PROTOCOL ŞI ETICHETĂ ÎN

DIPLOMAŢIE

ISTORIA PROTOCOLULUI
 INTRODUCERE
• “Protocolul este o ştiinţă (diplomaţie, estetică,
sociologie, istorie, heraldică) şi o artă (stil,
frumuseţe, culoare, armonie), reprezintă chintesenţa
comportării adecvate, pusă în serviciul idealului
statului şi spiritului unui popor.” Felio A.Vilarrubias
• A apărut odată cu societatea umană şi a fost un
mijloc de evidenţiere a puterii politice şi ierarhiei
sociale, în interiorul unei societăţi şi de dezvoltare a
unor relaţii armonioase între puteri, în momentul în
care erau dezvoltate relaţiile externe.
• S-a exprimat de-a lungul istoriei prin diverse mijloace
de comunicare verbale şi non-verbale (gesturi,
atitudini, poziţionarea în spaţiu sau formule de
adresare)
• Europa secolelor XVII-XVIII, dominate de
absolutismul monarhic au dezvoltat un protocol
extrem de elaborat, centrat pe evidenţierea
importanţei şi prestigiului monarhului. (brand şi
comunicare de brand)
• În prezent, protocolul şi ceremonialul aferent
acestuia au cunoscut o simplificare evidentă,
adoptată simultan cu procesul de democratizare a
societăţilor.
 IMPORTANŢA STUDIERII ISTORIEI
PROTOCOLULUI
• Pentru înţelegerea evoluţiei modului
în care au fost reglementate
raporturile interne şi internaţionale
pe parcursul timpului, în vederea
dezvoltării relaţiilor, evitând
conflictele şi asigurând un dialog
continuu.
• Evoluţia socială şi istorică a dus la o
permanentă îmbunătăţire şi adaptare
a regulilor de protocol
• În cadrul unei societăţi, regulile de
protocol aveau ca principal rol
evidenţierea puterii şi a ierarhiei
sociale, pe când acum are rolul de a
păstra echilibrul social între
guvernanţi şi guvernaţi.
 NOŢIUNEA DE PROTOCOL
• Cuvânt cu etimologie greacă provenind din
două cuvinte din greaca veche prôtos
(primul) şi kollao (a lipi), adică ceea ce este
lipit mai întâi. Iniţial se referea la prima foaie
lipită pe un sul de papirus, pe care erau
scrise originile ei.
• Apoi a definit succesiv, textul original al unui
act notarial, registrul în care sunt înscrise
aceste texte şi repertoarul modelelor folosite
la redactarea textelor administrative.
• Ulterior, la începutul secolului XVII, prin
protocol se înţelegea o culegere de formule
utilizate pentru a stabili corespondenţa între
persoane, în funcţie de gradul acestora.
• Toată această evoluţie relevă sensul acceptat
azi pentru normele utilizate în activităţile
oficiale, în special în ceea ce priveşte
ceremoniile, relaţiile riguros stabilite între
personalităţi publice, ordinea protocolară,
folosirea simbolurilor ţărilor şi naţiunilor.
 ISTORIA ANTICĂ A• PROTOCOLULUI
• Protocolul apare, mai întâi în cadrul tribului ca produs
al relaţiilor de comunicare între membri lui, care
stabilesc o anumită ierarhie, ordine şi subordonare, ca
mai apoi aceasta să se exteriorizeze în urma depăşirii
relaţiilor violente şi stabilirii paşnice între diverse
centre de putere (clanuri, hoarde, triburi) care ocupau
acelaşi spaţiu (colină, şes, munte) şi care au simţit • Confucius a reunit în cartea sa “Însemnări cu privire la
nevoia de a intra în contact unul cu altul.
• Cele mai vechi mărturisiri scrise, cuprinzând norme de
comportament în diferite împrejurări protocolare,
aparţin egiptenilor şi se regăsesc în cel mai lung text •
sapenţial care s-a păstrat din Imperiul Vechi-
Învăţătura lui Ptah-hotep.
