CURS VI

DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL
APARATULUI CARDIOVASCULAR

1
Insuficienţa aortică se caracterizează radiologic, în formele tipice prin
semnele unei măriri considerabile a ventriculului stâng, vizibilă pe imaginile de
faţă şi ale alungirii, lărgirii (mai ales la nivelul ascendentei) şi desfăşurării aortei. Aspectul
global rezultat este o configuraţie aortică tipică.

Insuficienta aortica
Largirea arcului Marirea VS
aortic

2
 Stenoza aortică. Semnele radiologice prezente în stenoza orificiului
aortic sunt comparabile cu cele ale insuficienţei, dar mult mai puţin exprimate.
Configuraţia aortică tipică este realizată numai de formele severe sau
decompensate, în cele comune, mărirea de volum a ventriculului stâng poate
fi evidenţiată numai în incidenţele OAS sau de profil.

Aorta ascendenta dilatata, descendenta normala

3
Stenoza aortica

Circulatie pulmonara normala

Dilatatie poststenotica

Cord cu dimensiuni normale

4
Stenoza arterei pulmonare Natura endocarditică a afecţiunii este
excepţională mai frecvent, ea este congenitală şi se asociază cu alte anomalii, în
cadrul unor sindroame complexe.  Mărirea de volum a ventriculului drept,
consecutivă creşterii rezistenţei la evacuare, determină o configuraţie mitrală,
accentuată de proeminenţa puternică a trunchiului arterei pulmonare. Aceasta se
explică prin dilataţia poststenotică, datorată, ca şi în cazul stenozei aortice, formării
unui curent dezordonat prin orificiul strâmtat, concomitent cu creşterea impulsului
cinetic imprimat jetului de sânge de către ventriculul drept.

5
 Insuficienţa orificiului pulmonar Forma
valvulară endocarditică este foarte rară, în opoziţie cu cea
funcţională, care poate însoţi decompensarea unui cord mitral
(aşa-numitul sindrom Graham-Steel).
Leziunile valvulare combinate Produc de regulă un
cord de dimensiuni mari, a cărui modificare de formă, complexă,
schiţează o configuraţie impusă de factorul hemodinamic cel mai
puternic.
Cordul mitro-aortic (asocierea stenozei mitrale cu insuficienţa
aortică) are de obicei o configuraţie mitrală, întrucât
stenoza orificiului mitral nu permite umplerea în exces a cavităţii
ventriculului stâng acesta va apare moderat mărit, iar amplitudinea
pulsaţiilor lui, ca şi ale aortei, nu apare crescută.
Viciul triorificial (stenoză mitrală, insuficienţă aortică, la
care se adaugă insuficienţa relativă de tricupsidă) creează un cord
global mărit mai ales în sens transversal, spre stânga şi spre
dreapta, a cărui configuraţie, predominant mitrală, este completată
de semnele unei măriri accentuate a ambelor cavităţi drepte. 6
 Diagnosticul imagistic al anomaliilor congenitale cardio-vasculare

 Din punct de vedere morfologic, anomaliile arhitecturale constau în esenţă din:

- vicii orificiale (stenoze, insuficienţe, displazii ale valvulelor),
- persistenţa unor structuri care în mod obişnuit involuează şi dispar
(canalul arterial, foramen ovale) şi
- defecte în formarea septurilor dintre cavităţi, legate de defecte ale
emergenţei, respectiv implantării vaselor mari în raport cu cavităţile cordului.
Din punct de vedere clinic (sub aspectul prognosticului şi indicaţiei
tratamentului chirurgical) şi radiologic, este utilă clasificarea ce are în vedere
anomalia hemodinamică cea mai pregnantă creată de malformaţia cordului,
adică de existenţa unui scurt-circuit (shunt) între circulaţia sistemică şi cea
pulmonară.
Sub acest aspect, anomaliile congenitale cardio-vasculare pot fi împărţite în
- anomlii fără scurt circuit,
- anomalii cu scurt-circuit arterio-venos şi
- anomalii cu scurt circuit veno-arterial.
Afecţiunile din ultima categorie, caracterizate clinic prin cianoză, sunt de
obicei foarte complexe, asociind vicii multiple, de factură variată. Ele
creează o imagine radiologică imposibil de încadrat într-o configuraţie
obişnuită. De aceea, pentru identificarea tuturor viciilor arhitecturale prezente,
pentru stabilirea diagnosticului şi evaluarea posibilităţilor terapeutice, este
întotdeauna necesară practicarea de tehnici speciale, radio-chirurgicale
7
(angiocardiografia, cateterismul cavităţilor, diverse proceduri vasografice).
Boli necianogene Boli cianogene
Flux pulmonar crescut
Flux pulmonar crescut
• Defect septal atrial
• Trunchi arterial comun
• Defect septal ventricular
• Transpoziţia marilor vase
• Persistenţa de canal arterial
• Anomalie totală de întoarcere
• Fereastra aorto-pulmonară venoasă

