VALORILE MOBILIARE DERIVATE

• Contractele derivate sunt instrumente financiare al căror preț este

strâns legat de o marfă, monedă, respectiv valoare mobiliară, acestea
din urmă fiind denumite active suport, respectiv active financiare
• Activele suport reprezintă în general mărfuri cu un grad ridicat de
fungibilitate cum ar fi cereale, petrol, metale, iar activele financiare
reprezintă valori mobiliare, efecte de comerț, instrumente sintetice
care au la bază rata dobânzii, instrumente având la bază o monedă
sau devize convertibile.
• Contractele cu livrare amânată presupun o vânzare-cumpărare de
mărfuri, monede sau valori mobiliare,ce urmează a se executa la o
dată viitoare, într-o cantitate, de o calitate și la un preț determinat
chiar de la încheierea contractului. 
  Contractele futures
• Contractele futures sunt acele contracte care creează pentru părți obligația
de a vinde sau de a cumpăra un anumit bun – denumit activ suport,
respectiv activ financiar – la data scadenței și la un preț convenit în
momentul tranzacției.
• Standardizarea este necesară pentru ca obiectul contractelor să fie cat mai
fungibil, astfel încât să poată fi  tranzacționate pe o piață reglementată.
Prin standardizare se ajunge la existența unei multitudini de contracte
identice, la fel ca în cazul altor piețe (de exemplu, așa cum pe o piață de
capital se tranzacționează valori mobiliare identice, adică având același
emitent și fiind din aceeași categorie). Conform art. 2 din Instrucţiunea
CNVM (actual ASF) nr. 3/2006 privind înregistrarea instrumentelor
financiare derivate, elementele caracteristice ale contractelor futures vor fi
supuse avizării și înregistrării la ASF, după care instrumentul financiar
derivat va putea fi tranzacționat pe o piaţă reglementată.
 Contractele futures
• Prin încheierea contractului futures, contractorii americani se obligă reciproc la
prestații specifice, putându-le executa în două feluri. Primul constă în predarea
bunurilor și plata prețului. Cel de-al doilea, denumit “tranzacție inversă” , intervine
atunci când una dintre părți nu vrea fie să predea, fie să primească bunurile. În
practică, mai mult de 99% din cazuri se execută în acest din urmă fel, predarea fiind
relativ rar întâlnită.
• Executarea contractului în forma livrării bunurilor, în cazul în care această formă
este preferată, se face și ea în forme specifice. Cum fiecare contract conține clauze
uniforme privind livrarea (data, locul, ambalajul etc.), mulți dintre investitori pot fie
să nu înțeleagă fie să nu țină minte fiecare livrare, putând apărea astfel situații când
cumpărătorii să se trezească, de exemplu, cu un transport de porci descărcat pe
aleea din fața casei. Pentru a evita astfel de situații, pe lângă faptul că părțile
comunica una cu cealaltă, în cazul în care vânzătorul confirma primirea banilor în
contul său, acesta îi va remite cumpărătorului nu bunurile în natură, ci titlul
reprezentativ asupra acestora, emis de depozitarul lor sub forma unei recipise.
 Contractele futures
• Executarea contractului în forma tranzacției inverse evită o serie de
inconveniente care pot apărea  în cursul operațiunilor de livrare,
cum ar fi, de exemplu, cereale care nu corespund exact interesului
cumpărătorului sau locația depozitului. 
• Deși au o strânsă legătură cu standardizarea, deoarece aceasta din
urmă este condiția esențială a tranzacționării, lichiditatea
contractelor presupune existența și a următoarelor condiții: (i) un
interes comercial și posibilități largi de procurare, adică o cerere
constantă și ridicată, precum și o oferta pe măsură; (ii) piața să fie
concurențială (liberă), fără intervenții administrative sau influente
monopoliste și (iii) bunurile reprezentând activul suport să fie
conservabile (adică să nu își altereze în timp calitățile) și
depozitabile.