• Protocolul antic devine structurat şi atinge apogeul în •
Egiptul faraonic, imperiile Asirian, Babilonian, Persan,
adevăruri confirmate de mărturiile lăsate de aceste
mari culturi.
Una din cele mai vechi cărţi de ceremonial din lume
provine din China antică şi se intitulează Ceremonialul
Zhou scrisă la începutul secolului a XI lea î.Hr. Totul era
prevăzut în detaliu, iar cele două practici regăsite în
această lucrare au operat fără întrerupere până la
proclamarea Republicii Chineze în 1912.
ceremonial”- Liji - conceptele, normele şi perceptele
cu privire la ceremonial, elaborate de-a lungul vieţii
sale (112 ceremonii grupate în 5 categorii).
În Grecia Antică, Platon (427-347 î.Hr.) a fost cel ce a
descris detaliat categoriile de oaspeţi şi modalităţile
de primire ale acestora.
În Roma Antică se remarcă Împăratul Constantin cel
Mare (306 337 d.Hr.) care în documentul Nota
Dicnitarium stabileşte măsuri de perfecţionare a
ordinii de precădere a funcţiilor în stat.
 ISTORIA MEDIEVALĂ A PROTOCOLULUI
• În Evul Mediu şi până la perioada Renaşterii (secolele • Despre ceremoniile de la Vatican găsim informaţii în
IV-XIV), protocolul continuă să rămână notoriu în lucrarea intitulată Ceremonialae romanum, scrisă de
ţările Orientului, spre deosebire de Europa, unde episcopul Agostino Patrizi Piccolomini, maestru de
protocolul era simplu şi puţin structurat, consecinţă ceremonii al Vaticanului în vremea Papei Inocenţiu
a izolării statelor. VIII şi apărută la Roma la 1 martie 1488.
• “Protocolul care se naşte în acele timpuri este • În Franţa începuturile codificării acestor reguli a fost
rudimentar, primitiv şi diferit în fiecare din ţările în făcute de regele Francisc I (1515-1547), care a stabilit
care apar, ca o consecinţă a izolării” Jose Urbina ca primă ordine de precădere a nobililor, onorurile şi
• Petrus Patrikos (maestrul de ceremonii de la curtea privilegiile ce le puteau pretinde aceştia şi alte reguli
împăratului bizantin Justinian 527-565 d.Hr) în de mare importanţă pentru viaţa de la curte.
lucrarea sa Despre rânduirea politică, descrie
• Urmaşul său, Henric II (1547-1559), printr un edict
desfăşurarea diferitelor ceremonii de la palat.
din aprilie 1557, statorniceşte reguli precise pentru
• Tot în Bizanţ, împăratul Constantin al VII lea ceremonial, acesta fiind cel mai vechi document în
Porfirogenetul (913-959) s-a ocupat personal de
materie de pe continent, care s-a păstrat până în
amintitele preocupări în lucrarea sa Descrierea
zilele noastre.
ceremonialului curţii imperiale. Aici sunt prezentate
în detaliu toate tipurile de ceremonii şi primiri de la • Un rol important l-a avut şi regele Henric III (1574-
palat, precum şi manifestări din afara acestuia la 1589), care la data de 2 ianuarie 1585 înfiinţează
care participa suveranul. funcţia de mare maestru de ceremonii.
• Instituţionalizarea normelor de protocol în Europa
Occidentală este făcută de către istoricul italian
Cristiano Grottanelli, care vorbeşte despre
manuscrisele irlandeze Lebor Laignech din secolul XII
şi în care sunt descrise ceremonialele banchetelor
organizate în casa regală de la Tara, capitala unui
regat irlandez unificat.
 PROTOCOLUL SUB DOMINAŢIA
ABSOLUTISMULUI MONARHIC
• Normele de protocol erau centrate pe a evidenţia
importanţa şi prestigiul monarhului, care negocia
direct prin intermediul reprezentanţilor săi.
