PREPOZIŢIA

1. INVENTAR ŞI FORME
2. U TILIZAREA PREPOZIŢIILOR
2.1. Prepoziţii impuse de regent
2.2. Prepoziţii funcţionale (golite de sens)
2.2.1. Prepoziţii funcţionale utilizate pentru marcarea relaţiilor cazuale de genitiv şi de
dativ
2.2.2. Prepoziţii funcţionale utilizate pentru exprimarea complementelor din grupul
verbal
2.3. Prepoziţii lexicale (cu sens)
3. CONCURENŢA UNOR PREPOZIŢII
3.1. Concurenţa în – întru, din / dintre – dintru, prin – printru
3.2. Concurenţa de – de către
3.3. Concurenţa de – din
4. CONCLUZII

1
 PREPOZIŢIA

Cele mai multe dintre prepoziţiile care apar în perioada anterioară se regăsesc şi în textele
din secolul al XIX-lea.
Pe lângă prepoziţiile vechi, multe moştenite din latină (de, în, pentru, sub etc.), se
înregistrează, spre sfârşitul secolului, şi prepoziţii noi, explicabile prin influenţă străină sau create
în limba română (graţie, odată cu, mulţumită etc.).
Prepoziţiile atestate în secolul al XIX-lea se utilizează fie în tipare vechi, fixate, fie fără
respectarea unor reguli stricte. Unele dintre ele, chiar dacă nu se supun unor reguli de construcţie,
tind să se specializeze pentru marcarea anumitor raporturi sintactice.
Din punct de vedere semantic, se constată, în cazul unor componente ale clasei, o
evoluţie, faţă de perioada precedentă.

1. INVENTAR ŞI FORME

Inventarul de prepoziţii – simple (neanalizabile), compuse (analizabile) şi locuţiuni –

include elemente arhaice, care tind să dispară, alături de elemente neologice, datorate, în special,
contactului cu limba franceză. De asemenea, inventarul conţine o serie de prepoziţii care cunosc
variante fonetice explicabile prin apartenenţa la o zonă geografică sau la un anumit registru al
limbii (popular sau arhaic) ori prin preferinţa manifestată de scriitori în utilizarea uneia sau a
alteia dintre variante.
Prepoziţiile simple înregistrate în textele din secolul al XIX-lea sunt numeroase: a, bez,
către, contra, cu, de, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, până, spre, sub etc.
Prepoziţia către (întâlnită la Heliade Rădulescu, Bolintineanu) apare şi în forma cătră (la
Budai-Deleanu, Bolintineanu, Eminescu), din care a provenit (vezi Gheţie 1975: 176). Unele
gramatici prezintă ambele variante, altele menţionează o singură formă. De exemplu, gramaticile
din Moldova indică numai varianta cătră, în timp ce în gramaticile din Muntenia apar atât către
(la Heliade Rădulescu), cât şi cătră (numai la Massim şi Pontbriant, după cum arată Costinescu
1979: 71). În Transilvania, în prima parte a perioadei (1780–1828), gramaticile indică doar forma
cătră, iar în a doua parte (1828–1893), pe lângă cătră, apare, rar, şi către (la Iszer; apud
Costinescu 1979: 87).
Pe (formă întâlnită la Budai-Deleanu, Heliade Rădulescu) are varianta învechită pre
(înregistrată în textele lui Budai-Deleanu, Heliade Rădulescu, Asachi, Negruzzi, Bolintineanu,
Eminescu) şi varianta cu durificarea lui e, pă (în Budai-Deleanu, Doc. Ec. I). În mai multe
gramatici, se înregistrează şi pe, şi pre. Totuşi Diaconovici-Loga (1822: 141) indică numai forma
pre, iar Micu, Şincai ([1780] 1980: 69), numai forma pe. Variaţiile de formă pe / pre apar în
ambele utilizări ale prepoziţiei – ca marcă a complementului direct şi ca prepoziţie lexicală:

„Cela ce pe drumul public pe călători a prădat” (Asachi)

„Noi vom avea a împărţi pre cel dintâi prin cel de-al doilea” (Heliade Rădulescu)
„(…) pre hotarele acestea legătura «este» le împreună unul cu altul” (Heliade Rădulescu)
„Cum că noi am crezut a trebui să ne supunem deocamdată acestor legi, din raţiunea de
mai sus, e o măsură pre care oamenii de bine ne-o aprobă; cum că însă nu trebuie să
cerem ameliorarea acestor legi e şi mai sigur, pentru că ne punem pre un teren fals.”
(Eminescu)

Prepoziţia de are varianta fonetică dă. La I. Budai-Deleanu, ca şi la unii autori munteni

(cum este Văcărescu), se întâlnesc ambele forme.

