Colegiul Național de Comerț al ASEM

ARIILE PROTEJATE ALE REPUBLICII MOLDOVA

Realizat de: Ballo Alexandr, TUR 183

Verificat de:
Ariile protejate prin valoarea naturală şi gradul redus al
intervenţiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune
exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi
seminaturale. Totodată, pentru a realiza tranziţia de la
actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare
durabilă este necesară cercetarea, cunoaşterea şi
experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului
de dezvoltare durabilă. Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea
stării capitalului natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se
poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile
protejate.
Speranța și eforturile oamenilor de buna credința și cu
cunoștiințe în cauza a fost, este și va fi conlocuirea
SPECIEI UMANE în armonie cu toate vietațile și
componentele și elementele NATURII de pe PLANETA
PAMÂNT.
Protectia mediului este o problema vitala pentru
Republica Moldova, iar dezvoltarea durabila este o
necesitate vitala pentru asigurarea necesitatilor
generatiei actuale fara a afecta nivelul şi calitatea vietii
generatiilor viitoare
Resursele naturale regenerabile (păduri, apă, sol etc.) şi neregenerabile (petrol,
cărbune etc.), precum şi serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.)
asigurate de către componentele Capitalului Natural (CN) constituie unul dintre
factorii cheie ai funcţiei de producţie a sistemelor economice şi de suport al
dezvoltării sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural şi componentele sale au o anumită capacitate productivă care
trebuie cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate
de suport (parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita
deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabilă este absolut
necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a CN şi
utilizarea resurselor şi serviciilor produse de acesta în limitele capacităţii de suport a
componentelor sale. Astfel, conservarea Capitalului Natural presupune în principal
menţinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale şi
antropizate, cu menţinerea heterogenităţii în cadrul fiecărui tip de ecosisteme
şi asigurarea conectivităţii intre aceste ecosisteme.
Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de
ecosisteme este necesar să se identifice configuraţia viabila a unui mozaic de
ecosisteme naturale şi seminaturale care să includă toate tipurile de ecosisteme.
Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale şi seminaturale,
asigurată prin coridoare naturale şi /sau obţinută prin diferite lucrări de
reconstrucţie ecologică, este o condiţie fundamentala pentru atingerea
obiectivelor conservării diversităţii habitatelor şi a sistemelor ecologice.
În spaţiile acestei matrice trebuie să se distribuie ecosistemele antropizate,
ecosistemele urbane şi rurale, complexele industriale şi reţeaua rutieră. Ideal,
toate aceste consideraţii trebuiesc puse în practică şi integrate în toate politicile
şi strategiile sectoriale (agricultură, transporturi, industrie, turism etc.).
Real, sistemele ecologice naturale se confruntă cu nenumărate ameninţări la
adresa biodiversităţii şi în care există tendinţa degradării ireversibile a
capitalului natural.
Astfel constituirea de arii protejate şi managementul eficient al acestora e
o necesitate, deoarece: 
   • ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi
seminaturale, care pot fi evaluate şi monitorizate, exprimând intr-o
anumita măsura starea acestora la un moment dat;
   • ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele
componente ale capitalului natural, care asigură resursele şi serviciile
care stau la baza dezvoltării socio-economice;
   • ariile protejate sunt zone în care se dezvolta cunoaşterea necesară
pentru asigurarea tranziţiei la un model de dezvoltare durabilă;
   • ariile protejate sunt adevărate "săli de clasa în aer liber", in care
oamenii pot fi educaţi cu privire la rolul naturii şi necesitatea conservării
naturii şi a dezvoltării durabile.
La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând
faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea
ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii
protejate, care se diferenţiază în principal funcţie de gradul de
protecţie (sau gradul permis al intervenţiei umane) şi funcţie
de scopul ariei protejate.
S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai
naturale zone de pe glob, in care intervenţia omului este
aproape inexistentă, dar şi zone în care intervenţia omului este
prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o
importanţă peisagistică şi culturală deosebită.
Conservarea ecosistemelor naturale şi îndeosebi a celor forestiere, constituie pentru Republica Moldova o
problemă discutată pe parcursul întregului secol XX, care a trecut cu succes şi în secolul XXI. Primii paşi în
această direcţie au fost întreprinşi încă în anul 1918, când Sfatul Ţării a votat legea de reformă agrară pentru
Basarabia, trecută ulterior şi prin corpurile legiuitoare din Bucureşti. Prin această lege s-a dispus şi
exproprierea pe seama statului a practic tuturor pădurilor private de pe teritoriul fostei provincii Basarabia.
Astfel, din totalul de 230 mii ha, circa 200 mii ha erau gestionate de stat, iar circa 30 mii ha au rămas ca
păduri comunale/private. Aceasta a stopat într-o careva măsură procesul de exterminare a pădurilor şi în
general a ecosistemelor naturale. Apoi au continuat acţiunile din anul 1937, când s-au luat sub protecţie 13
trupuri de pădure valoroase, fiind declarate monumente ale naturii din Basarabia, din 1958, când au fost
supuse regimului de arii protejate 12,6 mii ha (inclusiv sectoarele de pădure "Lozova", "Căpriana",
"Rădeni", "Cărbuna", "Hîrbovăţ"), aprobarea Hotărârii Consiliului de Miniştri al RSSM nr. 5 din 08.01.75,
prin care sub protecţia statului au fost luate 37 mii ha de obiecte şi complexe naturale.
Ultima a stabilit un regim strict de gospodărire a obiectelor respective, care a avut în general şi un efect
benefic asupra stării ariilor protejate.
Concomitent cu noile realităţi politice şi economice care au demarat la începutul anilor nouăzeci, aderarea
Republicii Moldova la diferite acorduri şi convenţii internaţionale, a apărut şi necesitatea de reformare a
sistemului existent de conservare a ecosistemelor naturale.
Astfel, la propunerea Ministerului Mediului a fost adoptată Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998
privind fondul ariilor naturale protejate de stat, care prevedea extinderea ariilor protejate până la 66,5 mii ha.
Caracteristic pentru noua reţea de arii naturale protejate de stat este faptul, că 92,1 % din suprafaţa totală a
acestora sunt amplasate în fondul forestier (tabelul 1), ceea ce reprezintă 15,3% din suprafaţa fondului
forestier şi circa 17% din păduri.
Tabelul 1. Repartiţia pe categorii şi suprafeţe a ariilor naturale protejate de stat amplasate în limitele fondului forestier gestionat de
autorităţile silvice de stat