• O resuscitare a atenţiei faţă de aceste activităţi
are loc sub împăratul Napoleon I (1808 1814),
care a fost cel mai mare legiuitor al Franţei şi în
materie de protocol. Regulile detaliate de
protocol şi ceremonial civil şi militar, precum şi
ordinea de precădere, enunţate de către
Napoleon I într-un decret emis la 13 iulie 1804,
au rămas în vigoare până în secolul XX.
• Putem remarca că, în tot acest răstimp, care se
extinde până la începutul secolului XIX, prestigiul
politic al unui stat se corela cu posibilitatea
acestuia de a putea impune celorlalţi anumite
adresări formale care, rezultând din specificul
epocii, evidenţiau calitatea deosebită a
suveranului. În ceea ce priveşte normele de
protocol şi ceremonialul, acestea vor fi folosite ca
mijloace de a recunoaşte prestigiul statelor care
rivalizau între ele şi doreau sa îşi dovedească
superioritatea.
 PROTOCOLUL SECOLULUI XX
• În secolele XIX şi secolul XX se remarcă o
apropiere considerabilă a regulilor de
protocol în toată Europa, lucru care
determină tendinţa de a vorbi despre un
protocol european.
• Secolul XX este marcat de tendinţele de
unificare şi omologare crescândă a
protocolului. Astfel, putem afirma că pe la
mijlocul secolului trecut avem un protocol
european structurat, cu norme unanim
acceptate, în baza căruia s-a constituit
protocolul internaţional utilizat astăzi în
majoritatea statelor lumii. În cadrul
acestei unităţi, fireşte, există diferenţe de
detalii formale, consecinţă a tradiţiilor şi a
uzanţelor protocolare locale, însă temelia
protocolului de stat şi a celui social, în
ţările europene, este astăzi aceeaşi.
• Pe parcursul acestui secol, protocolul şi
ceremonialul s-au perfecţionat continuu,
activitatea oficială desfăşurându-se după
norme de protocol recunoscute la nivel
internaţional.
 ÎNCEPUTURILE PROTOCOLULUI ROMÂNESC
• Învăţăturile lui Neagoe Basarab către
fiul său Teodosie este prima operă
românească, până în prezent cunoscută,
care tratează, în formă scrisă, chestiuni
de protocol.
• Despre ceremonialul practicat în Ţările
Româneşti, aflăm şi din operele
cronicarilor moldoveni Miron Costin,
Nicolae Costin şi Ion Neculce, dar a celor
munteni Radu Greceanu, aceştia relatând
despre ceremoniile la care asistă,
descriind ţinuta protocolară a
participanţilor, fără a se ocupa, în mod
expres, de aspectele organizatorice ale
respectivelor manifestări.
 CANTEMIR ŞI DRAGOSTEA FAŢĂ DE
CEREMONIAL
• Domn al Moldovei în anii 1693 şi 1710-1711, • Dintre elementele de etichetă evocate:
Dimitrie Cantemir acordă o atenţie deosebită • în curtea interioară a reşedinţei domneşti, nimeni
ceremonialului şi protocolului în cadrul celebrei nu avea voie să intre călare
sale opere Descriptio Moldaviae. • la prânz, de obicei domnitorul avea invitaţi câţiva
• În 12 din cele 19 capitole ale părţii a doua din boieri, conducători de oşti sau alţi militari de seamă
volumul amintit, intitulat Pars politica, Cantemir • la cină nimeni nu lua parte, dacă nu era înrudit cu
descrie pe larg, protocolul ceremoniilor politice şi domnul, puteau fi făcute excepţii
religioase, precum şi dregătoriile din Moldova. • A fost cel mai erudit domnitor român şi primul care,
Astfel aflăm în detaliu despre diferite aspecte în scrierile de la noi, manifestă un interes deosebit
protocolare privind: faţă de ceremonial, pe care îl aplica după datinile
• ceremonia înscăunării domnului şi alte activităţi tradiţionale şi după practicile protocolare
ale acestuia cunoscute de la alte curţi domnitoare ale timpului.
