REALISMUL

PROZA REALISTĂ
 REALISMUL UNIVERSAL

• Termenul REALISM, derivat din

limba franceză, înseamnă
reprezentarea veridică a datului
real, opusă idealizării şi
fanteziei ce caracterizau
atitudinea romantică în raport
cu realitatea.
• Conceptul a fost folosit prima
dată de Friedrich Schiller, care
spunea, în 1798, că “Francezii
sunt mai buni realişti decât
idealişti”.
• Termenul estetic nu este, în această
accepţie, limitat la o anumită perioadă
istorică, ci se referă la caracteristici comune
realismului întrunite de operele literare din
toate timpurile.
• În sens restrâns, noţiunea istorico-literară
desemnează curentul cultural apărut în
prima jumătate a secolului al XIX-lea, având
următoarele trăsături:
• Reprezentarea veridică a realităţii;
• Prezentarea cu obiectivitate a lumii reale, prin
observarea tipurilor umane caracteristice pentru
societatea vremii, fără a neglija nici dominantele
caracterologice cărora li se subsumează
trăsăturile individuale ale eroilor;
• Dispariţia eroilor excepţionali, scriitorii
îndreptându-şi observaţia către viaţa socială şi
prezentând omul în strânsă legătură cu aceasta,
ca un produs al mediului în care trăieşte şi cu care
se află în relaţie de interdependenţă;
• Preocuparea faţă de sfera economică şi socială;
• Atitudinea critică faţă de om şi societate, stil
sobru şi impersonal.
• Specia preferată este
romanul.
• Stendhal (Henry Beyle)
caracteriza astfel
romanul: este o oglindă
purtată de-a lungul unui
drum. Câteodată ea
reflectă cerul albastru,
altădată noroiul din
băltoacele de la
picioarele
dumneavoastră, scoţând
în evidenţă obiectivitatea
• Scriitorii realişti acordă
importanţă deosebită
amănuntelor semnificative,
consacrând pagini numeroase
descrierilor oraşelor, caselor,
interioarelor, vestimentaţiei
personajelor, lucru ce conferă
operei valoare documentară şi
artistică în acelaşi timp;
• Balzac era de părere că
romancierul trebuie să se
considere secretarul acelui istoric
care este societatea însăşi.
• Personajul realist, chiar
dacă este tipic, nu trebuie
confundat cu acele
caractere statice din
clasicism, ele fiind mai
complexe şi tipice pentru
un anumit cadru social;
• Grandet, eroul lui Balzac,
reprezintă avarul, dar
modalitatea în care a
acumulat avere şi felul lui
de trai îl reprezintă pe
burghezul îmbogăţit în
urma Revoluţiei franceze.
• Julien Sorel, personajul Julien Sorel şi d-ra de
lui Stendhal din “Roşu Renal
şi negru”, întruchipează
arivistul, alt tip
caracteristic
realismului, care, prin
voinţă şi tenacitate,
vrea să câştige o
poziţie socială
superioară, pentru a fi
admis în rândurile
nobilimii, care îl
dispreţuia datorită
originii umile.
• Concepţia realiştilor despre artă şi
mijloacele ei de exprimare a modificat şi
stilul, care tinde spre denotaţie, precizie,
sobrietate şi concizie;
• Stendhal mărturiseşte că a încercat să
imite stilul “Codului civil”, aşadar modul de
exprimare impersonală, obiectivă şi
lapidară dintr-un cod de legi;
• Tehnica detaliului impune preferinţa pentru
aglomerarea enumerativă şi comparaţie.
Gustave Flaubert şi Guy de Maupassant
Charles Dickens şi Jane Austen
Emily, Charlotte şi Anne Bronte
Dostoievski şi Gogol
L.N.Tolstoi şi Serghei Turgheniev
Cehov şi Maxim Gorki
Henrik Ibsen
Mark Twain şi Ernest Hemingway
REALISMUL ROMÂNESC
• La început, elementele realiste s-au îmbinat cu
cele romantice sau chiar clasice, în nuvelistica lui
Costache Negruzzi şi chiar în romanul “Ciocoii
vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon
 Ioan Slavici
• Este creatorul
realismului poporal,
punând bazele unei
creaţii realiste cu
tematică preponderent
rurală;
• Eroii săi încalcă adesea
legile morale şi sunt
aspru sancţionaţi, Slavici
fiind considerat un scriitor
moralist
 Liviu Rebreanu
• Autorul primului roman
modern din literatura
noastră, “Ion”,
consolidează romanul
realist românesc prin
diversificarea
problematicii, de la
romanul rural la cel
citadin sau psihologic:
“Pădurea spânzuraţilor”,
“Pădureanca”, “Gorila”
 George Călinescu
• Optează pentru formula
romanului de tip
balzacian, cu tematică
socială, despre viaţa micii
burghezii, despre oraşul
de provincie sau lumea
situată la marginea
marilor oraşe;
• Pledează pentru
construcţia narativă
tradiţională, orientată
însă spre o problematică
modernă
• Literatura sec. XX include în sfera prozei realiste
romanul comportamentist, fresca socială,
romanul marilor familii (“Moromeţii”) sau
romanul-document (partea a II-a a romanului
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”);
• Romanul istoric, ilustrat mai ales prin opera lui
Mihail Sadoveanu, se îndepărtează puţin de
formula realismului, deoarece caracterul său
epopeic îi imprimă un aspect simbolic din
îmbinarea adevărului documentar cu ficţiunea.
 Marin Preda
• Creaţia sa, care domină,
prin anvergură,
problematica variată,
profunzimea morală şi
acuitatea stilului,
întreaga producţie
narativă postbelică, este
integrată de criticul său
cel mai pertinent, Eugen
Simion, în categoria
realismului psihologic.
• Realizator: Prof. Dr. Ionuț Pomian