Denumirea categoriilor de arii Suprafaţa ocupată, 

Nr. d/o  Numărul obiectelor 
protejate  ha
1. Rezervaţii naturale de stat 5 19378
Monumente ale naturii 32 785,2
2. a) geologice şi paleontologice 20 660,3
b) botanice 12 124,9
Rezervaţii naturale 60 7791
a) silvice 51 5001
3.
b) plante medicinale 8 2740
c) mixte 1 50
4. Rezervaţii peisagistice 40 32804,4
5. Rezervaţii de resurse 4 478
TOTAL: 141 61236,6
Conform evidenţelor amenajamentelor silvice, studiilor speciale
realizate în domeniu, se constată că starea actuală a unei părţi
considerabile de obiecte din cadrul fondul ariilor naturale protejate cu
profil forestier (FANPF) este nesatisfăcătoare.
În ecosistemele forestiere supuse conservării, rolul de bază, rolul
stabilizator şi definitoriu îi revine vegetaţiei lemnoase - arboretului.
De starea, compoziţia, consistenţa acestuia depinde direct starea păturii
erbacee şi a altor componente ale ecosistemelor forestiere, care
constituie de multe ori obiectul conservării. Este evident, că sub nişte
arborete derivate, brăcuite etc. compoziţia păturii erbacee diferă esenţial
din punct de vedere specific şi cantitativ comparativ cu arboretele
normale şi de aici porneşte una din principalele cauze a numărului
impunător de specii de plante pereclitate, aflate sub pericolul dispariţiei.
Reţeaua FANPF cuprinde şi unele suprafeţe care nu corespund în
total scopului de conservare: plantaţii de nucifere, de arbori şi
arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile etc.
O pondere esenţială o au obiectele FANPF în care nu este clar
definit obiectul conservării şi reieşind din acesta este practic
imposibil de stabilit regimul adecvat de gospodărire. Inactivitatea
are practic aceleaşi consecinţe ca şi activităţile necorespunzătoare -
degradarea ecosistemelor, pierderea obiectului conservării etc.
Aceasta se referă îndeosebi la obiectele noi supuse regimului de
conservare în anul 1998, în majoritatea din care practic nu s-au
efectuat cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării
ecositemelor naturale supuse regimului de conservare, precum şi
monitorizarea evoluţiei ulterioare a acestora. 
Un alt aspect extrem de important în caracterizarea arboretelor supuse
regimului de conservare este repartiţia acestora conform caracterului actual al
tipului de pădure. Astfel, din suprafaţa totală a ariilor naturale protejate
forestiere ponderea arboretelor natural-fundamentale constituie doar 45,8%
(figura 1). Din arboretele derivate (30,3%) circa 50% alcătuiesc arboretele
total derivate, în care practic lipsesc speciile de bază silvoformante (stejar,
gorun, plop etc.). Datele respective confirmă necesitatea efectuării unor
lucrări complexe de reconstrucţie a arboretelor necorsepunzătoare scopurilor
puse în faţa ariilor naturale protejate.
Analiza repartiţiei pe specii a teritoriilor din cadrul ariilor naturale protejate
demonstrează prezenţa masivă a speciilor introducente (salcâm, glădiţă, arţar
american, răşinoase etc.), care au o pondere generală de peste 10% (figura 2).
Acestea suprafeţe sunt necesare sau de supus lucrărilor de reconstrucţie, sau de
exclus în general din cadrul fondului ariilor naturale protejate de stat şi de
înlocuit cu suprafeţe corespunzătoare.      
Figura 1. Analiza comparativă a caracterului actual al tipului de pădure
Un pericol deja recunoscut pentru starea şi continuitatea ecosistemelor din
cadrul FANPF îl constituie arţarul american (Acer negundo L.), care are
un comportament foarte agresiv, datorat capacităţilor deosebite de