• ordinea de aşezare a participanţilor la
manifestările oficiale religioase
• ordinea de precădere a boierilor
• modul de desfăşurare a unor acţiuni de la curte
• Aflăm, totodată, că boierimea se împarte în două
categorii boieri de sfat (consilierii de astăzi) şi
boieri de divan (asesorii de astăzi)
 INSTITUŢIONALIZAREA PROTOCOLULUI
• În prima sa domnie, Grigore Calimachi al
Moldovei (1761-1764) reglementează în scris
pentru prima dată modul de desfăşurare a
ceremoniilor de la curte. Prin unul din logofeţii
lui, Gheorgachi (cel care stabilea la curte toate
regulile de ceremonial), domnitorul a ţinut să
dea rigoare protocolară organizării acestor
manifestări.
• Condica ce are întru sine obiceiuri vechi şi
nouă a prea înalţilor Domni, scrisă de
Gheorgachi, al doilea logofăt, la 1762, în Iaşi,
din porunca Domnitorului Grigore Calimachi-
este denumirea oficială a tratatului ce împărţea
ceremoniile în două categorii: cu caracter
politic şi religioase.
• Condica cuprindea, în detaliu, toate regulile
protocolare care trebuiau respectate cu ocazia
ceremoniilor legate de instalarea domnitorului
şi la diferite activităţi ale acestuia şi un spaţiu
larg acordându-se ceremonialului primirii
solilor, în funcţie de importanţa acestora.
• În Condică este indicată şi ierarhia precisă a
dregătoriilor deţinute de boieri şi alţi slujbaşi,
cu atribuţiile, rolul şi locul fiecăruia la diferite
ceremonii, precum şi organizarea ierarhică a
clerului, cu menţionarea, în ce priveşte
participarea acestuia la ceremonii oficiale,
când anume trebuie să slujească şi când doar
să asiste, când să ia masa cu domnitorul, când
să+i aducă plocoane sau să primească daruri
de la acesta.
• Gheorgachi acorda atenţie, în manualul său de
protocol, organizării meselor şi recepţiilor,
arătând prilejurile când dormitorul le oferea
• la instalare
• la primirea unor soli
• la anumite sărbători legale
• Condica este primul cod unitar din ţara
noastră al diferitelor reguli protocolare şi
reprezintă mărturia începutului
instituţionalizării protocolului în România.
 ACTIVITĂŢILE PROTOCOLARE DIN ŢARA
NOASTRĂ ÎN TIMPUL LUI A.I.CUZA
• În organizarea curţii sale, Alexandru Ioan Cuza
s a inspirat, în mai multe privinţe, după
modele europene occidentale, în special după
cel francez, dominant în acel moment în
Europa.
• Sunt adoptate în ţara noastră, uzanţele de la
curtea împăratului Napoleon al III lea, reunite
sub titlul Ceremonial şi tipărite la Paris, în
februarie 1860, la Imprimăria Imperială. Era
un cod al ceremoniilor, împărţit în 11 capitole,
care se referea la o gamă largă de activităţi de
la palat în care trebuia să se ţină seama de
anumite reguli protocolare, începând de la
trezirea din somn a suveranului, continuând
cu mesele acestuia, cu audienţele, până la
primirea ambasadorilor străini, organizarea
recepţiilor, a paradelor, a ceremoniilor de
depunere a jurământului de către demnitari, a
celor de doliu etc.
INTRODUCEREA PROTOCOLULUI MODERN ÎN
ROMÂNIA
• Prima instituţionalizare modernă a
protocolului în România are loc în anii
de domnie a lui Carol I. Misiunea i a
revenit generalui Theodor Văcărescu, în
calitatea sa de mareşal al Curţii
Domneşti şi, ulterior, al Casei Regale,
documentul elaborat de acesta, intitulat
Ceremonialul Curţii Domneşti, văzând
lumina tiparului, în limba română, în
anul 1876.
• După câţiva ani de aplicare, timp în care
autorul şi-a îmbogăţit cunoştinţele în
materie studiind practicile diferitelor
curţi europene prietene şi având în
vedere proclamarea României ca regat,
generalul Văcărescu modifică şi
completează lucrarea sa, noua ediţie
apărând în anul 1882, fiind intitulată
Ceremonialul Curţii Regale a României.