Flux pulmonar normal Flux pulmonar scăzut

• Stenoza aortică • Tetralogia Fallot

• Stenoza pulmonară • Atrezie tricuspidă

• Boala Ebstein

8
 Anomalii congenitale fără scurt circuit
Stenoza de arc aortic (coarctaţia aortică) este una din cele mai
frecvente anomalii cardio-vasculare; se caracterizează morfologic
prin îngustarea, hipoplazia sau aplazia regiunii istmice a aortei.

9
 Radiologic, mărirea de volum a ventriculului stâng şi dilataţia aortei
suprastenotice (consecinţe ale obstacolului creat în regiunea istmică) se
traduc printr-o configuraţie aortică, în cadrul căreia însă butonul aortic
prezintă un aspect particular: el poate lipsi din imagine, poate fi situat foarte
sus sau poate apare sub forma unui arc dublu. Aorta ascendentă, mult
dilatată, proemină evident la nivelul arcului superior drept şi în spaţiul
retrosternal (de profil şi în oblice).
Arterele intercostale, prin care se stabileşte o circulaţie compensatoare
între arterele supra şi substenotice, se dilată şi produc eroziuni
caracteristice ale marginilor inferioare ale coastelor regiunii mijlocii a
toracelui, la nivelul arcurilor lor posterioare.

10
 Anomalii congenitale cu scurt circuit
arterio-venos
Defectul de sept atrial creează, într-un grad direct
dependent de importanţa defectului şi implicit a shuntului, un
exces de umplere a ventriculului drept. Acesta se datorează
diferenţei de presiune dintre cele două jumătăţi ale inimii, care
face ca sângele să treacă din atriul stâng în atriul drept.

11
Radiografia toracică
-Dilatarea cavităţilor drepte
-Flux sangvin pulmonar crescut cu artera
pulmonară proeminentă

12
 Debitul – bătaie ventricular mult sporit determină apariţia hiperemiei pulmonare.
      Asocierea stenozei mitrale cu un defect de sept atrial (sau cu persistenţa de
foramen ovale) realizează un sindrom clinico – radiologic particular, sindromul
Lutembacher.
13
Defectul de sept ventricular

14
 Radiografia toracică

•Flux pulmonar crescut cu artera pulmonară

dilatată
•Formele medii – dilatare biventriculară, AS
mărit
•DSV larg – hipertensiune pulmonară,
dilatare biventriculară

15
Persistenţa de canal arterial

16
 Radiografia toracică
•Pletora pulmonară
•Proeminenţă pe conturul stâng, sub butonul aortic
•PCA larg: dilatare biventriculară şi de AS

17
 Fereastra aorto-pulmonară

 Comunicare între aorta ascendentă şi trunchiul

arterei pulmonare

Examenul radiologic
cardiomegalie cu flux pulmonar
crescut. 18
Anomalii congenitale cu scurt circuit
veno – arterial

Aceste anomalii constituie grupul de cele mai

numeroase, variate şi complexe forme
morfologice. Categoria cea mai largă a acestui
grup aparţine aşa – numitelor transpoziţii ale
arterelor mari, având la origine torsiunea vicioasă,
incompletă, a trunchiului bulbar, din care se
formează aorta şi pulmonara.

