Asistența psihologică

în relația parinte-copil
 Vârstă de aur a copilăriei - vârsta micului faur
 vârsta achiziţiilor fundamentale;
 identitatea de gen;
 capacitatea de autoreglare şi autocontrol;
 diferenţele temperamentale sînt tot mai evidente;
 perioada descoperirii;
 perioada conturării primelor elemente ale conştiinţei de sine şi
a socializării;
 perioada apariţiei competenţelor.
 activitatea dominanta – jocul;
 dezvoltare fizica și psihică intensivă;
 „cei 7 ani de acasă”
 NEVOILE COPILULUI
 Nevoia de dragoste (îşi conturează identitatea şi devine conştient de sine,
învaţă să se iubească pe sine şi pe cei din jur, se dezvoltă autoaprecierea);
 Nevoia de securitate şi siguranţă (stabilirea relaţiilor familiale, atitudinea
şi comportamentul părinţilor);
 Nevoia de noi experienţe (jocul şi limbajul sunt principalele modalităţi
prin care copilul poate să-şi satisfacă această nevoie);
 Nevoia de încurajare, stimulare şi apreciere (imaginea de sine);
 Nevoia de a fi acceptat și important pentru părinţi (se dezvoltă stima de
sine, lipsa acesteia - copilul fie se rupe de propria identitate şi se
autoconstrânge pentru a răspunde aspiraţiilor părintelui său, de teamă să nu
piardă dragostea acestuia, fie rămâne aşa cum este şi primeşte mesajul „Nu
te iubim aşa cum eşti”);
 Nevoia de responsabilitate (dobândirea independenţei sale şi
recunoaşterea treptată a acesteia de către cei din jur);
 Nevoia de stabilirea a unor limite (ghidarea pentru a fi direcţionat pe
drumul corect);
NEVOILE COPILULUI

Nevoia nesatisfăcută = dezechilibru

psihoemoțional
și comportamental
 Mediul educativ în care trăiește copilul
relaţia tuturor influenţelor educative:
 spaţiul familial (casa personală şi casa rudelor apropiate) - mediul în
care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi
retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine , un spaţiu intim
pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv,
care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii.
 spaţiul comunităţii – mediul în care copilul poate experimenta o
imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată afectiv) şi
poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze, poate adera la un
model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de
apartenenţă.
 spaţiul grădiniţei - spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de
comunitate ale copilului, de socializare de asigurare a unui start
şcolar bun.
 Stiluri parentale
Părintele autoritar
• cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile existente;
• filosofia de viaţă a acestuia: „Nimic nu este mai presus de lege.”;
• nu consideră că este obligat să ofere explicaţii suplimentare, justificând prin expresii
de genul: „De ce? Pentru că sunt mama/ tatăl tău! Nu se discută!”;
• intenţia copilului de a-şi manifesta independenţa este interpretată ca o formă de
rebeliune, fapt care reprezintă o sursă importantă a conflictelor;
• este rece şi detaşat de copil, impunând respectul muncii şi efortului …

Avantaje
• copilul se obişnuieşte să devină ordonat, • copilul va învăţa foarte greu să devină
disciplinat, respectuos, faţă de cei de
care îi este frică;
• se dezvoltă spiritul critic al copilului;
• copilul devine „perfecţionist”.
Dezavantaje
sensibil la dorinţele altora;
• toată viaţa se va ghida după regulile
stricte;
• nu va ierta pe cei care greşesc;
• va fi lipsit de iniţiativă, de curaj şi veşnic
nemulţumit, deoarece se teme că va greşi;
• „a greşi” este sinonim cu „a fi un ratat”;
• stima de sine a copilului este diminuată.
 Stiluri parentale
Părintele democratic (echilibrat)
• îmbină controlul sistematic cu un nivel înalt al suportului parental;
• formulează reguli şi controlează respectarea lor, dar nu le impune;
• este deschis la schimburi verbale cu copiii;
• manifestă iubire, dar şi limite, așteptări, dar nu cereri;
• este suficient de indulgent, flexibil şi deschis spre nou, pentru a putea accepta tot ce ar putea
ameliora viaţa copilului şi a familiei;
• prezintă suficientă autoritate pentru a-i învăţa pe copii să accepte reguli şi să îndeplinească
eficient sarcinile care li se dau;
Avantaje Dezavantaje
• copilul îşi va dezvolta un echilibru emoţional; • copilul se va adapta cu greu stilului autoritar;
• copilul îşi va dezvolta deprinderi de • ar putea fi considerat „bleg”, pentru că nu va
comunicare eficientă, va manifesta executa prompt sarcinile solicitate, sau
creativitate, capacitate decizională, autonomie dimpotrivă, „impertinent”, pentru că discută
personală; ordinele.
• copilul va avea un nivel înalt şi sănătos al
stimei de sine;
• va manifesta respect faţă de alţii, va lua în
consideraţie opinia celorlalţi, va accepta
observaţii;
• independenţa care i se acordă, îl va ajuta să-şi
identifice propriile atitudini şi să aleagă
meseria care i se potriveşte cel mai bine.
 Stiluri parentale
Părintele indiferent
• neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui;
• nu manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive pentru copil;
• uneori lasă de înţeles că, copilul „este în plus”, „este o povară”, de care s-ar putea
lipsi oricând;
• filosofia de viaţă a acestuia: „În viaţă nu te poţi baza pe nimeni altcineva decât pe
tine însuţi”.

