• .

BOLILE ŞI DĂUNĂTORII VIERMILOR DE MĂTASE

•
• 2.1. Bolile viermilor de mătase
•
• Bolile viermilor de mătase pot fi clasificate în boli contagioase şi
boli necontagioase.
• Bolile contagioase pot fi de natură virotică, bacteriană, micotică
şi parazitară.
• Dintre bolile necontagioase, cele mai cunoscute sunt
intoxicaţiile şi tulburările metabolice.
•
• 2.1.1. Bolile contagioase ale viermilor de mătase
•
• La specia Bombyx mori, bolile contagioase cuprind : viroze,
cum ar fi poliedria, infecţii asociate ca flaşeria, anemia
infecţioasă şi septicemia şi micoze, cum este muscardina.
• O boală parazitară frecvent întâlnită este pebrina.
• La speciile Phylosamia ricini şi Antheraea pernyi, cele mai
frecvente boli sunt pebrina şi flaşeria, iar cu totul sporadic se
întâlneşte poliedria.
• 6.1.1.1. Poliedria
• Poliedria (graserie sau gălbinare) este produsă de virusul
filtrabil Borrellina bombycis.
• Transmiterea bolii se face pe cale bucală, transovariană şi
cutanată.
• Focarul principal de răspândire a bolii îl constituie larvele
bolnave, al căror strat cuticular extrem de fragil, plesneşte la
cea mai mică atingere, lichidul scurs contaminând hrana şi
utilajele de creştere.
• O dată cu frunza infectată, ingerată de larve, cristalele
poliedrice ajung în tubul digestiv, unde, în urma solubilizării lor
în particule mai mici, străbat epiteliul intestinal şi generează
boala la organismul gazdă.
• Contaminarea se poate realiza şi prin ponta depusă de
femelele bolnave.
• Poliedria este o boală deosebit de contagioasă, care poate
afecta într-un interval de timp scurt aproape întreg efectivul
dintr-o unitate.
• Apariţia bolii este favorizată de excesul de umiditate asociat
cu o aerisire deficitară în halele de creştere, slăbirea
rezistenţei organice a larvelor subnutrite sau hrănite cu frunză
de calitate inferioară.
• În cazul îmbolnăvirii, larvele prezintă corpul segmentat, cu
tegumentul foarte întins, de o culoare alb-strălucitoare şi cu
o fragilitate exagerată.
• Apetitul pentru hrană este într-o continuă descreştere până la
dispariţie.
• Larvele bolnave se deplasează către marginile patului, multe
căzând pe pardoseală.
• Larvele, la care boala a avut o evoluţie lentă, nu pot urzi
gogoaşa, întreaga cantitate de mătase fiind eliminată pe
aşternut.
• Ponta femelelor bolnave este depusă într-un mod dezordonat,
ouăle fecundate eclozionând într-un interval de 3-4 zile, iar
larvele obţinute supravieţuiesc o perioadă scurtă de timp.
• Atunci când moartea survine în stadiul de crisalidă sau de
fluture, aceştia au o culoare galbenă închisă şi îşi măresc
volumul.
• Simptoamele bolii sunt mai şterse la începutul infecţiei,
devenind mai evidente pe măsură ce boala avansează.
• În vârstele tinere ale larvelor, diagnosticul este dificil de
stabilit, deoarece la acestea evoluţia bolii este lentă, cu semne
clinice mai puţin evidente, boala putând fi bănuită prin procentul
ridicat de mortalitate şi consumul foarte mic de frunză.
• La larvele din vârstele patru şi cinci diagnosticul se poate
stabili pe baza semnelor clinice, care sunt evidente.
• Diagnosticul se confirmă prin examen de laborator, în care
scop se execută frotiuri între lamă şi lamelă din hemolimfă,
sau din tritură de fluturi, larve şi ouă.
• Pentru prevenirea bolii, ouăle destinate incubaţiei trebuie
supuse unui riguros control sanitar-veterinar şi să provină
numai din unităţi specializate, indemne de boli.
• Ouăle vor fi dezinfectate cu soluţie de formol 4%, timp de 10
minute, după care se spală şi se usucă.
• Se acordă o atenţie deosebită igienei şi dezinfecţiei camerei.
• Se vor respecta indicii tehnologici de creştere specifici fiecărei
vârste.
• 6.1.1.2. Flaşeria
• Flaşeria (moleşeala viermilor de mătase) este o boală
infectocontagioasă, condiţionată de factorii de mediu, produsă
de virusul filtrabil Borrellina flacheriae în asociaţie cu bacteria
Bacillus bombycis.
• Boala afectează larvele în vârsta a patra şi a cincia.
• Temperatura şi umiditatea ridicată, asociate cu consumul
frunzei de calitate inferioară, sunt factori favorizanţi ai bolii.