2
 Sub (înregistrată, de exemplu, la Negruzzi, Bolintineanu) are variantele subt (la Negruzzi,
Alexandrescu, Heliade Rădulescu, Bolintineanu) şi supt (la Budai-Deleanu, Codru-Drăguşanu,
Bălcescu, Bolintineanu).
Prepoziţiile fără şi contra sunt concurate de prepoziţiile compuse fără de (întâlnită la
Budai-Deleanu, Golescu, Alexandrescu), respectiv în contra (întâlnită la Heliade Rădulescu,
Alexandrescu, Rosetti, Maiorescu).
Prepoziţia până (întâlnită în această formă, de exemplu, la Golescu, Heliade Rădulescu)
cunoaşte varianta pănă (Budai-Deleanu, Creangă, Maiorescu).
În secolul al XIX-lea, se mai înregistrează, rar, prepoziţia bez cu sensul „în afară de”:

„Bez această supărare nu mai este alta, ci numai obştească vieţuire vesălă şi fericită (…).”
(Golescu)
„Şi alţi brutari streini, bez cei orânduiţi de mine, să nu fie volnici a mai scoate pâine, iar
care va îndrăzni, să să pedepsească aceasta.” (Doc. Ec. I)

În a doua jumătate a secolului, se utilizează prepoziţii noi, fie neologice, fie create în
limba română:

„O a doua împroşcătură de săgete a răsturnat, astă dată la pământ, pe doi din ceata
postelnicului, carele însuşi scăpă numai mulţumită armurei sale” (Hasdeu)
„Toate acestea fără niciun sacrificiu, graţie numai încrederii ce am putut inspira marilor
puteri.” (Eminescu)

Din categoria prepoziţiilor compuse atestate în secolul al XIX-lea fac parte: de către,
despre, din, dinspre, dintre, dintru, după, fără de, în contra, înde, înspre, pentru, peste, prin,
printre, printru.
Dintre toate aceste prepoziţii, mai rar se întâlneşte prepoziţia învechită înde, ocurentă
înaintea unui pronume la plural:

„Şi cum se sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră:
«Tată şi mamă! Eu îl fac!»” (Creangă)

Prepoziţia compusă după cunoaşte variantele dupe (folosită de Golescu, Alexandrescu,

Zalomit) şi dupre (la Negruzzi). În locul prepoziţiei după, se utilizează şi gruparea de pe:

„(…) de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el.” (Negruzzi)

Peste (întâlnită la Heliade Rădulescu, Maiorescu) are şi varianta preste (utilizată de

Budai-Deleanu, Heliade Rădulescu, Negruzzi).

Prepoziţia din prezintă varianta dân (ambele fiind întâlnite, de exemplu, la Budai-
Deleanu).
Prepoziţia printre are de asemenea o variantă – pintre (ambele înregistrate la Budai-
Deleanu).
Locuţiunile prepoziţionale sunt bine reprezentate în secolul al XIX-lea: faţă de, în afara,
în afară de, în faţa, în locul, în mijlocul, vizavi de „în legătură cu” etc.
Ca şi prepoziţiile simple şi compuse, unele locuţiuni prepoziţionale cunosc variante.
Astfel, se întâlnesc în afară de (Rosetti), dar şi afară de (Budai-Deleanu, Heliade Rădulescu,
Bolintineanu, Eminescu), faţă de, dar şi faţă cu (Maiorescu).

3
 În secolul al XIX-lea, sub influenţa francezei în special, apar o serie de grupări cu statut
(cvasi)locuţional precum: odată cu (Maiorescu), în loc de (Maiorescu), în privinţa (Maiorescu),
în raport cu (Eminescu), p(r)e baza (Eminescu) etc.

2. UTILIZAREA PREPOZIŢIILOR

Prepoziţiile prezintă o serie de particularităţi de construcţie, date fie de tipul de regent

care le impune, fie de rolul lor în stabilirea diverselor relaţii sintactice.

