U.T.M. F.I.M.T. gr.

IMCM-151

Proiect
la
Dezvoltarea Industriei Mondiale

Tema: Electricitate
A efectuat: Grigoraş Alexandru

Grigoraş Vitoria
A controlat: Cocoş I.

Chişinău, 2014
 Istorice
Istoria electricităţii are ca obiect evoluţia studiului şi aplicaţiillor în practică ale
fenomenelor electrice.

Încă din antichitate a fost remarcat fenomenul de electrizare a corpurilor. Au trecut secole până
la elaborarea unei teorii electromagnetice riguroase, prin contribuţiile unor mari fizicieni ca: 
Ampère, Faraday, Maxwell. Einstein realizează unificarea dintre teoriile mecanicii clasice şi ale 
electromagnetismului.
Printre primele aplicaţii practice ale electricităţii putem menţiona: iluminatul electric,
acţionarea prin electromotoare, cele legate de efectul termic (încălzire, sudare etc.) sau din
domeniul electrochimiei (baterii şi acumulatori, galvanizarea). În epoca contemporană, 
electronica a generat noi aplicaţii în domenii ca mass-media şi tehnologia informaţiei : radioul, 
televiziunea,telefonia, internetul.
 Obţinerea energiei electrice
Energia electrică nu se găseşte în natură decât în mică măsură în trăsnete, fulgere şi nu
poate fi captată pentru a  fi utlizată în diverse procese, fiind produsă prin transformarea diferitelor
forme de energie primară în centrale electrice.

Centrala electrică  este un complex de instalaţii în care se produce transformarea, prin

intermediul energiei mecanice, a energiei primare a resurselor naturale în energie electrică.

            Industria energetică a luat avânt în a doua jumătate a secolului sl XIX lea, la început pe
baza valorificării energiei apelor (prima centrală electrică a fost o hidrocentrală) şi a
combustibililor  minerali fosili (în termocentrale). Ulterior au apărut şi centrale atomice,
geotermale, termomarine, solare, eoliene, pe bază de biomasă etc. La ora actuală numai trei tipuri
de centrale asigură circa 99% din întreaga producţie mondială: termocentrale, hidrocentrale şi
centrale nuclearoelectrice.
 În funcţie de sursa de energie primară utlizată pentru obţinerea ennergiei mecanice centralele pot fi:
•      Centrale cu combustibili fosili sau nucleari;
•      Hidrocentrale;
•     Centrale neconvenţionale.
 Hidrocentralele
Hidrocentralele  sunt instalaţii complexe în care energia hidraulică a căderilor de ape
naturale sau artificiale este transformată în energie mecanică prin intermediul turbinelor
hidraulice şi apoi în energie electrică,  în generatoarele de curent electric. Potenţialul de a
produce energie electrică depinde atât de cădere cât şi de debitul de apă.  Principiul lor de
funcţionare constă în transformarea energiei potenţiale a apei captate în lacuuri de acumulare în
energie mecanică. Din lacul de acumulare, prin conducta forţată, apa cade pe paletele unei
turbine hidraulice, rotindu-i axul. Acesta antrenează generatorul electric, care transformă energia
mecanică în energie electrică. 
            După puterea produsă sunt de trei feluri:
-         hidrocentrale cu o putere instalată de peste 100kwh;
-         microhidrocentrale cu putere instalată cuprinsă între 5 şi 100kwh;
-         picocentrale construite pe pâraie, nu dispun de baraj şi au putere instalată sub 5kwh
Avantajele hidrocentralelor constau în costul energiei electrice scăzut, nu necesită
combustibili, personal redus sde întreţinere şi exploatare, nu poluează, siguranţă în funcţionare,
randament ridicat.
Dezavantajele sunt legate de dependenţa de regimul fluvial, existenţa surselor de apă,
valoarea ridicată a investiţiei, efectuarea construcţiilor durează mult şi necesită forţă de muncă
numeroasă. Prin construirea unui baraj de acumulare pe cursul apei se produc derglari ale climei,
florei, faunei din zona învecinată, datorită modificării regimului precipitaţiilor dispărând specii
de plante şi animale. Lacurile de acumulare împiedică transportul de substanţe fertile care se
depun mai ales în zona gurilor de vărsare a fluviilor, în delte.
 Cele mai mari baraje din lume după volumul rezervorulu
Locul 1 – barajul Kariba din Zimbabwe – 180.6 kilometri cubi
Barajul Karima este realizat la graniţa dintre Zimbabwe şi Zambia şi a fost construit de o companie
italiană între 1955-1959. Lacul Kariba astfel creat are o capacitate de stocare de 185 de kilometri cubi
de apă şi o suprafaţă de 5580 kilometri pătraţi. Scopul principal al barajului este producţia de energie
electrică, iar Zimbabwe şi Zambia au fiecare câte o staţie de putere care funcţionează independent.
Barajul nu a fost însă scutit de probleme: în urma unor ploi torenţiale, autorităţile au fost nevoite să
elibereze cantităţi mari de apă din rezervor care au condus la evacuarea a 130.000 de oameni.
Locul 2 – barajul Bratsk din Rusia – 169 kilometri cubi
Barajul Bratsk este unul dintre principalele simboluri ale Siberiei şi a fost finalizat în 1967,
deţinând pentru patru ani titlul de cel mai mare producător individual de energie electrică,
datorită producţiei anuale de 22.6 TWh. Barajul a condus la formarea Lacului Angara şi a unui
rezervor cu suprafaţa de 5540 kilometri. Cu o lungime de 1452 de metri, barajul include la
suprafaţă, adică la 125 de metri deasupra nivelului solului, o autostradă şi o linie de cale ferată.
Locul 3 – Marele Baraj Aswan din Egipt – 157 kilometri cubi
Aswan este un baraj de terasament construit cu scopul principal de a evita inundaţiile anuale
produse de Râul Nil în zona localităţii Aswan din Egipt. În plus, o parte din apă stocată este
folosită pentru irigaţii, iar constructorii au profitat de oportunitate pentru a produce şi electricitate
prin intermediul unei hidrocentrale. Barajul are o lungime de 3.8 kilometri, la baza sa are un
diametru de 980 de metri, iar debuitul maxim al apei este de 11000 de metri cubi pe secundă.
Locul 4 – barajul Akosombo din Ghana – 150 kilometri cubi

