UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FAC. CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR

DEP. CHIMIE ANALITICĂ ŞI INGINERIA MEDIULUI

Protecția Mediului

Protecția calității atmosferei

- Curs 3 -

CUPRINS:

1.Calitatea aerului la nivel mondial / național

2.Managementul integrat al calității aerului
Atmosferă
= origine greaca (de la ἀτμός, atmos = ceata, abur și
σφαῖρα, sfaira = sfera)

= desemnează învelișul de aer sau alte gaze al Pamantului sau

al altui corp ceresc.

Atmosfera  = 100 % gazoasă: contine gaze (aer), substanțe

solide si lichide fin divizate.

• Molecule diatomice de azot (N2) (78,2 %),

• Molecule diatomice de oxigen (O2) (20,5 %), 
• Argon (Ar) (0,92 %), 
• Dioxid de carbon (CO2) (0,03 %), 
• Ozon  (O3) și alte gaze
• praf, fum, alte particule în suspensie
STRUCTURA ATMOSFEREI

Masa = aprox.4,9 · 1018 kg

Este formata din straturi diferentiate in funcție de temperature.

Partea superioară a fiecărui strat contine o zonă de așa-numită
„pauză”.
STRUCTURA ATMOSFEREI

HOMOSFERA
= primul strat al atmosferei cu o grosime de aprox. 100 km.
= compozitie relative constanta, concentratie descrescatoare
datorita fenomenului de rarefiere.
= densitatea aerului scade cu cresterea altitudinii, pe masura
scaderii presiunii.

TROPOSFERA

= stratul inferior al atmosferei, cu grosime 7 km în zona

polara și 17 km la tropice (inclusiv tropopauza).

Grosime medie de ≈ 12 km.

Troposfera constituie aproximativ 90 % din masa totală a
atmosferei.
Au loc fenomenele meteorologice datorita variatiilor de
presiune si temperatura.
STRUCTURA ATMOSFEREI

TROPOSFERA

Elementele meteorologice intervin in ecosistem ca factor

ecologic, actiunea lor fiind in majoritatea cazurilor conjugate:

precipitatiile din timpul verii sunt insotite de scaderea

temperaturii si uneori de vant.

Este stratul cel mai afectat de poluare, inregistrandu-se cele

mai mari variatii de concentratii.

TROPOPAUZA
= rol in controlul miscarii vertical a aerului
STRUCTURA ATMOSFEREI

STRATOSFERA

= cel de-al doilea strat al atmosferei

Are grosimea intre 7 - 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza).

Este caracterizata prin cresterea temperaturii (- 60°C) pana la

0°C datorita absorbtiei de radiatie solara.

Functia ecologica = neutralizarea actiunii distrugatoare a

razelor ultraviolet si a radiatiilor cosmice asupra organismelor
vii.
Contine un strat de ozon intre 20 – 40 km care absoarbe
radiatiile solare ultraviolete si reflecta radiatiile cosmice.
STRUCTURA ATMOSFEREI

STRATOSFERA

Acesta distributie termica determina lipsa curentilor verticali de

aer.

Acesta determina timpul mare de stationare al poluantilor in

stratosfera decat in troposfera.

Exista curenti orizontali care determina deplasarea poluantilor

pe distante mari.

Poluarea stratosferei este mult mai grava, iar consecintele se

resint pe o perioada mai mare de timp.
STRUCTURA ATMOSFEREI

MEZOSFERA

= grosimi cuprinse între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)

Se caracterizeaza prin scaderea temperaturii de la -4°C in

partea inferioara pana la -83°C in partea superioara –
mezopauza.
La altitudini peste 50 km are loc absorbtia puternica a
radiatiilor solare cu lungime mica care determina desfasurarea
reactiilor de disociere a moleculelor (in special a oxigenului).

In urma reactiilor se formeaza ioni pozitivi si electroni in

concentratii ridicate (maxim la altitudinea de 300 km).

Stratul situat la altitudini mai mari de 50 km s.n. IONOSFERA.