19
 Trunchiul arterial comun
Un singur vas ce pleacă din ambii ventriculi

20
 Radiografia toracică

•Pletoră pulmonară
•Cardiomegalie
•Îngustarea siluetei mediastinale
•Arc aortic de partea dreaptă

21
 Transpoziţia completă a vaselor mari
Radiografia toracică
Incidenţă de faţă
•Cardiomegalie – cord de formă ovalară
(formă de „ou culcat”) Incidenţa de profil
•Pedicul vascular îngustat •Lărgirea diametrului antero-
•Circulaţie pulmonară crescută posterior al mediastinului

22
 Tetralogia Fallot
se caracterizează morfologic prin prezenţa unui defect de sept
ventricular, a unei aorte cu emergenţa pe acest defect („călare”
pe defect) şi a unei stenoze valvulare sau infundibulare, asociată
cu hipoplazie, a arterei pulmonare al patrulea element al
tetralogiei, mărirea de volum a ventriculului drept, este
consecinţa stării hemodinamice create .

23
  Prin existenţa unei căi neobişnuite de evacuare a
conţinutului său (aorta), ventriculul drept suferă o dilataţie şi
hipertrofie de tip particular, tradusă radiologic prin alungirea şi
accentuarea convexităţii arcului inferior stâng. Hipoplazia
trunchiului arterei pulmonare adânceşte golful cardiac, creând o
configuraţie asemănătoare celei aortice, din care lipseşte însă
proeminenţa butonului. Circulaţia pulmonară este de obicei
săracă şi se traduce radiologic prin aspectul de oligohemie.

24
25
 Boala Ebstein
Inserţia anormală a valvei tricuspide mai jos pe peretele ventricular (inelul
valvular este normal situat, dar cuspidele se inseră mai spre VD → AD mărit)

26
 Diagnosticul imagistic al afecţiunilor
miocardice
Indiferent de natura lor (reumatică, coronariană, dismetabolică, endocrină
etc.), afecţiunile miocardice modifică imaginea cordului într-un mod
asemănător, pregnanţa semnelor radiologice depinzând în esenţă de
stadiul evolutiv şi gravitatea procesului patologic prezent. În general,
miocardopatiile produc modificări dimensionale (dilataţii şi hipertrofii miogene)
şi de formă (datorate reducerii tonusului şi creşterii maleabilităţii
pereţilor cardiaci).

27
      Înevoluţia ulterioară, mărirea de volum şi modificările de formă devin
permanente, realizând „configuraţia miopatică”. Aceasta se
caracterizează prin mărirea cordului în sens transversal, în ambele direcţii,
rezultând o bază largă pe diafragm. Arcurile contururilor îşi reduc
individualitatea, tind să se şteargă, opacitatea cardio-vasculară devine
amorfă. În timpul respiraţiei şi la schimbarea poziţiei pacientului, cordul
vădeşte un grad neobişnuit de deformabilitate, care traduce alterarea
tonusului pereţilor săi musculari (cord „de aluat”).

Cord configurat miocarditic

28
   Obstrucţia coronariană (infarctul miocardic) se
manifestă radiologic prin semne indirecte, consecinţe
ale dereglării circulaţiei şi unor procese însoţitoare.

29
 În funcţie de localizarea infarctului, dilataţia miocardului şi fenomenele
de decompensare pot afecta cu predominanţă cordul drept, cordul stâng
sau cordul în ansamblu.
În cursul unei insuficienţe stângi, edemul pulmonar acut sau subacut
apare frecvent, dar este rar accesibil examenului radiologic. Staza
pulmonară este în schimb rară ea apare de obicei atunci când infarctul
afectează cordul stâng al unui hipertensiv.

