Cadastru Curs

Ce este cadastrul?
un material de Conf. Dr. Ing. Ioan STANGU, Directorul D.C.G.P.M.
Aparent, s-ar părea că o asemenea întrebare este inutilă. Cine nu ştie astăzi ce însemnă această
noţiune? Toţi ştiu! Drept urmare a aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a consacrat chiar şi
denumirea de „cadastraş”. Cine este el? Conform art. 11, din susnumita lege şi a regulamentului său de
aplicare, „din comisia constituită în fiecare comună, oraş sau municipiu – în scopul stabilirii dreptului de
proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective celor îndreptăţiţi şi eliberării
titlurilor de proprietate – face parte şi un specialist în măsurători topografice, cadastru şi organizarea
teritoriului”.
Activitatea desfăşurată de acest specialist în ultimii ani, redusă numai la efectuarea de măsurători de
teren, pentru aplicarea legii 18/1991 cu mijloace uneori rudimentare, a creat o falsă imagine a
specialistului în cadastru şi a domeniului însuşi.
Ce este de fapt cadastrul şi la ce serveşte? Răspunsul necesită o succintă prezentare a evoluţiei sale în
decursul timpului, corelată cu implicaţiile dezvoltării societăţii omeneşti în etapa actuală şi în special cu
cerinţele dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului înconjurător.
În sens larg, registrul în care se ţine evidenţa bunurilor imobile, poartă denumirea de „cadastru”.
Originea cuvântului cadastru, după unii autori ar fi compus din prefixul de origine greacă „kata”, care
înseamnă de „sus în jos” şi din cuvântul neo grec (bizantin) ”stikon”, care înseamnă: registru de impunere,
carte de însemnări, carte de comerţ. După alţi autori, el derivă din cuvântul vechi medieval „capitastrum”,
care ar fi în strânsă legătură cu „capitions registrum” sau „ capitum registrum” şi care la origine înseamnă
impozitul pe capul familiei.
Denumirea apare pentru prima dată într-un document din anul 1185, găsit la Veneţia sub forma
„catastico”. Însă el s-a impus în secolul al XVII şi din Ialia a trecut în Franţa sub forma „le cadastre”, în
Germania şi Austria sub forma „der Kataster”. În ţara noastră el apare la începutul sec. XIX, adaptat
foneticii limbii române, sub forma de „cadastru”.
Aşa dar „cadastrul” a însemnat în decursul timpului activitatea umană de inventariere a resurselor
funciare, pentru realizarea impozitelor .
Treptat, cadastrul a devenit tot mai complex, pe măsura creşterii nevoilor tehnice, economice şi
juridice de inventariere a pământului şi a celorlalte bunuri imobile, cărora li s-au adăugat în ultimii ani,
cerinţe şi necesităţi legate de folosirea raţională a resurselor în contextul procesului dezvoltării durabile şi
a protecţiei mediului înconjurător.
Preocupări în acest sens au fost şi sunt şi în prezent în ţara noastră.
Mi se pare semnificativ un punct de vedere exprimat în presa recentă, de după 1989, în care se
precizează că: <<Trebuie să fie completată şi definitivată prestaţia Cadastrului Funciar Român, ca cea mai
vastă operaţiune de inventariere a teritoriului şi nu numai inventariere ci şi relevanţă a toată zestrea
neamului nostru. Încheierea lucrărilor Cadastrului Funciar Român nu se va face de azi pe mâine, ci într-o
durată creatoare, amănunţită şi migăloasă, căci va fi luat în evidenţă pârâul de la „moara satului”, ograda
şi casa ţăranului, livezile şi viile dealurilor, amenajările hidrotehnice, amenajările urbanistice, autostrăzi,
amenajări portuare, fluviale, monumente istorice şi de artă, toate darurile binecuvântate ale acestui
neam>>.
Rol şi cerinţe
Pământul - ca resursă principală de asigurare a hranei şi folosirea lui raţională a devenit astăzi
problema de bază a însăşi existenţei umane.
Pe toate meridianele globului se întreprind măsuri de gestionare şi de folosire raţională a solului, în

contextul creşterii decalajului dintre cerere şi oferta de produse agroalimentare, determinată de factorul
demografic, pe de o parte şi de resursele de teren arabil, relativ limitate, pe de altă parte. Fenomenul
globalizării activităţii umane, interdependenţa factorilor politici, demografici, ecologici etc, au impus o
nouă abordare în gospodărirea pământului, în conformitate cu conceptul dezvoltării durabile şi al
respectării normelor de protecţie a mediului înconjurător.
Realizarea acestor deziderate este posibilă în cadrul unui sistem complex de evidenţă tehnică,
economică şi juridică a tuturor resurselor şi în primul rând a fondului funciar, pentru ca, pe această bază
solul să poată fi folosit şi gestionat raţional în vederea asigurării producţiei de bunuri agricole, iar
teritoriul în ansamblul său, să poată fi sistematizat, amenajat şi gospodărit, corespunzător cerinţelor
societăţii umane.
Potrivit acestor cerinţe, rolul cadastrului a devenit determinant în activitatea umană de folosire a
resurselor mediului înconjurător.
Cadastrul – ca sistem complex şi dinamic de evidenţă tehnică, economică şi juridică a resurselor,

constituie baza gestionării tuturor bunurilor imobiliare (pământ, ape, păduri, construcţii etc.) fără de care
nu se poate vorbi de dezvoltare durabilă şi de protecţia mediului.
Numai prin cadastru se poate analiza în orice moment, disponibilul resurselor, starea acestora în
timp, modul în care sunt folosite, cu respectarea cerinţelor şi condiţiilor impuse de procesul dezvoltării
durabile, precum şi modul în care sunt respectate legile scrise şi nescrise ale protecţiei mediului
înconjurător.
Ca o concluzie, se poate afirma faptul că societatea umană trebuie să desfăşoare complexul său de
activităţi în mediul înconjurător prin intermediul cadastrului care în acest context, reprezintă interfaţa
dintre OM şi NATURĂ.
Situaţia actuală privind cadastrul în România
Cadastrul - prin ceea ce reprezintă el în epoca contemporană, respectiv evidenţa tehnică, economică
şi juridică a tuturor bunurilor imobile (pământ, ape, păduri, construcţii etc.), a constituit şi în ţara noastră o
preocupare esenţială.
Condiţiile economice, sociale şi politice în care s-a aflat ţara noastră în decursul timpului, n-au
permis realizarea cadastrului aşa cum s-a întâmplat în marea majoritate a ţărilor dezvoltate. Practic, în
România nu există în prezent cadastrul naţional, nu există ordine în avuţia naţională.
În teritoriul ocupat de imperiul austro-ungar, înainte de primul război mondial, a existat o evidenţă
cadastrală, limitată însă la acele vremuri, care nefiind întreţinută în timp şi-a pierdut valabilitatea.
Începutul activităţii cadastrale în România, pe baze moderne, poate fi considerat momentul apariţiei
legii nr. 23 din 20 aprilie 1933, pentru organizarea cadastrului funciar şi introducerea cărţilor funduare.
Această lege a fost la vremea respectivă printre cele mai bune din Europa, iar prevederile ei au valabilitate
şi în zilele noastre.
Publicitatea imobiliară a fost inclusă doar parţial în această lege. Abia prin legea nr. 155 din 27
aprilie 1938, s-a definitivat o lege completă a cadastrului şi s-a înfiinţat „Direcţia Generală a Cărţilor
funciare şi Cadastrului”, care să coordoneze unitar întreaga activitate. Faţă de momentul iniţial, când s-a
pus problema urgentă de executare a lucrărilor de măsurătoare necesare împroprietăririi ţăranilor,
decretată încă din anul 1917, discuţiile pentru elaborarea unei legi a cadastrului, au durat peste 20 de ani!
Adversarii acestei legi argumentând, la vremea respectivă că, prin clarificarea situaţiei proprietăţii, nu vor
mai fi procese de grăniţuire şi că, în această situaţie, vor muri avocaţii de foame.
Din nefericire aceeaşi situaţie este şi în zilele noastre, însă la o scară mult mai mare, cu peste 2
milioane de procese pentru pământ!
Legea cadastrului din 1938, n-a mai putut fi aplicată decât parţial, din cauza războiului al II- lea
mondial şi urmărilor sale.
În perioada care a urmat, nu s-a mai pus problema realizării cadastrului, în conţinutul său, datorită
înlocuirii abuzive a dreptului de proprietate privată cu proprietatea de stat.
Cadastrul a fost astfel înlocuit cu o simplă „evidenţă cadastrală”, bazată însă pe măsurători terestre-
geodezice, topografice şi fotogrametrice – deosebit de riguroase şi executate de un corp ingineresc
profesionist.
După schimbările produse în societatea Românească începând cu anul 1989, când printr-o serie de
acte legislative, inclusiv legea 18/1991 privind „fondul funciar”, a fost reinstalat dreptul de proprietate
privată asupra bunurilor abuziv confiscate, s-a pus din nou problema unei noi legi a cadastrului.
O nouă lege a cadastrului era cu atât mai necesară, cu cât prin apariţia legii 18/1991 şi restituirea
dreptului de proprietate asupra pământului şi a altor bunuri imobile, trebuia să se instituie ordinea în avuţia
naţională.
Ori, lipsa acestei legi un timp îndelungat, precum şi aplicarea ei necorespunzătoare din momentul
apariţiei (1996) până în zilele noastre, a avut şi are din nefericire multiple implicaţii negative, printre care:
peste două milioane de procese, care au ca obiect dreptul de proprietate;

acapararea ilegală a unor terenuri de către anumiţi factori de putere;
degradarea continuă a solului prin folosirea necorespunzătoare;
lipsa oricărei responsabilităţi din partea deţinătorilor de bunuri, proprietate de stat şi publică;
distrugerea majorităţii lucrărilor de îmbunătăţiri funciare-irigaţii, amenajări antierozionale,
perdele forestiere şi multe altele;
Dintre acestea, situaţia cea mai dramatică o constituie existenţa milioanelor de procese pe
rol, prin care oamenii implicaţi în aceste acţiuni juridice, cheltuiesc enorm din venitul lor şi aşa
destul de redus, în avantajul celor interesaţi în a menţine starea de haos în avuţia naţională, de
pe urma căreia să se îmbogăţească cu neruşinare.
Aceasta este starea în care ne aflăm acum la începutul mileniului III, faţă de ţările în care
cadastrul există de circa 200 de ani!
De ce această situaţie? Răspunsul este unul singur: nu există interes în aplicarea legii
cadastrului, care are, iată 5 ani de la apariţie.
Această lege cu nr. 7 din 1996, intitulată „Legea Cadastrului şi a Publicităţii Imobiliare” este,
prin conţinutul său, o lege apropiată de legile similare existente în ţările Europene.
Legea prevede la art. 1 „Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,
economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărţi şi planuri
cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent
de destinaţia lor şi de proprietar.
Conţinutul acestui prim aliniat din lege este destul de clar: cadastrul, adică evidenţa tehnică,
economică şi juridică a bunurilor imobiliare este un sistem informaţional unitar la nivelul ţării, dar şi
obligatoriu.
Obligatoriu pentru cine? Pentru stat care este principalul responsabil de realizarea cadastrului
naţional.
Pe de altă parte, cea de a doua componentă a legii „Publicitatea imobiliară”, prevede la art. 20:
„Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general, are ca obiect înscrierea
în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceleaşi localităţi.
Cartea funciară, în esenţa, ei constituie sistemul unitar final de evidenţă tehnică, economică şi juridică a
bunurilor imobile, care consfinţeşte dreptul de proprietate.
Pe baza acestei legi au fost create începând cu anul 1997 şi instituţiile de specialitate pentru aplicarea
legii.
Astfel la nivelul naţional există „Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, (ONCGC), iar la
nivel judeţean Oficii similare (OJCGC). Pentru întocmirea cărţii funciare au fost înfiinţate Birouri de
Carte Funciară, pe lângă fiecare Judecătorie teritorială.
Aşa dar, cadrul legal şi organizatoric există, dar aplicarea legii întârzie.
Concluzia este una singură: opoziţia faţă de asigurarea ordinii în avuţia naţională este destul de puternică,
fiind în continuare sprijinită şi susţinută de cei interesaţi în această stare de haos.
Cadastrul 2014 – o nouă viziune asupra evidenţei, folosirii şi protecţiei resurselor mediului
înconjurător
Mediul înconjurător
OMUL – fiinţă raţională, trăieşte şi îşi asigură existenţa, folosind resursele naturale ale planetei
Terra, în cadrul societăţii umane pe care a creat-o în decursul timpului.
Evoluţia societăţii umane pe Terra, diferită în timp şi spaţiu, cerinţele impuse de asigurarea hranei, de
asigurarea condiţiilor de locuit, etc au determinat apariţia unui ansamblu complex de construcţii, care
constituie ceea ce denumim resursele artificiale.
Printr-o ipoteză simplificatoare, putem reprezenta mediul înconjurător al societăţii umane fig. 1, care
include cei trei factori, astfel:
Activitatea umană în mediul său înconjurător este concretizată, la intersecţia celor trei factori, prin
complexul bunurilor obţinute (B).
Interacţiunea factorilor PTC
O analiză elementară actuală asupra factorilor principali ai mediului înconjurător, ne permite

următoarele concluzii:
populaţiile, prin reprezentantul lor „OMUL”, constituie factorul dinamic, complex şi în continuă
expansiune, care modifică continuu mediul său înconjurător;
teritoriul, respectiv resursele naturale, sunt limitate în timp şi spaţiu şi drept urmare a presiunii tot mai
puternice ce se exercită asupra sa de către factorul „OM”, necesită evidenţa, folosirea şi gospodărirea
lui cât mai judicioasă;
construcţiile sau complexul de construcţii de toate categoriile realizate de „OM, în mediul său
înconjurător, constituie resursele artificiale, care necesită, în scopul protejării şi folosirii lor cât mai
îndelungate acelaşi sistem de evidenţă ca şi resursele naturale.
Interdependenţa şi interacţiunea celor trei factori care se manifestă ca implicaţii logice într-un sistem
cibernetic cu feed-back, de forma: populaţie ® resurse naturale ® resurse artificiale ® populaţie,
determină şi impune sistemul de reglare şi autoreglare, pentru menţinerea echilibrului întregului sistem –
mediul înconjurător.
Protecţia mediului înconjurător
OMUL- în lupta sa cu natura pentru a-şi asigura existenţa, consumă resurse naturale, crează resurse
artificiale şi bunuri de scurtă durată pentru asigurarea hranei.
Din nefericire, în această luptă dintre OM şi NATURĂ, se produc multiple dezechilibre, care au ca
rezultat degradarea, uneori ireversibilă, a elementelor de bază ce compun mediul înconjurător; solul, apa,
vegetaţia, fauna şi altele.
Stoparea acestui fenomen a devenit în zilele noastre problema de bază a existenţei umane pe Terra.
Organisme naţionale şi internaţionale se preocupă intens de acest fenomen prin măsuri şi acţiuni
specifice, prin dezbaterea acestui complex de probleme în diferite foruri, începând cu ONU şi organismele
sale specializate.
Cadastru – 2014
Este tocmai rezultatul unor astfel de întâlniri şi dezbateri la nivel internaţional în care un rol
important este deţinut de FIG – Federaţia Internaţională de Geomatică în colaborare cu organisme
specializate ale ONU.
În esenţă acest program conţine recomandări privind evidenţa pe baze moderne a resurselor naturale
şi artificiale, de care dispune societatea umană, folosirea acestora corespunzător cerinţelor dezvoltării
durabile şi protecţia mediului ca rezultat al folosirii controlate a resurselor.
Evidenţa resurselor, prin programul Cadastru – 2014, a devenit o necesitate determinată de procesul
tehnologic extraordinar al societăţii umane contemporane, de schimbările sociale, economice şi politice
deosebite care au loc, de fenomenul globalizării etc., toate cu implicaţii asupra mediului înconjurător.
Globalizarea activităţii umane, este un fenomen determinat de factorul cel mai dinamic al mediului
înconjurător, respectiv populaţia, a cărei activitate pentru asigurarea hranei în principal, trebuie controlată
pentru a preveni deteriorarea mediului său de viaţă.
În acest context, evidenţa resurselor în cadrul unui program, a determinat problema principală a
societăţii umane moderne în etapa actuală.
Acest program – intitulat Cadastru 2014 are la bază sistemul cadastral actual, existent în ţările unde a
fost realizat, sistem care urmează a fi modelat informaţional şi completat cu elemente specifice de
gestiune a resurselor şi de protecţie a mediului înconjurător.
Dintre elementele caracteristice ale acestui program sunt de menţionat următoarele:
Automatizarea sistemelor cadastrale actuale, prin folosirea mijloacelor moderne de calcul.

Modernizarea sistemului informaţional cadastral prin includerea tuturor datelor care definesc obiectele
cadastrale.
Înscrierea drepturilor şi obligaţiilor publice şi private pentru posesorii şi utilizatorii de obiecte
cadastrale.
Creşterea rolului şi răspunderii specialistului în geomatică, la realizarea programului Cadastru 2014.
Monitorizarea şi corelarea activităţilor umane cu implicaţii în folosirea resurselor mediului înconjurător
şi altele.
Acest program conceput de forurile internaţionale în 1994, pentru un orizont de 10 ani, respectiv
pentru anul 2014, când se consideră că va deveni operaţional, a fost discutat anual la întâlniri
internaţionale cu participarea unor mari specialişti în domeniu, inclusiv a organismelor specializate ale
ONU.
Tema Congresului XXI a FIG, din anul 2002, care va avea loc la Washington, intitulată: „Geomatics
and Property Valuation for Global Sustainable Development”, este cât se poate de sugestivă în ceea ce
priveşte rolul acestui domeniu în dezvoltarea durabilă a Societăţii umane.
Bibliografie
xxx Legea Cadastrului şi a Publicităţii Imobiliare, Nr. 7 din 13 martie 1996.
xxx Regulament de organizare şi funcţionare a Birourilor de Carte Funciară ale Judecătorilor. Nr. 2371 din
22 dec. 1997
USAMV Cadastru General
Facultatea de Agricultură Curs -2010
Specializarea silvicultură - uz intern -
CURS 1
INTRODUCERE
1. DEFINIŢII. SCOPUL SI OBIECTIVELE CADASTRULUI
Scopul cadastrului este de a furniza, in orice moment, date corecte privind

partea cantitativa a dreptului real imobiliar si respectiv datele economice care
atesta partea calitativa a imobilelor din cuprinsul unui teritoriu administrativ.
Definiţie: Cadastrul general este sistemul unitar si obligatoriu de evidenta
tehnica, economica si juridica a tuturor imobilelor de pe intreg teritoriul tarii.
(Legea 7/1996 republicata in 2006, Art.1, al.1)
Deci, simplificand, cadastru inseamna un sistem de evidenta a tuturor
suprafetelor de teren, cu sau fara constructii (+ constructiile) = imobil.
Se cunosc mai multe definiţii pentru cadastru, mai mult sau mai puţin complete sau complexe, date de
diferiţi specialişti în cărţile de specialitate sau cuprinse în dicţionare. Definiţiile cadastrului, precum şi comentariile
care adesea însoţesc aceste definiţii, sunt practic date în funcţie de tipul cadastrului şi de organizarea sa la un
moment dat într-o ţară. Iată câteva dintreacestea :
CADÁSTRU s.n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice de determinare exactă a unor proprietăţi funciare, cu toate
caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectuează aceste lucrări. Registru de cadastru = registru în care sunt
trecute datele de identificare a proprietăţilor funciare pe un anumit teritoriu. 2. Ştiinţă aplicată care se ocupă cu
lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. (DEX)
CADÁSTR//U ~e n. 1) Totalitate a lucrărilor tehnice pentru identificarea, delimitarea, măsurarea şi reprezentarea

grafică a suprafeţelor funciare. 2) Registru în care sunt incluse datele obţinute în urma unor asemenea lucrări. /<fr.
Cadastre (NODEX)
CADÁSTRU s.n. 1. Ştiinţă aplicată care se ocupă cu determinarea elementelor economice şi juridice caracterizând
proprietatea funciară. 2. Totalitatea lucrărilor care se efectuează pentru determinarea exactă a unor proprietăţi
funciare; (p. ext.) serviciile care efectuează aceste lucrări. ♦ Registru oficial în care sunt înscrise proprietăţile
funciare. [Pl. -re. / < fr. cadastre, cf. gr. katastichon – registru].
CADÁSTRU s. n. 1. disciplină a geodeziei cu determinarea elementelor economice şi juridice privind proprietatea

funciară. 2. totalitatea lucrărilor care se efectuează pentru determinarea exactă a unor proprietăţi funciare; servicii
care le efectuează. 3. registru oficial în care sunt înscrise proprietăţile funciare. (< fr. cadastre)
De ce este necesar?
1. Pentru garantarea dreptului de proprietate in mod echitabil.
2. Pentru impozitarea echitabila a proprietatilor imobiliare. (obligatii fiscale
imobiliare).
Rolul cadastrului evoluează de la o epocă la alta, de la o societate la

alta, în funcţie de obiectivele stabilite. Astfel, iniţial a avut doar un rol de
inventariere a bunurilor imobile ca întindere, pentru stabilirea impozitelor
fiscale, sau ulterior pentru colectivizarea agriculturii etc. În prezent, rolul şi
conţinutul său trebuie să corespundă etapei actuale şi de perspectivă a
1
dezvoltării economiei naţionale şi deci, să furnizeze date reale cu privire la:

- proprietarii de bunuri imobile şi înscrierea lor în registrele cadastrale şi
cărţile funciare;
- întinderea, configuraţia şi poziţia bunului imobil, precum şi a folosinţei
lui, raportată la destinaţia iniţială;
- categoria de calitate a terenurilor, ţinând seama de procesele mari
pedogenetice, de lucrările de amenajare existente sau necesare, de
bonitarea solurilor şi a categoriilor de folosinţă, de posibilităţile de
mecanizare oferite pentru lucrările specifice etc;
- resursele funciare şi materialul documentar necesar introducerii, sau
scoaterii din circuitul agricol a terenurilor;
- elementele calitative necesare evaluării bunurilor imobile, etc.
Lucrările de cadastru se execută cu scopul de a pune la dispoziţia celor

interesaţi, în orice moment, date reale şi complete referitoare la bunurile
imobile.
Importanţa cadastrului general constă în faptul că acesta furnizează

date reale privitoare la bunurile imobile (poziţie, mărime, folosinţă,
proprietar), necesare în toate ramurile economiei naţionale. În acelaşi timp,
cadastrul este, pentru economia de piaţă, un instrument deosebit de
important, pentru că furnizează documentele care dau siguranţă tranzacţiilor
care au loc pe piaţa bunurilor imobile.
De asemenea, importanţa lucrărilor de cadastru este de prim ordin
pentru întocmirea sistemelor informaţionale ale teritoriului, capabile să
furnizeze rapid date reale tuturor organismelor de gestionare şi planificare a
bunurilor imobile din sectoarele importante ale economiei naţionale.
2. ENTITATILE DE BAZA (ART. 1, AL.2)
- parcela – suprafata de teren cu aceeasi categorie de folosinta (implicit:

acelasi teritoriu administrativ si acelasi proprietar);
- constructia – similar;
- proprietarul – detinatorul de drept (sau de facto).
3. NOTIUNI (ART. 1, AL.3)

Imobil – una sau mai multe parcele alaturate, cu sau fara constructii,
apartinand aceluiasi proprietar.
relatie
parcela (parcele/imobil) proprietar
Suprafata de teren elementara este parcela (cu sau fara constructii).

2
Prin coroborarea Art.1, al.4, cu Art.2 al.1 si cu Art.1, al.3 putem defini
parcela (in sens cadastral) :
- are aceeasi categorie de folosinta;
- apartine aceluiasi teritoriu administrativ (comuna, oras, municipiu, judet);
- este detinuta de acelasi proprietar.
Atenţie! : Are alt sens decat cel din silvicultura – in silvicultura:

Subunitate administrativa (formata din una sau mai multe subparcele = u.a.)
Cu alte cuvinte parcela (cadastrală) este omogena din punct din vedere al
categoriei de folosinta, teritoriului adminstrativ si proprietarului. In figura 1
sunt date câteva exemple.
4. FINALITATEA CADASTRULUI
Inalitatea cadastrului este inscrierea in registrul imobiliar.
Asta inseamna ca toate lucrarile de cadastru au ca scop inregistrarea
suprafetelor de teren si conectarea acestora cu proprietarul.
Obiective:
- furnizarea de date corecte institutiilor si persoanelor interesate;
- impozitarea de catre organele fiscale.
Cadastrul este o institutie si in acelasi timp un ansamblu de activitati tehnice

si organizatorice.
Obiective secundare:
- furnizeaza date statistice care stau la baza elaborarii politicilor la nivel de
judet sau de tara (+ alte beneficii) → informatii pentru investitii majore
(ex: autostrada);
- participa la elaborarea studiilor si cercetarilor privind sistematizarea
teritoriului, protectiei mediului, activitatilor de investitii majore etc.;
- participa la identificarea resurselor funciare;
- furnizeaza date actualizate pentru realizarea de noi harti sau
reactualizarea celor existente.
5. PARTILE CADASTRULUI
Partea tehnica – determinarea pe baza de masuratori a pozitiei, configuratiei
si marimii suprafetelor terenurilor pe categorii de folosinta si proprietari,
precum si a constructiilor.
Partea economica - evidentiaza valoarea economica a bunurilor imobiliare

(a imobilelor). Acest lucru este nemijlocit legat de stabilirea obligatiilor
fiscale (impozite si taxe) asupra imobilelor.
3
Partea juridica a cadastrului – Raportul juridic in care se afla detinatorul si

imobilul. Se realizeaza in afara sistemului de cadastru, dar de acolo
primeste datele.
Acest lucru se realizeaza in sistemul juridic.
Acelasi proprietar = imobil
Comuna X Comuna Y
Parcelă
Parcelă
Imobil
Parcelă Padure
Parcelă
Arabil
- acelasi proprietar
Parcelă Curti - aceeasi comuna
Constructii
Imobil
Proprietar A
Padure
Comuna Y
Parcelă
Comuna X
Arabil Arabil
Curti Parcelă
Construcţii
Parcelă
Parcelă
Parcelă
Proprietar B
Imobil
Limita de comună
Figlura 1 – Exemple de situaţii de departajare a parcelelor cadastrale şi a imobilelor
4
Un proprietar (persoana fizica, asociatie, devalmasie, institutie, etc.) poate

avea mai multe parcele sau imobile.
6. SCURT ISTORIC AL CADASTRULUI
6.1. Inceputurile activitatii de cadastru
Cele mai vechi cunostinte asupra activitatii organizate de masurare a

terenurilor sunt cele transmise prin scrierile egiptene. Din acestea, rezulta ca la
cancelariile faraonilor se tineau registre in care erau inscrise terenurile ce se
repartizau periodic spre cultivare in lunca fluviului Nil. Dupa modul de organizare
la egipteni a acestei activitati, rezulta pentru prima data cele doua scopuri
principale ale cadastrului, care se pastreaza si astazi si anume, garantarea
dreptului de proprietate si aplicarea stricta dar echitabila a fiscalitatii funciare.
Un sistem de masurare organizata a terenurilor agricole a existat si in Asia
Mica, sub regele Darius al Persiei (512-485 i.e.n).
Denumirea meseriei pe care o practicau cei ce masurau terenurile apare
pentru prima data la romani, si anume agrimensura, iar cei ce o practicau se
numeau agrimensori.
De la formele simple de evidenta cadastrala care au existat in antichitate s-a
ajuns treptat la formele perfectionate din epoca feudala, cunoscute mai ales in
vestul Europei. In evolutia lui de-a lungul timpului, cadastrul s-a dovedit a fi un
ansamblu de lucrari si masuri, cat si o institutie progresista, deoarece a contribuit,
alaturi de institutiile juridice, la inlaturarea nedreptatilor si prejudecatilor care au
existat pe treptele omenirii in ceea ce priveste dovedirea si protejarea dreptului
real de proprietate si introducerea echitatii la plata impozitelor cuvenite societatii.
Asupra originei si etimologiei cuvantului “cadastru” exista mai multe ipoteze.
Astfel, dupa unii autori acest cuvant ar deriva din cuvantul grec “katastikhon” care
inseamna “registru de impunere”, iar dupa alti autori ar deriva din cuvantul latinesc
“capitastrum” cu sensul de “impozit pe cap de cetatean”. Ulterior, cuvantul
“capitastrum” a trecut in forma italiana” il cotastro” ceea ce inseamna registru de
plati. Germanii i-au zis “Kataster”, francezii “cadastre”, iar romanii l-au preluat sub
forma de “cadastru” la inceputul secolului XIX, forma sub care este folosit si in
prezent.
Pana la mijlocul secolului XIII, institutia cadastrului rezolva atat problemele
legate de masurarea si stabilirea calitaii ternurilor agricole, cat si cele juridice
legate de diferitele forme de publicitate imobiliara. Cu timpul, cadastrul s-a separat
in partile sale tehnica si economica, pe de o parte, si juridica, pe de alta parte,
conturandu-se chiar institutii separate fiecare evoluand pe laturile specifice, dar
cooperand in permanenta in sensul ca datele din cadastru servesc pentru
sistemul de publicitate imobiliara, iar cele de la publicitatea imobiliara, cum sunt
cartile funciare tinute la zi cu schimbarile ce se produc prin desmembrari, alipiri si
5
schimbari ale categoriilor de folosinta etc., servesc pentru tinerea la zi a

cadastrului general.
6.2. Evolutia cadastrului in România
Evolutia activitatii de cadastru in Romania a cunoscut urmatoarele etape:

