Managementul Mediului

Anul IV AC
PREZENTARE

Curs: Prof Dr.Ing Abil Alexandra BANU

Laborator: As.Ing. Gabriela ENE

Acordarea punctajului la Managementul de Mediu

 
Verificare pe parcurs 60 puncte
Laborator 30puncte
Verificare pe parcurs 20p (Teste Moodle)
Rapoarte de laborator 10p
Tema de casa 20p
Veificare curs 10p (Teste Moodle)
Examen 40puncte
 GHID REDACTARE TEMA DE CASA

Proiectarea si implementarea unui Sistem de Management de Mediu

pentru o organizatie economica virtuala din domeniul constructiilor de
masini

Contextul organizatiei
Prezentare societate (dom. de activitate, nr. angajati, sedii, localizare
geografica dpdv al riscurilor de mediu naturale: zone cu risc seismic,
inundatii, alunecari de teren, etc ).
Activitati, produse si servicii (prezentare tehnologie, identificare parti
interesate, nevoi si asteptari ale partilor interesate).

Politica de mediu
Stabilire politica de mediu, respectiv obiective de mediu.
3. Determinare riscuri si oportunitati referitoare la aspectele de
mediu
3.1. Identificare aspect de mediu si impacturi asupra mediului
asociate acestora (factori afectati si modalitati de monitorizare).
3.2. Criterii utilizate pentru a determina aspectele de mediu
semnificative. Lista aspectelor de mediu semnificative.
3.3 Analiza de risc
3.4. Obligatii de conformare referitoare la aspectele sale de
mediu. Modul cum se aplica aceste obligatii in organizatie. Evaluarea
conformarii cu cerintele legale.
3.5. Planificarea actiunilor pentru tratarea aspectelor de mediu
semnificative.
3.6. Obiective de mediu si planificarea actiunilor pentru realizarea
acestora. Realizare program de management de mediu (obiective, masuri
 Curs 1 - Structura

Ce este MM

De ce este necesar MM

Factorii ecologici si legile lor

de actiune
 orientarii
totalitatea activităţilor unei organizaţii
Management coordonate în scopul sau a unei
activităţi
controlării
 Necesitatea MM
Dezvoltarea tehnologică a o concepţie generală
antroposferei de pană la egocentristă
sfậrşitul secolului al XX lea

atenţia tuturor actorilor

economici

dezvoltarea propriei creşterea

afaceri conştientizarea profitului
caracterului sistemic
al lumii în care trăim
O influenţă determinantă asupra dezvoltării şi stadiului actual al cunoaşterii în
managementul mediului l-a avut sistemul socialist şi cel capitalist, care nu au
ţinut cont de capitalul biologic al ecosistemului şi în consecinţă, nu au armonizat
acţiunile economice cu necesităţile mediului. Ambele sisteme şi-au manifestat
predilecţia pentru o dezvoltare cantitativă, în detrimentul mediului.
 NH3
Necesitatea MM
Revoluţie tehnia Compuşi agenţi
sistemele SO2 clorofluoruraţi frigorifici
1930
frigorifice (freoni)
gaze gaze
toxice gaze purtătoare
inerte, pentru fluide
netoxice

cậteva decade de
utilizare intensă

SISTEM
O3
 Repere istorice

dezvoltarea industrială şi economia de consum au

generat.

Consum devorator Explozie Acumulare

de resurse demografica de deseuri

Primele Modele şi Strategii de dezvoltare

 Repere istorice
„Omenirea la răscruce”
Clubul de la ROMA „Limitele Creşterii”
- 1972, Conferinţa privind Mediul organizată sub egida Organizaţiei
Națiunilor Unite la Stockholm.

- 1983 Comisia Brundtland Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al

Norvegiei. Naţiunile Unite înfiinţează Comisia Mondială de Mediu şi
Dezvoltare (World Commission on Environment and Development)

• studierea dinamicii deteriorării mediului

•oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii

dezvoltarea
•nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai
pentru un mic procent din populaţie,
•înseamnă creşterea nivelului de trai al tuturor. Dezvoltarea nu trebuie
să conducă la distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre
naturale şi nici poluarea mediului ambiant.
 Repere istorice
- 1987- Raportul Brundtland, “Viitorul nostru comun” care dă cea mai
cunoscută definiţie a dezvoltarii durabile (“sustainable development”):
"dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a
compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile
necesităţi„ și care stă la baza celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio.

-Iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite

privind Mediul şi Dezvoltare (United Nations Conference on
Environment and Development – UNCED) denumită şi "Conferinţa de la
Rio", la care s-au reunit 120 de conducători ai statelor lumii.

Pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra

dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare
durabilă. S-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului
internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a
dezvoltării durabile.
 Repere istorice
- RIO+5 (1997), Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la
Conferinţa de la Rio (New York, 1997)
deficienţe legate în particular de echitatea socială şi sărăcie:
- reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea
datoriilor internaţionale;
- eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie, a construcţiei
capacităţilor pentru participare şi dezvoltare;
-eşecul coordonării instituţionale şi incapacitatea de a reduce nivelurile
excesive de producţie şi de consum.
- 1997, Protocolul de la Kyoto
- abordează problema emisiilor a şase gaze cu efect de seră: dioxidul
de carbon (CO2); metanul (CH4); oxidul azotos (N2O);
hidrofluorocarburile (HFC);perfluorocarburile (PFC); hexafluorura de
sulf (SF6).
- ţările industrializate se angajează colectiv să reducă emisiile lor de
gaze cu efect de seră, pentru a realiza o reducere a emisiilor totale ale
ţărilor dezvoltate cu cel puţin 5 % în raport cu nivelurile din 1990, în
perioada 2008-2012
- RIO+10 (2002) - Summitul de la Johannesburg
- ratificarea, întărirea şi implementarea acordurilor şi convenţiilor
internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.
 Repere istorice

- RIO+20 (2012), Brazilia - Conferinţa ONU privind Dezvoltarea

Durabilă – UNCSD

Obiectivul conferinţei - asigurarea unui angajament politic reînnoit

pentru dezvoltarea durabilă

Accentul este pus pe două teme majore:

• Economia verde, în contextul dezvoltării durabile şi al eradicării
sărăciei (trebuie avut în vedere legăturile cu Obiectivele de
Dezvoltare ale Mileniului – Millenium Development Goals, MDGs)
• Cadrul instituţional pentru dezvoltare durabilă.

- 2015, Acordul de la Paris

- stabilește un set de reguli ambițioase și obligatorii din punct de
vedere juridic, în domeniul schimbărilor climatice, inclusiv reduceri
cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră.
 ORGANIZAREA SISTEMICĂ A
LUMII VII

De ce s-a ajuns la impas?

UNIVERSUL MATERIAL este organizat SISTEMIC

 ORGANIZAREA SISTEMICĂ A LUMII VII

Un sistem este un ansamblu

de faze materiale ale cărui
nu orice aglomerare de
părţi sunt într-o astfel de
entităţi reprezintă un
relaţie încât ansamblul se
sistem
comportă ca o unitate şi nu ca
o simplă mulţime de elemente.

Primul criteriu: O entitate este un sistem

numai dacă se comportă ca un întreg,
adică dacă în totalitatea sa are legi
proprii.
Criterii
Al doilea criteriu: O entitate este un
sistem numai dacă îşi schimbă apreciabil
comportamentul atunci când i se schimbă
un component.
 Sistem concret
 Compoziţia lui S este mulţimea
MARIO BUNGE reuniune a părţilor componente ale
lui S, reuniune ce are cel puţin
două elemente nenule

O entitate S este  Mediul sau ambianţa lui S este

un sistem concret mulţimea reuniune a tuturor
dacă şi numai dacă lucrurilor concrete diferite de
S poate fi componentele lui S şi care se află în
reprezentat de relaţii cu acesta (acţionează asupra
următoarea triadă lui S sau suferă acţiunea lui S)
de mulţimi.
 Structura lui S este mulţimea
reuniune a relaţiilor care se
stabilesc între componentele lui S,
astfel încât această reuniune include
cel puţin o conexiune sau o cuplare.
Lumea vie se poate defini ca o alcătuire de sisteme deschise
a căror principală condiţie este schimbul continuu de energie
şi materie cu mediul înconjurător.

CICLAREA SUBSTANTEI

Circuitul Circuitul Circuitul Circuitul

Carbonului azotului

Ciclurile principalelor elemente biogene sunt cuplate într-o

manieră similară cuplajelor mecanice
 Ciclurile conectate
procesul foto-chimic de
formare a ozonului
Ecosistemul hν stratosferic
Pămậnt
mişcarea maselor de aer
funcţionează
Procese troposferic (formarea
ca o maşină vậnturilor)
fizico-
termică
chimice
formarea valurilor
Elementul de transmisie care circuitul apei - procese de
sincronizeză ciclurile materiale evapo-condensare
este biosfera
procese biochimice

Feed back negativ

Autoreglarea sistemului
Componentele mediului de viaţa care acţionează
direct asupra organismelor în diferitele faze ale
dezvoltării lor se numesc factori ecologici.
 Legile de actiune ale factorilor ecologici
Acţiunea factorilor ecologici este controlată de diferite legi.