Poate părea greu de crezut, dar Ghana ocupă locul patru în acest clasament cu barajul
Akosombo, care a generat Lacul Volta, cel mai mare lac de rezervor după suprafaţa ocupată
(8500 de kilometri pătraţi). Construcţia a fost realizată în cinci ani pentru a furniza energie
electrică în localităţile din zonă, însă nu mai puţin de 300.000 de oameni trăiesc în regiune
datorită pescuitului.
Locul 5 – Barajul Daniel-Johnson din Canada – 141.9 kilometri cubi
Daniel-Johnson este cel mai mare baraj din lume construit pe baza unor arcade şi a fost realizat
pe baza a 2.2 milioane de metri cubi de beton. Cu o înălţime de 214 metri, barajul a fost
construit cu scopul de a genera electricitate prin intermediul a două centre cu o capacitate totală
de 2656 MW. Numele iniţial al barajului era Manic-5, însă a fost botezat Daniel-Johnson în
memoria primarului din Quebec şi iniţiatorului proiectului cu acelaşi nume, care a încetat din
viaţă chiar în ziua în care trebuia să inaugureze investiţia.
Locul 6 – barajul Guri din Venezuela – 135 kilometri cubi
Barajul Guri este cea mai importantă construcţie din Venezuela. Nu prin prisma
dimensiunilor sale, ci datorită utilităţii sale: cu o putere instalată de peste 10.000 MW,
hidrocentrala de aici asigură peste 30% din producţia de electricitate a întregii ţări, însă o
parte din aceasta este exporatată în Columbia şi Brazilia. Construcţia barajului a durat
peste două decenii şi a fost finalizată în 1986, iar în prezent există un proiect de
modernizare. Barajul are doar 16 metri în înălţime, una dintre cele mai mici valori pentru
barajele din acest top, însă în lungime măsoară 1300 de metri.
Locul 7 – barajul WAC Bennett din Canada – 74.3 kilometri cubi
Cu o investiţie de 750 de milioane de dolari, canadienii au construit barajul WAC Bennett pe
Râul Peace din Brtitish Columbia. Cu o suprafaţă de 1773 kilometri pătraţi, barajul a condus la
formarea Lacului Williston şi beneficiază de staţia de generare G.M. Shrum, care are o putere
instalată de 2790 MW. Proiectul, realizat în perioada 1961-1967, a generat la vremea
respectivă numeroase controverse, întrucât a necesitat relocarea unui număr mare de localnici
şi a avut efecte negative asupra mediului înconjurător.
 Cele mai mari hidrocentrale centrale de producere a energiei electrice din lume