- etapa inceputurilor introducerii cadastrului general (1794 in Transilvania,
Banat si Bucovina, 1831 in Muntenia si 1832 in Moldova);
- etapa 1919-1933, care a debutat cu infiintarea Directiei cadastrului si
intensificarea lucrarilor de cadastru in Moldova si Muntenia dupa primul razboi
mondial si a reformelor agrare si incheiata in 1933 cand a aparut prima lege care
a reglementat executarea unitara a cadastrului general si cartilor funciare (Legea
nr. 23/1933);
- etapa 1933-1955, care a debutat cu inceperea unui cadastru modern, dar
a caror lucrari au fost intrerupte pe timpul celui de al doilea razboi mondial si in
continuare, din cauza conceptiilor refractare ale regimului fata de aceasta
activitate;
- etapa 1955-1989, in care au fost folosite diferite forme de evidenta a
terenurilor (evidenta funciara, cadastru funciar) orientate cu prioritate spre
patrimoniul agriculturii colectivizate si de stat;
- etapa 1990-1995, in care intregul personal al unitatilor de cadastru funciar
a fost mobilizat in lucrarile de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 si in
care , din lipsa legii pentru noul cadastru general si publicitatii imobilare, lucrarile
de cadastru in sistemul vechi au fost diminuate sau intrerupte in majoritatea
judetelor;
- etapa noului cadastru general si pubilcitatii imobiliare, care, dupa anul
1995, a creat cadrul pentru organizarea si executatrea unui cadastru general
modern, la nivelul cerintelor societatilor democratice avansate.
6
7. VIITORUL CADASTRULUI
La nivelul Uniunii Europeane, preocuparea realizării unui sistem performant în

domeniu a fost dezbătut şi prezentat de către comisia de specialitate în materialul
„Cadastru 2014”, din care spicuim câteva aprecieri la concluziile Raportului:
„Cadastre 2014 A report of the activities of the Commission 7 working group
on modern cadasters”:
- Cadastrul 2014 va arăta situaţia legală completă a unui imobil, drepturile
private şi publice, din punct de vedere tehnic, economic şi juridic, precum şi
constrângerile instituite pe un teritoriu administrativ.
- Profesionalismul specialiştilor în cadastru va trebui să se manifeste mai
pregnant şi din punct de vedere juridic, astfel evitându-se conflicte potenţiale.
- Economia liberă cere flexibilitate pe piaţa imobilelor, în vederea utilizării
acestora. Flexibilitatea poate fi obţinută mai uşor de către firmele private.
Pentru asigurarea coordonării unitare şi asigurarea securităţii datelor
cadastrale, sitemului public îi va reveni sarcina de supervizare şi control asupra
activităţii din domeniu.
- Tehnologia informaticii a devenit instrumentul natural de lucru şi în domeniul
cadastrului.
- Ca urmare a utilizării tehnologiei moderne, separarea între “hărţi” şi “registre”
va dispărea. Separarea există datorită tehnologiei disponibile; „hârtia şi
creionul” nu a permis o altă soluţie.
- Timpul necesar pentru a se realiza schimbările ce se impun va depinde de
condiţiile de start şi de situaţia politică, economică şi socială a diferitelor
sisteme cadastrale naţionale.
- Sistemul legislativ în domeniul amenajării teriroriului, urbanismului şi
cadastrului trebuie reformat pentru a asigura securitatea sistemelor cadastrale.
- Este nevoie de schimabarea mentalităţii în cadrul profesiei de specialist în
cadastru, pentru a face faţă cerinţelor economiei de piaţă şi satisfacerii nevoilor
cetăţenilor.
- Pentru satisfacerea nevoilor societăţii, sunt necesare eforturi politice,
completate cu pregătirea profesională şi educaţia corespunzătoare.
- Fuziunea părţii geografice şi descriptive a cadastrului este o posibilitate de a
îmbunătăţii eficacitatea şi eficienţa sistemului cadastral.
- Realizarea evidenţelor imobilelor cu atributele tehnice, juridice şi economice
sunt o soluţie necesară pentru administrarea corectă a unei comunităţi locale.
Pe baza acestor informaţii, admninistraţia publică poate stabili strategii corecte
de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.
7
Facultatea de Agricultură Curs-2010
CURS 2
CATEGORII DE FOLOSINŢĂ. NUMEROTARE CADASTRALĂ
1. CATEGORII DE FOLOSINŢĂ
Terenurile de orice fel care aparţin persoanelor fizice şi juridice, indiferent de titlurile pe baza
cărora sunt deţinute, se împart pe destinaţii conform prevederilor legale.
Prin deţinători de terenuri se înţelege titularii dreptului de proprietate, persoane fizice sau juridice,
ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesor ori
de deţinător precar.
Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa în regim de drept
public aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea (de asemenea în regim
public) aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor.
1.1. Categorii de terenuri (destinaţie):
1. Terenurile cu destinaţie agricolă
Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte: terenurile arabile, viile, livezile,
pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile,
răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice,
păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri funciare,
amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.
2. Terenurile cu destinaţie forestieră
Din categoria terenurilor cu destinaţie forestieră fac parte: terenurile împădurite sau cele care
servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, terenurile destinate împăduririlor
şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi.
3. Terenurile aflate permanent sub ape
Din această categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale
şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, braţele şi canalele din Delta Dunării, fundul apelor
maritime interioare şi al mării teritoriale şi contigue.
4. Terenurile din intravilan
În această categorie se includ toate terenurile, indiferent de categoria de folosinţă, situate în
perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului,
conform legislaţiei în vigoare.
5. Terenurile cu destinaţie specială
Din categoria terenurilor cu destinaţie specială fac parte cele folosite pentru transporturile
rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se află obiective şi instalaţii hidrotehnice,
termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu exploatări miniere,
petroliere, cele pentru nevoile de apărare a ţării, precum şi rezervaţiile şi monumentele naturii,
monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.
1
1.2. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţă a terenurilor şi a

construcţiilor
Fiecare dintre cele 5 destinaţii ale terenurilor poate avea categorii de folosinţă predominante, care
ocupă suprafaţa majoritară, şi categorii de folosinţă care ocupă un procent mai mic. De exemplu,
în grupa terenurilor cu destinaţie agricolă categoriile de folosinţă predominante sunt: arabilul, viile,
livezile, fâneţele şi păşunile, dar un procent mai mic îl ocupă şi construcţiile, apele etc.
Tot astfel, în intravilane, în afară de categoria de folosinţă curţi-construcţii, care este
predominantă în cadrul destinaţiei, se includ şi alte categorii de folosinţă care ocupă suprafeţe mai
mici, cum ar fi: arabil, livezi, ape etc.
Categoria de folosinţă a terenului, individualizată printr-un cod, este unul dintre atributele parcelei.
Evidenţierea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosinţă alături de celelalte
atribute este necesară atât pentru întocmirea cărţii funciare, cât şi pentru stabilirea sarcinilor
fiscale care grevează imobilele. În cadastrul general nu se înregistrează subcategorii de folosinţă.
Criteriile de identificare a categoriilor de folosinţă a terenurilor sunt următoarele:
1. Terenuri arabile (A). În această categorie se încadrează acele terenuri care se ară în fiecare an
sau la mai mulţi ani (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale,
leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi aromate, plante
furajere, legume etc. În categoria de folosinţă arabil se includ: arabil propriu-zis, pajişti cultivate,
grădini de legume, orezării, sere, solarii şi răsadniţe, căpşunării, alte culturi perene. Se
înregistrează ca terenuri arabile:
a) terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere, lucerniere sau alte terenuri
însămânţate cu diferite amestecuri de plante leguminoase şi graminee perene), care se ară o dată
la cel mult 6 ani;
b) terenurile rămase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor, colmatărilor, degradărilor sau
altor cauze;
c) terenurile cu sere şi răsadniţe sistematizate, cu menţiunea "sere" sau "răsadniţe".
Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, terasare, irigare etc. se vor
delimita şi se vor înscrie la arabil cu întreaga lor suprafaţă, incluzând şi suprafeţele ocupate de
canale, diguri, taluzuri, debuşee, benzi înierbate etc., care au lăţimi mai mici de 2 m, cu excepţia
celor din proprietatea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. şi Companiei Naţionale
"Apele Române" - S.A., care se vor înregistra la categoria de folosinţă curţi-construcţii.
2. Păşuni (P). Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite în mod natural sau artificial prin
însămânţări la maximum 15-20 de ani şi care se folosesc pentru păşunatul animalelor. În cadrul
acestei categorii de folosinţă se înregistrează:
a) păşuni curate - păşunile acoperite numai cu vegetaţie ierboasă;
b) păşuni cu pomi - păşunile plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau a
alunecărilor de teren, precum şi păşunile care provin din livezi părăginite. La încadrarea acestora
se va ţine seama de faptul că producţia principală este masa verde care se păşunează, iar
fructele pomilor reprezintă un produs secundar;
c) păşuni împădurite - păşunile care în afară de vegetaţie ierboasă sunt acoperite şi cu vegetaţie
forestieră, cu diferite grade de consistenţă;
2
d) păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri.
3. Fâneţe (F). La categoria fâneţe se încadrează terenurile înierbate sau înţelenite în mod natural
sau artificial prin însămânţări la maximum 15-20 de ani, iar iarba se coseşte pentru fân. Se
înregistrează la fâneţe: fâneţe curate, fâneţe cu pomi, fâneţe împădurite, fâneţe cu tufărişuri şi
mărăcinişuri.
4. Vii (V). În această categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă de vie:
a) vii altoite şi indigene:
- viile altoite au la baza lor un portaltoi;
- viile indigene sunt nealtoite, dezvoltându-se pe rădăcini proprii.
Împreună mai sunt denumite şi vii nobile;
b) vii hibride - sunt cele care poartă şi denumirea de producători direcţi;
c) hamei - deoarece au o agrotehnică asemănătoare cu a viţei de vie, plantaţiile de hamei se
includ în această categorie de folosinţă;
d) pepiniere viticole - terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantaţiile portaltoi şi
pepinierele propriu-zise sau şcolile de viţe.
5.Livezi (L). Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi. Se înregistrează ca livezi:
a) livezi clasice - terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură tradiţionale, şi
anume: livezi cu culturi intercalate, livezi înierbate, livezi în sistem agropomicol, livezi pure etc.;
b) livezi intensive şi superintensive - livezi amenajate având o mare densitate de pomi pe hectar,
cu conducerea dirijată a coroanelor şi mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi recoltare;
c) plantaţii de arbuşti fructiferi - terenuri plantate cu zmeură, agrişe, coacăze, trandafiri de
dulceaţă etc.;
d) pepiniere pomicole - terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol;
e) plantaţii de duzi.
6. Păduri şi alte terenuri forestiere. În această categorie de folosinţă intră toate terenurile care
sunt cuprinse în amenajamentele silvice şi în afara acestora, indiferent de proprietar. Se
înregistrează la această categorie de folosinţă:
a) păduri - terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha;
b) terenuri destinate împăduririi - terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate şi poieni
prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;
c) terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică - terenuri ocupate de
pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti ornamentali şi fructiferi, cele destinate hranei
vânatului şi animalelor din unităţile silvice, cele date în folosinţă temporară personalului silvic;
d) perdele de protecţie - benzi ordonate din plantaţii silvice şi uneori silvopomicole, care au diferite
roluri de protecţie, ca: perdele pentru protecţia culturilor agricole, perdele pentru protecţia căilor de
comunicaţie, pentru protecţia aşezărilor umane, perdele pentru protecţia digurilor, perdele pentru
combaterea eroziunii etc.;
e) tufărişuri şi mărăcinişuri - terenuri acoperite masiv cu vegetaţie arborescentă de mică înălţime,
cătinişuri, ienupărişuri, salcâmi, mărăcinişuri etc.
7. Terenuri cu ape şi ape cu stuf. În această categorie intră terenurile acoperite permanent cu
apă, precum şi cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu pot avea altă folosinţă. Se
înregistrează la această categorie:
a) ape curgătoare (HR): fluviul Dunărea, braţele şi canalele din Delta Dunării, cursurile de apă,
pârâurile, gârlele şi alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La apele
3
curgătoare se va înregistra suprafaţa ocupată de întreaga albie minoră a cursului de apă, din mal
în mal, chiar dacă aceasta nu este în întregime şi permanent sub apă. De obicei apele curgătoare
formează de o parte şi de alta a luciului apei prundişuri care numai la viituri mari sunt acoperite
pentru scurt timp cu apă. Albia minoră a unui curs de apă include toate zonele joase ale cursului,
insulele şi prundişurile. Toate aceste terenuri din albia minoră nu se înscriu la neproductiv, ci la
terenuri cu ape;
b) ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variază în funcţie de anotimp şi de regimul de
precipitaţii. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al apelor.
În această categorie se încadrează şi apele amenajate în mod special pentru creşterea dirijată a
peştelui, precum şi suprafeţele cu ape stătătoare de mică adâncime unde cresc trestişuri şi
păpurişuri şi alte tipuri de vegetaţie specifică în regim amenajat sau neamenajat;
c) marea teritorială şi marea interioară. Suprafaţa mării teritoriale este cuprinsă între liniile de
bază ale celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor,
ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente
şi linia din larg, care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile marine (22.224 m), măsurată
de la punctul cel mai apropiat de la liniile de bază. Suprafaţa mării interioare este cuprinsă între
ţărmul mării şi liniile de bază aşa cum au fost definite mai sus.
Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi
artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei de nisip ale Mării Negre, este stabilită prin norme
specifice elaborate de ministerele interesate şi avizate de ANCPI.
8. Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct de vedere funcţional şi al
administrării căile de comunicaţii rutiere se împart, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997
privind regimul juridic al drumurilor, după cum urmează:
a) drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene, drumuri
naţionale principale, drumuri naţionale secundare;
b) drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legătura între reşedinţele de judeţ şi reşedinţele
de municipiu şi oraşe, staţiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte obiective importante;
c) drumuri de interes local: drumurile comunale şi drumurile vicinale;
d) străzile din localităţile urbane;
e) străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare;
f) căi ferate simple, duble şi înguste, triaje.
Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter permanent, nu se înregistrează ca
detalii şi se atribuie în proporţie egală parcelelor din imediata vecinătate.
9. Terenurile ocupate cu construcţii şi curţi (CC). Această categorie cuprinde terenurile cu diverse
utilizări şi destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, uzine, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere,
exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri
pietruite, terase, debuşee, grădini botanice şi zoologice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de
încărcare, fâşia de frontieră, locuri de depozitare, precum şi alte terenuri care nu se încadrează în
nici una dintre categoriile de folosinţă prevăzute la punctele anterioare.
10. Terenuri degradate şi neproductive (N). Această categorie cuprinde terenurile degradate şi cu
procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie. Din această categorie fac
parte:
a) nisipuri zburătoare - nisipuri mobile nefixate de vegetaţie şi pe care vântul le poate deplasa
dintr-un loc în altul;
b) stâncării, bolovănişuri, pietrişuri - terenuri acoperite cu blocuri de stânci masive, îngrămădiri de
bolovani şi pietrişuri, care nu sunt acoperite de vegetaţie;
4
c) râpe, ravene, torenţi - alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt
împădurite;
d) sărături cu crustă - terenuri puternic sărăturate, care formează la suprafaţa lor o crustă
albicioasă friabilă;
e) mocirle şi smârcuri - terenuri cu alternanţe frecvente de exces de apă şi uscăciune, pe care nu
se instalează vegetaţie. Terenurile cu mlaştini cu stuf nu se înregistrează la categoria terenurilor
neproductive, ci la categoria terenuri cu ape şi stuf;
f) gropile de împrumut şi cariere - terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de sol şi
rocă pentru diverse nevoi de construcţii;
g) halde - terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activităţi industriale şi
exploatări miniere.
1.3. Criteriile de identificare şi înregistrare a construcţiilor

La construcţiile cu caracter permanent se înregistrează datele privind:
- situaţia juridică;
- domeniul public sau privat;
- destinaţia. După destinaţie construcţiile se clasifică în: construcţii de locuinţe, construcţii
administrative şi social-culturale, construcţii industriale şi edilitare, construcţii anexe.
2. CULEGEREA ÎN TEREN A DATELOR CADASTRALE

Lucrările de culegere în teren a datelor cadastrale constau în:
- identificarea amplasamentului şi limitelor corpurilor de proprietate şi categoriilor de folosinţă ale
acestora;
- identificarea construcţiilor cu caracter permanent;
- identificarea proprietarilor, a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor;
- identificarea actului sau faptului juridic în temeiul căruia este folosit imobilul.
Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separată, organizată în acest scop sau
concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizării sau realizării planurilor
cadastrale.
2.1. Identificarea categoriilor de folosinţă

1.Identificarea categoriilor de folosinţă se realizează concomitent cu execuţia lucrărilor de
cadastru general, respectiv cu executarea măsurătorilor de teren pentru actualizarea planurilor
cadastrale sau a culegerii datelor de identificare a proprietarilor şi a celor referitoare la actele de
proprietate, în cazul utilizării ortofotogramelor.
2. Identificarea şi consemnarea categoriei de folosinţă se fac pentru fiecare parcelă de teren (în
extravilan şi intravilan), iar datele se înscriu în fişa corpului de proprietate avându-se în vedere
semnificaţiile simbolurilor (codurilor) categoriilor de folosinţă. Codurile categoriilor de folosinţă se
scriu şi pe schiţele întocmite pentru fiecare corp de proprietate.
5
2.2. Identificarea proprietarilor şi a situaţiei juridice a imobilelor

Operaţiunea de identificare a proprietarului constă în înregistrarea persoanei/persoanelor fizice
sau juridice care deţin un titlu de proprietate asupra imobilului.
Proprietarii vor fi identificaţi din evidenţele consiliului local. Datele vor fi extrase din Registrul
permanent al populaţiei, listele cu numele şi prenumele, codul numeric personal şi adresa tuturor
proprietarilor din unitatea administrativ-teritorială, conform evidenţelor de la poliţie.
Datele referitoare la proprietar se înscriu în fişa corpului de proprietate (anexa nr. 1 din Norme
Tehnice). Datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din buletinul/cartea de identitate
al/a proprietarului. În situaţiile în care proprietarul refuză prezentarea acestor acte, în fişă se
menţionează refuzul şi pentru rezolvare se solicită sprijinul consiliului local şi al poliţiei. În cazul în
care nici cu ajutorul evidenţelor existente la consiliul local şi poliţie nu poate fi identificat
proprietarul imobilului, în fişă se face menţiunea "Proprietar neidentificat". În fişa corpului de
proprietate se înscriu:
1. numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal. Aceste date se compară
cu cele din listele extrase din Registrul permanent al populaţiei, în cazul când acestea au
fost obţinute. Pentru femeile căsătorite sau văduve se vor înscrie numele de familie
dobândit după căsătorie urmat de numele de familie avut înainte de căsătorie (de exemplu:
Ionescu Ortansa, născută Răducanu) şi codul numeric personal. La înscrierea adresei de
domiciliu a proprietarului se vor preciza toate datele necesare expedierii corespondenţei
poştale, mai ales pentru proprietarii domiciliaţi în alte localităţi decât cele cuprinse în raza
unităţii administrativ-teritoriale respective;
2. situaţia juridică a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul şi data
eliberării, cota din coproprietate, unde este cazul, suprafaţa înscrisă în acte pentru fiecare
parcelă, corp de proprietate şi construcţie, după caz. Înscrierea datelor privitoare la situaţia
juridică a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se face potrivit specificaţiilor
din actele normative sau din alte acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real supus
înscrierii. În cazul în care nu există titlu de proprietate înscrierea se va face pe baza
posesiei exercitate sub nume de proprietar la data identificării cadastrale, precum şi a unei
declaraţii pe propria răspundere a persoanei deţinătoare a imobilului. În situaţia în care un
imobil este într-un litigiu în curs de judecată, pe fişa datelor cadastrale se face menţiunea
"imobil în litigiu" şi se nominalizează părţile şi obiectul litigiului.
3. NUMEROTAREA CADASTRALA
Numerotarea cadastrală într-o unitate administrativ-teritorială se face la nivel de parcelă sau corp
de proprietate. În cadrul teritoriului unei unităţi administrativ-teritoriale numerotarea cadastrală a
corpurilor de proprietate se face separat pentru intravilan şi extravilan. Codul de identificare în
baza de date este "1" pentru extravilan şi "2" pentru intravilan. În situaţia în care teritoriul cuprinde
mai multe intravilane (de exemplu, o comună cu mai multe sate), acestea vor primi coduri de
identificare "3", "4" etc. Pentru a uşura numerotarea corpurilor de proprietate acestea vor fi, după
caz, grupate pe sectoare cadastrale (tarlale sau cvartale).
Corpurile de proprietate se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n începând de la NV spre SE
unităţii administrativ-teritoriale, separat pentru intravilan şi extravilan. În cadrul fiecărui corp de
proprietate parcelele componente se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, urmate de simbolul
categoriei de folosinţă, începând cu categoria de folosinţă curţi-construcţii.
6
Imobilele care reprezintă detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri
clasate se numerotează separat în cadrul fiecărui intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare
primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor (cu excepţia subtraversărilor) în cadrul
fiecărui intravilan şi un singur număr cadastral în extravilan şi pe tronsoane create prin intersecţia
cu alte detalii liniare (separat în intravilan şi extravilan), respectându-se următoarea ierarhie:
- căile ferate întretăiate de ape;
- drumurile naţionale întretăiate de căi ferate şi ape;
- drumurile judeţene întretăiate de ape, căi ferate şi drumuri naţionale;
- drumurile comunale întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naţionale şi drumuri judeţene;
- drumurile de exploatare (comune) întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naţionale, drumuri
judeţene sau comunale.
Dacă la încheierea numerotării se constată omiterea unor imobile, acestea vor primi numere în
continuarea numerotării în intravilanul unităţii administrativ-teritoriale respective.
În cazul proprietăţilor izolate care nu au fost incluse la delimitare în suprafaţa intravilanelor
corpurile de proprietate se numerotează în cadrul extravilanului. În acelaşi fel se procedează în
cazurile speciale, în care nu s-a efectuat o delimitare clară între intravilan şi extravilan (în unele
zone de munte).
Parcelele componente ale corpurilor de proprietate, care au suprafeţe mai mici de 50 m2 în
intravilan şi 300 m2 în extravilan, nu se numerotează. Suprafaţa acestora se încadrează în
suprafeţele şi, respectiv, în categoriile de folosinţă a parcelelor alăturate, ale aceluiaşi corp de
proprietate.
În cazurile în care un corp de proprietate sau părţi dintr-un corp de proprietate îşi schimbă
proprietarul, fiecare parte va fi numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului
număr atribuit la ultima numerotare cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altui
corp de proprietate, ci va rămâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul corpului de
proprietate respectiv. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi înregistrate în baza de
date la istoricul corpului de proprietate.
În cazul în care se modifică configuraţia unui corp de proprietate prin comasare, dezmembrare,
divizare, alipire, numerele cadastrale ale noilor corpuri de proprietate se modifică astfel: numerele
cadastrale vechi dispar şi se acordă numere cadastrale noi în continuarea ultimului număr
cadastral acordat pe suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale.
Numărul cadastral al corpului de proprietate şi cele ale parcelelor componente ale acestuia nu vor
conţine codul de identificare şi codul SIRUTA, acestea fiind atribute ale fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale.
Exemple de numerotare cadastrală în intravilan:
2349 Corp de proprietate:

Ionescu N.C. Ion - total: 3.450 m2, din care:
1. Curţi-construcţii 750 m2
2. Livadă 240 m2
3. Vie 1.300 m2
4. Arabil 1.160 m2
7
2350 Corp de proprietate:

Vasilescu I. Petre - total: 5.400 m2, din care:
1. Curţi-construcţii 1.400 m2
2. Arabil 1.500 m2
3. Vii 2.500 m2
Suprafeţelor de teren ocupate de proiecţiile la sol ale construcţiilor permanente din cadrul
parcelelor cu categoria de folosinţă curţi-construcţii aparţinătoare unui corp de proprietate li se va
atribui litera "C" urmată de un indice de la 1 la n (de exemplu: C1, C2, C3,...).
8
CURS 3
FUNCŢIA TEHNICĂ A CADASTRULUI
1. INTRODUCERE
Funcţia tehnică: reprezintă determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei,
configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă, pe
proprietari, precum şi ale construcţiilor.
Funcţia tehnică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comună, oraş şi
municipiu – este realizată prin lucrări tehnice de cadastru care constau în:
 Stabilirea, potrivit legii, a hotarelor unităţii administrativ-teritoriale şi a limitelor
intravilane componente;
 Identificarea amplasamentelor imobilelor pe baza actelor de proprietate sau,
în lipsa acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar şi
determinarea formei şi dimensiunilor tuturor imobilelor din cuprinsul fiecărei
unităţi administrativteritoriale;
 Consemnarea litigiilor de hotare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
 Întocmirea documentelor tehnice cadastrale.
Practic, funcţia tehnică a cadastrului se bazează pe utilizarea topometriei şi

topografiei pentru ridicarea limitelor cadastrale şi transpunerea acestora pe
hărţi şi planuri cadastrale (pe suport material sau în format digital). Pe baza
acestor ridicări se întocmesc documentele stabilite prin legile şi normele specifice.
2. DOCUMENTELE TEHNICE ALE CADASTRULUI GENERAL

Documentele tehnice ale cadastrului general care se vor întocmi la nivelul
comunelor, oraşelor şi municipiilor, sunt:
 Registrul cadastral al imobilelor;
 Indexul alfabetic al proprietarilor;
 Registrul cadastral al proprietarilor;
 Planul cadastral şi anexele la partea I a cărţii funciare.
1
3. SISTEMELE INFORMAŢIONALE SPECIFICE DOMENIULUI DE ACTIVITATE
Complexitatea sistemelor de evidenţe din domenii diferite de activitate, care

stau la baza băncilor de date necesare analizei evoluţiei în economia de piaţă
conduc
la necestiatea realizării sistemelor informaţionale specifice pe domenii de activitate.
Sistemele informaţionale specifice domeniului de activitate - subsisteme de
evidenţă şi inventariere sistematică din punct de vedere tehnic şi economic a
bunurilor imobile, specifice unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor
raţionale.
Dintre acestea se disting:
Sistemul informaţional specific domeniului agricol - evidenţa şi inventarierea
sistematică a terenurilor agricole pe categorii şi subcategorii de folosinţă,
specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate,
venitul net etc.;
Sistemul informaţional specific domeniului forestier - evidenţa şi inventarierea
sistematică a fondului forestier naţional şi a amenajamentelor silvice, specificând
suprafaţa, esenţa lemnoasă, vârsta, consistenţa masei lemnoase etc., precum şi
informaţii referitoare la sol, relief şi climă;
Sistemul informaţional specific din domeniul căilor ferate - evidenţa şi inventarierea
terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei feroviare;
Sistemul informaţional specific din domeniul drumurilor - evidenţa şi inventarierea
terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei de drumuri;
Sistemul informaţional specific din domeniul porturilor - evidenţa şi inventarierea
sistematică a terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor
subterane şi supraterane, platformelor tehnologice etc., care deservesc unităţile
portuare;
Sistemul informaţional specific din domeniul aeroporturilor - evidenţa şi
inventarierea sistematică a terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport,
reţelelor subterane şi supraterane etc., care deservesc aeroporturile;
Sistemul informaţional specific din domeniul apelor - evidenţa şi inventarierea
apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf, precum şi a instalaţiilor care le
deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând suprafaţa, calitatea,
2
folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi ameliorare a calităţii,

precum şi condiţiile de relief şi climă;
Sistemul informaţional specific din domeniul fondului imobiliar - evidenţa şi
inventarierea imobilelor din localităţi, specificând pentru construcţii folosinţa,
materialele de construcţie, structura, regimul de înălţime, fundaţia, suprafaţa,
dotările,
starea;
Sistemul informaţional specific din domeniul reţelelor edilitare (apă, canalizare,
termoficare, gaz, electrice, telefonice) - evidenţa şi inventarierea reţelelor edilitare şi
a instalaţiilor care le deservesc, specificând amplasamentele, traseele,
dimensiunile,
materialele de construcţii, parametrii tehnici, starea.
Aceste sisteme informaţionale (care trebuie să se bazeze pe sisteme informatice

specifice, în speţă GIS) sunt deocamdată deziderate care vor fi puse în practică
într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.
4. TIPURI DE PLANURI (HĂRŢI)
Hărţile necesare în evidenţa cadastrală sunt următoarele:

