PORTOFOLIU

LA GEOGRAFIE
a elevei din clasa a VI-a,,A”
ŞTERBEŢ RUXANDRA
 continente

şi
bazine oceanice
 Originea continentelor şi a bazinelor
oceanice
Din continentul primordial numit Pangea, care era
înconjurat de un ocean primordial numit Panthalasa,
prin evoluţie geologica ulterioară s-a produs dez-
membrarea initială a continentului în două blocuri
uriaşe, unul în nord numit Laurasia şi unul în sud
numit Gondwana. În decursul Mezozoicului, dez-
membrarea Pangeei a determinat individualizarea de
blocuri continentale care printr-o mişcare de
transla-ţie, de derivă, şi-au schimbat tot mai mult
poziţia, unele au alunecat spre vest, altele spre
nord. Fragmentarea a început în zona australă de
azi şi ca urmare a avut loc deschiderea în sud a
Oceanului Atlantic şi a Oceanului Indian. S-a
desprins din blo-cul unitar al Gondwanei
Antarctica, Australia de astăzi şi India care şi-a
început deplasarea spre nord iar coliziunea şi
compresiunea creată cu blocul Eu-rasiatic a dat
naştere grandiosului lant al Himalayei. De asemenea,
arcul Alpin s-a creat ca rezultat al com-presiunii dintre
blocul African şi cel Eurasiatic. Americile în deriva
spre vest s-au lovit de rigiditatea fundului Oceanului
Pacific, în acest fel luînd naştere Munţii Stîncoşi
(vestul Americii de Nord) şi Anzii (America de Sud).
Treptat pe măsura acumulărilor cunoştinţelor despre Pămînt, s-au
delimitat şase părţi ale lumii: EUROPA, ASIA, AFRICA, AMERICA,
AUSTRALIA cu OCEANIA ŞI ANTARCTIDA.
 Teoria plăcilor litosferice
Plăcile sunt constituite din litosfera de circa 100 km grosime şi «plutesc » pe astenosfera dinspre rifturi înspre fosele
oceanice. Înglobează oceane şi continente şi sunt divizate în unitati mai mici (subplăci şi microplăci). Unităţile de
rang inferior poartă denumirea de « blocuri ».
La scara planetară au fost delimitate şapte placi . Încadrate ca plăci majore : Eurasiatica, Pacifica, Africana, Indo-
Australiana, Nord-Americana (inclusiv placa caraibelor), Sud-Americana (inclusiv placa Nasca si Cocos) si Antarctica.
 DEPLASAREA PLĂCILOR LITOSFERICE

DISTANŢAREA A DOUĂ PLĂCI

1 2 3

CIOCNIREA PLĂCII CONTINENTALE CIOCNIREA A DOUĂ PLĂCI

CU CEA OCEANICĂ CONTINENTALE
EXPLORATORI
DIN PERIOADA
MARILOR
DESCOPERIRI
GEOGRAFICE
 CRISTOFOR COLUMB
Primii ani
Numele acestui navigator se poate traduce ca şi Cristóbal: cel care îl are pe Hristos, Co-
lón: Sfîntul Duh sau porumbelul.
Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în
italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Columbo, ţesător şi apoi comer-
ciant, şi al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat şi de aceea
se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.
Se pare că între anii 1474 şi 1475, Cristofor Columb ar fi călătorit până la insula
În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul coastei
Chios, posesiune genoveză în Marea Egee, ca marinar şi, foarte posibil, comerciant.
Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi şi nava pe care se afla Columb s-a scu-
fundat, însă acesta a înotat până la ţărm şi a găsit adăpost la Li-sabona. Stabilindu-se
acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf.
Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul
copil al lui Cristofor Columb din această căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.

