Ministerul Educațional al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Facultatea de Filologie și Istorie
Specialitatea Limba și Literatura Română- Franceză

Profesor: Poștaru Snejana lector

universitar
Student: Macarenco Mariana Gr. FRF
1101

CAHUL 2011
 Miron Costin s-a născut într-o
familie de boieri moldoveni, avînd o
educație intelectuală.
Și-a făcut școala în Polonia,
constituindu-și un fond solid de
cultură latină. Avea cunoștințe de
literatură și istorie antică, de
geografie, logică și teologie.
Cunoștea latina, polona, rusa, turca
și maghiara.
A debutat cu versuri despre
primul descălecat al Moldovei
tipărite în Psaltirea în versuri a
lui Dosoftei (1673).
În 1675 scrie
Letopisețul Țării
Moldovei de la Aron
Vodă încoace iar în
1677, în limba polonă,
Cronica Țărilor
Moldovei și Munteniei
(Cronica polonă).
Ca demnitar, a trecut prin
dregătoriile de sluger,
paharnic, pîrcălab, mare comis,
mare vornic de Țara de Sus și
Țara de Jos. În tot acest
interval a fost martor la
succedarea a 12 domnitori,
fiind adînc implicat în
evenimentele timpului. Intrigile
țesute în Jurul Curții domnești
i-au adus sfîrșitul tragic,
cronicarul și fratele lui Velicico
fiind decapitați din ordinul
domnitorului Constantin
Cantemir, datorită relațiilor
secrete cu polonezii.
Alături de Grigore Ureche și Ion
iada
Neculce, Miron Costin compune tr
on ic ar ilo r m o ld ove ni, a că ror op eră
cr
vi du a lă, pr in co m pl et ar e reci pro că,
indi
ar.
a fost ades considerată de tot unit
În 1683, după înfrîngerea oastei otomane,
M. Costin, ca participant la asediul Vienei
 (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier
de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care
însă l-a miluit, punîndu-i la dispoziţie unul
din castelele sale de lîngă oraşul Stryi,
unde cronicarul a desfăşurat o activitate
cărturărească timp de aproape doi ani.
După ce i s-a permis repatrierea, M. Costin
nu a mai reuşit să capete încrederea
domnului Constantin Cantemir, tatăl
lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire
neîntemeiată l-a condamnat la moarte în
1691.
 Opera
 Viața Lumii
-este prima sa operă originală, un poem
filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam în
aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei.
- În Predoslovia voroavă la cititor prezintă
scopul lucrării: de a arăta în românește ce
este stihul. Opera pune în circulație mai
multe motive: timpul trecător și ireversibil,
viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă.
Unele versuri au avut un ecou considerabil în
literatura noastră veche, fiind amintite în
aproape toate compunerile lirice ale vremii:
„A lumii cînt cu jale cumplită viața/ Cu griji și
primejdii cum este și ața.Finalul operei este
moralizator: dacă viața lumii este o iluzie,
singura consolare a omului este credința în
Dumnezeu.
Letopisețul Țării
Moldovei de la Aron
vodă încoace
- continuă cronica
lui Ureche din 1594
pînă în 1661, anul
morții lui Ștefăniță
Lupu. Opera are în
ultima parte un
caracter
memorialistic. Tonul
narațiunii este mai
puțin senin, pentru
că trăiește vremuri
grele. Letopisețul s-
a păstrat în 56 de
copii manuscrise.
N. Manolescu, în Istoria critică à
literaturii române desprinde următoarele
trăsături ale operei:
a) caracter mai modern decît al cronicii
lui Ureche: explică fenomenele istorice
din punct de vedere economic, politic și
social;
b) folosirea frecventă a dialogului: opera
e plină de conversații fermecătoare și de
replici extraordinare. c) aplecarea spre
culisele istoriei: comunică, atunci cînd
știe, bîrfele și stratagemele diplomatice,
anticipîndu-l pe Neculce prin portretele
precise.
d) stilistica frazei: fraza este lungă și plină