Planul (harta) cadastral(ă) de ansamblu al unităţii administrativ-teritoriale se obţine
prin
generalizarea planului cadastral de bază şi contine reprezentarea grafică a întregii
suprafeţe a unităţii administrativ-teritoriale, reprezentată de regulă la una dintre
scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000.
Elementele de conţinut obligatorii pentru planul cadastral de ansamblu sunt:
- denumirea unităţii administrativ-teritoriale;
- pădurile şi terenurile cu vegetaţie forestieră;
- reţeaua de şosele, drumuri, străzi, uliţe şi căi ferate;
-reţeaua hidrografică şi construcţiile hidrotehnice importante (ape
curgătoare,stătătoare, canale deschise, baraje, diguri);
- punctele care marchează hotarele unităţii administrativ-teritoriale;
3
- limitele şi denumirea intravilanelor;

- elemente de toponimie;
- punctele din reţeaua geodezică;
- nordul geografic;
- scara planului.
Pe fiecare foaie a planului cadastral de ansamblu se intocmeste (în extracadru, în
partea din stângă jos) schema cu dispunerea foilor componente.
Planul (harta) cadastral(ă) de bază se întocmeşte în scopul reprezentării în plan a
datelor rezultate la introducerea sau întreţinerea cadastrului general pentru o
anumită unitate administrativ-teritorială şi cuprinde elementele de cadastru general
în detaliu.
Scara uzuală la care se reprezintă planul cadastral de bază, în forma analogică,
este:
- 1:5.000, în zonele de şes pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în funcţie
de densitatea detaliilor, pentru intravilane;
- 1:2.000, în zonele de deal pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în
funcţie de densitatea detaliilor, pentru intravilane;
- 1:5.000 si 1:10.000 sau, după caz, scări mai mari în zonele montane;
- 1:2.000, 1:1.000, 1:500, în funcţie de densitatea detaliilor, în zonele din Delta
Dunării.
Planurile cadastrale de bază redactate sub formă analogică la scările menţionate
anterior se întocmesc pe trapeze cu nomenclatura oficială în România.
Reprezentarea analogică se face în Sistemul de proiecţie Stereografic 1970.
Planul cadastral de bază va conţine următoarele elemente:
- punctele reţelei geodezice de sprijin, de îndesire şi de ridicare;
- limitele şi punctele de hotar, cu numărul de ordine, pentru hotarul unităţii
administrativ- teritoriale şi pentru intravilanele componente;
- limitele şi numerele cadastrale ale imobilelor, limitele, numerele cadastrale şi
categoriile de folosinţă ale parcelelor, limitele şi numerele cadastrale ale
construcţiilor cu caracter permanent;
- reţeaua de drumuri;
- căile ferate;
- apele curgătoare cu sensul lor de curgere;
4
- apele stătătoare;
- construcţiile hidrotehnice;
- denumirile localităţilor, apelor, principalelor forme de relief, pădurilor, drumurilor şi
străzilor, ale obiectivelor industriale, social-culturale etc., care sunt prevăzute în
nomenclatoarele şi atlasele oficiale în vigoare;
- numerele poştale ale imobilelor din intravilane;
- codul SIRSUP al unităţii administrativ-teritoriale;
- scara de reprezentare, sistemul de proiecţie, anul de întocmire, schema de
dispunere şi încadrare a foilor componente la nivelul trapezelor din nomenclatura
Sistemului de proiecţie Stereografic 1970.
Semnele convenţionale, regulile de scriere şi corpurile de literă stabilite pentru
elementele de toponimie care trebuie reprezentate pe planurile cadastrale de bază
şi de ansamblu sunt cele prevazute în "Atlasul de semne convenţionale pentru
planurile topografice la scările 1:5.000, 1:2.000; 1:1.000 şi 1:500", editia 1978, până
la elaborarea şi avizarea şi/sau aprobarea unui nou atlas de semne convenţionale.
Planul (harta) topografic(ă) - reprezentare convenţională, în plan, analogică sau

digitală a unei suprafeţe de teren, într-o proiecţie cartografică şi într-un sistem de
referinţă. În România planul topografic se întocmeste în Sistemul de proiecţie
Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţă Marea Neagră 1975.
5. CERINŢELE TEHNICE ALE CADASTRULUI

5.1. Reţele geodezice
5.1.1. Generalităţi
Materializarea punctelor din reţelele geodezice de sprijin şi din reţelele de îndesire
şi ridicare se face conform prevederilor standardului român SR 3446-1/1996 (anexa
nr. 9*), având mărci conform standardului de stat STAS 4294-73 (anexa nr. 10).
Aceste standarde sunt emise de Institutul Român de Standardizare şi sunt
obligatorii pe teritoriul României.
Coordonatele punctelor din reţelele geodezice se calculează în Sistem de proiecţie
Stereografic 1970 şi în Sistem de referinţă Marea Neagră 1975.
*
Toate anexele se referă la „Norme tehnice de introducere a cadastrului general” din 1 oct.2001 Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 744 din 21 noiembrie 2001
5
5.1.2. Reţele de sprijin şi îndesire

Reţeaua geodezică de sprijin pentru executarea lucrărilor de cadastru general este
formată din totalitatea punctelor determinate în sisteme unitare de referinţă.
Reţeaua geodezică de îndesire se realizează astfel încât să asigure densitatea de
puncte necesare în zona de lucru şi în zona limitrofă pentru executarea lucrărilor de
introducere a cadastrului general.
În configuraţia reţelei geodezice de îndesire vor fi incluse cel puţin 4 puncte din
reţeaua geodezică de sprijin, astfel încât poligonul format să încadreze toate
punctele reţelei de îndesire.
Reţeaua geodezică de îndesire şi ridicare se execută prin metode cunoscute:
triangulaţie, trilateraţie, triangulaţie-trilateraţie, reţele de drumuiri poligonometrice
sau tehnologii geodezice bazate pe înregistrări satelitare (GNSS - sisteme globale
de poziţionare, de exemplu GPS). În cazul în care coordonatele punctelor sunt
determinate prin tehnologie GPS, la proiectarea reţelei se va ţine seama de
următoarele:
- reţeaua de îndesire şi ridicare trebuie să se sprijine pe minimum 4 puncte din
reţeaua geodezică de sprijin;
- punctele de sprijin vor trebui să fie uniform repartizate atât în interiorul
reţelei, cât şi la marginea acesteia;
- toate punctele noi vor fi determinate cu ajutorul a minimum 3 vectori;
- se va prevedea determinarea punctelor de legătură dublu-staţionate în
sesiuni diferite.
Reţelele geodezice de îndesire se compensează ca reţele libere prin încadrarea în
configuraţia lor a cel puţin 4 puncte din reţeaua geodezică de sprijin.
Abaterea standard medie de determinare a punctelor reţelei geodezice de

îndesire nu trebuie să depăşească 5 cm în poziţie planimetrică.
Punctele din reţeaua de îndesire trebuie să asigure o densitate de 1 punct/5 km2 în

extravilan şi 1 punct/km2 în intravilan.
5.1.3. Reţele geodezice de ridicare

Reţelele geodezice de ridicare sunt create în scopul asigurării numărului de puncte
necesare măsurătorilor topografice şi cadastrale de detaliu. Punctele reţelelor
geodezice de ridicare sunt determinate prin intersecţii înainte, retrointersecţii,
6
intersecţii combinate, drumuiri poligonometrice, tehnologie GPS, utilizându-se

puncte din reţeaua geodezică de sprijin şi de îndesire.
Densitatea unei reţele geodezice de ridicare se stabileşte în raport cu suprafaţa pe
care se execută lucrările şi cu scopul acestora. Reţelele geodezice de ridicare se
proiectează astfel încât să se asigure determinarea punctelor care delimitează
unităţile administrativ-teritoriale şi intravilanele, precum şi a celor care definesc
parcelele/corpurile de proprietate. Se va asigura o densitate de cel puţin 1
punct/km2 în zonă de şes, 1 punct/2 km2 în zone colinare şi 1 punct/5 km2 în zone
de munte.
Materializarea pe teren se va face cu o densitate impusă de configuraţia terenului şi
densitatea detaliilor (în principal limite de proprietate). Materializarea se va face,
după natura solului, cu borne, repere şi mărci standardizate. În intravilan, în zonele
asfaltate sau betonate, materializarea se poate face şi cu picheţi metalici cu
diametrul de 25 mm şi cu lungimea de 15 cm, bătuţi la nivelul solului, asigurând o
densitate a punctelor de minimum 4 puncte/km2. Din fiecare punct materializat se
vor asigura vizibilităţi către cel puţin alte două puncte din reţeaua geodezică de
îndesire şi ridicare sau din reţeaua geodezică de sprijin.
Indiferent de instrumentele şi procedeele tehnice utilizate la executarea
măsurătorilor, reţeaua geodezică de ridicare se compensează ca reţea constrânsă
pe punctele reţelelor de sprijin şi de îndesire.
Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie să depăşească: 10
cm în intravilan, iar în extravilan 20 cm în zone de şes, 30 cm în zone colinare,
50 cm în zone de munte.
Documentaţia tehnică întocmită după executarea reţelelor geodezice de sprijin,
îndesire şi ridicare, supusă operaţiunilor de recepţie, va cuprinde:
- memoriul tehnic cuprinzând descrierea generală a lucrării, metode de lucru,
instrumente utilizate, prelucrarea datelor (softul folosit, metoda de
compensare a reţelei, abaterile standard, elipsa erorilor pentru fiecare punct
geodezic nou-determinat), preciziile obţinute etc.;
- schema dispunerii punctelor vechi şi noi, cu marcarea vizibilităţilor (schiţa
vizelor);
- schema măsurătorilor efectuate (schiţa vizelor);
- fişiere ASCII pe suport magnetic, cu datele rezultate din măsurătorile de
teren (denumirea/numărul punctului de staţie, denumirile/numerele punctelor
vizate, direcţii măsurate, distanţe măsurate);
- descrierile topografice (anexa nr. 8) şi schiţele de reperaj pentru punctele
vechi şi noi;
7
- inventar de coordonate, inclusiv pe suport magnetic (fişier ASCII conform

modelului prezentat în anexa nr. 15);
- tabel din care să reiasă diferenţele dintre coordonatele vechi (puncte de
ordinul I, II, III, IV) şi coordonatele noi ale aceloraşi puncte, rezultate în urma
compensării reţelei.
5.2. Ridicarea detaliilor (delimitarea)

5.2.1. Linile de hotar – limite teritorial administrative (graniţă naţională, judeţ,
municipiu, comună, oraş)
Delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă operaţiunea de
bază prin care se identifică, se măsoară la teren şi se oficializează limitele unităţilor
administrativ-teritoriale, conţinând punctele de frângere şi traseele hotarului unei
unităţi administrativ-teritoriale, precum şi limitele intravilanelor din respectiva unitate
administrativ-teritorială. Această lucrare se execută obligatoriu înaintea începerii
lucrărilor de introducere a cadastrului general pe o unitate administrativ-teritorială.
Pentru realizarea delimitărilor cadastrale se vor executa următoarele:
a) constituirea comisiei de delimitare cadastrală, denumită în continuare
comisie, şi aprobarea componenţei acesteia, prin ordin al prefectului;
b) parcurgerea la teren a traseului hotarului teritoriului unităţii
administrative şi stabilirea punctelor de hotar care vor fi materializate;
c) materializarea punctelor de hotar cu borne de suprafaţă utilizate
pentru punctele de triangulaţie de ordinul V şi cu borne subterane tip 2,
conform standardului SR 3446-1/96. Mărcile pentru bornele de suprafaţă
se inscripţionează conform anexei nr.10.
d) executarea măsurătorilor pentru determinarea coordonatelor
punctelor de hotar;
e) calculul coordonatelor punctelor de hotar*;
f) întocmirea actelor de confirmare cu acordul membrilor comisiei de
delimitare cadastrală şi al delegaţilor unităţilor administrativ-teritoriale vecine
(anexa nr. 13.);
g) întocmirea dosarului de delimitare cadastrală şi marcarea hotarelor
administrative.
Coordonatele X, Y, Z ale punctelor de hotar se calculează în Sistemul de proiecţie

Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţă Marea Neagră 1975. Precizia de
*
Cu bolt sunt marcate operaţiunile strict tehnice (topometrice)
8
determinare a coordonatelor este similară cu cea a punctelor din reţelele geodezice

de ridicare(Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie să
depăşească: 10 cm în intravilan, iar în extravilan 20 cm în zone de şes, 30 cm în
zone colinare, 50 cm în zone de munte.)
Dacă linia de hotar este şi linie de frontieră a ţării, coordonatele punctelor de hotar
se preiau, în mod obligatoriu, de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară - Fondul naţional geodezic. Linia de frontieră a ţării se avizează la
Comandamentul Naţional al Grănicerilor.
5.2.2. Limitele de intravilan
Operaţiunile de delimitare a intravilanelor constau în:
a) constituirea comisiei de delimitare a intravilanului;
b) parcurgerea pe teren a limitei intravilanului, conform planului
urbanistic general aprobat, şi stabilirea punctelor care se vor
materializa;
c) materializarea punctelor;
d) executarea operaţiunilor de teren şi de birou pentru determinarea
coordonatelor punctelor;
e) întocmirea procesului-verbal de delimitare cadastrală a intravilanului, cu
acordul şi cu semnăturile membrilor comisiei (anexa nr. 3);
f) întocmirea dosarului de delimitare cadastrală.
Limita intravilanului se materializează cu borne standardizate conform SR 3446-
1/96 (anexa nr. 9 ). Mărcile pentru borne se inscripţionează conform anexei nr. 10.
Punctele materializate vor asigura o densitate de minimum 2 puncte/km.
5.3 Lucrări de cadastru general pe baza ortofotoplanurilor
Noile tehnologii permit executarea lucrărilor de cadastru prin utilizarea
ortofotoplanurilor. Datorită caracteristicilor şi calităţilor ortofotoplanului lucrările de
cadastru general trebuie abordate conform unui nou concept: planul cadastral
index.
Scopul implementării planului cadastral index, realizat pe baza ortofotoplanurilor,

este de a furniza soluţii de cost eficiente, bazate pe utilizarea cât mai largă a datelor
cadastrale existente.
Planul cadastral index (anexa nr. 16) conţine reprezentarea grafică în format digital
a următoarelor elemente:
- limitele corpurilor de proprietate;
- construcţiile permanente;
- elemente de infrastructură (căi ferate, drumuri, ape, canale şi elemente de
9
toponimie aferente);
- identificatori cadastrali georeferenţiaţi.
Planul cadastral index se obţine prin vectorizarea corectă a limitelor de pe
ortofotoplanurile digitale şi necesită atât o identificare pe teren a acestora, cât şi
evaluarea semnificaţiei lor.
Conturarea obiectelor se va face pe copiile ortofotoplanurilor, obţinându-se o schiţă
de identificare. Se vor identifica în primul rând elementele vizibile pe ortofotoplanuri.
Pentru elementele ce sunt neclare pentru vectorizare se vor efectua schiţe
ajutătoare.
Poziţiile punctelor topografice, pentru detalii care sunt în zone umbrite sau acoperite
de vegetaţie, se pot determina prin ridicări topografice simple (metoda
coordonatelor rectangulare, metoda aliniamentului sau metoda intersecţiei liniare,
radiere etc.). Pentru detaliile topografice ridicate prin aceste metode se vor întocmi
schiţe de detaliu.
Preciziile care trebuie asigurate pentru poziţia planimetrică relativ a
pnctelor topografice care pot fi identificate pe ortofotoplan sunt de 10
cm în intravilan şi 20 cm în extravilan pentru terenurile plane, 30 cm
pentru zonele de deal şi 50 cm pentru zonele de munte.
Prin vectorizare, de pe ortofotoplanuri se vor extrage următoarele elemente:
- limitele corpurilor de proprietate dacă sunt vizibile şi identificabile. Dacă nu, se vor
ridica prin metode topometrice terestre (inclusiv GPS) ;
- elementele de infrastructură: căi ferate, drumuri, ape, canale. Vectorizarea se va
face ţinându-se sema de elementele culese pe teren în schiţele de identificare şi
schiţele detaliilor determinate prin măsurători clasice.
Conceptul de bază la realizarea planului cadastral este forma digitală. Planurile
cadastrale de ansamblu şi planurile cadastrale de bază se obţin prin extragerea
datelor din bazele de date grafice şi textuale şi prin desenarea la plotter.
Planurile (hărţile) cadastrale pe suport material vor fi transpuse în format digital.
Conversia în format digital a materialului cartografic de pe suport analogic se va
face cu o precizie corespunzătoare preciziei grafice a scării documentaţiei
cartografice puse la dispoziţie, calculată pentru eroarea grafică de ±0,2 mm.
In final se va realiza o bază de date GIS cadastrală, la nivel naţional.
10
CURS 4
PARTEA ECONOMICA A CADASTRULUI GENERAL
1. SCOPUL SI NECESITATEA PARTII ECONOMICE A CADASTRULUI GENERAL
Asa cum s-a aratat la capitolul 1, prin activitatea de cadastru general se

urmaresc doua scopuri principale si anume: (a) furnizarea catre organele
juridice si proprietarii de imobile, a datelor cu privire la partea cantitativa a
drepturilor reale de proprietate si (b) furnizarea catre organele fiscale a
datelor cu privire la partea calitativa a imobilelor, in vederea stabilirii juste a
obligatiilor fiscale. Alte scopuri, cum ar fi furnizarea de date organelor de
statistica si sinteza centrale si locale, institutiilor de cercetare etc. sunt
subsidiare celor doua scopuri principale mentionate.
Partea economica a cadastrului general cuprinde un ansamblu de
metodologii de stabilire a valorii economice a imobilelor. Aceste metodologii
se numesc de bonitare cadastrala, astfel se poate vorbi de bonitate
cadastrala a terenurilor agricole sau silvice, bonitarea cadastrala a cladirilor,
bonitarea cadastrala a drumurilor etc.
Expresia “bonitare” deriva de la expresia din limba latina “bonitas”, care
inseamna preturi sau evaluare, iar prin bonitarea terenurilor sau a
constructiilor se intelege aprecierea calitativa a acestora, din punct de vedere
economic.
Prin metodologiile de bonitare cadastrala a terenurilor agricole se poate
stabili in mod stiintific, pe perioade mari de timp, valoarea productiilor si a
veniturilor nete cadastrale, evitandu-se consecintele unor aproximari dupa
date incerte.
1
2. BONITATEA CADASTRALA A TERENURILOR

Intre metodele cunoscute de bonitare cadastrala a terenurilor agricole
se numara si cea care foloseste drept criteriu, impartirea terenurilor (dupa
gradul de fertilitate) in cinci clase de calitate. Metoda a fost propusa de ing.
Scarlat Georgescu si cu unele diferentieri de ing. Gheorghe Olaru. Motivatia
analizarii acesei metode, este aceea ca in reglementarile date de Legea
impozitului pe terenul agricol se utilizeaza drept criteriu de stabilire a valorii
impozitelor tot cinci clase de calitate, dar nu pe baza de bonitare cadastrala,
ci pe principiul impartirii teritoriului tari in cinci zone agrogeografice.
Fertilitatea este cea mai importanta proprietatea a solului si este definita
de totalitatea insusirilor fizice, chimice si biologice, care asigura plantelor
cantitatile de substante nutritive in timpul perioadei de vegetatie. Toate
terenurile cultivate au o fertilitate naturala si una artificiala.
Fertilitatea naturala se formeaza in procesul de geneza a solului sub
actiunea bioacumulativa din diferitele zone biochimice. Astfel, diferitele
formatii vegetale au dus la acumulari diferite de subsatante nutritive si de
aceea solurile au fertilitati naturale (potentiale) mai mari sau mai mici.
Fertilitatea artificiala sau culturala se realizeaza ca rezultat al
interventiei omului in evolutia naturala a solului prin masuri agroameliorative.
Intrucat la baza fertilitatii artificiale sta totusi fertilitatea naturala
(potentiala), in practica nu se pot separa intrucat ele definesc impreuna
fertilitatea economica a solului, care constituie factorul principal al bonitarii
cadastrale a terenurilor agricole.
La incadrarea terenurilor agricole in cele cinci clase de calitate prin
metoda mentionata, s-au avut in vedere urmatoarele insusiri de baza:
grosimea profilului de sol, grosimea orizontului de humus continutul in humus,
textura si continutul de schelet, valoarea reactiei pH, gradele de podzolire,
saraturare, eroziune, alunecare si inundare, formele de relief, natura si
insusirile rocilor-mama, adancimea apelor freatice si compozitia chimica a
acestora, precum si interventia omului cu lucrari de imbunatatiri funciare.
Toate aceste insusiri sunt considerate ca un tot unitar, fiecare dintre ele
influentadu-le pe celelalte, iar totalitatea lor influentand fiecare insusire in
parte.
Potrivit criteriului de impartire a solurilor in cinci clase dupa gradul de
fertilitate, acestea sunt:
Clasa I solurile cu fertilitate foarte buna.
Clasa a II-a solurile cu fertilitate buna.
Clasa a III-a solurile cu fertilitate mijlocie.
Clasa a IV-a solurile cu fertilitatea slaba.
Clasa a V-a solurile cu fertilitate foarte slaba.
2
Clasele de fertilitate se pot recunoaste dupa urmatoarele insusiri

principale:
- Terenurile din clasa I de fertilitate sunt acelea care se preteaza la
orice categorie de folosinta agricola, nu necesita lucrari de imbunatatiri
funciare, sunt soluri profunde care au un orizont de humus bine dezvoltat
(peste 50 cm grosime), cu o textura luto-nisipoasa sau lutoasa, fara continut
de schelet, reactia neutra slab acida si slab alcalina, nu se manifesta nici un
proces de degradare ca podzolire, saraturare, eroziune sau mlastinare, iar
inundatiile se petrec in medie o data la 8-10 ani, terenul este in intregime
mecanizabil (pante de 5o) si situat in campie, lunci, terase, vai largi
coluvionare dar fara exces de apa.
- Terenurile din clasa a II-a de fertilitate sunt pretabile la toate plantele
cultivate, au orizontul de humus mai putin dezvoltat, textura variaza de la
nisip-lutos pana la lut-argilos, reactia este slab acida, neutra sau alcalina,
prezinta uneori procese incipiente de podzolire, salinizare, eroziune sau
mlastinizare, terenul este putin inclinat (pante intre 5o – 10o), sursa de apa
este satisfacatoare (din precipitatii sau din freatic).
- Terenurile din clasa a III-a de fertilitatea sunt acelea in care incep sa
apara procese evidente de degradarea, pretabilitatea pentru arabil este
diminuata, orizontul de humus este slab dezvoltat, textura variaza de la nisip,
nisip-lutos pana la argilo-lutos, iar reactia pH variaza de la acida la alcalina,
inundarea se poate produce o data la 4-6 ani, relieful este colinar, iar drenajul
solului este nesatisfacator.
- Terenurile din clasa a IV-a de fertilitate sunt acelea la care procesele
de degradare se manifesta puternic, folosirea ca arabil este foarte redusa, se
preteaza la plantatii de vii, pomi si pajisti, in marea lor majoritate necesita
lucrari de imbunatatiri funciare, in special de combatere a eroziunii.
- Terenurile din clasa a V-a de fertilitate contin rocile ajunse la
suprafata, au in general conditii nefavorabile pentru dezvoltarea plantelor (nu
se folosesc ca arabil decat in conditii fortuite) cele mai potrivite folosinte sunt
pasunile, fanetele, uneori livezile, necesita lucrari de combaterea eroziunii
sau lucrari hidroameliorative cand se afla pe turbarii, mlastini sau in zone cu
inundatii de lunga durata etc.
Bonitarea terenurilor agricole in ansamblul ei se bazeaza nu numai pe
fertilitatea solului – care fara indoiala reprezinta factorul cel mai important-, ci
are in vedre si factorii de clima, relief si de hidrologie.
O cerinta esentiala care conditioneaza realizarea lucrarilor de bonitare
a terenurilor agricole este aceea a existentei si deci a utilizarii cartarilor
pedologice. Fara studiile de cartare pedologica executatea de specialisti in
pedologie nu se pot realiza lucrarile de bonitare cadastrala, dupa cum fara
analize de evaluare a calitatii constructiilor executate de specialisti in
domeniul constructiilor nu se pot realiza lucrari de bonitare a cladirilor.
3
Pentru lucrarile de bonitatre cadastrala a terenurilor este necesar ca pe

planul cadastral adus la zi sa se transpuna si limitele unitatilor de sol preluate
din planul de cadastrare pedologica existent la dosarul lucrarii de cartare
pedologica (stationara).
3. ETAPELE LUCRARILOR DE BONITERE

Potrivit metodei de bonitare mentionate, fiecare din cele cinci clase de
calitate primesc cate 20 de puncte (note de bonitare) (tabelul 1.) .
Tabelul 1. Notele de bonitare in functie de clasele de calitate a terenurilor agricole
Clasa de calitate Note Caracteristicile
(de fertilitate) de bonitare claselor de calitate
I 81-100 Foarte buna

II 61-80 Buna
III 41-60 Mijlocie
IV 21-40 Slaba
V 1-20 Foarte slaba
Acordarea punctelor (notelor) pentru factorii luati in consideratie (sol,

clima, relief si hidrologie) se face pe baza caracterizarilor extrase din studiile
agropedologice, climatologice si hidrologice aflate in dosarul lucrarii de
cartare a solului.
a. Pentru soluri se foloseste sistemul de punctaj conceput de Institutul
de Cercetari Pedologice si Agrochimice al Academiei de Stiinte Agricole si
Silvice, valabil pentru solurile existente in Romania (141 denumiri de soluri)
de exemplu: ± 7 puncte pentru profunzimea solului; 0-7 puncte pentru textura
solului; 0-7 puncte pentru grosimea stratului de humus; 0-5 puncte roca de
solificare; 0-7 continut in humus; ± 7 puncte saturatie in baze; ± 5 puncte
continut in saruri nocive; 0-5 puncte stare de culturalizare. Rezulta in total 50
de puncte care se repartizeaza pe cele cinci categorii de folosinte agricole.
b. Pentru conditiile de clima se folosesc hartile climatologice si datele
locale din care se extrag: temperatura medie anula si volumele precipitatiilor
anuale in cadrul unui interval de ± 20 puncte, considerandu-se ca aceste
conditii pot influenta scaderea favorabilitatii celorlalti factori naturali (de sol,
de relief si conditii hidrologice), chiar daca ar fi favorabile.
c. Pentru conditiile de relief se foloseste o schema cu un punctaj in
intervalul ± 15, stabilit in functie de panta medie din fiecare parcela
(tabelul 2).
4
Tabelul 2. Punctajele pentru bonitare in functie de relieful terenului

Caracterizarea Punctaje
reliefului Arabil Pasuni Fanete Vii Livezi
Teren plan drenat 15 15 15 5 10
3o – 5o 10 15 15 10 15
5o – 10o 0 10 10 15 15
10o – 15o -10 5 5 15 10
15o – 25o -15 0 -10 -5 0
>25o -20 -10 -15 -10 -10
d. Pentru conditiile hidrologice se foloseste o schema in care se acorda

pana la ± 15 puncte, stabilite in functie de aportul apei din subsol (in functie
de nivelul panzei freatice) (tabelul 3).
Tabelul 3. Punctajele pentru bonitare in functie de conditiile hidrologice
Nivelul panzei Punctaje
freatice Arabil Pasuni Fanete Vii Livezi
(m)
Peste 10 0 0 -5 5 5
6-10 5 0 0 10 10
4-6 10 5 5 15 15
4-2,5 10 10 10 10 5
2,5-1,5 10 15 15 -10 -10
1,5-1 5 10 15 -15 -15
1-0,7 -5 0 10 -15 -15
0,7-0,3 -10 -5 10 -15 -15
sub 0,3 -15 -15 0 -15 -15
Pentru ca nota definitiva de incadrare in clasa de bonitare a parcelei sa

corespunda cat mai bine cu situatia din teren in sensul ca acesta sa
reflecteze si distanta, precum si starea drumurilor pana la locul de
desfasurare al produselor (la piata sau depozit), se aplica o corectie a sumei
totale a punctajelor (tabelul 4).
5
Tabelul 4. Punctajele pentru corectarea notelor de bonitare in functie de distante si starea

drumurilor
Punctaje
Starea drumurilor/
Desfundat
Distanta in km Astfalt Piatra Pamant
Nisipos Noroios
0-2,5 0 0 -1 -2 -3
2,6-5 0 -1 -2 -3 -4
5,1-7 -1 -1 -2 -4 -5
7,1-10 -1 -2 -3 -5 -6
10,1-15 -2 -3 -4 -6 -7
15,1-20 -3 -4 -5 -7 -9
>20 -4 -5 -6 -8 -10
Calculul notei medii de bonitare