HETEROSFERA
= stratul exterior al atmosferei.
= se caracterizeaza prin cresterea temperaturii datorita
absosrbtiei puternice a radiatiilor solare (pana la 1100- 1600°C)
= TERMOSFERA
Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce
favorizează transportul poluanţilor în mediu.

Poluarea aerului are multe şi semnificative efecte adverse asupra

sănătăţii populaţiei şi poate provoca daune florei şi faunei în
general.

Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer:

o sursele staţionare
o sursele mobile (traficul rutier) - cu preponderenţă în
marile oraşe
o transportul poluanţilor la lungă distanţă.  
 Directive europene din domeniul calităţii aerului

Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi gestionarea

calităţii aerului înconjurător (Directiva-cadru);

Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru

dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie
şi plumbul din aerul înconjurător (Directiva fiică 1);

Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul

de carbon din aerul înconjurător (Directiva fiică 2);

Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător (Directiva fiică

3);

Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul şi

hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător (Directiva fiică
4);
Obiective ale strategiei de protecţie a calităţii aerului
 Directive europene din domeniul calităţii aerului

Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii

aerului au fost stabilite (OM nr. 745/2002):

11 aglomerări pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului:

Bucureşti,
Iaşi,
Craiova,
Baia Mare,
Piteşti,
Cluj Napoca,
Ploieşti,
Timişoara
Constanţa,
Braşov
Brăila - Galaţi,

8 zone pentru gestionarea calităţii aerului

Punctele de prelevare destinate protejării sănătăţii umane se
amplasează a.i. să furnizeze date referitoare la:

ariile din interiorul zonelor şi aglomerărilor în care apar cele mai mari
concentraţii la care populaţia este susceptibilă de a fi expusă în mod
direct sau indirect pentru o perioadă de timp semnificativă în raport cu
perioadele de mediere ale valorii / valorilor limită / ţintă;
nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele şi aglomerările
reprezentative pentru nivelurile de expunere a populaţiei;
depunerile care reprezintă expunerea indirectă a populaţiei prin lanţul
alimentar.

Staţiile de fond urban sunt amplasate astfel încât nivelul de poluare să

fie influenţat de contribuţiile integrale ale tuturor surselor din direcţia
opusă vântului.

Staţiile de fond rural se amplasează astfel încât nivelul de poluare

caracteristic să nu fie influenţat de aglomerările sau de zonele
industriale din vecinatatea sa.
Atunci când se evaluează aportul surselor industriale, cel puţin unul
dintre punctele de prelevare este instalat pe direcţia dominantă a
vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă rezidenţială.

Atunci când concentraţia de fond nu este cunoscută, se amplasează un

punct de prelevare suplimentar înaintea sursei de poluare, pe direcţia
dominantă a vântului.

Nu se evaluază în următoarele situaţii:

•în amplasamentele din zonele în care populaţia nu are acces şi unde

nu există locuinţe permanente;
•în incinta obiectivelor industriale (prevederile referitoare la sănătatea şi
siguranţa la locul de muncă Legea 104 / 2011);
•pe partea carosabilă a şoselelor şi drumurilor, precum şi pe spaţiile
care separă sensurile de mers ale acestora, cu excepţia cazurilor în
care pietonii au în mod normal acces la spaţiile respective.
Punctele de prelevare destinate protecţiei vegetaţiei şi
ecosistemelor naturale se amplasează la peste 20 km distanţă de
aglomerări sau la peste 5 km distanţă de alte arii construite, instalaţii
industriale, autostrăzi sau şosele cu un trafic care depăşeşte 50000 de
vehicule pe zi.