regenerare/înmulţire. Ocupând iniţial lizierile pădurilor, spaţiile limitrofe
căilor de acces etc., acesta înaintează treptat şi în masivele forestiere pe
măsură ce se micşorează consistenţa arboretelor provocată de diferiţi
factori degradanţi (uscări, atacuri de boli şi dăunători, intervenţii
silviculturale neadecvate etc.).
Conform evidenţelor silvice suprafaţa acestei specii în cadrul FANPF
constituie circa 120 ha sau 0,2% din teritoriul acestora, fiind caracteristică
în special ecosistemelor de luncă. Circa 70% din suprafaţa ocupată de
arţarul american în cadrul FANPF este concentrată în RNS „Pădurea
Domnească". 
Figura 2. Analiza comparativă a repartiţiei pe specii
Situaţia actuală atestată în cadrul ariilor naturale protejate de stat forestiere (FANPF) este rezultatul unui cumul de
factori determinanţi (starea iniţială a arboretelor incluse în FANPF, calitatea activităţilor de gestionare/gospodărire
etc.).
Reieşind din informaţia expusă anterior referitor la starea fondului ariilor protejate forestiere se poate de menţionat:
   • prezenţa unor suprafeţe esenţiale cu specii introducente, necaracteristice ecositemelor naturale din Republica
Moldova (peste 10%);
   • ponderea semnificativă a arboretelor derivate şi artificiale (circa 54%);
   • lipsa unui concept clar privind modalitatea asigurării continuităţii arboretelor din cadrul ariilor naturale protejate;
   • necorespunderea majorităţii obiectelor forestiere componente ale FANPF amenajamentelor silvice în raport cu
suprafaţa, parcelarul, încadrarea în ocoale şi întreprinderi silvice etc. şi drept consecinţă - delimitarea inadecvată în
teren;
   • includerea în cadrul FANPF a  unor suprafeţe care nu corespund totalmente scopului de conservare (plantaţii de
nucifere, de arbori şi arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile etc.);
   • lipsa unor studii/cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării, componenţei floristice şi faunistice a majorităţii
obiectelor din cadrul FANPF; 
   • repartiţia neuniformă a reţelei de arii protejate forestiere pe teritoriul ţării (circa 60% în zona centrală, 35% în zona
de nord şi doar 5% în zona de sud);
   • nedefinirea clară a obiectului conservării şi modalităţii asigurării condiţiilor optime de conservare şi dezvoltare;
   • colaborarea interdepartamentală insuficientă în domeniul conservării, dezvoltării, cercetării
CONCLUZII
Studiul evolutiei ANP demonstreeaza, ca de-a lungul
timpului s-au format sisteme internationale, nationale si
locale de creare, gestionare ‫ ܈‬si management a ariilor
protejate.
Iar rolul important îi revine statului în stabilirea unor
legi si norme de protectie a mediului, ceea ce se
datoreaza ideilor si initiativelor oamenilor ilustri,
miscarilor voluntare ale naturalistilor care au
constientizat consecintele nefaste ale impactului
ascendent al activitatilor umane asupra naturii.
 Cu toate acestea, constatam ca dezvoltarea
sistemului de arii protejate în Republica Moldova
se desfasoara lent în comparatie cu nivelul
international, ceea ce nu contribue la
eficientizarea masurilor de protectia mediului
 Consider, ca activitatile privind protectia si
mentinerea ariilor naturale protejate au o
impotanta vitala în perpetuarea optimala a
organismelor vii si mentinerea capacitatilor
polivalente a componentelor de mediu, precum si
asigurarea unui mediu sanatos si preelnic pentru
civilizatia umana, toate organismele vii prezente
‫܈‬si viitoare pe Planeta Pamânt.