Nota medie de bonitare pe o parcela sau grup de parcele (tarla) se
obtine prin insumarea notelor de bonitare atribuite celor patru factori (sol,
clima, relief, hidrologie), dupa care se scad punctele de corectie datorita
lungimii si starii drumurilor.
Trebuie subliniat faptul ca, de regula, conturul topografic al parcelei nu
coincide cu cel al unitatii de sol. De aceea, o parcela topografica poate sa
cuprinda doua sau mai multe subparcele (fictive), fiecare facand parte din
unitati de sol diferite pentru care trebuie sa li se calculeze numarul de puncte
care dau nota de bonitare, iar nota medie de bonitare a parcelei se
calculeaza din suma notelor subparcelelor impartita la numarul acestor
subparcele (atunci cand suprafetele subparcelelor sunt egale). Dar cum, de
regula, suprafetele subparcelelor apartinand de unitati diferite de sol nu sunt
egale, media se calculeaza dupa aplicarea ponderilor in cadrul fiecarei
parcele sau corp de proprietate.
Inscrierea datelor primare de masuratori ale subparcelelor (pe planul
cadastral care contine si limitele unitatilor de sol) se face in formulare de
lucru, in care se calculeaza si mediile ponderate ale notelor de bonitare
pentru fiecare parcela sau corp de proprietate care are numar cadastral. In
final, notele de bonitare medii atribuite parcelelor si/sau corpurilor de
proprietate se inscriu in registrele cadastrale la rubricile special rezervate.
Modul de inscriere prescurtat si sintetic a datelor de bonitare, a
totalurilor si a adatelor finale se executa in instructiunile tehnice de lucru.
6
Curs 5
PARTEA JURIDICA A CADSTRULUI - NOTIUNI DE DREPT FUNCIAR
1.PRINCIPII GENERALE
Fondul funciar al Romaniei este constituit din terenurile de orice fel,

indiferent de destinatie, de titlul pe baza caruia sunt detinute, respectiv, de
domeniul public ori privat din care fac parte.
In functie de destinatie, terenurile se impart in: terenuri cu destinatie
agricola, terenuri cu destinatie forestiera, terenuri aflate permanent sub ape,
terenuri din intravilan si terenuri cu destinatii speciale.
Terenurile mentionate mai sus sunt detinute de diferite persoane fizice si
juridice.
Prin detinatorii de terenuri se inteleg titularii dreptului de proprietate, al
altor drepturi reale asupra acestora sau care, potrivit legii civile, au calitatea de
posesori ori detinatori precari.
Proprietatea privata asupra terenurilor, sau alte drepturi reale, poate avea
ca titulari persoane fizice si juridice, iar terenurile care apartin domeniului public
sunt proprietatea statului.
Domeniul public este de interes national si local.
Terenurile care fac parte din domeniul public national sunt in proprietatea
exclusiva a statului, iar terenurile care fac parte din domeniul public local, apartin
in proprietatea comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor.
Terenurile din domeniul public national sunt administrate de catre organele
statului prevazute de lege, iar cele din domeniul public de interes local sunt
administrate de consiliile locale comunale, orasenesti, municipale, dupa caz, sau
de catre prefecturile judetene.
Prin denumirea de terenuri din domeniul public se intelege ca acestea sunt
destinate unei utilitati publice.
Astfel, apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate
constructiile de interes, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri
publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie forestiera, albiile raurilor si
fluviilor, lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii
teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii
naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si
istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte
1
folosinte, care potrivit legii, sunt de domeniul public care, prin natura lor, sunt de
uz sau de interes public.
Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil,
iar dreptul de proprietate asupra acestora este inprescriptibil.
Terenurile din domeniul privat al statului si respectiv al comunelor,
oraselor, municipiilor si judetelor sunt altele decat cele din domeniul public, si
mentionate mai sus, care au intrat in proprietatea statului prin modurile
prevazute de lege, fiind supuse normelor juridice de drept comun, daca prin lege
nu se dispune altfel.
Dreptul de proprietatea asupra terenurilor, precum si celelalte drepturi
reale se inregistreaza in documentele cadastrului general si de publicitate
imobiliara prevazute de lege.
2. DREPTUL DE PROPRIETATE
Portivit art. 480 din Codul civil: “ Proprietatea este dreptul ce are cineva de
a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele
determinate de lege”.
Pentru a putea constitui exercitiul unor drepturi, actele persoanei trebuie
sa fie recunoscute, sau sa nu fie interzise de lege, intrucat un act contrar legii nu
poate constitui, din punct de vedere juridic, exercitiul unui drept.
Dreptul subiectiv este o prerogativa a activitatii individuale, in virtutea
caruia subiectul unui raport juridic poate actiona in limitele permise de lege.
Drepturile civile ale persoanelor fizuce si juridice, in raport de sfera
persoanelor obligate si in functie de continutul obligatiilor corespunzatoare, sunt:
- drepturi absolute;
- drepturi relative.
Drepturile absolute sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia
generala negativa a tuturor persoanelor de a se abtine de la incalcarea lor.
Din categoria drepturilor absolute fac parte: drepturile personale
nepatrimoniale, cum sunt dreptul la nume, dreptul la integritatea persoanei, la
onoare etc.; drepturi ce deriva din raporturile de familie; drepturile de autor si
inventator; dreptul de proprietate; precum si celelalte drepturi reale.
Drepturile relativa sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia uneia
sau a unor persoane determinate, de a da, de a savarsi sau de a se abtine de la
anumite acte sau fapte juridice.
Aceste drepturi opereaza numai in privinta subiectului obligat sau a
subiectelor obligate.
Acestea sunt toate drepturile ce se nasc din contracte.
2
O alta clasificare a drepturilor se poate face dupa continutul lor economic,

astfel:
- drepturi patrimoniale;
- drepturi nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un continut economic,
oferind posibilitatea unei evaluari banesti.
Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu au un continut
economic, cum sunt cele legate de persoana omului.
Drepturile patrimoniale se impart in:
- drepturi reale;
- drepturi de creanta.
Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale pe care titularii lor le
exercita direct asupra lucrurilor, fara concursul altor persoane.
Drepturile reale se impart la randul lor in:
- drepturi reale principale;
- drepturi reale accesorii.
Din categoria drepturilor reale principale fac parte: dreptul de proprietate,
dreptul de superficie, dreptul de usufruct, uz si abitatie, dreptul de servitute.
Din categoria drepturilor reale accesorii fac parte: ipoteca, privilegiile si
amanetul.
Sunt denumite drepturi reale accesorii deoarece servesc drept garantie
reala unor drepturi de creanta.
Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in baza carora
subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectul pasiv, numit debitor ca
acesta sa dea sa faca sau sa nu faca ceva.
Drepturile civile ale persoanelor fizice si juridice sunt recunoscute si
ocrotite atat de Constitutie cat si de Codul civil, in scopul satisfacerii intereselor
acestora, de natura materiala, personala si culturala, in acord cu interesul
general al statului.
3
3. DESPRE BUNURI SI PATRIMONIU

3.1 Despre bunuri
Pentru ca un lucru sa devina bun, in sens juridic, trebuie sa prezinte
utilitate si in acelasi timp sa fie apt de apropiere.
In sens economic, prin cuvantul bun se desemneaza orice lucru care este
util.
In sens juridic, prin cuvantul bun, sunt indicate lucrurile care, fiind
destinate satisfacerii nevoilor omului, pot face in acelasi timp obiectul unei
apropieri individuale ori colective si care pot fi exprimate intr-o valoare
baneasca.
Bunurile sunt clasificate dupa trei criterii:
- dupa destinatia lor economica;
- dupa anumite insusiri fizice;
- dupa modul cum se infaptuieste circulatia lor economica.
Dupa destinatia lor economica bunurile se impart in:
- mijloace de productie;
- obiecte de consum individuale.
Mijloacele de productie servesc in procesul de productie un timp mai
indelungat si acestea sunt: pamantul, cladirile destinate productiei, masinile,
utilajele cu ajutorul carora se actioneaza asupra obiectului muncii.
Tot in aceasta clasificare se include si obiecte ale muncii asupra carora se
exercita actiunea mijloacelor de productie, precum materia prima conbustibilul
etc.
Obiectele de consum individual sunt acelea care indeplinesc nevoile
materiale si culturale ale beneficiarilor consumatori cum sunt: imbracaminte,
alimente, carti, obiecte de uz casnic si gospodaresc etc.
In cadrul clasificarii bunurilor dupa criteriul insusirilor lor fizice, bunurile se
impart in:
- bunuri consumabile si bunuri neconsumabile;
- bunuri fungibile si bunuri nefungibile;
- bunuri certe si bunuri in genere;
- bunuri divizibile si indivizibile;
- bunuri principale si bunuri accesorii;
- bunuri nemiscatoare si bunuri miscatoare;
- bunuri corporale si bunuri incorporale.
4
Sunt consumabile bunurile care se consuma la prima lor intrebuintare

(alimente, combustibili etc.).
Sunt neconsumabile bunurile apte de intrebuintari succesive, fara a se
distruge materialmente sau pierde juridic (cladirile, hainele, mobila etc.).
Bunurile fungibile sunt acelea care, aflandu-se intr-un raport de
echivalenta intre ele, se pot schimba unele cu altele, cu prilejul platii sau
executarii unei obligatii (ex. Biletele de banca, moneda metalica etc. ).
Deci, fungibilitatea presupune un raport de echivalenta intre bunuri, in
puterea caruia acestea pot servi unul in locul altuia la indeplinirea obligatiilor.
Stabilirea raportului de echivalenta are loc prin cantarire, numarare sau
masurate, de unde urmeaza ca numai bunurilor care se pot cantari, numara ori
masura le este recunoscuta calitatea de a fi fungibile.
Bunurile nefungibile sunt acelea care avand individualitate proprie,
determinata de calitatile intrinseci, nu se pot inlocui unele cu altele pentru a
libera pe debitor.
Raportul de echivalenta intre asemenea bunuri lipseste , de exemplu, un
tablou facut de un pictor este un bun nefungibil.
Bunurile certe sunt bunurile care fiind determinate individual, se
deosebesc de alte bunuri prin caracterele lor generice (spre exemplu, o anumita
casa sau un anumit cal sunt bunuri certe).
Individualizarea bunurilor in genere nu se pot face decat prin cantarire,
numarare ori masurare.
Importanta deosebirii a bunurilor incerte si de genere se manifesta in
legatura cu stabilirea momentului cand se considera transmisa proprietatea si cu
problema riscului lucrului.
In privinta bunurilor inerte, dreptul de proprietate se transfera in principiu,
prin simplul acord de vointa al partilor, pe care bunurile in genere (de gen) sunt
transmise in proprietatea dobanditorului numai din momentul in care a avut loc
individualizarea lor prin cantarire, numarare ori masurare.
Cand obiectul raportului juridic este un corp cert, riscul trece asupra
dobanditorului chiar din momentul stabilirii acestui raport juridic.
In situatia in care bunul in genere (de gen) nu a fost individualizat prin
cantarire, numarare ori masurare, riscul ramane asupra vanzatorului.
Bunurile divizibile sunt cele care, din punct de vedere material sau
intelectual, se pot imparti, fara ca prin aceasta sa-si piarda valoarea economica
(stofa, alimente etc.).
Bunuri indivizibile sunt acele lucruri care odata impartite, inlatura
posibilitatea de a mai fi folosite (un animal etc.).
5
Aceasta distinctie prezinta interes in materie de partaj, in cazul caruia

bunurile indivizibile urmeaza, de regula, sa fie atribuite unui singur copartas,
precum si in materia executarii, cand obiectul obligatiei, fiind indivizibil,
executarea sa poate fi ceruta unuia singur dintre codebitori.
Bunurile principale sunt acelea care au o existenta de sine statatoare, o
destinatie economica proprie si un regim juridic independent (ex. o casa).
Bunurile accesorii sunt legate prin destinatia lor economica de alte bunuri,
carora sunt menite sa le serveasca (telecomanda televizorului, arcusul de la
vioara etc.).
Bunurile nemiscatoare, in grupa carora intra toate bunurile care au o
asezare fixa si stabila, sunt: pamantul, cladirile si in general tot ceea ce este
legat de sol (art. 462-465 Cod civil).
Bunurile miscatoare sunt acelea care nu au o astfel de asezare fixa si
stabila, putandu-se misca dintr-un loc in altul, fie prin forta proprie, fie cu
concursul unei energii straine (art. 472-473 Cod civil).
In categoria bunurilor nemiscatoare (imobile) prin obiectul la care se aplica
intra, conform art. 471 Cod civil, uzufructul asupra bunurilor imobile, servitutile si
actiunile care tind la revendicarea unui imobil.
In interpretarea larga pe care a primit-o art. 471 Cod civil, din aceasta
grupa de bunuri fac parte si:
- toate celelalte drepturi reale, cand au ca obiect un imobil;
- creantele imobiliare (cand imobilul vandut nu este delimitat in momentul
vanzarii si deci proprietatea nu a fost transferata asupra cumparatorului,
care ramane creditor imobiliar pana cand are loc delimitarea);
- actiunile prin care se urmareste valorificarea frepturilor reale imobiliare,
precum si actiunile prin care se tinde la desfiintarea unui act ce are ca
obiect un lucru imobil (actiunea in revendicare imobiliara, actiunea
confesorie de servitute, actiunile posesorii, actiunea in nulitate, actiunea
in rezolutiune si actiunea in revocarea unei donatii).
Bunurile sunt miscatoare nu numai prin natura lor, dar si prin:
- determinarea legii;
- prin anticipatie.
Categoria bunurilor miscatoare prin determinarea legii este consacrata de
legiuitor in art. 474 Cod civil si in aceasta intra: drepturile reale mobiliare
creantele mobiliare si actiunile mobiliare.
In grupa bunurilor mobile (miscatoare) prin anticipatie, care reprezinta o
creatie a practicii judecatoresti si a doctrinei, intra bunurile imobile prin natura lor
6
care, pentru a satisface un interes determinat al proprietarului, pierd caracterul

lor imobiliar.
De pilda, desi recolta inainte de a fi culeasa nu este separata de fond,
totusi fiind destinata a fi culeasa, nimic nu se opune ca prin conventie partile sa
o presupuna astfel inainte de separare naturala.
In acest caz, recolta devine mobil prin anticipatie.
Diviziunea bunurilor in imobile si mobile are originea in dreptul roman,
unde valoarea economica a bunurilor juca in privinta aceasta rolul unui criteriu
important.
Particularitatile prin care se deosebeste regimul juridic al bunurilor imobile
de bunurile mobile constau in:
- regimul publicitatii instrainarilor si constituirii de drepturi reale este
propriu, in principiu, numai imobilelor, in privinta mobilelor fiind inutil
datorita regulii cuprinse in art. 1909 si 972 Cod civil:
- numai bunurile imobile pot face in principiu obiectul unei garantii
ipotecare, in timp ce bunurile mobile pot fi obiect de gaj, fiecare din
aceste garantii reale fiind supusa unor conditii speciale si producand
efecte deosebite;
- procedura executarii silite cunoaste reguli deosebite pentru fiecare din
aceste doua categorii de bunuri;
- distinctia bunurilor in imobile si mobile gaseste interes si in ce priveste
regulile din materia posesiunii. Uzucapiunea si actiunile posesorii au ca
obiect numai bunurile imobile. In privinta bunurilor mobile se aplica art.
1900 combinat cu art. 972 Cod civil;
- daca obiectul in litigiu este un bun imobil, competenta instantei de
judecata este determinata de situatia acestuia, iar daca este vorba de
un bun mobil, competenta apartine instantei de la domiciliul paratului,
dar si in raport de valoarea imobilului;
- imobilele aflate in cuprinsul tarii, apartinand persoanelor straine, sunt
supuse legii teritoriale; cu privire la imobile, conflictul legilor in spatiu se
rezolva in favoarea principiului personalitatii;
- insusi codul familiei contine reguli diferite, fondate pe aceasta diviziune
cand este vorba de actele de dispozitie.
Bunurile corporale sunt acelea care au o existenta materiala infatisandu-se
sub forma concreta, vizibila si cazand sub simturile noastre (masa, casa etc.).
Bunurile incorporate au o existenta abstracta, in sensul ca nu au o forma
materiala concreta.
7
In aceasta categorie figureaza toate drepturile de creanta, precum si toate

drepturile reale, cu exceptia dreptului de proprietate, care confundandu-se cu
obiectul asupra caruia poarta, este trecut in randurile bunurilor corporale.
Interesul practic al acestei distinctii trebuie pus in legatura cu domeniul de
aplicare a actiunii in revendicare. Numai bunurile corporale pot fi, in principiu,
revendicate.
Din punct de vedere al circulatiei lor economice, bunurile se impart in:
- bunuri proprietate de stat, din care, o parte reprezinta bunuri proprietate
publica de interes national, bunuri proprietate publica de interes local,
aflate in administrarea consiliilor locale, si bunuri in proprietate privata.
Tot in proprietatea statului sunt cuprinse unele bunuri care prezinta un
anumit pericol: armele, substantele explozibile, otravuri si altele, care pot fi
instrainate in conditii speciale si cu aprobarea organelor de stat competente.
- bunuri proprietate privata a persoanelor fizice, a unor asociatii cu
personalitate juridica cu sau fara activitate economica.
3.2. Despre patrimoniu

Patrimoniul este totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoarea
economica si apartinand unei persoane fizice sau juridice.
In patrimoniul persoanelor juridice se formeaza mai multe grupe de bunuri,
fiecare cu o afectiune economica proprie si cu un regim juridic corespunzator.
Acestea sunt: grupa mijloacelor fixe sau de baza, grupa mijloacelor
circulante sau de rulment, a fondurilor speciale, fondul de rezerva etc.
Notiunea de patrimoniu are urmatoarele utilitati practice:
- dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, in sensul ca acesti
creditori au dreptul de a urmari, atunci cand se trece la relizarea
creantelor acestora, totalitatea bunurilor apartinand debitorului, sau
debitorilor (art. 1718 si 1719 Cod civil).
Acest drept de gaj general poarta asupra totalitatii bunurilor, exprimate nu
in individualitatea lor concreta si specifica, ci din punct de vedere al valorii lor;
- ca ansamblu de drepturi si obligatii, notiunea de patrimoniu explica de
ce atunci cand o persoana inceteaza de a mai exista, drepturile si
obligatiile acestuia se transmit asupra succesorilor sai universali sau cu
titlu universal;
- aceasta notiune invedereaza utilitatea si in legatura cu explicarea
fenomenului subrogatiei reale, potrivit caruia daca un bun se substituie
altuia, ia locul si pozitia juridica a acestuia din urma.
8
Cand subrogatia reala intervine intr-o universitate, ea este cu titlu universal

si opereaza de drept.
Daca legea prevede expres sau daca partile au convenit, subrogatia poate
interveni si in raporturi ce se refera la un bun izolat, in acest caz, ea este un titlu
particular (art. 1721 Cod civil).
Cazuri practice ale subrogatiei reale intalnim in urmatoarele situatii:
- cu prilejul formarii loturilor ce se distribuie mostenitorilor prin actul de
imparteala, se are in vedere pretul bunurilor vandute in timpul starii de
indiviziune. Acest pret ia, in virtutea subrogatiei reale, locul si situatia
juridica a bunurilor instrainate.
- anulandu-se hotararea declarativa de moarte a celui disparut, acesta
urmeaza sa reprimeasca de la mostenitorii aparenti bunurile dobandite
de ei prin efectul hotararii declarative de moarte.
In situatia in care o parte sau toate bunurile sale au fost instrainate intre
timp, persoana a carei declaratie de moarte a fost anulata va primi bunurile sau
valorile dobandite de mostenitorii aparenti in locul celor instrainate.
4. PRINCIPIILE
CALAUZITOARE CARE STAU LA BAZA PUBLICITATII IMOBILIARE
ORGANIZATA CU AJUTORUL CARTILOR FUNCIARE
4.1. Principiul efectului constitutiv de drepturi reale ca urmare a

inscrierii in cartea funciara
In cartea funciara se fac trei feluri de inscrieri:
- intabulare;
- incrierea provizorie;
- notare.
Aceste inscrieri formeaza doua categorii juridice:
a. categoria intabularii si inscrierii provizorii;
b. categoria notarii.
Aceste categorii juridice se deosebesc intre ele prin functiile pe care le
indeplinesc, ceea ce determina si natura lor juridica.
Intabularea si inscrierea provizorie au ca obiect aratarea drepturilor reale
imobiliare, care poarta asupra imobilelor inmatriculate in cartile funciare, iar
notarile au ca obiect aratarea unor fapte juridice privind persoana titularilor
drepturilor reale inscrise in cartea funciara, cum ar fi: minoritatea juridica sau
interdictie a proprietarului; a unor drepturi personale, nedespartit legale de
posesia unui imobil ca, de pilda, dreptul de locatiune asupra unui imobil sau a
9
unor raporturi juridice intre titularul dreptului real inscris in cartea funciara si o
alta persoana, de natura sa afecteze regimul juridic al bunului nemiscator ca, de
pilda, regimul juridic a comunitatii de bunuri ce exista intre doi soti.
Pe cand intabularile si inscrierile provizorii au prin insasi natura lor o
pozitia centrala, dominanta in cartea funciara, notarile au, in schimb, un caracter
ajutator, de evidenta, care invedereaza existenta unor fapte, drepturi personale
si raporturi juridice cu privire la insasi persoana titularilor drepturilor reale, sau in
legatura cu continutul drepturilor reale inscrise in cartea funciara.
Asa se explica faptul ca principiile fundamentale ce stau la baza
reglementarii sistemului de carte funciara (efectul constitutiv de drept al inscrierii
de carte funciara si forta probanda a inscrierii facute in cartea funciara) se aplica
numai intabularii si inscrierilor provizorii.
Intabularea si inscrierea provizorie sunt de aceeasi natura si se deosebesc
intre ele numai sub raportul valorii lor juridice.
Pe cand intabularea este o inscriere definitiva, neconditionata de nici o alta
cerinta, inscrierea provizorie este o inscriere imperfecta, conditionata in cuprinsul
ei de o alta cerinta ca, de pilda, prezentarea hotararii judecatoresti definitive,
daca inscrierea provizorie a dreptului de proprietate s-a facut in temeiul sentintei
nedefinitive a instantei de fond, cerinta care – odata indeplinita – transforma
inscrierea provizorie intr-una definitiva, intr-o intabulare cu efect retroactiv pana
la inregistrarea cererii de inscriere provizorie.
Tertii, care vor sa dobandeasca drepturi reale prin inscrierea in cartea
funciara, sunt interesati de a cunoaste o serie de alte date cu privire la aceste
drepturi, de pilda, daca titularul acestor drepturi are capacitatea de exercitiu de a
face acte de instrainare sau daca imobilul trebuie sa fie considerat ca proprietate
comuna a ambilor soti, chiar daca inscrierea dreptului de proprietate in cartea
funciara s-a facut numai in favoarea unuia dintre ei.
4.2.principiul publicitatii reale

Principiul publicitatii reale, cum este cel al cartii funciare, presupune ca
trebuie sa se noteze in cartea funciara orice fapt, drept personal sau raport
juridic care, prin existenta lor, sunt de natura sa inraureasca asupra drepturilor
reale dobandite prin inscriere in cartea funciara, fiind sub raportul valabilitatii
actelor juridice de dobandire, fie sub raportul unor restrictii aduse in continutul
acestor drepturi reale.
Obiectul notarilor in cartea funciara consta in:
- aratarea incapacitatii totale sau partiale de exercitiu a titularului
dreptului real inscris (minoritatea, punerea sub interdictie);
- instituirea curatetei;
10
- aratarea modalitatii ce afecteaza dreptul inscris (conditie suspensiva);

- aratarea existentei unor raporturi juridice intre titularul dreptului real
inscris in cartea funciara cu o alta persoana de natura sa afecteze
regimul juridic al bunului nemiscator (regimul matrimonial);
- aratarea unor drepturi personale care, desi relative (locatiunea, pactul
de operatiune etc.), sunt, totusi, asa de strans legate de posesia unui
imobil, incat prerogativele cuprinse in aceste drepturi personale nu mai
pot fi realizate daca, in cazul unei instainari, ele n-ar putea fi facute
opozabile tertilor debitori;
- aratarea oricarei actiuni care da caracterul unui drept litigios dreptului
real inscris in cartea funciara;
- aratarea actiunii de iesire din indiviziune cu privire la imobilul comun,
care are ca urmare materializarea dreptului de proprietate – drept ce
poate fi determinat de la inceput printr-o fractiune sau, in caz de
proprietate comuna in devalmasie, se determina cu ocazia impartirii, in
conditiile prevazute de actele normative in vigoare – intr-o anumita
parte a imobilului comun;
- aratarea actiunii pentru anularea declaratiei de moarte a titularului
dreptului real insris in cartea funciara;
- notarile prevazute in actele normative privind executarea silita imobiliara
ca, de pilda, punerea sub sechestru judecatoresc al imobilului ce
constituie obiectul dreptului real inscris;
- aratarea restrictiilor legate ce afecteaza continutul drepturilor reale
inscrise in cartea funciara care, desi sunt opozabile tertilor dobanditori
fara notare, totusi, e util sa fie aduse la cunostinta acestora.
Numarul mare de notari prevazut in actele normative privitoare la cartile
funciare se explica prin aceea ca in conditiile actuale pamantul, fiind in circuitul
civil, constituie obiectul obisnuit al comertului liber.
In acest fel pamantul ca marfa a fost supus regulilor generale ale circulatiei
marfurilor, cu exceptia instrainarii acestuia persoanelor care nu sunt cetateni ai
tarii noastre.
Pamantul , ca element de stabilitate ce nu se poate disimula pentru al
sustrage de la urmarirea creditorilor, a constituit si constituie o baza excelenta
pentru dezvoltarea creditului in general si, in special, a creditului agricol, creand
in acest fel conditiile necesare pentru creditori de a controla si a-si subordona
piata in materii prime de provenienta agricola.
Cresterea valorii economice a pamantului nu a intarziat sa produca
importante consecinte juridice.
11
Astfel, pe de o parte s-au adaptat institutiile juridice (carte funciara, registre

de transcriptiuni si inscriptiuni, carti miniere, registre centrale, Agentia pentru
Dezvoltare si Amenajare Rurala etc.) pentru a da deplina siguranta investitiilor
de capitaluri, facilitand in acest mod si operatiunile speculative.
In ce priveste proprietatea privata asupra casei de locuit, anexelor
gospodaresti si a terenului aferent, precum si asupra terenului din extravilanul
localitatilor, dar si asupra proprietatii particulare din sectorul productiei de
marfuri, mici, mijlocii si mari, cartea funciara sprijinita pe cadastrul general
trebuie sa constituie nu numai un registru inventar al drepturilor reale pe care
cetatenii le pot avea asupra imobilelor, dar si un mijloc de control eficace asupra
legalitatii operatiunilor juridice ce se fac cu privire la imobilele inmatriculate in
aceste carti funciare.
In temeiul celor mai sus aratate, din diversele notari prevazute in actele
normative privitoare la cartile funciare, principiul publicitatii prezinta un interes
deosebit; pentru a putea cunoaste situatia juridica a imobilelor inmatriculate in
cartea funciara, se fac urmatoarele notari:
a. aratarea incapacitatii sau a capacitatii de exercitiu restranse a
proprietarului inscris in cartea funciara (minoritatea, punerea sub
interdictie judiciara sau legala), precum si instituirea curatelei;
b. aratarea conditiei suspensive, cand instrainarea sau grevarea unui
imobil se face sub o asemenea conditie;
c. aratarea diverselor actiuni, in special notarea actiunii in rectificare a
unei inscrieri facute in cartea funciara, a actiunii in prestatiune tabulara
si a actiunii de iesire din indiviziune;
d. notarile prevazute in actele normative privind urmarirea silita;
e. acratarea calitatii de bun comun in devalmasie, in cazul cand, desi
imobilul a fost dobandit cu titlu oneros in timpul casatoriei, totusi
intabularea dreptului real s-a facut numai in favoarea unuia din soti.
Din cuprinsul prevederilor legale in vigoare rezulta ca unele notari se fac la
cererea celor interesati, in temeiul inscrisurilor doveditoare, altele la cererea
instantei judecatoresti sau a notariatului de stat, iar altele, care intereseaza
regimul juridic al imobilelor inmatriculate in cartea funciara, chiar din oficiu, de
catre biroul de carte funciara de pe langa judecatoria
12
UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA - BUCURESTI
Facultatea de Agricultură
Specializarea silvicultură
Sistemul Informatic Geografic (GIS)

în Silvicultură
Note de curs
Partea I - Introducere în GIS
Pentru uz intern Dr.ing. Vladimir Gancz CS I