 Contractele cu opțiuni
• Contractele cu opțiuni sau, mai scurt, opțiunile sunt acele contracte standardizate
care, în schimbul plății unei preț numit „primă”, creează pentru beneficiarul opțiunii
dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra sau de a vinde până la o anumită dată în
viitor un anumit activ suport sau activ financiar la un preț prestabilit, numit preț de
exercitare. Așadar, opțiunea reprezintă o promisiune de vânzare sau de cumpărare a
unei anumite cantități de marfă, monedă sau valori mobiliare, la un anumit preț,
ambele prestabilite de la data încheierii contractului. Ca și contractele futures,
contractele cu opțiuni sunt standardizate pentru a putea face obiect al tranzacțiilor
bursiere. Conform art. 4 din Instrucțiunea CNVM (actual ASF) nr. 3/2006 privind
înregistrarea instrumentelor financiare derivate, clauzele standardizate ale unui
contract cu opțiuni vor conține (printre altele) cel puțin: (i) simbolul; (ii) activul suport;
(iii) stilul (european, american etc.); (iv) mărimea obiectului contractului; (v) cotaţia;
(vi) pasul de tranzacţionare; (vii) lunile de iniţiere; (viii) data exercitării; (ix) data
expirării opţiunii; (x) numărul de serii şi modalitatea de caracterizare a unei serii; (xi)
prima şi ultima zi de tranzacţionare; (xii) modul de exercitare a opţiunii, și (xiii) orarul
de tranzacţionare.
 Contractele cu opțiuni
• Cele două clase majore de opțiuni sunt opțiunile de cumpărare și cele de vânzare[32]
. O opțiune de vânzare dă dreptul beneficiarului ei să vândă, respectiv îl obligă pe
promitent să cumpere un anumit volum de active suport sau active financiare la un
preț prestabilit, într-o anumită perioadă de timp, după care opțiunea expiră[33]. 
• O opțiune de cumpărare dă dreptul beneficiarului ei să cumpere, respectiv îl obligă
de promitent să vândă un anumit volum de active suport sau active financiare la un
preț prestabilit, într-o anumită perioadă de timp, după care opțiunea expira[34].
Deci, ceea ce este o posibilitate pentru titularul opțiunii, în calitate de beneficiar, de a
vinde sau a cumpăra, este o obligație pentru emitent, în calitate de promitent, de a
cumpăra, respectiv de a vinde.
•  În toate cazurile, titularul (beneficiarul) opțiunii are doar dreptul, nu și obligația de a
cumpăra, respectiv de a vinde, aceasta conferind contractului de opțiune caracter
unilateral. Odată exercitată opțiunea, se creează în sarcina emitentului
(promitentului) obligația de a cumpăra, respectiv de a vinde marfa ce face obiectul
contractului de opțiune, în condițiile contractuale.
 Contractele cu opțiuni
• Înainte de scadență, contractele cu opțiuni pot fi înstrăinate de către beneficiar,
urmând ca la scadență, în cazul în care este profitabil pentru beneficiarul final,
acesta să exercite opțiunea asupra emitentului, deoarece, așa cum spuneam,
opțiunea creează pentru beneficiarul ei doar un drept, nu și o obligație.
• Odată expirată scadența, beneficiarul nu mai poate exercita drepturile conferite de
opțiune, aceasta încetând.
• În mod logic, este profitabil pentru beneficiarul unei opțiuni de cumpărare să-și
exercite opțiunea atunci când prețul de exercitare al unei opțiuni având ca activ
financiar un pachet de valori mobiliare, de exemplu, este mai mic decât prețul unui
pachet identic de valori mobiliare identice pe piața pe care aceste valori se
tranzacționează.
• Invers, este profitabil pentru beneficiarul unei opțiuni de vânzare să-și exercite
opțiunea atunci când prețul de exercitare al unei opțiuni având ca activ financiar un
pachet de valori mobiliare, ca să păstrăm același exemplu, este mai mare decât
prețul unui pachet identic de valori mobiliare identice pe piața pe care aceste valori
se tranzacționează.
 Contractele cu opțiuni
• Opțiunea de cumpărare este cunoscută pe piața americană (și internațională, în
general) sub denumirea de “call option”, iar opțiunea de vânzare sub denumirea de
“put option”. Pe lângă acești termeni, piața opțiunilor mai conține o variată gamă de
alți termeni de specialitate. De exemplu, beneficiarul care își înstrăinează opțiunea
este denumit “writer”, iar operațiunea de înstrăinare este denumită “writing an
option”. 
• Valoarea unei opțiuni o reprezintă diferența dintre prețul de piață al activului suport
sau financiar și prețul de exercițiu (intrinsec value). Pentru exemplificare, vom
considera că activul suport este un pachet de valori mobiliare. În cazul în care prețul
acțiunilor pe piața de capital este mai mic decât prețul de exercitare, o opțiune de
cumpărare nu prezintă nici o valoare (out of money) și titularul ei o poate lăsa
liniștit să expire fără a o exercita. 
• Arbitrajistul câștigă apoi din eventuala diferența dintre valoarea opțiunii încasată
prin exercitare sau printr-un nou arbitraj. Operațiunea este deci una speculativă, în
scopul obținerii unui profit ulterior. Riscul asumat de arbitrajist constă în fluctuațiile
pieții dintre data arbitrajului și data scadenței opțiunii cumpărate.