Memoria

Conținuturi:

1. Definirea conceptului şi caracteristica generală a

memoriei
2. Funcţiile memoriei
3. Procesele memoriei
4. Tipuri, forme şi aspecte ale memoriei
5. Tehnici şi factori de optimizare a memoriei
6. Importanța memoriei în viaţa cotidiană
Exemplul cu foaia împăturită.

Urmele lăsate de o acțiune anterioară tind să se adâncească şi să se

consolideze prin acțiunile ulterioare, sistemul modificându-şi rezistenţa iniţială
şi modelându-se în concordanţă cu transformările induse. Exemplul cel mai
simplu, care ilustrează sensul celor de mai sus, ni-l oferă „experimentul” de
împăturire a unei coli de hârtie. La prima acțiune, forma dorită se obţine mai
greu; la a doua tentativă „coala” va răspunde cu mai multă uşurinţă; la a treia şi
următoarele, împăturirea se produce aproape automat, prin apăsări foarte
ușoare.
Timpul este un factor cu valoare adaptativă majoră, el condiţionând
procesele biologice interne. Cuantificarea şi valorificarea timpului, în cele
trei segmente ale sale – trecut, prezent, viitor –, devine o condiţie esențială a
supravieţuirii şi coechilibrării optime cu mediul.
Ex. cu crustacee marine.
Urmele şi efectele trecutului afectează organismele vii în toate planurile sale
de organizare: corporal, fiziologic şi psihic.
Def. Memoria este procesul psihic cognitiv prin care se realizează
fixarea, păstrarea şi reactualizarea sub forma recunoaşterii sau
reproducerii a experiențelor de ordin cognitiv, afectiv și volitiv,
achiziţionate anterior.
Memoria nu fiinţează în forma unei structuri statice, pietrificate, dimpotrivă-
ea se organizează şi funcţionează ca sistem dinamic, ce se elaborează treptat
în cursul evoluţiei istorice şi ontogenetice, pe măsura îmbogăţirii
repertoriului experienţei.
 Relații ale memoriei cu alte procese psihice
O mare parte din materialul care se stochează şi se păstrează în
memorie este, de fapt, materialul provenit prin contactul organelor
de simţ cu realitatea înconjurătoare (fapt care ne demonstrează
legătura memoriei cu procesele psihice senzoriale); memoria nu
înseamnă numai acumularea de informaţii, ci şi organizarea şi
chiar structurarea lor, prin aceasta ea raportându-se la gândire, la
operaţiile ei care facilitează o asemenea interpretare; nu reţinem şi
nu reactualizăm orice, ci ceea ce ne place, ceea ce corespunde unor
dorinţe, aspiraţii, fapt care relevă legătura memoriei cu procesele
afectiv-motivaţionale; memoria implică şi prezenţa unui efort
voluntar, realizându-se astfel legătura ei cu voinţa; în sfârşit,
trăsăturile temperamentale şi caracteriale îşi vor spune cuvântul
în ceea ce memorăm sau actualizăm.
Caracteristicile memoriei

- Activă (prelucrează, transformă, reconstruieşte informaţiile)

- Selectivă ( nu reţinem tot ce apare în câmpul nostru perceptiv şi
nici nu reactualizăm totul, ci selectiv, filtrul reglațional fiind
motivația)
- Situaţională (depinde de circumstanțe, dar și de starea generală
a subiectului)
- Relativ fidelă (intervine caracterul activ al memoriei şi păstrării,
trăsăturile de personalitate ale individului şi uitarea.
- Mijlocită (cu ajutorul unor mijloace de memorare)
- Inteligibilă (facilitată de stabilirea unei legături logice între
informația stocată în memorie)
Funcţiile memoriei:
- Funcţia de acumulare a experienţei.
- Funcţia de realizare a coerenţei actelor şi a evenimentelor
vieţii.
- Funcţia de asigurare a identităţii personale (Cunoaşterea
istoriei vieţii personale face posibilă apariţia şi dezvoltarea
identităţii personale, a Eu-lui propriu).
Procesele memoriei
l. Fixarea (Memorarea, encodarea) poate fi mecanică/logică;
voluntară/involuntară, cuprinzând fluxuri senzoriale (vizuale, auditive, olfactive,
gustative, tactile, kinestezice, viscerale), fluxuri imaginative, fluxuri conceptual-
simbolice, logico-propoziţionale, fluxuri de trăiri emoţionale, fluxuri
motivaţionale, fluxuri motorii (acţionale).
2. Păstrarea (conservarea, stocarea) - informaţiile depuse la păstrare nu rămân
intacte, ci suferă schimbări de conţinut, structură şi formă.
3. Reactualizarea (recuperarea) are următoarele însuşiri: promptitudinea,
adecvanţa, completitudinea. Reactualizarea se poate realiza prin două modalităţi:
recunoaştere şi reproducere.
4. Uitarea este procesul mnezic de ştergere sau lichidare a informaţiilor
memorate. (totală, parțială, lapsus)
Din punct de vedere adaptativ-reglator, uitarea are o semnificaţie dublă: pe de o parte, acţionează entropic, perturbator, având efecte
negative asupra randamentului şi eficienţei activităţii într-o situaţie concretă sau alta; pe de altă parte, exercită un rol optimizator, cu
influenţă pozitivă asupra echilibrului psihic interior şi asupra activităţii ulterioare de achiziţie a unor informaţii şi experienţe noi,
concordante cu schimbările ce au loc în conţinutul raporturilor noastre cu lumea externă.
Tipuri, forme şi aspecte ale memoriei
- După natura materialului memorat, stocat şi reactualizat există: memorie
senzorială; memorie cognitivă; memorie afectivă; memorie motorie.
- După analizatorul care recepţionează informaţia distingem atâtea feluri de
memorie câte feluri de senzaţii cunoaştem: memoria auditivă, vizuală;tactilă,
chinestezică, gustativă, olfactivă.
- După durata păstrării informaţiei sau imaginii se delimitează: memorie
imediată (0,25-0,5 sec); memorie de scurtă durată (~18 sec); memorie
operaţională; memorie de lungă durată; memorie ereditară (la nivel de
genotip).
- După prezenţa sau absenţa scopului, intenţiei, se pot diferenţia: memoria
involuntară (incidentală) și cea voluntară (intenţională)
- După prezenţa sau absenţa gândirii, înţelegerii sensului celor memorate,
a unor asociaţii logice, deosebim: memoria mecanică și memoria logică
- După posibilitatea verbalizării conţinutului activităţii de memorie, există:
memorie explicită (conştientă) și memorie implicită (inconştientă).
- După numărul de subiecţi implicați există: memorie individuală și colectivă
Calităţile memoriei
1. Rapiditatea memorării
2. Volumul memorării
3. Elasticitatea memoriei
4. Trăinicia păstrării
5. Promptitudinea reactualizării
6. Exactitatea (fidelitatea) reactualizării
 
Pentru reținerea valorii numărului pi profesorul de matematică sugerează, de obicei,
folosirea enunțului: „D Dar e bine a vedea lucrările de foarte multe ori ”î în care
numărul de litere ale fiecărui cuvânt corespunde unei cifre: 3,14159265