30
 Frecvent se observă revărsate pericardice în cantitate redusă, care pot
simula o mărire a cordului. Inflamaţia pericardică ce însoţeşte infarctele
superficiale se poate traduce rareori radiologic ea se transmite însă frecvent
pleurei stângi, cu formarea de exudat în sinusul costo-diafragmatic respectiv.
Ca urmare a alterării grave a unor porţiuni ale miocardului, se pot produce,
la intervale de obicei mari de la vindecarea clinică a unui infarct, dilataţii
circumscrise ale unei cavităţi a cordului, anevrisme ale pereţilor cardiac.
Acestea se manifestă radiologic sub forma unor proeminenţe de contur
limitate, uniarcuate, cu limite de obicei nete sau prezentând mici neregularităţi,
date de simfiza pericardului.

31
 Tratamentul cardiopatiei ichemice se poate face prin angioplastie sau cu
stent coronarian. Angioplastia constă în introducerea pe cale arterială
(femural sau branhial) a unui cateter cu balonaş până la zona cu obstrucţie
şi dilatarea cu balonaşul. Pentru că 50% dintre cazuri recidivează se
montează un stent. Imediat după instalare, interiorul stentului se acopera de un
strat de fibrină care treptat este înlocuit de ţesut fibromuscular, pentru ca în final să
se producă un proces de integrare a stentului în structura vasculară respectivă, prin
fenomenul de endotelizare, care previne tromboza tardiva a stentului.

32
 Diagnosticul imagistic al afecţiunilor pericardului

 Pericardita uscată
      Nu apare radiologic decât în urma prezenţei sechelelor:
îngroşări sau simfize ale foiţelor pericardice.
      Aceste sechele pot apare şi după procese inflamatorii
lichidiene care anatomo – patologic se pot prezenta sub două
forme: pericardită cronică constrictivă sau concreţio cordis şi
pericardita cronică adezivă sau acreţio cordis.

33
      Pericardita cronică constrictivă
      Constă în simfizarea şi fibrozarea foiţelor pericardului (cord
în carapace).
      Radiologic opacitatea cordului apare fără modificări de
mărime sau mărită dacă în prealabil a existat o afecţiune
valvulară sau miocardică. Pulsaţiile cordului prezintă o
amplitudine mică, uneori imperceptibile.

34
      Pericardita adezivă
      Se produce în urma unei simfize a foiţei parietale a pericardului cu pleura
mediastinală sau fascia endo-toracică.
     Radiologic conturul opacităţii cardiace apare festonat, şters. Opacitatea
cardiacă nu îşi modifică sediul cu modificările de poziţie a bolnavului sau în
timpul probelor funcţionale respiratorii. Pulsaţiile cordului nu sunt modificate.
Cele două forme pot coexista.

35
      Pericardita lichidiană
      Colecţiile lichidiene intrapericardice pot avea etiologii diferite: inflamatorii,
circulatorii sau tumorală. Indiferent de etiologie, imaginea radiologică a
cordului este modificată, fiind în funcţie de cantitatea colecţiei
lichidiene pericardice.
     Radiologic se constată mărirea opacităţii cordului, cu dispariţia arcurilor
cardiace. În decubit sau Trendelenburg, pediculul vascular se lărgeşte, ca în
ortostatism să se îngusteze, aspectul opacităţii cardiace fiind în carafă.

36
 Pătrunderea de aer in cavitatea pericardică mai ales in urma unei punctii
evacuatorii crează aspectul de pneumo sau hidropneumopericard.
 Radiologic se manifestă prin prezenta de imagini transparente situate de o
parte si de alta a opacitatii cardiace.

37
 Diagnosticul imagistic în bolile aortei
toracice şi abdominale.
 Dilataţiile circumscrise sunt consecinţa unor alterări parietale
ale peretelui aortei de origine luetică, aterosclerotică sau
traumatică.
 Singurele accesibile investigaţiilor radiologice uzuale sunt
anevrismele toracice. Se manifestă prin mărirea mediastinului.
 Investigaţii suplimentare, angiografia, C.T, angio C.T, I.R.M,
angio I.R.M - ecografia sunt esenţiale în diagnosticul
anevrismului aortei toracale şi subdiafragmatice.