1. Three Gorges Dam (China)

Aceasta este cea mai mare hidrocentrală din lume cu o capacitate instalată de 18.460 de
MW, de peste 2,5 ori mai mare faţă de capacitatea cumulată a tuturor unităţilor care sunt
în acest moment în funcţiune în România. Potrivit datelor Transelectrica transmise în timp
real, la această ora funcţionează în România 7.301 MW, cea mai mare parte a acestei
capacităţi fiind în unităţi care funcţionează pe cărbuni.
2. Itaipu (Brazilia)
Este a doua hidrocentrală ca mărime din lume şi lucrează prin intermediul a 20 de
generatoare, având o capacitate de 14.750 de MW. Spre comparaţoie, cea mai mare
hidrocentrală din România, Porţile de Fier 1 are o capacitate de 2.160 MW, de aproape 7
ori mai mică faţă de unitatea din Brazilia. Porţile de Fier este exploatată de România
împreună cu Serbia.
3. Simon Bolivar (Venezuela)
Şi aceasta este tot o hidrocentrală care acoperă de una singură aproape întreaga nevoie de
energie a Venezuelei. Unitatea are o capacitate instalată de 10.055 MW. În comparaţie,
toate hidrocentralele construite în România au o capacitate totală de 6.400 de MW.
4. Tucurui (Brazilia)
Unitatea este a treia ca mărime din Brazilia şi are o capacitate instalată de 8.370 MW.
5. Kashiwazaki - Kariwa (Japonia)
Unitatea este deţinută de Tokyo Electric Power Company (TEPCO) şi este cea mai mare
centrală nucleară din lume. România are douăreactoare nucleare la Cernavodă, fiecare cu o
capacitate de 720 de MW. Centrala japonezilor are o capacitate de peste 8.200 MW.
6. Bruce Power (Canada)
Aceasta este o centrală nucleară a cărei capacitate este de peste 6.800 MW.
7. Sayanao - Shushenskaya Dam (Rusia)
Hidrocentrala este localizată pe râul Yenisei din Rusia şi este a şase hidrocentrală ca
dimensiune din Rusia.
8. Grand Coulee (SUA)
Cu o capacitate de aproape 6.500 MW, aceasta este cea mai mare unitate de producţie a
energiei electrice din SUA. Centrala este situată pe râul Columbia.
9. Longtan (China)
Unitatea are o capacitate de peste 6.400 de MW şi este construită pe râul Hongshui din
China.
10. Krasnoyarsk (Rusia)
Unitatea are o capacitate de 6.000 de MW şi este localizată pe râul Yenisey din Rusia.
Centrale nuclearo-electrice (CNE)
  Funcţionarea centralelor nuclearo-electrice, numite şi centrale atomoelectrice este asemănătoare cu
cea a centralelor termoelectrice cu deosebirea că energia termică pentru producerea aburului necesar este
obţinută prin reacţii de fisiune nucleară a unor izotopi ai substanţelor radioactive. Instalaţia care asigură
condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în lanţ este reactorul nuclear.  În timpul reacţiilor se degajă o
cantitate însemnată de energie tetrmică, utilizată pentru încălzirea apei şi aducerea ei în stare de abur la o
temperatură şi presiune ridicate. Aburul pune în mişcare turbina termică şi astfel se obţine energia
mecanică necesară generatorului electric.
Energia produsă în CNE este mai ieftină decât cea produsă în centrale termoelectrice, poluarea atmosferei
este mai redusă, dar construcţia unei CNE presupune investiţii mari şi tehnologii sofisticate.
În regim de funcţionare normală emisiile de substanţe radioactive sunt nesemnificative, pericolul constă
însă în eliberarea necontrolată, accidentală de substanţe radioactive.
            În ţara noastră aproximativ 10% din energia electrică produsă provine din centrale nuclearo-
electrice.
            Aceste centrale sunt deosebit de periculoase în cazul unor accidente în exploatare. Reziduurile de
combustibil nuclear trebuie depozitate în condiţii de maximă siguranţă, în butoaie sigilate  ermetic iar
pereţii depozitelor amplasate la o adâncime mare în  interioorul scoarţei terestre fiind construiţi din beton
şi plăci de plumb.
Centrale eoliene
           Centralele eoliene folosesc energia maselor de aer în mişcare. Sunt amplasate în
zone în care există vânt puternic şi constant şi au în componenţă pale acţionate  de vânt
care asigură energia mecanică necesară generatorului electric. Înclinarea palelor mobile
ale turbinelor eoliene se face automat în funcţie de viteza vântului.
Top ţări energie eoliană      
                                                                                                                               