Punctul de prelevare trebuie amplasat în aşa fel încât probele prelevate

să fie reprezentative pentru calitatea aerului dintr-o zonă înconjurătoare
de cel puţin 1000 km2 sau dintr-o arie mai puţin extinsă din motive care
ţin de condiţii geografice sau de necesitatea de a proteja unele arii
vulnerabile
 Poluanţi atmosferici

o Dioxid de sulf (SO2)

o Oxizi de azot NOx (NO, NO2)

o Ozon (O3)

o Monoxid de carbon (CO)

o Benzen (C6H6)

o Pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5)

o Plumb (Pb) şi alte metale toxice mercur (Hg), arsen (As), cadmiu
(Cd), nichel (Ni)

o Hidrocarburi aromatice policiclice (HAP)/Benzo(a)piren (BaP)

 Indici de calitate
Indice specific de calitatea a aerului ="indice specific", reprezintă un
sistem de codificare a concentraţiilor înregistrate pentru fiecare dintre
următorii poluanţi monitorizaţi: 1. dioxid de sulf (SO ) 2
2. dioxid de azot (NO2)
3. ozon (O3)
4. monoxid de carbon (CO)
5. pulberi in suspensie (PM10)
Indicele general se stabileşte pentru fiecare dintre staţiile automate din
cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, ca fiind cel
mai mare dintre indicii specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi.
Pentru a se putea calcula indicele general trebuie să fie disponibili cel
puţin 3 indici specifici corespunzători poluanţilor monitorizaţi.

Indicele general şi indicii specifici sunt reprezentaţi prin numere întregi

cuprinse între 1 şi 6, fiecare număr corespunzând unei culori.
 Indici de calitate
Indicele specific corespunzător dioxidului de sulf se stabileşte prin
încadrarea valorii medii orare a concentraţiilor în unul dintre domeniile de
concentraţii:
Domeniu de concentraţii pentru SO2 (μg/m3) Indice specific
0-49,(9) 1
50-74,(9) 2
75-124,(9) 3
125-349,(9) 4
350-499,(9) 5
>500 6
 Dioxidul de sulf (SO2)

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros

pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii.

Surse naturale:
erupţiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentaţia bacteriană în
zonele mlăştinoase, oxidarea gazului cu conţinut de sulf rezultat din
descompunerea biomasei.

Surse antropice (datorate activităţilor umane):

sistemele de încălzire a populaţiei care nu utilizează gaz metan,
centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie,
producerea acidului sulfuric), industria celulozei şi hârtiei, emisiile
provenite de la motoarele diesel (pondere mai mică).
 Dioxidul de sulf (SO2)

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

În funcţie de concentraţie şi perioada de expunere dioxidul de sulf
are diferite efecte asupra sănătăţii umane.

Expunerea la o concentraţie mare de dioxid de sulf, pe o perioadă

scurtă de timp, poate provoca dificultăţi respiratorii severe.

Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii şi

persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.

Expunerea la o concentraţie redusă de dioxid de sulf, pe termen

lung poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.

Dioxidul de sulf poate potenţa efectele periculoase ale ozonului.

 Dioxidul de sulf (SO2)

Efecte asupra plantelor

Dioxidul de sulf afectează vizibil multe specii de plante,
efectul negativ asupra structurii şi ţesuturilor acestora fiind
sesizabil cu ochiul liber.

Unele dintre cele mai sensibile plante sunt: pinul, legumele,

ghindele roşii şi negre, frasinul alb, lucerna, murele.

Efecte asupra mediului

În atmosferă, contribuie la acidifierea precipitaţiilor, cu
efecte toxice asupra vegetaţiei şi solului.

Creşterea concentraţiei de dioxid de sulf accelerează

coroziunea metalelor, din cauza formării acizilor.

Oxizii de sulf pot eroda: piatra, zidăria, vopselurile, fibrele,

hârtia, pielea şi componentele electrice.
 Dioxidul de sulf (SO2)

Concentraţiile de SO2 din aerul înconjurător se evaluează:

valoarea limită orară pentru protecţia sănătăţii umane 350 μg/m3

care nu trebuie depăşită mai mult de 24 ori/an;

 valoarea limită zilnică pentru protecţia sănătăţii umane 125

μg/m3 care nu trebuie depăşită mai mult de 3 ori/an.

Valoarea pragului de alertă pentru SO2 este de 500 μg/m3

măsurată de 3 ore consecutiv în puncte reprezentative pentru
calitatea aerului pentru o suprafaţă de cel puţin 100 km2 sau pentru
o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai
mica alerta.