2.1. Prepoziţii impuse de regent

Prepoziţiile impuse de regent pot apărea în tipare vechi, continuate în secolul al XIX-lea,
cum este tiparul de construcţie cu prepoziţia între sau dintre, în care ambii termeni (ambele
argumente) ceruţi de cuvântul regent sunt însoţiţi de aceste prepoziţii:

„Deosebirea între autorul ce întrebuinţează stilul cel sec şi între cel care întrebuinţează pe
cel unit” (Heliade Rădulescu)
„Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă Vodă şi alege între bărbat şi între fiiu” (Negruzzi)
„Între forma limbistică ce unui individ îi pare mai raţională şi între forma obişnuită în
dialectul cel cult al poporului nu este iertată nici măcar şovăirea” (Maiorescu)
„Căci în opoziţia dintre formele gramaticale sau expresiile limbistice originale primite de
un număr mărginit de autori şi dintre formele şi expresiile obişnuite în dialectul cult al
poporului, limba poporului rămâne totdeauna deasupra.” (Maiorescu)

Repetarea prepoziţiei la al doilea membru al coordonării nu este însă obligatorie:

„Explicarea citatei deosebiri între maniera scriitorilor politici şi a celor literari ar scoate
articolul nostru din marginile exclusive ale «Convorbirilor literare».” (Maiorescu)

Prepoziţiile între, dintre, printre pot fi folosite nu numai urmate de un nominal la plural
sau de o structură coordonată, ci şi în contextul unui substantiv la singular, dar care, semantic,
este un colectiv:

„S’ascult unul dintre norod” (Heliade Rădulescu)

„Tânăru prinţ era acolea, şi bagându-mă pântre norod, am putut de m-am apropiat de
dânsul (…)” (Văcărescu)

Prepoziţia utilizată ca regim al unui cuvânt se poate explica prin preluarea unui tipar
străin (francez, italian) în exemple precum:

„Nu prea se încrede pe părerea dumisale” (Heliade Rădulescu)

„Numele celor ce vor contribui spre susţinerea şi reuşirea ei vor fi înscrise în frontispiţiul
acestui edificiu” (Heliade Rădulescu)
„Cuvânt se chiamă o vorbire compusă de multe vorbe având deplin înţeles” (Codru-
Drăguşanu)
„Un popor – oricum ar fi el – are dreptul de a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce
rezultă neapărat din acele trebuinţe” (Eminescu)
„Aceasta consistă în a introduce în acelaş articol şi personalităţi şi argumente «ad rem».”
(Maiorescu)

4
 Uneori se constată oscilaţii în selectarea de către regent a unei prepoziţii sau a alteia.
Astfel, adjectivul sigur se poate asocia cu prepoziţia de, dar şi cu prepoziţia despre:

„(…) dar eu sunt sigură despre inocenţa ta...” (Bolintineanu)

2.2. Prepoziţii funcţionale (golite de sens)

Unele prepoziţii, care şi-au pierdut sensul lexical în procesul de gramaticalizare, au rolul
de a marca diverse relaţii sintactice.

2.2.1. Prepoziţii funcţionale utilizate pentru marcarea relaţiilor cazuale de

genitiv şi de dativ
Prepoziţia a se foloseşte pentru a marca relaţia de genitiv când primul component al
grupului nominal ce trebuie să apară la genitiv este invariabil (vezi şi XIX, Substantivul,
5.1.3.1):

„spre înţălesul cel deplin şi desăvârşit al canonilor şi a toată tocmeala bisericească”

(Maior)
„în conştiinţa a două popoare” (Maiorescu)

Într-un exemplu ca „basa a toatei cunoştinţii medicale” (Kretzulescu), unde toată este folosit cu
forma de genitiv, a este marca genitivului.

Uneori, chiar când primul component al grupului nominal este variabil, relaţia de genitiv
se poate exprima cu ajutorul prepoziţiei, în paralel cu cealaltă modalitate (prin forma flexionară a
componentelor grupului nominal):

„vestea întoarcerei a puţini oameni” (Maior)

„Spiritul public este fapta puţinor oameni” (Eminescu)
„episcopul Romei prea lesne putea şti obiceaiurile a toate besericile” (Maior)
„consumaţiune neîntreruptă a tuturor părţilor trupului” (Ghica, Sturdza)
„existenţa a o mulţime de sisteme” (Ghica)