Harta fraţilor Columb, cca 1490 Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale şi studiind cărţile

şi hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că pământul este cu 25% mai
mic decât se credea până atunci. Pornind de la această
premiză, Columb credea că se poate ajunge
în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, şi-a prezentat ide-
ile lui João al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o
călătorie spre vestul Oceanului Atlantic.
Propunerea sa a fost respinsă de căt-re o comisie regală maritimă.
Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat
suportul unor persoane foarte influ-ente,
aranjându-se astfel o audienţă în 1486 la
Isabela I, regina Castile.
Isabela I, regina Castile
 Prima călătorie
3 august 1492 – 15 martie 1493
Prima expediţie pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria -
de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina - două
caravele mici de aproximativ 15 m lungime.
Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón şi fratele
său Vicente Yañez Pinzón şi cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea ocea-
nului , drumul alizeilor.

La 12 octombrie 1492 , la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zăreşte pământul, descoperind astfel
Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio Española
Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel şi coasta de nord-est a Cubei (a acos-
tat pe 28 octombrie , pe coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie . Aici a eşuat Santa Maria , în dimineaţa de
Crăciun 1492 , echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari care i-a per-
mis lui Columb să îşi lase câţiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni şi a întemeiat
aşezarea La Navidad care astăzi este o localitate din Haiti.