Nivelului critic pentru protecţia vegetaţiei stabilit pentru SO2 este de

20 μg/m3 măsurată la staţiile de fond rural.

În anul 2012 nu s-au înregistrat depăşiri. 99 staţii automate

 Oxizii de azot NOx (NO, NO2)
Oxizii de azot sunt un grup de gaze foarte reactive, care conţin azot şi oxigen
în cantităţi variabile. Majoritatea oxizilor de azot sunt gaze fără culoare sau
miros.
Principalii oxizi de azot sunt:

- monoxidul de azot (NO) care este un gaz este incolor şi inodor;

- dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roşcat cu un miros
puternic, inecăcios.

NO2 în combinaţie cu particulele din aer poate forma un strat brun-roşcat.

NO2 este un gaz ce se transportă pe distanţe lungi, are rol în chimia
atmosferei, inclusiv în formarea ozonului troposferic.
În prezenţa luminii solare, oxizii de azot pot reacţiona şi cu hidrocarburile
formand oxidanţi fotochimici.
Oxizii de azot sunt responsabili pentru ploile acide care afectează atât
suprafaţa terestră cât şi ecosistemul acvatic.
Surse antropice:
oxizii de azot se formează în procesul de combustie atunci când combustibilii
sunt arşi la temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului
rutier, activităţilor industriale, producerii energiei electrice. Oxizii de azot sunt
responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calităţii
apei, efectului de seră, reducerea vizibilităţii în zonele urbane.
Oxizii de azot NOx (NO, NO2)
 Oxizii de azot NOx (NO, NO2)

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

Dioxidul de azot este cunoscut ca fiind un gaz foarte toxic atât
pentru oameni cât şi pentru animale (gradul de toxicitate al NO2
este de 4 ori mai mare decât cel al NO).

Expunerea la concentraţii ridicate poate fi fatală, iar la concentraţii

reduse afectează ţesutul pulmonar.

Populaţia expusă la acest tip de poluanţi poate avea dificultăţi

respiratorii, iritaţii ale căilor respiratorii, disfuncţii ale plămânilor şi
poate agrava astmul bronsic.

Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă poate distruge

ţesuturile pulmonare ducând la emfizem pulmonar.

Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt

copiii.
 Oxizii de azot NOx (NO, NO2)

Efecte asupra plantelor şi animalelor

Expunerea produce vătămarea serioasă a vegetaţiei prin
albirea sau moartea ţesuturilor plantelor, reducerea ritmului
de creştere a acestora.

Expunerea la oxizii de azot poate provoca boli pulmonare

animalelor, care seamănă cu emfizemul pulmonal, iar
expunerea la dioxidul de azot poate reduce imunitatea
animalelor provocând boli precum pneumonia şi gripa.

Efecte asupra mediului

Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide şi
favorizează acumularea nitraţilor la nivelul solului care pot
provoca alterarea echilibrului ecologic ambiental.

De asemenea, poate provoca deteriorarea ţesăturilor şi

decolorarea vopselurilor, degradarea metalelor.
 Oxizii de azot NOx (NO, NO2)

Concentraţiile de NO2 din aerul înconjurător se evaluează:

valoarea limită orară pentru protecţia sănătăţii umane 200 μg/m3

care nu trebuie depăşită mai mult de 18 ori/an;

 valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane 40

μg/m3.

Valoarea pragului de alertă pentru NO2 este de 400 μg/m3

măsurată de 3 ore consecutiv în puncte reprezentative pentru
calitatea aerului pentru o suprafaţă de cel puţin 100 km2 sau pentru
o întreagă zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai
mică alerta .

