PROTOCOL ŞI ETICHETĂ ÎN

DIPLOMAŢIE

DEFINIREA CONCEPTELOR
 FUNCŢIILE PROTOCOLULUI
• Protocolul se referă la relaţiile dintre • Funcţia de reprezentare se manifestă prin
puteri suverane, având ca formă de evidenţierea precăderii şi a stilisticii specifice în
reprezentare statul, indiferent dacă care se derulează evenimentele, funcţia de
această suveranitate este atât externă, cât comunicare prin mesajele care sunt transmise
şi internă, numai internă sau limitată doar de la guvernanţi la guvernaţi sau între entităţi
la o serie de obiective pe care statul omoloage, funcţia de armonizare socială prin
respectiv le urmăreşte. modul în care evidenţiază ierarhia socială sau
• Conceptul de protocol este ansamblu de instituţională şi funcţia de stabilire a
reguli de reglementare a ordinii de standardelor de relaţionare care duce la o
precădere la activităţile oficiale. În interacţiune armonioasă între actorii din spaţiul
conformitate cu aceste reguli se public.
organizează şi se desfăşoară vizitele
oficiale şi de lucru ale şefilor de state,
şefilor de guverne, miniştrilor afacerilor
externe, ale altor membri ai guvernelor.
• Protocolul îndeplineşte simultan mai
multe funcţii- de reprezentare, de
comunicare, de armonizare socială şi de
stabilire a standardelor de relaţionare.
 TIPURILE DE PROTOCOL
• În funcţie de zona de aplicabilitate, • Protocolul social reuneşte reguli, uzanţe care
protocolul poate fi naţional sau trebuie respectate în general în viaţa socială, în
internaţional. Primul se aplică între organizarea unor evenimente în mediul privat, în
instituţiile sau alte entităţi ale aceluiaşi relaţiile interpersonale. La acţiunile organizate în
stat, iar cel de-al doilea în relaţiile dintre mediul privat, gazda e cea care stabileşte care
state suverane sau în cadrul organizaţiilor reguli ale protocolului social trebuie aplicate. Dacă
internaţionale. la respectivele activităţi participă şi reprezentanţi ai
• Protocolul naţional, în funcţie de autorităţilor centrale şi locale, luarea în
entităţile pe care îl aplică, poate fi consideraţie a normelor protocolului instituţional,
protocol de stat, denumit şi protocol faţă de respectivele personalităţi, este obligatorie.
instituţional, iar în cazul în care entităţile
care îl aplică nu sunt instituţii publice, se
numeşte protocol social.
• Prin protocol instituţional se întelege
ansamblul de norme şi dispoziţii legale în
vigoare, care împreună cu uzanţele,
cutumele şi tradiţiile popoarelor,
guvernează organizarea acţiunilor
oficiale. Charles de Gaulle l-a definit ca
fiind expresia ordinii în Republică.
 TIPURI DE PROTOCOL
• În ceea ce priveşte protocolul internaţional, o • Tuturor acestor forme clasice de protocol, în a
parte a acestuia, care se concentrează asupra treia parte a secolului XX, odată cu
diplomaţiei, codificând totalitatea regulilor, globalizarea economiei, li s-a adăugat o nouă
unanim acceptate pe plan mondial, referitoare la categorie- protocolul de afaceri. Practic,
relaţiile dintre diplomaţi şi autorităţile ţărilor în marile companii care au iniţiat procesul de
care sunt acreditaţi, precum şi cele dintre globalizare şi care aveau bugete comparabile
misiunile diplomatice şi personalul lor dintr-o cu cele ale ţărilor în care intenţionau să
capitală, se numeşte protocol diplomatic. opereze, au simţit nevoia adoptării, ulterior,
• Protocolul internaţional a fost definit ca instruirii unor norme de comportament
lubrifiantul diplomaţiei şi cimentul stabilităţii menite să ducă la o dezvoltare armonioasă a
internaţionale, subliniind ca nu trebuie neglijată relaţiilor cu viitorii parteneri.
niciodată importanţă sa în relaţiile între state. În
acelaşi spirit este apreciat şi în literatura
franceză, care îl denumeşte codul politeţii
internaţionale.
• Graţie normelor de protocol, se poate traduce în
fapt principiul egalităţii în drepturi a tuturor
naţiunilor, indiferent de mărimea şi potenţialul
lor economic sau militar, precum şi cel al
respectului reciproc şi reciprocităţii în relaţiile
dintre state.
