DISTORSIUNI IN AUTO-CUNOASTEREA INDIVIDULUI SI IMPACTUL PE

CARE IL ARE ASUPRA DECIZIILOR SI COMPORTAMENTELOR PE

CARE LE MANIFESTAM.

 
BRÎNAȘI ANDREI-CRISTIAN
EBÎNCĂ RAISA-MARIA
 
Acuratețea în cunoașterea propriului eu și a lumii ce ne
înconjoară, este privită, deseori, ca fiind esențială atâta
pentru propria sănătate psihologică, cât și pentru bunul
mers al societății. Cu toate acestea, s-a demonstrat faptul
că distorsiunile în auto-cunoaștere, în sensul iluziilor
pozitive, pot contribui și chiar au un impact pozitiv, în
menținerea sănătății mentale, în adaptarea socială și chiar
la fericirea individuală.
Pornind de la ideea că studiile recente nu au putut
dovedi într-adevăr ideea că fericirea este direct
proporțională cu absența totală a distorsiunilor în
auto-cunoaștere, cursul de psihologie socială al
profesorului Ștefan Boncu, dorește să
dovedească faptul că majoritatea indivizilor
manifestă tendințe de a-și vedea propriul eu și
lumea înconjurătoare într-o lumină mai bună.
De la filosofii Greciei Antice și filosofii-teologi ai Evului
Mediu, cunoaștem faptul că înțelegerea lumii și buna
evoluție socială depind de gradul în care individul
reușește să se cunoască pe sine. Aceste credințe au fost
îmbrățișate și în secolul nostru de către psihologi și
psihiatrii. În ultimele decenii, însă, Psihologia socială a
demonstrat faptul că acesta acuratețe în auto-cunoaștere,
nu poate fii considerată normă absolută, ceea ce
înseamnă că, pentru auto-înălțarea eului, indivizii tind să
își deformeze auto-percepțiile.
TENDINȚA DE AUTO-ÎNĂLȚARE A EULUI MANIFESTĂ
PRIN ILUZII POZITIVE PREZINTĂ TREI TENDINȚE:

Optimism Concepții
nerealist de
ul
pozitive
exagerat. despre sine.

Supra-aprecierea
capacității de a
controla
evenimentele din
mediul
înconjurător
Conceperea eului în termeni preponderent pozitivi, face ca
indivizii să își cunoască foarte bine părțile bune și să le
ignore pe cele slabe, astfel, majoritatea, se văd mai buni
decât cei din jur, lucru ce se poate extinde la cei
apropiați.
Ex: „Eu, familia și prietenii mei suntem mai buni decât
restul oamenilor. „
Mulţi cercetători au privit capacitatea de a-şi cunoaşte propriul eu şi capacitatea de a
cunoaşte lumea în mod acurat, deci lipsit de deformări subiective, ca pe o condiţie
a sănătăţii psihologice.

Eul
Tremenul de “eu” se referă la o structură cognitivă ce încorporează toate modalităţile
în care o persoană răspunde la întrebarea “Cine sunt eu?”. Acest sens este identic cu
ceea ce
William James numea “eul cunoscut”. Vom folosi uneori, în cadrul acestui curs,
conceptul de
“eu” şi în sensul de eu cunoscător, de eu care se implică activ în procesarea
informaţiei despre
persoană.
RĂSPUNSURILE UNUI INDIVD LA ÎNTREBAREA
“CINE SUNT EU?” POT FI INCLUSE ÎN TREI
CATEGORII.
A doua categorie este
aceea a identităţilor
Mai întâi, sunt sociale. Acestea sunt
atributele fizice: date de grpurile sociale
“Sunt înalt”, cărora individul le
“Sunt brunet”, aparţine: “Sunt
student”, “Sunt
frizer”, “Sunt
O a treia categorie corespunde identităţilor
personale. În rândul acestora trebuie
socotite:
1. trăsăturile percepute ale persoanei: “sunt
nerăbdător”;
2. abilităţile şi talentele percepute ale
persoanei: “sunt un excelent tenisman”,
3. atitudinile, valorile şi interesele: “sunt de
stânga din punct de vedere politic”, “sunt un
iubitor de muzică clasică”,
Împreună, caracteristicile fizice, identităţile
sociale şi identităţile personale alcătuiesc conţinutul eului sau
conceptul de sine.
Definit în această manieră, eul reflectă percepţiile subiectve ale
individului. Aceste
percepţii nu coincid întotdeauna cu măsuri obiective. Cu alte cuvinte,
imaginea unei persoane
despre propriul eu (conceptul de sine) poate sau nu să corespundă
eului real (adică, eului aşa
cum este definit de anumite criterii cconsensuale sau normative)
Majoritatea perspectivelor teoretice asupra cuoaşterii de sine elaborate în
decursul impului susţin că indivizii trebuie să aibă percepţii acurate
despre ei înşişi, percepţii care să nu fie afectate de distorsiuni
subiective.
Evul mediu, ca şi filosofii existenţialişti au afirmat că oamenii au
obligaţia de a se cunoaşte pe ei înşişi, de a-şi cunoaşte propria natură. Cei
ce nu reuşesc acest lucru sunt priviţi ca slabi şi ca ducând o existenţă
inutilă. Dar auto-cunoaşterea nu este numai un imperativ moral: ea are şi
o valoare funcţională. Înţelegerea lumii şi o bună evoluţie socială depind
de gradul în care individul a izbutit să se cunoască pe sine.
În secolul nostru, credinţa că auto-cunoaşterea acurată este esenţială
pentru funcţionarea socială optimă a persoanei a fost
îmbrăţişată de psihiatri ca şi de psihologii
clinicieni. Asocierea dintre iluzii şi performanţă este foarte interesantă întrucât ea
contrazice
credinţa larg răspândită potrivit căreia indivizii trebuie să-şi cunoască adevăratul nivel al
capacităţii pentru a reuşi. E adevărat că supraestimarea grosolană a propriilor abilităţi
duce la
eşec. Totuşi, performanţa nu depinde numai de abilitate. Ea depinde în bună măsură şi de
alţi
factori: de strategiile specifice pe care le utilizează individul şi de persisitenţa lui în a
obţine
succesul.
Care este, prin urmare, relaţia cea mai potrivită între
imaginea individului despre eu şi eul real? Deşi mulţi
teoreticieni din discipline foarte diferite au susţinut
că indivizii au nevoie de percepţii acurate şi realiste,
cele enumerate mai sus sugerează că mulţi indivizi
au concepţii despre eu mai pozitive decât s-ar putea
justifica în mod realist. Astfel de iluzii positive
cotrubuie la mentinerea sanatatii mentale,la
adaptarea sociala si la fericirea individuala.
INREBARE STUDENTI:
Cat de mult ajuta cunoasterea de sine,in viata de zi
cu zi. Spuneti o intamplare.