A doua călătorie
Columb imediat a plănuit o a doua expediţie cu 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni, care au plecat din Spania în sep-
tembrie 1493 . Debarcările au fost făcute pe insulele: Dominica, Guadalupe şi Antigua.
Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toţi oamenii au fost ucişi, iar fortul a fost distrus. Columb a
abandonat ruinele, şi aproape de Capul Isabella (Republica Dominicană, a stabilit o colonie care a devenit prima aşezare
europeană în Lumea Nouă .
Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494 , Columb a cercetat coastele Cubei pe care el a
considerat-o că nu este o insulă ci o parte a continentului asiatic.
 A treia şi a patra călătorie
Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad
(Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte acum Venezuela . După ce a navigat de-a lungul coastei
a intrat în Golful Paria . La gurile râului Orinoco , a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o
„Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte insule noi printre care
şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.
Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-se împotriva fratelui său. A
anihilat rebelii şi şi-a intensificat eforturile, însă inutil după cum s-a dovedit a fi, să convertească băştinaşii
americani la creştinism. De asemenea a extins operaţiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din
Spania au convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499, coroana l-a
îndepărtat pe Columb şi l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe data de 23 august, 1500 pe insulă, şi
i-a arestat pe Columb şi pe fratele său Bartolomeu. I-a încătuşat şi i-a trimis în Spania. Columb a insistat să
rămână cu cătuşele până când regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi fraţi şi i-au răsplătit, dar au
refuzat să le dea co-manda coloniilor.
Debarcarea lui Columb în Lumea Nouă
Deşi Columb a primit sprijinul regal pentru o a patra călătorie în căutarea unei rute vestice către India, la dispoziţia
sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcţionare şi i-a fost interzis să se oprească în insula
Española. Expediţia a pornit din Cadiz în mai 1502. La sfârşitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean,
navele sale aveau neapărată nevoie de reparaţii. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-a fost
interzis să intre în port, deşi se apropia un uragan foarte puternic. După ce a terminat reparaţiile la nava sa, Columb
s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de şase
luni căutând o trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama şi a stabilit o aşezare, dar revoltele din
cadrul echipajului şi problemele cu băştinaşii l-au făcut pe Columb să renunţe la această idee.
Expediţia s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au eşuat aproape de Jamaica
(23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând ajutor, în timp ce forţa băştinaşii să le dea de
mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puţinul echipaj
care a mai rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre Spania, atingând
Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie .
De atunci Columb nu a mai navigat niciodată.
 HARTA CĂLĂTORIILOR LUI CRISTOFOR COLUMB
I
II
III
IV
 AMERIGO VESPUCCI
Amerigo Vespucci a fost unul dintre cei mai mari navigatori ai
tuturor timpurilor. Născut în Florenţa, pe 9 martie 1454, a îmbră-
ţişat arta navigării, cartografia şi geografia. Devine interesat de
călătoriile lui Cristofor Columb şi, după mai multe încercări de a
descoperii un pasaj spre Asia, îşi dă seama că poate deveni marinar.
A participat la numeroase expediţii(1499, 1501, 1503-
1504, 1505-1507) ca amator şi cartograf. A descoperit Brazilia pe