de cadențe, cu verbul la sfîrșit, după
model latin.
O altă operă importantă a
cronicarului este cea intitulată
”De neamul moldovenilor”, din
ce țară au ieșit strămoșii lor.
Aici Miron Costin
argumentează temeinic
unitatea etnică a moldovenilor,
muntenilor, ardelenilor,
aromânilor, care toți un neam și
odată descălecați sântu, arată
proveniența lor comună din
români, prezintă convingător
continuitatea lor pe meleagurile
dacice și caracterul latin al
limbii lor unice și comune-
româna.
Miron Costin și marile
cronici moldave
Miron Costin  este, de departe, cea mai
reprezentativă personalitate a culturii
moldoveneşti din secolul al XVII-lea.
Nici Varlaam Moţoc, nici marele poet
Dosoftei nu i se pot asemui. Meritele
lui Dosoftei pentru introducerea limbii
româneşti în biserică,
tipărind Liturghierul şi Molitvelnicul
sunt de subliniat, dar ele nu pot egala
implicaţiile pe care le-a avut De
neamul moldovenilor sau Cronica
polonă în cunoaşterea de către străini
a poporului român şi a Ţării Moldovei.
Şi apoi, Miron Costin a fost el însuşi
poet şi filosof.
Opera lui Miron Costin ocupă 65 de ani din istoria
Moldovei.
Prea puţini din aceştia s-au desfăşurat în
vremea maturităţii cronicarului, mai puţin de
zece.
Şi totuşi, Letopiseţul are caracterul unei lucrări
memorialiste, ce lasă adesea impresia că autorul
a fost martorul unor întâmplări petrecute înainte
de a se fi născut.
Sunt acestea rezultatele unei excepţionale
documentări din care n-au lipsit, mai ales,
observaţiile şi relatările tatălui său care, fără
cultură şi ştiinţă de carte, se pare că a fost un fin
cunoscător al fenomenelor politice.
 Cronica lui Miron Costin rămâne un unicat
documentar de istorie moldovenească de până
la 1661. Nimeni nu s-a încumetat să reia
subiectul, să-l amplifice, să-l completeze, nici
măcar fiul său Nicolae, nici măcar Ion Neculce.
Toate cronicile din a doua jumătate a secolului
al XVII-lea, şi sunt cel puţin patru, încep cu
domnia lui Dabija vodă, şi nu coboară sub anul
1661. Pentru epoca 1595-1661.
 Letopiseţul lui Miron Costin a fost autoritate
pentru contemporani şi a rămas singurul izvor
narativ pentru istoria noastră până azi.
 Aprecieri critice
Eugen Lovinescu:
Apariţia lui Grigore Ureche şi a
compilatorului său Simion Dascălul, a lui
Miron şi Niculae Costin, a lui Ion Neculce
şi, mai apoi, a lui Dimitrie Cantemir, unii
purtaţi pe la şcolile Poloniei, mai toţi
cunoscători ai limbii latine, conştienţi şi
mândri de originea lor romană, unii erudiţi,
iar alţii de un însemnat talent literar, a
făcut din Moldova veacului al XVII-lea şi
începutul veacului al XVIII-lea, sub
influenţa culturii apusene, filtrată prin
catolica Polonie, adevăratul punct de
plecare nu numai al unei culturi
superioare, ci şi al difuziunii limbii
româneşti în bezna ortodoxismului slavon
şi grecesc.
 Erudit, cunoscător de limbi
străine și conștient de rolul
culturii în evoluția statelor,
Costin a trecut în eternitate
lăsând posterității o operă
valoroasă atât din perspectivă
istorică, documentară, cât și din
punct de vedere literar.
Activitatea dregătorului, a diplomatului
ce se remarcă prin patriotism și ură
împotriva asupritorilor nației sale,
cunoașterea tuturor aspectelor politicii
din vremea sa, experiența luptătorului s-
au împletit cu preocupările cărturarului,
ale istoricului devotat pământului
strămoșesc și ale scriitorului
deschizător de drumuri în literatura
română...
 Bibliografie:
 Ramiro Ortiz Fortuna Labilis;
 Nicolae Cartojan, Istoria literaturii
române vechi;
 Literatura Română în analize și sinteze,
Asociația obștească Princeps;
 Literatura Română Dicționar Antologie
de istorie și teorie literară. Museum
2001.