Nivelului critic pentru protecţia vegetaţiei stabilit pentru NOx este

de 30 μg/m3 măsurată la staţiile de fond rural.
 Oxizii de azot NOx (NO, NO2)

68 staţii automate

o staţia de trafic B-3 Mihai Bravu media anuală 59 μg/m3

o staţia industrială B-5 Drumul Taberei media anuală 45 μg/m3.
o staţia de trafic B-3 Mihai Bravu 49 depăşiri ale valorii limite orare
o staţia industrială B-5 Drumul Taberei 19 depăşiri ale valorii limite orare
 Ozonul (O3)

Gaz foarte oxidant, foarte reactiv, cu miros înecăcios. Se concentrează în

stratosferă şi asigură protecţia împotriva radiaţiei UV dăunătoare vieţii.
Ozonul prezent la nivelul solului se comportă ca o componentă a"smogului
fotochimic".
Este un poluant secundar, nu este emis de surse de emisie ci se formează
prin intermediul unori reacţii care implică în particular oxizi de azot, compuşi
organici volatili, CO şi radiaţia ultravioletă.

 
Efecte asupra sănătăţii populaţiei 
Concentraţia de ozon la nivelul solului provoacă iritarea tractului
respirator şi iritarea ochilor. Are potenţial cancerigen.
Concentraţii mari de ozon pot provoca reducerea funcţiei
respiratorii.

Efecte asupra mediului

Este responsabil de daune produse vegetaţiei prin atrofierea
unor specii de arbori din zonele urbane. Inhibă fotosinteza şi
produce leziuni foliare, necroze.
 Ozonul (O3)

Concentraţiile de O3 din aerul înconjurător se evaluează:

valoarea ţintă pentru protecţia sănătăţii umane 120 μg/m3

calculate ca valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore (medie
mobilă); nu trebuie depăşită mai mult de 25 ori/an (mediat pe 3
ani);

prag de informare 180 μg/m3 calculat ca medie a concentraţiilor

orare;

 prag de alertă 240 μg/m3 măsurat timp de 3 ore consecutiv şi

calculat ca medie a concentraţiilor orare.
 Ozonul (O3)

 staţia de trafic DJ – 3 (Craiova) 23 august ora 15 185,72

μg/m3;
 staţia industrială DJ – 4 (Işalniţa) 25 august ora 18, 182,08
μg/m3 şi 26 august ora 14 190,56 μg/m3;
 staţia de fond suburban DJ – 5 (Breasta) 19 februarie ora 15
182,00 μg/m3, 4 iulie ora 15 182,15 μg/m3 şi 23 august ora 14
189,38 μg/m3;
 staţia industrială BR – 5 (Chişcani) 5 mai intevalul orar 14 – 18
183,09 μg/m3.
 Ozonul (O3)
67 staţii automate

 staţia industrială DJ – 4 (Işalniţa) 67 depăşiri;

 staţia de fond suburban DJ – 5 (Breasta) 55 depăşiri;
 staţia industrială Br – 5 (Chişcani) 82 depăşiri;
 staţia de fond suburban Bv – 4 (Sanpetru) 62 depăşiri.
 Monoxidul de carbon (CO)
La temperatura mediului ambiental, monoxidul de carbon este un gaz
incolor, inodor, insipid, de origine atat naturală cat şi antropică.
Monoxidul de carbon se formează în principal prin arderea incompletă a
combustibililor fosili.

Surse naturale:
arderea pădurilor, emisiile vulcanice şi descărcările electrice.

 
Surse antropice: 

arderea incompletă a combustibililor fosili (majoritar) sau arderi in aer liber

(incendierea miristilor, a deşeurilor etc.), producerea oţelului şi a fontei,
rafinarea petrolului, traficul rutier, aerian şi feroviar.

Monoxidul de carbon se poate acumula la un nivel periculos în special în

perioada de calm atmosferic din timpul iernii şi primăverii (acesta fiind mult
mai stabil din punct de vedere chimic la temperaturi scăzute), cand arderea
combustibililor fosili atinge un maxim.

Monoxidul de carbon produs din surse naturale este foarte repede dispersat
pe o suprafaţă întinsă, nepunand in pericol sănătătea umană.
 Monoxidul de carbon (CO)

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

Este un gaz toxic, în concentraţii mari fiind letal (la concentraţii de
aproximativ 100 mg/m3) prin reducerea capacităţii de transport a
oxigenului în sânge, cu consecinţe asupra sistemului respirator şi
a sistemului cardiovascular.