 PRECĂDEREA ŞI ETICHETA
Diferenţa dintre protocol şi etichetă este aceea că prima noţiune se referă la
raporturile instituţionale, iar cea de a doua la raporturile individuale. În cazul ambelor
este vorba, însă, de raporturile întreţinute
•
în contextul vieţii publice
• Precăderea este întâietatea sau prioritatea Eticheta reuneşte regulile convenţionale de
acordată unei persoane participante la o comportare politicoasă în viaţa de toate
activitate cu mai mulţi participanţi, faţă de un zilele, în societate şi în contextul vieţii
altul, ţinând seama de importanţa fiecăruia în publice. O explicaţie referitoare la originea
cadrul societăţii, respectiv de rangul în acestui termen este oferită de Louis Dussault,
ierarhia de stat, de gradul şi vechimea în conform căreia acest termen apărut pe la
funcţia pe care o îndeplineşte, de vârstă. începutul secolului XV, când activităţile
• Precăderea este un sistem de ordonare a desfăşurate la curţile suveranilor vremii erau
celor care iau parte la o manifestare oficială anunţate, în scris, pe nişte foi denumite
sau privată, de stabilire cine trece înaintea “etichete”, informându-se astfel asupra a
cui, de indicare a locurilor care li se cuvin în ceea ce se petrecea la curte.
timpul desfăşurării evenimentului în cauză. • Cu timpul, eticheta a căpătat sensul unui
pachet de norme riguroase de comportare la
curte, cu menirea să reamintească,
demnitatea autorităţii, atât a celui care o
exercită, cât şi celui care i se supune, menire
care s-a menţinut la curţile monarhice.
 CONCEPTUL DE CEREMONIAL
• Termenul de ceremonie a desemnat mai întâi riturile cultelor religioase, iar acest sens s-a păstrat
până astăzi. S-a extins cu timpul şi în cadrul activităţilor publice profane care necesită un fast
deosebit. În ambele situaţii, ceremoniile apelează la o simbolistică împărtăşită de toţi participanţii.
• Ca exemplu, defilarea militară de ziua naţională, prevede o estradă pentru membrii guvernului,
pentru autorităţi şi membri corpului diplomatic, fiecare fiind plasat după rangul pe care îl deţine.
Aici este vorba despre protocol. Defilarea succesivă a diferitelor corpuri de armată, avansând în pas
cadenţat, într-un ritm uniform, înclinarea drapelelor şi salutul, cu capul întors către şeful statului şi
invitaţii săi, fac parte din ceremonial.

• Ceremonialul este cel care indică succesiunea actelor unei solemnităţi civile, militare sau religioase,
şi determină formele exterioare, creează cadrul şi atmosfera în care urmează să se desfăşoare
acestea şi arată ceea ce trebuie să facă cei sau cel care prezidează sau conduc o ceremonie.
 DEFINIREA CEREMONIALULUI ŞI LEGĂTURA
SA CU PROTOCOLUL
• Ceremonialul este definit ca un sistem de reguli şi proceduri pentru ceremonii sau ocazii formale, un
set de reguli formale şi ceremonii stipulate de lege, protocol sau obicei pentru respectarea lor în
alaiurile religioase, afacerile sociale sau ceremoniile de la curte, o totalitate de reguli ce guvernează
ceremoniile solemne, civile, militare şi religioase, reguli de curtoazie care se folosesc în relaţiile
dintre state, serie de formalităţi prin care se realizează un act public.
• Protocolul şi ceremonialul concură nu numai la buna desfăşurare a manifestărilor exterioare ale unui
stat, ci, mai ales, la calitatea relaţiilor acestuia cu statele străine, prin crearea unei ambianţe propice
apropierii şi colaborării. Mai precis, protocolul şi ceremonialul “pot fi considerate ca veritabile
barometre care indică starea relaţiilor dintre state.”
• Protocolul şi ceremonialul diplomatic oferă, prin reguli de conduită unanim acceptate de
comunitatea internaţională, cadrul propice stabilirii şi desfăşurării unor relaţii corecte între state.
 CURTOAZIA, POLITEŢEA ŞI BUNELE
•
MANIERE
Curtoazia se defineşte ca fiind totalitatea
comportamentelor şi atitudinilor care duc la
o “atitudine de politeţe rafinată, amestecată
cu eleganţă şi generozitate”.
• Curtoazia internaţională presupune un
ansamblu de reguli care, fără a fi obligatorii
din punct de vedere juridic, concură la
menţinerea de bune relaţii între state.
Aceasta a apărut şi s-a format în practica
relaţiilor internaţionale pe baza unor
principii şi necesităţi de comunicare mai
uşoară între trimişii oficiali ai statelor.
• În timp ce protocolul şi eticheta se aplică
după un set de reguli prestabilite, politeţea
se referă la atenţiile, atitudinile şi gesturile •
care tind să arate respectul faţă de celălalt,
fiind în acelaşi timp şi mijloace care
garantează o luare de contact favorabilă. Cu
etimologie franceză, cuvântul politeţe
defineşte rafinamentul, manierele de
comportare perfecţionate ale unei persoane.
• Buna cuviinţă exprimă conformitatea faţă de
normele considerate a fi corespunzătoare, bune
maniere fiind considerate numai acelea care sunt
corecte, adică susceptibile să determine rezultatul
aşteptat, spre deosebire de cele care nu ar putea
să facă acest lucru.