27 iunie 1499 şi a navigat pe fluviul Amazon, descriind locurile noi.
Era primul European care a ajuns în America de Sud. Expediţia avea
să-l facă pe Vespucci faimos,deoarece descoperise un nou conti-
nent. Vespucci era convins că nu ajunsese în Asia.
A fost primul explorator care a cercetat aproximativ
6000 de mile de coastă apartinînd astăzi Argentinei, Uruguayului,
Braziliei , a observat existenţa curentului ecuatorial, a descoperit
fluviile Amazon, Pavia şi La Plata. Dar, ce este mai important-a
redescoperit America.
În cinstea lui continentul îi poartă numele. Începînd din
anul 1507, America apare în lucrarea geografului loren Martin
Waldseemiiler, întitulată “Cosmographical Introduction”, iar din
1515 pe globul lui Johannes Schoner.
Primul care a extins denumirea de ,,America” şi pentru
teritoriile nordice si pentru cele sudice a fost cartograful olandez
Gerard Mercator, în harta apărută în anul 1538.
Călătoriile lui Bartolomeo Diaz
1450-1500
Cronologia expeditiei pe mare a lui Diaz nu este destul de limpede.In prezent, majorita isto-
ricilor înclină să considere că flotila sa a plecat din Lisabona în august 1487 . Diaz a mers
pe drumul obişnuit pînă la Sao Jorge da Mina, iar de aici a urmat drumul lui Diego C apna .
Dincolo de tropicul sudic el; a descoperit un ţărm pustiu şi uşor crestat. Portughezii parcă
au ajuns în altă lume: tărmuri golaşe, adesea învăluite în ceaţă, culori şterse-nimic nu
semă- na cu Africa tropicală. Diaz a aşezat primul său padrao pe malul
"Portului mic"(Angra Pequ- ena). De aici el a pornit spre sud de-a lungul coastei
pustii, care devia tot timpul uşor spre răsărit. În timpul acesta s-a stîrnit un vînt puternic. Fiindu-i teamaă ca vasele să
nu se sfarame de stanci, Diaz a iesit in largul oceanului. Vantul s-a transformat în furtună şi portughezii au pierdut din
vedere coasta Africii. Furtuna înspăimîntătoare zguduia mareu cele două corăbii mici portugheze, mînîndu-le spre sud
. Era în luna ianuarie 1488, deci în toiul verii în emisfera sudică, dar valurile veneau tot mai reci. Cînd furtuna s-a mai
potolit, Diaz a cotit iaraşi spre răsărit. Corabiile au mers cîteva zile în această direcţie, dar Ţărmul Africii nu se arăta.
Diaz s-a gîndit că a ocolit pe semne extremitatea sudică a Africii. Ca să se convingă de acest lucru, a cotit spre nord.
După două -trei zile au apărut în zare nişte munţi,iar apoi un ţărm înalt acoperit cu iarba verde, care se inrindea de la
apus spre rasarit(3 februarie 1488).
Portughezii au zărit pe un deal o cireadă de vaci şi cîţiva păstori aproape goi. Diaz a trimis oameni pe ţărm să ia apă.
Păstorii, pe care portughezii i-au luat la început drept negrii, au mînat vacile mai departe, ei însuşi rămînînd în varful
dealului, strigînd şi dînd din mîini. Diaz a lansat în ei o săgeată. Un păstor a fost ucis, iar ceilalţi au fugit. Atunci por-
tughezii s-au apropiat de "negrul" ucis şi au văzut că are părul ca "lîna", iar pielea mult mai deschisă decît a negrilor
pe care îi întîlniseră pe ţărmurile apusene ale Africii. Astfel, prin uciderea unui păstor dezarmat a fost marcată prima
întîl-nire a europenilor cu poporul Koi Koin, pe care nu-l cunoscuseră înainte, locuitorii băştinaşi ai Africii de Sud. Din
acest "Port al păstorilor"(Mossel), Diaz şi-a condus corăbiile de-a lungul ţărmului drept spre răsărit şi a ajuns pînă la
un golf larg deschis spre ocean. De aici coasta cotea lin spre nord-est, în direcţia Idiei. Diaz a ajuns la concluzia, care s-
a dove-dit justa, că vasele sale au ocolit toata coasta sudică a Africii şi se află în Oceanul Indian, pe care mulţi il
consideraseră o mare închisă. "Calea maritrima spre India in jurul Africii fusese descoperita".
Călătoria lui Bartolomeu Diaz (1487–88)