În aceleaşi condiţii, poate apărea prepoziţia a pentru exprimarea relaţiei de dativ, situaţie
mai rar întâlnită:

„Împotrivă-a tot feliu de gloate” (Budai-Deleanu)

În secolul al XIX-lea, uneori şi prepoziţia de poate ajuta la exprimarea relaţiei de genitiv

(vezi şi XIX, Substantivul, 5.1.3.1):

„văzând bugetul de veniturile şi cheltuielile” (Doc. Ec. II)

„Catastih de semănăturile făcute în 16 judeţe” (Doc. Ec. II)

Prepoziţia de se utilizează pentru redarea relaţiei de apartenenţă în construcţii ca:

„o cutie piluri de curăţănie, ce să numescu piluri de Francufurtu” (S. D. 8)

„6 funţi orez de Italiia” (S. D. 8)
„Profesor în şcoala elementară de Ploieşti” (Codru-Drăguşanu)

5
 Structuri cu prepoziţia de echivalente cu genitivul apar şi în situaţia în care regentul este
un substantiv postverbal:

„Dar ceea ce este original în La Fontaine este acea alegere admirabilă de cuvinte”
(Maiorescu)
„sporire de leafă” (Maiorescu)
„a avut ideea fixă că e adunător de tezaure” (Maiorescu)

Prepoziţia la ajută la exprimarea relaţiei de dativ când complementul său este invariabil
sau este precedat de un cuvânt invariabil, dar şi – frecvent – în situaţii când cazul s-ar putea
exprima sintetic (vezi şi XIX, Substantivul, 5.1.3.1):

„(…) această lege e supusă la nişte legi independente de dânsul” (Bolintineanu)

„(...) fiind el sărac, şi mama bogată, se dau iarăşi la dânsa spre hrană şi creştere” (Codul
Calimach)
„Ceru după obicei iertăciune la mulţimea de oameni adunată” (Bălcescu)
„Dete poruncă la ai săi” (Bălcescu)
„Nu vor a se supune la un crai român.” (Bălcescu)

Foarte rar, prepoziţia la participă la exprimarea relaţiei de genitiv:

„Semânţa la arborii din pădure este partea aceea a arborului care produce arbori nuoî
totu de felulu acestuia.” (Barasch)

Pentru exprimarea ţintei, a direcţiei, cu care se asociază dativul, se foloseşte uneori şi

prepoziţia către:

„au început a plănge şi a zice greceşte cătră dănsu” (S. D. 8)

„Du-te dară, zise către o roabă, să îmi-aduci în iatac un cerb de aceea (…)” (Gorjan)

2.2.2. Prepoziţii funcţionale utilizate pentru exprimarea complementelor din

grupul verbal
În secolul al XIX-lea, prepoziţia pe poate fi şi marca unui complement direct nonanimat:

„unimile ce compun pe o fracţie” (Asachi)

„S-au învoit a numi «numărători» sau socotitori pe numărul carile exprimează câtimea
unimilor ce am” (Asachi)
„Foarte frumoasă vedere este de a vedea cinevaş din oraşul Budii pe oraşul Peştii (…)”
(Golescu)

Regula utilizării prepoziţiei gramaticalizate pe când complementul direct este exprimat

prin pronumele relativ care nu este fixată. Uneori, prepoziţia pe însoţeşte relativul care, alteori,
nu:

„prietini ai mei, pre care i-am scos din iad” (Negruzzi)

„Şi câte alte multe lucruri sunt mai vrednice de vedere decât acestea care am văzut, pe
care nu am avut vreme întru o lună de zile (…)” (Golescu)
„mia care mi-o ceri” (Bolintineanu)

Prepoziţia de împreună cu constituentul (de multe ori, infinitivul însoţit de marca a) cu

care formează grup prepoziţional ocupă diverse poziţii sintactice de complement:

6
 – subiect: „E facil de a crede imposibilul” (Heliade Rădulescu); „E trist de a vedea în
inima Europei o naţiune ce se află încă în evul mediu cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală ”
(Eminescu);
– complement direct: „Am refuzat de a discuta ori de a vota legi care a priori erau false şi
nedrepte” (Eminescu);
– complement prepoziţional: „ (…) vor fi siliţi de a să apropiia sau la hoţie, sau la alte
rele urmări” (Golescu).
Prepoziţia de „a calităţii” poate marca un complement predicativ al obiectului:

„îl aleseseră de domn” (Negruzzi)

