UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FAC. CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR

DEP. CHIMIE ANALITICĂ ŞI INGINERIA MEDIULUI

Protecția Mediului

Protecția calității atmosferei

- Curs 3 -

CUPRINS:

1.Calitatea aerului la nivel mondial / național

2.Managementul integrat al calității aerului
Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce
favorizează transportul poluanţilor în mediu.

Poluarea aerului are multe şi semnificative efecte adverse asupra

sănătăţii populaţiei şi poate provoca daune florei şi faunei în
general.

Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer:

o sursele staţionare
o sursele mobile (traficul rutier) - cu preponderenţă în
marile oraşe
o transportul poluanţilor la lungă distanţă.  
 Directive europene din domeniul calităţii aerului

Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi gestionarea

calităţii aerului înconjurător (Directiva-cadru);

Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru

dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie
şi plumbul din aerul înconjurător (Directiva fiică 1);

Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul

de carbon din aerul înconjurător (Directiva fiică 2);

Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător (Directiva fiică

3);

Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul şi

hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător (Directiva fiică
4);
Obiective ale strategiei de protecţie a calităţii aerului
 Directive europene din domeniul calităţii aerului

Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii

aerului au fost stabilite (OM nr. 745/2002):

11 aglomerări pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului:

Bucureşti,
Iaşi,
Craiova,
Baia Mare,
Piteşti,
Cluj Napoca,
Ploieşti,
Timişoara
Constanţa,
Braşov
Brăila - Galaţi,

8 zone pentru gestionarea calităţii aerului

Punctele de prelevare destinate protejării sănătăţii umane se
amplasează a.i. să furnizeze date referitoare la:

ariile din interiorul zonelor şi aglomerărilor în care apar cele mai mari
concentraţii la care populaţia este susceptibilă de a fi expusă în mod
direct sau indirect pentru o perioadă de timp semnificativă în raport cu
perioadele de mediere ale valorii / valorilor limită / ţintă;
nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele şi aglomerările
reprezentative pentru nivelurile de expunere a populaţiei;
depunerile care reprezintă expunerea indirectă a populaţiei prin lanţul
alimentar.

Staţiile de fond urban sunt amplasate astfel încât nivelul de poluare să

fie influenţat de contribuţiile integrale ale tuturor surselor din direcţia
opusă vântului.

Staţiile de fond rural se amplasează astfel încât nivelul de poluare

caracteristic să nu fie influenţat de aglomerările sau de zonele
industriale din vecinatatea sa.
Atunci când se evaluează aportul surselor industriale, cel puţin unul
dintre punctele de prelevare este instalat pe direcţia dominantă a
vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă rezidenţială.

Atunci când concentraţia de fond nu este cunoscută, se amplasează un

punct de prelevare suplimentar înaintea sursei de poluare, pe direcţia
dominantă a vântului.

Nu se evaluază în următoarele situaţii:

•în amplasamentele din zonele în care populaţia nu are acces şi unde

nu există locuinţe permanente;
•în incinta obiectivelor industriale (prevederile referitoare la sănătatea şi
siguranţa la locul de muncă Legea 104 / 2011);
•pe partea carosabilă a şoselelor şi drumurilor, precum şi pe spaţiile
care separă sensurile de mers ale acestora, cu excepţia cazurilor în
care pietonii au în mod normal acces la spaţiile respective.
Punctele de prelevare destinate protecţiei vegetaţiei şi
ecosistemelor naturale se amplasează la peste 20 km distanţă de
aglomerări sau la peste 5 km distanţă de alte arii construite, instalaţii
industriale, autostrăzi sau şosele cu un trafic care depăşeşte 50000 de
vehicule pe zi.