Statuie înfăţişându-l pe Bartolomeu Diaz

în Londra
 CĂLĂTORIILE LUI VASCO DA GAMA
Biografie
Datele lui biografice sunt puţine. Se cunoaşte faptul că are o origine nobilă. Părinţii săi având şapte
sau opt copii, părinţii numindu-se Estêvão da Gama şi Isabel Sodré, a cărei familie provine din
Anglia având legături bune cu cavalerii creştini. Tatăl său aparţinea „Ordinului Cavalerilor de
Santiago”, administrând (alcaide-mor) oraşul Sines. În 1484 Dom Diego a fost condamnat la
moarte, fiind acuzat de a fi participat la un complot împotriva regelui Portugaliei Joao II.
Primele dovezi istorice despre Vasco da Gama datează din 1480, când intră în rândurile „Ca-
valerilor de Santiago”. În 1492 este însărcinat de regele Joao II cu pedepsirea negustorilor şi
piraţilor francezi din golful Setúbal şi Algarve.
Descoperirea căii maritime spre India
Vasco da Gama porneşte la data de 8 iulie 1497 din portul Restelo Lisabona . Vasco da Gama navighează spre vest pe
Atlantic, mai de parte de coasta africană profitând de un vânt (Pasat) mai puternic. La 4 noiembrie ajunge în golful
S.Elena (Sankt-Helena) pe coasta de vest africană făcând un ocol larg la depăşirea "Capului Bunei Speranţe" ajungând la
25 noiem-brie "Moselbai". Ajunge pe coasta răsăriteană a africii atingând la 7 aprilie 1498 în Mombasa unde negustorii
arabi caută să împiedice continuarea expediţiei. Mai departe navighează de-a lungul coastei răsăritene a Africii ajungând
în oraşul Ma-lindi unul dintre oraşele concurente Mombasei. Sultanul oraşului punându-i la dispoziţie un navigator
cunoscător al rutei spre India. La data de 20 mai 1498 ajung corăbiile lui "da Gama" în apropiere de Calicut pe coasta
Malabar. Pentru prima oară ajunge o corabie europeană coasta Indiei pe calea maritimă şi înconjurarea Africii. Vasco da
Gama încheie un acord comercial cu Samorim ce domneşte în Calicut şi se reîntoarce la 8 octombrie încărcat cu mirodenii.
Prima navă din flota sa sub comanda lui Nicolao Coelho ajunge înapoi în patrie la 10 iulie 1499, Vasco da Gama numai la
9 septembrie, întârzierea se datorează morţii fratelui său pe Insulele Azore. La crăciunul anului 1499 este încredinţată
lui "da Gama" de curtea regală portugheză, conducerea oraşului Sines. Începând o perioadă de conflicte între rege şi "da
Gama" pe o parte şi Supe-riorul Ordinului Cavalerilor de Santiago, autorităţile locale constituite din nobili (familia
Noronha) pe de altă parte. Da Ga-ma fiind învins în acest conflict trebuie să părăsească oraşul (1507) împreună cu familia
sa, având dreptul să calce în acest ţinut numai cu aprobarea Superiorului Ordinului. Cu jutorul regelui intră în rândurile
Ordinului Cristi. În 1502 este denumit de rege ca "Amiral al Mărilor Indiei" (Almirante do Mar das Índias) aceasta fiind o
replica portugheză la numirea lui Cristofor Columb ca "Amiral al mărilor şi oceanelor" de curtea regală spaniolă.
 Următoarele călătorii spre India
A doua călătorie fiind condusă de Pedro Álvares Cabral 1500 care descoperă cu această ocazie Brazilia.
În anul 1501 porneşte a treia călătorie sub comanda lui João da Nova cu patru nave.
Sub conducerea lui Vasco da Gama porneşte a patra călătorie 1502 care obţine de la rege această însărcinare după pro-
testul lui "da Gama", fiind împotriva numirii lui Pedro Álvares Cabral (descoperitorul Braziliei).
În a patra călătorie pornesc 21 de corăbii bine înarmate, prima grupă de 9 corăbii fiind sub comanda lui "da Gama", a
doua sub comanda unchiului său Vicente Sodré a treia escadră fiind sub comanda vărului său Estêvão da Gama. Datorită
contactelor bune cu curtea regală un alt unchi Brás Sodré sau cumnatul său Lopo Mendes de Vasconcelos primesc la fel
funcţii de conducere în această expediţie, ca de exemplu puncte strategice (ex. Sofala) în Africa de est. Apariţia flotei
portugheze în Oceanul Indian care concurează comerţul arab şi indian duce la o stare latentă de război. Astfel deja în
anul 1502 la intrarea în apele Oceanului Indian trebuie să intre "da Gama" cu 15 corăbii portugheze contra 100 corăbii
mai mici arabe şi indiene într-o luptă navală. Salvarea portughezilor este artileria prin care obţin victoria. Folosind
iscusit lupta de rivalitate, conflictele dintre prinţii arabi sau indieni,precum şi folosirea cu cruzime a forţei reuşeşte să
învingă rezistenţa arabă şi indiană consolidând poziţia portugheză pe coasta Malabar (India).De aici se extinde
Cannanore şi Cochin în 1503 cu Fort Manuel. Aceste fortăreţe asigură monopolul portughez comercial, aceasta
fiind începutul coloniilor, ce determină hegemonia portugheză în Oceanul Indian. Ca răsplată a meritelor sale la
reîntoarcere 1503 sau 1504 primeşte de la rege o pensie de 400.000 Reais devenind membru al curţii regelui Manuel I.
În anul 1518 doreşte să părăsească împreună cu familia patria aceasta fiind fals interpretată. La sfârşitul anului 1519
primeşte de la rege titlul de Conde de Vidigueira. În decembrie 1521 moare regele Manuel, urmând pe tron fiul său
Johann III (João III.) care caută corupţia din comerţul cu India să o înlăture, pentru aceasta îl însărcinează pe "da Gama"
numindu-l la 5 aprilie 1524 ca "Vicerege al Indiei" care împreună cu fii lui Estêvão si Paulo pornesc spre India. Sosit
aici î-a o serie de măsuri de schimbarea structurii administrative, şi a disciplinei militare, înlocuind aproape tot
personalul, luînd măsuri de plătire regulată a soldei militare. Dar viceregele este bolnav murind la trei luni după sosirea
lui în India osemintele sale fiind depuse de fiul lui în 1538 la capela mănăstirii Nossa Senhora Vidigueira.
 DAVID LIVINGSTONE, ESPLOTATORIL AFRICII