„proclamară pre Bogdan de domn” (Negruzzi)

2.3. Prepoziţii lexicale (cu sens)

Despre se întâlneşte cu sensul „referitor la”, dar şi cu sensul locativ „din / dinspre”:

„Când ştiu ceva despre oarecine” (Budai-Deleanu)

„Şi iacă, o, minune! ce zăreşte! / O asină despre mâna dreaptă” (Budai-Deleanu)
„Oştirile ruseşti se coborau despre nord” (Alexandrescu)

Prepoziţia compusă de către poate fi marcă a complementului de agent (vezi infra, 3.2),
dar poate apărea şi cu sensul vechi locativ „dinspre / de la”:

„Într-acest oraş şi între Cluj, la satul Niereş, este hotarul Ungariii de către Sibenbiegen,
ce-i zic latineşte Transilvania şi româneşte Ardeal” (Golescu)
„Toate aceste planete se învârtesc pe după soare în rândul pus, de către apus spre răsărit.”
(Rus)

Prepoziţia întru se utilizează cu diferite sensuri – „în”, „pentru”, „prin / cu”, „la”:

„Nimic nu poate fi la o naţie mai scump decât începutul său, numele ce-l poartă,
pământul pe care lăcuieşte, starea întru care se află acum şi grija de ceea ce poate să fie în
vremea viitoare” (Aaron)
„Puneţi mâna pe inimă şi întrebaţi-o cât bate întru dorinţa luminării şi mântuirii” (Heliade
Rădulescu)
„Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe”
(Alexandrescu)
„Întru auzul strigărilor lui, doamna cu fiii ei, mitropolitul, boierii, slugile intrară toţi în
odaie.” (Negruzzi)

În ipostaza de prepoziţie lexicală, prepoziţia a se întâlneşte, în secolul al XIX-lea, cu sens

comparativ:

„mirosind a pomadă şi a miere de Anglia” (Bolintineanu)

Ca locuţiune prepoziţională (nu ca adverb cu sens locativ care se construieşte cu un

complement prepoziţional exprimat sau nu) gruparea vizavi de este folosită în perioada cercetată
cu sensul „în legătură cu, în ceea ce priveşte”:

„Din fericire însă o asemenea procedură vis-à-vis de demnitarul turcesc este acuma de
prisos, de vreme ce comunicatul, reprodus după n-rul din 1 / 13 septemvrie al

7
 Monitorului arată că necuviinţa despre care a fost vorba nu s-au întâmplat deloc”
(Eminescu)
„Cabinetul d-lui Ioan Brătianu este atacat de d-nul Grigorie M. Sturza, fiul lui Mihail
Vodă Sturza, în privinţa atitudinei sale vis-à-vis de Rusia.” (Eminescu)

Este posibil, aşa cum arată Mîrzea Vasile (2009c: 45–46), ca sensul relaţional să fi fost
preluat din franceză odată cu locuţiunea prepoziţională vizavi de, atestată în română la începutul
secolului al XIX-lea.

3. CONCURENŢA UNOR PREPOZIŢII

În secolul al XIX-lea, unele prepoziţii asemănătoare ca formă sunt în concurenţă în

anumite contexte. În cazul unor perechi de prepoziţii concurente, una dintre ele s-a format de la
cealaltă.

3.1. Concurenţa în – întru, din / dintre – dintru, prin – printru

Prepoziţiile în şi întru sunt în concurenţă mai ales atunci când se combină cu un

indefinit de tipul un / o, unul / una: „în una din zile” (Creangă), „într-una din zile” (Creangă),
„întru o zi” (Negruzzi).

Concurenţa în – întru se constată şi în alte contexte:

„Are un teatru mare, adecă casă de comedie, foarte mare şi frumos, întru care poate
încăpea trei mii de oameni (…)” (Golescu)
„Dar iubirea pentru limba şi istoria poporului său îl conduse pe un alt teren, în care
începu adevărata sa însemnătate politică şi literară.” (Eminescu)

