Hipotalamusul

Anatomia
Hipotalamusul reprezintă partea cea mai ventrală a diencefalului.Fața sa
superioară este limitatăde șanțul hipotalamic,care se întinde de la apeductul
lui Sylvius pînă la gaura lui Monroe,separînd hipotalamusul de talamus și
constituind planșeul ventriculului mijlociu.Pe fața inferioară a creierului
hipotalamusul ocupă spațiul optico-piramidal,delimitat de
chiasmă,bandeletele optice și spațiul posterior,tija pituitară,care leagă
hipotalamusul de hipofiză,tuber-cinereum și corpii mamilari.Structura
microscopică a hipotalamusului este reprezentată de aglomerări
neuronale,grupate în nuclee.Numărul acestor nuclee diferă de la un autor la
altul,între 15 și 32,dar sînt adunați în 4 grupe nucleare importante:
Grupul anterior ce cuprinde
n.paraventricular,n.supraoptic,n.suprachiasmatic;
Grupul lateral,care este format din n.tuberului și n.hipotalamic lateral;
Grupul mijlociu-din n.ventro-medial și dorso-medial;
Grupul posterior format din n.hipotalamic posterior și mamilar.
Particularitățile anatomice și
fiziologice ale hipotalamusului
Hipotalamusul ocupă partea rostrală a trunchiului
cerebral și este aproape imobil față de emisferele
masive cerebrale.Bergman foarte sugestiv compară
emisferele cerebrale și trunchiul cerebral cu o
ciupercă,alcătuită dintr-o pălărie și un picior lung și
subțire .Prin lovirea pălăriei ciupercii totdeauna suferă
piciorul.În legătură cu aceasta Marchelov G.
comenta,că: ”NU există nici o traumă cranio-
cerebrală,care mai devreme sau mai tirziu să nu
influențeze asupra hipotalamusului”.
Nucleele hipotalamusului sînt situate de-o parte și alta ale
ventriculului 3 cerebral,de aceea schimbările,ce pot avea loc în
lichidul cefalorahidian – hipertensiune
cerebrală(infecții,traume) pot duce la dereglarea funcțiilor
hipotalamusului.
Hipotalamusul este o regiune a creierului dintre cele mai
vascularizate.Arterele H. Vin direct din poligonul lui
Willis.Regiunea cea mai vascularizată este a nucleelor
supraoptice și paraventriculare ,care au o rețea capilară foarte
densă.În aceste nuclee fiecare neuron vine în raport cu 2-3
capilare ,din care unele pătrund chiar în interiorul celulei.
S-a dovedit că dacă în regiunea motorie a scoarței la 1 mm revin
440-550 capilare,atunci pentru nucleele hipotalamusului –în
medie 1150-2600 de capilare.Această variată și bogată
vascularizare a hipotalamusului garantează funcția lui normală
în cazurile dereglărilor vasculare ale unor ramuri arteriale ale
poligonului lui Willis.
Una din particularitățile însemnate ale
hipotalamusului constă în aceea că unele nuclee ale lui
exercită funcția de a secreta hormoni (funcție
neurocrinie) și a regla activitatea glandelor
endocrine.Hipotalamusul reglează secreția hipofizei
anterioare și anume a hormonilor
gonadotropi,tireotropi,ACTH-ului,ce joacă rolul cel
mai important în menținerea echilibrului hormonal al
mediului intern.
Hipotalamusul îndeplinște o funcție automată după
pricipiul mecanismului cibernetic: face legături (de
sus în jos) și retroreacții (de jos în sus),adică primște
informații de la glandele endocrine periferice și după
prelucrarea acestei informații o trimite la
periferie,stimulînd eliminarea horminilor necesari.
Recent s-a ajuns la concluzia că în funcția și patologia
hipotalamusului o mare importanță o au mediatorii
chimici ,neurotransmițători
(dopamina,noradrenalina,serotonina,acetilcolina,hista
mina și neuropeptizii).
Pentru hipotalamus este caracteristică o
somatotopie,adică fiecare glandă endocrină de la
periferie are o anumită proiecție în nucleele
hipotalamusului.Această particularitate explică
variația sindroamelor neuro-endocrinice,ce apar o dată
cu afectarea hipotalamusului .
 Fiziologia hipotalamusului
Hipotalamusul reprezintă un complex vegetativ ,avînd
un rol important în coordonarea funcțiilor viscerale și
în reglarea diverselor metabolisme din organism.În
acest sens hipotalamusul asigură ordonarea
metabolismului apei,a lipidelor și glucidelor,intervine
în reglarea termică,influențează asupra funcțiilor
tractului gastr-intestinal ,al aparatului cardio-vascular
și cel respirator.De asemenea ,hipotalamusului i se
atribuie și un însemnat în menținerea troficității unor
țesuturi,organe.
Rolul hipotalamusului în activitatea nervoasă superioară se manifestă
prin conexiunile lui cu scoarța cerebrală,interesînd
comportamentul,tendințele instinctuale și afective,funcția memoriei
și conștiinței.Sindroamele hipotalamice pot fi determinate de:
Traume cranio cerebrale,neuroinfecții,tumori și dereglări vasculare
cerebrale.Toate acestea pot fi niște factori provocatori pentru
dezvoltarea sindroamelor hipotalamice.