Şef de lucrari
2017-2018
Sistemul Informatic Geografic (GIS) în silvicultură. Partea I Introducere în GIS Dr.ing. V. Gancz, şef de lucrări
CUPRINS
1. INTRODUCERE ÎN GIS .......................................................................................................... 2
1.1 Definiţii ................................................................................................................................. 2
1.2 Stocarea datelor într-un sistem GIS .................................................................................... 4
1.2.1 Concepte topologice....................................................................................................... 4
1.2.2 Vertex, nod şi pseudonod .............................................................................................. 6
1.2.3 Reprezentarea datelor în GIS: Raster şi Vector .......................................................... 7
1.2.4 Forme de date de tip vector .......................................................................................... 9
1.2.5 Tabele .......................................................................................................................... 11
1.2.6 Tipuri de date posibile pentru câmpurile tabelare (field) din geodatabase ............... 11
1.2.7 Stratul (layer) de informaţie. Tema. Conceptul de suprapunere (overlay) a datelor
GIS........................................................................................................................................ 18
1.2.8 Calitatea datelor GIS .................................................................................................. 19
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .................................................................................................. 21
ANEXA 1. Terminologie ............................................................................................................ 22
1
1. INTRODUCERE ÎN GIS
1.1. DEFINIŢII
Sistemele informatice geografice (Geographical Information Systems - GIS) fac parte din
clasa mai largă a sistemelor informatice. Ele au ca principala caracteristică utilizarea
informaţilor/datelor geospatiale (geografice). Aceste informatii/date sunt referitoare la suprafața
Pământului și caracteristica specifică (comparativ cu alte date/informații) este localizarea prin
intermediul coordonatelor.
Definiţie: GIS este o colectie organizată compusă din hardware, software, personal si
proceduri specifice, destinată achizitiei, stocării, actualizării, prelucrării, analizei şi afişării
informațiilor/datelor geospațiale (geografice) în conformitate cu specificatiile unui domeniu
aplicativ. În cazul nostru domeniul aplicativ este economia forestieră.
- componenta hardware înseamna atât platforma de calcul cât si echipamente periferice pentru
introducerea datelor si pentru comunicarea (afisarea) rezultatelor;
- componenta software trebuie sa ofere o serie de functii de baza, cu aplicabilitate generala, si
în acelasi timp sa permita adaptarea/extinderea la specificul oricarei aplicatii; functiile oferite
trebuie sa permita atât analiza vectoriala si cartografie automata, cât si prelucrarea imaginilor si
modelare spatiala (raster), laolalta cu gestiune de baze de date si acces multi-media;
- componenta date geografice este determinanta: cea mai costisitoare si consumatoare de timp
componenta a unui GIS este realizarea bazei de date/informaţii geografice. Prin urmare,
introducerea datelor este o operatiune de o importanta majoră. Introducerea datelor se poate face
prin: digitizare, scanare, din masuratori în teren (statii totale sau GPS), prelucrarea imaginilor de
teledetectie, fotogrametrie digitala, conversie din alte formate (CAD etc);
- componenta personal înseamna o echipa formata din trei categorii de specialisti:
•cei care implementeaza software-ul de baza sunt implicati în activitati de instruire a
utilizatorilor, asistenta tehnica si consultanta;
•cei care creeaza si întretin baza de date digitale sunt responsabili pentru precizia,
acuratetea si completitudinea datelor oferite utilizatorilor;
▪ cei care utilizeaza software-ul si baza de date geografice pentru a rezolva probleme
concrete sunt implicati în formularea specificatiilor de definitie a proiectelor
(aplicatiilor) GIS, dezvoltarea de tehnologii specifice, generarea produselor GIS si
asistarea proceselor decizionale
2
Sunt foarte multe alte definiţii pentru sistemele informatice geografice. O altă definiţie ar fi:
un sistem informatic geografic (GIS) este "un sistem pentru colectarea, controlarea, integrarea,
manipularea, analiza si afişarea (prezentarea) datelor care sunt atribuite suprafeţei terestre (atribute
ale suprafeţei terestre). In mod normal se considerã cã acesta (GIS-ul) implică o bază de date spaţial
atribuite computerizată şi soft-ul (pachetul de programe) adecvat " (Do, E., 1987).
Un sistem GIS asigurã introducerea, prelucrarea, analiza, stocarea şi extragerea (afişarea)
datelor geografice în modul dorit de utilizator.
Definiţie: Datele/informaţiile spaţiale sunt date şi informaţii distribuite în spaţiu
tridimensional, legate de punctele din acest spaţiu. De exemplu datele şi informaţiile despre
temperatura din atmosferă, sau despre intensitatea câmpului gravitaţional, sau despre corpurile
cereşti. Exemplele sunt extrem de variate.
Definiţie: Informațiile/datele geospaţiale (geografice) sunt informaţii/date spaţiale,

distribuite pe suprafaţa terestră sau altfel spus informaţii/date referitoare la suprafaţa terestră.
Legătura dintre aceste date şi informaţii şi suprafaţa terestră se face prin intermediul coordonatelor
cartografice (x,y) sau geografice (Lat,Lon) (figura 1).
Figura 1 – datele/informaţiile geospaţiale se referă la suprafaţa terstră şi sunt legate de

aceasta prin intermediul coordonatelor cartografice (x,y) sau geografice (Lat,Lon)
Concret, datele/informaţiile geografice/geospaţiale sunt un ansamblul format din date

(geo)grafice (coordonate sau şiruri de coordonate) si date descriptive (atribute) asociate entităţilor
3
(obiectelor) geografice. Sistemul GIS asigură interconexiunea celor două tipuri de date, astfel încât
acestea să poată fi prelucrate, analizate, stocate şi extrase în mod integrat.
1.2. CONCEPTE GIS
1.2.1. Concepte (geo)grafice elementare/primitive
Toate datele de tip spaţial pot fi reduse la trei concepte geometrice de bază (primitive) : punctul,
linia (polilinia1) şi poligonul. Toate elementele geografice pot fi în principiu reprezentate de un
punct, o linie sau un poligon (figura 2).
• Punctele reprezinta obiecte GIS izometrice prea mici, la o anumită scară, pentru a putea fi
descrise prin poligoane, cum ar fi stâlpi de înalta tensiune, arbori, fântâni, precum şi obiecte
care nu au suprafaţă, cum sunt, de exemplu, punctele de cotă. Punctele se reprezinta utilizând
diverse simboluri punctuale grafice şi pot fi însotite de texte explicative corespunzând
valorilor atributelor aferente.
• Liniile reprezinta obiecte GIS cu lungimea mult mai mare decât lăţimea prea înguste, la o
anumită scară, pentru a putea fi descrise prin poligoane, cum ar fi drumuri, cursuri de apa,
precum si obiecte liniare care au lungime dar nu au suprafaţă, cum sunt, de exemplu, curbele
de nivel. Liniile se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice şi pot fi însotite de
texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
• Poligoanele sunt suprafete închise reprezentând forma si pozitia obiectelor GIS omogene
cum ar fi lacuri, unitati administrative, parcele, tipuri de vegetatie sau la scări mari, clădiri
etc. Poligoanele se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru suprafeţe,
simboluri grafice pentru interior (culori pline, haşuri, simboluri etc.) şi linii pentru contur şi
pot fi însotite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
In figura 3 sunt prezentate câteva simboluri grafice.
1
Iniţial, pentru vectorii de tip linie, ESRI utiliza termenul de line. Ulterior a introdus termenul de polyline care la origine
a fost utilizat pentru prima dată de AUTOCAD
4
Figura 2 - Reprezentarea tipurilor de elemente (punct, linie, poligon) într-un sistem

de coordonate cartografic (cartesian)
Atenţie, modul de reprezentare depinde de scară. De exemplu la o scară mică un oraş poate fi
reprezentat printr-un punct, la o scară mai mare printr-o suprafaţa. La fel la o scară mică un curs de
apă poate fi reprezentat printr-o linie (polilinie) dar la o scară suficient de mare un râu poate fi un
poligon (fiecare mal cu forma sa). Si exemplele pot continua.
Puncte Linii Suprafeţe

Figura 3 – Câteva exemple de semne convenţionale
5
Vectorul are ca atribut intrinsec lungimea iar poligonul suprafaţa.

Atât vectorul cât şi poligonul au, de asemenea, ca atribut intrinsec, sensul de parcurs. Acesta
coincide, în mod normal, cu direcţia în care a fost generată linia sau conturul poligonului prin
digitizare sau vectorizare.
Poligonul are o etichetă (label), şi numai una, de care sunt conectate codul şi atributele sale.
Există tendinţa de a se înlocui aceste concepte cu cel de obiect. Obiectul este o entitate
(geo)grafică care are ca atribut intrinsec definiţia sa. De exemplu o linie (vector) în conceptul clasic
putea fi orice: drum, fir de apă, cale ferată etc. De acest vector se ataşază un atribut care îl defineşte.
Un obiect liniar este definit, de exemplu drum, printr-un atribut intern. Obiectul drum va avea un
comportament specific, predefinit. De exemplu, un drum nu va face joncţiunea decât tot cu un drum.
Cu o apă, un drum nu se va intersecta decât aparent (nu se vor întrerupe reciproc).
1.2.2. Vertex, nod şi pseudonod
Cele trei primitive prin care sunt reprezentate în GIS informaţiile geografice (punct, linie şi
poligon) sunt formate din puncte care pot fi vertexuri, noduri şi/sau pseudonoduri (Figura 3).
Vertexul este componenta elementară din care sunt formate liniile (vectorii) şi conturul
poligoanelor. În cazul liniilor, vertecşii sunt plasaţi întodeauna între două noduri. În cazul
poligoanelor vertecşii se închid pe un nod. Vertexul se juxtapune, întotdeauna, cu două entităţi
vecine (vertexuri, noduri sau pseudonoduri). Vertexii sunt de fapt puncte, stocate ca liste de
coordonate
Nodul este, întotdeauna, punctul de început şi de sfârşit al unei linii (polilinii). Nodul face
legătura dintre două sau mai multe şiruri de vertexuri. Mai multe linii sau contururi de poligoane pot
începe sau sfârşi în acelaşi nod.
Pseudonodul este un nod care se află în interiorul unui vector şi se învecinează cu numai
două entităţi, la fel ca vertexul. Definiţia este valabilă şi în cazul conturului poligoanelor, dacă există
mai mult de un nod. În general este indicat ca pseudonodurile să fie eliminate.
In concepţia ArcGIS, în format GeoDataBase (GDB) aceste concepte s-au simplifica şi nu se
mai vorbeste dcât de vertexf.
6
Polilinie Poligon
Nod
Vertex
Nod
Pseudonod
Nod
Vertex
Nod, Pseudonod
Figura 3 - Vertexuri, noduri şi pseudonoduri
1.2.3. Reprezentarea datelor în GIS: Raster şi Vector
Punctele, liniile şi poligoanele care compun o hartă pot fi reprezentate în format digital în
două moduri: raster sau vector.
Reprezentarea vector
Reprezentarea vector defineşte explicit componentele sale geometrice (puncte linii,
poligoane) şi relaţiile dintre ele (topologia). Punctele sunt reprezentate printr-o singură pereche de
coordonate x, y (sau longitudine, latitudine) liniile şi poligoanele prin şiruri de coordonate (vezi
figura 1).
Elementele vectoriale au un cod (ID) intern prin care se conectează cu atributele
(descriptorii). În timpul digitizării/vectorizării se poate atribui un cod al utilizatorului (user ID) care
poate fi util în anumite situaţii.
Modelul vectorial este eficient în realizarea hărţilor deoarece permite o afişare rapidă,
alocarea unui spaţiu mai redus pe hard şi permite efectuarea unor serii de analize şi interogări
complexe între straturile de informaţie.
7
Reprezentarea raster
Cel mai simplu model raster este alcãtuit dintr-o reţea rectangulară de celule sau o grilă
(grid), fiecare celulă având o anumită valoare. Grila este reprezenatată într-un sistem de coordonate
cartezian (x,y)
Fiecare celulă a reţelei este determinată de numărul rândului şi coloanei din care face parte
(similar cu o matrice matematică).
In acest mod un punct este reprezentat de o singură celulă, o linie de un număr de celule
juxtapuse care se înşiră într-o anumită direcţie, iar o suprafaţă (poligon) de un număr de celule
vecine cu aceeaşi valoare de cod şi care redau o anumită formă şi o anumită arie.
Codul (valoarea) încris celulei raster poate reprezenta o culoare (nivel de gri dintr-o
fotogramă), o clasă de obiecte (apă, cladiri, vegetatie etc.) sau o valoarea a elevaţiei (înălţimea
deasupra nivelului mării).
Reprezentând celule rectangulare, forma obiectelor nu este foarte exactă şi depinde de
rezoluţia celulei. Prin rezoluţia celulei se înţelege dimensiunea suprafeţei de teren reprezentate de o
celulă; cu cât suprafaţa reprezentaţa este mai mică, cu atât rezoluţia este mai bună şi deci datele mai
precise, în schimb este nevoie de mai multă memorie pentru stocarea datelor şi deci de un timp de
prelucrare mai îndelungat.
Cele două moduri de reprezenatre ale informaţiilor geografice sunt redate în figura 4.
Reprezentare Reprezentare
Primitivă vector raster
punct
linie
polilinie
poligon
Figura 4 – Reprezentarea vector şi reprezentarea raster

8
1.2.4. Formate de fişiere pentru date de tip vector

Există mai multe formate de date vector care pot fi utilizate pentru a stoca informatiile spatiale
dintre care cele mai utilizate sunt:
• shapefile
• coverage
• geodatabase
• fisiere CAD
Formatul de date shapefile
Formatul de tip shapefile a fost introdus pentru prima dată de ESRI şi este un format compatibil
la ora actuală cu majoritatea softurilor GIS. Putem spune că echivalentul în geodatabase al straturilor
de tip shape este feature class-ul cu menţinunea că un feature class posedă însuşiri extinse prin
faptul că datele atribut pot fi de mai multe tipuri (pe lângă tipul integer sau text apar în plus câmpuri
de tip raster, blob sau date) şi în plus un feature class poate participa în topologii.
Trebuie subliniat că acest format de date este compus din mai multe fişiere, ceea ce constituie un
dezavantaj privind transportabilitatea lui (copierea sau mutarea în diverse locaţii).
Prin acest format se poate reprezenta un singur strat. Atributele sunt stocate în fisiere dBASE.
Tabelul asociat contine un câmp numit "Shape" în care sunt stocati identificatorii prin intermediul
carora se face legatura cu datele spaţiale.
Formatul de date shapefile contine cel puţin trei fişiere:
• shapefile.shp
• shapefile.shx
• shapefile.dbf
În fişierul shapefile.shp este stocată informaţia spaţiala: coordonatele punctelor sau ale
vertexurilor care formeaza liniile sau poligoanele. Fisierul shapfile.shx reprezinta un indice al
fişierului shapefile.shp, iar în fişierul shapefile.dbf sunt stocate atributele. Opţonal, poate exista un
fisier shapefil.prj care contine informatii referitoare la proiectia datelor, precum şi alte fişiere.
Formatul datelor shapefile nu este un format topologic, dar sunt stocate în mod implicit
informaţii topologice.
Formatul de date coverage
Un coverage este o colecţie de straturi. În acest caz, datele sunt stocate sub forma unui director.
Acest format de date este un format topologic, în sensul ca relatiile spaţiale dintre elemente sunt
9
stocate în fişiere separate. De aceea, pentru acest tip de date trebuie construita topologia, care poate
fi de tip punct, linie sau poligon. Un coverage poate avea topologie compusă de linie şi punct sau de
linie si poligon, dar nu poate avea în acelasi timp topologie de punct si poligon.
Atributele elementelor sunt stocate în tabele INFO care au un câmp "Cover-ID" care face
legatura între tabele si informatia spatiala.
Coverage-urile sunt stocate în workspace-uri ArcInfo. Acestea sunt directoare care contin un
subdirector special numit INFO. În acest subdirector sunt stocate tabele INFO. Administrarea
coverage-urilor si a workspace-urilor se face doar cu instrumente ArcInfo. Nu trebuie folosite
comenzi al sistemului de operare pentru ca acestea nu respecta legatura dintre coverage si tabelul de
atribute din INFO.
Acest format era specific primelor produse ESRI (Arc/Info). In ultimul timp ESRI a renunţat la
acest format deşi ultimele versiuni dem software (ArcGIS) îl recunoaşte şi se poate lucra cu el.
Formatul de date Geodatabase
Acest format este specific produselor recente ESRI (ArcGIS). El are o formă structurată care
permite o mai bună organizare a datelor.
În formatul de date Geodatabase (GDB) se pot stoca straturi sau colecţii de straturi (feature
datasets). Atât clasele de elemente, cât si atributele sunt stocate în tabele. Spre deosebie de toate
celelalte tipuri de date, în geodatabase este stocat si comportamentul datelor într-un câmp "Shape"
care stocheaza informaţia spaţială.
ArcGIS oferă utilizatorilor două tipuri de geodatabase: Personal Geodatabase (extensia .mdb) şi
File Geodatabase (extensia .gdb). Diferenţele majore sunt în modul de stocare a datelor (în mdb sunt
stocate într-un fişier de tip Microsoft Access iar în .gdb datele sunt stocate în foldere) şi în
capacitatea de stocare (un .mdb poate stoca pâna la 2 giga bytes (GB) de informaţie în timp ce un
.gdb poate stoca pâna la 4 giga bytes de informaţie).
Avantajul Personal Geodatabase este că datele de tip atribut pot fi editate direct în programul
Accesss. File Geodatabase oferă în plus o viteză mai mare de editare şi afişare a datelor.
Ce a adus nou formatul geodatabase este între altele posibilitatea de creare a straturilor de tip
annotation care înseamnă etichete (label) cu referinţă spaţială şi care sunt dotate cu posibilităţi
foarte variate de editare.
De asememenea acest format permite o mai mare varietate de tipuri de atribute (vezi capitolul
1.2.6.) precum şi (de la versiunea 10.x) conectarea (link) şi înglobarea unor diverse documente
(raster, pdf etc.)
10
Formatul de date CAD

Datele geografice pot fi stocate si în fisiere Computed Aided Design (CAD), cum ar fi fisiere
DXF, DWG sau DGN. Fisierele CAD reprezinta o colectie logica care permite accesarea unui strat
sau a tuturor stratuilor, la un moment dat. Aceste tipuri de date pot fi editate în ArcGIS doar dupa ce
au fost convertite in clase de elemente din geodatabase sau în coverage-uri.
Dintre toate formatele de date vector, doar formatul shapefile contine un singur strat, celelalte
având posibilitatea de a stoca si colectii de straturi. Doar datele coverage si geodatabase au
topologie. Singurul model de date care permite personalizarea elementelor este modelul
geodatabase.
1.2.5. Tabele
Datele atribut (descriptive) ale elementelor geografice se stochează în tabele. Pentru stocarea
atributelor se pot folosi tabelele implicite ale claselor de elemente sau tabele separate. Un tabel este
o colecţie de înregistrări (rândurile tabelului) şi coloane (câmpuri). Datele care pot fi stocate într-o
coloana trebuie sa fie de acelasi tip si aceste date pot fi numere, texte, date. În cadrul aceluiasi tabel
coloanele trebuie sa aibă nume unice. Tipurile diferite de câmpuri stocheaza tipuri diferite de valori.
Atributele datelor spatiale pot fi stocate în tabelele elementelor sau în tabele separate. Putem
lega tabelele elementelor de tabelele separate prin operaţiunea “Join” cu condiţia ca tipul câmpului
de legătură să fi acelaşi (text-text, double-double etc.).
În tabele se pot stoca informaţii de diverse tipuri, deaceea şi ArcGIS pune la dispoziţie mai
multe tipuri de câmpuri, în concordanţă cu tipul de date pe care utilizatorul doreşte să le introducă.
Aceste tipuri de câmpuri sunt detaliate în paragraful următor.
1.2.6. Tipuri de date posibile pentru câmpurile tabelare (field) din geodatabase
Când creaţi un feature class sau un tabel, este necesar să selectaţi un tip de date pentru
fiecare câmp. Tipurile disponibile sunt variate şi anume mai multe tipuri de număr, text, dată,
obiecte binare mari (BLOB-uri), sau identificatori unici globali (GUID-uri). Alegerea corectă a
tipului de date vă permite să stocaţi în mod corect datele şi va facilita analiza şi gestionarea lor.
Tipurile de date includ toate tipurile disponibile când se creează un feature class sau tabel cu
ArcMap sau ArcCatalog după cum urmează:
11
Date numerice
Se pot stoca numere într-unul din cele patru tipuri de date numerice:
• Short integer (numere întregi scurte)

• Long integer (numere întregi lungi)
• Float - single-precision floating point numbers (numere cu precizie redusă în virgulă
mobilă)
• Double - double-precision floating point numbers (numere cu dublă precizie în virgulă
mobilă)
În informatică termenul integer este folosit pentru a se referi la un tip de date care reprezintă
un subgrup finit (o gamă) de numere întregi matematice.
Short Integer este un tip de date care reprezintă un număr întreg care ocupă un spaţiu de
stocare mai mic, având şi o gamă mai redusă, în comparaţie cu un număr întreg standard. Este un
atribut de bază pentru tipul de date şi necesită pentru stocare 16 biţi, din care un bit pentru semn şi
15 biţi numărul binar.
Long Integer este un tip de date care poate reprezenta un număr întreg care poate avea o
gamă mai mare, în timp ce ocupă un spaţiu de stocare mai mare, în comparaţie cu un număr întreg
standard şi oferă o mai mare precizie decât short Integer. Este o formă mai complexă de atribut de
bază care necesită pentru stocare 32 de biţi, din care un bit pentru semn şi 31 biţi numărul binar
În informatică floating point (virgula mobilă) descrie un sistem de reprezentare numerică în

care un şir de cifre (sau de biţi) reprezintă un număr raţional şi permite calcule pe o gamă largă de
mărimi, folosind un număr fix de cifre, menţinând în acelaşi timp precizie bună. Numarul cuprinde
un bit pentru semn, un număr de biţi pentru exponent şi un numar de biţi pentru significant
(significand - cifre semnificative a numărului)
Significand - significantul (de asemenea, coeficientul sau mantissa) este parte a unui număr
în virgulă mobilă, care conţine cifra sa semnificativă. În funcţie de interpretarea exponentului,
significatul poate fi considerat a fi un număr întreg sau o fracţiune.
Gama de numerele cu virgulă mobilă depinde de numărul de biţi sau cifre utilizate pentru
reprezentarea significantului şi pentru exponent.
12
Float - single-precision floating point numbers - este un număr binar cu virgulă mobilă de
precizie redusă care ocupă în memoria calculatorului 4 bytes-octeţi (32 biţi). Conţine un bit pentru
semn, şapte biţi exponent, şi 23 biţi significantul, fiind utilizat ca urmare a gamei sale mai ample
faţă de numerele cu virgulă fixă (figura 5).
Figura 5 – Structura unui număr binar cu virgulă mobilă, simplă precizie

(http://en.wikipedia.org/)
Double - double-precision floating point numbers - este un număr binar cu dublă precizie cu
virgulă mobilă care ocupă în memoria calculatorului 8 bytes-octeţi (64 biţi,) oferă o precizie relativă
de aproximativ 16 cifre zecimale şi gama de la aproximativ 10 -308 la aproximativ 10 308 . Conţine un
bit pentru semn, 11 biţi exponent, şi 52 biţi significantul (figura 6).
Figura 6 – Structura unui număr binar cu virgulă mobilă, dublă precizie

(http://en.wikipedia.org/)
La alegerea tipului de date, se ia în primul rând în considerare necesitatea unor numere

întregi faţă de numere reale (cu zecimale). Dacă este necesară stocarea de numere întregi, cum ar fi
12 sau 12345678, specifica short integer sau long integer. Dacă este nevoie pentru a stoca numere
reale (cu virgulă), care au zecimale, cum ar fi 0,23 sau 1234,5678, se alege float sau double .
13
Atunci când alegeţi între short integer sau long integer, sau între float sau double, alegeţi tipul
de date care necesită cel mai puţin spaţiu de stocare. Acest lucru nu doar va minimiza spaţiul de
stocare necesar dar va îmbunătăţi de asemenea performanta.
Dacă aveţi nevoie pentru a stoca numere întregi între -32768 şi numai 32767, specifica tipul
short integer de date, deoarece se ocupă doar 2 bytes, în timp ce tipul long integer de date ocupă 4
bytes. Dacă aveţi nevoie pentru a stoca numere fracţionate între valorile -3.4E-38 (-3,4-38) şi 1.2E38
(1,238), se alegeţi date de tip float, pentru că e nevoie de până la 4 bytes, în timp ce tipul de date
double ocupă 8 bytes. Următorul tabel listează tipurile de date, gama lor, şi cerinţele de stocare.
Intervalele listate sunt pentru file geodatabase şi personal geodatabase.
Tabelul 1. Tipuri de date numerice disponibile în geodatabase
Dimensiune
Tip de date Gama Aplicaţii
(bytes, octeţi)
Short integer -32768 La 32767 2 Valorile numerice, fără valori
zecimale (fără virgulă) în gama
specifică; valori codate
Long integer -2147483648 la 4 Valorile numerice, fără valori
2147483647 zecimale (fără virgulă) în gama
specifică
Float - single-precision de la 4 Valorile numerice cu valori
floating point numbers aproximativ- reale (cu zecimale) în gama
3,4E38 la 1,2E38 specifică
Double - Double- de la aproximativ- 8 Valorile numerice cu valori
precision floating point 2,2E308 la reale (cu zecimale) în gama
numbers 1,8E308 specifică
Dacă specificaţi câmpuri numerice pentru un tabel într-un file sau personal geodatabase,
aveţi nevoie doar să specificaţi tipul de date. Dacă precizaţi rubricile numerice pentru o ArcSDE
geodatabase, în plus puteţi specifica precizia, care este lungimea maximă a câmpului, şi scara, care
este numărul maxim de zecimale.
14
Specificarea preciziei şi a scării vă permite să restrângeţi gama de valori şi formate număr pe

care un câmp le poate accepta, oferindu-vă un control mai mare. De exemplu, dacă specificaţi un
număr float cu o precizie de 4 şi o scară de la 2, câmpul va accepta 12,34. Dacă încercaţi să
introduceţi 12,345 în domeniu, va fi afişat un mesaj de eroare, deoarece aceasta depăşeşte numărul
maxim de cifre şi zecimale permise. Pe de altă parte, dacă specificaţi un număr float cu o precizie
de 5 şi o scară de la 3, domeniul ar accepta 12.345. Numerele negative necesită precizie
suplimentară pentru a stoca semnul negativ.
Computerele pot stoca doar un număr limitat de cifre, în funcţie de spaţiul de stocare alocat.
Câmpuri de date de tip double, file, personal, şi ArcSDE geodatabase pot stoca cu precizie doar
numere care să conţin până la 15 cifre, pentru că aceasta este cel mai lung număr care se poate
potrivi în 8 bytes de spaţiu de depozitare. Numerele care au mai multe cifre sunt rotunjite şi
depozitate într-un format similar cu notaţia ştiinţifică, făcându-le doar numere aproximative. De
exemplu, dacă introduceţi un numar de 20 de cifre 12345678901234567890, acesta este rotunjit şi
stocat la 15 cifre 1.23456789012346E+19. Valoarea codificată la sfârşit, E+19, defineşte plasarea
virgulei zecimale.
Float în file şi personal geodatabase pot stoca precis numai numere care conţin până la 6
cifre. De exemplu, nu puteţi stoca numărul 123456,7 într-un câmp de tip float pentru că acest număr
conţine mai mult de şase cifre. Aveţi posibilitatea să introduceţi numărul într-un câmp float în file
şi personal geodatabasee, dar acesta va fi rotunjit la 123457, un număr de care conţine 6 cifre
admise. Dacă aveţi nevoie pentru a stoca acest număr exact, aţi putea sa îl depozitaţi într-un câmp
double. Câmpurile float în ArcSDE geodatabase nu vă permit să introduceţi cifre mai mult decât
precizia câmpului, astfel încât nu efectuează rotunjirea.
Date de tip TEXT
Un câmp de tip text reprezintă un şir de simboluri alfanumerice. Acest lucru poate include
un nume ocol, codul unui UA, numele proprietarului sau orice alte descrieri textuale.
Atributele de tip text pot stoca un număr nelimitat de caractere, însă fiecare caracter este
stocat pe 8 biţi (sau un byte). Un lucru important este că toate valorile dintr-un câmp text trebuie să
aibă acelaşi număr de caractere specificat (rezervat). Numărul de caractere specificat trebuie să fie
mai mare decât şirul de caractere propriu zis. De aceea, softul introduce spaţii goale (blank) pentru a
15
umple poziţiile necompletate. Daca numărul de caractere introduse într-un câmp va fi mai mare
decât cel specificat şirul de caractere va fi trunchiat. Numărul de caractere se specifică la crearea
coloanei (câmpului) şi soft-ul va rezerva acest număr.
Atenţie: blank-ul (spaţiul liber) este şi el un caracter ! deci va ocupa un spaţiu.
Exemplu: Număr de caractere specificat 10
a. Număr de caractere efective 6 (cuvântul Vasile)
V a s i l e
Şirul de caractere va fi stocat în prmele şase locaţii iar celelalte vor rămâne libere (dar vor
exista în memorie şi vor ocupa memoria)
b. Număr de caracter efective 15 (Vasile Gheorghe)
V a s i l e G h e
Sirul de caractere a fost trunchiat, 5 caractere nu sunt stocate (orghe) şi vor fi pierdute.
Date de tip DATA
În acest tip de câmpuri se stochează datele, orele, sau datele şi orele. Formatul implicit în
care informaţiile sunt prezentate sunt ll / zz / aaaa HH: MM: SS şi o specificare intervalului orar,
respectiv AM sau PM.
Date de tip DATA
În acest tip de câmpuri se stochează datele, orele, sau datele şi orele. Formatul implicit în
care informaţiile sunt prezentate sunt ll / zz / aaaa HH: MM: SS şi o specificare intervalului orar,
respectiv AM sau PM.
Date de tip BLOB
Un BLOB (Binary Large OBject) este un obiect complex stocat în geodatabase şi poate
include o imagine, un sunet, un fisier video sau o geometrie. BLOB-urile oferă utilizatorilor
16
posibilitatea de a stoca orice tip de fişier multimedia în baza de date. Datele sunt înmagazinate ca o
secvenţă lungă de numere binare.
Date tip GUID
Tipurile de date identificator unic global sau GUID (Globaly Unique IDentifyer) stocheaza
siruri de caractere in stilul registrilor continand 36 caractere inchise intre paranteze rotunde. Aceste
caractere identifica in mod unic un obiect sau on rand din tabel in cadrul unei geodatabase sau intre
diferite geodatabase. Astfel obiectele sunt urmarite in replicarea unidirectionala sau bidirectionala
in geodatabase. Programatorii le pot utiliza in relationare sau in orice aplicatie care necesita
identificatori unici globali. Intr-o relationare daca un camp tip identificator unic global este cheia
originala, un camp GUID trebuie sa fie cheia destinatie. Puteti adauga identificatori unici globali
unui obiect in ArcCatalog prin click dreapta apoi click Add Global IDs. Geodatabase va mentine
apoi aceste valori automat. Puteti crea campuri tip identificator unic global in ArcCatalog, dar
trebuie sa mentineti valorile.
Date de tip RASTER
În acest tip de câmp pot fi stocate date de tip raster de mici dimensiuni. Acestea pot fi
înmagazinate în Geodatabase (opţiunea managed) sau se reţine locul unde sunt stocate pe hard, caz
în care câmpul respectiv ar funcţiona ca un hyperlink către imaginea aleasă (opţiunea unmanaged) .
Opţiunea „Allow NULL values”