Cele două prepoziţii sunt concurente şi când se asociază cu substantivul adevăr, formând
o locuţiune adverbială: „într-adevăr” (Bălcescu, Eminescu), „în adevăr” (Bălcescu).
Prepoziţiile din şi dintru sunt concurente, de asemenea, în asociere cu un indefinit
precum un / o: „din o ghirlantă de flori” (Golescu), „din o istorie falsificată” (Eminescu), „dintr-o
încercare” (Eminescu).
Prepoziţiile prin şi printru sunt în concurenţă în aceeaşi situaţie ca din – dintru: „prin un
«să zice»” (Budai-Deleanu), „prin o tâmplare” (Budai-Deleanu), „prin un număr şi prin un
nume” (Asachi), „prin o deputaţie” (Bălcescu), „prin o prismă” (Eminescu), „printr-o faptă
neobicinuită” (Bălcescu).
Dintre membrii fiecărui cuplu de prepoziţii menţionate, numai unul, şi anume întru,
dintru, respectiv printru, apare în combinaţie cu pronumele însul (şi cu celelelalte forme ale
pronumelui): „într-însul” (Golescu), „într-înşii” (Negruzzi), „dintr-însa” (Bălcescu), „printr-
însa” (Alecsandri).

3.2. Concurenţa de – de către

Pentru a introduce un complement de agent, se folosesc şi prepoziţia simplă de, şi

prepoziţia compusă de către:

„D. Ampère l-a numit «chlor», ce s-a priimit de toţi himistii” (Marin)
„I se răsplătesc meritele de către Domnul transilvănean Mihail Apafi” (Codru-
Drăguşanu)

8
 „Acest drept atât de lăudat de către mai toţi publiciştii noştri (…)” (Eminescu)
„(…) în «Convorbirile literare» s-a susţinut totdeauna naţionalismul de către fiecare
dintre noi.” (Maiorescu)

Gruparea de către poate marca şi un agent nonanimat:

„O pierdere de căpetinie este slobozirea căldurei animale şi a umezelelor printr-însa

desfăcute în forma aburilor, carii totdeauna se evaporează prin piele şi plămâi şi se
primesc de cătră atmosfera ce ne încungiură.” (Albineţ)

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, se constată o utilizare din ce în ce mai vizibilă a lui de
către, care se specializează pentru a exprima agentul .

3.3. Concurenţa de – din

Concurenţa dintre cele două prepoziţii apare fie în contexte în care sunt impuse de regent,
fie în contexte în care conectarea a doi constituenţi are nevoie de una dintre aceste prepoziţii
pentru exprimarea unei anumite relaţii semantice.
Primul caz poate fi ilustrat prin exemplele:

„Cuvânt se chiamă o vorbire compusă de multe vorbe având deplin înţeles” (Codru-
Drăguşanu)
„Aceşti cavaleri, compuşi din cete de italieni, francezi, germani şi englezi, se chemau
ioaniţi sau cavaleri de Malta (…)” (Asachi)

Al doilea caz de concurenţă a celor două prepoziţii este evidenţiat în structurile partitive,
care folosesc prepoziţia din sau de (ultima fiind explicabilă prin influenţa limbii franceze sau
italiene):

„Acest oraş este cel mai vechi nu numai din toate oraşele Italiii, ci şi de multe alte oraşe
ale altora împărăţii” (Golescu)
„Cuvântul «fracţie» însămnează fărmătură sau parte de un tot sau întreg” (Asachi)
„Spre a exprima o fracţie, trebuie mainainte a însămna câte părţi avem de numărul întreg”
(Asachi)
„Una sau mai multe de aceste părţi fac ceea ce să numeşte fracţie a unimii.” (Asachi)

„Unul din veniturile cele bune este şi vânzarea cailor (…)” (Golescu)
„ (…) vor căpăta de la sultan nu numai laudă, ci şi o parte din prăzile acele (…)” (Asachi)
„Aceste şi coiful, răpit de la unul din cei mai faimoşi cavaleri germani, pe care-1 ucise el
după o luptă singuratică (…)” (Asachi)

4. CONCLUZII

În secolul al XIX-lea, inventarul de prepoziţii se îmbogăţeşte cu elemente noi (graţie,

odată cu), dar, în acelaşi timp, unele prepoziţii din perioada anterioară nu mai apar sau apar foarte
rar (bez, înde).
În multe situaţii, condiţiile de utilizare a prepoziţiilor nu sunt stricte, unele dintre acestea
funcţionând în tipare oscilante sau în concurenţă cu alte prepoziţii (vezi, de exemplu, tiparul cu
prepoziţiile între sau dintre ori concurenţa în / întru).

