorticoid în doze majore (prednisolon până la 100
mg sau hidrocortizon 1000 mg, dexametazonă 10-20 mg);
 antihistaminice (difenhidramină, cloropiramină); CaCl2;
 simptomatic:
 strofantină;
 diazepam;
 furosemid sau manitol etc.
IMUNODEPRESIVELE MINORE
DERIVAŢII 4-AMINOCHINOLINICI
MECANISM DE ACŢIUNE
 stabilizarea membranelor celulare şi a organitelor
intracelulare, îndeosebi a lizozomilor, cu diminuarea
eliberării hidrolazelor acide, cu diminuarea autolizei:
celulelor sinoviale, cartilajului, ţesuturilor moi, vaselor.
 Inhibiţia sintezei acizilor nucleici şi a multiplicării,
inclusiv a limfocitelor, cu reducerea producerii
limfokinelor (interleukinei 2).
 Micşorarea hemotaxisului leucocitelor.
 Captarea radicalelor liberi.
 Inhibiţia sintezei şi formării colagenului.
 Blocarea replicării virusurilor.
INDICAŢII
 Poliartrita reumatoidă de gravitate medie la adulţi şi
copii.
 Lupusul eritematos desiminat (cu predominarea
sindromului cutanat şi articular) şi alte maladii
sistemice ale ţesutului conjuctiv.
 Reumatism cu evoluţie recidivantă, permanentă,
lentă.
 Formele nemanifeste ale choreei.
 Sindromul diencefalic.
 Urticaria solară.
 Porfiria cutanată tardivă.
CONTRAINDICAŢII
 Retinopatiile;
 Insuficienţa renală;
 Epilepsia (se poate acutiza);
 Insuficienţa glucozo-6-fosfatdehidrogenazei;
 Inhibiţia hemopoiezei de către medicamente sau de
origine nemedicamentoasă;
 Graviditatea;
 Psorias (acutizare);
 Asocierea cu preparatele aurului (sunt posibile
forme grave ale dermatitei exfoliative).
REACŢII ADVERSE
Retinopatia cu orbire bilaterală ireversibilă, precum şi
diplopie, dereglări ale acomodaţiei, keratopatii reversibile;
Dereglări dispeptice; diminuarea secreţiei sucului gastric şi
acidului clorhidric;
Prurit, erupţii cutanate;
Colorarea cafenie a unghilor şi mucoaselor, decolorarea
părului;
Mai rar:
ototoxicitate cu surditate;
denivelarea undei T pe ECG, cardiomiopatie.
Hidroxiclorochina mai rar provoacă retinopatie, dar au fost
semnalate şi dereglări psihice.
 PREPARATELE AURULUI
auronofină, aurotioprol, aurotiomalat
MECANISM DE ACŢIUNE
inhibă migrarea şi activitatea fagocitelor, migrarea
leucocitelor în focarul inflamaţiei cu dereglarea captării
antigenului de aceste celule;
blocarea transformării şi proliferării limfocitelor;
deprimarea funcţiilor T- şi B-limfocitelor;
inhibarea complementului;
blocarea eliberării prostaglandinei E2 din sinovicite şi
leucotrienelor B4 şi C4 din leucocitele polimorfonucleare;
oprimarea acţivităţii enzimelor lizozomale;
inhibiţia maturizării colagenului şi proliferării ţesutului
conjunctiv.
Efectul antireumatoid

Se dezvoltă lent (peste 4-5 luni)

Diminuie progresarea bolii şi pot preîntâmpina
apariţia şi evoluţia simptomelor radiologice dacă
tratamentul este precoce;
Efectul se menţine dacă tratamentul este permanent;
Un efect mai mare s-a constatat la bărbaţi, dacă
stagiul maladiei depăşeşte 5 ani, cu VSH majorat
moderat etc.
INDICAŢII
poliartrita reumatoidă; - poliartrita juvenilă;
artrite psoriazice;- reumatism grav;- pemfigus şi
dermatită buloasă gravă.
CONTRAINDICAŢII
nefrita; - afecţiunile hepatice grave;
insuficienţa cardiacă; - alterările hematologice;
diareea persistentă; - eczema şi dermatozele evolutive;
lupusul eritematos; - poliartrita cu celulele Hargraves;
asocierile cu antimalaricele, imunodepresivele,
fenilbutazona (din cauza riscului de accidente sanguine).
REACŢII ADVERSE
Sunt frecvente (30%) şi uneori grave (10%) şi
predominant de origine imună:
 manifestări cutanate, stomatită, gust metalic, eozinofilie
şi proteinurie;
mai întâi survine pruritul, apoi erupţiile cutanate
eritematoase cu evoluţie spre eritem nodos, dermatită
exfoliativă sau buloasă;
afectări alergice ale mucoaselor şi pielii cu o pigmentare
brun-cenuşie;
fotosensibilizare şi alopecie;
REACŢII ADVERSE