Turbine eoliene lângă Copenhaga, Danemarca China a ajuns lider mondial în ceea ce
priveşte capacitatea instalată în ferme eoliene, devansând Statele Unite, potrivit unui raport al
Wind Energy Association (Asociaţia Energiei Eoliene-nr) şi citat de Reuters, la 11 iunie 2011.
La această dată China a ajuns la circa 45.000 MW instalaţi în mori de vânt, după ce în 2010 a
adăugat 18.900 MW. În SUA s-au adăugat doar 5.116 MW iar totalul a ajuns la 40.000 MW, de
ajuns cât să furnizeze energie pentru 10 milioane de locuinţe. [11] În 2009 Statele Unite
devansase Germania la producţia de energie eoliană.[12] În lume cele mai mari producătoare de
energie eoliană sunt: China (44.733 MW), Statele Unite (40.180 MW), Germania (27.215 MW), 
Spania (20.776 MW), India (13.065 MW), Italia(5.797 MW), Franţa (5.560 MW), Marea Britanie
 (5.203 MW), Canada (4.008 MW), Danemarca (3.734 MW).[3]
La sfârşitul anului 2010 preţul unei turbine eoliene chinezeşti nu depăşea 600.000 de dolari pe
MW, în timp ce turbinele de provenienţă occidentală ajungeau la peste 800.000 de dolari pe
MW.[13]
Cea mai mare fermă eoliană din lume (2010) este The Roscoe Wind Complex (Statele
Unite, Texas), cu o capacitate de 781 MW, capabilă de a oferi electricitate pentru 230 000
gospodării. Ea are 627 turbine, a costat 1 miliard de dolari, construcţia ei a început în 2007 şi
se întinde pe 100 000 acri de teren [14] Prin comparaţie o uzină de cărbune generează în medie
550 MW.
Tehachapi Wind Farms – Southern California, USA
Energia eoliană în Europa
Deşi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea ţărilor, producţia
energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 şi 2006, ajungându-se ca, în unele
ţări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca
 (23%), Spania (8%), Germania (6%).[15] Ponderea energiei eoliene, în totalul consumului
intern era, la începutul anului 2011, de 24% în Danemarca, 14% în Spania şi Portugalia,
circa 10% în Irlanda şi Germania şi 5,3% la nivelul UE, iar în România de numai 1,6%.[16]
La nivelul Uniunii Europene, capacitatea totală de producţie energetică a turbinelor
eoliene era la finele anului 2010 de 84.074 MW. Potrivit datelor de la finele anului 2010
Germania are cea mai mare capacitate de producţie de energie eoliană din UE, de 27.214
MW, urmată de Spania, cu 20.676 MW, iar apoi, la mare distanţă, de Italia (5.797 MW) şi
Franţa (5.660 MW).
În martie 2011, energia eoliană a devenit, pentru prima dată, tehnologia cu cea mai
mare producţie electrică din Spania, potrivit Reţelei Electrice din Spania (REE), cu 21 %
din totalul cererii de electricitate din Spania. Pe locurile următore: energia
nucleară (19%), energia hidraulică (17,3%), ciclurile combinate (17,2%), termocentralele pe
cărbune (12,9%) şi energia solară (2,6%). Mulţumită aportului energiei eoliene, s-a evitat
importarea de hidrocarburi în valoare de 250 de milioane de euro şi emisia de 1,7 milioane
de tone de CO2, adică echivalentul plantării a 850.000 de copaci.[17][18]
În anul 2011, pentru construcţia unei capacităţi de producţie energetice eoliene de 1 MW,
este necesară o investiţie de 1,5 – 1,7 milioane de euro.[19]
În prezent, parcul eolian Whitelee din Scoţia este cel mai mare parc eolian terestru din
Europa.
 Centralele solare
Romania dispune de un important potential energetic solar determinat de un
amplasament geografic si conditii climatice favorabile. Zonele de interes deosebit pentru
aplicatiile electroenergetice ale energiei solare fiind: - Campia Romana, Campia de Vest,
Banat si o parte din Podisurile Transilvaniei si Moldovei.
O cantitate imensă de energie solară ajunge la suprafaţa pământului în fiecare zi.
     Din punct de vedere tehnic sunt experimentate două sisteme de conversie a energiei
solare:
- sistemul termodinamic transformă energia solară în căldură, fiind mai apoi utilizată
într-o centrală electrică clasică. Centralele electrice termo-solare produc electricitate folosind
o turbină alimentată cu aburii produşi prin clocotirea unui lichid cu ajutorul radiaţiilor
soarelui Centrala solară se amplasează în zone geografice cu radiaţie solară puternică
pe  durată mare a zilei. O astfel de centrală solară se compune din: captatori solari, câmpuri
de oglinzi, conducte, instalaţii de încălzire şi supraîncălzire.
- sistemul fotovoltaic transformă energia solară în curent continuu. Energia radiantă
a soarelui este astfel transformată în energie electrică. Efectul fotovoltaic generează curent
direct fără a se utiliza piese metalice mobile sau a face zgomot. Efectul fotovoltaic a fost
descoperit de Edmond Bacquerel în 1839 Conversia fotovoltaică cu ajutorul fotoceluleor pe
bază de siliciu a fost pus la punct în jurul anilor 1960-1970.
  Efectul fotovoltaic este un fenomen fizic care are loc numai în materiale
numite semiconductori. Când particule de lumină numite fotoni lovesc suprafeţele
semiconductorilor, îşi transferă energia către electronii acestor materiale, deplasându-I de pe
orbită. Dacă semiconductorul este dopat cu impurităţi potrivite care fac ca electronii să fie
atraşi spre o suprafaţă, se stabileşte o sarcină electrică, care stă la baza unui curent electric.
 Centrale mareomotrice
            Apele Oceanului Planetar deţin un imens potenţial energetic care poate fi valorificat pentru
producerea de energie electrică. Principalele surse de energie luate în considerare, cel puţin la nivelul
tehnicii actuale, se referă la: maree, curenţi, valuri, diferenţele de temperatură ale structurilor de apă
marină.
            Energia mareomotrică este valorificată prin centralele mareomotrice. Acestea se pot amplasa
acolo unde amplitudinea  mareelor este de cel puţin 8m şi există un bazin natural, care să comunice cu
oceanul printr-o deschidere îngustă.
            O centrală mareomotrică recuperează energia mareelor. În zonele cu maree, acestea se
petrec de două ori pe zi, producând ridicarea, respectiv scăderea nivelului apei. Există două moduri de
exploatare a energiei mareelor:
Centrale fără baraj, care utilizează numai energia cinetică a apei, similar cum morile de vânt
utilizează energia eoliană.
Centrale cu baraj, care exploatează energia potenţială a apei, obţinută prin ridicarea nivelului ca
urmare a mareei.
Deoarece mareea în Marea Neagră este de doar câţiva centimetri, românia nu are potenţial pentru
astfel de centrale. Valurile reprezintă o formă de stocare a energiei transmise de vânt, energie calculubilă
şi demnă de luat în consideraţie.
Sunt în studiu şi unele proiecte ce urmăresc valorificarea energiei mării prin utilizarea diferenţei de
temperatură dintre diferitele straturi ale apei Oceanului Planetar, în mod frecvent, în apele mărilor calde,
sunt diferenţe mari de temperatură între straturile de la suprafaţă si cele de adâncime, diferenţe care ar
permite funcţionarea unor instalaţii energetice pe baza folosirii a două surse de căldură cu temperaturi
diferite.
  Centrale geotermoelectrice