• Flaşeria este o boală foarte contagioasă, în câteva zile ea
putând distruge întreaga crescătorie.
• Contaminarea se realizează pe cale bucală, prin consumarea
frunzei infectate de conţinutul lichid al larvelor bolnave.
• La început larvele bolnave sunt agitate, apetitul lor se
diminuează treptat, apoi mişcările lor se încetinesc până
devin imobile.
• Creşterea lor încetează, are loc atrofia ţesutului adipos, care
atrage după sine încreţirea tegumentului, acesta căpătând o
culoare cenuşie.
• Se observă micşorarea corpului larvei, care devine moale,
datorită pierderii turgescenţei naturale.
• Din cavitatea bucală a larvelor bolnave se scurge un lichid
vâscos, de culoare verzuie.
• Excrementele sunt diareice, urât mirositoare.
• Boala evoluează rapid, larvele murind în 24 ore.
• Corpul larvelor moarte devine în câteva zile, datorită
descompunerii ţesuturilor, un sac plin cu lichid de putrefacţie
greu mirositor, de culoare neagră.
• Unele larve bolnave încep să-şi urzească gogoaşa, fără a
ajunge însă la sfârşit, acestea murind în interiorul gogoşii,
lichidul negru, ce se formează în corpul lor, pătând gogoaşa.
• Diagnosticul cu certitudine se stabileşte numai în urma
examenului microscopic al conţinutului intestinal şi a
hemolimfei larvelor, efectuat imediat după apariţia primelor
simptome, diagnosticul pus numai pe baza simptomelor clinice
fiind destul de dificil.
• La microscop, în preparatele efectuate de la larvele bolnave şi
colorate prin metoda Gram, se pot observa bacili gram pozitivi
sporulaţi şi nesporulaţi.
• Prevenirea bolii se face prin asigurarea în limite optime a
temperaturii, umidităţii şi ventilaţiei în spaţiile de creştere, a
densităţii larvelor, a cantităţii şi a calităţii hranei, a schimbării
aşternutului, a dezinfecţiei încăperilor înainte, în timpul şi la
sfârşitul creşterii.
• În cazul larvelor bolnave de flaşerie se poate face tratamentul cu
tetraciclină (1 g/larvele provenite din 1 g ouă) sau cu
cloramfenicol (0,5 g/larvele provenite din 1 g ouă), pulverizate
pe frunza de dud tocată, care se administrează (în cantităţi mici)
la prima masă după ieşirea din somn.
• 6.1.1.3. Anemia infecţioasă
• Anemia infecţioasă (boala „capetelor albe”) este o boală ce
afectează larvele începând din vârsta a treia, cauzată de
nerespectarea regulilor de igienă pe stelajele de creştere,
produsă de virusul filtrabil Borrellina flacheriae, în asociere cu
Streptococus bombycis.
• Larvele bolnave sunt neuniforme ca dezvoltare, moleşite, cu
apetit scăzut, prezintă diaree intermitentă, fără miros
caracteristic şi în volum redus.
• Tegumentul este flasc, de culoare gri în porţiunea posterioară
şi cu o nuanţă mai deschisă în cea anterioară.
• În mod treptat, corpul larvelor se atrofiază, cantitatea de
hemolimfă scade, la fel şi elementele ei figurate, provocând
anemia.
• Când boala apare începând cu vârsta a treia larvară, are o
evoluţie lentă, iar când apare în vârsta a cincia, larvele urzesc
gogoşi mici, într-o perioadă de timp îndelungată.
• Diagnosticul se pune pe baza caracterelor epizootologice şi
a semnelor clinice (vârsta la care apare boala, atrofia treptată
a corpului, nedescompunerea cadavrelor, absenţa mirosului
specific), care permit diferenţierea între anemia infecţioasă şi
flaşerie.
• Confirmarea diagnosticului se face prin examen
bacterioscopic, care permite evidenţierea lanţurilor de
streptococi Gram pozitiv în frotiurile efectuate din conţinutul
intestinal al larvelor.
• Boala poate fi prevenită prin respectarea temperaturii şi
umidităţii din timpul creşterii, prin administrarea unei frunze de
calitate şi asigurarea unei igiene corespunzătoare a spaţiilor şi
a utilajelor de creştere.
• Contra anemiei infecţioase se poate aplica tratamentul cu
cloramfenicol, pulverizat pe frunze (câte 1 g/larvele provenite
din 1 g ouă).
• 6.1.1.4. Septicemia
• Septicemia este o boala ce afectează larvele, crisalidele şi
fluturii, evoluând supraacut, cu moarte după minim 48 ore,
produsă de asocierea dintre virusul Borrellina bombycis şi
Bacterium paracoli.
• Boala este favorizată de densitatea prea mare a larvelor pe
paturile de creştere.