tulburării hematopoietice – eozinofilie, trombocitopenie

imună, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică;
afectarea rinichilor – cu proteinurie, apoi hematurie,
sindrom nefrotic (glomerulonefrită extramembranoasă);
fenomene de tip nitritoid;
 cefalee, encefalită, nevrită periferică, hepatită
colestatică, enterită, infiltrări pulmonare.
 D-PENICILAMINA
Mecanism de acţiune:
- interacţionează direct cu factorul reumatoid – inhibănd
polimerizarea (s-s - punţile) sau sinteza lui;
- inhibă maturizarea colagenului şi lizisul lui cu formarea
antigenilor;
- se complexează cu metalele bivalente (Cu, Zn, Mg, Fe
etc.) şi inhibă rolul de coenzime în reacţiile de sinteză a
proteinelor, ADN, ARN (acţiune citostatică).
● Indicaţii:
- poliartrită reumatoidă (65-70% eficacitate);
- boala Wilson (degenerescenţa hepato-lenticulară);
- intoxicaţii cu metale grele;
- boala hemolitică a nou-născuţilor cu encefalopatie
bilirubinică.
D-PENICILAMINA

Reacţii adverse:
- dereglări ale gustului (micşorează vitamina B6);
- dereglări dispeptice: anorexie, greaţă, vomă, diaree;
- erupţii cutanate, hipertermie.
Mai rar:
- dereglarea hemopoiezei,
- miastenie, polimiozite,
- hematurie şi proteinurie,
- toxicitate renală.
CITOSTATICELE CA IMUNODEPRESIVE

Mecanism de acţiune:
Caracteristici generale:
 inhibă sinteza acizilor nucleici, proteinelor,
 inhibă multiplicarea celulelor în toate ţesuturile, dar mai
evident în cele cu multiplicare intensă – hemopoiezei,
mucoasei tubului digestiv, glandelor sexuale, celulele
tumorale;
 CITOSTATICELE CA IMUNODEPRESIVE

Mecanism de acţiune:
- efectul imunodepresiv este cauzat de :
a) inhibiţia ţesutului limfoid, multiplicarea T-
limfocitelor, transformarea lor în helperi, supresori şi
celule citotoxice. Ca rezultat se micşorează cooperarea
T- şi B-limfocitelor, formarea imunoglobulinelor,
factorului reumatoid, complexelor imune,
citotoxinelor;
b) reduce eliberarea interleikinei-1;
c) micşorează sinteza anticorpilor.
CITOSTATICELE CA IMUNODEPRESIVE

La unele preparate se disting puncte diferite de acţiune:

a) azatioprina – concurează cu bazele purinice şi
dereglează sinteza ADN şi ARN;
b) metotrexatul – manifestă antagonism cu acidul
folic necesar sintezei purinelor;
c) ciclofosfamida – inhibă replicarea şi citirea
spiralelor ADN în celule;
d) antibioticele citostatice – dereglează sinteza
proteinelor.
Efectul imunodepresiv
- efectul se dezvoltă lent peste 1-3 luni cu continuarea
tratamentului de întreţinere;
- influenţează componentul autoimun al maladiei;
- nu posedă efect antiinflamator, de aceea se asociază cu
antiinflamatoarele nasteroidiene pentru un efect mai
rapid.

• Indicaţiile
- artrită reumatoidă;
- maladiile de sistem a ţesutului conjunctiv;
- sindromul nefrotic;
- transplant de organe;
- polimiozită.
IMUNOSTIMULATOARELE
I. IMUNOSTIMULATOARELE BIOLOGICE
1. de provenienţă bacteriană
Pirogenal
Prodighiozan
Muramil-dipeptid
Ribomunil
Bronho-munal
2. de provenienţă fungică
Zimozan
Nucleinat de sodiu
IMUNOSTIMULATOARELE

3. de provenienţă animalieră
preparatele din timus: T-activină, - timalină, -
timozină, - timotropină.
de măduva hemopoietică: mielopid
din sânge: interferonii
din alte ţesuturi: splenină, suspensia de placentă
4. de provenienţă vegetală – tonizantele generale şi
adaptogenele: extract de eleuterococ, - tinctură de
lămâi, - tinctură sau biomasă de Ginseng, - preparatele
din echinacee (imunal)
II. ANALOGII SINTETICI ŞI STIMULATORII ENDOGENI
AI IMUNITĂŢII
1) analogii peptidelor timusului
 timozină
 factorul plasmatic al timusului
 fragmentele timopoetinei – TP3, TP4, TP5
2) analogii proteinelor, polizaharidelor, acizilor
nucleici
 dextran sulfat
 taftsin
 polinucleotide
 derivaţii purinelor – inozină
 derivaţii pirimidinelor – pentoxil, metiluracil
III. IMUNOSTIMULATOARELE SINTETICE CU
MASĂ MOLECULARĂ MICĂ