• Prin bune maniere se înţelege totalitatea
comportamentelor, atitudinilor, regulilor de
etichetă şi protocol care ne permit să facem faţă
unei multitudini de situaţii din viaţa particulară şi
publică. Se referă atât la comportarea în viaţa de
familie, cea de cuplu, în relaţiile profesionale din
viaţa de zi cu zi, cât şi la evenimentele oficiale la
care participăm.
A oferi flori gazdei după o cină agreabilă este o
regulă a bunelor maniere, dar a da întâietate unei
persoane mai în vârstă este una de etichetă. În
schimb este o greşeală de protocol ca un şef de
stat să se adreseze în scris prim-ministrului al altei
ţări, pentru că în relaţiile internaţionale trebuie
păstrată egalitatea nivelurilor ierarhice.
 DIPLOMAŢIA
• În secolele XVII-XVIII, diplomatica era ştiinţa diplomelor, după cum preciza călugărul francez
Mabillon, în tratatul său De re diplomatica. Ea trata studiul hărţilor şi documentelor oficiale, numite
diploma în limba latină. În momentul în care relaţiile dintre domenii, principate sau regate erau
afectate de un diferend, se făcea apel la persoanele abilitate să cerceteze şi să interpreteze actele
oficiale. De aici vine numele de diplomaţi atribuit specialiştilor în acest domeniu. Semnificaţia
termenului de diplomaţie care a rezultat de aici era acea de ştiinţă a relaţiilor internaţionale, pe care
diplomaţii aveau obligaţia să o aplice.
• Meseria de diplomat este foarte veche. Unele tratate de pace şi de alianţă se numără într-adevăr
printre cele mai vechi monumente ale epigrafiei, însă, raporturile dintre triburi, iar mai apoi cele
feudale, care luau în mod progresiv un caracter naţional, nu au fost decât sporadice.
• Cardinalul Richelieu a fost, în al său Testament politic, marele teoretician al negocierii permanente.
Aceasta constituie actul de naştere al diplomaţiei moderne. Când termenul de diplomaţie a intrat în
limbaj, el viza ştiinţa care permitea regăsirea drepturilor înscrise în vechile charte şi pe care
suveranii puteau să-şi susţină revendicările. De atunci, termenul a căpătat mai multe înţelesuri. În
prezentarea de faţă este folosit pentru a determina tehnica care guvernează dezvoltarea relaţiilor
internaţionale, denumită cândva negociere, cuvânt ce defineşte mai bine acţiunea ambasadorilor, ca
şi termenul negociator, înlocuit apoi de diplomat, care caracterizează mult mai exact profesia
acestora.
• În activitatea lor cotidiană, diplomaţii au relaţii permanente cu interlocutorii investiţi cu puteri
diferite sau cu persoane care colaborează la exercitarea puterii. Ei însăşi au o funcţie de
reprezentare a uneia dintre puterile cele mai încărcate de simboluri- statul i-a mandatat. Pornind de
la exercitarea profesiei de diplomat, au fost perfecţionate manierele de a proceda în situaţii în care
se află în acţiune persoane învestite cu responsabilităţi publice.
 ROLUL SOCIAL AL PROTOCOLULUI
• Rolul protocolului contemporan este de a realiza acest echilibru ca instrument de comunicare între
reprezentant şi reprezentat, semnificativ şi semnificat, guvernant şi guvernat. Pentru reuşita unui
eveniment oficial, respectarea regulilor referitoare la modul de tratare a personalităţilor în funcţie
de locul lor în ierarhie, de precăderea fiecăreia faţă de celelalte sau de reciprocitatea raporturilor lor
nu este suficientă. Acestora trebuie să li se adauge cele care ţin de etichetă, politeţe şi bune
maniere. Un eveniment oficial de succes este rezultatul simbiozei acestora, care contribuie la
evidenţierea sensului pe care trebuie să-l aibă un eveniment al vieţii publice.
• Multe state nu au reuşit, perioade lungi în istorie, să aibă relaţii diplomatice consistente. Multe pieţe
au rămas inabordabile unor oameni de afaceri care nu au ştiut să se adapteze obiceiurilor
omologilor lor străini. Stabilirea unui contact, menţinerea sau întreruperea lui ţin de capacitatea de
a înţelege gesturile, de a le înţelege semnificaţia şi de a le respecta. Limbajul protocolului şi al
etichetei evoluează continuu.
• Protocolul, eticheta, politeţea fac parte din preţul care trebuie plătit pentru a menţine armonia
socială, armonia dintre noi şi mediul în care evoluăm. Toate aceste reguli, cu cât timp ne sunt mai
bine cunoscute şi cu cât le avem mai bine asimilate, cu atât impietează mai puţin asupra libertăţi
noastre. Evoluţia lor s-a aflat în permanenţă în strânsă relaţie cu progresul civilizaţiei.