• În cele 173 de pagini, cât însumează
documentul, sunt abordate, practic, toate
aspectele activităţii de protocol care
privesc nu numai Curtea Regală, dar şi alte
instituţii ale ţării. Sunt tratate problema
ordinii de precădere în stat, sunt descrise
în amănunt, ceremoniile de primire a
străinilor şi a autorităţilor autohtone, cu
indicarea formulelor ce trebuie utilizate la
redactarea informaţiilor care urmează să
se publice asupra primirii.
• Normele protocolare codificate în sus-
menţionat lucrare, cu unele adăugiri şi
modernizări, rămân în vigoare la Curtea
Regală a ţării noastre şi în secolul XX.
 PROTOCOLUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA
COMUNISTĂ
• 4 ETAPE
1. Odată cu proclamarea Republicii Populare Române (30 decembrie 1947), în materie de protocol a fost
adoptată stilistica sovietică. De cele mai multe ori personalul desemnat să se ocupe de acest domeniu
avea o percepţie incorectă asupra importanţei şi exigenţelor din domeniu şi nici cultura necesară.
2. La începutul anului 1958 prin H.C.M. nr.125/5.02 s-a decis constituirea, pe lângă Consiliul de Miniştri,
a unui organ central al protocolului de stat. Titulatura şefului acestei instituţii era cea de “ministru al
Ceremonialului de Stat al R.P.R.”, fiind încredinţată unui diplomat, fost ambasador. După crearea
acestui Ceremonial de Stat, se constată o coerenţă şi o ordine sporită în desfăşurarea manifestărilor.
Nu se observă însă, existenţa unor reglementări, cu caracter permanent, pentru fiecare gen de
activitate, întrucât organizarea acestora se făcea nu pe baza unor reguli statornice, ci în temeiul unor
aprobări pentru fiecare manifestare în parte, la care era prevăzută prezenţa membrilor conducerii
partidului şi statului.
3. Decretul nr.147 din 2 aprilie 1964 “privind activitatea de protocol în R.P.R.” se hotărăşte desfiinţarea
Ceremonialului de Stat şi desemnarea Min.Afacerilor Externe drept organ central care asigură
unitatea activităţilor de protocol în R.P.R.
4. După patru ani de aplicare a respectivelor reglementări, are loc o nouă reorganizare a activităţii.
Nicolae Ceauşescu decide trecerea de la M.A.E. la Consiliul de Stat (al cărui preşedinte era) a
activităţilor de protocol cu caracter naţional. În practică, în cei 21 de ani de existenţă, acest organism
a fiinţat fără să se fi aprobat vreun regulament de funcţionare, fiind transformat, încă de la început,
într-un protocol personal al şefului statului.
 PROTOCOLUL ROMÂNESC DUPĂ DECEMBRIE
1989
• După Revoluţia din decembrie 1989, au fost adoptate normele şi uzanţele protocolare specifice
ţărilor democratice, având loc o aliniere la practicile internaţionale în materie. În concordanţă cu
practicile din structurile nord-atlantice, protocolul practicat în prezent în România are un caracter
sobru, care exprimă decenţă şi solemnitate.
• Printr-un act normativ guvernamental, adoptat în anul 2002, a fost înfiinţat Protocolul Naţional,
ca structură organizatorică specializată, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care are ca
atribuţie asigurarea activităţilor de protocol şi ceremonial, precum şi elaborarea de norme unitare
în acest domeniu, cu menţiunea, în organigrama ministerului şi a Direcţiei de Protocol existente.
• După cinci ani de funcţionare sus-amintitei noi structuri, apreciindu-se că există un anumit
paralelism între aceasta şi Direcţia de profil similar din M.A.E., printr-un alt act normativ
guvernamental, s-a stabilit ca “…atribuţiile ce revin Protocolului Naţional, conform legislaţiei în
vigoare şi uzanţelor internaţionale, sunt preluate de Direcţia Protocol al M.A.E.”