Avantaje Dezavantaje
•copilul învaţă că părerea lui nu contează
•lipsa afecţiunii îl face mai rezistent la prea mult, se simte lipsit de importanţă;
greutăţile vieţii. •îşi dezvoltă o stimă de sine redusă, poate
deveni timorat şi urmărit în permanenţă
de un complex de inferioritate;
•se va baza doar pe experienţa lui de viaţă;
•va fi mai rigid, mai insensibil la
sentimentele şi dorinţele celorlalţi, mai
apatic.
 Stiluri parentale
Părintele protector
• este aparent un părinte model: extrem de atent la nevoile copilului, se dedică cu toată fiinţa
meseriei de părinte;
• prioritatea este de a oferi copilului securitate;
• consideră că un copil este o fiinţă fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi
protecţie;
• filosofia de viaţă a acestuia: „Nu tot ce zboară se mănâncă.” Îşi învaţă copilul să fie precaut
şi rezervat, faţă de tot ceea ce vine din afara familiei;
• hiperprotecţia duce la îngrijorarea generalizată, calamităţi şi catastrofe sunt la fiecare colţ de
stradă;

Avantaje Dezavantaje
•copilul beneficiază de securitate, sprijin și • copilul se simte sufocat şi are tendinţa de
protecție. a se îndepărta de părinte;
• copilul găseşte că este dificil să comunice
direct cu părintele despre problemele
personale, de teamă că acesta nu îl va
înţelege şi se va îngrijora;
• copilul va învăţa să ascundă informaţii, va
avea o viaţă secretă, personală;
• frustrarea, mânia va exprima indirect, prin
acte de răzbunare sau de sabotaj.
 Greșelile părinților în educarea copiilor
1.Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă
conduită;
2.Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului;
3.Comportamentele compensatorii;
4.Folosirea inadecvată a disciplinării;
5.Nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului;
6.Ore în şir în faţa calculatorului şi a televizorului;
7.Compararea copiilor;
8.Instituirea fricilor;
9.Minciunile.
 Viața omului este pe măsura
educației primite. Educația ce o
dă, este pe măsura vieții pe care
o trăiește.
DISCIPLINAREA POZITIVĂ PEDEAPSĂ
Disciplinarea
reprezintă învăţarea
comportamentului dorit în
paralel cu eliminarea
comportamentului inadecvat,
prin metode specifice bazate
pe soluţii şi nu pe
consecinţe.
Pedeapsa
este exercitarea asupra
copilului a unui control
exterior, prin forţă, cu
scopul de a modifica un
comportament problematic. 
 DIFERENŢELE DINTRE DISCIPLINARE ŞI PEDEAPSĂ

Disciplinarea Pedeapsa
pune accent pe ceea ce copilul  pune accent pe ceea ce copilul nu
trebuie să facă; trebuie să facă;
oferă exemple demne de urmat,  insistă pe respectarea unor reguli
dând copilului posibilitatea de a stricte, care nu pot fi schimbate (şi
gândi în situaţii similare, de a de multe ori chiar nu pot fi
îşi dezvolta capacitatea de a lua înţelese) şi ia decizii în locul
decizii adecvate; copilului;
dezvoltă autocontrolul;  descurajează independenţa;
îl ajută pe copil să se schimbe  îi reprimă comportamentul;
caracter pozitiv,  forţează copilul să fie cuminte;
îi permite copilului să se
 reduce respectul de sine şi
afirme;
formează comportamentul condamnă comportamentul
neadecvat.
adecvat
 O bună educație este un fir
de aur tras din viața părinților
prin toată viața copilului.
 Unelte de
disciplinare
pozitivă
Comunicați
așteptări clare,
ținându-se cont de
nevoile copilului și
de posibilitățile lui
Reduceți
plictiseala
Stabiliți și impuneți regulilor clare
Caracteristicile unor reguli bune:

• Mentine numarul lor la minim.

• Foloseste cuvinte simple.
• Prezinta cerinte de baza.
• Folositi un limbaj pozitiv.
• Regulile sa fie specifice.
• Afisiaza-le la vedere.
• Stabiliti consecinte pentru fiecare regula.
 Creaza un program,
ritualuri
si amenajeaza
corespunzător mediul
Oferiți alternativă
Organizați tradiții de familie
Ascultarea activă Comunicarea
Metoda alăturării
Metoda comutării
Metoda “Time out”
 TIMPUL MAMEI

TIMPUL TATEI
Indruma-l corect cand greseste ceva!
Oferiți recompense
 Unelte de disciplinare pozitiva
 Creeaza rutine, deci ordine!
 Ignora comportamentul necorespunzator atunci cand se poate!
 Fii ferm si constant in ceea ce faci sau ceri!
 Fa si tu ceea ce ii ceri lui! Copilul invata prin imitatie.
 Exprima cereri care sa cuprinda mai degraba “a face” si nu “a nu face” un lucru!
 Transmite mesaje simple, clare si scurte!
 Autoritatea poate fi afirmata ferm, dar intr-o maniera iubitoare.
 Utilizeaza un limbaj verbal si non-verbal adecvat si respectuos!
 Aplauda-i succesele! Marcheaza-i fiecare reușită! Spune-i de fiecare data ce a facut bine!
 Controleaza situatia, nu copilul!
 Negociaza cu copilul si daca este cazul, fa un compromis!
 Incurajeaza si adopta o atitudine de tipul orice problema are o rezolvare!
 Citeste-i povestiri cu eroi care reusesc! Incurajeaza-i umorul!
 Asculta cu atentie ceea ce va spune copilul, incearca sa il intelegi si ia in considerare si parerile
lui! Ai incredere in el!
 În familie educaţia unui copil
constă în ceea ce trăieşte copilul,
nu în ceea ce i se spune,
iar copilul trăieşte faptele părinţilor