David Livingstone (n. 19 martie 1813 – d. 4 mai 1873) a fost un medic scoţian, misionar protes-
tant şi explorator al Africii Centrale şi de Est, a devenit celebru datorită eforturilor deosebite din
timpul vieţii şi a luptei sale împotriva sclaviei.
Viaţa
Provenind dintr-o familie săracă, David Livingstone lucrează într-o ţesătorie de la vârsta de zece
ani, urmând paralel şi cursuri serale, deşi ziua de lucru era de 14 ore.
După studii de medicină şi teologie la Glasgow este trimis de către Societatea de misionari din
Londra ca medic şi misionar în Africa de Sud. Stabilindu-se la o misiune din ţinutul muntos Kur-
uman din sudul “ţării” Beciuana (1841), învaţă limba băştinaşilor şi se căsătoreşte cu fiica misio-
narului local Robert Moffat.
Traversând de la sud la nord deşertul Kalahari descoperă şi explorează (1 august 1849) Lacul Ngami situat la 21°
latitudine sudică. Doi ani mai târziu , în 1851 înaintează spre nord est de Lacul Ngami, traversează fluviul Zambezi,
organizându-şi în aşezarea Seshéké, o bază pentru călătoria ce plănuia să o întreprindă. Prima sa mare călătorie o începe
în 1853, urcând în amonte pe fluviul Zambezi fiind însoţit de 160 negri în 33 de bărci. Înaintează până la 12° latitudine
sudică, pătrunde pe un afluent vestic şi, la 11° latitudine sudică, depăşind un iterfluviu puţin înalt, intră în bazinul
fluviului Congo, continundu-şi drumul până pe ţărmul Ocenului Atlantic la Luanda (31 mai 1854). După un scurt popas
navighează la amonte pe râul Bengo până la izvoarele sale, trece în bazinul lui Zambezi şi coborând pe marele fluviu,
descoperă cascada Victoria (1855), atingând ţărmul Oceanului Indian la Quelimane şi încheind astfel traversarea
continentului african la 20 mai 1856. Călătoria sa a dovedit că Africa Centrală tropicală la sud de paralela 8° latitudine
sudică este un platou înalt puţin coborât în centru.
După ce se întoarce cu familia sa în patrie (decembrie 1856), este numit consul la Quelimane şi revine pe pământul
Africii împreună cu soţia, fiul şi fratele său Charles (mai 1858).
În cursul celei de a doua călătorii, explorează (1859) cursul inferior al fluviului Zambezi şi afluentul său nordic Shire,
descoperind cascada Murchison. Cartografiază pentru prima oară lacul Shirwa şi cercetează mare lac Nyassa, căruia îi
întocmeşte prima hartă exactă (1861).
 James Cook
S-a născut la 27 noiembrie 1728 în satul Marton (lângă Great Ayton) în Cleveland, Anglia.
În 1746 se angajează ucenic de marinar la firma Walker din Whitby, intreprindere pentru transportul cărbunilor pe mare.
Întreprinde prima călătorie navală pe corabia de cărbuni “Free love” de 450 tone, care făcea cabotaj între Newcastel şi
Londra.
Deoarece cu mult înainte se calculase că în anul 1769, planeta Venus va trece peste discul soarelui – fenomen de mare
impor-tanţă astronomică şi care mobilizase atenţia oamenilor de ştiinţă – s-a stabilit că locul cel mai potrivit pentru
observarea lui ar fi insulele Marchize sau una din insulele cărora Tasman le dăduse diverse numiri ca: Amsterdam,
Rotterdam şi Middleburg, care acum sunt cunoscute sub numele de Arhipelagul Tonga (sau Insulele Amiciţiei).
În urma unor dispute persoana propusă pentru a conduce expediţia (Dalrymple) nu fost acceptată. Ca urmare, la recoman-
darea domnului Stephens, întărită şi de referinţele lui SIR Hugh Palliser (comandantul vasului cu şaizeci de tunuri, “Eagle”
