Lexicologie

Lexicologia este ramura lingvisticii, în sens mai restrâns a semanticii, care studiază lexicul
unei anumite limbi[1]. Această studiere se face în relație, pe de o parte cu celelalte aspecte ale
limbii (sistemul fonologic și sistemul gramatical), pe de altă parte cu factori din afara limbii
(sociali, culturali și psihologici)[2].

Cuprins
 1 Lexicologia și lexicografia
 2 Lexicologia în perspectivă sincronică
o 2.1 Frazeologia
 3 Lexicologia în perspectivă diacronică
o 3.1 Etimologia
 4 Referințe
 5 Surse bibliografice
o 5.1 Surse directe
o 5.2 Surse indirecte
 6 Bibliografie suplimentară
 7 Vezi și

Lexicologia și lexicografia
Apariția lexicologiei este legată de lexicografie, adică știința alcătuirii dicționarelor, care a
precedat cu mult timp lexicologia. Când a apărut aceasta, domeniile celor două ramuri se
interferau, iar termenii lexicologie și lexicografie erau adesea considerate sinonime.
Lexicologia a început să fie o ramură aparte abia la începutul secolului al XX-lea, datorită
lingvistului Ferdinand de Saussure. El a considerat cuvântul participant la un sistem de
raporturi, la lexic ca structură, și că trebuie studiat în relațiile sale sintagmatice și
paradigmatice[2].

Deși relația dintre lexicologie și lexicografie nu este strânsă în mod necesar, rezultatele celei
dintâi pot fi codificate de cea din urmă[3].

Lexicologia în perspectivă sincronică

Unul din aspectele lexicologiei are caracter sincronic. În această perspectivă, ea descrie
lexicul în starea actuală a limbii: interdependențele dintre unitățile sale, stratificarea sa,
formarea de cuvinte, sinonimia și polisemia lexicală etc. Lexicologia sincronică este în relație
cu sociologia, psihologia și cultura în general[4].

De domeniul lexicologiei sincronice ține clasificarea cuvintelor după importanța lor socială
(lexic fundamental și lexic secundar), precum și din punctul de vedere al folosirii lor
individuale: vocabular activ și vocabular pasiv[5].
Tot lexicologia sincronică se ocupă de lexic ca sistem, în care cuvintele se asociază între ele
mai ales după sens, din mai multe puncte de vedere, în[6]:

 sinonime: zăpadă, nea, omăt;

 cuvinte cu sens apropiat: alergare, fugă, goană;
 antonime: viață – moarte, cald – rece, tânăr – bătrân;
 omonime: bancă „instituție financiară” – bancă „scaun lung”; ban „a suta parte din
moneda națională” – ban „titlu boieresc în evul mediu”; calcan „soi de pește marin” –
calcan „zid fără uși și fără ferestre”;
 cuvinte care formează un așa-numit câmp lexical, de exemplu cel al rudeniei[7]: mamă,
tată, frate, soră etc.;
 cuvinte în relație de hiperonimie (supraordonare), hiponimie (subordonare), și
cohiponimie (coordonare) între ele: animal (hiperonim, supraordonat, noțiune care
include hiponimele), câine, pisică etc. (cohiponime, noțiuni coordonate între ele, și
hiponime, subordonate ale lui animal, incluse în acesta)[8].
 familii lexicale alcătuite prin formare de cuvinte, de pildă bun, bunătate, bunăvoință,
bună-cuviință, bunicel, bunișor, îmbuna, îmbunare, îmbunătăți etc.[9]

Dat fiind că limba nu este cu totul unitară din punct de vedere geografic și social, iar
diferențele se manifestă în primul rând în cuvinte, lexicologia sincronică se ocupă și cu
stabilirea cuvintelor specifice diferitelor variante ale limbii:

 variante regionale: dialecte, graiuri;

 variante sociale: limbaje de grup, numite și sociolecte[10];
 registre de limbă: familiar, curent, elevat[11].

Lexicologia sincronică are unele dificultăți, deoarece modelele structurale furnizate de

fonologie și de gramatică s-au dovedit a fi greu aplicabile în lexicologie, din cauza
complexității foarte mari a raporturilor lexicale, cu atât mai mult, cu cât definirea cuvântului
și a sensului, noțiuni fundamentale ale lexicologiei, este și în prezent controversată[2].

Frazeologia

Articol principal: Frazeologie.