Legea minimului, formulată de J. von Liebig în sec al XIX-lea

Productivitatea plantelor (populaţiilor) este condiţionată de substanţele
minerale (factorii ecologici) aflate în sol în cantitatea cea mai mică faţă de
necesităţile plantei (populaţiilor). Creşterea proporţiei acestui element duce la
creşterea producţiei, până când un alt element ajunge în situaţia de minimum
relativ.

Rolul determinant în dezvoltarea vieţii îl are nutrientul care se găseşte

în cantitate mică, de exemplu oligoelementele necesare dezvoltării
organismelor.

Oligoelementele se caracterizează prin faptul că se găsesc în organismele vii

în cantităţi foarte reduse, ce nu depăşesc 0,02% din greutatea uscată, dar au o
activitate bilogică extrem de importantă. Lipsa oligoelementelor din organism
provoacă perturbaţii grave mai ales în metabolismul general, în evoluţia
proceselor de creştere şi dezvoltare sau chiar în consolidarea imunităţii.
 Legile de actiune ale factorilor
ecologici
Legea toleranţei
Fiecare specie prezintă limite de toleranţă în raport cu toţi factorii ecologici,
între acestea diferenţiindu-se domenii de favorabilitate, respectiv carenţă,
optim ecologic şi exces.
Orice factor ecologic prezintă anumite limite (minimă si maximă) în interiorul
cărora organismele se dezvoltă normal; de exemplu limitele de toleranţă
termică pentru animale sunt 0 şi 50º C.

Legea interacţiunii factorilor

Un factor ecologic acţionează împreună cu alţi factori asupra dezvoltării
organismelor vii.
Efectul acestei interacţiuni depinde de ansamblul factorilor ecologici
(temperatură, umiditate, lumină) cu alte cuvinte pentru dezvoltarea normală a
unui organism sau a unui ecosistem este necesar ca toţi factorii să acţioneze
simultan la parametrii optimi. Chair dacă este umiditate suficientă, temperatura
are valori optime, în sol există hrană suficientă, plantele nu se dezvoltă la
întuneric. Deci, este necesar să fie şi lumină pe lângă toate celelalte.
Legile de actiune ale factorilor
ecologici
 Clasificarea factorilor
ecologici

Clasificarea factorilor ecologici

• factori abiotici
• factori biotici.
Factorii ecologici abiotici

Temperatura
Pentru fiecare specie există o valoare minimă şi una
maximă efectivă de temperatură între care organismele
vii duc o activitate normală. Temperatura la care
activitatea organismului viu se desfăşoară cu randament
maxim se numeste temperatură preferenţială. Această
temperatură este diferită de la o specie la alta şi variază
în funcţie de stadiul de dezvoltare a speciei.
 Factori ecologici abiotici

Temperatura la care viaţa unei vieţuitoare nu mai este

posibilă se numeste temperatura letală. Fiecare specie
prezintă o temperatură letală inferioară şi una
superioară. Preferinţele termice sunt modificate de
activitatea fiziologică, de exemplu de foame.

După modul în care suportă variaţiile de temperatură,

organismele vii se împart în:

• Stenoterme - suportă variaţii mici de temperatură

• Euriterme - suportă variaţii mari de temperatură.

 Repartitia geografică a
speciilor

Vulpe polara

Ursi polari

Hermina

Mosc
 Repartitia geografică a
speciilor

Pisica salbatica de Coiot

desert
 Factori ecologici abiotici

• Umiditatea
• Apa este unul dintre constituenţii principali ai materiei vii.
Organismele vii conţin între 50% si 98% (unele meduze) apă.
Ţesuturile tinere sunt mai bogate în apă faţă de cele mai
bătrâne.

• După gradul de umiditate de care au nevoie organismele, se

disting:
- specii higrofile - trăiesc în medii saturate sau aproape
saturate de apă;
- mezohigrofile - au nevoie moderată de apă -majoritatea
mamiferelor;
- xerofile - au nevoie redusă de apă.

•
 Factori ecologici abiotici

Umiditatea influenţează hotărâtor dezvoltarea şi longevitatea

vieţuitoarelor

Ploile pot afecta pozitiv viaţa animalelor, de exemplu le curăţă blana, le

activează circulaţia - sau dimpotrivă pot avea o influenţă negativă.