Energia geotermala este acea energie stocata de Pamant din atmosfera si oceane sau
care provine din adancurile Pamantului. Energia geotermala reprezenta in 2008 aproximativ
1% din totalul de energie produsa si captata. Printre avantajele energiei geotermale se numara
indepedenta de vreme si ciclul zi/noapte, este curata si nu influenteaza negativ mediul
inconjurator.
Centralele care capteaza energia geotermala insa pot afecta solul din jur (cand apa
fierbinte este injectat in roca pentru obtinerea aburului) si emit cantitati mici (5% fata de o
centrala cu combustibil fosil) de CO2 si sulfuri.
Centralele geotermale au ca scop unic captarea energiei geotermale emisa de Pamant.
Principiul de functionare este simplu: se injecteaza prin crapaturi apa sub presiune
la cativa kilometri adancime, in zonele calde ale scoartei terestre, apa iese pe alta parte
incalzita sub forma de aburi, care sunt apoi transformati in electricitate
Industria in R. Moldova
Industria energetică în economia Republicii Moldova face parte din industria grea, fiind
una din cele mai importante ramuri naționale. Deoarece Republica Moldova nu dispune de
zăcăminte proprii de combustibil fosil, cu excepția cantităților nesemnificative de gaz, petrol
și lignit în zona de sud a republicii, ea totalmente depinde de resursele de energie din exterior.
Hidrocentralele de la Dubăsari și Costești produc nu mai mult de un procent din consumul de
electricitate al țării.