O mare importanță au factorul predispozant eredofamilial și factorii
riscanți de origine perinatală:vîrsta părinților și diversele boli ale
lor,fumatul,întrebuințarea alcoolului în timpul gravidității,mai ales,în
perioada de sarcină de la 5 la 16 săptămîni,cînd se formează fătul.
Restructurările hormonale(perioada
pubertară,graviditatea,nașterea,lactația,climacteriul,folosirea
preparatelor hormonale contraceptive sau a altor hormoni).
Stresurile psihoemoționale
Examinînd cu ajutorul computerului putem să constatăm în unele
cazuri sindromul șeii turcești (deficiență congenitală a șeii turcești).
Edemul circumscris
angioneurotic(edemul Quinke,1882)
Edemul apare brusc,noaptea sau dimineața,de obicei la față
sau pleoape,mai rar – în altă parte a tegumentelor,pe mucoasa
bucală,linguală sau faringială.Placa edematoasă de dimensiuni
variabile reliefată de culoare albă cu limite roze durează de la
cîteva ore pînă la 1-2 zile și poate recidiva la intervale și
împrejurări neașteptate.
Uneori este însoțită de febră,secreție nazală sau
salivară,vărsături,diaree,răgușeală,afonie,tulburări respiratorii
periculoase(necesită uneori trahestomie).Sindroame
meningiene,crize migrenoase,semne focale de dificit
cerebral(pareză,afazie,hemianopsie ) și ale meningelui.Boala
este o reacție alergică de tip vegetativ la substanțele
antigenetice diverse de tip histaminic ,exogene sau endogene.
 Migrena
Migrena se caracterizează prin crize de cefalee
unilaterală cu aspect pulsativ(hemicranie),însoțită de
fenomene vegetative: grețuri,vărsături și tulburări
senzoriale.Migrena își face debutul la o etate precoce și
este mai frecventă la femei.Diversele tulburări
endocrinice intervin în etiologia migrenei;ovarul joacă
un rol important,fapt demonstrat de crizele apărute la
pubertate (15-17 ani) și dispariția lor la
menopauză.Deseori crizele migrenoase și ritmice
coincid cu apariția și dispariția menstrelor în perioada
gravidității și lactației ,cînd menstruația dispare.
Un rol important în apariția migrenei îl poate avea și
factorul ereditar.La declanșarea crizei de migrenă
uneori se întrevede un mecanism alergic din cauza
sensibilității bolnavului la ingerarea unor alimente.În
acest caz se mizează pe terapeutica antianafilactică.În
ultimul timp migrena este legată patogenic de
tulburările metabolice de tip histaminic,serotoninic și
dopaminic.Rolul hipotalamusului în patogenia
migrenei se bazează pe apariția unor cazuri de
poliurie,insomnie,hipersomnie și ameliorarea
crizelor,datorită folosirii preparatelor barbiturice și
provocării accesului prin afectarea nucleelor
hipotalamice.
Criza migrenoasă poate fi precedată de prodroame , care sînt
foarte variabile: anestezie, stare de liniște , halucinații olfactive
și gustative ,care survin în cîteva ore sau cu o zi înainte de
criză.Criza se manifestă prin cefalee unilaterală , interesînd în
majoritatea cazurilor fruntea ,orbita sau regiunea
temporală.Durerea crește rapid în intesitate,atingînd punctul
maximum după 15-30 minute și are o durată de la cîteva ore
pînă la 1-2 zile apoi descrește treptat.
Caracteristic este apariția grețurilor ,urmate de vomă.În timpul
crizei se produc reacții vegetative de tip simpatic sau
parasimpatic,care în timpul crizei se pot succeda.Manifestările
vegetative de ordin simpatic constau în paloarea feței,midriază,în
creșterea tensiunei arterei temporale(migrana albă),iar cele de
ordin parasimpatic apar sub formă de hiperemie facială și
conjunctivă , hiperlacrimație,rinoree(migrenă roșie).După criza
migrenoasă bolnavul adoarme și se trezește apoi fără cefalee și
cu o stare euforică.După intensitatea unor simptome ,care se
asociază cu crizele dureroase ,s-au individualizat diverse forme
clinice sub denumirea de migrene întovărășite .Migrena
întovărășită reprezintă o formă simptomatică de
migrenă,unde,pe lîngă manifestările algice (cefalee),apar diverse
semne neurologice:hemipareze,monopareze ,
parastezii,afazii.Fenomenele asociate sînt trecătoare,dispar o
dată cu cefaleea și sînt determinate de modificările vasculare
cerebrale din cadrul migrenei.
 Tratamentul
Tratamentul este destul de variabil și trebuie administrat în mod
individual.La administrarea tratamentului se ia în considerație vîrsta
bolnavului,factorul erditar,tipul sistemului
nervos(flegmatic,coleric,melancolic),adică dacă bolnavul este
excitabil,neechilibrat sau liniștit.Excepție fac bolile interne și
endocrine,infecțiile și intoxicațiile,traumele psihici și fizice.Luînd în
evidență toate aceste momente,se poate de acordat un tratament
rațional bolnavilor,care suferă de migrenă.Tratamentul cu
medicamente constă îm folosirea preparatelo antialgice cu influență
vegetativă și acțiune antihistaminică:
Baralgin,Spasmalgon,Sedalgin,Suprastin sau
Pipalfen,Dehidroergotamină;preparate deshidrantate:
Verospironă,Diacarb sau Triampur ș.a.Cu succes se aplică metodica
de acupunctură.