1) derivaţii imidazoltiazolului şi imidazolului

 Levamisol
 Bendazol
2) derivaţii purinelor
 Inozină
3) derivaţii pirimidinelor
• Pentoxil
• Metiluracil
• Diucifon
IV. IMUNOSTIMULATOARELE RECOMBINAŢI
 Filgrastim, lengrastim, nartograstim
 Molgramostin, sargramostim
 Alfa-2 interferon

V. PREPARATELE CU ACŢIUNE NESPECIFICĂ (CE

STIMULEAZĂ PROCESELE METABOLICE)
 vitaminele
 preparatele anabolice
 preparatele fierului etc.
 IMUNOSTIMULATOARELE DE ORIGINE BACTERIANĂ
Componenţa
 ribomunilul conţine ribozomi bacterieni şi proteoglicani
din membrana celulară a klebsielelor, bacilului hemolitic,
pneumococilor şi streptococului piogen gr. A.
 bronho-munalul – lizat de bacterii (streptococi,
pneumococi, bacilul hemolitic, stafilococi, branhamele,
clebsiela).
 prodighiozanul – complex lipopolizaharidic din Bac.
prodigiosum.
 pirogenanul – lipopolizaharid din Ps. aeruginosae.
- muramil-dipeptid – glicopeptide din membrana
nocardiilor, corinebacteriilor, micobacteriilor, streptococilor.
IMUNOSTIMULATOARELE DE ORIGINE BACTERIANĂ
Acţiunea imunostimulatoare:
Cresc rezistenţa nespecifică şi specifică a organismului
cu influenţare asupra imunităţii umorale şi celulare prin:
- creşterea activităţii fagocitozei, conţinutului
lizocimului, titrului complementului;
- intensificarea formării interferonilor endogeni;
- creşte activitatea B-limfocitelor şi sinteza anticorpilor
(IgA, IgG, IgM);
- stimularea T-limfocitelor;
- majorarea funcţiei corticosuprarenalelor.
 INDICAŢIILE
Ribomunil şi bronhomunal:
- profilaxia infecţiilor recidivante în otorinolaringologie şi
pulmonologie (rinite, faringite, laringite, sinusite,
angine, otite, traheobronşite, pneumonia cronică).
Prodighiozan:
- tuberculoza cu evoluţie lentă (infiltrativă, cavernoasă,
fibrozo-cavernoasă);
- maladii infecţioase acute şi cronice (pneumonii,
pielonefrite, dizenterie, colite postdizenterice, tonzilite
etc.);
- diferite afecţiuni ale organelor interne, procese
purulente, cauzate de agenţi patogene rezistenţi la
antibiotice;
- sifilisul seronegativ, psorias, eczema.
INDICAŢIILE
Pirogenal:
infecţii cronice cu evoluţie lentă;
tratamentul complex al tuberculozei pulmonare la
eficacitate minoră a chimioterapicelor, precum şi a
pielonefritei, epidedimitei, prostatitei, afecţiunilor
ginecologice etc.;
afecţiuni şi maladii ale SNC şi sistemului nervos
periferic pentru stimularea proceselor reparative;
rezorbţia chelaţilor, adeziunilor după traume,
combustii etc;
psorias, dermatoze (neurodermită, urticaria etc.).
CONTRAINDICAŢIILE

- sensibilitate la preparat;
- graviditatea;
- stări febrile (pirogenal);
- suspecţie la infectarea cu virusul gripei
(pirogenal);
- insuficienţa coronariană acută şi infarct
miocardic (prodighiozan);
- afecţiuni ale SNC (prodighiozan);
REACŢII ADVERSE

- acţiune pirogenă cu creşterea t0C până la 380C;

- reacţii locale la injectare – durere, pastozitate,
infiltraţie;
- dereglări dispeptice (bronho-munal);
- reacţii alergice cutanate;
- cefalee, slăbiciune, artralgii, dureri în regiunea
lombară, epigastriu.
IMUNOSTIMULATOARELE DE ORIGINE VEGETALĂ
Tonizantele generale şi adaptogenele
Influenţa asupra sistemului imun
Este variată şi contradictorie:
 cresc proprietăţile de adaptare şi rezistenţa organismului
către factorii chimici şi fizici, infecţii, acţiunii toxice a
medicamentelor;
 acţiune antistres;
 amplifică funcţiile energice şi plastice ale organismului
prin influenţa asupra diferitor sisteme enzimatice cu
asigurarea rezistenţei organismului;
 preparatele de Ginseng pot avea acţiune diferită: ce
conţin ginsenoidul Rg1 – stimulează, iar Rb1 – inhibă.
Efectul va depinde de dozele individuale.
IMUNOSTIMULATOARELE DE ORIGINE FUNGICĂ