• Semnele clinice ale bolii sunt traduse prin inapetenţă,
imobilitate, ce se instalează în timp, vomismente de culoare
galben-verzuie (vomită frunze nedigerate, înglobate în suc
gastric), excremente cu aspect diareic, de culoare cafenie şi
miros înţepător.
• După ce larvele încep să vomite corpul lor se micşorează.
• Larvele bolnave mor în urma pătrunderii şi multiplicării
bacteriilor în hemolimfă şi ţesuturi.
• În stadiile de crisalidă şi fluture boala se manifestă prin aceleaşi
simptome descrise la larve.
• Pentru diagnosticare este obligatoriu examenul microscopic al
hemolimfei şi al conţinutului intestinal, întrucât semnele clinice
oferă o precizie redusă.
• În frotiurile colorate se pot observa germeni polimorfi, Gram
negativi.
• Prevenirea septicemiei se realizează asigurând condiţii optime
de igienă, hrănire, densitate a larvelor pe paturile de creştere,
schimbare a aşternutului, temperatură, umiditate şi dezinfecţie.
• În cazul apariţiei bolii, larvele bolnave se ard, iar hala de
creştere şi utilajul folosit se dezinfectează.
• Pentru tratamentul septicemiei se recomandă cloramfenicol
(0,5 g/larvele provenite din 1 g ouă), administrat în ziua a doua
a vârstei a treia, pe frunza de dud tocată.
• 6.1.1.5. Muscardina
• Muscardina (boala de var) este o boală micotică produsă de
ciuperca Beauveria bassiana, care afectează viermii de
mătase în toate stadiile evolutive, fiind favorizată de excesul
de umiditate din cursul perioadei larvare (dezvoltarea ciupercii
şi infestarea larvelor având loc la temperaturi cuprinse între 18-
30oC şi o umiditate a aerului de peste 90%).
• Sursele de contaminare sunt reprezentate de sporii ciupercii,
care se pot găsi pe corpul larvelor moarte, pe utilaje, în praful
de la ferestre etc., contaminarea realizându-se pe cale
digestivă, respiratorie şi prin porii tegumentului.
• Transmiterea bolii se poate face prin contact direct între larve,
prin intermediul personalului care se deplasează dintr-o hală de
creştere în alta, prin schimbarea neatentă a aşternutului şi ca
urmare a nedezinfectării spaţiilor şi a inventarului pentru
creştere.
• Boala se manifestă prin inapetenţa, mişcări încetinite treptat
până la imobilitate, pierderea elasticităţii corporale a
larvelor. Moartea survine la 6-12 ore de la infestare.
• Cadavrele larvelor devin rigide, având la început o culoare
roşietică, iar apoi albă. Sporii ciupercii se pot dezvolta pe
suprafaţa sau în interiorul oului, determinând moartea
embrionului.
• Diagnosticul se stabileşte pe baza aspectului cretos al larvelor
şi a stratului de praf alb de pe tegument şi a examenului
microscopic.
• Prevenirea bolii constă în asigurarea condiţiilor optime de
microclimat, a igienei hranei, adăposturilor şi utilajelor,
izolarea loturilor suspecte de boală, arderea loturilor bolnave.
• 6.1.1.6. Pebrina
• Pebrina (nosemoza sau boala de piper) este o parazitoză
produsă de protozoarul Nosema Bombycis, care afectează
insecta în toate stadiile evolutive.
• Nosema bombycis îşi desfăşoară ciclul evolutiv şi acţiunea
patogenă în toate ţesuturile organismului gazdă.
• Parazitul prezintă o formă sporulată şi una vegetativă.
• Sporul este forma de rezistenţă a parazitului, care în condiţii
favorabile dă naştere formei vegetative.
• Boala este favorizată de condiţiile de igienă necorespunzătoare
din spaţiile de creştere.
• Sursele de contaminare sunt reprezentate de excrementele
contaminate, tegumentele năpârlite, larvele bolnave, utilajul de
creştere infectat şi solzişorii de pe corpul fluturilor bolnavi.
• Contaminarea se realizează pe cale transovariană (prin ouăle
infectate), pe cale bucală (prin hrana care a venit în contact cu
sporii parazitului).
• Boala prezintă o simptomatologie puţin specifică, îndeosebi în
formele cu o evoluţie lentă.
• La fluturii femelă bolnavi se observă o pontă neuniformă, cu
un număr redus de ouă (multe ouă cu embrionul mort) şi o
ecloziune neuniformă.
• Larvele eclozionate din astfel de ouă mor până în vârsta a treia.
• În cazul larvelor infestate cu spori în vârsta întâi sau a doua,
dezvoltarea este normală până în vârsta a treia, semnele
specifice bolii apărând în vârsta a patra şi a cincia, iar moartea
acestora survenind cel mai târziu în timpul îngogoşării.