9
 În cazul unor prepoziţii, se constată tendinţa de specializare pentru a indica anumite
raporturi (vezi prepoziţia compusă de către, pentru marcarea complementului de agent).

SURSE

Aaron [1835]* – Florian Aaron, Idee repede de istoria prinţipatului Ţării Rumâneşti, vol. I, Bucureşti, în
Tipografia lui I. Eliad, 1835.
Albineţ [1838] – I. F. Sobernheim, Macroviotica sau regule pentru păstrarea sănătăţei şi prelungirea
vieţei. Alcătuită în limba ghermană de..., iar pe cea românească tradusă de Ioan T. Albineţ... Ieşi,
în tipografia Albinei, 1838.
Alecsandri [1879–1880] – V. Alecsandri, Despot-Vodă. Sânziana şi Pepelea, Chişinău, Litera, 1997.
Alexandrescu [1842–1844] – Grigore Alexandrescu, Poezii. Proză, antologie, prefaţă şi tabel cronologic de
Constantin Mohanu, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1985.
Asachi [1814–1818] – Gh. Asachi, Aritmetica, curs tradus după Etienne Bézout şi predat la şcoala sa de
ingineri hotarnici din Iaşi, în anii 1814–1818, în „Studii de istoria limbii române literare. Secolul al
XIX-lea”, I (redactori responsabili: Al. Rosetti, B. Cazacu), [Bucureşti], Editura pentru Literatură,
1969, p. 158–159.
Asachi [1836] – Gh. Asachi, Elemente de matematică, Partea I, Aritmetică, Iaşi, 1836, în „Studii de istoria
limbii române literare. Secolul al XIX-lea”, I (redactori responsabili: Al. Rosetti, B. Cazacu),
[Bucureşti], Editura pentru Literatură, 1969, p. 162.
Asachi [1828–1854] – Gh. Asachi, Cântul Cignului. Versuri. Teatru. Nuvele istorice, Chişinău, Litera,
1997.
Asachi [1811−1869] − Gh. Asachi, Opere, vol. I−II, ediţie critică şi prefaţă de N. A. Ursu, Bucureşti,
Editura Minerva, 1973−1981.
Barasch [1861] − Iuliu Barasch, Manualul de botanică silvică, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1861.
Bălcescu [1846−1852] − N. Bălcescu, Opere, vol. III, Românii supt Mihai Voevod Viteazul, vol. îngrijit de
Daniela Poenaru, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1986.
Bolintineanu [1855–1862] – Dimitrie Bolintineanu, Manoil. Elena, postfaţă şi bibliografie de Teodor
Vârgolici, Bucureşti, Editura Minerva, 1988.
Bolintineanu [1864] – Dimitrie Bolintineanu, Opere, vol. V (Romane), ediţie îngrijită, note şi comentarii de
Teodor Vârgolici, Bucureşti, Editura Minerva, „Scriitori români”, 1984.
Budai-Deleanu [1800–1812] – I. Budai-Deleanu, Ţiganiada, ediţie îngrijită de Florea Fugariu, repere
istorico-literare de Andrei Rusu, Seria „Patrimoniu”, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.
Codru-Drăguşanu [1848] − Ioane Germaniu Codru [-Drăguşanu], Rudimentele gramaticei romane. Estrase
din Tentamen criticum cu adaus de regule simple si diverse anotăciuni pentru usul şcolarilor
începători, Bucureşti, Tipografia Colegiului Săntu-Sava, 1848.
Codru-Drăguşanu [1865] − I. Codru Drăguşanu, Călătoriile unui Român ardelean în ţară şi în străinătate
(1835-44), („Peregrinul Transilvan”), ediţia a II-a, Bucureşti, Tipografia Societăţii „Cultura
neamului românesc”, 1923.
Codul Calimach [1833] − Codul Calimach, ediţie critică, întocmită de Colectivul pentru vechiul drept
românesc condus de academicianul Andrei Rădulescu, Editura Academiei Române, 1958.
Creangă [1876–1889] – Ion Creangă, Poveşti, amintiri, povestiri, [Bucureşti], Cartea Românească, 1989.
Doc. Ec. [1800−1850] − Documente privitoare la economia Ţării Româneşti, 1800–1850, culese de J.
Cojocaru, vol. I–II, [Bucureşti], Editura Ştiinţifică, 1958.
Eminescu [1870–1889] – Mihai Eminescu, Publicistică, Chişinău, „Cartea moldovenească”, 1990.
Eminescu [1870–1883] – Mihai Eminescu, Între Scylla şi Charybda. Opera politică, [Chişinău], Litera,
1997.
Eminescu [1870–1889] – M. Eminescu, Opere, [vol.] VII ş.u. [ediţie critică întemeiată de Perpessicius,
îngrijită de un colectiv de cercetători de la Muzeul Literaturii Române], Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1977 ş.u.
Ghica [1884] – Ion Ghica, Pământul şi omul, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1884.
Ghica, Sturdza [1873] − Ion Ghika, Dimitrie A. Sturdza, Ajutorul comerciantului, al agricultorului şi al
inginerului. Greutăţi şi măsuri, Bucureşti, Socec şi Comp., 1873.
*
Între parantezele pătrate sunt redaţi anii primelor ediţii sau anii de apariţie a textelor citate ori intervalul de
timp în care se situează anii respectivi.