ZIMOZAN
stimulează factorii rezistenţei nespecifice;
acţivează leuco- şi eritropoieza;
creşte activitatea T-limfocitelor şi mai puţin a B-
limfocitelor;
induce sistemul complementului prin transformarea
C3 în C3a (agent citotoxic endogen) şi C3b (activează
macrofagii);
poate manifesta şi proprietăţi imunodepresive.
NUCLEINAT DE SODIU
infuenţează asupra celulelor T- şi B-limfocitelor, T-
helperi, T-supresori, macrofagi, neutrofile;
modifică cantitatea, proliferarea, activitatea mitotică,
migrarea, cooperarea şi transformarea limfocitelor;
creşte producţia de interferoni, lizocim şi altor factori
nespecifici;
stimulează activitatea măduvei cu reacţie leucocitară şi
limfopoieză (prin activarea metabolismului, sintezei
ADN, ARN, proteinelor, ATP etc.).
 IMUNOSTIMULATOARELE

TIMALINA
1. Activează sistemul imun celular şi T-umoral, fagocitoza,
procesele de regenerare a ţesuturilor şi hemopoiezei.
2. Este indicată în stările şi bolile, cauzate de deficitul imun
primar sau secundar (în acelaşi timp pentru tratarea
osteomielitelor, sepsisului cronic, arsurilor, pneumoniei
cronice etc.).
3. Este indicată pentru profilaxia complicaţiilor infecţioase,
inhibarea hemopoiezei şi proceselor regeneratoare după
traume şi intervenţii chirurgicale, în tratarea cancerului
cu remedii chimioterapice şi raze etc.
4. Poate provoca reacţii alergice.
IMUNOSTIMULATOARELE

T-ACTIVINA
1. Activează predecesorii T-kilerilor.
2. Activează migraţia şi diferenţierea celulelor iniţiale a
sistemului imun.
3. Activează capacitatea T-limfocitelor de a sintetiza
mediatorii imunităţii celulare.
4. E activă la bolnavii cu cancer şi limfogranulomatoză.
 LEVAMISOLUL
Acţiune stimulatoare asupra imunităţii, probabil, e cauzată
de majorarea în limfocite a GMPc (care activează
proliferarea T- şi B-limfocitelor mature, secreţia factorilor
imunităţii).
1.Stimulează imunitatea celulară şi umorală T-dependentă,
nu exercită acţiune directă asupra B-limfocitelor şi
formarea anticorpilor.
2.Măreşte activitatea fagocitară a macrofagilor şi
neutrofilelor.
3.Practic nu schimbă imunitatea normală.
4.Activează imunitatea celulară, patologic modificată, la
bătrâni.
5.La maturi câte 150 mg 1 sau 2 ore în săptămână de la 2-3
săptămâni până la 1 an sau mai mult.
6.E destul de toxic – tulburări gastro-intestinale, insomnie,
erupţii cutanate, agranulocitoză, sindrom asemănător cu
gripa.
INTERFERONII CA IMUNOSTIMULATORI

Caracterizarea generală
3 tipuri de interferoni - , , ;
interferonii umani sunt produşi de: leucocite, fibroblaşti,
T-limfocite;
factori endogeni de protecţie faţă de infecţiile virale;
blochează replicarea intracelulară a vurisurilor;
inhibă multiplicarea celulară;
cresc activitatea fagocitară a macrofagilor, antigenelor
superficiali ai compatibilităţii histologice (HLA);
INTERFERONII CA IMUNOSTIMULATORI

Caracterizarea generală
oprimă transformarea monocitelor în macrofagi,
preadipocitelor în adipocite;
pot stimula sau inhiba producerea de anticorpi;
alfa-interferonul inhibă proliferarea celulară, creşterea
tumorilor – acţiune antitumorală;
interferonul leucocitar uman se foloseşte topic, deoarece
la administrarea parenterală provoacă reacţii sistemice
grave.
INTERFERONII RECOMBINAŢI
sunt căpătaţi prin metodele ingineriei genetice şi
hibridizării genetice cu folosirea unor tulpini de
microorganisme (pseudomonade, bacilul coli etc);
reaferonul este un analog al alfa-2-interferonului
leucocitar şi posedă acţiune antivirală,
imunomodulatoare şi antitumorală;
efectul imunostimulator este cauzat de normalizarea
raportului T-helperi/T-supresori, creşterea citotoxicităţii
celulelor naturale – kilerelor şi macrofagilor.
 indicaţiile: hepatita virală, conjunctivita virală, keratite,
uveite, mieloleucocitoză cronică, cancer renal etc.
 reacţiile adverse: frisoane, hipertermie; reacţii alergice
cutanate (erupţii, prurit); leucopenie, trombocitopenie
etc.