Când se crează un câmp trebuie să setăm şi valoarea pentru parametrul Allow NULL values.
Parametrul Allow NULL Values este setat implicit ca „Yes”. Valoarea „Null” nu înseamnă
nici 0 şi nici un câmp gol. Este pur şi simplu o valoare nulă. Prin alegerea acestei opţiuni trebuie
avut în vedere că un câmp cu valori nule este ignorat din statistici. Dacă se alege opţiunea Allow
Null Values „No” atunci fiecare câmp va fi completat automat cu o valoare: spaţiu gol pentru
câmpurile text sau valoarea 0 pentru câmpurile numerice. Atunci când valoarea 0 are implicaţii
statistice, această opţiune este cea potrivită. În figura 4 sunt redate valorile implicite pe care softul le
introduce în câmpuri, în funcţie de setarea opţiunii „Allow Null Values” şi în funcţie de tipul
câmpului (string sau numeric). În figura 7 este redat modul cum apar în ArcGIS câmpurile, în
funcţie de tipul câmpului şi opţiunea aleasă pentru parametrul Allow NULL Values (Yes sau No).
17
Tip câmp Text Text Numar Numar
Allow null
Yes No No Yes
values
Figura 7 - Opţiunea Allow NULL Values
1.2.7. Stratul (layer) de informaţie. Tema. Conceptul de suprapunere (overlay) a datelor GIS.
Stratul reprezintă o sumă de entităţi geografice (puncte, vectori şi/sau poligoane) stocate
într-un fişier.
Tema reprezintă un subiect geografic (spaţial) cum ar fi: hidrografia, hipsometria, limitele
unităţilor amenajistice etc.
Un strat poate conţine una sau mai multe teme. Este recomandabil ca fiecare strat să conţină
o singură temă.
Pentru a reprezenta un material cartografic complex sunt necesare mai multe "straturi" (sau
foi) "transparente" care pot fi după dorinţa suprapuse unul peste altul pentru a compune o anumită
hartă. Deci o hartă topografică este păstrată (pe mediile de stocare: HDD, CD etc.) altfel: un strat cu
reţeaua hidrografică, altul cu pădurile, altul cu drumurile, altul cu elevaţia etc. (Figura 8).
18
Straturi/teme
Etc.
Limite administrative
silvice
Tipuri de pădure
Limite u.a.-uri
Utilizarea terenului
Cadastru
Poluare
Realitate
Figura 8 - Suprapunerea straturilor în sistemul GIS
19
1.2.8. Calitatea datelor GIS

În realizarea unei baze de date GIS se vor respecta următoarele cerinţe:
Acurateţea. Eroarea maximă (care corespunde cu acurateţea minimă) admisă a
coordonatelor exprimată în sistemul de proiecţie cartografică al planului sau hărţii, trebuie să fie:
e ≤ 0,2 mm x N (1)
Unde: e - eroarea admisă; N - numitorul scării planului sau hărţii topografice care se foloseşte pentru
crearea BDGIS (prin digitizare sau vectorizare).
În cazul digitizării (cu planşeta digitizoare sau pe monitor) numărul de vertexuri trebuie să
fie suficient de mare pentru a descrie detaliile cartografice astfel încât vectorul (linia) şi conturul
poligoanelor rezultate să reproducă originalul fără a depăşi lăţimea (grosimea) acesteia (vezi fig. 9).
Vertexurile şi nodurile (pseudonodurile) vor fi plasate pe centrul liniilor originare.
Figura 9 - Linia originară (negru) şi vectorul digital (alb)
Corectitudinea:
a) în raport cu originalul cartografic: toate elementele din original, pentru tema (stratul)
respectivă trebuie să se regăsească în baza de date;
b) spaţială: fiecare strat va avea topologia corectă (poligoane închise, linii interconectate,
continuitatea liniară, unicitatea liniilor de demarcaţie a poligoanelor vecine, independenţa de
scara de afişare) şi se va asigura continuitatea elementelor cartografice între foile de plan
(hartă) topografic(ă);
c) erorile cum sunt: linie în vânt (dangle segment), poligoane false, linii dublate etc. trebuie
corectate;
d) poligoanele trebuie să conţină o singură etichetă (label) şi numai una.
20
2. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. DIMITRIU G. (2001) Sisteme Informatice Geografice GIS, Edit. Albastră

2. GALATI STEPHEN, 2006, Geographic Information Systems Demystified, Artech House
3. GANCZ V. (2003) Cercetări privind aplicarea fotogrametriei, teledetecţiei şi sistemelor
informatice geografice în silvicultură - teză de doctorat – Universitatea Transilvania din Braşov
4. GANCZ V. şi colab. (2001) Norme tehnice pentru realizarea bazelor de date GIS în silvicultură,
Referat ştiinţific arhiva ICAS
5. HARLOW M, PFAFF R. (2004) Using ArcMap, ESRI
6. IMBROANE, A., MOORE, D. (1999) Presa Universitară Clujană
7. IMBROANE, A. (2012) Sisteme Informatice Geografice – Vol. I – Structuri de date, Presa
Universitară Clujană
8. PFAFF R., BOOTH B., (2004) Editing in ArcMap , ESRI
9. *** Building Geodatabases Tutorial, ArcGIS Documentation
10. *** Editing Geodatabases Tutorial, ArcGIS Documentation
21
ANEXA 1. Terminologie
Nr.
Termen Definiţie
crt.
1 2 3
1 Acurateţe Apropierea unor observaţii, prelucrări sau estimări de
valoarea reală (sau acceptată ca valoare reală). Acurateţea
este în relaţie cu exactitatea rezultatului şi se deosebeşte de
precizie, care este în relaţie cu exactitatea operaţiei prin care a
fost obţinut rezultatul. (Panel - GI Compendium)
2 Amenajament silvic Lucrare multidisciplinară ce cuprinde un sistem de măsuri
pentru organizarea şi conducerea unei păduri spre starea cea
mai corespunzătoare funcţiilor multiple ecologice, economice
şi sociale. (STAS 4579/ 1 – 90)
3 Arboret 1. Porţiune de pădure distinctă, omogenă sub raportul
condiţiilor staţionale de vegetaţie şi de structură, suficient de
mare pentru a putea forma obiect independent de gospodărire
(minimum 0,25 ha);
2. Ecosistem forestier elementar.
(STAS 4579/ 1 – 90)
4 Atribut O caracteristică specifică ce descrie un element geografic.
(Panel - GI Compendium)
5 Baze de date O mulţime centralizata de date, organizată în scopul
optimizării prelucrării acestora de către un pachet dat de
aplicaţii. (Mic dicţionar de termeni uzuali în informatică)
6 Baze de date relaţionale Baze de date capabile să utilizeze mai multe fişiere dintr-o
dată, şi care pot produce legături (relaţii) între fişiere. (Mic
dicţionar de termeni uzuali în informatică)
7 Baze de date geografice Baze de date ce includ informaţii despre localizarea
geografica si aspectul geografic al elementelor raportate la
punct, linie, suprafaţă, pixeli, atâta timp cât acestea au
atribute.(Panel - GI Compendium)
8 Cod utilizator (= User ID) Număr de identificare dat de utilizator.
9 Date geografice Date care înregistrează forma şi localizarea unui obiect
precum şi caracteristicile asociate ce îl pot defini şi descrie. (
Panel - GI Compendium)
10 DBF (=DataBase File) Format de baze de date frecvent utilizat şi acceptat de
majoritatea soft-urilor. Extensia fişierelor de acest tip.
22
1 2 3
11 Digitizare Operaţiunea de transpunere a unui material grafic aflat pe un
suport material (de exemplu hârtie) în format digital.
Operaţiunea se poate efectua cu ajutorul digitizorului sau prin
scanare şi digitizare pe monitor.
12 Digitizor Periferic de intrare format dintr-o planşetă (pe care se fixează
materialul grafic) şi un pointer (sau creion electronic), cu
ajutorul căruia se urmăresc elementele grafice şi care
transmite computerului coordonatele relative ale acestora,
punct cu punct.
13 Direcţie silvică Unitatea fără personalitate juridică din structura R.N.P.(H.G.
173/2001)
14 Element de arboret Totalitatea arborilor de aceeaşi specie, provenienţă şi
generaţie dintr-un arboret, aparţinând unui singur etaj. (STAS
4579/ 1 – 90)
15 Etichetă (=label) Un punct asociat unui poligon de care sunt legate codurile şi
atributele acestuia. Centroid.
16 Georeferenţiere Operaţiune de atribuire a coordonatelor sferice sau planare
unor entităţi geografice.
17 GIS (= Geographic Sistem informatic geografic. Un sistem computerizat pentru
Information System) colectarea, stocarea, verificarea, integrarea, manipularea,
analiza şi prezentarea datelor referitoare la diferite puncte de
pe suprafaţa Pământului. (Panel - GI Compendium)
18 GNSS (=Global Positioning Sistem de poziţionare globală. Un sistem de determinare a
Satellite System) coordonatelor pe suprafaţa terestră bazat pe un sistem
specializat de sateliţi. Determinarea coordonatelor se
efectuează cu un receptor adecvat, cu un mare grad de
acurateţe. (Panel - GI Compendium). De exemplu: GPS
(SUA), GLONASS (Rusia), Galileo (UE-în curs de realizare)
19 Hartă O reprezentare convenţională, simplificată şi simbolizată a
suprafeţei terestre prin proiectarea acesteia într-un plan sau pe
o suprafaţa desfăşurabilă.
20 Hartă digitală Reprezentarea datelor în formă grafică, acestea fiind divizate
în unităţi cantitative discrete. (Panel - GI Compendium)
21 Hartă amenajistică Material cartografic specific amenajamentului care serveşte
pentru punerea în evidenţă a unor caracteristici ale pădurilor,
precum şi a principalelor lucrări ce trebuie executate în fondul
forestier. (Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor)
22 Informaţii O determinare a stării reale dintr-o multitudine de stări, un
mesaj care aduce o precizare într-o problemă cu un anumit
grad de incertitudine, practic fiind semnificaţia atribuită
datelor cu ajutorul convenţiilor utilizate pentru a le
reprezenta.(Mic dicţionar de termeni uzuali în informatică)
23
1 2 3
23 Informaţii Informaţii despre obiecte sau fenomene asociate cu o anumită
geografice/geospaţiale poziţie de pe suprafaţa Pământului. Un caz particular al
informaţiilor spaţiale. Informaţii geospaţiale (Panel - GI
Compendium)
24 Informaţii spaţiale Informaţii care se referă la poziţii în spaţiul bi sau tridimensional.
25 Linie în vânt (=dangle Un segment de arc neconectat cu un alt arc. Intr-un strat de tip
segment) poligon este o eroare, fie de neînchidere a unui poligon
(undershoot) fie de depăşire a limitei unui poligon (overshoot).
26 Nod Punctul de început sau sfârşit al unui arc. Un nod este conectat
topologic cu toate arcele care se întâlnesc în acesta. (Panel - GI
Compendium)
27 Nomenclatură Gauss Sistem de clasificare şi identificare a foilor (trapezelor) de harţi şi
planuri topografice, la diverse scări standard, folosit şi în ţara
noastră.
28 Ocol silvic Unitate administrativ-economică, fără personalitate juridică,
organizată pentru gospodărirea unei suprafeţe de fond forestier,
diferenţiată în funcţie de zona geografică, dispersarea trupurilor de
pădure, complexitatea şi intensitatea lucrărilor silvice, de fond
cinegetic şi piscicol. (Mica enciclopedie a pădurii)
29 Parcelă Diviziune cu caracter permanent a fondului forestier, formată în
cadrul unei unităţi de producţie şi protecţie sau unităţi de protecţie
cu ocazia amenajării pădurilor, în scopul organizării lor teritoriale
(Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor)
30 Plan O reprezentare convenţională, simplificată şi simbolizată a
suprafeţei terestre, pe zonă suficient de mică încât curbura
suprafeţei terestre să fie nesemnificativă şi astfel nu este necesară
proiecţia cartografică.
31 Plan digital Vezi hartă digitală
Plan topografic de bază Terminologie specifică în silvicultură (argou de specialitate) care
desemnează hărţi la scările 1:5.000 şi 1:10.000 pe care se transpun
temele amenajistice.Termenul de “plan” este eronat fiind de fapt
vorba de hărţi în proiecţia cartografică Stereografic 1970.
32 Poligon Un element folosit pentru a reprezenta suprafeţe. Un poligon este
definit de arce care îl delimitează, incluzând arcele care definesc
insulele interioare. (Panel - GI Compendium)
33 Precizie Vezi acurateţe
34 Pseudonod Nod cuprins într-un vector în care nu există intersecţii cu alţi
vectori. Nu afectează calitatea datelor, fiind o eroare formală.
35 Punct Un element fără dimensiuni, definit de coordonatele sale şi
caracterizat de unul sau mai
multe atribute.
24
1 2 3
36 Raster O metodă pentru stocarea, prelucrarea şi prezentare datelor
spaţiale (şi imaginilor). Fiecare suprafaţă este împărţită pe
rânduri şi coloane formând o matrice. Fiecare celulă din
această matrice conţine o valoare atribut precum şi
coordonatele de localizare. (Panel - GI Compendium) (vezi
pixel) exemple: imagini aeriene sau satelitare, hărţi raster în
care valoarea fiecărui element de imagine reprezintă o
cantitate sau o calitate, modelul digital al terenului, în care
valoarea elementului de imagine reprezinta cota (elevaţia)
37 Restituţie fotogrametrică Tehnologie complet computerizată de realizare a hărţilor
digitală (planurilor) topografice digitale având ca sursǎ imagini
digitale, aeriene sau satelitare.
38 Pixel (=picture element) Unitate elementară din care sunt formate reprezentările raster.
Mărimea sa determină rezoluţia geometrică a imaginii.
Numărul de biţi alocat pentru un pixel reprezintă rezoluţia
radiometrică a imaginii (adâncimea pixelului) = numărul de
nivele de gri.
39 Scanner cartografic Periferic de intrare ce permite citirea punct cu punct (pixel cu
pixel) a unui document cartografic. Trebuie să îndeplinească
cerinţe de acurateţe şi precizie specifice.
40 Strat (=layer=feature class) Colecţie de elemente (geo)grafice ce pot fi afişate la un
moment dat.
41 Subparcelă Unitate teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi
pentru planificarea şi executarea lucrărilor silvice. (Norme
tehnice pentru amenajarea pădurilor). Coincide cu unitatea
amenajistică (U.A.).
42 Temă O colecţie de elemente geografice reunite după un anumit
criteriu. Tema poate fi formată din unul sau mai multe
straturi.
43 Tic Puncte de legătură cu coordonatele într-o hartă (plan) digitală.
Sunt necesare minimum patru asemenea puncte, necoliniare,
repartizate, de preferinţă, cât mai spre marginile foii de hartă
(plan).
44 Unitate amenajistică (U.A.) Unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi
pentru planificarea şi executarea lucrărilor silvice. (Norme
tehnice pentru amenajarea pădurilor)
45 Unitate de producţie (U.P.) Unitatea teritorială de bază pentru care se elaborează un
amenajament silvic. (Norme tehnice pentru amenajarea
pădurilor)
46 Vector Un format folosită în stocarea datelor spaţiale. Datele
vectoriale sunt formate din linii sau arcuri, definite prin
puncte de început şi terminale şi care se întâlnesc la noduri.
Localizarea acestor noduri şi structurile topologice sunt de
obicei stocate explicit. Caracteristicile sunt definite doar prin
limitele lor iar liniile curbe sunt reprezentate ca serie de arcuri
care se unesc. (Panel - GI Compendium)
47 Vectorizare Procesul de transformare a unui fişier de tip raster într-un
fişier de tip vector, printr-un proces automat sau semiautomat
25
(interactiv).
48 Vertex Unul din seturile ordonate de coordonate (x,y) ce alcătuiesc o
linie. (Panel - GI Compendium)
26
UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA
VETERINARA – BUCURESTI
Facultatea de Agricultură
Specializarea silvicultură
Sistemul Informatic Geografic (GIS)

în silvicultură
Îndrumar de lucrări practice
Partea a II-a
Exploatarea bazei de date geospaţiale
Secțiunea I
Dr.ing. Vladimir Gancz
Mai 2020
GIS - Indrumar de lucrări practice – Partea a II-a Dr.Ing.V.Gancz
CAPITOLUL 3. EXPLOATAREA BAZEI DE DATE GEOSPAŢIALE
3.1. Introducere
Prin exploatarea bazei de date geospaţiale se înţelege utilizarea în diverse moduri
a conţinutului geospaţial şi de atribute a acesteia.
Scopul existenţei unei baze de date, în general şi a unei baze de date geospaţiale
în particular este de a permite găsirea/extragerea informaţiilor dorite folosind diverse
criterii (mai simple sau mai complexe) de căutare.
Un alt scop important este analiza datelor, prin diverse metode, pentru a obţine
informaţii noi, relevante.
In acest capitol vom învăţa câteva metode de a exploata baza de data realizată în
capitolele precedente. Trebuie reţinut că metodele şi tehnicile de exploatare a bazelor de
date geospaţiale sunt extrem de multe fiind, de fapt, limitate doar de fantezia şi
competenţa utilizatorului. In cele ce urmează vom exersa câteva modalităţi simple dar
relevante de la care se poate porni pentru metode mai avansate.
3.2. Interogarea bazei de date geospaţiale
3.2.1. Interogarea cu instrumentul “Identify”

Instrumentului „Identify” se găseşte pe bara de sarcini „Tools”
Dupa ce se alege instrumentul se face click pe elementul dorit şi va apare o
ferestră cu toate atributele existente în baza de date. In această ferestra se poate selecta
stratul din care să provină informaţiile (figura 3.1).
Interogarea se poate face pentru elementele oricărui strat aflat în proiect.
Notiţe...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
2
Figura 3.1. – Interogarea unui element geografic (aici UA) cu ajutorul

instrumentului „Identify” de pe bara „Tools” (indicat de săgeata roşie). Dupa ce se
alege instrumentul se face click pe elementul dorit şi va apare ferestra cu toate
atributele existente în baza de date.
3.2.2. Interogarea prin selectarea unuia sa a mai multor elemente (fetures) dintr-
un strat (feature class)
Selectare se poate face prin mai multe metode, mai simple sau mai complexe.
Cel mai simplu mod de selectare se poate face cu instrumentul de selectare aflat
pe bara “Tools” cu ajutorul căruia putem face “clic” pe elemntul dorit, pe hartă (figura
3.2). Elementul selectat va fi conturat cu culorea bleu (cian)1. Daca ţinem apăsată tasta
“Shift” in timp ce selectăm, vom putea selecta mai multe elemente dorite. De asemenea
vom putea selecta mai multe elemente de pe hartă ţinând apăsat butonul stânga (stg) al
mouse-ului şi trasând pe hartă un dreptunghi. Toate elementele cuprinse în dreptunghi
vor fi selectate.
Inainte de a începe exerciţiul deschideţi tabelul de atribute al stratului vizat (în
acest exerciţiu UA) şi poziţionaţi-l în mod convenabil. Veţi observa că liniile
(înregistrările) din baza de date a atributelor (tabel) corespunzătoare elementelor (UA-
urilor) selectate pe hartă vor fi selectate şi în tabel.
1
Culorea bleu (cian) este prestabilită pentru selectare. Aceasta poate fi schimbată de la “Selection” (bara principală)/
“Selection options”.
3
Figura 3.2. – Selectarea unui UA (59A) cu instrumentul de selecţie („Select

Feature” indicat de săgeata roșie) pe hartă (contur bleu). Linia de înregistrare
corespunzătoare este selectată automat şi în tabelul de atribute).
Notiţe...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
4
3.2.3. Selectarea pe baza atributelor

Selectarea se poate face pe baza atributelor existente în tabelul de atribute, în
moduri simple sau complexe, pe baza unui singur atribut (fig. 3.3) sau pe baza mai
multor atribute prin definirea unor condiții logice.
Instrumentul se găsește atȃt în meniul tabelului de atribute (vezi fig.3.3) cȃt și în
meniul Selection de pe bara principală. In acest caz trebuie selectat stratul pe care se
dorește selectarea.
Figura 3.3. – Selectarea pe baza atributului. Instrumentul se găsește în meniul

tabelului sau poate fi găsit și în meniul „Selection” de pe bara principală (săgeata
roșie).
In acest exemplu selectarea s-a făcut pe baza unui singur atribut și anume elementul
principal (El_pr) (specia dominantă): BR (brad). Se observă selectarea simultană în
tabel și pe hartă.
Selectarea pe baza mai multor atribute (teoretic oricȃte) se face prin formularea
unei condiții logice mai simple sau mai complexe. De exempu am dori să selectăm toate
UA-urile unde avem ca specie principală molid (El_pr= MO) și vărsta să fie (în același
timp) de peste 85 de ani (ta>=85). In figura 3.4 este redat rezultatul unei astfel de
selecții.
5
Figura 3.4. – Selectare pe baza a două atribute simultan a UA-urilor unde avem
ca specie principală molid (El_pr= MO) și vărsta să fie (în același timp) de peste 85 de
ani (ta>=85). Operatorul logic folosit este AND.
3.2.4 Selectarea pe baza poziției elementelor, cu ajutorul unui alt strat

Un instrument important de selectare permite selectarea elementelor dintr-un strat
pe baza elementelor dintr-un alt strat. Stratul de selecție poate fi folosit în întregime
(dacă nu este selectat nici un element) sau din el se pot selecta unul sau mai multe
elemente care vor fi luate în considerație în procesul de selectare. De exemplu putem
selecta toate UA-urile care sunt parcurse de o apă sau un drum.
In exemplul de mai jos vom selecta UA-urile pe lȃngă care trece drumul județean
(DJ608A) din acest UP (prin care se face accesul la stațiunea Muntele Mic). Pentru
acest lucru selectăm în prealabil, din stratul de drumuri (Cai de comunicații) acest drum,
de exeplu pe baza atributului NUME.
Apoi, din meniul Select, aflat pe bara principală, alegem „Select by location”. Va
apare o fereastră de dialog unde vom introduce datele dorite (fig 3.5). Nu uităm să
bifăm opțiunea „Use selected feature” pentru a fi utilizat numai drumul selectat. De
6
asemenea vom folosi si o distanță de căutare (Apply a search distance) de 10 m cel

puțin, deoarece drumul nu atinge UA-urile (există o distanță de siguranță pȃnă la
pădure).
Rezultatul se vede în figura 3.4 unde UA-urile care îndeplinesc această condiție
sunt selectate atȃt pe harta digitală cȃt și în tabelul de atribute.
Figura 3.5. – Selecția pe baza poziției. Din stratul de UA-uri au fost selectate
UA-urile care sunt în imediata apropiere a drumului Județean DJ 608A.
Notiţe...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
7
3.2.5. Crearea unui nou strat din elementele geografice selectate

Uneori este util să creăm un nou strat care să conțină numai elementele selectate
printr-o metodă oarecare. In acest scop trebuie să selectăm din meniul stratului respectiv
„Export data”. (klick buton mouse dreapta pe numele stratului în „Table of contents”)
Vezi figura 3.6.
Atenţie: dacă NU este selectat nici un element din stratul respective TOT stratul
va fi exportat. Dacă este selectat un element sau mai multe NUMAI elementele
selectate vor fi exportate.
Figura 3.6. – Exportul UA-urilor selectate din stratul de UA-uri (parc_poly) se

face din meniul stratului.
In exemplul de mai jos (fig. 3.7) vom exporta într-un strat separat UA-urile
selectate la subpunctul 3.2.4 de-a lungul drumului judetean DJ 608A, care se pot vedea
selectate în figura 3.6.
8
Figura 3.7. – Noul strat în care au fost exportate numai UA-urile selectate de-a
lungul drumului județean DJ 608A
Noul strat poate fi exportat în GDB ca feture class sau separat în formatul
shapefile (.shp)
Notiţe...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
9
3.3. Analize statistice a atributelor cantitative
In tabelul de atribute se pot face, pentru atributele cantitative, analize statistice

cu un instrument simplu aflat în meniul coloanei în care se află atributul. Punȃnd
prompterul pe capul coloanei, se apasă buton dreapta și din meniu se alege „Statistics”
(figura 3.8).
Figura 3.8. – Selectarea statisticii din meniul unei coloane numerice, în cazul
de față Suprafața în hectare (S(Ha)). Rezultatul comenzii este redat în fereastra din
stȃnga sus și reprezintă statistica suprafețelor UA-urilor din acest UP.
Prin selectarea unor anumite linii, pe baza unor criterii, se pot calcula statistica
pentru situația respectivă. De exemplu vom selecta numai UA în care specia principală
este molidul cu vărsta peste 80 de ani. Selecția se face pe baza atributelor așa cum s-a
arătat la subcapitolul 3.2.3. In figura 3.9 este arătat rezultatul obținut
10
Figura 3.9. – Statistica UA în care există ca specie principală molid cuvȃrsta

mai mare sau egală cu 80 de ani.
Notiţe................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
11
3.4. Realizarea hărților tematice
Hărțile tematice bazate pe atributele existente în baza de date reprezintă o

modalitate frecventă de exploatare a bazei de date geospațiale, fiind foarte sugestivă și
eficientă. In silvicultură se realizează cel mai frecvent și constant hărțile amenajistice
standard: harta generală (harta albă), harta arboreltelor (speciilor), harta lucrărilor de
exploatare (la scara 1:20.000 pentru zonele de deal și de munte și scara 1:10.000 pentru
zonele de cȃmpie). Aceste hărți se fac pentru fiecare UP, la nivel de UA. Pentru studiul
general se fac harta generală, harta solurilor, harta tipurilor de stațiuni și harta lucrărilor
de exploatare, pentru întreg ocolul silvic, la nivel de parcelă (la scara 1:50.000). Aceste
hărți sunt concepute pentru a fi transpuse pe hărtie și fac parte din documentația
amenajamentului.
Rețineți că stratul UA este cel mai important, pe baza acestuia (a atributelor
conținute în baza de date) se realizează hărțile tematice. Celelalte straturi reprezintă
elementele topografice generale.
Desigur în condițiile existenței unei baze de date geospațiale se pot realiza cu
ușurință și alte hărți tematice de către utilizatori, de exemplu ortofotohărți (care au ca
fundal imagini aeriene sau satelitare ortorectificate) sau combinate cu grafice, de
exemplu pentru a reprezenta grafic proporția speciilor în fiecare UA etc. Depinde de
imaginația utilizatorului și abilitatea acestuia în utilizarea instrumentelor și funcțiilor
ArcGIS pentru a imagina și realiza hărți utile.
Cartografia digitală, care permite realizarea unor hărți complexe care să aibă toate
elementele cartografice, este un domeniu complex ce ar putea face obiectul unui curs
separat. Din acest motiv, în acest exercițiu, vom realiza cȃteva hărți simple,
și vom învăța să le exportăm în format digital, care apoi pot fi utilizate ca atare, pe
computer, laptop, tabletă sau telefonul mobil, sau pot fi printate/plotate* pe hărtie.
Pentru acest exercițiu avem la dispoziție baza de date creată anterior, care conține
temele:
UA: strat (feature class) de tip poligon al unităților amenajistice, care conține
atributele referitoare la pădure/fond forestier;
Comunicații: strat de tip linie (drumuri, CF, linii înaltă tensiune etc.);
Hidrografie, format din mai multe straturi: de tip punct (fȃntăni/izvoare) de tip
linie/vector (cursul apelor) poligon (suprafețe de apă). În acest execrcițiu avem numai
un strat pentru cursurile de apă.
Borne (strat de tip punct)
*
Plotter – dispozitiv de printare de dimensiuni mari, de obicei cu tehnologia ink-jet.
12
Realizarea hărții se va efectua în două faze:

1. alegerea semnelor convenționale pentru straturile de informații geografice pe
care le avem în proiect care va reprezenta elementele din cadrul hărții – se
realizează în „Data View” (fig. 3.10) ;
2. realizarea hărții printabile prin adăugarea elementelor din afara cadrului hărții
(legendă, cadru, titlu, scară etc.) – se realizează în „Layout View” (fig. 3.10).
3.4.1. Alegerea semnelor convenționale (modul „Data View”)
La deschiderea unui proiect nou și introducerea straturilor soft-ul acordă semne
cconvenționale la întȃmplare. Introducerea straturilor în proiect din GDB a fost descrisă
la subpunctul 2.2.1 (Capitolul 2).
In figura 3.10 este reprezentată o captură de ecran cu imaginea hărții produse
automat de ArcGIS la încărcarea datelor în proiect.
1 2
Figura 3.10. – Semnele convenționale sunt atribuite automat, în mod aleator, de

ArcGIS la încărcarea datelor în proiect. Harta este în modul „Data View”(1). Pentru
modul „Layout view” se va apăsa butonul respectiv (2).
In continuare vom alege semnele convenționale în mod convenabil sau vom

respecta standardele, dacă există, pentru semnele convenționale. Este de menționat că
pentru hărțile amenajistice există standarde în vigoare. Avȃnd în vedere că aici este
vorba de un exercițiu pentru a învăța modalitatea de lucru cu ArcGIS vom folosi semne
convenționale simple, existente în biblioteca ArcGIS, și vom realiza o hartă
simplificată.
13
Pentru alegerea semnelor convenționale există două situații:

1. Stratul respectiv are un sigur semn convențional (nu este legat de vre-un
atribut);
2. Straturi în care semnele convenționale depind de un atribut.
3.4.1.1. Strat cu semn convențional unic (nu depinde de atribute)

In acest caz se face click pe semnul convențional al stratului respectiv (de exemplu
pentru stratul borne, de tip punct). Va apare un meniu cu semne convenționale de tipul
respectiv (în acest caz de tip punct) din care se pot alege simboluri și se pot seta
culoarea, mărimea și, dacă este cazul, unghiul de rotire al semnului (fig. 3.11).
Figura 3.11. – Alegerea semnului convențional pentru un strat de tip punct

(borne) cu semn convențional unic (nu depinde de vre-un atribut). Pentru editarea
semnului convențional se fce click pe semnul existent, indicat de săgeata roșie. Se
alege semnul convențional Circle 12, mărimea 14 și culoarea Mars Red pentru care se
apasă pe tabul „Color” și apare o paletă de culori (culorile au numele afișate într-un
balon la trecerea prompterului peste acestea). Dacă se dorește altă culoare decȃt cele
existente în paleta standard se apasă „More Colors...”.In final se apasă „OK”.
14
Trebuie menționat că se pot găsi semne convenționale mult mai multe în fonturile
instalate de MS Windows, la care se adaugă cele instalate de ArcGIS (care încep cu
ESRI...). De asemenea pot fi create semne convenționale noi cu programe adecvate
(raster sau vector). Nu vom face acest lucru în acest exercițiu.
3.4.1.2. Straturi cu semne convenționale dependente de atribute

In cazul straturilor în care semnele convenționale care depind de un atribut, pentru
alegerea semnelor convenținale va trebui ca în fereastra Table of Contents să deschidem
propritățile stratului respectiv (buton mouse dreapta pe denumirea stratului) (fig. 3.12).
In acest caz stratul va fi Rauri. După aceea în proprietăți vom selecta tab-ul Symbology
și vom alege din fereastra Show Unique values (figura 3.12) In Value field vom alege
atributul (coloana) pe baza căruia vom alege semnele convenționale.
Exemplul 1. Stratul Rauri

In cazul stratului Rauri există un singur atribut, stocat în coloana Tip, în care există două
valori: P-ape cu curs prmanet și N-ape cu curs temporar.
Se apasă apoi butonul Add All Values. Vor apare semne convenționale în funcție de
numărul de valori existente în coloana respectivă. Apoi vom edita fiecare semn
convențional după ce facem dublu click pe acesta (fig. 3.12)
Trebuie remarcat că în legendă apare și un al treilea semn convențional care se numește
„All other values” (fig. 3.12 A săgeata 4). Si acesta poate fi editat pentru a i se atribui
semnul convențional dorit (de preferat unul foarte vizizbil și deosebit). De asemenea el
poate fi debifat și în acest caz nu mai apare în legendă. Acest semn este atribuit automat
pentru elementele geografice (în cazul de față rȃuri) pentru care atributul nu are nici una
din valorile dorite (P sau N). Acest lucru se poate întȃmpla atunci cȃnd există greșeli la
introducerea atributelor. De exemplu s-a uitat introducerea atributului sau s-a tastat un
alt simbol, din greșeală. Simbolul „All other values” ne va pune astfel în evidență pe
hartă erorile din tabelul de atribute, pe care le putem corecta cu ușurință în acest fel.
De asemenea se poate schimba în coloana „Label” eticheta simbolului (care este
presetată la valoarea atributului), astfel încȃt legenda să fie mai explicită. In exemplul
acesta putem înlocui P cu „Permanet” și N cu „Nepermanent” sau „Temporar”
(fig. 3.10 B)
Notiţe...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
15
1 2
B
Figura 3.12. – A) Editarea semnelor convenționale bazate pe un atribut, în cazul
de fața stratul Rauri cu atributul P-permanent, N-nepermanent. Se deschide fereastra
Layer properties se alege tab-ul Symbology, se alege în secțunea Show Categories/Unic
Values (1), în Value field se alege cȃmpul (coloana) „Tip” (2) se apasă butonul „Add
all values” (3), se face dublu-click pe semnul convențional dorit, în exemplul de față N
(nepermanet). Apare „Symbol selector” pentru linii de unde vom alege linie o
întreruptă (Dashed 2:1), culoarea Cretan blue și grosimea 1. Pentru P vom alege
aceeași culoare și grosime dar cu linie continuă. Se apasă „OK” la „Symbol selector” și
„OK” la „Layer properties”. Remarcați simbolul „All other values” (4).
B) Efectul editării în „Table of contents” (legenda) și pe hartă. Remarcați un
segment de rău cu atributul greșit pus în evidență de simbolul „All other values” care
va trebui corectat în tabelul de atribute.
16
Exemplul 2. Stratul UA
Stratul UA este cel mai important din baza de date amenajistică. Celelalte straturi
reprezintă elementele cartografice generale.
Pe baza stratului UA se vor realiza hărțile tematice amenajistice.
In acest exemplu vom realiza harta arboretelor în care specia principală determină
semnul convențional.
Vom proceda ca și în cazul stratului precedent dar vom vedea că la Layer „Properties”
vor apare simboluri pentru poligoane (suprafețe).
După apăsarea butonului „Add All Values” vor apărea simboluri pentru fiecare specie,
alese aleator de program. Vom alege culori convenționale pentru specii după standard-ul
în vigoare: nuanțe de verde pentru foioase și nuanțe de violet și albastru pentru
rășinoase.
Notati că putem modifica ordinea simbolurilor de la butoanele săgeți din dreapta, pentru
a pune în ordine speciile: cele mai frecvente (mai importante) în partea de sus și cele
mai puțin frecvente (mai puțin importante) în partea de jos (fig.3.13).
Figura 3.13. – Editarea legendei elementelor principale (speciei dominante) în

stratul UA (de tip poligon). (1) – butoanele pentru ordonarea simbolurilor.
Dacă se dorește realizarea hărții solurilor sau a tipurilor de stațiune etc. se va

alege de la „Value Field” cȃmpul (coloana) care conține valorile respective și se vor
alege culorile (simbolurile).
17
Pentru a avea simultan în proiectul .mxd toate hărțile dorite este suficient să
copiem stratul UA, în „Table of Contents” de căte ori este necesar (cȃte hărți dorim) și
să schimbăm legenda. Copierea se face cu buton dreapta pe strat, se alege „Copy” apoi
buton dreapta pe „Layers” și se alege „Paste Layer(s)”. Prin bifarea sau debifarea
straturilor respective vom putea opta pentru o hartă sau alta (fig. 3.14).
Figura 3.14. – Stratul UA copiat, cu legende diferite, în funcție de necesitate.

Stratul bifat este vizibil. Prin bifare/debifare se alege harta dorită.
3.4.1. Etichetarea elementelor geografice (modul „Data View”)

Pe orice hartă trebuie să apară și înscrisuri (denumiri, coduri) care reprezintă informații
esențiale. De exemplu denumirea rȃurilor, a drumurilor și a altor puncte de reper. De
asemenea numărul bornelor și, foarte important, codul UA (parcela și subparcela).
Pe hărțile amenajistice mai apar, în cuprinsul poligoanelor care reprezintă UA-urile,
compoziția acestora proporția speciilor (în zecimi de procente) și vȃrsta-consistența-cls.
de producție.
In continuare vom proceda la etichetarea UA-urilor cu codul acestora.
Pentru acest lucru vom deschide fereastra proprietăți („Properties”) cu buton dreapta pe
stratul respectiv (sau dublu clck) și vom alege tab-ul „Labels” (etichete în lb.engl.).
In acest tab alegem care este cȃmpul (coloana) care conține atributul pe care îl dorim ca
etichetă („Label Field”), în cazul de față UA, apoi selectăm simbolul (font, mărime
culoare etc.) Nu uităm să bifăm căsuța di stȃnga sus („Label field in this layer”) și apoi
18
apăsăm „Apply sau „OK” (fig. 3.15). Etichetele vor fi plasate automat în zona optimă a
fiecărui UA. Daca este necesar vom schimba mărimea sau alte caracteristici ale fontului
pentru eticheta codului UA.
Figura 3.15. – Etichetarea UA-urilor cu codul acestora (nr. parcelă și literă pt.
subparcelă).
Aceste etichete sunt unice (nu pot exista două etichete pentru același strat) și nu
se pot muta. Pentru a avea mai multe texte pentru același strat va trebui să transformăm
etichetele în adnotații (Annotations).
Adnotațiile reprezintă texte car pot fi stocate tot în baza de date și pot fi editate
după dorință, existȃnd un mare număr de posibilități. Editarea acestora se face în
sesiunea de editare, cu instrumente speciale (dedicate).
Pentru a transforma etichetele în adnotații se deschide meniul stratului din „Table
of Contents” (click dreapta pe stratul dorit), în cazul de față stratul UA și se alege
opțiunea „Convert Label to Annotation”. Va apare o fereastră în care avem mai multe
opțiuni predefinite dar care se pot schimba fig.3.16) In acest exercițiu vom lăsa
opțiunile predefinite. Adnotațiile vor fi stocate în geodatabase (GDB) și vor apare în
proiect ca layer (în partea de sus la „Table of Contents”).
Următorul pas este să etichetăm UA-urile cu compoziția. Vom urma aceeași pași
dar vom alege alt font, mai mic (8), bold, italic precum și altă culoare. Apoi vȃrsta-
consistența-clasa de producție.
19
Figura 3.16. – Meniul pentru transformarea etichetelor în adnotații. Putem

schimba numele stratului de adnotatii.
Apoi vom utiliza instrumentele de editare a adnotațiilor pentru a poziționa

adnotațiile astfel încȃt să intre estetic în limitele poligoanelor UA (fig 3.17). Dacă
poligoanele sunt prea mici nu se mai pun aceste adnotații.
Adnotațiile, ca orice strat, au tabel de atribute care poate fi utilizat pentru
schimbări punctuale (fig 3.17).
1
Figura 3.17. – Editarea adnotațiilor se realizează cu instrumentul de editare

specializat (1). In UA 38, 39A, 40 și 44 (2) au fost poziționate corect adnotațiile.
20
3.4.2. Realizarea hărții (modul „Layout View”)

Pentru realizarea hărții printabile vom trece în modul „Layout View” prin
apăsarea butonului respectiv (vezi figura 3.10). In acest mod vedem harta ca pe o foaie
de hărtie a cărei dimensiuni se poate seta din meniul „File” / „Page and Print Setup...”.
De aici alegem și poziția foii: orizontal (landscape) sau vertical (portret).
Dimensiunile hărții trebuie calculate în funcție de dimensiunile suprafeței
cuprinse în hartă (UP sau OS) la scara dorită (1:20.000 sau 10.000 pentru UP și
1:50.000 pentru studiu general al OS). De asemenea trebuie ținut cont să încapă și
celelalte elemente din afara cadrului hărții (vezi mai jos).
In „Layout View” se realizează elementele din afara cadrului hărții în timp ce în
„Data View” a fost realizat conținutul din cadrul hărții.
In afara cadrului hărții trebuie să existe un minimum de informații cum sunt:
• Titlul hărții
• Scara (grafică și/sau numerică)
• Legenda
• Cadrul interior
• Cadrul exterior (estetic)
• Direcția N (roza vȃnturilor) care este obligatorie dacă harta nu este
standard (orientată cu nordul înpartea de sus)
La aceste element se pot adăuga alte informații despre producător, autori, anul
producerii, dreptrile de proprietate intelectuală etc.
In cazul hărților amenajistice există un cartuș, similar cu cele utilizate în desenul
tehnic, în care sunt trecute o serie de informații standardizate. Nu vom aborda aici acest
aspect.
Elementele obligatorii din afara cadrului hărții se introduc din meniul „Insert” de
pe bara principală. Alte elemente grafice se pot introduce și edita cu ajutorul barei
Drawing, plasata de obicei în partea de jos, și care conține instrumente grafice similare
cu alte soft-uri (de exemplu MS Word).
De asemenea în hartă se pot introduce tabele, grafice, embleme, alte elemente
grafice importate etc. Nu este cazul la hărțile amenajistice de aceea nu vom aborda acest
aspect aici.
Vom începe prin a introduce titlul hărții, cadrul, apoi scara și legenda (fig.3.18).
Titlul hărții poate fi introdus și ca text din bara „Drawing”. Se pot alege fonturi
și culori diferite în funcție de dorință sau standardul respectiv (fig.3.18)
21
2 3
Figura 3.18. – Instrumentele pentru realizarea hărții printabile (Layout): (1) –

meniul „Insert”, (2) – bara de desen („Drawing”). Titlul hărții a fost scris cu „Insert”
iar subtitlurile cu text de pe bara „Drawing” (3). De asemena, cu „Insert” a fost
introdus cadrul interior („Neatline”) (4) Acesta poate fi realizat și cu Instrumentele de
pe bara „Drawing”.
Scara numerică. Pentru introducerea scării numerice (text) poate fi folosit, de

asemenea „Drawing” dar este recomandabil să se folosească meniul „Insert” deoarece
textul este dinamic (se schimbă automat dacă se schimbă scara hărții).
Scara grafică. Pentru introducerea scării grafice se utilizează meniul „Insert”/
„Scale bar...”
Va apare o ferestră de dialog de unde se pot alege diverse stiluri de scară grafică.
Desigur vom alege din categoria Metric și vom face opțiunile convenabile apăsȃnd
butonul „Properties” (fig. 3.19).
22
B
Figura 3.19. – A – Meniul pentru introducerea scării grafice. B- Scara grafică
rezultată în urma aplicării opțiunilor arătate în figura A. Desigur scara grafică va fi
plasată în cadrul hărții.
Legenda. Introducerea legendei este mai laborioasă. Vom da, în cele ce urmează,
un exemplu simplu.
Din meniul „Insert”/ „Legend...” va apre o ferestră de dialog în care în primul
rȃnd alegem ce dorim să cuprindă legenda din straturile existente în proiect. Pentru acest
exercițiu vom alege stratele Borne, Rauri, Drumuri și UA cu arboretele. Pentru a le
desosebi mai ușor este recomandabil ca în prealabil să le schimbăm numele straturilor în
„Table of Contents” și să debifăm „All Others Values” din „Properties”/”Symbology”.
23
In figura 3.20 A apare prima pagină a ferestrei de dialog pentru crearea legendei
Apăsȃnd pe butonul cu simbolul > vom adăuga straturi iar butonul cu simbolul <
va scoate stratul marcat din legendă. Apăsȃnd butonul „Next” vom trece la paginaile
următoare care ne vor ajuta să algem aspectele grafice și estetice ale legendei. La final,
dacă vom lăsa toti parametrii presetați, va apare legenda din figura 3.20 B. Pentru a
modifica legenda se face dublu click pe aceasta și apare o fereastră de proprietăți unde
putem schimba opțiunile inițiale. (fig. 3.20 B).
B
Figura 3.20. – Realizarea legendei. A - fereastra de dialog pentru realizarea
legendei deschisă din meniul „Insert”/”Legend...”. B - Legenda rezultată și fereastra
pentru modificarea legendei („Legend properties”).
24
Legenda este dinamică, adică orice schimbare în „Table of Contents” va apare

automat și în legendă.
Vom introduce și direcția nord și, în final, harta va arăta ca în figura 3.21.
Figura 3.21. – Harta rezultată prin adăugarea elementelor exterioare hărții
Dacă se dorește obținerea unei alte hărți, de exemplu a tipurilor de stațiune, este
suficient ca în „Table of Contents” să debifăm stratul UA Arborete și să bifăm stratul
UA Tipuri stațiune. Harta se va schimab automat, de asemenea legenda, mai trebuie
schimbat numai titlul hărții. (fig. 3.22). Pentru acest lucru în „Legend Properties”, tab-
25
ul „General” trebuie să aibă straturile și opțiunile din figura 3.22. Remarcați bifările din
secțiunea „Map connection”
Figura 3.21. – Harta tipurilor de stațiuni rezultată prin modificarea în „Table of

Contents”
Desigur aspectul hărții va depinde de alegerile estetice și/sau de standardele

existente.
Printarea/plotarea și exportul hărții. După realizarea și finisarea unei hărți putem

să o printăm sau plotăm (dacă avem conectat un plotter care permite dimensiuni mari,
pănă la cel puțin A0) sau putem exporta harta, în diverse formate grafice, pentru a o
trimite la beneficiari sau pentru a o stoca în vederea unor utilizări ulterioare.
Pentru acest lucru vom folosi meniul File/Export Map. Va apre o fereastră de
dialog de unde putem alege diverse opțiuni (fig 3.22).
26
Figura 3.1. – Exportul hărții în diverse formate grafice.
Reţineţi: documentele digitale de tip Tiff și alte formate raster sunt georeferențiate,
dacă suportă acest lucru (recomandabil Tiff). De asemenea PDF, dacă bifați această
opțiune. Acest lucru permite încărcarea hărților pe dispozitive mobile dotate cu
receptoare GNSS (GPS, tabletă, smartphone) și utilizarea lor în treren. Desigur, este
necesară descărcarea și instalarea prealabilă a unor software (aplicații) adecvate. Pentru
Windows se poate folosi Google Earth, dar atenție harta trebuie să fie în coordonate
geografice (Lon/Lat) și layerele trebuie exportate în format KMZ. Dar există și alte
aplicații. Pentru sistemele Android sunt utile aplicațiile LocusMap (suportă shapefile și
rastere), Avenza Maps (suportă pdf), Osmand (suportă KMZ) și multe altele.
Exportul straturilor se face din ArcToolbox.
27
GIS - Indrumar de lucrări practice - Cap. 2 Şef lucrări Dr.Ing.V.Gancz
2. POPULAREA BAZEI DE DATE GEOSPAŢIALE
TERMINOLOGIE:
Vectorizare – proces prin care, în mod interactiv, se crează elemente de tip
vector. De obicei se realizează având în spate (back-grownd) un document raster
georeferenţiat în prealabil, cum ar fi o hartă raster sau o imagine a suprafeţei terestre
(aeriană sau satelitară). Prin vectorizare se realizează puncte, linii/polilinii (vectori)
sau poligoane, după caz (în funcţie de tipul stratului în care se lucrează). Atuncu când
se utilizează un document raster georeferenţiat, obiectele vectoriale realizate/extrase
primesc automat coordonatele în punctele/vertecşii vectorizaţi.
Editare – adăugarea de elemente/obiecte (features) într-un strat (feature class)
sau modificarea celor existente (atât a componentei geografice cât şi a tabelelor de
atribute).
Georeferenţiere – atribuirea de coordonate geografice (longitudine/latitudine)
sau cartografice (x,y) unui strat/document de tip raster sau vector. Procesele sunt
diferite pentru cele două tipuri de straturi (vor fi abordate în cursul unor lecţii care vor
urma).
Sugestie: Citiţi cu atenţie indicaţiile din ferestrele de dialog şi de tip „balon” care apar la o secundă după ce puneţi
prompterul pe un buton.
2.1. Căteva aspecte generale

Popularea unei baze de date geospaţiale, sau altfel spus, introducerea
datelor/informaţiilor geospaţiale, după realizarea bazei de date (ca recipient gol dar
structurat, vezi capitolul 1) are două aspecte:
1. Realizarea componentei geo-grafice*, sau altfel spus, a hărţii digitale şi
2. Introducerea atributelor, adică a descriptorilor care se referă la elementele
geo-grafice. Aşa cum s-a mai spus anterior acestea pot fi calitative (de exemplu
specii) sau pot fi cantitative. (In curs, sunt enumerate mai multe tipuri de atribute
posibile în file geodatabase).
Această împărţire este mai mult didactică, în realitate introducerea celor două
tipuri de date/informaţii (geografice şi atribute) făcându-se de multe ori aproape
simultan. Lungimile (liniilor sau perimetrul poligoanelor) şi suprafeţele poligoanelor
sunt calculate automat de soft în momentul creării obiectului geografic respectiv. De
asemenea soft-ul introduce automat câmpul OBJECTID şi Shape, care nu pot fi
editate (modificate) de utilizator. OBJECTID conţine un identificator intern, atribuit
automat, al înregistrării (liniei) iar Shape conţine tipul de strat (feature calss): point,
line sau polygon.
*
acest mod de scriere doreşte să scoată în evidenţă faptul că avem de aface cu obiecte grafice (“desene”) dar care au o
calitate specială şi anume faptul că sunt în coordinate, se referă la obiecte de pe suprafaţa terestră
11
Primul exerciţiu de vectorizare se va efectua folosind un document raster,

georeferenţiat în prealabil, în sitemul de proiecţie cartografică Stereo 70, şi anume
harta amenajistică raster a UP 6 – Cuntu din OSE Caransebeş.
Această harta realizată pe calc cu mijloace clasice de desen (rapidograf cu tuş)
a fost apoi scanată cu un scaner cartografic şi georeferenţiată prin utilizarea
caroiajului cartografic în coordonate carteziene.
2.2. Vectorizarea şi introducerea atributelor minimale
2.2.1. Incărcarea documentului raster şi a straturilor din baza de date GDB
Încărcarea straturilor se face prin utilizarea butonului “Add data” de pe
bara de operaţii „Standard” .
Notaţi: barele de funcţii/operaţiuni/task-uri se deschid făcând click dreapta pe ramă şi
apoi bifând bara de care este nevoie. O serie de bare rămân permanent (default):
„Main menu”, „Standard”, „Editor”, „Layout” , „Draw” etc. Toate barele sunt
editabile (se pot adăuga sau scoate funcţii/butoane după dorinţa utilizatorului).
Documentele raster se încarcă în acelaşi mod. După apăsarea butonului “Add
data” va apărea brwser-ul ArcGIS cu ajutorul se caută fişierul raster. In cazul nostru
calea este: .../Proiect_1/Harti_raster/Harti_5000_St70/UP6_Cuntu_georef.tif
Figura 2.1. – Incărcarea straturilor în ArcMap cu butonul „Add data”. Layerele se pot
încărca şi din Catalog (fereastra din dreapta, săgeata roşie) prin „Drag and drop” în
fereastra principală.
12
După încărcarea documentului raster se procedează la fel pentru celelalte

straturi din baza de date GDB, care urmează să fie populate/vectorizate.
In acelaşi mod se poate proceda şi pentru alte fşiere de date geospaţiale
(shapefile, CAD, coverage etc.), atunci când este cazul (nu în acest exerciţiu).
Notaţi: Straturile din baza de date GDB pot fi încăcate şi cu „drag and drop” din
fereastra Catalog ce se poate deschide în dreapta ferestrei de lucru (figura 2.1.)
2.2.2. Operatiunea de vectorizare
2.2.2.1. Vectorizarea straturilor de tip punct. Vectorizarea bornelor.

Pentru începerea vectorizării oricărui strat iniţiază procesului de editare:
1. Se apasă butonul „Editor” de pe bara „Editor”
2. In fereastra de lucru care apare se alege stratul pe care dorim să-l edităm
dintre cele încărcate (figura 2.2). In cazul de faţă stratul (feature class)
Borne.
Figura 2.2. – Operaţiunile necesare pentru începerea vectorizării.
13
3. Se închide fereastra „Catalog” şi se deschide fereastra Create Feature (de la

tabul de pe marginea din dreapta (vezi figura 2.2).
4. Se culege instrumentul pentru vectorizare Borne şi se începe plasarea
punctelor pe bornele de pe raster (figura 2.3.)
Figura 2.3. – Vectorizarea bornelor – strat de tip punct. Instrumentul de vectorizare

este indicat de săgeata roşie.
5. Se introduc simultan atributele minimale, în cazul de faţă, de identificare

(numărul bornei).
Pentru asta se apasă tabul „Attribute” (dreapta jos, vezi figura 2.4. indicat de
săgeata roşie)
Introducerea atributelor se poate face şi direct în tabelul de atribute (figura 2.4.)
Notiţe:....................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
14
Figura 2.4. – Introducerea atributelor minimale se face fie direct în tabel fie în tab-ul
„Attribute”, indicat cu săgeata roşie
Deplasarea pe suprafaţa hărţii se face prin utilizarea butonului central (rotiţa) mous-
ului iar zoom in şi zum –out se face prin rotirea butonului central. Daca mous-ul nu
are rotiţă folosiţi funcţiile „pan” şi zoom” de pe vara de instrumente (vezi figurile de
mai sus, în stânga ferestrei principale (cu harta).
Notiţe:....................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
15
Atenţie: La finalizarea vectorizării trebuie efectuată operaţiunea de salvare. Este

recomandabil ca acest lucru să se facă periodic sau cel puţin la întreruprea
lucrului şi obligatoriu înainte de închiderea ArcGIS: Editor/Save Edits (figura
2.5.). Opriţi editarea înainte de a ieşi din ArcGIS (sau oricând este necesar) de la
Editor/ Stop Editing (figura 2.5.). dacă opriţi editarea înainte de salvare soft-ul vă
va atenţiona. Acelaşi lucru se va întâmpla dacă încercaţi să închideţi ArcMap
înainte de a salva editarea.
Figura 2.5. – Salvarea editării (Editor/Save Edits) vezi săgeta

roşie. Pentru oprirea editării: Editor/Stop Editing.
Atenţie: La finalizarea lucrului şi închiderea ArcMap trebuie salvat proiectul

(File/Save sau butonul de salvare ).
In exerciţiul acesta vom salva cu numele Stefăneşti.mxd. Salvarea se va face în
folder-ul pregătit în structura proiectului (.../Proiect_1/Proiecte_MXD).
Dacă încercaţi să închideţi fără să salvaţi soft-ul vă va atenţiona.
Notiţe:................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................
16
2.2.2.2. Vectorizarea straturilor de tip linie.