10
Golescu [1826−1830] – Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriii mele, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971.
Gorjan [1837] − I. Gherasim Gorjan, Halima sau povestiri mitologhiceşti arabeşti, pline de băgări de
seamă, şi de întâmplări foarte frumoase şi de mirare... [Bucureşti], tom. III, 1837.
Hasdeu [1864] − B. P. Hasdeu, Pagini alese, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Mihai Drăgan,
[Bucureşti], Editura Tineretului, [1968].
Heliade Rădulescu [1832] – I. Eliad, Aritmetica, tradusă după L. B. Francoeur, Bucureşti, 1832.
Heliade Rădulescu [1828] − Ion Heliade Rădulescu, Gramatică românească, ediţie şi studiu de Valeria
Guţu Romalo, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980.
Heliade Rădulescu [1830–1868] – Ion Heliade Rădulescu, Scrieri alese, text stabilit, glosar şi bibliografie
de Vladimir Drimba, prefaţă şi note finale de Constantin Măciucă, [Bucureşti], Editura
Tineretului, [1969].
Kretzulescu [1843] – N. A. Kretzulescu, Manual de anatomie descriptivă, Bucureşti, tipărită cu chieltuiala
din Economiile Casei Spitalului Sf. Panteleimon, Bucureşti, în tipografia lui Eliade, 1843.
Maior [1783−1921] − P. Maior, Scrieri, vol. I−II, ediţie critică alcătuită de Florea Fugariu, prefaţă şi tabel
cronologic de Maria Protase, Bucureşti, Editura Minerva, 1976.
Maiorescu [1866−1907] − Titu Maiorescu, Critice. 1866–1907, vol. I−III, Bucureşti, Editura Librăriei
Socec & Comp., S. A., 1931.
Marin [1852] – Alexie Marin, Prescurtare de himie, traducere din limba franceză, după J. Pelouze şi E.
Frémy, tomul întâi, Bucureşti, 1852, în „Studii de istoria limbii române literare. Secolul al XIX-
lea”, I (redactori responsabili: Al. Rosetti, B. Cazacu), [Bucureşti], Editura pentru Literatură,
1969, p. 165.
Negruzzi [1829–1857] – Constantin Negruzzi, Opere alese, I, Proză, [Bucureşti], Editura de Stat pentru
Literatură şi Artă, [1957].
Rosetti [1845–1883] – C. A. Rosetti, Corespondenţă, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii de Marin
Bucur, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Rus [1842] – Ioan Rus, Icoana pământului sau carte de geografie, vol. I, Blaj, 1842, în „Studii de istoria
limbii române literare. Secolul al XIX-lea”, I (redactori responsabili: Al. Rosetti, B. Cazacu),
[Bucureşti], Editura pentru Literatură, 1969, p. 163–164.
S. D. 8 [1778–1832] – Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. VIII, Scrisori de boieri şi
negustori olteni şi munteni către casa de negoţ sibiiană Hagi Pop, publicate cu note genealogice
asupra mai multor familii de N. Iorga, Bucureşti, Editura Ministerului de Instrucţie, 1901–1914.
Văcărescu [1830−1863] − Iancu Văcărescu, Opere, ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar,
bibliografie şi indice de Cornel Cîrstoiu, Bucureşti, Editura Minerva, 1985. 
Zalomit [1854] – A. Charma, Elemente de filosofie. Traduse... de I. Zalomit, Bucureşti, Tipografia
Colegiului naţional, 1854.

11