• Dacă îmbolnăvirea larvelor se produce în vârsta a patra şi a
cincia, boala evoluează fără modificări externe, ele putând să
urzească gogoaşa, să se transforme în crisalidă şi în fluture, şi
chiar să depună ponta, care poate conţine 20-30% ouă
sănătoase.
• Sunt cazuri când larvele trec în stadiul de crisalidă fără să
urzească gogoaşa, sau urzesc gogoşi neuniforme ca
dimensiuni.
• Ca urmare a îmbolnăvirii, larvele devin neliniştite, au apetitul
diminuat, slăbesc, năpârlesc greu, devin neuniforme, se
târăsc spre marginea patului de creştere, au pe tegument pete
neregulate, de culoare maroniu-închisă, care alternează cu
ţesut sănătos (ceea ce dă aspectul de boabe de piper), nu pot
urca pe materialul de îngogoşare şi pierd mătasea, fără a ţese
gogoaşa.
• Fluturii infestaţi puternic prezintă pe corp pete negre şi
plumburii.
• Diagnosticul pebrinei se pune atât pe baza semnelor clinice
cât şi a examenului microscopic.
• Pentru examenul microscopic se mojarează larvele,
crisalidele sau fluturii femelă bolnavi, trituratul obţinut
examinându-se între lamă şi lamelă.
• La probele infestate, se observă în câmpul microscopic sporii
de Nosema bombycis, care au o formă sferică cu centrul
strălucitor.
• Pebrina poate fi prevenită prin dezinfecţia ouălor, a spaţiilor
şi a inventarului de creştere, prin controlul periodic al loturilor
de reproducţie, prin distrugerea loturilor cu semne clinice
evidente, prin examinarea microscopică a femelelor şi arderea
pontelor provenite de la femelele infestate.
• Pentru tratamentul pebrinei se recomandă cloramfenicol
palmitat (0,5 g pentru larvele provenite din un gram ouă),
administrat de trei ori, la interval de opt ore, pe frunza cu care
sunt hrănite larvele.
• 6.1.2. Bolile necontagioase ale viermilor de mătase
• Dintre bolile necontagioase ale viermilor de mătase, cel mai des
întâlnite sunt intoxicaţiile. Acestea pot fi de natură alimentară,
medicamentoasă şi chimică.
•  
• 6.1.2.1. Intoxicaţiile
• Intoxicaţiile alimentare se datoresc hrănirii cu frunză, care a
intrat în putrefacţie şi pe care s-au dezvoltat microorganisme,
ce secretă substanţe toxice pentru larve.
• Intoxicaţiile medicamentoase apar rar şi sunt datorate
depăşirii dozei admise la unele medicamente folosite în
combaterea bolilor contagioase.
• 6.2. Dăunătorii viermilor de mătase
• Dăunătorii pot provoca pierderi în mod direct, prin consumarea
larvelor sau indirect, prin vehicularea agenţilor patogeni şi
difuzarea unor boli infectocontagioase.
• În grupa dăunătorilor viermilor de mătase se numără o serie de
insecte, păsări şi rozătoare.
• Furnicile, consumând larvele de mătase, în special în vârstele
mici, pot compromite serii întregi.
• Acţiunea lor poate fi combătută prin distrugerea muşuroaielor şi
turnarea în cuib a insecticidelor, prin împrăştierea de petrol sau
prăfuirea cu furnitox la picioarele stelajelor.
• Muştele, vehiculând agenţii patogeni, contribuie la transmiterea
de boli de la o crescătorie la alta.
• Accesul lor în spaţiile de creştere poate fi diminuat prin
acoperirea ferestrelor cu plasă deasă de sârmă sau tifon şi prin
dispunerea în hală a benzilor adezive.
• Viespile înţeapă şi sug hemolimfa larvelor, omorându-le.
Combaterea lor se realizează distrugându-le cuiburile şi oprind
pătrunderea lor în halele de creştere, prin aplicarea unei plase
de sârmă sau tifon la ferestre.
• Gărgăriţa (Dermestes lardarius) provocă pagube, în special
prin perforarea gogoşile crude şi uscate.
• Se combate prin dezinfecţii riguroase ale halelor şi prin
atragerea lor într-un colţ al halei, la gogoşi sau fluturi folosiţi
drept momeală, de unde se adună şi se ard la crematoriu.
• Vrăbiile, de asemenea, consumă larvele în toate vârstele.
Pentru preîntâmpinarea pagubelor trebuie limitat accesul lor în
spaţiile de creştere.
• Şoarecii şi şobolanii, dacă nu sunt combătuţi, pot provoca
chiar distrugerea întregii crescătorii.
• Aceştia atacă larvele în special noaptea. Se combat cu ajutorul
momelilor otrăvite sau cu diferite tipuri de capcane.