La concentraţii relativ scăzute:

-afecteză sistemul nervos central;
-slăbeşte pulsul inimii, micşorând astfel volumul de sânge
distribuit în organism;
-reduce acuitatea vizuală şi capacitatea fizică;
-expunerea pe o perioadă scurtă poate cauza oboseală acută;
-poate cauza dificultăţi respiratorii şi dureri in piept persoanelor cu
boli cardiovasculare;
-determină iritabilitate, migrene, respiraţie rapidă, lipsă de
coordonare, greaţă, ameţeală, confuzie, reduce capacitatea de
concentrare.
Segmentul de populaţie cea mai afectată de expunerea la
monoxid de carbon o reprezintă: copiii, vârstnicii, persoanele cu
boli respiratorii şi cardiovasculare, persoanele anemice, fumătorii.
 Monoxidul de carbon (CO)

Efecte asupra plantelor, animalelor şi mediului

La concentraţiile monitorizate în mod obişnuit în atmosferă nu
are efecte asupra plantelor, animalelor sau mediului.
 Monoxidul de carbon (CO)

Concentraţia de CO se evaluează folosind valoarea limită pentru protecţia

sănătăţii umane de 10 mg / m3 calculată ca valoarea maxima zilnică a
mediilor pe 8 ore (medie mobilă).
82 staţii automate
 Pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5)

Pulberile în suspensie sunt poluanţi ce se transportă pe distanţe lungi.

Pulberile în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte

mici şi picături de lichid.
Pot conţine particule de carbon (funingine), metale grele (Pb, Cd, Cr, Mn
etc.), oxizi de fier, sulfaţi şi alte noxe, unele cu efecte cancerigene (poluanţi
organic persistenţi PAH si PCB adsorbiţi pe suprafaţa particulelor de aerosoli
solizi).
 
Surse naturale:
erupţii vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip şi dispersia polenului.

Surse antropice:

activitatea industrială (industria chimică, metalurgică etc.), sistemul de

încălzire a populaţiei (în special pe bază de combustibili solizi), centralele
termoelectrice, şantierele de construcţii, haldele şi depozitele de deşeuri
solide.

Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile maşinilor

atât la oprirea acestora cât şi datorită arderilor incomplete.
 Pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5)

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

Dimensiunea particulelor este direct legată de potenţialul de a cauza efecte.
O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic
mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas şi gât şi pătrund în alveolele
pulmonare provocand inflamaţii şi intoxicări.
Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare şi respiratorii,
copiii, vârstnicii şi astmaticii.

Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, şi în consecinţă
mai multi poluanţi. Ei respiră mai repede decât adulţii şi tind să respire mai
mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special
vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltaţi, iar ţesutul pulmonar
care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.

Poluarea cu pulberi înrăutăteşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri

în piept şi dificultăţi respiratorii.

Expunerea pe termen lung la o concentraţie scăzută de pulberi poate cauza

cancer şi moartea prematură.
 Pulberi în suspensie PM10
PM10 – concentraţia de particule în suspensie cu diametrul < 10 μm se
evaluează prin:
valoarea limită zilnică, determinată gravimetric, 50 μg/m3 nu trebuie
depăşită mai mult de 35 ori/an;
 valoarea limită anuală, determinată gravimetric, 40 μg/m3

70 puncte de prelevare

 staţia industrială B – 5 (Dr. Taberei, Bucureşti) media anuală 44 μg/m3;

 staţia de trafic IS – 1 (B-dul N. Iorga, Iaşi) media anuală 46,86 μg/m3;
 staţia de trafic BV – 3 (B-dul Gării, Braşov) media anuală 40,20 μg/m3.
 Pulberi în suspensie PM10

70 puncte de prelevare

 staţia de fond urban B – 1 (Lacul Morii, Bucureşti) 66 depăşiri;

 staţia industrială B – 2 (Titan, Bucureşti) 60 depăşiri;
 staţia industrială B – 4 (Berceni, Bucureşti) 41 depăşiri;
 staţia industrială B – 5 (Dr. Taberei, Bucureşti) 88 depăşiri;
 staţia de fond suburban B – 7 (Măgurele, Ilfov) 54 depăşiri;
 staţia de trafic BV – 3 (B-dul Gării, Braşov) 81 depăşiri;
 staţia de trafic CT – 1 (B-dul 1 Decembrie, Constanţa) 42 depăşiri;
 staţia de trafic IS – 1 (B-dul N. Iorga, Iaşi) 58 depăşiri.
 Pulberi în suspensie PM2,5

PM2,5 – concentraţia de particule în suspensie cu diametrul < 2,5 μm se

evaluează prin indicatorul mediu de expunere a populaţiei (IME) la scară
naţională, monitorizat continuu timp de 3 ani.