Frazeologia, care se ocupă cu studiul îmbinărilor de cuvinte parțial sau total fixe, numite
unități frazeologice, frazeme sau frazeologisme, este o ramură științifică și mai tânără decât
lexicologia, considerată de unii autori o ramură a acesteia[12] sau cel puțin o ramură a
lingvisticii care ține de lexicologie și de sintaxă.[13]

Lexicologia în perspectivă diacronică

În perspectivă diacronică, adică istorică, lexicologia examinează originea cuvintelor,
transformările cantitative și calitative, adică de sens și fonetice ale lexicului, apariția și
dispariția cuvintelor etc. Nu poate fi separată de caracterul său sincronic, dat fiind că
stabilește care sunt în starea actuală a limbii cuvinte moștenite, cuvinte formate pe teren
propriu, cuvinte împrumutate și cuvinte străine[14]. În schimb ține de diacronie stabilirea
perioadei sau a momentului în care a apărut un cuvânt sau a intrat în limbă un împrumut
lexical.
Tot de aspectul diacronic al lexicologiei țin schimbările din lexic cauzate de îmbătrânirea și
moartea cuvintelor, respectiv nașterea și răspândirea lor. În acest sens, în starea actuală a
limbii există arhaisme, adică cuvinte pe cale de dispariție, și neologisme, adică cuvinte nou
formate sau nou intrate în limbă[15].

Tot în timp se petrece mișcarea cuvintelor între variantele și registrele de limbă. Este, de
exemplu, un fenomen general în limba franceză trecerea unor cuvinte din argou în registrul
familiar. Exemple: arnaque „escrocherie”, bidule „chestie, lucru oarecare”, clébard „câine”,
moche „urât”[16].

Etimologia

Articol principal: Etimologie.

O ramură efectiv diacronică a lexicologiei este etimologia, care studiază istoria cuvintelor,
adică originea lor și evoluția pe care o parcurg până la stadiul actual al limbii. Are o legătură
strânsă cu știința istoriei, în special cu istoria culturii, domenii științifice care ajută la
lămurirea apariției și istoriei cuvintelor. În același timp, etimologia contribuie la înțelegerea
culturii unui popor sau grup etnic, a unei țări sau a unei regiuni.[17]

Referințe
1. ^ Crystal 2008, p 278.
2. ^ a b c Dubois 2002, p 281.
3. ^ Bussmann 1998, p. 683.
4. ^ Bokor 2007, pp. 164–165.
5. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul vocabular.
6. ^ Dexonline.
7. ^ Dubois 2002, p. 81.
8. ^ Dubois 2002, pp. 236.
9. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul familie, partea ~ lexicală.
10. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolele limbaj și sociolect.
11. ^ Stourdzé 1971, pp. 42–43.
12. ^ De exemplu de către Zugun 2000, p. 21, apud Munteanu 2007, p. 100.
13. ^ De exemplu de către Colțun 2000, p. 13, apud Munteanu 2007, p. 100.
14. ^ Constantinescu-Dobridor 1980, p. 134.
15. ^ Cosntantinescu-Dobridor 1998, articolele arhaism și neologism.
16. ^ Articolele respective din TLFi.
17. ^ Bokor 2007, p. 164.

Surse bibliografice
Surse directe

 hu Bokor, József. Szókészlettan (Lexicologie), A. Jászó, Anna (coord.) A magyar

nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN
978-963-8144-19-5, pp. 164–196 (accesat la 18 august 2018)
  en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics
(Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-
98005-0 (accesat la 18 august 2018)
 Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București,
Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 18 august 2018)
 Dicționare ale limbii române (Dexonline) (accesat la 7 decembrie 2017)
 Munteanu, Cristinel, Sinonimia frazeologică în limba română din perspectiva
lingvisticii integrale, Pitești, Editura „Independența Economică”, 2007, ISBN 978-
973-7732-66-8 (accesat la 18 august 2018)
 fr Stourdzé, Colette, Les niveaux de langue (Nivelurile de limbă), Reboullet, André
(coord.), Guide pédagogique pour le professeur de français langue étrangère (Ghid
pedagogic pentru profesorul de limba franceză ca limbă străină), Paris, Hachette,
1971, pp. 37–44
 fr Trésor de la langue française informatisé (TLFi) (Tezaurul limbii franceze
informatizat) (TLFi) (accesat la 18 august 2018)

Surse indirecte

 Colțun, Gheorghe, Frazeologia limbii române, Chișinău, Ed. Arc, 2000

 Zugun, Petru, Lexicologia limbii române, Iași, Ed. Tehnopress, 2000

Bibliografie suplimentară
 fr Eluerd, Roland, La Lexicologie (Lexicologia), Paris, PUF, Que sais-je ?, 2000
 fr Matoré, Georges, La Méthode en lexicologie (Metoda în lexicologie), Paris, Didier,
1973
 fr Mortureux, Marie-F., La lexicologie entre langue et discours (Lexicologia între
limbă și discurs), Paris, SEDES, 1997
 fr Picoche, Jacqueline, Précis de lexicologie française (Compendiu de lexicologie
franceză), Paris, Nathan, 1977