Anevrisme aortă toracică

39
 Tumorile inimii

 Tumorile primare ale inimii sunt rare si benigne in 3/4 din cazuri, iar un sfert sunt maligne, in
special sarcoame Cea mai comuna tumora cardiaca primara este mixomul. Mixomul apare
la jumatate din cazurile de necropsii si la trei sfertul din tumorile tratate chirurgical.
Diagnostic:
 Ecografia cardiaca transtoracica si transesofagiana
 Tomografia computerizata si rezonanta magnetica
 Cateterismul cardiac si angiografia

40
41
42
DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL AFECŢIUNILOR
HEPATO – BILIO – PANCREATICE

43
  Metodele utilizate pentru explorarea ficatului,
pancreasului, splinei şi regiunii învecinate se împart
în:

Metode principale
În această grupă sunt incluse:
- Radiografia abdominală
- Ecografia
- Scintigrafia
- Colangiocolecistografia:
› per os
› intravenoasă
- Computertomografia si IRM
44
 Metode     Metode cu scop
complementare terapeutic
- Angiografia - Drenajul percutan al
- Duodenografia colecţiilor fluide
hipotonă › hepatice
- Colangiografia directă › (peri) pancreatice.
› endoscopică - Drenajul biliar extern
retrogradă - Protezările biliare
› percutană - Procedurile
transhepatică intervenţionale arteriale.

45
 Elemente de anatomie radiologică
  Lobulaţia hepatică. Ficatul este împărţit în doi lobi de o linie
imaginară care pe secţiunile axiale uneşte vena cavă cu patul
colecistului şi cu peretele cavităţii toraco-abdominale, de obicei
în această linie este inclusă şi vena portă.
 Lobulaţia şi segmentaţia hepatică: 2 lobi şi 8 segmente,
fiecare segment prezintă flux arterial şi venos, precum şi flux
biliar.
- Separaţia între LS şi LD - plan ce trece prin vena hepatică
medie şi vena cava inferioară care corespunde axului fosetei
veziculare.
- Ficatul drept conţine segmentele V, VI, VII si VIII, iar cel
stâng conţine segmentele II, III şi IV.

46
 Metode de investigaţie a ficatului
şi semiologia leziunilor elementare

Radiografia abdominală

       Se efectuează cu bolnavul în decubit dorsal şi se

completează la nevoie cu radiografii în decubit lateral,
preferabil drept.

47
 Radiografia abdominală simplă
Aspect normal

Ficat Spl

RD RS

Marginile ficatului sunt vizibile pe radiografia abdominală simplă:

superioară delimitată prin intermediul diafragmului de plămân, inferioară în raport
cu stomacul, colonul drept şi duodenul; marginea externă: grăsimea perihepatică.
48
 Hepatomegalia: nu se poate aprecia decât
aproximativ.
 Calcificările: cele mai frecvente cauze de
calcificări intrahepatice sunt:
Granuloamele sunt calcificări date cel mai des
de leziuni tuberculoase sau în histoplasmoză.
Abcesele vechi.
Neoplasmele hepatocelulare
Hemangioamele
Metastazele
Hidatidoza
Biliare sunt rare.
49
 VB de portelan

CHH calcificat

Calculi micşti VB
50
 Prezenţa de gaz este complet anormală în interiorul
parenchimului hepatic.
Intraparenchimatos în masa unor tumori ca urmare a unor
procese necrotice
Biliar după anastomoze biliodigestive.
Portal după necrozele enterale inflamatorii

Colecistita emfizematoasa
51
Abces hepatic

52
 Radioscopia
 localizarea colecţiilor gazoase sau calcificărilor
 în asociere cu examenul baritat
 în căutarea căilor de abord pentru puncţii diagnostice şi
terapeutice
 pentru monitorizarea plasării cateterelor biliare sau arteriale.
Examenul baritat
 Varicele esofagiene la bolnavii cu hipertensiune portală.
Ele reprezintă o cale de shunt dinspre port către sistemul
cav inferior.
 Ulceraţii şi eroziuni apar la bolnavii cu hipertensiune
portală.