Cantitatea de umiditate pe care o au la dispoziţie diferitele

vieţuitoare poate produce modificări morfologice cum ar fi
cocoaşa cămilei ce reprezinta o rezervă de apă, sau
tegumentele unor animale care impiedică pierderile de apă,
plantele de deşert au frunzele reduse ca dimensiuni până
la ţepi şi acoperite cu cerum pentru a împiedica pierderile
de apă prin transpiraţie.
 Factori ecologici abiotici

influenţează schimburile termice si

Vantul, curenţii de aer
hidrice cu mediul, zborul păsărilor şi
insectelor, vegetaţia.
Oxigenul este un factor ecologic fundamental pentru viaţă. In aer, apă, spaţii
închise, cantitatea de oxigen este variabilă. Organismele vii şi-au creat
adaptabilitatea la cantitatea de oxigen pe care o au la dispoziţie. Astfel, sunt
specii oxigenofile - păstrăvul trăieşte în ape de munte puternic oxigenate.

Ionizarea aerului
Ionii pozitivi a căror concentraţie creşte în atmosferă înainte de furtună
produc o activare metabolică, agită, în timp ce ionii negativi ce apar după
furtună au un efect calmant.

Presiunea atmosferică afectează densitatea animalelor; aceasta

scade odata cu scăderea presiunii.
 Factori ecologici abiotici

Presiunea hidrostatică este foarte importantă pentru viaţa din

mediul marin.
Specii de adancime care s-au adaptat ca
formă să preia presiunea - forma plată

Factorul pH
Din punct de vedere al valorii factorului pH, se cunosc specii acidofile,
bazofile şi neutrofile.

Exemple de plante

acidofile Ericacee

Betula, Digitalis, Rododendron

 Factori ecologici abiotici

Proprietăţile fizice (temperatura, presiunea,

Mediul acvatic turbiditatea), proprietăţile chimice (pH,
mineralizare, oxigen dizolvat, H2S, CO2, acizi
humici) acţionează ca factori ecologici
fundamentali pentru mediul acvatic.

Solul reprezintă un biotop complex, fiind

Solul populat cu floră şi faună diversă. Factorii
abiotici: conţinutul de apă, structura,
textura, aeraţia, salinitatea, pH-ul,
conţinutul în elemente minerale.
 Factori ecologici abiotici

Factori ecologici abiotici

Efectele interacţiunii dintre vieţuitoare, precum şi dintre acestea şi

mediu, produc modificări în structura şi funcţionalitatea
biocenozelor.

Relaţiile dintre indivizii aceleiaşi specii în acţiunile de hrănire,

reproducere şi apărare se definesc ca RELAŢII
INTRASPECIFICE.

Relaţiile dintre indivizii diferitelor specii care trăiesc în acelaşi

biotop definesc RAPORTURI INTERSPECIFICE.
 RELAŢII INTERSPECIFICE

Neutralism (0,0). Se realizează între două specii care nu se afectează

reciproc. Aparent, există numeroase astfel de perechi. Cu toate acestea,
având în vedere interconectarea dintre elementele sistemelor ecologice,
absenţa influenţelor directe nu trebuie înţeleasă ca imposibilitate a transmiterii
efectelor. În acest sens, a devenit celebru exemplul prin care Charles Darwin a
demonstrat relaţia dintre trifoi şi populaţia de pisici. Astfel, producţia de trifoi
este mare atunci când sunt multe pisici, pentru că acestea se hrănesc cu
rozătoare care distrug cuiburile de bondari, polenizatori importanţi ai plantelor
de trifoi.
Concurenţa (-,-) este o relaţie în urma căreia ambele specii implicate sunt
dezavantajate. Relaţia apare în cazul în care cele două specii împart aceeaşi
nişă ecologică, îndeplinesc funcţii similare în ecosistem.
Mutualism (+,+) se manifestă atunci când două specii se ajută reciproc,
efectele relaţiei sunt reciproc pozitive, în aşa măsură încât relaţia este
obligatorie (în absenţa ei nici una din cele două specii nu supravieţuieşte).
Dintre cele mai cunoscute exemple cităm cooperarea dintre alge şi ciuperci în
cazul lichenilor, simbioza dintre bacteriile fixatoare de azot şi plantele din
familia Leguminosae.
Comensalism (0,+) este un tip de interacţiune binară, asimetrică şi pozitivă în
care un singur partener este afectat in sens pozitiv atunci cand relatia se
manifesta si negativ, cand relatia lipsese.