Straturile de tip linie sunt cele care reprezintă obiecte geografice cu lungime mult mai
mare decât lăţimea (la o anumită scară): fire de apă, drumuri, linii de înaltă tensiune,
transport pe cablu etc. dar şi limitele unor suprafeţe (poligoane), cum ar fi limitele de
UA.
In exerciţiile noastre vom vectoriza ca linii drumurile, apele şi limitele de UA.
Atenţie. La vectorizarea unei reţele (drumuri, ape etc.) linile care formează
reţeaua trebuie conectate (intersecţii de drumuri, confluenţe de ape etc.).
Conectarea se face numai prin vertecşi. De aceea trebuie să anticipaţi unde se
vor intersecta drumurile, în cazul de faţă şi să introduceţi acolo un vertex (click).
Ulterior, la vectorizarea drumului care va intersecta acest drum se va introduce,
obligatoriu, un vertex în acelaşi loc. Dacă nu au fost introduşi vertecşi în
momentul vectorizării, se pot introduce ulterior prin operaţiunea de editare,
într-un mod ce va fi prezentat mai târziu. Soft-ul indică vertexul de care vă legaţi
(vezi figura 2.6).
Figura 2.6. – In timpul editării, prompterul indică vertexul preexistent de care se va

lega noua linie în curs de vectorizare (vezi săgeata roşie)
17
Notaţi: Funcţia snap (a sări - în engleză) are ca rol unirea vertecşilor care sunt la o
distanţă, unii faţa de alţii, mai mică decât o valoare prestabilită. Acest lucru este
necesar deoarece, fiind puncte, deci fără dimensiuni, nu ar s-ar putea suprapune
niciodată manual. Prin funcţia snap, vertecşii se „contopesc” într-unul singur. Astfel,
la o intersecţie de drumuri, confluenţe de ape etc., cele două linii au un vertex comun.
Acest lucru este valabil şi pentru poligoanele alăturate care au o limită comună,
formată din vertecşi, care aparţine ambelor poligoane.
Funcţia snap este prestabilită (by default) activă, dar dacă vrem putem să o
dezactivăm. De asemenea distanţa de snap este prestabiltă la 10 pixeli, dar pote fi
setată după necesităţile utilizatorului.
Funcţia snap se setează din meniul Editor/Snapping/Snapping
toolbar/Snapping/Options
Vezi figura 2.7.
Notiţe:....................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
18
Figura 2.7. – Setarea funcţiei snap meniul Editor/Snapping/Snapping

toolbar/Snapping/Options. Săgeata roşie indică distanţa de snap în pixeli, care poate
fi modificată. Din acealşi tab, se pot modifica culorea simbolului (Symbol color) şi
alegerea textului (mărime, font, culoare) apăsând butonul Text symbol..., care indică
vertexul pe care se face snap-ul (vezi figura 2.7)
A. Vectorizarea drumurilor
Dacă stratul (feature class) Drumuri (din feture dataset-ul Comunicatii) nu a

fost deja încărcat, se procedează în modul descris la punctul 2.1.1.
Pentru începerea vectorizării oricărui strat se iniţiază procesului de editare:
19
dintre cele încărcate (figura 2.2). In cazul de faţă se alege stratul (feature
class) Drumuri.
Se remarcă schimbarea instrumentelor de vectorizare (Construction tool) din dreapta
jos (figura 2.8)
3. Se culege instrumentul de vectorizare pentru drumuri (fereastra din dreapta,
vezi figura 2.8.) şi se începe vectorizarea. Pentru încheierea vectorizării unui obiect se
face dublu click.
Observaţi că ultimul obiect vectorizat rămâne selectat (inclusiv în tabelul de atribute).
Figura 2.8. – Vectorizarea drumurilor - strat de tip linie (selectarea stratului de

vectorizat - săgeata roşie). Instrumentul de vectorizare este indicat de săgeata albastră.
Introducerea atributelor minimale se face conform procedurii de la punctul 2.2.2.1

(punctul 5, figura 2.4.), în cazul de faţa tipul de drum şi numele acestuia (codul) dacă
ste cazul.
20
B. Vectorizarea râurilor
Vectorizarea râurilor din stratul Hidro se realizează similar cu al stratului de drumuri.

Atenţie la segmentele pe care un râu îşi schimbă caracterul din permanent în
nepermanent, deoarece trebuie simbolizat diferit. In acest scop, dacă nu am creat un
câmp (coloană) în momentul creării stratului în ArcCatalog, vom crea mai întâi un
câmp nou în tabelul de atribute al stratului:
 Deschidem tabelul de atribute (click dreapta pe strat);
 Apăsăm butonul stânga sus din fereastra tabelului;
 Selectăm Add field (figura 2.9)
 In fereastra care apare alegem tipul variabilei*: text şi introducem numele
câmpului „Tip”. De asmenea lungimea câmpului (Lenght) va suficientă cu 5
caractere (nu 50 cum apare presetat).
Variabila „Tip” va avea două valori: p – pentru curse de apă permanent (simbol linie
continuă) şi n – pentru curs de apă nepermanent (simbol linie întreruptă).
Figura 2.9. – Crearea unui câmp nou de tip text. După deschiderea tabelului de
atribute se apasă butonul indicat de săgeata roşie, se alege Add field... şi în fereastra
apărută se completează numele câmpului (săgrata albastră) se alege tipul variabilei (şi
numărul de caractere în cazul variabilei de tip text).
*
Pentru tipurile de variabile consultaţi cap. 1.2.6. din Sistemul Informatic Geografic în silvicultură – Note de curs,
Partea I (fişierul Curs GIS v1.1.pdf)
21
In timpul vectorizării apelor vom creea obiecte diferite pentru cele două tipuri de
cursuri de ape (bineînţeles conectate prin vertecşi comuni).
C. Vectorizarea limitele amenajistice
Vectorizarea se realizează în acelaşi mod ca orice strat de tip linie, având mare grijă
ca liniile să închidă corect poligoanele (parcele, subparcele).
La vectorizarea limitelor amenajistice trebuie avut permanent în vedere că limitele de
UA (parcele/subparcele) închid poligoane viitoarele poligoane care vor forma un alt
strat, de tip poligon, stratul UA-urilor. Intro etapă ulterioară limitele de tip linie ale
UA-urilor vor fi convertite într-un strat de tip poligon.
Trebuie reţinut că nu toate limitele amenajistice vor fi convertite nepărat în poligoane,
decât dacă este necesar (de exemplu pentru a afla suprafaţa întregului OS, nu numai a
suprafeţelor UA). Dar pentru stratul UA acest lucru este obligatoriu.
Atenţie. Inchiderea unui poligon (separat sau primul vectorizat) format din linii
trebuie realizată printr-un segment separat. Nu se închide un poligon de tip linie
conectând pur şi simplu primul vertex cu ultimul vertex, deoarece nu se
realizează snap-ul şi astfel poligonul rămâne deschis. (vezi figura 2.10). Acest
lucru este foarte important pentru o viitoare etapă (transformarea stratului de
tip linie în strat de tip poligon) care va fi prezentată ulterior.
1) 2)
Figura 2.10. – Vectorizarea limitei unui poligon se face în două etape: 1) – se
vectorizează o parte din limită; 2) - se închide cu o nouă linie pentru a asigura snap-ul
(indicată de săgeata roşie în fereastra 2)).
Atenţionarea de mai sus este valabila pentru un poligon separat de alte poligoane sau
pentru primul poligon vectorizat.
22
Următoarele linii de contur a poligoanelor vecine sau interioare (cu exceptia insulelor
care trebuie tratate ca poligoane separate, deci se aplica regula din atenţionare) se
trasează ca orice linii.
Trebuie avut grijă ca liniile să se închidă pe vertecşi sau pe alte linii (edge), să nu
rămână spaţii, oricât de mici. Fiţi atenţi ca snap-ul sa va informeze că sunteţi unde
trebuie (vertex, edge sau end).
In momentul vectorizării se introduce atributul limitei:

S - pentru subparcelă
P – pentru parcelă
UP – pentru unitate de producţie/protecţie
OS – pentru ocol silvic
DS – pentru direcţie silvică
2.2.2.3. Vectorizarea poligoanelor
Obiectele geografice de tip poligon, în cazul de faţă UA-urile (parcele sau subparcele)
se pot obţine din stratul de tip vector, vectorizat în etapa precedentă (2.2.2.2.A) sau se
poate vectoriza direct ca poligon.
Să procedăm prin ambele metode.
A. Vectorizarea directă a poligoanelor
Vom începe cu acestă metodă deoarece după conversia stratului de tip linie în strat de
tip poligon este nevoie de cele mai multe ori să corectăm rezultatul. Pentru aceasta
trebuie să cunoaştem instrumentele pentru vectorizarea şi editarea poligoanelor.
Inainte de editare trebuie încărcat în proiect stratul creat în geodatabase (vezi capitolul
1.2.2), dacă nu a fost încărcat în prealabil.
Încărcarea straturilor se face prin utilizarea butonului “Add data” de pe
bara de operaţii „Standard” sau prin drag and drop din ArcCatalog. Stratul apare în
„Tabel Of Contents”.
Pentru a se putea introduce codul UA în timpul vectorizării se va modifica
simbolul poligonului astfel încât harta raster de dedesupt, inclusiv codul UA, fie
vizibilă, astfel:
1. Se face click pe simbol;
2. In fereastra de editare se alege culoarea de umplere („Fill color”) galben şi
culoarea liniei de contur („Outline color”) roşu iar grosimea liniei de contur
(„Outline width”) 2. Se apasă butonul OK. (figura 2.11);
23
Figura 2.11. – Editarea simbolului pentru stratul de tip poligon (UA). Săgeta roşie
indică simbolul care va fi modificat.
După această operaţiune stratul va fi făcut semitransparent. Pentru acesta

efectuaţi următoatele operaţiuni:
1. Selectaţi stratul (click pe nume) în „Table of Contents”
2. Click buton dreapta
3. Selectare Properties (ultimul rând)
4. Selectare tab „Display”
5. In fereastra „Transparent” se trece 50% ( sau altă valoare care e convenabilă,
prin incercări)
6. Se apasă butonul „OK”. Ulterior, dacă se doreşte se poate modifica acestă
valoare. Prin încercări succesive (folosiţi pentru încercări butonul „Apply”)
Vezi figura 2.12.
24
Figura 2.12. – Deschiderea ferestei proprietăţi şi editarea transparenţei stratului
Pentru începerea vectorizării oricărui strat se iniţiază procesului de editare:

class) UA.
Se remarcă schimbarea instrumentelor de vectorizare (Construction tool) din
dreapta jos (figura 2.22)
4. Se culege instrumentul de vectorizare pentru UA (fereastra din dreapta, vezi
figura 2.22.) şi se începe vectorizarea. Pentru încheierea vectorizării unui
obiect se face dublu click.
Notaţi: Instrumentul 1 (figura 2.22) „Polygon” se utilizează numai pentru primul

poligon vectorizat şi pentru poligoane care nu sunt în contact/adiacente cu alte
poligoane.
După vectorizarea primului poligon, poligoanele care se adaugă având limită
comună cu un poligon preexistent se efectuează cu instrumentul 2 (figura 2.22) „Auto
Complete Polygon”
Observaţi că ultimul obiect vectorizat rămâne selectat (inclusiv în tabelul de atribute).
In ferestra pentru atribute se introduce codul UA.
25
Figura 2.22. – Instrumentele pentru vectorizarea poligoanelor. 1- vectorizarea

primului poligon sau a unui poligon care nu are limite comune cu alte poligoane; 2 –
vectorizarea unui poligon care are limite comune cu alt poligon preexistent. 3-
introducerea atributului, în cazul de faţă codul UA
Atenţie. Când utilizaţi instrumentul „Auto Complete Polygon” asiguraţivă că începeţi
vectorizarea de pe limita unui poligon vecin şi o încheiaţi pe limita unui alt poligon
care este vecin cu primul, altfel vectorizare nu va fi realizată. Funcţia snap vă va
indica acest lucru. Vectorizaţi sistematic, din aproape în aproape, începând dintr-un
colţ (de exmplu dreapta sus), până la completarea întregii suprafeţe.
Tăierea unui poligon. In cazul când se doreşte tăierea unui poligon existent trebuie
utilizat un instrument de editare (bara „Editor” – „Cut Polygon Tool”) (figura 2.23).
Asiguraţivă că începeţi tăierea de pe limita poligonului (sau chiar din exterior) şi o
încheiaţi pe limita aceluiaşi poligon (sau chiar în afară). Funcţia snap vă va indica
acest lucru.
26
Figura 2.23. – „Cut Polygon Tool”
Problema insulei. Se întâmplă destul de frecvent ca în interiorul unui poligon să

avem alt poligon, o „insulă”. Poate fi un UA în interiorul unei parcele sau o enclavă
(din afara fondului forestier, de exemplu o poiană) sau o altă folosinţă din fondul
forestier (vânătoare).
Pentru vectorizarea unei astfel de situaţii se procedează astfel:
1. se vectorizează insula cu instrumentul „Polygon”, ca un poligon independent
(instrumentul 1 din fig.2.22);
2. se merge în meniul Editor şi se procedează la tăierea insulei din poligonul
gazdă cu funcţia „Clip”;
3. Se introduce codul UA, dacă este cazul (dacă nu este o enclavă).
Vedeţi figura 2.24
Atenţie. Dacă nu se efectuează operaţiunea „Clip” poligonul insulă va fi „suprapus”

peste poligonul gazdă. Poligonul gazdă va fi continuu pe „sub” insulă şi va avea
suprafaţa sa plus suprafaţa insulei. Aceasta este o eroare topologică. Dacă s-a efectuat
operaţiunea „Clip” şi insula se şterge în poligonul gazdă va rămâne „gaura”
corespunzătoare. Dacă nu se efectuează operaţiunea „Clip” şi insula se şterge,
poligonul gazdă va râmăne neîntrerupt. Puteţi verifica ştergând insula şi apoi dând
comanda „undo” pentru a o recupera.
27
Figura 2.24. – Vectorizarea insulei cu „Polygon” (1) şi apoi efectuarea operaţiunii

„Clip” din meniul „Editor” (2). In final se introduce codul UA în fereastra
„Attributes” (3)
Notaţi: Pentru a vedea permanent dacă aţi introdus codul UA, şi nu aţi omis pentru
vre-un UA, se va proceda la etichetarea UA cu codul acestora astfel:
1) se deschide fereastra cu proprietăţile stratului („Layer Proerties”) - vezi pagina
22 şi figura 2.21;
2) se apasă tabul „Labels” (etichete) şi se alege câmpul UA din „Label Field”;
3) Se aleg caracteristicile scrisului („Text Symbol”): font, mărime, culoare, după
dorinţă.
4) Se apasă butonul „Apply”. Dacă se obţine efectul dorit se apasă butonul „OK””
Vezi figura 2.25.
După această operaţiune, în momentul introducerii codului UA în „Attributes” şi
apăsat <Enter> codul UA se va afişa în hartă.
28
Figura 2.25. – Etichetarea poligoanelor cu codul UA. După etichetare codurile UA

vor fi afişate pe hartă imediat (vezi sageata roşie).
B. Generarea stratului poligoanelor (UA) din stratul limitelor de UA şi introducerea

atributelor
B.1 Generarea stratului după vectorizarea limitelor ca linii (vezi punctul

2.2.2.2.B), pentru generarea unui strat de tip poligon, se procedează astfel:
1. Se deschide ArcToolbox
2. Se caută în meniu: Data mangement Tools/Features/Feature to plygon şi se
dschide (dublu klick)
3. In fereastra de lucru (Input) se introduce numele stratului de tip linie (în cazul
nostru „Limite” (ICAS.gdb\Silvic\Limite)
4. La output Feature Class: .....\ICAS\GDB\ICAS.gdb\Silvic\UA_1
5. Se apasă OK
Vezi figura 2.26.
29
Figura 2.26. – Generarea unui strat de tip linie cu ajutorul instrumentului din
ArcToolbox (1) /Data Management Tools/Features/ „Feature to polygon” (2)
Dacă este necesar, corectarea stratului de tip poligon obţinut se poate face cu
instrumentele descrise la punctul 2.2.2.3.A
B2. Introducerea atributelor

Stratul nou generat nu conţine decât atributele introduse automat. Este absolut
necesară introducerea codurilor de UA. Pentru acest lucru se introduce în tabelul de
atribute o nouă coloană de tip text, cu 10 caractere. Se procedează astfel:
1. Se deschide tabelul de atribute (Click buton mouse dreapta pe numele
stratului);
2. Se face klick pe meniul tabelului (dreapta sus)
3. Se adaugă o nouă coloană de tip text de 10 caractere.
Reţineţi că operaţiunile de adăgare de coloane (câmpuri) se efectuează numai în
afara sesiunii de editare.
Vezi figura 2.27.
30
Figura 2.27. – Adăugarea unui nou câmp (coloană) în tabel pentru codul UA. 1–
butonul de meniu, 2 – alegerea operaţiunii, 3 – introducerea opţiunilor
31
Pentru întroducerea codurilor UA vom face câteva operaţiuni pregătitoare (vezi şi

2.2.2.3. A):
Pentru a se putea introduce codul UA în stratul de tip poligon nou obţinut se va
modifica simbolul poligonului astfel încât harta raster de dedesupt, inclusiv codul UA,
fie vizibilă, astfel:
1. Se face click pe simbol;
2. In fereastra de editare se alege culoarea de umplere („Fill color”) galben şi
culoarea liniei de contur („Outline color”) roşu iar grosimea liniei de contur
(„Outline width”)
3. Se apasă butonul OK. (figura 2.18);
Figura 2.28 – Editarea simbolului pentru stratul de tip poligon (UA). Săgeta roşie
indică simbolul care va fi modificat.
După această operaţiune stratul va fi făcut semitransparent. Pentru acesta

efectuaţi următoatele operaţiuni:
32
1. Selectaţi stratul (click pe nume) în „Table of Contents”

2. Click buton dreapta
3. Selectare Properties (ultimul rând)
4. Selectare tab „Display”
5. In fereastra „Transparent” se trece 50% ( sau altă valoare care e convenabilă,
prin incercări)
6. Se apasă butonul „OK”. Ulterior, dacă se doreşte se poate modifica acestă
valoare. Prin încercări succesive (folosiţi pentru încercări butonul „Apply”)
Vezi figura 2.29.
Figura 2.29. – Deschiderea ferestei proprietăţi şi editarea transparenţei stratului
Pentru introducerea atributelor în tabel este necesar şa iniţiem procesul de

editare:
class) UA.
Următoarea etapă este introducerea propriu zisă a atributului, în cazul de faţa
codul UA:
1. Deschideţi fereastra „Attributes” de pe bara „Editor”;
2. Selectaţi un poligon de pe hartă din stratul UA cu ajutorul instrumentululi
de editare de pe bara „Editor”;
3. In câmpul UA introduceţi codul UA.
Introducerea atributelor se poate face direct şi în tabelul de atribute.
33
Vezi figura 2.30.
2
3
Figura 2.30. – Introducerea atributelor (codul UA). 1 – deschiderea ferestrei

„Attributes”, 2- introducerea atributului poligonului selectat, 3- introducerea
atributului direct în tabel.
Notaţi: Pentru a vedea permanent dacă aţi introdus codul UA, şi nu l-aţi omis pentru
vre-un UA, se va proceda la etichetarea UA cu codul acestora astfel:
5) se deschide fereastra cu proprietăţile stratului („Layer Proerties”) - vezi pagina
22 şi figura 2.21;
6) se apasă tabul „Labels” (etichete) şi se alege câmpul UA din „Label Field”;
7) Se aleg caracteristicile scrisului („Text Symbol”): font, mărime, culoare, după
dorinţă.
8) Se apasă butonul „Apply”. Dacă se obţine efectul dorit se apasă butonul „OK””
Vezi figura 2.25.
După această operaţiune, în momentul introducerii codului UA în „Attributes” şi
apăsat <Enter> codul UA se va afişa în hartă.
34
Sugestie: Incepeţi introducerea codului UA dintr-un colţ al hărţii (de exemplu stânga
sus) şi mergeţi din apropae în aproape pentru a nu scăpa vre-un poligon. In final
inspectaţi harta să vedeţi dacă lipseşte vre-o etichetă cu codul UA.
2.3. Editarea tabelului de atribute
2.3.1. Introducerea manuală a atributelor în tabel
Procedura de introducere a datelor (atributelor) în tabelul unui strat a fost descrisă în

cadrul operaţiunii de vectorizare, pentru atributul obligatoriu (numărul bornei, tipul
limitei, codul UA). Pentru a introduce orice alt atribut se procedează similar.
Este deosebit de important ca în momentul creării unui nou câmp (coloană) în tabelul
de atribute să se aleagă corect tipul acesteia:
- text
- numeric întreg (numere întregi)
- numeric în virgulă mobilă (numere zecimale)
şi altele asupra cărora nu insistăm. Vedeţi în cursul de GIS (Sistemul Informatic

Geografic (GIS) în Silvicultură), cap. 1.2.6. descrierea pe larg a tipurilor de câmpuri
(atribute).
In exerciţiul nostru vom crea un tabel simplificat (comparativ cu tabelele utilizate în

bazele de date geospaţiale pentru amenajarea pădurilor) care va conţine următoarele
atribute (tabelul 2.1):
Tabelul 2.1 – Atributele din baza de date didactică a stratului UA
Atributul Nume coloană Tip variabilă Nr. caractere

în tabel (la text)
Unitate amenajistică UA Text 10
Parcela Parcela Text 3
Specie principală Sp_pr Text 5
Grupa de vârstă Gr_vrst Nr. întreg (short integer) -
Densitatea sau consistenţa Dens_Cons Nr. În virgulă mobilă (float, single) -
Clasa de producţie Cls_prod Text 2
Tip staţiune Tip_st Text 4
Tip pădure Tip_pad Text 4
Vărstă-Consistenţă-Clasă de Vrs_Cns_CP Text 10
producţie
Compoziţie Compozitie Text 20
Tip sol Tip_sol Text 4
35
Acete coloane (câmpuri) vor fi create în tabelul stratului UA (vezi descrierea de la

punctul 2.2.2.3. B2 şi figura 2.27.).
Atenţie la alegerea tipului de atribut ! Dacă câmpul a fost creat greşit nu există
alternativă decât ştergerea acestuia şi re-crearea corectă.
După crearea câmpurilor se iniţiază editarea şi se scriu manual atributele în fiecare

coloană conform tabelului furnizat în format Excel (Tabel_general.xls)
2.3.2. Legarea tabelelor (operaţiunea join)
Procedura de introducere manuală a atributelor poate fi deosebit de anevoioasă în

cazul unor baze de date geospaţiale mari, cu sute sau chiar mii de înregistrări, cum
este cazul unui ocol silvic.
Alternativa este realizarea separată a a tabelelor de atribute, în afara mediului GIS, de

exemplu în Microsoft Excel de către personalul tehnic şi apoi legarea acestora cu
tabelul de atribute al stratului prin intermediul unui ID unic, în cazul acesta codul UA.
Este de menţionat că în realitate, în procedura ICAS, aceste tabele se generează din
baza de date non-spaţială prin export (programul AS*).
Pentru exerciţiul nostru vom simula procesul folosind un tabel general simplificat:
Tabel_general.xls
Înainte de operaţia propriuzisă de legare a tabelului trebuie să procedăm la o

operaţiune preliminară:
Importul tabelului în format xls (sau xlsx). Pentru a folosi acest tabel va trebui în
primul rând să-l importăm în geodatabase unde avem stocate datele noastre
geospaţiale, astfel:
1. Deschideţi ArcCatalog-ul;
2. Buton mouse dreapta pe geodatabase;
3. Selectaţi „Import”;
4. Selectaţi „Table (single)”;
5. Se deschide fereastra de dialog;
6. Indicaţi calea către tabel (…ICAS/Tabele/Tabel_general.xls);
7. Introduceţi numele tabelului care va fi în geodatabase (Tabel_general);
8. Apăsaţi OK.
*
Program pentru gestionarea datelor de descriere parcelară creat în ICAS şi utilizat pentru editarea amenajamentelor
silvice.
36
Vezi figura 2.31.
Figura 2.31. – Importul tabelelor Microsoft Excel în geodatabase
După importul tabelului în geodatabase acesta va apare şi în proiect.
Operaţiunea de legare a tabelelor (join). Pentru a realiza această operaţiune vom

proceda în astfel:
1. Deschidem tabelul de atribute al stratului UA;
2. Din meniul tabelului selectăm „Joins and Relates”/”Joins” (vezi figura 2.32/1);
3. Va apare o fereastră de dialog (figura 2.32/2) în care vom alege cu ce tabel
dorim sa facem „Join” şi care sunt câmpurile (coloanele) prin care se vor
conecta înrăgistrările (liniile) în mod biunivoc (linie cu linie). In cazul de faţă
codul UA (coloana UA din fiecare tabel);
4. După ce verificăm că toate datele introduse sunt corecte apasăm OK.
37
1)
2)
Figura 2.32. – Operaţiunea „Join” Legarea tabelului de atribute al stratului UA de
tabelul de descriere generală a unităţilor amenajistice: selectarea operaţiunii din
meniul tabelului de atribute al stratului UA (1) şi introducerea datelor în fereastra de
dialog (2).
După legare vom putea utiliza atributele din baza de date în diverse moduri care vor fi
exemplificate în capitolul 3.
38

Cadastru Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cadastru Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ce este cadastrul?

un material de Conf. Dr. Ing. Ioan STANGU, Directorul D.C.G.P.M.

Preocupări în acest sens au fost şi sunt şi în prezent în ţara noastră.

Pe toate meridianele globului se întreprind măsuri de gestionare şi de folosire raţională a solului, în

Cadastrul – ca sistem complex şi dinamic de evidenţă tehnică, economică şi juridică a resurselor,

peste două milioane de procese, care au ca obiect dreptul de proprietate;

O analiză elementară actuală asupra factorilor principali ai mediului înconjurător, ne permite

Protecţia mediului înconjurător

Dintre elementele caracteristice ale acestui program sunt de menţionat următoarele:

Automatizarea sistemelor cadastrale actuale, prin folosirea mijloacelor moderne de calcul.

xxx Legea Cadastrului şi a Publicităţii Imobiliare, Nr. 7 din 13 martie 1996.

1. DEFINIŢII. SCOPUL SI OBIECTIVELE CADASTRULUI

Scopul cadastrului este de a furniza, in orice moment, date corecte privind

CADÁSTR//U ~e n. 1) Totalitate a lucrărilor tehnice pentru identificarea, delimitarea, măsurarea şi reprezentarea

CADÁSTRU s. n. 1. disciplină a geodeziei cu determinarea elementelor economice şi juridice privind proprietatea

Rolul cadastrului evoluează de la o epocă la alta, de la o societate la

dezvoltării economiei naţionale şi deci, să furnizeze date reale cu privire la:

Lucrările de cadastru se execută cu scopul de a pune la dispoziţia celor

Importanţa cadastrului general constă în faptul că acesta furnizează

2. ENTITATILE DE BAZA (ART. 1, AL.2)

- parcela – suprafata de teren cu aceeasi categorie de folosinta (implicit:

3. NOTIUNI (ART. 1, AL.3)

parcela (parcele/imobil) proprietar

Suprafata de teren elementara este parcela (cu sau fara constructii).

Atenţie! : Are alt sens decat cel din silvicultura – in silvicultura:

Cadastrul este o institutie si in acelasi timp un ansamblu de activitati tehnice

Partea economica - evidentiaza valoarea economica a bunurilor imobiliare

Partea juridica a cadastrului – Raportul juridic in care se afla detinatorul si

Acelasi proprietar = imobil

Figlura 1 – Exemple de situaţii de departajare a parcelelor cadastrale şi a imobilelor

Un proprietar (persoana fizica, asociatie, devalmasie, institutie, etc.) poate

6. SCURT ISTORIC AL CADASTRULUI

6.1. Inceputurile activitatii de cadastru

Cele mai vechi cunostinte asupra activitatii organizate de masurare a

schimbari ale categoriilor de folosinta etc., servesc pentru tinerea la zi a

6.2. Evolutia cadastrului in România

Evolutia activitatii de cadastru in Romania a cunoscut urmatoarele etape:

La nivelul Uniunii Europeane, preocuparea realizării unui sistem performant în

CATEGORII DE FOLOSINŢĂ. NUMEROTARE CADASTRALĂ

1.2. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţă a terenurilor şi a

d) păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri.

1.3. Criteriile de identificare şi înregistrare a construcţiilor

2. CULEGEREA ÎN TEREN A DATELOR CADASTRALE

2.1. Identificarea categoriilor de folosinţă

2.2. Identificarea proprietarilor şi a situaţiei juridice a imobilelor

2349 Corp de proprietate:

2350 Corp de proprietate:

FUNCŢIA TEHNICĂ A CADASTRULUI

Practic, funcţia tehnică a cadastrului se bazează pe utilizarea topometriei şi

2. DOCUMENTELE TEHNICE ALE CADASTRULUI GENERAL

3. SISTEMELE INFORMAŢIONALE SPECIFICE DOMENIULUI DE ACTIVITATE

Complexitatea sistemelor de evidenţe din domenii diferite de activitate, care

folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi ameliorare a calităţii,

Aceste sisteme informaţionale (care trebuie să se bazeze pe sisteme informatice

4. TIPURI DE PLANURI (HĂRŢI)

Hărţile necesare în evidenţa cadastrală sunt următoarele:

- limitele şi denumirea intravilanelor;

Planul (harta) topografic(ă) - reprezentare convenţională, în plan, analogică sau

5. CERINŢELE TEHNICE ALE CADASTRULUI

5.1.2. Reţele de sprijin şi îndesire

Abaterea standard medie de determinare a punctelor reţelei geodezice de

Punctele din reţeaua de îndesire trebuie să asigure o densitate de 1 punct/5 km2 în

5.1.3. Reţele geodezice de ridicare