53
 Ultrasonografia
    Este cu atât mai eficientă ca metodă de diagnostic cu cât două ţesuturi
contigue sunt mai net diferite ca şi consistenţă.
      Leziunile focalizate sunt reprezentate de zone limitate cu reflectivitate
modificată faţă de parenchimul înconjurător.
    Leziunile difuze sunt mai puţin uşor de pus în evidenţă din cauza
imposibilităţii de a găsi un ţesut de comparaţie. Randamentul general de
diagnostic nu depăşeşte 50%.

Abces hepatic

54
 Scintigrafia
 Este o metodă cu un scor bun în diagnosticul prezenţei
leziunilor focalizate. Este de asemenea de valoare în
aprecierea volumului şi configuraţiei hepatice.

A Hiperplazie nodulara focala

B Hemangim
55
 Computertomografia

 Tehnica de examinare constă în esenţă în explorarea cu secţiuni

contigue, groase de 0,8-1 cm a întregului parenchim la început fără
contrast şi în funcţie de datele obţinute în continuare cu contrast
administrat cât mai rapid. În acest fel se realizează obiectivul principal de
a creşte diferenţa de densitate dintre parenchinul normal şi leziunile
înlocuitoare de spaţiu.

Chiste hepatice

Hepatocarcinom – spalare rapidida a

contrastului 56
 PET – CT; IRM
 Principala limita a metodei PET consta in rezolutia mica in
comparatie cu CT si RM, ceea ce determina imposibilitatea
localizarii precise a detaliilor anatomice si, implicit, a leziunilor
in intregime sau a regiunilor metabolic active in ansamblul unor
leziuni de constitutie eterogena, necesar a fi biopsiate, de
exemplu.
 Pe de alta parte, CT este o metoda imagistica care poate pune
in evidenta detalii anatomice, structurale, cu o rezolutie foarte
buna dar nu si diferente in fiziologia tesutului respectiv, pe care
PET le poate vizualiza.

57
 IRM

Este superpozabilă ca randament diagnostic computertomografiei cu şi fără

contrast .

T2WI, T1WI fara Gadolinum si faza tardiva dupa

delayed phase after Gadolinum.

Hemangiom cu substanta de contrast

58
incarcare centripeta
Metode de investigaţie şi semiologia
elementară a afecţiunilor căilor biliare
- Radiografia abdominală simplă Este justificată în căutarea
calcificărilor biliare.
- Ecografia este metoda care restrânge indicaţiile de utilizare
nu numai ale radiografiei simple, dar chiar şi a colecistografiei
în ansamblu.

59
 Colecistografia orală
 Constă în administrarea unui produs iodat resorbabil prin
mucoasa intestinală. Secvenţa unui examen colecistografic
complet implică minim două incidenţe şi administrarea unui
prânz colecistografic.
Colangiocolecistografia intravenoasa

Colangiografie, imagini lacunare prin

calcul transparent 60
 Colangiografia percutană transhepatică
 Este o metodă agresivă care însă a devenit mult mai sigură
prin utilizarea acului elastic, nontraumatic, Chiba.
     Tehnica constă în reperarea vaselor biliare intrahepatice prin
fluoroscopie, aspirarea unei cantităţi de bilă şi injectarea sub
control fluoroscopic de contrast iodat hidrosolubil. Se obţine
o opacifiere omogenă a întregului arbore biliar.

61
Coledocopancreatografia endoscopică
retrogradă (ERCP)

     Reprezintă metoda de reperare şi cateterizare endoscopică

a papilei Vater şi injectarea directă de substanţă de contrast
pentru vizualizarea căilor biliare. Prezintă faţă de
colanogiografia percutană anterogradă o serie de avantaje:
 permite opacifierea percutană concomitentă a căilor biliare şi a
canalelor pancreatice;
 permite inspecţia endoscopică concomitentă a stomacului şi
duodenului;
 permite recoltarea de biopsii de la nivelul papilei;
 creează condiţiile optimale pentru operaţiuni intervenţionale.