pe care s-a angajat Cook în 1755, când începuse războiul de şapte ani între Marea Britanie şi Franta), lorzii din consiliu il
numiseră în acest post deosebit de important pe locotenentul Cook, care la 25 mai 1768, la vârsta de 40 ani, a fost înaintat la
gradul de căpitan al marinei regale.
S-a considerat că ar fi bine ca Marina Regală să-si propuna şi alte obiective. De aceea că-
pitanul Cook a primit directive ca, după indeplinirea misiunii principale, să continue călă-
toria în vederea unor noi descoperiri în Pacificul de Sud.
A condus o expediţie în Oceanul Pacific pe corabia ,,Enveadore”. Scopul primei
sale călătorii a fost descoperirea continentului sudic. Deşi continentul nu a fost
găsit în baza investigaţiilor sale s-a demonstrat că Noua Zelandă constă din două
insule, a fost cercetat ţărmul estic al Australiei, a fost descrisă Marea Barieră
de Corali şi s-a constatat că Insula Noua Guinee nu este unită cu Australia.
Peste un an în a doua expediţie , la 17 ianuarie 1773 pentru prima dată în
isto- ria navigaţiei a fost traversat Cercul Polar de Sud. Circa 100 de mile îi
despăr-ţeau pe explotatori de Antarctida, dar ua fost înregistrate pe hartă cîteva
insule noi şi a vizitat miraculoasa Insulă a Paştelui.
În iulie 1776, James Cook porneşte în a treia expediţie, cu scopul de a
găsi tre-cerea din Oceanul Pacific în Oceanul Antlantic, nu reuşeşte , dar
descoperă Insulele Hawaii.
 CĂLĂTORIILE LUI ROALD AMUNDSEN ŞI ROBERT SCOTT
Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene. El a fost al
cincilea copil al armatorului de vase Jens Amundsen şi al soţiei sale, Gustava Sahlquist. Tatăl
său s-a îmbogăţit mai ales prin anii 1850 de pe urma comerţului cu sclavi făcut între China şi
America Centrală. Fratele cel mai mare al lui Roald s-a născut în China (1866), părinţii întor-
cându-se în Norvegia şi cumpărând o casă în Hvidsten, care se află la 50 de km sud de Kristi-
ania (azi Oslo). A devenit explorator inspirat fiind de expediţia în Groenlanda a lui Fridtjof
Nansen.
Călătorii
Roald Amundsen a fost primul care a străbătut Pasajul de Nord-Vest, din Insula Groenlanda până
în Alaska, descoperind astfel calea maritimă care permite trecerea din Oceanul Atlantic în Ocea-
nul Pacific, prin arhipelagul arctic Canadian.
Porneşte spre cucerirea Polului Sud, pe care îl atinge la 14 decembrie 1911, cu o lună înaintea exploratorului britanic
Robert Falcon Scott. Dispare în regiunea Polului Nord, încercând să salveze echipajul dirijabilului „Italia”, condus de
Umberto Nobile.

Robert Falcon Scott (n. 6 iunie 1868 — d. 29 martie 1912 ) a fost un ofiţer englez,
explorator al Antarcticii.
Cuoscut şi datorită faptului că a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen de ajunge primul
la Polul Sud, murind la întoarcere cu cei 4 membri ai expediţiei.
Experienţa pe tărâmurile de gheaţă
La inceputul sec. XX, a fost inaugurată un fel de "cursă de aur" pentru cucerirea celor doi
poli.Subvenţionată de guverne şi asociaţii ştiinţifice, această cursă a reunit personalităţi
foarte diverse: exploratori interesaţi de studiile ştiinţifice,conducători în căutare de glorie
şi sportivi care doreau să-şi depăşească propriile limite.Din scrisorile lor, amintim: Robert
F. Scott,Călătoria navei Discovery (1905);Robert F. Scott,Ultima expediţie
(1913/1927);Roald E. Amundsen,Polul Sud (1912)