,,FOBIA

PRIMEI ZILE DE GRADINITA”

GRĂDINIŢA
CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3
,,MICUL PRINT”
RĂDĂUŢI

Director,

Ed. Agapia Cotor

 CE ESTE FOBIA PRESCOLARA?

             
  Fobia este o frică nejustificată, anormal de
puternica ce se refera la un obiect sau o situatie
determinata. Pot exista treceri si combinatii intre
anxietate, frica si fobie. Cu cat fobia este mai
intensa, cu atat dureaza mai mult, este mai greu
de inteles si mai patologica. Experienta de viata a
individului ofera sansa de a fi trait frici si fobii, dar
si sansa de a le depasi prin cunostintele si
experienta acumulata. Unele fobii se asociaza cu o
experienta imaginata. Ele conduc de obicei la
atitudini antifobice si de evitare.
Exista intotdeauna, in grupa copiilor prescolari de
varsta mica (3 ani), care pasesc pentru prima
data in gradinita, copii care resimt puternic
despartirea de parinti si care se manifesta, in
functie de temperament, fie plangand indelung si
sfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se
intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare,
un singur lucru: sa paraseasca noul mediu in
care totul pare ostil. Nu este mai putin adevarat
ca in primele 2-3 zile de la inceperea gradinitei,
atmosfera generala este foarte trista (vor plange,
prin imitatie, chiar si unii dintre copiii care par
incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula,
dupa o saptamana, cel mult doua, de frecventare
a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu noul
mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar
despartirea de mama se produce firesc.
Daca, insa, trec saptamani si copilul
continua sa respinga hotarat mediul
gradinitei, invocand suferinte imaginare
si plangand cu aceeasi disperare cu care
o facea in primele zile, atunci este vorba
de o fobie. Cu siguranta, la baza acestei
fobii sta relatia mama-copil, care, se stie,
la aceasta varsta este extrem de
puternica (am remarcat nenumarate
situatii in care mamele insele se
desparteau de copii cu lacrimi in ochi,
agatandu-se de acestia in aceeasi
masura in care copii o faceau.
Gradinita, ca institutie cu o organizare ferma care prin specificul activitatii
organizate cu copiii, nu seamana cu stilul familiei, reprezinta pentru cea mai mare
parte a copiilor, la primul contact, un mediu profund diferit de ceea ce cunoaste si
accepta copilul. La majoritatea copiilor rezerva fata de noul mediu dispare si
lucrurile intra in normal. Nu acelasi lucru se intampla in cazul copiilor alintati.
Aceasta categorie de copii se caracterizeaza printr-o instabilitate psihomotorie
evidenta. Programul gradinitei impune forme de activitate care, pentru perioade
determinate de timp (de 15 minute ), presupun un ritm dirijat si rezolvarea unor
cerinte si sarcini formulate de educatoare in conformitate cu prevederile
programei. Un astfel de efort este, daca nu imposibil, cel putin foarte dificil
pentru copilul alintat, care are tendinta de a iesi din ritmul celorlalti, este
incapabil sa se supuna normelor acceptate, de ordine si disciplina in colectivitate.
Inca din prima zi de gradinita, copilul alintat constata ca totul este potrivnic
ritmului sau de activitate, ceea ce ii declanseaza o nevoie imperioasa de protectie
afectiva, exprimata prin repetarea la nesfarsit a expresiei « vreau acasa », uzand
de toate nuantarile afective de care este capabil : furie, lacrimi, implorare blanda.
 Copilul isi schimba rapid preferintele, fie ca e vorba de o jucarie, de o relatie
cu un alt copil sau de o activitate specifica gradinitei. Trece cu usurinta de la
tandrete sufocanta pentru partenerul de joc, la o brutalitate consecutiva. Reactiile
sale afective sunt caracterizate de superficialitate si impetuozitate. Impunerea
preferintelor sale este, uneori, tiranica. Manifesta o opozitie indarjita fata de orice
incercare de incadrare intr-un ritm, o formula de relationare cu grupul, ajungand
pana la negativism. De cele mai multe ori sugestia sau indicatia educatoarei de a
executa o anume activitate, de a saluta pe cineva, de a participa la un joc colectiv,
genereaza un “ nu vreau ” din partea copilului.

 
Comportamentul sau este frapant pentru ceilalti copii din grupa, cu atat mai
             
mult cu cat acest copil poate fi jovial                      
si generos pentru segmente scurte de timp,
dupa care manifesta respingere, antipatie fata de oricare copil din grupa, fara
exceptie. Astfel de manifestari ostile impotriva celorlalti copii nu au, neaparat, un
caracter de generalitate. Exista o alta categorie de copii alintati la care persista
forme primare de manifestare a furiei sub forma unor crize. Este suficient ca
educatoarea sa interzica obtinerea unor satisfactii immediate, fara legatura cu
activitatea desfasurata de grup, ca acest copil sa se tranteasca pe jos, sa arunce
lucrurile, sa tipe, sa dea din picior. In timpul unei astfel de crize, copilul se
congestioneaza sau devine palid, isi pierde temporar controlul si criza tine atata
timp cat nu exista tendinta de a-l impaca sau de a-i satisface capriciul.
CU MULTA RABDARE, DRAGOSTE SI INCREDERE IN COPIL SI EDUCATOARE VETI
REUSI SA DEPASITI CU BINE PERIOADA DE ADAPTARE LA MEDIUL GRADINITEI
 Un inceput de vis…..cu reguli ajutatoare
 Rezolvăm plânsul înainte de intrare. (Dăm mulţi pupici
mamei; mai lăsăm unul pt. d-na educatoare; copilul işi
aşteaptă mama ca prin geam să-i facă cu mâna).
 Spunem: Bună dimineaţa! Sărut mâna! (d-nei ed.); Salut!
Servus! (copiilor), când venim sau când plecăm de la
grădiniţă.
 A sosit clipa …
 Aveţi încredere, va fi bine! E TIMPUL SA-I LASATI SA
ZBOARE!
 A sosit clipa …
Mă îndrept, în zborul meu de albinuţă spre alte flori, să le pot simţi
mireasma …
Parfumul tău mi-e tare drag, mamă-floare, dar am nevoie de spaţiu.
Ştiu, voi bâzâi când te vei depărta de mine , dar ,te rog, nu privi înapoi! Sunt în siguranţă
în roiul acesta de albinuţe:

AICI ESTE LOCUL MEU!

Eu ştiu că mă iubeşti şi că vei veni cu zâmbetul
pe buze, cu braţele deschise, ca să mă strângi la
pieptul tău, zi de
zi.
Dar … TE ROG !
LASĂ-MĂ SĂ CRESC !
Când zâmbetul caută căile sufletului uman
şi mai ales ale copilului, are puteri
educative nebănuite. El poate să-ţi dea
încredere, poate mângâia sau poate trezi
dragostea, poate îmbogăţi imaginaţia şi
… poate ierta.
Deci zambim chiar si cand sufletul ne
plange pentru ca numai asa se vor simtii
puternici, in siguranta si siguri pe iubirea
celor din jur.