Punctul de prelevare trebuie amplasat în aşa fel încât probele prelevate

să fie reprezentative pentru calitatea aerului dintr-o zonă înconjurătoare
de cel puţin 1000 km2 sau dintr-o arie mai puţin extinsă din motive care
ţin de condiţii geografice sau de necesitatea de a proteja unele arii
vulnerabile
 Poluanţi atmosferici

o Dioxid de sulf (SO2)

o Oxizi de azot NOx (NO, NO2)

o Ozon (O3)

o Monoxid de carbon (CO)

o Benzen (C6H6)

o Pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5)

o Plumb (Pb) şi alte metale toxice mercur (Hg), arsen (As), cadmiu
(Cd), nichel (Ni)

o Hidrocarburi aromatice policiclice (HAP)/Benzo(a)piren (BaP)

 Indici de calitate
Indice specific de calitatea a aerului ="indice specific", reprezintă un
sistem de codificare a concentraţiilor înregistrate pentru fiecare dintre
următorii poluanţi monitorizaţi: 1. dioxid de sulf (SO ) 2
2. dioxid de azot (NO2)
3. ozon (O3)
4. monoxid de carbon (CO)
5. pulberi in suspensie (PM10)
Indicele general se stabileşte pentru fiecare dintre staţiile automate din
cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, ca fiind cel
mai mare dintre indicii specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi.
Pentru a se putea calcula indicele general trebuie să fie disponibili cel
puţin 3 indici specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi.

Indicele general şi indicii specifici sunt reprezentaţi prin numere întregi

cuprinse între 1 şi 6, fiecare număr corespunzând unei culori.
 Indici de calitate
Indicele specific corespunzător dioxidului de sulf se stabileşte prin
încadrarea valorii medii orare a concentraţiilor în unul dintre domeniile de
concentraţii:
Domeniu de concentraţii pentru SO2 (μg/m3) Indice specific
0-49,(9) 1
50-74,(9) 2
75-124,(9) 3
125-349,(9) 4
350-499,(9) 5
>500 6
 Dioxidul de sulf (SO2)

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros

pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii.

Surse naturale:
erupţiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentaţia bacteriană în
zonele mlăştinoase, oxidarea gazului cu conţinut de sulf rezultat din
descompunerea biomasei.

Surse antropice (datorate activităţilor umane):

sistemele de încălzire a populaţiei care nu utilizează gaz metan,
centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie,
producerea acidului sulfuric), industria celulozei şi hârtiei, emisiile
provenite de la motoarele diesel (pondere mai mică).
 Dioxidul de sulf (SO2)

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

În funcţie de concentraţie şi perioada de expunere dioxidul de sulf
are diferite efecte asupra sănătăţii umane.

Expunerea la o concentraţie mare de dioxid de sulf, pe o perioadă

scurtă de timp, poate provoca dificultăţi respiratorii severe.

Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii şi

persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.

Expunerea la o concentraţie redusă de dioxid de sulf, pe termen

lung poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.

Dioxidul de sulf poate potenţa efectele periculoase ale ozonului.

 Dioxidul de sulf (SO2)

Efecte asupra plantelor

Dioxidul de sulf afectează vizibil multe specii de plante,
efectul negativ asupra structurii şi ţesuturilor acestora fiind
sesizabil cu ochiul liber.

Unele dintre cele mai sensibile plante sunt: pinul, legumele,

ghindele roşii şi negre, frasinul alb, lucerna, murele.

Efecte asupra mediului

În atmosferă, contribuie la acidifierea precipitaţiilor, cu
efecte toxice asupra vegetaţiei şi solului.

Creşterea concentraţiei de dioxid de sulf accelerează

coroziunea metalelor, din cauza formării acizilor.

Oxizii de sulf pot eroda: piatra, zidăria, vopselurile, fibrele,

hârtia, pielea şi componentele electrice.
 Dioxidul de sulf (SO2)

Concentraţiile de SO2 din aerul înconjurător se evaluează:

valoarea limită orară pentru protecţia sănătăţii umane 350 μg/m3

care nu trebuie depăşită mai mult de 24 ori/an;

 valoarea limită zilnică pentru protecţia sănătăţii umane 125

μg/m3 care nu trebuie depăşită mai mult de 3 ori/an.

Valoarea pragului de alertă pentru SO2 este de 500 μg/m3

măsurată de 3 ore consecutiv în puncte reprezentative pentru
calitatea aerului pentru o suprafaţă de cel puţin 100 km2 sau pentru
o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai
mica alerta.

Nivelului critic pentru protecţia vegetaţiei stabilit pentru SO2 este de

20 μg/m3 măsurată la staţiile de fond rural.

99 staţii automate