62
langiopancreatografie endoscopică

63
 Colangiografia peroperatorie
 Este reprezentată de un grup de tehnici legate de actul chirurgical.
  Colangiografia intraoperatorie este metoda de explorare a unor căi biliare
în vederea precizării existenţei de eventuali calculi.

64
 Colangiografia postoperatorie pe tub Kher este metoda de
elecţie pentru căutarea litiazelor restante sau a obstrucţiilor
biliare acute postoperatorii precoci.

65
 Fistulografia
 La pacienţii cu comunicări patologice externe ale
căilor biliare aduce precizări asupra locului unde s-a
produs fistula şi asupra stării căilor biliare.

66
 Ecografia
 Este metoda de elecţie pentru studiul neinvaziv al
căilor biliare .

67
 Computertomografia
 superpozabilă ca randament ecografiei. Randamentul
metodei este tot 97% pentru precizarea sediului
obstrucţiei şi 94% pentru precizarea cauzei.

68
 Metodele radioizotopice
  Produşii permit o vizualizare convenabilă atât a paranechiului
hepatic cât şi a eliminării biliare.

69
 Angiografia
Constă în explorarea circulaţiei arteriale şi venoase. Are
câteva indicaţii primordiale şi anume:
 hemobilia;
 traumatismele;
 alcătuirea planningului de abord chirurgical al tumorilor;
 diagnosticul extinderii vasculare sau biliare a tumorilor
hepatice.

70
Proceduri intervenţionale cu scop bioptic
 Fragmentele de ţesut biliar se pot obţine prin oricare dintre
metodele de abord instrumental direct a lumenului biliar:
tuburile de drenaj biliar extern, tuburile Kher, endoscopic
transpapilar sau chiar transvenos.

71
Explorarea radio – imagistică a
pancreasului
Radiografia abdominală simplă
Poartă o cantitate mică de informaţii.
În pancreatita cronică se pot vizualiza calcificări.

Duodenografia hipotonă
A fost înlocuită în timp de alte metode mai specifice. Constă
în administrarea de Sulfat de bariu pe sonda duodenală după
o prealabilă administrare parenterală sau locală de Buscopan
sau Glucagon, produse care paralizează peristaltica.

72
 Ecografia
 Este metoda de bază în gestul diagnostic de primă intenţie. Se
obţine o delimitare bună a pancreasului în 60 – 85% din cazuri.

73
 Medicina nucleară
Nu se mai foloseşte din cauza slabei vizualizări a
parenchimului.

74
 Computertomografia
 Constituie metoda de bază de diagnostic a afecţiunilor pancreatice.
Pancreasul se vede bine în special la bolnavii mai graşi.
 Cancerele de pancreas beneficiază în mod diferit de diagnosticul CT
Infiltraţia neoplazică, precum  şi adenopatiile regionale sau la distanţă
sunt unul dintre beneficiile examenului CT. Metastazele hepatice, cel mai
sigur argument de cancer pancreatic, se pun în evidenţă chiar de la
începuturile diseminării sub formă de leziuni mici multiple.
 În rupturile traumatice de pancreas soluţiile de continuitate ale organului
se pot completa cu colecţii fluide peripancreatice.

75
Colangiopancreatografia
endoscopică retrogradă

 Se cateterizează endoscopic papila şi se injectează o

cantitate minimă de contrast sub control fluoroscopic pentru a
preîntâmpina refluarea de substanţe de contrast în
parenchim, cauza de pancreatită acută.

76
Colangiografia percutană transhepatică
 Este indicată în diagnosticul obstrucţiilor biliare
distale.
Angiografia
 Este o metodă care şi-a pierdut mult din interes.

77
Imagistica prin rezonanţă magnetică
 Este superpozabilă ca randament diagnostic
computertomografiei cu şi fără contrast. Imagistica prin
rezonanta magnetica
 Colangiopancreatografia (MRCP) pentru a evalua caile
biliare nivelul ficatului, vezicii biliare, pancreas si a ductului
pancreatic

78
79