Oralitatea

Oralitatea modul de transmitere direct specific culturii populare, comunicarea de

la povestitor catre ascultatori se numeste oralitate. Prezenta destinatarului in acelasi
timp si spatiu cu emitatorul mesajului permite comunicarea simultana prin mai multe
limbaje astfel fiind reprezentat sincretismul de limbaje: pe langa limbajul verbal, si prin
limbaje non-verbale - gestica, mimica, miscare muzica.
In opera “Povestea lui Harap-Alb”, putem regasi toate elementele oralitatii.
Printre acestea se numara dialogul “- Ei, moşule, ce mai zici?”, folosirea dativului etic: "Şi
odată mi ţi-i înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i
drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.", exclamaţii , interogaţii si
interjectii: “hai, hai!... hai, hai!”, "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" si "Ei, apoi?”.
Totodata, in text mai sunt prezente si expresiile onomatopeice :” zbrr!...” si
“teleap-teleap-teleap”dar si diminutive precum: “trebuşoara”si “feţişoara”.In text mai
sunt prezente si proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă" si
"Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale" si cuvinte şi expresii populare,
regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii" si "o lua în porneală"