IME pentru anul de referinţă 2010 (concentraţiile medii 2009, 2010, 2011)
= 18,42 μg/m3

valoarea limită anuală 2012 = 27,00 μg/m3;

 valoarea limită anuală (1 ian 2015) = 25 μg/m3

18 staţii de fond urban

 Pulberi în suspensie PM2,5

18 staţii de fond urban

 staţia industrială B – 5 (Dr. Taberei, Bucureşti) media anuală 30,48 μg/m3;

 staţia de trafic B – 6 (Cercul Militar, Bucureşti) media anuală 34,51 μg/m3;
 staţia de fond urban BZ – 1 (Buzău) media anuală 28 μg/m3;
 staţia de fond urban VL – 1 (Ramnicu-Valcea) media anuală 32,26 μg/m3.
 Benzen (C6H6)

Compus aromatic foarte uşor, volatil şi solubil în apă.

90% din cantitatea de benzen în aerul ambiental provine din traficul rutier.

Restul de 10% provine din evaporarea combustibilului la stocarea şi

distribuţia acestuia (depozite, terminale, staţii de distribuţie), activităţi cu
produse pe bază de solvenţi (lacuri şi vopsele), arderea combustibililor fosili
şi a lemnului

Efecte asupra sănătăţii populaţiei 

Substantă  cancerigenă, încadrată în clasa A1 de toxicitate,
cunoscută drept cancerigenă pentru om. Produce efecte
dăunătoare asupra sistemului nervos central.
 Benzen (C6H6)

Valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane 5 μg/m3 .

Nu s-au înregistrat depăşiri.

55 staţii automatizate

Valorile medii pentru staţiile cu captură reprezentativă.

 Plumb (Pb) şi alte metale toxice

Metalele toxice provin din combustia cărbunilor, carburanţilor, deşeurilor

menajere etc. şi din anumite procese industriale.

Se găsesc incluse sau ataşate de particulele emise (cu excepţia mercurului

care este gazos). Se pot depune acumulându-se în sol sau sedimentele din
apele de suprafaţă.
 
Metalele se acumulează în organism şi provoacă efecte toxice de scurtă
şi/sau lungă durată.

În cazul expunerii la concentraţii ridicate ele pot afecta sistemul nervos,

funcţiile renale, hepatice, respiratorii. Pot avea efecte pe termen lung
datorită capacităţii de acumulare în ţesuturi.

Se monitorizează Pb, Cd, Ni şi As.

 Plumb (Pb) şi alte metale toxice

Valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane 0,5 μg/m3 pentru Pb.

55 puncte de prelevare
 Plumb (Pb) şi alte metale toxice

Valoarea ţintă 5 ng/m3 pentru Cd.

42 puncte de prelevare
 Plumb (Pb) şi alte metale toxice

Valoare ţintă 6 ng/m3 pentru As.

24 puncte de prelevare
 Plumb (Pb) şi alte metale toxice

Valoarea ţintă 20 ng/m3 pentru Ni.

40 puncte de prelevare
 Hidrocarburi aromatice policiclice (HAP)

Hidrocarburile aromatice polinucleare HAP sunt compuşi formaţi din 4 până

la 7 nuclee benzenice.

Acesti compuşi rezultă din combustia materiilor fosile (motoarele diesel) sub
formă gazoasă sau de particule.

 
Cea mai studiată este benzo(a)pirenul. Hidrocarburile aromatice polinucleare
sunt cunoscute drept cancerigene pentru om.